Școală postliceală FEEG Constanța

REFERAT
PARAZIȚII INTERNI
DURERILE ABDOMINALE

SPECIALIZAREA BFKT, ANUL III

COSTANDACHE IONELA
 Definiție

Parazitoza intestinală reprezintă o boală determinată de înmulțirea

excesivă a paraziților intestinali și apariția simptomelor caracteristice.
Dintre paraziții întâlniți la om sunt protozoarele și helminții.

Helminți

Sunt organisme parazitare ( viermi ) , multicelulare, simetrice. Se

grupează în 3 categorii în dependență de forma, gen, canalul de alimentare,
prezența cârligelor. Cele trei categorii sunt cestode, trematode,
nematode. Deasemena se mai diferențiază în vivipare ( care nasc pui vii)
și ovipare ( se reproduc prin depunerea de ouă
Există mai multe tipuri de paraziți intestinali, printre care și lambliaza
sau giardioza intestinală - cele mai frecvente boli întâlnite atât în rândul
copiilor, cât și în rândul adulțior.

Lambliaza sau giardioza intestinală este o infecție digestivă cauzată

de prezența în intestin a unui parazit numit Giardia Lamblia, ce își formează
un ciclu de viață de la ou până la parazitul adult (vierme) sau forma chistică.
Frecvența este crescută, mai ales în rândul copiilor care merg în
colectivități (creșe, cămine, grădinițe), dar și în rândul adulților ce iau paraziții
care se infectează fie de la copii, fie din mediu și de cele mai multe ori sunt
asimptomatici chiar daca ei sunt purtători și pot răspândi parazitul.
Incidența: Lambliaza se întâlnește pe majoritatea teritoriilor, însă mai
predominant în zonele cu o igienă precară, unde apa nu este potabilă, iar
accesul la apa potabilă este imposibil.
Mai pot fi găsiți și în bazine sau fântâni netratate corespunzător sau chiar în
anumite râuri sau lacuri unde ecologizarea nu se face.
Un aspect important de precizat este faptul că paraziții pot supraviețui la
temperaturi foarte scăzute și pot fi luați inclusiv de la apa de robinet dacă
aceasta nu este filtrată corespunzător.
 Transmiterea : Se realizează de la om la om, el fiind gazda principală,
dar și rezervorul de contaminare prin mâini murdare, alimente contaminate,
jucării în cazul celor mici.
Ÿ Generalități
Ÿ Semne și simptome
Ÿ Investigații
Ÿ Tratament
Ÿ Prevenție și educație
Ÿ Concluzii
Semne și simptome: De cele mai multe ori, boala este asimptomatică,
motiv pentru care mulți dintre pacienți nu se prezintă la medic și sunt depistați
întâmplător la bilanțul anual de analize medicale.
Semnele cele mai frecvente apar la 2-3 zile de la contaminare, după ce
parazitul se instalează în organism și se caracterizează prin scaune diareice,
urât mirositoare, frecvente sau nu si asociate cu dureri abdominale și
senzație de balonare care pot dura câteva săptămâni.
Mai pot apărea următoarele simptome după caz:
- febră sau frisoane;
- durere acuta abdominală de regulă localizată în zona ombilicului
(buric);
- senzație de greață prelungită;
- vărsături periodice, în special dimineața;
- apariția erupțiilor pe piele de culoare roz-roșu și însoțite de
mâncărime;
- dureri de cap (cefalee);
- scăderea poftei de mâncare;
- pierdere în greutate de cauză necunoscută
- mâncărimi nazale și în zona anuală;
- senzație de oboseală permanentă;
- scaun moale sau în unele cazuri chiar constipație;
- respirație urât mirositoare (halena fetida).
Investigații: Pentru a depista paraziții prezenți la nivel intestinal se va
efectua analiza materiilor fecale (examen coproparazitologic), iar pentru ca
proba biologică să fie utilă pentru examenul microscopic recoltarea probei de
către pacient are un rol important.
Recoltarea se face într-un dispozitiv special numit coprocultor, ce are
atașat un căpăcel cu o linguriță specială ce trebuie recoltat cu ajutorul
linguriței din trei locuri diferite pentru a exista șanse mai mari să se depisteze
ouale/chistii parazitari.
Pe lângă examenul coproparazitologic mai poate fi efectuat și un set de
analize de sange, iar hemoleucograma poate evidenția un nivel crescut al
eozinofilelor (celule responsabile de evidențierea alergiilor și parazitozei
intestinale).
Confirmarea diagnosticului se face după o anamneză sau istoric
medical bine efectuat cu aflarea tuturor informațiilor legate de locul de munca,
condițiile de trai, antecedente familiale și personale patologice, urmate apoi
de corelarea cu analizele de sange și cele din scaun, dar și cu testele
antigenice cu rol în detectarea proteinelor antigenice ale parazitului dacă
acesta nu a fost evidențiat microscopic.
Tratament: Este unul simplu de administrat și ușor de suportat atât
pentru adulți, cât și pentru copii și constă în medicamente cu rol antiparazitar
ce se administrează fie în doza unică cu repetare la o săptămână, fie timp de
cinci zile consecutiv în cazul înfecțiilor cronice/rezistente la terapie cu pauză
timp de o săptămână și repetare după.
În cazul copiilor, fie se administrează medicamente antiparazitare sub
forma de sirop sau comprimate pisate dozate corespunzator, fie se recurge la
tratament naturist sub diverse forme (sirop/pastile).

Enterobius vermicularis
Este un parazit ( vierme) mic, alb, cu dimensiunile de 5 cm pentru
mascul și de 13 cm pentru femelă. Cel mai des se infectează copii și este
favorizată de colectivități ( grădinițe, scoli ).
Infectarea are loc prin ingerarea de ouă ce conțin larve odată cu
alimentle vegetale nespălate. Este posibil infectarea de la un pacient,
autoinfectarea prin mâinele infectate sau prin aerosol inhalat.

Ciclul parazitului în organismul uman

După ingestie ouălelor acestea se distrug sub acțiunea sucului gastric
astfel se eliberează larva. Ajuns în intestinul subțire larva se supune la 5
năpârliri pe parcurs a 2-4 săptămâni pînă ajunge în regiunea cecului în forma
adultă. După fertilizare masculul moare , iar femela avansează spre regiunea
anală pentru adepune oule. Ajunsă în regiunea anală femela aderă la
mucoasă , depune ouă ( proximativ 10000) și apoi moare.
Simptomele: Manifestările clinice sunt reprezentate
de pruritul anal ( ca rezultat la fixarea femelei de mucoasa anală), deobicei
seara înainte de culcare. Se pot asocia și leziuni de grataj în regiunea
perianală. Deasemenea poate fi prezentă durerea abdominală, diareea,
iritabilitate, posibil declanșarea apendicitei sau la fetițe vulvită.
Diagnostic : La baza diagnosticului stau următoarele :
Ÿ Identificarea ouălelor în materiile fecale. Este pozitiv doar în 5 %
cazuri deoarece ouăle se află în regiunea perianală.
Ÿ Punerea în evidență a ouălelor cu ajutorul bandei adezive, care
după ce a fost pusă în regiunea perianală este lipită pe o lamă de
sticlă pentru microscop și ulterior examinată. Se efectuează
dimineața înainte de toaleta de dimineață.
În analiza generală de sânge este posibil indentificarea eozinofiliei.
Tratament: Pentru tratament se utilizează preparate cum sunt
flubendazol, albendazol, mebendazol, piperazina.
Având învedere ciclul parazitului în organism este necesar de a
reefectua o cură de tratament la 2-3 săptămâni după prima pentru a evita
reinfectare sau autoinfectare.

Trichuris trichiura
Este un parazit în formă de bici ( o parte mai groasă și alta subțire),
hematofag, care are o lungime de 3-5 cm. Partea anterioară subțire cât un fir
de păr este implantată în mucoasa colonului (pentru nutriție), iar cea
posterioară se află în lumenul intestinului.
Formele adulte se gasesc la nivelul cecului. După fertilizare ouăle
depuse de către femelă sunt eliminat cu masele fecale. Odată eliminate
acestea au nevoie de o perioadă de embrionare de la 2 săptămâni până la
câteva luni ( au nevoie de oxigen) ca mai apoi să păstreze un potențial
infectant câțiva ani. După ingestia ouălelor se eliberează larvele care după 4-
5 năpârliri se atașează la mucoasa cecului.
Infestarea are loc prin solul contaminat, legumele nespălate. Cu o
frecvență mai mare se întâlnește la copii.
Simptomele: Manifestările clinice variază de la ușoare la moderate. În
cazuri de manifestare masivă ( datorită ancorării de mucoasa cecului) sunt
posibile crampe abdominale, tenesme, dezinterie ( cu sânge sau mucus),
prolaps rectal, întârzierea creșterii la copii, astenie.
Diagnosticul:
Ÿ Examenul coprologic pentru indentificarea ouălelor
Ÿ Formele adulte sunt rar întâlnite în materii fecale
Ÿ Hemoleucograma – eozinofilie
 Tratament: Pentru tratament se utilizează flubendazol, albendazol,
mebendazol.

De reținut este faptul că odată ce ați depistat parazitoza intestinală este

important să fie tratat fiecare membru al familei pentru a evita o eventuală
reinfestare și a distruge rezervorul de contaminare.
După tratament și pauză, mai este indicat repetarea setului de
analize,în special analizele din scaun pentru a vedea dacă tratamentul a fost
eficient, iar în cazul în care nu s-au eradicat, medicul trebuie să prescrie un
alt tratament pentru o perioadă mai lungă de timp.
Prevenție și educație : Depistarea și tratarea persoanelor infectate,
dar care nu fac boala numite purtători asimptomatici sunt indispensabile în
caz de contaminare repetată mai ales în colectivități.
Celelalte măsuri de prevenție presupun spălarea mâinilor dupa
utilizarea toaletei (în special la copii), precum și fierberea sau filtrarea apei
susceptibilă de a fi contaminată și pregatirea termică suficientă a alimentelor
în zonele cu igienă precară.
Concluzii: Fiecare boală trebuie tratată cu atenție conform indicațiilor
medicale, iar în cazul parazitozei intestinale, tratarea bolii include și un regim
igieno-dietetic mai special în sensul că măsurile de igienă trebuie sporite, iar
cele de dieta trebuie selectate alimentele bogate în vitamine, săruri minerale,
substanțe antiseptice, vermifuge (care distrug paraziții) și antiinflamatoare
înglobate toate in diverse salate.
De evitat ar fi: conservele, produsele afumate, mezelurile, lactatele,
produsele picante și în special dulciurile, cafeaua și băuturile alcoolice.
 Bibliografie:

1. Ion Gherman, " Îmbolnăvirile cu paraziți intestinali", Editura Medicală,

1987

2. Ion Gherman, " Dicționar de parazitologie", Editura Științifică, 1985

Internet: www.doc.ro