NURSING GENERAL

ȘCOALA POSTLICELĂ F.E.G. CURSUL II

ISTORIA ȘI DEZVOLTAREA NURSINGULUI ÎN ȚARA NOASTRĂ

Practica medicală din comuna primitivă până la epoca feudală; Comații

Dacă în istoria medicinei universale se afirmă ca ,,bolile sunt la fel de vechi

ca si omul” tot asa putem sustine ca îngrijirile medicale sunt la fel de vechi precum
bolile.
In pofida numeroaselor teorii, nu avem nici o certitudine despre felul în care
strămoșii noștri își percepeau viata și lumea înconjurătoare.
Punând însă împreuna dovezi existente din domeniul arheologiei,
antropologii, artei si istoriei, putem deduce că aproape toate activitatile oamenilor
primitivi erau îndreptate către subzistență. Aceasta îi determina să adopte față de
omul suferind atitudini diferite precum eugenia (eliminarea fizica a malformaților,
bolnavilor incerabili) si/sau tratamente emipirice si vrăjitoria.
Când se analizează perioada primitivă, cercetatorii sustin aproape în
unanimitate ca toate activitatile cultice sau magice se îmbinau pentru a forma un
singur și unic tot, numit viață.
O populatie de apicultori si crescatori de animale, producatori a numeroase
artefacte, trăind in colibe de suprafata construite în asezari deschise, reprezenta
elementul de bază al civilizatiei care se va dezvolta în regiunea Carpato-Danubiana-
Pontică (epoca bronzului).
Există numeroase dovezi despre epoca bronzului, cand aceste teritorii încep
să se structureze populațiile traco-dacice.

1
 NURSING GENERAL

Izvoarele istorice sustin ca preoții geto-daci erau depozitarii culturii posedând

nu numai secretul cunostintelor si a predicilor de cult, ci și al celor medicale.
Zalmoxis după unii sau Zamolxis după altii – zeitatea suprema a tuturor
popoarelor tracice era in acelasi timp considerat si ,,zeul vindecator”. Preotii lui, se
pare, aveau o remarcabila viziune integralista asupra organismului uman, luand in
considerare faptul că intre partile bolnave si intreg organismul exista o legatura
indisolubilă.
In Transilvania dacica se cunostea înca de prin secolele III-II i.Hr. efectul
terapeutic al unor ape minerale. Izvorul termal de la Geoagiu purta numele de
Germisara, de la cuvantul indo-european germ (devenit therm sau warm, cald). Se
pare că, cultul zeului Askleipios provenea din ținuturile nordice locuite de traci.
Cercetatorii cred ca o alta zeitate vindicatoare grecească Telephoros a fost
imprumutat de la traci.
Este foarte greu de precizat momentul cand apare funcția socială a
vindecatorului, pentru ca odata cu trecerea de la comuna primitiva la sclavagism se
constituie o faza intermediara, cea a medicinei sacerdotale.
Vorbind despre medicina dacilor, istoricii pun in evidenta faptul ca o parte
dintre nobili, denumibiti tarabostes sau pileații – si anume cei care îmbratisau viata
sacerdotala, aveau ca preocupari de mare cinste pe lânga filosofie sau astronomie, si
studiul medicinei.
Dr. Nicolae Vatamaru apreciaza că: ,,numărul medicilor din randul marilor
sacerdoti era redus. Dacă ei instruiau poporul in stiintele fizice, făcandu-l sa trăiasca
potrivit legilor naturii, nu o puteau face personal ci prin – interpusi – subordonati,
Astfel observațiile medicilor sacerdoti ajungeau la poporul ,,de jos” printr-un corp
de agenți subordonati denumiti comați.
Indiferent de opiniile istoricilor despre originea lor sociala, unii socotindu-i
proveniti din rândul nobilimei de rang mai mic, altii din rândul țăranilor muncitori
2
 NURSING GENERAL

ai câmpului, păstori, mineri, mestesugari este evident că acesti ,,comați” (comați sau
capulați) pentru ca purtau capul descoperit – erau numeroși.
Aria lor de atributii și servicii era destul dă largă. De pilda, in afara unor
referiri privind îngrijirile raniților, conform legilor războaielor de atunci -dupa cum
s-a interpretat ,,din cartea cu imagini săpate in piatră” dar lipsita de text, Columna
lui Traian – acesti comați erau antrenati și în activitati diplomatice. Despre aceste
servicii, stau mărturie faptul ca o solie de pace trimisa lui Traian de catre Decebal
era formată din 5 comați.
Cea mai intinsa si intensa activitate depusa de comați rămane difizarea si
aplecarea invataturilor pentru îngrijirea si păstrarea sănatatii poporului geto-dac așa
numitele ,,belagine”.
Ca marturie sta ,,episodul stârpirii vitei de vie” expusă in tratatele sale de
Geograful Stabon – care spune ca aceasta a fost o actiune destul de grea si care cerea
muncă asidua in convingere – care nu se putea face de catre oricine. Era un fel de
educatie sanitara sau morala pe o scara intinsa si cu rezultate pozitive.
N.Vatamaru, apreciaza ca acesti comați, trebuiau sa fi fost temeinic instruiti
de catre pileați, pentru a putea duce la indeplinire sarcinile dificile, si erau capabili
si de asitenta medicala efectivă.
Sustinand aceasta instruire variata si multipla, a comaților primita de la
invatati sacerdoti stau marturie afirmatiile lui Iordane care scria: ,,sacerdotii i-au
instruit in tainele fizicii, facandu-i sa traiasca conform legilor naturii, primele
insemnand canoanele medicinei celelalte reprezentand viata igienică.,,
Calitatile fizice si morale care se cereau comaților erau: energie, capacitatea
de a-si asuma sarcini si răspunderi pe care sa le realizeze cu orice pret, devotament,
dăruire pentru cauza pe care o slujbeau.
Din aceste cateva date de mare valoare documentara, a categoriei de cadre
sanitare bine definite ca rol social, denumirea de comați nu apare ca un stadiu de
3
 NURSING GENERAL

desavarsire a unui lucrator pentru sănătatea publică în care erau implicate disciplina
si rigoarea în executia unei masuri stabilite.
Odată cu razboaiele daco-romane si constituirea Daciei, ca provincie a Imperiului
Roman, timp de 165 de ani, cât a durat stăpânirea romană se înregistreaza o bogata
activitate medicală, atat sacerdotală cât și laică, ) civilizatia romana pătrunzând
masiv în teritoriile ocupate de geto-daci.
Pe columna lui Traian se pot identifica posturi de prim ajutor pentru răniti si
diverse instrumente utilizate în practică, in Dacia activitatea medicala se va imparti
intre medicina sacerdotală si medicina laică.
Romanii – un popor războinic – vor dezvolta cu prioritate ,,chirurgia”
acordând in paralel si o deosebita importanta igienei corporale.
Acestia dispuneau de instițutii pentru îngrijirea bolnavilor răniti numite
,,valetudinarii”, îngrijiri acordate de catre sclavi.
Primii infirmieri liberi vor purta denumirea de ,,iatralepate” ocupându-se cu
manopere de mica chirurgie si masaje.
Moasele erau recrutate atat din randul sclavelor cât și dintre femeile libere.
Descoperirea a numeroase inscriptii dedicate zeului vindecator Asklepios si
fiicei acestuia Hygeea, atat in Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca și la Apullum
demonstreaza existenta unor centre medical-religioase. Nu este lipsita de importanta
precizarea ca de binefacerile civilizatiei romane au beneficiat în primul rand cei
bogati. Populatia autohtona – geto-dacii – locuitori ai satelor vor continua sa-si
ingrijeasca bolile folosind vechile lor remedii.
Scrierile bolnavilor greco-romani din acea vreme, mentioneaza o multitudine
de plante medicinale folosite de locuitorii provinciei Dacia renumite pentru efectele
lor antispastice, sedative, purgative, diuretice, vomitive.

Practica medicală în epoca feudală

4
 NURSING GENERAL

In evul mediu, medicina a fost practicată de vraci și au apărut primele forme

organizatorice de asistență medicală prin infiintarea « bolnițelor mănăstirești « unde
aveau acces în principal călugării bătrâni și bolnavi, iar mai tarziu laicii bătrâni,
bolnavi și săraci .
Ingrijiri acordate de vraci, magi, tămăduitori
După parasirea Daciei de catre romani, populatia autohtona va pastra
cunostintele si practicile medicinei culte ale antichitatii. Cu timpul însa acestea vor
capata un caracter de vulgaritate.
Se va instaura o medicină practicata de vraci si babe. Ea avea substratul
general de baza al medicinei populare, stravechi, cu caracteristici universal valabile.
Pentru aceasta faza a activității vindecatoare – medicina magică – întretinuta de
empirismul simplu dar foarte real castigat dintr-o experienta cotidiana. La acestea se
vor adauga practicile populațiilor migratoare, în special cele de origine slavă.
Ingrijirile de sănatate erau acordate de către femeia casei, iar atunci cand
nevoia pretindea o oarecare îndemanare, precum nașterile sau manevrele ortopedice,
se recurgea la bătrânii satelor, cu mai mare experiența în domeniu. Numai în
imprejurari cu totul deosebite se apela la ajutorul vraciului.
Dacă practivile de sanatate populare se bazau pe rezultatul intuiției
indelungate asupra efectului terapeutic al buruienilor de leac, al substantelor de
origine animala si vegetala, putand fi accesibile fiecaruia, formulele descântecelor
au ramas monipolizate de bătrane vrăjitoare.
Acestea erau singura lor putere și forma de afirmare în fata colectivității
satului care trebuia sa le asculte si sa alerge la ele cu respect, cersind sanatatea.
De regula descantecele tuturor popoarelor cuprindeau cuvinte făra nici un sens
sau cuvinte neintelese. Acestea se datoreaza fie alterarii lor în decursul veacurilor,

5
 NURSING GENERAL

fie faptului ca au fost asa create intentionat pentru a-l impresiona pe ascultator,
lasandu-l sa creada ca sunt de origine supranaturală.
Secole de-a randul populatia satelor a fost nevoita sa recurga la proprii
vindecatori, empiricii satelor si targurilor printre care in mod obisnuit se gaseau
babele.
Practicarea acestor ingrijiri de sanatate pare sa fi fost cu totul altceva decat
falsa medicina a descantecelor. Prin descantece, unde se intalneste numai
supranaturalul, se cauta readucerea echilibrului fizic si psihic al organismului.
Medicina băbească insa nu este acelasi lucru. Ea reprezinta inceputul
medicinei rationale – ce incearca sa aline suferinta sau chiar sa invinga boala.
Insuși termenul de babă, transformat ulterior în moașă care se pare ca
provenea de la stramoasa, reprezenta pe cineva capabil sa readuca pe cale
chirurgicala sau medicala sanatatea în trupul bolnavului.
In practica îngrijirilor de sănatate populare au ramas fara indoiala urme din
obiceiurile etnoiatrice ale popoarelor cu care populatia autohtona daco-romana a
venit in contact.
Slavii asezati în Dacia inca de la inceuputul secolului VI si apoi asimilati in
secolele urmatoare de catre localnici, au influentat lexicul medical autohton prin
cuvinte precum: gât, obraz, glas, cârn, hrean, pelin.... Existenta in vechea slavona
a cuvântului ,,vrada” care derivă de la ,,Vruhati” (a murmura), sustine faptul ca
slavii erau vrăjitori care erau când descântători, când vindecători.
Ungurii, stabiliti în Campia Panonica – aveau si ei o medicina primitivă care
se baza pe adorarea fenomenelor naturii, stelelor, Soarelui. Credeau in duhurile rele
care sunt în stare sa aduca boli si suferinte. Acesti demoni puteau fi tinuti in frâu de
asa zisii ,,taltos”, care erau in acelasi timp sacerdoti, vrajitori si vindecatori.
Colonistii sași au adus și ei obiceiuri si cunostintele lor referitoare la medicina
populara.
6
 NURSING GENERAL

Ei erau crestini de rit apusean (catolici) de aceea medicina lor populara se

bazează in foarte multe cazuri pe superstiție si misticism.
O alta caracteristica este aceea ca in medicina populara săsească nu exista
babe – ca la romani – ci acei care știau mestesugul leacurilor de la strămosi si puteau
sa descantece si sa vindece – erau de obicei femeile, ele având timp pentru lecuirea
bolilor, barbatii fiind ocupati cu mestesugurile.
De buna seama ca foarte multe elemente din medicina românească au intrat si
in obiceiurile populare ale celorlalte nații asezate pe teritoriul Daciei, după cum si
medicina autohtona a fost imbogatita și influentata de cea slava, maghiara si
săsească.

Spitalul, cadru de referinţă pentru activitatea cadrelor medicale

de la bolniţă la spitalul modern

Începând cu a doua jumătate a sec. XIV sunt cunoscute unele lăcaşuri

tămăduitoare denumite bolniţe la Bistriţa, Tismana, în Ţara Româneasca, la Neamţ.
Prima bolniță a aparut în Transilvania, la Mănăstur, lângă Cluj în 1061 , ulterior au
aparut la Oradea, Brasov, Prislop, iar în Moldova la Cotnari; in Tara Romaneasca la
Curtea de Arges si Râmnicu Valcea .
Ospiciile înfiinţate de Radu Basarab în 1372 pe moşia lui de la Măţăuli lângă
Câmpulung era pentru adăpostirea unor infirmi, orbi, ologi. Se mai cunoaşte bolniţa
de la Simidreni datând din 1542 ce forma, împreună cu un adăpost pentru călători
din preajma mănăstirii clădită de Neagoe Basarab, locaşuri destinate călugărilor
bătrâni, bolnavi sau infirmi, aceste lăcaşuri neavând şi funcţie de spital pentru laici.
Din cercetările intreprinse până în prezent în ţara noastră rezultă că între
primele înjghebări spitaliceşti atestate documentat, se cunosc cele din Transilvania,
fondate de diferite ordine călugăreşti ca cel din Sibiu, întemeiat de cavalerii cruciferi
7
 NURSING GENERAL

în 1292, deşi se pare că spitalul din Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se
mai cunosc spitalul azil din Bistriţa, care a luat fiinţa în acelaşi an cu spitalul din
Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în secolul următor la Feldioara,
Râşnov, Codlea.
Primul spital apare abia in 1704, pe 14 decembrie la Coltea, construit de
stolnicul Mihail Cantacuzino, sub auspiciile Fundației Coltea. La Iasi, Spitalul Sf.
Spiridon (1757-1763) a fost infiintat de Constantin Racoviță .
Spitalul clinic Coltea
Istoria acestui asezamant medical a inceput in 1704, cand spatarul Mihai
Cantacuzino a infiintat spitalul. Atunci, unitatea nu avea decat 24 de paturi, 12 pentru
femei, 12 pentru barbati si o farmacie. Singurul cadru medical era un farmacist.
Asistentii medicali de atunci nu erau altceva decât niste bărbieri care scoteau măsele.
În afara spitalului şi a farmaciei, spătarul Cantacuzino a mai clădit o serie de
chilii pentru săraci, camere pentru odihna străinilor, han, o şcoală slavo-română şi o
şcoală pentru învăţământul muzicii bisericeşti.
Printre primii medici romani care au lucrat la Coltea s-a numărat Nicolae
Cretulescu, care a infiintat scoala de microchirurgie.
"Spitalul Coltea a fost prima baza de învățămant. In 1859 s-au infiintat primele
specialitati medicale, adica chirurgia, medicina interna si oftalmologia.
De aici au provenit trei ministri: Constantin Angelescu, Nicolae Cretulescu si
Gheorghe Asachi, precum si ministri ai sanatatii". Astfel, in 1842 s-a pus baza
Eforiei spitalelor, banii pentru finantarea acestor unitati fiind dati de marea boierime.
Al doilea spital construit în capitala Ţării Româneşti a fost Spitalul
Pantelimon, ctitorie a lui Grigorie Ghica al II-lea, construit între anii 1735-1752 pe
lângă mănăstirea cu hramul „Sfântul Tămăduitor Pantelimon“. În apropiere,
Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuţe cu
hramul „Sfântul Visarion“, pentru izolarea bolnavilor de ciumă.
8
 NURSING GENERAL

Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti

este cel mai vechi spital de copii din Europa de Est, si a fost construit in anul 1886,
dupa un proiect englez.
Deşi majoritatea istoricilor sunt de acord că spitalele medievale nu au provenit
din bolniţe, se pare că, totuşi, unele din acestea au construit nucleul spitalelor de mai
târziu, ca Sfântul Spiridon din Iaşi, din bolniţa de pe uliţa Hagioaiei, fondat în 1752
sau spitalul din Roman, înfiinţat în 1798, în locul bolniţei de pe lângă mănăstirea
Precista.
Spitalele medievale sunt socotite atât la noi cât şi în întreaga Europă, lăcaşuri
de adăpost şi ocrotire, aziluri pentru săraci şi bătrâni, orfani, precum şi ca instituţii
specializate pentru izolarea bolnavilor contagioşi.

Vechi demuniri ale îngrijitorilor de bolnavi

şi primele regulamente spitaliceşti

Dupa cum atesta cercetarile in domeniul iatro-istoriografiei, bărberii, au

reprezentat, o indelungată perioada, principala categorie profesionala cu preocupari
privind îngrijirea bolnavilor si executarea unor practici, mai ales in domeniul micii
chirurgii.
Originea barbierilor poate fi gasita in inceputurile epocii crestine si este legata
de conceptia despre boala a crestinismului. Fata de bolnav, omul în suferinta,
crestinismul militeaza pentru o atitudine de căldura și omenie, de intelegere si
ocrotire, inregistrand un pas inainte în organizarea unei largi asistente sociale și
medicale
O perioadă îndelungată, sec. XII – XIX, înafară de bărbieri, denumiţi şi
gerarhi tirulici, după locul lor de baştină, între cei care practicau îngrijirile bolnavilor

9
 NURSING GENERAL

sunt cunoscuţi tămăduitorii populari, vracii, iar mai târziu spiţierii şi ucenicii lor
pentru domeniul farmaceutic.
Până la sfârşitul sec. XIX, în spitalele noastre nu găsim personal de îngrijire a
bolnavilor care să fi fost pregătit în vreo şcoala anume în acest scop. Numeroşii
autori apreciază că în primele spitale din ţara noastră, îngrijirea bolnavilor era lăsată
în seama unor oameni fără nici un fel de pregătire.
În actul de fundaţie al spitalului Colţea se precizează că, pentru cele 24 de
paturi, vor fi câte 4 bărbaţi slujitori şi îngrijitori pentru bolnavi; în spitalul de bărbaţi
să fie bărbaţi iar în cel femeiesc, femei.
În manuscrisul din 1732 se spune că spitalul Colţea e bine îngrijit, are argaţi,
îngrijitoare de bolnavi şi bărbieri. Aceste documente atestă faptul că denumirea celor
ce se ocupau de bolnavi erau de îngrijitoare de bolnavi şi săraci şi că înafară de
acestea mai exista o categorie de personal, bărbierii, ce cunoşteau practica micii
chirurgii şi le venea şi sarcina îngrijirii bolnavilor operaţi.
După 1832, odată cu trecerea spitalului Colţea în administrarea eforiei
spitalelor, aşa cum rezultă din regulamentul de funcţionare al acestei unitate de
paturi, ,,urmau să fie îndrumaţi suferinţii cu boli din cele mai iuţi, adică cu caracter
de urgenţă; cei care îngrijeau bolnavii nu erau numai din categoria de linde cu
tehnici (oameni de serviciu) de pe vremea lui Morizzi ca săracele bolnave să aibă
primirea, căutarea, odihna şi mângâierea lor,,. Există prea puţine documente care
să ne permită o bună cunoaştere a activităţii de îngrijire a bolnavilor.

Sora, asistenta medicală sau nursa

Titulatura de soră o reprezintă în țara noastră momentul afirmării profesiei şi

a progreselor în asistenţă medicală. În 1839 din dispoziţia lui Mihai Ghica, a luat
fiinţă prima şcoala sanitară sub denumirea de Şcoala de învăţătură a meşteşugului
10
 NURSING GENERAL

moşiei, după care eforia spitalelor civile a înfiinţat şcoli de mai lungă sau mai scurtă
durată destinate formării de falce, subchirurgi, moaşe. Cu toate acestea în spitalele
care începuseră să capete amploare spre sfârşitul sec. XIX, mai ales cu privilegiul
Războiului de Independenţă, se simţea lipsa unui personal medical mediu pregătit
pentru îngrijirea bolnavilor. În 1873 din iniţiativa Prof. Dr. Severeanu a luat fiinţă
Institutul Surorilor de Caritate care avea să înscrie o îndelungată şi frumoasă tradiţie
în pregătirea cadrelor sanitare, medici.
Dintre absolventele acestei şcoli, spitalele din Bucureşti, în special spitalul
Brâncovenesc, şi-au recrutat multă vreme supraveghetoarele (surori-şefe) şi cadrele
de îngrijire a bolnavilor.
Pentru a se deosebi de postluşitoare, denumirea dată personalului de îngrijire
a bolnavilor, care se ocupa şi de curăţenie, ele sunt numite surori, titulatură luată şi
după denumirea şcolii care le-a format.
Într-un regulament al spitalului Brâncovenesc din 1892 se precizează că
postluşitoarele trebuiau să fie supuse la ordinele surorilor de caritate. Este un
moment istoric la profesiei, de reala afirmare, sub denumirea care a onorat-o de-
alungul timpului.
În cei peste 100 de ani care au trecut de la înfiinţarea primei şcoli de surori,
indiferent de sistemul de pregătire, personalul sanitar la patul bolnavului, în timp de
pace sau război, s-a numit soră.
În ultimii ani s-a făcut înlocuirea termenului cu asistentă medicală, iar mai
apoi cu nursă.
Cuvântul nursă provenit din limba latină ,,nutrire,, adica nutriment, hrană, a
cunoscut de-a lungul timpului numeroase semnificaţii; astfel în sec. trecut cuvântul
francez ,,nourice,, (doică) este asimilat în limba engleză cu acela de nurser.

11
 NURSING GENERAL

Asociaţia Asistentelor Medicale din USA defineşte nursa ca o persoană

educată şi licenţiată în practica nursingului, adica a diagnosticului şi tratamentului
raspunsurilor umane la problemele actuale şi potenţiale.
Nursingul şi nursa sunt termeni care par să ţină de orientări legate de prefaceri
şi reforme pe toate planurile vieţii noastre social-economice şi de mentalitate
Inspirându-se din jurământul lui Hipocrate, Florence Nightingale îşi
caracterizează concepţia profesională prin textul propriului jurământ pe care îl
propune tuturor asistentelor medicale ca să îl cunoască şi să îl rostească la începutul
carierei lor:

Mă angajez, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi în prezenţa acestei adunări

să duc o viaţa integră şi să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle profesiei
mele. Nu voi lua şi nu voi administra nici un remediu periculos. Voi face totul
pentru creşterea nivelului profesiunii mele şi voi păstra cu o totală discreţie
lucrurile private care îmi vor fi încredinţate. Voi ajuta din toate puterile mele
şi în mod cinstit medicul în munca sa şi mă voi dedica bunăstării celor ce sunt
lăsaţi în grija mea.

Crucea Roşie în România

Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de

statut pentru înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor
fete românce rămase orfane după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850
proiectul este aprobat şi apare Asociaţia Femeilor Românce din Braşov.
În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie Ghica, Dimitrie Sturza,
Grigore Cantacuzino şi medicii Carol Davila şi Ponoit Iacropol, i-au în discuţie
statutul şi stabilesc denumirea de Societatea Crucii Roşii a României.
12
 NURSING GENERAL

În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi propune să se preocupe de formarea

surorilor de caritate pentru care alocă o aprte din fonduri.
În 1906 ia fiinţă Socetatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în
spiritul Conferinţei de la Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri.
În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea de Comitetul Unirii Crucii
Roşii.
În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează trenuri-spitale
şi caravane medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe
medicale formate din medici şi surori, care participă la combaterea unor epidemii de
holeră şi tifos.

Evoluţia îngrijirilor de sănătate în ţara noastră

• 1842, şcoala de mică chirurgie pe lângă spitalul Colţea, Bucureşti unificată în

1855 cu şcoala de felceri civili a Dr. Carol Davila;
• 1859, Iaşi, şcoala companiei sanitarilor;
• 1873, Bucureşti, şcoala surorilor de caritate după modelul Fliender;

• 1873, Oradea, şcoala de moaşe;

• 1901, Bucureşti − congresul de constituire a societăţii corpului sanitar din
România;
• 1919, Cluj − şcoala de surori de ocrotire la iniţiativa Dr. Iuliu Haţieganu;
• 1929, Iaşi − Institutul de surori de ocrotire cu durata de 3 ani
• 1962, Bucureşti − organizarea Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale
(U.S.S.M) cu secţiune pt. cadre medii
• 1988, Viena, prima conferinţă europeană dedicată îngrijirilor

13
 NURSING GENERAL

• 1990, Bucureşti – Asociaţia Naţională a Asistenţilor Medicali, aderarea la

I.C.N.;
• 1990 − constituirea sindicatului „Sanitas”;
• 1992, Bucureşti − prima Conferinţă naţională privind educaţia în nursing, cu
sprijinul O.M.S.;
• 1993, Bucureşti − editarea publicaţiei „Jurnal de nursing” şi „Principiile
fundamentale ale îngrijirii bolnavului” ale Virginiei Henderson;
• 1997, Delphi − întâlnirea anuală a Comitetului permanent al nurselor din
Regiunea Europeană şi a grupurilor de interes profesional;
• ianuarie 2001, la Sibiu se constituie Asociaţia Colegiilor Universitare cu
Specializare Nursing din România.
• In 1994, Colegiul Asistentilor Medicali din România a avut initiativa
elaborarii unei legi a asistentilor medicali din România.
• CAM a intocmit si prezentat Ministerului Sanatatii proiectul unei asemenea
legi, iar dupa 7 ani, acesta a fost aprobat ca Legea 461/2001. In acelasi timp,
titulatura organizatiei a fost modificata din Colegiul Asistentilor Medicali din
România in Ordinul Asistentilor Medicali din România (OAMR).

• Legea nr. 461 s-a intitulat "Legea privind exercitarea profesiei de asistent
medical, infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor
Medicali din România".
• Inceperea negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeana a
impus insa alinierea legislatiei românesti la cea europeana in toate domeniile
de activitate, inclusiv in privinta legislatiei care reglementeaza activitatea
asistentilor medicali si a moaselor din România.

14
 NURSING GENERAL

• Aceasta cerinta a determinat modificarea Legii 461/2001, dupa norme

europene. Proiectul de lege a fost elaborat in cadrul Grupului PHARE RO a
fost adoptat de Parlamentul României in 30 iunie 2004 ca Legea 307/2004,
privind exercitarea profesiei de asistent medical si moasa, precum si
organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din
România (OAMMR).
• Una dintre cele mai importante reglementari prevazute in Legea 307/2004 se
refera la autonomia profesiei de asistent medical si moasa.
• Prin Legea 307/2004 pregatirea continua a asistentilor medicali si a moaselor
nu mai este o optiune personala ci "asistentii medicali si moasele sunt obligati
sa efectueze cursuri de pregatire si alte forme de educatie continua creditate".
Pentru obtinerea acestor credite, OAMMR a initiat si demarat de la sfârsitul
anului 2003 Programul National de Educatie Medicala Continua care
reglementeaza manifestarile stiintifice pentru care se acorda credite, precum
si modalitatea de creditare.
• Din noiembrie 2008, conform Ordonantei de Urgenta 144/2008 care abroga
Legea nr. 307/2004, Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si
Asistentilor Medicali din România se organizeaza si functioneaza ca
organizatie profesionala, cu personalitate juridica, neguvernamentala, de
interes public, apolitica, fara scop patrimonial, cu responsabilitati delegate de
autoritatea de stat, având ca obiect de activitate autorizarea, controlul si
supravegherea exercitarii profesiei de asistent medical generalist, a profesiei
de moasa si, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de
practica publica autorizate.
• Paralel cu evoluţia îngrijirilor de sănătate, asistentele au teoretizat asupra
naturii practicii lor şi a obiectivelor funcţiilor proprii în societate.

15
 NURSING GENERAL

• Procesul de îngrijire ca metodologie proprie a nursingului a fost conceput în

1953, când a fost definit şi termenul de diagnostic de îngrijire, creat ca o etapă
necesară a procesului.
• După 1970 studiul nursingului ca ştiinţă a îngrijirilor s-a extins în Europa de
Vest datorită efortului conjugat al nurselor din SUA, Anglia şi a infirmierelor
din Franţa şi Canada, care au perseverat în activitatea lor, pentru identificarea
funcţiilor lor, pentru clarificarea şi definirea locului şi rolurilor lor în echipa
de îngrijire.
• Drept urmare, în mai 1972 la Consiliul Europei, profesionistele îngrijirilor au
fost definite astfel: „persoane care au fost şcolarizate şi au obţinut o diplomă
recunoscută de statul lor, care au dreptul să asiste omul sănătos şi să
îngrijească omul bolnav”, definire acceptată şi însuşită la cel de al V-lea
Raport al Comitetului O.M.S.
• Fundamentând disciplina de îngrijiri de sănătate Florence Nightingale a
susţinut „natura îngrijirilor şi pentru profeşioniştii ei se cere o pregătire
distinctă de a medicului”. Urmaşele ei au dovedit acest lucru prin cercetare şi
crearea unor modele conceptuale, care furnizează cunoştinţele necesare în
ameliorarea practicii, diferite de ale medicului, psihologului sau asistentei
sociale.

16