METODE DIDACTICE ACTIVE

Brainstormingul („furtună în creier” ; „asaltul de idei”)

Este un mod simplu şi eficient de a genera idei noi. Şedinţele de braistorming se fundamentează pe
două principii care se materializează în patru reguli. Principiile sunt:
1. Cantitatea determină calitatea. Participanţii trebuie să emită cât mai multe idei, cu atât cresc şansele
de a găsi idei valoroase şi folositoare în soluţionarea unor probleme. Unele idei ar putea părea bizare sau
imposibil de realizat, dar acest fapt nu este rău.
Asociaţia liberă, spontană de idei, cât mai multe , conduce la apariţia unor idei viabile şi inedite.
2. Amânarea evaluării, judecării ideilor celorlalţi. Aceasta dă posibilitatea fiecărui participant la
şedinţele de brainstorming să emită orice idee referitoare la problema în cauză, să se eliberze de orice cenzură.
Brainstormingul poate fi caracterizat ca o metodă , tehnică, strategie, care nu tolerează nici un fel de critică.
Regulile brainstormingului ce derivă din aceste principii sunt:
a. stimularea unei producţii cât mai mare de idei;
b. preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive şi asociaţii libere asemenea
unei reacţii în lanţ;
c. suspendarea oricărui gen de critică;
d. manifestarea liberă a imaginaţiei
Brainstormingul se poate realiza în perechi sau în grup.Toate ideile propuse se notează. În faţa emiterii,
producerii de idei trebuie încurajată participarea tuturor membrilor grupului chiar dacă uneori se desemnează
unconducător de şedinţă.
Mânuită cu profesionalism, flexibilitate şi inspiraţie brainstormingul este o metodă accesibilă , relativ
simplă şi eficientă de învăţare care stimulează creativitatea.
Metoda Philips 6/6 este similară brainstorming-ului şi metodei 6/3/5, se individualizează prin limitarea
discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea activităţii creative ca şi în cazul
metodei 6/3/5.
Etapele metodei Philips 6/6
1. Constituirea grupurilor de către 6 participanţi (4 membri , 1 secretar, 1 conducător de grup).
Secretarul fiecărui grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează
dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile.
2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi motivarea
importanţei acesteia.
3. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului,timp de 6 minute.Acestea pot fi libere, în
sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai importante sau pot fi discuţii
progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată şi apoi se trece
la celelalte idei.
4. Colectarea soluţiilor elaborate
5. Discuţia colectivă, decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza ierarhizării variantelor
pe tablă.
6. Încheierea discuţiei cu oferirea din partea profesorului a concluziilor privind participarea la
desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.
Avantajele metodei sunt similare brainstormingului în ceea ce priveşte facilitarea comunicării,
obţinerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ şi prin stimularea
imaginaţiei tuturor participanţilor. Ea permite întărirea coeziunii grupului şi angajează elevii în (auto)evaluare.
Cooperarea din interiorul echipei se îmbină cu competiţia dintre grupuri.
Dezavantajele apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 şi mai pot fi create de limita de
timp impusă de 6 minute.
Metoda Frisco
Metoda Frisco are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, care să acopere o anumită
dimensiune a personalităţii, abordând o problemă din mai multe din mai multe perspective. Astfel, membrii
grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul conservatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului
şi rolul optimistului.
Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of Frisco, iar scopul ei este de a identifica
problemele complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente. Ea are la bază brainstorming-ul
regizat şi solicită din partea elevilor capacităţi empatice, spirit critic, punând accent pe stimularea gândirii,
imaginaţiei şi a creativităţii.
Etapele metodei Frisco :
1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situaţie-problemă şi o propun spre
analiză.
2. Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile (conservatorul, exuberantul, pesimistul,
optimistul) şi cine le va interpreta. Rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor
numeroase, acelaşi rol poate fi jucat de mai mulţi participanţi concomitent, aceştia formând o
echipă.
3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales şi-şi susţine punctul de vedere în acord
cu acesta.
Conservatorul are rolul de a aprecia meritele soluţiilor pronunţându-se pentru menţinerea lor, fără a exclude
însă posibilitatea unor eventuale îmbunătăţiri.
Exuberantul priveşte către viitor şi emite idei aparent imposibilde de aplicat în practică, asigurând astfel un
cadru imaginativ-creativ,inovator şi stimulându-i şi pe ceilalţi participanţi.
Pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile şi soluţiile iniţiale propuse.
El relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătăţiri.
Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanţii să privească lucrurile dintr-o
perspectivă reală, concretă şi realizabilă. El găseşte posibilităţi de realizare a soluţiilor propuse de către
exuberant, stimulând participanţii să gândească pozitiv.
4. Etapa sistematizării ideilor emise şi a concluzionărilor asupra soluţiilor găsite.
În această etapă au loc sistematizarea ideilor principale şi formularea concluziilor cu privire la modul
de soluţionare a problemei iniţiale. Este asemănătoare “Pălăriilor gânditoare”atât din punct de vedere al
desfăşurării, cât şi în ceea ce priveşte avantajele şi limitele.

Studiul de caz
Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie reală , autentică, luată
drept exemplu reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente problematice. Apărută iniţial ca o metodă
de cercetare ştiinţifică studiul de caz a fost extins şi în problemele educaţiei.
Scopurile acestei metode interactive, valoroasă din punct de vedere euristic ,şi aplicativ, constau în:
• realizarea contactului participanţilor cu realităţile complexe, cu scopul familiarizării acestora cu
aspectele posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale, operative, optime şi abilităţile de a
soluţiona eventualele probleme;
• verificarea gradului de operaţionalitate a cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi deprinderilor, a
comportamentelor, în situaţia limitată;
• sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor , autoevaluarea din partea fiecărui participant în parte , a
gradului de aplicatibilitate a acestora în situaţiile create;
• educarea personalităţii, a atitudinilor faţă de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv, tratarea cu
maturitate a situaţiilor;
• exersarea capacităţilor organizatorice, de conducere, de evaluare şi de decizie , asemeni unei situaţii
reale.
Regulile desfăşurării metodei au în vedere în special “cazul”
În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume:
Etapa 1: Prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului
şi a cazului respectiv:
➢ profesorul va alege mai întâi un” caz”semnificativ domeniului cercetat şi obiectivele propuse;
 ➢ cazul va fi preluat şi experimentat mai întâi pe un grup restrâns,apoi va fi propus participanţilor spre
analiză
➢ prezentarea trebuie să fie cât mai clară , precisă şi completă.
Etapa a 2-a: Sesizarea nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii rezolvării de către participanţi:
➢ are loc stabilirea aspectelor neclare;
➢ se pun întrebări de lămurire din partea participanţilor;
➢ se solicită informaţii suplimentare referitoare la modul de soluţionare a cazului
Etapa a 3-a: Studiul individual al cazului propus :
➢ documentarea participanţilor ;
➢ găsirea şi notarea soluţiilor de către participanţi
Etapa a 4-a: Dezbaterea în grup a modurilor de soluţionare a cazului:
➢ analiza variantelor , fie mai întâi în grupuri micişi apoi în plen,fiecare îşi expune varianta propusă;
➢ compararea rezultatelor obţinute şi analiza critică acestora printr-o dezbatere liberă, moderată de
profesor;
➢ ierarhizarea variantelor;
Etapa a 5-a: Formularea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.
Etapa a 6- a: Evaluarea modului de reuolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de participanţi, analizându-
se gradul de participare.Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel
de incitator şi de provocator al demersului de rezolvare a cazului.El trebuie să aplaneze eventualele conflicte
şi să manifeste răbdare faţă de greutăţile participanţilor de a soluţiona cazul, punând accent pe participarea
activă
şi productivă, individuală şi de grup. Prin faptul că situaţia- caz, aleasă de profesor, aparţine domeniului
studiat, iar elevii sunt antrenaţi în găsirea de soluţii ,se asigură o apropiere a acestora de viaţa reală şi de
eventualele probleme cu care se pot confrunta.
Metoda R.A.I.
Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica prin întrebări şi
răspunsuri ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintele Răspunde – Aruncă –
Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau aunei secvenţe de lecţie, profesorul împreună
cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unei
mingi mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată
celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde şi apoi aruncă mai departe altui coleg, adresând o nouă
întrebare. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus
întrebarea. Acesta are ocazia de a mai pune o întrebare, aruncând mingea. În cazul în care, cel care
interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favorea celui
căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un
răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică
lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă
la joc a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră.
Pot fi sugerate următoarele întrebări:
• Ce ştii despre ..........................?
• Care sunt ideile principale ale textului ?
• Ce ai înţeles din acest mesaj ...?
• Care este importanţa faptului că..?
• Cum justifici faptul că......?
• Care sunt consecinţele faptului ....?
• Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată..?
• Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus...?
• Ce ţi-a părut mai dificil..?
• Ce ţi s-a părut mai interesant..?
 • De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat ?
Această metodă are rolul de a realiza un feed-back rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant
decât metodele clasice de evaluare. Elevii sunt încântaţi de această metodă – joc de constatare reciprocă a
rezultatele obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi ca o strategie de învăţare ce îmbină
cooperarea cu competiţia.
Este o metodă care permite reactualizarea şi fixarea cunoştiinţelor dintr-un domeniu, pe o temă dată.
Exersează abilităţile de comunicare intrpersonală, capacităţile de a formula întrebări şi de a găsi cel mai
potrivit răspuns. Antrenaţi în acest joc cu mingea, chiar şi cei mai timizi elevi se simt încurajaţi şi participă cu
plăcere la activitate.
Tehnica “ciorchinelui”
Este o tehnică de predare - învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis. Ciorchinele este
un “braistorming necesar”, prin care se stimulează evidenţierea legăturilor, conexiunilor dintre idei. Este
o modalitate de a construi sau realiza asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.
Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva paşi. În formă imperativă, paşii de
urmat presupun respectarea următoarelor prescripţii:
➢ Scrieţi un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei, al unei hârtii de phlipchart sau al unei
pagini de caiet;
➢ Începeţi să scrieţi cuvinte sau sintagme care vă vin în minte în legătură cu tema sau problema
scrisă în mijloc;
➢ Legaţi cuvintele sau ideile produse de cuvântul sau sintagma iniţială, stabilită ca punct de plecare,
prin trasarea unor linii care evidenţiază conexiunile dintre idei ;
➢ Scrieţi toate ideile care vă vin în minte în legătură cu tema propusă;
Reguli pentru utilizarea ciorchinelui :
1. Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuţie.
2. Nu evaluaţi ideile produse, ci doar notaţi-le.
3. Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vinîn minte sau pănă expiră timpul alocat.
4. Lăsaţi să apară cât mai multe idei şi variate conexiuni între idei .
Ciorchinele este o tehnică flexibilă care poate fi utilizată atât individual cât şi ca activitate în grup.Tehnica
ciorchinelui poate fi folosită în special în faza de evocare dar şi în cele de realizarea sensului şi de reflecţie.
În etapa de reflecţie se utilizează adesea ciorchinele revizuit, în care elevii sunt ghidaţi, prin intermediul
unor întrebări.
Adesea poate rezulta un ciorchine cu mai mulţi sateliţi.
Tehnica ciorchinelui poate fi folosită în utilizată şi în mod liber, fără nici un fel de restricţii.
Tehnica LOTUS (Floare de nufăr)
Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă
centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei
principale, asemenea petalelor florii de nufăr.
Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale , urmând ca apoi ele să devină la rândul lor
teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi
câte alte 8 idei secundare. Astfel pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru
care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.
Etapele tehnicii florii de nufăr
1. Construirea diagramei;
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Acestea se trec în cele 8 “petale”
sau cercuri ce înconjoară tema centrală, în sensul acelor de ceasornic.
4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane sau flori de nufăr.
5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă. Se
completează în acest mod cât mai multe flori de nufăr.
6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ
şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studiu în lecţiile viitore.
Tehnica Lotus poate fi aplicată cu succes atât la elevi cât şi la adulţi. Este compatibilă cu multe domenii
de activitate şi poate fi un excelent mijloc de stimulare a creativităţii elevilor şi de activizare a energiilor,
capacităţilor şi structurilor cognitive.

Explozia stelară sau Starbursting

Explozia stelară ca şi denumire vine din englezescul “star”=stea şi “burst”= a exploda; este o metodă nouă
de dezvoltare a creativităţii.
Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară.
Cum se procedează
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea.
Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul : Ce ? Cine? Unde? De ce? Când?
Lista de întrebări iniţiale poate genera altele neaşteptate care, posibil, solicită o şi mai mare concentrare
pentru a răspunde la ele.
Organizată în grup, explozia stelară facilitează participarea întregului colectiv.
Etapele metodei:
1. Propunerea unei probleme;
2. Organizarea colectivului în grupuri preferenţiale;
3. Munca în echipă pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări;
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup;
5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în cooperare;
Metoda exploziei solare este uşor de aplicat oricărei vârste şi unei palete largi de domenii.
Metoda “Schimbă perechea”sau SHARE – PAIR CIRCLES
Metoda are la bază munca elevilor sau adulţilor în perechi; se împarte clasa în două grupe egale ca
număr de participanţi; se formează două cercuri concentrice , elevii find faţă-n faţă pe perechi.
Profesorul adresează o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută şi apoi
comunică ideile. Cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de ceasornic, realizându-se astfel
schimbarea partenerilor în perechi.
Etapele metodei:
1. Etapa organizării colectivului în două grupe egale
Fiecare cursant ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul din exterior. Profesorul poate să
lase cursanţilor libertatea de a-şi alege locul sau poate organiza colectivul . Aceştia vor număra din
doi în doi. Astfel, cei cu numărul 1 se vor aşeza în cercul din interior cu faţa la exterior, iar cei cu
numărul 2 în cercul exterior cu faţa către cursanţii din cercul interior.
2. Etapa prezentării şi explicării problemei
3. Etapa de lucru în perechi
Cursanţii lucrează doi câte doi pentru câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută un
loc mai la dreapta pentru a schimba partenerii, realizând asfel o nouă pereche. Jocul se poate continua
până când se ajunge la partenerii iniţiali sau se termină întrebările.
4. Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor
Avantajele metodei Share –Pair Circles:
➢ este o metodă interactivă de grup, care stimulează participarea tuturor cursanţilor la
activitate;
➢ cursanţii au posibilitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii colectivului;
➢ stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înţelegerea şi toleranţa faţă de opinia
celuilalt;
➢ este o metodă uşor de aplicat la orice vârstă şi adaptabilă oricărui domeniu şi obiect de
învăţământ;
➢ dezvoltă inteligenţa logico-matematică, inteligenţa interpersonală ce crează oportunităţi în
munca colectivă.
 Metoda (tehnica) focus grup constă în focalizarea discuţiilor asupra unei probleme, cu scopul de
a dezvolta o construcţie de grup bazată pe interacţiunea şi influenţarea reciprocă a membrilor grupului.
În cadrul metodei, interacţiunea se realizează atât la nivelul gruplui (6-12 membri) cât şi între grupuri,
după ce, în prealabil, au fost stabilite: tema/problema, obiectivele urmărite şi întrebările generatoare ale
discuţiilor ce vor conduce în final la conturarea unor soluţii, care îi ajută pe participanţi să înveţe lucruri
noi într-un anumit domeniu.
Conversaţia se desfăşoară într-o atmosferă relaxată. Rolul moderatorului din cadrul grupului este acela de
a ajuta membrii acestuia să fie deschişi să emită idei, să reflecteze şi să ia în considerare alternative, lucru
faclitat de utilizarea unui ghid de interviu.Toată discuţia este înregistrată, iar raportul rezultatelor nu este
unul cantitativ, ci cuprinde soluţii la temele propuse şi perspective de rezolvare a acestora.