II. 4.

Dezideratele educației morale

Din scopul educației morale putem desprinde două deziderate principale : formarea
conștiinței morale și formarea conduitei morale.

A, Formarea conștiinței morale

Lalande (l968) definește conștiinta morală ca ,,aceea proprietate a spiritului de a afirma

judecăți normative, spontane și imediate cu privire la valoarea morală a numitor acte
determinate. Când această conștiință se aplică actelor viitoare ale agentului, privește forma unei
« voci » care comandă sau interzice. Când se aplică actelor trecute se traduce prin sentiment de
bucurie (satisfacție) sau durere (remușcare). Include trei componente: cognitivă, afectivă și
acțională sau volitivă. Prima se referă la informarea copilului cu conținutul și cerințele valorilor,
normelor și regulilor morale și se realizează prin instruire morală.Această instruire urmărește să-l
inițieze și să-l informeze pe elev asupra conținuturilor și imperativei morale sociale, a felului în
care el va trebui să se comporte într-o situație dată. Pentru ca aceste elemente ale moralei sociale
să devină comportamente ale moralității, se impune ca elevul să cunoască și să înțeleagă notele
definitorii, sensul si cerințele lor, într-un cuvânt, conținutul obiectiv pe care societatea l-a
consemnat în elementele propriului sistem moral. Ele se prezintă sub forma unor interdicții,
pemisiuni și chemări adresate personalității copilului.
. Dezvăluirea sensului acestor norme se face treptat, în funcție de complexitatea lor și de
capacitatea de înțelegere a copilului. Nu este vorba deci, de memorarea unor definiții, ci de
cunoașterea unor aspecte concrete pe care le incumbă o normă sau regulă morală.
Reprezentarea morală este o reflectare sub formă de imagine intuitivă a multitudinilor de
elemente caracteristice unui complex de situații și fapte morale concrete, în care copilul a fost
angrenat sau pe care le-a perceput, observat în legatură cu aceeași regulă morală, imagine care
include și o notă apreciativă ori imperativă. Reprezentarea morală a punctualității, de exemplu,
presupune apariția pe plan psihic a unui șir de imagini privitoare la situațiile concrete în care s-a
exprimat această trăsătură, pe care copilul le-a perceput, din care a dedus și cerința respectării ei,
ori de câte ori se vor repeta situații relativ asemănătoare. Reprezentarea morală se formează în
situații concrete în care copilul este angrenat ca subiect moral, în familie, în școală, cu prilejul
diferitelor activități la care participă. Important este ca, din punct de vedere educativ, să creăm
situații favorabile, copilul putând percepe astfel sensul pozitiv al cerinței. De aceea, când situația
ne oferă un sens negativ al cerinței, prin opunere, să
îl transformăm în contrariul său, diferențiind astfel mai bine sensul pe care îl urmărim.
Pe baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operațiilor gândirii, copilul
reușește să delimiteze notele esențiale de cele tangentei unei împrejurări oarecare și apoi să le
extindă la toate situațiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală o acoperă. Prin
generalizare și abstractizare se ajunge deci la noțiunea morală. Asemenea noțiuni cum sunt

1
dragostea de țară, spiritul de cooperare și participare, atitudinea față de muncă, principialitatea,
modestia, etc.reflectă ceea ce este caracteristic și specific unei clase de împrejurări și solicitări,
de relații morale, în care copilul este sau va fi angrenat, concomitent cu capacitatea sa de a
aprecia pe baza unor criterii obiective, modul în care conduita celorlalți, precum și propria
conduită sunt sau nu în concordanță cu imperativele morale pe care aceste noțiuni le presupun.
Noțiunea morală se asociază, deci, cu judecata morală, nu în sensul simplei alăturări, ci al
interacțiunii, al îngemănării lor într-un tot unitar.
Formarea noțiunilor morale și integrarea lor într-un sistem este un proces complex.
Trecerea de la reprezentări la noțiuni morale se înfăptuiește treptat. Desprinderea notelor
esențiale, proprii noțiunii, nu se produce automat, doar prin instruire verbală, ci presupune
clarificare continuă și reevaluare pe baza prelucrării și selecției a tot ceea ce este tipic și
reprezentativ în relațiile dintre oameni, a tuturor faptelor ce intră în câmpul propriei observații.
De aceea intruirea morală nu se reduce la dezvăluirea conținutului unei valori, norme sau reguli
morale doar pentru a satisfice o curiozitate de ordin intelectual. Eficiența ei depinde de modul în
care o anumită cunoștiință morală (reprezentare sau noțiune) este integrată într-un lanț de
secvențe având ca verigă anterioară propria experiență și urmărindu-i materializarea în conduită.
Ca subiect al relațiilor morale practice, copilul dispune de o experiență morală, ca fond
aperceptiv pentru asimilarea noilor cunoștințe morale și se situează pe o anumită treaptă a
dezvoltării sale ontogenetice. Acestea constituie baza instruirii morale ce se realizează în
continuare.Desfășurarea ulterioară este cu atât mai eficientă cu cât pornește și se bazează pe
acești factori interni: experiența morală și capacitățile intelectuale. Cunoștințele morale nu se
prelungesc nemijlocit în conduită, nu determină prin ele însele această conduită, întrucât nu
dispun de acea energie interioară necesară care, în cele din urmă, să le propulseze în acțiuni și
fapte morale, însemnând deci, că numai cunoașterea comandamentelor morale sociale nu este
suficientă pentru a determina o conduită corespunzătoare. Pentru ca ea să se transforme într-un
mobil intern cu rol propulsor asupra conduitei, urmează să fie întregită cu elementele afective
ale conștiinței (emoții,sentimente,etc.). Însoțită de trăirea afectivă, orice cunoștiință din acest
domeniu se fixează în structura morală a personalității, acționând din interior asupra conduitei.
Afectivitatea reprezintă substratul energetic indispensabil pentru ca aceste cunoștințe să se
exprime în conduită. Dacă cunoștințele deschid orizontul și luminează calea conduitei, stările
afective îl mobilizează pe copil pentru a merge pe această cale. Și una și cealaltă sunt necesare.
În zadar copilul cunoaște, dacă nu simte nevoia să acționeze, la fel cum, în zadar dorește să se
manifeste, dar nu știe cum, căror comandamente să-și subordoneze propriile impulsuri și să-și
exprime adeziunea. Cum se explică nuanța individuală prin care o normă sau regulă morală se
exprimă în conduită? În primul rând, prin coloratura sa afectivă diferită de la un subiect la altul.
Această adeziune afectivă față de imperativele morale sociale se realizează prin trăiri și
sentimente morale. Ele reprezintă o expresie subiectivă a cerințelor morale obiective,
semnificând faptul ca individul acceptă aceste comandamente, le simte, le trăiește și se identifică

2
cu ele. Apariția trăirilor și sentimentelor morale este posibilă numai prin contactul individului cu
realitatea morală, cu fapte și întâmplări în care imperativele morale se exprimă.
În consecință, trăirile și sentimentele morale nu se transmit ca entități de sine stătătoare,
asemănător cunoștințelor morale, apariția lor este provocată și stimulată de un context situațional
în care copilul este implicat ca subiect moral. În afara acestor trăiri și sentimente intră tot ceea ce
determină, în interior, atitudinea individului față de societate și ceilalți oameni, față de muncă și
față de sine însuși. Ele nuanțează această atitudine imprimându-i o coloratură personală, în
funcție de intensitatea trăirii subiective și de modul în care se exprimă. Fiecărei noțiuni morale i
se asociază o trăire afectivă corespunzătoare. Ne putem referi în acest sens, la sentimentul
dragostei față de patrie, la sentimentul prieteniei, al umanismului, al datoriei, al răspunderii,etc.
Corelația dintre componenta cognitivă și cea afectivă îmbracă particularități specifice în funcție
de contextul în care se manifestă și de vârstă. Nici cunoașterea și nici adeziunea afectivă nu sunt
suficiente pentru declanșarea actului moral. Realizarea lui întâmpină numeroase obstacole
interne și externe, pentru înlăturarea cărora este nevoie de un sfert de voință. Dintre obstacolele
interne putem identifica anumite interese, dorințe, intenții de ordin personal, intim sau anumite
sentimente negative cum ar fi egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistență,
devenind conduită morală, de la cerințele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în
sens contrar acestora. Obstacolele externe pot fi anumite atracții bogate în satisfacții momentane,
dar care nu se înscriu pe linia cerințelor morale acceptate. Pentru a le învinge este nevoie de
perseverență, tenacitate, consecvență, independență, spirit de inițiativă, curaj,etc. Aceste
trăsături, fiind integrate în structura caracterului, devin elemente ale acestuia care, odată
implicate în realizarea conduitei, capătă o nuanță morală.
Convingerile morale iau naștere din fuziunea componentei cognitive,cu cea afectivă și cu
cea volițională. Ele sunt considerate ca fiind nucleul conștiinței morale a individului. Unitatea
acestor componente în cadrul convingerii poate fi exprimată, astfel elevul cunoaște și înțelege
norma morală, simte nevoia și manifestă adeziune față de ea, acționează în concordanță cu
cerințele pe care i le prescrie. Între aceste componente pot apărea unele dezacorduri care se
manifestă prin abateri, devieri, opoziție, față de norma morală ce se impune în acel moment.
Educatoarea trebuie să cunoască în care din cele trei componente se află originea unei
manifestări comportamentale pentru a putea interveni. Este diferit atunci când copilul nu știe sau
nu înțelege sensul unei norme sau reguli morale, nu simte nevoia să o respecte sau nu dispune de
puterea necesară pentru respectarea ei. Prin conținutul și rolul lor în structura morală a
personalității, convingerile se plasează la intersecția dintre conștiință și conduită asigurând astfel
condițiile psihologice necesare trecerii spre aceasta din urmă. Nu întâmplător, conduita morală
este interpretată ca fiind o convingere obiectivată în fapte și acțiuni de natură morală.

B. Formarea trăsăturilor morale de caracter

3
 În timp ce conștiința morală include elemente subiective, lăuntrice, ce se exprimă sub
forma scopului, a intenției, a modului cum trebuie să se comporte elevul, conduita morală
reprezintă o manieră de a ne comporta, în bine sau în rău ; presupune acțiunea umană, condusă
mintal și reglată de conștiința morală, care unește organic faptele psihice cu cele de
comportament. Conduita morală este criteriul principal de apreciere a valorii morale a ființei
umane. Conștiința morală este expresia culturii morale; ,,trecerea culturii morale subiective la
manifestări morale concrete constituie trecerea de la conștiință la conduita morală ,, (Moise C.)
Obiectivele educației sunt:
- formarea deprinderilor morale
- formarea obișnuințelor morale;
Obișnuințele sunt deprinderi interiorizate, puternic înrădăcinate, definitorii pentru conduita
umană, care sunt resimțite ca trebuințe interne. I. Nicola precizează câteva exigențe ale formării
deprinderilor și obișnuințelor în contextul activității școlare:
-exersarea să fie organizată astfel încât să se desfășoare totdeauna în concordanță cu cerințe
precis și clare formulate;
-prevenirea formării unor deprinderi și obișnuințe morale negative;
-respectarea particularităților individuale ale elevilor.
-formarea capacității de a săvârși mari acte morale, care pedepsesc nivelul deprinderilor și
obișnuințelor (Roman, l978). Marile acte morale constituie nivelul cel mai înalt al conduitei,
deoarece implică trăsături puternice de caracter, ce au la baza detașarea totală de frică și egoism.
Din perspectivă psihopedagogică, formarea conduitei vizează atât deprinderi și obișnuințe
de comportare morală cât și trăsături pozitive de caracter. Obișnuințele morale implică, în plus,
faptul că acțiunile automatizate au devenit o trebuință internă. Executarea acelei acțiuni se face
automat, datorită unui impuls intern, ori de câte ori se repetă condițiile externe care o presupun și
o solicită, granița dintre ele este relativă. Deprinderea de a saluta, de exemplu, presupune o serie
de gesturi și atitudini, de manifestări comportamentale care se declanșează ori de câte ori apar
situațiile în care individul trebuie să execute acest lucru. Atunci când actul se declanșează nu
numai datorită împrejurării externe, ci și unei trebuințe interne, deprinderea s-a transformat în
obișnuință. Cele mai multe deprinderi și obișnuințe exprimă anumite raporturi între oameni. Ele
se formează pe fondul unor împrejurări stereotipe care asigură condițiile necesare exersării și
automatizării lor. Datorită acestei automatizări, ele se derulează cu o cheltuială redusă de
energie, eliberând conștiința de anumite eforturi. Ori de câte ori situația se ivește, ele se repetă
relativ autonom, individul putându-se concentra asupra altor aspecte de natură morală, în starea
normală, obișnuințele țes comportamentul nostru cotidian în cea mai mare parte a sa, dar rămân
la dispoziția intenției voluntare adaptive, eliberând conștiința de eforturi. Cercetările întreprinse
în acest sens subliniază rolul exercițiului și al motivelor în formarea acestor componente
automatizate ale conduitei.
Deprinderea de a fi punctual se formează din respectarea și îndeplinirea cerințelor în toate
cazurile ce reclamă conduita respectivă. Regimul zilnic și, în general, activitatea din clasă oferă

4
atâtea situații pentru exersare, dar important este să formulăm cerințe și apoi să urmărim
respectarea lor. În caz contrar se vor forma deprinderi și obișnuințe negative.
Conduita morală este o suită neîntreruptă de răspunsuri și manifestări. Automatizarea
celor din urmă, sub formă de obișnuințe și deprinderi, facilitează un control mai redus din partea
conștiinței, automatismele intrând în zonele periferice ale acesteia, oferind astfel individului
posibilitatea de a-și concentra forțele în vederea realizării altor atribuții. Formarea deprinderilor
și obișnuințelor de comportare morală ridică unele probleme de ordin pedagogic și psihologic
după care profesorul urmează să se orienteze în activitatea sa:
-exersarea să fie organizată astfel încât să se desfășoare totdeauna în concordanță cu cerințe
precis și clar formulate;
-pentru că exersarea morală este totdeauna integrată într-o activitate, formarea deprinderilor și
obișnuințelor de comportare morală impune o bună organizare a activității elevilor. Ele se
formează predominant pe bază de imitație. Pe măsură ce intervin stimuli verbali sub formă de
sfaturi, recomandări, îndemnuri, ordine, relația se inversează, exersarea fiind determinată și de
condiții interne, nu doar de modul în care este organizată activitatea, ci și de conștiința morală a
subiectului. Astfel, preocuparea profesorului nu se reduce doar la organizarea activității, la
desfășurarea repetițiilor, ea vizând ca elevii să cunoască și să înțeleagă semnificația cerințelor
morale, să adere la ele. Automatizarea se bazează pe cele trei componente-cognitivă, afectivă și
volițională-ea nefiind doar o repetare mecanică, ci și o acțiune la care personalitatea participă în
totalitatea ei.
-întrucât condițiile externe oferă cadrul necesar exersării și formării acestor obișnuințe și
deprinderi, se impune asigurarea condițiilor pentru prevenirea formării unora negative, lucru care
presupune urmărirea până la cele mai mici amănunte în care se desfășoară activitatea de învățare
a elevilor și a modului în care sunt organizate toate celelalte activități extrașcolare.
Formarea deprinderilor și obișnuințelor morale este o țintă de durată, automatizarea
neputându-se realiza doar prin câteva exersări, de aceea profesorul va trebui să imprime un ritm
ascendent tuturor acțiunilor pe care le desfășoară în acest sensNormele morale oferă conținutul a
ceea ce urmează a fi învățat, activitatea psihică cu toate mecanismele ei, îndreptată în acest sens
constituie procesul, iar trăsăturile caracteriale, rezultatul acestui proces. Deducem că trăsăturile
caracteriale implică o dublă determinare socială și psihologică, fiind expresia metamorfozării
normelor morale în componente psihomorale ale persoanei. Din interacțiunea moralei cu
psihologicul, rezultă un fenomen nou, ce nu se reduce la vreunul din ele, dar nici nu poate exista
în afara lor. Odată elaborate, trăsăturile caracteriale devin mobiluri interne ale conduitei,
componente funcționale care codifică anumite cerințe obiective în cerințe subiective ce vor
declanșa și susține conduita morală în concordanță cu prescripțiile exterioare. Trăsăturile
caracteriale mijlocesc în acest mod relația dintre norme și conduită. Normele se vor regăsi în
conduită prin intermediul acestor componente psihomorale, după cum conduita se raportează la
norme tot prin intermediul lor. Astfel, trăsăturile caracteriale sunt considerate ca ,,forme
stabilizate de comportare morală,,.

5
 Formarea este rezultatul unui proces îndelungat. Din punct de vedere genetic, ele apar pe
fondul unor obișnuințe, fără a se confunda însă, cu acestea. De exemplu, obișnuința de a-și
pregăti sistematic temele, favorizează formarea mai multor trăsături de caracter ca: sârguința,
punctualitatea, conștiinciozitatea.
Principiile educației morale sunt teze normative care orientează și
direcționează activitatea educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educației
morale, formarea profilului moral al personalității copiilor, în concordanță cu cerințele idealului
educației. Principiile educației morale sunt:
a. caracterul activ al educației morale;
b. colectivul de elevi, cadrul social în care se realizează educația morală în școală;
c. îmbinarea exigenței față de copii cu respectul pentru ei;
d. sprijinirea pe elemente pozitive ale personalității copilului în vederea inlăturării celor
negative;
e. respectarea particularităților de vârstă și individuale în educația morală;
f. continuitatea, consecvența și unitatea în educația morală.