ÃȘi ce ne facem dacă mâine nu va veniți

Marin Sorescu

Date personale

Născut 29 februarie 1936[1][3] 
Bulzești, Bulzești, Dolj, România 

Decedat 8 decembrie 1996 (60 de ani)[1][4][5][6] 

București, România 

Cauza
cauze naturale (infarct miocardic) 
decesului

Naționalitate  română

Cetățenie  România 

Ocupație poet, dramaturg, prozator, eseist, om
politic

Partid politic politician independent  

Limbi limba română[2]  

Studii Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

din Iași
Colegiul Național "Frații Buzești"
Craiova[*]

Activitatea literară
 Activ ca scriitor 1964-1996

Specie literară drama, eseu, poezie, proza

Operă de debut Singur printre poeți (1964)

Opere
Iona
semnificative

 Membru titular al Academiei Române

Cariera politică

Ministru al culturii  
Literatura română
În funcție
25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995 Pe categorii 
Istoria literaturii române
Precedat de Petre Sălcudeanu
Evul mediu
Succedat de Viorel Mărginean Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Partid politic IND
Umanism - Clasicism 
Modifică date / text 
Romantism - Realism 
Parnasianism - Simbolism 
Naturalism - Modernism 
Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936,[1] Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism 
[3]
 Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8 Suprarealism - Proletcultism 
decembrie 1996,[1][4][5][6] București, România) a fost Neomodernism - Postmodernism
un scriitor român, membru titular (din 1992) Scriitori români
al Academiei Române.[7] În cariera politică, a
Listă de autori de limbă română 
ocupat funcția de ministru al Culturii între anii Scriitori după genuri abordate 
1993 și 1995, fără afiliere politică.  Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști 
S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru Nuveliști - Proză scurtă 
pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și Literatură pentru copii
în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid Portal România
politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat Portal Literatură
funcția de Ministru al Culturii în cadrul
Proiectul literatură
cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5
mai 1995). A tradus versuri ale lui Boris  v • d • m 
Pasternak.
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de
unde a fost forțat să plece în 1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai
revistei.[8]
În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul
ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.

Biografie[modificare | modificare sursă]
Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din
Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul
Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie
militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan
Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost
membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.

Opera[modificare | modificare sursă]
Poezia[modificare | modificare sursă]
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur
printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură
marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii
Scriitorilor pentru volumul "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe
parcursul carierei sale.
Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate"
(1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un
univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria
Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cantecele
lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian
Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu...[9]