Sunteți pe pagina 1din 8

Candidoza si actinomicoza

Candidoza este o infectie fungica ce poate fi localizata la nivelul cavitatii


bucale sau al vaginului. Infectia este provocata, de cele mai multe ori, de o ciuperca
numita Candida albicans, care se gaseste in mod normal in corpul uman (in cavitatea bucala,
in intestine si in flora vaginala), fara sa creeze stari patologice. Cand aceasta ciuperca
migreaza si se inmulteste, putem vorbi despre candidoza.

Statisticile arata ca 75% dintre femei sufera cel putin o data in viata de candidoza, iar 40-
45% dintre acestea au episoade recurente. Este cea mai frecventa infectie vaginala si
tratamentul nu asigura intotdeauna vindecarea completa.

Candidoza se poate localiza si la nivelul gurii, purtand denumirea de candidoza bucala. Este
mai rara decat infectia vaginala si se intalneste adesea la copii, mai ales la nou-nascuti, si la
persoane in varsta, din cauza sistemului imunitar incomplet dezvoltat sau slabit. Totodata,
infectia se poate localiza si la nivelul unghiilor sau al urechilor, in pliurile cutanate din
aceasta zona.

Candida la barbati

Desi este cunoscuta mai mult ca o afectiune specifica femeilor, asta nu inseamna ca barbatii
nu pot sa o contracteze. Barbatii pot suferi si ei de candidoza genitala, la fel ca femeile, insa
incidenta in randul lor este, intr-adevar, mai scazuta. In cazul barbatilor, simptomele
candidozei genitale sunt asemanatoare cu cele ale femeilor - iritatie, roseata, mancarimi,
usturime in zona genitala si aparitia unor pete mici albe la nivelul penisului.

Barbatii pot suferi si de celelalte forme de candidoza, nu doar de cea genitala, astfel incat nu
putem atribui aceasta afectiune doar femeilor. Totodata, ea poate fi lipsita de simptome pentru
barbati, dar, odata transmisa partenerei, poate determina aparitia unor simptome suparatoare.
Din acest motiv, atunci cand unul dintre parteneri este diagnosticat cu candidoza genitala,
ambii trebuie sa urmeze tratament pentru aceasta afectiune.

Cauze si factori de risc ce duc la aparitia candidozei

Candidoza este o boala cu transmitere sexuala, insa imbolnavirea depinde foarte mult de
sistemul imunitar al fiecarei persoane. Cu alte cuvinte, o persoana care sufera de candidoza
genitala poate avea contact sexual neprotejat fara ca partenerul sa se imbolnaveasca.
Printre cauzele candidozei se numara:

 tratamentele prelungite cu antibiotice - acestea duc la dezechilibre ale florei


microbiene si la proliferarea ciupercii Candida. In general, orice tratament cu
antibiotice ar trebui insotit de administrarea de probiotice.
 sarcina - provoaca schimbari in activitatea hormonala, determinand
schimbarea pH-ului de la nivelul mucoasei vaginale, fapt ce favorizeaza
imbolnavirea;

 administrarea de anticonceptionale/terapii hormonale;

 tratamentele cu corticosteroizi - sunt prescrise, in general, pentru afectiunile


autoimune. Corticosteroizii „imita” structura hormonilor secretati de glandele
suprarenale si faciliteaza dezvoltarea candidozei.

 imunitatea slabita.

Factorii de risc implicati in aparitia candidozei sunt:

 diabetul zaharat si bolile autoimune;


 lenjeria intima din materiale sintetice;

 pantalonii foarte mulati, care nu lasa pielea sa respire si determina inmultirea


bacteriilor;

 utilizarea de sapunuri si geluri de curatare cu ingrediente iritante - pentru zona


intima se recomanda utilizarea unor produse speciale, cu pH neutru.

Care sunt simptomele candidozei

Candidoza vaginala poate fi si asimptomatica, insa de cele mai multe ori este insotita de
urmatoarele manifestari:

 disconfort la urinare si la contactul sexual;


 mancarimi;

 senzatia de arsura sau usturime;

 inrosirea si inflamarea vulvei si a labiilor;

 modificarea mirosului, a consistentei si a culorii secretiei vaginale - miros


intepator, consistenta branzoasa sau apoasa, culoare galbuie/maronie.

Simptomele candidozei grave, care recidiveaza, si complicatii


Netratata sau tratata incorect, candidoza se poate agrava si poate deveni recurenta. In acest
caz, infectiile apar o data la 3-4 luni. In acelasi timp, simptomele se pot intensifica si devin
tot mai deranjante - inflamare severa, extinderea zonei inrosite. De asemenea, in cazuri grave,
pot aparea simptome precum:

 dureri de cap;
 tulburari de dispozitie;

 oboseala;

 febra;

 dureri abdominale si lombare;

 migrarea infectiei in alte zone ale corpului.

In cazul in care se ajunge la candidoza invaziva sau sistemica, pot fi afectate organele vitale -
plamanii, ficatul, chiar si inima. In aceste cazuri rare, dar posibile, infectia cu Candidapoate
duce la cedarea organelor vitale si chiar la deces.

Tratarea corecta a candidozei

Tratarea corecta a candidozei incepe cu o vizita la medic. Aceasta este imperativa si menita sa
determine cauza exacta a simptomelor. Desi pentru tratarea candidozei exista si medicamente
care se elibereaza fara prescriptie medicala, o cale sigura si definitiva de a vindeca aceasta
afectiune este diagnosticarea corecta si urmarea unui tratament prescris de specialist.

Candidoza vulvo-vaginala este diagnosticata de medicul ginecolog, care, in urma anamnezei,


a consultului vizual si a unei analize a secretiei vaginale, va recomanda:

 comprimate antifungice cu administrare orala sau comprimate vaginale


(ovule);
 creme sau unguente antifungice care se aplica local, la nivel cutanat.

De regula, medicamentele prescrise pentru tratarea candidozei au drept substanta activa


clotrimazolul, un compus care trateaza infectiile fungice. Tratamentul este recomandat
ambilor parteneri si dureaza, de regula, intre trei si zece zile. Pe perioada tratamentului este
indicata utilizarea prezervativului in timpul actului sexual.

Orice tip de candidoza, nu doar cea vaginala, se trateaza cu antifungice si, in general,
medicamentele utilizate sunt aceleasi. Daca medicul va considera necesar, poate recomanda o
antifungigrama - analiza care identifica substanta la care este sensibila ciuperca ce a dus la
infectare.

Unele specii de Candida rezista la clotrimazol, fluconazol sau ketaconazol si trebuie tratate cu
alte antifungice, care ajuta la o vindecare sigura si la prevenirea recurentei. Exista peste 200
de specii de Candida (albicans, glabrata, parapsilosis, krusei), asa incat o recurenta a
afectiunii poate insemna ca antifungicul utilizat nu este potrivit pentru specia care a provocat
infectia.

Prevenirea infectiei cu Candida

Un comportament preventiv implica, in primul rand, evitarea factorilor de risc. Medicii le


recomanda femeilor sa poarte doar lenjerie intima din bumbac si pantaloni lejeri, sa utilizeze
geluri de curatare intima cu un pH neutru si sa mentina o igiena zilnica riguroasa a zonei
intime. De asemenea, este indicata utilizarea mijloacelor de protectie la orice contact sexual,
pentru a preveni bolile cu transmitere sexuala.

Un aspect deosebit de important si care va ajuta la prevenirea candidozei de orice tip este
asocierea tratamentului cu antibiotice in paralel cu administrarea de probiotice. Medicul
recomanda intotdeauna si un probiotic atunci cand prescrie un tratament cu antibiotice.

Alimentatia, un aspect important in prevenirea candidozei

Pentru ca una dintre principalele cauze ale candidozei este reprezentata de dezechilibrul de la
nivelul florei microbiene, este indicat ca prin alimentatie sa sprijinim activitatea bacteriilor
bune. Consumul de iaurt sau branzeturi fermentate ajuta la prevenirea proliferarii bacteriilor
nocive.

Dincolo de acest aspect, vorbim si despre o alimentatie care sprijina sistemul imunitar, astfel
incat infectia sa fie contracarata de anticorpi. Legumele si fructele proaspete, dar si
alimentele cu proprietati antifungice, cum ar fi usturoiul, de exemplu, te vor ajuta sa tii la
distanta infectia cu Candida, dar si sa-ti intaresti sau sa-ti mentii sistemul imunitar.

Candidoza este una dintre cele mai raspandite infectii fungice. Chiar daca nu este o afectiune
grava, infectia cu Candida este deranjanta si iti poate afecta stilul de viata. Cu un
comportament preventiv si tinand cont de recomandarile medicului, poti sa tii la distanta
aceasta afectiune, dar si sa o tratezi corect.

Actinomicoza este o boala supurativa cronica care se caracterizeaza prin aparitia de leziuni
nodulare ce sunt localizate subcutanat, si care fistulizeaza, eliminand o secretie purulenta cu
graunti caracteristici.

Cauzele actinomicozei
Actinomicoza este o infectie cutanata, produsa de actinomicete. Actinomicetele sunt bacterii
care produc ramificatii filamentoase asemanatoare fungilor, motiv pentru care actinomicozele
produse de acestea sunt considerate a fi micoze profunde.
Aceasta afectiune apare in mod egal la ambele sexe, se poate intalni la toate varstele, insa mai
frecvent boala afecteaza adultii ce provin din mediul rural si care au o igiena precara a
cavitatii orale.
Actinomicetele patogene sunt majoritatea saprofite ( isi procura hrana din substante organice
in descompunere ale solului); cele patogene pentru om sunt anaerobe si colonizeaza obisnuit
cavitatea orala. Cele mai multe actinomicoze sunt asadar rezultatul unei infectii endogene.
Cel mai frecvent implicat in patogenia bolii este Actinomyces Israelii care face parte din flora
saprofita a cavitatii orale.
Infectia cu actinomicete este favorizata de traumatisme care creeaza porti de intrare pentru bacterii.
Semnele si simptomele actinomicozei

Actinomicoza poate afecta orice organ. Cel mai frecvent, insa, boala se localizeaza la urmatoarele
nivele:

1.Actinomicoza cervico-faciala: boala se manifesta prin noduli duri, rosii la nivelul obrazului sau
regiunii submaxilare, fistule si cicatrici pe care apar noi leziuni nodulare, procesul dand nastere unor
placi supurative si cicatriciale mamelonate.
Leziunea primitiva este fie mandibulara, fie maxilara, aparand prin extensie directa la un abces
periodontal dezvoltat ca urmare a unei carii, a unei extractii dentare sau dupa un traumatism.
Leziunile maxilare se pot extinde la orbita, oasele craniului si la nivelul encefalului.
Un alt mod prin care se poate produce infectarea este prin extindere de la criptele tonsilare
(amigdale). Boala determina si afectarea osoasa precoce, producand: periostita, osteomielita.
In timp este posibila aparitia unei fibroze sechelare marcante.
2. Actinomicoza toracica: la acest nivel actinomicoza se manifesta clinic similar unei
tuberculoze active si este consecutiva aspirarii florei orale. Mai apar si o serie de modificari
cutanate cauzate de interesarea peretelui toracic.

3. Actinomicoza abdominala: se manifesta printr-o afectare apendiculara si cecala, fiind


posibila si extensia hepatica a bolii. Sursa de infectie este reprezentata de amigdale sau de
cavitatea orala.

4. Actinomicoza pelvina: este corelata cu contraceptia intrauterina si nu determina leziuni


cutanate.

5. Actinomicoza cutanata primitiva: este o forma rara a acestei boli, care apare prin
inoculare (cale de infectie este exogena).
Actinomicoza localizata: la nivelul cervico-facial si cutanat raman mult timp afectiuni
localizate.
Evolutia actinomicozei in afara tratamentului este grava, sechelara.
Diagnosticul pentru actinomicoza
Medicul stabileste diagnosticul pe baza aspectului leziunilor si pe baza prezentei granulelor
( 1-2 mm diametru, aderente la pansament).

Printre leziunile cutanate ce necesita un diagnostic diferential cu actinomicoza se numara:


-scrofuloderma
-gomele sifilitice
-micetomul
-botriomicoza
Diagnosticul clinic stabilit de medic este confirmat cu ajutorul examenului histopatologic.

Tratamentul pentru actinomicoza

Procesul inflamator consecutiv reactiei granulomatoase tisulare face dificila penetrarea


antibioticelor. Din acest motiv, afectiunea necesita perioade indelungate de tratament.

Antibioticele utilizate in tratamentul actinomicozei sunt:


-sulfonamidele
-streptomicina
-penicilina
-cloramfenicolul
-tetraciclinele
-imipenem
Uneori tratamentului cu antibiotice trebuie sa i se asocieze si un tratament chirurgical.
Asadar, nu ezitati sa mergeti la medic pentru a beneficia de un tratament corect si a evita
evolutia nefavorabila a bolii.
Liceul Tehnologic ,, Spiru Haret’’ Targoviste, Scoala Postliceala Sanitara, Specializarea-
Asistent Medical Generalist

Elev: Milea Maria-Mirabela

Anul IB
2019

Bibliografie

1. Copaciu E., Lache M., Ursache E. - Sugestii pentru abordarea infecţiilor fungice la
bolnavul critic, Actualităţi în anestezie, terapie intensivă şi medicină de urgenţă, Bucureşti,
Ed. Medicală 2009, p. 24-30.

2. Diaconu D.I., Benea V. - Candidozele cutaneo-mucoase, Viaţa Medicală nr. 3/16 Ian 2009,
1, 4, Bucureşti 3. Friedrich EG Jr. - Vaginitis. Am J Obstet Gynecol 1985; 152: 247-51.

S-ar putea să vă placă și