Apetri Diana Maria

Farmacie, anul 3, grupa 10

Parvoviroza

Parvoviroza este o boală extrem de contagioasă, cu o rată de mortalitate

ridicată în cazul câinilor netratați, și afectează de obicei puii nevaccinaţi (cu vârsta între 2 luni
şi 2 ani), dar poate apărea și la adulții nevaccinaţi. Semnele clinice includ adesea lipsa poftei
de mâncare, apatia, vărsăturile și diareea. Testarea și tratamentul trebuie inițiate imediat, căci
mortalitatea este ridicată și prognosticul se agravează pe măsură ce se întârzie cu tratamentul
și semnele clinice se înrăutățesc.

Parvovirusul canin original, descoperit în 1967 și numit CPV-1 (Canine

ParvoVirus), nu reprezenta o mare amenințare medicală decât pentru puii nou-născuți. Asta
până în 1978, când o nouă variantă, mult mai agresivă, a apărut în SUA, CPV-2, o mutație din
parvovirusul felin (cunoscut și sub numele de panleucopenia felină). Au trecut peste 50 de ani
de atunci și cea mai frecventă formă a virusului se numește CPV-2b. De menționat, de
asemenea, noua tulpină a parvovirusului descoperită în anul 2000, deosebit de virulentă, CPV-
2c, care devine rapid a doua cea mai comună formă de parvovirus canin, fiind capabil să
infecteze și pisicile.

Parvoviroza este o boală extrem de contagioasă cauzată în principal de

parvovirusul canin tip 2 (CPV-2). Virusul atacă tractul gastrointestinal și sistemul imunitar al
câinilor tineri sau chiar al adulților, dar și al animalelor sălbatice înrudite (ex: lup, vulpe,
coiot). De asemenea, poate să afecteze și mușchiul inimii la animalele foarte tinere și la puii
nenăscuți.

‘Parvo’ cum este ea cunoscuta printre posesorii de animale de companie, se transmite prin
contact direct cu un animal deja infectat sau indirect prin obiecte sau zone contaminate.
Particulele de virus se pot transmite atunci cand proprietarul pune mana si pe un animal
bolnav, dar si cu ajutorul hainelor sau prin intermediul incaltamintei.
Toți câinii nevaccinați sunt expuși riscului să facă parvoviroză, dar câinii cu vârsta între 2 luni
și 2 ani prezintă un risc mai mare a de a fi infectați. Când puii sunt născuți, organismul lor
este incapabil să producă anticorpi împotriva vreunui invadator infecțios. Aceștia ar fi total
neprotejaţi, cu excepția faptului că natura a creat un sistem care să îi protejeze, și anume
mama lor. Căţeaua secretă timp de 7 zile după naștere un anumit lapte, numit colostru.
Colostrul conține toți anticorpii pe care câinele-mamă i-a circulat în propriul corp și, în acest
fel, își dă propria experiență imună. La fiecare nouă zile, nivelurile de anticorpi deținute de
cățeluși scad la jumătate. Când nivelul anticorpilor scade la un anumit nivel, nu mai au
suficienţi anticorpi pentru a-i proteja și, dacă sunt expuși la un număr suficient de mare de
particule virale, se vor infecta. Vârsta la care dispar anticorpii materni este diferită pentru
fiecare cățel și nu este previzibilă.

Schema de tratament

Desigur, un protocol de parvoviroza trebuie stabilit cu medicul dumneavoastra veterinar, noi

doar va vom expune niste principii de tratament pe care obisnuim sa le aplicam in cadrul
cabinetului nostru veterinar. Cu tratament agresiv inceput cat mai devreme, rata de mortalitate
in parvoviroza poate scadea de la 90 la suta la mai putin de 10 la suta (adica daca fara
tratament se estimeaza ca 9 din 10 caini mor, cu tratamentul adecvat, se poate transpune ca
doar 1 din 10 caini sa moara de parvoviroza).

Deci, ca principii de tratament pentru parvoviroza la caini, amintim:

1. Corectarea deshidratarii si deficitul de electroliti prin tratament perfuzabil in rata continua

(din experienta amintim ca in parvoviroza intalnim hipoglicemie – scaderea glicemiei,
scaderea potasiului, dar si a albuminei – lucruri ce pot fi echilibrate prin tratament perfuzabil);

2. Prevenirea unor infectii bacteriene (nu de fiecare data este nevoie si de antibiotic – in
general daca neutropenia este prezenta – un subtip de leucopenie – scaderea celulelor albe);

3. Terapia cu analgezice (medicamente pentru durere – pentru confortul pacientului) –

exemplu: opioidele (butorfanol sau buprenorfina);

4. Tratament agresiv cu antivomitive – combinatii de medicamente (precum metoclopramid –

in rata lenta continua, maropitant – cerenia, ondasetron etc). Nu fiti surprinsi daca dupa aceste
antivomitive pacientul inca vomita;

5. Tratament cu pansament gastrice precum pantoprazol;

6. O abordare pentru suportul nutritional ar fi si montarea unui tub nazogastric prin care se
poate hrani cu hrana hiperproteica si cu ajutorul careia se poate extrage si excesul de suc
gastric pentru a preintampina alte vome.

7. FMT (fecal microbiota transplantation) sau Transplantul de fecale – sunt studii puternice ce
au demonstrat faptul ca inlocuirea florei bacterine din intestinul cainelui bolnav de
parvoviroza cu o flora bacteriana a unui caine sanatos trateaza mult mai rapid si mai eficient
scaunele diareice cu sange. Procedura de transplant de fecale se realizeaza cu succes si in
medicina umana de ani buni.

8. Un tratament controversat (privind eficacitatea) ar fi si administrarea unui ser hiperimun

precum Salvacan P sau Canglob P – imunoglobuline anti parvo canin.

Kabiven contine solutii de aminoacizi (substante utilizate pentru formarea proteinelor),

grasimi, glucoza si electroliti.