MICOLOGIE MEDICALĂ

 Micologia medicală (gr. mykos = ciupercă; logos =

știință) studiază ciupercile parazite ale omului şi
îmbolnăvirile pe care le provoacă, micoze.
 Sporulează, sporul fiind forma de rezistentă, dar si de
reproducere.

 Ciupercile, fungii (lat. fungus= ciupercă) sau

micetele (gr. mykos = ciupercă) sunt:
 Bioentități microscopice,
 eucariote,
 uni- sau pluricelulare,
 heterotrofe,
 contin chitină în peretele celular.
MORFOLOGIE
 Se bazeaza pe:
 aspectul si
 structura părții asimilatoare a fungului- talul,

 talul (corpul) este partea vegetativa care asigura

creșterea ciupercii alcatuită din hife (filamente
tubulare septate sau nu, mai mult sau mai putin
lungi);
 permite descrierea a 3 tipuri principale de fungi:

 Levuriformi (drojdii)

 Filamentosi (mucegaiuri)

 Dimorfici
FUNGI LEVURIFORMI

 levurile sunt microorganisme

unicelulare;
 de forma rotundă sau alungită;

 cu diametrul de 3-5 μm;

 se multiplică vegetativ (asexuat) prin burjeonare

(înmugurire) sau fisiune;
 burjeonul- denumit blastospor sau blastoconidie,
dă naștere la noi indivizi sub forma unor agregate
liniare numite pseudohife.
 FUNGI FILAMENTOSI

 microorganisme pluricelulare;
 cu talul alcatuit din filamente tubulare, septate sau nu,
denumite hife;
 lungi de câţiva milimetri, cu diametru de 3-8 μm;

 hifele sunt de obicei ramificate si aglomerate formând

miceliul.
 Hife
nepigmentate (hialine), neseptate, cu
diametru neregulat la fungii inferiori (zygomicete)
(Exemple: Absidia, Mucor, Rhizomucor)

 Hife septate, hialine, uneori pigmentate in vitro,

niciodată in vivo (fungi superiori hialini)
(Exemple: Aspergillus, Penicillium, Fusarium)

 Hife septate, pigmentate în brun, de regulă

atât in vivo cât şi in vitro (fungi dematiacei)=închis
la culoare, prezentă unui pigment brun în
hife/conidii)
(Exemple: Alternaria, Aureobasidium)
FUNGI DIMORFICI

Microorganisme care apar:

 sub forma de levuri

 în țesuturile organismelor parazitate sau
 in vitro la 370C

 sub formă filamentoasă

 când sunt cultivate la temperatura camerei sau la
300C, pe medii uzuale.
 fungii dimorfici sunt specii înalt patogene pentru om şi
animale însă nu se transmit de la om la om; pot fi
afectate atât persoanele imunosupresate cât şi cele
imunocompetente;
 contaminare: aerogen sau transcutanat;

 culturile: surse de contaminare intralaborator;

 în România: doar în infecţii de import.

REPRODUCERE

 Fungii se pot reproduce:

 sexuat (meiotic)- prezentă doar la anumiți fungi
 asexuat (mitotic)- comună tuturor fungilor

 Sporii sunt organe de reproducere şi iau naştere

pe cale sexuată sau asexuată.
 Forma sporilor stă la baza clasificării micetelor
parazite.
 Tipuri de spori sexuaţi:

 Zigosporii- rezultă din unirea a două filamente dife-

rite, apropiate, urmată de meioză;

 Ascosporii- se formează prin meioză în interiorul

unei formaţiuni specializate, ovalare, numită ască;

 Bazidiosporii: pe suprafaţa unei formaţiuni specia-

lizate numită bazidie, prin meioză, se formează patru
spori (numiţi bazidiospori)
 Tipuri de spori asexuaţi

 Artrospori: sunt structuri rezultate în urma fragmentă-

rii filamentelor.

 Blastospori: sunt celule sferice sau ovalare, izolate,

formate prin înmugurirea levurilor care se separă de
celula mamă. Uneori pot rămâne legaţi de celula
parentală şi formează pseudofilamente.
 Tipuri de spori asexuaţi

 Chlamidospori: elemente sferice mari, înconjurate de

un perete gros, situate lateral sau terminal; iau naşte-
re în condiţii nefavorabile; sunt forme de rezistenţă la
condiţiile nefavorabile.

 Conidii: sunt spori asexuaţi, formaţi fie din miceliu,

fie dintr-o structură specializată numită conidiofor.
Distingem două tipuri de conidii: micro şi
macroconidii.
 Microconidii, rotunde sau piriforme, cu diametrul de
2-4 μm, dispuse lateral sau terminal, izolate sau în
grup.
 Macroconidii, măsurând aproximativ 150μm, cu
aspect fusiform, de banană.
Levuri de interes medical
Generalitati

 Levurile sunt fungi unicelulari care se multiplica vegetativ

(asexuat)
 fie prin burjeonare,
 fie prin fisiune.

 Habitatul lor natural este extrem de diversificat.

 Levurile sunt întâlnite la:

 plante,

 insecte,

 animale si om (pe piele, mucoase si in tractul digestiv),

 in sol,

 apa (dulce si sarata),

 aer.
 Au caracter ubicuitar.

 Levurile de interes clinic sunt:

 microorganisme aerobe sau facultativ anaerobe,

 mezofile si

 acidofile.

 Temperatura optima de cultivare variază:

 pentru marea majoritate a levurilor intre 25 C si
0

300C, însă
 cele patogene tolereaza si temperatura de 370C.
 Diagnosticul de laborator

 Examenul microscopic direct al produselor

patologice:

 preparat extemporaneu între lama si lamela cu

solutie 20% KOH (scuame, fragmente unghiale, secreții
linguale, vaginale);

 preparat extemporaneu cu sol 20% KOH + substanță

fluorescenta sau frotiu colorat cu aceeasi substanță
fluorescenta (Calcofluor); necesita microscopie in lumi-
nă ultraviolet;
 preparat extemporaneu cu tuș de India (pune în
evidență levurile capsulate din genul Cryptococcus, în
sedimentul LCR, urinar);

 frotiu colorat Gram (pune cu usurinta in evidență

filamentele, pseudohifele);

 frotiu colorat May Grunwald-Giemsa (este colora-

ția de rutină pentru depistarea levurilor intracelulare
de tip Histoplasma);
In cursul examenului microscopic se urmaresc:

 Prezența,
 forma,

 dimensiunile formatiunilor caracteristice

levurilor:
•blastospori,
•pseudohife,
•filamente (hife).
Cultivarea pe medii de izolare

Ingeneral, insamantarea prelevatelor se face pe Agar

Sabouraud aditivat cu cloramfenicol;

acest mediu:
 permite o buna dezvoltare a levurilor si
 suprimă multiplicarea eventualelor bacterii contaminante.

medii cromogene: CandiSelect, Chromogenic Candida Agar -

permit identificarea unor specii de Candida (mediile cromogene
conțin diverse substraturi care descompuse de enzime specifice ale
unor specii de Candida determină colorarea coloniilor).
 Levurile de interes medical se dezvolta in 24-72 h de
incubare:

 pentru prelevatele provenind din situsuri in care in mod

normal temperatura este identica cu cea a organismului se
va alege temperatura de 370C pentru incubare;

 in cazul prelevatelor provenind de la nivelul tegumentelor

sau unghiilor, incubarea se va face atât la 370C cat si la
300C deoarece, unele levuri cultivabile la 300C dar necul-
tivabile la 370C, pot avea semnificatie clinica, fiind cauza
unor micoze superficiale.
 Coloniile pot îmbraca diverse aspecte în functie de genul si specia in
cauza.
 In general,
 au forma rotundă,
 sunt bombate si
 nu prezinta pigment.

 Suprafata poate fi
 neteda,
 uneori neregulata,
 cu margini fin franjurate si
 au aspect umed sau uscat.

 Consistenta este
 pastoasa,
 mucoida sau
 cerata.
 Identificarea

 Algoritmul de identificare a unei tulpini levurice

se bazeaza pe o combinatie de:
 caractere microscopice

 caractere de cultură

 caractere biochimice

 caractere genetice
 Obținerea și examinarea preparatelor extempo-
ranee cu tuș de India
 Prezența de levuri rotunde sau ovoide înconjurate de
un halou necolorat pe fond brun-negru sugerează pre-
zenta capsulei.

 Testul de filamentare (germ-tube test)

 Se observă tubi germinativi, filamente scurte care emerg din
blastospor, fără strangulare (C.albicans, C. dubliniensis)
 Teste biochimice

a)fermentarea zaharurilor
 utilizarea metabolica a zaharurilor este utila in
diferentierea diverselor specii aparținând genului
Candida;

b)capacitatea de asimilare a surselor de

carbon
 abilitatea levurilor de a creste pe diverse medii in
prezenta anumitor substante chimice adaugate
ca unica sursa de carbon, poarta numele de
auxanograma;
c)capacitatea de asimilare a surselor de azot
 important pentru diferentierea levurilor aparti-nand
genurilor Cryptococcus si Rhodotorula;

d)producerea de ureaza
 pune in evidenta capacitatea levurilor de a produce
enzima numita urează (ex. Cryptococcus);
e)rezistenta la cicloheximida
 testul se refera la abilitatea levurilor de a se
dezvolta pe medii de cultura continând doua
concentratii de cicloheximida- 0,01 %, repectiv
0,1%;

f)producerea de fenol-oxidaza
 permite identificarea speciei de Cryptococcus
neoformans pe baza unei reactii de culoare ce
determina o brunificare a mediului in aproxima-
tiv 24h de incubare la 30 0C;
g)producerea altor enzime
 este evidentiabila prin cultivarea levurilor pe medii
cromogene;

h)teste rapide de identificare a unor specii de

levuri:
 latex-aglutinare (exemplu: pentru C. dubliniensis-
BICHRO-DUBLI, Fumouze)
 asimilarea trehalozei.
 Metode automatizate de identificare – Vitek2 Compact

 Tehnici moleculare - Identificare bazata pe secventiereea ADN-

ului ribozomal 18S, identificarea prin PCR se bazeaza in principal
pe amplificarea si secventializarea unor regiuni unanim prezente
in genomul levurilor;
 regiunile tinta sunt amplificate prin PCR cu ajutorul a doua
secvente nucleotidice cunoscute, denumite amorse.

 Testarea sensibilitatii la antifungice

 indicată în cazul infecțiilor invazive, infecții refractare la
tratament
 determinarea concentrației minime inhibitorii prin E-test sau
metoda diluțiilor
GENUL CANDIDA
 Genul Candida cuprinde peste 150 de specii dintre care 9 sunt
frecvent patogene pentru om:

 C. albicans,
 C. krusei,
 C. parapsilions,
 C. tropicalis,
 C. pseudotropicalis,
 C. lusitaniae,
 C. dubliniensis,
 C. glabrata,
 C. guillermondi.

C. albicans are cea mai largă răspândire, fiind responsabilă de

50% din cazurile internate în spital cu levuremie.
 Morfologie

 in ţesuturi, Candida se prezintă sub două forme:

 Levuri rotunde, cu diametrul de 2-6 μm, înmugurite.
 Pseudofilamente (excepţie C. glabrata, care nu
filamentează).
Habitat:
 C. albicans este comensală a cavităţilor naturale (în
special gură, intestin, vagin).

 Alte specii se întâlnesc atât pe mucoase, cât şi la

nivelul pielii sănătoase.

Rol patogen:
 Sunt levuri oportuniste; produc infecţii când apar
deficienţe ale mecanismelor de apărare ale gazdei.

 Determină candidoze cu localizare superficială sau

profundă.
 infecții profunde (sepsis, endocardită, diseminare cu abcese în
diverse organe la pacienți neutropenici, pericardită postchirur-
gicală)

 infecții superficiale – tegumente, unghii, mucoase (vaginită,

esofagită)

 candidoză congenitală, candidoză sistemică la nou-născuți cu

greutate mică la naștere
Factori favorizanţi:
 vârsta: cele două extreme de vârstă;
 stări patalogice: diabet zaharat, SIDA, boala Hodgkin;
 stări fiziologice particulare: sarcina;
 factori iatrogeni: antibioterapie, corticoterapie, imuno-
supresive, psihotrope, prezenta cateterelor intravascu-
lare.

Factori locali:
 umiditate;

 aciditate;

 radioterapie.
 Tablou clinic
 Candidoza pielii şi unghiilor

 Leziuni ale pliurilor mari si mici (Intertrigo inghinal,

axilar, mamar, interfesier, inter-digital, retro-auricular,
digito-palmar/plantar).
 Se prezintă sub forma unui eritem bilateral pruriginos,
cu margini dantelate; fundul pliului este acoperit cu o
membrană albicioasă.
 Leziuni ale unghiilor- onix şi perionix
 Se întâlnesc în special la mâini.
 Onixul debutează în partea proximală a unghiei;
unghia devine galben-brună, cu suprafaţă ondulată,
striată.
 Perionixul se caracterizează printr-un burelet infla-
mator, periunghial, dureros, exprimând puroi la pre-
siune.
 Candidoza oro-faringiană- Muguet
 Simptome: uscarea gurii, gust metalic, senzaţie de
arsură, disfagie.
 Obiectiv: se constată leziuni eritematoase, acoperite de
un depozit albicios pe limbă, partea internă a obrajilor,
gingie, palat.

 Candidoza pseudotumorală
 Se întâlneşte la persoane cu leziuni canceroase ale oro-
faringelui.
 Se caracterizează prin hipertrofia neregulată a
mucoasei jugale.
 Candidoza comisurii bucale (Perlèche)
 Se manifestă prin fisuri ale comisurii bucale, pe un fond albicios,
crustos.
 Deschiderea gurii este dureroasă. Este însoţită de cheilită
candidozică (descuamaţii ale buzelor)

 Candidoza esofagiană
 Este întâlnită la persoane HIV pozitive cu leucemie sau cancer.
 Simptome: disfagie, senzaţie de arsură la pasajul alimentelor.
 Esofagoscopia evidenţiază pseudomembrane albicioase pe mucoasa
esofagiană.

 Candidoza gastro-intestinală: poate interesa stomacul, intestinul

subţire şi colonul. Obiectiv: ulceraţii constatate histologic.
 Candidoza genito-urinară


 Vulvo-vaginita
 Subiectiv: leucoree albicioasă abundentă, prurit vulvar intens,
dispareunie.
 Obiectiv: mucoasa vaginală eritematoasă, edemaţiată este
acoperită cu un depozit albicios.
 Este asociată cu o candidoză intestinală şi necesită terapie
simultană.

 Balanita: relevă frecvent diabetul zaharat.

 Simptome: prurit local.
 Obiectiv: eritem al mucoasei glandului, depozit albicios în
şanţul balano-prepuţial.

 Candidoza profundă
- Septicemii survin, mai ales, la imunodeficienţi.
- Se caracterizează prin febră persistentă, hemoculturi şi
uroculturi pozitive.
- Localizări profunde în alte organe: rinichi, ficat, plămâni,
ochi, inimă.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

 Produsul patologic recoltat variază în funcţie de

localizarea leziunilor:

 recoltarea scuamelor din leziunile cutanate se face cu

pensa;

 din leziunile mucoasei, cu ajutorul tamponului steril;

 prelevarea prin raclarea unghiilor la limita dintre zona

sănătoasă şi cea infectată.

 recoltarea sputei, LCR, urină se face în recipiente sterile.

 Transportul produsului patologic:

 trebuie efectuat rapid (max 1h), datorită multiplicării
rapide a levurii.
Examen microscopic direct se practică:
 în stare proaspătă, lamă-lamelă (materii fecale, urină)
 după clarificare cu solutie de hidroxid de potasiu 20%
(scuame, unghii)
 preparat nativ sau după colorare (frotiu colorat Gram,
cu albastru de metilen, Giemsa).

Se pot observa:
 Levuri rotunde, cu diametrul de 2-6 μm,
înmugurite (blastospori, Gram pozitiv)
 Pseudofilamente (excepţie C. glabrata, care nu
filamentează).
 Candida microscopie

Blastospori, coloratie Gram Pseudofilamente

C. albicans
 Cultivare

 Cultivă pe mediul Sabouraud (cu antibiotice)

după 24-48 ore, formând colonii de tip “S”, albi-
cioase, cremoase, mari, cu suprafata mată, miros
de drojdie.
 Unele tulpini pot prezenta micelii la periferie sau
pot fi rugoase.

 Temperatura de cultivare este de 26ºC sau 37ºC,

după localizarea superficială sau profundă a
infecţiei.
 Candida cultivare
Identificarea se face pe baza:

 caracterelor morfologice microscopice;

 caracterelor de cultura;
 zimograma: identificare pe baza studierii fermentării
zaharurilor
 auxanograma: identificare pe baza studierii asimilării zaharurilor
 temperatura de crestere:
 C. albicans crește la 45°C
 majoritatea cresc la 37-40°C
 unele nu cresc la 37°C
 ureaza negativa
 testul filamentării rapide –testul de filamentare este
pozitiv pentru Candida albicans si Candida dubliniensis
 formarea clamidosporilor – pentru identificarea speciei C.
albicans (C. albicans formează clamidospori numai dacă se cultivă
pe medii speciale)
 Testul de filamentare

blastospori cu filamente
 Identificare cu ajutorul testelor comerciale:
 API Candida, ID32
 Diagnosticul imunologic
 Cercetarea anticorpilor serici

 Este utilă pentru evaluarea riscului unor localizări

profunde.
 Testele disponibile: IFI, ELISA, imunoelectroforeza.

 Cercetarea antigenelor circulante

 În cazul evoluţiei rapide a infecţiei, antigenele pot fi
evidenţiate înaintea anticorpilor serici.
 Testele actuale sunt lipsite de sensibilitate sau de
specificitate.
 Antifungigrama constă în testarea tulpinilor izolate
la antifungice.

 Este indicată în candidozele superficiale (cutanate sau

mucoase) recidivante şi în candidozele profunde.
Tratament

Terapia variază în funcţie de localizare, factori de risc, specie de

Candida.

 Nistatin
 Amfotericina B
 Fluconazol
 Itraconazol
 Ketoconazol
 Econazol
 Miconazol
 Flucitozina

Durata tratamentului este de 2-3 săptămâni; posologia variază în

funcţie de tipul micozei şi de pacient.
În candidoza cutanată se indică tratament local cu derivaţi
imidazolici.
 In candidozele profunde se recomandă Amfotericina B sub
formă de perfuzii. Se asociază eventual cu Flucitozina .
 Prevenţia
 Chimioprevenţia este încă foarte controversată. S-au
obţinut rezultate încurajatoare în urma prevenţiei
cu fluconazol, la pacienţii leucemici neutropenici.
 Ketoconazolul şi Fluconazolul s-au demonstrat
eficace în prevenirea candidozei orale la pacienţii cu
SIDA sau cancer.
GENUL CRYPTOCOCCUS
 Cuprinde o singură specie patogenă pentru om-
C. neoformans cu două variante:
 C. neoformans var. neoformans şi

 C. neoformans var. gattii.

Morfologie

• Levură rotunda,
• cu diametrul de 3-8μm,
• înconjurată de o capsulă groasă, mucopolizaharidică
caracteristică:
• invizibilă în stare proaspătă;

• sub formă de halou clar pe preparate colorate cu

tuş de India.
 Se înmulţeşte, ca orice levură, prin înmugurire.
 Nu formează filamente sau pseudofilamente.
 Habitat
 C. neoformans trăieşte, în stare saprofită, în mediul
extern.
 A fost izolat din excrementele păsărilor domestice (în
special porumbei) şi sălbatice, precum şi din solul
îngrăşat cu acestea.

 Mod de contaminare
 C. neoformans pătrunde în organism pe cale respira-
torie, mai rar pe cale digestivă sau cutanată.

 Rol patogen
 C. neoformans, levură oportunistă, este agentul
etiologic al criptococozei, ce interesează, în special,
persoanele imunodeficiente (HIV pozitive sau cu
hemopatii maligne) la care produce cel mai frecvent
meningite.
 Patogenitate, tablou clinic
 C. neoformans: în special criptococoza pulmonară și
meningita la pacienți imunosupresați – cea mai frecventă
infecție fungică la pacienții cu infecție HIV
 C. gattii: criptococoza pulmonară și cerebrală, meningită

 Criptococoza pulmonară este asimptomatică, sau se

manifestă cu un tablou clinic pseudogripal.

Criptococoza meningoencefalică
 Se caracterizează prin sindrom meningian: cefalee, vărsături,
uneori febră;
 se asociază fenomene de atingere cerebrală: tulburări de
caracter, de memorie, de somn, hipertensiune craniană;
paralizii ale nervilor cranieni survin în 25% din cazuri.
 Criptococoza cutanată apare ca urmare a unei
diseminări hematogene şi, foarte rar, prin inoculare
traumatică directă.
 Leziunile (papule, papulo-pustule acneiforme, ulcera-
ţii, se localizează, în special, la faţă şi la extremităţi;
sunt posibile şi ulceraţii ale mucoasei. Nu se însoţesc
de adenopatie satelită.

 Criptococoza osoasă se manifestă prin leziuni

distructive: abcese reci, pseudotuberculoase, situate la
nivelul oaselor plate, ce se pot deschide la piele.

 Criptococoza generalizată se întâlneşte la bolnavii

cu SIDA.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

Diagnosticul micologic constă în evidenţierea

levurii în diverse produse patologice: LCR, urină,
puroi, biopsie.

 Examen microscopic direct : levuri înmugurite.

Capsula este evidenţiată cu tuş de India.

 Cultivare
 Cultivă pe mediul Sabouraud, incubat la 37ºC, în
timp de 3-5 zile.
 Cryptococcus microscopie

 coloratie Gram, blastospori inmuguriti

Cryptococcus cultivare
 Identificarea se face pe baza:

 caracterelor morfologice: levuri sferice înconjurate de capsulă

 caracterelor de cultură:
 capacitatea de a cultiva la t = 37ºC; spre deosebire de alte
specii nepatogene
 coloniile de C. neoformans sunt foarte mucoase, de culoare bej
 caracterelor biochimice:
 Ureaza pozitiv (capacitatea de degradare a ureei)
 Auxanograma – identificare pe baza studierii fermentarii
zaharurilor

 metode serologice:
 serotiparea folosind anticorpi monoclonali specifici pentru
capsulă;
 Imunohistochimie;
 detectarea antigenelor din LCR sau ser (latexaglutinare)
 · diagnostic molecular- PCR.
TRATAMENT

 Terapia de referinţă a criptococozei meningoencefalice

constă în asocierea:

 Amfotericina B + Flucitozina
 Amfotericina B+ Fluconazol (se poate indica la
persoane cu SIDA)
GENUL ASPERGILLUS
 Cuprinde mai multe specii patogene pentru om:
 A. fumigatus,
 A. flavus,
 A. niger,
 Implicate in ~95% dintre infectiile produse de
fungi ai genului Aspergillus

 A. terreus,
 A. nidulans.
 Morfologie
 hife filamentoase
 se reproduc prin conidii asexuate (spori sferici de 2 -5
μm diametru), dispuse în lanţuri situate pe formaţiuni
alungite, numite fialide, care iau naştere dintr-o
veziculă sau din capătul larg al unei hife aeriene,
specializată, conidiofor.
 morfologia acestor structuri producătoare de spori
serveşte la identificarea speciei.
 din punct de vedere morfo-structural, fungii acestui gen
se caracterizeaza prin prezenta unor formatiuni de
fructificare cu aspect particular, cunoscute sub
denumirea de capete aspergilare (formate din
vezicule (cu/fără metule), fialide si conidii).

 la nivelul acestor structuri se formeaza sporii asexuati

sau conidiile.
 conidioforii sunt lungi si se termină cu o veziculă de
diferite forme;
 pe veziculă se prind unul sau două rânduri de celule

conidiogene alungite.
 In functie de rândul de celule conidiogene, capetele
aspergilare pot fi:

 uniseriate (un singur rând de celule conidiogene

–fialidele) sau

 biseriate (doua rânduri de celule conidiogene-

metule + fialide).
 Speciile genului Aspergillus pot fi:

 uniseriate (prezinta doar capete aspergilare

uniseriate) (A. flavus);

 uni-biseriate (prezinta in aceeasi cultura atât

capete aspergilare uniseriate, cât si biseriate)
(A. niger, A. flavus) sau

 biseriate (prezinta doar capete aspergilare

biseriate). (A. nidulans, A. terreus)
 Habitat
 Sunt ubicuitari; abundă în natură; proliferează pe sol,
pe resturi vegetale, producând spori vehiculaţi de vânt.

 Răspândire geografică
 Are o distribuţie cosmopolită. În ţările temperate
predomină specia A. fumigatus; în ţările tropicale sunt
mai frecvente speciile A. flavus şi A. niger.

 Infecţiile oportuniste cauzate de A. fumigatus survin

frecvent în ţările dezvoltate, unde se practică interven-
ţii chirurgicale complexe, proceduri medicale avansate,
implicând medicaţie imunosupresivă.
 Mod de contaminare

 Sporiide Aspergillus sunt elemente

infecţioase şi se transmit prin aer în special.
După inhalare, interesează aparatul
respirator.

 Sporii inhalaţi sunt eliminaţi de bariera muco

– ciliară sau distruşi de macrofagele alveolare.

 Sporiipot pătrunde direct în ţesuturi prin

leziuni (infecţii cutanate sau ale conductului
auditiv extern).
 Rol patogen
 Sunt micete oportuniste, provocând, adeseori,
moartea la imunodeficienţi.
 A. fumigatus este responsabil de 80 – 90% din
infecţiile umane.

 Factori favorizanţi
 Infecţiile grave survin la imunodeficienţi (leucemie,
aplazie medulară). Scăderea macrofagelor şi/sau
polinuclearelor neutrofile au rol determinant în
formele invazive.
 Numărul de spori inhalaţi
 Factori iatrogeni: cateter, proteze valvulare.
Patogenitate

oAspergiloza pulmonara:
o Aspergilomul este consecinţacolonizării unei cavităţi
preexistente, comunicând permanent cu arborele
respirator (cavernă tuberculoasă, chist pulmonar
congenital, etc.)
o Se manifectă clinic prin hemoptizie, tuse, expectoraţie,
febră rezistentă la antibioterapie, astm, scădere în greutate.

o Otomicoza: aspergiloza conductului auditiv extern.

o Se produce la persoane cu leziuni ale epidermului
auditiv extern (eczeme, otoree cronică) sau cu malformaţii
anatomice.
o Se caracterizează prin formarea unui dop micelian în
conductul auditiv extern şi uneori în urechea medie,
distrugerea membranei timpanice.
o Clinic, obstrucţia mecanică provoacă prurit, dureri
localizate şi surditate.
 o Aspergiloza difuză invazivă sau septicemică

 Aspergillus se poate dezvolta în parenchimul pulmonar la

imunodeficienţi sau la persoane supuse unei terapii agresive
cu antibiotice, corticoizi, imunosupresive.
 Este posibilă o generalizare septicemică şi localizări endocar-
dice, cerebrale, renale, hepatice, cutanate.

 Endocardita
 Aspergiloza bronho-pulmonara alergica
 Sinuzita alergica
 Aspergiloza cerebrala –dupa diseminare hematogena
 Endoftalmie
Diagnosticul de laborator

Recoltarea produselor patologice trebuie făcută cu

precauţie pentru a limita contaminarea.

 Produse patologice:
 aspirat bronsic: aspergiloza pulmonara invaziva,
aspergiloza bronhopulmonara alergica,
 secretie din punctie sinusala,
 LCR,
 raclaj tegumentar,
 sange in endocardita.

Transportul probei se face imediat.

 Examen microscopic

 direct- cu sau fara colorare (calcofluor -coloratie fluorescenta,

Giemsa), evidentiaza fragmente hifale, fine (3-12μm diame-
tru) regulate, septate, ramificate dicotomic in unghi ascutit
450.
 in hemoculturi filamentele speciilor de Aspergillus se
intalnesc doar exceptional
 in prelevatele profunde se identifica doar fragmente hifale
septate si ramificate (prezenta conidiilor = contaminare)
 in prelevatele superficiale se pot intalni si formatiuni de
fructificare cu conidii (capete aspergilare)

 capul aspergilar:
 veziculă apicală care poartă
 direct fialidele (uniseriate)
 metule și fialide (biseriate)

 conidii produse de fialide, dispuse

 columnar
 radiar
 Aspergillus fumigatus
 Cultivare
 Aspergillus se dezvoltă pe mediu Czapek, mediu
Sabouraud cu gentamicină sau cloramfenicol,
mediu PDA (potato-dextrose-agar) sau agar cu
malţ.

 Incubare:

 370C pentru prelevate profunde,

 300C pentru prelevate superficiale,

 Aspergillus fumigatus poate crește la 450C.

 Apariţia în 2 – 3 zile, de colonii caracteristice, permite

diagnosticul de gen.
  Identificare

 Identificarea speciei se face pe baza:

 caracterelor de cultura (aspectul coloniilor),
 morfologiei conidioforului şi
 a capului aspergilar (marimea si forma veziculei,
dispozitia fialidelor, marimea si forma conidiilor).
 Caractere de cultura:

 Aspergillus fumigatus: colonie albastra-verzui inchis,

uneori pigment rosu

 Aspergillus niger: suprafata coloniei neagra (datorita

capetelor aspergilare), aspect granular

 Aspergillus flavus: colonie galben-verzuie, aspect

granular

 Aspergillus terreus: colonie galben-brun pana la maro

 Aspergillus nidulans: colonie verde inchis, pufoasa

 Aspergillus fumigatus
 Aspergillus niger: suprafata coloniei neagra
 Aspergillus flavus: colonie galben-verzuie
 Aspergillus terreus:
 colonie galben-brun pana la maro
 Aspergillus nidulans: colonii verde inchis,
pufoase
 Diagnosticul imunologic

 Evidenţierea anticorpilor specifici, pentru diagnosticul

de aspergiloză, în special pulmonară (ELISA).
 Cercetarea antigenelor aspergilare circulante este
indicată pentru monitorizarea pacienţilor cu risc crescut
(2 teste /săptămână).
 Tratament

 Tratamentul chirurgical este indicat în

aspergilom.

 Tratamentul medicamentos
 Voriconazol
 Amfotericina B
 Itraconazol
 Caspofungina (în caz de insuficienţă renală)
 Prevenţie

 se recomandă izolarea riguroasă a lucrărilor

arhitectonice;
 reducerea curenţilor de aer, prin închiderea
geamurilor şi ferestrelor;
 circulaţie redusă (vizitatorii în spitale);
 filtrarea aerului.
GENUL PNEUMOCYSTIS
 Pneumocystis carinii var. hominis este un
organism unicelular eucariot, mult timp cu o
poziţie taxonomică incertă, fiind considerat in
prezent, micet.

 Morfologie :
 Trofozoit: masoara 1-5 μm, pleomorf, contine un
nucleu
 Chist: masoara 5-8 μm, rotund, pereti grosi sau
subtiri, contine pana la 8 corpi intrachistici
 Habitat- se localizează, obişnuit, în plămân, în
alveolele pulmonare.

 Calea de transmitere
 prin aerul contaminat, prin inhalarea chiștilor
maturi (elemente infecţioase)
 transmiterea congenitală si prin laptele contaminat
este rara
 Răspândirea geografică

 Pneumocystis carinii are o distribuţie cosmopolită si

este cel mai frecvent agent patogen oportunist asociat
cu infecţia HIV.
 Sursa de agent patogen este reprezentată de omul
bolnav sau purtător.
 Se întâlneşte frecvent la rozătoare, canide si equinide.

 Specificitatea înaltă pentru o anumită gazdă face

puţin probabilă transmiterea de la animale la om.
 Rol patogen
 Pneumocystis carinii var. hominis este un micet
oportunist, agentul etiologic al pneumocistozei,
 evoluează frecvent, la bolnavii cu SIDA, sub forma unei
pneumopatii interstiţiale grave, mortală la 60% dintre
cazuri.

Factori favorizanţi (grupe de risc)

 imunodeficienţa congenitală sau câştigată,

 prematuri, distrofici, copii cu imunodeficienţă primară,

 pacienţi trataţi cu imunosupresive,

 receptori de transplanturi,

 pacienţi cu malnutriţie proteică

 persoane cu infecţie HIV.

 Tabou clinic

 Manifestări pulmonare:

 Pneumocistoza se caracterizează printr-un contrast

marcant între intensitatea fenomenelor funcţionale şi
lipsa (aproape) a simptomelor fizice.

 În general, semnele clinice pot varia în funcţie de tipul

de imunodepresie
 La persoanele cu SIDA, se constată:
- debut insidios
- semne radiologice minore
- caşexie lentă

 La alte categorii de imunodeficienţi:

- debut rapid
- tuse
- semne radiologice bine definite (pneumopatie interstiţială
difuză)
- evoluţie rapidă către insuficienţă respiratorie acută

 La copil, fenomenele pulmonare se pot asocia cu

diaree.
 Forme extrapulmonare:

 P. carinii, la imunodeficienţi, se poate localiza în

ganglioni, gastric, intestinal, retinian, medular,
cutanat.

 La persoane cu SIDA, este posibilă diseminarea

pe cale limfatică sau hematogenă în toate
organele.

 Localizările extrapulmonare sunt fără expresie

clinică.
 Diagnosticul de laborator

 Examen microscopic:
 preparate microscopice din lichid de lavaj bronho-
alveolar:
 coloratie Giemsa- din sediment, trofozoitii apar
aglomerati in plaje, nucleul este rosu- purpuriu si
citoplasma bleu- inchis; peretele chistilor nu se
coloreaza- cerc clar in jurul corpilor intrachistici
 - coloratie Gomori - chisti bruni- negriciosi
datorita prezentei chitinei in peretele acestora
 -coloratie cu calcofluor
 - coloratie cu albastru de ortotoluidină-
peretele chistului este colorat in violet inchis spre
purpuriu, nu diferentiaza chistii goi de cei care
prezinta corpi intrachistici
 Cultivare
 nu se poate cultiva de rutină în laborator
 cultivare axenică (pe animale germ-free) sau pe
culturi de celule

 Identificarea
 evidentierea antigenelor circulante (contraimun-
electroforeza, ELISA, latexaglutinare)
 identificarea ADN parazitar- PCR
 Diagnostic indirect :
 detectarea anticorpilor circulanti, util doar in
anchetele epidemiologice

 Tratament de electie: Trimetoprim-Sulfametoxazol