MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL JUDEȚEAN SUCEAVA

COLEGIUL „ANDRONIC MOTRESCU” – RĂDĂUȚI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU SUSȚINEREA EXAMENULUI DE
OBȚINERE A CERTIFICATULUI DE
COMPETENȚE PROFESIONALE

Nivel 4

- Tehnician veterinar-

Profesor îndrumător: Dr. IOSUB OANA

Candidat: Negru Sebastian

-2020-

1
 TEMA PROIECTULUI:
BOLILE PRESTOMACELOR LA
RUMEGĂTOARE

2
 CUPRINS:
ARGUMENT;
CAP I. BOLILE PRETOMACELOR ALE RUMEGĂTOARELOR
1.1. TUMORILE PRESTOMACELOR/ PARACHERATROZA
RUMENULUI
1.2. TULBURĂRILE INFLAMATORII ALE PRESTOMACELOR
1.3. ACIDOZA RUMENULUI
1.4. ATONIA DE ORIGINE VAGALĂ- SINDROMUL LUI
HOFLUND

1.5. TULBURĂRILE PROVOCATE DE INDIGESTIA CORPILOR

STRĂINI LA RUMEGĂTOARE
1.6. IMPISLIREA FOIOSULUI
1.7. SINDROMUL METEORISMULUI CRONIC
1.8. PAREZIA CRONICĂ A REZERVOARELOR GASTRICE
1.9. INDIGESTIA PRIN SUPRAÎNCĂRCARE A RUMENULUI
1.10. INDIGESTIA SPUMOASĂ – TIMPANITĂ SPUMOASĂ
1.11. INDIGESTIILE GAZOASE ALE PRESTOMACELOR
• Anexe
• Bibliografie

3
 Argument
După cum este unanim recunoscut, creşterea bovinelor reprezintă ramura
de bază a agriculturii.
Pe acest concept trebuie să se fundamenteze întreaga strategie de redresare şi
dezvoltare a ei deoarece pe plan mondial bovinele asigură 96% din producţia de
lapte, 33% din cea de carne, 90% din totalul pieilor şi cca 70% din producţia de
gunoi.
Datele statistice din ţări cu performanţe deosebite în producţia agricolă, atât din
Europa cât şi de pe alte continente, arată că producţia de origine animală
reprezintă 65-75% din totalul producţiei agricole faţă de numai 35-40% în
România, deşi condiţiile naturale şi practicile tradiţionale din ţara noastră sunt
favorabile desfăşurării acestei activităţi.
În ceea ce priveşte taurinele, acestea reprezintă în România, fără îndoială, una
dintre cele mai importante specii în cadrul şeptelului naţional.
Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent însemnat din
hrana populaţiei. Creşterea bovinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în
economia producţiei animale.
Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe care le furnizează:
ü. produse principale: lapte, carne;
ü. produse secundare: piei, gunoi degrajd;
ü. subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc., forţă de muncă.
Laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice complexe,
valorii biologice ridicate şi gradului înalt de digestibilitate.
Conţine peste 100 de substanţe necesare organismului uman, din care 20 de
aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine şi 45elemente minerale.
Exprimată în calorii, valoare nutritivă a unui litru de lapte este echivalentă cu
circa 400 g carne de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg varză,
125 g pâine etc.

4
Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă deosebită, ci şi în faptul
că poate fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000),
ceea ce contribuie la diversificarea alimentaţiei umane.
Hrana consumată este transformată cel mai economic în lapte; astfel, la acelaşi
consum de hrană, vacile de lapte dau o producţie echivalentă din punct de vedere
energetic cu 1000 Kcal, pe când animalele supuse îngăşării produc, prin
depunerile de carne şi seu, cca. 840 Kcal.
Din producţia totală de lapte produsă pe glob, mai mult de 90% este dată de vaci.
Carnea
Deşi producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca. 35-40% din producţia
mondială de carne, se estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul
mondial.
Creşterea cerinţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea nutritivă şi
dietetică a acesteia.
Alte produse
Bovinele furnizează de asemenea şi produse secundare deosebit de valoroase,
respectiv peste 90% din pieile folosite în industrie şi 75% din gunoiul de
grajd produs de toate speciile.
Creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea eficienţei
economice datorită faptului că foloseşte judicios furajele fibroase şi suculente,
precum şi toate produsele secundare din producţia vegetală.
De aceea menținerea sănătății bovinelor este foarte important, drept pentru care
am ales tratarea acetei teme.

CAP I : BOLILE PRESTOMACELOR ALE

RUMEGĂTOARELOR

5
1.1 TUMORILE PRESTOMACELOR/ PARACHERATROZA
RUMENULUI

În general, tumorile prestomacelor sunt rare la rumegătoare mici, relativ

mai frecvente la rumegătoarele mici. Dintre tumorile propriu-zise se pot cita
papilamatoza, care poate să se întindă pe toată muscoasa celor trei
compartimente, însă de cele mai multe ori se găsește localizată pe mucoasa
rumenului, în apropierea deschiderii esofagului in prestomace.

Modificarile anatomopatologice sunt caracteristice fiecărui in parte.

Simptomatologia se manifestă, mai ales când tumorile sunt așezate in jurului

două sfinctere, prin meteorism cronic uneori extrem de grav cu atât mai frecvent
si mai intens cu cât tumoarea progresează; in cazul tumorilor mari
carcinomatoase, apare parezia prestomacelor; in cazul limfo-matozei
distensiunea prestomacelor determină sindromul lui Hoflund , cu anorexia,
slăbirea continuă , imposibilitatea de ridicare si prezența la explorația internă.

Diagnosticul necesită, deseori utilizarea laparatomiei.

Evoluția este cronică, în toate cazurile animalele pierzându-și repede

valoarea economică.

Prognosticul este defavorabil.

6
 Paracheratoza epiteliului rumenal nu este bine cunoscută din punct de vedere
al etiologiei. Ea este întâlnită la vacile si oile care consumă cantități mari de
concentrare sau pelete de lucernă, fără sufiente suplimentări de furaje grosiere.

Modificarile anatomopatologice sunt caracterizate prin închiderea culorii

papilelor, îngroșirea și întinderea lor. Histologic, îngroșirea corespunde unei
hipercornificări ( hipercheratoză) și păstrarea nucleilor stratului cornificat în
unele cazuri, în aceaste celule apar vacuole. Paracheratoza este mai întinsă pe
suprafața mucoasei care este permanent în contact cu lichidul ruminal. Numărul
animalelor atinse este destul de ridicat, pâna la 40 %.

Profilaxia constă într-o alimentație normală fără a forța sporul de creștere

printr-o alimentație exclusiv

1.2. TULBURĂRILE INFLAMATORII ALE

PRESTOMACELOR

7
 Tulburările inflamatorii ale peretilor prestomacelor nu sunt așa de rare,
putând să intervină nu numai ca urmare a corpilor străini rotunzi, sau metalici
ascuțiți, dar pot sa fie secundare diferitelor acțiuni iritante pe agenți chimici, sau
toxici sau dupa turburările cu evoluție indelungată, ca sindromul de parazie a
prestomacelor , sau a celorlalte sindrome care favorizează schimbarea bruscă a
florei si faunei, ceea ce duce la scăderea ph-ului.

Simptomatologie: se traduce, de cele din cele mai multe ori, prin

sindromul de parezie a prestomacelor la care se adaugă creșterea temperaturii,
sensibilitateaa difuză la palpația profundă a tuturor ariilor prestomacelor și chiar
vomitări. Când procesele inflamatoare sunt consecința acțiunii agenților fizici sau
chimici, apare și o gastroenterita, așa încât volumul cavității abdominale se
reduce foarte mult, abdomenul supt, invers ceea ce se produce în sindromul de
parezie.

Animalele prezintă eructații fetide și deseori meteorizație cronică, mai ales

în cazul diverselor tumori de dimensiuni mari care îngreunează mișcările
prestomacelor.

Diagnostic: Evoluția în inflamațiile primitive este in general (8-10 zile)

dacă leziunile sunt superficiale, de două săptamâni când ele sunt profunde sau
sunt consecința intervenției complicațiilor prin bacilul necrofor, ca și acidoza
ruminală. Animalele slăbesc în general , prin repetatele recidive ale sindromului
de parezie a prestomacelor, pierzându-și valoarea econimica .

8
 Prognostic: este favorabil în formele primitive ușoare, rezervat în
formele grave, defavorabil în inflamațiile profunde ale întregului perete cu
participarea reacției peritoneale.

1.3 Acidoza rumenului

Prin acidoza rumenului se ințelege o stare mai mult sau mai puțin grave
a rumegatoarelor mari și mici, determinată de consumul unei material ușor
fermentescibil care duce la formarea de acid lactic în cantitatea mare în rumen,
însoțită de o toxiemie gravă, în urma reducerii sau dispariției florei sau a unei
mari parți din fauna prestomacelor, cu dezvoltarea de histamina in prestomace,
deshidratarea intensă, staza completă ruminala, orbire, falsa paraplegie și
moarte in procent mare.

Cauzele sunt reprezentate de raţii bogate în glucide şi reduse în proteine,

consumul de porumb aflat în faza de lapte , consumul crescut de reziduri de la
industria morăritului, a resturilor menajere, a sfeclei şi a coletelor de sfeclă.

Semne clinice:

În forma supraacută simptomele apar la 8-12 ore de la intervenţia cauzei

şi constau în nelinişte, gemete, anorexie (lipsa poftei de mâncare), scrâşniri din
dinţi, hipogalaxie (scăderea producţiei de lapte), hipomotilitate rumenală,
meteorism (balonare) moderat, consistenţă moale a rumenului, posibile

9
descărcări diareice. Marile funcţii (respiraţia, activitatea cardiacă) sunt
accelerate, animalul preferând decubitul.

Evoluţia favorabilă este marcată de creşterea reflectivităţii, a motilităţi

ruminale, temperaturii corporale sau a descărcărilor diareice cu fecale
spumoase, urât mirositoare.

În forma acută, simptomele apar la aproximativ 12-14 ore de la ingerarea

raţiei acidifiante şi constau din apatie, anorexie, astenie, gemete, tremurături
musculare, scăderea bruscă a producţiei de lapte, semne de laminită exprimate
prin tulburări locomotorii. Diareea, meteorismul şi modificările marilor funcţii
sunt mai discrete. Motilitatea rumenului este redusă şi de consistenţă moale.

Acidoza rumenală cronică, latentă se manifestă prin apetit capricios,

scăderea randamentului productiv, a procentului de grăsime din lapte, osteopatii
(afecţiuni ale oaselor), tulburări de reproducţie, creşterea incidenţei afecţiunilor
podale, a hepatitelor supurative etc. Nou-născuţii sunt subponderali, neviabili,
astenici, hiporeactivi, ceea ce-i predispune la boli (sindrom de diaree,
pneumopatii).

Diagnosticul se stabileşte pe baza coroborării anamnezei (dialogul cu

proprietarul), a anchetei nutriţionale (examen de laborator al furajelor) şi a
semnelor clinice cu furajarea, schimbarea raţiei sau a sortimentelor sale.

Prognosticul, având în vedere evoluţia în masă şi complicaţiile ce pot

să intervină este considerat rezervat spre grav.

10
 Profilaxia :

• evitarea schimbării bruşte a raţiei de la fibroase la raţii hiperglucidice;

• evitarea acoperirii necesarului nutritiv cu concentrate în proporţie de peste

65% (nici măcar în îngrăşătorii);

• fibroasele vor trebui să acopere minimum 18-20% din raţie în sectorul de

reproducţie şi 14-16% în îngrăşătorii, iar concentratele maximum 25%;

• schimbarea raţiei sau a sortimentelor sale se va face treptat pentru a permite

simbionţilor rumenali să se adapteze şi să supravieţuiască unui nou mediu;

• păstrarea unor stocuri de rezervă pentru a reduce incidenţa şi intensitatea de

acţiune a golurilor de furaje din îngrăşătorii;

• includerea în raţie a unei cantităţi reduse de fân netocat (1-1,5 kg/zi);

• asigurarea necesarului de apă, mai ales în cazul utilizării raţiilor acide;

• includerea în raţiile acide a substanţelor alcaline (bicarbonat de sodiu 1-2%);

11
• asigurarea bazei furajere cu fibroase care să reducă incidenţa indigestiilor prin
schimbări bruşte a raţiei;

• supravegherea periodică a stării de sănătate a animalelor;

Tratamentul curativ va impune:

• administrarea substanţelor antiacide (alcaline) pe cale orală: bicarbonat de

sodiu 300-500g, oxid de magneziu 80-100g împreună cu drojdie de bere 500-
1000g, carbonat de calciu 200g, (fără a se depăşi trei zile);

• administrarea adsorbantelor (cărbune medicinal 500g) şi a antibioticelor

(streptomicină, oxitetraciclină 5-10g);

• transferul a 4-5l de conţinut rumenal de la animale sănătoase;

• administrarea sulfatului de sodiu 0,5-0,6g/kg în sol 10-20%, în vederea
combaterii rumenotoxiemiei;

• administrarea de soluţii gluconate, electrolitice, bicarbonatate (i.v.);

12
• combaterea stării de şoc prin corticoterapie 1-2 mg/kg, soluţii poliionice şi
glucozate;

• administrarea vitaminei B1 (2-4g) şi a factorilor hepatoprotectori (metionină,

colină);

• efectuarea rumenotomiei, evacuarea conţinutului rumenal şi neutralizarea

conţinutului rămas cu soluţii alcaline;

• administrarea de fibroase de calitate şi netocate până la redresarea stării

generale, cu revenirea treptată la raţia dorită;
• în formele cronice, latente se va recurge la suplimentarea raţiei cu fibroase.

13
 1.4. ATONIA DE ORIGINE VAGALĂ- SINDROMUL LUI
HOFLUND

Prin sindromul lui Hoflund(1940) se Înțeleg tulburările determinate la

nivelul prestomacelor de leziunile ramurii inferioare a vagului și a ramificațiile
sale. Sindromul se traduce, în general prin greutatea trecerii ingestei prin
prestomace, prin distensiunea prestomacelor, anorexia, rărirea defecaților și
cantitatea mică de materii fecale eliminate sub forma de pastă, cu slăbirea
continuă a animalului.

Boala se întalnește mai frecvent la rumegătoare mari fiind citate și la

rumegătoarele mici.

Etiologie: cele mai frecvente leziuni care provoacă acest sindrom sunt
reticuloperitonitele traumatice și procesele inflamatoare ale pereților
prestomacelor, care pot să producă leziuni. Leziunile poate fi determinate și de
diferitele intervenții pe abdomen, în caz de reticuloperitonită sau chiar de leziuni
ale vagului, anterioare prestomacelor.

Patogeneza este destul de complexă deoarece experimental prin

vagotomic la diverse nivele, nu se poate reproduce complet aspectul clinic.

Diagnostic: în sindromul lui hoflund este greu de precizat manifestându-

se sub forma de constipație și destensie a pereților abdominali, astfel încât poate
să fie considerat ca un sindrom de paralizie a prestomacelor. Mișcarile ruminale
din primele două aspecte clinice, ca și calitatea materialului din prestomace, ne
face să insistăm mai mult asupra indigestiei vegale decât asupra sindromul de
parezie a prestomacelor.

14
 Evoluția: este progresivă, persistentă acestor aspecte fiind îndelungată, de
peste 15-30 zile în care timp animalul poate să avorteze sau să ajungă într-un grad
mare de autointoxicație, care abligă la sacrificarea de necesitate.

Prognostic: este grav sau defavorabil

1.5. TULBURĂRILE PROVOCATE DE INDIGESTIA

CORPILOR STRĂINI LA RUMEGĂTOARE

Prin aceste denumiri se înțeleg toate tulburăile prestomacelor și ale tuturor

organele din jur, provocate de ingestia corpilor străini care pot să emigreze în
diferite direcții. Indiferent de locul unde s-ar opri acesti corpi străini, primul
simptom ramâne totdeauna de natură digestivă. Tulburările sunt numeroase, cu
toate că rumegătoare prezintă o mare toleranță fața de corpii străini ingerați.

Etiologic: Cauzele predispozante depind de felul în care

rumegătoarele mari fac prehensiunea de superficialitate gustului, de faptul că

15
pentru formarea primului bol ele fac mestecații reduse, de prezența papilelor
filiforme de pe limba îndreptate înapoi spre faringe, de frecvența pervertirea a
gustului la rumegătoare. Tendința lor de a mirosi, a linge , a înghiți orice corp
străin chiar în stări normale, favorizează și mai mult apariția boli.

Simptomatologia este variabilă după cum s-a arătat la patogenie, în

funcție de natura, forma , lungimea corpilor străini și după compartimentul
gastric atins. Simptomatologia va fi deci împărțită după natura corpilor străini in
trei aspecte clinice.

Evoluția este accidentelor date de corpii străini ascuțiți la rumegătoare este

extrem de variabilă. De obicei, corpii străini ascuțiți la un singur capăt, se pot
închista în 5 zile, în mod constant, mai ales, dacă animalul este pus în poziție
declivă.

Faza acută poate să îmbrace o formă așa zisă hiperestezică rapidă, în care
toate simptomele funcționale și mai ales cele dureroase apar brusc, zgomotos
pentru că după câteva ore animalul să se prezinte normal.

Prognostic trebuie să fie totdeauna chiar când corpul străin s-a eliminat la
exterior printr-un abces abdominal sau când animalul pare că este complet
vindecat recăpătându-și viociunea, mișcarile apetitul normal, deoarece între
timp poate să intre în scena patogenitatea unui alt corp străin în rețea sau în
rumen.

16
 1.6. IMPISLIREA FOIOSULUI

Este o stare cu evoluție cronică destul de gravă de diagnosticat, care apare

la rumegătoarele mari în urma consumului unui material alimentar care a suferit
lignificarea, așa cum sunt lujerii sau lucerna babarina, frunzele uscate sau chiar
ramurele uscate sau de pe care au cazut frunzele.

Anatomopatologia procesul impresionează prin dezvoltarea enormă a

foiosului, duritatea extremă la palpație prin presiunea și prin prezența materialului
uscat cu degenerarea și lignificarea mucoasei.

Simptomatologia. Animalele manifestă semne de colici, respirația

superficială, temperatura între limitele normale, pulsul si cordul puțin accelerate,
cel puțin în prima perioadă

Diagnosticul mai precis se pune pe calea laparatomiei și explorația prin

flancul drept sau prin, laparatomiei în flancul stâng, luminotomie si control prin
traversul peretelui ruminal a dimenisunilor și consistenței foiosului.

Evoluția este în general de 7-10 zile , animalele întind în autointoxicație

prin putrefierea materialului din celelalte prestomace anterioare

Prognosticul este foarte grav

17
 1.7. SINDROMUL METEORISMULUI CRONIC

Prin meteorism cronic se înțelege acumularea și dilatarea periodică prin

gaze a rumenului. Acest sindrom poartă diferite denumiri: indigestia gazoasa
cronica a rumenului; timpanismul cronic, meteorismul cronic sau recurent. El
apare ori de câte ori se produc opriri în evacuarea gazelor fie prin eruetație fie pe
calea intestinului.

Etiologie: La baza apariției aceastui sindrom sau tulburările funcționale

sau organice ale diferitelor viscere care pot determina pe cale reflexă oprirea
eructațiilor.

Diagnostic: Diagnosticul etiologic este mai greu de stabilit și precizarea

lui nu se poate face decât prin eliminarea. Toate tulburările cronice oclusive sau
obstructive ale esofagului se precizează pe cale cateterismului esofagian ce
ajunge la sindromul de parezie al prestomacelor.

Prognostic: este grav în toate formele în care meteorismul se repetă. El

ramâne grav și atunci când starea de nutriție a animalului este proastă. Oricare
leziune tuberculoasa duce la un prognostic defavorabil.

Tratament: preventiv constă în tratamentul corect al fiecăreia din stările

care pot să determine meteorismul recurent . Tratamentul medicamentos va fi
etiologic, în sensul că va viza fiecare boală principală care stă la baza
meteorismului cronic. În dispepsia motrice, așa cum se observa la viței, se va
18
urmari restabilirea stării generale a animalului printr-o alimentație
corespunzatoare și prin stimulente generale .

1.8. PAREZIA CRONICĂ A

REZERVOARELOR GASTRICE

Această stare a prestomacelor corespunde din punct de vedere clinic unui

adevărat sindrom. De astfel, acest sindrom este întâlnit în aproape toate bolile
generale a rumegatoarelor mari ca și în toare afecțiunile proprii ale
prostomacelor. Prin atonia prestomacelor se înțelege scăderea tonusului
musculaturii rezervoarelor gastrice care va determina o aglomerare exagerată de
alimente în aceste viscere și o întârziere în evacuarea lor.

Etiologie: Cauzele predispozante sunt reprezentate de stări de epuizare a

animalului, bătrânețe, de alterarea posibiltăților de contracție a prestomacelor
determinate de diverse cauze: însuficienta transmisiunii înfluxurilor de la
receptori la analizatori și învers, de diminuarea forței de contracție a
prestomacelor prin diverse leziuni

Cauzele ocazionale: care se adaugă celor predispozante sunt: consumul

îndelungat și în cantitatea mare de alimente prea uscate, lemnoase , încarcate cu
pamant sau nisip( în cazul recoltărilor după ploi) sau furaje din regiunile

19
mlăștinoase. Furajele tocate marunt, ca șișca, pleava, chiar cocenii sau ciocălăii,
cereale sub forma de grăunte neuruite , turte oleagonase.

Patogenie: Oricare din procesele citate se reflectă asupra contractibilități sau

excitabilităților musculaturii prestomacelor. Alimentele nefermentescibile duc la
o împistare pe când cele care fermentează ușor pot produce și o cantitate mai
mare sau mai mică de gaze. În același timp materialul începe să se decanteze, să
se modifice, prin dispariția florei celulozolitice și apariția unei flore de obicei
grav pozitiv, ce duce la modificarea ph-ului rumenului, la reducerea secreției
salivare care asigură în permanență corectarea ph-ului ruminal, prin marea
cantitatea de bicarbonat de sodiu pe care o posedă.

Modificările anatomopatologice: Cadavrele întotdeauna slăbite sau balonate,

fazele de autoliză postmortală extrem de rapide. Se observă distensiunea enormă
a rumenului, foiosului a rareori la adulți, la viței de oricei numai a rumenului,
prin alimente și faze care au mirosul fetid, putred în rumen alimentele au
aspectul noroios, ca o consecință a consumării rezidurilor industriale sau
aproape uscat când animalul a consumat furage grosiere.

Simptomatologie: boala debutând lent semnele clinice se întalează insidios

încat îngrijitorii cu greu pot să constate că animalul este bolnav.

Tulburări funcționale digestive. Apetitul se reduce, devenind capricios, iar

în cursul evoluției bolii dispare complet. Modificarea gustului se constată de la
început, majoritatea animalelor prezentând din primele ore sau zile.

Semnele fizice: evoluează paralel cu cele funcționale. Cavitatea abdominală

ia proporții din ce in ce mai mare, ca o consecință a stagnării materialului în
rumen, făcând conturul flancului stâng din ce în ce mai evident; groapa

20
flancului rămane escavată până în momentul în care începe meteorismul.
Aceasta din urmă apare cu atât mai devreme cu cât alimentele ingerate sau mai
fermentescibile și cu cât eructațiile sau încercările de rumegare sunt din în ce în
ce mai rare sau intrerupte. La palparea rumenului prin presiune, în unele cazuri
se constată o împistare tradusă prin păstrarea amprentei pumnului; la altele
consistența este moale, elastică. Animalele prezintă sensibilitate la presiune; la
asculația rumenului frecvența și intensitatea zgomotelor contracților ruminale
este din ce în ce mai redusă putând aparea cam 3-5 contracții în 15 minute și nu
10-15 cât trebuie să fie normal.

Semnele generale: devin din ce în ce mai evidente în raport cu evoluția

sindromului în primele zile, temperatura se menține în limitele normale, ulterior
devenind subfebrilă sau în cazul complicațiilor ajungând la febră adevarată.
Variațiile ei sunt mari mai ales dacă nu se ia în considerație frecvența paraliziei
rectale și apariția așa-zisei ,, respirații anale" . Temperatura periferică începe să
coboare din perioada de stare, hipotermia exagerându-se cu gradul întoxicatiei.
Botul la bază coarnelor, extermitațiile și pielea în general , sunt reci , respirația
este de asemenea rece. La debutul bolii , respirația este acclerată și plingătoare
când apare meteorismul, rara și amplă din momentul în care apar semne
autointoxicației. Pulsui iși marește frecvența însă își pierde tensiunea și
amplitudinea în cursul evoluției bolii.

Diagnosticul simptomatologic: este ușor de pus pe baza aspectului general,

al semnelor funcționale și fizice și pe baza anamnezei. Diagnosticul anatomic și
etiologic este mai greu de stabilit. Precizarea se face prin eliminarea
sindromelor sau biliilor care îmbracă în general aceeași simptomatologie.

Evoluția: este totdeauna lentă în legatura directă cu cauza predispozantă și

ocazională care au contribuit la declanșarea bolii. De obicei , ea ține 2-3

21
săptămânii, o lună și uneori mai multe luni , uneori fiind întreruptă de scurte
perioade de ameliorare. Cele mai multe cazuri însa evoluează progresiv
animalul pierzând producția ajungând în cele mai urmă la casexie și falsa
paraplegie. Vindecarea sau ameliorarea se produce în general între 10-15 zile
fiind anunțată prin apariția descarcărilor diareice cu materii fecale moi, în care
apar bucări sau aglomerate de material alimentar uscat sau incomplet triturat.

Prognostic: este totdeauna rezervat , el depinzînd de starea de întreținere în

care a fost surpins animalul, de gestația înaintată, eventual de întoxicația
microtică, Prognosticul poate fi favorabil când boala este de origine alimentară;
este cu totul defavorabil dacă sindromul de parezic este recidivant sau a
recidivat de mai multe ori și mai ales atunci când leziunile determinante sunt
incurabile.
1.9. INDIGESTIA PRIN SUPRAÎNCĂRCARE A RUMENULUI

Indigestia prin supraîncarcare sau impistare a rumenului constă dintr-o

ascumulare enormă de material alimentar nefermentescibil în prestomace,
urmată de dilatarea exagerată a pereților lor. Este o stare funcțională sporadică,
nerecidivantă.Boala este caracteristică rumegătoarelor în general, aparînd cu o
frecvență mai mare la rumegătoarele mari, rar întâlnită la cele mai mici.

Etiologie: Instalarea bolii este consecința unor tainuri abundente de alimente

nefermentescibile și a reducerii capacitații de contracție a pereților
prestomacelor , în forma primară boala poate să apară ca o consecința a
schimbării bruște de alimentație, din cele mai multe ori după trecerea la un
regim uscat, forma din furaje grosiere sau concentrate.

22
 Modificările anatomopatologice impresionează prin destinderea extremă a
prestomacelor, prin alimente care mențin mulajul prestomacelor. Rareori și în
general în cazurile în care evoluția a fost îndelungată, rumenul conține și gaze.

Patogenie: Distensiunea bruscă a prestomacelor printr-o mare cantitate de

alimente indigeste, duce la greutatea menținerii contracților prestomacelor și
desigur la dureri în cazurile în care alimentele sunt ingerate rapid, ph-ul
conținutului scade și o dată cu el și motilitatea prestomacelor.

Simptomatologie: apare foarte diferit, după calitatea și cantitatea furajelor ,

după starea fiziologică a animalului în general, se socotesc patru aspecte ale
acestui indigestii: indigestia simplă, indigestia prin impistare, indigestia cu
timpanism și indigestia cu toxiemie.

Diagnotic: se bizuie pe datele anamnetice, pe cunoașterea condițiilor de

exploatare a animalului și mai ales pe alimentație, pe semnele fizice și
funcționale apărute pe lipsa febrei și a modificarilor de puls, pe lipsa neutrofiliei
la examenul hematologic și, uneori pe eliminarea materiilor alimentare
marunțite insuficient în materiile fecale, mai ales când indigestia prin impistare
este simplă, colici și manifestarea zgomotoasă în indigestia prin impistare și
prin semnele caracteristice în celelalte două forme.

Tratamentul preventive trebuie să aibă în vedere alimentația corespunzătoare

a animalelor, mai ales după stările de stres sau când acestea sunt puse la regim
de îngrașare; rațiile alimentare mai ales când sunt unilaterale trebuie să fie date
în cantitate mai mică și desigur în legatură cu starea fiziologică a grupului de
animale care au trecut prin aceste stări de stres.

23
 1.10. INDIGESTIA SPUMOASĂ – TIMPANITĂ SPUMOASĂ

Indigestia spumoasă: este o timpanită în care gazele apar sub forma de

spumă, ocupând întregul spațiu al rumenului și retelei. Acest material nu se
preteaza nici la eructație nici la vomitare în mai mult obstrucționeaza esofagul,
ducând astfel la distensiunea prestomacelor la tulburări respiratorii și circulatorii
fatale, ca și în timpanita acută. Difereța între timpanita acută și cea spumoasă
consta în faptul ca în primul caz gazele sunt acumulate sub forma de dom
deasupra lichidului ruminal. Frecvența indigestiei spumoase este mai mare la
rumegătoarele mari, rareori la cele mici.

Etiologie: Boala apare ca o consecința a ingestiei alimentelor timpanogene,

cum sunt toate leguminoasele în perioada de preînflorire, porumbul verde
consumat sub forma de plante întregi cu frunze, știuleți.

Patogenia: Este desul de discutată. Se pare că elementul timpanogen constă în

cantitatea de proteine sau de mucoproteine din alimente și din salivă a căreia
secreție după consumul furajului verde este mai redusă favorizând posibilitatea
de dezvoltare a bacteriilor mucogene.

Diagnosticul: Se pune mai sigur după introducerea sondei buco-esofa-giene pe

care nu apar gaze, în timp ce la retragere, ea este plină de spumă; același rezultat
se obține și la puncția rumenului, pe trocar apărînd o redusă cantitate de spumă.

Evoluția: Este asemanatoare cu a indigestiei gazoase, cu singură diferență că ea

evoluează spre exitus pe când în timpanita gazoasă evacuarea gazelor se poate
face și pe cale intesinală, după ce s-a instituit diareea.

Prognostic este foate grav

24
Tratamentul preventiv constă în administrarea la animale înainte de a fi scoase
la păscut, a substanțelor grase, în special a uleiului ars de mașină 0,300-0,500g ,
sau a uleiului de arahide 70g , sau pulverizarea lor pe iară de păscut , sau prin
administrarea grasimilor. Rezultate mai bune se obțin însă prin administrarea
antibioticelor. Dozajul de antibiotice este diferit , după autor de la 50 mg
procain-penicilin administrate periodic de la 1 la 3 zile.

Tratamentul curativ constă în administrarea metilsiliconului sau chiar a unor

detergenți casnici . Siliconi pot să fie administrați fie sub forma de breuvaj în
suspensie lichide 1%, sau cu sondă , câte 600-900 mil sau , prin trocar 100-150
ml direct în rumen , mijlocul cel mai eficace de altfel.

1.11. INDIGESTIILE GAZOASE ALE PRESTOMACELOR

Acumularea de gaze în prestomace este un fapt destul de comun, fiind declanșat

prin intervenția unui număr destul de mare de factori. În unele cazuri, contează
producția mare de gaze, ca în timpanită , în altele imposibilitatea de evocuare
prin eructație sau pe calea interstinului, sau ca o consecință a lipsei de motilitate
a prestomacelor . După felul cum ele evoluează vor purta și denumirile
respective. În orice caz, pagubele economice provocate de aceste stări sunt
importante atât prin mortalitate în cazul evoluției supra-acute, cât și prin
pierderea valorii cărnii ca urmare a slabiri în cazul formelor cu evoluție cronică.

25
Etiologie: Cauzele predispozante sunt , reprezentate de schimbarea bruscă a
alimentației, de tonusul redus al prestomacelor, eventual de surmenajul de
producție , transport sau alte condiții de stres , de convalescența, diverse
visceropatii în stare subclinica și de foarte multe ori, de prezența aderentelor
cronice ale prestomacelor cu viscerele din jur. Predispozant mai acționează
lacomia , starea echilibrului neurovegetativ.

Cauzele ocazionale sunt în majoritatea cazurilot de ordin alimentar , cele mai

multe cazuri apărînd după consumul alimentelor ușor fermemtescibil , între
acestea situîndu-se în primul rând leguminoasele ca trifoiul, lucerna , mazărea,
lintea , bobul, vrejii de cartofi .

Patogenie: Deși boala este cunoscută din timpurile preistorice , totuși nici până
astăzi nu există cu precizie o explicație patogenică completă, în consecința
aceste direcții este necesară o poziție eclectică, în ceea ce privește predispoziția
speciei și individului, desigur că aici intervine pe de o parte funcția
caracteristică a rumenul ca organ de fermentare, pe de altă parte factorii
individuali citați între cauzele predispozante la care se adaugă și ii activează
factorii ocazionali.

Modificări anatomopatologice. Cadavrele animalelor cu timpanism

impresionează prin enorma dilatare a întregii cavități abdominale. La
deschiderea cavității abdominale, prestomacele și în special rumenul, sunt
enorm de destinse, restul tubului digestiv apărînd ca un adevărat apendice al lui,
în multe cazuri pereții rumenului și mai ales ai rețelei sunt rupți post-mortem și
uneori chiar în timpul vieții ceea ce este demonstrat prin infiltrația buzelor
plăgii cu material alimentar , fapt neîntâlnit în rupturile post-mortem.

26
Simptomatologie: Manifestarea bolii apare la scurt timp de la consumul
alimentelor , chiar fără ca animalul să fie manifestat plenitudinea flancurilor.
Primul semn este oprirea consumului, privire îngrijorată. Animalul întoarce din
când în când capul spre flancuri, încearcă să facă eructații.

Evoluția este foarte rapidă. Unele animale se pot vindeca spontan după 20-30
minute sau până la 48 ore , prin reluarea eructațiilior sau chiar a vomitării și
diareei. Cele mai multe mor în câteva minute sau câteva ore prin asfixie
mecanică și nu prin gaze toxice, deoarece evacuarea bruscă a gazelor duce la
redresarea completă a animalului, fără să mai vorbim că după o astfel de
dilatație a prestomacelor o rezorbție de materiale la nivelul peretelui lor nu este
posibilă.

Prognosticul este totdeaună grav, cu atât mai mult cu cât animalul este de talie
mică, deci cu o capacitate abdominală redusă. În toate cazurile însă,
prognosticul este agravat pentru faptul că apare la un numar mare de cazuri în
același timp.

Tratamentul preventiv este de cea mai mare importanța în consecință trebuie

instruiți îngrijitorii de animale, în special cei de la pășune, pentru a evita
scăpările animalelor în leguminoase, mai ales în faza de preînflorire sau de
înflorire, cu atât mai mult cu cât animalele nu au consumat fibroase care să le
întrețină eructația. Dozele de antibiotice sunt urmatoarele: procain - penicilin 50
mg la juninci, 50-70 mg la adulte : rezultate mai sigure după alții se obțin cu
100-200 mg penicilină. Defectul acestei medicații este trecerea în lapte a
penicilinei, fapt prohibit de lege în alte țări. Rezultate bune se obțin de
asemenea , preventiv prin eritromicină 70 mg, cloramfenicol 1000 mg ,
exitetraciclin 100mg.

27
Tratamentul curativ: Îngrijitorii trebuie să știe să aplice călușurile, snopii de
pelin sub forma de caluși și dacă numarul animalelor atinse nu este prea mare se
va cauta sa fie alergate fie pe teren drept fie mai bine pe deal în sus pentru că în
acest fel să se degajeze cardia prin oblicitate.

28
Anexe

29
 Stomacul la rumegătoare – faţa dreaptă
1. Rumenul; 2. Reţeaua (Reticulul);
3. Foiosul (Omasum); 4. Cheagul (Abomasum)

a. Sacul dorsal (stâng) al rumenului;

b. sacul ventral (drept) ruminal;
c. conul dorsal ruminal;
d. conul ruminal caudal, ventral;
e. esofagul;
f. duodenul.

Schema secțiunii transversale în treimea anterioară a

cavitățiabdominale la bou
A. rumen, B. abomasum, C. omasum, D. ficat, E. duoden, F.vena portă, G.
aorta descendentă, H. vena cavă caudală, I. rinichi, J. ileon, L. pancreas, M.
bursa omentalis

30
Tratamentul in indigestie prin supraîncărcare

31
 Aspect clinic in acidoza ruminala

Aspectul abdomenului în meteorism și locul de elecție pentru

ruminocenteză

32
Plasarea profilactică a magneților ( prevenirea reticulitei)

Vacă cu rumenostomă

Aspect clinic în meteorism ruminal

33
 Diverse tipuri de trocare

Recoltarea lichidului ruminal pentru determinarea ph-ului și simbionților

34
 BIBLIOGRAFIA

1. Solcan Gh., Beşchea Chiriac I. S., 2005 - Toxicologie veterinară– manual

practic. Ed. Tehnopress, Iaşi
2. Solcan Gh., Boghian V., Rollin F., 2005 – Patologie si clinica medicala
veterinara, Ed. "Ion Ionescu de la Brad", Iasi,
3. Mitrea I.L., Solcan Gh., DaneşDoina, IoniţăMariana, Solcan Carmen, 2006-
Dermatopatologia animalelor de fermă, Ed. Medicală Veterinară, Bucureşti,
4. C. Falca, G. Solcan, M Mircean, T Mot, C M Braslasu, G Giurgiu, C Vlagioiu,
C Pop, I Papuc,V Vulpe, 2011, Medicina interna a animalelor, vol. 1 2, Ed.
Eurostampa, Timișoara

5.V. Boghian, Gh. Solcan, 2012, Patologie si clinica medicala. Bolile aparatului
digestiv și peritoneului, Ed. "Ion Ionescu de la Brad", Iasi.

35