LOCUL FITOTERAPIEI N MEDICINA GETO-DACILOR

Arta vindecarii unor boli cu ajutorul plantelor are n tara noastra o veche si bogata
traditie, fapt care este de altfel confirmat si de rezultatele unor cercetari arheologice
recente care au dat la iveala nu numai unele forme medicamentoase (exemplu. colire, sub
forma de pasta descoperite la Alba Iulia), dar si unele vase n care se preparau (infuzoare,
plnii de pamnt ars, strecuratori etc.).
Stramosii nostri geto-dacii, erau mari cunoscatori ai buruienilor de leac si faima acestui
talent al lor le-a adus cinstea de a trece n unele glosare botanice nu numai denumirile
grecesti si latinesti, dar si cele dacice. n aceasta privinta stiinta botanica medicala a fost
ridicata pe aceeasi treapta cu cea a grecilor si romanilor.
Herodot (484-425 .e.n.) parintele istoriei, ntr-una din cartile sale (Istorii n 9 carti)
prezentnd expeditia la Dunare a lui Darius - marele rege al persilor - ce a avut loc n
anul 514 .e.n., caracterizeaza astfel pe stramosii nostri geto-dacii: "cei mai viteji si mai
drepti dintre traci", consemnnd astfel existenta acestor neamuri geto-tracice pna atunci
anonime. Pe lnga aceasta nsemnare lapidara considerata cartea de intrare a stramosilor
nostri n scena istoriei, Herodot mai completeaza fizionomia spirituala a geto-dacilor cu
precizarea: "ca ei aveau cunostinte despre ntrebuintarea plantelor medicinale si stiau sa
ngrijeasca bolnavii". Se mentioneaza astfel ca geto-dacii "aveau obiceiul de a folosi
fumigatii de cnepa pentru calmarea durerilor si producerea somnului".
Ca si la alte popoare, plantele aveau n imaginatia dacilor nsusiri supranaturale. Zeita
Bendis, despre care aminteste Herodot, ocrotea lecuirea muritorilor.
Numeroase tablite dace amintite de Tucidide, cuprindeau leacuri din plante si descntece
de boala.
De altfel si Platon (421-347 .e.n.) l socotea pe Zamolxis (sec. VIII-VII .e.n.) primul
rege-zeu, getic si renovatorul credintei dacilor ca un "zeu Iatros vindecator superior
medicilor si medicinei grecesti" dovada elocventa a nivelului ridicat al cunostintelor
medicale ale geto-dacilor cu sute de ani naintea erei noastre.
Este posibil ca att Herodot ct si Platon "sa fi fost influentat de marele poet al
antichitatii Homer care era si cunoscator al lumii si spunea: n afara de bravura si barbatie
manifestata n lupta, tracii posedau si elementele de baza ale unei educatii morale,
manifestata pregnant n umanitatea si grija fata de cei straini, bolnavi sau cazuti pe
pamntul lor".

Se poate spune deci, ca stramosii nostri geto-dacii au fost un popor nzestrat cu mari
calitati si de aceea pretuit de vecinii lor. ntre altele era admirata stiinta lor medicala,
exercitata de "tagma sihastrilor-carturari, numiti ctisti sau polistai".
n fruntea acestora statea ca autoritate suprema, regele si marele preot, ambii medici, asa
cum fusese odinioara Zamolxis, cel zeificat, si mai pe urma alti ncercati conducatori ca
Deceneu sfatuitorul si urmasul lui Burebista.
Jordanes, care a descris n cuvinte entuziaste activitatea lui Deceneu n timpul lui
Burebista spune ca "i-a nvatat pe geto-daci morala, dezbarndu-i de "naravurile ,lor
barbare", ca i-a introdus n domeniile stiintelor, de aceea "puteai sa-l vezi pe unul
cercetnd pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor".
Din relatarile lui Jordanes reiese ca si n lumea geto-daca, de la observatiile si practicile
empirice se trecuse la studierea plantelor. Oricum, nu se poate nega faptul ca desi
impregnata de un empirism, cu o valoare ct de ct reala n practica de vindecare,
medicina geto-dacica "ajunsese pna aproape de limitele rationarii critice si
experimentale".
n medicina, sihastrii-carbunari (polistai) erau condusi de niste conceptii juste, cum ne
arata de pilda Platon. El spune ca Socrate pe cnd era la oaste, cunoscuse un medic trac
ucenic al lui Zamolxis; acel medic i povestise cum i nvata Zamolxis "sa nu se
gndeasca a vindeca ochii fara a se ngriji mai nti de cap si nici sa trateze fara a da
ngrijire trupului si n acelasi timp, sufletul". Acest principiu de medicina integralista al
medicilor-preoti daci conform caruia nu poate fi vindecata o parte a corpului fara a fi
ngrijit ntregul corp a fost consemnat de Platon, n lucrarea Charmides. Astfel, n putine
cuvinte este cuprinsa o conceptie medicala de mare ntelepciune, demna de Hipocrate,
adica de cea mai nalta medicina a antichitatii.
si poate nu este lipsit de interes sa amintim ca nsasi marele Hippocrate fusese n tinerete
initiat n medicina de un medic trac, Herodicus din Selimbria.
Sihastrii-medici experimentau proprietatile ierburilor si ale arbustilor asupra omului
("herbarum fructicuinque explorare naturas". Asa ne informeaza istoricul Jordanes ntr-o
nota fugara n opera sa "Getica", la fel cum Strabon consemna faptul ca: "preotii-daci
care traiau departe de lume pe vrfurile nalte ale muntilor erau si "iatroi" (medici.
Merita subliniat ca n creatia poetica a lui Ovidiu (43 .e.n. - 17 e.n.), care n buna parte a
fost revizuita n timpul exilului sau la Tomis - sunt mentionate unele plante medicinale ce
cresteau si cresc n spatiul carpato-danubiano-pontic dacic, dintre care pot fi amintite:
Aconitum (Metamorfoze 4,707), Adonis (Metamorfoze 10,503), Malva (Faste 4,297) etc.
Primele date mai ample privesc utilizarea plantelor medicinale de catre stramosii nostri
geto-daca, apartin celebrului medic si botanist grec Pedanos Dioscoride din Anazarba
care n temeinica sa lucrare "De materia medica" (Despre materia medicala) - sinteza a
cunostintelor medici-farmaceutica si botanice din sec. I e.n. mentioneaza 40 (dupa unii

cercetatori 42) denumiri dacice de plante, n completarea celor grecesti, romane si ale
altor popoare antice.
n calitate de medic n armata lui Nero, a avut prilejul sa calatoreasca prin diferite regiuni
ale Imperiului roman si sa se documenteze asupra utilizarii plantelor medicinale nu numai
de catre populatia tinuturilor romane, dar si de aceea a tarilor nvecinate - cum era Dacia.
Toate aceste date Dioscoride le-a consemnat ntr-o lucrare voluminoasa, cuprinznd 5
carti scrise n limba greaca, intitulate "Despre mijloacele de vindecare" (Pery hyles
iatrikes) publicata n anul 77 e.n. Pe lnga cercetarile personale si datele obtinute direct
sau indirect, de l colaboratori si discipoli, el a consultat si lucrarile anterioare ale
medicilor si botanistilor, numeroase, dupa cum reiese din relatarea lui Plinius Secundus
(Pliniu cel Batrn 24-79 e.n.).
Acesta a elaborat n acelasi timp "Naturalis Historia" (1+36 de carti) n care s-ar fi folosit
de circa 2000 de lucrari, scrise de 402 autori.
n lucrarea sa, Dioscoride se ocupa de plantele medicinale, de uleiurile vegetale si de
vinuri. Trateaza un numar de 704 plante, pe care le descrie, apoi da indicatii asupra
bolilor la care se folosesc, asupra modului de preparare si dozare, sfaturi pentru
culegatorii de plante medicinale, referitoare la timpul cnd se aduna, la modul de uscare
si la pastrarea lor, precum si unele medicatii pentru cei care le colectionau si le
comercializau cum sa recunoasca drogurile veritabile de cele falsificate prin substituirea
cu alte plante comune.
Tot n aceasta lucrare, Dioscoride subliniaza ca pe teritoriul Daciei se utilizau pe scara
larga numeroase specii de plante, nsa descrierea lor, bazata pe unele caracteristici
exterioare ale lor este vaga si incompleta, dnd nastere la incertitudini si confuzii. Este de
amintit ca aceeasi incertitudine se constata si n cazul lucrarilor altor autori antici dintre
care trebuie amintite "Historia plantarum" a lui Trophrastos (372-287 .e.n.) n care sunt
descrise peste 500 de specii si grupuri de specii multe medicinale si "Naturalis historia" a
lui Plinius cel Batrn, contemporanul lui Dioscoride.
Traducerea operei lui Dioscoride n limba latina s-a realizat abia n anul 1499, purtnd
titlul de "De materia medica", dar trebuie mentionat ca ea s-a bucurat de o mare pretuire
si a fost de multe ori transcrisa.
Nicolae Vatamanu considera ca prin sec. Al III-lea, unul dintre copisti, probabil originar
de prin partile noastre a adaugat la denumirile unor plante date de autor n latineste si n
greceste, denumirea n limba dacica. Este bine stabilit ca aceste adaosuri n-au putut fi
facute de Dioscoride nsusi, fiindca el traise cu 2 secole mai nainte si deci fusese medic
militar roman (n armata romana sub mparatii Claudius si Nero sec. I .e.n.) nu ajunsese
nici o data n Dacia.
Pe de alta parte, denumirile dacice de plante - 42 n opera lui Dioscoride - nu sunt toate
traco-dacice, numai 26 fiind recunoscute ca tare; restul sunt forme corupte latine (10) si

grecesti (6). Constatarea arunca o lumina edificatoare si asupra provenientei populatiei

din secolul respectiv (al III-lea), din Dacia, unde localnicii, printre care cei de obrsie
dacica predominau, se gaseau pe cale de romanizare.
Nume dacice de plante sunt mentionate si ntr-o lucrare n limba latina, al carei autor
Pseudo-Apuleius si titlul "De medica minibus herbarum" sau "De herbarum virtutibus"
sunt conventionale deoarece lucrarea s-a pastrat numai n copii executate n veacurile
VII-XV e.n., mai mult sau mai putin ndepartate. n lucrarea sunt tratate 131 plante
medicinale, fiind indicate si 32 (dupa unii autori 26) nume dacice de plante dintre care 11
sunt comune cu cele din lucrarea lui Dioscoride, dar unele apar stlcite.
Se pare ca Pseudo-Apuleius nu s-a folosit de opera lui Dioscoride la elaborarea lucrarii
sale.
Din cele 32 de denumiri dacice de plante, lingvistii au admis ca traco-dacice numai 15,
restul fiind denumiri corupte latinesti (9) si grecesti (8). Este interesant de retinut, ca n
aceasta scriere, interpolata n secolul al IV-lea cu denumiri dacice, numele latinesti si
grecesti au ramas cam aceleasi ca si la Dioscoride, n timp ce numarul denumirilor dacice
a scazut cu 11, ajungnd de la 26 la numai 15. Acest mic calcul este unul din elementele
care sugereaza precipitarea procesului de romanizare al dacilor.
Dar, pe de alta parte, acest fapt ne mai arata ca totusi n veacul al IV-lea, se mai
cunosteau unele denumiri dacice, ca se mai vorbea nca n limba dacica, pe cale de a fi
uitata. Este nca o dovada a continuitatii neamului nostru n patria sa straveche.
Denumirile dacice de plante au fost intens studiate si n primul rnd s-a ncercat
identificarea lor, cautndu-li-se corespondentele n botanica medicala a poporului romn.
Unul dintre primii savanti care au ntreprins aceasta cercetare W. Thomashek, scria:
"Cele mai multe sunt expresii pentru plantele medicinale insignifiante, a caror
determinare botanica nu este totdeauna sigura".
nvatatul clujean I.I. Russu a identificat totusi un grup de 18 plante cu denumiri tracodacice. Ele sunt:
Aniarsexe (iarba saraca, sparceta, baltacina);
Budathla (limba-boului, miruta);
Cinuboila (mutatoare, mparateasa, brei, curcubetean, tidva de pamnt);
Coadama (limbarita, codru, limba-baltilor, limba-broastei, limba-oii, patlagina apei,
podbal-de-apa);
Dielleina (maselarita, nebularita, sunatoare);

Diesema (coada-vacii, coada-mielului, lumnare),

Duodela - vezi dielleina;
Dila - vezi dielleina,
Dyn - (urzica);
Quoleta - (margeluse. Mei pasaresc);
Mendruta (strigoaie);
Mizele (lamioara, cimbru adevarat, cimbru de gradina);
Olma (soc);
Priadila (vita alba, curpen);
Riborasta (brusture);
Salia (ciumafaie);
Sciare (varga-ciobanului, scatus);
-

zila = element final n numele de plante dace.

Aceste denumiri "pot fi explicate, total sau n parte, cu siguranta, sau cu oarecare
probabilitate" pentru care motiv I.I. Russu le-a cuprins n repertoriul sau lexical etimologic traco-dac.
Din punctul de vedere as actiunii farmacologice, aceste plante au o importanta secundara.
Dar n afara de aceste 18 plante n lexicon mai figureaza nca vreo 20 de denumiri dacice
de plante cu echivalent grec, chiar daca pentru moment, nu li se poate sa deocamdata o
etimologie.
S-a ncercat prin sondaj, sa se afle n ce afectiuni puteau fi folosite de catre vindecatorii
daci si straromni cele 18 plante identificate de prof. I. I. Russu, consultndu-se lucrari de
botanica medicala.
S-a putut astfel constata ca trei dintre plante nu sunt mentionate ca medicinale:
-

aniarsexe (iarba saraca);

butathla (limba-boului);

sciare (varga-ciobanului);

Printre celelalte, 9 au o actiune calmanta si anume 4 n durerile de tipul colicelor ca:

-

briza (secara);

diesema (coada-vacii, lumnarea);

mendruta (strigoaia);

salia (ciumafaia, lemnul-dulce);

3 se dau n durerile de masele:

-

dielleina (maselarita);

duodela;

dila;

1 n durerile reumatice:
-

cinubola (mutatoarea);

si 1 n crizele de epilepsie:
-

coadama sau coalama (limbarita):

Doua plante au o actiune cicatrizanta:

-

dyn (urzica),

riborasta (brusturele).

Una este expectoranta:

-

mizela (cimbru).

Una este sudofifica si diuretica:

-

olmo (soc);

si una :
-

quoleta (margeluse, mei pasaresc)

are o actiune bizara, neverificata pe meleagurile noastre.

Rezultatele sumarului sondaj nu ofera nimic surprinzator. Predomina calmantele, scopul
prim al ajutorului medical de totdeauna si urmeaza de la distanta, cicatrizantele si
expectorantele.
ntinznd cercetarea si asupra grupului celorlalte plante cu nume dacice (20): cinci au
calitati antiflogistice-revulsive, cinci sunt depurative; patru sunt cicatrizante; doua sunt
calmante-anestezice; doua sunt antihelmintice si una este expectoranta.
Este necesar de amintit ca plantele studiate mai sus, nu reprezinta totalitatea botanicii
medicale a poporului dac si a urmasilor sai. De exemplu, buruiana cu flori rosii numita
"tataneasa" sau "Iarba lui Tatin" (Symphitum officinale) pe care poporul nostru o credea,
pna nu de mult, buna pentru bolnavii care scuipau snge, se recomanda si acum 1500 de
ani n Galia, ca si n ntreaga Europa romanica mpotriva a tot felul de pierderi de snge.
Alexandru din Tralles, n sec. VI o prescria si el mpotriva hemoptiziilor.
Am afirmat mai sus ca cele 18 plante identificate de I. I. Russu nu sunt dintre cele mai
importante si mai obisnuit folosite buruieni de leac. Este de crezut ca acelea care se
bucurau de o circulatie mai mare capatasera sau si pastrasera denumirile latinesti sau
grecesti si numai o minoritate, dintre cele cu o folosire mai rara si conservau vechile
nume dacice.
De aceea, identificarea lor devine cu deosebire anevoioasa, daca nu, chiar imposibila.
Trebuie adaugat ca nu numai precizarea echivalentului botanic popular romnesc al
denumirilor dacice este anevoioasa, dar nsasi identificarea stiintifica dupa canoanele
botanicii, a plantelor de leac cunoscute de poporul nostru, ridica probleme neasteptate.
Astfel, aiul de padure, pe care Z. Pantu l identifica cu Alium ursinum sau leurda, la
bulgari levurda, ceea ce ndreapta spre un fond vechi, probabil traco-dacic. Aceeasi
planta apare nsa n alta lucrare de botanica sub numele de Chelidonum majus,
rostopasca, iarga-de-begi.
Asemenea discordante sunt frecvente, ceea ce ne obliga sa credem ca exista o mare
variatie regionala a denumirilor populare ale plantelor de leac, ca poporul, folosindu-le
tot mai rar, a ajuns sa le confunde.
Nici indicatiile date de diversi autori de folclor medical, cu privire la afectiunile n care se
recomanda o anume planta nu concorda. Bunaoara "iarba-grasa" (greceste = andrachne,
latineste elecebra, n daca (ax) este identificata de Pantu ca fiind Sedum maximum si
recomandata de un autor de medicina populara ca utila n cataplasme iar de altul ca
vermifug.
si totusi cea de-a doua denumire populara a ierbii grase este "iarba de urechi" care credem
ca trebuie sa prevaleze, fiindca da direct indicatia folosirii ei n medicina populara.

Revenind la denumirile dacice ale plantelor medicinale, trebuie mentionat si subliniat

faptul, ca ele au reprezentat o interesanta si indiscutabila dovada a existentei medicilor n
fosta Dacie.
Am aratat ca aceste denumiri au fost introduse prin secolele al III-lea - al V-lea, n copiile
executate atunci de pe operele redactate anterior de Dioscoride si Pseudo-Apuleus. Daca
denumirile dacice ar fi aparut numai ntr-unul dintre tratatele botanice mentionate, s-ar fi
putut spune ca a fost o initiativa ntmplatoare, lipsita de o semnificatie deosebita. Dar
aparnd n doua opere copiate la interval de secole, ni se prezinta o situatie care se cere
explicata. De la nceput trebuie sa admitem ca introducerea denumirilor dacice de plante
medicinale corespundea unei necesitati. Ele trebuiau sa foloseasca cuiva: dar anume cui?
Oamenilor fara carte? Fara ndoiala ca nu!.
Beneficiari nu puteau fi dect mestesugarii medicinii, oameni de meserie, dar nu cei
originari dintre daci, care si cunosteau plantele, ci ceilalti veniti de undeva din afara si
care lucrnd cu acele plante trebuiau sa le cunoasca numele si n limba populatiei locale
pentru a le recomanda bolnavilor.
n secolul al VI-lea calugarul Cassiodorus (486-452) dadea n cartea sa "Instituto
Divinarum Litterarum" sfaturi pentru corecta folosire a plantelor medicinale. Erau notiuni
pe care medicii trebuiau sa le cunoasca, sa se familiarizeze cu proprietatile fiecareia n
parte si asociate. El mai spunea: "Daca nu stiti greceste, cititi traducerile din herbariul lui
Dioscoride, care a descris si a desenat ierburile cmpului cu o minunata precizie". Este
evident ca aceste herbarii se adresau stiutorilor de carte si binenteles n primul rnd
acelora care practicau medicina.
n codicele constantinopolitan, numit si Codex Aniciae Julianae, pastrat la Viena, datnd
din anul 512 se gaseste textul lucrarii lui Dioscoride, nsotit de numeroase sinonime
"dacice". Faptul ca ele sunt scrise cu alte caractere dovedeste ca avem de-a face cu
interpolari trzii, provenind si din limba primilor slavi care s-au asezat n timpul acesta n
Dacia Aureliana, ntlnim aici si unele denumiri de factura greaca, latina si traco-dacica.
Este nsa interesant ca primele carti apusene care pomenesc de numirile "valahe",
considera romnesti cuvintele presupus dacice, atribuite lui Dioscoride. Asa procedeaza
Tabernae montanus n 1588 (coticta, dracontos, drocila, propodula) si Johannes Bauhinus
la 1641 (guoste), dupa care autori le enumera si Mentzelius n dictionarul lui din 1682.
Desi lipsa unei documentatii mai extinse asupra medicinei geto-dacice, ca si raritatea
extrema a scrisului, nu au ngaduit sa fie pastrate texte n limba stramoseasca, totusi
"cultura stramosilor geto-daci, de un grad si o calitate superioara - att n medicina ct si
n astronomie constituie - arata C. Daicoviciu - un motiv de legitima mndrie si avem
datoria de a o face cunoscuta".
Dupa cucerirea Daciei de catre romani, ia nastere pe teritoriul tarii noastre, din contopirea
medicinei culte romane cu cea autohtona, medicina provinciala, bogata sub aspect
terapeutic.

Sunt de amintit cele doua stampile de oculisti, confectionate din piatra si gasite pe
teritoriul tarii noastre. Ele se aplicau pe coliruri proaspete, preparate din substante de
origine vegetala si minerala fiind folosite n tratamentul afectiunii trachomatoase. De la
romani s-a pastrat obiceiul ntrebuintarii unui mare numar de plante utilizate pna nu de
mult. Acum aproape un secol Hasdeu atragea atentia asupra similitudinii dintre
medicamentele vegetale folosite de romani si descrise de Pliniu si mijloacele de
tratament, asa cum le prezenta unul din medicii Moldovei, doctorul C. Vrnav chiar n
teza sa de doctorat.
n ce priveste medicina care a luat nastere pe teritoriul Daciei dupa cucerirea ei de catre
romani este interesanta remarca facuta de profesorul V. Bologa: "Medicina provinciala
din Dacia sclavagista romana a avut unele caracteristici care i dau o nuanta locala. Prin
elementele ei stravechi de practici si credinte medicale, ca si prin cele culte vulgarizate,
ea a constituit o componenta importanta n alcatuirea medicinei populare romnesti de
mai trziu".
Ulterior, odata cu asezarea slavilor pe teritoriul tarii noastre, acestia au adus cu ei bogate
cunostinte asupra plantelor medicinale, pe care le foloseau n ngrijirea sanatatii si au
influentat n mod substantial fondul lexical primitiv, privitor la plantele medicinale
(hrean, mac, pelin, rachita, rapita etc).
Despre medicina epocii prefeudale, respectiv a utilizarii remediilor vegetale pe teritoriul
tarii noastre, exista putine informatii. n lipsa documentelor scrise, folclorul, arheologia si
etnografia, pot fi folosite n acest scop
Arta vindecarii unor boli cu ajutorul plantelor are n tara noastra o veche si bogata
traditie, fapt care este de altfel confirmat si de rezultatele unor cercetari arheologice
recente care au dat la iveala nu numai unele forme medicamentoase (exemplu. colire, sub
forma de pasta descoperite la Alba Iulia), dar si unele vase n care se preparau (infuzoare,
plnii de pamnt ars, strecuratori etc.).
Stramosii nostri geto-dacii, erau mari cunoscatori ai buruienilor de leac si faima acestui
talent al lor le-a adus cinstea de a trece n unele glosare botanice nu numai denumirile
grecesti si latinesti, dar si cele dacice. n aceasta privinta stiinta botanica medicala a fost
ridicata pe aceeasi treapta cu cea a grecilor si romanilor.
Herodot (484-425 .e.n.) parintele istoriei, ntr-una din cartile sale (Istorii n 9 carti)
prezentnd expeditia la Dunare a lui Darius marele rege al persilor ce a avut loc n
anul 514 .e.n., caracterizeaza astfel pe stramosii nostri geto-dacii: cei mai viteji si mai
drepti dintre traci, consemnnd astfel existenta acestor neamuri geto-tracice pna atunci
anonime. Pe lnga aceasta nsemnare lapidara considerata cartea de intrare a stramosilor
nostri n scena istoriei, Herodot mai completeaza fizionomia spirituala a geto-dacilor cu
precizarea: ca ei aveau cunostinte despre ntrebuintarea plantelor medicinale si stiau sa
ngrijeasca bolnavii. Se mentioneaza astfel ca geto-dacii aveau obiceiul de a folosi
fumigatii de cnepa pentru calmarea durerilor si producerea somnului.

Ca si la alte popoare, plantele aveau n imaginatia dacilor nsusiri supranaturale. Zeita

Bendis, despre care aminteste Herodot, ocrotea lecuirea muritorilor.
Numeroase tablite dace amintite de Tucidide, cuprindeau leacuri din plante si descntece
de boala.
De altfel si Platon (421-347 .e.n.) l socotea pe Zamolxis (sec. VIII-VII .e.n.) primul
rege-zeu, getic si renovatorul credintei dacilor ca un zeu Iatros vindecator superior
medicilor si medicinei grecestidovada elocventa a nivelului ridicat al cunostintelor
medicale ale geto-dacilor cu sute de ani naintea erei noastre.
Este posibil ca att Herodot ct si Platon sa fi fost influentat de marele poet al
antichitatii Homer care era si cunoscator al lumii si spunea: n afara de bravura si barbatie
manifestata n lupta, tracii posedau si elementele de baza ale unei educatii morale,
manifestata pregnant n umanitatea si grija fata de cei straini, bolnavi sau cazuti pe
pamntul lor.
Se poate spune deci, ca stramosii nostri geto-dacii au fost un popor nzestrat cu mari
calitati si de aceea pretuit de vecinii lor. ntre altele era admirata stiinta lor medicala,
exercitata de tagma sihastrilor-carturari, numiti ctisti sau polistai.
n fruntea acestora statea ca autoritate suprema, regele si marele preot, ambii medici, asa
cum fusese odinioara Zamolxis, cel zeificat, si mai pe urma alti ncercati conducatori ca
Deceneu sfatuitorul si urmasul lui Burebista.
Jordanes, care a descris n cuvinte entuziaste activitatea lui Deceneu n timpul lui
Burebista spune ca i-a nvatat pe geto-daci morala, dezbarndu-i de naravurile ,lor
barbare, ca i-a introdus n domeniile stiintelor, de aceea puteai sa-l vezi pe unul
cercetnd pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor.
Din relatarile lui Jordanes reiese ca si n lumea geto-daca, de la observatiile si practicile
empirice se trecuse la studierea plantelor. Oricum, nu se poate nega faptul ca desi
impregnata de un empirism, cu o valoare ct de ct reala n practica de vindecare,
medicina geto-dacica ajunsese pna aproape de limitele rationarii critice si
experimentale.
n medicina, sihastrii-carbunari (polistai) erau condusi de niste conceptii juste, cum ne
arata de pilda Platon. El spune ca Socrate pe cnd era la oaste, cunoscuse un medic trac
ucenic al lui Zamolxis; acel medic i povestise cum i nvata Zamolxis sa nu se
gndeasca a vindeca ochii fara a se ngriji mai nti de cap si nici sa trateze fara a da
ngrijire trupului si n acelasi timp, sufletul. Acest principiu de medicina integralista al
medicilor-preoti daci conform caruia nu poate fi vindecata o parte a corpului fara a fi
ngrijit ntregul corp a fost consemnat de Platon, n lucrarea Charmides. Astfel, n putine
cuvinte este cuprinsa o conceptie medicala de mare ntelepciune, demna de Hipocrate,
adica de cea mai nalta medicina a antichitatii.

si poate nu este lipsit de interes sa amintim ca nsasi marele Hippocrate fusese n tinerete
initiat n medicina de un medic trac, Herodicus din Selimbria.
Sihastrii-medici experimentau proprietatile ierburilor si ale arbustilor asupra omului
(herbarum fructicuinque explorare naturas. Asa ne informeaza istoricul Jordanes ntr-o
nota fugara n opera sa Getica, la fel cum Strabon consemna faptul ca: preotii-daci
care traiau departe de lume pe vrfurile nalte ale muntilor erau si iatroi (medici.
Merita subliniat ca n creatia poetica a lui Ovidiu (43 .e.n. 17 e.n.), care n buna parte a
fost revizuita n timpul exilului sau la Tomis sunt mentionate unele plante medicinale
ce cresteau si cresc n spatiul carpato-danubiano-pontic dacic, dintre care pot fi amintite:
Aconitum (Metamorfoze 4,707), Adonis (Metamorfoze 10,503), Malva (Faste 4,297) etc.
Primele date mai ample privesc utilizarea plantelor medicinale de catre stramosii nostri
geto-daca, apartin celebrului medic si botanist grec Pedanos Dioscoride din Anazarba
care n temeinica sa lucrare De materia medica (Despre materia medicala) sinteza a
cunostintelor medici-farmaceutica si botanice din sec. I e.n. mentioneaza 40 (dupa unii
cercetatori 42) denumiri dacice de plante, n completarea celor grecesti, romane si ale
altor popoare antice.
n calitate de medic n armata lui Nero, a avut prilejul sa calatoreasca prin diferite regiuni
ale Imperiului roman si sa se documenteze asupra utilizarii plantelor medicinale nu numai
de catre populatia tinuturilor romane, dar si de aceea a tarilor nvecinate cum era Dacia.
Toate aceste date Dioscoride le-a consemnat ntr-o lucrare voluminoasa, cuprinznd 5
carti scrise n limba greaca, intitulate Despre mijloacele de vindecare (Pery hyles
iatrikes) publicata n anul 77 e.n. Pe lnga cercetarile personale si datele obtinute direct
sau indirect, de l colaboratori si discipoli, el a consultat si lucrarile anterioare ale
medicilor si botanistilor, numeroase, dupa cum reiese din relatarea lui Plinius Secundus
(Pliniu cel Batrn 24-79 e.n.).
Acesta a elaborat n acelasi timp Naturalis Historia (1+36 de carti) n care s-ar fi folosit
de circa 2000 de lucrari, scrise de 402 autori.
n lucrarea sa, Dioscoride se ocupa de plantele medicinale, de uleiurile vegetale si de
vinuri. Trateaza un numar de 704 plante, pe care le descrie, apoi da indicatii asupra
bolilor la care se folosesc, asupra modului de preparare si dozare, sfaturi pentru
culegatorii de plante medicinale, referitoare la timpul cnd se aduna, la modul de uscare
si la pastrarea lor, precum si unele medicatii pentru cei care le colectionau si le
comercializau cum sa recunoasca drogurile veritabile de cele falsificate prin substituirea
cu alte plante comune.
Tot n aceasta lucrare, Dioscoride subliniaza ca pe teritoriul Daciei se utilizau pe scara
larga numeroase specii de plante, nsa descrierea lor, bazata pe unele caracteristici
exterioare ale lor este vaga si incompleta, dnd nastere la incertitudini si confuzii. Este de
amintit ca aceeasi incertitudine se constata si n cazul lucrarilor altor autori antici dintre

care trebuie amintite Historia plantarum a lui Trophrastos (372-287 .e.n.) n care sunt
descrise peste 500 de specii si grupuri de specii multe medicinale si Naturalis historia a
lui Plinius cel Batrn, contemporanul lui Dioscoride.
Traducerea operei lui Dioscoride n limba latina s-a realizat abia n anul 1499, purtnd
titlul de De materia medica, dar trebuie mentionat ca ea s-a bucurat de o mare pretuire
si a fost de multe ori transcrisa.
Nicolae Vatamanu considera ca prin sec. Al III-lea, unul dintre copisti, probabil originar
de prin partile noastre a adaugat la denumirile unor plante date de autor n latineste si n
greceste, denumirea n limba dacica. Este bine stabilit ca aceste adaosuri n-au putut fi
facute de Dioscoride nsusi, fiindca el traise cu 2 secole mai nainte si deci fusese medic
militar roman (n armata romana sub mparatii Claudius si Nero sec. I .e.n.) nu ajunsese
nici o data n Dacia.
Pe de alta parte, denumirile dacice de plante 42 n opera lui Dioscoride nu sunt toate
traco-dacice, numai 26 fiind recunoscute ca tare; restul sunt forme corupte latine (10) si
grecesti (6). Constatarea arunca o lumina edificatoare si asupra provenientei populatiei
din secolul respectiv (al III-lea), din Dacia, unde localnicii, printre care cei de obrsie
dacica predominau, se gaseau pe cale de romanizare.
Nume dacice de plante sunt mentionate si ntr-o lucrare n limba latina, al carei autor
Pseudo-Apuleius si titlul De medica minibus herbarum sau De herbarum virtutibus
sunt conventionale deoarece lucrarea s-a pastrat numai n copii executate n veacurile
VII-XV e.n., mai mult sau mai putin ndepartate. n lucrarea sunt tratate 131 plante
medicinale, fiind indicate si 32 (dupa unii autori 26) nume dacice de plante dintre care 11
sunt comune cu cele din lucrarea lui Dioscoride, dar unele apar stlcite.
Se pare ca Pseudo-Apuleius nu s-a folosit de opera lui Dioscoride la elaborarea lucrarii
sale.
Din cele 32 de denumiri dacice de plante, lingvistii au admis ca traco-dacice numai 15,
restul fiind denumiri corupte latinesti (9) si grecesti (8). Este interesant de retinut, ca n
aceasta scriere, interpolata n secolul al IV-lea cu denumiri dacice, numele latinesti si
grecesti au ramas cam aceleasi ca si la Dioscoride, n timp ce numarul denumirilor dacice
a scazut cu 11, ajungnd de la 26 la numai 15. Acest mic calcul este unul din elementele
care sugereaza precipitarea procesului de romanizare al dacilor.
Dar, pe de alta parte, acest fapt ne mai arata ca totusi n veacul al IV-lea, se mai
cunosteau unele denumiri dacice, ca se mai vorbea nca n limba dacica, pe cale de a fi
uitata. Este nca o dovada a continuitatii neamului nostru n patria sa straveche.
Denumirile dacice de plante au fost intens studiate si n primul rnd s-a ncercat
identificarea lor, cautndu-li-se corespondentele n botanica medicala a poporului romn.

Unul dintre primii savanti care au ntreprins aceasta cercetare W. Thomashek, scria:
Cele mai multe sunt expresii pentru plantele medicinale insignifiante, a caror
determinare botanica nu este totdeauna sigura.
nvatatul clujean I.I. Russu a identificat totusi un grup de 18 plante cu denumiri tracodacice. Ele sunt:
Aniarsexe (iarba saraca, sparceta, baltacina);
Budathla (limba-boului, miruta);
Cinuboila (mutatoare, mparateasa, brei, curcubetean, tidva de pamnt);
Coadama (limbarita, codru, limba-baltilor, limba-broastei, limba-oii, patlagina apei,
podbal-de-apa);
Dielleina (maselarita, nebularita, sunatoare);
Diesema (coada-vacii, coada-mielului, lumnare),
Duodela vezi dielleina;
Dila vezi dielleina,
Dyn (urzica);
Quoleta (margeluse. Mei pasaresc);
Mendruta (strigoaie);
Mizele (lamioara, cimbru adevarat, cimbru de gradina);
Olma (soc);
Priadila (vita alba, curpen);
Riborasta (brusture);
Salia (ciumafaie);
Sciare (varga-ciobanului, scatus);
- zila = element final n numele de plante dace.

Aceste denumiri pot fi explicate, total sau n parte, cu siguranta, sau cu oarecare
probabilitate pentru care motiv I.I. Russu le-a cuprins n repertoriul sau lexical
etimologic traco-dac.
Din punctul de vedere as actiunii farmacologice, aceste plante au o importanta secundara.
Dar n afara de aceste 18 plante n lexicon mai figureaza nca vreo 20 de denumiri dacice
de plante cu echivalent grec, chiar daca pentru moment, nu li se poate sa deocamdata o
etimologie.
S-a ncercat prin sondaj, sa se afle n ce afectiuni puteau fi folosite de catre vindecatorii
daci si straromni cele 18 plante identificate de prof. I. I. Russu, consultndu-se lucrari de
botanica medicala.
S-a putut astfel constata ca trei dintre plante nu sunt mentionate ca medicinale:
aniarsexe
(iarba
saraca);
butathla
(limba-boului);
- sciare (varga-ciobanului);
Printre celelalte, 9 au o actiune calmanta si anume 4 n durerile de tipul colicelor ca:
briza
(secara);
diesema
(coada-vacii,
lumnarea);
mendruta
(strigoaia);
- salia (ciumafaia, lemnul-dulce);
3
se
dau
n
durerile
dielleina
1
n
durerile
cinubola
si
1
n
crizele
- coadama sau coalama (limbarita):
Doua
plante
- riborasta (brusturele).

au

de

de
actiune

dyn

Una
este
mizela
Una
este
sudofifica
olmo
si
una
quoleta
(margeluse,
are o actiune bizara, neverificata pe meleagurile noastre.

si
mei

masele:
(maselarita);
duodela;
dila;
reumatice:
(mutatoarea);
epilepsie:
cicatrizanta:
(urzica),
expectoranta:
(cimbru).
diuretica:
(soc);
:
pasaresc)

Rezultatele sumarului sondaj nu ofera nimic surprinzator. Predomina calmantele, scopul

prim al ajutorului medical de totdeauna si urmeaza de la distanta, cicatrizantele si
expectorantele.
ntinznd cercetarea si asupra grupului celorlalte plante cu nume dacice (20): cinci au
calitati antiflogistice-revulsive, cinci sunt depurative; patru sunt cicatrizante; doua sunt
calmante-anestezice; doua sunt antihelmintice si una este expectoranta.
Este necesar de amintit ca plantele studiate mai sus, nu reprezinta totalitatea botanicii
medicale a poporului dac si a urmasilor sai. De exemplu, buruiana cu flori rosii numita
tataneasa sau Iarba lui Tatin (Symphitum officinale) pe care poporul nostru o credea,
pna nu de mult, buna pentru bolnavii care scuipau snge, se recomanda si acum 1500 de
ani n Galia, ca si n ntreaga Europa romanica mpotriva a tot felul de pierderi de snge.
Alexandru din Tralles, n sec. VI o prescria si el mpotriva hemoptiziilor.
Am afirmat mai sus ca cele 18 plante identificate de I. I. Russu nu sunt dintre cele mai
importante si mai obisnuit folosite buruieni de leac. Este de crezut ca acelea care se
bucurau de o circulatie mai mare capatasera sau si pastrasera denumirile latinesti sau
grecesti si numai o minoritate, dintre cele cu o folosire mai rara si conservau vechile
nume dacice.
De aceea, identificarea lor devine cu deosebire anevoioasa, daca nu, chiar imposibila.
Trebuie adaugat ca nu numai precizarea echivalentului botanic popular romnesc al
denumirilor dacice este anevoioasa, dar nsasi identificarea stiintifica dupa canoanele
botanicii, a plantelor de leac cunoscute de poporul nostru, ridica probleme neasteptate.
Astfel, aiul de padure, pe care Z. Pantu l identifica cu Alium ursinum sau leurda, la
bulgari levurda, ceea ce ndreapta spre un fond vechi, probabil traco-dacic. Aceeasi
planta apare nsa n alta lucrare de botanica sub numele de Chelidonum majus,
rostopasca, iarga-de-begi.
Asemenea discordante sunt frecvente, ceea ce ne obliga sa credem ca exista o mare
variatie regionala a denumirilor populare ale plantelor de leac, ca poporul, folosindu-le
tot mai rar, a ajuns sa le confunde.
Nici indicatiile date de diversi autori de folclor medical, cu privire la afectiunile n care se
recomanda o anume planta nu concorda. Bunaoara iarba-grasa (greceste = andrachne,
latineste elecebra, n daca (ax) este identificata de Pantu ca fiind Sedum maximum si
recomandata de un autor de medicina populara ca utila n cataplasme iar de altul ca
vermifug.
si totusi cea de-a doua denumire populara a ierbii grase este iarba de urechi care
credem ca trebuie sa prevaleze, fiindca da direct indicatia folosirii ei n medicina
populara.

Revenind la denumirile dacice ale plantelor medicinale, trebuie mentionat si subliniat

faptul, ca ele au reprezentat o interesanta si indiscutabila dovada a existentei medicilor n
fosta Dacie.
Am aratat ca aceste denumiri au fost introduse prin secolele al III-lea al V-lea, n
copiile executate atunci de pe operele redactate anterior de Dioscoride si PseudoApuleus. Daca denumirile dacice ar fi aparut numai ntr-unul dintre tratatele botanice
mentionate, s-ar fi putut spune ca a fost o initiativa ntmplatoare, lipsita de o
semnificatie deosebita. Dar aparnd n doua opere copiate la interval de secole, ni se
prezinta o situatie care se cere explicata. De la nceput trebuie sa admitem ca introducerea
denumirilor dacice de plante medicinale corespundea unei necesitati. Ele trebuiau sa
foloseasca cuiva: dar anume cui? Oamenilor fara carte? Fara ndoiala ca nu!
Beneficiari nu puteau fi dect mestesugarii medicinii, oameni de meserie, dar nu cei
originari dintre daci, care si cunosteau plantele, ci ceilalti veniti de undeva din afara si
care lucrnd cu acele plante trebuiau sa le cunoasca numele si n limba populatiei locale
pentru a le recomanda bolnavilor.
n secolul al VI-lea calugarul Cassiodorus (486-452) dadea n cartea sa Instituto
Divinarum Litterarum sfaturi pentru corecta folosire a plantelor medicinale. Erau notiuni
pe care medicii trebuiau sa le cunoasca, sa se familiarizeze cu proprietatile fiecareia n
parte si asociate. El mai spunea: Daca nu stiti greceste, cititi traducerile din herbariul lui
Dioscoride, care a descris si a desenat ierburile cmpului cu o minunata precizie. Este
evident ca aceste herbarii se adresau stiutorilor de carte si binenteles n primul rnd
acelora care practicau medicina.
n codicele constantinopolitan, numit si Codex Aniciae Julianae, pastrat la Viena, datnd
din anul 512 se gaseste textul lucrarii lui Dioscoride, nsotit de numeroase sinonime
dacice. Faptul ca ele sunt scrise cu alte caractere dovedeste ca avem de-a face cu
interpolari trzii, provenind si din limba primilor slavi care s-au asezat n timpul acesta n
Dacia Aureliana, ntlnim aici si unele denumiri de factura greaca, latina si traco-dacica.
Este nsa interesant ca primele carti apusene care pomenesc de numirile valahe,
considera romnesti cuvintele presupus dacice, atribuite lui Dioscoride. Asa procedeaza
Tabernae montanus n 1588 (coticta, dracontos, drocila, propodula) si Johannes Bauhinus
la 1641 (guoste), dupa care autori le enumera si Mentzelius n dictionarul lui din 1682.
Desi lipsa unei documentatii mai extinse asupra medicinei geto-dacice, ca si raritatea
extrema a scrisului, nu au ngaduit sa fie pastrate texte n limba stramoseasca, totusi
cultura stramosilor geto-daci, de un grad si o calitate superioara att n medicina ct si
n astronomie constituie arata C. Daicoviciu un motiv de legitima mndrie si avem
datoria de a o face cunoscuta.
Dupa cucerirea Daciei de catre romani, ia nastere pe teritoriul tarii noastre, din contopirea
medicinei culte romane cu cea autohtona, medicina provinciala, bogata sub aspect
terapeutic.

Sunt de amintit cele doua stampile de oculisti, confectionate din piatra si gasite pe
teritoriul tarii noastre. Ele se aplicau pe coliruri proaspete, preparate din substante de
origine vegetala si minerala fiind folosite n tratamentul afectiunii trachomatoase. De la
romani s-a pastrat obiceiul ntrebuintarii unui mare numar de plante utilizate pna nu de
mult. Acum aproape un secol Hasdeu atragea atentia asupra similitudinii dintre
medicamentele vegetale folosite de romani si descrise de Pliniu si mijloacele de
tratament, asa cum le prezenta unul din medicii Moldovei, doctorul C. Vrnav chiar n
teza sa de doctorat.
n ce priveste medicina care a luat nastere pe teritoriul Daciei dupa cucerirea ei de catre
romani este interesanta remarca facuta de profesorul V. Bologa: Medicina provinciala
din Dacia sclavagista romana a avut unele caracteristici care i dau o nuanta locala. Prin
elementele ei stravechi de practici si credinte medicale, ca si prin cele culte vulgarizate,
ea a constituit o componenta importanta n alcatuirea medicinei populare romnesti de
mai trziu.
Ulterior, odata cu asezarea slavilor pe teritoriul tarii noastre, acestia au adus cu ei bogate
cunostinte asupra plantelor medicinale, pe care le foloseau n ngrijirea sanatatii si au
influentat n mod substantial fondul lexical primitiv, privitor la plantele medicinale
(hrean, mac, pelin, rachita, rapita etc).
Despre medicina epocii prefeudale, respectiv a utilizarii remediilor vegetale pe teritoriul
tarii noastre, exista putine informatii. n lipsa documentelor scrise, folclorul, arheologia si
etnografia, pot fi folosite n acest scop.
Sursa: scritube.com

Medicina la daci.
Cultura | Raoul | October 2, 2012 10:06 am

Dioscoride, medic greco-roman care l-a insotit pe Traian in cel de-al doilea razboi cu
dacii, a scris un tratat de botanica farmaceutica, in care a prezentat si 21 de plante
medicinale utilizate de daci in diferite maladii. Curios, alaturi de numele grec si roman,
este inscris si cel dacic.

Printre ele: Boudhathala (limba boului,

actiune sudorifica); Cinouboila (brionia, cicatrizanta in plagi,
diuretica); Coadama (limbarita, racoritoare calmanta in prurite,
cicatrizanta); Coicodila (iarba bubei, diuretica, purgativa); Dielleina (maselarita, folosita
de daci ca analgezic, calmant, hipnotic, antispastic); Diesema (lumanarica, actiune
astringenta si antiperistaltica in diarei); Diodela (coada soricelului, utilizata ca tonic,
hemostatic, antiastmatic, laxativ, calmant al durerilor abdominale);Mizela (cimbrul, efect
antidiareic, antispasmodic, diuretic); Salia (ciumafaia, contine alcaloizi ca hiosciamina si
scopolamina); Riborastra (brusturele, diuretic, hipoglicemiant, antiseptic, laxativ,
sudorific, depurativ) s.a. Arheologii au descoperit ca geto-dacii foloseau deopotriva
si leacuri minerale. Praful de calcar era utilizat ca hemostatic, buretii de mare uscati si
pulverizati erau surse de iod, iar numeroase vase de lut contineau cenusa vulcanica, adusa
de negustorii greci de la Etna, Stromboli si Vezuviu. Presarata pe rani, aceasta cenusa le
usca, grabind cicatrizarea.

Neglijau dacii igiena colectiva sau pe cea

corporala? Nicidecum. Vechii locuitori de la Gradistea Muncelului beneficiau de
o instalatie de captare si filtrare a apei de izvor, la punctul numit Tau. La intrarea in
marele rezervor din piatra si lemn, apa trecea printr-o sita, apoi era filtrata prin straturi de
pietris si nisip. Captata dupa aceasta purificare, era stocata in cisterne sapate in stanca,
asa cum este cea de la Blidaru. Un sistem de tevi, construit din olane de lut ars, purta apa
catre cetate. Asemenea sisteme au fost descoperite dupa 1950 in mai multe asezari dacice
din Muntii Orastiei. Dacii se spalau frecandu-se cu nisip, cu pamant alcalin (un fel de
sapun primitiv) si cu vin, isi dezinsectizau imbracamintea cu pelin si levantica, isi
tundeau parul si barba cu cutite curbe. Excesul de vin l-a facut pe marele preot
Deceneu sa-l sfatuiasca pe Burebista sa ordone smulgerea din radacini a vitei-de-vie, in
fond o masura de igiena colectiva (apud Strabon).
In Transilvania dacica se cunostea inca de prin secolele III-II i.Hr. efectul terapeutic al
unor ape minerale. Izvorul termal de la Geoagiu purta numele de Germisara, de la
cuvantul indo-european germ (devenit therm sau warm, cald). Razboaiele perpetue au
stimulat perfectionarea interventiilor chirurgicale. Daca unele operatii, precum scoaterea
manuala a varfului sagetilor sau oblojirea ranilor cu frunze din plante astringente,
hemostatice si cicatrizante, a fost o practica milenara, nu acelasi lucru se poate spune
despre instrumentele chirurgicale sofisticate gasite in siturile dacicede catre arheologi
ca Ion Horatiu Crisan, Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe.

Cei care cred ca medicina dacilor a fost doar

empirica, deci pur aplicativa, se inseala. Arta de a preveni bolile si a le vindeca poseda si
o baza mitico-magica. Grecii si ulterior romanii aveau un renumit panteon de zeitati
medicale, precum centaurul Kiron, maestrul lui Asklepios (Esculap), fiul lui Apollo, apoi
pe fiii si fiicele lui Esculap, patronii unor ramuri ale medicinei: Machaon (chirurgia),
Podalir (dietetica), Telesphor (ocrotitorul convalescentei), Hygeia (igiena), Panakeia
(posesoarea leacurilor), Epione (alinatoarea durerilor) s.a. La randul lor, preotii-medici
din Dacia solicitau ajutorul unor zei vindecatori precum Darzas si Bendis, zeita
corespunzatoare lui Artemis (Dianei romane), protectoarea casei si a sanatatii feminine.
Anumiti medici-istorici sustin ca insusi Zamolxis, tanar dac, ar fi calatorit in Atica, l-ar fi
cunoscut pe Pitagora si ar fi invatat de la discipolii lui Hipocrate minunata arta de a reda
suferinzilor bunul lor cel mai de pret: sanatatea trupului si a sufletului.(sursa descopera.ro

Carti care fac istorie

Sarmizegetusa Regia - Sanctuarul

Intr-o vreme in care trecutul, cu valorile si invatamintele sale, pare sa nu mai
conteze, intr-o vreme in care principala si, adesea, singura grija a noastra este
bunastarea materiala, mai apar totusi carti care ne aduc aminte de unde venim si
cine suntem. E un semn bun. Poate ca aceste vremuri tulburi ne vor face sa ne
intoarcem mai mult spre radacinile noastre eterne si mai putin spre frunzele noastre
cazatoare

Burebista si Sarmizegetusa
In luna noiembrie a avut loc la Deva lansarea cartii "Burebista si Sarmizegetusa", a
tanarului istoric Dan Oltean, aparuta la editura Saeculum I.O. Dupa o licenta in
psihologie, autorul a obtinut-o si pe cea in istorie si filozofie si s-a dedicat cu mare
pasiune cautarii adevarului despre istoria dacilor. L-am cunoscut la lansare: un barbat cu
privirea arzatoare si voce de tunet, cu un curaj nebun, pe care numai omul cinstit si
pasionat de adevar il are. In cartea sa i-a pus la zid pe toti cei ce au facut rau istoriei
dacilor, a cercetat, investigat, masurat, cu metode dintre cele mai moderne, ceea ce
nimeni nu s-a mai incumetat pana acum sa cerceteze, si ne-a adus aminte ca dacii ne-au
transmis noua valorile pe care le pretuiau atat. "Iar noi ce facem?", intreaba Dan Oltean.
"Ne batem joc de trecut si de noi insine!". Ti se face frig, ascultandu-l. Cartea lui va fi
criticata de multi. Dar va face, cu siguranta, istorie.
DAN OLTEAN
"Astazi, cand trecem cu nonsalanta de la un imperiu la altul, de la
imperiul comunist la cel al neomercantilismului, care este Uniunea
Europeana, cred ca avem mai mult ca niciodata nevoie de valorile perene"
- Ce v-a indemnat sa scrieti aceasta carte?

- Cred ca "Burebista si Sarmizegetusa" este inainte de orice o carte de atitudine. Nu mai

puteam sa stau nepasator la faptul ca imaginea uneia dintre cele mai remarcabile
personalitati care a trait si a activat pe aceste meleaguri este inca asociata cu acel
blestemat "2050 de ani de centralism si unitate"; de asemenea nu mai puteam sa vad cum
dupa 1989 cohortele de istorici platiti din banul public eludeaza fatis personalitatea si
realizarile lui Burebista. Am luat atitudine atat direct, nominalizand toti acesti indivizi
care au contribuit la masacrarea imaginii lui Burebista, dar si indirect. Am utilizat alte
metode decat cele "traditionale" in relevarea lui Burebista si a Sarmizegetusei.
- Despre Burebista s-a mai scris, despre Sarmizegetusa mai putin. Ce aduce nou cartea
dumneavoastra?

- Toti istoricii de pana acum care s-au ocupat de Burebista si de Sarmizegetusa au

considerat, fara nici un temei real, ca intre rege si capitala nu exista nici o legatura.
Constantin Daicoviciu si scoala lui de la Cluj a emis nefondata teorie despre "cetatea de
refugiu" Sarmizegetusa. Aceasta teorie a prins foarte bine in mintea multora. S-a omis
insa un fapt esential: cetatea de la Sarmizegetusa Regia, asa cum arata ea acum, a fost
reconstruita de trupele Legiunii IV Flavia Felix, dupa anul 106 d.Ch. In vremea lui
Decebalus, si mai ales a lui Burebista, cetatea nu arata asa cum o vede orice vizitator
astazi (fara turnuri, fara elemente dacice de fortificare etc). Am demonstrat prin mai
multe metode, utilizand numismatica, arhitectura si mai ales astronomia aplicata, ca in
vremea lui Burebista, exista acolo un munte sfant, numit Kogaionon, venerat de triburile
din centrul Transilvaniei. Burebista, ca rege, in alianta cu preotul Deceneus, au pus
bazele in acelasi loc, a unei noi alcatuiri politice, militare si religioase. Cei doi au
intemeiat Sarmizegetusa Regia.
- Puteti sa detaliati cateva din metodele cu ajutorul carora ati ajuns la asemenea
concluzii?
- In cealalta carte a mea despre daci, "Religia dacilor", am demonstrat, facand comparatii
cu toate religiile contemporane dacilor, ca sanctuarele de la Sarmizegetusa sunt dedicate
divinitatilor planetare. Cu alte cuvinte, avem de a face cu o religie de mistere. Fiecare
planeta-zeu reprezenta un grad de initiere. Cerurile erau concepute ca o suprapunere a
cercurilor planetare. La Sarmizegetusa sunt sapte sanctuare dedicate zeilor planetari si un
Panteon. Pentru orice cunoscator al astronomiei este izbitoare amplasarea templelor de la
Sarmizegetusa pe o elipsa. Aceasta nu este altceva decat ecliptica planetelor. Am
identificat ca momentul astral cand planetele s-au aliniat pe ecliptica urmand modelul
arhitectural din incinta sacra este solstitiul de vara din anul 65 i.Ch. Acest moment este
unul deosebit, in care toate planetele sunt aliniate, una aproape de alta si se vad simultan.
Cu un an inainte, in 66 i.Ch, aceleasi planete erau aliniate intr-o ordine inversa si in
regiunea vestica, la apus. Este un moment cosmologic de extrema importanta, ce se
repeta o data la 180 de ani. Ceea ce se petrecea pe cer, se intampla si pe pamant.
Burebista si Deceneus incepeau o noua era istorica.
"Constructorii daci ai cetatilor au parcurs cu saniile lor
primitive o distanta echivalenta cu de 2,29
ori circumferinta Pamantului"
- Am vazut ca ati calculat cantitatea de piatra cioplita necesara ridicarii cetatilor dacice
din Muntii Orastiei. Ce spun aceste cifre?

- Aproape toti istoricii epocii comuniste, care s-au ocupat de civilizatia dacica, au
comparat cetatile din Muntii Orastiei, ca efort constructiv, cu piramidele egiptene. Este o
comparatie falsa, dupa parerea mea. Daca la piramide calcarul a fost adus de la 2-3 km
distanta si a fost transportat pe teren drept, la cetatile dacice calcarul a fost adus de la
distante cuprinse intre 19 si 73 de km. In plus, piatra cioplita a trebuit sa fie urcata pe
munti, trecuta prin vai adanci si apoi asezata pe terasele amenajate ale muntilor.
Am cuantificat acest efort constructiv pentru prima data si am ajuns la rezultate de-a
dreptul incredibile. Constructorii daci ai cetatilor au parcurs cu saniile lor primitive o
distanta echivalenta cu de 2,29 ori circumferinta Pamantului. Este evident ca un
asemenea efort, nemaiintalnit la nici o alta civilizatie antica de pe continentul European,
nu putea fi facut pe vremea lui Decebalus, care era prins in razboaiele cu romanii si al
carui regat era mult mai mic decat al lui Burebista. Singurul rege care putea mobiliza
asemenea resurse era Burebista. Regatul sau se intindea din Austria de astazi pana la
Marea Neagra si din Ucraina, in nord, pana in Serbia de astazi spre sud.
- Putini sunt cei care se mai incumeta astazi sa scrie carti despre trecut. Mai este cu ceva
actuala figura lui Burebista cand, iata, am intrat in Uniunea Europeana?
- In primul rand, am scris o carte despre trecut, utilizand tehnologiile secolului 21. Am
recurs la un planetariu canadian de ultima generatie, pentru a afla data intemeierii
Sarmizegetusei Regia, am folosit un GPS ultraperformant, care mi-a permis sa evidentiez
uriasul efort constructiv al regelui dac si am aplicat metoda interdisciplinaritatii, cu
incursiuni in domeniul psihologiei individuale si colective, sociologiei si filosofiei.
In al doilea rand, cred ca Burebista si Deceneus sunt extrem de actuali, fiindca au reusit
sa impuna un set de valori fundamentale pentru daci si pentru romani, in genere. Prin
reformele religioase, morale, administrative, militare si politice pe care le-au intreprins,
cei doi au legitimat urmasilor un altfel de statut existential. Prin recursul la morala, la
valorile razboinice si prin impunerea credintei in nemurirea sufletului, Burebista si
Deceneus i-au facut pe daci superiori tuturor vecinilor. Sa nu uitam ca toate semintiile
vecine dacilor, datorita faptului ca nu au avut asemenea reformatori, s-au scurs in neantul

istoriei: celtii balcanici, iazigii, scitii, sarmatii, roxolanii etc. Aceste popoare nu au lasat
mai nimic in urma lor.
In concluzie, astazi, cand trecem cu nonsalanta de la un imperiu la altul, de la imperiul
comunist la cel al neomercantilismului, care este Uniunea Europeana, cred ca avem mai
mult ca niciodata nevoie de valorile perene. Si fostul imperiu comunist, ca si Uniunea
Europeana, sunt pure utopii politice, economice si, mai ales, culturale. Cred ca utopia
UE, un imperiu fara resurse si in declin demografic, va rezista si mai putin decat imperiul
rosu. Ce identitate o sa avem noi, romanii, peste cateva decenii, cand si acest imperiu
iluzoriu va fi maturat de valurile istoriei?
Cartile Editurii "Dacica" pot fi comandate on-line, la www.dacica.ro sau prin telefon, la
numarul 0749/114711.
Medicina in Dacia

Dupa "Tezaurul dacic de la Sinaia" de Dumitru Manolache si "Scrieri vechi pierdute

atingatoare de Dacia" de Al. Papadopol-Calimah, Editura "Dacica" va propune o a treia
carte, "Medicina in Dacia", avandu-l ca autor pe regretatul arheolog clujean Ion Horatiu
Crisan. Manuscrisul acestei lucrari a fost respins de cenzura comunista in anii '70 si a
vazut lumina tiparului abia acum, din grija sotiei autorului, doamna Eva Crisan, doctor in
farmacie, si a arheologului dr. Dorin Alicu, ambii din Cluj-Napoca. Ca si in cazul cartii
lui Dan Oltean, "Medicina in Dacia" este o carte foarte actuala. Antichitatea grecoromana ne-a lasat multe marturii despre exceptionalii medici daci: chiar Socrate
povesteste intr-un dialog al lui Platon, despre un astfel de medic model. Priceperea iesita
din comun a vindecatorilor daci in domeniul plantelor medicinale a fost consemnata de
doi autori ai antichitatii, care au pastrat liste de denumiri de plante medicinale dacice,
impreuna cu proprietatile lor. Cartea reuneste toate informatiile cu putinta despre ceea ce
a insemnat medicina pe teritoriul tarii noastre din cele mai uitate timpuri pana la cucerirea
romana: de la interventii chirurgicale de tot felul (inclusiv trepanatii craniene), la
medicina sacerdotala, la zeii daci patroni ai medicinei, la bai si ape curative, plante
medicinale, otravuri si leacuri de origine animala si minerala, la probleme de igiena
locuintei, hrana, inmormantari si multe altele.