CAPITOLUL 5

COMENTARII ŞI EXTRASE DIN PRINCIPALELE

PREVEDERI ALE UNOR DOCUMENTE
INTERNAŢIONALE ŞI REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE
ROMÂNEŞTI CU PRIVIRE LA DOMENIUL EDUCAŢIEI
INTEGRATE

5.1 TRĂSĂTURI GENERALE ALE SISTEMULUI DE

ORGANIZARE AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI INTEGRAT DIN ŢĂRILE
DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

1. Se observă că, majoritatea ţărilor dezvoltate ale lumii (atât din

Uniunea Europeană, cât şi din SUA), sunt adepte ale realizării educaţiei
speciale, conform principiului integrării persoanelor handicapate.
2. Integrarea este realizată în diverse ţări, pe diverse trepte şi
nivele, unele fiind mai avansate în acest sens (ex. ţările scandinave),
altele aflându-se la diferite nivele de dezvoltare.
3. În majoritatea statelor, pe lângă instituţii şcolare obişnuite, în
care se află integraţi elevi cu handicap, există şi instituţii de ocrotire şi
învăţământ special, separate, destinate cu precădere, handicapurilor
grave, polihandicapurilor sau handicapurilor senzoriale.
4. Unele ţări au introdus în legislaţia naţională generală, cu
privire la învăţământ, prevederi referitoare la organizarea
învăţământului special, altele au elaborat legi destinate numai acestui
domeniu (ex. ţările scandinave).
În planul legiferării, aceasta are ca efect existenţa unor legi
temporare (vezi cazul Olandei), care coexistă, în mod provizoriu, cu
legi permanente, din domeniul educaţiei şi asistenţei sociale pentru
persoanele cu handicap.
5. În toate ţările dezvoltate, conducerea, organizarea şi
planificarea educaţiei speciale, revin Ministerului Educaţiei şi
Învăţământului, niciunui alt organism nefiindu-i permisă imixtiunea în
acest proces.
6. Se consideră că, descentralizarea responsabilităţii de la nivel
central şi delegarea ei la nivel regional şi local, este o soluţie optimă
pentru asigurarea unei game largi şi eficiente de servicii pentru elevii
cu handicap.
7. În majoritatea ţărilor dezvoltate, programele destinate
1
educaţiei şi recuperării persoanelor cu handicap, se desfăşoară în
strânsă legătură prin colaborarea între autorităţile administrative
centrale şi locale, cu organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri),
destinate protecţiei şi educaţiei persoanelor cu handicap, bolnave sau
făcând parte din grupe cu grad ridicat de risc de excluziune socială.
8. Succesul în realizarea obiectivelor integrării şi al egalizării
şanselor, se bazează pe progresul realizat în diversificarea gamei de
servicii destinate persoanelor cu nevoi speciale, începând cu cele de la
nivel naţional şi terminând cu cele de nivel comunitar.
9. Integrarea educaţională din punct de vedere acţional
înseamnă, în viziunea majorităţii cercetatorilor contemporani,
asigurarea serviciilor de învăţământ special şi a celor din cadrul
comunităţii, în cadrul învăţământului obişnuit.
10. Se constată schimbarea mentalităţii la nivel internaţional faţă
de persoanele cu handicap. Această schimbare, la nivel filozofic şi
ideologic, este determinată de aplicarea principiilor universale ale
drepturilor omului şi pentru aceste categorii de persoane.
11. În prezent se manifestă o acută preocupare pentru
diversificarea şi lărgirea ariei de acţiune a serviciilor destinate
persoanelor cu handicap, punându-se accent pe asistenţa acordată
familiilor, care au în îngrijire persoane cu handicap, în cadrul
comunităţii.
12. În statele din Uniunea Europeană schimbările legislative şi
organizatorice, prezente şi viitoare, se bazează pe adoptarea concepţiei
cu privire la crearea unei „societăţi pentru toţi”, care solicită trecerea de
la integrare la o etapă mai avansată, cea a incluziunii persoanelor cu
handicap – prin Declaraţia de la Madrid (2002) – „Înlăturarea
discriminării plus acţiunea pozitivă, conduc la incluziunea socială”.
În concluzie, în prezent asistăm la o amplă reformă a
învăţământului special, caracterizată prin continue căutări de noi
formule organizatorice şi schimbări legislative, în acord cu progresele
societăţii contemporane şi schimbarea atitudinii acesteia faţă de
persoanele cu handicap.

5.2 PREVEDERI DIN DOCUMENTELE INTERNAŢIO-NALE CU

22
PRIVIRE LA DOMENIUL EDUCAŢIEI INTEGRATE

Principalele prevederi din documentele internaţionale, cu privire

la domeniul educaţiei integrate, se găsesc în Recomandările Consiliului
Europei R 92/6/904/92, Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor
Persoanelor cu Handicap (adoptate la Sesiunea ONU din 20 decembrie
1993 prin Rezoluţia 48/96) şi Declaraţia de la Salamanca, adoptată la
Conferinţa Mondială asupra Educaţiei Speciale, organizată de Spania
sub egida UNESCO, între 7-10 iunie 1994.
Prezentăm în continuare o sinteză a principalelor prevederi din
documentele menţionate.

I. RECOMANDĂRILE CONSILIULUI EUROPEI

R92/6/904/92

Toate persoanele cu deficienţe, în funcţie de tipul sau gradul

deficienţei, au dreptul la educaţie corespunzătoare, care să răspundă
cerinţelor şi dorinţelor lor.
Educaţia va asigura persoanelor deficiente următoarele:
1. atingerea celui mai înalt nivel posibil de dezvoltare personală;
2. va stimula învăţarea, luând în consideraţie caracteristicile
deficienţelor şi folosind forme de sprijin pentru facilitarea învăţării;
3. va contribui la acceptarea deficienţelor şi achiziţionarea
deprinderilor necesare pentru depăşirea obstacolelor cu care se
confruntă.
Obiectivele educaţiei speciale
Educaţia va ajuta persoanele cu deficienţe să atingă cea mai
mare independenţă economică posibilă, astfel încât să contribuie la
dezvoltarea socială a ţării lor. În afară de formarea deprinderilor
academice, educaţia tinerilor va cuprinde:
* formarea deprinderilor sociale şi pregătirea pentru viaţa
independentă, în colaborare cu părinţii şi educatorii;
* asistenţa practică pentru existenţa şi integrarea în societate.
Obiectivele şi sensurile educaţiei constă în educarea copilului
deficient, ca parte a unui program individual pedagogic educaţional şi
terapeutic global, care este adaptat nevoilor capacităţilor şi dorinţelor
(cerinţelor) sale.

3
 Specialiştii (profesioniştii) vor asocia familia copilului pe cât
mai mult posibil în mod activ, la proiectarea, aplicarea, urmărirea şi
evaluarea programului desemnat. Familia va fi în permanenţă informată
asupra evoluţiei copilului şi va beneficia de tot sprijinul de care are
nevoie.
Ţinând cont că, principiile intervenţiei timpurii sunt în interesul
copilului, este necesar:
- să se înceapă cu măsuri medico-educaţionale încă de la vârsta
preşcolară, în special atunci când se intenţionează realizarea unei
educaţii şcolare, mai uşoare în stadiile ulterioare;
- copilul să urmeze grădiniţa şi şcoala la o vârstă cât mai mică.
Între copiii deficienţi şi cei fără probleme se realizează contacte
care asigură o stimulare puternică, în vederea integrării ambelor
categorii. Pentru aceasta, educaţia trebuie realizată într-un mediu
obişnuit, împreună cu grupuri de copii normali, acolo unde poate fi
asigurată totdeauna asistenţa necesară pentru copiii deficienţi, în
vederea rezolvării cerinţelor specifice, prin utilizarea echipamentelor
terapeutice, tehnice şi educaţionale, prevăzute pentru fiecare caz în
parte.
Atunci când situaţia individuală a copilului cere educaţie
specializată, obişnuită sau combinată, se impun măsuri continue, care
includ:
- o strânsă colaborare între şcolile speciale şi cele generale;
- contacte între copiii cu şi fără deficienţe, de aceeaşi vârstă
- îcurajarea tranziţei căre şcolile obişnuite, unde este posibil;
- încurajarea abordărilor inovatoare, în scopul sprijinirii
indivizilor.
Grădiniţele sau, în unele cazuri, serviciile pedagogice
preşcolare, reprezintă un punct de pornire favorabil pentru educarea în
comun a copiilor cu şi fără deficienţe. Aceasta se realizează atunci când
ele sunt capabile să utilizeze mijloace flexibile pentru încurajarea
indivizilor; copiii învaţă să se socializeze unul de la altul şi nu în cadrul
unui program educaţional bazat pe performanţe standardizate.
Caracteristicile şi tipul de şcoală, vor fi alese în funcţie de
rezultatele unui proces de evaluare atentă, în care părinţii şi copiii cu
deficienţe, sunt examinaţi de o comisie multidisciplinară de specialişti,
care întrebuinţează tehnici de analiza copilului şi se concentrează pe
44
capacităţile (abilităţile), dorinţele şi nevoile acestuia.
O atenţie specială trebuie acordată rolului şi impactului noii
tehnologii, asupra planificării procesului educaţional. Este necesar să
fie investigate modurile în care computerele pot sprijini educaţia
copiilor cu deficienţe.
Deoarece contactele între şcoală şi familia copilului, sunt
deosebit de importante, vor fi încurajate interesul şi participarea
familiei în munca şcolii. Trebuie subliniat că, tranziţia copilului de la
un mediu educaţional la altul, reclamă o mare adaptabilitate, atât din
partea copilului, cât şi a familiei, care vor avea nevoie de sprijin
psihilogic.
Toţi copiii cu deficienţe, indiferent de natura acestora, sunt
îndreptăţiţi la o educaţie corespunzătoare, într-un mediu adecvat, în
acord cu cerinţele (nevoile) lor şi dorinţele familiei.
Tuturor copiilor deficienţi, dacă beneficiază de pe urma
educaţiei, trebuie sa li se acorde posibilitatea continuării acesteia.
Educaţia în şcolile incluzive
Pentru ca, un număr cât mai mare posibil de copii cu deficienţe,
să urmeze şcoala obişnuită trebuie satisfăcute următoarele cerinţe:
1. să se asigure servicii medico-terapeutice şi psihologice;
2. să se pună la dispoziţie clase adaptate, din punct de vedere al
formei, în care profesorul titular să fie ajutat, dacă este necesar, de alt
personal calificat corespunzător;
3. să se asigure clădiri şi echipamente adaptate pentru copiii
deficienţi, incluzând măsuri pentru îmbunătătirea accesibilităţii şi
transportului.
4. să se folosească metode, materiale, curriculum-uri şi
proceduri de examinare adaptate;
5. să se aplice metode de consiliere şi concepţii de acţiune, care
ţin seama de tipul de deficienţă cărora li se adresează.
Aceste cerinţe trebuie îndeplinite pentru că, încercarea de a
educa copiii deficienţi alături de cei normali, fără asigurarea sistemelor
de sprijin necesare, compromite şansele de egalitate şi, depinde de
situaţia fiecărui caz în parte şi de specificul deficienţei, dacă copiii cu
handicap fac progrese mai mari într-o şcoală specială sau una obişnuită.
Vor fi analizate, cu grijă, dorinţele părinţilor de a se asigura
facilităţile terapeutice şi educaţionale în apropierea domiciliului.
Educaţia specială

5
 Elevii cu handicap profund, care nu pot urma o grădiniţă
obişnuită, vor primi educaţie specială preşcolară, fie acasă sau într-un
centru special, de exemplu, într-o grădiniţă specială.
Un număr suficient de şcoli speciale şi profesionale speciale vor
fi organizate, echipate cu mijloace tehnice necesare, în vederea
acordării unui sprijin individual şi colectiv, vor fi încadrate cu profesori
cu calificare în domeniul educaţiei speciale, vor fi prevăzute să
funcţioneze ca centre de resurse pentru şcolile obişnuite şi vor fi legate
de şcolile obişnuite pentru a dezvolta colaborarea.
Unde îngrijirea în mediul instituţional este necesară, ea va fi
asigurată într-o atmosferă familială. Pentru evitarea izolării prelungite a
copilului, este indicată plasarea sa în familii adoptive şi este încurajată
colaborarea permanentă între copiii deficienţi şi părinţii lor.
Educaţie şi recuperare
În cadrul educaţiei elevilor deficienţi, acestora li se va asigura
accesul la programe şi resurse, destinate săi ajute la pregăirea
profesională, cum ar fi pregătirea vocaţională şi alte sisteme de sprijin.
Vor fi stabilite legături, în timpul desfăşurării procesului de
învăţământ, între activităţile de educaţie, astivităţile de profesionalizare
şi viitoarele ocupaţii alese prin organizarea unei evaluări a maturizări
profesionale curente (obişnuite) sau specializate.
În cadrul şcolii, copiii trebuie să aibă acces la resurse variate de
recuperare din domeniul medical şi funcţional.
Tinerii cu deficienţe, în special cei cu dificultăţi de învăţare,
trebuie să primească sprijin educaţional special, în cadrul orelor de
curs.
Instituţiile de învăţământ vor fi uşor accesibile şi adaptate
structural nevoilor copiilor cu deficienţe.
Educarea adulţilor deficienţi (cu deficienţe)
Va fi acordată o atenţie deosebită rolului educaţiei pentru adulţi,
în special în ceea ce priveşte persoanele cu deficienţe mintale. Educaţia
pentru adulţi va asigura toate condiţiile posibile pentru persoanele cu
deficienţe, incluzând formarea deprinderilor de bază şi educaţia
specializată.
Vor fi luate în consideraţie nevoile persoanelor vârstnice cu
deficienţe, deoarece, acestea se diferenţiază de cele ale altor adulţi cu
deficienţe. Persoanele vârstnice pot beneficia semnificativ de o educaţie
66
de criză, pentru autoconducere, de formarea deprinderilor cotidiene,
precum şi de pe urma participării în cadrul unor programe integrate
pentru educarea adulţilor.

II. REGULILE STANDARD PRIVIND EGALIZAREA

ŞANSELOR PERSOANELOR CU HANDICAP
Sesiunea Adunării ONU, din 20 dec.1993, a elaborat Rezoluţia,
48/96, care stabileşte regulile care consfinţesc obligaţiile autorităţilor
faţă de persoanele cu handicap. Aceste reguli oferă un instrument
pentru stabilirea politicilor şi atitudinilor, în favoarea persoanelor cu
handicap.
Scopul acestor reguli este, să li se asigure persoanelor cu
handicap aceleaşi drepturi şi obligaţii cu cele ale persoanelor normale,
în societate.
Conceptele fundamentale utilizate sunt următoarele:
I. INCAPACITATEA, însumează un mare număr de diverse
limitări funcţionale, care pot fi întâlnite la o populaţie, cauzate de
disfuncţionalităţi fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de
sănătate sau boli mintale. Ele pot fi permanente sau temporare.
II. HANDICAPUL, înseamnă pierderea sau limitarea şanselor
de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu al celorlalţi
membri ai săi. El descrie interacţiunea dintre persoana cu incapacităţi şi
mediul său.
Scopul acestui concept este de a atrage atenţia asupra
deficienţelor de mediu (informaţiile, comunicarea şi educaţia), la care
persoana cu handicap nu poate participa, în condiţii de egalitate.
Terminologia curentă cuprinde 2 aspecte:
- recunoaşte necesitatea de a se adresa nevoilor
individuale (cum ar fi reabilitarea şi ajutorul tehnic);
- interacţiunile societăţii (obstacolele de participare la
viaţa acesteia).
III. PREVENIREA, înseamnă acţiunea destinată împiedicării
apariţiei deficienţelor (intelectuale, senzoriale), prevenţie primară, sau
împiedicării apariţiei deficienţelor ce determină limitări funcţionale
permanente, prevenţie secundară.
IV. REABILITAREA, este procesul destinat să dea persoanelor
cu handicap şansa să ajungă şi să-şi păstreze nivele funcţionale optime,
furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora pot obţine un

7
grad mai mare de independenţă.
V. EGALITATEA ŞANSELOR, este procesul, prin care,
diversele sisteme ale societăţii şi mediului, sunt puse la dispoziţia
persoanei cu handicap (serviciile, activităţile, informaţiile şi
documentarea).
VI. PRINCIPIUL DREPTURILOR EGALE, implică faptul că,
necesităţile persoanelor cu handicap sunt de importanţă egală, iar
resursele societăţii trebuie folosite pentru ca fiecare individ să aibă
şanse egale de participare.
Persoanele cu handicap trebuie să rămână în comunităţi, unde
trebuie să li se asigure serviciile necesare.
Dintre regulile standard mai importante, amintim:
REGULA 6 - EDUCAŢIA
Autorităţile din domeniul educaţiei generale sunt responsabile de
educaţia persoanelor cu handicap, în contexte integrate. Educaţia
acestor persoane, reprezintă o parte integrantă a sistemului general de
învăţământ. Educaţia în şcolile obişnuite presupune asigurarea de
interpreţi, pe de o parte, şi alte servicii corespunzătoare, pe de altă
parte.
Trebuie acordată o atenţie specială:
- copiilor foarte mici, cu handicap;
- copiilor preşcolari, cu handicap;
- adulţilor cu handicap, în special femeilor.
Adaptarea practicilor educaţiei în învăţământul general
presupune:
- politica clară (la nivel naţional);
- flexibilizarea şi îmbogăţirea curriculum-ului şcolar;
- materiale didactice de calitate, precum şi pregătirea
profesorilor.
În situaţia în care, sistemul şcolar general nu face faţă nevoilor
persoanelor cu handicap, se recomandă educaţia specială.
Educaţia copiilor cu handicap senzorial, este mai potrivită, în
şcolile speciale, datorită necesităţilor de comunicare specifice ale
acestora.
REGULA 14 - LEGISLAŢIA
Legislaţia naţională trebuie să asigure respectarea drepturilor
persoanelor cu handicap. Statele trebuie să asigure respectarea
88
drepturilor fundamentale civile şi politice, pe bază de egalitate cu
ceilalţi cetăţeni.
Există două modalităţi de realizare a acestor condiţii, şi anume:
- înglobarea drepturilor şi obligaţiilor în legislaţia
generală,
- includerea lor într-o legislaţie specială.
Legislaţia specială trebuie să aibă în vedere:
- decretarea unei legi separate, privind incapacitatea - (ex.
Legea 448 din 6 decembrie 2006, privind Protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap din România);
- introducerea conceptului de incapacitate în paragrafe
speciale, în cadrul legilor generale (ex. Legea învăţământului, 84/1995,
din România);
- menţionarea persoanelor cu handicap în textele care
servesc la interpretarea legilor existente.
Este de dorit, însă, ca aceste procedee să fie combinate.
De asemenea, este utilă stabilirea unui mecanism legal de
depunere a reclamaţiilor pentru protecţia intereselor persoanelor cu
handicap.

III. DECLARAŢIA DE LA SALAMANCA

Între 7 şi 10 iunie 1994, a avut loc în Spania, la Salamanca,
Conferinţa Mondială asupra Educaţiei Speciale, organizată de guvernul
spaniol în colaborare cu UNESCO, conferinţa la care au fost prezenţi
peste 300 de participanţi, reprezentând 92 de guverne şi 25 de
organizaţii internaţionale, reunind personalităţi cu înalte
responsabilităţi în domeniul educaţiei, conducători politici,
reprezentanţi ai ONU şi ai organizaţiilor sale specializate, şi altor
organizaţii internaţionale şi ai unor organizaţii de binefacere.
Obiectivul conferinţei a fost educaţia pentru toţi, şi în baza
acestuia, au fost examinate schimbările politice fundamentale, necesare
promovării unei abordări integratoare a educaţiei, adică, pentru a
permite şcolilor de a se pune în slujba tuturor copiilor, şi în particular a
celor cu cerinţe educaţionale speciale (CES).
Conferinţa de la Salamanca s-a finalizat cu Declaraţia de la
Salamanca şi, de asemenea cu un Cadru General de Acţiune.
Aceste două documente sunt inspirate de principiile integrării şi
a recunoaşterii necesităţii de a lucra pentru crearea “Şcolilor pentru

9
toţi”, acestea însemnând instituţii pentru şcolarizarea tuturor copiilor,
care respectă diferenţele dintre aceştia, sprijină elevii în activitatea de
învăţare şi care răspund cerinţelor individuale ale fiecăruia.
Declaraţia de la Salamanca se bazează, în primul rând, pe
reafirmarea dreptului la educaţie al fiecărei persoane, aşa cum a fost
constituit în 1948, prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; de
asemenea, reaminteşte numeroasele declaraţii ale ONU, culminând cu
Regulile Standard asupra Egalizării Şanselor pentru Persoanele cu
Handicap, din 1993, care îndeamnă statele să asigure condiţii necesare
transformării educaţiei persoanelor cu handicap, într-o parte integrantă
a sistemului educaţional general.
Delegaţii la Conferinţa Mondială asupra Educaţiei pentru Toţi,
prin Declaraţia de la Salamanca, îşi afirmă ataşamentul la principiile
Educaţiei pentru Toţi, recunoscând necesitatea de a asigura educaţia
copiilor, tinerilor şi adulţilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), în
cadrul sistemului obişnuit de educaţie. În acest sens s-a concluzionat:
● - fiecare copil are dreptul fundamental la educaţie şi fiecărui copil
trebuie sa i se ofere şansa de a ajunge şi de a se păstra la un nivel
acceptabil de învăţare,
● - fiecare copil posedă caracteristici, interese, aptitudini şi necesităţi
de învăţare proprii,
● - sistemele educaţionale ar trebui proiectate astfel încât să ţină
seama de diversitatea acestor caracteristici şi necesităţi,
● - persoanele cu cerinţe speciale trebuie să aibă acces în şcolile
obişnuite, care trebuie să se adapteze unei pedagogii “centrată
asupra copilului”, capabilă de a ieşi în întâmpinarea acestor
necesităţi,
● - şcolile obişnuite, care au adoptat această orientare, sunt cele mai
utile mijloace de combatere a atitudinilor discriminatorii, creând
comunităţi primitoare, construind o societate incluzivă şi oferind
educaţie pentru toţi elevii.
În concluzie, în Declaraţia de la Salamanca, se revine asupra
principiilor generale, legate de egalizarea şanselor şi dreptul la educaţie
al elevilor cu handicap. În acest context, se reaminteşte necesitatea
instruirii şi educării tuturor copiilor, inclusiv a celor cu handicap, în
şcolile incluzive obişnuite, conform principiului că “toţi copiii trebuie
să înveţe împreună, oricând acest lucru este posibil, indiferent de
1010
dificultăţile pe care le întâmpină aceştia sau de diferenţele dintre
aceştia”.
Pentru prima dată se vorbeşte în această Declaraţie de faptul că
“programa şcolară trebuie adaptată la cerinţele copiilor şi nu vice-
versa”, precum şi de faptul că “şcolile speciale pot servi drept centre de
instruire şi resurse de personal pentru şcolile obişnuite” şi de educaţie
pentru un număr relativ mic de elevi cu handicap, care nu pot fi incluşi
în clasele obişnuite ale şcolilor (Radu I.D., 2005).
Se mai face apel la implicarea guvernelor, grupurilor de
susţinere, comunităţilor şi grupurilor de părinţi şi, în particular,
organizaţiilor persoanelor cu handicap, în încercarea de îmbunătăţire a
accesului la educaţie a majorităţii persoanelor cu cerinţe speciale.
Prezentul document reflectă un consens internaţional asupra
orientărilor ce trebuiesc adoptate în viitor, în materie de educaţie şi de
cerinţe educaţionale speciale. Toate părţile interesate trebuie să accepte
această provocare şi să lupte ca educaţia să devină, într-adevăr,
PENTRU TOŢI, şi, în particular, pentru cei vulnerabili şi pentru cei
care au cea mai mare nevoie de aceasta.

5.3 REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE INTERNE CU PRIVIRE LA

DOMENIUL EDUCAŢIEI INTEGRATE

Prezentăm în continuare o selecţie a principalelor reglementări

legislative, existente în prezent în ţara noastră, care se referă la
domeniul educaţiei integrate.

LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI - NR.84/1995 (republicată în

M.O. al României, nr. 606 din 10 decembrie 1999)

Capitolul VI . ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL

Art.41. – (1) Învăţământul special se organizează de Ministerul
Educaţiei Naţionale, pentru preşcolarii şi elevii cu deficienţe mintale,
fizice, senzoriale, de limbaj, socioafective şi de comportament sau cu
deficienţe asociate, în scopul instruirii şi educării, al recuperării şi
integrării lor sociale.
(2) Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale se
realizează prin unităţi de învăţământ special, în grupe şi clase speciale

11
din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, sau în unităţi obişnuite,
inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale.
(3) Învăţământul special primar şi gimnazial este obligatoriu şi are
durata, după caz, de 9 sau 10 ani.
Art. 42. – (1) Învăţământul special este gratuit.
(2) Învăţământul special este organizat ca învăţământ de zi. În cazuri
deosebite acesta se poate organiza şi sub alte forme.
(3) Unităţile de învăţământ special pot beneficia de sprijinul instituţiilor
de protecţie socială, al altor organizaţii de stat şi particulare, al
societăţilor de binefacere, al persoanelor fizice sau juridice din ţară şi
străinătate, pentru stimulare, compensare şi recuperarea handicapului.
Art. 43. – Tipul şi gradul handicapului copilului se stabilesc de comisii
de expertiză, interşcolare şi judeţene, subordonate inspectoratelor
şcolare.
Art. 44. – Învăţământul special dispune de planuri de învăţământ,
programe şcolare, manuale şi metodologii didactice alternative,
elaborate în funcţie de tipul şi gradul handicapului şi aprobate de
Ministerul Educaţiei Naţionale.
Art. 45. – (1) În învăţământul preşcolar şi primar, în funcţie de evoluţia
copilului, se pot face propuneri de reorientare operativă dinspre şcoala
specială spre şcoala de masă şi invers, sau dinspre căminul-şcoală spre
şcoala specială şi invers.
(2) Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a
lucrat cu copilul în cauză şi de către psihologul şcolar. Hotărârea de
reorientare se ia de către comisia de expertiză, cu acordul familiei sau
al susţinătorului legal.
(3) Copiii cu cerinţe educative speciale, care nu au putut fi reorientaţi
spre învăţământul de masă, inclusiv în clase speciale, continuă procesul
de educaţie în unităţile învăţământului special primar, gimnazial,
profesional, liceal şi postliceal, diferenţiat după tipul şi gradul
handicapului.
Art. 46. – Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, împreună cu alte
organisme guvernamentale sau neguvernamentale cu preocupări în
domeniu, asigură integrarea în viaţa activă, în forma corespunzătoare
de muncă, a absolvenţilor învăţământului special, potrivit calificării
obţinute şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

1212
 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI
FUNCŢIONARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPECIAL DIN
ROMÂNIA, aprobat de MEC prin Ordinul nr. 4217 din 17 august
1999.
Noul regulament, privind organizarea şi funcţionarea
învăţământului special românesc, ţine seama de standardele
reglementate prin numeroase documente internaţionale, o parte
însemnată dintre ele fiind ratificate şi de către ţara noastră.
Dintre acestea, enumerăm: Programul mondial de acţiune cu
privire la persoanele cu handicap (1983), Convenţia cu privire la
drepturile copilului (1989, art.23), Declaraţia mondială asupra educaţiei
pentru toţi (1990), Recomandările Consiliului Europei, privind
reabilitarea persoanelor cu handicap (1992), Regulile standard privind
egalizarea şanselor persoanelor cu handicap (1993) şi Declaraţia
mondială asupra educaţiei speciale, de la Salamanca, UNESCO (1994).
De asemenea, în cadrul regulamentului sunt prezentate
principiile pe care urmează să se bazeze educaţia specială din ţara
noastră. Considerăm că, aceste principii sunt aplicabile în aceeaşi
măsură şi educaţiei integrate. Aceste principii sunt:
Principiul prevenirii deficienţelor, incapacităţilor şi
handicapurilor, conform căruia, se are în vedere necesitatea unei mari
diversităţi de acţiuni specializate în domeniul sănătăţii şi educaţiei;
Principiul intervenţiei educaţionale precoce, care presupune ca
evaluarea şi intervenţia psihopedagogică să fie cât mai timpurie, în
raport cu identificarea cerinţelor speciale;
Principiul educaţiei globale şi individualizate a copilului cu
cerinţe educative speciale, care presupune valorificarea tuturor
capacităţilor şi disponibilităţilor cognitive, psihomotorii, afectiv-
relaţionale şi social-adaptative existente sau potenţiale la un anumit
copil;
Principiul drepturilor şi şanselor egale, care presupune că
activitatea în favoarea copiilor cu handicap vizează, atât satisfacerea
egală a necesităţilor individuale, cât şi eliminarea unor obstacole
sociale. Conform acestui principiu, dreptul la participarea şi integrarea
copiilor cu deficienţe se realizează prin includerea lor într-un mediu
educaţional, cât mai puţin restrictiv şi separat de ceilalţi copii de
aceeaşi vârstă;
Principiul asigurării serviciilor de sprijin, necesare în funcţie de

13
amploarea, intensitatea şi specificul cerinţelor educative speciale ale
fiecărui copil;
Principiul cooperării şi parteneriatului în educaţia specială,
care presupune colaborarea specialiştilor din domeniu cu autorităţile,
care au preocupări în domeniu, cu asociaţiile şi organizaţiile
neguvernamentale de profil şi cele ale părinţilor.
Educaţia copiilor cu cerinţe speciale este considerată ca fiind “o
parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ” şi trebuie să fie
“accesibilă, flexibilă şi comprehensivă”.
Cu privire la desfăşurarea educaţiei integrate, principalele
reglementări în această privinţă sunt cuprinse în articolele 51-58 din
Regulament, în premieră absolută pentru ţara noastră. Aceste
reglementări sunt conforme cu caracteristicile modelelor fundamentale
de integrare folosite în mod frecvent în ţările dezvoltate ale lumii.
Conform articolului 55, “integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe
educaţionale speciale în şcolile obişnuite de învăţământ, în grupe şi
clase obişnuite, se realizează planificat şi gradual cu asigurarea
asistenţei psihopedagogice necesare, prin modalităţi diverse, în funcţie
de amploarea, intensitatea şi specificul tulburărilor de învăţare”.
Structurile organizatorice prevăzute în regulament sunt
următoarele:
Programul de integrare, care se organizează pentru asistenţa
psihopedagogică individuală, pentru un număr de 8-12 copii cu cerinţe
de educaţie specială, cu vârsta cuprinsă de regulă între 5 şi 12 ani,
incluşi în grupe sau clase ale aceleiaşi grădiniţe sau în clase obişnuite;
Subprograme de integrare, care cuprind un număr mai mic de
copii sau elevi cu cerinţe speciale, 4-6, cărora li se acordă sprijin
individual în cadrul unei instituţii;
Grupa sau clasa specială afiliată, care cuprinde copii sau elevi
cu deficienţe, în vârsta de 5 până la 12 ani;
Grupa sau clasa specială de sprijin, care cuprinde, de regulă,
copii sau elevi cu tulburări de învăţare sau dezvoltare, în vârstă de 6
până la 10 ani.
Se poate observa că regulamentul prevede diverse alternative de
organizare ale învăţământului integrat, începând cu formele individuale
şi terminând cu cele colective.
În cazul aplicării modelelor de integrare, bazate pe clase sau
1414
grupe separate de copii cu cerinţe educaţionale speciale, obiectivul
urmărit constă în asigurarea dezvoltării acestora, în aşa fel încât să se
asigure reîntoarcerea lor, cât mai rapidă, în clasele sau grupele
obişnuite, alături de normali. Pentru realizarea acestui obiectiv, pentru
desfăşurarea unei activităţi de terapie şi recuperare de calitate, este
necesară sprijinirea cadrelor didactice, din învăţământul obişnuit, de
către profesori, psihopedagogi, încadraţi conform prevederilor
învăţământului special.
În cazul folosirii unor modele bazate pe integrarea individuală,
se stipulează necesitatea sprijinirii copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale de către cadre didactice specializate în psihopedagogie
specială, după modelul itinerant.
O ultimă prevedere importantă, asupra căreia dorim să ne oprim,
este aceea după care “elevii cu handicap din şcolile obişnuite,
beneficiază de acces la resursele de educaţie specială şi de reabilitare
din unităţile de învăţământ special” (articolul 55).
După cum se poate observa, întreaga gamă de reglementări din
domeniul învăţământului special prefigurează cu claritate posibilităţile
legale pentru desfăşurarea unei educaţii integrate de calitate.
După anul 2000, în ţara noastră a apărut o nouă categorie de
cadre didactice, denumite de sprijin sau itinerante, create pentru a
impulsiona şi facilita procesul de integrare educaţională, după modelul
existent în ţările cu tradiţie în acest domeniu din Uniunea Europeană şi
SUA.
Pentru această nouă categorie de cadre didactice, se impune
cunoaşterea, cu prioritate, a unui set de reglementări legislative,
specifice, din care prezentăm, în continuare, după o sinteză elaborată de
Radu I.D. (2005 şi 2007), a celor mai importante acte normative, legate
de domeniul educaţiei integrate:
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului
special, aprobat de MEC prin Ordinul nr. 4217 din 18 aug. 1999;
- H.G. nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a
activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie
specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu CES, din cadrul sistemului de
învăţământ special şi special integrat;
- Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor
educaţionale prin cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu
cerinţe educative speciale şcolarizaţi în învăţământul de masă,

15
aprobată prin Ordinul MEC nr. 5379 din 25 nov. 2004;
- Metodologia de înfiinţare şi funcţionare a Comisiei Interne de
Evaluare Continuă aprobată prin Ordinul MEC nr. 3662/27 martie
2003;
- Ordinul comun nr. 18/3989/416/142 din 2003 a ANPCA,
MEC, MSF şi ANPH privind aprobarea Ghidului metodologic pentru
evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de
handicap;
- Ordinele şi Metodologiile, care vor apărea în viitor, referitoare
la protecţia copilului şi educaţia copiilor cu dizabilităţi şi cu CES.

În Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului

special (1999) se vorbeşte de asigurarea unor structuri de sprijin în
vederea facilitării integrării, fără ca aceste structuri să fie nominalizate.
În Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 4925/2005,
la capitolul IX - ,,Învăţământul special” - se face referire la faptul că
elevii cu deficienţe integraţi în învăţământul de masă trebuie să
beneficieze de asistenţă psihopedagogică şi de specialitate, acordată
de profesori de sprijin/itineranţi.
Prin Ordinul MEC nr. 5379 din 25 nov. 2004 se emite o
nouă Metodologie de organizare şi funcţionare a serviciilor
educaţionale prin cadrele didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu
CES şcolarizaţi în învăţământul de masă, care se aplică începând cu
anul şcolar 2005-2006.
Din această Metodologie reiese că, pentru ocuparea unui post
de cadru didactic de sprijin/itinerant trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
a. să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de
lungă durată cu una din specializările psihopedagogie specială,
pedagogie sau psihologie;
b. să fie absolvent al colegiului pedagogic, al liceului
pedagogic ori a unei şcoli echivalente;
c. în cazul în care nu se îndeplinesc condiţiile de la literele a şi
b să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de lungă
sau de scurtă durată, care a efectuat un stagiu de pregătire teoretică şi
practică în educaţia specială.
1616
 Sarcini: Metodologia menţionează următoarele atribuţii pentru
cadrul didactic de sprijin/itinerant:
a. colaborează cu comisia internă de evaluare continuă din
şcoală/centrul de resurse în vederea preluării informaţiilor privind
evaluarea şi planul de servicii personalizat al copilului/elevului cu
cerinţe educative speciale, integrat în învăţământul de masă;
b. colaborează cu întreg corpul profesoral al unităţii de
învăţământ în care este înscris copilul/elevul, în vederea realizării
unei integrări eficiente în întregul colectiv al şcolii;
c. elaborează şi realizează planul de intervenţie personalizat,
precum şi adaptarea curriculară în parteneriat cu cadrele didactice
de la grupă/clasă;
d. evaluează, în parteneriat cu echipa, rezultatele aplicării
programelor curriculare adaptate;
e. colaborează cu cadrele didactice de la grupă/clasă în care
sunt elevi cu cerinţe educative speciale, în vederea stabilirii
modalităţilor de lucru pentru fiecare unitate de învăţare:
- participă, în timpul orelor de predare, la activităţile ce se
desfăşoară în clasă de către învăţător sau profesor;
- participă la activităţile educative din grupă/clasă în calitate de
observator, consultant, coparticipant;
- organizează activităţi de intervenţie personalizată în grupe/clase
sau în afara acestora;
- desfăşoară activităţi de tip terapeutic-cognitiv-ocupaţional,
individuale sau în grup;
- colaborează cu specialiştii care realizează terapiile specifice în
vederea realizării coerente a planului de servicii personalizat;
- propune şi realizează materiale didactice individualizate, în
funcţie de dificultăţile de învăţare ale copiilor/elevilor.
f. realizează activitatea de evaluare periodică, vizând dezvoltarea
elevilor şi reproiectează programul de intervenţie personalizat;
g. consiliază familiile copiilor/elevilor care beneficiază de
serviciile de sprijin şi colaborează cu acestea;
h. realizează în cadrul celor 16 ore reprezentând norma didactică de
predare, programul săptămânal de asistenţă educaţională în funcţie de:
- necesităţile elevului;
- evoluţia elevului într-o perioadă
de timp limitată;

17
 - rezultatele evaluărilor periodice;
- cerinţele grupului de elevi asistaţi.
i. orientează către comisia internă de evaluare continuă toţi acei
copii/elevi care au cerinţe educative speciale şi nu beneficiază de
servicii educaţionale de sprijin.
Cadrul didactic de sprijin/itinerant are obligaţia să îndeplinească
sarcinile pe care le primeşte din partea inspectoratului şcolar şi a
şcolii/centrului de resurse, precum şi sarcinile reieşite din proiectul
anual de activitate a colectivului metodic din care face parte. Mai are
obligaţia să respecte regulamentele de ordine interioară a şcolilor unde
îşi desfăşoară activitatea şi să urmărească şi să respecte dispoziţiile care
vin de la MEC referitoare la integrare şi la obligaţiile generale ale
cadrelor didactice.
În reglementările româneşti existente până în prezent sunt
nominalizate categoriile de copii/elevi, care au dificultăţi de învăţare şi
integrare şcolară şi cărora trebuie să li se asigure o apropiere a şanselor
cu a celorlalţi copii de aceeaşi vârstă.
Printre aceşti copii sunt:
-copii cu dizabilităţi (deficienţe) în diferite grade şi asocieri;
-copii/elevi cu dificultăţi de învăţare sau de dezvoltare;
-copii/elevi cu dificultăţi de integrare şcolară, care din diferite motive:
- au întrerupt şcolarizarea;
- nu au urmat nici o formă de şcolarizare;
- au depăşit cu peste 3 ani vârsta clasei şcolare;
- au fost excluşi temporar de la şcoală/educaţie;
- au fost marginalizaţi;
- au tulburări socio-afective şi de conduită care le
diminuează posibilităţile de învăţare şi integrare şcolară.
Conceptul de „cerinţe (nevoi) educative speciale” apare în
terminologia UNESCO în anii 1990 ca rezultat al orientării tot mai
accentuate a educaţiei speciale spre copil şi comunitate. Expresia
desemnează nevoile specifice faţă de educaţie derivate sau nu dintr-
o deficienţă, care sunt suplimentare dar şi complementare
obiectivelor generale ale educaţiei pentru copii.
Copiii cu dizabilităţi (deficienţe) au aceleaşi trebuinţe de
bază pentru creştere şi dezvoltare ca toţi copiii. Au nevoie de
afecţiune şi securitate, de încurajare, de încredere în sine, de
1818
 responsabilitate şi independenţă, dar au, în acelaşi timp, şi anumite
necesităţi individuale şi specifice deficienţei.
Conceptul de ,,cerinţe educative speciale” include
necesitatea individualizării demersului educaţional precum şi
analiza plurifactorială şi dinamică a cauzelor eşecului şcolar.
Utilizarea termenului în documentele oficiale româneşti se face atât
în Legea Învăţământului cât şi în RegulamentuI de organizare şi
funcţionare al învăţământului special.
Conform reglementărilor actuale (Ordinul comun nr.
18/3989/416/142 din 2003 privind aprobarea ghidului metodologic
pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-o
categorie de handicap şi Metodologia de organizare şi funcţionare a
serviciilor educaţionale prin cadre didactice de sprijin/itinerante
pentru copiii cu CES şcolarizaţi în învăţământul de masă, aprobată
prin Ord. MEC nr. 5379 din 25 nov. 2004), integrarea copiilor cu
dizabilităţi şi /sau cu CES în şcoala de masă se face pe baza:
a. certificatului de orientare şcolară şi profesională eliberat
de comisia pentru protecţia copilului;
b. recomandarea scrisă a comisiei interne de evaluare
continuă, însoţită de evaluarea complexă a copilului/elevului
(psihologică, medicală, familială, socială, a nivelului de achiziţii de
tip şcolar etc.).
Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a
unităţilor de învăţământ preuniversitar (la art. 143) ,,Elevii cu
deficienţe integraţi în învăţământul de masă beneficiază de planuri de
învăţământ modificate, programe şcolare adaptate, precum şi de
programe de învăţământ personalizate”.
Aceste planuri de învăţământ şi programe adaptate (doar pentru
clasele I-IV) au fost aprobate de MEC prin Ordinul nr. 4653 din 8 oct.
2001 cu menţiunea că „programele şcolare pentru elevii deficienţi
integraţi în clasele V-VIII vor fi adaptate, de către profesorii de
specialitate, în colaborare cu profesorii de sprijin/itineranţi (cu aportul
comisiilor metodice)”.
Referitor la întocmirea programelor de intervenţie personalizată,
Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale prin
cadre de sprijin/itinerante pentru copiii cu CES şcolarizaţi în
învăţământul de masă, menţionează: ,,profesorul de sprijin/itinerant
elaborează şi realizează programul de intervenţie personalizat, precum

19
şi adaptarea curriculară în parteneriat cu cadrele didactice de la
grupă/clasă ”.
Conform adresei MEC nr. 38.453 din 10 oct. 2001, avându-se
în vedere unele reţineri şi chiar respingeri din partea conducerilor unor
şcoli a integrării se atrage atenţia asupra faptului că „şcoala de masă
este obligată să primească elevii cu CES şi să le asigure condiţii de
integrare cu menţiunea că, directorii care refuză să aplice această
măsură vor fi destituiţi”.
Tot acest ordin menţionează că, ,,directorii şcolilor de masă,
împreună cu consiliul de administraţie, trebuie să cuprindă în planul
managerial anual şi următoarele direcţii de dezvoltare:
- Învăţământul special integrat - şansa copilului/elevului
deficient.
- Educaţia specială - componentă a procesului de învăţământ din
România.
Tot în sarcina consiliului de administraţie intră şi diminuarea
efectivului de elevi cu 1-2 copii/elevi pentru fiecare copil cu CES
integrat în grupa/clasa respectivă, conform Metodologiei de organizare
şi funcţionare a serviciilor educaţionale prin cadre didactice de
sprijin/itinerante pentru copiii cu CES, şcolarizaţi în învăţământul de
masă, aprobat prin Ord. MEC nr. 5379/25 nov. 2004.
Şcolile incluzive au sarcina de a asigura toate condiţiile pentru
cuprinderea şi şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi (deficienţe) şi cu
CES care au hotărâri de integrare şi orientare şcolară emise de comisia
pentru protecţia copilului sau recomandări emise de comisia internă de
evaluare continuă (care poate fi a unităţii şcolare integratoare sau a
celei mai apropiate şcoli speciale, conform Ord. MEC nr. 3662/27
martie 2003).
Pentru asigurarea unor condiţii corespunzătoare de desfăşurare
a activităţilor de sprijin din partea profesorului de sprijin, a
psihologului şi a consilierului şcolar, în şcoala integratoare trebuie să
existe o încăpere denumită cameră sau sală de resurse, dotată cu
mobilierul adecvat.
În această sală se desfăşoară consilierile cu elevii şi părinţii
acestora, întâlnirile metodice ale cadrelor didactice care lucrează cu şi
pentru copiii integraţi, testările şi activităţile specifice-recuperatorii,
după caz (consiliere, corectarea tulburărilor de limbaj, psihoterapie,
2020
 educaţie psihomotorie).
Conducerea şcolii, împreună cu cadrul didactic de
sprijin/itinerant, informează permanent colectivul de cadre didactice
asupra reglementărilor pentru elevii cu dizabilităţi şi cu CES.
În şcolile incluzive, unde sunt încadrate cadre didactice de
sprijin/itinerante, acestea răspund de problematica integrării în şcoală,
din partea consiliului de administraţie. În cazul în care şcoala nu are
încadrat un cadru didactic de sprijin/itinerant, conducerea şcolii va
stabili un cadru didactic, cu experienţă, să coordoneze activitatea de
integrare din şcoală şi care, va ţine permanent legătura cu comisia de
evaluare continuă, cu serviciul de evaluare complexă, cu şcoala - centru
de resurse şi cu inspectorul de specialitate din ISJ, care răspunde de
învăţământul special şi de integrare.
În rapoartele de activitate ale şcolilor, cu ocazia analizei
activităţilor semestriale şi anuale se va cuprinde şi un capitol distinct
care să analizeze activitatea de integrare şi propuneri de îmbunătăţire a
acesteia.
Şcoala, prin cadrele sale didactice, este obligată să combată
orice tendinţă discriminatorie la adresa copiilor cu dizabilităţi şi cu
CES şi să formeze în rândul tuturor cadrelor didactice din şcoala
incluziva sau din alte şcoli, a copiilor, părinţilor acestora cât şi a opiniei
publice, o mentalitate pozitivă faţă de persoanele cu dizabilităţi şi cu
nevoi speciale.
Prin Ord. MEC nr. 4653 din 3 oct. 2001 se aprobă Planul-cadru
de învăţământ pentru clasele I-VIII pentru elevii deficienţi integraţi
individual sau în grup în şcoala de masă şi Programele şcolare adaptate
pentru elevii deficienţi integraţi în clasele I-IV, cu menţiunea
că ,,Programele şcolare pentru elevii deficienţi, integraţi in clasele V-
VIII vor fi adaptate de către profesorii de specialitate, în colaborare cu
profesorii de sprijin/itineranţi”.
Prin Ordinul MEC nr. 5379 din 25 nov. 2004, privind
Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale prin
cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu cerinţe educative
speciale, şcolarizaţi în învăţământul de masă, se menţionează la art. 10
(c. şi d.), „că profesorul de sprijin/itinerant, elaborează şi realizează
planul de intervenţie personalizat, precum şi adaptarea curriculară în
parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă şi evaluează, în
parteneriat cu echipa, rezultatele aplicării programelor curriculare

21
adaptate”.
Avându-se în vedere că numărul profesorilor de sprijin/itineranţi
este insuficient şi că până la încadrarea în şcoli a unor asemenea cadre
didactice, se recomandă ca, în fiecare şcoală integratoare, pentru
adaptarea curriculară să se ocupe comisiile metodice şi cadrele
didactice responsabile cu integrarea, sub directa coordonare a
directorului şcolii.
Avându-se în vedere că la anumite discipline elevii integraţi
pot participa fără adaptări curriculare, la acestea nu este necesar să
se elaboreze programe adaptate. Aceste discipline sunt: educaţia
civică, religia, educaţia fizică, abilităţile practice, consiliere şi
orientare. La acestea, cadrele didactice vor diferenţia activităţile în
aşa fel încât toţi elevii să fie antrenaţi, în limita posibilităţilor lor de
înţelegere şi de participare.
Pentru întocmirea programelor şcolare adaptate este
necesar să se ţină seama de următoarele:
1) - La aplicarea programelor adaptate de MEC pentru
clasele I-IV să se ia în considerare că acestea reprezintă
cerinţele orientative de la care, cadrele didactice pot să coboare
sau să urce cu pretenţiile, la nivelul posibilităţilor fiecărui elev,
recomandându-se, pentru situaţiile mai grave, întocmirea de
programe de intervenţie personalizate.
2) - Pentru clasele V-VIII adaptarea programelor trebuie să
pornească de la dezbaterea lor în cadrul comisiilor metodice, iar
diminuarea volumului de cunoştinţe să ţină seama, pe cât posibil,
de obiectivele generale stabilite de programa şcolară, aprobată de
MEC.
3) - Pentru realizarea obiectivelor generale se poate
modifica numărul de ore prevăzut pentru o anumită temă sau
lecţie. Pentru unele teme, care sunt considerate deosebit de
dificile, se pot da doar cunoştinţele generale, la nivelul
posibilităţilor de înţelegere a elevilor cu CES.
4) - Antrenarea elevilor cu CES în asimilarea
cunoştinţelor să nu se facă neapărat pe principiul memorării şi
reproducerii, ci să se bazeze pe întocmirea de materiale didactice
suplimentare, metode şi procedee care să ducă la înţelegerea unor
chestiuni elementare.
2222
 5) - Pentru elevii cu CES se recomandă să se realizeze
activităţi suplimentare, în afara orelor de clasă, evitându-se
supraîncărcarea. Se recomandă ca temele pentru acasă să fie cât
mai puţine şi adaptate posibilităţilor fiecărui copil.
6) - De preferinţă, elevul cu CES să plece de la şcoală cu
lecţiile învăţate şi temele făcute, pentru a avea cât mai mult timp
de relaxare şi socializare în mijlocul familiei, care trebuie
îndrumată în direcţia nevoilor de socializare a propriului copil, cu
ocazia consilierilor.
7) - În şcolarizarea copilului cu dizabilităţi şi cu CES
trebuie să se exploateze la maximum potenţialul lui de însuşire a
cunoştinţelor şi, nicidecum neglijarea acestui potenţial.
- Se recomandă ca utilizarea programelor adaptate să fie
într-o permanentă perfecţionare, fapt pentru care ele să fie -
iniţial - aplicate experimental, după care, pe baza experienţei
acumulate de cadrele didactice care le aplică, să fie definitivate şi
apoi aprobate de inspectorul de specialitate din cadrul ISJ,
urmând, ca apoi, să fie aplicate oficial (Radu I.D., 2005 si 2007).
În cadrul procesului de integrare educaţională se urmăreşte, în
paralel, şi un proces de reformă instituţională, concretizat prin
proiectarea unor noi structuri instituţionale, dintre care enumerăm
Centrele şcolare pentru educaţie incluziva, Centrele judeţene de resurse
şi asistenţă educaţională şi Centre de asistenţă psihopedagogică.
Prezentăm în continuare câteva dintre principalele aspecte
legislative din „Regulamentul - cadru de înfiinţare, organizare şi
funcţionare a centrelor şcolare pentru educaţie incluziva”.

REGULAMENTUL-CADRU DE ÎNFIIN'Ţ'ARE,
ORGANIZARE ŞI FUNCTIONARE A CENTRELOR ŞCOLARE
PENTRU EDUCAŢIE INCLUZIVĂ (reglementat prin Ordinul
MEC, nr. 5418 din 8 noiembrie 2005)

CAP. I Dispoziţii generale

Art. 1 (1) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă reprezintă cadrul
instituţional de acţiune care asigură accesul la educaţie tuturor copiilor
prin educaţie formală şi servicii educaţionale acordate copiilor cu
cerinţe educative speciale şcolarizaţi atât în învăţământul special cât şi
în învăţământul de masă precum şi personalului care este implicat în

23
educaţia acestora.
(2) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă este o unitate de
învăţământ cu personalitate juridică, din reţeaua şcolară, aflată sub
coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în conformitate cu
prevederile alin. 1 , art. 141, coroborate cu prevederile alin. 2, art. 10
din Legea 84/1995 republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
(3) Activităţile specifice procesului de învăţământ din Centrul
Şcolar pentru educaţie incluzivă se află sub îndrumarea şi coordonarea
inspectoratului şcolar judeţean al municipiului Bucureşti, iar
documentele emise vor fi echivalente celor emise de orice unitate
şcolară din ţară.
(4) Serviciile educaţionale organizate şi desfăşurate de Centrul
Şcolar pentru educaţie incluzivă sunt coordonate, monitorizate şi
evaluate de către Centrul judeţean de resurse şi de asistenţă
educaţională, conform prevederilor din anexa nr.1.
Art. 2 Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă utilizează sediul,
patrimoniul, logistica, însemnele, regimul juridic şi ştampila
unităţii/instituţiei de învăţământ fondatoare. După transformarea
unităţii/instituţiei de învăţământ în Centru şcolar pentru educaţie
incluzivă, însemnele şi ştampila vor purta antetul acestuia (CSEI).
Art. 3 Centrul Şcolar pentru educaţie incluzivă desfăşoară activităţi de
predare-învăţare-evaluare, normate în baza legislaţiei în vigoare şi
dezvoltă servicii educaţionale în domeniul educaţiei incluzive, de tipul:
formare, informare, documentare, consiliere, proiecte şi programe etc.
Art. 4 Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă colaborează cu:
instituţii de învăţământ, cu instituţii conexe ale învăţământului
preuniversitar, cu direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia
copilului, cu autorităţile locale, cu agenţi economici, cu organizaţii
neguvernamentale, cu reprezentanţi ai comunităţii locale, cu persoane
fizice din ţară şi din străinătate care au preocupări în domeniul
educaţiei.
Art. 5 În Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă se interzic:
activităţi de organizare şi propagandă politică, prozelitismul religios
sau activităţi care încalcă normele generale de moralitate.

2424
CAP. II Funcţiile, atribuţiile şi serviciile centrului şcolar pentru
educaţie incluzivă
Art. 6 Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă îndeplineşte
următoarele funcţii:
- de intervenţie directă prin oferire de servicii psihopedagogice,
psihologice şi de consiliere în domeniul educaţiei incluzive
beneficiarilor direcţi: copii/elevi/tineri cu cerinţe educative
speciale, părinţi, cadre didactice din şcolile de masă,
membri ai comunităţii locale;
- de informare, formare continuă/perfecţionare şi consiliere a
personalului didactic în domeniul educaţiei incluzive;
- de suport metodico-ştiinţific în domeniul educaţiei incluzive
pentru cadrele didactice din şcolile de masă;
- de învăţare, de pregătire pentru viaţa de adult.
Art. 7 (1) Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă are următoarele
atribuţii:
- realizează depistarea precoce şi asigură intervenţia timpurie în cazul
copiilor cu cerinţe educative speciale;
- şcolarizează copii cu diverse grade şi tipuri de dizabilităţi;
- realizează terapii specifice pentru copiii cu cerinţe educative speciale
din învăţământul special şi din învăţământul de masă;
- evaluează şi diagnostichează şi urmăreşte evoluţia şcolară a copiilor
cu cerinţe educative prin intermediul comisiei interne de evaluare
continuă, conform art. 24 din HG 1437/2004 privind Comisia pentru
Protecţia Copilului. Examinarea şi testarea psihologică sunt efectuate
doar de către profesorul psiholog conform atestării din partea
Colegiului Psihologilor din România, pe baza metodologiei unitare
elaborate de Colegiul Psihologilor şi avizate de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării;
- realizează şi aplică planuri de servicii personalizate pentru fiecare
copil evaluat;
- realizează adaptări curriculare pentru copiii cu cerinţe educative
speciale integraţi în învăţământul obişnuit;
- propune servicii de sprijin şi/sau terapii specifice, după caz;
- asigură asistenţă psihoeducaţională copiilor cu cerinţe educative
speciale prin cadre didactice de sprijin/itinerante, terapeuţi, consilieri

25
etc.;
- de consiliere şi asistenţă psihopedagogică a cadrelor didactice care
furnizează programe de educaţie remedială;
- promovează învăţământul incluziv;
- asigură asistenţă educaţională copiilor/elevilor nedeplasabili prin
formele de şcolarizare: la domiciliul elevului, cu frecvenţă redusă, cu
scutire de frecvenţă, comasat etc.;
- monitorizează evoluţia copiilor cu cerinţe educative speciale;
- oferă asistenţă socială şi servicii în regim de semiinternat/centru de zi
pentru copiii/elevii cu cerinţe speciale care solicită acest lucru;
- informează şi consiliază familiile copiilor cu cerinţe educative
speciale cu privire la problematica educaţiei copiilor lor;
- participă, împreună cu Centrul judeţean de resurse şi asistenţă
educaţională, la activităţi de informare, formare, perfecţionare şi
documentare a cadrelor didactice din învăţământul obişnuit şi special,
care se ocupă de educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale;
- valorifică experienţa psihopedagogică pozitivă şi promovează ideile
moderne privind educaţia specială prin publicaţii de specialitate
periodice, prin cercetare aplicativă şi prin crearea de mijloace didactice;
- asigură resursele umane şi materiale necesare realizării practicii
pedagogice în domeniul educaţiei speciale;
- desfăşoară activităţi de cercetare şi consultanţă metodico-ştiinţifică,
sub coordonarea Centrului judeţean de resurse şi de asistenţă
educaţională;
- asigură propria dezvoltare instituţională, precum şi pe cea a Centrului
judeţean de resurse şi de asistenţă educaţională prin mijloacele legale
disponibile (granturi, proiecte de finanţare, sponsorizări, donaţii,
parteneriate etc.);
- colaborează cu toate instituţiile din comunitatea locală implicate în
problematica copiilor.
(2) Atribuţiile personalului didactic, didactic-auxiliar şi nedidactic
sunt derivate din atribuţiile prevăzute la alin. 1 şi sunt stipulate în fişa
postului.
Art. 8 Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă asigură servicii
specializate în următoarele domenii:
- educaţie specială şi specializată a copiilor cu deficienţe;
- compensare prin terapii specifice pentru copii/elevi cu: dificultăţi
2626
de învăţare, dificultăţi de dezvoltare, dificultăţi de adaptare, tulburări de
limbaj, tulburări de comportament, deficienţe fizice şi neuromotorii,
deficienţe senzoriale etc.;
- evaluare psihopedagogică, diagnosticare, orientare şcolară şi
profesională;
- asistenţă educaţională şi terapeutic-recuperatorie pentru
copiii/elevii cu cerinţe educative speciale integraţi în unităţile de
învăţământ de masă;
- informare şi consiliere pentru părinţi;
- informare şi consiliere a cadrelor didactice;
- cercetare psihopedagogică şi elaborare de studii de specialitate;
- testare şi consiliere psihologică (realizate numai de către
profesorii psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România).
Art.9 De serviciile centrului şcolar pentru educaţie incluziva
beneficiază:
- copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani;
- preşcolari şi şcolari din învăţământul special şi din cel de masă;
- părinţi sau aparţinători legali ai copiilor;
- personalul angajat în unităţile de învăţământ sau în alte instituţii
care acţionează în domeniul educaţiei speciale a copiilor;
- elevi/studenţi care efectuează module de practică pedagogică;
- membri ai comunităţii locale.
La rândul lor, Centrele judeţene de resurse şi asistenţă
educaţională, Centrele de asistenţă psihopedagogică şi Centrele şi
cabinetele logopedice (reglementate de acelaşi Ordin al MEC, nr.
5418/8 noiembrie 2005) au fost concepute ca nişte servicii educaţionale
complexe, care asigură printre altele, şi sprijinul specializat, realizat
într-o viziune interdisciplinară pentru procesul de integrare
educaţională.
Legea 448 din 6 decembrie 2006, privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, deşi, prin conţinut este o lege care
cuprinde în majoritate prevederi cu privire la domeniul asistenţei
sociale, încearcă să reglementeze elementele fundamentale care asigură
o integrare comprehensivă a persoanei cu handicap, atât la nivel
comunitar, cât şi al societăţii într-o manieră modernă şi europeană,
bazată pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Din această perspectivă, legea cuprinde o serie de reglementări
care se referă la domeniul educaţiei integrate, pe care le prezentăm în

27
continuare.
LEGEA Nr. 448 din 6-12-2006
(privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap)
Secţiunea a 2-a
Educaţie
ART.13
(1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de
educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de
handicap şi nevoile educaţionale ale acestora.
(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi
formarea profesională de-a lungul întregii vieţi.
(3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul
legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului
de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ.
ART. 14
(1) Educaţia persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului
naţional de educaţie, coordonat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:
a) unităţi de învăţământ special;
b) integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în
unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale;
c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare şi
şcolare de masă;
d) servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin;
e) şcolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu
mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului
Educaţiei şi Cercetării;
f) educaţia „la patul de spital”, pe durata spitalizării;
g) alternative educaţionale.
(3) Formele de învăţământ enumerate la alin. (2) se pot desfăşura şi în
limbile minorităţilor naţionale.
(4) Accesul în unităţile de învăţământ al copiilor cu dizabilităţi,
inclusiv al celor cu handicap, precum şi al celor cu dificultăţi de
adaptare şcolară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru protecţia
copilului, care eliberează certificatul de orientare şcolară şi/sau
profesională, pe baza raportului de evaluare complexă întocmit de
serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiilor generale de
2828
asistenţă socială şi protecţia copilului - judeţene, respectiv locale, ale
sectoarelor municipiului Bucureşti.
(5) Pentru formele de educaţie prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt
necesare recomandarea comisiei interne de evaluare continuă şi cererea
părinţilor.
(6) Unităţile de învăţământ special sunt formate din: şcoala specială,
cantină şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile legii.
(7) Elevii cu handicap beneficiază gratuit de masă şi cazare în
internatele şcolare.
(8) Studenţii cu handicap grav şi accentuat beneficiază, la cerere, de
reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la cantinele şi căminele
studenţeşti.
(9) Valoarea reducerii prevăzute la alin. (8) se asigură din bugetul
instituţiilor de învăţământ publice sau private.
ART. 15
Finanţarea învăţământului special şi special integrat se face din
bugetele judeţelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, unde funcţionează unitatea de învăţământ special, indiferent
de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale.
ART. 16
(1) În cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia,
persoanele cu handicap au dreptul la:
a) servicii educaţionale de sprijin;
b) dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap
şi utilizarea acestuia;
c) adaptarea mobilierului din sălile de curs;
d) manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii şi studenţii
cu deficienţe de vedere;
e) utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea
examenelor de orice tip şi nivel.
(2) Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii
personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la
locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an indiferent de forma de
învăţământ.
(3) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (2) se asigură de la
bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Tineret.
ART. 17
În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unităţile şi

29
instituţiile de învăţământ, autorităţile publice au obligaţia să ia
următoarele măsuri specifice:
a) să promoveze şi să garanteze accesul la educaţie şi formare
profesională al persoanelor cu handicap;
b) să asigure şcolarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap
nedeplasabile pe durata perioadei de şcolarizare obligatorie, precum şi
pregătirea şcolară, indiferent de locul în care persoana cu handicap se
află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante;
c) să asigure accesul la formele de educaţie permanentă, adaptându-le
nevoilor educaţionale ale persoanelor cu handicap;
d) să sprijine cooperarea dintre unităţile de învăţământ special sau de
masă cu familia şi comunitatea, în vederea asigurării unei oferte
educaţionale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu
handicap;
e) să sprijine pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării
practicilor educaţionale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de
învăţământ obişnuit;
f) să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoană
cu handicap, precum şi pregătirea cadrelor didactice în vederea însuşirii
de către acestea a unor noţiuni medicale şi tehnice specifice;
g) să asigure servicii educaţionale de sprijin pentru persoanele cu
handicap şi familiile acestora, prin specialişti în domeniul
psihopedagogiei speciale;
h) să asigure accesul în unităţile şi instituţiile de învăţământ.
În încheiere, subliniem faptul că, în procesul de continuare a
adâncirii integrării în Uniunea Europeană, ţara noastră a adoptat
„Strategia Naţională pentru Protecţia, Integrarea şi Incluziunea Socială a
Persoanelor cu Handicap”, pentru perioada 2006-2013.
Această strategie configurează, pe lângă alte aspecte, viitoarele
schimbări legislative şi organizaţionale, care vor avea loc în domeniul
educaţiei integrate, în relaţie cu asigurarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului pentru persoanele cu handicap, în vederea
creşterii calităţii vieţii acestora.

3030
 5.4 LISTA ACTELOR NORMATIVE DIN ROMÂNIA CU
PRIVIRE LA INTEGRAREA COPIILOR CU HANDICAP ŞI CU
ALTE CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE ÎN ŞCOALA DE MASĂ

1. Constituţia României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21

noiembrie 1991 şi adoptată prin Referendumul din 8 decembrie 1991.
2. A.C.P.A.; M.E.C.; M.S.F.; A.N.P.H.: Ordinul comun nr.
18/3989/416/142 din 2003 privind aprobarea Ghidului metodologic
pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de
handicap.
3. M.E.C. Regulamentul de organizare şi funcţionare a
învăţământului special, aprobat prin Ordinul MEC nr. 4217 din 17
august 1999.
4. M.E.C. Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în M.O. al
României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999.
5. M.E.C. Ordinul nr.4653/8 octombrie 2001 prin care se aprobă
Planul-cadru de învăţământ, clasele I-VIII pentru elevii deficienţi
integraţi individual sau în grup în şcolile de masă şi Programele şcolare
adaptate pentru clasele I-IV.
6. M.E.C. Ordinul M.E.C. nr. 4927 din 8 septembrie 2005 privind
aprobarea Planului-cadru de învăţământ pentru clasele/grupele din
învăţământul special sau de masă, care şcolarizează elevi cu deficienţe
moderate sau uşoare.
7. M.E.C. Adresa nr. 38453 din 10 octombrie 2001 de atenţionare a
Inspectoratelor şcolare judeţene de a obliga conducerile şcolilor de
masă să cuprindă în planurile manageriale anuale problematica
integrării copiilor deficienţi.
8. M.E.C. Ordinul 4925 din 8 septembrie 2005 cu privire la
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar, publicat în M.O. al României, Partea I, nr.
674/29 septembrie 2005.
9. M.E.C. Ordinul nr. 3662/ 27 martie 2003 privind aprobarea
metodologiei de înfiinţare şi funcţionare a Comisiei interne de evaluare
continuă.
10. M.E.C. Ordinul nr.5379/25 noiembrie 2004, privind

31
Metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale prin
cadre didactice de sprijin/itinerante pentru copiii cu cerinţe educative
speciale şcolarizaţi în învăţământul de masă, publicat în M.O. al
României, Partea I, nr. 1151 din 6 decembrie 2004.
11. M.E.C. Ordinul nr. 3634/ 17 aprilie 2000 privind aprobarea
Programului naţional de generalizare a acţiunilor de modernizare a
învăţământului special intitulat „Integrarea şi reabilitarea copiilor cu
deficienţe în şi pentru comunitate”.
12. M.E.C. Ordinul nr. 5418/8 noiembrie 2005 prin care se aprobă:
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrelor judeţene
de resurse şi asistenţă educaţională;
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrelor şcolare
pentru educaţie incluzivă;
- Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrelor de
asistentă psihopedagogică;
- Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Centrelor şi
cabinetelor logopedice.
13. GUVERNUL ROMÂNIEI: H.G. nr. 1437/2004 privind
organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia
copilului, apărută în M.O. al României, Partea I, nr. 872 din 24
septembrie 2004.
14. GUVERNUL ROMÂNIEI: H.G. nr. 1251/2005 privind unele
măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare,
recuperare şi protecţie specială a copiilor/elevilor cu CES, în cadrul
sistemului de învăţământ special integrat.
15. PARLAMENTUL ROMÂNIEI: Legea nr. 18/1990 privind
ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, apărută în M.O.
al României, Partea I, nr. 314/13 iunie 2001.
16. PARLAMENTUL ROMÂNIEI: Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului apărută în M.O. al
României, Partea I, nr. 557/23 iunie 2004.
17. PARLAMENTUL ROMÂNIEI: Legea 448/2006, privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată
în M.O. al României, Partea I, nr. 1006.18 decembrie 2006.

________________________________________________
Preluat după http://www.isj.rdsbv.bv/page7.html
3232
33