Boala este produsă de parvovirusul canin de tip 2 (CPV-2).

Modul în care s-a

format acest nou tip de virus nu este încă pe deplin elucidat, una dintre ipoteze sugerând că la
originea sa ar putea sta virusul panleucopeniei feline (Feline Panleukopenia Virus-FPV) sau
un alt parvovirus strâns înrudit antigenic cu acesta.
Rezistența CPV-2 la acțiunea factorilor fizici şi chimici este remarcabilă. Rezistă
foarte bine la acțiunea temperaturilor înalte, precum şi la variațiile de pH ale mediului. La
temperatura de 80ºC poate supraviețui 15 minute, la 60ºC rezistă o oră, iar la 56ºC rămâne
viabil 24 de ore.
Virusul rezistă la acțiunea a numeroase substanțe dezinfectante (alcooli, fenoli,
betadină, dezinfectant cationic etc.), fiind inactivat doar de aldehide (formaldehidă,
glutaraldehidă), βpropiolactonă şi hidroxilamină. Este sensibil şi la acțiunea unor agenți
oxidanți, cum ar fi hipocloritul de sodiu.
Sursele de infecție. Sunt reprezentate de animalele bolnave sau cele aflate încă în
perioada de incubație, virusul fiind eliminat în cantități mari prin fecale, începând cu a 4-a zi
după contactul infectant. Un rol important, atât ca vectori, cât şi ca purtători activi, îl au
animalele adulte care nu dezvoltă forme clinice aparente dar pot fi purtătoare şi eliminatoare
de virus.
Normele generale de profilaxie nespecifică sunt extrem de greu de aplicat datorită
gradului de răspândire a virusului în mediu şi a rezistenței sale deosebite. Se recomandă
evitarea contactului dintre animalele bolnave şi cele sănătoase, precum şi frecventarea
locurilor contaminate de către cățeii tineri.
În canise se recomandă ca fătările să se realizeze în boxe individuale pentru fiecare
cățea, iar după fiecare serie de fătări sau serie de pui înțărcați, boxele să fie supuse unei
curățiri mecanice riguroase, după care să fie dezinfectate cu soluție de formol 4% sau
hipoclorit de sodiu 6%.
În crescătorii se impune evitarea contactului dintre cățeii cazați în boxe diferite,
precum şi limitarea accesului vizitatorilor pe teritoriul crescătoriei, aceştia putând vehicula
virusul pe haine sau pe încălțăminte. Animalele bolnave vor fi izolate strict de restul
efectivului, vor fi tratate şi pot fi reintroduse în efectiv numai după cel puțin două săptămâni
de la vindecare.
Imunizarea pasivă cu ajutorul serurilor hiperimune sau a preparatelor
imunoglobulinice poate fi făcută preventiv sau de necesitate, la animale suspecte de
contaminare, neimunizate activ, aflate la vârsta receptivității maxime.
 Primele vaccinuri care au fost folosite pentru imunizarea câinilor împotriva
parvovirozei au fost vaccinurile heteroloage, folosite în imunoprofilaxia panleucopeniei
feline.
În prezent, în lume se produc şi se comercializează o serie de vaccinuri
antiparvovirale pentru câini, omoloage, atât inactivate cât şi vii atenuate, eficiența lor în
prevenirea infecțiilor fiind foarte ridicată. Vaccinarea cu vaccinuri constituite din tulpini vii
atenuate este cea mai utilizată metodă de imunizare a cățeilor împotriva parvovirozei.
Vaccinurile antiparvovirale inactivate, sunt în prezent rar folosite în imunoprofilaxia
bolii, fiind indicate doar la cățele gestante, animale debilitate sau la cele care au fost private
de colostru.
În prezent se utilizează în practică două tipuri de vaccinuri vii atenuate, denumite
sugestiv „vaccinuri blânde” şi respectiv „vaccinuri fierbinți”.
„Vaccinurile fierbinți” conțin tulpini atenuate printr-un număr mai redus de pasaje
decât în cazul „vaccinurilor blânde”, aceste tulpini fiind capabile de o replicare intensă a
virusului în organismele receptoare. Acest fenomen favorizează o penetrare mai eficientă a
barierei anticorpilor maternali reziduali prezenți la cățeii tineri, şi este urmat de un răspuns
imun prompt prin sinteza de anticorpi specifici, la un titru protectiv.
Green şi col. recomandă adaptarea schemelor de vaccinare în funcție de statusul imun
al cățeilor şi tulpina vaccinală utilizată:
- cățeii al căror nivel al anticorpilor maternali reziduali nu este cunoscut (lucru
obişnuit în practică) vor fi imunizați la 8, 12, 16, 20 şi 22 de săptămâni în cazul în
cazul în care se utilizează vaccinuri vii atenuate care conțin tulpini „blânde”.
- dacă se utilizează tulpini „fierbinți”, vaccinările vor fi efectuate la vârsta de 6, 9 şi
12 săptămâni, apoi animalele pot fi revaccinate anual.
- cățeii care nu au beneficiat de colostru la naştere sau care au suferit diferite
fenomene imunosupresive pot fi vaccinați la vârsta de 5 săptămâni cu un vaccin
inactivat, după care schemele de imunizare prezentate anterior pot fi adaptate
situației epidemiologice prezente în zonă.
În cazul apariției bolii într-un efectiv de câini este obligatorie izolarea animalelor
bolnave şi tratarea acestora. Concomitent, întreaga crescătorie (curte, canisă) va fi
dezinfectată cu soluție de hipoclorit de sodiu 6% sau un alt dezinfectant activ împotriva
parvovirusurilor.
 Bibliografie

1. Mânzat Moga R, 2005 - Boli virotice și prionice ale animalelor, Timișoara.

2. Carmichael, L.E., Schlafer, D.H., Hashimoto, A., 1994, J. Vet. Diagn. Invest., 6(2)
165.
3. Green, C.G., 1998, Infectious diseases of the dog and cat, Second Edition, W.B.
Saunders Company, Philadelphia, London, Toronto, Montreal, Sydney, Tokyo.
4. Moga Mânzat, R., Herman, V., Rămneanțu, M., 2000, Diagnosticul în boli infecțioase
comune mai multor specii de mamifere, Ed. Brumar, Timişoara.