METODE DIDACTICE ACTIVE

Brainstormingul („furtună în creier” ; „asaltul de idei”)

Este un mod simplu şi eficient de a genera idei noi. Şedinţele de braistorming se
fundamentează pe două principii care se materializează în patru reguli. Principiile sunt:
1. Cantitatea determină calitatea. Participanţii trebuie să emită cât mai multe idei, cu atât
cresc şansele de a găsi idei valoroase şi folositoare în soluţionarea unor probleme. Unele idei ar
putea părea bizare sau imposibil de realizat, dar acest fapt nu este rău.
Asociaţia liberă, spontană de idei, cât mai multe , conduce la apariţia unor idei viabile şi inedite.
2. Amânarea evaluării, judecării ideilor celorlalţi. Aceasta dă posibilitatea fiecărui
participant la şedinţele de brainstorming să emită orice idee referitoare la problema în cauză, să se
eliberze de orice cenzură. Brainstormingul poate fi caracterizat ca o metodă , tehnică, strategie, care
nu tolerează nici un fel de critică.
Regulile brainstormingului ce derivă din aceste principii sunt:
a. stimularea unei producţii cât mai mare de idei;
b. preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive şi asociaţii libere
asemenea unei reacţii în lanţ;
c. suspendarea oricărui gen de critică;
d. manifestarea liberă a imaginaţiei
Brainstormingul se poate realiza în perechi sau în grup.Toate ideile propuse se notează. În faţa
emiterii, producerii de idei trebuie încurajată participarea tuturor membrilor grupului chiar dacă
uneori se desemnează unconducător de şedinţă.
Mânuită cu profesionalism, flexibilitate şi inspiraţie brainstormingul este o metodă accesibilă ,
relativ simplă şi eficientă de învăţare care stimulează creativitatea.
Metoda Philips 6/6 este similară brainstorming-ului şi metodei 6/3/5, se individualizează prin
limitarea discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea activităţii
creative ca şi în cazul metodei 6/3/5.
Etapele metodei Philips 6/6
1. Constituirea grupurilor de către 6 participanţi (4 membri , 1 secretar, 1 conducător de
grup). Secretarul fiecărui grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este
cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile.
2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi
motivarea importanţei acesteia.
3. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului,timp de 6 minute.Acestea pot fi
libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai
importante sau pot fi discuţii progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o
variantă care e analizată şi apoi se trece la celelalte idei.
4. Colectarea soluţiilor elaborate
5. Discuţia colectivă, decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza ierarhizării
variantelor pe tablă.
6. Încheierea discuţiei cu oferirea din partea profesorului a concluziilor privind participarea
la desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.
Avantajele metodei sunt similare brainstormingului în ceea ce priveşte facilitarea
comunicării, obţinerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ şi
prin stimularea imaginaţiei tuturor participanţilor. Ea permite întărirea coeziunii grupului şi
angajează elevii în (auto)evaluare. Cooperarea din interiorul echipei se îmbină cu competiţia dintre
grupuri.
Dezavantajele apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 şi mai pot fi create de
limita de timp impusă de 6 minute.
Metoda Frisco
Metoda Frisco are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, care să acopere
o anumită dimensiune a personalităţii, abordând o problemă din mai multe din mai multe
perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul conservatoristului,
rolul exuberantului, rolul pesimistului şi rolul optimistului.
Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Four boys of Frisco, iar scopul ei este de a
identifica problemele complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente. Ea are la bază
brainstorming-ul regizat şi solicită din partea elevilor capacităţi empatice, spirit critic, punând
accent pe stimularea gândirii, imaginaţiei şi a creativităţii.
Etapele metodei Frisco :
1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situaţie-problemă şi o propun
spre analiză.
2. Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile (conservatorul, exuberantul,
pesimistul, optimistul) şi cine le va interpreta. Rolurile pot fi abordate individual sau, în
cazul colectivelor numeroase, acelaşi rol poate fi jucat de mai mulţi participanţi
concomitent, aceştia formând o echipă.
3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales şi-şi susţine punctul de vedere
în acord cu acesta.
Conservatorul are rolul de a aprecia meritele soluţiilor pronunţându-se pentru menţinerea lor, fără
a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătăţiri.
Exuberantul priveşte către viitor şi emite idei aparent imposibilde de aplicat în practică, asigurând
astfel un cadru imaginativ-creativ,inovator şi stimulându-i şi pe ceilalţi participanţi.
Pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile şi soluţiile
iniţiale propuse. El relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătăţiri.
Optimistul luminează umbra lăsată de pesimist, îmbărbătând participanţii să privească lucrurile
dintr-o perspectivă reală, concretă şi realizabilă. El găseşte posibilităţi de realizare a soluţiilor
propuse de către exuberant, stimulând participanţii să gândească pozitiv.
4. Etapa sistematizării ideilor emise şi a concluzionărilor asupra soluţiilor găsite.
În această etapă au loc sistematizarea ideilor principale şi formularea concluziilor cu privire
la modul de soluţionare a problemei iniţiale. Este asemănătoare “Pălăriilor gânditoare”atât din
punct de vedere al desfăşurării, cât şi în ceea ce priveşte avantajele şi limitele.

Studiul de caz
Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie reală ,
autentică, luată drept exemplu reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente problematice.
Apărută iniţial ca o metodă de cercetare ştiinţifică studiul de caz a fost extins şi în problemele
educaţiei.
Scopurile acestei metode interactive, valoroasă din punct de vedere euristic ,şi aplicativ,
constau în:
 realizarea contactului participanţilor cu realităţile complexe, cu scopul familiarizării
acestora cu aspectele posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale, operative,
optime şi abilităţile de a soluţiona eventualele probleme;
 verificarea gradului de operaţionalitate a cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi
deprinderilor, a comportamentelor, în situaţia limitată;
 sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor , autoevaluarea din partea fiecărui participant
în parte , a gradului de aplicatibilitate a acestora în situaţiile create;
 educarea personalităţii, a atitudinilor faţă de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv,
tratarea cu maturitate a situaţiilor;
 exersarea capacităţilor organizatorice, de conducere, de evaluare şi de decizie , asemeni
unei situaţii reale.
Regulile desfăşurării metodei au în vedere în special “cazul”
În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume:
Etapa 1: Prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului
şi a cazului respectiv:
 profesorul va alege mai întâi un” caz”semnificativ domeniului cercetat şi obiectivele
propuse;
 cazul va fi preluat şi experimentat mai întâi pe un grup restrâns,apoi va fi propus
participanţilor spre analiză
 prezentarea trebuie să fie cât mai clară , precisă şi completă.
Etapa a 2-a: Sesizarea nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii rezolvării de către
participanţi:
 are loc stabilirea aspectelor neclare;
 se pun întrebări de lămurire din partea participanţilor;
 se solicită informaţii suplimentare referitoare la modul de soluţionare a cazului
Etapa a 3-a: Studiul individual al cazului propus :
 documentarea participanţilor ;
 găsirea şi notarea soluţiilor de către participanţi
Etapa a 4-a: Dezbaterea în grup a modurilor de soluţionare a cazului:
 analiza variantelor , fie mai întâi în grupuri micişi apoi în plen,fiecare îşi expune varianta
propusă;
 compararea rezultatelor obţinute şi analiza critică acestora printr-o dezbatere liberă, moderată
de profesor;
 ierarhizarea variantelor;
Etapa a 5-a: Formularea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.
Etapa a 6- a: Evaluarea modului de reuolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de participanţi,
analizându-se gradul de participare.Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz,
se reduce doar la cel de incitator şi de provocator al demersului de rezolvare a cazului.El trebuie să
aplaneze eventualele conflicte şi să manifeste răbdare faţă de greutăţile participanţilor de a soluţiona
cazul, punând accent pe participarea activă
şi productivă, individuală şi de grup. Prin faptul că situaţia- caz, aleasă de profesor, aparţine
domeniului studiat, iar elevii sunt antrenaţi în găsirea de soluţii ,se asigură o apropiere a acestora de
viaţa reală şi de eventualele probleme cu care se pot confrunta.
Metoda R.A.I.
Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica prin
întrebări şi răspunsuri ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintele
Răspunde – Aruncă – Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau aunei secvenţe
de lecţie, profesorul împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-
învăţării, printr-un joc de aruncare a unei mingi mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă
mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea
răspunde şi apoi aruncă mai departe altui coleg, adresând o nouă întrebare. Elevul care nu cunoaşte
răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia
de a mai pune o întrebare, aruncând mingea. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit
că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favorea celui căruia i-a adresat
întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns,
conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se
verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către
profesorul ce asistă la joc a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-
ancoră.
Pot fi sugerate următoarele întrebări:
 Ce ştii despre ..........................?
  Care sunt ideile principale ale textului ?
 Ce ai înţeles din acest mesaj ...?
 Care este importanţa faptului că..?
 Cum justifici faptul că......?
 Care sunt consecinţele faptului ....?
 Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată..?
 Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus...?
 Ce ţi-a părut mai dificil..?
 Ce ţi s-a părut mai interesant..?
 De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat ?
Această metodă are rolul de a realiza un feed-back rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin
stresant decât metodele clasice de evaluare. Elevii sunt încântaţi de această metodă – joc de
constatare reciprocă a rezultatele obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi ca o
strategie de învăţare ce îmbină cooperarea cu competiţia.
Este o metodă care permite reactualizarea şi fixarea cunoştiinţelor dintr-un domeniu, pe o
temă dată. Exersează abilităţile de comunicare intrpersonală, capacităţile de a formula întrebări şi
de a găsi cel mai potrivit răspuns. Antrenaţi în acest joc cu mingea, chiar şi cei mai timizi elevi se
simt încurajaţi şi participă cu plăcere la activitate.

Tehnica “ciorchinelui”
Este o tehnică de predare - învăţare care încurajează elevii să gândească liber şi deschis.
Ciorchinele este un “braistorming necesar”, prin care se stimulează evidenţierea legăturilor,
conexiunilor dintre idei. Este o modalitate de a construi sau realiza asociaţii noi de idei sau de a
releva noi sensuri ale ideilor.
Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva paşi. În formă imperativă,
paşii de urmat presupun respectarea următoarelor prescripţii:
 Scrieţi un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei, al unei hârtii de phlipchart
sau al unei pagini de caiet;
 Începeţi să scrieţi cuvinte sau sintagme care vă vin în minte în legătură cu tema sau
problema scrisă în mijloc;
 Legaţi cuvintele sau ideile produse de cuvântul sau sintagma iniţială, stabilită ca punct
de plecare, prin trasarea unor linii care evidenţiază conexiunile dintre idei ;
 Scrieţi toate ideile care vă vin în minte în legătură cu tema propusă;
Reguli pentru utilizarea ciorchinelui :
1. Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuţie.
2. Nu evaluaţi ideile produse, ci doar notaţi-le.
3. Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vinîn minte sau pănă expiră timpul alocat.
4. Lăsaţi să apară cât mai multe idei şi variate conexiuni între idei .
Ciorchinele este o tehnică flexibilă care poate fi utilizată atât individual cât şi ca activitate în
grup.Tehnica ciorchinelui poate fi folosită în special în faza de evocare dar şi în cele de
realizarea sensului şi de reflecţie. În etapa de reflecţie se utilizează adesea ciorchinele revizuit,
în care elevii sunt ghidaţi, prin intermediul unor întrebări.
Adesea poate rezulta un ciorchine cu mai mulţi sateliţi.
Tehnica ciorchinelui poate fi folosită în utilizată şi în mod liber, fără nici un fel de restricţii.

Tehnica LOTUS (Floare de nufăr)

Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o
temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc
în jurul celei principale, asemenea petalelor florii de nufăr.
Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale , urmând ca apoi ele să devină la
rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme
centrale se vor construi câte alte 8 idei secundare. Astfel pornind de la o temă centrală, sunt
generate noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.
Etapele tehnicii florii de nufăr
1. Construirea diagramei;
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Acestea se trec în
cele 8 “petale” sau cercuri ce înconjoară tema centrală, în sensul acelor de ceasornic.
4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane sau flori de
nufăr.
5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în
diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe flori de nufăr.
6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de
vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studiu
în lecţiile viitore.
Tehnica Lotus poate fi aplicată cu succes atât la elevi cât şi la adulţi. Este compatibilă cu multe
domenii de activitate şi poate fi un excelent mijloc de stimulare a creativităţii elevilor şi de
activizare a energiilor, capacităţilor şi structurilor cognitive.

Explozia stelară sau Starbursting

Explozia stelară ca şi denumire vine din englezescul “star”=stea şi “burst”= a exploda; este o
metodă nouă de dezvoltare a creativităţii.
Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară.
Cum se procedează
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se înşiră cât mai multe întrebări care au
legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul : Ce ? Cine? Unde? De ce?
Când?
Lista de întrebări iniţiale poate genera altele neaşteptate care, posibil, solicită o şi mai mare
concentrare pentru a răspunde la ele.
Organizată în grup, explozia stelară facilitează participarea întregului colectiv.
Etapele metodei:
1. Propunerea unei probleme;
2. Organizarea colectivului în grupuri preferenţiale;
3. Munca în echipă pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări;
4. Comunicarea rezultatelor muncii de grup;
5. Evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în cooperare;
Metoda exploziei solare este uşor de aplicat oricărei vârste şi unei palete largi de domenii.
Metoda “Schimbă perechea”sau SHARE – PAIR CIRCLES
Metoda are la bază munca elevilor sau adulţilor în perechi; se împarte clasa în două grupe
egale ca număr de participanţi; se formează două cercuri concentrice , elevii find faţă-n faţă
pe perechi. Profesorul adresează o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare
pereche discută şi apoi comunică ideile. Cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de
ceasornic, realizându-se astfel schimbarea partenerilor în perechi.
Etapele metodei:
1. Etapa organizării colectivului în două grupe egale
Fiecare cursant ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul din exterior.
Profesorul poate să lase cursanţilor libertatea de a-şi alege locul sau poate organiza
colectivul . Aceştia vor număra din doi în doi. Astfel, cei cu numărul 1 se vor aşeza în
cercul din interior cu faţa la exterior, iar cei cu numărul 2 în cercul exterior cu faţa către
 cursanţii din cercul interior.
2. Etapa prezentării şi explicării problemei
3. Etapa de lucru în perechi
Cursanţii lucrează doi câte doi pentru câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior
se mută un loc mai la dreapta pentru a schimba partenerii, realizând asfel o nouă pereche.
Jocul se poate continua până când se ajunge la partenerii iniţiali sau se termină întrebările.
4. Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor
Avantajele metodei Share –Pair Circles:
 este o metodă interactivă de grup, care stimulează participarea tuturor
cursanţilor la activitate;
 cursanţii au posibilitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii colectivului;
 stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înţelegerea şi toleranţa faţă
de opinia celuilalt;
 este o metodă uşor de aplicat la orice vârstă şi adaptabilă oricărui domeniu şi
obiect de învăţământ;
 dezvoltă inteligenţa logico-matematică, inteligenţa interpersonală ce crează
oportunităţi în munca colectivă.

Metoda (tehnica) focus grup constă în focalizarea discuţiilor asupra unei probleme, cu
scopul de a dezvolta o construcţie de grup bazată pe interacţiunea şi influenţarea reciprocă a
membrilor grupului.
În cadrul metodei, interacţiunea se realizează atât la nivelul gruplui (6-12 membri) cât şi între
grupuri, după ce, în prealabil, au fost stabilite: tema/problema, obiectivele urmărite şi
întrebările generatoare ale discuţiilor ce vor conduce în final la conturarea unor soluţii, care îi
ajută pe participanţi să înveţe lucruri noi într-un anumit domeniu.
Conversaţia se desfăşoară într-o atmosferă relaxată. Rolul moderatorului din cadrul grupului
este acela de a ajuta membrii acestuia să fie deschişi să emită idei, să reflecteze şi să ia în
considerare alternative, lucru faclitat de utilizarea unui ghid de interviu.Toată discuţia este
înregistrată, iar raportul rezultatelor nu este unul cantitativ, ci cuprinde soluţii la temele propuse
şi perspective de rezolvare a acestora.