Sunteți pe pagina 1din 2

Medicina geto dacica Nu ne putem gandi la o clasa de intelectuali daci deoarece societatea sclavagista getodaca nu facuse foarte multe

progrese in domeniul stiintific pentru a aparea o asemenea stratificare. Dar, dupa modelul multor societati antice, existau oameni care posedau si utilizau un minim de cunostinte stiintifice. Cei responsabil de progresele stiintifice sunt considerati preotii daci, care nu ezitau sa-si sporeasca autoritatea asupra maselor prin folosirea unor elemente de stiinta empirica. Preoii geto-daci practicau i medicina. Herodot expune ceea ce a aflat de la grecii ce locuiau in Helespont si la Pont: ca Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora si ca dobandind libertate, ar fi strans multa bogatie, si astfel, cu averea castigata, s-ar fi intors printre ai sai. Deoarece tracii traiau in saracie si erau neinvatati, acest Zamolxis, intrucat traise printre heleni, indeosebi in preajma lui Pitagora, omul cel mai intelept al Heladei, cunoscand modul de viata ionian a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete cetatenilor si ii invata ca ei nu vor muri niciodata, ci numai se vor muta in alt loc unde se vor bucura vesnic de toate cele bune. A poruncit sa i se faca o locuinta subterana si a disparut din mijlocul oamenilor sai, coborand in incaperea subterana, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat, iar in anul al patrulea el s-a ivit iarasi inaintea lor, facandu-i astfel sa creada tot ceea ce le spunea. Indiferent de realitatea sau neverosimilitatea legaturilor sale cu Pitagora, Herodot sustine ideea ca Zamolxis a fost un om, un vrajitor. Strabon relateaza ca Zalmoxis a introdus vegetarianismul printre geti. In terapie, geto-dacii au utilizat cu succes plantele medicinale, produsele animale, substantele anorganice si procedeele fizioterapeutice. Hidroterapia era larg folosita, Dacia fiind vestita pentru apele sale termale. Apele vindecatoare de la Geoagiu, Calan si Baile Herculane erau cunoscute si pretuite. In lucrarea Charmides, V, Platon ne vorbeste despre leacurile si descantecele medicilor traci, ucenici ai lui Zamolxis, despre care se zice ca au darul sa faca pe oameni nemurirori. In fortificatiile Sarmizegetusei Regia a fost descoperita de I.H.Crisan, trusa unui chirurg de razboi: un bisturiu, o penseta, mai multe vascioare pentru pastrarea substantelor medicamentoase si o placa mica de cenusa vulcanica. Aceasta cenusa vulcanica, presarata pe o rana avea proprietatea de a grabi cicatrizarea ei. O analiza chimica a aratat ca cenusa provine de la un vulcan mediteranean, probabil Etna. Analizand schelete din morminte datand din epoca bronzului si din, s-a constatat ca societatea geto-daca a fost tributara unei patologii variate. S-au observat leziuni osoase reumatice (atrite, artroze, evidentiate prin radiorafierea scheletelor), spondiliartrite si tuberculoare. Rahitismul era putin raspandit. La fel, granuloamele, chisturile si caria dentara, ultima cu o incidenta redusa fata de azi. Urme de fracturi (bazin, ulna) consolidate si calusurile bune demonstreaza abilitatatile primilor vindecatori. Unele trepanatii craniene (16 cranii trepanate gasite pe teritoriul Romaniei) prezinta un tesut cicatriceal, dovada reusitei chirurgicale si a vindecarii. Cele mai frecvente erau interventiile in regiunea frontala si parietala a craniului. Ele au fost executate cu cutite de silex (unul gasit la Decea-Mures) sau cu instrumente de fier. Geto-dacii fiind unul din popoarele mari ale vechii Europe aveau legaturi cu civilizatia si cultura greaca si romana si deci si cu medicina acestor popoare, inluentandu-se reciproc. Astfel, cultul lui Asclepios provenea din nord de la traci, iar D. Decev il considera pe Esculap un zeu traco-get, pe care grecii si l-au insusit. Geto-dacii cunosteau proprietatile toxice ale veninului de vipera. Ovidiu (poetul roman exilat la Tomis) mentioneaza obiceiul triburilor geto-dace de a-si unge sagetile cu venin de vipera. Cutiutele de os pentru farduri descoperite la Poiana sunt considerate ca ar fi putut

pastra si medicamente. Placile de marmura erau cele care serveau la prepararea alifiilor. Sapaturile din Muntii Orastiei aduc la lumina numeroase cisterne si conducte ceea ce atesta existenta unor preocupari de igiena publica. Apele captate erau aduse in orase prin olane de pamant ars, protejate cu jgheburi de lemn, acoperite cu scanduri ingropate