Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
NURSING GENERAL
ai câmpului, păstori, mineri, mestesugari este evident că acesti ,,comați” (comați sau
capulați) pentru ca purtau capul descoperit – erau numeroși.
Aria lor de atributii și servicii era destul dă largă. De pilda, in afara unor
referiri privind îngrijirile raniților, conform legilor războaielor de atunci -dupa cum
s-a interpretat ,,din cartea cu imagini săpate in piatră” dar lipsita de text, Columna
lui Traian – acesti comați erau antrenati și în activitati diplomatice. Despre aceste
servicii, stau mărturie faptul ca o solie de pace trimisa lui Traian de catre Decebal
era formată din 5 comați.
Cea mai intinsa si intensa activitate depusa de comați rămane difizarea si
aplecarea invataturilor pentru îngrijirea si păstrarea sănatatii poporului geto-dac așa
numitele ,,belagine”.
Ca marturie sta ,,episodul stârpirii vitei de vie” expusă in tratatele sale de
Geograful Stabon – care spune ca aceasta a fost o actiune destul de grea si care cerea
muncă asidua in convingere – care nu se putea face de catre oricine. Era un fel de
educatie sanitara sau morala pe o scara intinsa si cu rezultate pozitive.
N.Vatamaru, apreciaza ca acesti comați, trebuiau sa fi fost temeinic instruiti
de catre pileați, pentru a putea duce la indeplinire sarcinile dificile, si erau capabili
si de asitenta medicala efectivă.
Sustinand aceasta instruire variata si multipla, a comaților primita de la
invatati sacerdoti stau marturie afirmatiile lui Iordane care scria: ,,sacerdotii i-au
instruit in tainele fizicii, facandu-i sa traiasca conform legilor naturii, primele
insemnand canoanele medicinei celelalte reprezentand viata igienică.,,
Calitatile fizice si morale care se cereau comaților erau: energie, capacitatea
de a-si asuma sarcini si răspunderi pe care sa le realizeze cu orice pret, devotament,
dăruire pentru cauza pe care o slujbeau.
Din aceste cateva date de mare valoare documentara, a categoriei de cadre
sanitare bine definite ca rol social, denumirea de comați nu apare ca un stadiu de
3
NURSING GENERAL
desavarsire a unui lucrator pentru sănătatea publică în care erau implicate disciplina
si rigoarea în executia unei masuri stabilite.
Odată cu razboaiele daco-romane si constituirea Daciei, ca provincie a Imperiului
Roman, timp de 165 de ani, cât a durat stăpânirea romană se înregistreaza o bogata
activitate medicală, atat sacerdotală cât și laică, ) civilizatia romana pătrunzând
masiv în teritoriile ocupate de geto-daci.
Pe columna lui Traian se pot identifica posturi de prim ajutor pentru răniti si
diverse instrumente utilizate în practică, in Dacia activitatea medicala se va imparti
intre medicina sacerdotală si medicina laică.
Romanii – un popor războinic – vor dezvolta cu prioritate ,,chirurgia”
acordând in paralel si o deosebita importanta igienei corporale.
Acestia dispuneau de instițutii pentru îngrijirea bolnavilor răniti numite
,,valetudinarii”, îngrijiri acordate de catre sclavi.
Primii infirmieri liberi vor purta denumirea de ,,iatralepate” ocupându-se cu
manopere de mica chirurgie si masaje.
Moasele erau recrutate atat din randul sclavelor cât și dintre femeile libere.
Descoperirea a numeroase inscriptii dedicate zeului vindecator Asklepios si
fiicei acestuia Hygeea, atat in Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca și la Apullum
demonstreaza existenta unor centre medical-religioase. Nu este lipsita de importanta
precizarea ca de binefacerile civilizatiei romane au beneficiat în primul rand cei
bogati. Populatia autohtona – geto-dacii – locuitori ai satelor vor continua sa-si
ingrijeasca bolile folosind vechile lor remedii.
Scrierile bolnavilor greco-romani din acea vreme, mentioneaza o multitudine
de plante medicinale folosite de locuitorii provinciei Dacia renumite pentru efectele
lor antispastice, sedative, purgative, diuretice, vomitive.
5
NURSING GENERAL
fie faptului ca au fost asa create intentionat pentru a-l impresiona pe ascultator,
lasandu-l sa creada ca sunt de origine supranaturală.
Secole de-a randul populatia satelor a fost nevoita sa recurga la proprii
vindecatori, empiricii satelor si targurilor printre care in mod obisnuit se gaseau
babele.
Practicarea acestor ingrijiri de sanatate pare sa fi fost cu totul altceva decat
falsa medicina a descantecelor. Prin descantece, unde se intalneste numai
supranaturalul, se cauta readucerea echilibrului fizic si psihic al organismului.
Medicina băbească insa nu este acelasi lucru. Ea reprezinta inceputul
medicinei rationale – ce incearca sa aline suferinta sau chiar sa invinga boala.
Insuși termenul de babă, transformat ulterior în moașă care se pare ca
provenea de la stramoasa, reprezenta pe cineva capabil sa readuca pe cale
chirurgicala sau medicala sanatatea în trupul bolnavului.
In practica îngrijirilor de sănatate populare au ramas fara indoiala urme din
obiceiurile etnoiatrice ale popoarelor cu care populatia autohtona daco-romana a
venit in contact.
Slavii asezati în Dacia inca de la inceuputul secolului VI si apoi asimilati in
secolele urmatoare de catre localnici, au influentat lexicul medical autohton prin
cuvinte precum: gât, obraz, glas, cârn, hrean, pelin.... Existenta in vechea slavona
a cuvântului ,,vrada” care derivă de la ,,Vruhati” (a murmura), sustine faptul ca
slavii erau vrăjitori care erau când descântători, când vindecători.
Ungurii, stabiliti în Campia Panonica – aveau si ei o medicina primitivă care
se baza pe adorarea fenomenelor naturii, stelelor, Soarelui. Credeau in duhurile rele
care sunt în stare sa aduca boli si suferinte. Acesti demoni puteau fi tinuti in frâu de
asa zisii ,,taltos”, care erau in acelasi timp sacerdoti, vrajitori si vindecatori.
Colonistii sași au adus și ei obiceiuri si cunostintele lor referitoare la medicina
populara.
6
NURSING GENERAL
în 1292, deşi se pare că spitalul din Oradea, fondat de Ioan Niţi era mai vechi. Se
mai cunosc spitalul azil din Bistriţa, care a luat fiinţa în acelaşi an cu spitalul din
Sibiu cât şi micile spitale medievale cunoscute în secolul următor la Feldioara,
Râşnov, Codlea.
Primul spital apare abia in 1704, pe 14 decembrie la Coltea, construit de
stolnicul Mihail Cantacuzino, sub auspiciile Fundației Coltea. La Iasi, Spitalul Sf.
Spiridon (1757-1763) a fost infiintat de Constantin Racoviță .
Spitalul clinic Coltea
Istoria acestui asezamant medical a inceput in 1704, cand spatarul Mihai
Cantacuzino a infiintat spitalul. Atunci, unitatea nu avea decat 24 de paturi, 12 pentru
femei, 12 pentru barbati si o farmacie. Singurul cadru medical era un farmacist.
Asistentii medicali de atunci nu erau altceva decât niste bărbieri care scoteau măsele.
În afara spitalului şi a farmaciei, spătarul Cantacuzino a mai clădit o serie de
chilii pentru săraci, camere pentru odihna străinilor, han, o şcoală slavo-română şi o
şcoală pentru învăţământul muzicii bisericeşti.
Printre primii medici romani care au lucrat la Coltea s-a numărat Nicolae
Cretulescu, care a infiintat scoala de microchirurgie.
"Spitalul Coltea a fost prima baza de învățămant. In 1859 s-au infiintat primele
specialitati medicale, adica chirurgia, medicina interna si oftalmologia.
De aici au provenit trei ministri: Constantin Angelescu, Nicolae Cretulescu si
Gheorghe Asachi, precum si ministri ai sanatatii". Astfel, in 1842 s-a pus baza
Eforiei spitalelor, banii pentru finantarea acestor unitati fiind dati de marea boierime.
Al doilea spital construit în capitala Ţării Româneşti a fost Spitalul
Pantelimon, ctitorie a lui Grigorie Ghica al II-lea, construit între anii 1735-1752 pe
lângă mănăstirea cu hramul „Sfântul Tămăduitor Pantelimon“. În apropiere,
Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuţe cu
hramul „Sfântul Visarion“, pentru izolarea bolnavilor de ciumă.
8
NURSING GENERAL
9
NURSING GENERAL
sunt cunoscuţi tămăduitorii populari, vracii, iar mai târziu spiţierii şi ucenicii lor
pentru domeniul farmaceutic.
Până la sfârşitul sec. XIX, în spitalele noastre nu găsim personal de îngrijire a
bolnavilor care să fi fost pregătit în vreo şcoala anume în acest scop. Numeroşii
autori apreciază că în primele spitale din ţara noastră, îngrijirea bolnavilor era lăsată
în seama unor oameni fără nici un fel de pregătire.
În actul de fundaţie al spitalului Colţea se precizează că, pentru cele 24 de
paturi, vor fi câte 4 bărbaţi slujitori şi îngrijitori pentru bolnavi; în spitalul de bărbaţi
să fie bărbaţi iar în cel femeiesc, femei.
În manuscrisul din 1732 se spune că spitalul Colţea e bine îngrijit, are argaţi,
îngrijitoare de bolnavi şi bărbieri. Aceste documente atestă faptul că denumirea celor
ce se ocupau de bolnavi erau de îngrijitoare de bolnavi şi săraci şi că înafară de
acestea mai exista o categorie de personal, bărbierii, ce cunoşteau practica micii
chirurgii şi le venea şi sarcina îngrijirii bolnavilor operaţi.
După 1832, odată cu trecerea spitalului Colţea în administrarea eforiei
spitalelor, aşa cum rezultă din regulamentul de funcţionare al acestei unitate de
paturi, ,,urmau să fie îndrumaţi suferinţii cu boli din cele mai iuţi, adică cu caracter
de urgenţă; cei care îngrijeau bolnavii nu erau numai din categoria de linde cu
tehnici (oameni de serviciu) de pe vremea lui Morizzi ca săracele bolnave să aibă
primirea, căutarea, odihna şi mângâierea lor,,. Există prea puţine documente care
să ne permită o bună cunoaştere a activităţii de îngrijire a bolnavilor.
moşiei, după care eforia spitalelor civile a înfiinţat şcoli de mai lungă sau mai scurtă
durată destinate formării de falce, subchirurgi, moaşe. Cu toate acestea în spitalele
care începuseră să capete amploare spre sfârşitul sec. XIX, mai ales cu privilegiul
Războiului de Independenţă, se simţea lipsa unui personal medical mediu pregătit
pentru îngrijirea bolnavilor. În 1873 din iniţiativa Prof. Dr. Severeanu a luat fiinţă
Institutul Surorilor de Caritate care avea să înscrie o îndelungată şi frumoasă tradiţie
în pregătirea cadrelor sanitare, medici.
Dintre absolventele acestei şcoli, spitalele din Bucureşti, în special spitalul
Brâncovenesc, şi-au recrutat multă vreme supraveghetoarele (surori-şefe) şi cadrele
de îngrijire a bolnavilor.
Pentru a se deosebi de postluşitoare, denumirea dată personalului de îngrijire
a bolnavilor, care se ocupa şi de curăţenie, ele sunt numite surori, titulatură luată şi
după denumirea şcolii care le-a format.
Într-un regulament al spitalului Brâncovenesc din 1892 se precizează că
postluşitoarele trebuiau să fie supuse la ordinele surorilor de caritate. Este un
moment istoric la profesiei, de reala afirmare, sub denumirea care a onorat-o de-
alungul timpului.
În cei peste 100 de ani care au trecut de la înfiinţarea primei şcoli de surori,
indiferent de sistemul de pregătire, personalul sanitar la patul bolnavului, în timp de
pace sau război, s-a numit soră.
În ultimii ani s-a făcut înlocuirea termenului cu asistentă medicală, iar mai
apoi cu nursă.
Cuvântul nursă provenit din limba latină ,,nutrire,, adica nutriment, hrană, a
cunoscut de-a lungul timpului numeroase semnificaţii; astfel în sec. trecut cuvântul
francez ,,nourice,, (doică) este asimilat în limba engleză cu acela de nurser.
11
NURSING GENERAL
13
NURSING GENERAL
• Legea nr. 461 s-a intitulat "Legea privind exercitarea profesiei de asistent
medical, infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor
Medicali din România".
• Inceperea negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeana a
impus insa alinierea legislatiei românesti la cea europeana in toate domeniile
de activitate, inclusiv in privinta legislatiei care reglementeaza activitatea
asistentilor medicali si a moaselor din România.
14
NURSING GENERAL
15
NURSING GENERAL
16