MODULUL 20: MEDICINĂ INTERNĂ ȘI NURSING SPECIFIC (MI.

I)
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU AFECŢIUNI RESPIRATORII

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PNEUMONIE

→ Definiţie:
o Pneumoniile sunt boli caracterizate prin inflamaţia parenchimului pulmonar de etiologie diversă
– infecţioasă sau neinfecţioasă.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU PNEUMONIE BACTERIANA ACUTA

1.Definitie:
Pneumonia bacteriana acuta este un proces inflamator de natura infectioasa, la nivelul parenchimului
pulmonar. Germenii incriminati frecvent sunt: pneumococul, stafilococul, streptococul.
2.Circumstante de aparitie
- contaminare hematogena cu punct de plecare infectii in organism (ORL, tegumentare);
- infectii nozocomiale;
- complicatii in cursul unei boli (septicemie);
- secundare unor manevre chirurgicale (traheostomie).
3.Factori favorizanti
- varsta: copiii si varstnicii sunt mai receptivi;
- frigul, umezeala, factorii poluanti, efortul fizic intens;
- afectiuni care scad rezistenta la infectii: diabet zaharat, I.R.A., SIDA, insuficienta hepatica, aloolism.
4.Manifestari de dependenta:
a) pneumonia pneumococica
- debut brusc;
- frison
- febra in “platou”;
- polipnee;
- junghi toracic;
- tuse, la inceput uscata, apoi cu expectoratie (galben-ruginie, vascoasa);
- tahicardie;
- frecvent herpes labial .
b) pneumonia streptococica
- debut insidios;
- frisoane, febra;
- dispnee cu cianoza;
- stare generala alterata.
c) pneumonia stafilococica
- debut insidios;
- febra remitenta;
- frisoane;
- stare generala alterata
- dispnee cu cianoza.
5.Examinari paraclinice (investigatii)
- A.S.L.O crescuta in pneumonia streptococica;
- radiografie toracica;
- examene de laborator: leucocitoza cu neutrofilie si VSH crescuta in pneumonia pneumococica;
- examenul sputei: pneumococi, streptococi.
1
 6. Problemele pacientului:
- alterarea respiratiei,
- clearance ineficient al cailor respiratorii, obstructia cailor respiratorii
- potential de deshidratare,
- disconfort,
- potential de complicatii.
7. Obiective de ingrijire
Obiectivele vizeaza:
- combaterea infectiei;
- eliberarea cailor respiratorii;
- ameliorarea respiratiei;
- prevenirea complicatiilor.
8. Interventii autonome si delegate ale asistentului medical
- asigurarea repausului la pat in pozitie sezand, in perioadele febrile;
- aerisirea incaperii ;
- umidificarea aerului;
- administrare de oxigen;
- alimentatie lichida si semilichida in perioadele febrile, cu aport caloric corespunzator necesitatilor;
treptat se trece la alimentatia normala;
- hidratare corecta, asigurandu-se o cantitate suplimentara de lichide din cauza pierderilor prin febra,
polipnee, transpiratie;
- igiena tegumentelor si a mucoaselor, in special a cavitatii bucale;
- ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expectorarea;
- incurajarea pacientului sa efectueze miscari active pentru mentinerea tonusului muscular;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale, mentinerea autonomiei si incurajarea lui sa
participe la ingrijiri prin cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
- masurarea functiilor vitale ;
- recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinari de laborator;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris: tratament etiologic, simptomatic, tratamentul
complicatiilor;
- educatie pentru sanatate:
- semnele de recunoastere a eventualelor complicatii (febra dupa administrarea antibioticelor,
modificari ale sputei, intensificarea durerii toracice, scaderea tolerantei la efort);
- necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secretiilor;
- alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus;
- efectuarea exercitiilor respiratorii;
- toaleta cavitatii bucale dupa expectorare.

o Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumonie acută, o

pneumopatie acută, provocată de pneumococ, care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie
ciclică.
Circumstante de aparitie:
•contaminarea hematogena cu punct de plecare infectii in organism.
• complicatii in cursul unor boli : septicemie;
• secundare unor manevre chirurgicale( traheostomie);
• infectii nosocomiale.
Factorilor favorizanti(de risc):
•fumatul,

2
 •imunodepresia (boli cronice: diabet zaharat, insufucuenta hepatica, alcoolism, IRA, SIDA sau
tratamente imunosupresoare),
•imobilizarea prelungită la pat,
•consumul cronic de alcool,
•modificarea florei oro-nazo-faringiene la bolnavii spitalizaţi, sau după tratamente antibiotice repetate,
• varsta; copii si varstnicii sunt mai receptivi,
• frigul, umezeala, efortul fizic intens, factorii poluanti.
→ Evoluţia procesului inflamator pulmonar:
o Stadiul de congestie – constituirea unei alveolite catarale.
o Hepatizaţie roşie – plămânul din zona afectată are consistenţa crescută şi culoarea roşie –
brună.
o Hepatizaţie cenuşie – marchează începerea procesului de rezoluţie a leziunii. Exsudatul se
resoarbe, sau prin agravare se poate transformă în puroi, aspectul fiind numit hepatizaţie cenuşie.
o Stadiul final – exsudatul fie este digerat enzimatic şi resorbit pe cale limfatică, fie este eliminat
prin tuse.
Manifestari de dependenta:
In zilele premergatoare: cefalee, astenie, infectie rinofaringiana, sensibilitate la frig;
o Debut brutal, bine precizat de bolnav datorită frisonului unic, intens, generalizat, cu durată de
30-120 minute; ascesiune febrila brusca pana la 40 ˚C;
o In perioada de stare febra se mentine in „platou” ;
o Polipnee;
o Junghi toracic submamelonar sau posterior datorat interesarii pleurei parietale.
→ Perioada de stare: Se instalează la câteva ore de la debut.
o Faciesul vulturos – roşu, congestiv, intens pe partea bolnavă, buze cianotice.
o Herpes - la nas sau buze – caracteristic pneumoniei pneumococice.
o Tuse – iniţial iritativă, uscată, chinuitoare, devine productivă.
o Sputa – roşie-ruginie, vâscoasă şi aderentă, hemoptoică sau purulentă.
o Dispneea – polipnee – 30-40 respiraţii pe minut - se corelează cu întinderea condensării
pneumonice.
o Ascensiune termică – 39-400C. Frison repetat.
o Junghiul toracic – submamar, accentuat cu respiraţia sau tusea.
o Alte semne: transpiraţii abundente, sete vie, inapetenţă, adinamie, confuzie, delir, mialgii,
vărsături, oligurie, hipotensiune arterială.

Problemele pacientului:
-disconfort(durere)
-dispnee,
-clearance ineficient al cailor respiratorii,
-hipertermie,
-diaforeza,
-altarearea tegumentelor si mucoaselor,
-intoleranta digestiva,
-eliminari inadecvate,
-fatigabilitate,
-risc de complicatii: deshidratare.
Obiective de îngrijire:
 Sa fie combatuta infecţia,
 Sa fie combatuta hipoxemia.
3
 Sa fie controlata si coordonata respiraţia.
 Sa fie eliberate căile respiratorii.
 Sa se evacueze colectiile lichidiene.
 Pacientul sa fie echilibrat hidro electrolitic.
 Starea bolnavului sa fie ameliorata
 Bolnavul sa fie reintegrat socio-profesional.
Interventii:
o Cameră luminoasă, aerisită, cu temperatură 200C, umiditate crescută; umidifierea atmosferei prin
montarea de dispozitive specifice sau vase cu apă caldă, prosoape umede pe calorifer sau sursele de
caldură ;
o Repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după scăderea febrei, pozitie sezand.
o Încurajarea pacientului pentru a se odihni cât mai mult;
o Ajutarea pacientului sa aiba o poziţie confortabilă, sa-si schimbe pozitia; ajutarea pacientului sa
adopte pozitii care faciliteaza expoctoratia;
o atunci când doreste;
o Hidratare orală adecvată pentru a evita deshidratarea, daca are toleranţă digestivă, mai ales în
cazurile cu hiperpirexie, peste 1500-2000 ml (+ 500ml/grad de febră).
Regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte, supe de legume bogate în
vitamine. Treptat regim lacto-făinos, apoi o alimentaţie mai substanţială. În perioada febrilă se asigură
hidratare suficientă- eventual PEV.
o Igiena bucală corectă, continuă – se îndepărtează reziduurile, se fac gargarisme, se ung mucoasele
cu glicerină boraxată. Se asigură igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool
mentolat. repaus la pat în formele severe cu spitalizare, sau reducerea activităţii fizice în pneumoniile
uşoare dobândite în colectivitate ;
o tusea trebuie încurajată dacă este productivă, nu se dau antitusive centrale decât pentru a permite
odihna pacientului ;
o durerea pleuritică necesită de regulă antalgice ; antalgicele majore de tip opiaceu se vor administra
cu prudenţă deoarece pot să producă depresia centrului respirator prin mecanism central ;
o tapotaj pentru favoizarea eliminarii secreţiilor;
o drenaj postural ;
o Reducerea suprafeţei alveolare se datorează umplerii parţiale a alveolelor cu lichid de tip exsudat,
în timpul proceselor inflamatorii (pneumonie) sau transsudat în cursul edemului pulmonar –se
urmareste drenajul postural.
o aspiraţie bronşică - dacă este cazul ;
o oxigenoterapie pe mască sau intubaţie în cazurile cu insuficienţă respiratorie clinc manifestă ;
o Exerciţiile fizice combat imobilizarea. Kinetoterapia respiratorie ajută la reducerea obstrucţiei
dinamice din expiraţie, pacientul este învăţat să expire cu buzele strânse ca pentru fluierat. Presiunea în
cavitatea bucală creşte deplasând punctul de egalizare presională spre căile aeriene mari. Controlul şi
coordonarea respiraţiei urmăreşte conştientizarea unei scheme ventilatorii adecvate deficitului
funcţional şi se referă la reducerea ritmului respirator, la raportul inspir / expir şi la controlul fluxului
de aer. Rărirea ritmului respirator este decisă pentru ameliorarea distribuţiei intrapulmonare. Se va
scădea treptat ritmul respirator ce depăşeşte 20 r/minut la 12-16 r/minut.
o Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale si incurajarea lui sa participe la ingrijiri
prin cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
o Masurarea functiilor vitale
o Recoltarea porduselor biologice si patologice pentru examinari de laborator;
o În procesele inflamatorii asistenta medicală aplică antibioterapie adecvată.
o Febra se combate cu comprese alcoolizate, se administrează medicaţie antipiretică – Paracetamol,
Aspirină etc.
4
o Administrarea tratamentului medicamentos prescris: etiologic,simptomatic,al comlpicatiilor.
o Colecţiile de lichid pleural sau pericardic se evacuează prin puncţie.
o Asistenta medicala respecta masurile de prevenire nosocomiala si educa pacientul in acest sens.
o Identificarea şi prevenirea factorilor de risc.
o Terapie ocupaţională.
o Kinetoterapie respiratorie.
o Educatia pacientului: cunoasterea semnelor eventualelor complicatii: febra dupa administrarea
antibioticelor, scaderea tolerantei la efort, intensificarea durerii toracice, modificari ale sputei;
necesitatea consumului de lichide pentru fluidificarea secretiilor, alterarea perioadelor de activitate cu
perioade de repaus, efectuarea exercitiilor respiratorii, toaleta cavitatii bucale dupa expectoratie.
→ Tratament medicamentos:
o Penicilină – tratament de elecţie, 600.000 UI i.m. la 4-6 ore, timp de 7-10 zile. Se continuă
administrarea încă 72 ore după scăderea febrei, iar la bătrâni încă câteva zile.
o La bolnavii alergici la Penicilină se administrează Vancomicină (2 g pe zi), Eritromicină 2-3 g pe
zi în 4 prize timp de 4-8 zile, Tetraciclină, Amoxicilina (500 mg la 8 ore), Doxicilină sau Septrin,
Cefalosporine.
o Junghiul toracic se combate cu antinevralgice – Algocalmin, Antidoren.
o Delirul şi insomnia → cu barbiturice, Clorhidrat 2-3 g pe 24 ore, Bromoval.
o În cianoză şi dispnee se dă oxigen.
o Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag, Codenal.
o La vârstnici şi taraţi → cardiotonice, analeptice cardio-respiratorii.
Profilactic la persoanele peste 65 de ani, bolnavi cronici – vaccinare

Particularităţi ale procesului de nursing

Asistentul medical va evalua pacientul şi în baza datelor obţinute va stabili diagnosticul de

nursing în funcţie de care îşi va planifica intervenţiile specifice.
Exemplu:
1. Diagnosticul de nursing: Clearance ineficient al cailor respiratorii legată de creşterea
secreţiilor traheobronşice
Obiectiv: sa fie îmbunătăţita permeabilitatea căilor respiratorii
Intervenţiile asistentului medical
•drenaj postural şi tapotaj toracic în vederea mobilizării secreţiilor traheobronşice;
•creşterea eficienţei eliminării secreţiilor:
- hidratare corespunzătoare,
- aerosoli cu ser fiziologic,
- administrarea de mucolitice (brofimen);
•măsuri de reducerea a durerii:
- administrarea de analgetice ţinând cont de efectul depresor respirator pe care acestea
îl pot avea;
•administrarea antibioticelor prescrise la intervalul corect de timp;
•administrarea de oxigen în caz de dispnee intensă, tulburări circulatorii, hipoxemie;
•monitorizarea răspunsului pacientului la terapie:
- măsurarea temperaturii, pulsului, frecvenţei respiratorii, tensiunii arteriale,
•aprecierea modificărilor survenite în starea generală a pacientului.
2. Diagnostic de nursing: Intoleranta la la efort legată de disfuncţia respiratorie
Obiectiv: Pacientul sa-si conserve resursele energetice;
Pacientul sa-si recapete toleranta la efort.
Intervenţiile asistentului medical
5
 -încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult în vederea conservării resurselor
energetice;
-ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreşte.
3. Diagnostic de nursing:
Risc pentru deficit de volum de fluide (Risc crescut de deshidratare legat de prezenţa febrei şi a
dispneei.
Obiectiv : Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido-bazic.
Intervenţiile asistentului medical
•administrarea a 2-3 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de problemele de sănătate ale
pacientului.
4.Diagnosticul de nursing:
Deficit de conostinte legat de măsurile de prevenire şi tratament a pneumoniei pneumococice
Obiectiv: pacientul sa fie informat cu privire la profilaxia şi protocolul terapeutic al Pneumoniei
pneumococice
Intervenţiile asistentului medical:
•recomandă pacientului:
- întreruperea fumatului
- menţinerea şi îmbunătăţirea rezistenţei naturale a organismului (nutriţie adecvată,
exerciţii fizice, respectarea programului de odihnă cu evitarea suprasolicitărilor de
orice natură)
- evitarea consumului excesiv de alcool
•respectarea indicaţiilor medicale făcute la externare.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU ABCESUL PULMONAR

Definiţie
Abcesul pulmonar este o colecţie purulentă, de obicei unică, localizată în parenchimul
pulmonar, care se evacuează prin căile respiratorii, în urma deschiderii în bronhii, însoţindu-se de
expectoraţie muco-purulentă şi imagine radiologică hidroaerică.
Etiopatogenie
Agenţii patogeni sunt pneumococul, streptococul, stafilococul.
Căile de pătrundere a germenilor în parenchimul pulmonar sunt:
- aeriană (prin inhalarea unor produse septice),
- limfatică sau hematogenă (însămânţarea plămânilor cu emboli dintr-un focar supurat)
- prin continuitate, de la un focar septic din vecinătate.
Culegere de date:
Circumstante de aparitie:
Factorii favorizanţi: sunt frigul, oboseala, alcoolismul, diabetul zaharat, fumatul etc.
Condiţiile favorizante cele mai frecvente sunt:
- stenozele bronşice (de obicei în cancerul pulmonar),
- bronşiectaziile(dilatatii permanente si ireversibile ale bronsiilor de calibru mediu ce apar
datorita distrugerii componentelor elastice si musculare ale peretelui si au ca manifestari
clinice supuratia si/sau hemoptizia.
- suprainfectarea unor afecţiuni preexistente (chist hidatic, chist aerian, atelectazii, etc.),
- diverse infecţii situate la distanţă (sinuzite, otite, infecţii dentare, etc.) cu inhalarea de
particule încărcate cu bacteria.
- Atelectazie= lipsa aerului intr-o zona sau in tot plamanul din cauza colpasului alveolar
sau a consolidarii lichidului, poate afecta o parte sau tot plamanul)
6
 - furuncule, flebite, traumatisme toracice,
- etilismul cronic
- anestezia
- accidentele vasculare înoţite de pierderea cunoştinţei
- sindroamele de aspiraţie
Clasificare
Supuraţia pumonară poate fi:
o primitivă-abces cu germeni piogeni (care provoaca formarea de puroi, ca streptococii si
stafilococii), abces micotic.
o sau secundară:
- unei alte afecţiuni pulmonare (pneumonie, bronhopneumonie, bronşiectazie, atelectazie,
neoplasm, stenoze bronşice şa),
- unei supuraţii toracice
- abces subdiafragmatic
- embolii septice pulmonare de la un focar aflat la distanţă în cadrul unei septicemii.
Morfopatologie
Abcesul pulmonar este constituit de obicei din trei structuri: o cavitate care conţine ţesut
necrotic cu conţinut crescut de polimorfonucleare neutrofile (puroi), un perete care conţine germenii
(membrana piogenă) - şi o zonă de reacţie inflamatorie în jur.
Tablou clinic – manifestari de dependenta :
 Debutul este de obicei brutal : frisoane, febră până la 40°, junghi toracic, mai rar
insidios : la vârstnici sau taraţi.
 Perioada de stare de 5-10 zile : febră (39-40°) cu caracter septic sau în platou, tuse şi
expectoraţie mucoasă. Pot să apară unele elemente care sugerează abcesul pulmonar: alterarea stării
generale, febră neregulată-rezistentă la antibiotice, leucocitoză (20.000-30.000/mmc), cu PMN.
 Perioada de deschidere a abcesului cu evacuarea brutală a secreţiei purulente, vomică,
între a 5-a şi a 15-a zi de evoluţie : unică, masivă, se poate însoţeţi de asfixie, sau mai des fracţionată,
fetidă. De obicei, după vomică, febra scade şi starea generală se ameliorează. Uneori este precedată de
hemoptizie.
 Perioada de drenare bronşică : tusea este productivă cu expectoraţie mucopurulentă,
abundentă (10-400 ml/zi) şi stratificată. Temperatura oscilează în jurul a 37° şi uneori apar
hemoptizii. În această perioadă examenul fizic evidenţiază semnele sindromului cavitar (vibraţii vocale
exagerate, matitate, suflu cavitar).
Tabloul paraclinic
- VSH, PCR, fibrnogen crescute
- Anemie normocitară normocromă(Anemie normocitara (normocroma) este anemia
caracterizata prin scaderea concentratiei de hemoglobina, corelata cu scaderea numarului de eritrocite,
volumul acestora fiind normal.
- Leucocitoză cu neotrofilie şi deviere la stânga a formulei leucocitare (Devierea la stanga a
formulei leucocitare inseamna prezenta ridicata a neutrofilelor granulocite nedezvoltate sau PMN , in
sangele periferic)
- În spută : neutrofile şi fibrele elastice (prin afectarea ţesutului pulmonar)
- Ex. Rx. Pulmonar evidenţiază fie o imagine caracteristică hidroaerică, fie o cavitate drenată.
Deci , investigatii : hemoleucograma, VSH-ului, PCR, fibrnogen, ex. sputa, Rx. Pulmonar.
Evoluţie
Abcesul pulmonar tratat corect se vindecă de obicei fără sechele. Există şi cazuri rezistente la
tratament, dacă este suprapus pe un cancer bronşic, stenoze bronşice şa. Dacă în 8-12 săptămâni
vindecarea nu s-a produs, supuraţia intră în faza de cronicizare.

7
 Complicaţii
Complicaţiile abcesului pulmonar sunt :
- pleurale (pneumotorax spontan, pleurezie),
- cronicizare
- caşexie cu amiloidoză(agregari si/sau acumulari de anumite proteine specifice (amiloid,
proteine fibroase si precursorii lor) in afara celulelor (in spatiul extracelular), dar in interiorul
tesuturilor din diverse organe din corp. Amiloidul acumulat provoaca disfunctia progresiva a organului
afectat.
- bronşiectazii secundare
- complicaţii la distanţă (diseminare la distanţă, septicemie).
Problemele pacientului :
- dispnee,
- clearance ineficient al cailor respiratorii,
- disconfort,
- eliminare inadecvata,
- hipertermie,
- risc crescut de deshidratare legat de prezenţa febrei şi a dispneei.
- alterarea tegumentelor si mucoaselor
- deficit de autoingrijire
- anxietate.
Obiective:
- sa fie îmbunătăţita permeabilitatea cailor respiratorii
- sa fie calmata durerea
- sa se stabilizeze functiile vitale si vegetative
- pacientul sa se odihnescă în vederea conservării resurselor energetice
- pacientul sa fie echilibrat hidro- electrolitic
- pacientul sa fie satisfacute nevoile fundamentale
pacientul sa fie ferit de pericole.
Interventiile asistentei medicale:
 repaus la pat cel puţin 6 săptămâni şi un regim igieno-dietetic complet (proteine, glucide,
vitamine, lichide).
 abord venos, PEV.
 oxigenoterapie
 drenaj postural şi tapotaj toracic în vederea mobilizării secreţiilor traheobronşice;
 drenajul postural sau aspiraţia prin bronhoscopie se instituie când expectoraţia este abundentă.
creşterea eficienţei eliminării secreţiilor:
- hidratare corespunzătoare,
- aerosoli ,
- administrarea a 2-3 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de problemele
de sănătate ale pacientului
- administrarea de mucolitice (acetilcisteina, etc);
 măsuri de reducerea a durerii: administrarea de analgetice ţinând cont de efectul depresor
respirator pe care acestea îl poate avea;
 recoltari probe biologice;
 administrarea medicatiei recomandate;
 Monitorizarea functiilor vitale si vegetative;
 Asistenta medicala:
• încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
• ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreşte;
8
 • asigura alimentatia;
• suplineste pacientul in satisfacerea nevoilor fundamentale;
•administrarea antibioticelor prescrise la intervalul corect de timp
• efectueza investigatiile ce tin de competenta sa;
• pregateste pacientul pentru punctie sau preoperator;
• respecta masurile de prevenire a infectiilor nosocomiale .
Tratament
Tratamentul antiinfecţios, cu antibiotice, administrate după antibiogramă în asocieri sinergice
de antibiotice bactericide cu spectru larg şi întotdeauna, asanarea focarelor septice.
Se asociază expectorante, hemostatice.
Tratamentul chirurgical se recomandă când cavitatea persistă şi nu survine ameliorarea. Dacă
tratamentul este precoce şi intens, se obţine vindecarea.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU TUBERCULOZA PULMONARĂ

Definiţie: tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de bacilul Koch,

afectând organismul în întregime, interesând cu precădere plămânul şi având de obicei o evoluţie
cronică, pe parcursul căreia se deosebesc două etape: tuberculoza primară şi tuberculoza secundară.
Circumstante de aparitie
Agentul patogen- bacilul Koch, denumit astfel după numele celui care 1-a descoperit în 1882
(Robert Koch. De la omul bolnav, mai rar de la bovinele bolnave, bacilii sunt împrăştiaţi prin spută,
puroi, urină, lapte etc.
Contaminarea se face:
- pe cale aeriană, aproape totdeauna prin bacilul Koch de tip uman. De la bolnavii de tuberculoză şi
produsele patologice ale acestora, germenii ajung în organismul indivizilor neinfectaţi (fie direct, prin
ploaia de picături bacilifere formată din mii de picături de salivă purtătoare de bacili, inhalate cu
uşurinţă odată cu aerul atmosferic, fie indirect, prin particule de praf contaminate în urma depunerii pe
jos şi pe obiecte a picăturilor bacilifere, ridicate apoi în aer şi inhalate în acelaşi mod).
- pe cale digestivă, mai rar, prin ingerarea unor alimente infectate (lapte, unt), în special în ţările în care
tuberculoza bovină este mai frecventă.
Căile cutanate, transplacentară etc. sunt excepţionale.
Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină leziuni anatomice (şancrul de inoculare şi
adenopatia satelită), modificări biologice (reacţii la tuberculină pozitive) şi semne clinice inconstante
(primo-infecţie).
In cele mai multe cazuri, bacilii care pătrund în organism, nu produc nici o tulburare (exceptând
pozitivarea reacţiei la tuberculină). Este vorba de tuberculoza-infecţie. În alte cazuri, bacilii se
multiplică, provoacă leziuni, cel mai adesea pulmonare. Aceasta este tuberculoza-boală.
Prezenţa bacilului Koch este indispensabilă pentru afirmarea diagnosticului de tuberculoză.
Leziunea iniţială (primoinfecţia) este situată aproape întotdeauna în plămâni, bacilul Koch
răspândindu-se de aici în organism prin următoarele căi: calea limfatică; calea hematogenă, în care
diseminarea bacilului se face prin deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni într-o venă;
calea bronhogenă, când bacilii dintr-o leziune activă sunt transportaţi prin bronhii în alte părţi ale
aparatului respirator.
Bacilul trebuie căutat în expectoraţie şi în lichidul de spălătură gastrică, în cazul tuberculozei
pulmonare; în urine în cazul tuberculozei uro-genitale; în lichidul cefalorahidian, în cazul tuberculozei
meningiene; în puroiul unui abces, în cazul tuberculozei osteoarticulare sau ganglionare.
Factori care contribuie la apariţia bolii:
- terenul, care cuprinde ansamlul caracterelor care fac un organism rezistent sau fragil;

9
- vârsta, riscul de a contracta boala fiind mai crescut între 0 şi 3 ani, la pubertate, adolescenţă şi
tinereţe (15-30 de ani) şi după 50 de ani;
- caracterul contaminării: masivă, prelungită;
- scăderea rezistenţei organismului prin subalimentaţie, epuizare fizică sau psihică, teren tarat (diabet,
alcoolism), stări fiziologice (sarcină, alăptare);
- unele terapeutici, în special corticoterapia;
- apărarea naturală slabă; prin lipsa de contact cu tuberculoza de-a lungul generaţiilor.

TUBERCULOZA PRIMARĂ
Definiţie: tuberculoza primară este prima etapă în evoluţia tuberculozei. Infecţia este totdeauna
exogenă. Alergia la tuberculină e prezentă: leziunea iniţială o constituie complexul primar, iar leziunile
caracteristice sunt adenopatia, inflamaţiile perifocale şi leziunile cazeoase extensive. Evoluţia poate fi
acută sau subacută. Diseminările se produc pe cale limfatică şi mai ales, hematogenă în plămân,
meninge, oase, seroase, aparat urogenital. Pleurezia apare rar.. Principalele aspecte sub care se prezintă
tuberculoza sunt: primoinfecţia tuberculoasă, adenopatia traheobronşică şi tuberculoza miliară.

PRIMOINFECŢIA TUBERCULOASĂ
Definiţie: primoinfecţia tuberculoasă este ansamblul manifestărilor clinice, umorale şi
anatomice ale unui organism, care suferă pentru prima dată contactul cu bacilul tuberculos.
Circumstante de aparitie
Etiopatogenie: bacilul Koch pătrunde aproape totdeauna pe cale aeriană, fapt pentru care
leziunile apar în marea majoritate a cazurilor în plămâni.
Primoinfecţia este caracterizată anatomic prin şancrul de inoculare, limfagita şi adenopatia
hilară satelită, constituind împreună complexul primar, iar din punct de vedere biologic, prin reacţii
cutanate la tuberculină pozitive, iar clinic, prin semne de obicei necaracteristice.
Perioada de incubaţie - perioada de timp de la pătrundera bacililor Koch în orgnaism şi până la
apariţia modificărilor umorale, anatomice şi clinice - variază de la câteva zile la 3-4 luni, în funcţie de
masivitatea infecţiei, virulenţa germenilor şi de rezistenţa organismului. Această perioadă se numeşte
antealergică şi sfârşitul ei este evidenţiat prin apariţia reacţiei prozitive la tuberculină. Primoinfecţia
survine mai frecvent la vârstele mici şi se întâlneşte din ce în ce mai rar, pe măsură ce se avansează în
vârstă.
Deşi foarte rară, primoinfecţia poate fi localizată şi în afara plămânului: intestinal, cutanat,
bucofaringian etc.
Manifestari de dependenta
- primoinfecţia poate fi descoperită, rar, cu ocazia unui simptom funcţional: tusea, uneori datorită
apriţiei aşa-numitului "sindrom de impregnaţie bacilară" (astenie, inapetenţă, pierdere ponderală,
amenoree, stare subfebrilă) .
Elementele diagnosticului sunt: virajul la tuberculină, aspectul radiologie şi depistarea agentului
contaminator.
IDR la tuberculina: reacţiile pozitive arată că subiectul, a venit în contact cu bacilul Koch, dar ele nu
indică dacă este vorba de o tuberculoză- boală sau de o tuberculoză-infecţie.
Primoinfecţia ocultă (latentă) nu se însoţeşte de semne clinice şi uneori nici radiologice, fiind prezente
numai semnele umorale (reacţia la tuberculină). Prognosticul este bun.
Primoinfecţia manifestă prezintă, pe lângă semnele umorale şi semne radiologice (complexul primar)
şi manifestări clinice care constau în semne de impregnare bacilară şi semne de bronşită difuză.
Evoluţia şi prognosticul sunt benigne, leziunile cicatrizându-se.
Primoinfecţia însoţită de manifestări alergice, dintre care cea mai obişnuită este eritemul nodos. Acesta
este un infiltrat relativ dur, la început roşiatic, apoi violaceu, dureros spontan şi la presiune, localizat pe
faţa anterioară a gambelor, dispărând cam în zece zile. Eritemul nodos poate apărea şi în reumatismul
10
poliarticular acut sau în caz de sensibilizare la sulfamide. Tabloul clinic se caracterizează prin febră (38
- 39°), uneori dispnee, stare generală mai alterată. Examenul radiologie evidenţiază opactăţi omogene
întinse.
Perforaţii gangliobronşice: pot provoca obstrucţii bronşice, iritaţie bronşică (tuse, expectoraţie,
hemoptizii), stări febrile, caverne ganglionare etc.
Pneumonii sau bronhopneumonii cazeoase: sunt tuberculoze pulmonare acute, adesea mortale,
caracterizate prin leziuni pulmonare întinse, la început exsudative, apoi cazeoase. Apar în lunile care
urmează primoinfecţiei, în special la copiii mici lispiţi de rezistenţă, dar uneori şi la adulţi cu rezistenţă
scăzută. Debutul este precedat de semne de impregnare bacilară. Starea generală este alterată, febra
ridicată şi neregulată. Transpiraţiile nocturne, tusea şi expectoraţia, hemoptizia, sete de aer(dispneea
intensă), semnele sindromului de condensare la examenul fizic şi opacităţile intense şi difuze,
completează tabloul clinic. Prognosticul este rezervat chiar astăzi, când arsenalul de tuberculostatice
este atât de bogat.
Caverne primare: apar prin ulcerarea şancrului de inoculare sau a unei forme evolutive.
Diseminări hematogene: pot merge de la formele discrete, constituite din însămânţări micronodulare
ale vârfurilor plămânilor, până la tabloul dramatic al tuberculozei miliare. Uneori apar însămânţări la
distanţă în alte organe.

TUBERCULOZA MILIARĂ

Definiţie:
Tuberculoza miliară sau granulia este o tuberculoză acută, caracterizată printr-o diseminare pe
cale sanguină a bacilului Koch, în plămâni şi aproape în toate organele. Apare mai frecvent în
continuarea primoinfecţiei, de obiei la copii şi tineri, dar există şi o granulie care complică îndeosebşte
tuberculoza secundară. Se caracterizează prin noduli miliari, egal dispersaţi în ambii plămâni şi în alte
organe.
Ca factori declanşatori se pot întâlni surmenajul, subalimentaţia, expuneri prelungie la soare,
cortico-terapia etc.
Manifestari de dependenta:
- debutul este mai rar brusc, de obicie progresiv, cu astenie, inapetenţă, slăbire, febra. În
perioada de stare, febra este ridicată (39 - 40°), neregulată, oscilantă, starea generală profund
alterată, însoţită de tuse, astenie intensă, polipnee, asfixie, cianoză, tahicardie şi transpiraţii.
Investigatii:aspectul radilogic, caracteristic, arată prezenţa a numeroase opacităţi
micronodulare, de mărimea babelor de mei, diseminate egal, de la vârf la baze, în ambii plămâni.
Diseminările în alte organe, se produc îndeosebi tot pe cale hematogenă şi cuprind următoarele
localizări:
- diseminări seroase: pleurezie, pericardită, peritonită;
- diseminări osteoarticulare: morbul Pott (tuberculoză a vertebrelor, coxalgie, tumoare albă a
genunchiului;
- diseminări uro-genitale: tuberculoză renală sau genitală (epididimită, salpingită);
- tuberculoză a ganglionilor periferici (în special a celor cervicali şi submandibulari), tuberculoză
bronşică, laringiană, intestinală etc.

ADENOPATIA TRAHEOBRONŞICĂ

Definiţie: reprezintă o formă clinică aparte, care poate apărea şi în absenţa şancrului de inoculare.
Când nu apar complicaţii, evoluează tăcut, adesea fiind descoperită radiologie.
Cele mai obişnuite complicaţii sunt: caverna ganglionară,/ fistulele gangliobronşice şi compresiunea
organelor din jur.
11
 Manifestari de dependenta:
- tuse cu expectoratie;
- suffebrilitate, frisoane;
- dureri toracice;
- hemoptizie;
- scadere brusca in greutate;
- astenie permanenta, oboseala;
- transpiratii excesive mai ales noaptea;
- dificultate in respiratie.
Probleme de dependenta:
- dispnee;
- hipertermie,
- clerance ineficient al cailor respiratorii;
- fatigabilitate,
- diaforeza
- deficit de volum de fluide,
- anxietate,
- devalorizare,
- neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
- risc de complicatii.

Obiective:
Pacientul :
- sa respire eficient;
- sa –si regleze temperatura corpului;
- sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie echilibrat hidro- electrolitic;
- sa fie echilibrat psihic;
- sa se reintegreze socio-profesional
- sa fie ferit de complicatii ;
- sa nu devina sursa de infectie nosocomiala.
Interventii :
- izolare inspital, sanatorii, la domiciliu ;
- supravegherea functiilor vitale;
- recoltarea produselor biologice;
- administrarea medicatiei prescrise;
- asigurarea alimentatiei adecvate;
- verificarea igienei;
- suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- educatie : respectarea masurilor de prevenire a infectiilor nosocomiale- purtarea mastii, folosirea
batistei de unica folosinta, colectarea corespunzatoare a obiectelor contaminate ;
- profilaxie ; vaccinarea BCG ;
- cultura fizica si terapie ocupationala;
- reincadrarea in munca, reabilitarea.

EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVULUI TUBERCULOS

→ Definiţie:
~ S-a crezut mult timp că atitudinea bolnavilor este determinată de nivelul lor de cunoştinţe
sanitare. Pe această bază s-a creat edificiul educativ-sanitar, în care esenţial este transferul de
12
cunoştinţe considerate necesare pentru a determina bolnavul să adopte o atitudine raţională faţă de
boala sa.
~ În practică trebuie ţinut seama de faptul că comportamentul este determinat nu numai de factori
raţionali, intelectuali, ci şi de cei emoţionali, afectivi.
→ Principiile de bază ale educaţie sanitare antituberculoase:
~ Educaţia sanitară trebuie să se axeze pe problemele centrale ale luptei antituberculoase şi să
difuzeze în masă cunoştinţele ştiinţifice cele mai noi.
~ Educaţia antituberculoasă trebuie să fie concretă, adică să trateze acele probleme care
interesează nemijlocit persoanele cărora se adresează.
~ Educaţia sanitară trebuie să fie atractivă şi chiar distractivă; să folosească metode cu mare
putere de influenţă, variate şi vii, fără a se încărca peste măsură cu multitudinea datelor ştiinţifice.
~ Educaţia sanitară trebuie diferenţiată în funcţie de grupul de populaţie căruia se adresează.
→ În domeniul tuberculozei, accentul se pune pe următoarele 3 grupe:
~ Populaţia sănătoasă.
~ Bolnavii de TBC.
~ Şcolarii.
→ Obiective educaţiei sanitare:
~ Sensibilizarea populaţiei faţă de problemele luptei antituberculoase prin conferinţe, expoziţii,
convorbiri pe grupe de populaţie, articole de presă, expuneri audio-video – toate convergente spre a
forma o opinie publică despre tuberculoză. Se urmăreşte totodată modificarea conceptului privind
modul de viaţă. Se elimină factorii de risc. Adoptarea unui mod de viaţă sanogen.
~ Educaţia sanitară în şcoli, la vârsta de cea mai mare receptivitate este de o importanţă capitală.
Obiectivul principal nu este atât de însuşire a unor noţiuni teoretice, cât de îndrumare către un
comportament igienic. Educaţia antituberculoasă în şcoli se asociază cu problemele cu care copilul vine
în mod curent în contact: testarea biologică, vaccinarea BCG, chimioprofilaxie etc. În general educaţia
sanitară va avea un caracter optimist, cu posibilităţi reale de prevenire şi vindecare a tuberculozei.
→ Acţiuni de educaţia pentru sănătate → se face în ce priveşte:
~ Strănutul.
~ Tusea - folosirea batistei.
~ Închiderea şcolilor pe perioada epidemiilor de boli infecţioase aerogene.
~ Vaccinare.
~ Chimioprofilaxie.
~ Alimentaţie raţională.
→ Educaţia sanitară se adresează:
~ Bolnavilor pentru preîntâmpinarea bolii prin protecţia cu dosul palmei sau batistă în timpul
tusei, utilizarea scuipătorii; vesela şi obiectele de toaletă separate, respectare a recomandărilor
medicului.
~ Întregii populaţii: pentru a se feri de contaminare şi pentru a se prezenta din timp la control.
→ Recomandări la externare:
~ Igienă riguroasă, cu dezinfecţia periodică a lenjeriei veselei.
~ Cura de repaus obligatorie.
~ Aeroclimatoterapia are efect tonifiant fizic şi psihic prin aerul curat, ozonat de munte şi cadrul
de frumuseţe naturală.
~ Camera moderat încălzită.
~ Alimentaţia bogată în calorii şi vitamine.
→ Observaţii:
~ Educaţia sanitară este dificilă pentru că se ridică problema adoptării regimului de viaţă, de
activitate şi de alimentaţie, să favorizeze evoluţia bolii. Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac

13
este numai spre binele propriei persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o
viaţă normală alături de semenii lor.
~ Protecţia muncii în secţiile de pneumologie prevede purtarea măştilor de tifon în cursul unor
procedee ca: schimbarea lenjeriei de pat, schimbarea bolnavului, executarea toaletei bolnavului,
recoltarea sputei şi a secreţiilor naso-faringiene. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi orificiile
nazale.
~ Hainele de protecţie se vor schimba cât mai des, iar înainte de a părăsi serviciul se va face baie /
duş şi se va schimba complet îmbrăcămintea.
~ Asistenta care îngrijeşte astfel de bolnavi este bine să-şi petreacă timpul liber în aer curat, să se
prezinte conştiincios la controale sanitare periodice şi să aibă un regim de viaţă ordonat.

INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA

1.Definiţie:
Insuficienţa respiratorie acută (detresa respiratorie acută) = alterarea acută a hematozei
(schimburilor gazoase alveolocapilare), soldată cu hipoxemie  hipercapnie.
Hipoxemie = scăderea presiunii arteriale a O2 (PAO2) < 60 mm Hg
Hipercapnie = creşterea presiunii arteriale a CO2 (PACO2) > 45 mm Hg
Tipuri de insuficienţă respiratorie acută:
Tip I =  PAO2 cu PACO2 normală sau 
Tip II =  PAO2 cu  PACO2
2.Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cele mai importante cauze de insuficienţă respiratorie acută sunt :
o obstrucţiile acute laringo-traheo-bronşice şi ale căilor respiratorii superioare (corpi străini
intrabronşici, edem şi spasm glotic, invazie de sânge prin hemoptizie masivă, vomică, apă şa) ;
o afecţiuni pulmonare (stare de rău astmatic, edem pulmonar acut, embolii pulmonare grave,
pneumonii întinse, bronşiolite acute toxice, septice);
o afecţinu pleurale (pneumotorax cu supapă, pleurezii masive bilaterale);
o scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (mină, sobe incorect montate şa) ;
o intoxicaţii cu sedative: barbiturice, opiacee, tranchilizante; traumatisme toracice severe;
o evacuarea intempestivă a unei pleurezii masive şa.
Insuficienţa respitratorie acută apare deseori la bolnavi cu afecţiuni bronhopulmonare cronice
obstructive, aflaţi în insuficienţă respiratorie cronică:
o supraadăugarea unei infecţii respiratorii,
o administrarea unor droguri depresive ale SNC (Morfina şi opiaceele, barbituricele, Meprobamatul,
etc.),
o intervenţiile chirurgicale pe torace sau abdomen,
o eforturile fizice
o fumatul în exces pot decompensa brutal funcţia pulmonară, cu apatiţia insuficienţei respiratorii
acute.
Manifestari de dependenta (pulmonare/extrapulmonare)
Dacă scade PaO2, cel mai fecvent, în sângele arterial, apare acidoza respiratorie, cu următoarele
semne:
 dispnee polipneică (în afecţiunile pulmonare şi pleurale) până la apnee (oprirea respiraţiei) cu
asfixie.

14
 cianoză, agitaţie, anxietate, tahicardie, hipotensiune arterială, colaps, nelinişte, agitaţie, confuzie,
delir, comă.
Dacă creşte PaCO2 apar:
 dispneea (sub formă de hiperpnee şi mai rar bradipnee, de tip Kussmaul sau Cheyne-Stockes) este
constantă)
 ameţeli, tulburări de conştienţă, bolnavul putând intra brusc în sincopă sau colaps.
 encefalopatia respiratorie (agitaţie, urmată de stare subcomatoasă) se instalează când hipercapnia
este pronunţată.
3.Probleme de dependenta:
►Perturbarea schimburilor de gaze respiratorii urmare a alterării raportului ventilaţie perfuzie
►Ineficienţă în menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii legată de bronhoconstricţie,
creşterea producţiei de mucus, tusea ineficientă şi infecţiile bronhopulmonare
►Disfuncţia capacităţii de autoîngrijire legată de scăderea toleranţei la efort secundară
ventilaţiei ineficiente şi tulburărilor de oxigenare
►Risc ↑ de alter a perfuziei tisulare
►Deficite de autoîngrijire favorizate de imobilizarea la pat şi/sau tratamentele medicale
aplicate:
Deficit de:
- igienă/spălare;
- îmbrăcare/ pieptănare;
- hrănire;
- autoîngrijire a eliminărilor;
- utilizare a obiectelor.
►Alterarea confort fizic favorizat de imobilizarea la pat şi/sau tratamentele medicale aplicate.
► Devalorizare- alterări ale percepţiei sinelui favorizate de boală/ spitalizare.
4.Obiective:
- sa fie identificata rapid sursa de dificultate
- sa fie aplicate măsurile de tratament specifice afecţiunii de bază
- sa se îmbunătăţeasca schimburile de gaze respiratorii
- sa se imbunatateasca permeabilitatea căilor respiratorii
- sa fie asigurata o circulatie optima
- sa fie conservate resursele energetice
- sa creasca gradul de independenţă în efectuarea activităţilor de autoîngrijire
- sa fie informat pacientul cu privire la profilaxia şi protocolul terapeutic al bolii
5.Interventii:
- companie calificată şi avizată.
Conduita practică în urgenţă:
- Culegere de date: identificarea rapidă a unui context clinic sugestiv
- Examen fizic complet (aparat respirator, cardiovascular, renal)
- Aprecierea severităţii insuficienţei respiratorii acute:
Semne clinice de severitate: cianoza caldă a extremităţilor, transpiraţii profuze; tulburare rapid
progresivă a stării de conştienţă (somnolenţă – confuzie – comă)  tulburări psihice (agitaţie,
agresivitate verbală şi motorie, tulburări de comportament); tiraj generalizat; respiraţie de tip
abdominal; dispnee cu polipnee/bradipnee; decompensare cardiacă dreaptă acut instalată şi rapid
progresivă (cord pulmonar acut), “flapping tremor”.
Parametrii ASTRUP - semne de gravitate:
o Acidoză cu hipocapnie = hipoxie tisulară majoră;
o Hipercapnie = epuizarea mecanismelor compensatorii

15
Examene complementare în urgenţă:
- Determinarea parametrilor ASTRUP în urgenţă, înainte de iniţierea oxigenoterapiei!
- Radiografie toracică în urgenţă (fără deplasarea pacientului!)
- Bilanţ biochimic sumar: glicemie, uree, creatinină, RA, Na+, K+
- Bilanţ hematologic sumar: hemoleucogramă (Ht)
- Electrocardiogramă/monitorizare ECG
- Monitorizarea saturaţiei arteriale O2
- Monitorizarea TA
- ±Teste respiratorii funcţionale simple (VEMS)
Măsuri terapeutice imediate în urgenţă:
- permebilitatea cailor aeriene,
- nivelul starii de constienta,
- functii vitale.
 Asigurarea unei linii venoase cu instalarea unei perfuzii cu soluţie izotonă; va fi abordata o vena
centrala (jugulara internă, subclavie);
 Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare (îndepărtarea protezelor dentare, aspirarea secreţiilor
nazofaringiene, prevenirea căderii bazei limbii cu ajutorul pipei Guedel, IOT cu aspiraţie endotraheală);
 Adrenalina va fi administrată aproape simultan cu toate masurile menţionate mai sus.
 Oxigen(4-6l./min.)
Va fi iniţiată oxigenoterapia pe sondă endonazală sau pe mască, cu un debit constant de 4-6 L/minut;
obstrucţia căilor respiratorii superioare prin edem laringian masiv, rapid instalat, obligă la traheostomie
şi respiraţie pe sondă transtraheală.
 Asigurarea ventilaţiei mecanice asistate (comă hipercapnică, bradipnee, colaps).
Intubaţia traheală şi ventilaţia mecanică sunt necesare în caz de insuficienţă respiratorie acută
(PaCO2>50mmHg, PaO2<50-60mmHg, pH sanguin<7,3).
Măsuri imediate în absenţa semnelor clinice de gravitate:
 Asigurarea unei linii venoase;
 Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
 Oxigenoterpie
 Supravegherea parametrilor clinic vitali: stare de conştienţă, culoarea şi temperatura
extremităţilor, frecvenţa respiratorie, pulsul, TA, diureza orară;
 Măsuri terapeutice specifice (simptomatice, patogenice şi etiologice) adresate afecţiunii cauzale
a insuficienţei respiratorii acute.
Măsuri dupa evaluarea iniţială:
- Corticosteroizi (bronhospasm)
- Aminofilina (bronhospasm)
- Adrenalina (reacţie anafilactică)
- Lichide i.v.
- Antagonisti H1 si H2 (reacţie anafilactică)
- Vasopresoare (prăbuşire TA)
- Monitorizare ECG
- Internare.
Tabelul 13. Tratamentul medicamentos
Medicament Doze / cale de administrare
1%o - 0,3-0,5mL s.c./i.m. (adult)
Adrenalina
1%oo - 0,1-1mL i.v./ sublingual/ pe sonda endotraheala
Hidrocortizon 500mg-2g i.v./i.m. (adult); 10-100mg i.v. (copil)
hemisuccinat 100-1000 mg.i.v.(adult); 2mg./kg.c.(copil)

16
Metilprednisolon
B2agonisti (nebulizare) 0,25-0,5mL in 1,5-2mL la 4h,
Aminofilina 6mg./kg.c.i.v.(in 10 min.) apoi p.i.v.1mg./kg.c./h.(in urmatoarele 12h.)
Ser fiziologic 1000-2000mL rapid (adult)
Solutii coloidale 500mL rapid apoi p.i.v. lenta
Dopamina p.i.v.:2-20µg/kgcorp/min
Sulfat de atropina 0,3-0,5mg i.v.; de repetat la 10 min; max 2mg (adult)
Respiraţia asistată care utilizează aparate cu presiune pozitivă intermitentă. Oxigenul se administrază
în funcţie de oximetrie. În caz de exces de CO2 administrarea O2 este periculoasă, deoarece poate să
apară stopul respirator.

Parametrii Astrup:
1. pH-ul actual = pH-ul determinat al sangelui de cercetat; valori normale: 7,38-7,42.
2. pH-ul standard = 7,38-7,42-indica marimea acestui parametru in conditii standard: pCO2 =
40mmHg, temperatură de 37 grade C, saturaţie in O2 a Hb = 100%
3. Bicarbonatul standard = 24-28mEg/l; se măsoară în aceleaşi condiţii standard.
4. pCO2 = 40mmHg sau 1,25mEq/l;
5. Baze tampon = concentratia tuturor bazelor care intervin in captarea H+, (hemoglobina, proteine,
fosfati etc.). Valoarea normala=46-52mEq/l. Bazele tampon scad în acidoze şi cresc în alcaloze.
6. Baze exces indica deficitul de baze cand valoarea este negativa sau excesul de baze cand valoarea
este pozitiva; valoarea normala = -2 la +2. Au valori pozitive în alcaloze şi negative în acidoze.
7. Bicarbonatul actual = valoarea HCO3- in sangele de cercetat. Valoarea normala = 24-28mEq/l.

17