Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – metoda piramidei

Metoda piramidei sau a ,,bulgărelui de zăpadă” are la bază împletirea activității

individuale cu cea desfășurată în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activității
fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la
rezolvarea unei sarcini sau a unei probleme date (Oprea, 2007).

Etape:
Faza introductivă: sunt prezentate datele problemei de către cadrul didactic.
Faza lucrului individual:
- într-un interval de cinci minute, fiecare elev încearcă să soluționeze problema,
lucrând singur;
- elevii notează întrebările ce apar în legătură cu problema luată în studiu.
Faza lucrului în perechi:
- elevii formează perechi și discută soluțiile identificate în etapa anterioară;
- elevii solicită colegilor răspunsuri la întrebările identificate anterior.
Faza reuniunii în grupe mai mari:
- perechile se reunesc și alcătuiesc două grupe mari, cu număr egal de participanți;
- se discută soluțiile de rezolvare a problemei identificate în etapa a treia;
- se găsesc răspunsuri la întrebările nesoluționate.
Faza raportării soluțiilor în colectiv:
- se analizează, la nivelul întregii clase, soluțiile găsite;
- soluțiile pot fi scrise pe tablă pentru a putea fi văzute de toți și comparate unele cu
celelalte;
- se dau răspunsuri la întrebările nesoluționate, de data aceasta cu ajutorul cadrului
didactic.
Faza decizională:
- se alege soluția cea mai potrivită de rezolvare a problemei;
- se formulează concluzii cu privire la demersurile elevilor.

Avantaje:
- dezvoltă învățarea prin cooperare;
- stimulează manifestarea spiritului de echipă;
- dezvoltă capacitățile comunicaționale;
- dezvoltă capacitatea de analiză, de argumentare;
- sporește încrederea în forțele proprii.

Limite:
- contribuția fiecărui participant poate fi greu de apreciat;
- lipsa implicării din partea unor elevi și transferul responsabilităților acestora către
colegi.
 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) –metoda “P. R. E. S. ”

Formula “P. R. E. S. ” este o metodă utilă de desfăşurare a discuţiilor pe teme

controversate care vă poate ajuta să vă manifestaţi poziţia sau opinia cu privire la
problema dată.

Obiective:

 Această metodă îi ajută pe elevi să-şi înţeleagă gîndurile, să rostească şi să-şi

prezinte opiniile clar şi concis.
PROCEDURA:

 Afişaţi posterul care prevede cei 4 paşi ai metodei "P.R.E.S."

P. - Exprimaţi-vă punctul de vedere.

R. - Faceţi un raţionament (judecată) referitor la punctul de vedere.

E. - Daţi un exemplu pentru clarificarea raţionamentului (judecăţii) dvs.

S. - Faceţi un rezumat/sumar al punctului dvs de vedere.

 Clarificaţi paşii şi răspundeţi la întrebări.

Pentru a înţelege paşii urmăriţi exemplul:

P. – Eu sunt de părere că fumatul dăunează sănătăţii.

R. – Societatea Americană pentru combaterea cancerului a stabilit că fumatul este
unul din
principalii factori cancerigeni.
E. – Unchiul meu a murit de cancer. Medicii au stabilit că fumatul a fost cauza
principală a apariţiei cancerului.

S. – Iată de ce eu sunt de părere că fumatul dăunează sănătăţii.

 Rugaţi cîţiva elevi să încerce să folosească formula în baza oricărui subiect ales de ei.
 Verificaţi înţelegerea.
 Rugaţi elevii să-şi exprime punctele de vedere vis-a-vis de unul şi acelaşi subiect.
 Începeţi activitatea cînd toţi studenţii au înţeles formula.
 AVANTAJE:

 structurează discuţiile pe teme controversate,

 dezvoltă la maximum capacitatea de argumentare,
 îi învaţă pe elevi că orice părere trebuie argumentată.
 LIMITE:

 uneori elevii pot să nu găsească exemplul necesar pentru a clarifica

raţionamentul (argumentul) adus şi invers ei por găsi un exemplu însă nu pot
face raţionamentul necesar.
 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – ghidul de anticipație
Este o tehnică menită ,, să readucă în mintea elevilor cunoștințe anterioare legate de o
anumită temă, să le stârnească interesul și să îi determine să-și stabilească scopuri pentru
investigația pe care urmează să o realizeze.” (Steele, Meredith, Temple)
Etape:
1. Reactualizarea cunoștințelor și stabilirea scopurilor:
- reactualizarea cunoștințelor anterioare ale elevilor în ceea ce privește tema pusă în
discuție;
- stabilirea scopurilor pentru investigația ce urmează a fi realizată.
2. Prezentarea termenilor-cheie:
- cadrul didactic alege patru-cinci termeni-cheie, pe care îi notează pe tablă.
3. Gruparea elevilor în perechi
4. Anticiparea (identificarea relațiilor):
- li se solicită elevilor, timp de cinci minute, să decidă prin brainstorming, ce relație
poate exista între acești termeni și cum vor fi puși ei în relație în textul pe care urmează
să-l citească.
5. Lectura textului și controlul
- în momentul în care perechile ajung la o concluzie privind relația dintre termeni,
cadrul didactic le cere să citească textul cu atenție, pentru a putea vedea dacă termenii
apar în relația anticipată de ei.
Avantaje:
 dezvoltarea capacității de anticipare;
 valorificarea cunoștințelor anterioare ale elevului;
 dezvoltarea capacităților de comunicare și de lucru în perechi;
 valorificarea întregii experiențe anterioare a elevului;
 dezvoltarea gândirii și a operațiilor acesteia.
Limite:
 lipsa exercițiului poate conduce la ineficiența tehnicii, la primele aplicări;
 cadrul didactic trebuie să aleagă cu grijă termenii-cheie, pentru că pot apărea
dificultăți în a stabili relații între aceștia.
 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – tehnica ciorchinelui
(clustering)
 Ciorchinele este o tehnică eficientă de predare-învățare care încurajează elevii să
gândească liber și deschis.
 Ciorchinele este un tip de ,,brainstorming” prin care se stimulează evidențierea
legăturilor dintre idei; reprezintă o modalitate de a construi sau realiza asociații noi
de idei sau de a revela noi sensuri ale ideilor.
 Ciorchinele este o ,,strategie de găsire a căii de acces la propriile cunoștințe,
înțelegeri sau convingeri legate de o anumită temă” (Steele, Meredith, Temple).
Etape:
1. Prezentarea cuvântului-cheie sau a propoziției-nucleu – cadrul didactic scrie un
cuvânt sau o propoziție-nucleu în mijlocul tablei.
2. Explicarea regulilor pe care le presupune tehnica – cadrul didactic le oferă
elevilor explicațiile necesare; îi încurajează pe elevi să scrie cuvinte sau sintagme în
legătură cu tema pusă în discuție.
3. Realizarea propriu-zisă a ciorchinelui – cadrul didactic le cere elevilor să lege
cuvintele sau ideile produse de cuvântul sau propoziția-nucleu prin linii care
evidențiază conexiunile între acestea, realizând astfel o structură în formă de
ciorchine.
4. Reflecția asupra ideilor emise și conexiunilor realizate.
Reguli:
- notarea tuturor ideilor legate de tema respectivă;
- lipsa judecății ideilor expuse;
- dintr-o idée dată pot apărea alte idei, astfel se pot construi ,,sateliți” ai ideii
respective;
- apariția legăturilor numeroase și variate între idei.
Avantaje:
- fixarea ideilor și structurarea informațiilor;
- înțelegerea ideilor;
- poate fi aplicată atât individual (chiar și la evaluare), cât și la nivelul întregii clase,
pentru sistematizarea și consolidarea cunoștințelor;
- în etapa de reflecție, elevii pot fi ghidați, prin intermediul unor întrebări, în ceea ce
privește gruparea informațiilor în funcție de anumite criterii.
Limite:
- enunțarea unor idei și urmarea unor piste nerelevante pentru tema propusă;
- timpul îndelungat necesar pentru aplicare;
- posibila implicare inegală a elevilor în activitate.
Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – metoda FRISCO
Această metodă are la bază interpretarea de către participanți a unui rol specific, care să
acopere o anumită dimensiune a personalității, abordând o problemă din mai multe
perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul
conservatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului.
Scopul acestei metode este acela de a identifica problemele complexe și dificile și de a le
rezolva în mod eficient.

Etape:
Identificarea problemei: cursanții și formatorul identifică o problemă și o propun spre
analiză.
Organizarea colectivului:
- în această etapă se stabilesc rolurile – conservatorul, exuberantul, pesimistul și
optimistul – și cine va interpreta aceste roluri;
- rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor numeroase, același rol
poate fi jucat de mai mulți participanți concomitent, aceștia formând o echipă.
Dezbaterea colectivă:
- conservatorul are rolul de a aprecia meritele soluțiilor vechi, pronunțându-se
pentru menținerea lor, fără a exclude, însă, posibilitatea unor eventuale îmbunătățiri;
- exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplicat în
practică, asigurând un cadru imaginativ-creativ, inovator și stimulându-i pe ceilalți
participanți să privească astfel lucrurile;
- pesimistul este cel care nu are o părere bună despre ce se discută, cenzurând ideile
și soluțiile inițiale propuse. El relevă aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiri;
- optimistul combate ideile enunțate de pesimist, încurajând participanții să vadă
lucrurile dintr-o perspectivă reală, concretă și posibil de realizat. El găsește fundamentări
realiste și posibilități de realizare a soluțiilor propuse de către exuberant și stimulează
participanții să gândească pozitiv.
Faza sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite:
- sistematizarea ideilor principale;
- formularea concluziilor cu privire la modul de soluționare a problemei inițiale.
Avantaje:
- manifestarea capacității empatice și a spiritului critic;
- dezvoltarea gândirii, imaginației, creativității;
- exersarea capacității de comunicare;
- dezvoltarea capacității de argumentare și contraargumentare, conform rolului
deținut;
- dezvoltarea capacității de relaționare a participanților;
- dezvoltarea respectului față de opiniile celorlalți;
- formarea și dezvoltarea capacității de luare a deciziilor.
Limite:
- posibilitatea apariției unor conflicte între elevi;
- imposibilitatea găsirii unor soluții adecvate de rezolvare a problemei, conform
rolului jucat;
- neimplicarea tuturor elevilor, în măsură egală, în cadrul activității.
Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Explozia stelară
Este cunoscută și sub numele metoda starbusting și desemnează o metodă similară brainstorming-ului,
cu care, totuși, nu se confundă, deși presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și stimulează
crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie, apoi se înșiră în dreptul conceptului respectiv cât
mai multe întrebări care au legătură cu el. La început se vor utiliza întrebări uzuale de tipul: Cine?, Ce?,
Când?, Unde?, Din ce cauză?, care, ulterior, pot da naștere altor întrebări complexe.

Etape:
1. Propunerea problemei
2. Organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o foaie
de hârtie
3. Elaborarea, în fiecare grup, a unei liste cu întrebări diverse, care au legătură cu problema
de discutat
4. Comunicarea rezultatelor activității de grup
5. Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă

Avantaje:
- este una dintre cele mai relaxante și mai plăcute metode didactice;

- stimulează creativitatea individuală și de grup;

- este ușor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârsta sau de caracteristicile
individuale ale elevilor;

- dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție;

- creează posibilitatea contagiunii ideilor;

- dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup, dar și abilitățile de lucru în echipă;

- pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuție;

- nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp pentru explicații prealabile, întrucât este
foarte ușor de înțeles de către toți elevii.

Limite:
- necesită timp îndelungat pentru aplicare;

- lipsa implicării din partea unor elevi.

Cine?

Din ce cauză? Ce?

Unde? Cînd?
Metode și tehnici bazate pe experiență – Jurnalul cu dublă intrare
Este o tehnică prin care cursanții stabilesc o legătură între text și propria experiență și cunoaștere

Pași de parcurs:

1. Lectura textului – cursanții sunt solicitați de către formator să citească cu atenție un anumit text

2. Alegerea unui fragment semnificativ – fiecare cursant va alege din textul respectiv un fragment
care a avut o influență semnificativă asupra sa ( a avut ecou în experiența personală sau contrazice
informațiile sale anterioare în ceea ce privește acea problemă).

3. Realizarea jurnalului cu dublă intrare – cursanții vor primi o fișă care este împărțită în două
coloane: pe prima coloană cursantul va descrie fragmentul ales, pentru ca pe cea de-a doua
coloană să noteze comentariile, impresiile personale referitoare la fragmentul respectiv; pentru
completarea celei de-a doua coloane sunt utile câteva întrebări:Care este motivația alegerii
fragmentului respectiv? Ce conexiuni se pot realiza între respectivul fragment și experiența
proprie? Care sunt nelămuririle în ceea ce privește acel text?

Avantaje:
- dezvoltarea capacității de înțelegere a unui text;

- dezvoltarea gândirii;

- participarea activă a elevilor în actul lecturii;

- valorificarea experiențelor personale ale fiecărui elev.

Dezavantaje:
- riscul neimplicării unor elevi în activitate;

- lipsa exercițiului prealabil poate duce la eșecul tehnicii.

 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Știu/Vreau să știu/Am învățat
Etape:
1. Prezentarea temei activității
2. Împărțirea colectivului de elevi în grupe:
- cadrul didactic împarte clasa pe grupe/perechi, cerându-le elevilor să întocmească o listă cu tot
ceea ce știu despre tema dată.

3. Împărțirea fișelor-suport:
- elevii primesc fișe pe care este prezentat un tabel:

ȘTIU VREAU SĂ ȘTIU AM ÎNVĂȚAT

4. Completarea coloanelor ,,Știu” și ,,Vreau să știu” de pe fișele-suport:

 În prima coloană elevii notează informațiile pe care grupele/perechile le consideră cunoscute.
Acest lucru presupune realizarea unui brainstorming în ceea ce privește cunoștințele pe care elevii
déjà le posedă în legătură cu subiectul pus în discuție. Tot în această etapă are loc o activitate de
categorizare. Solicitându-i pe elevi să identifice lucrurile pe care le știu, îi ajutăm să-și îndrepte
atenția și asupra acelor lucruri pe care nu le știu.
 În a doua coloană elevii vor nota întrebările care apar în legătură cu tema abordată. Aceste
întrebări au un rol semnificativ în orientarea și personalizarea lecturii. În această etapă se poate
implica și cadrul didactic.
5. Lectura individuală a textului:
- elevii vor citi individual textul.

6. Completarea coloanei ,,Am învățat” de pe fișele-suport:

- în a treia coloană se trec răspunsurile găsite în text la întrebările formulate anterior;

- elevii vor bifa acele întrebări care și-au găsit răspunsul în urma lecturii textului.

7. Compararea cunoștințelor anterioare cu întrebările și răspunsurile primite

8. Etapa discuțiilor finale și a concluziilor
Avantaje:
- realizarea unor lecturi active;

- dezvoltarea și exersarea capacității de categorizare;

- creșterea motivației pentru implicarea elevilor în activitate;

- stimularea creativității elevilor;

- retenție bună a cunoștințelor prezentate în cadrul textului.

Limite:
- dificultăți în formularea unor întrebări relevante în legătură cu tema propusă;

- cadrul didactic trebuie să-și exercite foarte bine rolurile de organizator și facilitator, astfel încât
activitatea să poată parcurge toate etapele și să-și atingă obiectivele;

- poate fi obositoare și solicitantă pentru participanți.

 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – metoda SINELG
(Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și Gândirii)

Etape:
Prezentarea temei și a textului ce urmează a fi lecturat
Inventarierea cunoștințelor déjà posedate în legătură cu textul:
- înainte de începerea lecturii, elevilor li se cere să noteze tot ceea ce cred că știu referitor la ceea ce
va fi prezentat în text.
Notarea ideilor:
- ideile sunt notate de către moderator la tablă sau pe flip-chart.
Lectura textului:
- Elevii primesc textul pe care îl au de lecturat. Lectura trebuie să fie însoțită de adnotări marginale cu
anumite semnificații:
- semnul ,,√” (bifă) – conținutul confirm cunoștințele sau opiniile elevului;
- semnul ,,-” (minus) – conținutul textului infirm opiniile lor;
- semnul ,,+” (plus) – informația citită este nouă;
- semnul ,,?” (semnul întrebării) – se consider că un anumit aspect este tratat confuz sau există un
anumit aspect despre care elevii ar dori să afle mai multe informații.
Realizarea unui tabel sintetic, cu rubricile:
√ - + ?
cunoștințe confirmate cunoștințe infirmate cunoștințe noi, cunoștințe incerte,
de text de text neîntâlnite până acum confuse, care merită să
fie cercetate

Înțelegerea (realizarea sensului) și monitorizarea înțelegerii:

- elevii trebuie să realizeze o monitorizzare a propriei înțelegeri, introducând noile informații în
schemele de cunoaștere pe care déjà le posedă;
- elevii realizează corelații între noile informații și cele cunoscute;
- se încurajează stabilirea de scopuri, analiza critică, analiza comparativă și sinteza.
Reflecția:
- în această etapă se revine la ideile emise la începutul activității;
- au loc discuții în legătură cu acestea (ce idei au fost confirmate, ce idei au fost infirmate);
- elevii își consolidează cunoștințele noi și își restructurează active corpusul cunoștințelor déjà
cunoscute, în vederea integrării noilor concepte;
- în această etapă se însușesc cu adevărat cunoștințele noi, are loc procesul învățării durabile.
Discuții finale
Avantaje:
 implicarea activă a elevilor în actul învățării;
 dezvoltarea creativității participanților (în timpul primei etape);
 realizarea unei lecture profunde, conștiente;
 formarea și dezvoltarea capacității reflective;
 dezvoltarea capacităților de transfer și de reorganizare a cunoștințelor;
 înțelegerea textului lecturat;
 monitorizarea nivelului de înțelegere pe parcursul lecturii textului;
 restructurarea cunoștințelor, prin intermediul comparației între ideile exprimate în text cu cele
deținute déjà de către elevi etc.
Limite:
 lipsa de concentrare a elevilor poate duce la eșecul metodei;
 apariția unor ambiguități, confuzii.
 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Cubul
Valorizează activitățile și operațiile de gândire implicate în învățarea unui conținut.

Se folosește în scopul explorării unui subiect din mai multe perspective.

Oferă o abordare complexă și integratoare.

Etape:
1. Propunerea temei activității
2. Împărțirea colectivului de elevi în 6 grupuri
3. Oferirea de explicații elevilor:
- cadrul didactic va construi, singur sau împreună cu elevii, un cub din hârtie pe care va nota
cerințe, folosind fiecare dintre cele șase suprafețe ale acestuia:Descrie!, Compară!, Asociază!,
Analizează!, Aplică! și Argumentează pro şi contra!
4. Rezolvarea sarcinilor activităţii:
- fiecare dintre cele 6 grupuri va trata tema propusă dintr-o anume perspectivă, astfel:

Grupa 2: descrie

Grupa 2: compară

Grupa 3: asociază

Grupa 4: analizează

Grupa 5: aplică

Grupa 6: argumentează pro şi contra

5. Prezentarea temei din perspective fiecăruia din cele 6 grupuri

- fiecare grup prezintă tema din perspectiva pe care a abordat-o

6. Discuţii finale în legătură cu tema abordată

Avantaje ale metodei:
 Dezvoltarea capacităţilor de analiză, sinteză, aplicare, transfer, argumentare ale elevilor;
 Formarea unei imagini globale asupra problemei abordate;
 O mai bună înţelegere a problemei abordate, având în vedere cele şase perspective luate în calcul;
 Motivarea elevilor pentru participarea la activitate;
 Activizarea elevilor;
 Dezvoltarea capacităţilor comunicaţionale.
Limite:
 Având în vedere faptul că fiecare grupă are de abordat o altă perspectivă, este posibilă tratarea
superficială a celorlalte perspective propuse;
 Consum mare de timp;
 Posibilitatea apariţiei dezordinii în timpul activităţii;
 Neimplicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor din cadrul fiecărui grup.
 Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Tehnica
6/3/5 (brainwriting)
Este asemănătoare brainstorming-ului, numai că se realizează în scris. Ideile noi se scriu pe foile de
hârtie care circulă între participanți.

Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există 6 participanți în grupul de lucru, care notează pe o foaie de
hârtie câte 3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute.

Etape:
1. Împărțirea clasei în grupe
2. Formularea problemei și explicarea modalității de lucru:
- fiecare grupă primește câte o fișă de lucru împărțită în trei coloane, astfel:

PROBLEMA:
Ideea Ideea Ideea
1 2 3
Cursant
1
Cursant
2
Cursant
3
Cursant
4
Cursant
5
Cursant
6

3. Desfășurarea activității de grup:

- pentru problema dată, fiecare dintre 6 participanți are de notat pe fișă 3 soluții, într-un timp
maxim de 5 minute;

- fișele migrează apoi de la stânga la dreapta, până ajung la posesorul inițial;

- cel care a primit foaia colegului din stânga citește soluțiile déjà notate și încearcă să le codifice în
mod creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătățindu-le și reconstruindu-le continuu.

4. Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune

Avantaje:
 stimularea creativității;
 dezvoltarea gândirii critice și a capacității de argumentare;
 participarea activă a tuturor elevilor/cursanților, chiar și a celor introvertiți;
 formarea și dezvoltarea capacității reflective;
 stimularea participanților în a realiza analize, comparații, generalizări;
 combinarea muncii individuale cu cea pe grupe;
 reducerea timpului de aplicare, în comparație cu brainstorming-ul:
Limite:
 posibilitatea apariției unor ,,timpi morți” pentru membrii grupurilor, în momentul în care fișa de
brainwriting se află la un alt membru;
 apariția unor fenomene de contagiune negativă a ideilor și a unui blocaj creativ;
 se neglijează tratarea diferențiată a elevilor, pentru că unii au nevoie de mai mult de 5 minute
pentru a găsi soluții creative și valoroase.
Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Brainstorming-ul
Metoda brainstorming-ului (asalt de idei, furtună în creier) are drept scop emiterea unui număr cât mai
mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în vederea obținerii, prin
combinarea lor, a unei soluții complexe, creative, de rezolvare a problemei puse în discuție.
Este o metodă de rezolvare creativă a problemelor, inițiată de A. Osborn în 1948.
Această metodă se bazează pe patru principii fundamentale:
- căutarea în voie a ideilor;
- amânarea judecății ideilor;
- cantitatea mare de idei;
- schimbul fertil de idei.
Se desfășoară în cadrul unui grup de participanți nu foarte numeros (maxim 30 de elevi/cursanți), iar
profesorul trebuie să-și asume rolul de moderator.
Durata optimă pentru o ședință de brainstorming este de 20-45 de minute.
În cadrul brainstorming-ului se respectă un set de reguli foarte importante:
toate ideile au caracter de cunoștințe și vor fi tratate ca atare de către participanți;
exprimarea ideilor mai neobișnuite de către participanți va fi încurajată de moderatorul discuțiilor;
nu se va critica nicio sugestie;
se încurajează combinațiile de idei,
regulile activității de brainstorming vor fi afișate într-un loc de unde să poată fi văzute de către toți
participanții;
momentele de tăcere (inevitabile) vor fi depășite de moderator prin refocalizarea pe o idée emisă
anterior, cerând participanților extinderea, modificarea/remodelarea acesteia;
se solicită idei membrilor ,,tăcuți” ai grupului, ceea ce-i investește pe aceștia cu structură de rol și de
putere;
se pot folosi pauzele cu rolul de a remotiva discuția;
calitatea este mai puțin importantă decât cantitatea, dar aceasta nu trebuie să-i oprească pe membrii
grupului să gândească creativ și inteligent.
Etape:
Etapa de pregătire care cuprinde:
- faza de organizare;
- faza de antrenament creativ;
- faza de pregătire a ședinței.
Etapa productivă, de emitere de alternative creative:
- stabilirea temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
- faza de soluționare a problemelor formulate.
Etapa selecției ideilor emise, care favorizează gândirea critică:
- analiza listei de idei emise și evaluarea gândirii critice;
- faza optării pentru soluția finală.
Avantaje:
 stimularea creativității;
 dezvoltarea gândirii critice și a capacității de argumentare;
 dezvoltarea competențelor de comunicare;
 formarea și dezvoltarea capacității reflective;
 participarea activă a tuturor elevilor/cursanților;
 sporirea încrederii în sine și a spiritului de inițiativă;
 dezvoltarea unui climat educațional pozitiv.
Limite:
 consum mare de timp;
 reușita metodei depinde de calitățile moderatorului de a conduce discuția în direcția dorită;
 poate fi obositoare și solicitantă pentru participanți;
 propune soluții posibile de rezolvare a problemei, nu și o rezolvare efectivă a acesteia.

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Creioanele la mijloc

Reprezintă o tehnică de învățare prin colaborare, care asigură, o dată în plus, implicarea fiecărui elev în
activitatea de grup.
Etape:
1. Constituirea grupurilor de învățare prin colaborare
- se formează grupuri compuse din 3-7 membri.
2. Precizarea sarcinii de învățare și a regulilor specifice activității în grup
- se specifică sarcina de lucru;
- se anunță regulile ce trebuie respectate:
expunerea ideilor de către fiecare elev din grupul de învățare prin colaborare este însoțită de plasarea
creionului pe masă (bancă);
elevul care a luat cuvântul o dată, nu mai are dreptul să intervină decât după ce toate creioanele se află
pe masă (în acest moment fiind evident faptul că fiecare membru al grupului a avut prilejul să-și
exprime punctul de vedere asupra temei dezbătute sau problemei propuse spre rezolvare);
toți membrii grupului sunt egali și nimeni nu are voie să domine.
3. Cooperarea pentru realizarea sarcinii de învățare
- elevii se implică în mod egal și colaborează pentru realizarea sarcinii propuse, respectând regulile
menționate de către professor.
4. Prezentarea și evaluarea rezultatelor învățării
- se prezintă rezultatele/produsele fiecărui grup de învățare prin colaborare;
- tehnica poate dobândi și valențe evaluative, caz în care profesorul poate alege un creion și poate
întreba în ce a constat contribuția posesorului acelui creion la rezolvarea sarcinii de lucru.
Avantaje:
- formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
- dezvoltarea competențelor de relaționare;
- dezvoltarea competențelor de comunicare;
- participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse;
- stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
- formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
- dezvoltarea capacității argumentative;
- dezvoltarea competențelor cognitive;
- dezvoltarea inteligenței interpersonale;
- promovarea interînvățării;
- formarea și dezvoltarea capacității reflective;
- dezvoltarea gândirii critice și creative;
- dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
- consolidarea încrederii în propriile forțe;
- dezvoltarea responsabilității individuale etc.
Limite – în absența monitorizării atente:
- abordarea superficială a sarcinii de învățare;
- apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
- dependența de grup a unora dintre elevi;
- marginalizarea celor care au alte opinii;
- crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine etc.
Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Turul galeriei
Turul galeriei este o tehnică de învățare prin colaborare în cadrul căreia elevii, divizați în microgrupuri,
lucrează la rezolvarea unei probleme controversate ce are mai multe soluții posibile.
Etape:
Constituirea microgrupurilor
- Elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri;
- Pentru fiecare grup se distribuie foi de flip-chart și markere.
Prezentarea sarcinilor de lucru
- Cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi problema pe care trebuie să o soluționeze, menționând
că rezolvarea problemei trebuie realizată pe foile de flip-chart;
- Se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii fiecărui grup va avea rolul de ghid.
Cooperarea pentru realizarea sarcinilor de lucru
- Elevii interacționează în cadrul microgrupurilor pentru a realiza sarcina propusă;
- Soluțiile se notează pe foaia de flip-chart.
Expunerea produselor
- Fiecare grup îți afișează produsul, la fel ca într-o galerie de artă (acest aspect explică și denumirea
metodei);
- Elevii care au rolul de ghid se vor plasa în locul unde este expus produsul grupului din care fac
parte.
Turul galeriei
- Membrii grupurilor vizitează galeria, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare
ghidului și pot face comentarii, pot completa ideile sau pot propune alte soluții pe care le consemnează
în subsolul foii de flip-chart.
Reexaminarea (evaluarea) rezultatelor
- Fiecare grup își reexaminează propriile produse, prin comparație cu celelalte și valorificând
comentariile vizitatorilor.
Avantaje ale metodei
- Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
- Formarea și dezvoltarea capacității reflective;
- Dezvoltarea gândirii critice;
- Stimularea creativității;
- Cultivarea respectului față de ceilalți și a toleranței;
- Formarea și dezvoltarea competențelor emoționale;
- Dezvoltarea competențelor de relaționare;
- Dezvoltarea competențelor de comunicare;
- Promovarea interînvățării și a învățării active;
- Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;
- Stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
- Formarea și dezvoltarea competențelor de evaluare și autoevaluare;
- Dezvoltarea competențelor instrumental-aplicative;
- Formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.
Limite:
- Tendința de conformare la opinia grupului;
- Tendința de dominare a grupului manifestată de anumiți elevi, erijați în lideri;
- Marginalizarea sau autoizolarea elevilor care împărtășesc alte opinii;
- Nonimplicarea unor elevi;
- Aparentă dezordine;
- Dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;
- Apariția unor conflicte între elevi;
- Generarea unei gândiri de grup etc.

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Fishbowl

(tehnica acvariului)
Tehnica acvariului sau metoda interacțiunii observate ,,urmărește ca elevii/studenții implicați să fie puși,
alternativ, în dublă ipostază: pe de o parte participanți activi la o dezbatere, pe de altă parte, observatori ai
interacțiunilor care se produc”(Pânișoară, 2008, 360)

Etape:
1. Dispunerea mobilierului – scaunele sunt așezate în două cercuri concentrice.
2. Constituirea grupurilor de participanți
- Elevii sunt invitați să aleagă scaunul unde doresc să se așeze;
- Este necesară prezența altui cadru didactic, plasat în exteriorul cercurilor, care va avea rol de observator. El
va înregistra preferințele elevilor pentru anumite locuri, va corela aceste opțiuni cu datele pe care le deține deja
despre participanți, va observa modul de soluționare a eventualelor conflicte etc.
- Participanții aflați în cercul din interior vor constitui grupul de discuție, iar cei plasați în cercul din
exterior – grupul de observatori.
3. Prezentarea sarcinilor de lucru și stabilirea regulilor
- Elevii din cercul interior vor dezbate timp de 8-10 minute, o problemă controversată;
- Se comunică elevilor din grupul de discuție câteva reguli de bază:
Susținerea unor idei pe bază de argumente;
Exprimarea acordului cu alt vorbitor impune precizarea unor argumente concrete și suficiente;
Exprimarea dezacordului presupune respectarea aceleiași condiții.
Observație: se pot stabili, de comun acord cu elevii, și alte reguli. Elevii din grupul de observatori vor primi
fișe/protocoale de observare în care vor înregistra date privind relațiile dezvoltate în cadrul grupului de discuție,
contribuția fiecărui elev din cercul interior la dezbatere, consensul sau conflictele generate de subiectul analizat,
modalitățile de surmontare a acestora, reacțiile participanților la discuție etc.
4. Realizarea sarcinilor de lucru (dezbaterea și observarea)
- Elevii din cele două grupuri realizează sarcinile distribuite: dezbaterea temei propuse, respectiv
completarea fișei/protocolului de observare.
5. Prezentarea observațiilor
- Elevii din cercul exterior prezintă datele înregistrate în fișa de observare.
6. Inversarea rolurilor (și reluarea etapelor 3-5)
- Elevii schimbă locurile;
- Se lansează o altă idee controversată pe care elevii din cercul interior trebuie să o dezbată;
- Elevii din cercul exterior primesc fișele de observare.
În funcție de apartenența la un anumit grup (grupul de discuție sau grupul de observatori), elevii vor realiza
diverse acțiuni specifice, redate astfel:
Grupul de observatori: observă, ascultă, analizează, compară, descrie, reactualizează, sintetizează, evaluează,
formulează aprecieri, expune, explică.
Grupul de discuție: ascultă activ, reflectează, analizează, compară, combină, continuă, formulează,
argumentează, rezolvă, asociază, reacționează, dezvoltă, explică, mediază, sintetizează, concluzionează.
Cadrul didactic își va asuma următoarele roluri: observator, motivator, ghid, facilitator, consultant, suporter,
mediator, coordonator etc.

Avantaje ale metodei:

- Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
- Formarea și dezvoltarea capacității reflective;
- Dezvoltarea gândirii critice și creative;
- Dezvoltarea competențelor de relaționare;
- Dezvoltarea competențelor de comunicare;
- Dezvoltarea capacităților de negociere, de mediere a conflictelor;
- Dezvoltarea inteligenței interpersonale;
- Promovarea interînvățării;
- Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;
- Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de învățare;
- Consolidarea încrederii în propriile forțe;
- Formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă etc.

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – Interviul în trei trepte

Este o tehnică de învățare prin colaborare, în care partenerii se intervievează reciproc, în legătură cu un
anumit subiect.
Etape:
Distribuția elevilor în microgrupuri
- se formează microgrupuri compuse din 3 elevi.
Precizarea temei interviului și a rolurilor implicate
- se precizează cele trei roluri pe care elevii trebuie să și le asume rând pe rând: intervievator,
intervievat, observator (motiv pentru care Interviul în trei trepte este întâlnit și sub denumirea Tehnica I
I O);
- se descrie tehnica – de exemplu, dacă inițial elevul A îl intervievează pe B, iar C înregistrează, în
scris, principalele aspect ale discuției, ulterior rolurile se schimbă, astfel încât fiecare membru al
microgrupului să exerseze cele trei roluri;
- se stabilește tema interviului în funcție de momentul aplicării acestei tehnici în cadrul lecției;
- se poate utiliza următoarea structură:
 pentru a verifica tema – Care au fost punctele cheie ale temei pe care ați pregătit-o pentru
astăzi? sau Care a fost cea mai interesantă parte a temei (sau cea mai dificilă)?;
 pentru a anticipa conținutul ce urmează a fi abordat – Ce aspecte ați dori să discutați cu referire
la această problemă? sau Ce știți déjà despre această temă?;
 pentru a împărtăși din experiența personală sau pentru a exprima opinii –Dacă v-ați putea
întoarce în trecut, ce epocă ați alege? Ce schimbări sociale ați face?;
 pentru a discuta diverse aspecte (concepte) – Cum se preocupă familia voastră de problemele
mediului? sau Care este ipoteza voastră în acest moment?;
 pentru a rezuma ceea ce s-a predat în cadrul lecției – Care vi s-a părut cea mai semnificativă
idée? De ce? sau Ce veți face pentru a aplica ceea ce ați învățat astăzi? etc.
Realizarea interviului
- membrii microgrupurilor exersează, alternativ, rolurile de intervievator, intervievat și observator,
respectând tema propusă.
Valorificarea rezultatelor interviului
- cadrul didactic poate solicita prezentarea sintetică a rezultatelor obținute în fiecare microgrup,
pentru a fi valorificate în abordarea subiectului lecției sau, în funcție de tema interviului, colectează
înregistrările scrise ale elevilor și, pe baza lor, își construiește următorul demers didactic.
Avantaje:
- formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
- dezvoltarea competențelor de relaționare;
- dezvoltarea competențelor de comunicare;
- participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor propuse;
- stimularea eforturilor de intercunoaștere și autocunoaștere;
- formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă;
- dezvoltarea capacității argumentative;
- formarea și dezvoltarea competențelor de evalure și autoevaluare;
- formarea și dezvoltarea competențelor metacognitive etc.
Limite:
- ironizarea unor elevi,
- instalarea complexului de inferioritate sau superioritate în cazul unor elevi;
- ,,contaminarea” sau gândirea asemănătoare;
- dezinteres, neseriozitate manifestată de unii elevi;
- devierea interviului de la tema propusă;
- manifestarea și preluarea unor comportamente negative etc.

Metode și tehnici de învățare prin colaborare (interactive) – mozaicul

Structurile cooperative de tip mozaic presupun formarea unor grupuri cooperative, în cadrul cărora
fiecare membru al grupului devine expert în anumite probleme specifice materialului propus spre
învățare.
Schema specifică:
- grupuri cooperative (distribuirea materialelor);
- grupuri expert (învățare și pregătire);
- grupuri cooperative (predare și verificare).
Etape de bază:
1. Formarea grupurilor cooperative și distribuirea materialelor de lucru
- Profesorul împarte tema de studiu în 4-5 subteme;
- Solicită elevilor să numere până la 4 sau 5 (în funcție de numărul de subteme) și distribuie
fiecărui elev materialul ce conține detalierea subtemei corespunzătoare numărului său; li se precizează
elevilor faptul că vor învăța și vor prezenta materialul aferent numărului lor și celorlalți colegi, fiind
responsabili de rezultatele învățării acestora;
- Fiecare grup de 4 sau 5 elevi va constitui un grup cooperativ; elevilor li se solicită să rețină grupul
cooperativ din care fac parte.
2. Formarea grupurilor de experți și pregătirea prezentărilor
- Elevii care au același număr și, respectiv, aceeași subtemă de abordat, se vor constitui în grupuri
de experți (numărul grupurilor de experți va fi același cu numărul de subteme stabilite);
- Experții studiază și aprofundează împreună materialul distribuit, identifică modalități eficiente
de ,,predare” a respectivului conținut, precum și de verificare a modului în care s-a realizat înțelegerea
acestuia de către colegii din grupul cooperativ.
3. Realizarea prezentărilor (predarea) și verificarea rezultatelor învățării
- Se reconstituie grupurile cooperative;
- Fiecare expert ,,predă” conținuturile aferente subtemei sale; modalitatea de transmitere trebuie să
fie concisă, stimulativă, atractivă;
- Fiecare membru al grupului cooperativ are sarcina de a reține cunoștințele pe care le transmit
colegii lui, experți în diferite probleme.
4. Evaluarea
- Profesorul solicită elevilor să demonstreze ceea ce au învățat;
- Evaluarea se poate realiza printr-un test, prin răspunsuri orale la întrebările adresate de profesor,
printr-o prezentare a materialului predat de colegi, prin elaborarea unui eseu etc.
Avantaje:
Dezvoltarea competențelor psihosociale;
Dezvoltarea competențelor cognitive;
Dezvoltarea competențelor de comunicare;
Dezvoltarea inteligenței interpersonale;
Promovarea interînvățării;
Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învățare;
Analiza, compararea modurilor de a învăța, a achizițiilor realizate;
Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
Dezvoltarea gândirii critice și creative;
Dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
Consolidarea încrederii în propriile forțe;
Formarea și dezvoltarea capacității reflective;
Dezvoltarea responsabilității individuale etc.
Limite (în absența monitorizării atente a lucrului în grup):
Abordarea superficială a materialului de studiu;
Înțelegerea și însușirea greșită a unor idei, concepte etc.;
Apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
Crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine etc.

Metoda “Schimbq perechea” (SHARE- PAIR CIRCLES)

Share – Pair Circles este o metodă de lucru pe perechi. Se împarte clasa în două grupe egale ca număr
de participanţi. Se formează două cercuri concentrice, elevii fiind faţă în faţă pe perechi.
Profesorul pune o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută şi apoi
comunică ideile. Cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de ceasornic, realizându-se astfel
schimbarea partenerilor în pereche. Elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Fiecare
se implică în activitate şi îşi aduce contribuţia la rezolvarea sarcinii.

ETAPELE:
1. Etapa organizării colectivului în două grupe egale.
Fiecare elev ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul exterior. Profesorul poate să lase
elevilor libertatea se a-şi alege locul sau poate organiza colectivul punând copiii să numere din doi în
doi. Astfel, cei cu numărul 1 se vor aşeza în cercul interior cu faţa la exterior, iar cei cu numărul 2 în
cercul exterior cu faţa către elevii din cercul interior. Stând faţă în faţă, fiecare elev are un partener.
Dacă numărul de elevi este impar, la activitate poate participa şi cadrul didactic sau doi elevi pot lucra în
“tandem”.
2. Etapa prezentării şi explicării problemei:
Profesorul oferă cazurile pentru studiu, problemele de rezolvat sau situaţiile didactice şi explică
importanţa soluţionării.
3. Etapa de lucru în perechi:
Elevii lucrează doi câte doi pentru câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută un loc mai la
dreapta pentru a schimba partenerii, realizănd astfel o nouă pereche. Jocul se continuă până când se
ajunge la partenerii iniţiali sau se termină întrebările.
4. Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor:
În acest moment, clasa se regrupează şi se analizează ideile emise. Profesorul face împreună cu elevii o
schemă a concluziilor obţinute.

Teme de studiu:
 Se pot da elevilor întrebări cu răspunsuri eliptice care se vor completa pe rând de către fiecare
pereche, iar în final se vor analiza toate răspunsurile şi se vor face corectări şi completări.
 Perechile pot rezolva câte o problemă de pe o fişă dată pănă la epuizarea sarcinii, iar în final se
vor citi rezolvările. Se poate da următoarea comandă (după ce elevii şi-au ocupat locurile în
cercurile concentrice): “Toţi elevii rezolvă punctul nr. 1 din fişă, timp de 5 minute.” Are loc apoi
schimbarea perechilor şi se dă următoarea comandă: “Toate perechile se concentrează la punctul
nr. 2 din fişă.” Şi aşa mai departe, până când se temină fişa de lucru. Se reface colectivul şi se
analizează pe rând răspunsurile date.

Avantajele metodei Share – Pair Circles:

 este o metodă interactivă de grup, care stimulează participarea tuturor elevilor la activitate;
 elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii colectivului;
 stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înţelegerea şi toleranţa faţă de opinia celuilalt;
 este o metodă uşor de aplicat la orice vârstă şi adaptabilă oricărui domeniu şi obiect de
învăţământ;
 dezvoltă inteligenţa logică-matematică (capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza
operaţii matematice şi a investiga ştiinţific sarcinile, de a face deducţii), inteligenţa
interpersonală ce creează oportunităţi în munca colectivă.
 Metoda „Jocului didactic”
Jocul didactic, fiind un component esenţial al complexului de metode active, reprezintă un model
specific, care presupune o îmbinare judicioasă a studiului independent cu învăţarea interdependentă,
cooperativă a învăţămîntului diferenţiat şi a celui individualizat.
Unul dintre obiectivele majore în predarea–învăţarea matematicii constă în pregătirea elevilor către
activitatea multilaterală în cotidian. Acest obiectiv poate fi realizat şi prin intermediul unor jocuri
didactice cu conţinut matematic.
La organizarea jocurilor didactice se va ţine cont de următoarele cerinţe:
Conţinutul jocului trebuie să corespundă obiectivelor lecţiei şi structurii ei.
Jocul trebuie să corespundă particularităţilor de vîrstă ale elevilor şi să fie interesant pentru ei.
Condiţiile şi regulile jocului trebuie să fie înţelese de către toţi elevii şi să nu ceară mult timp pentru
însuşire. Cu alte cuvinte, ele trebuie să fie cît mai concise.
La joc trebuie să participe toţi sau majoritatea elevilor din clasă.
Pentru a duce evidenţa participării elevilor la joc se recomandă să fie introdus un registru special.
În unele cazuri jocul didactic este doar o etapă a lecţiei. În alte cazuri lecţia întreagă este dedicată
acestei forme de instruire a elevilor.
În continuare propunem unele jocuri didactice şi recomandaţii metodice referitoare la organizarea lor.

„ Domino ”
 Se vor pregăti 20–30 de fişe. Fiecare dintre ele va fi împărţită în 2 părţi. Pe o parte se va scrie
însărcinarea, iar pe cealaltă–răspunsul la altă întrebare.
 Fişa iniţială are pe ambele jumătăţi însărcinări. Încă 2 fişe au numai răspunsurile, partea
rezervată însărcinării fiind curată.
 Jucătorii alcătuiesc un lanţ de fişe, astfel încît după o însărcinare să urmeze răspunsul corect.
 În joc este antrenată o echipă din 5–6 participanţi. Fiecare membru al echipei primeşte cîte 5–6
fişe.
 Începe jocul acel care are fişa iniţială. Dacă vreun participant nu are fişa necesară, atunci
cedează locul următorului.
 Dacă un jucător a greşit, iar ceilalţi au acţionat corect, atunci fişa curată va apărea mai degrabă
decît era programat şi echipa va pierde.

Jocul intelectual „Brainwriting” (Brainstorming scris)

 Se împarte clasa în grupe a cîte 10–15 elevi.
 Fiecare grup se aşează în jurul unei mese.
 Fiecare elev are în faţă cîte o foaie, iar în centrul mesei este una suplimentară.
 Se anunţă problema.
 Elevul care a terminat primul înlocuieşte foaia de pe masă cu foaia sa şi scrie pe ea altă
problemă.
 Următorul elev care a terminat procedează ca şi primul, numai că de această dată el găseşte pe
foaia luată de pe masă o problemă deja formulată. El adaogă o nouă problemă. Dacă doreşte,
poate continua ideea primului elev.
 Jocul continuă în acest mod pînă profesorul decide încheierea activităţii.
Avantaje:
 procedeul este mai profund decît brainstormingul oral;
 îndrăznesc şi cei timizi;
  se respectă ritmul celor lenţi, care nu se simt presaţi ca în metoda
 6–3–5;
 este mai rapid decît metoda 6–3–5; oferă o gamă mai largă şi mai variată de idei decît metoda 6–
3–5;
Dezavantaje:
- este mai lent decît brainstormingul oral;
- este mai superficial decît metoda 6–3–5.

Jocul didactic” Senectica ” (brainstormingul pe echipe).

Această activitate se fundamentează pe metoda problematizării. Ea urmăreşte realizarea procesului de
predare–învăţare prin lansarea şi rezolvarea unor situaţii de problemă. Obiectivul didactic major al
acestui joc constă în evidenţierea, în finalul activităţii, „produsului nou ”. Acesta ar fi: o nouă teoremă,
formulă, proprietate etc.
Durata şedinţei pentru clasele a X–XII e de 90 minute. Moderatorul jocului este profesorul. Pentru a
desfăşura lecţia–joc, clasa se divizează în 3–4 echipe a cîte 6–8 elevi. Fiecare echipă va activa aparte în
jurul unei mese, amplasată astfel încît echipele să nu să se încurce una pe alta în procesul discuţiilor.
Între membrii echipei nu trebuie să fie antipatii.
Fiecare echipă îşi alege:
- liderul, care organizează activitatea în echipă şi prezintă, la momentul respectiv, rezultatul
activităţii ei;
- secretarul, care notează toate ideile, propunerile, soluţiile expuse în procesul discuţiilor.
Activitatea la oră se realizează în trei etape:
I. Lucrul în echipe.
II. Prezentarea rezultatelor obţinute.
III. Sistematizarea ideilor şi determinarea rezultatul final, „produsului nou”.
La organizarea şi desfăşurarea jocului se va ţine cont de următoarele reguli:
 aprecierile critice sînt interzise: orice idee nu se respinge din start, ea numai se îmbunătăţeşte.
Nimeni nu are voie să facă observaţii negative, să se mire, să exprime îndoieli etc.
 fiecare poate să–şi expună prima idee ce i-a venit în minte–imaginaţia este total liberă, orice idee
se perfecţionează;
 se cere emiterea a cît mai multor idei;
 discuţiile, de regulă, se desfăşoară pînă se epuizează toate ideile;
 sînt încurajate ideile derivate din ideea propusă, combinările de idei, pentru a obţine o idee mai
bună;
 toate ideile se notează (de către secretar), se discută, se analizează, se concretizează;
 în rezultatul discuţiilor se formulează ideea principală, evidenţiată de către echipă;
 liderul prezintă clasei rezultatul activităţii echipei.

Mobilizarea participanţilor la ”asaltul de idei” se face, de regulă, înainte de ora fixată. În perioada
pregătitoare elevii vor repeta materia indicată de către profesor, vor rezolva problemele propuse la tema
respectivă.

Jocul intelectual “Brain ring”

Se desemnează următoarele roluri:

1. clasa se divizează în 4 echipe a cîte 6–8 elevi; fiecare echipă îşi alege căpitanul şi denumirea sa.
Căpitanul organizează activitatea în echipă şi răspunde de respectarea regulilor jocului;
2. experţii–2 dintre cei mai buni elevi la obiectul dat;
3. coordonatorul jocului este profesorul.
Amenajarea clasei. Pentru fiecare echipă este repartizată cîte o masă. Mesele sunt aranjate în formă
de semicerc; grupul de experţi va lucra la o masă separată, astfel încît să vadă echipele şi tabla pe care
vor fi prezentate rezultatele echipelor.
Mijloace de învăţămănt: grafoproiector, cronometru, poster, marcher.
 Profesorul pregăteşte enunţurile pentru joc; ghidează realizarea scenariului şi evaluează în final atît
activitatea echipelor, cît şi a experţilor (vezi tabelul de mai jos).
Fiecare enunţ se consideră o rundă. Profesorul formulează problema. Toţi elevii o rezolvă. Pentru
pregătirea răspunsului coordonatorul indică perioada de timp ( 1–4 min.) în funcţie de gradul de
complexitate a problemei (testului).
Va răspunde echipa care a declarat prima printr-un semn oarecare că este gata. Răspunsul se
pregăteşte în echipă, dar răspunde un membru al ei. După ce acesta a răspuns, el nu are dreptul să
răspundă a doua oară pînă cînd n-au răspuns ceilalţi membri ai echipei. Încălcarea acestei reguli se
penalizează cu 3 puncte. Profesorul fixează un sistem de penalizare.
De exemplu: pentru gălăgie–1 punct; pentru şoptire–2 puncte; pentru contradicţii neîntemeiate cu
experţii–2 puncte, pentru încălcarea regulilor jocului–3 puncte etc.
Tehnologia este următoarea: răspunde membrul echipei care a declarat prima că este gata să
răspundă (toate discuţiile în grupuri se termină). Apoi experţii determină (deci experţii trebuie să rezolve
mai repede) dacă este corect sau nu răspunsul. Dacă răspunsul este incorect sau incomplet, va răspunde
altă echipă (exclusiv cea care a răspuns–această echipă nu are dreptul nici să răspundă, nici să
completeze). Fiecare echipă (în afară de cea care a răspuns) are dreptul la completări, pentru care se
acordă puncte. Numărul de puncte pentru o problemă trebuie să fie maximum de 10 puncte. Dacă
problema admite cîteva metode de rezolvare, atunci fiecare metodă se consideră o rundă nouă şi, de
asemenea, se apreciază maximum cu 10 puncte. Dacă în timpul rezolvării nici o echipă n-a rezolvat
problema, atunci vor răspunde experţii. Dacă nici experţii nu ştiu rezolvare, problema se scoate din
concurs şi se dă pentru acasă cu analiza ei respectivă la lecţia următoare.
Coordonatorul jocului completează un tabel, apreciind activitatea experţilor şi a echipelor indicînd în
tabel şi punctele de pedeapsă.

Echipa Runda / punctaj Puncte de Total

pedeapsă
1 2 3 4 5 6 7 8
I
II
III
IV
Experţii

Numărul total de puncte este egal cu diferenţa dintre suma punctelor acumulate la concursuri şi suma
punctelor de pedeapsă. Sistemul de apreciere îl determină profesorul în funcţie de temă, de enunţuri, de
pregătirea elevilor etc. Nota obţinută va fi indicată în registrul clasei pentru fiecare membru al echipei şi
pentru fiecare expert (pentru experţi se va lua media aritmetică a punctelor obţinute).

Jocul intelectual “ Next ”.

“Next” este un joc intelectual care se realizează în următorul scop didactic: sistematizarea,
generalizarea şi verificarea cunoştinţelor teoretice, priceperilor şi deprinderilor practice.
Durata jocului: două ore consecutive ( sau aplicînd varianta concisă–în timp de o oră ).
Mijloacele necesare: grafoproiectorul, cronometrul, poster, marcher, fişe, pe care vor fi indicate
numerele problemelor, şi o cutie, ce va conţine fişe cu enunţurile problemelor nonstandard.
Amenajarea clasei este netradiţională.

I echipă

a
bl
III echipă
ta

II echipă
Clasa se va diviza în 3 echipe a cîte 8–10 elevi. Fiecare echipă îşi va alege denumirea sa.
În joc se evidenţiază următoarele roluri:
coordonatorul–profesorul de matematică. El pregăteşte enunţurile pentru concurs, enunţă sarcinile în
procesul desfăşurării jocului, apreciază fiecare răspuns, urmăreşte corectitudinea îndeplinirea regulilor,
face totalurile fiecărui concurs.
ajutorul coordonatorului–un elev din clasă. El urmăreşte timpul rezervat pentru fiecare enunţ,
completează tabelul rezultatelor.
fiecare echipă îşi va alege căpitanul său, care va organiza activitatea echipei, va indica persoana care va
răspunde.
Jocul se va desfăşura în 2 etape:
Etapa I. Vor concura nemijlocit 2 echipe, iar echipa a treia va acumula puncte în funcţie de răspunsurile
date de cele 2 echipe ce concurează.
Etapa II. La această etapă concurează învingătorul primei etape şi echipa ce n–a jucat, iar echipa învinsă
ocupă locul echipei ce a intrat în joc şi va acumula punctaj în funcţie de răspunsurile prezentate de cei ce
concurează.
La finele fiecărui concurs a primei etape se vor face totalurile şi se va completa un tabel de forma:

Concursul „Concursul „Cutia

„Rezolvarea nominal” misterioasă” „Next” Puncte de Total
Echipa problemelor” pedeapsă

La fiecare etapă se vor desfăşura următoarele concursuri:

I. Concursul „Rezolvarea problemelor”: pentru acest concurs profesorul va pregăti un număr de
probleme avînd ca scop evidenţierea capacităţilor practice de rezolvare a problemelor. Fiecare
echipă ce concurează direct va extrage pe rînd cîte o fişă pe care va fi enunţul problemei. Toate
echipele vor rezolva problema, dar va răspunde echipa care a extras fişa. Dacă echipa nu
cunoaşte rezolvarea sau cel care a răspuns la tablă a greşit sau a dat răspunsul incomplet, atunci
răspunde echipa care nu concurează la etapa dată, în caz că nici această echipă nu a răspuns
corect, atunci răspunde cealaltă echipă (în cazul cînd nimeni n-a răspuns corect, problema va
rămîne pentru rezolvare pe acasă şi rezultatele se vor analiza la lecţia următoare).
II. „Concursul nominal”–la acest concurs, membrii echipelor ce concurează, vor pune întrebări
echipei adverse, indicînd de fiecare dată cui i se adresează întrebarea, astfel încît fiecare membru
va primi cîte o întrebare. În cazul cînd răspunsul este incorect sau incomplet va răspunde mai
întîi echipa ce nu participă la concurs. Dacă nici acest răspuns nu este complet va răspunde
echipa ce a pus întrebarea, însă ea nu primeşte pentru aceasta nici un punct.
III. „Cutia misterioasă”–întrebările pentru acest concurs le va pregăti profesorul. Aceste întrebări vor
fi mai complicate şi pentru pregătirea răspunsului se va rezerva mai mult timp decît la etapele
precedente. Cele două echipe ce concurează direct vor extrage pe rînd cîte o fişă din cutie, pe
care va fi scris enunţul respectiv. Deoarece problemele sunt de o dificultate mai mare, pentru
pregătirea răspunsurilor se rezervă mai mult timp (în funcţie de enunţ), şi echipa are dreptul să le
pregătească în comun.
IV. „Next”–acest concurs este dedicat sistematizării, generalizării şi evaluării cunoştinţelor teoretice
la temă. Profesorul va pregăti 10–20 întrebări teoretice pentru fiecare echipă ce concurează
direct. Profesorul va pune consecutiv întrebările pregătite pentru fiecare echipă. Jucătorul
respectiv va răspunde la întrebare. Dacă el nu cunoaşte răspunsul la întrebare, va exclama „Next”
(următoarea). La acest concurs, echipa care nu concurează nu participă. Ea ascultă atent
răspunsurile şi–l ajută pe profesor să determine dacă răspunsurile au fost corecte sau nu.
 La desfăşurarea concursului se poate de introdus următoarele penalităţi:
gălăgie – 1punct
„suflat” – 2puncte
încălcarea regulilor jocului – 3puncte
Numărul total de puncte va fi egal cu diferenţa dintre suma punctelor acumulate de către echipă la
concursurile desfăşurate şi numărul punctelor de pedeapsă obţinute pentru încălcările respective.
Etapa a doua va începe cu nivelarea şanselor echipei care n–a concurat direct cu echipa cîştigătoare.
Pentru aceasta se va egala numărul de puncte pentru ambele echipe echivalent cu punctele obţinute la
prima etapă de către echipa care n–a concurat direct. Echipa care a pierdut la prima etapă va participa la
etapa a doua cu toate punctele acumulate la etapa precedentă.
La etapa a doua joacă echipa învingătoare cu echipa care nu a jucat. La această etapă se completează
tabelul de forma:

Nr. Concursul „Cutia

iniţial „Rezolvarea „Concursuln misterioasă” „Next Puncte de Total
de Echipa problemelor” ominal” ” pedeapsă
puncte

I
II
III

Avantaje:
 activizează elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv şi îi pune în situaţia de a relaţiona între ei;
 evidenţiază modul corect sau incorect de comportament şi acţiune în diferite situaţii;
 contribuie eficient la formarea rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor, deprinderilor.

Dezavantaje:
 solicită din partea cadrului didactic eforturi suplimentare în proiectarea instruirii;
 la elevi pot apărea blocaje cognitive şi emoţionale.
 DIAGRAMA CAUZELOR ŞI A EFECTULUI
Noţiuni teoretice:

Constituirea digramei cauzelor şi a efectului oferă posibilitatea punerii în evidenţă a izvoarelor unei
probleme, unui eveniment sau unui rezultat. Diagramele sunt folosite de grup ca un proces creativ de
generare şi organizare a cauzelor majore (principale) şi minore (secundare) ale unui efect.
Diagrama cauză – efect oferă posibilitatea de a evidenţia cauza şi efectul unor procese, evenimente,
fenomene, probleme etc. şi are ca obiectiv stimularea imaginaţiei elevilor pentru rezolvarea problemei
analizate din mai multe perspective.
Regulile de organizare şi etapele de realizare a diagramei cauzelor şi a efectului sunt următoarele:
1. Se împarte clasa în echipe de lucru;
2. Se stabileşte problema de discutat care este rezultatul unei întâmplări sau unui evemiment deosebit –
efectul. Fiecare grup are de analizat câte un efect.
3. Are loc dezbaterea în fiecare grup pentru a descoperi cauzele care au condus la efectul discutat.
Înregistrarea cauzelor se face pe hârtie sau pe tablă.
4. Construirea diagramei cauzelor şi a efectului astfel: − pe axa principală a diagramei se trece efectul; −
pe ramurile axei principale se trec cauzele majore (principale) ale efectului, corespunzând celor şase
întrebări: CÂND?, UNDE?, CINE?, DE CE?, CE?, CUM? (s-a întâmplat); − cauzele minore (secundare)
ce decurg din cele principale se trec pe câte o ramură mai mică ce se deduce din cea a cauzei majore;

5. Etapa examinării listei de cauze generate de fiecare grup: − examinarea patternurilor; − evaluarea
modului în care s-a făcut distincţie între cauzele majore şi cele minore şi a plasării lor corecte în
diagramă, cele majore pe ramurile principale, cele minore pe cele secundare, relaţionând şi/sau
decurgând din acestea; − evaluarea diagramelor fiecărui grup şi discutarea lor;
6. Stabilirea concluziilor şi a importanţei cauzelor majore.
Diagramele pot fi folosite de asemenea, pentru a exersa capacitatea de a răspunde la întrebări legate de
anumite probleme aflate în discuţie.
Avantaje:
 Este un instrument folositor atunci când scopul activităţii grupului este să se ajungă la rădăcina
elementelor care au determinat apariţia unui fapt.
 Participanţii sunt solicitaţi să facă distincţii între cauzele şi simptomele unui rezultat, unei
probleme sau unui eveniment.
 Activizarea tuturor participanţilor antrenaţi în acest joc în care se îmbină cooperarea din
interiorul grupului cu competiţia dintre echipe.
Dezavantaj:
  Modul pretenţios de realizare a diagramei (dar acest fapt poate fi suplinit prin exerciţiu).

TEHNICA LOTUS (FLOAREA DE NUFĂR) (LOTUS BLOSSOM TECHNIQUE)

Noţiuni teoretice:
Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă
centrală. Problema sau tema centrală determină cele opt idei secundare care se construiesc în jurul celei
principale, asemenea petalelor florii de nufăr. Cele opt idei secundare sunt trecute în jurul temei
centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte opt flori de nufăr. Pentru
fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi alte opt noi idei secundare. Astfel, pornind de la o
temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care se vor dezvolta conexiuni noi şi concepte
noi.

Etapele tehnicii florii de nufăr:

1. Construirea diagramei, conform figurii prezentate.
2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei.
3. Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Acestea se trec în cele opt
“petale” (cercuri) ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic.
4. Folosirea celor opt idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte opt cadrane (“flori de nufăr”).
5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele opt noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă.
Se completează în acest mod cât mai multe cadrane (“flori de nufăr”).
6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de vedere
calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studiu în lecţiile
viitoare.
Avantaje:
 Poate fi aplicată cu success atât la şcolarii mici cât şi la adolescenţi şi la adulţi
 Este compatibilă cu multe domenii de activitate
 Este un mijloc de activizare a energiilor, capacităţilor şi structurilor cognitive la diferite obiecte
de învăţământ
 Permite evaluarea ideilor cu privire la stimularea şi dezvoltarea potenţialului creativ
  Posibilitatea decorării sălii de clasă cu desenele elevilor
 Posibilitatea rearanjării clasei, în sensul că fiecare grup poate ocupa locul unei petale de nufăr în
jurul temei centrale.
 Se poate aplica în grup sau individual
 Este o modalitate de lucru în grup cu mari valenţe formativ – educative.

METODA „ORGANIZATORUL GRAFIC” (OG)

Organizatorul grafic, ca metodă de învăţare activă, facilitează esenţializarea unui material
informativ care urmează să fie exprimat sau scris, schematizând ideea/ideile. Pe de altă parte, se poate
afirma că „organizatorul grafic” este pentru profesor şi/sau pentru elevi o grilă de sistematizare a
noţiunilor, o gândire vizualizată prin reprezentare grafică a unui material.
Metoda aceasta ajută: Elevii – să poată face o corelare între ceea ce ştiu şi ceea ce urmează să
înveţe sau la ceea ce vor trebui să răspundă şi Profesorii – să stabilească obiectivele lecţiei, să
conştientizeze mai bine ceea ce vor preda şi ceea ce vor să evalueze, să descopere punctele tari şi slabe
ale elevilor pentru a le oferi sprijin.
Se poate utiliza pentru prezentarea structurată a informaţiei în cinci moduri comparativ, descriptiv,
secvenţial, de tipul cauză – efect, problematizat.
Există mai multe tehnici de organizare grafică: tabelul consecinţelor, tabelul comparativ, tabelul
conceptelor, friza cronologică, diagrama Venn, diagrama cauzelor şi a efectului (fishbone map –
scheletul de peşte), diagrama Spider Map (pânza de paianjen), hexagonul, ciorchinele, tabelul „T”,
lanţul evenimentelor, bula dublă, harta evenimentului, network tree.

DIAGRAMA SPIDER MAP ( Pânza de paianjen ) este un organizator grafic care poate fi utilizat
pentru a investiga şi a enumera diferite aspecte ale unui subiect, ajutând elevul să-şi organizeze şi să-şi
sintetizeze ideile. Diagrama seamănă cu o pânză de paianjen, astfel explicându-se numele dat. Are ca
principal dezavantaj dificultatea realizării grafice.
DIAGRAMA VENN. Este o metodă grafică folosită pentru a compara procese, evenimente, noţiuni
istorice, personalităţi. Diagrama este formată din două cercuri care se suprapun parţial. În zona care se
suprapune se notează asemănările. Elevii pot lucra individual, în pereche sau în echipă ( învaţă prin
colaborare).
HEXAGONUL. Este un organizator grafic utilizat în situaţiile de învăţare care implică şase aspecte
diferite ale unei probleme/subiect/temă. Este o strategie flexibilă, putând fi utilizată frontal, individual
sau în perechi. Pe parcursul activităţii se răspunde la şase întrebări: Cum?, Când?, Unde?, Care?, De ce?,
Ce?.
TABELUL T este un organizator grafic al relaţiilor binare (da/nu, pentru/contra, avantaje/dezavantaje).
Tabelul T este un organizator grafic uşor de utilizat în lecţii şi care are eficienţă mare. Poate fi realizat
individual sau în perechi. Produsele elevilor pot fi afişate şi se poară discuţii pe marginea lor. Împreună
cu elevii, profesorul analizează lista de argumente şi concluzionează. Poate fi realizat un „tabel al
clasei”. Pentru completarea tabelului elevii pot primi materiale ajutătoare. Această metodă contribuie la
dezvoltarea capacităţii de argumentare pe baza analizei informaţiilor, la formarea unor valori şi atitudini
democratice.
FISHBONE MAP sau HERRINGBONE MAP este un organizator grafic care este utilizat pentru a
explora mai multe aspecte sau efectele unui subiect mai complex, ajutând elevul să organizeze
informaţiile.
Avantaje ale acestei metode sunt:
exersează capacitatea de a răspunde la întrebări legate de anumite probleme aflate în discuţie;
subliniază relaţia dintre efectul dat şi cauzele care l-au determinat;
realizează o distincţie între cauzele şi simptomele unui rezultat, unei probleme, unui eveniment;
sintetizează informaţiilor într-un mod vizual.

CIORCHINELE. Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau
modurilor de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de profesori şi
elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse.
Este o tehnică menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de idei. Este
o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însuşite anterior. Este o
tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut.
Etapele metodei:
1. Pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu)
2. Elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte în legătură cu tema propusă
3. Cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală
4. Elevii lucrează în grupe
5. Fiecare grupă prezintă “ciorchina” proprie
6. Se analizează fiecare “ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor
7. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei
despre conceptul propus.
 Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. Poate fi folosit cu succes la evaluarea
unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi.
Este o metodă antrenantă care dă posibilitatea fiecărui elev să participe individual, în perechi sau
în grup. Solicită gândirea copiilor, deoarece ei trebuie să treacă în revistă toate cunoştinţele lor în
legătură cu un termen – nucleu, reprezentativ pentru lecţie, în jurul căruia seleagă toate cunoştinţele lor.
Se scrie un cuvânt/tema în mijlocul tablei. Se cere elevilor să noteze toate ideile/sintagmele care le vin
în minte legate de cuvânt/tema şi se trasează linii între acestea şi cuvântul/tema iniţială.
Ciorchinele este o metodă care se poate aplica în etapa de evocare sau reflecţie, în realizarea
sensului şi în evaluare. Se poate folosi metoda ciorchinelui şi în secvenţe de recapitulare a noţiunilor
teoretice. Prin întrebări, cadrul didactic dirijează gândirea elevilor, notează şi schematizează cunoştinţele
teoretice.
Avantaje:
 Nu se critică ideile propuse
 Stimulează conexiunile dintre idei
 Iese în evidenţă modul propriu de a înţelege o temă anume
 Realizează asociaţii noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor
 Caută căi de acces spre propriile cunoştinţe
 Poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu indicare prealabilă a categoriilor de informaţii aşteptate
de la elevi.
 Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. Poate fi folosit cu succes la
evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele
dobândite de elevi.

HARTA COGNITIVĂ SAU HARTA CONCEPTUALĂ (COGNITIVE MAP, CONCEPTUAL MAP)

Noţiuni teoretice:
Hărţile conceptuale reprezintă un mod diagramatic de expresie, fiind un instrument important pentru
predare, învăţare, cercetare şi evaluare la toate nivelurile şi la toate disciplinele, reflectând emergenţa
cunoaşterii. Furnizează informaţii şi reprezentări vizuale ale structurilor de cunoaştere şi modurilor de
argumentare.
Esenţa cunoaşterii constă în modul de structurare a cunoştinţelor. Important este nu cât cunoşti, ci
relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate. Performanţa depinde de modul în care individul îşi
organizează experienţa, ideile, de structurile integrate şi aplicabilitatea acestora.
Modalitatea de realizare a hărţii conceptuale poate fi una strict dirijată sau una la alegerea elevului.
Novak şi Gowin descriu logica hărţii conceptuale prin definirea a trei termeni cheie: conceptul,
afirmaţia, învăţarea. Afirmaţiile fac legăturile între concepte; ele trebuie să fie concise, complete,
accesibile. Învăţarea presupune acea conduită de construire activă a noilor afirmaţii.
Harta conceptuală poate fi definită ca un grafic ce include concepte (centrale – localizate în centrul
hărţii sau secundare – localizate către marginea hărţii), ierarhizări pentru a determina locul conceptelor,
conexiuni stabilite între concepte (prin care se comunică felul în care este înţeleasă relaţia între
concepte) şi interpretări ce relevă relaţiile dintre diferite părţi ale hărţii.
Se poate utiliza metoda în intensificarea retenţiei, moment al lecţiei care, dacǎ este realizat în aşa fel
încât încǎ sǎ trezeascǎ interesul, deşi este la finalul activitǎţii, va certifica o reuşitǎ.
Cuvântul (ideea)-cheie se plaseazǎ în centru, iar ideile conexe vor fi aşezate în jurul lui. Pentru
structurarea şi sintetizarea conţinuturilor referitoare la unitǎţile.
Cele şapte etape ale construirii unei hărţi conceptuale:
Se realizează o listă de 10 – 15 concepte cheie sau idei despre ceea ce ne interesează şi câteva exemple.
1. Se transcrie fiecare concept / idee şi fiecare exemplu pe o foaie de hârtie (se poate folosi o culoare
pentru concepte şi o altă culoare pentru exemple).
 2. Se aranjează mai întâi conceptele pe o foaie mare astfel: conceptele generale se situează în partea de
sus a foii, iar celelalte mai jos. Nu se includ încă şi exemplele. Dacă este posibil se vor aranja conceptele
astfel încât să decurgă unul din celălalt. La un moment dat se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura
înţelegerea şi a le explica pe cele existente.
3. Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează şi pentru conceptele de pe
aceleaşi niveluri. Aranjarea poate fi modificată continuu.
4. Pe liniile de interconectare se scrie un cuvânt sau mai multe care să explice relaţia dintre conceptele
conexate.
5. Se trec exemplele sub conceptele de care aparţin şi se conectează de acestea printr-un cuvânt de genul:
exemplu.
6. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie. În locul bucăţilor de hârtie se
încercuieşte fiecare concept. Pentru exemple se alege o formă geometrică diferită de cea a conceptelor sau
niciuna.
Tipuri de hărţi conceptuale:
1. Harta conceptuală de tip „Pânza de păianjen”. În centru se află un concept central, de la care
pleacă legăturile sub formă de raze către celelalte concepte secundare.

2. Harta conceptuală ierarhică (sau sub formă de copac) prezintă informaţiile în ordinea
descrescătoare a importanţei. Cea mai importantă se află în vârf. În funcţie de gradul de
generalitate, de modul cum decurg unul din celălalt şi de alţi factori, sunt aranjate celelalte
concepte.

3. Harta conceptuală lineară reprezintă informaţiile într-un format linear.

4. Sisteme de hărţi conceptuale. Informaţia este organizată într-un mod similar celor anterioare, în plus
adăugându-se INPUTS şi OUTPUTS (intrări şi ieşiri).
 Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati’’. Si in acest caz e vorba de
participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans
(,,juratii’’), e format din persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de
persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele
transmise ,,juratilor’’. Uneori biletelele sunt de hartie colorata: cele albasre contin intrebari, cele
albe-sugestii, cele rosii- pareri personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti
la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment
prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje’’). Discutia e condusa de un ,,animator’’. La urma,
persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o
sinteza si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de
persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate
sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De
altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia.

Metoda problematizării
Metoda de învăţare prin problematizare este una din cele mai eficiente metode activ-participative.
Această metodă antrenează elevul în învăţarea prin punerea şi rezolvarea de probleme. Profesorul
implică pe elevi în situaţia de a căuta şi a găsi soluţii. În cazul predării problematizate, profesorul are
rolul de a crea dezacorduri între un nivel de cunoaştere al elevului şi un nivel spre care se tinde, încît
sesizarea acestei contradicţii să stîrnească la ei o motivaţie intrisecă de a dobîndi noi cunoştinţe.
Prin această metodă profesorul utilizează un discurs interogativ prin expresii de tipul: „Ce s-ar
întîmpla dacă ...?”; „Cum ar arăta formula ... în cazul ...?”;
„Care este locul geometric al punctelor ...?”, în comparaţie cu un mod indicativ sau imperativ, folosit în
cazul metodelor expozitive: „Arătaţi că ...!”; „Să se afle ..., ştiind că ...”; „Calculaţi în mod
asemănător ...!”
Predarea problematizată presupune următoarele activităţi:
organizarea situaţiilor problemă;
formularea problemelor;
acordarea ajutorului indispensabil elevilor în rezolvarea problemelor şi verificarea soluţiilor;
coordonarea procesului de sistematizare şi fixare a cunoştinţelor astfel dobăndite.
Eficienţa acestei metode se măsoară şi prin gradul de activizare a tuturor elevilor, la nivelul
posibilităţilor fiecăruia. Dacă un elev reuşeşte singur să realizeze etapele 2) şi 3), indicate mai sus,
atunci se poate identifica o independenţă deplină a lui în învăţare. Astfel, gradul de autonomie a gîndirii
este mai mic pe măsură ce profesorul realizează 2) şi foarte mic cînd elevul realizează doar o operaţie
din ceea ce reclamă etapa 3). Metoda problematizării trebuie combinată cu alte metode şi aplicată în
funcţie de posibilităţile de problematizare a conţinutului ştiinţific. Eficienţa în învăţarea problematizată
se măsoară şi prin evaluarea cunoştinţelor, nu doar imediat după lecţie, ci şi după trecerea unei perioade
mai lungă de timp, precum şi în formarea unor deprinderi de tehnică şi raţionament, a unor capacităţi
intelectuale.

Harta cognitivă (“Conceptual maps”) reprezintă un mod diagramatic de expresie, constituindu-se ca

un important instrument pentru predare, învăţare, cercetare, aplicabilă la toate nivelurile şi la toate
disciplinele. Esenţa cunoaşterii constă în modul în care sunt structurate cunoştinţele. Important nu este cât
cunoşti, ci relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate.
 Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile.
Un potenţial instrument de captare a aspectelor importante ale acestor interrelaţii conceptuale îl
constituie hărţile conceptuale. Pentru a construi o hartă conceptuală se realizează o listă cu 10-15 concepte
cheie sau idei despre ceea ce ne interesează şi câteva exemple. Pornind de la o singură listă se pot realiza mai
multe hărţi conceptuale.
Etape în crearea unei hărţi conceptuale:
1. Se transcrie fiecare concept/ idee şi fiecare exemplu pe o foaie.
2. Se aranjează mai întâi conceptele generale, iar celelalte mai jos - încă nu se trec exemplele.
3. Se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura înţelegerea şi pentru a le explica mai bine pe
cele existente.
4. Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează.
5. Se scrie câte un cuvânt pentru a explica relaţia dintre conceptele conexate.
6. Se trec exemplele sub conceptul de care aparţin.
7. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie.
Avantaje: are ca rezultat un produs concret, oferă posibilitatea de cooperare între profesor-elev, elev-
elev, identifică obstacolele, punctele tari, resursele personale, valorile şi credinţele.

Clasificarea metodelor şi tehnicilor interactive de grup

După funcţia didactică principală putem clasifica metodele şi tehnicile interactive de grup astfel:
 Metode de predare-învăţare interactivă în grup: ƒ
 Metoda predării/învăţării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar); ƒ
 Metoda Jigsaw (Mozaicul); ƒ
 Citirea cuprinzătoare; ƒ
 Cascada (Cascade); ƒ
 STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învăţării pe grupe mici; ƒ
 TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe; ƒ
 Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles); ƒ
 Metoda piramidei; ƒ
 Învăţarea dramatizată;
 Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare: ƒ
 Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map); ƒ
 Matricele; ƒ
 Lanţurile cognitive; ƒ
 Fishbone maps (scheletul de peşte); ƒ
 Diagrama cauzelor şi a efectului; ƒ
 Pânza de păianjăn ( Spider map – Webs); ƒ
 Tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique); ƒ
 Metoda R.A.I. ; ƒ
 Cartonaşele luminoase;
 Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii: ƒ
 Brainstorming; ƒ
 Starbursting (Explozia stelară); ƒ
 Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono); ƒ
 Caruselul; ƒ
 Multi-voting; ƒ
 Masa rotundă; ƒ
 Interviul de grup; ƒ
 Studiul de caz; ƒ
 Incidentul critic; ƒ
 Phillips 6/6; ƒ
 Tehnica 6/3/5; ƒ
 Controversa creativă; ƒ
  Fishbowl (tehnica acvariului); ƒ
 Tehnica focus grup; ƒ
 Patru colţuri (Four corners); ƒ
 Metoda Frisco; ƒ
 Sinectica; ƒ
 Buzz-groups; ƒ
 Metoda Delphi;
 Metode de cercetare în grup: ƒ
 Tema sau proiectul de cercetare în grup; ƒ
 Experimentul pe echipe; ƒ
 Portofoliul de grup;
Valenţele formativ-educative ale metodelor interactive de învăţare în grup
Valenţele formativ-educative care recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru
învăţare cât şi pentru evaluare, sunt următoarele:
 stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de
responsabilitatea ce şi-o asumă;
 exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit,
stimulânt iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi capacităţilor în
variate contexte şi situaţii;
 asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară acunoştinţelor asimilate în
sistemul noţional, devenind asfel operaţionale;
 unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii
elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile altor metode tradiţionale de
evaluare cu caracter de sondaj şi materie şi între elevi;
 asigură un demers interactiv al actului de predare–învăţare–evaluare, adaptat nevoilor de indivi-
dualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi
originalitatea acestuia;
 descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru notă;
În continuare sunt prezentate câteva din noile metode şi tehnici interactive de grup, menite să
contibuie la diversificarea metodologiei didactice existente, înscriindu-se în domeniul căutărilor şi
preocupărilor creative de sporire a eficienţei muncii educatorului cu discipolii săi.