Sunteți pe pagina 1din 19

Grigori Vieru

Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul


Pererîta, județul Hotin, Regatul României (astăzi raionul
Hotin, Ucraina), în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută
Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950,
după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o
termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă
de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.
În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din
Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca
redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia
Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist",
actualmente "Florile Dalbe" .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de
limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista
„Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii
Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 a fost redactor
la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia,
raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru
preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de
volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion
Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai
originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect
de studiu la cursurile universitare de literatură națională
contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate
lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar
pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
George Cosbuc
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866,[2][3]
Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918,[2][3][4]
București, România) a fost un poet, critic literar,
scriitor, publicist și traducător român din
Transilvania, membru titular al Academiei
Române din anul 1916.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național,
creația sa recomandându-l drept un autor clasic al
literaturii române, un om cu un gust literar
desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi
din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de
asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare
(culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al
mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al
prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare
metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei
populare la terza rima. A dat o versiune completă a
operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte
mult din lirica străină și a adaptat prin localizare
la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea
(Iliada a fost tradusă de contemporanul său,
George Murnu) și a introdus specii ale poeziei
orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română.
Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția
pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul
echilibrului și faptul că a scos în evidență partea
solară, idilică, a sufletului țăranului român.
Mihai Eminescu
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866,[2][3]
Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918,[2][3][4]
București, România) a fost un poet, critic literar,
scriitor, publicist și traducător român din
Transilvania, membru titular al Academiei
Române din anul 1916.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural
național, creația sa recomandându-l drept un
autor clasic al literaturii române, un om cu un
gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu
poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de
azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate
de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un
precursor al mișcării poporaniste și un tehnician
desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte
variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele
ale poeziei populare la terza rima. A dat o
versiune completă a operei lui Dante, Divina
comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și
a adaptat prin localizare la sufletul și mediul
țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă
de contemporanul său, George Murnu) și a
introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi
gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl
recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de
autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și
faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a
sufletului țăranului român.
Lucian Blaga
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866,[2][3] Hordou,
Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918,[2][3][4] București,
România) a fost un poet, critic literar, scriitor,
publicist și traducător român din Transilvania,
membru titular al Academiei Române din anul 1916.
Poezia sa aparține patrimoniului cultural național,
creația sa recomandându-l drept un autor clasic al
literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit
și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele
școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o
prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a
țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și
un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă
foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la
cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune
completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus
foarte mult din lirica străină și a adaptat prin
localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și
Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său,
George Murnu) și a introdus specii ale poeziei
orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate
aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o
ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului
și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a
sufletului țăranului român.

Nicolae Bidja

Nicolae Dabija, de naționalitate română și religie


ortodoxă, este nepotul arhimandritului Serafim
Dabija, un duhovnic român deportat în Gulag în 1947.
În anul 1966 este înmatriculat la facultatea de
Ziaristică a Universității de Stat din Moldova. În anul
III a fost exmatriculat „pentru activitate
proromânească și antisovietică”, fiind restabilit peste
un an, în 1970, la Facultatea de Filologie. În 1972 a
absolvit universitatea.[3]. A fost membru al PCUS.
În calitate de redactor șef al săptămânalului
„Literatura și Arta” editat de Uniunea Scriitorilor din
Republica Moldova, a avut un rol important în lupta
de renaștere națională din Republica Moldova de la
sfârșitul anilor '80. În perioada de glorie,
săptămânalul „Literatura și Arta” depășea tirajul de
260.000 de exemplare.
La 9 martie 2021 Nicolae Dabija a fost internat la
Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, fiind
diagnosticat cu COVID-19.[4] Pe data de 12 martie
2021 a decedat. A fost înmormântat la Cimitirul
Central din Chișinău.[5]

Vasile Romanciuc
Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947 în satul Bădragii
Noi, Edineț (fostul județ Hotin), Basarabia, părinții săi fiind Alexei
Romanciuc și Olga Romanciuc.
Este absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a
Universității de Stat din Moldova (1972).[4]
A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor
din Republica Moldova, redactor la editurile „Museum”, „Gh,
Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut Internațional”.Debut editorial
cu placheta Genealogie(1974). Urmează volumele de versuri: Citirea
proverbelor,Note de provincial, Un timp fără nume, Îndoiala de sine,
Marele pustiu invizibil, Recitirea proverbelor, Olimpul de plastic,
Lasă un semn, Cuvântul ne adaugă vedere ș.a. A publicat mai multe
cărți de versuri pentru copii.
Vasile Romanciuc este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica
Moldova (1976), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994),
membru al PEN-Centrului Internațional (1996).
Multe dintre versurile poetului sunt cântate – colaborează cu artistul
Mihai Ciobanu (a se vedea CD-ul Rugă pentru noi – cântece pe
versurile lui Vasile Romanciuc).
Întâlniri de suflet cu conaționalii noștri din diaspora – Atena,
Lisabona, Faro, Padova.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
(1996), Premiul Național al Republicii Moldova (2000), Premiul
Nichita Stănescu (2001), Diploma de Onoare a Consiliului
Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția,
2002), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte
Românească(Iași, 2007), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului
Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții:
Medalia "Mihai Eminescu", Ordinul de Onoare al Republicii Moldova,
Ordinul Republicii, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer,
categoria A „Literatură” (România).
George Calinescu

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București –


d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric
literar, scriitor, publicist, academician român,
personalitate enciclopedică a culturii și
literaturii române, de orientare, după unii
critici, clasicizantă, după alții doar
italienizantă sau umanistă. Este considerat
drept unul dintre cei mai importanți critici
literari români din toate timpurile, alături de
Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu. Și-a semnat
întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o
modă destul de răspândită în perioada
interbelică. Prenumele lui adevărat, în actele
de stare civilă, era Gheorghe; în ultimele
decenii, se folosește preponderent denumirea
„George Călinescu”, apocrifă și eronată, dar
consacrată de uz.
George Topîrceanu
George Topîrceanu s-a născut în București la data de 20 martie
1886[2], ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei,
țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena", amândoi originari din
părțile Sibiului.
Începe școala primară la București intre anii 1893 - 1895 și o continuă
pe valea Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o
vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în
clasa a IV-a[3], apoi la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră
funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de
șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept
(1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile.
Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este
primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru
a-i folosi de public [5].
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub
pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a
publicat și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră,
Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri,
Viața socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viața
românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la
Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și
Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet
Ibrăileanu (cu care întreține o interesantă corespondență), îl cheamă
la Iași (1911), ca subsecretar de redacție la Viața românească
(Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean",[6]).
Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența
lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației
sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele
vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La
despărțirea de adolescență invocă clemența criticii postume:
„O, indulgentă Critică postumă,
Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,
Că, rând pe rând, baloanele de spumă
În lacrimi grele iarăși se prefac. (Topîrceanu: Prefață).

Tudor Arghezi
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae
Theodorescu; n. 21 mai 1880,[3][4][5] București,
România[6][5] – d. 14 iulie 1967,[7][8][9][10]
București, România[11][5]) a fost un scriitor român,
cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii
românești sub influența baudelairianismului. Opera
sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o
altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris,
între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele
Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului),
pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost
printre autorii cei mai contestați din întreaga
literatură română. Pseudonimul Arghezi provine,
explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume
al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în
studiul consacrat operei poetului din Istoria
literaturii române între cele două războaie mondiale
o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea
numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. După o
altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei
(Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.
Vasile Alecsandrii
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri
(1792-1854) și al Elenei Alecsandri (născută Cozoni; 1800-1842).
După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau
chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a
petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din
calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut
undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu
Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu
Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat
pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai
multe rânduri în guvernele Moldovei.
Mitrica de naștere a lui Vasile Alecsandri (cf. Gh. Ungureanu,
„Câteva date inedite despre familia și vieața poetului Vasile
Alecsandri”, în „Cetatea Moldovei”, Iași, anul IV, vol. IX, nr. 5,
mai 1943, pp. 254-268): ""Mărturie de mitrică Prin care se face
știut duhovniceasca decasterie a Mitropoliei Moldovii că după
încredințarea ce s’au luat prin sprafcă, s’au aflat pentru
dumnealui vasile alexandri că la anul 1818 luna Iunie 14 s’au
născut în târgul bacăului, din pravoslavnicii legiuiții săi părinți,
dumnealui spatarul vasile alecsandri cu soția sa elena născută
Cozoni, căruia atunci prunc, lucrările sfântului botez în drept
slăvitoarea noastră credință, după așezământurile sfintei și
marea biserică a răsăritului, i s’au săvârșit de preotul Ioan dela
biserica Precista din arătatul târg, la 22 a aceleiași luni Iunie, iar
nași i-au fost moșul său, dumnealui Mihalachi Cozoni. drept
aceea, spre încredințarea nașterii și a botezului în pravoslavie a
numitului vasilie alecsandri, fiind mai sus pomeniților săi
părinți, i s’au dat această mitrică deasupra cu iscălitura Înalt
Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovii și cavaler I. I. veniamin,
iar gios adeverită cu punerea peceții și cu iscăliturile cilenurilor
acestii dicasterii. 1835. Iulie 12, no. 333

Octavian Goga
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri
(1792-1854) și al Elenei Alecsandri (născută Cozoni; 1800-1842).
După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau
chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a
petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din
calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut
undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu
Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu
Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat
pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai
multe rânduri în guvernele Moldovei.
Mitrica de naștere a lui Vasile Alecsandri (cf. Gh. Ungureanu,
„Câteva date inedite despre familia și vieața poetului Vasile
Alecsandri”, în „Cetatea Moldovei”, Iași, anul IV, vol. IX, nr. 5,
mai 1943, pp. 254-268): ""Mărturie de mitrică Prin care se face
știut duhovniceasca decasterie a Mitropoliei Moldovii că după
încredințarea ce s’au luat prin sprafcă, s’au aflat pentru
dumnealui vasile alexandri că la anul 1818 luna Iunie 14 s’au
născut în târgul bacăului, din pravoslavnicii legiuiții săi părinți,
dumnealui spatarul vasile alecsandri cu soția sa elena născută
Cozoni, căruia atunci prunc, lucrările sfântului botez în drept
slăvitoarea noastră credință, după așezământurile sfintei și
marea biserică a răsăritului, i s’au săvârșit de preotul Ioan dela
biserica Precista din arătatul târg, la 22 a aceleiași luni Iunie, iar
nași i-au fost moșul său, dumnealui Mihalachi Cozoni. drept
aceea, spre încredințarea nașterii și a botezului în pravoslavie a
numitului vasilie alecsandri, fiind mai sus pomeniților săi
părinți, i s’au dat această mitrică deasupra cu iscălitura Înalt
Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovii și cavaler I. I. veniamin,
iar gios adeverită cu punerea peceții și cu iscăliturile cilenurilor
acestii dicasterii. 1835. Iulie 12, no. 333

Ion Druta
Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie
1928, în satul Horodiște, județul
interbelic Soroca, din Regatul României
(în prezent în raionul Dondușeni, din
Republica Moldova). A absolvit școala de
silvicultură și Cursurile superioare de pe
lângă Institutul de Literatură „Maxim
Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S..
Din 1969 se stabilește la Moscova, din
Rusia sovietică.[9]
Primele povestiri ale prozatorului sunt
publicate la începutul anilor '50. Operele
sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor,
Balade din câmpie, Ultima lună de
toamnă, Povara bunătății noastre,
Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea
țărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul
păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur”
al literaturii naționale contemporane
Dumitru Matcovschi
Cel de-al doilea copil al țăranilor înstăriți Leonte și
Eudochia.[6] După studiile primare și secundare, în anul
1956, Dumitru Matcovschi devine student la Institutul
Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea „Istorie
și Filologie”.
Ultimul an de studiu (1960-1961) îl face la Facultatea de
Filologie a Universității de Stat din Chișinău[7] din cauza
fuzionării acestor două instituții universitare.[2] Și-a
început activitatea în calitate de redactor în 1963 la
ziarul „Moldova socialistă”; tot atunci apare prima sa
plachetă de versuri,[5] Macii în rouă.[4] În anul 1964
devine membru PCUS.[necesită citare] În anii 1966–1970
a fost redactor-șef adjunct la săptămânalul „Cultura”,[8]
funcție pe care este forțat s-o părăsească din motive
ideologice.[9] În 1969 apare volumul de versuri
Descântece de alb și negru, care imediat după apariție
este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat
subversiv.[5] Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut
lumina tiparului.[2] Între 1987-1988 este redactor-șef al
revistei „Nistru” (redenumită în „Basarabia” în 1988[10]).
În această calitate, publică articolul Veșmântul ființei
noastre de Valentin Mândâcanu,[11] cu care a contribuit
la renașterea națională a Moldovei.[5]
Dumitru Matcovschi a fost căsătorit cu Alexandrina
Matcovschi.[7] În 2012, au jucat nunta de aur.

Ion Creanga

Ion Creangă (n. 1 martie 1837,[4] Humuleștii Noi,


Neamț, România – d. 31 decembrie 1889,[5][4] Iași,
România) a fost un scriitor, dascăl și diacon
român. Figură principală a literaturii române din
secolul al XIX-lea, este cunoscut pentru
autobiografia Amintiri din copilărie, precum și
pentru nuvelele și povestirile sale. Principala
contribuție a lui Creangă la literatura fantastică
și pentru copii include narațiuni structurate în
jurul unor protagoniști eponimi (Ivan Turbincă,
Dănilă Prepeleac, Stan Pățitul), precum și basme
ce pictează tabloul valorilor autohtone (Povestea
porcului, Capra cu trei iezi, Soacra cu trei nurori,
Punguța cu doi bani, Fata babei și fata
moșneagului). Considerate pe scară largă drept
capodopere ale limbii și umorului românesc,
scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o
culegere din surse folclorice și o contribuție
originală la un realism literar de inspirație rurală.
Alături de I.L.Caragiale, Ioan Slavici și Mihai
Eminescu, Ion Creangă este considerat unul dintre
cei patru mari clasici ai literaturii române.[7]

Lista de lecturi recomandate


Liric - Mihai Eminescu: Scrisoarea I, Scrisoarea III,
Floare albastră, Povestea teiului, Singurătate, În zădar
în colbul şcolii, Numai poetul…, Călin – file din poveste,
O, mamă, Criticilor mei, Departe sunt de tine…  G.
Coşbuc: La oglindă, Scara, Rea de plată, Vara, Decebal
către popor, Regina ostrogoţilor, .  Nicolae Labiş –
Moartea căprioarei  Panait Cerna – Pârâul şi floarea,
Cântec, Mama  J. W. Goethe – Regele ielelor, Pescarul 
Tudor Arghezi – Volumul şi crâmpeiul  Marin Sorescu -
Bibliotecă

Epic - Literatura română  Mihail Sadoveanu: Hanu


Ancuţei, Anii de ucenicie  Ion Creangă – Amintiri din
copilărie  Vasile Alecsandri: Balta Albă, Călătorie în
Africa.  Gala Galaction – Moara lui Călifar  Lucian
Blaga – Hronicul şi cântecul vârstelor  I. L. Caragiale –
La conac  B. Şt. Delavrancea – Hagi Tudose  Fănuş
Neagu – Dincolo de nisipuri  Nicolae Dabija – Tema
pentru acasă  Costache Negruzzi – Alexandru
Lăpuşneanul  Cella Delavrancea – Dintr-un secol de
viaţă  Calistrat Hogaş - Singur
Am fost medic la Auschwitz
Dr. Nyiszli Miklos a descoperit la Auschwitz una dintre cele
mai josnice secrete ale ştiintei medicale din cel de-al III-lea
Reich. La Auschwitz oamenii nu au murit numai prin gaze, ci
şi prin cloroform injectat direct în inimă. Dacă doctorul
Mengele ar avea o vagă bănuială despre ce secrete deţinea
medicul deţinut l-ar fi omorât la comandă şi zece medici de la
sectorul politic SS constatau foarte repede decesul…
Medicul orădean a făcut parte din Soderkommando-ul al XII-
lea, un Soderkommando avea o viaţă de patru luni şi lucrau
la cele patru crematorii în două schimburi iar pentru că în
această perioadă deţineau şi acumulau multe “secrete” erau
lichidaţi toţi, medicul Miklos nu a fost asasinat pentru că
doctorul Mengele avea nevoie de el pentru a face diferite
experimente şi cercetării pentru a răspândi rasa ariană sau
diferite experimente pe gemeni… şi cum ele era cel mai bun
prin lagăr s-a folosit de el. Astfel, Dr. Nyiszli Miklos, a reuşit
să îşi salveze soţia şi fiica, repartizandu-le în primul tren ca
voluntare pentru muncă care a plecat în N Germaniei la o
uzină de armament.
Kriminal doctorul Mengele l-a supus pe Dr. Miklos la un
examen care a constat în întocmirea unei autopsii la un SS-
ist care a murit la Gleiwitz în luptele cu partizanii polonezi,
iar după explicaţiile şi concluziile Dr. Miklos membrii
comisiei au fost mulţumiţi şi astfel după această autopsie
medicul orădean a fost învestit cu îndeplinirea
atribuţiunilor ce ar reveni medicului legist din
circumscripţia Gleiwitz. Un prizonier K. Z. medic legist!
Influenta timpului asupra
existentei umane

Vorbind despre o sageata a timpului, oamenii de


stiinta si filosofii, preocupati de aceasta
problema, au reliefat cu deosebire caracterul
de ireversibilitate al timpului, demon­strabil cu
diverse argumente. Cel mai general aspect al
unidimensionalitatii este cel al trecerii de la
trecut prin prezent spre viitor ; in cadrul
unidimensionalitatii se poate discuta si sensul
unic al curgerii timpului, deci imposibi­litatea
realizarii drumului invers. Argumentul
principal il constituie in acest caz lanturile
cauzale, imposibilitatea aparitiei efectului
inaintea cauzei si, de cele mai multe ori, nota de
succesiune in relatiile cauzale, efectul
continuand sa existe si sa actioneze dupa
incetarea actiunii cauzei, dar ca rezultat
evident al actiunii acesteia.
Imaginea mamei in
literatura romana

„Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele şi în


inimile copiilor.” (William Makepeace
Thackeray). Mama! Ce cuvânt fermecător şi
înălţător! Întâiul nostru cuvânt! Un sentiment de
dragoste şi o imagine sfântă ne apare în faţa
ochilor atunci când îl rostim! O privire caldă şi
ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al vieţii.
Voi apela la literatură română pentru
desăvârşirea a tot ce presupune conceptul de
„Mamă”.
Atunci când suntem nesiguri, când ne este frică,
când ne este foame, când ne este frig, când
suferim, când avem nevoie de ocrotire şi de iubire,
când suntem singuri… şi ne este teamă, dorim ca
Mama să se afle lângă noi şi să ne ocrotească,
oferindu-ne ceea ce numai ea poate în modul cel
mai sincer şi cel mai curat – dragostea. Voi încerca
să exprim ce înseamnă pentru mine Mama. Mama
înseamnă dragoste, iubire necondiţionată, ajutor,
sacrificiu, călăuză, prietenie, sfetnic, sinceritate,
sprijin…

S-ar putea să vă placă și