Sunteți pe pagina 1din 10

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

DESPRE NICOLAE
MANOLESCU

Bookfest
PREZENTARE GENERALĂ
Nicolae Manolescu (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu
Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar
român, cronicar literar și profesor universitar, membru
titular al Academiei Române (din 2013[2][3]). A activat și
ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al
României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor
din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este
considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți
critici literari români din ultimele decenii.[4][5] În legislatura
1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele
partidului OCL-(PAC).
Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a
literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă.
Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În
luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-
a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a
decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de
Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

BIOGRAFIE
S-a născut într-o familie de profesori de liceu. Tatăl său,
Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector
școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de
Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba
franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953,
după arestarea părinților săi din motive politice, a fost
înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia,
Manolescu.
În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit studiile
preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. În
1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a
Universității din București. În 1974 obține titlul de Doctor în
Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din
București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale
Contradicția lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu
biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică
necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de
politizarea excesivă.[6]
Carieră didactică universitară la Catedra de literatură
română a Facultății de Filologie din București începută în
1963, este numit profesor titular în 1990. Predă, de
asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica
literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clișeele
dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian
Nițescu. Devine apoi cronicar literar al României Literare
vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub
conducerea lui George Ivașcu.
A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat
majoritatea poeților optzeciști până la desființarea
acestuia, din rațiuni politice. Din 1990 devine director și
editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei
Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care
datează textele în care „limbajul, marcat de aceleași
poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“
(„Poeții noștri au conștiința că exprimă un umanism
superior și, din această perspectivă, ei simt nevoia să
reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile,
valorile etice ale comunismului... etc.“, „Laudă creației“,
Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează
același M. Nițescu.
Cronicar al revistei România literară din 1972 până în
1989. În 1997 este ales membru corespondent al
Academiei Române, iar din 2005 devine președinte al
Uniunii Scriitorilor din România.
Între 1997-2000 moderează talk show-ul cultural
Profesiunea mea, cultura, la Pro TV. Din 2002 conduce
Întâlnirile României Literare la Clubul Prometheus.
În 2006 a fost numit în funcția de ambasador al României
la UNESCO. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele
în anul 1966.
În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române,
care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a
continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a
literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima
fiind cea scrisă de G. Călinescu.

Cariera politică
Nicolae Manolescu este membru fondator al Alianței
Civice. Devine președinte al Partidului Alianța Civică
(PAC) (iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenției
Democrate Romane, pe listele căreia Nicolae Manolescu
a fost ales, în septembrie, ca senator. În legislatura 1992-
1996, Nicolae Manolescu a fost ales senator PAC de
Sibiu. În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae
Manoescu a fost membru în Comisia Parlamentului
României pentru Integrarea Europeană și în Comisia
pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În
1992, PAC împreună cu PL'93, au înființat Alianța
Naționala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al
ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la
președinție. Nicolae Manolescu și-a depus candidatura la
președinție pe 20 septembrie 1992. În 1998 P.A.C.,
partidul înființat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu
PNL, într-o tentativă de unificare a mișcării liberale. În anul
2000, Nicolae Manolescu demisionează din funcția de
președinte al Consiliului Național al P.N.L. și se retrage
din viața politică.

Aprecieri
A devenit membru corespondent al Academiei Române
din 1997.
A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în
rang de Mare Cruce, cu Ordinul național „Steaua
României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție
a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre
des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației
Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.
Din luna octombrie 2016 a devenit profesor doctor honoris
causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.[7] Din
data de 14 ianuarie 2017 a devenit doctor honoris causa
al Universității din Bălți, Republica Moldova.

Selecție din cărțile publicate


Nicolae Manolescu a publicat peste 50 de volume.

1963 - Primii noștri poeți


1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în
colaborare cu Dumitru Micu.
1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară.
Debut editorial.
1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte
important, sinteză a poeziei române interbelice.
1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia
la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare,
cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua
apare abia după 1990.
1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu
psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza
de doctorat numită mai sus.
1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
1974 - Prelegeri de literatură română contemporană -
autori și opere, 1944 - 1974, în colaborare cu Dumitru
Micu.
1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu,
monografie critică
1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie
atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.
1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul
românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză
asupra romanului românesc. Conține teoria celor trei
vârste ale romanului, doric, ionic și corintic. Evident
această clasificare își are originea în stilurile coloanelor
templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund
romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la
persoana I, și romanelor postmoderne.

Vezi și articolul Teoria romanului.


1984 - Julien Green si strămătușa mea
1987 - O ușă abia întredeschisă
1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O
introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare.
1988 - Desenul din covor
1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada
romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la
Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu
capitolul dedicat romanului postpașoptist.
1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și
realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în
revista România literară la începutul anilor 90.
1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din
Teme.
1998 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirica
1998 - Arhivele paradisului - Nicolae Manolescu, Mircea
Mihăieș
1999 - Metamorfozele poeziei. Metamorfozele
romanului
1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum
al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale
operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore
Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.
2001 - Teme, Editura Universalia
2001 - Cronici literare - O panoramă critică a literaturii
române contemporane, 4 vol.
2002 - Literatura română postbelică. Lista lui
Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II,
Proza, teatrul, vol. III, Critica, Eseul
2003 - Cititul și scrisul
2003 - Lectura pe înțelesul tuturor
2003 - Inutile silogisme de morală practică
2003 - Poeți moderni
2005 - Decalogul criticii literare
2006 - Teme franceze
2006 - Cum citim
2006 - Andersen cel crud și alte teme
2006 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică
2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela
45, 2008.
2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă
lungă, Ed. Paralela 45, 2009.[8]
2011 - Povești pentru oameni mari
2012 - Cum se scrie un roman?
2014 - Istoria literaturii române pe înțelesul celor care
citesc
2020 - Istoria critică a literaturii române - 5 secole de
literatură
Este coautor la manualele de limbă și literatură română
pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979)
Această este carte a lui Manolescu.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!

Această informație suplimentară este realizat de Spoialo


Bogdan.
Semnătura elevului:
Semnătura profesoarei:

S-ar putea să vă placă și