Personalităţi născute în judeţul Suceava:

ANDRU, VASILE (n. 22 mai 1942, Muşeniţa, jud.

Suceava), prozator, teoretician şi eseist român, membru al Uniunii
Scriitorilor din România. Numele său real este Vasile Andrucovici.
Părinţii, Teodor Andrucovici şi Ecaterina (n. Păun), erau agricultori.
Urmează şcoala elementară în satele Muşeniţa şi Băineţ (1949-1956),
liceul la Siret (1956-1958) şi la Rădăuţi (1958-1960) şi Facultatea de
Filologie, secţia franceză-română, a Universităţii din Iaşi (1960-1965).
Devine profesor la Liceul „Ştefan cel Mare" din Suceava (1965-1967)
şi apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974). În
prelungirea activităţii sale literare, s-a consacrat practicii sapienţiale şi
cercetării procedeului filocalic „oratio mentis" - rugăciunea minţii -
încă din anii '70. A scris în jur de 30 de cărţi, dintre care amintim:
Yutlanda posibilă (debut în volum); Mireasa vine cu seara, Mirele,
Arheologia dorinţelor, Noaptea împăratului, Păsările cerului,
Terapia destinului, Mistici din Carpaţi, Psihoterapie isihastă,
Întălniri cu maeştri şi vizionari, Exorcismele etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 44.
ARŞINEL, ALEXANDRU (n. 4 iunie 1939, Dolhasca, jud.
Suceava), renumitul actor de comedie, studii la IATC (1962), vedetă
în teatrul de revistă şi la televiziune, reiterează în film formula de
succes practicată pe scenă, a făcut cuplu cu actriţa Stela Popescu. A
jucat în mai multe filme precum: Ana şi hoţul, Ca-n filme, În fiecare zi
mi-e dor de tine, Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolului,
Paradisul în direct ş.a. În prezent este directorul Teatrului de Revista
“Constantin Tănase” Bucureşti.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 58
BART, JEAN (n. 28 noiembrie 1877, Burdujeni, fostul
judeţ istoric Botoşani, actualmente cartier al municipiului
Suceava – d. 12 mai 1933, Bucureşti), este pseudonimul literar al lui
Eugeniu P. Botez. A fost fiul lui Panait Botez, general, și al
Smarandei. La școala primară din Păcurari l-a avut ca dascăl pe Ion
Creangă. A absolvit Școala de Ofițeri de marină, a îndeplinit diferite
funcții în administrația navală și portuară din epocă, este membru
fondator al Revistei Maritime, întemeiază Liga Navală Română. Jean
Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor
autentic şi original, care a cultivat pentru prima dată în literatura
română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru
totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat
opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port
românesc. Aducând în proza română „candida navă cu pânzele
desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru
prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura
vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Opera
literară: Jurnal de bord, Datorii uitate, În cuşca leului, Prinţesa
Bibiţa, În Deltă..., Pe drumuri de apă, Europolis.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 75.
BĂCESCU, MIHAI C. (n. 28 martie 1908, Broşteni, jud.
Suceava – d. 6 august 1999, Bucureşti), a fost zoolog, oceanolog şi
muzeolog român, membru al Academiei Române. În 1928 se înscrie la
facultatea de Științe Naturale din Iaşi, fiind, după doi ani, numit
preparator la catedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna
acvatică și marină. Dar nu ocolește nici fauna terestră, obținând
licența de biologie în 1933 cu teza: "Vipera berus în Moldova și
Basarabia". Imediat după licență, obține o bursă de doctorat în cadrul
Institutului Bio-oceanografic de la Constanţa, obținând în 1938
doctoratul cum laude pe tema: "Mysidaceele din apele românești"
(este vorba de un grup de creveți cu mare importanță trofică). Ca
urmare, devine șef de lucrări la catedra de Morfologie animală de la
Iași, condusă de Paul Bujor. În 1939 obţine o nouă bursă de studii în
Franţa. Va deveni directorul Institutului de cercetări piscicole, şeful
secției de oceanologie al Academiei și director al Muzeului național
de istorie naturală "Grigore Antipa", post pe care îl va deține
necontestat timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice
articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de
cercetare, de publicare, să călăuzească nu mai puțin de 14 doctoranzi
în oceanologie, să rreprezinte România în numeroase conferințe și
simpozioane internaționale. Publică numeroase cărţi, fiind de
asemenea premiat de mai multe ori, inclusiv de Academia Română.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 80.
BĂLAN, TEODOR (n. 26 iulie 1885, Gura Humorului,
actualmente în judeţul Suceava – d. 25 noiembrie 1972, Gura
Humorului), istoric român, profesor al Universităţii din Cernăuţi şi
director al Arhivelor Statului din Cernăuţi. Lucrarea sa principală este
Documente bucovinene, publicată în mai multe volume. A absolvit
Facultatea de Litere şi Filosofie, specializarea istorie – geografie la
Cernăuţi. Şi-a aprofundat studii la Viena. A lucrat ca profesor o
perioada la licee din Câmpulung, Suceava şi Cernăuţi. După ratarea
doctoratului la Viena din motive financiare, în 1927 devine doctor în
istorie în cadrul Universităţii din Cernăuţi, teza sa fiind intitulată
Suprimarea mișcărilor naționale din Bucovina în timpul războiului
mondial 1914-1918. A avut o activitate publicistică prodigioasa, de-a
lungul timpului publicânjd foarte mult, parte dintre studiile sale fiind
redescoperite după evenimentele din decembrie 1989. După cea de a
doua conflagraţie mondială se retrage la Gura Humorului, unde a
continuat să cereceteze, să prelucreze şi să scrie o suită de documente,
respectiv articole ştiinţifice. Cum nu i s-a permis de către autorităţile
comuniste să mai publice, cu excepţia unei serii de articole de istorie
despre Câmpulung Moldovenesc, o parte dintre cărţile sale au rămas
în manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 86.
BÂRLEANU, IFTIMIE ((n. 6 octombrie 1916 în satul
Măzănăești, judeţul Suceava - d. 19 ianuarie 1986, Iași), a fost un
sculptor român, autor a mai multor monumente care impresionează
prin forţă şi expresivitate artiustică. Student al celebrului sculptor Ion
Irimescu. A absolvit în 1945 Academia de Arte frumoase din Iaşi. A
lucrat în lemn, piatră și bronz, subiecte inspirate din foclorul
românesc, chipuri de țărani bucovineni sau portrete ale unor
personalități ca Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu,
Nicolae Iorga etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 94.
BENADOR, URY (n. 1 mai 1895, comuna Milişăuţi,
judeţul Suceava - d. 23 noiembrie 1971, Bucureşti), Numele său
real era Simon Moise Grinberg, fiind un prozator român de origine
evreiască. A publicat piese de teatru, povestiri şi romane. Romanul
Subiect banal este considerat de critica literară drept cea mai reuşită
operă a sa. A tradus din Hans Scherfig. Între anii 1950 şi 1955 a fost
secretar al Teatrului Evreiesc de Stat din Bcureşti. Ultimul său roman
a văzut lumina tiparului în 1964, fiind intitulat Beethoven, omul.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 101.
BIDIREL, ALEXANDRU (n. 5 decembrie 1918, Capu
Codrului, jud. Suceava – m. 12 iulie 1985, Sucevaa), considerat
ultimul mare lăutar al Bucovinei, fiind descoperit în 1934, în calitate
de violonist, de însemnatul om de cultură şi muzicolog Constantin
Brăiloiu. Imediat, în 11 septembrie acelaşi an, Brăiloiu înregistrează
25 de piese cântate la vioară de Alexandru Bidirel, acompaniat la
cobză de Ilie Bolea. Mai imprimă pentru Arhiva de Folclor a
Societăţii Compozitorilor Români, Radio Bucureşti sau Electrecord.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 108
BILAN, GEORGE (n. 17 mai 1883, Stupca, azi judeţul
Suceava – locul decesului fiind necunoscut), sculptor, absolvent al
Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind studentul celebrilor
sculptori Paciure, Oscar Han şi Corneliu Medrea. Este apreciat pentru
portretistică. Lucrează în bronz, piatră şi ghips. Prezent cu picturi şi
sculpturi la Salonul Oficial Bucureşti, Saloanele Ateneului Român etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 110.

BLAJEVICI, TEOCTIST (n. 23 februarie 1807, Tişăuţi,

judeţul Suceava – d. 27 iunie 1879, Cernăuţi), cleric ortodox român,
având ragul de arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei şi
Dalmaţiei (1877 - 1879). Este absolvent al Istitutului Teologic din
Cernăuţi (1831). A fost un cărturar însemnat, poet şi fabulist, în
scrierile sale utilizănd o limbă vie, popuilară. Este unul dintre primii
noştri autori de manuale şcolare pentru limba română şi religie. În
calitate de literat a folosit pseudonimul Teoctist Şoimul. A publicat
printre altele: Istoria vieţii lui Iisus Hristos (Viena, 1865), Istoria
biblică a aşezământului celui vechi (Viena, 1865) etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 116.
BOCA, ILIE (21 februarie 1937, Botoşana, jud. Suceava),
pictor contemporan, membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Este
absolvent al Institutului de Arte Plastice şi Decorative “Nicolae
Grigorescu” Bucureşti (1967). Expoziţii personale în Bacău, Botoşani,
Bucureşti, Cluj, Suceava, Tg. Mureş, Bistriţa, Arad, Sibiu, Iaşi,
Fălticeni, Chişinău, precum şi peste hotare în localităţi din Italia,
Germania, Grecia, Elveţia, Olanda, Egipt, S.U.A. A mai semnat şi
grafică de carte. A obţinut multiple premii naţionale şi internaţionale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 123
BRĂILEANU, TRAIAN (n. 14 septembrie 1882, Bilca,
actualmente în jud. Suceava – 3 octombrie în inchisoarea de la
Aiud), a fost filosof şi sociolog, doctor în filosofiei, profesor
universitar la Cernăuţi, publicist, întemeietor al Grupului de la
Cernăuţi, al revistei, celebră în epocă, “Însemnări sociologice”,
ministru al Educaţiei, câteva luni, între 1940 şi 1941, în timpul
guvernării legionare. Este, după Eminescu, primul traducător al lui
Kant în limba română. A mai tradus din Aristotel şi Montesquieu. A
fost membru al Academiei de Ştiinţe Politice a Universităţii Columbia
din New York. Cea mai importantă lucrare a sa este considerată a fi
monumentala lucrare intitulată “Teoria Comunităţii Omeneşti”. Mai
publică printre altele: “Introducere în sociologie”, “Sociologie
generală”, “Politica” ş.a. După instaurarea regimului comunist este
trecut la index, opera sa fiind interzisă. Moare în 1947, pe 3
octombrie, în urma unei crize de ulcer duodenal, întemniţat fiind la
Aiud.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, pp. 149 -150
BUCEVSCHI, EPAMINONDA (3 martie 1843, Iacobeni,
azi jud. Suceava – 13 februarie 1891, Cernăuţi), pictor, absolvent al
Academiei de Arte Frumoase de la Viena (1868 - 1874), fiind premiat
de către această instituţie pentru cele mai bune studii în 1872. Devine
un pictor la modă în oraşul valsului. A fost prieten cu Eminescu,
Ciprian Porumbescu, T.V. Ştefanelli. Este iniţiatorul unei noi ordini
iconografice în pictura bisericească din Bucovina. A pictat şi restaurat
o multitudine de biserici., rămânând de referinţă catedrala din Zagreb,
Palatul Mitropolitan din Cernăuţi. Lui i se datorează şi stabilirea
adevărului cu privire la chipul real al lui Ştefan cel Mare.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, pp. 158 - 159
BUMBAC, VASILE (n. 7 februarie 1837, Costâna, jud.
Suceava – d. 27 februarie 1918, Suceava), a fost scriitor, culegător
de folclor, traducător şi profesor. Este fratele publicistului Ion
Bumbac. Este absolvent al Seminarului teologic din Cernăuţi,
beneficiind de o bursă la Universitatea din Viena, unde studiază
filologia clasică. Contribuie la organizarea Sebării Naţionale de la
Putna din 1871. Traduce din Platon, Horaţiu şi Virgiliu. Este autorul
epopeii “Descălecarea lui Dragoş în Moldova”, aceasta atrăgând
atenţia lui Iorga şi Călinescu. Mai publică: “Mulţămită din partea
românilor bucovineni”, “Schiţe de excursiuni şi urzirea mănăstirii
Suceviţa” etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, pp. 167 - 168
CAMILAR, EUSEBIU (n. 7 octombrie 1910, Udeşti, jud.
Suceava – d. 27 august 1965, Bucureşti), scriitor şi traducător
român. Studii medii in Suceava şi universitare la Iaşi. Scrie piese de
teatru, reportaje şi poezii. Traduce din Eschyl, Aristofan, Ovidiu,
Gogol, Tolstoi, Gorky. Prelucrează cilul “1001 de nopţi”. Publică:
Chemarea cumpenelor, Nocturne, Cordun, Turmele, Stejarul din
Borzeşti, Nopţi udeştene, Satul uitat, Cartea de piatră ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps

Edit, Iaşi, 2004, p. 181.
CANTEMIR,TRAIAN (20.IX.1907, Pătrăuţi, Suceava –
7.VII.1998, Iaşi) – critic; istoric literar; filolog; dialectolog; folclorist.
Urmează liceul în Suceava (1918-1926); Facultatea de Litere şi
Filosofie în Cernăuţi (1926-1931). Doctor în litere şi filosofie,
Universitatea Cernăuţi, în 1937, cu teza Istroromânii; conferenţiar
universitar; specializare la Roma, la Accademia di Romania (1931-
1933). Profesor secundar la Hotin; asistent la Catedra de Literatură
modernă şi folclor a Universităţii din Cernăuţi; secretarul Institutului
de Literatură şi Folclor, condus de Leca Morariu. Lector la Institutul
de Învăţământ Superior din Bacău (1964); conferenţiar titular (1968);
şef de catedră (1964-1973); secretar ştiinţific al Institutului (1966-
1974). Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice, Fil. Vâlcea şi
Bacău (1956-1974). Director al Universităţii Cultural-Ştiinţifice din
Bacău (1968-1972). Din 1974, stabilit la Iaşi. Participă la cercetările
de folclor cu echipele socfiologice ale profesorului Dimitrie Gusti, în
comuna Voroneţ şi Mănăstirea Humorului (1939). A condus
publicaţiile Comunicări de istorie şi filologie, Revista Bucovinei,
Studii şi cercetări ştiinţifice. Preocupări de folclor la românii sud
dunăreni (istroromâni). Volume: Mensa academica (roman); Fata
gazdei (roman) şi Lumini şi umbre (roman), toate rămase în
manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 183,184.
CHELARIU,TRAIAN (21.VII.1906, Dărmăneşti, Suceava
– 4.XI.1966, Suceava; înmormântat la Cernica) – poet, prozator,
filosof; critic literar; dramaturg. Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi;
Studii superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi
(1926-1930); specializare ca bursier la Fontenay-aux-Roses (Paris) şi
Şcoala Română din Roma. Susţine doctoratul în filosofie în 1937, la
Paris, cu teza: Bazele biologice ale pozitivismului lui D. Hume.
Poligot (cunoştea nouă limbi), enciclopedist. Debut literar în revista
Floarea soarelui (1930); colaborator principal la revista Junimea
literară; prim redactor la ziarul Glasul Bucovinei din Cernăuţi;
asistent universitar onorific, iar din 1937, titular, la Universitatea din
Cernăuţi, transferat la Universitatea din Iaşi (1940), apoi, în 1942, la
Catedra de Psihologie a Universităţii din Bucureşti.
Concentrat la Regimentul 8 Roşiori (1940), apoi la Marele Stat
Major care-l pune la dispoziţia Ministerului Propagandei şi a cenzurii
militare; cenzor la Corespondenţa externă, până în august 1944. În
1949, la presiunea profesorului Egon Weigl, şeful Catedrei de la
Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, este epurat din învăţământul
superior pe motive politice, neîntemeiate, şi transferat în învăţământul
secundar. În 1952 refuză să plece în provincie şi acum este eliminat şi
din învăţământul secundar; muncitor la Întreprinderea de Ecarisaj
Bucureşti (1956-1957), timp în care duce o existenţă de mizerie. În
1964 este reîncadrat în învăţământul superior, ca lector la Catedra de
Pedagogie şi psihologie de la proaspăt înfiinţatul Institut Pedagogic de
3 ani din Suceava. Este unul dintre scriitorii însemnaţi pe care i-a dat
Bucovina, cu o gândire filosofică originală. Volume:Exod
(versuri,1933); Proze pentru anul inimii (1936); Aur vechi
(versuri,1936); Versuri de după amiază (1940);Zaruri (eseuri
filosofice, 1936);Cântec de leagăn (versuri, 1936); Pietre la care
mă-nchinai; Psihologia aplicată în lumina câtorva imperative
umane şi româneşti; Dulcile cuvinte; Casă de nisip (Eseuri şi
însemnări filosofice, 1940); Balade şi strofe răzleţe (1943); Suflet
nipon; Postume: Scrieri lirice (1970); Necunoscuta (1972); Scrieri
lirice. Sonete pentru tine (1973); Zilele şi umbra mea (1976);
Poezii în vers alb (1983); În căutarea Atlantidei (1989); Strada
Lebedei nr. 8. Pagini de Jurnal (2002); În căutarea Atlantidei
(fragmente noi, 2003).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 217, 218, 219.
CLEOPA, ILIE (10.IV.1912, Slatina, jud.Suceava –
1.XII.1998, Mănăstirea Sihăstria, Neamţ) – preot. Frate în
Mănăstirea Sihăstria (din 1929). Se călugăreşte în 1937; egumen
interimar, în 1942. Numit egumen al mănăstirii, în ianuarie 1945.
Stareţ la Slatina (1949-1953). Se retrage în Munţii Rarăului,
persecutat de comunişti. Duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (1956-
1959) şi din 1964 până la sfârşitul vieţii. Figură de seamă a
spiritualităţii ortodoxe româneşti contemporane. Scrieri: Despre
credinţa ortodoxă; Predici la praznice împărăteşti şi sfinţi de
peste an, Valoarea sufletului, Urcuş spre înviere, M-rea Neamţ,
Despre vise şi vedenii; articole în ziare şi reviste; lucrări în
manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 241, 242.

DRUMUR,GEORGE (14.III.1911, Horecea Mănăstirii,

Cernăuţi – 7.VI.1992, Timişoara) – poet; prozator; traducător.
Membru al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. Urmează Şcoala primară
din Horecea (1920-1924); Şcoala Normală din Cernăuţi (1925-1933);
Liceul de Stat „Aron Pumnul” (1933-1941). Studiază, în paralel, la
Conservatorul cernăuţean (1932-1938); în 1938 obţine licenţa Şcolii
superioare de documentare şi de ştiinţe administrative, din cadrul
Institutului Regal de Ştiinţe Administrative al României; urmează,
apoi, Facultatea de Matematică-fizică din Timişoara. În deceniul
1930-1940 se impune ca poet, colaborează la numeroase publicaţii.
Este secretar de redacţie la revista Iconar, prim redactor al revistei
Bucovina literară, redactor şef la Deşteptarea şi director al Editurii
„Bucovina literară”. Volume: Solstiţii; Suflete în azur; Vatra cu
stele; Insemnele anilor; Neodihna cuvintelor. Traduceri (librete):
Orfeu, de W.Gluck; Pescuitorii de perle, de G. Bizet; Anotimpurile,
oratoriu de J.Haydn; Elexirul dragostei, de G. Donizetti; Norma, de
V.Bellini.
 Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura
Princeps Edit, 2004, p. 344, 345, 346.
DUGAN-OPAIŢ, ARCADIE (18.IX.1878, Cireş-Opaiţeni,
distr. Storojeneţ – 26.V.1951, Gura Humorului) – profesor;
îndrumător cultural. Urmează Gimnaziul german din Rădăuţi şi
Universitatea din Cernăuţi, unde studiază germana, latina şi greaca.
Devine membru al Societăţii studenţeşti „Junimea”, de al cărei destin
va fi legat toată viaţa. Profesor la Cernăuţi şi Suceava. Prezent în viaţa
culturală a Bucovinei ca membru al Societăţii pentru Cultura şi
Literatura Română în Bucovina. A întocmit o monografie a satului
Cireş-Opaiţeni. S-a ocupat de arhiva Soc. „Junimea” şi de întocmirea
unor documente: Albumul mare, Albumul verde, Cartea jertfelor,
Şematismul, Albumul prefucşilor ş.a..

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 346, 347.

GOROVEI, ARTHUR (19.II.1864, Fãlticeni – 19.III.1951,

Bucureºti) – folclorist ºi etnograf. Membru corespondent al
Academiei Române ºi membru de onoare. ªcoala primarã la Rãdãuþi-
Prut (Dorohoi), gimnaziul la Fãlticeni. Studiazã, apoi, la Liceul
„Naþional” ºi Institutele Unite Iaºi. Facultatea de Drept la Bucureºti
(1886-1887) ºi Iaºi (1887-1889). Magistrat la Paºcani, Broºteni,
Fãlticeni, Constanþa, Bârlad ºi din nou, Fãlticeni. Din 1903, avocat.
Prefect al Judeþului Suceava cu capitala la Fãlticeni ºi primar de
Fãlticeni. Debut cu schiþe literare la Gazeta de Folticeni; fondeazã
ªezãtoarea, prima revistã de folclor din þarã. Cu M. Sadoveanu scoate
revista Rãvaºul poporului. Lucrãri: Folticeni (Monografie, 1938);
Legenda arborilor îmbrãþiºaþi (1913); Datinele noastre la naºtere
(1909); Datinele noastre la nuntã (1910); Botanica poporului român
(în colaborare cu M.Lupescu, 1916); Cruzimi (1921); Cimiliturile
Românilor (1898); Alte vremuri (1930); „ªezãtoarea” – povestea unei
reviste de folclor (1932); Învãþãtori folcloriºti (1942) etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 436, 437.
GRECULESI, ELENA (n. 21.VI.1928, Suceava) – pictor.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Studii la
Academia de Arte Plastice din Iaşi, cu Corneliu Baba, Academia
„Repin” din Sankt-Petersburg şi la Institutul de Arte Plastice „N.
Grigorescu” din Bucureşti. Participă cu regularitate la Saloanele
republicane şi municipale, la numeroase expoziţii colective sau de
grup organizate în ţară şi peste hotare. În portrete îşi concentrează
intenţiile în mod deosebit spre figura umană, în care trăsăturile de
interiorizare, nobleţea şi marea simplitate a gestului sunt elemente
definitorii. La începutul carierei şi-a manifestat interesul faţă de arta
abstractă, când îşi contura un punct de vedere ce se apropia de
folclorul românesc. Mai târziu pictura artistei capătă valenţe
superioare, prin includerea acelor coordonate specifice artei moderne:
raport cromatic, materialitate, stilizare, luminozitate. În arta sa se
observă o accentuată tendinţă de „bizantinizare”, atât în tratarea
portretelor, cât şi în compoziţii. Personajele capătă un aer de
austeritate, în timp ce chipurile, departe de a fi rigide, degajă nobleţe,
puritate, fiind impregnate cu multă sensibilitate (Bucovineană,
Ţărancă cu maramă ş.a.). Printre lucrările sale care ating perfecţiunea
se află: Maria România şi România 2000, două alegorii în faţa cărora
privitorul trăieşte acut drama personajelor. În 2002 artista a donat
Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava 12 lucrări de mare
valoare, reprezentative pentru arta sa, care fac obiectul unei expoziţii
cu caracter permanent. Lucrări ale artistei se află în colecţii muzeale şi
particulare din Japonia, S.U.A., Canada, Spania, Franţa, Italia,
Australia, Iugoslavia, Suedia şi Austria.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 447, 448.
GRIGORE, ION (25.III.1940, Corni, jud. Suceava) – pictor.
Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Institutul de Arte Plastice
„Nicolae Grigorescu” (1958-1964). Este membru al U.A.P. şi conf.
Universitar la Academia de Artă (secţia Artă murală) din Bucureşti. A
participat la expoziţii coloective şi de grup organizate în ţară şi peste
hotare (în Germania, Italia, Polonia, Bulgaria, Austria, Brazilia,
China, Venezuela, Egipt, Irak, Pakistan, Portugalia, Olanda, Australia,
SUA, Anglia ş.a.). Expoziţii personale la Bucureşti, Roma, Suceava,
Botoşani, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Chişinău, Iaşi,
Bucureşti. În 1964, a obţinut bursa „Ion Andreescu”; în 1966 – o
bursă la Perugia, iar în 1966-1968 – bursa „Storck”. A executat
ansambluri de pictură monumentală (frescă şi mozaic) în mai multe
biserici; lucrări de artă monumentală în tehnicile: sgraffito, mozaic,
tempera, frescă – cu precădere pictură murală bisericească. Colorist
rafinat, I.G. are un deosebit simţ al contrastelor, realizând adevărate
simfonii cromatice. Lucrările pictorului fac obiectul multor colecţii
muzeale şi personale din ţară şi de peste hotare. Biblioteca Bucovinei
„I. G. Sbiera” Suceava s-a bucurat de o donaţie deosebit de valoroasă.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 452, 453, 454.

IRIMESCU, ION (27.II.1903, Arghira-Preuteşti, jud.

Suceava – 28.X.2005, Fălticeni) – sculptor; pictor; cadru universitar.
Membru de onoare al Academiei Române. Urmează şcoala primară în
Fălticeni, unde frecventează şi Liceul „Nicu Gane”. Din 1924
frecventează Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, la clasa profesorului
Dimitrie Paciurea. Debutează la Salonul Oficial de pictură şi sculptură
din Bucureşti cu lucrarea Eden. În 1932 i se acordă Menţiunea de
onoare a Societăţii Artiştilor Francezi, pentru lucrarea Autoportret.
Este o prezenţă constantă în expoziţii de artă din ţară şi de peste
hotare. În 1978 a fost ales preşedinte al U.A.P., funcţie deţinută până
în 1990. În 1975, donează oraşului Fălticeni o mare parte din lucrările
sale (sculpturi în bronz, marmură, lemn, plastilină, ipsos, desene ş.a.),
reunite într-un muzeu care-i poartă numele. Frumuseţea corpului
uman este puternic reliefată în lucrări de mare expresivitate: Nud,
Tors antic, Tânără fată ş.a. Artistul este atras de eternul feminin, în
diversele sale ipostaze (maternitatea fiind apogeul: Mama cu copilul,
Mărgelele, Maternitate); de portret, domeniu în care a atins
perfecţiunea, prin arta redării personalităţii modelului (Alexandru
Cazaban, Mihail Sadoveanu, George Oprescu, Pictorul Corneliu
Baba, Eminescu ş.a ); de muzică. Dintre lucrările de artă
monumentală amintim: Veronica Micle, Vasile Pârvan, George
Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea cel Bătrân, Dimitrie Cantemir
ş.a. Ion Irimescu este membru de onoare al Fundaţiei „Atheneum” din
Bucureşti. Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „G. Enescu”
din Iaşi. Distins cu numeroase ordine, medalii şi premii; cetăţean de
onoare al municipiilor Fălticeni, Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava;
Diploma de Onoare, Ministerul Culturii ; Ordinul „Steaua României”
în grad de ofiţer; Premiul de excelenţă; Distincţia „Serviciu
Credincios în Grad de Mare Cruce”, acordată de preşedintele
Româniein (2003). Din 2002 Muzeul „Irimescu” din Fălticeni a
devenit Muzeu Naţional.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 545, 546, 547.

MARIAN, SIMION-FLOREA (1.IX.1847, Ilişeşti, distr.

Gura-Humorului – 11.IV.1907, Suceava) – preot; profesor;
folclorist; etnograf. Membru al Academiei Române. Urmează şcoala
primară la Ilişeşti şi Suceava; studii liceale la Suceava, Năsăud şi
Beiuuş; studii superioare, la Institutul Teologic din Cernăuţi. A
întemeiat, cu T. V. Ştefanelli, Revista politică, la Suceava. Este
autorul unei impresionante opere folclorice şi etnografice. Volume:
Poesii populare din Bucovina; Balade române culese şi corese;
Satire poporale române; Descântece poporane române;
Chromatica poporului român, Ornitologia poporană română;
Nunta la români, Naşterea la români; Înmormântarea la români;
Sărbătorile la români. Studiu etnografic. I.Cârnilegile. II
Păresimile. III. Cincizecimea; Sf. Ioan de la Suceava; Condica
sfintei mănăstiri Voroneţul ş.a. Postume: Legende istorice din
Bucovina; Legendele păsărilor; Trilogia vieţii; Basme populare;
Facerea lumii; Sărbătorile la români.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 26, 27.
MOTRICI, MIRCEA (24.III.1953, Udeşti – 16.V.2007,
Suceava) – prozator, ziarist. Urmează Liceul „Petru Rareş” din
Suceava; Şcoala postliceală de aviaţie şi Facultatea de Ziaristică din
Iaşi. Pedagog, electromecanic radio la Aeroportul Suceava;
corespondent la Radiodifuziunea Română (din 1991). Membru al
Uniunii Scriitorilor din România. Colaborări la: Ateneu, Convorbiri
literar,, Pagini bucovinene etc. Autor de reportaje. Premiul Fundaţiei
Culturale a Bucovinei şi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni pe anul
2001 pentru volumul Bucovina icoană spre cer. În cărţile sale se
dovedeşte un rafinat observator al naturii şi mediului social. Alex
Ştefănescu consideră cartea Fereastră spre inima Bucovinei o
„Descriptio Bucovinae”. Volume: Fereastră spre inima pământului;
Fereastră spre inima Bucovinei; Visul sărută Japonia; Crăiasa
minei; Craterul inimii. Versuri (1997); 7 zile în Athos; Bucovina,
icoană spre cer; Parabola stâncii. Versuri (2003).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 90, 91.

PARGHEL,ANCA (16.IX.1957, Câmpulung Moldovenesc

– 5.XII.2008, Timişoara) – pianistă şi cântăreaţă de muzică jazz;
compozitoare. Studii, la Liceul de muzică şi arte plastice „O. Băncilă”
şi la Conservatorul „George Enescu”, din Iaşi; Profesoară la Şcoala de
Muzică din Suceava. Se mută cu domiciliul la Brussels, unde este
profesor de jazz vocal la Brussels Royal Conservatory of Music,
Lemmens Music Conservatorium, Belgium). Prezentă la marile
festivaluri de jazz, din 1984: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Iaşi, Leipzig,
Varşovia, Viena, Zagreb, Varna ş.a. În Belgia, Germania şi Olanda
concertează în formaţii de trio, cvartet sau cvintet alături de fii săi,
Ciprian şi Tudor Parghel. Cântă alături de mari personalităţi ale
jazzului: Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Billy Hart ş.a. Este
răsplătită cu numeroase premii, fiind considerată o stea de primă
mărime a jazz-ului românesc. Discografie: Tinerii dansează; Soul; My
Secret Place; Magic Bird; Indian Princess; Primal Sound ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 176.

PORUMBESCU, CIPRIAN (14.X.1853, Şipotele Sucevei –

6.VI.1883, Stupca) – compozitor; dirijor. Deprinde primele noţiuni
muzicale la Şipotele Sucevei, cu pianistul Carol Miculi; învăţătorul
Simion Maier îl iniţiază în tehnica viorii. Urmează Gimnaziul superior
din Suceava. În 1871 este prezent la Serbarea de la Putna, moment
care poate fi socotit ca prima mare manifestare publică în calitate de
interpret. Este admis, apoi, la Institutul Teologic din Cernăuţi, unde îşi
continuă studiile muzicale cu Isidor Voorobchievici. La Universitate,
fondează, împreună cu un grup de colegi, societatea „Arboroasa”, al
cărei preşedinte devine în 1877. Compune Imnul Arboroasei, pe
versuri de T. V. Ştefanelli. În cadrul societăţii organizează un cor şi
un cvartet vocal, care vor valorifica creaţiile sale (Altarul mănăstirii
Putna, Primăvara, Cântec de mai, Hai Române ş.a.). În 1879 pleacă,
pe cheltuială proprie, la Viena. Scurtul popas vienez îi permite să
acumuleze noi cunoştinţe muzicale la Konservatorium für Musik und
darstellende Kunst. Revenit în Bucovina, după un an de studii la
Conservator şi cu licenţa în filosofie, continuă să compună muzică
instrumentală, corală ş.a. La 27 februarie 1882, compozitorul prezintă,
în premieră, opereta sa Crai nou, pe un text de Vasile Alecsandri,
considerată prima operetă românească. Talent excepţional, s-a
remarcat ca dirijor, compozitor, violonist, pianist şi pedagog. Lipsa
unei instrucţii pe măsură şi moartea prematură, l-au împedicat să
devină marele compozitor care se anunţa. A scris peste 200 de
compoziţii în toate genurile muzicale: muzică pentru voce şi pian,
muzică corală şi laică, muzică religioasă, muzică instrumentală,
muzică de cameră şi orchestră, muzică de scenă. Amai scris studii,
articole, versuri, un tratat de teorie muzicală, note. Balada pentru
vioară şi pian cunoaşte azi o notorietate mondială, fiind cântată până
în îndepărtata Japonie.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 254, 255, 256, 257.

SBIERA, ION G. (1.XI.1836, Horodnic de Jos, Rădăuţi –

22.X.1916, Cernăuţi) – folclorist, istoric literar; memorialist).
Poliglot. Membru fondator al Societăţii Academice Române. Urmează
şcoala primară în Rădăuţi, ultima clasă în Cernăuţi; Gimnaziul, în
acelaşi oraş, unde l-a avut ca profesor pe A. Pumnul; Facultatea de
Drept a Universităţii din Viena şi audiază cursuri la Facultatea de
Filosofie. Membru fondator al Reuniunii Române de Leptură din
Cernăuţi. În cadrul Reuniunii s-a adoptat limba română şi alfabetul
român. În ianuarie 1865, Reuniunea se transformă în „Societatea
pentru literatura şi cultura română în Bucovina”. I. G. Sbiera va
conduce organul de presă al acesteia, Foaia Societăţii. Colaborări la
Gazeta de Transilvania. Almanachul Bucovinei, Candela, Vatra etc.
Editează, în 1855, Codicele Voroneţian. Autor de manuale didactice şi
de cursuri universitare de istorie literară românească, primele de acest
fel din Bucovina. Profesorul lui M. Eminescu. Personalitatea lui I. G.
Sbiera şi-a pus puternic amprenta peste viaţa culturală a Bucovinei
ultimelor decenii ale sec. Xix. Volume: Poveşti poporale româneşti;
Colinde, cântece de stea şi urări de nunţi; Aron Pumnul; Mişcarea
bisericească a românilor din Bucovina; Ceva despre tricolorul
românesc ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura

Princeps Edit, 2004, p. 354, 355.
STINO, AUREL GEORGE (28.VI.1900, Fălticeni-
17.III.1970, Fălticeni) - profesor de franceză, scriitor, publicist,
traducător, numismat, filatelist. Studii: Şcoala primară şi gimnaziul
„Alecu Donici” din Fălticeni (1915), liceul la Iaşi. Urmează
Facultatea de Litere la Universitatea Iaşi, secţia: Cultura şi literatura
franceză. Profesor de franceză la Fălticeni, apoi la Orăştie (1931-
1935). Începe a scrie la vârsta de 14 ani. Cercetează cultura locală cu
incursiuni în literatura universală. Publică eseuri, proză, schiţe,
nuvele, în ciclul intitulat Licăriri şi arabescuri,, traduce poeme
japoneze, sub titlul Tristeţi nipone, a alcătuit ciclul Antologia
dragostei şi a femeii (maxime şi cugetări din cultura universală,
română şi proprii), publică însemnări de călătorie, medalioane ale
unor personalităţi uitate. Poartă corespondenţă cu mari cărturari ai
epocii. E preocupat de folclor. Decorat de statul finlandez cu
Trandafirul alb, pentru strădania de a scrie cât mai multe despre
Kalevala în ţara noastră.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 430.

ŞOTROPA, AURORA (1911, Capu-Câmpului – m.?

Bucureşti) - actriţă. Licenţiată a Facultăţii de Filozofie; absolventă a
Conservatorului din Bucureşti (1934). A fost un timp pianistă, a
concertat în spectacole organizate în Bucureşti, actriţă la Teatrul
„Savoy” (1946), la „Odeon” (1946-1948), „Ateneu” (1948-1949) şi la
Teatrul „Lucia Sturza-Bulandra” (1949-1968). Apare în diferite filme.
Colaborează cu cronici muzicale la reviste.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 459.

ŞTEFANELLI, TEODOR V. (18.VIII.1849, Siret-

23.VII.1920, Fălticeni) -scriitor şi istoric al Dreptului românesc.
Membru al Academiei Române (membru corespondent, 1898 şi
membru titular, 1910). Studii: Şcoala poporală de băieţi din Siret
(1856-1860); studii secundare la Cernăuţi, unde are ca profesori pe
Aron Pumnul şi I.G.Sbiera (1860-1868) unde a fost coleg cu
M.Eminescu; Facultatea de Drept a Universităţii din Viena (1868-
1873). Doctoratul în Drept, la Viena 1875. Secretar al Societăţii
„România Jună”. Practicant şi ascultant de judecător la Tribunalul
Cernăuţi (1873-1875). Consilier al Curţii de Apel din Lemberg, apoi
la Curtea de Casaţie din Viena. După pensionare se stabileşte la
Fălticeni. Contribuţie esenţială la înfiinţarea Societăţii „Şcoala
Română” din Suceava, a „Revistei Politice” (1886) ş.a. A scris
versuri, nuvele, schiţe, memorii, piese într-un act. Colaborări la
diverse publicaţii ale vremii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 467.

ŞTEFUREAC, ION (29.I.1871, Rădăuţi-4.XI.1920,

Cernăuţi) - etnograf, arhitect decorator. Studii: Şcoala Normală în
Cernăuţi cursuri de de specializare în domeniul artei populare la
Viena, la Salzburg. În 1901 este numit profesor la Şcoala de Arte şi
Meserii din Câmpulung Moldovenesc şi director (1919). Elaborează
studii temeinice în domeniul muzeografiei şi etnografiei. Realizează o
colecţie vestită de artă populară, îndeosebi mobilier cu o vechime de
câteva secole. Luptă pentru înfiinţarea unui muzeu de artă populară în
Câmpulung. Autor al unui Album de artă populară decorativă. Distins,
în 1906, la Expoziţia naţională din Bucureşti, cu medalii de aur, argint
şi bronz. A fost preşedintele Asociaţiei „Rarăul” şi Asociaţiei
meseriaşilor din Câmpulung Moldovenesc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 470.
TANIAC, FILIMON (3.XII.1870, Cornu Luncii, Gura-
Humorului-12.XI.1940, Suceava) - publicist, memorialist. Studii:
Liceul la Suceava, studii de drept la Viena şi Innsbruck. Consilier
financiar al Primăriei Suceava. Membru al Societăţii „Bucovina” din
Cernăuţi (1903-1909). Colaborator la editarea „Almanahului Literar”.
În 1909 fondează, la Suceava, „Liga românilor”- organizaţie culturală
şi economică. Lucrări: Gaudeamus- Culegere de cântece academice,
patriotice şi sociale, Ed.a-II-a, 1924; Pentru Ardealul românesc,
Amintiri din anul 1918 (Suceava, 1929), Povestiri din trecut şi
articole politice (1930), Gimnasiul gr.ort. din Suceava în epoca de
glorie 1860-1890- Scriere festivă pentru jubileul de 75 de ani (1935),
etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 474.
 TARANGUL, ERAST DITI (22.XII.1900, Câmpulung
Moldovenesc – 12.XI.1985, Cluj-Napoca, înmormântat la
Suceava) - jurist. Studii: Liceul „Ştefan cel Mare”, Suceava (1919),
Facultatea de Drept din Cernăuţi (1922), doctoratul în drept, la Univ.
Din Cernăuţi (1924); specializare la Facultatea de Drept a
Universităţii din Bordeaux (1925-1926). Secretar al Facultăţii de
Drept Cernăuţi; asistent onorific la Facultatea de Drept Cernăuţi
(1926-1927); conferenţiar suplinitor, docent în specializarea dreptului
administrativ, conf. univ.definitiv (1932), profesor la Catedra de Drept
administrativ a Facultăţii de Drept din Cernăuţi (1 oct.1937), apoi la
Facultatea de Drept din Iaşi şi, în fine, prof.univ. titular la Fac. De
Drept din Cluj (şi decan 1947/48). Specialist în drept administrativ
românesc. Colaborări la publicaţii de specialitate, volume publicate,
lucrări deosebit de valoroase şi mereu actuale, ce au început a fi
reeditate.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 475.

TARANGUL, OREST (29.XII.1877, Volovăţ, Rădăuţi –

10.XI.1960, Suceava) - preot; profesor. Studii: secundare la Rădăuţi,
superioare la Facultatea de Teologie a Universităţii Cernăuţi (licenţă
în 1899). Doctoratul în 1906. Preot în Câmpulung Moldovenesc
(1899-1903), Iacobeni (1903-1904); Rădăuţi (1905-1906). Profesor de
religie la Gimnasiul Superior gr.-ort. din Suceava (1907-1924).
Iconom (1920), protopresviter(1922), arhipresviter-stavrofor (1925),
inspector-misionar (1925), consilier referent în Mitropolia Bucovinei
(1936). Scrierile sale sunt răspândite în pubşlicaţiile bisericeşti din
epocă. A reprezentat B.O.R. la Congresul Ortodoxiei de la Zürich
(1938).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 477.

TARNAVSCHI, ION T. (19.VIII.1904, Rădăuţi-15.II.1989,

Bucureşti) -biolog. Fondatorul cariologiei şi volinologiei româneşti.
Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi (1924), licenţiat al
Facultăţii de Ştiinţe de pe lângă Universitatea din Cernăuţi (1928),
Doctoratul în 1935, la Cernăuţi. Specializarea la Univ. din Grenoble.
Preparator (1929), asistent (1935) la Univ.din Cernăuţi. Şef de lucrări
(1942), conferenţiar (1948) şi, din 1961, profesor la Facultatea de
biologie a Univ.Bucureşti, decan (1967/69) apoi prof.univ.consultant,
docent (1963). S-a afirmat, pe plan naţional şi internaţional, în
domeniul citologiei. Contribuţii esenţiale în domenii ca palinologia şi
algologia. A contribuit la revizuirea concepţiei evoluţioniste moderne.
În 1957 a tradus integral opera lui Charles Darwin. A pus, pentru
prima dată în ţara noastră, ştiinţa botanică în slujba justiţiei, prin
expertiza urmelor vegetale în cercetările criminalistice. S-a remarcat
printr-o capacitate organizatorică deosebită. După raidurile americane
devastatoare din 4 aprilie 1943, în urma cărora Institutul Botanic a
fost distrus, a reuşit salvarea a 120000 de cărţi şi o treine din ierbarele
şi pachetele de plante. A fost profesor, şef de catedră, decan şi director
al Grădinii Botanice a Universităţii Bucureşti, simultan (1952-1975),
membru în colectivele de redacţie al unor reviste de specialitate şi
popularizare a ştiinţei din ţară şi de peste hotare. Are numeroase studii
şi cercetări, volume valoroase, a fost distins cu numeroase premii şi
medalii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 478.
TĂNĂSESCU, ION GH. (1.VIII.1875, Fălticeni-25.I.1954,
Bucureşti) - medic chirurg, cadru universitar. Studii: clase primare şi
gimnaziul la Fălticeni, continuă studiile la Institutele Unite la Iaşi,
luând bacalaureatul în 1896, intră la Facultatea de Medicină pe care o
absolvă în 1902 când îşi dă şi doctoratul cu teza: Consideraţiuni
generale asupra hydrocelului şi tratamentul său. Specializare în
anatomie la Paris, examen de docenţă în anatomie,în 1907, la
Bucureşti.Asistent la Clinica chirurgicală condusă de Leon Sculy. În
1908 devine agregat la Catedra de Anatomie a Facultăţii ieşene de
Medicină, profesor titular, în 1913, de unde e transferat ca profesor de
anatomie topografică la Catedra de Clinică chirurgicală, unde
profesează până în anul 1940. Autor de studii în domeniul vaselor
limfatice. Diagnostician desăvârşit, chiururg cu o tehnică de înaltă
clasă, creator de şcoală chirurgicală. Colaborator la publicaţii de
specialitate. Membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti,
membru asociat al Academiei de Chirurgie din Paris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 485.
TELIMAN, MIHAI (20.XI.1863, Siret-21.XII.1902, Siret) -
ziarist, scriitor, pictor (sub diverse pseudonime). Studii: Şcoala reală
inferioară (1875-18779 la Siret, Liceul real la Cernăuţi (1877-1890),
Şcoala de Arte şi meserii din Viena (5 ani), ca bursier al Fondului
religionar din Bucovina. Profesor de desen şi limbă franceză la
Gimnaziul Superior din Suceava (1888-1890). În 1890, întrând în
conflict cu conducerea şcolii, pleacă la Cernăuţi şi se dedică
jurnalisticii. În scurt timp se impune ca foiletonist de marcă, scriind la
Glasul Bucovinei, Patria, Sentinela, Deşteptarea. Foiletoanele sale se
remarcă prin îndrăzneala abordării celor mai delicate subiecte din
domeniul politicii şi nu numai. Picturile păstrate relevă un real talent.
 Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,
2004, vol.II, pag. 491.

TOMA, IORGU G. (16.I.1871, Vama, Câmpulung-

13.I.1935, Câmpulung Moldovenesc) - publicist, traducător. Studii:
Şcoala primară la Vama(1878-1882); liceul la Suceava (1882-1891),
Facultatea de Drept la Cernăuţi (1891-1896). Numit judecător la
rădăuţi (1899-1906), din 1906, membru secretar la Tribunalul
Suceava. Membru al Societăţii academice „Junimea”, întemeietor al
„Clubului Român” din Rădăuţi (1900), Membru fondator al Societăţii
„Internatul de băieţi români ort. din Rădăuţi”, membru al „Clubului
Român” din Suceava, preşedintele Societăţii „Şcoala Română” din
Suceava. Semnează traduceri, colaborează cu reviste renumite ale
vremii, încurajează turismul în zona Câmpulungului, unde a înfiinţat o
secţie a Touring-Clubului României, Asociaţia de turism Pietrele
Doamnei. Publică diverse materiale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 508.
TOROUŢIU, ILIE (17.VI.1888, Solca-23.XI.1953,
Bucureşti) - istoric şi critic literar, folclorist, editor, traducător.
Membru corespondent al AcademieiRomâne (1936), repus în drepturi
în 1990.Studii: Liceul la Suceava (1903-1910), studii superioare la
Cernăuţi şi în Germania (1911). Asistent pentru limba română la
Universitatea din Frankfurt am Main (1911-1913). Profesor de limbă
germană la Liceul „Cantemir-Vodă” din Bucureşti, tot aici pune
bazele unei tipografii care-i va purta numele.Va publica ziarul
„Bucovina”, revista „Floarea soarelui”. Director al revistei”Convorbiri
literare” (1939-1944) şi al „Caietelor Eminescu”. Culege folclor din
Bucovina, publică pozii populare. Filolog cu o vastă cultură clasică şi
modernă, traducător din germană. A scris studii de sociologie, de
istorie şi critică literară, de economie şi demografie. Este autorul
monumentalei lucrări în 13 volume: Studii şi documente literare, în
care adună corespondenţa junimiştilor şi sămănătoriştilor. A lucrat la
Exegeza eminesciană. Numeroase volume , studii, schiţe publicate.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 514.
UDIŞTEANU, DIONISIE (născ. DUMITRU) (25.IX.1900,
Ştirbăţ, Suceava-28.XII.1984, M-rea Slatina) - arhimandrit,
profesor. Intră la mânăstire în 1914. Se călugăreşte în 1922 la Huşi.
Studii: seminariile din Galaţi (1918-1919) şi Huşi (1919-1925).
Profesor şi subdirector la Seminarul monahal de la M-rea Cernica
(1930-1938). Stareţ la Cernica şi director al Seminarului de aici
(1940-1941). Protosinghel. Profesor la Seminarul „Sf. Andrei”-Galaţi
(1941-1945) şi la Seminarul Central din Bucureşti (1945-1948).
Arhimandrit, în 1947. În 1949 se retrage la Mânăstirea Secu, unde îl
aflăm până în 1959, fiind şi stareţ. Persecutat de comunişti, stă departe
o vreme, de viaţa mânăstirească. În 1970 se stabileşte definitiv la M-
rea Slatina. Autor al unor studii de istorie locală. A lăsat multe lucrări
în manuscris, care au început a fi publicate de Mircea Motrici şi
volume de articole, inscripţii şi însemnări.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 542.
VASILIU-BIRLIC, GRIGORE (24.I.1905, Fălticeni-
15.II.1970, Bucureşti) - actor. Studii: şcoala primară şi liceul la
Fălticeni (1942). Studii de drept la Universitatea din cernăuţi şi, în
paralel, de artă, la Conservatorul de Muzică şi Artă teatrală. Aici e
remarcat de de regizorii Ion Aurel Maican şi Victor Ion Popa, care-l
disribuie în diverse piese. A înregistrat succese în toate rolurile
încredinţate. În 1932 se mută la Bucureşti, unde joacă pe mai multe
scene, până când, la solicitarea lui Zaharia Stancu, se fixează la
Teatrul Naţional. A abordat roluri de comedie, a fost prezent pe scenă,
la Televiziune dar şi la Teatrul de Revistă. A făcut numeroase turnee
în ţară şi străinătate, fiind ovaţionat la Paris, Moscova sau Veneţia. A
dat o notă aparte interpretării eroilor săi. Este înmormântat la
Cimitirul Bellu.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 559.
VATAMANIUC, DIMITRIE (n.25.IX.1920, Suceviţa) -
istoric şi critic literar, eminescolog. Membru de onoare al Academiei
Române (2001) Pseudonim: D.Drumar. Studii: Liceul la Cernăuţi
(bacalaureat 1943), Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj
(licenţă în 1943). Profesor de liceu la Dej; redactor la Almanahul
literar ; cercetător principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară
„G.Călinescu” din Bucureşti; lector la Universitatea Bucureşti;
cercetător la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti; şef de secţie la
Centrul de Informare şi documentare al Academiei Române; redactor
şef la Buletin de informare ştiinţifică şi la Revista de referate şi
recenzii, editate de Centrul de documentare al Academiei Române.
Director al Centrului de studii Bucovina al Academiei Române
(Rădăuţi). Redactor şef al Publicaţiei Analele Bucovinei (din
1991).Doctoratul cu teza: Ioan Popovici Bănăţeanul, Univ.Bucureşti,
1957, cu G.Călinescu. În 1943, debut literar cu proză în ziarul
Bucovina. Continuă îngrijirea şi redactarea ediţiei integrale a operei
eminesciene inaugurată de Perpessicius, în 1939, vol.7-16., considerat
a fi „cel mai important eveniment cultural al sfârşitului mileniului doi
din cultura română”. După Perpessicius, este cel mai important
cercetător şi editor al operei eminesciene. Autor al numeroase studii
de istorie şi critică literară, neobosit cercetător de date biografice şi
bibliografice. Deosebită este activitatea sa în domeniul istoriei
culturale a Bucovinei, tratată în articole, stidii şi comunicări ştiinţifice
la simpozioane naţionale şi internaţionale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 563
VIŞNIEC, MATEI (n.29.I.1956, Rădăuţi) - poet, dramaturg.
Studii: şcoala primară şi liceul la Rădăuţi (1965-1975), Facultatea de
Filozofie a Universităţii Bucureşti (1976-1980). Membrul fondator al
„Cenaclului de Luni”, condus de N.Manolescu. Profesor de Istorie şi
Geografie în Călăraşi. Debut cu versuri în revistele „Cutezătorii” şi
„Luceafărul”. Debut editorial, în 1980 cu volumul de versuri „La
noapte va ninge”. Scrie piese de teatru. În 1984 este primit în Uniunea
Scriitorilor. În 1987, cere azil politic în Franţa şi se stabileşte la Paris.
Se afirmă ca dramaturg de prestigiu internaţional. Traducător,
colaborator la numeroase reviste literare, angajat la Radio BBC
(Londra, august 1988-oct.1989), bursier în Franţa cu teza de doctorat:
Rezistenţa culturală în Europa de Răsărit sub regimurile comuniste.
Renunţă la doctorat şi reâncepe activitatea literară, scriind piese de
teatru în limba franceză. Angajat la Radio France Internationale-
Secţia română. Distins cu numeroase premii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit,

2004, vol.II, pag. 580