INTRODUCERE

Semnificaţia ȋn latină a termenului medicină(ars medicina=arta de a vindeca)indică

atât de clar faptul că medicina ca ramură a ṣtiinţelor biologice are ca scop pe de-o parte
studiul corpului omenesc ṣi al funcţionării lui iar pe de altă parte –pe baza acestor
cunoṣtinţe, stabilirea sănătăţii.Ȋn acest sens, medicina ṣi farmacia ca ṣtiinţe au evoluat
foarte mult, fiind două profesii distincte, dar complementare.
Utilizarea corectă ṣi eficientă a medicamentelor necesită printre altele o informare
corespunzătoare a medicilor ṣi farmaciṣtilor asupra produselor farmaceutice disponibile.
Infecţia cu Candida sp.afectează atât femeile cât ṣi bărbaţii ṣi poate să apară în
orice parte a corpului(axilă, unghii, interdigital la nivelul picioarelor, cavitatea bucală,
organe genitale).
Dar ceea ce este agasant nu este apariţia ei iniţială, ci faptul că are o inepuizabilă
tendinţă de recurenţă. De exemplu, dacă dăm crezare statisticilor, peste 75% dintre femei
au un episod de candidoză vaginală în timpul vieţii şi 50% dintre acestea se confruntă cu o
astfel de infecţie de mai multe ori la rând.
O bună informare duce la prevenirea bolii, dar ṣi la tratarea eficientă ȋn cazul ȋn
care apare.Ȋn acest sens, ȋn prezenta lucrare de proiect sunt prezentate generalităţi ale
genului Candida sp., o scurtă clasificare a principalelor infecţii cu Candida sp., descrierea
cauzelor si simptomelor, a modalităţilor de transmitere, precum ṣi principalele măsuri de
prevenire ṣi combatere a infecţiei cu Candida, incluzând medicamentele recomandate
tratării acestora.

1
 CAPITOLUL I

NOṬIUNI ELEMENTARE ALE GENULUI Candida albicans

Candida albicans este o levură care face parte din flora normală a organismului
uman, care în anumite condiţii poate deveni patogenă. De obicei, sistemul imunitar ţine sub
control dezvoltarea excesivă a ciupercii.
Ea este un fung dimorf care are capacitatea de a adopta un spectru de morfologii.
De aceea ea este considerată un organism „polimorfic“ sau „pleomorfic“. Nutriţia celulei
de drojdie este bazată pe compuṣi care conţin carbon ṣi azot ce trec prin peretele celular.
Cea mai importantă drojdie cu potenţial patogen aparţine genului Candida. Înmulţirea
speciilor acestui gen se realizează prinprin înmugurire din celula mamă.
Există peste 20 de specii de candida, cea mai cunoscută fiind Candida albicans.
În anumite condiţii, aceste ciuperci se ȋnmulţesc foarte mult, provocând apariţia
infecţiilor micotice, denumite candidoze, ȋn special ȋn zonele umede ṣi calde, cum ar fi
vaginul, cavitatea bucala, zonele axilare, dar ṣi la nivelul unghiilor. La bebeluṣi pot
determina aparitia rash-ului (erupţiei) de scutec. La persoanele adulte, infecţiile cu ciuperci
ale cavităţii bucale devin mai frecvente odată cu ȋnaintarea ȋn vârstă.

I.1.Definirea genului Candida sp

Levurile sunt ciuperci microscopice, formând un sistem complex ṣi eterogen de

celule eucariote monocelulare, care au drept mod de reproducere general ȋnmugurirea prin
mitoza. Unele specii adoptă reproducerea prin sporulare, formând ascospori, rezultaţi pe
cale asexuată sau sexuată.
            Fiind organisme heterotrofe cu metabolism mixt, oxidativ ṣi fermentativ, levurile
sunt răspândite ȋn diverse habitate naturale ca rezultat al capacitaţii de adaptare ȋn diverse
condiţii de mediu (sol, apă, aer, produse vegetale ṣi animale).
            Importanţa ṣi rolul drojdiilor rezidă din utilizările lor pe scară largă, industrială, ȋn
alimentaţie, datorită capacităţii lor de a-ṣi procura energia necesară vieţii prin reacţii
oxidative anaerobe ṣi aerobe care transformă hidraţii de carbon naturali ȋn produse de
utilitate pentru om (bauturile alcoolice ṣi nealcoolice fermentate, pâinea dospită, acizii
organici alimentari etc.). Unele specii de drojdii sunt cultivate ȋn scopul  obţinerii de
biomasă bogată ȋn proteine sub formă de izolate proteice, autolizate de drojdii bogate ȋn

2
vitamine hidrosolubile (din grupul B), liposolubile (din grupul D) ṣi hormoni, utilizate ca
aditivi alimentari, preparate enzimatice (ex.: invertaza) sau produse farmaceutice (de ex.:
interferonul cu efect antiviral).
            Alte specii de drojdii (de ex.: Candida albicans) prezintă interes datorită
caracterului lor patogen, cunoaṣterea morfologiei, fiziologiei si a metabolismului acestora
fiind necesară ȋn combaterea diverselor boli pe care le pot produce.
Candida albicans este un microorganism care face parte din microbiota normală a
tractului gastrointestinal, a cavitaţii orale şi a zonei genitale. În anumite condiţii
favorizante, aceasta specie poate deveni patogenă ducând la apariţia candidozelor.
Candidozele sunt cele mai intâlnite infecţii cauzate de fungi, reprezentând aproximativ
jumatate din totalul infecţiilor micotice. Prezenţa speciei Candida albicans este cauza
majoră a candidozelor invasive şi este cel mai frecvent patogen izolat din sângele
pacienţilor care au suferit tratamente postoperatorii. Candida albicans este un fung dimorf
care are capacitatea de a adopta un spectru de morfologii: blastospori, pseudohife, tubi de
germinaţie şi hife. Ea se poate reproduce prin înmugurire, sub formă de celule de drojdie
(blastospori sau blastoconidia). Producerea de tubi germinativi rezultă din conversia la faza
filamentoasa hifală, numită şi formă de miceliu.
Patogenitatea tulpinilor de Candida albicans depinde de complexitatea unor factori
de virulenţă. Aceştia includ dimorfismul celular, variabilitatea antigenică, adeziunea la
ţesuturile gazdei, caracterul hidrofob al suprafeţei celulare precum şi producerea de enzime
extracelulare.

Fig.I.1.-Cultură de Candida sp.

3
I.2.Noţiuni elementare de taxonomie

Fungii (ciupercile) reprezintă un grup de microrganisme foarte raspândite ȋn natură,

dintre care o parte formează flora normală a organismului. Sunt descrise peste 100.000 de
specii de fungi dar mai putin de 100 sunt implicate ȋn diverse infecţii umane.Infecţiile
fungice se numesc micoze ṣi apar mai frecvent la pacienţi aflaţi sub tratament antibiotic
sau la cei cu sistem imunitar imunocompromis.
 Fungii se clasifică ȋn trei mari grupe, care la rândul lor cuprind numeroase specii:
- dermatofiţii, grup de fungi cu capacitate de invazie ȋn profunzimea stratului cornean al
epidermului ṣi ţesutului keratinizat (păr, unghii); principalele genuri: tricophyton,
microsporum, epidermophyton
- levuri:candida, cryptococcus, histoplasma, malassezia
- mucegaiuri: aspergilus, coccidioides, penicilinum, fusarium.
Regnul Fungi se ȋmparte ȋn 3 ȋncrengături:
-Ȋncrengătura Myxomyceta ( Mucegaiuri mucilaginoase );
- Ȋncrengătura Eumyceta ( Ciupercile );
- Ȋncrengătura Lichenomyceta ( Lichenii ).;
Caracteristici generale ale Încrengăturii Eumyceta:
-heterotrofe (organisme care trăiesc pe seama substanţelor organice );
- populează orice mediu;
-creṣtere continuă;
- ȋnmulţirea prin spori.
Principala specie a genului este Candida albicans.Alte specii sunt:
- Candida tropicalis
- Candida kefyr
- Candida krusei
- Candida parapsilosis
- Candida glabrata
- Candida famata
- Candida guilliermondii.

4
 Candida albicans este cel mai frecvent agent etiologic al candidozei, (50 – 60 % )
-    sunt microorganisme condiţionat patogene, determinând infecţii doar la cei cu factori de
risc.
Factorii de risc pot fi de două categorii: care ţin de gazdă şi factori iatrogeni:           
• dintre factorii de risc care ţin de gazdă, cel mai important este diabetul zaharat, care
favorizează însă apariţia candidozelor superficiale, nu şi a celor sistemice           
• factorii iatrogeni asociaţi cu afectarea sistemică sunt: antibioterapia prelungită (se
modifică structura microbiocenozelor, în favoarea fungilor comensali), factori ce
determină depăşirea barierei cutanate (catetere venoase, implante etc.)           
• infecţiile sistemice se produc de regulă pe cale endogenă, fără a fi exclusă însă şi
transmiterea interumană.Candida albicans este încă cel mai frecvent implicată în etiologia
candidozelor invazive; se remarcă tendinţa de creştere a frecvenţei cazurilor de infecţie
fungică invazivă cu specii de Candida non-albicans, în special cu C. glabrata (rezistentă la
fluconazol) şi C. parapsilosis.Candida krusei apare în special la pacienţii care au primit
profilaxie cu fluconazol. Profilaxia cu fluconazol, deşi a dus la scăderea cazurilor de
candidoze sistemice, a determinat creşterea alarmantă a incidenţei infecţiilor cu fungi
filamentoşi, în special cu Aspergillus.Candida albicans poate fi identificată ȋn mod
prezuntiv după abilitatea sa de a forma tuburi germinale ȋn sersau după formarea de spori
mari cu pereţi groṣi, denumiţi chlamidospori. Identificarea finală a tuturor speciilor
necesităteste biochimice.
Candida tropicalis este responsabilă pentru aproximativ o treime din cazurile de
candidoză profundă la pacienţii cu neutropenie. Toate speciile Candida patogene se pot
ȋntâlni ṣi ca germeni comensuali la om, ȋn special ȋn cavitatea bucală, scaun sau vagin.
Aceste specii cresc rapid intre 25°C si 37°C pe medii simple, sub formă de celule ovale, cu
ȋnmuguriri. Ȋn medii de cultura specializate se formeaza hife sau structuri alungite,
ramificate, denumite pseudohife.
Candida glabrata, anterior denumităTorulopsis glabrata, diferă de ceilalţi membri
ai genului prin aceea ca nu formează hife sau pseudohife adevarate in vitro sau ȋn ţesuturile
infectate. Până de curând, Candida glabrata a fost considerată un organism relativ
nepatogen, prezent pe mucoasa ţesuturilor umane. Cu toate acestea, ca urmare a utilizarii
sporite a medicamentelor imunosupresoare ṣi a antimicoticelor cu spectru larg, purtării de
proteze dentare ṣi a terapiei cu antibiotice, incidenţa infecţiilor sistemice ṣi ale mucoaselor

5
cauzate de Candida glabrata a crescut semnificativ, ȋn specialȋn rândul celor afectaţi de
HIV .
Candida parapsilosis , este un agent patogen uman a carui dezvoltare ṣi prevalenţă
au crescut semnificativ de-a lungul ultimelor două decenii. Candida parapsilosis este acum
una dintre cauzele principale ale bolilor candidozice invazive. Face parte din familia
Candida si este de obicei asociata cu infecţii ale sângelui ṣi ţesuturilor la indivizii cu
imunitate redusă, cum ar fi pacienţii spitalizaţi sau sugarii prematuri. Din punct de vedere
clinic, manifestările infecţiei cu Candida parapsilosis se caracterizează prin febră, ṣoc
septic ṣi insuficienţă renală ṣi respiratorie. Comparativ cu Candida albicans, aceasta
afectează ȋntr-un procent mai mare persoanele care au urmat anterior tratament antifungic.
Cazurile de ȋmbolnăvire cu Candida kruseisunt destul de frecvente.Este un agent
patogen fungic ȋntâlnit ȋn cazul infectiilor nosocomiale, prezente mai ales la persoanele
care au un sistem imunitar compromis ṣi la cele care suferă de boli hematologice. Candida
krusei are o rezistenţă naturală la fluconazol.Rezistenţa este ȋntâlnită mai ales la bolnavii
care au avut o expunere anterioară la fluconazol.De aceea, se va evita acestui medicament
ȋn scop profilactic, la bolnavii predispuṣi la candida krusei.Candidoza provocată de la
candida kruseipoate să apară ṣi la persoanele care sunt tratate cu antibiotice cu spetru larg
care distrug ȋn mare parte flora intestinală.Acesta este principalul motiv pentru care multe
dintre infecţiile sistemice apar ȋn spitale.
Candida guilliermondiia fost izolată din numeroase surse de infecţie, cele mai
multe fiind de origine cutanată.Infecţiile sistemice produse de acest tip de candida sunt
rare, fiind raportate cazuri la pacienţii cu anemie aplastică.De asemenea a fost izoltă de pe
pielea normală, ȋn apa de mare, fecalele animalelor ṣi peṣti.

Fig.I.2.Candida albicans Fig.I.3.Candida albicans

6
Mediu Sabouraud -Colonii untoaseMediu Sabouraud - incidentă, 2x
Colonii untoase

Fig.I.4.Candida glabrata Fig.I.5. Candida guilliermondii

Mediu Sabouraud - lumină incidentă, 2x Mediu Sabouraud - lumină incidentă, 2x
Colonii untoase Colonii untoase

Fig.I.6.Candida kefyrFig.I.7.Candida parapsilosis

Mediu Sabouraud - lumină incidentă, 2xMediu Sabouraud - lumină incidentă, 2x
Colonii untoase Colonii untoase

I.3.Caracteristici morfo-funcţionale

Celulele levurice au aceiaṣi constituenţi chimici ca ṣi celula bacteriană.

Peretele celular poate fi considerat ca o structură externă a membranei plasmatice;
el prezintă activitate plastică ṣi dinamică.Peretele celular controlează menţinerea formei
caracteristice fiecărui stadiu de dezvoltare (drojdie sau hifă) ṣi actionează ca o barieră
permeabilă ce protejează protoplastul împotriva agenţilor fizici ṣi osmotici. Peretele celular
mediază iniţierea interacţiunilor dintre microorganism ṣi mediu. Peretele celular al speciei
Candida albicans este alcătuit din:

7
1. Compuṣi glucidici (80-90%) care cuprind:
a. Mananul sau polimeri ai manozei asociaţi covalent cu proteine ṣi formează
glicoproteine, în special manoproteine (30-40% din structura peretelui celular);
b. β-glucanii sunt polimeri ramificaţi ai glucozei ce conţin legături β-1, 3 ṣi β-1, 6
glicozidice.
c. Chitina este polimer neramificat al NacetilD-glucozaminei, ce con¡ine legături
b- 1, 4 glicozidice. Cantitatea de chitină identificată în peretele celular al Candida
albicans hifa este de trei ori mai mare decât în formă de drojdie (1).
2. Proteine (6-20%)
3. Lipide (1-7%)
4. Acid sialic
Din punct de vedere cantitativ, apa reprezintă componenta cea mai importantă: 75-
83% din greutatea celulei.
 Variaţia conţinutului apos este ȋn funcţie de vârsta celulei ṣi compoziţia mediului
de cultură.Ȋn celulă, apa există liberă ṣi legată de diferite componente biochimice. Ea
constituie mediul de bază ȋn care se dizolvă majoritatea substanţelor celulare ṣi ȋn care se
realizează reacţiile metabolismului intermediar. Restul constituenţilor chimici ȋl reprezintă
mai ales substanţele organice.
Proteinele reprezintă 40-80% din greutatea celulei uscate. Ele sunt sintetizate ȋn
celula levurică ṣi sunt holoproteine conjugate cu o grupare postetică (acizi nucleici) sau
heteroproteine sau legate de macromolecule organice (lipide si polizaharide), formând
conapse lipoproteice ṣi glicoproteine.Celula levurică conţine o cantitate mare de
mucoproteine care se colorează cu tehnica Hoteins-McManus. Proteinele au un rol plastic.
Din punct de vedere al structurii chimice macromoleculele proteice au o mare variabilitate
de la o specie la alta, ceea ce stă la baza reactivităţii biologice diferenţiate sub formă de
specificitate antigenă.
Conţinutul de glucide reprezintă 12-18% din greutatea celulei uscate. Ele se
prezintă sub formă de mono ṣi dizaharide, care iau parte directă la metabolismul
intermediar ṣi sub formăde polizaharide cu rol plastic ṣi de rezervă de energie.
Lipidele reprezintă 2-5 % din greutatea celulei levurice uscate. Sunt reprezentate de
grăsimi neutre ṣi fosfolipide. Fosfolipidele depăṣesc 50% din lipidele totale ṣi se prezintă
sub formă liberă, materia de rezervă conţinută ȋn incluziunile citoplasmatice sau legate ȋn

8
complexe lipo-proteice. Fosfolipidele au un rol plastic ṣi ȋn metabolismul intermediar, ȋn
timp de lipidele neutre reprezintă numai rezervă energetică.
           Din conţinutul celulei levurice, sărurile minerale reprezintă 2-30% din greutatea
substanţei uscate ȋn celulele tinere ṣi de 4-7 ori mai mare ȋn cele mature. Conţinutul
mineral variază ȋn funcţie de compoziţia mediului ṣi de tulpină. Reziduul mineral conţine
săruri de P, Na, K, Mg, Al, Ca, Fe ṣi Zn, săruri ȋn compoziţia cărora intră CI, S, P. Sărurile
minerale reglementează presiunea osmotică, menţin echilibrul de membrană, reglează pH-
ul ṣi potenţialul oxidoreducător, activează sistemul enzimatic. Ȋn compoziţia celulelor
levurice intră ṣi acizi nucleici inegal distribuiţi, ARN; mai ales ȋn citoplasmă, predomină
cantitativ faţă de ADN localizat ȋn nucleu.
               Echipamentul enzimatic al celulei levurice este foarte complex, ceea ce explică
activitatea fiziologică intensă ṣi variaţia acesteia.După structură se ȋmpart ȋn:
- holoproteine (proteine pure): ureaza, carboxilpeptilaza
- metaloproteine (proteină unită cu metal): anhidraza (conţine zinc), enotaza(conţine
mangan)
- heteroproteine: cu derivaţi ai hemului: citocromhidraza, catalaza, peroxidaza; cu
grup proteic vitaminic: carboxilaza ṣi unele dehidrogenaze.
Levurile au o activitate metabolică superioară celulelor din organismele pluricelulare
organizate. Studiile asupra metabolismului celulei levurice, ȋn funcţie de consumul de
oxigen exprimat ȋn cm3/oră, au dat următoarele rezultate:
-celula hepatică -2-5 cm3;
-celula renală-4-10 cm3;
-celula levurică-50-100 cm3;
-celula microbiană(E.colii)-100-300 cm3.
Aceasta se explică printr-un aparat enzimatic complex pe care ȋl posedă levurile ṣi prin
aria de absorbţie a hranei care este foarte mare ȋn comparaţie cu cea a organismului
superior.
Pentru sinteze celulare, levurile au nevoie de săruri minerale, o sursă de carbon, de
azot ṣi de o sursăde energie, plus factori de creṣtere. Sursa de azot poate fi organică ṣi
anorganică. Dintre substanţele azotoase neorganice, cel mai lesne de utilizat este sulfatul
de amoniu. Capacitatea de asimilare a azotului organic este inhibată de un mediu prea
alcalin sau prea acid. Diferiţi aminoacizi sunt utilizaţi ȋn mod inegal de către diversele
specii de candide. Prezenţa ȋn mediu a ionilor de Zn, Cu, Fe măreṣte asimilarea

9
aminoacizilor. După cum a apreciat Elinov, ciupercile aparţinând genului Candida sunt
capabile să utilizeze azotul ṣi antibiotice: penicilina, streptomicina. Carbonul poate fi
utilizat dintr-o serie de substanţe organice: hidrocarbonate, alcool, acizi etc. Ȋn general sunt
mai bine utilizate substanţele alifatice decât cele aromatice ṣi mai bine hidraţii de carbon.
Pentru folosirea substanţelor nutritive, levurile din genul Candida, ca si celelalte,
elaborează diferite feluri de fermenţi, ȋndeosebi hidrolaze care hidrolizează moleculele
complexe proteice, lipidice ṣi hidrocarbonate ṣi le desfac ȋn molecule mai simple. Energia
rezultă ȋn urma reacţiilor de degradare oxidativă ṣi fermentativă a substanţelor organice.
Din punct de vedere al producerii energiei, levurile sunt hemoorganotrofe (producerea
energiei făcându-se indiferent de prezenţa sau absenţa luminii).  

Metabolismul glucidic al celulei levurice

           După capacitatea de a produce hidroliza hidraţilor de carbon, ciupercile levuriforme
se ȋmpart ȋn: azimatice si zimatice, cele azimatice nefiind capabile de a desface hidraţii de
carbon.
           Datorită proprietăţilor fermentative, levurile din genul Candida pot degrada
hexozele (glucoza, levuloza), di, tri si polizaharidele, reducându-le la componentele cu
greutate moleculară mică, forma sub care sunt utilizate ca surse de energie.
Monozaharidele din mediul de cultură sau dizaharidele sunt absorbite de membrana cito-
plasmatică, fosforilate ṣi transforilate ṣi transformate ȋn esteri-glucozo-6-fosfat.
Metabolismul glucidelor are mai multe etape: glucoza esterificată trece ȋn acid piruvic, care
se degradează ȋn bioxid de carbon ṣi apă. Candida albicans elimină ȋn mediul de cultură o
serie de acizi organici care au fost studiaţi cromografic de Byguet. El a identificat o serie
de acizi din ciclul acizilor tricarboxilici Krebs: acidul piralidon- carboxilic, acidul lactic.
succinic, malic, ceea ce presupune trecerea de la acidul piruvic la bioxid de carbon ṣi
apă. După Langeron si Guerra, ciupercile levuriforme zimatice se ȋmpart ȋn mai multe
subgrupe după capacitatea de a fermenta diferiţi hidraţi de carbon:
  a) levuri zimatice simple, care fermentează numai hexozele: Candida krusei si Candida
brumpti;
b) levuri zimatice complexe, care pe lângă zimazele care atacă hexozele, posedă
capacitatea de a colabora ṣi hidroliza specific dizaharurile.Dintre acestea fac parte:
1. levurile maltazice, care elaborând maltoza o desfac ȋn 2 molecule de
glucoza(ex.Candida albicans);

10
 2. levuri malarice care cu ajutorul zaharinei desfac zaharoza ȋn glucoză ṣi
levuroză(ex.Candida guilliermondi);
3. levurile maltazo-zaharidice care desfac atat zaharoza cât ṣi maltoza (ex.Candida
tropicalis);
4. levurile zaharo-lactazice care desfac zaharoza ṣi lactoza ȋn glucoză ṣi galactoză
prin eliberarea lactazei;
Ȋn afară de hidraţii de carbon, ciupercile din genul Candida sunt capabile să
hidrolizeze ṣi substanţele proteice. Azotul pentru sinteza proteinelor celulelor levurice
provine de la amino-acizi, din grupările amonice ṣi nitrat ȋn medii de cultura. Kpika si
Biauk (1957-1959) arată proprietăţile candidelor din grupa albicans de a metaboliza
scleroproteinele folosind keratina ca sursă unică de azot. Proteinele sintetizate au atât rol
plastic cât ṣi energetic. Steihedler ṣi Hottcher au arătat că ciupercile din genul Candida
sunt capabile să elaboreze esteraze, care pot desface grasimile ṣi alţi esteri. Sinteza acizilor
graṣi ȋn celula levurică se face plecând de la acidul acetic, proces unde un rol important ȋl
are coenzima A. Aceasta reacţionează cu grupările carboxilice terminale ale acizilor
fragmentându-le, degradându-le până la bioxid de carbon ṣi apă. Proteinele nu constituie o
sursă nutritivă pentru levuri, ele au un rol plastic.
           Drouhet a arătat că levurile din genul Candida, ca orice organisme heterotrofe, au
nevoie de anumiţi factori de creṣtere, printre care cel mai important este biotina. Candida
albicans si Candida tropicalis, ca să se dezvolte ȋn mediu sintetic, au nevoie doar de
biotină. Candida pseudotropicalis are nevoie de biotină plus acid nicotinic. Candida krusei
de Bl, B6, PP ṣi biotină.
    
Respiraṭia
           Nevoia de respiraţie a ciupercilor din genul Candida este foarte variabilă. Ele pot
trăi ȋn aerobioză ṣi anaerobioză relativă. Când presiunea oxigenului scade sub 40-50
mmHG, dezvoltarea se opreṣte, deci ciuperca nu moare. Ȋn mediile lichide, speciile de
Candida avide de oxigen se dezvoltă la suprafaţă, formând o peliculă care se ȋntinde pe
pereţii vasului sau ai eprubetei, iar cele mai putin avide se dezvoltă ȋn profunzimea
mediului sau formează depozit pe fundul vasului. O carenţa uṣoară de oxigen favorizează
procesul de fermentaţie; ȋn condiţii de aeraţie mai puternică ciupercile levuriforme se
prezintă nu numai sub formă de celule ȋnmugurite dar mai ales sub formă de filamente
pseudomiceliene. Dimpotrivă, ȋn fundul tubului unde aeraţia este mai scăzută, domină

11
celulele levurice rotunde, ȋnmugurinde. Din cercetarile lui Wickerhan ṣi Rettger din 1959
rezultă că excesul de oxigen face să scadă intensitatea fermentaţiei ṣi măreṣte elaborarea
de substanţe alcaline. Procesul respirator produce oxidarea aerobă a elementelor nutritive
ṣi serveṣte drept izvor de energie. Ȋn celula levurică există o serie de enzime: citocromul,
FAD, HAD, cu rol ȋn procesele de respiraţie. Oxidarea elementelor din substrat se numeṣte
respiraţie exogenă, iar a celor aflate ȋn interiorul celulei se numeste respiraţie endogenă.
Respiraţia este mai activă ȋn culturile tinere.

Comportarea candidei albicans față de factorii fizici, chimici ṣi biologici

          Cunoaṣterea modului de comportare a ciupercilor din genul Candida, faţă de agenţii
externi este necesară ȋn primul rând pentru combaterea candidozelor ṣi pentru prevenirea
lor. Până ȋn prezent nu  s-a putut stabili dacă există vreo deosebire a modului de
comportare faţă de mediul extern ȋntre diferitele specii ale acestui gen. Unii factori de
mediu favorizează creṣterea ṣi multiplicarea celulelor levurice, iar alţii opresc dezvoltarea
lor, distrug celula (acţiune fungicidă) sau ȋi alterează caracterele morfologice ṣi biologice
(acţiune mutagenă).
 1.Factorii mecanici:
- triturarea la mojar cu ajutorul nisipului sau vatei de sticlă nu izbutesc săomoare
toate celulele fevurice ṣi deci nu are o acţiune demnă de reţinut.
  2.Factorii fizici:
- agitaţia cu frecvenţă mică (1-60 agitări pe minut) este favorabilă creṣterii ṣi
dezvoltării levurilor deoarece aerează mediul ṣi stimulează metabolismul celulelor;
- agitaţia rapidă produce degradări protoplasmatice ṣi opreṣte dezvoltarea culturilor
de Candida.
- deshidratarea lentă la temperatura laboratorului duce la moartea unui numar mare
de celule levurice. La ȋntuneric, deshidratarea este bine suportată, iar dacă procesul
dedeshidratare se produce brusc dupa congelare ṣi ȋn vid, culturile de levuri ȋṣi
conservă luni de zile viabilitatea ṣi proprietăţile biologice.
Levurile din genul Candida suporta variaţii mult mai mari decat bacteriile ȋn ceea ce
priveṣte pH-ul (3, 5-9) iar pH-ul optim pentru dezvoltarea lor este de 5-6, 5.
Proprietatea levurilor este rezistenţa la mediul acid ṣi a făcut să se folosească
purificarea levurilor din mediul sintetic foarte acid (mediul Raulin). Mărirea tensiunii
superficiale duce la alterarea proceselor fiziologice ṣi la scăderea ei prin adăugarea de

12
săruri biliare, alcool, săpun etc, favorizează filamentarea ṣi producerea chalamidosporilor.
Candidele ating o dezvoltare optimă când tensiunea superficială este de 55-75 dyn/cm 3.
           Rezistenţa lor la variaţii de temperatură depinde de concentraţia ciupercii (ciupercile
mai concentrate sunt mai rezistente) ṣi de mediul care le conţine. Ȋn mediile bogate ȋn
substanţe albuminoide (sputa, puroi) rezistenţa este relativ mai mare ṣi pentru a le omorâ
este necesară fierberea prelungită timp de 10-15 minute. Caldura uscată (90-110°) le
omoară ȋn 20-30 minute. Ȋngheţul prelungit chiar luni de zile nu omoară celulele levurice.
           Razele ultraviolete au acţiune fungicidă evidentṣ. Din cercetările lui Keskin rezultă
că ciupercile levuriforme sunt sensibile la aceste raze când se află ȋn mediu lichid. O
suspensie de celule levurice ȋn ser fiziologic cuprinzând 300000 celule/ml, stratul lichid
fiind gros de 2-3 mm, este sterilizat complet ȋn 10 minute la lumina unei lampi cu vapori de
mercur, situată la o distanţă de 50-70 cm. Levurile uscate rezistă la lumina zilei 14-20 zile,
iar ȋn ȋntuneric câteva luni. Doza letală de ultraviolete este de 1-5*1000 ergi/cm 3.
Ciupercile din genul Candida rezistă la razele Roentgen destul de bine. Aplicarea timp de
1-2 ore a unei doze de 1500r  provoacă ȋncetinirea dezvoltării ṣi ȋn acelaṣi timp o oarecare
transformare a tulpinii. Razele beta, gama, alfa au efect fungicid, dar nu se folosesc ȋn
practică pentru că sunt necesare doze mari.

I.4.Răspândirea Candidei sp la nivelul organismului uman

Candida albicans  există ȋn mod normal ȋn numar mic, ȋn tractul gastrointestinal

unde coexistă cu diferite alte bacterii (folositoare sau dăunătoare).  Problemele apar când
balanţa dintre Candida ṣi bacteriile folositoare se ȋnclină ȋn favoarea
Candidei.Manifestările posibile cele mai frecvente sunt: balonări, gaze intestinale, diaree,
oboseală, dureri de cap, stare depresivă, infecţii vaginale repetate (la femei). Candidoza
acută afectează absorbţia nutrienţilor la nivel gastro-intestinal ṣi poate sa afecteze
devastator atât sistemul imunitar cât ṣi metabolismul.
Când se ȋnmulţeṣte prea mult (cauza principală fiind excesul de antibiotice,
infectarea prin contact sexual, o dieta neadecvată), Candida se poate răspândi ȋn tot
organismul, manifestându-se cu predilecţie ȋn următoarele zone:
1.Sistemul digestiv – Simptome: balonari, gaze, crampe, diaree/constipaţie alternative,
alergii multiple la alimente.
2. Sistemul nervos - Simptome: oboseală anormală, nervozitate nejustificată,
ameţeală, depresie, rateuri de memorie, insomnie, minte ȋnceţoṣată

13
3. Pielea - Simptome: eczeme, psoriasis, urticarie, acnee, infecţii la unghiile de la picior.
4. Zona bucală manifestându-se sub forma unei plăci albe pe limbă asemănătoare
laptelui sau crăpături ȋn colţurile gurii.
5.Traiectul genito-urinar - Simptome: sindrom pre-menstrual cu dureri,
nervozitate, balonări, crampe, dureri de cap, poftă de dulce, infecţii urinare/vaginale,
scurgeri vaginale de culoare alb lăptoasă ȋn general urât mirositoare, pierderea interesului
pentru sex (femei), mâncărime anală, prostată, impotenţă(bărbaţi).
6. Sindrom endocrin - Simptome: hiper/hipo-tiroidism (in funcţie de organism),
boala auto-imunitară
7. Uneori Candida intrată in sange se poate localiza la prostată, ficat sau splina cuefecte
foarte grave.
Ȋntrucât toxinele foarte potente eliberate de acest parazit pot ajunge ȋn orice
ţesut/organ (candida sistemică), sindromul a fost asociat cu multe boli (cardiovasculare,
cancer, SIDA, scleroza multiplă, astm, artrita, sinuzită, infecţii repetate la ureche,
alcoolism, diabet, hipoglicemie, etc), ṣi de aceea greu de identificat.
Diagnosticarea: prezenţa anticorpilor ȋn sânge sau prezenţa Candidei la analiza
scaunului. Foarte adesea, nivele ridicate inexplicabil ale colesterolului sunt rezultatul
micotoxinelor eliberate de Candida. Cercetări recente arată că prezenţa micotoxinelor
secretate de Candida ṣi de alte fungusuri stimulează organismul să producă mai mult
colesterol pentru a anihila aceste toxine. Supraproductia de colesterol poate duce la
depunerea ȋn exces a acestuia pe peretii sistemului cardio-vascular. Uneori se dau diferite
diagnostice ṣi se aplică tratamente inadecvate când de fapt la rădăcina problemei se afla
candidoza.
Candidoza este o afecţiune pe care ȋn mod regretabil mulţi oameni (chiar ṣi unii
medici) o neglijează ca pe una minoră dar ȋn realitate consecinţele pot fi devastatoare prin
dereglarea metabolismului ṣi distrugerea sistemului imunitar. Multe dacă nu o mare
majoritate a afecţiunilor pot avea ca punct de plecare un exces de Candida. Rar există
persoane care să nu sufere de candidoză ȋntr-o măsură mai mare sau mai mică.
Candida este prezentă la peste 50% din populaţie (femei, bărbaţi ṣi chiar copii) fără
a provoca ȋnsă simptome de boală ṣi poate fi localizată la diferite niveluri:
 cavitate bucală;
 tract gastro-intestinal;
 tractul genito-urinar;

14
  vagin
Aceste zone pot constitui, sub acţiunea a diferiţi factori, adevarate rezervoare de
Candida, grăbind astfel apariţia manifestărilor.
Infecţiile fungice ṣi ȋn special cele determinate de levuri au crescut semnificativ ȋn
ultimii ani. Levurile sunt organisme oportuniste, majoritatea saprofite, dar care pot deveni
patogene ȋn anumite condiţii:
- fiziologice - nou-născuţi, pacienţi ȋn vârstă, gravide;
- patologice - neoplasme, boli metabolice, imunodeficientă, HIV;
- factori legaţi de medicamente / tratamente: antibiotice, anticonceptionale,
imunosupresoare, radiaţii ionizante, intervenţii chirurgicale;
- factori locali - afectări cutanate ṣi ale mucoaselor;
La bebeluṣi pot determina apariţia rash-ului (erupţiei) de scutec. La persoanele adulte,
infecţiile cu ciuperci ale cavităţii bucale devin mai frecvente odată cu ȋnaintarea ȋn vârstă.
Adulţii pot prezenta infecţii candidozice ȋn jurul dinţilor, ȋn pliurile cutanate de sub
sâni, abdomen sau ȋn orice altă zonă a corpului unde există pliuri ale pielii ce favorizează
transpiraţia ṣi creează mediul umed favorabil dezvoltării Candidei albicans. Majoritatea
infecţiilor candidozice sunt superficiale ṣi se vindecă usor cu tratament.
Infecţiile unghiilor necesită un tratament ȋndelungat. Rareori, infecţia candidozică se
poate răspândi ȋn organism după ce intră ȋn sânge, determinând apariţia candidozei
sistemice, care, ȋn aproximativ 45% dintre cazuri poate fi fatală. Candidozele recidivante
pot fi un semn al unei afecţiuni mai grave, ca diabetul, leucemia sau SIDA.
Candida se găseṣte ȋn vagin la 20-50% dintre femeile sănătoase ṣi se poate ȋnmulţi ȋn
anumite condiţii, cum ar fi după un tratament cu antibiotice sau cortizon. De asemenea,
candidozele sunt favorizate de sarcină, menopauză ṣi se pot transmite prin contact sexual
cu un partener infectat.
  La bolnavii care au un sistem imunitar deficitar din cauza tratamentelor
anticanceroase sau cortizonului, ori unor boli ca SIDA, infecţiile cu candida pot aparea la
nivelul ȋntregului organism ṣi pot pune viaţa ȋn pericol. Sângele, creierul, ochii, rinichii ṣi
inima sunt cel mai frecvent afectate, ȋnsă candida se poate dezvolta ṣi ȋn plămâni, ficat ṣi
splina. Candida este principala cauză de esofagită la pacienţii cu SIDA. Aproape 15%
dintre bolnavii cu imunitatea afectată prezintă candidoză sistemică.
  Simptomele candidozelor variază ȋn funcţie de localizarea bolii.Vaginita
candidozică se manifestă printr-o secreţie albă, prurit ṣi senzaţie de arsură vaginală. Ȋn

15
candidoza linguală, limba prezintă depozite albicioase, care dacă sunt ȋndepărtate, lasă
zone rosiatice care pot sângera, ducând la dificultatea alimentaţiei. Candidozele localizate
la nivelul pliurilor cutanate prezintă zone roṣiatice cu margini dantelate, putând fi
dureroase sau pruriginoase. Candidoza esofagiană determină apariţia ulcerelor dureroase la
nivelul tractului gastrointestinal, bolnavii prezentând probleme la ȋnghiţire, dureri
abdominale, greaţa, vărsături. Dacă infecţia cu candida ajunge la nivelul creierului, pot
aparea tulburări acute de comportament sau ale funcţiilor mentale.
  Diagonsticul de infecţie cu Candida poate fi stabilit ṣi fără efectuarea testelor de
laborator.Diagnosticul poate fi stabilit de medic ȋn cele mai multe cazuri fără teste de
laborator. Ȋn anumite situaţii, dacă infecţia nu se vindecă sau se răspândeṣte ȋn ȋntregul
organism, pot fi necesare anumite teste. Ȋn cazul unei candidoze vaginale, trebuie efectuat
consultul ginecologic ṣi examenul secreţiei vaginale. Astfel, pacientele sunt sfătuite să nu
facă duṣuri vaginale ṣi să nu aibă contact sexual cu 1-2 zile anterior examinării, deoarece
pot ȋngreuna stabilirea diagnosticului. La pacienţii cu deficite ale sistemului imunitar,
infecţiile candidozice orale, cutanate, vaginale pot fi uṣor diagnosticate.
  Candidoza vaginală se poate trata cu antimicotice sub formă de ovule sau creme.
Este necesară ṣi tratarea partenerului. Ȋn cazul candidozei linguale, pacienţii trebuie sfătuiţi
să menţina o igienă foarte strictă a gurii. De asemenea, toate obiectele pe care copiii le
introduc ȋn gură (suzete, jucării etc.) trebuie sterilizate dupa fiecare utilizare. Femeile care
alăptează trebuie evaluate pentru a nu prezenta infecţii cu Candida la nivelul sânului.
Infeţiile candidozice sistemice, severe, necesită tratamente intravenoase care se
administrează ȋn spital. Cu tratamentul corespunzător, infecţiile cu aceasta bacterie se
vindecă fără sechele, de regulă ȋn 1-2 săptămâni.
 
I.5.Bacterii asociate infecţiilor fungice
Infecţia cu drojdii potenţial patogene se realizează când sunt îndeplinite anumite
condiţii favorizante (de mediu ṣi de nutriţie) adeziunii celulare, creṣterii ṣi reproducerii
celulare. Factorii care predispun la apariţia ṣi dezvoltarea infecţiilor produse de drojdiile
patogene sunt:
a. Modificări patologice sau normale în starea fiziologică a gazdei;
b. Alimentaţia, cum ar fi cea bogată în glucide ṣi cu aport scăzut de vitamine;
c. Factori mecanici, cum ar fi protezele dentare sau alte dispozitive sintetice străine
organismului uman;

16
d.Administrarea de antibiotice cu spectru larg.
Analizele microbiologice efectuate asupra secreţiilor recoltate de la nivel apical au
arătat prezenţa unor culturi mixte de drojdii ṣi bacterii, în special bacterii Gram-pozitive,
cum ar fi speciile genului Streptococcus (hemolitic ṣi non-hemolitic). Aceste asocieri
bacterii-drojdii sunt cauzate de condiţiile favorizante pe care le oferă de exemplu, canalul
radicular în timpul tratamentelor prelungite. Tratamentele de lungă durată pot favoriza
dezvoltarea drojdiilor ṣi a streptococilor. S-ar părea că există chiar un sinergism între
aceste specii patogene. Studii de specialitate au arătat că specia Candida albicans
prelungeṣte viabilitatea streptococului β-hemolitic. Alte specii de streptococi care pot fi
întâlnite în parodontitele apicale fungice sunt: Streptococcus gordonii, S. mutans, ṣi S.
Sanguis.

Factori de virulenṭă
Tranziţia speciei C. albicans de la forma de drojdie, normală organismului uman,
la forma hifală patogenă, depinde de anumite condiţii care includ o serie de factori de
virulenţă. Dintre aceṣtia amintim: adeziunea celulară, formarea hifei, secreţia de aspartil-
proteaze ṣi modificarea fenotipică de la forma de drojdie la forma de hifă. Adeziunea
microorganismului la celulele gazdei este un proces complex care implică mai mulţi factori
de aderenţă celulară. Aceṣti factori îndeplinesc un rol major în colonizarea ṣi infecţia
gazdei. Manoproteinele din structura peretelui celular fungic sunt principalele molecule
responsabile de adeziunea C. albicans la celulele gazdei.
Alţi factori implicaţi în adeziunea celulară sunt:
-caracterul hidrofob al suprafeţei celulare;
- pHul mediului precum ṣi concentraţia ionilor de fier, calciu ṣi zinc.
De exemplu, proteinele care intră în compoziţia salivei ṣi a fluidului gingival
influenţeazå adeziunea Candidei albicans la ţesuturile gazdei, ca ṣi componente ale
matrixului extracelular. Cel mai important factor de virulenţă al speciilor Candida este
capacitatea de a produce ṣi secreta aspartil-proteaze , enzime care degradează o mare parte
din proteinele gazdei. La aceṣti factori se adaugă capacitatea acestor specii de a-ṣi
modifica fenotipul în funcţie de condiţiile de mediu. Modificările fenotipice includ
modificări morfologice ale coloniei precum ṣi modificări ale activităţii proteazelor.

17
Sensibilitatea candida albicans la acṭiunea agenṭilor antifungici
Principalele clase de agenţi antifungici sunt: echinocandine, poliene ṣi azoli.
Echinocandinele (caspofungin, micafungin) inhibă sinteza β-1, 3 glucanilor din structura
peretelui celular fungic. Polienele (amfotericina B ṣi nistatin) formează legături cu sterolii
membranei celulare ducând la apariţia unor pori care sensibilizează celula fungică. Azolii
(fluconazol, ketoconazol, voriconazol, itraconazol) sunt inhibitori ai sintezei ergosterolului.

CAPITOLUL II
EFECTELE CANDIDEI ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Contrar evoluţiei metodelor terapeutice, candidoza  rămâne o problemă comună ȋn

ȋntreaga lume, afectând toate clasele sociale. Candida albicans ṣi speciile ȋnrudite produc o
varietate de infecţii.
Cea mai severă manifestare a candidozei este candidoza invazivă diseminată
hematogen (prin sânge), denumită uneori candidoza sistemică acută.
Candida albicans poate afecta tractul sistemelor gastrointestinal, pulmonar,
renal/urologic, reproducător ṣi cutanat/exocrin. Toate vârstele sunt susceptibile la
candidoza diseminată hematogen, dar nou-născuţii prematuri prezintă ȋn mod special un
risc crescut.
Candida albicans trăieṣte ȋn mod normal ȋn unele regiuni ale corpului uman ȋn
echilibru cu flora locală, dar când apar unii factori perturbatori ai echilibrului rezultă
proliferarea candidei ṣi candidoza.
Un aspect important al apariţiei candidozei este tratamentul cu antibiotice
puternice, ȋn special dacă este urmat o perioadă lungă de timp. Antibioticele omoară
bacteriile, ceea ce determină alterarea echilibrului microbiologic din gură, vagin, intestine
sau alte locaţii ȋn care se instalează candidoza.
Oamenii care au sistemul imun deficitar sunt predispuṣi să dezvolte candidoză, iar
tratamentul unui episod este urmat de apariţia unei noi infecţii. Diabeticii sunt defavorizaţi
din cauza nivelului crescut de glucoză care stimulează dezvoltarea infecţiilor.
Simptomele candidozei diferă ȋn funcţie de severitatea infecţiei, dar de cele mai
multe ori includ: iritaţie, usturime, prurit, arsură la urinare ṣi secreţie vaginală albicioasă. 
Complicaţiile candidozei pot fi foarte severe, Candida albicans diseminându-se ȋn
ȋntreg organismul afectând organe vitale cum sunt creierul ṣi inima.
18
 Este foarte important ca fiecare femeie care prezintă simptomele menţionate mai
sus să se prezinte cât mai repede la un control ginecologic. Pe lângă posibilitatea
complicaţiilor, amânarea diagnosticului duce la creṣterea dificultăţii de tratament a
candidozei.Multe femei consideră că ȋn absenţa contactului sexual neprotejat nu există
riscul de apariţie a candidozei, ceea ce e foarte greṣit. Candidoza poate apărea ṣi la femei
virgine, chiar dacă se poate transmite pe cale
sexuală, candida are ṣi alte mecanisme de infectare
(folosire de toalete publice, lenjerie intimă sau
prosoape etc).
II.1.Candidoza bucală

Candidoza bucală (orofaringiană) este o

infecţie determinată de ciuperci ce se dezvoltă la
nivelul gurii, limbii ṣi a gâtului. Candidoza bucală
este mai frecventă la nou-născuţi, sugari ṣi bătrâni,
dar poate să apară la orice altă vârstă. La nou-
născuţii ȋi sugarii sănătoṣi candidoza bucală nu
reprezintă o problemă
serioasă, ea fiind tratată ṣi vindecată foarte uṣor.
Unele medicamente permit ciupercilor să se ȋnmulţeascănecontrolat:
- antibioticele, ȋn special cele cu spectru
larg(ex.tetraciclina);
- contraceptive orale(pilulele);
- medicamente ce scad capacitatea de apărare a organismului, precum
corticosteroizii.
Modul de transmitere a ciupercii ce determină candidoza bucală diferă ȋn funcţie de
vârstă. Un nou-născut poate contacta candida de la mamă, ȋn timpul naṣterii, dacă aceasta
are candidoză vaginală.
Simptomele apar ȋn medie la 3 până la 7 zile după naṣtere. Nou-nascuţii ṣi sugarii
au un sistem imun imatur, iar balanţa dintre bacteriile ṣi fungii de la nivelul mucoasei
bucale nu este echilibrată.
Din aceste motive candidoza bucală este frecventă ȋn primele luni de viaţă.
Candidoza bucală nu este ȋn mod normal contagioasă. Totuṣi, copii cu un sistem imun

19
 deficitar pot contacta infecţia micotică de la partenerii de joacă sau de pe jucării comune.
Un copil cu candidoză bucală poate răspândi ciuperca prin contact direct (orice jucărie care
este introdusă ȋn gură, de exemplu).
La femei, candidoza vaginală este produsă de aceeaṣi ciupercă ce determină ṣi
infecţia orală.
Candida, ciuperca ce determină candidoza bucală este prezentă ȋn mod normal, ȋn
cantităţi mici, la nivelul gurii ṣi a altor mucoase ale organismului. Ȋn mod obiṣnuit, ea nu
produce leziuni.Ȋn condiţiile apariţiei unor factori favorizanţi, ciuperca se ȋnmulteṣte
excesiv ṣi necontrolat invadând ţesuturiledin jur.
Candidoza bucală este determinată cel mai frecvent de Candida albicans, dar pot fi
implicate ṣi alte genuri precum Candida tropicalis, Candida krusei, Candida parapsilosis
sau Candida glabrata.Ȋnmulţirea acestei ciuperci este controlată de o serie de bacterii
prezente la nivelul mucoasei bucale. Apariţia unei noi bacterii la nivelul gurii ce rupe
echilibrul dintre microorganismele deja prezente aici, va permite ciupercii să se
ȋnmulţească ȋn mod necontrolat.
Alţi factori ce cresc riscul de apariţie a candidozei bucale sunt: 
 un sistem imunitar deficitar (abilitatea organismului de a lupta ȋmpotriva infecȋiilor este
deteriorată). Ȋn condiţiile unui sistem imunitar normal, Candida nu se poate dezvolta
excesiv;
 sugarii sunt mai predispuṣi la apariţia candidozei bucale deoarece sistemul lor imun nu este
complet dezvoltat. Astfel, candidoza bucală este foarte frecventă ȋn primele săptămâni de
viaţă;
 bătrânii au un sistem imunitar slăbit, aceṣtia fiind predispuṣi la apariţia candidozei bucale;
 pacienţii HIV pozitivi au risc foarte mare de a dezvolta candidoză bucală. Aproximativ
90% dintre aceṣtia au dezvoltat candidoză bucală cel puţin o dată pe
parcursul evoluţiei bolii;
 pacienţii cu diabet zaharat sunt, de asemenea predispuṣi la candidoză, deoarece nivelul
crescut al glucozei ȋn sânge reprezintăun factor favorizant pentru creṣterea
ȋn exces a ciupercilor;
 uscăciunea mucoasei bucale (xerostomia) poate să apară fie prin folosirea excesivă a apei
de gură, fie datorită unor afecţiuni medicale, precum sindromul Sjogren;
 modificările hormonale din timpul sarcinii pot duce la alterarea echilibrului
microorganismelor de la nivelul gurii, favorizând apariţia candidozei;

20
 igiena orală precară(ȋn special la cei cu proteze dentare);
 abuzul de antibiotice poate favoriza apariţia candidozei prin alterarea echilibrului
microorganismelor de la nivelul mucoasei bucale.
Simptome
Candidoza bucală, ȋn forma sa uṣoară, poate rămâne asimptomatică.Ȋn formele
medii sau severe apar simptomele.
La sugari simptomele candidozei bucale sunt:
- pete (depozite) de culoare albă localizate la nivelul gurii ṣi pe limbă cu aspect brânzos.
Candidoza bucală poate fi confundată cu depozitele de lapte ce ramâne după alăptare.
Aceste pete alb-brânzoase sunt aderente la mucoasă ṣi nu pot fi ȋndepartate cu uṣurinţa.
Dacă sunt frecate, pot sângera - limba ṣi gura devin dureroase ṣi pot apărea dificultăţi la
ȋnghiţire;
- scăderea apetitului: sugarul poate refuza masa, mama confundând uṣor acest simptom cu
starea de saţietate(lipsa foamei )a copilului.Ȋn aceste condiţii sugarul poate deveni agitat;
- eritemul fesier: apare atunci când infecţia micotică se extinde ṣi la nivel intestinal,
ciuperca fiind prezentă ȋn scaunul sugarului;
- mameloane dureroase ṣi eritematoase (roṣii) la mamă:candidoza bucală a sugarului poate
trece neobservată până ȋn momentul ȋn care mameloanele mamei devin roṣii ṣi dureroase,
ȋn special ȋn timpul sau după alăptare.
La adulţi simptomele candidozei bucale sunt:
- senzaţie de arsură la nivelul gurii ṣi a gâtului (de obicei acestea sunt simptome
incipiente);
- pete albe aderente de mucoasa gurii ṣi a limbii. Ṭesutul din jurul acestor depozite
albicioase este roṣu ṣi dureros. Dacă este frecat (ȋn timpul periajului dinţilor, de
exemplu)poate sângera;
- apariţia unui gust neplăcut sau a dificultăţilor de a gusta alimentele.
Mecanism fiziopatogenic
Majoritatea cazurilor de candidoză bucală sunt forme uṣoare ṣi se pot vindeca prin
simpla aplicare locală a unor soluţii antifungice. Formele foarte uṣoare se pot vindeca ṣi
fără tratament medical. Pentru formele severe, tratamentul antifungic local este de maxim
14 zile. Ȋn unele cazuri ȋnsă, candidoza poate persista timp de câteva săptămâni chiar ṣi sub
tratament antifungic.

21
 Dacă infecţia micotică nu este tratată sau nu se remite spontan există riscul ca
aceasta să afecteze ṣi alte organe:
- candidoza se poate extinde la nivelul gâtului (esofagului), a vaginului sau a pielii.Alte
localizări ale infecţiei fungice sunt rare;
- la sugari poate să apară eritemul fesier, determinat de prezenţa ciupercii ȋn scaun. 
Candidoza bucală este mai frecventă la:
- persoane ce folosesc corticosteroizi inhalatori pentru tratamentul astmului bronṣic;
- persoane cărora li s-a administrat tratament cu antibiotice pentru o perioadă lungă de
timp;
-persoane cu proteze dentare;
-persoane cu un sistem imun deficitar;
- copii ce duc la gură jucării contaminate cu candida.
Factori de risc
 Vârsta:
- nou-născuţii ṣi sugarii ce nu au un sistem imun complet dezvoltat, au risc crescut pentru
ȋnfecţii ṣi ȋn special pentru candidoză;
- de asemenea, nou-născuţii nu au ȋncă echilibrată balanţa dintre bacteriile ṣi fungii
prezenţi ȋn mod normal la nivelul gurii, dezechilibru ce constituie un factor favorizant
pentru apariţia candidozei;
- bătrânii, ȋn special cei cu afecţiuni medicale severe, au risc crescut de a dezvolta
candidoză, datorită sistemului imun precar.
Alţi factori de risc:
 protezele dentare sau aparatele pentru ȋndreptat dinţii pot provoca iritaţii la nivelul
gurii, acestea fac dificilă menţinerea unei igiene orale satisfăcătoare, crescând riscul
de apariţie a candidozei;
 indivizii cu un sistem imun deficitar, precum cei cu diabet zaharat, SIDA sau care
sunt ȋn tratament chimioterapic au risc crescut de a dezvolta candidoza bucală.
Complicatii
Candidoza bucală determină rareori complicaţii la persoanele sănătoase.Câteva dintre
acestea sunt:
-alimentaţie deficitară la sugari, datorită refuzului acestora de a mânca;
- infecţii ale gâtului.

22
Consultul de specialitate:
Ȋn cazul ȋn care s-a pus diagnosticul de candidoză bucală ṣi apar simptomele
descrise mai jos este necesar consultul medical de urgenţă:
- apar semne de extindere a infecţiei, precum depozite albicioase la nivelul pielii sau ȋn
jurul gurii;
-simptomele se agravează sau sunt staţionare la 7 zile de la ȋnceperea tratamentului;
-apariţia candidozei vaginale.
Candidoza bucală a sugarilor poate produce extinderea infecţiei la mamă,
determinând apariţia eritemului (roseaţa) ṣi a durerii la nivelul mameloanelor. Ȋn acest caz
este necesar consultul medical atât al mamei cât ṣi a copilului.
Dacă un pacient a mai prezentat ȋn antecedente o infecţie micotică se recomandă
tratamentul la domiciliu. Ȋn cazurile foarte uṣoare candidoza bucală se poate remite
spontan. Ȋn situaţiile de mai jos este necesar consultul medical:
- simptomele se agravează sau nu se remit sub tratament;
-simptomatologia devine recurentă (reapariţia simptomelor);
- persoane HIV pozitive, cu un sistem imunitar precar sau care au fost diagnosticate cu
neoplasme.
Urmatorii medici pot diagnostica ṣi trata candidoza bucală:
-medici pediatrii;
-medici de familie;
-medici medicina internă.
Ȋn cazul ȋn care infecţia fungică s-a extins ṣi la alte organe se poate apela la
urmatorii medici, ȋn funcţie de organul afectat:
-medici gastro-enterologi;
-medici dermatologi;
-medici ginecologi;
- medici boli infeţioase.
Investigaţii:
Candidoza bucală(orofaringiană) este o infecţie determinată de ciuperci ce se
dezvoltă la nivelul gurii, limbii ṣi a gâtului. Candidoza bucală este mai frecventă la nou-
născuti, sugari ṣi vârstnici, dar poate să apara la orice altă vârstă. 
La nou-născuţii ṣi sugarii sănătoṣi candidoza bucală nu reprezintă o problemă
serioasă, fiind tratată ṣi vindecată foarte uṣor.Anamneza(istoric medical) asociată cu o

23
 simplă examinare fizică sunt suficiente pentru a diagnostica aceasta infecţie micotică. 
Rareori, medicul poate recomanda efectuarea unui test cu KOH (hidroxid de potasiu) din
depozitele alb-brânzoase de la nivelul mucoasei bucale. Acest test este folosit atunci când
simptomele ṣi semnele clinice nu sunt tipice pentru candidoză sau când infecţia nu a
răspuns la tratament.

II.2.Candidoza esofagiană
Candida albicans este cea mai frecventă cauză de esofagită infectioasă. Totodată,
după orofaringe, esofagul este al doilea loc, ca ṣi frecvenţă, de manifestare al candidozei
tractului digestiv.
Prevalenţa candidozei esofagiene este crescută mai ales la persoanele diagnosticate
cu HIV. Aproximativ 10-15% dintre pacienţii infectaţi cu HIV vor suferi de candidoză
esofagiană pe parcursul vieţii lor.
Organismele identificate ȋn candidoză esofagiană sunt aceleaṣi ca ṣi ȋn cazul
organismelor prezente la candidoza orală ṣi anume, candida albicans. Ȋn contrast cu
candidoza orală, se cunosc destul de puţine informaţii despre factorii implicaţi ȋn
patogeneza candidozei esofagiene.
Cauze:
Candidoza esofagiană este cauzată de fungii de candida albicans. Aceasta apare
atunci când ciuperca se răspândeṣte de la cavitatea bucală, ȋn jos, spre esofag. Condiţia este
un semn al unui sistem imunitar slabit. Urmatoarele situaţii/condiţii cresc riscul infecţiei cu
candida albicans:
 HIV/SIDA
 chimioterapia
 diabetul
 leucemia sau limfomul
 transplantul de organe
 alte condiţii care suprimă sau slăbesc sistemul imunitar.
Dacăsistemul imunitar este slăbit sau există candidoză orală, cresc probabilităţile
dezvoltării candidozei esofagiene.
Simptome:
Bolnavii cu candidoză esofagiană pot avea unele dintre urmatoarele manifestări
(sau chiar toate):

24
 -disfagie
 -odinofagie
 -dureri retrosternale care nu au legătură cu ȋnghiţirea
 -senzaţie de obstrucţie toracică.

Rareori, candidoza esofagiană a fost asociată cu febra.Ȋn urma endoscopiei, la

pacienţii diagnosticaţi cu candidoză esofagiană se pot observa leziuni exudative albe,
similare cu cele specifice candidozei bucale. Gradul de răspandire ṣi contagiozitate al
candidozei esofagiene diferă de la un individ la altul.

Fig.II.2.Candidoza esofagiană
Esofagita candidozică este considerată cea mai frecvent ȋntâlnită boală invazivă
candidozică, la pacienţii cu imunitate scăzută care suferă de HIV/SIDA, mai ales când
boala este acută.
Diagnosticul candidozei esofagiene:
Modul cel mai precis de a diagnostica această infecţie este prin intermediul analizei
sau culturilor probelor recoltate.
O altă metodă este endoscopia directă, cu ajutorul unui instrument (endoscop) care
are la un capăt o sursă luminoasă ṣi o cameră de luat vederi.Instrumentul va fi introdus
prin cavitatea bucală ṣi prin esofag ṣi se vor putea vizualiza pe un monitor imagini directe
din interiorul esofagului.

25
 De asemenea, vor fi prelevate probe din interiorul esofagului pentru evaluare.

Fig.II.3.Esofagogastroduodenoscopie
Un alt test este tranzitul baritat care implică consumul unei substanţe albe de către
pacient. Cu ajutorul acestei substanţe, la radiografia cu raze X, esofagul va putea fi
vizualizat mult mai bine. Totuṣi, investigaţia nu este specifică pentru depistarea
candidozei. Ȋn plus, infecţiile uṣoare posibil să nu fie detectate.
Printre complicaţiile posibile se numără:
 perforaţia esofagului
 infecţii periodice
 răspândirea candidei ȋn alte zone din corp.

II.3.Candidoza cutanată
Infecţiile superficiale ale pielii ṣi ale membranelor mucoase sunt cele mai frecvent
ȋntâlnite infecţii candidozice ale pielii. Tipurile comune de infecţii candidozice ale pielii
includ intertrigo, dermatita de scutec, micozele interdigitale erozive, dermatita perianala ṣi
balanita candidozică.Ȋn ultimii ani a crescut prevalenţa ȋn cazul anumitor grupuri de
persoane, ȋn principal din cauza numărului crescut de bolnavi care sunt imunocompromiṣi.
Diferite forme de candidoze:
- Paronichia determinată de candida albicans este o infecţie a pielii ṣi patului unghiilor.
Infecţia poate fi acută sau cronică ṣi este asociată cu edem, roṣeaţă, inflamaţie ṣi durere ȋn

26
jurul zonei infectate. La femei există mai multe probabilităţi de a se manifesta această
infecţie, decât la bărbaţi.
Această suprainfecţie cu levuri este declanṣată mai ales de menţinerea mâinilor ȋn
apă, perioade ȋndelungate de timp. De asemenea, mai poate să apară ṣi la persoanele care
au diabet zaharat, un sistem imunitar compromis sau la cele a căror muncă presupune
menţinerea ṣi contactul prelungit al mâinilor cu umezeala.
- Onicomicoza candidozică este o infecţie ale carei efecte apar la nivelul unghiilor ṣi este
similară cu paronichia, deṣi simptomele par diferite. Bolnavii de diabet zaharat pot face
aceasta infecţie din cauza problemelor circulatorii implicate de boală.Ȋn cazul acestora apar
frecvent infecţii ale unghiilor picioarelor. De aceea, aceasta categorie ar trebui sa evite
manichiura ṣi pedichiura.
- Candidoza cutaneo-mucoasa este o afecţiune care afectează membranele mucoase. Cele
mai frecvent ȋntâlnite forme sunt: candidoza vaginală (care este un tip de infecţie fungică
cronică ȋnsoţită de mâncărimi vaginale), candidoza orală, candidoza esofagului, precum ṣi
infecţiile fungice ale unghiilor. Candidoza cutaneo-mucoasă este mai rezistentă la
tratament ṣi poate sa reapară ȋn cazul ȋn care nu este tratată ȋn mod corespunzător.
- Candidoza intertrigo este un alt tip de infecţie ȋngrijorătoare. O persoană descoperă de
obicei ca suferă de candidoză intertrigo atunci când ȋn zona respectivă este prezentă o altă
problemă dureroasă care ȋi atrage atenţia. Infecţia apare la copiii care au dermatită de
scutec, dar ṣi la vârstnicii care au incontinenţa. Alte zone ȋn care se manifestă candidoza
intertrigo sunt: colţurile gurii, spaţiile dintre degetele de la mâini sau picioare, dar ṣi cutele
pielii din diverse zone ale corpului.
Cauze:
Organismul găzduieṣte ȋn mod normal o varietate de microorganisme, inclusiv
bacterii ṣi ciuperci. Unele dintre acestea sunt utile pentru organism, nu produc niciun rău ṣi
nici vreun beneficiu, dar altele pot cauza infecţii nocive.
Unele infecţii fungice sunt cauzate de ciuperci care traiesc pe păr, unghii ṣi pe straturile
exterioare ale pielii.
Ȋn cazul candidozei cutanate pielea este infectată de candida sp. Afecţiunea este
destul de frecvent ȋntâlnită ṣi poate implica aproape orice porţiune de piele de pe corp, dar
cel mai adesea apare ȋn zonele umede ṣi calde, cum ar fi axilele ṣi zona inghinală. Ciuperca
ce cauzează candidoza cutanată, este de cele mai multe ori, candida albicans.

27
 Candida sp este cea mai frecventă cauză de erupţie cutanată de scutec la sugari.
Ciupercile se dezvoltă ȋn mediul cald ṣi umed din interiorul scutecului. Infecţiile cu
candida se manifestă destul de des la persoanele cu diabet zaharat ṣi la cele
supraponderale.
Antibioticele ṣi contraceptivele orale cresc riscul dezvoltării candidozei cutanate.
Candida poate determina ṣi infectii ale unghiilor, marginii unghiilor, dar ṣi ȋn zona de la
colţurile gurii. Candidoza orală - o formă de infecţie cu candida sp a membranelor
mucoase ale gurii - este de obicei asociată cu administrarea de antibiotice. Aceasta poate fi
ṣi un semn de infecţie cu HIV sau poate fi cauzată de alte tulburări imunodeficiente, atunci
când apare la adulţi.
Persoanele care au candidoză nu sunt contagioase, deṣi unele dintre persoanele
imunocompromise pot contacta infecţia.
De asemenea, candida este cauza cea mai frecventă de infecţii vaginale fungice,
care sunt deseori asociate cu utilizarea de antibiotice.
Simptome:
 Mâncărime (poate fi intensă)
 Leziuni sau erupţii ale pielii
 Roṣeaţa ṣi inflamaţie locală
 Infecţie a foliculilor de păr
 Candidoza se va manifesta pe pliurile pielii, ȋn zona organelor genitale, sub
sâni etc.
 Apariţia de macule sau papule
 Leziuni de tip satelit
 Inflamaţia pielii
Complicaţii ṣi prognostic:
Candidoza cutanată, dispare, de obicei cu tratament, dar recurentele sunt frecvent
ȋntâlnite.Complicaţiile includ:
 unghiile infectate pot fi diforme
 infecţiile pot fi repetate
 candidozele de diverse tipuri se pot dezvolta la persoanele cu un sistem imunitar
slăbit.

28
 Fig.II.4.Paronichia

Fig.II.5.Onicomicoza

Fig.II.6.Candidoza intertrigo 

II.4.Candidoza vaginală
Candidoza vaginală este o infecţie a vaginului care implică dezvoltarea excesivă a
candidei.
Poate să existe un dezechilibru al microorganismelor ȋn situaţia administrării
antibioticelor cu spectru larg, ȋn cazul fluctuaţiilor hormonale ṣi nu numai. Candidoza

29
 vaginală, adesea menţinonată ca infecţie fungică, este o problemă frecvent ȋntalnită care
afectează aproape 75% dintre femeile adulte, ȋn timpul vieţii lor.
La persoanele sănătoase, bacteriile prietenoase ṣisistemul imunitar previn formarea
infecţiilor. Totuṣi, dacă sistem imunitar este slăbit sau deteriorat, este mai simplu pentru
candidoză sa se multiplice, cauzând astfel boala.
Anumite medicamente pot modifica organismele naturale din vagin, fiind apoi
ȋncurajată creṣterea candidozei. Printre acestea se numară antibioticele, steroizii ṣi
contraceptivele orale cu un conţinut ridicat de estrogen. Alţi factori care
determinăcandidoza sunt: diabetul zaharat, sarcina, folosirea de antihistaminice, deficitul
de fier, acid folic, vitamina B12 sau zinc.
Printre factorii care slăbesc sistemul imunitar se numără: chimioterapia ȋmpotriva
cancerului, stresul, depresia, putându-se astfel declanṣa candidoza. Purtarea pantalonilor
strâmţi ṣi utilizarea anumitor săpunuri pot duce la candidoza vaginală.
Simptome:
Femeile care au candidoză vaginală prezintă mâncărimi ṣi scurgeri vaginale groase,
de culoare albă, roṣeaţă ṣi umflături ȋn jurul vaginului ṣi pot avea dureri ȋn timpul urinării
sau ȋn timpul actului sexual.
Manifestările comune ale candidozei vaginale includ:
 senzaţia de mâncărime vaginală ṣi a ţesuturilor din jur
 durere ȋn timpul actului sexual
 durere sau arsură la urinat
 roṣeată sau umflarea vulvei
 scurgeri vaginale groase, de culoare albă cu textura asemanatoare branzei de vaci.
Medicul ginecolog va recolta la exmaneul ginecologic de rutină ṣi secreţii vaginale
pentru analiza acestora. Tocmai pentru că multe vaginite prezintă simptomatologie discretă
analiza de secreţii vaginale nu este recomandată doar ȋn cazul femeilor cu simptomatologie
certă, ci de rutină.
Analiza secreţiilor vaginale aduce foarte multe informaţii ṣi poate diagnostica ṣi
alte patologii.Adesea atunci când există o vaginită se realizează ṣi cultura
microorganismelor patologice, cu realizarea antibiogramei. Ȋn felul acesta tratamentul
recomandat de medic va fi unul foarte eficient.

30
II.5.Candidoza sistemică
Candidoza sistemică este infecţia cu candida care s-a extins ȋn ȋntreg organismul. Ȋn
cazul ȋn care aceasta invadează organele importante, cum ar fi creierul ṣi inima, poate
rezulta moartea.
Candidoza sistemică apare rar la persoanele sănătoase. Afecţiunea tinde să apară la
bolnavii care au sistemul imunitar compromis. Candidoza sistemică este o infecţie cu o
prevalenţă tot mai crescută, ȋn ultimul timp.
Cauze:
Candida se găseṣte ȋn mod normal ȋn cantităţi mici la nivelul cavităţii orale, ȋn
vagin, ȋn tractul digestiv ṣi pe piele. Când sistemul imunitar este slăbit din diferite cauze,
fungii de candida se multiplică ȋn mod excesiv ṣi apare candidoza.
Factori, cum ar fi diabetul zaharat, obezitatea, sarcina, deficitul de fier, acid folic,
vitamina B12, zinc, utilizarea de antihistaminice, imunosupresoare sau antibiotice, stresul,
depresia, chimioterapia, dar ṣi diverse boli care compromit sistemul imunitar, pot provoca
sau agrava candidoza.
Candidoza sistemică apare atunci când candida se extinde la nivelul intregului corp
ṣi poate pune viaţa unei persoane ȋn pericol. Infecţia ar putea afecta creierul, inima,
rinichii, ochii, ficatul, tractul genital si articulatiile. Aceasta formă apare cel mai frecvent la
persoanele care au un nivel scazut de celule albe ȋn sânge (neutropenie). Acest tip de
infecţie este numită ṣi candidoză diseminată.
Diagnostic:
Infecţiile orale, vaginale si ale pielii sunt diagnosticate pe baza aspectului ṣi
simptomelor. Testele de laborator sunt efectuate dacă infecţia nu se vindecă după
tratament. Ȋn cazul ȋn care o persoană cu candidoză are probleme de ȋnghiţire ṣi dureri
toracice, poate avea infecţie esofagiană. Ȋn cazul ȋn care manifestările nu se ameliorează ȋn
urma tratamentului, poate fi necesară endoscopia.
Candidoza sistemică este dificil de diagnosticat. Candidoza prezentă ȋn sânge poate
proveni de la o infecţie locală(de la nivelul gurii sau locul ȋn care a fost montat un cateter),
precum ṣi ca urmare a infecţiei organelor interne. Candidoza poate fi prezentă ȋn sânge
doar perioade scurte de timp, atunci când un organ este infectat, drept urmare, rezultatele
analizelor de sânge nu sunt ȋntotdeauna relevante.

31
 CAPITOLUL III
MEDICAMENTE RECOMANDATE TRATᾸRII CANDIDOZELOR

Pentru tratarea candidozei pot fi utilizate multiple tratamente care se ȋmpart ȋn două
categorii:topice(locale)ṣi sistemice(pentru ȋntreg organismul). Alegerea tratamentului
depinde de gravitatea infecţiei ṣi severitatea simptomelor. Tratamentul topic este cel de
prima intentie pentru infecţiile orale, vaginale sau ale pielii, mai ales ȋn cazurile usoare-
moderate.
Tratamentul topic include apa de gură, comprimate, ovule sau supozitoare vaginale
ṣi creme. Printre acestea s-ar putea numara: suspensia de amfotericina B, clotrimazol,
econazol, ketoconazol, miconazol sau nistatina.
Ȋn cazul ȋn care medicamentele topice nu funcţionează sau dacă infecţiile sunt
recurente, pot fi necesare medicamente sistemice. Tratamentul sistemic este utilizat mai
ales ȋn cazul infecţiei candidozice esofagiene sau ȋn cazul candidozei diseminate ṣi ar putea
include: nizoral, difulcan, sporanox, amfotericina B, fluconazol, amfotericină,
caspofungină, voriconazol.
Ȋn situaţiile mai grave poate fi necesară spitalizarea.
Abordarea terapeutică depinde ȋn principal de organele afectate de infecţia cu
Candida şi de statusul imun al pacientului.
De asemenea, tratamentul este influenţat de sensibilitatea speciilor de Candida la
medicaţia antifungică.
Există mai multe tipuri de medicamente antifungice, care sunt active inclusiv pe
specii de Candida:
• clasa azolilor - include imidazolii ṣi triazolii - mecanismul principal de acţiune
este inhibarea unei enzime necesară pentru sinteza de ergosterol, care este principalul
component al membranelor celulare fungice.
Imidazolii includ: miconazol, clotrimazol, ketoconazol. Triazolii includ:
fluconazol, itraconazol, econazol, terconazol, butoconazol, tioconazol, voriconazol,
posaconazol.
Cel mai folosit medicament din aceasta clasa impotriva infectiilor cu Candida este
fluconazolul. Voriconazol ṣi posaconazol sunt triazoli de generaţie mai nouă, care sunt
active ȋmpotriva tulpinilor de Candida rezistente la fluconazol.

32
 Medicamentele din această clasă sunt disponibile ṣi sub formă de preparate topice, pentru
tratamentul formelor superficiale sau localizate de candidoza cutanată, orofaringiană sau
vulvovaginal.
• echinocandinele - sunt medicamente care ȋmpiedică formarea peretelui celular al
fungilor - sunt reprezentate de caspofungin, micafungin ṣi anidulafungin ṣi sunt indicate
pentru formele invazive de candidoză sau pentru formele care nu au răspuns la tratamentul
cu azoli ṣi au activitate extinsă ȋmpotriva aproape tuturor speciilor de Candida, cu excepţia
Candida parapsilosis ṣi Candida guilliermondi.
• polienele - sunt medicamente cu spectru larg ȋmpotriva fungilor, acţionează prin
inserarea ȋn membrana citoplasmica fungică, cu creṣterea permeabilităţii membranare, sunt
reprezentate de amfotericina B, unul dintre cele mai vechi medicamente antifungice. De
asemenea, ȋn această clasă se mai afla nistatinul, care se poate lega de compuṣi sterolici din
membrana celulară, cu formareaunor pori.
• antimetaboliţii - sunt medicamente folosite iniţial pentru tratamentul leucemiilor -
cel mai folosit este flucitozina, care inhibă sinteza de ARN ṣi sinteza proteică la nivelul
celulelor fungice. Nu se recomandă administrarea izolată, deoarece poate determina relativ
rapidrezistenţa
• alilaminele - determină scăderea concentraţiei de ergosterol la nivelul peretelui
celular fungic - terbinafina este cel mai folosit medicament din aceasta clasă, pentru
tratamentul paronichiei
Formele localizate de candidoză cutanată pot fi tratate de obicei cu antifungice
topice:
 ANTIBIOTICE:
Natamycinum-ex.PIMAFUCIN cu spectru de acţiune asemănător nistatinei, indicat
pentru:infecţii ale pielii, unghiilor ṣi ale patului unghial, intertrigo, infecţie interdigitală cu
Candida albicans ṣi alte microorganisme sensibile la natamicină; ȋn extinderea vaginitei
candidozice la regiunea inghinală; rash-ul scutecelor;vaginită produsa de Candida
albicans.
Este contraindicată utilizarea medicamentelor pe bază de natamicină ȋn caz de
hipersensibilitate la substanţa activă.
Doze ṣi administrare:crema: 1-4 aplicări/zi ȋn regiunea afectată timp de 2-3
saptămâni;pentru ovule: seara ȋnainte de culcare se introduce adânc ȋn vagin un ovul, timp

33
 de 3-6 zile.Tratamentul se ȋntrerupe ȋn timpul ciclului menstrual ṣi se reia după oprirea
sângerării. 
Forme de prezentare:cremă (netamicină 20 mg/g), ovule vaginale
(100mg/ovul),tablete orale (100 mg/tabletă).

 DERIVAṬI DE IMIDAZOL ṢI TRIAZOL:

a)clotrimazolum-CLOTRIMAZOL:
Indicaţii:dermatomicoze provocate de dermatofite(micoze interdigitale, paronichii,
pitiriazis versicolor, eritrasmă);candidoză cutanata ṣi genitală (vulvita, balanita);
dermatoze suprainfectate cu fungi; tricomonază vaginală.
Contraindicaţii:ȋn afară de o posibilă sensibilizare la Clotrimazol,nu are alte contraindicaţii.
Mod de administrare:crema se aplică de 2-3 ori pe zi pe zonele parazitate, cu masaj uṣor al
regiunii.;Clotrimazol soluţie cutanată se aplică local de 2-3 ori pe zi, după spălarea zonei
afectate (de preferat cu un săpun cu pH alcalin). După aplicare se masează uşor zona
afectată, până la absorbţia completă a soluţiei;Clotrimazol comprimate vaginale:doza
uzuală este de 2 comprimate vaginale Clotrimazol MCC 100 mg (200 mg clotrimazol) pe
zi, timp de 6 zile consecutiv
Forme de prezentare:cremă 1%,soluţie 1%,comprimate vaginale 100 mg

b)ketoconazol-ex.:KETOCONAZOL
Indicaţii terapeutice

34
-infecţii micotice cu germeni sensibili la ketoconazol:infecţii sistemice,infecţii cutaneo-
mucoase, ȋn cazul ȋn care aceste infecţii nu au răspuns la tratament local, datorita ȋntinderii
leziunilor sau rezistenţei la alte antifungice;
- prevenirea micozelor la pacienţii imunodeprimaţi.
Contraindicaţii:-hipersensibilitate la ketoconazol, la alte antifungice cu structură
imidazolică sau la oricare dintre componenţii produsului.
Doze ṣi mod de administrare:adulţi-doza uzuală este de un comprimat de Ketoconazol (200
mg) pe zi, administrat oral ȋn timpul mesei;crema trebuie aplicată pe zonele afectate de 1 -
2 ori pe zi, în funcţie de gravitatea infecţiei.Tratamentul trebuie continuat cel puţin câteva
zile după dispariţia simptomatologiei. Durata uzuală a tratamentului este de 2 - 3 săptămâni
pentru pitiriazis versicolor şi infecţii cu levuri şi de 3 - 4 săptămâni pentru tinea corporis.
Forme de prezentare:comprimate 200 mg;cremă 2%

c)bifonazolumex.BIAZOL,cremă 1%
Indicaţii:dermatofitoze:Tinea Corporis, Tinea Manum, Tinea Pedis, Tinea cruris, Tinea
Unghium date de specii de Tricophyton, Epidermophyton ṣi Microsporum; candidoze
cutanate superficiale; Pityriasis Versicolor; Erythrasma.
Contraindicatii :hipersensibilitate la bifonazol.
Mod de administrare: se aplica o singură dată pe zi (preferabil seara), ȋn strat subţire pe
suprafaţa afectată, prin masaj uṣor. Durata tratamentului variază ȋn funcţie de tipul
infecţiei(ȋn candidoze cutanate 2 săptămâni)
Forma de prezentare:cremă conţinând bifonazol 1 g

35
ALTE ANTIFUNGICE DE :
a)-terbinafinum-ex.LAMISIL
Indicaţii:
-Comprimate: infecţii fungice ale pielii ṣi unghiilor produse de dermatofiţi, cum ar
fi Trichophyton (ex. T. rubrum, T. mentagrophytes, T. verrucosum, T. violaceum),
Microsporum canis ṣi Epidermophyton floccosum. Este indicată administrarea orală de
Lamisil ȋn tratamentul dermatofitozelor (Tinea corporis, Tinea cruris ṣi Tinea pedis) ṣi al
infecţiilor pielii produse de genul Candida (ex., Candida albicans), ȋn cazurile ȋn care
localizarea, gravitatea sau ȋntinderea infecţiei o impun. Onicomicoze (infectii fungice ale
unghiilor) produse de ciuperci dermatofite.
-Crema: infecţii fungice ale pielii produse de dermatofiţi;infecţii ale pielii produse
de levuri, ȋn special din genul Candida (ex. Candida albicans).
Contraindicaţii:Hipersensibilitate la terbinafină sau la oricare dintre excipienţii conţinuţi
Doze ṣi mod de administrare:
Durata tratamentului variază ȋn functie de indicaţie ṣi de severitatea infecţiei.Se recomandă
un comprimat de 250 mg, o dată pe zi;Candidoza cutanată: 2-4 săptămâni;Onicomicoze:
La majoritatea pacienţilor, durata unui tratament eficient este ȋntre 6 săptămâni ṣi 3 luni.
Forma de prezentare:comprimate 250mg, sol.cut.1%, cremă 1%, spray cut.1%

b)naftifinum-ex.EXODERIL
Indicaţii:
Exoderil este indicat ȋn infecţii micotice cutanate sau ale pliurilor cutanate (Tinea corporis,
Tinea inguinalis); micoze interdigitale (Tinea manum, Tinea pedum); infecţii micotice ale
unghiilor; infecţii cutanate cu candida;
Contraindicaţii:
Hipersensibilitate la naftifină sau la alcool benzilic (conservant).
Mod de administrare:

36
A se administra ȋn aplicaţii locale doar la nivelul tegumentelor sau unghiilor. Exoderil se
aplică local o dată pe zi la nivelul zonei afectate precum ṣi a zonelor ȋnvecinate după ce ȋn
prealabil acestea au fost curatate ṣi uscate. Pentru prevenirea recurenţelor se recomandă a
se administra Exoderil pentru ȋncă cel puţin 2 săptămâni de la vindecarea clinică.
Forme de prezentare:-sol.ext.1%, cremă 1%

Paronichia se tratează prin evacuare chirurgicală a abceselor fungice, urmată de

tratament oral cu fluconazol sau itraconazol.
Onicomicoza cu Candida răspunde favorabil la tratamentul cu itraconazol. Acesta
poate fi administrat zilnic, timp de 3 - 6 luni, sau intermitent, cu doze mai mari timp de o
saptamana, cu intervale libere de 3 săptămâni.
Candidoza cutanată extinsă necesită tratament sistemic antifungic, mai ales la
pacienţii cu imunodeficienţe.
Candidoza orofaringiană poate fi tratată cu antifungice topice, de exemplu nistatina,
clotrimazol sau cu antifungice pe cale orală (fluconazol, itraconazol sau posaconazol).
Pacienţii cu infecţie HIV răspund mai greu la tratament ṣi majoritatea recidivează la
aproximativ 6 luni dupa episodul iniţial. Pacienţii cu infecţie HIV ṣi imunodeficienţă
severă pot fi trataţi cu doze mai mari de fluconazol sau itraconazol. Cazurile care nu
răspund la tratament pot fi tratate cu posaconazol, caspofungin sau anidulafungin.
Esofagita candidozică se tratează de obicei cu fluconazol administrat zilnic, timp de
2 - 3 săptamâni. Dacă pacientul nu poate lua medicamentele pe cale orală, administrarea
intravenoasă este o alternativă. După remiterea infecţiei, tratamentul de lungă durată cu
fluconazol poate preveni recurenţele. Esofagita candidozică mai poate fi tratată cu
voriconazol, caspofungin, anidulafungin, itraconazol ṣi amfotericină B.

37
 Candidoza vulvovaginală poate fi tratată cu antifungice topice sau sistemice. De
obicei o singură doză de fluconazol ȋn episoadele acute de vulvovaginită candidozică este
suficientă. Un numar limitat de paciente prezintă episoade recurente, care pot fi prevenite
prin tratament profilactic de lungă durată cu fluconazol.
Candiduria asimptomatică (prezenţa Candidei ȋn urină) apare de obicei la pacienţii
care sunt cateterizaţi urinar ṣi se remite după ȋndepartarea cateterului. Unii autori susţin că
candiduria asimptomatică nu necesită tratament, dar ar trebui eliminată ȋnainte de
intervenţiile urologice.
Cistita cu Candida se tratează cu fluconazol pe cale orală pe o perioadă de 10 - 14
zile.
Candidoza renală necesită tratament cu fluconazol ȋn doză crescută pe cale
intravenoasă sau orală pentru cel puţin două săptămâni. Amfotericina B este o alternativă.
Candidemia (prezenţa Candidei ȋn sânge) necesită tratament obligatoriu.La
pacienţii fără neutropenie, fluconazolul este medicamentul de elecţie, pentru ca are o
toxicitate renală mai mică decât amfotericina B. Caspofunginul sau o altă echinocandina se
recomandă pentru pacienţiicare au neutropenie.
Candidoza hepatosplenică se tratează iniţial cu amfotericina B pentru cel putin două
săptămâni, urmată de consolidare cu fluconazol 4 – 12 săptămâni.
Candidoza respiratorie se tratează similar candidozei diseminate.
Candidoza diseminată necesită tratament individualizat, ȋn funcţie de organul afectat.
Candidoza diseminată care implică osteomielita, artrita, pericardita, endocardita, meningita
necesită tratament prelungit, pentru cel putin 4-6 săptămâni.Tratamentul standard
recomandă utilizarea fluconazolului ȋn doze crescute, cel putin două săptămâni după
ameliorarea clinică sau negativarea culturilor din sânge.Medicamentele din clasa
echinocandinelor pot fi de asemenea folosite. Amfotericina B este o alternativă la
fluconazol.
Intervenţia chirurgicală este indicată ȋn cazurile infecţiilor de organ asociate cu
formarea de abcese, al căror drenaj este necesar.

38
 CAPITOLUL IV
METODE DE PREVENIRE A INFECṬIEI CU CANDIDA

Deṣi nu este ȋntotdeauna uṣor de evitat contactarea unei astfel de infecţii,

specialiṣtii ne fac totuṣi câteva recomandări utile, menite să ne ajute sa reducem riscurile
unei eventuale recurenţe a candiodzei. Expunerea pentru o perioadă mai lungă de timp la
anumiţi factori poate determina scăderea capacităţii de apărare a organismului, crescând
riscul de apariţie a infecţiilor fungice.
Candidoza bucală este mai frecventă la nou-născuţi, sugari ṣi vârstnici, dar poate să
apară la orice altă vârstă.La nou-născuţii ṣi sugarii sănătoṣi candidoza bucală nu reprezintă
o problemă serioasă, fiind tratată ṣi vindecată foarte uṣor.
Pentru a preveni apariţia candidozei bucale ar trebui urmate recomandările :
- menţinerea unei igiene orale riguroase, aceasta implicând perierea dinţilor, curăţarea
acestora cu aţă dentară ṣi folosirea unei ape de gură antiseptice zilnic. Daca pacientul a
prezentat ȋn antecedente o infecţie micotică a gurii, se recomandă schimbarea periuţei de
dinţi;
- spălarea mâinilor;
- dacă se foloseṣte un antibiotic lichid se recomandă clătirea gurii cu apă imediat după
administrarea acestuia;
- tratarea afecţiunilor medicale ce favorizează apariţia candidozei, precum diabetul zaharat,
neoplasmele sau HIV;
- folosirea unui spacer pentru a administra corticosteroizii inhalatori, se recomandă clătirea
gurii cu apădupă fiecare administrare;
- la pacienţii cu SIDA se recomandă clătirea zilnică a gurii cu o soluţie antiseptică.
Pentru a reduce riscul transmiterii candidozei la sugari se recomandă: 
-tratarea infecţiilor micotice vaginale, ȋn special ȋn ultimul trimestru de sarcină. Acest lucru
va impiedica transmiterea infecţiei la copil ȋn timpul naṣterii ṣi la partener;

39
- spălarea zilnică a biberoanelor sṣ tetinelor;odata preparat, laptele se introduce ȋn
biberoane care se vor stoca ȋn frigider pentru a ȋmpiedica ȋnmulţirea ciupercilor;
- biberonul nu se refoloseṣte la mai mult de o oră după masă, deoarece este posibil ca
fungii să se fi ȋnmultit deja;
- toate obiectele pe care sugarul a pus mâna sau le-a introdus ȋn gură trebuie fierte cel puţin
20 de minute ȋnainte de afi refolosite;
-scutecele trebuie schimbate imediat ce au fost udate. Un scutec umed favorizează
creṣterea ciupercilor;
- se recomandă alăptarea la sân, deoarece laptele de mama furnizează anticorpi sugarului;
-se recomandă consultul medical dacă mameloanele devin roṣii ṣi dureroase sau dacă apare
senzaţia de arsură ȋn timpul sau imediat dupa alăptat. Acesta poate fi un semn al infecţiei
candidozice la copil.
Ȋn cazul ȋn care copilului i se administrează un antibiotic lichid pentru o altă
infecţie, cum ar fi otita, se recomanadă clătirea gurii acestuia dupa fiecare administrare.
Antibioticele pot dezechilibra balanţa dintre bacteriile ṣi fungii prezenţi ȋn mod normal la
nivelul mucoasei bucale, permiţând acestora din urmă să se ȋnmulţească necontrolat.
Clătirea gurii cu apă după administrarea antibioticului previne distrugerea acestui
echilibru.Ȋn condiţiile ȋn care copilul necesită tratament local antifungic se recomandă
folosirea beţiṣoarelor igienice pentru a efectua bandijonajul bucal. Acestea nu se
refolosesc. Recipientul ce conţine medicamentul antifungic nu trebuie să vină ȋn contact cu
obiectele posibil contaminate.
Candidozele vaginale sunt printre cele mai frecvente infecţii cu care se confruntă
femeile. Dar ceea ce este atât de agasant ȋn ceea ce le priveṣte nu este apariţia lor iniţială,
cât faptul ca au o inepuizabilă tendinţă la recurenţă.Peste 75% dintre femei au un episod de
candidoza vaginală ȋn timpul vieţii ṣi 50% dintre acestea se vor confrunta cu o astfel de
infecţie de mai multe ori la rând. Specialiṣtii sunt de părere ca lenjeria are un rol foarte
important ȋn perpetuarea infecţiilor, ȋn favorizarea ṣi ȋntreţinerea lor. Lenjeria este ȋn
contact direct cu zonele intime ṣi poate favoriza sau nu ventilarea corectă a ȋntregii regiuni.
Doar lenjeria din bumbac (material natural) poate avea un astfel de avantaj, doar ea
poate ȋmpiedica formarea unui mediu local umed.Tot ce menţine umezeala
favorizează candidoza.Ar trebui evitată ṣi orice altă piesă vestimentară prea strâmtă (blugi,
pantaloni scurţi). Ciorapii de nylon favorizează transpiraţia, menţin umezeala ṣi pot

40
constitui prin aceste două efecte factori de risc ȋn proliferarea conditiilor propice
dezvoltării candidozei.
Toate acele substanţe parfumate excesiv sunt de fapt nocive pentru sănătate ṣi pot
altera foarte mult echilibrul local de la nivel genital. Aceste substanţe sunt agresive pentru
mucoasa genitală ṣi pot modifica comportamentul saprofiţilor de la nivel genital, care vor
deveni mult mai activi, se vor replica mai des ṣi vor ȋncepe să determine ṣi simptome
locale. Spălăturile vaginale ṣi loţiunile destinate acestui scop nu sunt deloc recomandate
dacă exită o candidoză activă, deoarece asfel se pot propaga fungii spre cervix ṣi chiar uter,
ceea ce va agrava de fapt infecţia ṣi va facilita extinderea ei.O femeie trebuie sa ȋṣi
ȋnsuṣească corect modul de realizare a toaletei regiunii genito-anale.
Diabetul zaharat sau orice alta afectiune caracterizata prin cresterea glicemiei sunt
importanti factori de risc pentru candidoza sistemica si implicit vaginala.Este foarte
important ca valorile glicemiei sa fie permanent monitorizate, iar diabetul sa fie corect
tratat.
Se pare că ṣi dieta are un important rol ȋn prevenirea infecţiilor vaginale. O dietă
bogată ȋn iaurt poate să ofere o protecţie suplimentară ȋn faţa infecţiilor
cu Candida (indiferent de localizarea acestora).Este recomandată o dietă săracă ȋn
carbohidraţi (pâine, cartofi, paste etc.), lipide de origine animală ṣi zahăr rafinat, ȋn produse
alimentare obţinute cu drojdie, fermentate sau dezvoltate la umezeală(brânza cu
mucegaiuri, ciuperci, sosuri de soia, smântână, lapte bătut, oţet, muṣtar).
Antibioticele pot favoriza ṣi agrava candidozele, ṣi din acest motiv cel mai sigur
este ca tratamentului antibiotic să ȋi asociaţi, cel putin pentru a nu agrava candidoza, ṣi un
tratament antifungic.
De asemenea, unele studii sugerează că ṣi stresul poate să influenţeze negativ
evoluţia candidozei. Specialiṣtii sunt de părere că prin reducerea nivelurilor de stres
cotidian evoluţia candidozei poate fi ȋncetinită, iar tratamentul va fi mai eficient. 
Un organism care nu este supus stresului zilnic ṣi care primeṣte nutrienţi esenţiali (printr-o
dieta echilibrată) ȋṣi poate ȋntări mult mai bine sistemul imunitar ṣi astfel poate lupta cu
infecţiile de orice fel.

41
 CONCLUZII

Candida albicans este o levură care face parte din flora normală a organismului
uman, care în anumite condiţii poate deveni patogenă. De obicei, sistemul imunitar ţine sub
control dezvoltarea excesivă a ciupercii.
Infecţia cu Candida sp.afectează atât femeile cât ṣi bărbaţii ṣi poate să apară ȋn
orice parte a corpului(axilă, unghii, interdigital la nivelul picioarelor, cavitatea bucală,
organe genitale). Dar ceea ce este agasant nu este apariţia ei iniţială, ci faptul ca are o
inepuizabilă tendinţă de recurenţă.De exemplu, dacă dăm crezare statisticilor, peste 75%
dintre femei au un episod de candidoză vaginală ȋn timpul vieţii ṣi 50% dintre acestea se
confruntă cu o astfel de infecţie de mai multe ori la rând.
O bună informare duce la prevenirea bolii, dar ṣi la tratarea eficientă ȋn cazul ȋn
care apare.Majoritatea infecţiilor candidozice sunt superficiale ṣi se vindecă uṣor cu
tratament.Rareori, infecţia candidozică se poate răspândi ȋn organism după ce intră ȋn
sânge, determinând apariţia candidozei sistemice, care, ȋn aproximativ 45% dintre cazuri
poate fi fatală. Candidozele recidivante pot fi un semn al unei afecţiuni mai grave, ca
diabetul, leucemia sau SIDA. De asemenea, candidozele sunt favorizate de sarcină,
menopauză ṣi se pot transmite prin contact sexual cu un partener infectat.
Pentru tratarea candidozei pot fi utilizate multiple tratamente care se ȋmpart ȋn două
categorii:topice(locale)ṣisistemice(pentru ȋntreg organismul).Alegerea tratamentului
depinde de gravitatea infecţiei ṣi severitatea simptomelor.
Deṣi nu este ȋntotdeauna uṣor de evitat contactarea unei astfel de infecţii,
specialiṣtii ne fac totuṣi câteva recomandări utile, menite să ne ajute sa reducem riscurile
unei eventuale recurenţe a candiodzei.Un organism care nu este supus stresului zilnic ṣi
care primeṣte nutrienţi esenţiali (printr-o dieta echilibrată) ȋṣi poate ȋntări mult mai
bine sistemul imunitar ṣi astfel poate lupta cu infecţiile de orice fel.
Un stil de viaţă sănătos nu ameliorează doar o infecţie locală ci face bine ȋntregului
corp.

42
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu Lygia – Elemente de semiologie şi farmacologie, Editura

Fundaţiei România de Mâine, 2007 ;
2. Alecu M., Alecu Silvia, Reacţii alergice la medicamente, Ed. Medicală, 2002;
3.Bojiţă M., Săndulescu R., Roman L., Oprean R. - Analiza şi controlul
medicamentelor Vol.2, Editura Intelcredo Deva, 2003
4. Cinca Rodica, Popovici Marinela şi colab., Curs de Farmacologie, Editura
Mirton, Timişoara, 2006
5.Cristea Aurelia Nicoleta, - Farmacologie generală, Ediţia II,Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 2009
6. Dobrescu, D., Farmacoterapie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1983
7. Dobrescu, D., Farmacoterapie practică, vol.I şi II , Ed. Medicală, Bucureşti,
1989
8. Fulga, I., Farmacologie, Editura Medicală, Bucureşti, 2004
9. Gligor Virginia, Curs de farmacologie, vol. II Lito UMF 1994 ;
10. Hăulică I., Fiziologie umană, Editura medicală,Bucureşti,1996
11. Manolescu, E., Farmacologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1984;
12. Maximilian,C., Ioan D.M., Genetica medicală, Editura Medicală,
Bucureşti,1986;
13. Popovici Marinela, Ghid de studiu în Farmacologie, Editura Mirton,
Timişoara, 2006;
14. San-Marina, I., Danciu, I., Nedelcu, Al., Anatomia şi Fiziologia Omului,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979;
15. Memomed, Ed. Minesan, Bucureşti, 2006;
16. Nomenclatorul medicamentelor de uz uman – 2007;

43