ASISTENTA MEDICINA GENERALA

CURS 5

PARAZITOLOGIE MEDICALA

1
CLASA NEMATODE

Parazitii din aceasta clasa se caracterizeaza prin:

Forma cilindrica alungita, ascutita la cele doua extremitati;

Simetrie bilaterala;

Corp nesegmentat;

Tub digestiv, in majoritatea cazurilor complet, alcatuit din esofag, intestin si

rect;

Sexe separate;

Corp acoperit cu o cuticula formata din chitina.

2
 ASCARIS LUMBRICOIDES

3
MORFOLOGIE  Adultul
este un vierme cilindric cu
extremităţile efilate,

de culoare alb-roz,

cu striaţii fine transversale;

după moarte devine alb-

cenuşiu.

la extremitatea anterioară se

află gura, limitată de 3 buze.
4
 Sexele sunt separate, uşor de identificat.

 Masculul măsoară 15 cm/ 2 mm şi are extremitatea

posterioară recurbată ventral.

 Femela este rectilinie, mai lungă, măsoară 20 cm/ 4 mm.

5
MORFOLOGIE  Oul:

 oval,

 măsoara 75/ 50 μm,

 prezinta un înveliş extern gros

albuminos, mamelonat, brun,

 cu membrana internă subţire

impermeabilă.

6
HABITAT

 A. lumbricoides se localizează în intestinul subţire, unde se

deplasează constant;

 se hrăneşte cu chil.

7
CICLUL EVOLUTIV

 Ciclul biologic este direct,

 cu migrare internă complexă entero-
hepato-pneumo-enterică obligatorie.

 Adulţii trăiesc in intestinul subţire.

8
 Femela depune ~200.000 ouă în fiecare zi, care se elimină
odată cu materiile fecale, ajungând pe sol.

 În condiţii favorabile de temperatură şi umiditate,

embrionează pe sol în decurs de 3-4 săptămâni şi devin
infecţioase (geohelminţi);

 înconjurate de un înveliş gros, sunt foarte rezistente în natură

(câteva luni).

9
CICLUL EVOLUTIV
 Infectarea se produce prin ingestia ouălor embrionate odata cu
legumele sau fructele.

 Ouăle eclozează în duoden şi larvele efectuează o migrare

obligatorie hepato-pneumo-enterică care necesită mai multe
săptămâni:

 3-4 zile in ficat,

 10 zile in plămâni

 returin tubul digestiv pe calea alveolo-traheo-glotică, în

cursul căreia suferă mai multe năpârliri.
10
 Viermele devine adult la 2 luni după contaminare.

 Longevitatea medie a adulţilor este de 1 an.

 Rol patogen: este agentul etiologic al ascaridiozei.

11
RĂSPÂNDIRE GEOGRAFICĂ
Ascaridioza:
este o parazitoză cosmopolită,

interesând peste o pătrime din populaţia globului,

cu o mare frecvenţă în ţările tropicale, unde este

hiperendemică.

12
TABLOUL CLINIC
 Simptomatologia clinică variază în raport cu ciclul evolutiv al
parazitului, cu localizarea şi sensibilitatea gazdei.

 În perioada de migrare larvară, cu durata de aproximativ 8 zile,

întâlnim sindromul bronho-alveolar fugace, numit Lőffler,
caracterizat prin:
 febră,
 tuse,
 opacităţi pulmonare,
 hipereozinofilie sangvină,
 sputa poate conţine cristale Charcot-Leydin şi, foarte rar, larve.

13
 expulzia de parazit prin anus, nas sau gură;

 migrarea în căile biliare, pancreatice sau apendice poate

determina perforaţii sau ocluzii intestinale.

14
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
 Semne de orientare

 hipereozinofilie marcată (40 %) în stadiul pulmonar

 hipereozinofilia apare la o săptămână după infecţie,

 atinge valoarea maximă în a 20-a zi,

 apoi descreşte şi se stabilizează la valori moderate, în

stadiul de maturare intestinal al parazitului.

 hiperleucocitoza.

15
 Diagnosticul de certitudine este
parazitologic şi constă în:

 evidenţierea paraziţilor adulţi expulzaţi pe gură

sau anus;

 examenul coproparazitologic relevă ouăle cu

uşurinţă, când infecţia este masivă sau medie.

 examenul coproparazitologic poate fi negativ

când pacientul este parazitat numai de masculi.

 Examenul radiologic, după administrare de

bariu, stabileşte diagnosticul în astfel de
cazuri.

16
TRATAMENT

 Mebendazol (VERMOX) . Nu se administrează la femeile însărcinate.

 Albendazol (ZENTEL)

 Pamoat de pirantel (COMBATRIN)

 Levamisol (DECARIS)

17
PREVENŢIA
 Prevenţia generală se realizează prin măsuri de igienă
individuală, constând în:

 spălarea mâinilor şi a fructelor, legumelor;

 supravegherea copiilor la vârsta la care “duc totul la gură”;

 depistarea şi sterilizarea purtătorilor, cu preparate de sinteză chimică

(antihelmintice).

 Asigurarea existenţei instalaţiilor sanitare, tratarea apelor uzate

şi interzicerea utilizării materiilor fecale pentru fertilizarea
solului în grădinile de zarzavat.
18
 Prevenţia specială :

 este indicată, în special, în ariile endemice ale

helmintiazelor transmise prin sol,

 se realizeaza prin administrarea unei singure doze de

prasiquantel, asociat cu un antihelmintic cu spectru larg,
la cel puţin 75% din copiii de vârstă şcolară.

19
 TRICHOCEPHALUS DISPAR
(TRICHIURIS TRICHIURA)

20
MORFOLOGIE

Adultul :
 are formă de bici,

 porţiunea anterioară efilată ca un fir de

păr, reprezentând 3/5 din lungimea
totală,

o porţiune posterioară de 5-6 ori mai

groasă, conţinând organele
reproducătoare.

21
Masculul măsoară 30-45 mm/ 1mm şi are extremitatea
caudală recurbată în formă de crosă sau spirală.

Femela, mai mare, măsoară 35-50 mm/ 2mm, are

extremitatea posterioară dreaptă.

22
MORFOLOGIE

Oul:
oval,

de culoare brună,

cu aspect de lămâie,

măsoara 50/ 25 μm,

are un înveliş gros, întrerupt la poli de

două proeminenţe albicioase;
este neembrionat.

23
CICLUL EVOLUTIV
 Habitat:
 T. trichiura se localizează în colon.

 Răspândire geografică:
 T. trichiura are o distribuţie cosmopolită, mai frecventă în
ţările în care se utilizează fertilizarea solului cu dejecte
umane.

24
 T. trichiura are un ciclu evolutiv direct cu migrare internă entero-
enterică.

 T. trichiura habitează în colon fixat prin însăilare cu extremitatea

efilată sub mucoasă, este hematofag.

 Porţiunea posterioară atârnă în lumenul intestinal.

 Femela depune zilnic 5-6.000 de ouă, care sunt eliminate odată cu

scaunul.

 Embrionează pe sol (geohelmint) în condiţii favorabile de

temperatură şi umiditate (in 17 zile la 30º C sau în 4 luni la 150º C).
Ouăle rămân infecţioase câţiva ani.
25
 Infecţia se produce prin ingestia ouălor embrionate
odată cu fructele, legumele sau apa contaminată.

 Larvele eliberate în intestinul subţire migrează în

colon şi după o lună devin adulţi.

 În infecţiile masive pot coloniza tot intestinul gros,

inclusiv rectul.

 Durata de viaţă a parazitului este de 4-6 ani.

26
Rol patogen:
T. trichiura este agentul etiologic al trichiurozei.

Tabloul clinic:
Simptomatologia clinică este determinată de încărcătura parazitară.

Purtătorii
unui număr mic de paraziţi sunt asimptomatici; ei
diseminează parazitul în natură.

În infecţiile masive se întâlnesc :

 manifestări digestive (dureri abdominale, diaree rebelă -uneori
sanguinolentă),
 tulburări nervoase,
 anemie hipocromă,
 prolaps rectal.

27
DIAGNOSTIC DE LABORATOR

 Eozinofilia crescută în perioada iniţială

(20-40 %), scade după ce paraziţii devin
adulţi la valori moderate (5-10 %).

 Diagnosticul coproparazitologic, de
certitudine, permite evidenţierea ouălor
caracteristice.

 Sigmoidoscopia poate releva prezenţa

adulţilor.

28
TRATAMENT

 - Mebendazol, administrat oral, în doză de 100 mg de 2

ori/ zi timp de 3 zile, sau

 - Albendazol, administrat oral, în doză unică de 400 mg

29
PREVENŢIE

 Prevenţia generală se realizează prin :

 evitarea contaminării solului cu fecale,
 educaţia pentru sănătate care să asigure o igienă personală,
 spălarea mâinilor după defecaţie şi înainte de masă,
 ingestia vegetalelor după o prealabilă spălare,
 protecţia specială a copiilor şi a unor grupuri cu risc
ocupaţional.

 Prevenţia specială constă în depistarea şi tratarea corectă

a persoanelor infectate.

30
 STRONGYLOIDES STERCORALIS
(ANGUILLULA INTESTINALIS)

31
 Morfologie
 Parazit strict uman, se prezintă sub formă de adulţi şi larve.

 Adulţii
 Adultul parazit este reprezentat de femela
partenogenetică, ce măsoară circa 2mm

 Adulţii liberi, stercorali, au ambele sexe: femela de 1 mm

lungime şi masculul lung de 0,7 mm

32
 Larve
 Larve rabditoide, măsurând 250-300 μm, un esofag
rabditoid (cu două dilataţii), neinfectante; se
găsesc în materii fecale.

 Larve strongiloide, măsurând 600-700 mm, cu

esofag cilindric; sunt infectante.

33
34
 Habitat

 Strongyloides stercoralis poate trăi şi se poate reproduce

sub formă parazitară la om sau, în formă liberă, pe sol.

 Femelele se localizează în submucoasa intestinului

subţire (duoden, jejun).

 Durata lor de viaţă este de ~ 1 an.

35
 Răspândire geografică

 are o distribuţie cosmopolită, cu o frecvenţă mai mare în

ţările tropicale, afectând peste 20 milioane de oameni.

 În partea de sud a SUA, morbiditatea este de 0,4 până la 4%;

parazitul este întâlnit şi în sudul Europei.

 În România, Strongyloides stecoralis este semnalat, mai ales

în zonele rurale subcarpatice.

36
 Ciclul evolutiv

 Strongyloides stercoralis este un geohelmint.

 Prezintă două modalităţi de diviziune:

 reproducere partenogenetică, la om, explicând

persistenţa infecţiei;
 diviziune sexuală, pe sol.

37
  Ciclul evolutiv la om

 Elementul infecţios este reprezentat de larva strongiloidă.

 Calea de transmitere este, obişnuit, prin piele, la nivel

plantar;
 mai puţin obişnuit:

 sugarul hrănit la sân se poate infecta prin lapte,

 la orice vârstă prin ingestia de alimente sau apă

contaminată (transmitere orală),

 prin transplant de organe, mai ales rinichi.

38
 Pe cale circulatorie, larvele strogiloide ajung în plămâni a 6-a zi
în alveolele pulmonare,

 urmează calea bronho-traheală glotică,

 după deglutiţie se găsesc în intestinul subţire sub formă de

femelă partenogenetică, care se înfundă în mucoase, unde
depune ouă;

 din acestea eclozează rapid larvele rabditoide, ce trec în lumenul

intestinal şi se elimină prin materii fecale.
39
 Acest ciclu este destul de rapid:

 penetrarea segmentelor durează 3-5 minute,

 faza pulmonară se desfăşoară între a 6-a şi a 9-a zi;

 larvele ajung în duoden şi jejun în a 17-a zi;

 devin adulţi în a 27- zi, după care larvele ajung în

materiile fecale.

40
  Ciclul evolutiv pe sol
 Pe sol, larvele rabditoide se transformă în adulţi liberi,
stercorali, femele şi masculi, care se acuplează, formeaza ouă,
apoi larve rabditoide de a doua generaţie.

 Transformarea larvelor rabditoide în larve strongiloide

infectante are loc în decurs de 3-5 zile şi depinde de condiţiile
din mediul exterior şi de temperatura ambiantă.

 Durata de viaţă a larvei strongiloide nu depăşeşte 18 zile, timp

în care nu se hrăneşte.

41
42
 Ciclul direct endogen este o varietate a ciclului asexuat.

 Unele larve rabditoide se transformă în larve strongiloide

infecţioase în intestin sau în materiile fecale de la marginea
anusului.

 Aceste larve străbat peretele intestinal, realizând o

autoinfecţie.

43
 Ciclul intern explică evoluţia cronică a parazitozei (peste 30
de ani).

 Autoinfecţia poate avea aspecte dramatice la imunodeficienţi,

la care:
 larvele pot coloniza tot intestinul (sindrom de
hiperinfecţie) şi
 riscă să invedeze şi alte organe (strogiloidoză diseminată).

44
Rol patogen
Strongyloides stercoralis este agentul etiologic al
strongiloidozei.

Tabloul clinic
Strongiloidoza se caracterizează prin 3 grupe de simptome:
cutanate,

pulmonare,

intestinale.

45
 Faza de penetrare transcutanată larvară se manifestă prin erupţie
eritematoasă, papuloasă, pruriginoasă, ce persistă câteva ore sau zile.

 Manifestări cutanate –la 10% din cazuri constau în apariţia sindromului de

“larva currens” (sindrom de larva migrans cutanată)
 traiecte liniare eritematoase sinuoase, de circa 10 cm lungime şi câţiva
milimetri lăţime
 situate în regiunea anală, pe abdomen, fese, coapse,
 se deplasează rapid,
 dispar spontan după 1-2 zile;
 sunt determinate de circulaţia subcutanată a larvelor provenite din
autoinfecţie.

46
 Faza de migrare pulmonară (între a 5-a şi a 10-a zi) se
caracterizează clinic prin sindromul Löffler, manifestat
prin:

 tuse uscată, rebelă,

 crize de astm,

 radiologic- prin infiltrat pulmonar labil

 hipereozinofilie sanguină.
47
 Faza intestinală are ca expresie clinică:
 dureri abdominale difuze sau peri-ombilicale,

 tulburări de tranzit (episoade diareice ce durează

2-3 săptămâni şi mai rar constipaţie),

 greţuri,

 vărsături.

48
Diagnostic de laborator

 Semne orientative

Hipereozinofilia sanguină:
este foarte crescută (50-60%) în faza de invazie

moderată (10-30%) în formele cronice.

49
 Diagnostic parazitologic, de certitudine, constă în
evidenţierea larvelor în materiile fecale sau lichidul
duodenal. Sunt necesare examene coproparazitologice
repetate.

 Serodiagnosticulpoate rezolva dificultăţile asociate

examenului coproparazitologic.

50
 Tratament

 Terapia este dificilă, parazitul fiind rezistent la numeroase

antihelmintice. Se recomandă:

 Ivermectin (STROMECTOL). În infecţia severă se indică

un tratament de 2 zile consecutive, iar în infecţiile rebele,
cure repetate de 2-3 ori.

51
 Prevenţia

 Prevenţia generală se realizează prin:

 evitarea contaminării solului cu materii fecale, asigurându-se
grupuri sanitare igienice,
 educaţia pentru sănătate a populaţiei, în special a copiilor,
pentru a nu contamina solul cu materii fecale şi pentru a evita
mersul desculţ pe solul umed,
 se va interzice irigarea culturilor agricole cu ape fecaloid-
menajere.

52
 ENTEROBIUS VERMICULARIS
(OXYURIS VERMICULARIS)

53
MORFOLOGIE
 Adultul, la ambele sexe, prezintă :

 la extremitatea anterioară gura, înconjurată de 3 buze

retractile, asigurând o fixare solidă la mucoasa intestinală

 două creste longitudinale laterale, permiţând identificarea

parazitului pe preparatele anatomo-patologice.

54
 Masculul măsoară 5 mm/ 0,2 mm şi are extremitatea
caudală recurbată ventral.

 Femela măsoară 10 mm/ 0,5 mm, iar extremitatea

posterioară este subţire şi ascuţită.

55
MORFOLOGIE

Oul :
oval,

asimetric,

măsoară 60 μm/ 30 μm,

este înconjurat de un înveliş subţire,

transparent, dublu,
conţine un embrion mobil.

56
HABITAT

 Enterobius vermicularis se localizează, sub formă de

exemplare multiple, în zona ileo-cecală.

57
CICLUL EVOLUTIV

 Ouăle embrionate sunt infecţioase în momentul pontei.

 Această particularitate permite auto-infecţia (subiectul se

contaminează cu ouăle propriilor paraziţi).

 Auto-infecţia explică intensitatea parazitismului.

 Faptul ca ouăle sunt infecţioase explică contagiozitatea mare a

parazitismului.

 Infectarea se face prin ingestia ouălor din care eclozează în intestin

embrionii, ce se transformă în adulţi după un interval de 2-4 58

săptămâni.
ROL PATOGEN

 E. vermicularis este agentul etiologic al enterobiozei

sau oxiurozei, cu evoluţie cronică, autoîntreţinută.

59
TABLOUL CLINIC

 Simptomul principal este reprezentat de pruritul anal.

 Se asociază:

 dureri abdominale,

 episoade diareice,

 manifestărinervoase (insomnie, tulburări

de comportament, coşmaruri).

60
 Perianal, se constată leziuni de grataj.

 E. vermicularis poate determina, la fetiţe, vulvo-vaginite

pruriginoase, prin migrarea femelelor în perioada de
depunere a ouălor.

 Pătrunderea paraziţilor în apendice poate provoca

apendicita acută sau cronică.

61
DIAGNOSTIC
 Diagnosticul de enterobioză poate fi stabilit de bolnavul
însuşi sau de anturajul său,
 mama constată în scaunul copilului prezenţa paraziţilor.

 Diagnosticul parazitologic
 Evidenţierea macroscopică a viermilor adulţi la suprafaţa
materiilor fecale.

62
 DIAGNOSTIC

 Examenul microscopic pune în evidenţă

prezenţa ouălor caracteristice.

 Datorită ciclului biologic particular, ouăle nu

sunt găsite în materiile fecale.

 Tehnica de prelevare cea mai utilizată este

Graham (bandă adezivă) sau testul Hall
(celofan).

 Prelevarea se face dimineaţa, înaintea toaletei

regiunii anale şi a defecaţiei.

 Hipereozinofilia sangvină este moderată, 63

aproximativ 10%.
TRATAMENT
 Terapia interesează întreaga familie.

 Pamoat de pyrantel (COMBANTRIM), se repetă după 2

săptămâni;

 Mebendazol (VERMOX) cp. 100 mg se recomandă în doză

unică de 1 cp. Se repetă după 2 săptămâni;

 Albendazol (ZENTEL) comprimate de 200 mg. La copilul cu

vârsta sub 2 ani - 200 mg, iar la adult doză unică de 400 mg; se
repetă după 2 săptămâni.

64
PREVENŢIE

Prevenţia individuală se realizează prin:


păstrarea unghiilor tăiate scurt,

 spălarea frecventă a mâinilor.

65
 TRICHINELLA SPIRALIS

66
MORFOLOGIE

 Trichinella spiralis este un nematod mic, intestinal, care

se prezintă sub 2 forme:

 Adult

 Masculul măsoară 1,5 mm/ 40μm.

 Femela, vivipară, măsoară 3 mm/ 60 μm.

 Larvele,
 eliminate de femelă,
 măsoară 100 μm/ 6 μm;
 au stilet retractil necesar în penetrarea celulelor. 67
HABITAT

 Trichinella spiralis se localizează, în stadiul adult, în

intestinul subţire al omului, porcului şi rozătoarelor.

 Larvele închistate se găsesc în muşchii striaţi.

68
RĂSPÂNDIRE GEOGRAFICĂ

 Trichinella spiralis are o distribuţie cosmopolită,

interesând peste 50 milioane de oameni.

 Este mai frecvent în Europa de Est, regiunile arctice

(incidenţa la eschimoşi este de 50%), Asia, America de
Sud şi Africa de Est.

 Lipseşte la populaţia ebraică sau musulmană, datorită

interdicţiei religioase alimentare privind carnea de porc.

69
CICLUL EVOLUTIV

 Sursa de parazit este reprezentată, în pricipal, de porc şi,

mai rar, de alte animale (mistreţ, urs, cal, câine, pisică) în
funcţie de obiceiurile alimentare.

 Elementul infecţios: larva închistată în muşchi.

70
CICLUL EVOLUTIV
 Calea de transmitere:
 Trichinella spiralis se transmite prin consum de carne crudă sau
insuficient preparată termic (afumături, saramuri) care conţin larvele
vii închistate (carne trichinată).

 În stomac, larvele se dechistează, trec în intestin şi, în 48 de ore, se

transformă în adulţi.

 După fecundare, femela se înfundă în mucoasa intestinală şi

eliberează larve, (~ 500), începând din ziua a 6-a de la infecţie, timp
de o lună. 71
CICLUL EVOLUTIV
 Larvele, pe cale limfatică sau portă, ajung
în circulaţia generală şi se răspândesc în
tot organismul.

 Se localizează şi evoluează în muşchii

striaţi unde, larvele devin imobile, cresc,
se spiralează şi se închistează (datorită
recţiei organismului gazdă).

 Pentru Trichinella spiralis omul constituie

un impas parazitar.

72
 Chisturile au formă ovalară şi măsoară 500-800 μm/
200-400μm şi se găsesc în muşchii foarte activi:
 muşchii laringelui,
 limbii, intercostali,
 diafragmul,
 maseteri,
 bicepşi,
 deltoizi,
 muşchii extrinseci ai globului ocular.

73
ROL PATOGEN

 Trichinella spiralis este agentul etiologic al trichinozei

sau trichinelozei.

 Gravitatea trichinozei este proporţională cu numărul

larvelor ingerate.

 Doza infectantă este de 1000 de larve.

 Purtătorii unui număr mic de paraziţi sunt asimptomatici.

 Infecţiile masive sunt mortale.

74
TABLOUL CLINIC

 În evoluţia trichinozei se disting trei faze

corespunzătoare ciclului evolutiv al parazitului:

 Faza intestinală, instalată rapid (48 h) după ingestia de

carne trichinată, corespunde fixării adulţilor în intestin şi
se caracterizează prin:
 diaree,
 vărsături,
 dureri abdominale.

75
TABLOUL CLINIC

 Faza de diseminare larvară, cu o durată de 7-10 zile, se

manifestă prin
 febră (temperatura de 40ºC se menţine în platou),
 edeme subcutanate generalizate (în special facial,
palpebral),
 mialgii generalizate,
 dureri la deglutiţie şi masticaţie,
 disfonie,
 hipereozinofilie (50-80%).

76
 Atingerea cardiacă este prezentă prin:

 tromboză (nivelul crescut al eozinofilelor circulante

provoacă leziuni ale endoteliului ventricular, favorizând
tromboza),

 miocardită toxică sau

 miocardită legată de prezenţa larvelor în miocard.

 Poate surveni moartea bolnavului prin şoc alergic.

77
TABLOUL CLINIC
 Faza de convalescenţă. Începe în săptămâna a 3-a şi
corespunde închistării larvelor în muşchi.

 În această fază,
 durerile musculare scad,
 edemul regresează,
 febra dispare.

 După prima lună de boală riscul vital scade. Persistă

durerile musculare.
78
DIAGNOSTICUL
 Semne de orientare
 Datele clinice pot evoca o trichinoză; tulburări digestive însoţite de edem
facial şi febră.

 Datele epidemiologice au valoare prezumtivă: consumul, adesea colectiv,

de carne incriminabilă, în zilele precedente apariţiei semnelor clinice.

 Hipereozinofilia (85-95%) apare în faza iniţială, este însoţită din a 8-a a 10-a
zi de hiperleucocitoză (10.000 – 20.000/mmc)

 Creşterea valorilor serice a enzimelor musculare: LDH, în special, apoi

CPK,aldoloza, începând din a 2-a zi.

79
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
 Examenul serologic este esenţial pentru diagnostic.
 Anticorpii specifici apar în sânge după 2-3 săptămâni de la infectare şi
persistă mai mulţi ani, evidenţierea acestora în prezenţa semnelor de boală
permiţând stabilirea diagnosticului.

 Biopsia musculară (deltoid) este inconstantă şi tardiv pozitivă (după

a treia săptămână de boală).

 Examenul coproparazitologic, relevă, în mod excepţional, prezenţa

adulţilor sau a larvelor, în scaunul diareic, din prima fază.

80
TRATAMENT

 Se recomandă:
 - Albendazol (ZENTEL) în doză de 15 mg/kgc/zi, timp
de 8 zile

 Analgeticele şi corticoizii reduc manifestările alergice şi

fenomenele dureroase.

81
PREVENŢIE

 Măsurile generale de prevenţie constau în:

 efectuarea controlului sanitar al cărnii de porc, în

pricipal prin examen trichinoscopic;

 deratizarea crescătoriilor de porci pentru distrugerea

şobolanilor,

 educaţia populaţiei,

 instrucţia personalului zooveterinar.

82
 Cea mai eficientă măsură prevenţională constă în:

 consumul cărnii de porc, vânat numai după tratarea termică

prealabilă: fierbere sau prăjire, astfel ca în profunzimea cărnii
să fie atinsă temperatura de 77ºC,

 după congelare prelungită (minimum 8 zile la - 30ºC).

83
 ECTOPARAZITI

SARCOPTES SCABIEI
PEDICULIDAE

84
 ECTOPARAZITII:

 Sunt artropode hematofage.

 Au rol patogen direct, provocând leziuni cutanate.

85
 SARCOPTES SCABIAE

86
 Cuprinde mai multe specii, individualizate prin habitatul lor:
la câine, cal, pisică, care la om determină infecţii tranzitorii.

 O singură specie este adaptată la om:

 Sarcoptes scabiae hominis.

87
 Morfologie. Este un acarian microscopic.

 Adultul are un corp ovalar, cenuşiu, cu rostru terminal şi patru

perechi de picioare scurte.

 Femela măsoară 350µm, iar masculul 200µm.

88
 Habitat

 S. scabiae este un ectoparazit.

 se localizează unde pielea este mai fină, în special, pe feţele

laterale ale degetelor, plica cotului, axilă, fese.

89
90
 Ciclul evolutiv
 Femela sapă galerii în care îşi depune zilnic ouăle (2-4 ouă/zi).

 După 3-4 zile, din ouă eclozează larvele hexapode care părăsesc
galeria.

 La suprafaţa pielii, după năpârliri succesive, se formează nimfa

octopodă, iar în a 8-a zi, adultul.

 Paraziţii adulţi se acuplează pe suprafaţa tegumentelor.

 După acuplare, masculul moare.

 Femela matură trăieşte 4-8 săptămâni.
91
 Mod de contaminare

 Sursa de agent patogen: omul parazitat.

 Toate stadiile evolutive ale parazitului (larvă, nimfă, adult)

sunt infecţioase.

 Transmiterea S. scabiae:
 Direct- în condiţii neigienice de viaţă, prin contactul
interuman,
 Indirect- prin îmbrăcăminte, lenjerie,etc.

 Durata de viaţă a S. scabiae în afara tegumentelor nu

depăşeşte 48 de ore. 92
 Răspândire geografică

 S. scabiae are o răspândire cosmopolită.

 Interesează anual 300 milioane de oameni.

 Scabia poate surveni sub formă epidemică în tabere de

refugiaţi, închisori, spitale, aziluri pentru handicapaţi, alte
unităţi de asistenţă medico-socială.

93
 Rol patogen

 S. scabiae var. hominis este agentul etiologic al scabiei (râie).

 Numărul paraziţilor ce trăiesc pe tegumentele unei persoane

este variabil:
 5-10 exemplare- la imunocompetenţi,
 sute şi mii- la imunodeficienţi.

 Înmulţirea acarienilor poate fi limitată prin igienă şi

răspunsul imun al gazdei.

94
 Femela depune în galeriile pe care le sapă în tegument oua şi
materii fecale.

 Iniţial apare o inflamaţie locală, iar ulterior, se instalează o

reacţie de hipersensibilitate.

 Zona inflamată nu oferă condiţii propice de viaţă acarianului;

de aceea se mută în altă zonă a corpului.

 Inflamaţia provoacă senzaţia de durere şi prurit.

95
 Tabloul clinic

 Incubaţia este de 8-15 zile; se reduce în caz de reinfecţie.

 Leziunea iniţială (reprezintă tunelul):

 în zig-zag, de 1-2 cm,

 terminată anterior cu o veziculă perlată, în care se găseşte

femela,
 este situată, în special, interdigital, încheietura mâinii,

axilar, periombilical, penis,

 după o lună apar papule eritematoase, escoriaţii şi, uneori,

vezicule (prin sensibilizarea organismului faţă de parazit şi

produsele sale)
96
 Pruritul exacerbat nocturn este simptomul cardinal al scabiei
şi se datorează fenomenului de sensibilizare şi nu acţiunii
mecanice a acarienilor.

 Scabia la nou-născuţi, se localizează caracteristic la nivelul

picioarelor, plantar.

 Mai târziu, leziunile interesează regiunile axilare, ombilicul,

fesele, tendonul lui Achile.

97
 O variantă severă, descrisă pentru prima dată în Norvegia, este
cunoscută sub numele de scabia norvegiană sau scabie
crustoasă.

 Survine la persoane instituţionalizate (în special cu sindrom

Down), persoane debilitate, în vârstă, sau la imunodeficienţi,
inclusiv la cei cu SIDA.

 Apar leziuni hiperkeratozice, scuamo-crustoase.

 Crustele se formează pe tot corpul, inclusiv faţă, urechi, pielea

capului.
98
 Pruritul este absent.
 Complicaţiile scabiei:

 nodulii scabieni sau post scabieni, sunt infiltrate celulare

dermice ce apar ca urmare a stimulării celulelor
imunocompetente de către antigenele parazitare.

 şancre, leziuni papuloase escoriate, cu sediul la nivelul

glandului; sunt adesea multiple şi foarte pruriginoase.

 infecţia leziunilor cu streptococ beta-hemolitic este posibilă şi

poate avea consecinţe renale.

99
 Diagnostic de laborator

 Diagnosticul parazitologic confirmă diagnosticul clinic.

 Examenul microscopic permite evidenţierea:

 ouălor recoltate din fundul galeriilor prin scotch test
sau
 a femelei prelevate din vezicula perlată.

100
 Tratament

 Tratamentul scabiei se face prin aplicarea pe toată suprafaţa

corpului, cu excepţia capului, a unor loţiuni şi creme ce conţin
insecticide.

 Tratamentul se aplică simultan la toţi membrii familiei,

indiferent dacă sunt sau nu simptomatici.

101
 Lindan soluţie 1%
 este suficientă o singură aplicaţie, acoperind întrega
suprafaţă a pielii, de la gât în jos,
 după 8 ore, scabicidul se îndepărtează prin baie caldă.

 Permetrin 5%- unguent

 Ivermectin

102
 Prevenţie

 Prevenţia generală se realizează prin:

 promovarea igienizării vieţii cotidiene,

 supravegherea grupurilor cu risc,

 depistarea şi tratarea precoce a bolnavilor cu scabie, care

pot răspândi, direct sau indirect, ectoparaziţi.

103
 Prevenţia specială necesită utilizarea antiparazitarelor
cunoscute, atât la persoanele parazitate, cât şi la cele din
anturajul acestora.

 O atenţie deosebită se va acorda grupurilor

instituţionalizate, cu risc major.

104
 Pacienţii cu râie norvegiană sunt foarte contagioşi şi, de
aceea, este necesară:
 izolarea lor,
 personalul de îngrijire şi vizitatorii se vor proteja cu
mănuşi, pelerină, papuci de unică folosinţă.

 După utilizare, aceste materiale vor fi depuse în saci de

plastic şi trimise pentru tratare specială.

105
 PEDICULIDAE

106
 Păduchii:

 insecte parazite hematofage,

 metamorfoză incompletă,

 aparţin familiei Pediculidae,

 cuprinde două genuri: Pediculus şi Phtirius.

107
 Genul Pediculus are două specii parazite pentru om:
 Pediculus humanus var. capitis - păduchele de cap;
 Pediculus humanus var. corporis (vestimenti) - păduchele de
corp.

 Genul Phtirius include o singură specie:

 Phtirius pubis - păduchele lat sau pubian.

 Cele trei specii diferă prin localizare şi caractere morfologice.

108
 Morfologie

 Pediculus este compus din 3 segmente:

cap,

 torace,

 abdomen.

109
 La nivelul capului ovoid se află:

 2 ochi, sub forma a două puncte negre de fiecare parte

a capului;

 2 antene şi o trompă (formată din piesele bucale

adaptate pentru înţepat şi supt), invaginată în repaus
şi, de aceea, invizibilă.

110
 Toracele, mai lat decât capul, este format dintr-o singură piesă; nu
are aripi.
 Pe torace se inseră 3 perechi de picioare, de aceeaşi mărime.

 Picioarele sunt terminate cu gheare chitinoase cu ajutorul cărora

se fixează de firele de păr.
 Abdomenul oval este compus din nouă segmente.

111
 Cele două specii se deosebesc prin mărimea lor.

 P. humanus corporis este mai mare decât P. humanus capitis

(4,5 mm faţă de 3,5 mm).

 Masculul este mai mic decât femela.

112
 Ouăle (denumite lindini):
 au culoare sidefie,

 măsoră 0,6-0,8mm,

 au un opercul cu mici orificii prin care respiră larva,

 sunt fixate pe firul de păr, sau pe fibrele de ţesătură,

printr-o substanţă asemănătoare chitinei, secretată de

femelă.

113
 Phtirius pubis este de dimensiuni mai mici (1-2 mm).

 capul rectangular este fixat într-o depresiune a toracelui,

 toracele este lăţit,
 abdomenul este scurt si are lungimea egală cu lăţimea,
 picioarele sunt de mărime inegală
 cele posterioare sunt mai dezvoltate,
 ultimele 2 perechi de picioare se termină cu prelungiri chitinoase,
bine dezvoltate, opozabile ca la crabi.

114
 Habitat

 Localizarea celor 3 specii este diferită:

 P. h. capitis trăieşte pe firele de păr de la nivelul capului.

115
 P. h. corporis se localizează pe lenjeria de corp sau părul
de la nivelul corpului.

 Phtirius pubis habitează în regiunea pubiană; poate

migra la nivelul pilozităţii toracice, axilar şi chiar
sprâncene.
116
 Ciclul biologic

 Se dezvoltă prin metamorfoză incompletă.

 Femelele depun zilnic 4-5 ouă pe firele de păr, fibre textile

(funcţie de specie).

 După 8-9 zile, din ou iese larva hematofagă, care seamănă cu

adultul; dezvoltarea completă durează 18 zile.

 Durata de viaţă a păduchilor este de aproximativ o lună.

117
 Mod de contaminare

 Sursa de Pediculus: numai omul parazitat.

Pediculus h. capitis se transmite:

 Direct- prin contact strâns cu persoana parazitată,

 Indirect-
prin utilizarea în comun a unor obiecte de
îmbrăcăminte (căciuli, pălării, etc.)

118
P. h. corporis:

 este asociat cu aglomeraţia şi sanitaţia deficitară

 transmiterea se face direct

 prin convieţuire cu persoane parazitate sau
 folosirea în comun a lenjeriei.

119
 Phtirius pubis se transmite prin:

 contact sexual,

 aproximativ 1/3 dintre indivizii parazitaţi pubian au şi

alte boli transmise sexual.

120
 Răspândire geografică

 Pediculoza este o ectoparazitoză cosmopolită.

 Poate surveni sub formă de epidemii, în timpul

cataclismelor naturale sau sociale.

 Aglomeraţia, nerespectarea regulilor de igienă personală

favorizează apariţia şi răspândirea pediculozei.

121
 Rol patogen

 P. h. corporis este agentul etiologic al pediculozei corpului,

parazitoză a adulţilor şi copiilor.

 Leziunile cutanate sunt provocate de înţepătura paraziţilor.

 Saliva injectată în timpul prânzului hematofag determină o iritaţie

locală.

 După expuneri repetate apar papule mici eritematoase, însoţite de

un prurit violent, ce antrenează producerea unor leziuni de grataj.

122
 Pediculus h. capitis determină pediculoza capului, care
interesează în special copiii.

 Phtirius pubis este responsabil de ptiriază, întâlnită la

adulţii tineri.

123
 Tabloul clinic

 Pediculoza capului se manifestă prin prurit localizat în regiunea

occipitală.

 Pediculoza corpului se însoţeşte de:

 papule de culoare roşie,
 prurit şi leziuni de grataj,
 localizate pe umeri, braţe, coapse.
124
 Ptiriaza se caracterizează prin:
 prurit pubian nocturn,
 erupţii mici papuloase bleu (maculae cerullae) la locul
înţepăturii.

 Blefaritele însoţesc parazitarea genelor, iar ouăle sunt

vizibile la baza acestora.

125
 Diagnostic

 Diagnosticul, suspectat clinic, este confirmat prin detectarea

ouălor sau adulţilor la nivelul părului sau pe lenjerie.

126
 Tratament

 distrugerea paraziţilor adulţi şi a ouălor cu ajutorul

insecticidelor:
 organo-clorate (DDT, lindan),

 piretrine naturale sau de sinteză.

 tratamentul interesează întrega familie sau colectivitatea

frecventată de persoana parazitată.

127
 Pentru tratamentul phtiriazei:

 se depilează zona pubiană,

 se aplică pe zonele afectate o loţiune sau cremă cu

insecticid,

 pentru distingerea ouălor se sterilizează hainele şi

aşternutul.

128
 Prevenţie

 Prevenţia generală include măsuri educaţionale şi socio-

economice care pot evita apariţia şi răspândirea pediculozei.

 La copiii de vârstă şcolară se va asigura examinarea periodică a

scalpului.

 Phtiriaza se va preveni prin evitarea contactului sexual cu

persoane cu risc de a fi parazitate.

129