Cursul nr.

7 Managementul clasei de elevi

CLASA DE ELEVI CA GRUP SOCIAL

7.1. Clarificări conceptuale

Din punct de vedere etimologic, conceptul de "clasă" provine din lat. "classis", şi este
asociat cu concepte precum clasa de elevi, mulţimea sau grupul.
La începutul epocii modeme, contextul socio-cultural, demografic şi economic au
determinat trecerea de la învăţământul individual la forme noi de organizare a instruirii,
accesibile diverselor categorii sociale. Dintre acestea, cel mai cunoscut la nivel mondial este
sistemul de organizare pe clase şi lecţii.
În secolul al XVII-lea, pedagogul Jan Amos Comenius a fundamentat teoretic sistemul de
organizare a instruirii pe clase şi lecţii, răspândit rapid în toată Europa şi apoi în întreaga lume,
şi care continuă să fie şi în prezent modalitatea dominantă de organizare a instruirii. În ţara
noastră, învăţământul pe clase şi lecţii a fost introdus prin Legea instrucţiunii publice din 1864.
Clasa de elevi reprezintă cadrul organizatoric constituit din grupe constante de elevi,
relativ omogene din punctul de vedere al vârstei, al progresului şcolar şi al nivelului dezvoltării
intelectuale. Instruirea este organizată pe ani şcolari, iar conţinuturile sunt structurate pe
discipline de studiu, conform documentelor şcolare (plan de învăţământ, programe şcolare,
manuale).
Clasa de elevi poate fi analizată din diverse perspective: psihologică, sociologică,
antropologică, managerială. Analiza clasei de elevi din perspectivă sociologică este determinată
de asocierea dintre aceasta şi grupul social. Literatura de specialitate prezintă uneori ca fiind
sinonimi termenii (conceptele) de "grup" şi "grup social". Norbert Sillamy (l996) defineşte
grupul drept "ansamblul uman structurat, ale cărui elemente se influenţează reciproc".
"Un grup reprezintă o formaţiune de mai multe persoane, care se află în relaţii
interpersonale, de interacţiune şi dependenţă reciprocă, mediate de implicarea într-o activitate
comună şi dezvoltă norme şi valori care reglează conduita. (I Radu, 1994). "Un grup social

1 
 
 

 
reprezintă un ansamblu de indivizi între care există relaţii bine definite şi în care fiecare individ
are conştiinţa apartenenţei la grup"(A. Neculau, 1996).

7.2. Tipologia gruprilor

Prezentăm o clasificare a grupurilor, încercând o delimitare a acestora, pe baza
diferitelor criterii:
Având drept criteriu numărul membrilor grupului, distingem grupurile mici
(microgrupurile, între membrii căruia se stabilesc relaţii directe, nemijlocite) şi grupurile mari
(macrogrupurile, care se caracterizează prin absenţa unei dimensiuni socio-afective).
În funcţie de criteriul timp, se disting grupuri durabile, create pentru realizarea unor
scopuri complexe, pe o perioadă îndelungată de timp, şi grupuri momentane, ai căror membri se
reunesc pentru rezolvarea unor sarcini punctuale (o comisie, un juriu, etc).
După modul de constituire, distingem grupurile spontane, în cadrul cărora persoanele
sunt întâmplător reunite într-o anumită formaţie, şi grupuri selecţionate, după anumite criterii,
ceea ce presupune însuşiri comune suplimentare între membrii grupului sau complementaritatea
unor însuşiri personale.
După prezenţa / absenţa unor similitudini (vârstă, sex, nivel de pregătire, mediul de
provenienţă, etc) între membrii grupului, distingem grupuri omogene şi grupuri eterogene.
După tipul de comunicare existent între membrii grupului se disting grupuri primare
(care se caracterizează prin: număr mic de membrii, scopuri comune, relaţii afective intime,
constituirea unor norme proprii de conduită) şi secundare (care se caracterizează prin: număr
mare de membrii, organizare formală, relaţii reci, impersonale între membrii).
Se manifestă tendinţa de a identifica grupul mic cu grupul primar, între cele două tipuri
de grupuri existând foarte multe asemănări, dar şi deosebiri de fond. Deosebirea principală
constă în modul de percepere a grupului de către indivizi.
Grupul social (primar) este definit drept un grup uman, ai cărui membri au aceleaşi
valori, scopuri şi standarde de comportament şi în care sunt posibile contacte interpersonale
(interacţiuni directe) frecvente, în care există interdependenţe Între membri (Neculau şi Boncu,
1998).

2 
 
 

 
 7.3. Grupul mic - caracteristici sociale şi funcţii
Cele mai semnificative şi mai des acceptate caracteristici sunt următoarele:
 număr relativ mic de membri;
 relaţii sociale manifestate direct, nemijlocit - prin acestea se diferenţiază de celelalte
grupuri sociale;
 structură simplă, neexistând în cadrul lor sub grupuri distincte;
 existenţa unui sistem complex de relaţii, atât în interiorul lor, cât şi cu exteriorul; relaţiile
din interior sunt orientate şi structurate în funcţie de sarcinile grupului, de personalitatea
membrilor, de raporturile dintre aceştia;
 reprezintă un sistem deschis, oarecum independent, integrat în viaţa socială şi aflat într-o
strânsă legătură cu aceasta;
 membrii grupului au ţeluri şi simboluri comune, manifestând solidaritate (cu ceea ce este
referitor la grup) şi autonomie în stabilirea metodelor de realizare a sarcinilor primite.
Funcţii ale grupului mic:
a) satisfacerea diferenţiată a nevoilor - grupul nu poate satisface în mod egal dorinţele şi
aspiraţiile membrilor săi;
b) nevoia de încorporare socială şi de dominare - grupul distribuie roluri ce permit
afirmarea membrilor după calităţile lor:
 indivizi cu potenţial de leader, prin care se acoperă nevoia de dominare.
 indivizi cu potenţial participativ, care simt nevoia de a fi încorporaţi în grup, de a
lucra în echipă;
c) crearea de noi nevoi - aderând la grup, nevoile individului se schimbă, se transformă
potrivit noilor cerinţe şi aspiraţii specifice grupului respectiv;
d) funcţia de securitate, de integrare.
Între grupul mic şi colectivul de elevi se poate realiza următoarea analogie:
a) Din punctul de vedere al mărimii colectivului, acesta este format dintr-un număr
cuprins între 15-20 şi 30- 35 de elevi.
b) Relaţiile din interiorul colectivului de elevi (indiferent dacă sunt informale sau
formale) sunt directe, de tipul "face to face". De aceea, clasa de elevi poate fi considerată grup
3 
 
 

 
primar, În timp ce grupurile formate din elevii unui an de studiu, unui liceu sau din studenţii unei
facultăţi constituie grupuri secundare.
c) Structura colectivului de elevi este generată de interrelaţiile dintre membri ei. Astfel, în
funcţie de interdependenţa rolurilor şi statusurilor acestora, se pot distinge două structuri
fundamentale: o structură formală şi o structură informală.
Structura formală apare ca rezultat al investirii oficiale a elevilor sau studenţilor în
diferite roluri (şef de grupă, şef de clasă).
Structura informală constituie rezultatul firesc, natural şi spontan al relaţiilor
intersubiective, psihologice dintre elevi.
d) Coeziunea grupului reflectă convergenţa dintre membri săi, concentrarea interacţiunii
lor În vederea integrării elevilor într-un tot unitar.
e) Dinamica colectivului surprinde totalitatea transformărilor ce au loc în interiorul clasei,
transformări care Îi imprimă acestuia În timp o anume traiectorie, care se manifestă şi se modifică
permanent.
f) Ca oricare alt grup, colectivul de elevi se constituie în vederea desfăşurării unei
activităţi şi a atingerii unor scopuri fundamentale.
Astfel, colectivul de elevi este un "grup educaţional", în care membrii vizează realizarea
unor scopuri majore cu semnificaţie socială şi educativă.

7.4. Funcţii şi particularităţi ale clasei ca grup specific

Grupul social-clasă prezintă următoarele funcţii:
 de integrare socială - diferitele status-uri şi roluri din cadrul grupului au valenţe
importante de socializare;
 de securitate şi securizare - relaţiile armonioase din grup conduc la creşterea stimei de
sine, la dorinţa de cooperare între membri, la creşterea nivelului de încredere, siguranţă şi
aspiraţie;
 de reglementare a relaţiilor din interiorul grupului - grupul are forţa ca prin reacţiile
sale să recompenseze sau să sancţioneze comportamentele membrilor săi;
 de reglementare a relaţiilor intraindividuale - contribuie la construirea identităţii de sine
4 
 
 

 
 a fiecărui membru, prin raportare la grup.
În raport cu alte tipuri de grupuri, grupul şcolar are o serie de particularităţi. El este un
grup de formare, de modelare a unor capacităţi şi trăsături de personalitate, de învăţare a unor
comportamente şi a abilităţilor necesare.
Un grup şcolar (o clasă şcolară) se defineşte prin comunitatea scopurilor (obiectivelor),
comunitate care generează relaţii de interdependenţă între membrii acestui grup.
Clasa de elevi este o grupare umană de muncă cu specific de învăţare, care presupune
participarea la o sarcină sau activitate comună, pe fundalul unui ţel comun ce duce la constituirea
unor raporturi funcţionale, de comunicare între copii, definind o ierarhie de status-uri de care se
leagă apoi aprecieri diferenţiate în grup (Radu, 1, 1994).
Caracteristicile clasei de elevi ca microgrup educaţional au fost studiate şi sunt
evidenţiate de literatura de specialitate din ţara noastră (V. Popeangă, M ZIate, I Nicola, N Radu,
D. Popovici, R. Iucu, C.Ulrich):
Scopul clasei de elevi presupune atât informarea cât şi formarea fiecărui membru al
grupului, care să-i permită trecerea la treapta superioară de şcolarizare, pregătire profesională.
Pot apărea diferenţe între scopurile prescriptive, formulate de către cadrul didactic şi cele ale
indivizilor;
Procesul în urma desfăşurării căruia scopurile vor fi atinse este învăţarea, cu toate
formele ei;
Resursele umane principale ale clasei sunt elevii şi cadrele didactice, dar pot interveni şi
alte resurse umane:
Caracterul formalizat şi ierarhizat: clasa este structurată pe criterii formale, dar şi informale,
fiind supusă unei dinamici generate atât de variabilele interne (caracteristicile elevilor, cadrelor
didactice, reprezentările reciproce ale acestora, dinamica grupului), cât şi externe (etosul şcolii,
modelele de reuşită socială, expectaţiile familiei, etc.);
Structura: interacţiunile dintre membrii clasei şi structurile de statute şi roluri pot
determina evoluţia clasei de elevi, prin ierarhiile care se construiesc permanent;
Relaţiile interpersonale de la nivelul clasei sunt influenţate atât de structura clasei, cât şi
de valorile implicite formulate (orientarea spre competenţe academice şi performanţe de tip

5 
 
 

 
cognitiv sau spre competenţe sociale şi echilibru afectiv);
Relaţia competiţie - comunicare: deoarece competiţia este încă valoarea privilegiată în
multe şcoli şi clase, scopurile comune ale clasei constituie un obiectiv greu de atins;
Vârsta membrilor componenţi ai unei clase este una apropiată, cei cu vârste mai mari,
fiind de obicei etichetaţi drept repetenţi.
Caracteristicile specifice care individualizează grupurile clasă sunt: coeziunea, autonomia
sau dependenţa, conformismul sau non - conformismul membrilor, permeabilitatea sau
nonpermeabilitatea la noi membri, stabilitatea sau instabilitatea grupului, sintalitatea (R. Iucu,
2006, pag. 57). Sintalitatea defineşte personalitatea grupului respectiv şi a fost investigată în
literatura de specialitate românească de către profesorul Ioan Nicola. Atât cunoaşterea
caracteristicilor personalităţilor elevilor cu care lucrează, cât şi cunoaşterea sintalităţii grupului
constituie aspecte deosebit de importante pentru cadrul didactic.
Astfel, se apreciază că necesitatea de a cunoaşte particularităţile claselor de elevi cu care
lucrează, de către profesori, vizează o triplă finalitate (după M. Zlate, C. Zlate, 1982):
Praxilogică - deoarece, pornind de la informaţiile obţinute, profesorii pot concepe
modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică, menite să amelioreze funcţionalitatea şi
eficienţa grupului;
Organizatorică - în vederea unei bune organizări şi conduceri a colectivului de elevi;
Diagnostică şi prognostică - pentru că permite profesorilor cunoaşterea şi interpretarea
unor caracteristici ale grupului de elevi cu care lucrează, cum ar fi, de exemplu, gradul de
coeziune, de omogenitate, autonomie.
Clasa constituie un grup de muncă, fiind alcătuită din indivizi care desfăşoară o activitate
comună, subordonată scopului învăţării. Această activitate se poate realiza individual, simultan
(toţi copiii scriu, desenează, cântă în acelaşi timp în clasă) sau în colectiv şi presupune
relaţionare, interacţiune, activitatea unuia dintre copii fiind în funcţie de activitatea celorlalţi.
Tipurile de relaţii din grupurile şco Iare reprezintă obiectul de studiu al capitolului următor.

6 
 
 

 
 7.5. TIPURI DE RELATII ÎN GRUPURILE ŞCOLARE
7.5.1. Caracteristici ale relaţiilor şi interacţiunilor din grupurile şcolare
Semnificaţia unor concepte precum grup şi clasa de elevi nu poate fi disociată de
existenţa, stabilirea unor relaţii, interacţiuni, între membrii acestora.
"Grupul este o pluralitate dinamică de persoane între care există mai multe tipuri de
relaţii, cu influenţe multiple asupra membrilor săi. Esenţa unui grup nu este similaritatea sau
lipsa de asemănare a membrilor săi, ci interdependenţa lor". (K. Lewin)
Clasa de elevi este un grup social formal, creat în mod artificial pe baza anumitor criterii
(vârstă, nivel de pregătire), iar între membrii componenţi stabilindu-se o serie de relaţii, care
influenţează desfăşurarea procesului instructiv educativ.
Clasa şcolară ca grup social este un ansamblu de indivizi constituit istoric, între care
există diverse tipuri de interacţiuni şi relaţii comune determinate (Mielu Zlate, 1982).
Nu se poate vorbi despre om şi societate, fără a vorbi despre relaţiile sociale, relaţii
variate şi care au diferite influenţe. Un tip de relaţie socială îl reprezintă relaţiile interpersonale,
definite de Mielu Zlate ca "legături psihologice, conştiente şi directe Între oameni". Autorul oferă
astfel, condiţiile de definire a relaţiilor interpersonale:
 caracterul psihologic vizează participarea întregului sistem de personalitate al indivizilor
implicaţi în vederea obţinerii reciprocităţii;
 caracterul conştient se referă la conştientizarea de sine şi de celălalt a persoanei implicate
în actul respectiv;
 caracterul direct necesită existenţa contactului perceptiv, de tip "faţă în faţă", între
indivizi.
Relaţiile din clasa de elevi reprezintă o categorie aparte de relaţii interpersonale. Aceste
relaţii, instituite în clasa de elevi au două caracteristici importante: caracter etic, moral, dat fiind
obiectivul educativ de formare, dezvoltare, consolidare a sistemului de valori al personalităţii
copilului, şi caracterul formativ, datorat aportului relaţiilor sociale În demersul de constituire a
personalităţii individului.
Individul stabileşte relaţii interpersonale încă din copilăria sa, cu ceilalţi membri ai
familiei, iar apoi, prin procesul de socializare la care este supus, aceste relaţii se diversifică.

7 
 
 

 
 Relaţiile din cadrul clasei de elevi îi vor influenţa individului atât evoluţia, ca personalitate, cât şi
randamentului activităţii de învăţare desfăşurate.

7.5.2. Tipuri de relaţii şi interacţiuni în clasa de elevi

Din multitudinea relaţiilor interpersonale din clasa de elevi, o formă a acestora o reprezintă
interacţiunile educaţionale. Ele se pot realiza atât pe verticală, la nivelul profesor - elev, cât şi pe
orizontală, la nivelul elev - elev. De exemplu, profesorul, prin comportamentul şi atitudinile sale,
poate influenţa atmosfera din clasă, contribuind la stabilirea coeziunii sau la dezbinarea,
fragmentarea grupului clasă cu care lucrează.
Romiţă Iucu (2006, pag. 106) oferă o posibilă clasificare a relaţiilor interpersonale în
clasa de elevi, criteriul utilizat fiind nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de elevi atunci
când se raportează unii la ceilalţi. Astfel, se disting următoarele tipuri de relaţii interpersonale în
clasa de elevi:
 relaţii de intercunoaştere;
 relaţii de intercomunicare;
 relaţii socio-afective (afectiv-simpatetice);
 relaţii de injluenţare.
Relaţii de intercunoaştere pornesc din nevoia psihologică de a avea acces la unele
informaţii despre ceilalţi indivizi cu care interacţionezi, despre personalitatea acestora. Pentru
activitatea unui cadru didactic, un aspect foarte important îl reprezintă cunoaşterea
psihopedagogică a elevilor cu care lucrează, dar şi cunoaşterea elevilor între ei (imaginea
partenerilor unul despre celălalt şi despre ei înşişi). Aceste relaţii de intercunoaştere vor influenţa
dinamica interacţiunilor din grupul şcolar (datorită reprezentărilor interpersonale formate). Lipsa
unor informaţii despre ceilalţi sau informaţiile limitate pot conduce la apariţia neîncrederii şi a
suspiciunii între parteneri, sau pot genera alte deficienţe în interacţiunile educaţionale.
Relaţii de intercomunicare pot lua diverse forme:
Comunicarea interpersonală diadică presupune interacţiunea comunicaţională
de tip "faţă în faţă" între două persoane (emiţătorul şi receptorul), aceştia utilizând mesaje
verbale, nonverbale, dar şi semnale legate de tonul vocii, intonaţie etc. Feedback- ul şi auto-
8 
 
 

 
feedback- ul acţionează permanent în acest tip de comunicare, cu rol de reglare, respectiv
autoreglare. Această formă de comunicare se poate realiza între doi elevi, sau Între un profesor şi
un elev.
Comunicarea de grup este o variantă a comunicării interpersonale care implică un
anumit număr de participanţi.
Atâta timp cât există o comunicare eficientă în cadrul grupului şcolar, poate exista şi un
bun randament, iar dacă aceasta lipseşte sau nu îndeplineşte anumite condiţii, se poate ajunge la
disensiuni sau la alte efecte negative.
După Romiţă Iucu (2006, pag.l07), comunicarea în interiorul clasei de elevi poate fi analizată
din următoarele puncte de vedere:
 modele le comunicării interpersonale în clasă;
 contextul în procesul de comunicare interpersonală;
 aspecte particulare ale negocierii în procesul de comunicare interpersonală;
 aspectele nonverbale ale comunicării interpersonale.
Relaţii socio-afective au la bază schimbul de emoţii, sentimente şi afecte, conducând la
apariţia unui nou tip de relaţii interpersonale, relaţiile afectiv-simpatetice, care constituie o
condiţie necesară şi deosebit de importantă pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.
Relaţiile afectiv-simpatetice presupun manifestarea simpatiei şi antipatiei, preferinţe lor şi
respingerilor reciproce dintre membrii clasei de elevi.
De exemplu, în primele zile ale şcolarităţii, copiii se apropie unii de alţii, formează
grupuleţe de 3-4 copii, după criterii preferenţiale. Stabilitatea acestor grupuleţe se bazează pe
relaţii preferenţiale de atracţie sau repulsie, care, deşi observabile nu sunt consolidate. Treptat,
grupa formată se sudează, apar forme noi de colaborare şi cooperare mai extinse. Formarea
acestor grupe spontane arată tendinţa copiilor, care creşte cu vârsta, de a se asocia, de a face
acţiuni comune, de a acţiona În colectiv.
Lipsa afectivităţii în grupul şcolar poate conduce la înregistrarea unor efecte negative atât
în interacţiunile dintre elevi, cât şi în interacţiunile dintre elevi şi profesor.
Relaţii de influenţare
"De mic, individul trăieşte Într-un câmp valoric şi atitudinal şi este supus determinărilor
9 
 
 

 
din partea instanţelor socializatoare (persoane, grupuri, instituţii, organizaţii). Aceste determinări
pot fi difuze şi spontane sau specifice şi intenţionate."(Petru Iluţ, 2004, pag. 53)
Orice comunicare reprezintă o încercare de a influenţa.
Influenţarea se bazează pe procese de comunicare inconştiente, implicite. Relaţiile interpersonale
de influenţare apărute la nivelul grupului şcolar sunt determinate de aspecte precum:
 afinităţi personale;
 poziţia individului în ierarhiile subiective şi obiective ale grupului clasă;
 participarea conştientă sau inconştientă, dorită sau nedorită, a membrilor grupului clasă;
 interacţiunea rolurilor, funcţiilor şi a statutelor sociale.
Influenţa educaţională poate constitui un criteriu de analiză a interacţiunilor existente la
nivelul clasei de elevi, după Ulrich (1995, apud Iucu, 2006, pag. 113) distingându-se:
 relaţii de cooperare, bazate pe coordonarea eforturilor în vederea realizării unui efectiv
comun;
 relaţii de competiţie, bazate pe rivalitatea partenerilor în atingerea unei ţinte individuale;
 relaţii de conflict, bazate pe opoziţia mutuală a partenerilor, raportată la un scop
indivizibil.
La nivelul clasei de elevi, rezolvarea unei sarcini de lucru date se poate realiza în
contextul unei interacţiuni bazate fie pe relaţii de competiţie, fie pe relaţii de cooperare.
 Competiţia în grupul şcolar
" Competiţia este o formă motivaţională a afirmării de sine, incluzând activitatea de
afirmare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale
sau a superiorităţii, iar cooperarea este o activitate orientată social, în cadrul căreia individul
colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun" (Aussubel şi Robinson, 1981, pag. 491-
492).
Aceiaşi autori evidenţiau următoarele avantaje ale competiţiei (pentru situaţiile de competiţie
moderată):
 stimulează efortul şi productivitatea individului; promovează
norme şi aspiraţii mai înalte;
 micşorează distanţa dintre capacitate şi realizări;
10 
 
 

 
  sporeşte motivaţia elevilor.
Competiţia prezintă de asemenea, şi unele dezavantaje, precum:
 interacţiune slabă între colegi;
 încercări de a-i împiedica pe ceilalţi să obţină performanţe înalte;
 lipsa comunicării, a încrederii reciproce;
 amplifică în general anxietatea elevilor şi teama lor de eşec;
 grupul-clasă poate exterioriza atitudini de respingere a atmosferei de competiţie instituită
de profesori.
Literatura de specialitate precizează că şcoala americană a folosit în mod tradiţional un
sistem de evaluare a elevilor bazat pe competiţie. Ei consideră că şcoala reflectă nivelul cultural
al societăţii. Astfel, un studiu al lui Nelson şi Kegan (1972), demonstrează că o persoană, cu cât
rămâne mai mult în şcoală, cu atât devine mai competitivă.
Competiţia poate determina o stare de ostilitate generală, iar studenţii se pot critica aspru
între ei (dorind să-şi construiască astfel propria imagine). Morton Deutsch (1979, apud Iucu,
2006, pag. 113), a descoperit că în comparaţie cu clasele cooperante, clasele competitive au o
atmosferă ce duce la:
 Elevi cu un ridicat nivel al anxietăţii;
 Elevi care se gândesc mai puţin la ei şi la munca lor;
 Studenţi cu atitudini reprobabile faţă de colegi;
 Studenţi cu un sentiment de responsabilitate faţă de ceilalţi foarte scăzut.
Autorul amintit a studiat aceste fenomene timp de 35 de ani, emiţând concluzii
precum : calitatea atmosferei generale din clasă este dependentă de gradul de implicare a elevilor
în activităţi ce presupun cooperarea; discriminarea faţă de membrii care nu aparţin grupului,
poate fi determinată de creşterea favoritismelor faţă de cei care cooperează; elevii manifestă
preferinţe spre domeniile în care se simt bine pregătiţi şi este foarte dificil să-i motivezi spre alte
domenii ale vieţii sociale, într-o clasă În care ei nu se simt competenţi.
O altă clasificare a relaţiilor interpersonale, având drept criteriu aportul influenţei
educaţionale în sensul acţiunii mutuale a partenerilor, a fost realizată tot de către Romiţă Iucu
(2006, pag. 114):
11 
 
 

 
  relaţii de acomodare - partenerii se obişnuiesc, se ajustează unii după ceilalţi;
 relaţii de asimilare - partenerii desfăşoară un transfer reciproc de mentalităţi şi puncte de
vedere, atitudini şi comportamente, până la un nivel la care subiecţii pot gândi sau acţiona
identic;
 relaţii de stratificare - partenerii se pot structura după o ierarhie ce exploatează statutele
deţinute de elevi;
 relaţii de alienare - partenerii, în imposibilitatea de a desfăşura interacţiuni reciproce,
părăsesc universul clasei, provocând anumite schisme intragrupale.
Dacă în clasele structurate competitiv elevii obţin note bune numai dacă unii din colegii
lor obţin note slabe, în clasele organizate în maniera cooperativă elevii sunt apreciaţi pozitiv şi
ajung să aibă rezultate bune în condiţiile în care ceilalţi membri ai grupului pot avea aceleaşi
rezultate.
 Cooperarea în grupul şcolar
Învăţarea prin cooperare reprezintă una dintre temele abordate frecvent de către
teoreticienii si practicienii din domeniul educaţiei.
Astfel, începând cu anul 1898, când a fost realizată prima cercetare pe această temă,
numeroase cercetări experimentale au analizat comparativ şi au evidenţiat diferenţele dintre
învăţarea prin cooperare, învăţarea individualistă şi cea realizată În situaţii de competiţie.
Rezultatele acestor cercetări reflectă aspecte precum:
1. Din punctul de vedere al performanţelor şcolare: mai mult efort pentru a reuşi,
implicit, rezultate mai bune la nivelul tuturor elevilor (etichetaţi în mod tradiţional ca "foarte
buni", "mediocri", "slabi"), motivaţie intrinsecă, implicare în sarcină, o mai bună dozare a
timpului disponibil pentru realizarea sarcinii, gândire critică.
2. Din punctul de vedere al relaţiilor interpersonale: relaţii mai profunde şi mai calde
între elevi prin amplificarea spiritului de echipă, aprecierea şi valorizarea diversităţii multietnice
prin dezvoltarea empatiei şi coeziunii la nivelul grupului de elevi.
3. Din punctul de vedere al identităţii personale: întărirea eului şi a identităţii de sine,
dezvoltarea competenţelor sociale, ameliorarea imaginii de sine, dezvoltarea capacităţii de a face
faţă adversităţii şi stresului.
12 
 
 

 
 Prezentăm două dintre metodele care promovează cooperarea între membrii unei clase:
Metoda învăţării în grupuri mici (sau STAD - Student Teams Achievement Divisions) are la bază
acelaşi principiu al întăririi coeziunii grupului de lucru şi al augmentării gradului de interacţiune
între membri.
Elevii, divizaţi în grupuri de 4 sau 5 membri, învaţă un material stabilit de către profesor,
discutându-l şi ascultându-se unul pe altul până când sunt convinşi că-i stăpânesc cu toţii.
Profesorul le adresează întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul grupului se
obţine prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare.
În acest fel, chiar şi elevii slabi au posibilitatea să contribuie la obţinerea unor rezultate bune de
către grup.
Metoda are meritul de a încuraja elevii să se sprijine unul pe altul în activitatea de
învăţare, corectându-şi reciproc greşelile.
Metoda turneului între echipe (TGT - Teams/Games/Tournaments) promovează proceduri
similare celor din STAD, cu deosebirea esenţială că la sfiirşitul ciclului de învăţare se desfăşoară
un turneu între echipe, elevii luându-se la întrecere cu cei din celelalte grupuri, în încercarea de a
câştiga puncte pentru propria echipă. Şi în TGT există preocuparea ca toţi copiii, inclusiv cei
mai puţin pregătiţi să poată puncta pentru grup: echipele sunt eterogene şi membrii nu intră În
competiţie decât cu alţii aflaţi la acelaşi nivel.
Deşi metodele cooperative se dovedesc a fi mai eficiente decât organizarea competitivă,
trebuie menţionat că primele nu elimină total competiţia.
Metoda turneului între echipe reprezintă, de fapt, o îmbinare a cooperării cu structura
competitivă: avem de-a face atât cu atitudini şi comportamente de cooperare în interiorul
echipelor, cât şi cu o competiţie între grupuri.
Deşi pare să existe o concluzie în favoarea manierei cooperante de constituire şi
funcţionare a grupurilor, trebuie remarcat că nu poate fi omisă sau neglijată competiţia. Există şi
formule care combină cele două mecanisme de relaţionare - competiţia dintre echipe, rânduri de
bănci, sub grupuri etc.
Astfel, cu mai multe decenii în urmă, pedagogul sovietic A.S. Makarenko pleda în
favoarea competiţiei între subgrupuri - în favoarea, de pildă, a tradiţionalei întreceri între

13 
 
 

 
rândurile de bănci (Deutsch şi Hornstein, 1978).
Chiar dacă aceasta procedură pare să îmbine avantajele cooperării şi competiţiei, evitând
totodată neajunsurile ambelor, şi chiar dacă Makarenko a susţinut că disensiunea dintre rânduri
dispare în condiţiile competiţiei dintre clase, competiţia dă naştere unui climat de ostilitate şi
tensiune, cu totul nociv pentru învăţare, motiv pentru care, se consideră că metoda învăţării prin
cooperare a fi cea mai eficientă.
Sintetizând informaţiile prezentate, se pot distinge următoarele avantaje şi dezavantaje
ale relaţiilor de competiţie, respectiv cooperare în grupul şcolar:
Avantaje ale relaţiilor de competiţie:
 ambiţionează, motivează, responsabilizează elevii;
 contribuie la maturizarea elevilor, prin dobândirea unei experienţe de viaţă;
 permit o mai bună cunoaştere de sine, prin creşterea stimei de sine; stimulează efortul
şi productivitatea elevilor;
 promovează norme şi aspiraţii mai înalte;
 cultivă motivaţia de autodepăşire, prin competiţia cu sine însuşi;
 elevii se vor autoaprecia într-o manieră realistă, dezvoltându-şi spiritul critic şi
autocritic.
Dezavantaje ale relaţiilor de competiţie:
 accentuează individualismul;
 permit o interacţiune slabă Între colegi;
 lipsa comunicării sau comunicare defectuoasă între colegi;
 creează antipatii;
 afectează încrederea în sine;
 deteriorează unele relaţii de prietenie;
 degradează relaţiile de colegialitate;
 cultivă tendinţa de a trişa pentru a se face remarcat, pentru a se evidenţia;
 conduc la violenţă şi conflicte;
 determină marginalizarea unor elevi timizi sau care au dificultăţi în exprimare;

14 
 
 

 
  permit formarea subgrupurilor, a aşa numite lor bisericuţe, în interiorul grupului
şcolar;
Avantaje ale relaţiilor de cooperare:
 permit învăţarea interactivă;
 oferă oportunităţi de valorificare a calităţilor şi aptitudinilor individuale;
 stimulează creativitatea;
 dezvoltă abilităţile de lucru în echipă;
 înlesnesc înţelegerea informaţiilor, prin explicaţiile avute în cadrul grupului;
 îmbunătăţesc abilităţile de comunicare, de negociere şi argumentare;
 facilitează evaluarea personală prin raportare la grup;
 responsabilizează pe fiecare membru al grupului, prin diviziunea sarcinilor de lucru;
 presupun o modificare a rolurilor tradiţionale ale profesorului şi elevului, diversificând
paleta preocupărilor acestora;
 permit instaurarea unui climat destins, lipsit de tensiuni, în care fiecare poate lucra, în
funcţie de capacităţile sale.
Dezavantaje ale relaţiilor de cooperare:
 oferă posibilitatea unei contribuţii diferenţiate a membrilor grupului şcolar, aspect care
poate determina dificultăţi în evaluarea individuală;
 randamentul obţinut este mai scăzut, dacă nivelul echipei este slab;
 în funcţie de numărul membrilor grupului, se poate ajunge cu dificultate, uneori, la
emiterea unor idei comune;
 există posibilitatea apariţiei conflictelor între elevi, datorită părerilor contradictorii ale
acestora;
 apariţia riscului de divizare a grupului de elevi care ar trebui să coopereze;
 posibilitatea pierderii motivaţiei individualizatoare.
Fără a avea o structură complexă, grupurile mici dezvoltă un sistem complex de relaţii,
atât în interiorul său, cât şi în raporturile sociale. Relaţiile din interior sunt orientate şi structurate
În funcţie de sarcinile grupului, de personalităţile membrilor, de raporturile dintre aceştia.

15 
 
 

 
Relaţiile cu mediul social iau în considerare faptul că grupul mic este un sistem deschis, relativ
independent, integrat în viaţa socială şi aflat în interrelaţie cu ea.
Problematica acestui capitol nu epuizează multitudinea de relaţii stabilite Între membrii
grupului şcolar, ci constituie doar o scurtă introducere În aceasta.

Bibliografie
1.Iluţ, Petru, (2004), Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie,
Iaşi, Editura Polirom;
2.Iucu, R (2001), Managementul şi gestiunea clasei de elevi: Fundamente teoretico-
metodologice, Editura Polirom, Iaşi;
3. Iucu, Romiţă, (2006), Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi
4.Neculau, A. Boncu, (1998), Şcoala contemporană;
5.Sălăvăstru, Dorina, (2011), Psihologia educaţiei, Politehnica Press, Bucureşti;
6.Ulrich, Dieter, (1995), Padagogische Interaktion, Beltz Verlag, Weinheim und Basel;
7.Ulrich, Cătălina, (2011), Sociologia educaţiei, Politehnica Press, Bucureşti
8.Zlate, Mielu, Zlate, Camelia, (1982), Cunoaşterea şi activitatea grupurilor şco Iare, Editura
Polirom, Bucureşti;
9.http://www.scritube.com/sociologie/GRUPUL-MIC71781.php;
10.http://www.scribd.com/doc/65 77 4 28/Psihologia-Comunicarii-CURSSNSPA;
11.www.scribd.com/doc/17314660/Managementul-Clasei-de-Elevi;
12.http://www.scritube.com/socio logie/psiho logie/Omogenitate-sieterogenitate-
i92164144.php.

16