MINISTERUL EDUCAŢIEI NATIONALE

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI

SUCEAVA
COLEGIUL “ANDRONIC MOTRESCU” RĂDĂUŢI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU SUSŢINEREA EXAMENULUI DE
OBŢINERE A CERTIFICATULUI DE
COMPETENŢE PROFESIONALE

NIVEL 4

Profilul: Resurse naturale şi protecţia mediului

Specializarea: Tehnician veterinar

Îndrumător proiect: Candidat:

Dr. Iosub Oana Mirăuță Andrei

2020
 TEMA:

Aparatul excretor
în seria animală
 Argument
Anatomia este una dintre ramurile biologiei ce se ocupă cu studiul formei
şi structurii organismelor vii. Iniţial, anatomia animală avea un unic scop
desfacerea mecanică a organismului în parţile sale componente, scop care se
confundă cu metoda folosită:disecţia. Aceasta reiese şi din identitatea
sensului etimologic al celor două cuvinte, unul de origine greacă, iar celălalt
de origine latină(dissecare) ambele exprimând idea de disociere sau tăiere
metodică. Rezultatul a fost o acumulare de date privind forma şi structura
părţilor componente ale organismului animal, înregistrându-se totodată şi
poziţia acestora, modul lor de prindere alături de alte caracteristici ca:mărime,
consistenţa, culoare etc.
Primele noţiuni pe care şi le însuşeşte omul despre alcătuirea corpului
animal datează din timpuri imemorabile. Astfel, la babilonieni, preoţii îşi
iniţiau elevii în arta ghicitului pe mulaje de organe. Această practică a fost
transmisă etruscilor originali, după Herodot, din Asia Mică, şi ai căror preoţi
preziceau viitorul examinând ficatul de oaie proaspăt sacrificat ca ofradă
zeilor.
La romani, preoţii făceau uz de noţiuni mai precise atunci când sacrificau
ritual animalele. Din această epocă a rămas şi denumirea de os sacrum;
preoţii examinau ganglionii limfatici, aflaţi dedesubtul acestui os, animalul
era dat ofrandă zeilor numai dacă ganglionii nu prezentau semen de
adenopatie. La noi în ţară primele cursuri de anatomie comparată,
sau’’zootomie’’ au fost ţinute la Bucureşti, începând din 1853 şi 1859 şi s-au
predat noţiuni de’’zootomie speţială’’, pe lângă ,,oarecare ştiinţi de artă
viterinară şcolarilor de mică chirurgie’’. Aceşti ‘’şcolari’’ erau recrutaţi
periodic dintre felcerii umani.
 Cuprins

Introducere

Aparatul excretor
1. Rinichii (diferentieri pe specii)
2. Caile urinare conductoare
2.1. Ureterele(diferenţieri pe specii)
2.2. Vezica urinara(diferenţieri pe specii)
2.3. Uretra(diferenţieri pe specii).
Norme de protecţie a muncii
Bibliografie.
Introducere
CONSIDERAŢII GENERALE
Destul de simplu în constituţia lui anatomică, aparatul urinar are la toate
speciile un rol depurativ, deservind funcţiunea de eliminare a lichidului
excremenţial, cunoscut sub denumirea de urină.
Adesea, aparatul urinar este prezentat în cadrul aparatului urogenital,
considerat ca entitate.
Cu toată continuitatea lor anatomică însă, aparatul urinar apare ca un
conplex organic cu rol bine definit si cu funcţiune cu totul diferită de aceea a
aparatului genital, pentru care motiv prezentarea analitica a formaţiunilor
urinare în cadrul complexelor depurative pare mai logică.
Compus din doua organe esenţiale reprezetate de rinichi-şi un sistem de căi
conductoare care cuprinde ureterele, vezica urinară şi uretra, aparatul urinar
îndeplineşte una din funcţiile principale în eliminarea compuşilor de
dezasimilare.
Rinchii - sunt aşezaţi la toate animalele domestice în regiunea
sublombara, unde sunt menţinuţi prin:
1. peritoneul parietal care-i acoperă parţial, acţionănd ca un veritabil
suspensor;
2. o masa de ţesut conjunctiv gras, care formeaza la unele specii o loja renala
cu aspect de capsulă adipoasă;

Cu forma relativ caracteristică – reniformă - sau de bob de fasole, rinchii

sunt organe pare, situate asimetric, de o parte şi de alta a planului median.
Căile conductoare îsi au originea în masa renală. Ele au o configuraţie şi
structură variată şi converg spre bazinetul renal, de unde încep căile
conductoare propriu-zise; acestea sunt reprezentate printr-un conduc organic
care prezintă la nivelul pelvisului o enormă dilataţie, cu capacitate variabilă şi
cu rol de rezervor.
Datorita acestui rezervor vezical, căile conductoare pot fi sistematizate în
trei porţiuni.
Ureterele-conducte intraabdominale, care stabilesc continuitatea dintre
fiecare rinichi şi rezervorul vezical. Organe pare, situate relativ simetric,
ureterele apar ca nişte formaţiuni conductoare caracteristice, care încep la
nivelul bazinetului renal şi se deschid pe faţa dorsală a vezicii urinare.
Vezica urinara rezervor unic, aparut ca o dilataţie a zonei de confluenţă a
ureterelor, este aşezată pe podeaua cavităţii pelvine.
Uretra, conduct de asemenea unic, care stabileşte comunicarea dintre
vezică şi exterior.

1. RINCHII - RENES
La toate animalele domestice,rinchii se gasesc plasati pe plafonul
cavitatii abdominale,in regiunea sublombara,cel drept fiind in general plasat
intr-o pozitie mai craniala decat rinichiu stang.
Cu o forma variata,relativ ovoida,in general turtiti dorso-ventral si cu un
volum variabil cu specia si talia animalului,rinichii la animalele domestice
prezinta:
- o fata superioara-convexa la majoritatea animalelor,in contact cu muschi
sublonbari si tesutul conjunctiv din loja renala;
-o fata interioara-acoperita de peritoneu,de asemenia convexa;
-o extreminate anterioara-sau pol anterior,orientata cranial si evident
rotunjita;
-o extreminate posterioara-sau pol posterior,orientata caudal, de asemenia
rotunjita;
- o margine laterala -relativ convexa;
-o margine mediala-exavata de o adancitura redusa ,reprezentind hilul renal
-zona prin care patrunde artiera renala si prin care ies vena si ureterul.
CONSTIUTIA ANATOMICA
-Fibroasa-tunica- fina si rezisetenta,inveleste rinichiul conplet,aderind la
tesutul renal printr-o serie de tractusuri detasate de pe fata interna.
-Tesutulul propriu, asezat in jurul unei cavitati intrarenale cunoscuta sub
forma denumirea de sinus renal-cavitatea asezata la nivelul hilului renal.
Siunuslu renal apare ca o cavitate alungita,indoita in sensul marelui diametru
al rinchiului si ocupa in buna parte de :
-grasime;
-vasele renale .
Centrul sinusului ramane liber,neocupat de vase,reprezentind ceea ce in
mod curent se descrie sub denumirea de bazinet sau cavitate
pelvica spatiu relativ turtit de sus in jos,alungit in sens carino-caudal si curbat
pe el insusi in sensul axcului mare al rinichului.
Bazinetul poate fi sistematizat in :
-o parte centala-care reprezinta pilnia de origine a ureterului;
-o parte periferica,sistematizata in doua brate.
La om si porc,in interiorul bazinetului, pe peretele din fata infundibulului,se
opserva o serie de papile care la unele animale sint cofate de o prelungire a
menbranei bazinetului, formind calicele foarte evidete la bovidee.
La cal, papilele renale sunt inlocuite de o creasta evidenta,reprezentind
creasta bazinetului pe suprafata careia se opserva o serie intreaga de perforatii
mici reprezentand deschiderile tubilor uriniferi.
Tesutul renal propriu-zis se prezinta cu caractere particulare ,putind fi
sistematizat in doua zone principale :
-o zona medulara asezata in jurul sinusului renal;
- o zona corticala,acoperita de capsula fibroasa.Cu anumite tehnici de
coloratie, in afara de zonele principale,histologia pune in evidenta existenta a
doua zone in cadrul medularei :
-o zona bazala-asezata in jurul sinusului renal;
- o zona intermediara-asezata spre zona corticala.
-Zona medulara-substantia medularis este in general rezistenta la
presiunie,pe rinichiul proaspat sectionat avind o culoare rosie-inchis si cu
aspect striat.
La om si o buna parte din animalele domestice , substanta medulara apare
formata dintr-o serie de piramide triunchiulare pe sectiune,cu baza orientata
spre periferie si cu varful dirijat spre centru ,reprezentinad piramidele renale
sau piramidele lui Malpighi. Acestea piramide pot fi simple sau se pot
desconpune intr-o multime de piramide secundare . Ele sunt separate una de
alta prin coloane de tesut provenite din zona corticala, formand coloanele lui
Bertin.Baza piramidelor renale,orientata spre periferie, pare a trimite o serie
de iradiatii sau prelungiri care patrund in substanta corticala,formind
asa-numite piramide corticale sau piramidele lui Ferrein. Virful piramidelor
renale proemina la unele animale in cavitatea sinusului renal, formaind
papilele renale acestea sint perforate de porii urinari sau de gaurile papilare
amintite care constituie, in totalitatea lor, ciuruita a sinusului renal.
La animalele cu rinichi compus, numarul papilelor este dependent de
piramidele care participa la formare rinichiului.La unele iunesc inr-opila
comuna,cu aspect de creasta pailara.
La porc, piramidele, unite prin baza lor, isi pastreaza virfurile distincte,care
apar sub forma unor papile multiple.
 La bovidee, piramidele formeaza adevarati lobi renali,distincti la
exterior, imprimand rinichiului un aspect lobulatcompus.Virfurile papilare de
la nivelul sinusului renal sunt cofate de veritabile diverticule ale bazinetului,
care se insera in jurul papilelor.
Zona corticala-este mai mult friabila si de culoare mai roscata . La embrionul
de om,porc, cal, zona corticala este desconpusa la exterior intr-o serie de lobi
-renculi-fiecare cuprinzind o piramida renala.La animalele adulte din aceste
specii, lobulatia esterioara a disparut;ea se pastreaza insa la bovideele
adulte,la care rinichiul apare multilobulat,fiecare lobcorespunzind,in
principiu,unei piramide renale.
Tesutul renal cuprinde in struvtura microscopica corpusculi renali si tubi
urinari,vase si nervi.
Corpusculi renali-sunt plasati cu deosebire in supstanta corticala,fiecare
corpuscul cuprinzind doua parti distincte:
-un glomer renal format dinr-un ghem vascular suspendat printr-un pedicul
la arteriola aferenta;
- o capsula reprezentind reprezentind originia dilatata a unui tub urinar.
-Tubii urinari-apar ca o cantinuare a capsulei,de la glomerul piana la
sinusul renal,atingind o lungime care la om a fost calculata in medie la 5 cm.
RINICHII LA CAL
Cu o greutate mijlocie de 750g, rinchi la cal se gasesc asezati in regiunia
sublonbara,intr-o pozitie relativasimetrica,cel drept find situat ceva mai
inainte decat cel stang.
Rinchiul drept-se remarca printr-o forma cu totul speciala,raportul dintre
diametru longitudional si cel transversal fiind mult mai strans decat la cel
stang.De obicei,forma lui este comparata cu un as de cupa.
Extremitatile sint rotunjite si relativ apropiate.
 Marginia excentrica sau externa este foarte convexa,uneori cu aspect
unchiular;caranial ajunge in contact cu baza lobului drept al
ficatului,extremitatea anterioara a rinchiului fiind adapostita in fosa renala.
Marginea mediala sau hilara este excavata de un hil rekativ ingust si adanc; se
gaseste in raport intim cu capsula supra renala dreapta,cu vena cava
posterioara si cu muschiul micul psoas.
Rinchiul stang-are o forma mult mai alungita ,cu aspect de bob de fasole,mult
largit in jumatatea lui posterioara.
Extremitatea anterioara este in general mai ascutita decat ce posterioara.
Extremitate posterioara este mai larga si mai rotunjita.
RINICHII LA BOU
Alungiti si cu o forma caracteristica,rinchii la bovine apar usor turtiti de
sus in jos.Suprafata lor este acidentata de o serie de renuri,care le inprima un
aspect lobulat,fiecare rinchi parind a fi format din juxtapunerea a 18-20 de
rinchi secundari,cu aspect piramidal, orientati cu baza spre rinchiului si cu
virful spre hil.
Lobulii renali au dimensiuni si aspecte variate,fiecare lobul prezentind pe
sectiune o zona medulara si una corticala.
RINICHII LA OAIE
La rumegatoarele mici,rinchii prezinta cu totul alt caracter decat al
rumegatoarele mari,fiind nelobulati la exterior,avind suprafata neteda si hilul
situat la nivelul marginii mediale.

RINICHII LA PORC
Rinchii la porc apar mult mai alungiti si mai turtiti decat la restul
animalelor domestice; ei au o greutate medie de 150-200g. Se
consideraAsemanat,de obicei ca lungimea lor este de doua ori mai mare decat
latimea.
RINICHII LA CAINE
Rinchii de caine se remarca prin forma lor ovoidala, cu aspect de bob de
fasole; ei sant putini alungiti si cu diametrul cranio-caudal relativ redusin
raport cu cel transversal.
Inveliti in peritoneu pe ambele fete rinchii la caine sint flotanti in
caviatate abdominala,fiind suspenadti de plafonul cavitatii in regiunea
lombara,printr-un veritabil mezou renal.
RINICHII LA PISICA
Mult mai redusi decat rinchii cainelui,rinchii la pisica se caracterizeaza
prin forma lor mai rotunjita,mai putin alungita si in special prin prezenta unor
multiple venule supcapsulare cu topografie carcateristica.
RINICHII LA IEPURE
Foarte asemanatori cu rinchii de pisica,rinchii la iepure sant in general
mai redusi,prezentand o culoaratie rosie-socolatie caracteristica
Relativ asemanatori ca forma,ambii rinchii prezinta de obicei marginia hilara
foarte scurta si mult mai subtire decat marginea excentrica.
Capsula fibroasa,subtire si transparenta,este lipsita de arborizatie venoasa
subcapsulara. Rinchii sant acoperiti in intregime de seroasa,fiind suspendati
de un mezou renal.

2. CAILE URINARE CONDUCTOARE

Caile conductoare urinare isi au originea la nivelul bazinetului; ele pot
incepe printr-un sinus renal smplu (carnasiere si iepure), prin diverticule
recesiale, laterale (cal), printr-un bazinet pluripapilar (porc) sau extrem de
diverticulat,caliciform.
De la nivelul bazinetului,cavitatea pielica a ficarui rinchi se continua cu un
conduct organic.Fiecare ureter merge spre vezica urinara in care se deschide.
De la vezica urinara care reprezinta rezevorul comun de ce colectare a urinei
(unica pentru ambii rinchi),urina este condusa la exterior printr-un conduct
unic-uretra; cu exceptia protiunii initiale,aceasta reprezinta o cale
conductoare comuna aparatelor urinar si general.

2.1 URETERELE
Ureterele sunt reprezentate prin doua canale membranoase(cate unul
pentru fiecare rinchi), care conduc urina din bazinetul renal la vezica.
Cu dimensini destul de variate (70 cm la cal si la bou,25-50cm la porc si
caine,15-35cm la animalele mici), fiecare ureter in parte poate fi sistematizat
in doua portiuni:
o portiune abdominala-situata intre rinchiul respectiv si intrarea cavitatii
pelvine;
o portiune pelvina-situata in interiorul bazinetului.
Cilindric, cu pereti membranosi, ureterul este in general, mai voluminos in
portiunea abdominala, unde este mentinut in apropierea peretelui abdominal
de pertoneul parietal.In constitutia lui intra: o mucoasa de obicei subtire, de
culoare deschisa si cutata longitudional; o mucoasa,cu doua straturide fibre
netede(longitudional si circular); o adventice conjunctivo-elastica.
Portiunea terminala a ureterului se deschide pe fata dorsala a vezicii
urinare,dupa ce a parcurs o portiune intre muscoloasa si mucoasa
vezicii,dispozitie din care rezulta o clapa speciala cu rol de valvula.
In portiunea pelvina,ureterele sant mentinute in pozitie prin ligamentele
urogenitale care au aspesct diferit dupa sex.
La femela, ureterele sant plasate la marginea de insertie parietala a
ligametelor largi.
La mascul,ele sant sustinute de ligamentele deferentiale.
URETERELE LA CAL
Cu o lungime medie de 70 cm, uretrele la cal se prezinta sub forma unor canale
organice musculo-membranoase,cilindrici,situate aproape rectiliniu,intre fiecare
rinichi si vezica urinara.
La nivelul portiunii pelvine, mucoasa prezinta pe peretele superior al uretrei,o
cuta evidenta pe laturile carei se pot vedea deschiderile canalelor ejaculatoare
si, intre ele,uterul masculin.
Tuberculii prostatici sant evidenti si plasati pe fiecare parte a crestei amintite.
Inapoia crestei vermumontanice se observa doua seri de tuberculi foarte
apropiati,pe care se deschid canalele glandelor lui Cowper.
Pe partile laterale ale acestei portiuni se observa de asemenea o multime de
tuberculi mai mari, asezati in doua seri liniare si perforati in virf;aceste
perforati corespund deschiderilor canalelor excretoare ale glandelor lui Littre.
Musculatura uretrei cuprinde:un sfincter intern neted,un sfincter rosu,un
muschi bulbo-uretral,compresori glandeor bulbo-uretrale si un muschi
transvers perineal.
Tesutul erectil al uretrei formeaza un gland volum venos la extremitatea libera
si un bulb uretral evident si bilobat la nivelul arcadei ischiatice.
URETERLE LA PISICA
In general asemanatoare cu cele de la caine,uretrele la pisica se deschid in
apropierea gatului vezical.
URETERELE LA IEPURE
Extem de lungi,ureterele la iepure au in schimb peretii relativ subtiri.
 2.2 VEZICA URINARA
Vezica urinara apare ca un rezervor musculo-menbranos,situat pe podeaua
cavitatii pelvine.Cu o capacitate foarte variabila,dupa specie,si dotata cu vaste
posibilitati de extensiune,vezica urinara are,la toate animalele domestice,o
forma relativ ovoida,distinganduse trei portiuni principale.
Fundul vezici- orietat cranial,si la o buna parte din animale,acoperit de
peritoneu.
Grupul vezicii-reprezentand portiunea mijlocie.
Gatul vezicii-orientat caudal si prezentand un orificiu prin care comunica cu
uretra.
CONFORMATIA INTERIOARA.Dupa scoaterea ei din cavitatea
pelvina,vezica urinara prezinta o forma foarte variata,depinzand de
plenitudine.La animalele patrupede domestice,forma ei de mentiune mai mult
sau mai putin ovoida,usorturtita in sens dorso-ventral.
La animalul matur,vezica urinara prezinta trei deschideri:
-un orificiu uretral,situat caudal,la originea uretrei,prevazut cu un puternic
sfincter;
-doau orificii ureterale,situate pe plafonul cavitatii vezicale,reprezentand
deschiderea ureterelor;fiecare ureter este prevazut cu o cuta mucoasa,care
permite scurgerea urinei din ureter,dar impiedica intoarcerea ei,printr-un
mecanism simplu-presiunea exercitata de continut.
Cele trei orificii delimiteaza un spatiu triunchiular,cunoscut sub denumireade
triunchiul vezical sau trigonul lui Lieutaud.
CONSTITUTIA ANATOMICA a vezicii cuprinde o mucoasa,o
musculoasa,oseroasa,vase si nervi.
Mucoasa-cu structura speciala si epiteliu caracteristic,apare in
continuitate,atat cu mucoasa ureterala,cat si cu cea uretrala.In general foarte
aderenta la nivelul triunchiului vezical,mucoasa are vaste posibilitati de
alunecare pe stratul muscular datorita unui strat cojunctiv.
Musculoasa-relativ subtire,cuprinde fibre musculare netede,asezate in diverse
sensuri.
Seroasa-nu acopera la unele animale decat jumatatea anterioara a vezicii,
aderand intim la stratul muscular si formand pe ficare parte cate o cuta
peritoneala.
La nivelul careia peritoneul visceral al vezicii se continua cu peritoneul
parietal al cavitatii pelvine.Datorita acestor cute,vezica apre legata de peretii
pelvisului,ca intr-un suspensor.
- O a treia cuta peritoneala-se abserva in partea ventrala a vezicii si este
reprezentata de un mezou peritoneal,care stabileste continuitatea intre
peritoneul vezical si peritoneul parietal al podeleipelvine.
Datorita acestor cute si trecerii peritoneului de pe vezica pe peretii
pelvisului,sub vezica se realiziaza doua funduri de sac peritoneale.
Un ligament suplimentar posterior legat la unele animale gatul vezical de
podeaua pelvisului.
VEZICA URINARĂ LA CAL
Cu o capacitate variabila, putand contine in mediu 2-3 l sau chiar mai
mult,vezica urinara la cal se gaseste plasata in cavitatea pelvina,in contact cu
curbura pelvina a colonului ascendent.La mascul,fata ei superioara se gaseste
in raport intim cu dilatatiile pelvine
ale canalelor deferente,mezoul interdeferential si glandele seminale,iar la
femela cu uterul.
Fata inferioara se sprijina pe podeaua cavitatii pelvine, iar fetele laterale pot
lua contact cu peretii bazinului.
Gatul vezical,situat la nivelul portiunii retroobturatoare a podelei,este atasat la
podeaua bazinului printr-un ligament fibro-elastic scurt,cunoscut sub
denumirea de ligamentul propriu al vezici urinare, format de fibrele
musculare longitudionale.
VEZICA URINARA LA VACĂ
Mai alungita si in general cu o capacitate mai mare decat la solipide,vezica
urinara la bovidee prezinta peretii mai subtiri fiind,in acelasi
timp,complet invelita in peritoneu.
VEZICA URINARA LA PORC
Extrem de extensibila, foarte spatioasa si putand avansa mai mult sau mai
putin in cavitatea abdominala,vezica la porc este acoperita de peritoneu pe
aproape toata suprafata ei.
VEZICA URINARA LA CÂINE
Relativ rotunda,vezica urinara la caine este destul de mica si cu peretii extrem
de grosi,musculosi si complet acoperiti de seroasa.
VEZICA URINARA LA PISICĂ
Cu o capacitate redusa s de forma relativ sferica, vezica urinara prezinta
peretii grosi si puternici si un gat vezical foarte lung.
VEZICA URINARA LA IEPURE
Prezinta fundul globulos ca si la pisica,dar corpul alungit se termina cu un gat
extrem de lung.Vezica urinara la iepure este in acelasi timp si extrem de
dilatabila.
2.3 URETRA
Reprezentand portiunea conductoare dintre vezica urinara si exterioara,
uretra prezinta un aspect variabil dupa sex.
La femela,uretra apare sub forma unui canal
musculo-menbranos,scurtextrem de dilatabil,situat sub podeau vaginei,intre
gatul vezical si vestibul vaginal,putandu-se distinge:
 -un orificiu intern-situat la nivelul gatului vezical;
-un traiect-relativ scurt;
-un orificiu vulvar-situat la limita dintre vagin si vestibulul vaginal.
Constitutia Anatomica a uretrei la femela cuprinde:
-o mucoasa-in continuitate cu mocoasa vezicala si cu ce vulvara; la
deschidereea externa formeaza una sau dua valvule;
-o mucoasa-fina si in continuitatea cu musculoasa vezicala; la nivelul gatului
vezical prezinta constrictorul antrenor al vulvei.
La mascul,uretra are o lungime considerabila,putand fi sitematizata in doua
portiuni:intrapelvina si extrapelvina.
Portiunea intrapelvina -este relativ scurta si acoperita si acoperita la
originea ei de prostata;ea are raoarte intime cu glandele bulbo-uretrale.
Portiunea extrapelvina-apare in continuarea precedentei de la nivelul curburii
pelvine fiind situata la nevelul marginii posterioare a planseului
pelvin.Portiunea externa incepe deci de la nivelul arcadei ischiaticie,unde se
indoaie in unghi,pentru a se indrepta in ios si inainte,trecind printre radacinile
corpului cavernos al penisului; de aici ea trece pe fata inferioara a corpului
cavernos,situtandu-se intr-o santuitura ventrala a acestuia.
Inpreuna cu corpul cavernos,uretra formeaza penisul,la extremitatea caruia se
deschide printr-un meat extern.
CONSTITUTIA ANATOMICA a uretrei la mascul este mai conplicata decat
la femela,cuprinzand o mucoasa,un invelis erectil,omusculoasa
complexa,vase si nervi.
Mucoasa-foarte subtire si elastica,se continua pana la extremitatea penisului.
Invelisul erectile - plasat la exteriorul mucoasei,pe care o inveleste,invepe
inca din portiunea pelvina,castigand in volum insa in portiunea extrapelvina
auretrei.
La nivelul arcadei ischiatice,tesutulerectil prezinta o ingrosare
bilobata,reprezentand bulbul uretrei.
Restul tesutului erectil,relativ uniform,se gaseste asezat in santul ventral al
corpului cvernos, de la arcada ischiatica pana la extremitatea libera a
penisului.
La extremitatea anterioara a corpului cavernos penian,tesutul erectic al
uretrei se prelungeste, formand glandul,o ingrosare evidenta,cu aspect diferit
dupa specie.
La cal si caine,glandul apare ca o aglomerare de tesut erectil,relativ sferic.La
cal se pot distinge:
-o portiune mai strangulata,reprezentand gatul glandului.
-o portiune latita in forma de ciuperca (in erectie),numita palaria
glandului-excavata excentric de o fosa redusa,la nivelul careia se observa o
prolabare a mucoasei uretrale,cu aspect apendicular.
La rumegatoarele mici,apendicile uretral este destul de dezvoltat,castigand un
aspect cu totul particular,de prelungire filiforma.
Muscoloasa-cuprinde cinci muschi:sfincterul uretral,bulbo-cavernosul,2
copresorii glandei bulbo-uretrale si transversul perineului.
Sfincterul uretral-prezent numai in portiunea intrapelvina a uretrei,este format
din fibre transversale asezate in dou planuri-unul superior,altul
inferior-cuprinzand intre ele uretra.
Spre inapoi,el se confunda cu compresorii glandei bulbo-uretrale,apoi se
continua cu bulbo-cavernosii.Muschiul actioneaza ca propulsor al lichidului
de scurgere.
Sfincterul neted al uretrei-este reprezentat prin cateva fascicule de fibre
musculare circulare,netede,in continuitate cu fibrele musculare ale
vezicii;este asezat la nivelul gatului vezical.
M.bulbo-cavernos-divizat in doua jumatati simetrice,cu fibre orientate
transversal,pornind de la un rafeu median, acopera fata ventrala a intregi
uretre extrapelvine.
Fiecare fascicul se insera pe de o parte pe rafeu median,iar pe de alta parte pe
marginile santului ventral al corpului cavernos.
Muschiul actioneaza ca aceelerator al eliminarii lichidului de scurgere,prin
contractii cu aspect peristaltic.
Conpresorii glandei bulbo-uretrale sant reprentati printr-o serie de fascicule
transversale,asezate peste uretra si peste glandele bulbouretrale;aceste
fascicule se continua cranial cu sfincterul rosu uretral si se insera lateral si
inferior pe arcada ischiatica.
M.transverul perineului extrem de redus,este reprezentat printr-un manunchi
de fibre musculare asezate transversal la nivelul arcadei ischiatice si inserata
lateral pe arcada si median pe linia mediana a uretrei.
Fibrele muschiului transversul perineului apar ca niste fibre de originea ale
m.bolbo-cavernosul.Ele se insera median pe originea rafeului;lateral insa, in
loc sa se prinda pe corpul cavernos,trec sa se insere pe arcada
ischiatica,actionand ca dilatatori ai uretrei.
CONFORMATIA INTERIOARA.Desi principial uniforma,uretra prezinta
totusi variatie de calibru pe traiect.
Inapoia gatului vezical,o dilatatie denumita ventriculul uretral.
La nivelul acestiu ventricul,in portiunea pelvina si in apropiere gatului
vezical,mucoasa uretrala prezinta pe peretele superior al uretrei o creasta
mucoasa alungita.
Pe suprfata acestei creste se deschid canalele deferente si canalele glandelor
seminare,cate unu pe ficare parte,iar intre iele,deschiderea uterului masculin.
De fiecare parte a crestei amintite se opserva doua linii neregulate de tuberculi
fini, corespunzand deschiderilor canalelor prostatice.
Inapoia acestor tuberculi se observa la unele animale alte doua seri de
tuberculi mici,forte apopiati,la nivelul carora se deschid canalele glandelor
buldo-uretrale.
Irigatia coductelor urinare este destul de variata;ea ieste asigurata prin
artierele onbilicale,vezico-prostatice,artierele rusinoase si venele satelite.
Inervatie se face prin ramuri din plecsul pelvin si plecsul sacrat.

URETRA LA VACĂ
In general asemanatoare cu cele de cal, uretrele bovideelor se remarca prin
deschiderea lor in vezica,trigonul vezical fiind foarte redus.
Lipsita de ventricul uretral, nefiind dilatată in portiunea intrapelvină, uretra la
bovidee diminueaza progresiv,incepand de la origine pana la terminarea ei.La
mascul prezinta insa o configuratie particulara.
Peretii uretrei sant mult mai grosi decat la cal,mai ales in portiunea
intrapelvina,realizand un sfincter uretral extrem de evident,gros de aproape 2
cm si prezentand un rafeu median.Sub acest sfincter,intre musculoasa si
mucoasa, se constata prezenta unui evident plex venos.
URETRA LA PORC
La porc, ureterele sant extrem de largi la origine,calibru lor diminuand spre
extremitatea vezicala.
Configuratia uretrei la femela nu difera in principiu de a celorlalte animale
domestice.La mascul,in schimb,uretra apare extrem de lunga.Portiunea ei
pelvina, de asemenea foarte lunga,prezinta un calibru extrem de redus.
Intre sfincter si mucoasa exista un strat glandular evident,de culoare
deschisa si in continuitate cu prostata.
Muschiul bulbo-cavernos este foarte scurt si relativ gros,ca si la
rumegatoarele mari.
URETRA LA CAINE
La caine,uretrele sant relativ subtiri si se deschid in vezica,foarte aproape de
gatul vezical,dar la distanta unul de altul.
Prezentand o portiune pelvina exterm de lunga,uretra la caine este insa foarte
putin dilatabila.
La nivel arcadei ischiatice,ea prezinta un bulb uretral extrem de
dezvoltat,acoperit de un muschi bulbo-cavernos scurt,dar extrem de puternic
si format din doua jumatati.
Tesutul eractil al uretrei este cel mai dezvoltat,formand doua unflaturi:una
care canstituie glandul si alta situata la baza osului penian.
URETRA LA PĂSĂRI
Uretrele rezulta din reunirea mai multor ramuri care provin din diverse
portiuni ale rinichilor.Ele se asaza pe plafonul cavitatii,la fata inferioara a
rinchilor (spre marginea mediala a canallor defernte la mascul),pentru a se
deschide direct in cloca, la nivelul unui mic tubercul situat desupra marginii
rectale.
In cloaca, urinara se amesteca cu materile fecale si este eliminata o data cu
ele; ea este alba si semilichida, solidificandu-se in contact cu aerul si luând
aspectul unei mase decar stins.
Norme de protecţie a muncii

La orele de instruire practică ce se desfăşoară în laboratorul de

anatomie şi patologie veterinară este necesar să se respecte o serie de măsuri
de securitate şi protecţie a muncii, deoarece materialul cu care se lucrează
poate să fie infectat, animalele pot transmite diferite boli la om, unele
substanţe de uz veterinar pot fi toxice, putându-se produce de multe ori grave
accidente.
În timpul tuturor şedinţelor de laborator se va purta obligatoriu halatul
alb de protecţie, boneta albă(fetele obligatoriu părul strâns).
Folosirea instrumentarului de laborator în special a aparaturii electrice
se va face numai după un instructaj de folosire, executat de cadrul didactic
care conduce lucrarea respectivă.
Aparatele folosite pentru sterilizare vor fi dotate cu termometre iar cele
care realizează şi marirea presiunii(de tipul autoclavelor) vor fi prevăzute cu
manometer pe cadrul cărora este marcat vizibil, cu o linie roşie, limita
maximă de funcţionare normală.
Este obligatoriu ca lucrările să se execute în vase perfect curate şi care
se vor spăla imediat după utilizare.
Resturile de substanţe rămase vor fi neutralizate înainte de aruncarea
acestora în chiuvetă.
La lucrarile de anatomie patologică organele provenite de la animalele
infectate se va face numai prin respectarea normelor de asepsie, lucrându-se
numai la flacară, cu instrumente corespunzator sterilizate, în prealabil.
Când se vor executa lucrari de disecţii in cadrul lucrărilor de anatomie
se vor folosi numai cadavre de la animale sănătoase fără boli
infectocontagioase transmisibile la om. După terminarea lucrării se vor
distruge cadavrele, putând să se păstreze unele piese, formolizate.
În timpul lucrărilor de laborator, precum şi la cele din interiorul
adăposturilor de animale se interzice elevilor consumul de alimente şi de apă.
În cazul producerii accidentelor, se vor acorda măsurile de prim-ajutor,
după care cei accidentaţi vor fi transportaţi de urgenţă la clinicile umane.
Rinichi la cal

Rinichi vacă
Structura rinichiului
Bibliografie

1. Anatomia topografică a animalelor domestice V. Coţofan, Gabriel

Predoiu editura BIC ALL 2003 Iaşi
2. Moisiu M. şi col., Îndrumător de lucrări practice pentru meseria
veterinar; Editura CERES, 1993 Bucureşti.
3. Coţofan V.,; Palicică, R., Valentina Hriţcu, Carmen Ganţă, Anatomia
animalelor domestice, Vol. III, Ed. Orizonturi universale, Timişoara,
1999.
4. Gheţie, V., Paştea, E., Riga, I.: Atlas de anatomie comparată, vol. I. Ed.
Agrosilvică, Bucureşti, 1955.
5. Gheţie, V., Paştea, E., Riga, I.: Anatomia topografică a calului. Ed.
Agrosilvică Bucureşti, 1953.
6. Gheţie, V. ş.a.: Anatomia animalelor domestice. Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1958.