Copiii urmeaza sase ani de scoala primara, trei ani de invatamant secundar si trei ani de

liceu.
Desi liceul nu este obligatoriu, peste 95% dintre copiii japonezi aleg sa urmeze si acest
ciclu.
Cu exceptia claselor primare, elevii stau la scoala sase ore pe zi.
Vacanta lor nu depaseste doua luni jumatate si este impartita astfel: sase saptamani vara,
doua saptamani iarna si alte doua primavara.
Anul de studii este impartit in trei semestre.
Elevii sunt cei care fac curatenie in salile de clasa, in cantine si in toalete. Ei se impart
in echipe si indeplinesc aceste sarcini prin rotatie. Astfel, sunt invatati sa lucreze in echipa si
sa se ajute unii pe altii.
Uniforma este obligatorie. Fetele poarta tinute in stil marinaresc, pe cand uniformele
pentru baieti sunt croite in stil militar. Statul japonez considera ca purtarea uniformei elimina
barierele sociale printre elevi si ii ajuta sa dezvolte un sentiment de apartenenta la comunitate.
Pana la varsta de 10 ani, elevii nu dau niciun fel de test fiindca, potrivit japonezilor, in
primii trei ani de scoala cunostiintele academice nu sunt importante. In lipsa unor examene,
copiii sunt verificati constant.
Si, desi sistemul de educatie japonez poate parea strict, rata absenteismului este aproape
inexistenta.
Testul care decide viitorul elevilor se da la absolvirea liceului, iar punctajul obtinut este
cel pe baza caruia se intra la facultate.
Desi perioada de pregatire este numita "iadul examinarii" din cauzaconcurentei acerbe,
peste 75% dintre absolventii de liceu reusesc sa isi continue studiile la facultate.
Elevii urmeaza 6 ani de scoala primara, 3 ani de scoala secundara inferioara si 3 ani de
liceu, dupa care decid daca vor sau nu sa urmeze o facultate.
Liceul nu este obligatoriu in Japonia, insa procentul de tineri care urmeaza si studiile
liceale se apropie de 98%.
Ministerul Educatiei din Japonia supravegheaza indeaproape curricula, manualele, orele
si ajuta la mentinerea aceluiasi nivel de educatie pe tot teritoriul tarii, ceea ce face posibila
respectarea unui standard inalt de educatie.
Anul scolar japonez incepe in luna aprilie, atunci cand infloresc ciresii, cea mai
indragita floare a japonezilor. Astfel, copiii incep scoala de 1 aprilie, dupa ce au implinit
varsta de 6 ani. Anul de studii in Japonia este impartit in 3 trimestre:
 1 aprilie-20 iulie
 1 septembrie-26 decembrie
 7 ianuarie-25 martie
Copiii au o vacanta de vara de 6 saptamani si cate 2 saptamani de vacanta iarna si primavara.
Intr-o clasa primara sunt, de regula, 30-40 de copii.
Cu exceptia claselor primare, elevii petrec la scoala, in medie, 6 ore pe zi, printre cele
mai indelungate perioade petrecute la scoala din lume.
 Majoritatea scolilor din Japonia nu au angajate persoane care sa se ocupe de
curatenie. Elevii sunt cei care au grija de spatiul in care isi desfasoara activitatea. Astfel, elevii
fac curatenie in salile de clasa, in cofetarii si chiar si in toalete. Elevii sunt impartiti in echipe
si au de indeplinit anumite sarcini, prin rotatie. Japonezii considera ca, cerandu-le elevilor sa
curate spatiul dupa ei, ii invata sa lucreze in echipa si sa se ajute unii pe altii. In acelasi timp,
copiii invata sa respecta munca lor si a colegilor lor.
Elevii japonezi iau pranzul in clasa, respectand un meniu standardizat. Sistemul de
educatie face tot posibilul pentru a se asigura ca elevii consuma mese sanatoase si echilibrate.
In clasele primare si in scoala secundara inferioara, pranzul este pregatit conform unui meniu
standardizat gandit nu doar de bucatari calificati, ci si de specialisti din domeniul sanatatii.
Elevii mananca in sala de clasa impreuna cu profesorul, creandu-se relatii frumoase dintre
elevi si profesori.
Workshopurile din after-school-uri sunt foarte populare in Japonia. Acestea sunt
organizate seara si sunt frecventate de copiii care isi doresc sa intre la o scoala secundara
inferioara buna. In Japonia este ceva obisnuit sa vezi seara grupuri de copii mici intorcandu-se
acasa dupa cursuri extracuriculare.
Chiar daca elevii japonezi petrec la scoala si pana la 8 ore pe zi, ei continua sa studieze
si in weekenduri si in timpul vacantelor. De aceea, nu este de mirare faptul ca, in aceasta tara,
elevii aproape ca nu se afla in situatia de a repeta clasa.
Pe langa materiile traditionale, elevii japonezi mai studiaza caligrafia japoneza si poezia
(haiku). Caligrafia japoneza, numita Shodo, presupune sa cufunzi o perie de bambus in
cerneala si sa scrii cu ea hieroglife pe hartie de orez.
Pentru japonezi, Shodo este o arta care este la fel de populara precum pictura
traditionala.
Haiku este un tip de poezie care foloseste expresii simple pentru a le transmite cititorilor
emotii profunde. Ambele materii ii invata pe copii sa-si respecte cultura si traditiile milenare.
Rata absenteismului este aproape zero. Elevii japonezi nu intarzie la ore si nu chiulesc.
Mai mult decat atat, circa 91% dintre elevii japonezi spun ca ei niciodata, sau cu mici exceptii
la anumite ore, nu au ignorat ceea ce a spus profesorul.
Elevii japonezi nu dau teste sau examene pana la varsta de 10 ani, fiind doar verificati
din timp in timp. In Japonia se considera ca, in primii 3 ani de scoala, cunostintele academice
nu conteaza. Ce este important, in schimb, in aceasta perioada, este ca cei mici sa invete
respectul, generozitatea, compasiunea, gestionarea emotiilor si protejarea mediului
inconjurator. Un singur test decide viitorul elevilor japonezi. La absolvirea liceului, elevii
japonezi dau un examen foarte important, care le decide viitorul. Elevii isi aleg facultatile la
care isi doresc sa mearga, iar facultatile au anumite cerinte. Elevii care nu obtin punctajele
cerute nu vor intra la facultate. Concurenta este foarte mare: doar 76% dintre absolventii de
licee isi continua studiile la facultate.
Nu este de mirare ca perioada de pregatire pentru admiterea la universitati este numita
„iadul examinarii”. Anii de facultate sunt considerati cea mai frumoasa vacanta din viata unei
persoane. Dupa ce trec cu bine peste „iadul examinarii”, studentii japonezi isi iau, de regula, o
mica vacanta. Uneori, japonezii se refera la anii de facultate ca la o perioada de vacanta
inainte de a intra la munca.
 De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă. Iar de la 4 ani circulă singuri
cu metroul. În Ţara Soarelui Răsare, micuţii sunt învăţaţi să fie modeşti şi politicoşi aşa că
niciodată nu veţi vedea un copil care face nazuri.
Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc copiii
după principii si valori vechi de sute de ani. Aceştia sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi
politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur.
O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel de
lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate.
Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele
japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. De exemplu, ele îşi poartă
bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate activităţile.
Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până
când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.
În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie DOAR în aeroporturi,
acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate
institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.
„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur!
Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă
singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a
doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu. În schimb, „părinţii
români iau ghiozdanul copilului şi îl cară ei, la noi copiii au responsabilitatea ghiozdanului lor.
Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor
adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care
merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, niciun părinte nu îşi duce copilul la şcoală cu
maşina.
„Nu sună nimeni la Protecţia copilului şi surpriza este că aceşti copii nu au nici
telefoane mobile la ei. Folosesc telefoanele publice şi este considerat un proces de
responzabilizare a copilului de mic, pentru că mama japoneză spune că Dacă eu nu îmi învăţ
copilul ca la 6 ani să meargă cu metroul, când va învăţa acest lucru?".
În cultura niponă EDUCAŢIA este pe primul plan. Preţul unei case, de exemplu, este
dat de reputaţia şcolii din zona respectivă. Şi dacă până la 3 ani părinţii răspund pentru faptele
copilului, când intră la şcoală autoritatea este încredinţată EXCLUSIV profesorului.
Deşi elevii au un program de şcoală normal, după orele de curs fiecare elev participă la
cluburi și merge la bibiotecă.
În Japonia nu veţi vedea niciodată copii înfofoliţi. La 10 grade puştii poartă tricouri cu
mânecă scurtă. De asemenea, în Ţara Soarelui Răsare nu există teama de.... curent.
„Copiii japonezi, chiar dacă afară e frig, se îmbracă în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni
scurţi şi se joacă afară, de aceea sunt foarte rezistenţi”.
Mamele japoneze ţin foarte mult ca cei mici să aibă o alimentaţie sănătoasă. Pe lângă
orez şi peşte, din alimentaţia niciunui copil nu lipsesc fructele şi legumele.
Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă. Explicaţia...
„În cultura japoneză se spune că există un spirit în orice. Şi în momentul în care nu mănânci
tot sau nu te comporţi frumos la masă, arunci mâncarea sau scaunul de la masă, se spune că
superi spiritul respectiv: al scaunului, al mâncării, al mediului înconjurător şi atunci, dacă tu
superi spiritul şi el se va supăra pe tine şi se va întâmpla ceva negativ pentru tine”.
 În Ţara Soarelui Rasare, nu veţi întâlni nicodată un copil care să facă o criză de isterie
în magazin, pentru că nu i se cumpară jucării... Nu veţi întâlni tineri care să fie zgomotoşi pe
stradă, să ţipe sau să jignească pe cineva. De asemenea, ei consideră că este nepoliticos să te
uiţi la străini, aşa că toţi se concentrează pe ce au de făcut şi nu se uită la persoanele din jur.
Este motivul pentru care majoritatea copiilor sunt timizi şi ruşinoşi.
În societatea niponă există un cult al mamei, dar şi al profesorului, tocmai pentru că ei
pregătesc copiii pentru viaţă şi societate. Mentalitatea japoneză este că fără EDUCAŢIE şi
fără o SOCIETATE EDUCATĂ, nu există nici viitor!

Implementand principiile de mai sus in educatia populatiei, Japonia a reusit sa ajunga

tara cu cel mai performant sistem de educatie din lume.

Finlanda

Mai jos, menționăm primele zece motive pentru care sistemul școlar finlandez produce
rezultate excelente.

Copiii primesc un start puternic

Unul dintre motivele pentru care școlile finlandeze sunt capabile de rezultate atât de
bune este faptul că în Finlanda copiii vin la școală cu o bază solidă. Guvernul finlandez are
numeroase programe de sprijin pentru familii, începând cu faimoasa „baby box”, oferită
gratuit tuturor femeilor însărcinate din Finlanda, care conține haine, cărți și alte bunuri utile
pentru bebeluși în primul an. Noilor părinți li se oferă ocazii ample de a-și forma o conexiune
profundă cu copiii lor; mamele primesc 4 luni de concediu de maternitate plătit, și există o
perioadă suplimentară de 6 luni de concediu disponibilă pentru mame sau tați, de asemenea,
cu plata integrală. În cazul în care părinții aleg creșa, guvernul subvenționează facilități cu un
personal foarte instruit (educatotoarele de creșă au diplome de licență), cu asistență pentru
familii bazată pe venit; costul maxim per copil este de 4.000 USD pe an. Programul preșcolar
de zi este gratuit și de înaltă calitate și este utilizat de majoritatea părinților finlandezi, ceea ce
înseamnă că atunci când copiii încep școala la vârsta de 7 ani ei vin cu o bază solidă. Un
oficial educațional finlandez explică: „Considerăm că este dreptul fiecărui copil să primească
educație timpurie și preșcolară. Nu este vorba despre un loc unde să lăsațí copilul în timp ce
lucrați. Este un loc unde copilul dumneavoastră va putea să se joace, să învețe și să-și facă
prieteni”.
Profesori excelenți cu pregătire vastă
În Finlanda, ocupația de profesor este privită ca fiind o carieră de dorit; profesorii sunt
considerați a fi la egalitate cu alți profesioniști, cum ar fi avocații și medicii. O diplomă de
masterat bazată pe cercetare (pe deplin plătită de guvernul finlandez) este o condiție prealabilă
pentru o poziție didactică, iar competiția pentru acceptarea în programele de top de predare
poate fi acerbă. Un profesor raportează că, în 2012, Universitatea din Helsinki a primit peste
2.300 de cereri pentru cele 120 de locuri din programul său de formare a personalului didactic
primar. Cerința pentru o diplomă de master este aceea că profesorii finlandezi au, în general,
între 5 și 7,5 ani de pregătire educațională pentru rolurile lor înainte de a fi responsabili pentru
conducerea propriei săli de clasă.
 Deoarece cadrele didactice s-au angajat într-o pregătire intensă pentru rolurile lor,
acestea sunt mai predispuse să considere învățământul ca fiind o profesie pe viață, iar
societatea finlandeză acordă profesorilor o poziție de respect și de prestigiu, lucru care le
permite să-și facă treaba mai eficient.

Niveluri înalte ale autonomiei profesorilor

Având o forță de predare compusă din cei mai buni și cei mai străluciți, educați pe scară
largă pentru rolurile lor, este mai ușor pentru guvernul finlandez (și pentru societate) să acorde
profesorilor o mai mare autonomie în sălile de clasă. Profesorii au o libertate mare în a testa
abordările inovatoare ale instruirii, cum ar fi dezvoltarea unui curriculum de „matematică în
aer liber” sau parteneriatul cu alți profesori pentru a angaja o structură didactică bazată pe
echipă.
În comparație cu profesorii din alte țări, cum ar fi Statele Unite, profesorii finlandezi
petrec, în general, mai puțin timp în clasă decât colegii lor străini. În timp ce un profesor de
învățământ secundar din SUA petrece 1.080 ore de predare pe parcursul unui an școlar de 180
de zile, un profesor finlandez de învățământ secundar petrece aproximativ 600 ore de predare
în aceeași perioadă. Acest timp suplimentar oferă profesorilor finlandezi mai mult timp pentru
a dezvolta noi strategii de predare, de a evalua în mod individual, și de a răspunde nevoilor de
învățare ale elevilor lor.
În același timp, Finlanda are un curriculum național foarte scurt: obiectivele matematice
naționale pentru clasele 1-9 ocupă doar 10 pagini. Majoritatea deciziilor curriculare se fac pe
plan local, de către profesori și directori, iar profesorii și elevii sunt evaluați în mod holistic,
de către colegii și directorii lor. În general, profesorii finlandezi primesc mai multă libertate
decât majoritatea profesorilor din întreaga lume, în ceea ce privește conținutul lor de instruire
și modul în care aceasta este livrată.

Fonduri ample pentru a ajuta elevii slabi să recupereze

Unii critici ai aplicabilității largi a strategiilor educaționale din Finlanda indică către
populația relativ omogenă din Finlanda și către lipsa altor probleme cu care elevii să se
confrunte la școală. În unele privințe au dreptate; rețeaua de siguranță generoasă a Finlandei
înseamnă că nici cei mai săraci copii din Finlanda nu sunt supuși anumitor constrângeri ale
sărăciei - aproape toți copiii finlandezi au acces la alimente, locuințe și îngrijiri medicale
adecvate. Cu toate acestea, populația Finlandei este din ce în ce mai diversă (4% născuți în
străinătate începând din 2011), cu unele școli la care mai mult de 50% dintre copii sunt
imigranți și școlile finlandeze au performanțe mai bune decât vecinele nordice cu valori
demografice similare. Unul dintre factorii care ajută școlile finlandeze să funcționeze atât de
bine este accentul pus la nivel național în ceea ce privește egalitatea atât între școli, cât și în
rândul elevilor. Când elevii se străduiesc, statul este rapid în a le oferi resurse pentru a-i ajuta
să recupereze, un obiectiv pe care și profesorii îl adoptă. Așa cum un profesor finlandez a
cărui școală servește preponderent elevi imigranți ridică problema: „Copiii din familii bogate,
cu multă educație, pot fi învățați și de profesori proști.
Noi încercăm să ajutăm elevii slabi. Acest lucru se reflectă profund în gândirea
noastră”.Aproape 30% din copiii finlandezi primesc un fel de ajutor suplimentar înainte de
liceu. Școlile care deservesc populațiile cu nevoi mari (cum ar fi mulți elevi ESL) beneficiază
de fonduri suplimentare de „discriminare pozitivă” pentru profesori și consilieri suplimentari.
 Scopul este de a educa toți copiii, chiar și cei cu nevoi speciale, în aceleași clase
tradiționale (unii elevi ESL pot fi inițial învățați în clase de imersiune temporară, iar elevii cu
dizabilități excepționale pot primi educație în afara sălilor de clasă). Sălile de clasă nu sunt
urmărite sau sortate după nivelul de capacitate, ceea ce contribuie la asigurarea faptului că
standardele și așteptările elevilor sunt ridicate în toate sălile de clasă și că toți profesorii sunt
pregătiți să lucreze pentru a ajuta elevii care se străduiesc să ajungă la nivelul colegilor de
clasă. Acest accent pe egalitate dă roade; un studiu recent a constatat că Finlanda a avut cea
mai mică diferență dintre cei mai slabi și cei mai puternici elevi ai săi.
Profesorii nu predau pentru test (pentru că nu există vreun test)
În ciuda faptului că, în Finlanda, copiii obțin în mod obișnuit cele mai bune scoruri la
testele internaționale de matematică și citire, testările standardizate nu fac parte din sistemul
educațional finlandez. Singurul test standardizat mandatat pentru elevii finlandezi se face la
sfârșitul liceului. Înainte de acesta, pot exista teste la nivel regional, dar rezultatele nu sunt
făcute publice și nu sunt subliniate de către profesori, școli, părinți sau mass-media. Lipsa
accentului pe teste standardizate înseamnă că profesorii finlandezi au o mare flexibilitate în
modul în care își structurează lecțiile (adică un profesor de școală elementară poate să se
concentreze într-o anumită săptămână în primul rând asupra științei, în cazul în care copiii
manifestă mai mult interes față de acest subiect) și au libertatea de a evalua progresul elevilor
lor folosind metode mai personalizate. Când discutăm regimurile de testare în stil american și
ideea de a folosi rezultatele testării standardizate pentru a evalua profesorii, un director
finlandez descrie modul în care această idee este anatema față de cultura educațională
finlandeză, adăugând: „Dacă măsurați doar statisticile, vă lipsește aspectul uman”.
Copiii încep școala târziu
Acesta poate părea contraintuitiv - cum poate mai puțină școală să producă rezultate
educaționale mai bune? Finlanda demonstrează că este posibil - copiii din Finlanda nu încep
școala până la vârsta de 7 ani (deși, la nivel aproape global, educația școlară trebuie începută
la vârsta de 6 ani). În mod evident, ofertele subvenționate, de calitate superioară, de creșă și
de grădiniță înseamnă că, deși copiii finlandezi încep școala târziu, ei încep învățarea și
pregătirea pentru școală în mod informal mult mai devreme. Cu toate acestea, înainte de vârsta
de 7 ani, accentul se pune pe învățarea prin experiență, prin joc și mișcare. Cu excepția cazului
în care copiii manifestă interes și dorință, nu se așteaptă să învețe să citească în grădiniță, o
abordare susținută de cercetări care arată o lipsă de beneficii pe termen lung pentru copiii care
sunt învățați să citească în grădiniță.
Un director finlandez afirmă că această abordare relaxată a învățării reprezintă o
potrivire mai bună pentru nevoile și abilitățile celor mai tineri elevi, spunând: „Nu ne grăbim.
Copiii învață mai bine atunci când sunt gata. De ce să-i stresăm?”. Copiii sunt mai fericiți și,
pentru că toate școlile finlandeze împărtășesc această filosofie, părinții finlandezi nu sunt
îngrijorați dacă uneori copiii lor se află în spatele colegilor lor în ceea ce privește dobândirea
de competențe.
Bucuria și jocul fac parte din programă
„Există o veche vorbă finlandeză. Lucrurile pe care le învățați fără bucurie le veți uita
cu ușurință”. În conformitate cu această filozofie, fiecare școală finlandeză are o echipă de
bunăstare dedicată promovării fericirii copiilor în școală. Pe lângă orele standard de limbă,
matematică și știință, copiii frecventează o gamă largă de ore suplimentare ca limba a doua,
educație fizică, arte și meserii, etică și muzică.
 Între ore, copiii sunt trimiși afară pentru 15 minute de joc liber, de câte patru ori pe zi,
indiferent de vreme. Cadrele didactice și părinții finlandezi consideră aceste plimbări
neorganizate ca fiind o parte necesară a procesului de învățare.
Accentul pe bucurie se extinde dincolo de sala de clasă. În timp, volumul temelor variază în
funcție de profesor, copiii finlandezi au, în general, mai puține teme decât colegii lor din alte
țări dezvoltate, ceea ce le oferă mai mult timp pentru joacă și bucurie, acasă și la școală.

Toată lumea merge la școala publică

Unul dintre cele mai neobișnuite și, s-ar putea spune, unul dintre cele mai uitate aspecte
ale sistemului școlar finlandez, este frecventarea aproape unanimă a școlilor publice. Există
foarte puține școli independente în Finlanda - chiar și acestea sunt finanțate din fonduri
publice - și sunt interzise taxele de școlarizare. În Finlanda, toată lumea este investită în
succesul și calitatea școlilor publice ale națiunii. Ceva care funcționează bine la o școală este
rapid împărțit cu ceilalți, astfel încât cele mai bune practici să ajungă la fiecare student,
deoarece școlile nu se consideră a fi în competiție pentru elevi sau scoruri de testare. Practic,
nu există nicio modalitate de a renunța cu adevărat la sistemul școlar public din Finlanda,
astfel încât toată lumea este investită în egală măsură în calitatea școlilor (spre deosebire de
multe țări dezvoltate, unde școlile publice concurează cu școlile private pentru elevi, profesori
și finanțare).

Copiii finlandezi au un viitor luminos, adaptat la forțele și interesele lor

Sistemul școlar finlandez este extrem de bun pentru a asigura elevilor educație liceală
completă; 93% dintre elevii finlandezi sunt absolvenți ai unei școli profesionale sau ai unui
liceu, o rată semnificativ mai mare decât cea a multor țări dezvoltate. La vârsta de 16 ani,
copiii finlandezi, care au fost în aceleași „școli multilaterale” de la vârsta de 7 ani, au
posibilitatea de a continua programele de învățământ profesional, care îi pregătesc pentru a
lucra în domeniul construcțiilor, al sănătății, în restaurante și în birouri, precum și pentru
intrarea într-un institut politehnic sau pentru urmarea unui program academic care îi va pregăti
pentru universitate. Aproximativ 43% dintre elevi aleg calea vocațională. Elevii finlandezi
care absolvă liceul știu că statul va plăti pentru toată educația lor postliceală la una dintre cele
8 universități naționale din Finlanda (sau la un institut politehnic pentru absolvenții
vocaționali). 66% din finlandezi își continuă învățământul superior, una dintre cele mai mari
rate din UE.
Egalitatea dintre școli
Așa cum a arătat această listă de motive, conceptul de egalitate, important de multă
vreme în cultura finlandeză, este unul dintre motivele principale pentru care școlile au succes
atât de mare. Dar ideea de egalitate în cadrul sistemului școlar finlandez merge cu mult
dincolo de faptul că toți copiii au un început bun în viață și lucrează în mod energic pentru a
ajuta elevii mai slabi să recupereze. Asta înseamnă nu numai minimizarea diferențelor dintre
elevi, ci și minimizarea diferențelor dintre școli, asigurându-se că toate școlile din Finlanda
sunt la fel de puternice.
De ce este important ca școlile finlandeze să ofere astfel de rezultate și resurse educaționale
similare? Pentru că împiedică ideea de alegere a unei școli - atunci când părinții,
administratorii și profesorii se concentrează asupra școlilor performante, ceea ce atrage
resursele către școlile „bune” și creează o „spirală a morții” pentru școlile mai slabe, care
pierd resurse, inclusiv elevi, deoarece părinții caută opțiuni mai bune pentru copiii lor, iar cei
mai buni profesori „fug” la programe cu mai multe resurse. Un expert în educația finlandeză
compară alegerea școlii în SUA cu cea din Finlanda, spunând că în Statele Unite, școlile sunt
„aceeași idee de piață ... Școlile sunt ca un magazin de unde părinții pot cumpăra orice vor. În
Finlanda, părinții pot alege și ei. Dar opțiunile conțin același lucru”.
Datorită acestei idei de egalitate, toată lumea este stimulată să promoveze îmbunătățirile
generale ale sistemului educațional, mai degrabă decât să vadă îmbunătățirea școlară ca un joc
cu miză mică, în care școlile concurează pentru a fi cele mai bune. De asemenea, înseamnă că
și în zonele dezavantajate din punct de vedere socio-economic, unde școlile din multe alte țări
sunt mai slabe, școlile din Finlanda își servesc elevii la fel de bine ca cele din zonele bogate
ale țării.