Object 3 1 2

Autoritarismul excesiv exercitat de religie a limitat totdeauna dezvol tarea gandirii stiintifice. In cazul culturii ebraice antice insa situatia a fost mai grava; caci sacerdotii decretau ca incercarea de a patrunde cauza unor fenomene, de a intelege efectele si relatiile dintre ele, ii este interzisa omului, este rezervata exclusiv lui Yahwe. In felul acesta, explicatiile date fenomenelor naturale ramineau in limi tele unei gandiri mitologice: roua cade din cer, zorile se ridica pentru ca au aripi; ploaia si vintul la fel ca ninsoarea si grindina ramin inchise in camarile ceresti pana cand Yahwe le deschide zavoarele; luna din lacasul ei trimite boli vitelor, bolta cerului se sprijina pe crestele muntilor, pamintul pluteste pe un imens ocean vesnic amenintator... Cunostintele geograf ice se rezumau in principal la cele relatate in cartea Iesirea, cap. II; si se limitau doar la zona orientala a Mediteranei, la cea cuprinsa intre Sidon si Asiria, sau intre Armenia si Arabia meridionala. In domeniul istoriei dependenta de religie era totala: datele se consemnau cu o relativa exactitate, dar relatiile cauzale dintre fapte erau atribuite exclusiv vointei divine. Cu aceste doua idei enuntate de cronicarii evrei ideea unitatii neamului omenesc si ideea evolutiei omenirii spre un tel determinat ei au prefigurat acea ramura a istoriografiei care are ca obiect istoria universala. In corelatie cu aceasta conceptie teleologica despre istorie (experientele trecutului s-au desfasurat in vederea unui anumit scop care va determina in continuare si evolutia evenimentelor viitoare), evreii antici au formulat si o teorie politica, potrivit careia guvernarea statului trebuie sa ramina supusa unei legi superioare: responsabilitatea morala a individului; responsabilitate care urmareste si garanteaza lealitatea si devotamentul individului fata de colectivitate, fata de intreg poporul evreu si de destinul sau. Practic, consecinta logica a acestei teorii era ca autoritatea politica, oricare ar fi ea, nu poate actiona, nu are dreptul sa actioneze in mod arbitrar. Este o teorie care constituie o replica (rarisima, daca nu chiar unica la acea data) la adresa regalitatii absolute abuzive, a monarhiilor despotice ale Orientului Apropiat. In cadrul culturii ebraice, in care rolul stiintei teoretice a fost aproape nul, n-au lipsit totusi anumite cunostinte de ordin practic. Unele supravietu iau din epoca tribala; majoritatea insa erau de origine babiloniana si, in special, provenind din surse grecesti si elenistice. Cunostintele relative la calen dar, stabilit in functie de ritmul anotimpurilor, presupuneau cunoasterea unor date fixe, legate de muncile agricole si de practicile cultului. Zi de sar batoare era a saptea zi a saptamanii, simbata, singura zi la evrei care avea un nume: sabat. Cronologia era stabilita in functie de anumite evenimente, ramase in memoria poporului; sau, in mod regulat, de anul mortii unui rege. Foloseau sistemul de notare zecimal, ramas din epoca tribala (sugerat

de numarul degetelor de la ambe le miini), dar si sistemul babilonian sexagesimal. Data fiind lipsa de interes a evreilor pentru matematica (nu cunosteau mate-maticile abstracte, n-au creat si nici nu posedau opere sistematice de stiinte sau de filosofic), nici sistemul lor metrologic nu era avansat. Matematicile evreilor n-au depasit un stadiu elementar din cauza fie a dezinteresului lor pentru rationamentul matematic abstract, fie a lipsei unui sistem zecimal (sistemul rabinic era alfabetic: un numar era notat cu o litera, iar numerele mari erau formate printr-o combinatie de litere). Cunos tintele lor derivau din traditiile stiintifice mesopotamiene si grecesti dar mai ales din aproximatii practice. Erau in posesia unor anumite instrumente si tehnici de masurare (de pilda, a inaltimii unui obiect dupa umbra lui). In textele biblice nu se face nici o mentiune privind cunostintele de astro nomie. Vechii evrei n-au studiat stelele si planetele (ca babilonienii, egiptenii sau grecii), de teama de a nu cadea in idolatrie: Ca nu cumva sa ridici ochii spre cer si sa vezi soarele, luna, stelele (...) sa te lasi ispitit si sa te inchini si sa slujesti acestor fapturi" (Deuter., IV, 19). Aveau totusi cunostintele astronomice de baza, necesare fixarii datelor diverselor sarbatori si festivitati. In Bibliw nu se. gaseste o mentiune explicita nici despre astrologie desi sunt amintiti prezicatorii si "tilcuitorii de semne"(vd. Levilicul, XIX, 26: Deuler, XVIII, 10). Dar profetii erau la curent cu practicile astrologice din Babilon (vd. Isaia, XLVII, 13; Ieremia, X, 2); iar Iosephus Flavius confirma ca astrologia in care vor crede si inteleptii Talmudului, in sec. V e.n.) era raspandita la evrei. Raspandita pare sa fi fost din moment ce Talmu dul o condamna si practica alchimi; in manuscrisele grecesti antice con tnand liste de opere de alchimie, un numar de asemenea scrieri sint atribuite lui Moise. Dar suma cunostintelor stiintifice ale vechilor evrei o vom ga si-o cum se va vedea mai jos in Talmud. Mai dezvoltate erau cunostintele si practicile medicale, desi mult alterate de inexactitati elementare si de superstitii ciudate. Astfel, evreii distingeau relativ clar organele corpului omenesc, nu insa si functiile lor corespunzatoare. Credeau ca oasele erau in numar de 101 ; ca sto macul producea somnul, nasul hotara desteptarea, iar ficatul genera starea de furie. Lacrimile erau de doua feluri, daunatoare si folositoare. Porcul era cel care raspandea toate epidemiile, care in mod obisnuit erau tratate" prin rugaciuni si farmece. Yahwe insusi lua parte si la actul conceptiei, alaturi de parintii copilului: el era cel care ii daruia viata, sufletul, expresia fetei, graiul, vazul si auzul, capacitatea de a se misca si inteligenta. Contributia tatalui era: oasele, tendoanele, ungh iile si creierul. Iar de la mama, copilul capata pielea, carnea, sangele, parul, irisul si pupila ochiului" (R. Turner). In conceptia evreilor antici, principiul vital care se confunda cu suflul respirator (vezi Facerea, 2, 17 ; Cartea lui Iov, 23, 4) era vehiculat de sange si distribuit de inima in organe si membre. Organelor (care aveau nume egip tene de origne, multe din ele) li se atribuiau si nctii psihice: nima gandeste", memorizeaza si adaposteste constiinta morala a omului; ficatul este sediul pasiunilor violente, in timp ce rinichii determina starile de bucurie. Credeau ca maladiile erau sanctiuni date omului de divinitatea suprema pentru pacatele savirsite.

Alteori ca boala este o incercare, suferinta o rascumparare a pacatelor, iertarea exprimandu-se prin vindecarea bolnavului. Dar credeau de asemenea ca bolile erau cauzate si de nerespectarea unor legi de dieta fapt socotit a fi un pacat, iar nu o simpla neglijare a cerintelor de alimentare adecvata, corecta. Considerau insa ca bolile se datorau si unor agenti supranaturali ostili. Acestia trebuiau combatuti prin farmece si exor cisme, practici pe care insa religia oficiala le interzicea, recurgand numai la rugaciuni (desi exorcismele au ramas mult timp un element primordial in terapeutica). Pentru ca, in principal si in ultima instanta, cauzele bolilor se datorau vointei lui Yahw, iar vindecarea depindea de puterea si de hotari rea Iui. De aceea, rolul medicului (care aplica o terapeutica pozitiva, nu ma gica) in viata evreilor era cu totul neinsemnat; iar recursul exclusiv la stiinta omului, a medicului, echivala cu o jignire adusa lui Yahwe. Nici o civili zatie n-a umilit intr-o asemenea masura stiinta omeneasca in fata intelepciunii divine pana intr atata incat sa socoteasca medicina aproape un sacrilegiu" (M. Sendrail). Pentru a preveni insa unele boli e respectau cu strictete anumite reguli de igiena. Camerele erau aerisite si desinfectate prin fumigatie; era interzis sa se spele rufe in apropierea unui put; plagile sau ranile deschise nu trebuiau atinse cu mina; pentru igiena gurii se indica clatirea cu otet amestecat cu sa; iar dintele cazut era de obicei inlocuit cu un dinte artificial (extractia fiind consideratao operatie condamnabila..). Medicii-sarcedoti stiau trata ranile, abcesele si fracturile. Cunosteau distingandu-le destul de clar bolile de piele (de ex. lepra), malaria, bolile de ochi, maladiile intestinale, poate si guta. Plantele medicinale erau socotite a fi remediile cele mai eficace. In ce priveste modul concret de tratament, nu stim cum se facea, nici cu ce rezultate. Probabil ca se obtineau oarecari rezultate in tratamentul bolilor celor mai comune in acea zona geografica, si anume in boiile de piele si de ochi. Unele boli nervoase (desigur, mai usoare) erau tratate cu ajutorul muzicii; asa 1-a vindecat de pilda David pe Saul, cintandu-i din harfa. Dealtfel, in antichitate era generala convinge rea ca muzica putea avea si un excelent efect curativ.