INTRODUCERE

Din fericire există pe lume:COPILĂRIA…Vârsta celei mai pure

sincerităţi,a celei mai depline libertăţi,vârsta fără graniţe,vârsta la care toţi
suntem frumoși și puri ca o icoană.Copilăria,ca stare sufletească,este o
permanenţă a vieţii noastre.Acest adevăr psihologic fundamental este
subliniat și de George Călinescu,, Copilăria nu dispare niciodată din noi,ea
constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.
„ Cel mai mare povestitor al românilor”,cum îl numea Eminescu,Creangă,a
înzestrat literatura română cu primul „român”al copilăriei,în care autorul este
în același timp și povestitorul și eroul-copil.”Amintiri din copilărie”este o
carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă,ca și pentru maturi.Ion Creangă
înfățișează copilăria veselă și nevinovată,sub semnul neastâmpărului băiețesc
și al poznelor.Autorul povestește istoria unei copilării în mediul țărănesc,la
vârsta maturității.

Una dintre temele întâlnite în”Amintiri”este și cea a copilăriei,jocului și

joaca,și semnificațiile ei.Această temă este evidențiată cel mai bine prin
limbajul folosit de autor,prin tehnica narativă care-l face mereu pe cititor să-și
continue opera,stârnindu-i curiozitatea și umorul în universul humuleștean
care reprezintă familia,bucuriile,jocurile,fericirea,o existență într-o
colectivitate prietenoasă,o viață sub semnul tradiției care presupune și
sărbătoare,dar și muncă.

Creangă își povestește propria copilărie prin personajul Nică.În

„Amintirile”lui Creangă nu este nimic individual,cu caracter de confesiune ori
de jurnal,ci este simbolizat destinul oricărui copil de a face bucuria și

1
supărarea părinților și de a o lua și el cu încetul pe același drum pe care l-au
luat și-l vor lua toți.

Ion Creangă și-a privit minunata perioadă a copilăriei nu numai cu ochii

omului matur ci și cu ochii copilului universal.Universul mirific,fabulos al
copilăriei se încadrează unui spațiu ocrotitor,lipsit de griji.Lumea copilăriei
este de fapt un tarâm,un imperiu al jocului.Copilul se manifestă prin joc,de la
cea mai fragedă vărstă iar jocul cunoaște o diversitate de modalități ded
manifestare.

Tema jocului în copilărie este o temă eternă.Predispoziția pentru joc,este

specifică omului,chiar dacă modul de viață al oamenilor se schimbă,și odată
cu el,felul de a se juca al celor mici sau de a se distra al adulților.

În această lucrare este prezentată „Lumea amintirilor din copilăria lui Ion
Creangă”.Este structurată în patru capitole cuprinzând:

Primul capitol cuprinde prezentarea generală a lui „Ion Creangă,istoricul

publicărilor,aspectele convenționale și relatarea subiectivă cât și influența lui
„Ion Creangă”asupra autorilor.

Al doilea capitol prezintă analiza generală din „Amintiri din

copilărie”,compoziția,structura,arta narativă,aspecte ale comicului și
oralitatea.

În cel de-al treilea capitol este prezentată receptarea

critică.particularitățile romanului „Amintiri din copilărie”și particularitățile
copilăriei”copilului universal”

Capitolul patru conține un demers aplicativ.

În final sunt prezentate concluziile studiului și anexe din această lucrare.

2
 CAPITOLUL Ⅰ

„Ion Creangă”

Prezentare generală

Considerat unul dintre clasicii literaturii române,Ion Creangă a fost un

scriitor român,recunoscut mai ales din prisma măiestriei basmelor,a poveștilor
și poveștilor sale.

Marele scriitor se naște în prima zi a lunii martie,în anul 1837 mai exact,
în satul Humulești,din județul Neamț.Acesta avea mai târziu să ilustreze
frumusețea satului,îmbrăcând totuși într-o viziune de basm asupra copilăriei.

Copilăria este acel tărâm de poveste, când soarele zambește în fiecare zi

unor pui de om,care râd necontenit. Fiecare om, atunci când vorbește cu un
copil,devine el însuși copil.Etapele vieții par de multe ori să ascundă sau să
alunge spiritul copilăresc dar niciodată să-l facă să dispară, acolo în suflet,
copilul mereu va exista. Acest lucru este valabil și în cazul lui Ion Creangă.

Autorul își îndrăgea foarte mult satul natal,fapt oglindit de cuvintele sale,
„Nu ştiu alţii cum sunt,dar eu,când mă gândesc la locul naşterii mele,la casa
părintească din Humuleşti,la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu
motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel
humuit,de care mă ţineam când începusem a merge copăcel,la cuptioriul pe
care mă ascundeam,când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la alte jocuri şi
jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc,parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie!Şi,Doamne,frumos era pe atunci,căci şi părinţii,şi fraţii,şi surorile îmi

3
erau sănătoşi,şi casa ne era îndestulată,şi copiii,şi copilele megieşilor erau de-
a pururea în petrecere cu noi,şi toate îmi mergeau după plac,fără leac de
supărare,de parcă era toată lumea a mea!...1

După cum se prezintă în opera autobiografică „Amintiri din

copilărie”,prima etapă a vieții sale a fost una de poveste,bogată în
năzdrăvănii,cititorului având ocazia de a vedea lumea din prisma
protagonistului Nică.

Întreaga operă îmbină zicători,proverbe,dar și expresii populare care au

menirea de a îmbogăți vocabularul copiilor. Procesul creației este unul
complex, având în vedere că Ion Creangă nu este „un simplu povestitor”,așa
cum afirma Vladimir Streinu,ci îmbracă forma unui autentic creator.

În anul 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal,numit

Humuleşti,unde copiii erau învăţaţi și instruiți de dascălul satului.Trimis la
bunicul său din partea mamei,David Creangă,studiază duce la şcoala din
Broşteni.În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ,sub
numele de Ştefănescu Ion.Acolo,el îl are ca profesor pe părintele Isaia
Teodorescu (Popa Duhu).Smaranda,mama sa,o femeie foarte ambiţioasă de
fel,își dorea ca fiul ei să ajungă preot, drept pentru care îl înscrie la Şcoala
catihetică din Fălticeni.La această şcoală apare sub numele de Ion Creangă,
nume pe care îl va păstra ulterior toată viaţa.

Din 1855 până în 1859,Creangă urmează cursurile inferioare ale

Seminarului teologic,iar apoi,revine în satul natal,pe care l-a iubit atât de
mult.Timp de 12 ani Ion Creangă este dascăl şi diacon pe la diferite biserici
din Iaşi, apoi,la îndemnul lui Mihai Eminescu,acesta începe să așternă pe
hârtie ce povestea cu atât de mult haz,drept pentru care în 1875 publică

1
^ Voncu, Răzvan (2009). „Copilăria: o recuperare postmodernă”. Sud-Est Cultural (Nr. 2).
4
povestea „Soacra cu trei nurori”. Între anii 1875 şi 1883 scrie cele mai
importante opere ale sale, care pot fi categorisite astfel:

„ a) Manuale pentru clasele primare și monografii:„Metodă nouă de scriere

şi cetire pentru uzul clasei I primare” (august 1868); „Învăţătoriul copiilor -
carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi,
cuprinzând învăţături morale şi instructive”(1871, 1872, 1873); „Povăţuitoriu
la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876); „Geografia judeţului Iaşi”
(iunie 1879).

b). Povestiri:

- didactice:„Inul şi cămeşa”(1874),„Prostia omenească”(1874),„Păcală”

(1880), „Acul şi barosul”(1874),„Ursul păcălit de vulpe”(1880).

- realiste:„Povestea unui om leneş”(octombrie 1878),„Popa Duhu”(1

noiembrie 1881),„Cinci pâni”(1 martie 1883),„Moş Ioan Roată şi Vodă Cuza”
(1 martie 1883),„Moş Ion Roată”(1885).

c).Nuvele: - „Moş Nichifor Coţcariul” (1 aprilie 1877).

d). Anecdote: - „Moş Ion Roată şi Unirea” (1880).

e). Poveşti şi basme: „Soacra cu trei nurori”(1 octombrie 1875), „Capra cu

trei iezi” (decembrie 1875), „Punguţa cu doi bani” (1 ianuarie 1876), „Dănilă
Prepeleac” (1 martie 1876), „Povestea Porcului” (1 iunie 1876), „Povestea lui
Stan Păţitul” (1877), „Fata babei şi fata moşneagului” (1 septmebrie 1877),
„Ivan Turbincă” (1 aprilie 1878), „Povestea lui Harap-Alb” (1 august 1878).

f). Scrieri memorialistice: - „Amintiri din copilărie” - a fost publicată între

anii 1881- 1883, primele trei părţi, iar partea a IV-a în 1892.

g). Poezii: - „Impresiuni de Lina Cătălina” (1 ianuarie 1883);

5
h). Scrisori:- scrisori de familie (către Gheorghe Creangă, Zahei Creangă,
Ecaterina Vartic şi Elena Creangă-Chiţei);”2

- Scrisori către prieteni (Mihai Eminescu, Vasile Conta, A. C. Cuza, Nicolae

Gane, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Ioan Slavici).

Creangă e un umanist al științei sătești,scoțând din erudiția lui un râs gros,

fără a fi totuși un autor vesel prin materie.Conținutul poveștilor și al
amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic,
veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe,sorbite pentru ele
însele, dintr-o voluptate strict intelectuală",spunea George Călinescu în
"Dicționarul general al literaturii române" (2004).

Între 1883 şi 1889 autorul a fost tot timpul bolnav.Suferă foarte mult la
moartea bunului său prieten Mihai Eminescu,astfel că,în ultima zi a aceluiaşi
an în care moare Eminescu (1889) moare şi marele povestitor.Ion Creangă a
trecut la cele veșnice în data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul
ieșean Țicău.A fost înmormântat în 2 ianuarie 1890 în cimitirul Eternitatea
din Iași.Cu siguranță,se poate afirma faptul că prin opera pe care a scris-o,
mai exact 14 povești și anecdote,marele clasic al literaturii române rămâne
nemuritor.

1.1.Istoricul publicărilor
2
^ Manolescu, Nicolae (2006). „Romane uitate”. România Literară (Nr. 34)
6
 „Amintiri din copilărie” sunt,împreună cu portretul lui Isaia Teodorescu
(lucrare intitulată eponim Popa Duhu),una dintre lucrările memorialistice ale
lui Creangă, lucrări diferite de celelalte din corpul operei,care aparțin
genurilor basmului și anecdotei.3

Cele patru capitole au fost scrise în mai multe etape consecutive de

scriere, despărțite de intervale de timp lungi, și au fost publicate la început ca
texte distincte.Partea a patra a rămas neterminată din cauza îmbolnăvirii și
apoi a morții autorului.4Fiecare capitol a fost produsul unei munci
semnificative din partea lui Creangă: când au început să circule primele
versiuni ale acestora,autorul era deja recunoscut în sânul comunității literare
pentru abordarea laborioasă pe care o adoptase față de procesul de scriere(așa
cum documentează relatările psihologului Eduard Gruber,contemporan cu
Creangă).5Creangă își citea din când în când aceste texte, precum și celelalte
scrieri,în fața unui public format din membrii societății literare
Junimea(printre care Iacob Negruzzi,Vasile Pogor și Alexandru
Lambrior).6Textele individuale, inclusiv a patra secțiune, publicată postum, au
apărut la început în diverse numere ale revistei junimiste Convorbiri Literare
începând cu 1881.7

Primul capitol în versiunea sa fragmentară inițială, precum și versiunile

ulterioare de limbă română ale operei complete începeau cu cuvintele lui
Creangă: Dedicație d-șoarei L. M., cu referire la Livia, fiica mentorului lui
Creangă, liderul Junimii Titu Maiorescu, persoană ce probabil a copiat și a

3
Pe baza textului Amintiri din copilărie (Wikisursă˝)
4
Vianu 1970, p. 207. Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
5
Vianu 1970, p. 211Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
6
Ursachi, Gabriela (2004). „Decembrie”. România Literară. București (Nr. 50). Website-ul oficial al revistei
România literară
7
Pop, Augustin Z. N. (9 mai 2003). „Livia Maiorescu-Dymsza despre Eminescu, Caragiale și Titu Maiorescu”.
Cronica Română (www.cronicaromana.net - Site web oficial)
7
corectat textul manuscriselor.8Ultima secțiune, incompletă, a fost probabil
scrisă în anul 1889.9 În acea perioadă, Creangă nu mai făcea parte din
Junimea și nu mai era în relații cu Maiorescu; de aceea, textul a fost citit în
fața cenaclului literar al lui Nicolae Beldiceanu, pe care îl frecventa împreună
cu Gruber.10 Întregul text a fost publicat sub formă de carte ca secțiune a unei
culegeri de lucrări ale lui Creangă, sub îngrijirea lui Gruber, a lui A. D.
Xenopol și a lui Grigore Alexandrescu în 1892 (la rugămintea fiului
scriitorului, Constantin).11

8
Ornea 1998, p. 236. ; Vianu 1970, p. 212. Junimea și junimismul, Vol. II, București: Editura Minerva, ISBN
973-21-0562-3
9
Vianu 1970, p. 212 Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
10
Manolescu, Nicolae (2006). „Romane uitate”. România Literară (Nr. 34). Website-ul oficial al revistei
România literară
11
Stoenescu, Arina (2007). „All Those Images”. Plural Magazine. Institutul Cultural Român (Nr. 30).
http://www.icr.ro/
8
 A doua astfel de ediție a făcut parte și din prima ediție completă a
operelor lui Creangă, publicată între 1902 și 1906 de către folcloristul
Gheorghe T. Kirileanu.12

Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său

lingvistic relativ izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul
românesc, adoptând formulări populare, arhaice și regional-moldovenești.[9]
Asemenea elemente au făcut din Amintiri din copilărie o carte dificil de
tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba engleză, realizată de
profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional al lui
Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele
lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați
de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.”13

12
Vianu 1970, pp. 212-213. Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
13
Mureșan, Anca (decembrie 2004). „The Stylistics of the Parts of the Speech in Memories of
Childhood”. American, British and Canadian Studies. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Creanga,
Ion. Amintiri din copilarie. Povesti si povestiri. Bucuresti: Ed. Ion Creanga, 1984, 30-33.

9
1.2.Aspecte convenționale și relatarea subiectivă

Retrospectiv,atenția criticilor s-a concentrat într-o măsură semnificativă

asupra diferenței dintre originalitatea și subiectivitatea narațiunii lui Ion
Creangă pe de-o parte și,pe de altă parte, respectarea convențiilor în vigoare
privind stilul literar. George Călinescu,influentul istoric și critic literar
interbelic,a afirmat că autorul a recurs la un stil tradițional de povestire, lipsit
de individualitate,și că,din acest motiv,textul nu are „caracter de confesiune
ori de jurnal”.14 El considera,în schimb,că Amintirile conturează „copilăria
copilului universal”.15Relevând că această carte adaptează caracteristicile
tradiției orale și povestirea în ramă existentă încă din literatura renascentistă,
Călinescu o vedea ca pe un spațiu de încercare a monologurilor autorului și o
ilustrare a calităților sale ca povestitor.16El afirma că poveștile sunt
„adevărate, dar tipice, fără adâncime; odată repovestite cu un altfel de
gesticulare, subiectul și-ar pierde toată atmosfera plină de viață.” 17 În contrast,
contemporanul și colegul lui Călinescu,Tudor Vianu,sugera: „Personajul
basmelor, al nuvelelor, al anecdotelor se povestește pe el însuși în Amintiri
din copilărie, operă atât de puțin populară în intenția ei”.18

Referitor la similitudinile dintre textul lui Creangă și tradiția

renascentistă, Vianu observa:„Ideea de a se povesti pe sine însuși, de a
prezenta etapele unei formații,înceata însumare a impresiilor vieții, apoi
sentimentul timpului, al scurgerii lui ireversibile, al regretului pentru tot ce s-a
pierdut în consumarea lui, al farmecului retrăit în amintire sunt tot atâtea
14
Călinescu 1986, p. 481. ; Manea 2004, p. 275. Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3
15
Călinescu 1986, p. 481 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3.
16
Vianu 1970, p. 220. . Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
17
Manea 2004, p. 275 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3
18
Grigurcu, Gheorghe (2004). „Ion Creangă între natură și cultură”. România Literară (Nr. 44). Website-ul
oficial al revistei România literară
10
gânduri, afecte și atitudini proprii omului modern de cultură.Niciun model
popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar,
desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii
ale Renașterii”.19Conform interpretării sale:„Aci,ca și în poveștile și
povestirile sale,Creangă execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la
nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea organică a unei
înzestrări exercitate în întregul trecut al unei vechi culturi rurale, ajunsă acum
să se depășească pe sine”.20Asemenea teme sunt prezente și în comentarii
critice ulterioare. Într-un articol din 2000,eseistul și romancierul Norman
Manea dezvoltă concluziile lui Călinescu, susținând că naratorul „stabil”,
„senin” și „solar” al Amintirilor din copilărie„nici nu există decât în
descoperirea acestui concret mirific, tradițional,riguros”.21Raportându-se la un
text al criticului Mircea Moț, care opina că Amintiri din copilărie este „una
din cele mai triste cărți ale literaturii române”,cronicarul literar și eseistul
Gheorghe Grigurcu considera că narațiunea prezintă „o tensiune între individ
ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris,
intuitiv un spațiu profan,o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un
sacrilegiu."22 În 2008, istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că
volumul Amintirilor evidențiază „geniul lui Creangă”, legat de „registrul naiv
și vesel al copilăriei”, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte
lucrări în proză ale scriitorului.23Începutul celei de-a doua părți (în care
naratorul face referire la jocurile copilăriei sale, la animalele ținute de mama
sa, și la vatra casei) a devenit unul dintre cele mai apreciate fragmente din
literatura română.24

19
Boldea, Iulian (2009). „Istoria literaturii ca vocație și provocare”. Apostrof (Nr. 1). 27 iunie 2006, Virgil
Lazar, România liberă, accesat la 7 februarie 2014
20
Manea 2004, p. 274. Editura Polirom
21
Călinescu 1986, p. 478 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3.
22
Marcu, Luminița (2000). „O monografie spectaculoasă”. România Literară (Nr. 21). Pagina oficială de
internet
23
Călinescu 1986, p. 726 Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București: Editura Minerva
24
Călinescu 1986, p. 785. Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București: Editura Minerva
11
 Manea observă că,prin intermediul acestei secțiuni de proză, Creangă
va fi reușit să transmită „perfect” atât „situarea temporală și spațială” a
povestirii sale, cât și „toate detaliile unei lumi ingenue și pline de
neastâmpăr”.25El pune în contrast această perspectivă cu un alt fragment la
persoana întâi: începutul romanului Întâmplari în irealitatea imediată a
romancierului interbelic Max Blecher, care cufundă imediat cititorul într-un
univers de incertitudine modernistă, suferință și subiectivitate.26

Diverse comentarii asupra textului s-au concentrat pe măsura diferenței

dintre relatarea lui Creangă și detaliile reale ale biografiei sale, în particular
asupra vieții în familia lui Ștefan a Petrei.George Călinescu susținea că
scriitorul moldovean ar fi fost de fapt produsul unei familii monoparentale,
fiind crescut doar de mama lui, Smaranda, care s-ar putea să nu-și formalizat
niciodată legătura cu Ștefan.27Dan Grădinaru, autorul unei biografii a lui
Creangă, consideră că narațiunea îl prezintă pe Nică drept „un singuratic” și,
folosind o terminologie din psihanaliză, vede întregul volum ca pe o dovadă a
unui „complex de detronare” și a unui accent excesiv pus pe dragostea
maternă.28Aceste abordări au primit comentarii negative din partea criticului
Luminița Marcu,care a discutat „deformarea” efectuată de Călinescu prin
interpretarea personalității scriitorilor în baza textelor lor, fără a separa
contextele, și care a judecat comentariile lui Grădinaru drept dovadă a unei
„manii a freudismelor”.29

25
Manolescu, Nicolae (2006). „Romane uitate”. România Literară (Nr. 34). Pagina oficială de internet
26
Stoenescu, Arina (2007). „All Those Images”. Plural Magazine. Institutul Cultural Român (Nr. 30). 7
octombrie 2005, Cristina Stan, Ziarul de Duminică
27
Rusu, Florin (18 mai 2002). „Bijuteria de pe Valea Ozanei”. Evenimentul
28
„Ion Creangă”. Internet Movie Database. Accesat în 3 august 2009.
29
Ciofoaia, Ingrid (25 iulie 2009). „Gînduri vorbite cu Elisabeta Bostan”. Evenimentul
12
 1.3.Influența lui Ion Creangă asupra autorilor

Amintiri din copilărie a început să devină o sursă de inspirație pentru

diverși autori români la începutul secolului al XX-lea și în perioada
interbelică.A fost imitată de I. Dragoslav în cartea lui din 1909, Povestea
copilăriei—denumită de Călinescu „o pastișă disgrațioasă”.30 Același critic a
discutat și piesa de teatru adaptată după un capitol din „Amintiri din
copilărie” de scriitorul I. I. Mironescu,sub titlul Catiheții de la Humulești—
considerând-o „de prisos” în raport cu textul deja suficient de „dramatic” lui
Creangă.31 Nicolae Manolescu a identificat un alt produs al influenței lui
Creangă memorialistul în Copilăria unui netrebnic, roman din 1936 al
autorului avangardist Ion Călugăru.32

Mai mult interes în jurul acestei cărți a apărut în timpul perioadei

comuniste. În acest interval au văzut lumina tiparului mai multe noi ediții ale
cărții, inclusiv unele publicate de editura de stat cu numele lui Ion
Creangă.33Unele dintre acestea au fost ilustrate de graficieni recunoscuți: un
volum din 1959 conținea 14 desene de Eugen Taru(ale căror originale
formează o expoziție permanentă la casa memorială a lui Creangă din
Humulești)34 și o altă ediție cu ilustrații alb-negru și color de Livia Rusz. 35Tot
atunci textul a inspirat filmele românești de Elisabeta Bostan: Amintiri din
copilărie (cu actorul-copil Ion Bocancea în rolul lui Nică) și Pupăza din tei
(bazat pe episodul în cauză din capitolul secund al cărții).3637

30
Marcu, Luminița (2000). „O monografie spectaculoasă”. România Literară (Nr. 21).
31
Djuvara 1995, p. 226 Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, București:
Editura Humanitas, ISBN 973-28-.
32
Djuvara 1995, pp. 226-227. Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne,
București: Editura Humanitas, ISBN 973-28-
33
Beza, Marcu (2007), Paganism in Roumanian Folklore, New York: Swedenborg Press, p. 9, ISBN
1406743453
34
Constantinescu 2005, p. 62-63. Presses Universitaires Blaise Pascal, p. 59-71, ISBN 2-84516-281-2
35
Ornea 1998, pp. 235-236. Junimea și junimismul, Vol. II, București: Editura Minerva, ISBN 973-21-0562-3
36
Gârbea, Horia (2008), Trecute vieți de fanți și de birlici, București: Cartea Românească, p. 127-128, ISBN
978-973-23-1977-2
37
Voncu, Răzvan (2009). „Copilăria: o recuperare postmodernă”. Sud-Est Cultural (Nr. 2).
13
 Cartea a avut ecou nu doar în România, ci și în țara vecină, Republica
Moldova (în Basarabia, subregiunea istorică a Moldovei, fostă parte a URSS
sub numele de RSS Moldovenească). Lucrările lui Creangă în general, și
memoriile sale în particular l-au influențat pe romancierul moldovean
postmodernist Leo Butnaru, care a scris Copil la ruși,a cărei acțiune se
desfășoară pe fundalul rusificării din anii 1950 din RSS Moldovenească.38

CAPITOLUL Ⅱ

„Amintiri din copilărie”

38
Ciofoaia, Ingrid (25 iulie 2009). „Gînduri vorbite cu Elisabeta Bostan”. Evenimentul.
14
 Analiză generală

„Amintirile”reprezintă specia literară epică în proză în care autorul

descrie fapte din propria viaţă. Uneori amintirile sunt identice cu
autobiografia şi,de aceea,această specie literară aparţine literaturii
memorialistice.Expunerea întâmplărilor se face cu subiectivitate,uneori
artistic.Într-o asemenea operă literară nu se urmăreşte întreaga viaţă a
autorului,procedeul esenţial fiind evocarea.Evocarea se extinde uneori asupra
aspectelor de viaţă socială din această perioadă.În literatura română au scris
amintiri autorii Vasile Alecsandri spre exemplu "VasileCorojan"; Mihail
Sadoveanu spre exemplu "Anii de ucenicie"

În teoria literară modernă a apărut un termen nou, provenit din limba

germană –bildungsroman care înseamnă roman al formării unui personaj
urmărit în evoluţia lui.Personajul este prezentat pe fundalul unor medii sociale
diferite realizând uneori şi un tablou al epocii.O altă accepţiune a acestui
termen este sub tip specific germanal romanului de evoluţie unde în centru stă
personajul sau caracterul acestuia şi influenţa mediului şi a colectivităţii
asupra maturizării sufleteşti şi formării unei personalităţi.Astfel de texte sunt
"Fraţii Jderi"de Mihail Sadoveanu sau"Povestea lui Harap-Alb"de Ion
Creangă.

Romanul "Amintiri din copilărie" este un roman cu caracter

autobiografic,în esenţă un roman al formării în care naratorul evocă în felul
său,cu umor şi cu un talent remarcabil frumoasa vârstă a copilăriei.

15
 Valoarea romanului a fost pusă în evidenţă de critici ca George Călinescu,
exeget care menţionează că opera lui Creangă redă "copilăria copilului
universal"datorită caracterului unic al acestui text.Aşadar întâmplările relatate
la persoana I de naratorul auctorial,care este acelaşi cu personajul Nică,au
valoare de generalitate întrucât fiecare dintre noi putem recunoaşte şi
identifica în anumite momente cu acel copil poznaş.Cu tot aspectul ironic şi
hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un
proces de cunoaştere şi de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei.Ca
şi în basmul "Povestea lui Harap-Alb"cunoaşterea,iniţierea este simbolizată
de drum,de călătorie.La început,eroul se află în satul natal,apoi porneşte la
drum,iar pe acest drum face cunoştiinţă cu diferite aspecte ale existenţei.
Astfel,pleacă la Broşteni sau la Fălticeni şi în cele din urmă la Socola.
Experienţele prin care trece personajul îl pun în faţa unor situaţii necunoscute
până atunci din care învaţă mereu câte ceva.Dacă spaţial eroul se deplasează
în diverse locuri şi face cunoştiinţă cu oameni diferiţi,cu obiceiuri diferite sau
metode de învăţământ diferite în ceea ce priveşte timpul,eroul trece de la
vârsta copilăriei,a jocului,la vârsta adolescenţei cu specificul ei.Acesta este şi
momentul în care romanul se încheie, apitolul final al romanului aducând
odată cu plecarea la Socola intrarea într-o altă etapă a existenţei,
adolescenţa.Un semn important al acestei treceri este înţelegerea propriilor
fapte ca un act de cunoaştere sau momentul în care personajul are conştiinţa
cunoaşterii,înseamnă că s-a desprins de inocenţă,de copilărie.Un astfel de
moment îl reprezintă întâmplarea de la Broşteni din drumul iniţiatic străbătut
de copilul Nică.

Jocul lui Nică şi al lui Dumitru este în aparenţă un joc inocent care nu
supără pe nimeni. Finalitatea acestui joc este însă catastrofală,o adevărată
tragedie pentru gazda lor,Irinuca.

16
 Maleficul este exprimat prin sintagma"ne pune dracu". Fuga lor spre
Pipirig înseamnă o asumare a răului care nu se mai poate îndrepta.Drumul lor
devine dintr-o simplă călătorie"o duceam tot în cântec,mergeam tot zburdând
şi hârjonindu-ne"o călătorie a suferinţei.

Rolul pedepsitorului este jucat de natură ca şi în poemul "După melci"

de Ion Barbu. Dacă Harap-Alb este pus la multe încercări menite să-l formeze
şi să-l facă să cunoască viaţa cu toate greutăţile sale,şi Nică împreună cu
Dumitru sunt puşi la încercare da Baba Dochia care "astupă drumul, de nici
nu mai ştiai încotro să mergi".Se observă schimbarea tonalităţii în
fragmentul"Mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni de frig".Actul de
cunoaştere se naşte acum dintr-o experienţă tragică asemănătoare cu aceea din
poemul "După melci".Copiii nu mai sunt la fel ca înainte,au trecut prin
momente dificile şi acum ştiu ceea ce nu ştiau mai înainte.

În "Amintiri din copilărie" jocul şi joaca sunt specifice vârstei şi în jurul

lor se concentrează toate preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de
realul vieţii şi îşi construieşte o lume proprie în care există alte reguli de
multe ori în conflict cu realul. Prin joacă iese din timp şi uită de sine. Tot prin
joc copilul revine la realitate,de multe ori brusc sau tragic,constatând că
regulile nu se pot aplica realităţii. Jocul este atunci malefic pentru că poate
distruge.

În cazul întâmplării de la Broşteni,copiii,cei care au iniţiat jocul sunt

pedepsiţi pentru că răul este sancţionat în realitate de Puterea Divină
reprezentată de Baba Dochia.În alte situaţii prezentate în romanul"Amintiri
din copilărie" cel care pedepseşte este mama, de cele mai multe ori.

17
 Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului
român Ion Creangă.Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând
genului memorialistic,ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple
de narațiune la persoana întâi din literatura română,fiind considerată de critici
capodopera lui Creangă.

Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani(între

1881 și 1888),părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din
Iași.Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui
Creangă de revista Convorbiri Literare,ultima parte rămânând neterminată
după moartea scriitorului.

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în

ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social
al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal,
cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a
Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Ea urmărește maturizarea
lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu
Neamț)la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul
preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este
întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și
sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui
vocabular caracteristic bogat în particularități dialectale din zona Moldovei.

Amintiri din copilărie a fost editată și publicată de mai multe ori, și este
văzută ca o lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română.A
constituit sursă de inspirație pentru mai mulți autori și a stat la baza filmului
omonim din 1964,realizat de Elisabeta Bostan.

18
 2.1.Compoziția

Compoziția este clasică din patru capitole,de aceea”Amintiri din

copilărie” are întinderea unei nuvele.

În prima parte structura secvențială a textului adună,printr-o tehnică de

colaj,episoade din viața de școlar a lui Nică, împănată cu
proverbe,zicători,datini,obiceiuri)-fragmente de cântece populare,care dau
textului un profund caracter național; ii dau un aspect de unicat,de viu,de stil
popular autentic.În partea a doua avem evenimente din viața-de copil la casa
parintească,iar în partea a treia întâmplări din viața de școlar la Fălticeni,Tg.
Neamț,pentru a încheia în partea a patra cu plecarea la Seminarul Socola din
lași.

Ideea este însa romantică,fiindcă dragostea față de satul natal,de casa

parintească,de frați și surori,de parinți și rude,de cei cu care împarte bucuriile
și necazurile,este în esență dragostea față de țară.

Subiectul este construit potrivit cu starea sufletească a autorului,care

alătură evenimentele și le potențează afectiv.

19
 2.2.Structura

Primul capitol

Relatarea lui Creangă începe cu un monolog extins și cu o descriere

nostalgică a locului nașterii sale,cu o scurtă prezentare a istoriei
Humuleștiului și a statutului social al familiei.Primul capitol se concentrează
pe mai multe personaje legate direct de primii ani de școală ai lui Nică:Vasile
a Ilioaei,tânărul învățător și cleric ortodox,care îl înscrie în clasa nou
înființată;superiorul lui Vasile,preotul paroh;Smărăndița,fata inteligentă,dar
neastâmpărată,a preotului;tatăl lui Creangă,Ștefan,și mama Smaranda.

Unul dintre primele episoade prezentate în carte prezintă pedepsele

corporale recomandate de preot:copiii erau puși să stea pe un scaun denumit
Calul Balan și biciuiți cu Sfântul Nicolai(denumit după hramul bisericii).
Fragmentul este și o relatare retrospectivă și în ton jovial a interacțiunii cu
ceilalți copii,de la jocurile lor preferate(prinderea muștelor cu ceaslovul)până
la iubirea copilărească a lui Nică pentru Smărăndița și la folosirea abuzivă a
pedepsei corporale de către un monitor gelos.Creangă își amintește
dezamăgirea față de activitățile școlare și apetitul său pentru chiul,arătând că
motivația sa pentru înscrierea la școală erau promisiunea unei cariere
preoțești,atenta supraveghere a mamei,dorința de a o impresiona pe
Smărăndița,și beneficiul material obținut prin cântatul în corul bisericii.
Școala este,însă,întreruptă brusc atunci când Vasile a Ilioaei este luat cu
arcanul și recrutat cu forța în armata moldoveană.

După o perioadă în care urmează școala sub supravegherea lui Iordache,

pe care textul îl descrie ca pe un bețiv,noul învățător moare într-o epidemie de
holeră,iar Smaranda și Ștefan decid să-și trimită fiul afară din sat.Nică
urmează calea transhumanței și este dat în grija unor ciobani,dar se
îmbolnăvește și el de ceea ce naratorul afirmă că este holeră și,la întoarcerea
20
acasă cu febră mare,este vindecat cu un leac băbesc fabricat din oțet și
leuștean.După un timp,sub pretextul că nu ar mai dispune de bani,Ștefan își
retrage fiul de la școală.Datorită insistenței Smarandei,copilul merge cu
bunicul său David Creangă la Broșteni,unde,împreună cu vărul lui,Dumitru,
este înscris la școală.Nică și Dumitru se adaptează greu,ambii plângând când,
din porunca noului învățător,le sunt tăiate pletele.Amândoi locuiesc la o
femeie pe nume Irinuca,într-o casă modestă de pe malul Bistriței,și unde, din
cauza apropierii de capre,se îmbolnăvesc de râie.Creangă își amintește cum,
încercând să se vindece cu băi dese în râu,el și vărul său au dislocat o stâncă,
aceasta rostogolindu-se și distrugând casa Irinucăi.După ce fug din Broșteni și
locuiesc o vreme la Borca,cei doi copii pornesc mai departe,către casa lui
David Creangă din Pipirig.După o călătorie prin Carpații Orientali, cei doi
băieți ajung în sat,unde sunt primiți de Nastasia,soția lui David. Ea îi vindecă
de râie folosind un alt leac băbesc,extras din mesteacăn.

Al doilea capitol

Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic,la rândul său

introdus prin celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc
la locul nașterii mele, la Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară
cu motocei la capăt,de crăpau mâțele jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel
humuit,de care mă țineam când începusem a merge copăcel,la cuptorul pe
care mă ascundeam,când ne jucam noi,băieții,de-a mijoarca,și la alte jocuri și
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc,parcă-mi saltă și acum inima de
bucurie!”Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei,pe care le
împărtășea și autorul.În urma indicațiilor Smarandei,Nică însuși crede că
băieții„cu părul bălai”precum el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă
afară când plouă,că unele pericole pot fi îndepărtate prin descântece,și că

21
însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă protecție împotriva
deochiului.Naratorul își exprimă totodată și regretul de a nu-i fi arătat mamei
toată aprecierea lui, referindu-se la copilărie ca la„vârsta cea fericită”. Această
introducere este urmată de o prezentare a interacțiunilor între tatăl lui Nică,
arătat drept un personaj distant și cu toane, dar adesea amuzat de poznele
băiatului, și mama, care își supraveghează în mod direct copiii și-l critică pe
Ștefan că nu o urmează în aceasta. Susținând că el însuși merita pedepsele
adesea dure aplicate de părinți, naratorul își continuă relatarea prin detalii
referitoare la câteva dintre poznele copilăriei.El își amintește de sine
participând direct la ritualurile de Sfântul Vasile (Anul Nou) făcându-și
zornăitoare dintr-o vezică de porc și alăturându-se cântăreților din buhai în
cadrul unor manifestări festive atât de zgomotoase încât îi irită pe ceilalți
săteni.Povestea îl arată pe Nică îngurgitând tot laptele lăsat la smântânit de
mama sa, și încercând să transfere vina pentru aceasta asupra legendarilor
strigoi, și enervându-l pe Chiorpec ciubotarul până când acesta îl pedepsea
mânjindu-l pe față cu dohot.Vara,băiatul plănuiește o farsă pentru a fura
cireșe de la unchiul său și intră în livada acestuia sub pretextul că și-ar căuta
vărul. Surprins de mătușa sa și alergat printr-un lot de cânepă, el reușește să
scape atunci când urmăritoarea rămâne încurcată între plante.

Un alt astfel de episod prezintă drumul băiatului la marginea satului,

trimis să ducă mâncare zilierilor romi angajați de Ștefan și Smaranda. Acest
episod este ocazia întâlnirii băiatului cu pupăza din sat(numită „cuc
armenesc”).Nefericit pentru că trebuie să se trezească dimineața la cântecul
păsării,Nică se răzbună prinzând-o în cuibul ei, proces îndelungat care îi duce
la exasperare pe muncitorii care-l așteptau.Întâmpinat cu ostilitate de angajații
tatălui când ajunge în cele din urmă la destinație, băiatul se întoarce la teiul
pupezei și leagă pasărea extenuată,ascunzând-o în podul casei,de unde nu mai
poate cânta.Fapta sa se dovedește a fi păguboasă pentru întreaga comunitate,

22
lipsită acum de ceasul deșteptător,prin intermediul ei începând a circula
zvonuri despre responsabilitatea lui Nică.În timp ce Smaranda se gândește
dacă să dea sau nu crezare acestor zvonuri,băiatul decide că cea mai bună
soluție pentru el este să vândă pupăza la târg.Întregul său plan este însă
zădărnicit când un bătrân viclean,prefăcându-se că se uită mai de aproape la
pasărea oferită cumpărătorilor,o eliberează.Pasărea zboară înapoi la cuib și
Nică,înfuriat, îi cere moșului despăgubire.Acesta însă își râde de copil,dându-i
de înțeles cum că Ștefan însuși s-ar afla în târg și cum că ar putea fi interesat
de discuție,iar băiatul hotărăște că e mai înțelept să părăsească târgul de teama
unor urmări mai nefericite.

După câteva paragrafe în care se concentrează pe acest gen de finaluri

fericite, care duc la evitarea unor pagube mai mari,Creangă trece la descrierea
primei sale slujbe:retras de la școală de Ștefan, băiatul se ocupă cu torsul.
Acolo o întâlnește pe Măriuca,o fată de vârsta lui,care îi este simpatică.
Datorită ei ajunge să aibă porecla de Ion Torcălău,ceea ce îl rușinează într-o
anumită măsură, fiind numele dat unui țigan din Vânători și transgresând
astfel o tradițională barieră etnică.Lui Nică îi place munca pe care o prestează,
deși este una asociată în mod tradițional cu sexul feminin, dar este iritat de
alte sarcini ce îi sunt atribuite,cum ar fi îngrijitul fratelui său cel mai mic.
Neascultând de mama sa,băiatul lasă pruncul singur în leagăn și fuge să se
scalde în râu.După ce amintește ritualurile-superstiție pe care copiii le practică
în cursul acestor escapade (cum ar fi scurgerea apei din urechi pe două pietre,
dintre care una este a lui Dumnezeu și alta a diavolului), naratorul descrie
cum este prins de Smaranda, care îl pedepsește luându-i toate hainele și
lăsându-l să se întoarcă acasă prin sat dezbrăcat.El reușește aceasta din urmă
la capătul unui complicat traseu, dintr-o ascunzătoare în alta, și evită să fie
mușcat de câini stând nemișcat timp îndelungat.După ce ajunge acasă,
naratorul arată că,drept urmare a incidentului, „derdicam și măturam prin casă

23
ca o fată mare”, comportament ce-i atrage laude din partea mamei.Capitolul
culminează într-un alt scurt monolog, încheiat cu pasajul:„Ia, am fost și eu, în
lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care
nici frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci și nici bogat
până la patruzeci nu m-am făcut. Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca în anul
trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost!”

Capitolul al treilea

Prima parte a celui de-al treilea capitol al cărții continuă cu metafora

„bucății de humă însuflețită”,făcând din ea punctul de pornire a unui dialog
imaginar purtat de narator cu sine însuși.El oferă mai multe detalii despre
istoria Humuleștiului, începând de la războiul polono-otoman din 1672–1676
și menționând pe scurt trecerea imperialilor în căutarea frumoasei prințese
Natalia(evenimente la care scriitorul susține că ar fi fost el însuși martor).
Această prezentare îl determină pe narator să concluzioneze că„humuleștenii
nu-s târiți ca în bârlogul ursului”.Afirmația servește drept introducere la
următoarea perioadă din viața lui Nică:revenirea la școală,de această dată o
nou-creată instituție,înființată din ordinul Domnului Moldovei Grigore
Alexandru Ghica și condusă de teologul Isaia„Popa Duhu” Teodorescu.
Urmează o descriere detaliată a discursului inaugural ținut de Ghica,la care
Creangă ar fi fost martor.Povestea se concentrează apoi pe Teodorescu,pe
metodele sale de predare a metodelor aritmeticii,cum ar fi regula de trei
simplă,și pe aparenta sa descurajare în fața unor elevi ca Nică Oșlobanu
(descris de autor ca indisciplinat și egoist).O astfel de atitudine aduce cu sine
un conflict între Teodorescu și preotul Niculai Oșlobanu,tatăl băiatului.
Adâncit și de o dispută pe subiecte teologice și administrative, conflictul

24
culminează cu izgonirea lui Teodorescu din biserica lui Oșlobanu de către
Oșlobanu însuși,în fruntea călugărilor săi.

Narațiunea se concentrează apoi pe perioada petrecută de Creangă la

seminar (școala de catiheți) din Fălticeni,unde, spre surprinderea sa
mărturisită, se reîntâlnește cu Nică Oșlobanu.Protagonistul se înscrie la
această școală după ce constată că toți prietenii săi apropiați părăsesc instituția
lui Teodorescu, fapt ce îl lasă expus ca țintă a severității profesorului.În cele
din urmă, el își convinge tatăl să-i mituiască pe profesorii de la
seminar,amintind că asemenea daruri puteau chiar să scutească un elev de
întregul efort de învățare. În alte fragmente, însă,Creangă insistă asupra
metodelor de predare din seminar, metode ce implică învățatul mecanic și
recitarea elementelor de gramatică românească sau a unor lucrări întregi de
comentarii ale Bibliei,fapte ce îl fac pe narator să exclame: „cumplit meșteșug
de tâmpenie,Doamne ferește!”Departe de supravegherea părinților și locuind
împreună cu unii colegi și cu gazda lor, Pavel ciubotarul, tânărul duce o viață
boemă, și se lasă introdus în cultura cârciumii.Naratorul schițează portretele
prietenilor săi, pe baza abilităților sau atitudinilor lor definitorii:moș
Bodrângă,care cântă din fluier;Oșlobanu, om de la munte, poate ridica și căra
o căruță întreagă de lemne în spate;arătosul David,a cărui moarte timpurie
scriitorul o atribuie efortului excesiv depus la învățătură; nepoliticosul
Mirăuță,care face în ciudă negustorilor evrei declamând poezii antisemite, dar
nu se obosește prea mult cu școala;Trăsnea,care nu putea învăța gramatica
decât memorând întregul manual, fiind foarte supărat din cauza înlocuirii
alfabetului chirilic românesc cu cel latin;Zaharia„Gâtlan”Simionescu,un
lingușitor care poate convinge adulții să-i tolereze gesturile îndrăznețe;
Buliga,un preot dedat consumului de alcool și petrecerilor,care binecuvintează
petrecerile întregului grup. Gălăgioasa companie parcurge crâșmele din și de
lângă oraș, escapadele lor fiind punctate de gesturi licențioase,flirturi și chiar

25
furturi din prăvălii. Scriitorul menționează în treacăt și o relație a sa cu fiica
unui preot, care devine prima sa iubită.

Povestirea lui Creangă se concentrează și pe farsele jucate de el și de

alții, ca pedeapsă pentru prietenii despre care credea că nu împart merindele
pentru Crăciun.Aceste farse se folosesc de „poște”, instrumente anume făcute
pentru a arde degetele de la picioare ale victimei în timpul somnului;
utilizarea lor face ca victimele să plece din casă una câte una.Ultima
asemenea încercare conduce totuși la o ceartă între cele două tabere,atât de
zgomotoasă încât vecinii cred că a izbucnit un incendiu sau că au atacat
trupele imperiale staționate în Fălticeni(prezență militară concomitentă cu
Războiul Crimeei și cu vacanța tronului Moldovei).Cearta tinerilor se termină
cu evacuarea tuturor din casă,Creangă mutându-se în gazdă la un fierar.
Primăvara,vine vestea că școala de la Fălticeni se va închide,elevii urmând să
fie mutați la mănăstirea Socola din Iași.Capitolul se încheie cu nesiguranța ce
îi cuprinde pe elevi: unii hotărăsc să-și încerce norocul la Socola până la
începutul unui nou an școlar, iar alții își abandonează definitiv șansele la o
carieră preoțească.

Capitolul al patrulea

Al patrulea(și ultimul)capitol al Amintirilor din copilărie începe cu

prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești
înspre îndepărtatul Iași:„Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește
de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești:
peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se
oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”),familia și
tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.Planurile sale de a
rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda,care
26
invocă reputația strămoșilor pentru a-l convinge să plece la Socola și să-și
facă un nume ca preot mirean.

Narațiunea relatează apoi călătoria de la Humulești spre capitala

moldoveană:Creangă și Gâtlan sunt pasagerii căruței cu cai a lui Luca,vecinul
și prietenul lor.Naratorul își amintește rușinea și frustrarea pe care a simțit-o
când a văzut că „zmeii” lui Luca erau de fapt niște „smârțoage [...] vlăguit[e]
din cale-afară”,și descurajarea ce-i cuprinde pe el și pe Zaharia în fața
necunoscutului. Acest sentiment este accentuat și de remarcile trecătorilor față
de starea jalnică a atelajului lui Luca,remarci care sporesc în sarcasm pe
măsură ce călătorii se apropie de destinație.Sunt prezentate totodată impresiile
scriitorului față de peisajul moldovenesc,dimpreună cu preferința sa pentru
peisajul montan dinspre vest, pe care căruța îl lăsa în urmă,în raport cu zonele
de pe malul stâng al Siretului(acolo unde, cum spune Luca,"apa-i rea și
lemnele pe sponci;iar vara te înăduși de căldură,și țânțarii te chinuiesc
amarnic").Capitolul și volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din
toate școlile Moldovei adunați în curtea mănăstirii Socola.

2.3.Arta narativă la Ion Creangă-„Amintiri din copilărie”

27
 „ Ion Creangă” se individualizează în Literatura romană prin stilul său
unic,original de a povesti–un stil familiar,dând senzația că povestește unui
ascultător/public imaginar.Această lucrare își propune să răspundă
urmatoarelor intrebari:

”DE CE” arta narativă la Creangă are acea particularitate/originalitate și

„CUM”se realizează aceasta artă.Pentru a putea creiona raspunsul la prima
întrebare,este necesar sa punctam câteva aspecte din viața lui Ion Creanga:se
naște la Humulești(1 martie 1837) și începe școala primară pe lângă biserica
din satul natal,apoi își continuă studiile pe valea Bistriței,la Broșteni;urmează
apoi Școala Domnească de la Târgu Neamț și Școala catihetică din Fălticeni,
dar aceasta se desființeaza și cursul inferior al Seminarului teologic de la
Socola.

În 1864,Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei

Ierarhi,unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu[28].

Despre omul Ion Creangă, George Călinescu afirma că:”Dupa

unii,Creangă ar fi un țăran.Țăran și nu prea,decât doar la fire,cât despre
intelect, corespondența, polemicile lui dezvăluie un mânuitor sigur de idei
într-o limba tehnica și făra pată.Creangă e mai deștept decat pare.Ceea ce-i
lipsește e o cultură complexă, ramificată, dar cât știe știe bine. […] Creangă e
un om deștept, luminat cu puține cărți înțelegând mai bine decât cei cu multe
cărți și păstrând o slavă exagerată pentru cei învățați.E un șiret patriarhal,ca și
Ioan Neculce,care și acela vorbește de«firea lui cea proastă»,deși o crede
deșteaptă.[29]

”Garabet Ibrăileanu,vine în sprijinul lui Călinescu și îl caracterizează pe

Creangă ca fiind “semicult, dar are simțul frumosului.[30]

28
 ”De asemenea, Călinescu arată în numeroase exemple,modul lui Creangă
de a se exprima și de a se comporta în diverse situații,iar acest lucru ne ajută
să-i înțelegem mai bine opera,deoarece Creangă se transpune în operă,el este,
pe rând,fiecare personaj în parte, “tot ce spun eroii lui spusese el pe ulițele
Iasului și în«Junimea»”[31]

Urmatoarele exemple,etrase din studiul lui Călinescu,arată jocul de

cuvinte,ironia,ambele folosite într-un “mod nevinovat” folosite de Creangă în
limbajul cotidian:

“Creangă e întrebat la sfarșitul unui congres daca e pentru sau contra«-Apoi

eu,domnilor,- zise el în râsetele tuturor– eu sunt pentru contra»[32][...]

⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺

28^George Calinescu,Ion Creanga, Bucuresti, Editura Minerva, 1989

29^ Ibidem , p 184

30^ Constantin Cublesan,Ion Creanga. In constiinta criticii , Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2006, p 15

31^ Ibidem, p 190

32^ Ibidem, p 185

29
 2.4.Aspecte ale comicului și oralitate

,,Natura şi cultura sunt cele două mari surse din care-şi trag energiile
creatoare oamenii de geniu,dar, la urma urmei,şi oamenii obişnuiţi, cei mulţi
şi necunoscuţi,dacă rostul lor pe lume este să se împlinească armonios. Natura
şi cultura, în înţeles adânc,de fapt una şi aceeaşi,organică,entitate de forţe
spirituale, mereu activă în viaţa unui popor,au prezidat la ivirea lui Ion
Creangă”[33].

Încă de la apariţia sa pe scena culturii româneşti, Ion Creangă demonstra

a fi un artizan al cuvântului.Deşi nu i s-au publicat în timpul vieţii multe
dintre scrierile sale,contemporanii săi l-au cunoscut şi poate chiar l-au înţeles
mai bine ca noi, cei ce nu am avut fericirea de a
asculta,,Amintirile”, ,,Poveştile” şi ,,Povestirile”. Şi dacă s-a spus că în timpul
vieţii Ion Creangă a fost ignorat şi că Titu Maiorescu vorbea doar mai la
sfârşit de ,,nepreţuitul Creangă”, totuşi nu trebuie să trecem cu vederea că
junimiştii au fost aceia care i-au creat lui Ion Creangă atmosfera propice
pentru prezentarea scrierilor sale şi tot ei au fost aceia care au văzut în
Creangă un ,,scriitor poporal”. Şi dacă ,,Titu Maiorescu n-a spus nimic
esenţial despre Creangă şi nici nu l-a citit cu adevărat pe Creangă”[34]nu e
pentru că n-ar fi avut ce să spună şi nici nu avea nevoie să-l citească,deoarece
îl auzea povestind şi redând cu arta sa de povestitor.

Ion Creangă reprezintă în istoria limbii literare la sfârşitul secolului al XIX

–lea o direcţie care valorifică, în diverse moduri şi, mai ales, cu diverse
funcţii, limba vorbită.

Folosind elemente de limbă vorbită în creaţia artistică conferă stilului

caracterul de,,oralitate”[35].Această oralitate a stilului nu rezultă

30
din ,,copierea mecanică a limbii vorbite,ci din transpunerea << stilizată >> în
textul scriptic a unor procedee specifice limbii vorbite”[36].

Au existat păreri diferite în ceea ce priveşte caracterul operei lui Creangă,

însă nu foarte diferite în esenţă, ceea ce a dus la concluzia că originalitatea lui
Creangă constă în oralitatea stilului.

Ion Creangă este figura cea mai proeminentă din întâia promoţie a
rurarilor. În chip curent se admiră în opera acestui humuleştean farmecul
dialectal, limba privită ca un adaos de frumuseţe.Însuşirea sa de a dramatiza
realistic basmul a făcut să-i iasă lui Creangă numele de scriitor ,,poporal”. Ca
şi Anton Pann, însă cu mai multă spontaneitate,Creangă aduce în scrierile lui
mult lexic ţărănesc, dar mai cu seamă proverbe, zicători, ce

alcătuiesc aşa – zisele lui ,,ţărănii”[37]. Faptul că plăcerea este stârnită

de ,,audiţia” scrierilor lui Creangă, nu înseamnă că e de rafinament
folcloristic.

Însă o ,,prejudecată că autorul livresc trebuie să fie neapărat un umanist

face ca Creangă să fie cu greu admis ca erudit,uitându-se de faptul că există o
<< ştiinţă orală>> care poate oferi tot atâtea citate ca şi cărţile.Umanist al
ştiinţei săteşti, Creangă scoate din erudiţia lui un râs nestins,citând neostenit şi
cu o viteză ameţitoare din arsenalul limbii române populare.”[38]

Creangă se află în postura povestitorului popular, ,,care stă pe laviţă”,

închipuindu-şi un dialog cu ascultătorul şi cu sine însuşi.Şi dacă ,,Amintirile”
sunt sublime prin farmecul ,,spunerii”, forme fixe la care se adaugă
fantasticul, ieşirea din comun,dau povestirii impresia că mai degrabă trebuie
ascultată decât citită. ,,Când vorbesc personajele?”sau,,Când vorbeşte
autorul?” Stilul lui Creangă este inconfundabil. Nu există un fragment din
opera humuleşteanului care să nu fie sublime prin farmecul,,zicerii”:Creangă

31
naratorul îndeamnă mereu la ascultare, aceste îndemnuri dând impresia de
dialog, potenţându-se astfel oralitatea scrierii.

,,Creangă restituie povestirea funcţiei ei estetice primitive, care este de a

se adresa nu unor cititori, ci unui auditoriu, capabil de a fi cucerit prin toate
elementele de sugestie ale graiului viu,cu tot ce poate transmite acesta peste
înţelesul abstract al lucrurilor comunicate.”[39]

Şi cu toate acestea Creangă este creatorul unui univers lingvistic

spectaculos, fiind un alchimist al limbii,care are plăcerea cuvintelor şi a
zicerilor şi mai ales acea voluptate de a le experimenta punândule în gura
altora, pentru că humuleşteanul este un erudit, un estet al filologiei. Oralitatea
stilului a dat senzaţia că Ion Creangă este un scriitor cu o mare uşurinţă a
scrisului,că naraţiunea are fluenţa povestirii populare, dar aici este vorba de
altceva:greu de imitat,elaborat cu minuţie Creangă ca şi alţi creatori din
vremea sa, foloseşte cuvântul neaoş,expresiile idiomatice,proverbele şi
zicalele, dar aceleaşi virtuţi lingvistice se întâlnesc şi-n eposul popular (basm,
legendă, baladă, snoavă).

⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺

33^Ion Rotaru, Prefaţă la vol. Ion Creangă – Amintiri, Poveşti, Povestiri, Editura Ion

Creangă, Bucureşti, 1977, pag. 5;

34^. Dicţionarul Scriitorilor Români (A – C), Editura Fundaţiei Culturale Române,

Bucureşti, 1995, pag. 701 – 709;

35^. Boris Cazacu, Limbă vorbită, limbă scrisă, stil oral în Studii de poetică şi stilistică,

Bucureşti, 1966, E.P.L., pag. 36;

36^. Ibid 3;

32
 Şi dacă în ,,Amintiri” oralitatea surprinde, în ,,Poveşti”, care ,,sunt
adevărate nuvele din viaţa satului”, caracterul oral al scrierii este mult mai
obişnuit, deoarece se întâlnesc personaje de basm, acţiuni ireale combinate cu
eroi pământeni şi obiceiuri tradiţionale.Aşadar, opera lui Creangă reprezintă o
capodoperă a literaturii române, integrată în cea universală, tocmai prin
maniera ,,spunerii”.Creangă este un stilist popular, rămânând în istoria
literaturii române un geniu inimitabil.

⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺⸺

37^ George Călinescu, Istoria literaturii române, Compediu, Editura Moldova, Iaşi, 1992,

pag. 186 – 187;

38^. Ibid 3.

39^. Iogu Iordan, Limba lui Creangă în Limba literară, Editura Scrisul românesc, Craiova,

1977, pag. 223;

40^ Gheorghe Mitrache, Ion Creangă interpretat de …., Bucureşti, 1966, pag. 80 – 81.

33
 CAPITOLUL Ⅲ

Receptarea critică

„Amintiri din copilărie”

Opera lui Ion Creangă a stat în atenţia folcloriştilor,criticilor și istoricilor

literari,lingviştilor,moraliştilor,simbolologilor şi specialiştilor în ştiinţele
oculte.

Opera”Amintiri din copilărie”nu trădează nicio intenţie justificativă,cum

că ea nu pare a demonstra vreo teză extrinsecă purei reprezentări a faptelor.
Toate retrospectivele se străduiesc să introducă în desfăşurarea vieţii ordinea
unui destin.Însuşirea cea mai caracteristică a memorialisticii lui Ion Creangă
este atmosfera devoie bună,de jovialitate,care îl întâmpină pe cititor încă de la
prima pagină şi care se menţine până la ultima.

Vladimir Streinu este cel care a atras atenţia asupra discrepanţei,cu

adevărat uimitoare dintre omul covârşit de suferinţă,aflat la marginea sărăciei
şi imaginaţia bogată,plină de optimism,care izbucneşte molipsitor din operă.
Acelaşi critic afirmă că„Nu este nicio îndoială că”Amintirile”constituie o
expresie compensatorie a biografiei o revanşă imaginară (...)”.

Lipsa tendinţei justificative , nedeterminarea temporală,voia bună

generalizată deduce că modelul autobiografiei nu este întru totul potrivit în
explicarea operei.Tocmai fiindcă sunt alcătuite cu libertatea de iniţiativă a
unui autor nestingherit de modele livreşti, „Amintiri din copilărie”construieşte
o lume care încalcă istoria.

34
 3.1. Particularitățile romanului”Amintiri din copilărie”

Particulara este și forma prin care se exprimă spiritul critic.Fie sub forma
blestemului,când este prins bădița Vasile la oaste cu arcanul("Afurisit sa fie
caneriul de vornic si cum au ars el inima unei mame,asa sa-i arda inima
sfantul Foca de astazi. Iui si tuturor partasilor sai"),fie sub forma ironiei
("dascalul lordache,farnăitul de la strana mare",care"clampănea și avea"darul
suptului"),a autoironiei pusă în gura tatălui sau("ca-i o tigoare de baiat,cobaiț
și leneș,de n-are pareche","prinde muște cu ceaslovul","bate prundurile dupa
scăldat","iarna pe gheata și la sanius")dar mai ales prin umor.

Umorul însoțește situațiile,comice ca în episodul cu scăldatul,când mania

îi ia hainele și trăiește rușinea de a veni în pielea goală prin grădini acasă,
fiind de râsul fetelor("iar eu intram în pămant de rușine și cât pe ce să mă înec
de ciudă"). El are și un sens moralizator,fiindcă Nică redevine harnic,o ajută
pe mama sa la făcutul sumanelor,încât aceasta îl laudă și el plange de bucurie.
Aceasta ne arată,ca și în cazul lui George Topârceanu,ca ironia și umorul sunt
de fapt masca sub care autorul își ascunde sensibilitatea.

Particularitațile romanului

Importanța creației nu provine numai din tema prezentată în operă

(copilăria în mediul rural),ci și din particularitățile de construcție folosite de
autor pentru crearea unui text umoristic,dar în același timp real.Iorgu Iordan
spunea în cartea” Studii despre Ion Creangă” că opera lui Creangă ”
înfățișează un adevărat univers – universul vieții rurale românești de acum un
secol–tot așa limba folosită de autorul lor reprezintă chintesența vorbirii
noastre populare în aceeași epocă.”Astfel,stilul lui Creangă se remarcă prin
umor,vorbire populară și aici nu ne referim la limba folosită( limba

35
poporului),ci la modul în care acesta este folosită (regionalisme, forme
specifice zonei, etc.), folosirea proverbelor și a zicătorilor,dar și oralitatea.

Perioada în care opera lui Creangă a apărut a fost cea în care limbajul
popular era clar diferențiat de cel cult,iar acest aspect era cel mai bine
reprezentat în aria vocabularului și al expresiilor folosite.Limbajul folosit în
„Amintiri din copilărie”nu era identificat ca fiind neapărat regional,ci
popular,diferența semnificativă înregistrându-se,mai ales,la nivel
fonetic,lexical,dar și morfologic.

Din punct de vedere lexical,vocabularul utilizat în opera„Amintiri din

copilărie”este de tip omogen,în sensul că acesta înglobează toate criteriile.
Cuvintele utilizate au caracter popular,iar neologismele sunt absente în
totalitate. Autorul folosește cuvinte uzuale pentru mediul în care se
desfășoară acțiunea(țintirim,zăplaz,holtei,bernevici,pocinog,cociorva,dihai,
făină de păpușoi, etc.),iar proverbele și zicătorile utilizate au rolul de marca și
accentua caracterul vorbit al vocabularului folosit.

Inovațiile fonetice,întâlnite în opera lui Creangă, reprezintă un alt aspect

important pentru caracterul popular al operei și fac parte tot din aria
regionalismelor.Printre cele mai întâlnite inovații fonetice, amintim:
reducerea diftongului ea la e accentuat ( cole, măse, pute, păre, etc.), apariția
cuvintelor în care diftongul ia este înlocuit de ie (băiet, s-a muiet, ieu, etc.),
folosirea numeralelor,dar cu pronunțare și scriere populară (tus-șese,
șesezeci),dar și folosirea pronumelor ( ista pentru ăsta / acesta, cela pentru
acela sau pentru celălalt, aistora pentru aceștia).Tot în aria inovaților fonetice,
se observă și utilizarea verbelor perdut,împetrită,verbe care sunt caracterizate
de depalatalizarea labialelor.

Datorită oralității folosite în crearea scrierii, opera lui Ion Creangă

reprezintă un izvor nesecătuit de elemente populare,proverbe,interjecții,dar și
de ilustrări ale mediului rural cu tot ceea ce implică el–tradiții,obiceiuri, viața
la sat.Conform DEX,oralitatea este:” calitate a stilului unei scrieri beletristice
de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan și viu atât în dialogurile
care notează particularitățile vorbirii personajelor,cât și în narațiunea propriu-
zisă; ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu.”Astfel,
umorul se află în strânsă legătură cu tot ceea ce înseamnă exprimarea
oralității.Prin intermediul umorului,Creangă încearcă să transforme și să
elimine monotonia din lumea satului. El oferă personajelor sale, nume care
36
mai de care mai haioase( moș Chiorpec, Popa Buliga sau Ciucalau),dar și o
caracterizare menită să le scoată defectele în evidență( Moș Vasile care era
„cărpănos și un pui de zgârie – brânză”,sau fata Irinucăi care era „balcâză și
lălâie de-ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă”).

Un prim element important în realizarea oralității,sunt interjecțiile.

Acestea marchează spontaneitatea și nu sunt cu mult diferite de construcțiile
exclamative.La Creangă,interjecțiile apar cu rol predicativ și de cele mai
multe ori,fac parte din construcții eliptice:„fac țuști”, „Asemene celui
mijlociu, țuști”, „Nici una, nici două, haț”, „Pupăza zbîrrr”, „Și când răcnește
o dată cât se poate,eu zbîrr!”.În structurile interjecțiilor apar și repetițiile,care
nu fac altceva decât să accentueze ideea transmisă de anumite structuri sau
cuvinte.De exemplu: „Na, na, na!d-apoi pentru vrednicia lui mi la dat tata
[…]”, „Și o dată pornesc ei teleap, teleap, teleap!”. Repetițiile nu apar numai
în cazul interjecțiilor, ci și la verbe; de exemplu:„Și bocește el și bocește, pînă
îl apucă leșin.”. Elipsa este un alt procedeu stilistic des întâlnit în opera lui
Creangă.Structurile cele mai afectate de elipsă sunt cele fixe care sunt formate
cu adverbe demonstrative: când colo,când colea,ici colo,când iaca,Paula
Diaconescu spunea că aceste structuri: „mijlocesc reprezentările concrete ale
acțiunilor.” Astfel, ele oferă întregii structuri un grad mare de uimire.

Proverbele,zicătorile sau citatele din câtecele populare reprezintă o altă

modalitate de exprimare a oralității;de fapt ele sunt catalogate ca fiind
expresii populare.Având în vedere folosirea limbii populare,Ion Creangă
recurge, destul de des,la utilizarea acestor procedee în opera sa.Indiferent de
situația în care sunt utilizate, aceste structuri au rolul de a crea o imagine, un
film în mintea cititorului.În opera sa,Creangă utilizează următoarele proverbe:
„Pentru că știi vorba ceea: Omul sfințește locul.”, „Vorba ceea: Părinții
mănâncă aguridă și fiilor li se strepezesc dinții.”, „Au tunat și i-au adunat.”,
„Milă mi-e de tine, dar de mine mi serupe inima.”, „La plăcinte / Inainte, / La
război/ Înapoi.”, „Voinic tânăr, cal bătrân / Greu se-ngăduie la drum.”,
„apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.”, etc.

Un alt aspect care marchează oralitatea este aglomerarea verbelor.Autorul

folosește cât mai multe verbe într-o singură frază pentru a exprima cât mai
multe acțiuni.De exemplu: „ și cum ajung în dreptul teiului, pun demancarea
jos, mă sui încetișor în tei, bag mâna în scorbură, găbuiesc pupăza..”, „Și ne
coborâm noi și ne tot coborâm cu mare greutate (…) și caii lunecau și se
duceau de-a rostogolul…”.
37
 În opera sa,”Amintiri din copilărie”,Ion Creangă mai folosește un alt
procedeu care marchează stilul specific lui. În exemple de tipul :„Și după cum
am cinstea de a vă spune.”, „Vă puteți închipui.”, el încearcă sa-și implice
cititorul în poveste prin adresare directă, iar prin utilizarea dialogului, se
încearcă evitarea monotoniei și totodată, implicarea a cât mai multor
personaje ( „- Așa a fi, n-a fi așa – zise mama- vreu sa-mi fac băietul popă, ce
ai tu? / – Numaidecât popă, zise tata. Auzi, măi! […].”; „- De vânzare ți-i
găinușa ceea, măi băiete? / – De vânzare, moșule! / -Și cât ei pe dânsa? / – Cât
crezi și dumneata că face! / – Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămuiască! […]
„).Deasemenea, pe lângă faptul că este povestitor,Creangă se implică în
poveste chiar ca personaj folosind persoana I: ” Stau câteodată și-mi aduc
aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre, pe când începusem
și eu, drăgăliță- doamne, a mă ridia băiețaș la casa părinților mei, […]„. Tot
în „Amintiri din copilărie”,Ion Creangă folosește așa numitul dialog fictiv
care implică un interlocutor; înterlcutor care, de fapt, este chiar ascultătorul
poveștii ( „[…] se strânse lumea ca la comedie împrejurul nostru dă, iarmaroc
nu era? ” sau ” Eu atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte?”).

Stilul operei lui Ion Creangă se remarcă în primul rând, prin originalitate
și abia mai apoi prin iscusința îmbinării cât mai elaborată a tuturor
elementelor menite să transforme creația în ceva inedit și chiar prețios, am
putea spune, pentru literatura română.În „Amintiri din copilărie” se reflectă
munca autorului de a folosi elemente particulare, specifice mai ales limbii
vorbite.Acestea sunt transpuse în manieră proprie, marcând oralitatea și
complexitatea textului.Creangă nu încearcă să-și transforme personajele, ba
dimpotrivă,le lasă să povestească în modul specific naturii lor și a culturii pe
care o au.Astfel, personajelor sale le este mult mai ușor să folosească zicale,
proverbe,versuri din cântece populare, care nu fac altceva decât să ofere un
aer umoristic textului.

Arta lui Creangă constă în faptul că izbutește să construiască imaginea

vie a unui univers rural românesc în plină mișcare,cu o evoluție a eroilor,cu
personaje conturate din câteva linii sigure,impregnat de specificul national
moldovenesc:port,obiceiuri,datini, jocuri, cântece,proverbe,zicători,termeni,
expresii,locuri,oameni,obiecte;folosind o economie de mijloace,o densitate,
o acuratețe,un stil atât de autentic,încât Calinescu il definea astfel printr-o
concluzie a studiului sau:"Creangă este însuși poporul roman într-un
moment de genială expansiune".

38
 3.2.Particularitățile copilăriei „copilului universal”

Ion Creangă,considerat unul dintre marii clasici ai literaturii române,

recunoscut datorită măiestriei sale în ceea ce priveşte talentul de povestitor,a
intrat în istoria literaturii române datorită operei autobiografice „Amintiri din
copilărie.”

Identificat cu fiina neamului românesc până în cele mai mici detalii, acest
„Homer al nostru” cum îl considera criticul Garabet Ibrăileanu,a realizat prin
opera sa „Epopeea poporului român”! Unicat în literatura română,volumul
„Amintirilor din copilărie depășește tot ce se scrisese despre universul celei
dintâi vârste a omului!Creangă oprește timpul la ceasul zburdălniciilor și al
posnelor pe care le retrăiește cu prospețimea sentimentelor de odinioară,
urmărindu-l pe Nică din clipa când începuse a merge copăcel la casa
părintească din Humulești și până în pragul adolecenței,opera devenind un
adevărat Bildungsroman!Fără a respecta cu fidelitate cronologia faptelor în
cele patru pări,prin acest roman al copilăriei,scriitorul ne oferă spectacolul
vârstei fericite,povestea copilăriei care a aparținut biografic lui Creangă,dar
care, prin caracterul ei plin de veselie, de nevinovăie, reprezintă imaginea
copilăriei de pretutindeni i de oricând, imaginea copilăriei copilului universal!

Creangă pornește de la particular și urcă spre generalizări! Chipul lui Nică

încetează să mai fie chipul scriitorului la vârsta copilăriei și devine imaginea
copilului dintotdeauna,iar autorul e conștient de acest lucru.Așa eram eu la
vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copii,de când îi lumea asta și
pământul, măcar să zică cine ce a zice”!

Copilăria lui nu este senzațională,ci obișnuită,chiar banală!Scriitorul nu

inventeazăperipeții nemaipomenite!Dar,în cadrul normal al existenței,el arată
cum copilul descoperă lumea și cum în acest proces firesc de luare în
stăpânire a universului orice eveniment capătă semnificații majore.

39
 CAPITOLUL Ⅳ

DEMERSUL APLICATIV

1.PROIECT DIDACTIC

CLASA:a Ⅴ-a

ARIA CURRICULARĂ:Limbă și comunicare

SUBIECTUL LECȚIEI:”Amintiri din copilărie”,Ion Creangă

TIPUL LECȚIEI:Dobândire de noi cunoștiințe

DURATA:45 min

1.OBIECTIVELE DE REFERINȚĂ:

1.-familiarizarea elevilor cu textul;

2.-alcătuirea unui plan de idei;

3.-caracterizarea personajelor dintr-o operă literară;

4.-recunoașterea unor personaje sau locuri după anumite citate din opera.

2.OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

*COGNITIVE:

La sfarșitul lecției,elevii vor fi capabili:

1.-să împartă textul în fragmente;

2.-să desprindă ideile principale potrivite fiecărui fragment;

40
3.-să recunoască relația dintre autor și personaj;

4.-să cunoască desfășurarea acțiunii din text;

5.-să poată realiza comparația dintre anumite personaje din”Ámintiri din

copilarie”și “Dl.Trandafir”;

6.-să extragă din text trăsăturile fizice și morale ale lui bădita Vasile;

7.-sa recunoască personaje,locuri și obiecte din text pe baza unor citate.

*AFECTIVE:

1.-să fie dispus să primească informațiile aduse;

2.-să manifeste interes în rezolvarea sarcinilor de învațare

*PSIHO-MOTORII:

1.-să respecte ritmul cerut de desfașurarea activității.

METODE SI PROCEDEE:

-lectura expresivă,conversația euristică,problematizarea,munca

individuală,comparația,citirea selectivă,explicația.

EVALUARE:

-initială:orală,la începutul lecției;

-continua:pe parcursul orei,prin analiza și stimularea creativă a elevilor;

-prin aprecieri asupra realizării obiectivelor propuse.

MIJLOACE MATERIALE:

41
-“Limba și literatura română”-manual pentru clasa a V-a,autori:Marin
Iancu,Ioan Dumitru,Editura Petrion,Bucuresti,2006;

-“Amintiri din copilarie”,de Ion Creanga,editura TEDIT FZH,București,2006;

-calculatorul-aplicație Power-point;

-fișe-citate din fragmentul din manual

-joc didactic:RECUNOAȘTE .

DESFĂȘURAREA ACȚIUNII

NR. MOMENTELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA METODE

CRT. LECȚIEI PROFESORULUI ELEVILOR ȘI

PROCEDEE
1. MOMENT -salutul; -salută; conversația

ORGANIZA- -notarea -pregatesc cele

absenților; necesara pentru
TORIC lecție.
-pregatirea
materialului
necesar pentru
desfașurarea
lectiei.
2. CAPTAREA -profesorul -elevii privesc cu conversația
prezintă elevilor o atenție cele
ATENȚIEI aplicație Power- prezentate. explicația
point cu date
despre viața și
opera lui Ion
Creanga

3. VERIFICAREA -profesorul pune -elevii asculta cu conversația

întrebări despre atenție
ȘI ceea ce s-a discutat intrebările puse explică
42
 ora anterioară în de professor si
REACTUALI- legatură cu raspund cu
fragmentul din promptitudine:
ZAREA opera”Amintiri din
copilărie”,de Ion *”Amintiri din
CUNOSTIN- Creangă: copilărie”;

ȚELOR *din ce opera face *Ion Creangă;

parte fragmentul
studiat ora *satul
trecută? Humulești;

*cine este autorul *Moldova;

operei?
*arhaisme si
*unde se petrece neologisme;
acțiunea?
*cuvinte folosite
*în ce zonă a țării numai in
se afla satul anumite regiuni;
Humulești?
*cuvinte care nu
*din ce categorie se mai folosesc
fac parte cuvintele in zilele noastre;
necunoscute pe
care le-am intalnit *elevii citesc
in text? tem ape care au
avut-o:găsirea
*ce sunt regionalismelor
regionalismele? specifice
Munteniei.
*ce sunt
arhaismele?

*la noi în zona

gasim
regionalisme?

*ce regionalisme
ați găsit voi?
4. ANUNȚAREA -profesorul anunță -elevii ascultă cu conversația
tema lecției și atenție,apoi iși
TEMEI prezintă elevilor notează titlul
obiectivele lecției în caiete.
ȘI A propuse.

OBV.
5. DIRIJAREA -se solicita elevilor -se citește textul pe lectura
citirea lecției pe fragmente,se expresivă
ĨNVĂȚĂRII fragmente,povestire povestește fiecare
a fiecarui fragment fragment în parte
43
în parte și și se desprind ideile
desprinderea ideilor principale ale citirea selectivă
principale; fiecărui
fragment,scriindu- problemati-
-profesorul se atat la tablă cât
adresează intrebări și pe caiete; zarea
legate de text:
-elevii raspund la conversația
*cum este descris intrebări
satul? corect,conștient și euristica
activ;
*ce alte sate mai problema-
erau in preajma lui? -elevii selectează tizarea
expresiile cerute;
*ce fel de oameni comparația
erau satenii? -se va face,atât la
tablă cât și pe problemati-
*despre cine ne caiete,o analogie zarea
vorbește autorul? între cele doua
personaje; explicația
*cine era bădița
Vasile? -descrierea,narați-
unea și dialogul;
*cine era
Smarandita? -descriere și
narațiunea;
*ce planuri are
parintele Ioan? -memorialistică;

*ce gafă face -ca o poveste;

Smarandița?
-elevii iși notează
*cum este ea definiția operei
pedepsită? epice.

*cum a fost prins

badița Vasile la
oaste?

-se cere apoi elevilor

sa selecteze acele
fragmente și
expresii în care
povestitorul exprimă
trăsaturile fizice și
sufletești ale
invațătorului,făcând
u-se apoi o analogie
cu un alt portret
studiat anterior,cel

44
 al D-lui Trandafir;

-profesorul cere
elevilor să scrie,in
paralel,trăsăturile
fizice și morale ale
celor doi
invațători:Dl.Tranda
fir și bădița Vasile.

-se continua
întrebările legate de
text:

*ce moduri de
expunere sunt
utilizate?

*care predomină?

*ce fel de operă

este “Amintiri din
copilărie”?

*cum ne este
prezentată?

*opera în care
autorul povestește
ceva se
numeste operă
epică.Aceasta poate
fi în proză sau în
versuri.
6. ASIGURAREA -se vor expune - elevii vor citi din exercițiul
cateva fișe cu citate fișe citatele și vor
FEED-BACK- din lecție și se va recunoaște conversația
cere elevilor să locurile,obiectele
ULUI recunoască sau personajele
cine și ce este reprezentive
prezentat in fiecare pentru fiecare.
fișa(joc
didactic:RECUNOAȘ
TE . ;fișa nr.1-satul
Humulești;nr.2-
badița Vasile;nr.3-
parintele Ioan;4.-
Smarandita;5.-Calul
Balan;6.-Sfantul
Neculai;7.-luarea la

45
 oaste a lui badita
Vasile)
7. ĨNCHEIEREA -se va da tema -elevii vor nota conversația
ACTIVITĂȚII pentru acasă tema în caiete și
alcatuirea vor asculta
rezumatului după explicațiile
planul de idei necesare în
realizat pe parcursul vederea alcătuirii
lecției,dându-se și temei.
explicațiile necesare
pentru ca elevii să
nu întâmpine
greutăți în realizarea
temei.

CONCLUZII
46
 Evocarea copilăriei este o temă predilectă în scrierile pentru copii,aceasta
dând naștere celor mai cunoscute capodopere din literatura română, dar din
cea universală.

„ Cel mai mare povestitor al românilor”,cum îl numea Eminescu,Creangă,a

înzestrat literatura română cu primul „român”al copilăriei,în care autorul este
în același timp și povestitorul și eroul-copil.”Amintiri din copilărie”este o
carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă,ca și pentru maturi.Ion Creangă
înfățișează copilăria veselă și nevinovată,sub semnul neastâmpărului băiețesc
și al poznelor.Autorul povestește istoria unei copilării în mediul țărănesc,la
vârsta maturității.

Una dintre temele întâlnite în”Amintiri”este și cea a copilăriei,jocului și

joaca,și semnificațiile ei.Această temă este evidențiată cel mai bine prin
limbajul folosit de autor,prin tehnica narativă care-l face mereu pe cititor să-și
continue opera,stârnindu-i curiozitatea și umorul în universul humuleștean
care reprezintă familia,bucuriile,jocurile,fericirea,o existență într-o
colectivitate prietenoasă,o viață sub semnul tradiției care presupune și
sărbătoare,dar și muncă.

Creangă își povestește propria copilărie prin personajul Nică.În

„Amintirile”lui Creangă nu este nimic individual,cu caracter de confesiune ori
de jurnal,ci este simbolizat destinul oricărui copil de a face bucuria și
supărarea părinților și de a o lua și el cu încetul pe același drum pe care l-au
luat și-l vor lua toți.

Considerat unul dintre clasicii literaturii române,Ion Creangă a fost un

scriitor român,recunoscut mai ales din prisma măiestriei basmelor,a poveștilor
și poveștilor sale.

47
 Marele scriitor se naște în prima zi a lunii martie,în anul 1837 mai exact,
în satul Humulești,din județul Neamț.Acesta avea mai târziu să ilustreze
frumusețea satului,îmbrăcând totuși într-o viziune de basm asupra copilăriei.

Copilăria este acel tărâm de poveste, când soarele zambește în fiecare zi

unor pui de om,care râd necontenit. Fiecare om, atunci când vorbește cu un
copil,devine el însuși copil.Etapele vieții par de multe ori să ascundă sau să
alunge spiritul copilăresc dar niciodată să-l facă să dispară, acolo în suflet,
copilul mereu va exista. Acest lucru este valabil și în cazul lui Ion Creangă.

După cum se prezintă în opera autobiografică „Amintiri din

copilărie”,prima etapă a vieții sale a fost una de poveste,bogată în
năzdrăvănii,cititorului având ocazia de a vedea lumea din prisma
protagonistului Nică.

Întreaga operă îmbină zicători,proverbe,dar și expresii populare care au

menirea de a îmbogăți vocabularul copiilor. Procesul creației este unul
complex, având în vedere că Ion Creangă nu este „un simplu povestitor”,așa
cum afirma Vladimir Streinu,ci îmbracă forma unui autentic creator.

În anul 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal,numit

Humuleşti,unde copiii erau învăţaţi și instruiți de dascălul satului.

Din 1855 până în 1859,Creangă urmează cursurile inferioare ale

Seminarului teologic,iar apoi,revine în satul natal,pe care l-a iubit atât de
mult.Timp de 12 ani Ion Creangă este dascăl şi diacon pe la diferite biserici
din Iaşi, apoi,la îndemnul lui Mihai Eminescu,acesta începe să așternă pe
hârtie ce povestea cu atât de mult haz,drept pentru care în 1875 publică
povestea „Soacra cu trei nurori”.

Între 1883 şi 1889 autorul a fost tot timpul bolnav.Suferă foarte mult la
moartea bunului său prieten Mihai Eminescu,astfel că,în ultima zi a aceluiaşi
48
an în care moare Eminescu (1889) moare şi marele povestitor.Ion Creangă a
trecut la cele veșnice în data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul
ieșean Țicău.A fost înmormântat în 2 ianuarie 1890 în cimitirul Eternitatea
din Iași.Cu siguranță,se poate afirma faptul că prin opera pe care a scris-o,
mai exact 14 povești și anecdote,marele clasic al literaturii române rămâne
nemuritor.

„Amintiri din copilărie” sunt,împreună cu portretul lui Isaia Teodorescu

(lucrare intitulată eponim Popa Duhu),una dintre lucrările memorialistice ale
lui Creangă, lucrări diferite de celelalte din corpul operei,care aparțin
genurilor basmului și anecdotei.

Cele patru capitole au fost scrise în mai multe etape consecutive de

scriere, despărțite de intervale de timp lungi, și au fost publicate la început ca
texte distincte.Partea a patra a rămas neterminată din cauza îmbolnăvirii și
apoi a morții autorului.Fiecare capitol a fost produsul unei munci
semnificative din partea lui Creangă: când au început să circule primele
versiuni ale acestora,autorul era deja recunoscut în sânul comunității literare
pentru abordarea laborioasă pe care o adoptase față de procesul de scriere(așa
cum documentează relatările psihologului Eduard Gruber,contemporan cu
Creangă).Creangă își citea din când în când aceste texte, precum și celelalte
scrieri,în fața unui public format din membrii societății literare Junimea.

Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său

lingvistic relativ izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul
românesc, adoptând formulări populare, arhaice și regional-moldovenești.
Asemenea elemente au făcut din Amintiri din copilărie o carte dificil de
tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba engleză, realizată de
profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional al lui
Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele

49
lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați
de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.

„Amintirile”reprezintă specia literară epică în proză în care autorul descrie

fapte din propria viaţă. Uneori amintirile sunt identice cu autobiografia şi,de
aceea,această specie literară aparţine literaturii memorialistice.Expunerea
întâmplărilor se face cu subiectivitate,uneori artistic.Într-o asemenea operă
literară nu se urmăreşte întreaga viaţă a autorului,procedeul esenţial fiind
evocarea.Evocarea se extinde uneori asupra aspectelor de viaţă socială din
această perioadă.În literatura română au scris amintiri autorii Vasile
Alecsandri spre exemplu "VasileCorojan"; Mihail Sadoveanu spre exemplu
"Anii de ucenicie"

Romanul "Amintiri din copilărie" este un roman cu caracter

autobiografic,în esenţă un roman al formării în care naratorul evocă în felul
său,cu umor şi cu un talent remarcabil frumoasa vârstă a copilăriei.

Valoarea romanului a fost pusă în evidenţă de critici ca George Călinescu,

exeget care menţionează că opera lui Creangă redă "copilăria copilului
universal"datorită caracterului unic al acestui text.Aşadar întâmplările relatate
la persoana I de naratorul auctorial,care este acelaşi cu personajul Nică,au
valoare de generalitate întrucât fiecare dintre noi putem recunoaşte şi
identifica în anumite momente cu acel copil poznaş.Cu tot aspectul ironic şi
hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un
proces de cunoaştere şi de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei.Ca
şi în basmul "Povestea lui Harap-Alb"cunoaşterea,iniţierea este simbolizată
de drum,de călătorie.La început,eroul se află în satul natal,apoi porneşte la
drum,iar pe acest drum face cunoştiinţă cu diferite aspecte ale existenţei.
Astfel,pleacă la Broşteni sau la Fălticeni şi în cele din urmă la Socola.

50
Experienţele prin care trece personajul îl pun în faţa unor situaţii necunoscute
până atunci din care învaţă mereu câte ceva.

În "Amintiri din copilărie" jocul şi joaca sunt specifice vârstei şi în jurul

lor se concentrează toate preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de
realul vieţii şi îşi construieşte o lume proprie în care există alte reguli de
multe ori în conflict cu realul. Prin joacă iese din timp şi uită de sine. Tot prin
joc copilul revine la realitate,de multe ori brusc sau tragic,constatând că
regulile nu se pot aplica realităţii. Jocul este atunci malefic pentru că poate
distruge.

Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului
român Ion Creangă.Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând
genului memorialistic,ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple
de narațiune la persoana întâi din literatura română,fiind considerată de critici
capodopera lui Creangă.

Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani(între

1881 și 1888),părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din
Iași.Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui
Creangă de revista Convorbiri Literare,ultima parte rămânând neterminată
după moartea scriitorului.

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în

ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social
al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal,
cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a
Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Ea urmărește maturizarea
lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu
Neamț)la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul
preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este
51
întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și
sentimentele lui Creangă. În prima parte structura secvențială a textului
adună,printr-o tehnică de colaj,episoade din viața de școlar a lui Nică,
împănată cu proverbe,zicători,datini,obiceiuri)-fragmente de cântece
populare,care dau textului un profund caracter național; ii dau un aspect de
unicat,de viu,de stil popular autentic.În partea a doua avem evenimente din
viața-de copil la casa parintească,iar în partea a treia întâmplări din viața de
școlar la Fălticeni,Tg. Neamț,pentru a încheia în partea a patra cu plecarea la
Seminarul Socola din lași.

Ideea este însa romantică,fiindcă dragostea față de satul natal,de casa

parintească,de frați și surori,de parinți și rude,de cei cu care împarte bucuriile
și necazurile,este în esență dragostea față de țară.

Subiectul este construit potrivit cu starea sufletească a autorului,care

alătură evenimentele și le potențează afectiv.

Capitolul întâi cuprinde relatarea lui Creangă începe cu un monolog extins

și cu o descriere nostalgică a locului nașterii sale,cu o scurtă prezentare a
istoriei Humuleștiului și a statutului social al familiei.Primul capitol se
concentrează pe mai multe personaje legate direct de primii ani de școală ai
lui Nică:Vasile a Ilioaei,tânărul învățător și cleric ortodox,care îl înscrie în
clasa nou înființată;superiorul lui Vasile,preotul paroh;Smărăndița,fata
inteligentă,dar neastâmpărată,a preotului;tatăl lui Creangă,Ștefan,și mama
Smaranda.

Unul dintre primele episoade prezentate în carte prezintă pedepsele

corporale recomandate de preot:copiii erau puși să stea pe un scaun denumit
Calul Balan și biciuiți cu Sfântul Nicolai(denumit după hramul bisericii).
Fragmentul este și o relatare retrospectivă și în ton jovial a interacțiunii cu
ceilalți copii,de la jocurile lor preferate(prinderea muștelor cu ceaslovul)până
52
la iubirea copilărească a lui Nică pentru Smărăndița și la folosirea abuzivă a
pedepsei corporale de către un monitor gelos.Creangă își amintește
dezamăgirea față de activitățile școlare și apetitul său pentru chiul,arătând că
motivația sa pentru înscrierea la școală erau promisiunea unei cariere
preoțești,atenta supraveghere a mamei,dorința de a o impresiona pe
Smărăndița,și beneficiul material obținut prin cântatul în corul bisericii.

Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic,la rândul său

introdus prin celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc
la locul nașterii mele, la Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară
cu motocei la capăt,de crăpau mâțele jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel
humuit,de care mă țineam când începusem a merge copăcel,la cuptorul pe
care mă ascundeam,când ne jucam noi,băieții,de-a mijoarca,și la alte jocuri și
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc,parcă-mi saltă și acum inima de
bucurie!”Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei,pe care le
împărtășea și autorul.

Prima parte a celui de-al treilea capitol al cărții continuă cu metafora

„bucății de humă însuflețită”,făcând din ea punctul de pornire a unui dialog
imaginar purtat de narator cu sine însuși.El oferă mai multe detalii despre
istoria Humuleștiului, începând de la războiul polono-otoman din 1672–1676
și menționând pe scurt trecerea imperialilor în căutarea frumoasei prințese
Natalia(evenimente la care scriitorul susține că ar fi fost el însuși martor).
Această prezentare îl determină pe narator să concluzioneze că„humuleștenii
nu-s târiți ca în bârlogul ursului”.Afirmația servește drept introducere la
următoarea perioadă din viața lui Nică:revenirea la școală,de această dată o
nou-creată instituție,înființată din ordinul Domnului Moldovei Grigore
Alexandru Ghica și condusă de teologul Isaia„Popa Duhu” Teodorescu.
Urmează o descriere detaliată a discursului inaugural ținut de Ghica,la care
Creangă ar fi fost martor.
53
 Al patrulea(și ultimul)capitol al Amintirilor din copilărie începe cu
prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești
înspre îndepărtatul Iași:„Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește
de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești:
peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se
oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”),familia și
tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.Planurile sale de a
rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda,care
invocă reputația strămoșilor pentru a-l convinge să plece la Socola și să-și
facă un nume ca preot mirean.

Capitolul și volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din toate

școlile Moldovei adunați în curtea mănăstirii Socola.

,,Creangă nu este un simplu povestitor popular, ci un creator de artă

originală. Personalitatea lui artistică a fost, în primul rând atât de puternică,
încât a dat naştere unui stil cu o pecete neîndoielnică a originalităţii şi
unicităţii. Stilul lui Creangă este unic, izbitor, particular, alcătuind un univers
întreg, închis, inimitabil al operei scriitorului ca stilul lui Eminescu şi
Creangă.”

Oralitatea stilului său este simţită la toate nivelele limbii, humuleşteanul

ştiind să folosească acelaşi material aparţinând limbii populare.

Preferinţa pentru simplitate,dragostea sa pentru oamenii din al căror mediu

provine însuşi povestitorul,afecţiunea pentru clipele vârstei ,,vesele şi
nevinovate”, precum şi dorinţa sa de a înveseli un mare auditoriu îl determină
pe Creangă să prelucreze materialul lingvistic oferit de limba întregului
popor, asociind cuvintele în aşa fel încât efectul stilistic produs asupra
ascultătorului să fie de o intensitate aproape de absolut,dacă nu chiar absolut.

Opera”Amintiri din copilărie”nu trădează nicio intenţie justificativă,cum

că ea nu pare a demonstra vreo teză extrinsecă purei reprezentări a faptelor.
Toate retrospectivele se străduiesc să introducă în desfăşurarea vieţii ordinea
unui destin.Însuşirea cea mai caracteristică a memorialisticii lui Ion Creangă
este atmosfera devoie bună,de jovialitate,care îl întâmpină pe cititor încă de la
prima pagină şi care se menţine până la ultima.
54
 Importanța creației nu provine numai din tema prezentată în operă
(copilăria în mediul rural),ci și din particularitățile de construcție folosite de
autor pentru crearea unui text umoristic,dar în același timp real.Iorgu Iordan
spunea în cartea” Studii despre Ion Creangă” că opera lui Creangă ”
înfățișează un adevărat univers – universul vieții rurale românești de acum un
secol–tot așa limba folosită de autorul lor reprezintă chintesența vorbirii
noastre populare în aceeași epocă.”Astfel,stilul lui Creangă se remarcă prin
umor,vorbire populară și aici nu ne referim la limba folosită( limba
poporului),ci la modul în care acesta este folosită (regionalisme, forme
specifice zonei, etc.), folosirea proverbelor și a zicătorilor,dar și oralitatea.

Perioada în care opera lui Creangă a apărut a fost cea în care limbajul
popular era clar diferențiat de cel cult,iar acest aspect era cel mai bine
reprezentat în aria vocabularului și al expresiilor folosite.Limbajul folosit în
„Amintiri din copilărie”nu era identificat ca fiind neapărat regional,ci
popular,diferența semnificativă înregistrându-se,mai ales,la nivel
fonetic,lexical,dar și morfologic.

Implicit textul are o morală: În viaţă şi în joc trebuie respectat un echilibru.

În cazul operei lui Creangă morala este atenuată de hazul autorului,de umor.
Nota de originalitate a operei este dată de umorul şi ironia,deasemeni de
oralitatea care constitue valoarea incontestabilă a romanului.Chiar şi în
momentele dramatice, autorul,cu mult talent, readuce textul pe coordonatele
râsului.

Umorul însotește situațiile,comice ca în episodul cu scăldatul,când mania îi

ia hainele și trăiește rușinea de a veni în pielea goala prin grădini acasă, fiind
de râsul fetelor("iar eu intram în pământ de rușine și câț pe ce sa mă înec de
ciuda"). El are și un sens moralizator,fiindcă Nică redevine harnic,o ajută pe
mama sa la făcutul sumanelor,încât aceasta îl laudă și el plânge de bucurie.

55
Aceasta ne arată,că și în cazul lui George Toparceanu,că ironia și umorul
sunt de fapt masca sub care autorul își ascunde sensibilitatea.

Amintirile şi Poveştile nu sunt doar simple culegeri folcloristice,Creangă

nu este un simplu povestitor popular, chiar dacă mai talentat şi mai plin de
umor,ci opera reprezintă o adevărată capodoperă a realismului românesc, iar
Creangă este un ,,miracol al geniului popular”,un creator de artă originală.

ANEXE
56
Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837,la Humuleşti,judeţul Neamţ,sau,
conform actului din mitrica satului, moşia Mănăstirii Neamţului,Ocolul de
sus,ţinutul Neamţului, partea I,care indică drept dată a venirii sale pe lume 10
mai 1839.

57
Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic, la rândul său introdus
prin celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt,dar eu,când mă gândesc la locul
nașterii mele,la Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu
motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel
humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel,la cuptorul pe
care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri
și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima
de bucurie!” Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei, pe care le
împărtășea și autorul. În urma indicațiilor Smarandei,Nică însuși crede că
băieții „cu părul bălai” precum el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă
afară când plouă, că unele pericole pot fi îndepărtate prin descântece, și că
însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă protecție împotriva
deochiului. Naratorul își exprimă totodată și regretul de a nu-i fi arătat mamei
toată aprecierea lui, referindu-se la copilărie ca la „vârsta cea fericită”.

58
Drumul băiatului la marginea satului,trimis să ducă mâncare zilierilor romi
angajați de Ștefan și Smaranda. Acest episod este ocazia întâlnirii băiatului cu
pupăza din sat (numită „cuc armenesc”).Nefericit pentru că trebuie să se
trezească dimineața la cântecul păsării, Nică se răzbună prinzând-o în cuibul
ei, proces îndelungat care îi duce la exasperare pe muncitorii care-l așteptau.
Întâmpinat cu ostilitate de angajații tatălui când ajunge în cele din urmă la
destinație, băiatul se întoarce la teiul pupezei și leagă pasărea extenuată,
ascunzând-o în podul casei, de unde nu mai poate cânta.Fapta sa se dovedește
a fi păguboasă pentru întreaga comunitate, lipsită acum de ceasul deșteptător,
prin intermediul ei începând a circula zvonuri despre responsabilitatea lui
Nică.

Al patrulea(și ultimul)capitol al „Amintirilor din copilărie”începe cu

prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești
înspre îndepărtatul Iași: „Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește
59
de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești:
peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se
oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”), familia și
tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.

BIBLIOGRAFIE

1.Călinescu,George (1986), Istoria literaturii române de la origini pînă în

prezent, București: Editura Minerva

2.Constantinescu, Muguraș, "Figures et représentations du vieillir et de la

vieillesse dans les contes de Ion Creangă", în Montandon, Alain (2005),
Figures du vieillir, Clermont-Ferrand: Presses Universitaires Blaise Pascal, p.
59-71, ISBN 2-84516-281-2

3.Djuvara, Neagu (1995), Între Orient și Occident. Țările române la începutul

epocii moderne, București: Editura Humanitas, ISBN 973-28-0523-4

4.Manea, Norman (2004), Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-

787-3

60
5.Ornea, Zigu (1998), Junimea și junimismul, Vol. II, București: Editura
Minerva, ISBN 973-21-0562-3

6.Vianu, Tudor (1970), Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva

7.Călinescu, G. (1973). Ion Creangă (viața și opera). București: Ed. Eminescu

8.Dișa, M. (2011). Opera lui Ion Creangă în literatura pentru copii. Editura
Sfântul Ierarh Nicolae

9.Iordan, I. (1964). Creangă scriitor național în Gazeta literară,nr. 51,

București

10. Cazacu Boris, Limbă vorbită, limbă scrisă, stil oral în Studii de poetică şi
stilistică, E.P.L., Bucureşti, 1966;

11.Călinescu George, Ion Creangă (viaţa şi opera), Editura Minerva,

Bucureşti, 1989;

12. Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,

Editura Minerva, Bucureşti, 1988;

13. Călinescu George, Istoria literaturii române, compediu, Editura Moldova,

Iaşi, 1992;

14.Coteanu Ion,Gramatică, stilistică, compoziţie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

1990;

15. Creangă Ion, Amintiri, Poveşti, Povestiri, Editura Ion Creangă, Bucureşti
1977;

16.Dumitrescu – Buşulenga Zoe, Ion Creangă, Editura pentru literatură,

Bucureşti, 1963;

17. Ibrăileanu Garabet, Povestirile lui Creangă în Opere,2, Editura Minerva,

Bucureşti,1975;
61
18. Iordan Iorgu, Limba literară (studii şi articole), Editura Scrisul Românesc,
Craiova,1977;

19. Mancaş Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX – lea,

E.Ş.E., Bucureşti, 1983;

20. Mancaş Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul XX (1900 – 1950),

Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1991;

21.Mitrache Gheorghe, Ion Creangă comentat de …, Editura Recif, Bucureşti,

1996;

22. Munteanu George, Introducere în opera lui Ion Creangă, Editura Minerva,
Bucureşti,1976;

23.Rotaru Ion, Analize literare şi stilistice, Editura Ion Creangă, Bucureşti

1974;

24.Studii de poetică şi stilistică, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966;

25.Studii de limbă şi stil, Timişoara, 1973;

26.Vianu Tudor, Studii de stilistică, Bucureşti, 1968;

27.Zaciu Mircea şi Papahagi Marian, Dicţionarul scriitorilor români (A – C),

Bucureşti,1995.

28.Mihaela Mancaş, Limbajul artistic românesc în sec. al XIX – lea, ESE,

Bucureşti, 1983.

29.Iogu Iordan,Limba lui Creangă în Limba literară, Editura Scrisul

românesc, Craiova,1977

30. Gheorghe Mitrache, Ion Creangă interpretat de …., Bucureşti, 1966.

62
63