Luceafarul de Mihai Eminescu a fost publicat in Almanahul „societatii Academice social

- literare "romania juna" din viena(1883),fiind apoi reprodusa in revista „convorbiri

Literare”.
Sursa de inspiratie o reprezinta basmul popular „Fata in gradina de aur” cules de
austriacul Richard Kunish.eminescu va rescrie finalul acestui basm prin faptul ca zmeul
va rosti in final un blestem la adresa tinerilor fericiti „Fiti fericiti-cu glasu-i stins a
spus/atat de fericiti cat viata toata /un chin sa aveti.De a nu muri deodata .Alte surse de
inspiratie: basmul „miron si frumoasa fara cap”precum si „Mitul zburatorului”.
Tema poemului o reprezinta o meditatie pe tema conditiei omului de geniu intr-o lume
incapabila sa-l inteleaga si sa-l aprecieze.
Eminescu insusi interpreta sensul poemului astfel”daca nu cunoaste nici moarte si numele
lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a fericii pe
cineva ,nici capabil de a fi fericit.El n-are moarte dar n-are nici noroc”=>nefericirea
geniului intr-o lume banala in care nu i se acorda dreptul la fericire.meditatie alegorica
asupra destinului geniului,exista un „lirism al mastilor”(t.vianu)
Se implinesc cele 3 genuri:liric:in momentele in care se prezinta sentimentele
indragostitilor.epic:prezentandu-se povestea de iubire.dramatic:schimbul de replici dintre
personaje.
Viziunea romantica este data de:-tema poemului,-de relatie dintre om de geniu si
societate,-structura textului (de factura romantica)-alternarea planului cosmic cu cel
terestru –antiteza –motivele literare:noaptea ,luceafarul,visul,etc.-amestecul
speciilor:meditatie,idila,pastel alegorie.
Elemente clasice:echilibrul compozitional,simetria textului,caracterul
gnomic(intelepciune,putere de cugetare)
Compozitia poemului
-4 tablouri in care altereaza planurile cosmic si terestru.
In tablourile 1 si 4 interfereaza planul terestru si cel cosmic
Tabloul al 2-lea este exclusiv terestru
Tabloul al 3-lea este exclusiv cosmic
Incipitul pare a fi specific basmelor dubutand in formula stereotipica „a fost odata”
Adverbul de timp „odata”,timp mitic,neprecizat illo tempore (m. eliade).
Portretul fetei
Frumusete desavarsita,superlativul absolut preluat din limbajul arhaic romanesc”prea
frumoasa fata”
Rangul nobil:”din rude mari imparatesti”
Unicitatea ei
Cele 2 comparatii”cum e fecioara intre sfinti si luna intre stele”evidentiaza sacralitatea
acesteia.
Motive romantice eminesciene
Castelul,noaptea,luna,luceferii,marea,visul.
TABLOUL 1
Tanara fata de imparat isi proiecteaza aspiratiile catre inalt,iar luceafarul simbol al
omului superior va remarca unicitatea(cred)si aspiratia ei catre inalt si ii va raspunde” Si
cât de viu s-aprinde el/In orisicare sara”
Afectiunea astrului este evidentiata de dorinta acestuia de a o cuprinde pe frumoasa fata
„in mreajma de vapaie”(metafora)”tesuta din recilei scantei”(oximoron)
Oglinda ,obiect magic prin care se permite accesul intr-o alta lume-spatiu de trecere
Din planul oglinzii razele astrului se reflecta pe chipul fetei adormite.
Sintagma „fata ei intoarsa” evidentiaza deschiderea catre o lume abisala,interioara a
propiilor vise si aspiratii

…..
Dialogul dintre cei doi se va derula in planul visului,tanara fata invocandu-l sa
coboare in lumea ei prin intermediul verbului la imperativ „vino!”
Mitul zburatorului este evidentiat de sintagma prin care fata i se adreseaza luceafarului”
dulce-al noptii mele domn”
Invocatia adresata luceafarului se reaia de 3 ori pe parcusul poemului asemenea unui
descantec sau a unei incantatii menite sa determine coborarea fapturii dintr-un plan inalt
Verbul la modul imperativ”cobori”,alaturi de adverbul de loc „in jos” evidentiaza
invocarea astrului pt a veni in planul terestru,teluric,in lumea pamantenilor
Epitetul „luceafar bland” surprinde dorinta fetei ca aceasta faptura sa fie una pasnica.
Astrul este atat in planul exterior dar intim al lumii pamantesti „in casa” dar si in lumea sa
interioara „in gand”.pt a deveni steaua cu noroc”viata-mi lumineaza”
Prima intrupare a luceafarului evidentiaza un aspect angelic fapt precizat prin
epitetul”par de aur moale” aamintind de frumusetea personajelor din basmele romanesti
Simbolul regalitatii si al provenientei din mediul acvatic:” tine-n mâna un toiag/Incununat
cu trestii.”
Absenta vietii este insa conferita de epitetul cromatic”umbra fetei stravezii”precum si de
comparatia”e alba ca de ceara”,singurul element cu aparenta de viata fiind ochii care
„scanteie-m afara”
Element al mortii dar si vesmant al rangului sau el poarta pe umeri un „vanat giulgi”
Parinti->tatal=cerul
->mama=marea =>medii contrastante,antetice unite doar de luceafar

Modul in care i se adreseaza fetei”odorul meu nespus”evidentiaza iubirea pe care i-o

poarta.
Invitand-o in lumea lui subterana ii ofera acesteia statutul de regina” Colo-n palate de
margean/Te-oi duce veacuri multe,/Si toata lumea-n ocean/De tine o s-asculte."
Raspunsul fetei apreciaza frumusetea fascinanta a tanarului”o esti frumos”insa
conjunctia adversativa „dar” va contura refuzul fetei,constienta de incompatibilitatea
dintre cei doi „eu sunt vie tu esti mort”
Privirea fascinanta a acestuia o sperie”ochiul tau ma-ngheata”
A doua intrupare a luceafarului
Cifra trei prefigureaza instaurarea fantasticului”trecu o zi,trecura trei”
Aspectul luceafarului are o asemanare demonica
Epitetul cromatic”rumene vapai” pregateste aspectul solar al luceafarului
Aspectul fizic evidentiaza infatisarea sa demonica” negre vitele-i de par”,”marmorele
brate”din care se evidentiaza fascinatia privirii”ochii mari si minunati lucesc adanc
himeric/ca doua patimi fara sot/si pline de-ntuneric”
Comparatia „ca doua patimi”evidentiaza intensitatea pasiunii traite de luceafar
Aspectul sau vestimentar pe de-o parte rangul sau regal”coroana-i arde pare” dar si
lipsa vietii „negru giulgi”
Triplul epitet”trist,ganditor,palid”denota indoiala acestuia cu privire la raspunsul fetei
Provienenta sa este din 2 elemente care apartin cosmusului:tatal-soarele iar principiul
.
feminin-noaptea =>elemente antitetice contrastante.
Luceafarul ii ofera fetei rangul de regina al planului cosmic” S-anin cununi de stele”
Desi apreciaza imensitatea iubirii pe care o simte”ma dor de crudul tau amor/a pieptului
meu coarde”tanara constata imensitatea distantei dintre cei doi si apartenenta lor la
doua lumi total diferite refusandu-l si de aceasta data.
Privirea acestuia ii trezeste senzatii antitetice”privirea ta ma arde”dar ii cree astrului sa
se intrupeze ca om
Desi a accepta propunerea fetei inseamna o renuntare la intreaga sa vesnicie luceafarul
este capabil de acest sacrificiu pentru a-si deminstra iubirea Da, mă voi naste din
pacat,/Primind o alta lege;/Cu vecinicia sunt legat,/Ci voi să mă dezlege."

T A B L O U L II
Se desfasoara exclusiv in plan terestru
Prezinta idila dintre Catalin si Catalina
Identitatea numerelor evidentiaza compatibilitatea celor doua fiinte si prin apartenenta lor
la acelasi plan terestru
Portret fizic:
Aspectul sanatos este evidentiat prin comparatia “obrajei ca doi bujori de rumeni”
 Statut social: paj la curtea curtea imparateasca “ce umple cupele cu vin”
Provenienta: este un bastard,un parasit la curtea imparateasca “baiat din flori si de
pripas”

Trasaturi morale:
Isi doreste sa acceada spre un plan superior lui
Isi dovedeste viclenia si indrazneala “indraznet cu ochii”
Are indrazneala de a-i face curte fetei de imparat “si in treacat o cuprinse lin

Dialogul dintre cei doi este unul presarat cu expresii populare, specific lumii
pamantene ce coboara discutia acestora la nivelul unei conversatii comune “ti-as arata din
bob in bob amorul”, “sa-mi dai o gura”, “stai cu binisorul”.
Tanarul paj se declaraa fi initiatorul fetei in acest ritual al iubirii, specific imaginarului
romantic eminescian.
Ceea ce ii propune el reprezinta insusi visul de iubire al pamantenilor “sa ne privim
nesatios si dulce toata viata”.
Tanara fata isi exprima inocenta si fascinatia pentru lumea superioara a luceafarului “ o,
de luceafarul de sus m-a prins un dor de moarte”
Copila apreciaza invitatia pajului remarcand identitatea lor ca fiinte umane “inca de mic
te cunosteam pe tine”, concluzionand surprinzator “te-ai potrivi cu mine”.
In ciuda constientizarii faptului ca ii este imposibil sa-si depaseasca statutul de fiinta
umana limitata, tanara este fascinata de eternitatea pe care i-o propune astrul, iar aspiratia
ei catre inalt exista in continuare “in veci il voi iubi si-n veci va ramanea departe”.
Raspunsul pajului contine de fapt invitatia adresata fetei de a fugi in lume unde
diferentele sociale dintre ei se vor estompa iar ea va pierde odata cu statutul social si
“visul de luceferi”, amandoi nefiind decat niste tineri “voiosi si teferi”.

Tabloul al 3-lea:
- Hyperion = “hyper-eon” = cel ce merge pe deasupra
- Dupa istoricul Hesiod, Hyperion era considerat fiul Cerului, tatal soarelui si al
lunii, fiind unul dintre titani
- Demiurgul = divinitatea suprema
- Partea a 3-a prezinta calatoria intergalactica a astrului catre demiurg pentru a-i
cere acestuia sa-i ia nemurirea in schumbul unei vieti pamantesti pline de iubire
- Este evidentiat timpul bivalent: timpul uman: “cai de mii de ani” ; timpul cosmic:
“tot atatea clipe”
- Hiperbolele “cer de stele” surprind infinitatea spatiului de cate il strabate
Luceafarul
- Increatul = haosul primordial, vidul, nimicul initial
- Astrul calator ajunge la momentul genezi, ajungand la crearea luminii: “vedea ca-
n ziua cea dentai cum izvora lumine”
- Zborul regresiv al astrului ajunge in increatul primordial marcat de atemporalitate:
“vremea incearca in zadar din goluri a se naste”; si de aspatialitate: “nu-i hotar”
- Setea de a exista, care propulseaza lucrurile in existenta, preluata de la filozoful
german Schopenhauer
- Apelativul prin care se adreseaza Demiurgului evidentiaza veneratia si supunerea
pe care Hyperion o are fata de acesta: “Parinte”, recunoscandu-i statutul de
creator suprem: “Tu izvor esti de vieti si datator de moarte”
- Puterea de sascrificiu al indragostitului romantic este evidentiata si prin
renuntarea la vesnicia sa pe care o percepe ca fiind apasatoare- fapt evidentiat de
dublul epitet “grul negrei vesnicii”, cerand in schimb o infima existenta
pamanteasca, dar marcata de iubire
 - Limbajul sau este presarat cu termeni neologici, fiind unul elevat, de profunda
substanta filozofica: “Din haos Doamne-am aparut/ SI m-as intoarce-n haos”
- Raspunsul Demiurgului:
- Apreciaza cele 2 lumi din care fac parte el si Hyperion ca fiinte superioare si
umanitatea reprezinta o lume inferioara
- Aspectul repetabil si aciditatea existentelor umane sunt redate de vorbele
dispretuitoare ale Demiurgului: “dar piara oamenii cu toti, s-ar naste iarasi
oameni”
- Efemeritatea si zadarnicia destinului uman sunt surpinse prin sintagme “desarte
idealuri” si de motivul romantic al valului – simbolizand desertaciunea
- Motivul vanitas vanitatum = desertaciunea desertaciunilor
- Antiteza pronumelor “ei”,”noi” subliniaza incompatibilitatea dintre cele doua
dimensiuni
- Oamenii au parte de “prigoniri de soarte”, de nefericiri sperand intr-un ideal “am
stele cu noroc”, in timp ce fapturile superioare sunt marcate de atemporalitate si
aspatialitate: “noi nu avem nici timp, nici loc” si mai ales sunt eterne, “si nu
cunoastem moarte”
- Caracterul efemer al umanitatii este evidentiat de repetabilitatea vietilor omenesti:
“toti ce nasc spre a muri/ si mor spre a se naste”
- Demiurgul ii reaminteste darurile cu care l-ar putea inzestra prin puterea sa
absoluta: intelepciunea deplina; talentul de a canta la fel de impresionant precum
Orfeu; capacitatea justitiara: “vrei poate-n fapta sa arati/dreptate si tarie”; puterea
de a stapani intregul univers: “pamantu-n lung si marea-n larg”
- Conjunctia adversativa “dar” impune insa restrictia “dar moartea nu se poate”
- Argumentul final este pastrat pentru a avea putere de convingere

Tabloul al 4-lea:
- imbina planurile cosmic si terestru
- prezinta idila implinita dintre cei doi pamanteni, dar are si elemente de pastel
- motive romantive eminesciene sunt: cerul, lumina, luna, seara, teiul, crangul, apa
- capacitatea transfiguratoare a iubirii a determinat inaltarea spirituala a fostului paj
la nivelul iubitei sale; limbajul acestuia este presarat cu sintagme metaforice prin
care se reda pasiunea pe care o simte: “oaptea mea de patemi”, “iubirea mea
dentai”, “visul meu din urma”, “farmecul luminii reci”; limbajul sau a devenit
unul elevat
- desi isi traieste iubirea implinita, tanara “imbatata de amor” isi preteaza aspiratiile
catre inaltimile stapanite de Hyperion
- compatibilitatea celor doi tineri este evidentiata si la nivel fizic, acestia avand
“plete lungi balaie”
- imaginile vizuale (“florile-argintii”) se completeaza cu cele olfactive, creand o
sinestezie
- in ultima invocatie la adresa Luceafarului, il cheama pe acesta in spatiul vast al
codrului, reducandu-l doar la o simpla stea cu noroc
- ascultand chemarea fetei, astrul tremura ca-n alte dati, dar ii va raspunde din
inaltimea sa referindu-se la neputinta oamenilor de a-si depasi destinul
- metafora “chip de lut” = aspectul efemer si comun al fetei
- metafora “cercul stramt” = conditia umana lmitata
- Luceafarul se resemneaza in eternitatea sa lipsita de iubire, dublul epitet
“nemuritor si rece” evidentiind superiorotatea sa solitara
- Luceafarul = omul de geniu
- fata de imparat = omul comun dar inzestrat cu aspiratia spre inalt
- pajul = omul de rand, norocos, implinit prin iubire