Pagina „Coșbuc” trimite aici.

 Pentru alte sensuri vedeți Coșbuc (dezambiguizare).

George Coșbuc

Date personale

Născut 20 septembrie 1866[2][3] 
Hordou,   Imperiul Austriac

Decedat 9 mai 1918 (51 de ani)[2][3][4] 

București, România 

Înmormântat Cimitirul Bellu 

Părinți Sebastian Coșbuc, preot greco-

catolic
Maria Coșbuc, fiica parohului
greco-catolic Avacum din Telciu

Frați și surori 14

Căsătorit cu Elena, născută Sfetea

Copii Alexandru (n. 1895 – d. 1915)

Cetățenie  Imperiul Austriac

 Regatul României 

Religie Biserica Română Unită cu Roma 

Ocupație lingvist
poet
traducător
profesor
jurnalist
scriitor
critic literar[*]
jurist
inginer 
 Limbi vorbite limba română 

Pseudonim C. Boșcu

Studii Universitatea Franz Joseph din

Cluj
Universitatea Babeș-Bolyai[1]

Activitatea literară

Activ ca
1884 - 1918
scriitor

Mișcare/curent
semănătorism  
literar

Subiecte muncile câmpenești, datinile

atașate marilor momente ale
existenței, erotica țărănească,
revolta țăranului, experiența
tragică a războiului, momente din
istoria poporului român

Specie literară poezie, baladă, idilă, poem[*]  

Operă de debut Filosofii și plugarii (1884),

sub pseudonimul C. Boșcu

Opere 1889 - Nunta Zamfirei,

semnificative 1893 - Moartea lui Fulger,
1896 - volumul Fire de tort,
1907 - Noi vrem pământ
1911 - traduce Divina comedie

Influențe[ascunde]
Literatura română
Ioan Slavici   Pe categorii
Note Istoria literaturii române
Evul mediu
Premii Premiul Năsturel-Herescu   Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
 Membru titular al Academiei Române Curente în literatura română

Semnătură Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Modifică date / text 
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866,[2] Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
[3]
 Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918,[2][3] Poeți - Eseiști
[4]
 București, România) a fost un poet, critic literar, Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură

 v • d • m 
scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din
anul 1916.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor
clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate
lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de
iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician
desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele
ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie.
A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul
țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a
introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl
recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și
faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român.

Biografie[modificare | modificare sursă]
Primii ani[modificare | modificare sursă]
George Coșbuc s-a născut în 1866, pe 20 septembrie, fiind al optulea dintre cei 14 copii ai
preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum
din Telciu.[5] Copilăria și-o petrece în satul natal Hordou, în orizontul mitic al lumii rurale, în
tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la
țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la
bătrânul diac (cântăreț la biserică) Tănăsucă Mocodean, George Coșbuc învață să citească încă
de la vârsta de cinci ani.[6][7]
Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna
anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873,
pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii triviale (confesionale, greco-catolice) din
Telciu, cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion
Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o
absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna aceluiași an, George Coșbuc se înscrie în clasa I
a Gimnaziului fundațional greco-catolic din Năsăud, perioadă de când datează și primele
contacte cu operele literaturii române și universale, precum Nikolaus Lenau, Heinrich
Heine, Adalbert von Chamisso, Gottfried August Bürger și alții. La Gimnaziul superior (liceul,
astăzi colegiu național) din Năsăud predau profesori cu o pregătire serioasă, unde se punea
accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, astfel tânărul Coșbuc formându-și aici o
temeinică bază pentru cultura sa.[8]
Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a
gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880 - 1881), ca membru extraordinar. În clasa a
VII-a, George Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine
președinte. Publică în paginile revistei Muza someșeană (1882 - 1883) primele poezii, citește la
ședințele societății traduceri din Friedrich Rückert, Sándor Petőfi și o poveste populară, în 600 de
versuri, Pepelea din cenușă.[9]
Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă cea latină, cu principalele opere ale literaturii
europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această
perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, iar după trecerea
acestuia, în toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea
Francisc Iosif din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul
unit Grigore Silași. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria vechilor greci, cele
de traducere și interpretare din scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani,
sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților
români din universitatea clujeană, timp în care își începe colaborarea la
gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).[10]
În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre
studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.[11] Continuă colaborarea
la Tribuna, publicând Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste
păcurărească. Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în
redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare de durată. Coșbuc publică și în
coloanele revistei din Gherla Cărțile săteanului român, continuând în același timp să scrie
la Tribuna precum povești și basme versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara), fapt
ce îl determină pe Slavici, să îl aducă cu orice preț la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara
anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă
hotărâtoare în formația sa publicistică.[12]

Debutul literar[modificare | modificare sursă]

Despre începuturile sale literare însuși George Coșbuc mărturisește:
„Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și
nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de
încercări prin toate foile ardelenești.”
Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară Școala practică, redactată de
pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, George Coșbuc trimite spre
publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii
umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și
prozodie, datează din perioada cursurilor Gimnaziului Fundațional din Năsăud. Evenimentul
principal se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru al Societății
de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva:
„Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă
scuteau de studiile științifice ...”
Începând din octombrie 1882, membrii societății elevilor gimnaziști din Năsăud redactează
publicația liceului, Muza Someșeană, un caiet manuscris, în care elevii publicau texte originale,
traduceri și observații critice. Aici vor apărea primele poezii ale elevului George Coșbuc, altele
urmând a fi citite de autor în ședințele societății, în total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160
scrise pe când era elev în clasa a șasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectură Virtus
Romana Rediviva îl alege ca președinte. Mai târziu, în numărul 47 din 18/30 noiembrie 1884,
revista Familia din Oradea îi publică poezia Aș vrea să fiu,[13] semnată tot C. Boșcu, purtând
indicația „după Petöfi”.[11]
Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică
sub pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc), snoava versificată Filosofii și plugarii.
[10]
 Prezentată sub formă de foileton, această snoavă (are peste 350 de rânduri) apare în trei
numere consecutive ale revistei sibiene (nr. 183-190 din 5/17 decembrie - 8/28 decembrie 1884).
George Coșbuc transmisese vasta compoziție din Cluj, unde se înscrisese la Facultatea de Litere
și Filosofie. Ioan Slavici, conducătorul Tribunei, își va reaminti mai târziu acest debut:
„Într-una din zile am primit la redacțiune, pentru foița Tribunei, un manuscript, curat și citeț, o snoavă
versificată. Autorul se subscria Boșcu și plicul fusese-n Cluj pus la poștă. Mi se părea lucru învederat,
că acel Boșcu e-ncepător, student la universitatea din Cluj, și mă bucuram, căci n-o fi, poate, adevărat
că ziua bună de dimineață se cunoaște, dar nu mai încape nici o îndoială, că cei în adevăr aleși chiar
de la începutul lucrării lor își dau destoiniciile pe față. Mi-a plăcut snoava, am publicat-o și mi-am
aprins paie-n cap.[14]”
Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu, în Biblioteca poporală a Tribunei, a cinci
broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul
turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887).
Credincios publicației în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator
asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București.

Gazetar la Sibiu[modificare | modificare sursă]

În august 1887, George Coșbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Ioan Slavici va
consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un
admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Mișcarea literară de
la Tribuna a dus la cristalizarea poziției lui George Coșbuc față de literatură, în direcția interesului
către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență spre idealul
restabilirii unității culturale a poporului român.
Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca în redacția Tribunei,
alături de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, toți oameni cu o serioasă cultură înaintată,
a însemnat o adevărată școală literară.[10]
„Gheorghe Coșbuc, înzestrat din belșug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările
deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieșit ceea ce a fost dacă nu și-ar fi croit lucrarea vieții în mijlocul
acestor oameni cu cultură generală, care toți erau scriitori ... [15]”
Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta
Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu.
Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste
munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București,
după ce fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890.
„La 1893, când am publicat «Balade și idile» eram cunoscut în țara românească numai după un ciclu
de poeme cu subiecte luate din poveștile poporului și să le leg astfel ca să le dau unitate și extensiune
de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din această epopee.”
Înainte de a fi publicată în Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citită de Coșbuc, la 4
februarie 1890, la ședința Junimii, în București. În jurnalul său Maiorescu va nota: „Coșbuc, cu
eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. Până la apariția poeziei Noi vrem pământ! (1894), Nunta
Zamfirei avea să rămână cea mai cunoscută și mai apreciată scriere a lui George Coșbuc.
Poemul a fost elaborat în decursul a 5 ani. Prima versiune, datând din 1884, ultima perioadă a
studiilor gimnaziale din Năsăud, a fost publicată pentru prima oară în Tribuna, Sibiu, la 24
martie 1889, și îl consacră definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui și varianta
citită la Junimea spre sfârșitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusă în Convorbiri literare,
București, nr. 12, 1 martie 1890, va cunoaște o formă mai accentuată decât cea din Tribuna și
mai apropiată de cea pe care poetul o va publica în toate edițiile antume ale volumului Balade și
idile.