Luceafărul –de Mihai Eminescu

Poemul „Luceafărul” a apărut în anul 1883 în „Almanahul Societății

Academice Social Literare România Jună” din Viena, iar mai apoi în revista
junimistă „Convorbiri literare”.
Geneza poemului
Izvoarele poemului sunt:
1. Mitologice
2. Folclorice
3. Filosofice
4. Literare
1. „Fiică a literaturii”, după părerea lui Mircea Eliade, mitologia i-a furnizat lui
Eminescu numeroase sugestii: Hyperion (la Hesiod tată al cerului, iar la
Homer însuși soarele), Neptun (zeul mării), Orfeu (cântăreț mitic).
2. 2. Din credințele noastre folclorice este inspirat de mitul Zburătorului
(apărut pentru prima dată la Cantemir în „Descrierea Moldovei”) și de două
basme culese de germanul Kunisch „Fata din grădina de aur” și „Miron și
frumoasa fără corp”.
3. Pe tărâm filosofic, Eminescu dezbate problematici complexe privind geneza
universului (cosmogonia) și destinul omului de geniu. Este inspirat de
antiteza omul superior-omul inferior care apare în filosofia lui
Schopenhauer. Omul superior e înzestrat cu rațiune, inteligență, capacitatea
de a-și depăși limitele, aspirație spre absolut, putere de sacrificiu. Omul
inferior este caracterizat prin subiectivitate, incapacitatea de a-și depăși
universul mărginit, voința de a trăi și de a fi fericit, sociabilitate.
4. 4. Literatura romantică universală este punctul de plecare pentru poetul
român prin „Cain” de Byron, „Demonul” de Lermontov, „Moise” de Vigny.

Tema poemului
Poemul are ca temă problematica geniului în raport cu lumea, iubirea și
cunoașterea.
Compoziția
Poemul este structurat în 4 părți. Eminescu oferă și o diversitate de specii în
această poezie unde întâlnim elemente de poem epic, idilă (poezie de
dragoste), pastel, meditație și elegie.
Partea I
Partea I se deschide cu o formulă de basm „A fost odată ca-n povești/
a fost ca niciodată” cu scopul de a ne introduce într-un tărâm de vis. Se
conturează un portret de o mare frumusețe. „Din rude mari împărătești”
eroina Cătălina e unică, desăvârșită „Cum e fecioara între sfinți/și luna între
stele”.
Urmează o parte narativă care surprinde înfiriparea (apariția) iubirii
dintre frumoasa fată de împărat și Luceafărul ce stăpânește pe cer.
Imaginarul poetic e de factură romantică, totul petrecându-se în planul
visului. Fata contemplă Luceafărul de la fereastră, privindu-l cu nesaț: „Din
umbra falnicelor bolți/Ea pasul și-l îndreaptă/Lângă fereastră unde-n
colț/Luceafărul așteaptă.”. Pământeanca aspiră astfel la o existență
superioară, în vreme ce Luceafărul, omul superior, simte nevoia
compensatorie a materialității.
Socotindu-l un duh magic, fata i se adresează celui drag printr-o
formula magică: „Cobori în jos Luceafăr blând”. Luceafărul are două apariții
romantice, antitetice, una angelică și una demonică. La prima apariție,
Luceafărul este de o frumusețe creată după canoanele romantice „Un mort
frumos cu ochii vii”. Această ființă îi cere fetei să- însoțească în adâncurile
apelor.
Cea de a doua întrupare a Luceafărului e din soare și din noapte „Și
soarele e tatăl meu/Iar noaptea-mi este muma”. În antiteză cu prima
întrupare, aceasta are însemnele demonicului. Fata refuză să-l urmeze pe
Luceafăr printre stele, recunoscând totodată că niciodată nu-l va putea
înțelege: „Deși vorbești pe înțeles/Eu nu te pot pricepe”. Prea frumoasa fată
de împărat se îndrăgostește cu repeziciune de Luceafăr, semn al
superficialității omului de rând. „Îl vede azi, îl vede mâini/Astfel dorința-i
gata”. Fata nu este aptă de înălțare spirituală și refuză să-l însoțească pe
Luceafăr. Luceafărul este apt de sentimente profunde și înzestrat cu puteri de
sacrificiu. El e gata să renunțe la nemurire pentru iubire.
Partea a doua
Printr-un limbaj familiar cu expresii populare, poetul ne introduce în
universul omului de rând. Acolo sentimentele se înfiripă cu repeziciunea cu
care se destramă. Apare în scenă Cătălin „viclean copil de casă”. Este
prezentat portretul său fizic „cu obrăjori ca doi bujori”, ”Dar îndrăzneț cu
ochii”. El este hotărât să-și încerce norocul și s-o atragă pe fata de împărat.
Decis să-i arate „Din bob în bob amorul”, își pregătește planul său. Cătălina
își dă seama despre dorințele lui „Și guraliv și de nimic/Te-ai potrivi cu
mine”. Nostalgică, ea își amintește de Luceafăr. „O, de Luceafărul din
cer/M-a prins un dor de moarte”. Fata va înțelege că distanța dintre omul de
rând și geniu e imensă (uriașă). „În veci îl voi iubi și-n veci/Va rămânea
departe.”
Partea a III a
Partea a III a debutează cu zborul