Teoria trienară a creierului lui MacLean

Există multe teorii despre modul în care funcționează mintea noastră și modul în care creierul
reglementează aceste procese mentale. În ultimele decenii, numeroasele progrese în neuroștiință
ne-au permis să descoperim noi modalități de înțelegere creierul și funcționarea acestuia.

În 1990, Paul MacLean a propus o structură a creierului împărțită în trei sisteme de creier
(cunoscute în mod obișnuit ca cele trei creiere) interconectate între ele, a definit fiecare structură
și a creat cunoașterea teoria creierului trigon sau creierul triunghiular. Aceste sisteme sunt
împărțite după cum urmează:

 Creier reptilios
 Limbic sau creier emoțional
 Creierul rațional sau neocortexul

¿Vrei să știi mai multe despre Teoria trienară a creierului lui MacLean? Apoi, nu ratați acest
articol interesant pe care vă oferim în Psihologie-Online.

Ați putea fi, de asemenea, interesat: Ce este creierul reptilian: piese și funcții Index

1. Teoria creierului triunghi

2. Creierul reptilian
3. Creierul emoțional sau limbic
4. Creierul rațional sau neocortexul
5. Critica teoriei creierului triunghi în funcție de psihologie

Teoria creierului triunghi

Teoria creierului triunghiular sau teoria celor trei creiere ale lui Mac Lean a apărut cu scopul de
a grupa diferite zone neuronale în funcŃie de funcŃia lor și în ordinea apariŃiei evoluŃionale (de
la cele mai primare la cele mai avansate și tipice ale fiinŃelor umane). De asemenea, potrivit
Sperry și MacLean[1], aceste structuri sunt diferențiate fizic și chimic.

În esență, teoria celor trei creiere prezintă un nou mod de a ne regrupa creierul. Aceste trei blocuri
sau secțiuni sunt cunoscute ca creierul reptilian, creierul limbic sau emoțional (care coincide cu
sistemul limbic) și creierul rațional.

Aceste secțiuni sunt conectate între ele, dar la rândul lor funcționează independent. Deci, ei
transmit informații în mod constant, în ciuda faptului că fiecare dintre ele se concentrează asupra
unei anumite funcții.
Paul MacLean: biografie, teorie și cărți

Născut în 1913 în Statele Unite, Paul MacLean El a fost un medic axat pe domeniul

neuroștiințelor care a consacrat o mare parte din studiile sale în domeniul psihologiei și psihiatriei.
El a început să-și dezvolte teoria inspirată de textele neuroștiințifice ale papezului și propunând
sistemul limbic ca centru de emoții.

Din acei pași mici, Paul MacLean dezvolta o teorie care va intra în vigoare la sfârșitul anilor 70. Cu
toate acestea, până în 1990, studiile sale privind teoria creierului trienal au fost încorporate în
cartea cunoscută sub numele de "creierul trigonal în evoluție".

Apoi, vom dezvolta cele trei sisteme definite de MacLean conform lor teoria creierului trigonal

Creierul reptilian
De asemenea, cunoscut sub numele de creier instinctiv sau creier de bază, aceasta este cel mai
primitiv creier al tuturor conform teoriei lui MacLean.

Creierul reptilian este privit ca structura ancestrală care reglementeaza functiile noastre vitale si
comportamentele cele mai instinctive legate supraviețuirea individului (mâncați, beți, dormiți) și
a speciilor (impulsuri și relații sexuale). Pe scurt, în funcție de psihologie, funcția creierului
reptilian este de a acționa rapid și instinctiv pentru a ne asigura supraviețuirea.

Anatomia creierului reptilian

Am găsit creierul reptilian în zona mică a creierului: trunchiul cerebral și brațul prealabil (1).
Creierul reptilian ca psihologia este un domeniu în care se solicită nivelele de energie ale corpului
nostru de control și de echilibru, de asemenea, cunoscut sub numele de homeostazia.

Mulți experți spun că amigdala face parte din creierul reptilian, cu toate acestea, dezbaterea este
încă deschisă între acest organ este parte a sistemului limbic sau a creierului instinctiv.

Creierul emoțional sau limbic

Conform teoriei creierului triunghi, această zonă a apărut cu primele mamifere și sa dezvoltat
asupra a ceea ce am definit anterior drept creierul reptilian. Creierul limbic este considerat centrul
emoțiilor, adică sistemul nervos emoțional. Și este responsabil pentru producerea și generarea de
emoții în sistemul nostru nervos.

Este important să se afirme că această zonă are un a funcție foarte adaptivă: produce
răspunsuri emoționale și generează o învățare foarte importantă la un nivel experimental. sisteme
de memorie, motivare, activare și atenția noastră, de obicei, mai productiv atunci când acestea
sunt influențate de emoții.

 Să dăm un exemplu: ne vom aminti mai bine un eveniment dacă am simțit o emoție
puternică (de exemplu, mergând la concertul grupului nostru preferat). În schimb, uităm, de
obicei, acele fapte care nu produc răspunsuri emoționale intense.

Relația dintre creierul emoțional și sistemul limbic

Această a doua structură este compusă din șase elemente: talamusul, amigdala, hipotalamusul,
bulbii olfactivi, regiunea septală și hipocampul. Coincide cu ceea ce definim astăzi ca fiind sistem
limbic (2).

Sistemul limbic, cum ar fi creierul emoțional este zona responsabilă de reglarea emoțiilor și
modulează modul în care ne exprimăm.

Creierul rațional sau neocortexul

În cele din urmă, în conformitate cu această teorie interesantă a celor trei creiere, găsim
neocortexul sau creierul rațional: această parte a creierului nostru este responsabilă de
procesarea cognitivă și de luarea deciziilor motivate și logice.

În mod obișnuit, creierul rațional este dat numele de materie cenușie, totuși, neocortexul este
format din diferite structuri ale creierului, printre care subliniem emisfera stângă și emisfera
dreaptă din cortexul cerebral. Un alt nume cu care găsim această zonă este izocoria.

Funcțiile neocortexului
Trebuie să înțelegem creierul rațional ca o structură practic unică în specia noastră. Potrivit lui
MacLean, ființa umană este singurul organism care a dezvoltat complet neocortexul.

 Capacitățile intelectuali, logica și luarea deciziilor raționale sunt unele dintre abilitățile pe

care le oferă această zonă a creierului.
 În plus, creierul rațional ne ajută și în procesele conștiința de sine, reflecția și
organizarea.

Din punct de vedere anatomic, neocortexul se găsește în cea mai superficială zonă a encefalului
(3), care reprezintă 90% din cortexul cerebral și se extinde sub formă de pliuri și circuite..

Critica teoriei creierului triunghi în funcție de psihologie

Sistemul nervos este o rețea complexă de celule neuronale care funcționează ca o echipă. Deși
putem diferenția diferite părți anatomice ale sistemului nervos și ale creierului, modelul
MacLean este prea simplu pentru toate informațiile pe care le avem astăzi.

Chiar și așa, teoria creierului triunghi este foarte importantă, deoarece se referă la zonele
creierului cu funcții mentale concrete. Datorită acestei teorii (printre altele) în zilele noastre, putem
dezvolta unele discipline cum ar fi neuropsihologie.

Teoria creierului triunghi în neuromarketing

Desi teoria creierului Triunic in marketing au un impact mult, psihologia este considerat un model
învechit. Datorită noilor tehnici de neuroimagizare, putem vedea că creierul nostru nu este format
din părți ca și cum ar fi un puzzle.

Modelul cu 3 creiere: reptilian, limbic și

neocortex
Modelul cu 3 creiere: reptilian, limbic și neocortex - Psihologie
Conţinut:
 Înțelegerea ideii unui creier triunitar
 Părțile creierului conform lui Paul MacLean
 1. Creierul reptilian
 2. Creierul limbic
 3. Neocortexul
 Modelul și marketingul celor trei creiere
 Teoria lui MacLean în neuroștiințe, astăzi

Creierul uman este cel mai complex sistem cunoscut.Aceasta înseamnă că, dacă doriți să înțelegeți
funcționarea sa, este necesar să găsiți tipare și regularități în funcționarea și structura sa; Cu alte cuvinte,
trebuie să încercăm să formulăm explicații utile și simple despre acest set de organe.

Creierul Triune al lui Paul MacLean, care este uneori cunoscută sub numele de teoria celor 3 creiere, este
populară de ani de zile pentru gruparea diferitelor regiuni ale creierului în diferite seturi care, a propus acest
neurolog, îndeplinesc sarcini diferite. Structurile diferențiate ar fi, conform lui MacLean, complexul reptilian,
sistemul limbic și neocortexul.

Înțelegerea ideii unui creier triunitar

Ideea triplă a creierului lui Paul MacLean se bazează pe ideea că 3 sisteme cerebrale diferite locuiesc în
creierul uman, cu propriile logici de operare, și că fiecare dintre ele a apărut în linia noastră evolutivă într-un
mod secvențial, unul peste altul. Aceasta înseamnă, printre altele, că aceste trei creiere ar fi relativ
independente și că ar fi legate între ele urmând o ierarhie, în funcție de vârsta lor și de importanța funcțiilor lor
pentru supraviețuirea noastră.

Complexul reptilian, de exemplu, fiind primul care a apărut, ar fi structura care îndeplinește cele mai de bază și
cele mai importante funcții pentru a supraviețui aici și acum, în timp ce neocortexul, fiind cea mai recentă
structură din linia evolutivă care conduce pentru Homo sapiens, ar fi cel care se ocupă de cele mai rafinate și
complexe funcții.

Logica care urmează acestei concepții a creierului uman amintește foarte mult de un mod de a înțelege evoluția
ca un proces în care noul se acumulează pe cel vechi, astfel încât aceste două părți să mențină o relativă
independență una față de cealaltă, deși se afectează reciproc. De asemenea, amintește de ideea că emoționalul
și raționalul fac parte din două dimensiuni psihologice diametral opuse și că acolo unde există una, cealaltă nu
se potrivește.

Părțile creierului conform lui Paul MacLean

Acum, că am trecut în revistă ideile din spatele modelului creierului triun, să ne uităm la părțile sale separat:

1. Creierul reptilian
Pentru Paul MacLean, conceptul de complex reptilian a servit la definirea zonei inferioare a creierului
anterior, unde sunt așa-numiții ganglioni bazali și, de asemenea, zonele trunchiului cerebral și cerebelului
responsabile de menținerea funcțiilor necesare supraviețuirii imediate. Potrivit lui MacLean, aceste zone erau
legate de comportamentele stereotipe și previzibile care, potrivit lui, definesc animalele vertebrate mai puțin
evoluate, cum ar fi reptilele.

Această structură s-ar limita la a face să apară comportamente simple și impulsive, asemănătoare ritualurilor
care se repetă întotdeauna în același mod, în funcție de stările fiziologice ale organismului: frică, foame, furie
etc. Poate fi înțeles ca o parte a sistemului nervos care se limitează la executarea codurilor programate genetic
atunci când sunt date condițiile potrivite.

2. Creierul limbic
Sistemul limbic, care conform lui MacLean a apărut cu cele mai primitive mamifere și pe baza complexului
reptilian, a fost prezentat ca o structură responsabil pentru apariția emoțiilor asociate cu fiecare dintre
experiențele care se trăiesc.

Utilitatea sa are legătură cu învățarea. Dacă un comportament produce emoții plăcute, vom avea tendința să îl
repetăm sau să încercăm să ne schimbăm mediul, astfel încât să apară din nou, în timp ce dacă produce
durere, ne vom aminti acea experiență și vom evita să o experimentăm din nou. Astfel, această componentă ar
avea un rol fundamental în procese precum condiționarea clasică sau condiționarea operantă.

3. Neocortexul
Pentru MacLean, neocortexul a fost cea mai recentă etapă evolutivă în dezvoltarea creierului nostru. În
această structură complexă se afla abilitatea de a învăța toate nuanțele realității și de a elabora cele mai
complicate și originale planuri și strategii. Dacă complexul reptilian s-a bazat pe repetarea proceselor în
întregime de către biologie însăși, neocortexul a fost permeabil la tot felul de subtilități din mediu și din analiza
propriilor acțiuni.

Pentru acest neurolog, neocortexul ar putea fi considerat sediul raționalității în sistemul nostru nervos,
deoarece ne permite apariția gândirii sistematice și logice, care există independent de emoțiile și
comportamentele programate de genetica noastră.

Modelul și marketingul celor trei creiere

Ideea că avem un creier reptilian, un creier limbic și un creier rațional a sedus de multă lume în lumea
publicității, a cercetărilor de piață și a marketingului. Modelul triunic ne permite să luăm în considerare separat
trei domenii ale vieții psihologice a oamenilor care sunt foarte ușor de învățat și de interiorizat: o instanță
rațională, una emoțională și una impulsivă.

Acest lucru a însemnat că, în ultimele decenii, interesul campaniilor publicitare s-a concentrat pe apelarea la
creierul reptilian și limbic, dar nu la cel rațional: motivul este că, având în vedere că aceste două sunt mai
înrădăcinate în istoria noastră evolutivă, acestea sunt mai ușoare. să prezică și, în același timp, să producă
nevoi de cumpărare mai puternice, având în vedere importanța și poziția lor ierarhică ca bucăți de creier mai
importante decât neocortexul. Reclamele și campaniile de marketing au trecut de la gândirea la client ca la un
agent care trebuie să fie informat despre caracteristicile produsului pentru a decide în mod rațional în funcție de
interesele lor, până la încercarea de a atinge un acord cu oamenii pentru a le vinde senzația asociată cu
produsul, mai mult decât produsul în sine.

Și adevărul este că această schimbare de abordare este considerată un mare succes; Spre deosebire de ceea
ce s-a întâmplat în anii 60, astăzi este foarte obișnuit să încercăm să seducem potențialii cumpărători fără a
vorbi despre caracteristicile produsului sau prețul acestuia: emoțiile sunt pur și simplu evocate sau poveștile
ușor asociate cu un stil de viață pe care vrem să ni-l facem propriu. Ocolirea logicii creierului rațional și vizarea
emoțiilor și dorințelor de bază se dovedește atât de profitabilă încât chiar și produsele scumpe precum
parfumurile sau mașinile sunt comercializate în acest fel.

Teoria lui MacLean în neuroștiințe, astăzi

Cu toate acestea, dincolo de ceea ce se întâmplă în lumea afacerilor, în neuroștiințe și în biologia
evoluției modelul cu trei creiere este considerat a fi depășit, printre altele, pentru că înțelege dezvoltarea
creierului ca un proces de construcție prin „piese” care au fost asamblate una peste alta și care îndeplinesc
anumite sarcini de la sine. Astăzi se crede opusul: faptul că în funcționarea creierului nu funcționează atât părțile
creierului, cât modul în care se conectează între ele pentru a lucra împreună și în timp real.

În plus, din ceea ce se știe, evoluția nu face ca componentele noi să se integreze cu cele vechi, așa cum este,
fără a le modifica. De fiecare dată când o mutație generalizează o trăsătură, modifică funcționarea corpului în
ansamblu Iar modul în care părțile care evoluaseră înainte de a lucra nu se limitează la capacitățile de
„extindere”. De aceea ideea că organele cerebrale „responsabile de rațional” sunt cuplate cu cele anterioare nu
a fost bine acceptată.

În plus, funcțiile pe care trebuia să le îndeplinească fiecare dintre cele trei creiere definesc bine comportamentul
caracteristic al grupurilor de animale care, potrivit lui, reprezintă momentul evoluției în care au apărut aceste
structuri. Pe de altă parte, astăzi știm că ganglionii bazali (care ar face parte din creierul reptilian) nu au legătură
cu executarea acțiunilor programate genetic, ci sunt asociați cu efectuarea mișcărilor voluntare care, după ce au
fost pe scară largă practicat, au devenit automate, precum ciclismul.
Un lucru foarte important pentru sănătatea noastră psihică, gestionarea stresului şi renegocierea
traumelor este acela de a ne înțelege fiziologia, cum funcționează creierul și corpul nostru. În lucrul
cu stresul şi traumele, este esențial să (re)învățăm despre ceea ce ne transmite corpul nostru şi să ne
(re)împrietenim cu el. De ce? Pentru că traumele rămân stocate în memoria corpului, memoria
somatică.În acest articol vom vorbi despre modelul creierului triun. Așadar, îți propun, pentru
început, următorul exercițiu cu scopul de a simplifica pentru a înțelege mai ușor creierul:
 Strânge mâna dreaptă într-un pumn, în poziție verticală.
 Încheietura mâinii reprezintă tulpina creierului (trunchiul cerebral), iar pumnul creierul
central sau sistemul limbic.
 Apoi, ia mâna stângă și învelește-ți pumnul drept cu ea. Această parte reprezintă neocortexul
sau creierul rațional.

Modelul creierului triun

În comunitatea științifică, este larg acceptat modelul ”creierului triun” formulat de Paul MacLean în
1960. Acesta se bazează pe împărțirea creierul uman în trei părți distincte care s-au dezvoltat pe
măsură ce organismele au evoluat, dar care sunt interconectate. Conform modelului lui MacLean,
organizarea ierarhică a creierului uman reprezintă modul în care a evoluat creierul și achiziția
treptată a structurilor sale. Fiecare regiune a creierului nostru are funcții foarte specializate şi
propriul "limbaj". Cele trei regiuni sunt: creierul primitiv (reptilian), sistemul limbic, neocortexul.

1. Creierul ”reptilian” sau ”primitiv”. Partea cea mai primitivă, din punct de vedere evolutiv, este
reprezentată de trunchiul cerebral care mai este numit și ”creierul reptilian”. Aceasta este
responsabilă de instinctele, reflexele noastre, de supraviețuire şi reglează funcțiile corporale de bază,
cum ar fi ritmul cardiac, respirația, circulația, digestia, reproducerea. Creierul reptilian se dezvoltă
în uterul mamei și organizează funcțiile de bază care susțin viața. Acesta trebuie să fie matur la
naștere pentru ca un sugar să poată supraviețui. El este extrem de receptiv la amenințări de-a lungul
întregii noastre vieți și are rol esențial în supraviețuirea noastră. Limbajul folosit de această parte a
creierului este unul mai puțin familiar, dar extrem de important, acela al senzațiilor. Pentru mulți
dintre noi, acest limbaj este necunoscut deoarece atenția noastră este concentrată cel mai mult
asupra funcțiilor cognitive sau emoțiilor şi mai puțin asupra ceea ce ne transmite propriul corp. De
obicei, traumele duc la o duc la o disociere și o deconectare de propriul corp, nu ne mai ”simțim
bine în pielea noastră” sau ajungem să avem tot felul de simptome greu de gestionat (vezi aici
articol despre Trauma psihică).
2. Creierul mamifer sau emoțional (sistem limbic). Pe măsură ce animalele au evoluat, s-a
dezvoltat și următorul strat numit ”creierul mamifer” (”paleomammalian”, ”midbrain”) sau sistemul
limbic. Acesta este adesea numit şi "creierul emoțional" pentru că principala lui activitate este aceea
de a procesa emoțiile şi amintirile. Sistemul limbic include:

 hipotalamsului care este responsabil pentru menținerea temperaturii corpului, nutriția,

hidratarea, odihna, echilibrul și procese neuroendocrine;
 amigdala care procesează și apoi facilitează stocarea emoțiilor și reacțiilor la evenimente
încărcate emoțional, jucând un rol esențial în percepția și expresia facială și controlul stărilor
emoționale;
 hipocampul care prelucrează datele necesare pentru a crea firul narativ al vieții noastre și a
înțelege acele experiențe pe linia timpului istoriei noastre personale;
 cortexul cingulat anterior care îndeplinește funcții de control executiv pentru distribuția
atenției;
 cortexul prefrontal orbitofrontal care are rol de a integra o gamă largă de procese, precum și
memoria autobiografică și controlul emoțiilor.

Sistemul limbic reglează, de asemenea, sistemul nervos autonom (despre sistemul nervos autonom
am scris aici), mediază mușchii netezi și răspunsurile viscerale la stres și relaxare, inclusiv excitarea
sexuală și orgasmul, dar și reacțiile de apărare de luptă, fugă și îngheț.

Hipocampul și amigdala sunt parte integrantă din procesarea informațiilor transmise din corp pe

drumul către cortexul cerebral (de jos în sus). Amigdala se ocupă de componenta emoțională a
amintirii, pe când, hipocampul cu ordinea secvențială și firul narativ al experienței respective (când
s-a întâmplat acest lucru, ce s-a întâmplat mai întâi, ce s-a întâmplat în continuare etc.).

Conform descoperirilor lui Nadel și Zola-Morgan (1984), amigdala este matură la naștere, dar
hipocampul se maturizează mai târziu, între al doilea și al treilea an de viață. Acest lucru ne oferă o
explicație pentru fenomenul amneziei infantile şi anume că, de obicei, nu ne amintim în mod
conștient copilăria noastră timpurie. Așadar, experiențele noastre timpurii sunt procesate prin
amigdala care facilitează stocarea conținutului emoțional și senzorial. Însă, pentru că hipocampul nu
este încă matur pentru a putea prelucra și înțelege acele experiențe, memoria rezultată va include
emoții și senzații fizice, fără context sau secvențiere. Pentru prelucrarea evenimentelor este necesară
funcționarea adecvată atât a amigdalei, cât și a hipocampului.

Creierul limbic, deși nu are limite precise, are impact larg și asupra zonelor trunchiului cerebral și
ale neocortexului. El coordonează funcțiile corporale, stările interioare, dar și interacțiunile cu
mediul, în special cel social.

Sistemul limbic este organizat, în principal, în primii șase ani de viață, însă el continuă să evolueze
de-a lungul vieții. Traumele pot avea un impact major asupra funcționării sale pe tot parcursul vieții.

3. Neocortexul sau creierul rațional. Din punct de vedere evolutiv, aceasta este cea mai recentă
parte a creierului. Din perspectivă evolutivă, creierul a continuat să se modifice nu doar prin
adăugarea unor structuri noi, ci și prin adaptarea vechilor circuite pentru funcții noi. De aceea,
straturile superioare ale sistemului limbic (regiunile cortexului orbitofrontal și ale celui cingulat
anterior) sunt considerate parte a zonei neocorticale.

Neocortexul sau creierul rațional-cognitiv este responsabil de abilitățile de gândire complexă

precum înțelegerea modului cum funcționează lucrurile, rezolvare de probleme, planificare pentru
îndeplinirea scopurilor, gestionarea timpului şi, de asemenea, de funcționarea noastră la nivel social.
Acesta ocupă aproximativ o treime din interiorul craniului nostru. Limbajul neocortexului este
reprezentat de cuvinte.

MacLean a formulat acest model ca o hartă a creierului care se dezvoltă ”de jos în sus” și care ne
ajută acum să înțelegem că așa-numitele noastre procese de gândire superioară, cu care ne lăudăm și
de care am devenit atât de îndrăgostiți, nu sunt stăpâni, ci mai degrabă, slujitori. Deși neocortexul
este cel mai nou din punct de vedere evolutiv și este sediul gândirii, a raționamentelor abstracte, el
nu decide de unul singur. Raționamentele sunt influențate de activitatea zonei limbice și de trunchiul
cerebral. Procesele emoționale și cele corporale (somatice) influențează direct activitatea
neocortexului.

Detectorul de fum

Neurologul Paul MacLean, a comparat relația dintre creierul rațional și creierul emoțional cu cea
dintre un călăreț mai mult sau mai puțin competent și calul său. Când vremea este calmă și drumul
lin, călărețul se poate simți într-un control excelent. Dar când apar sunete neașteptate sau amenințări
de la alte animale atunci calul preia comanda, obligându-l pe călăreț să reziste. În mod similar,
atunci când simțim că supraviețuirea noastră este în joc sau suntem cuprinși de furie, frică sau ale
emoții intense, nu mai ascultăm vocea rațiunii.

Pericolul este o parte firească a vieții, iar creierul este însărcinat cu detectarea și organizarea
răspunsurilor noastre defensive de apărare și supraviețuire. Iată cum funcționează:

 Primim informații senzoriale despre mediu prin intermediul organelor de simț și a pielii.
  Aceste senzații converg în talamus (zonă din interiorul sistemului limbic) care acționează ca
un „bucătar" pentru creier pentru că amestecă toate contribuțiile percepțiilor noastre într-o
supă autobiografică, o experiență integrată și coerentă a „asta mi se întâmplă”.
 Talamusul primeşte semnalele somatosenzoriale, vizuale şi auditive, procesează și integrează
informațiile senzoriale și motorii.
 Apoi senzațiile sunt transmise în două direcții - până la amigdală, inconștient și până la lobii
frontali, unde ajung la mintea noastră conștientă. Drumul până la amigdală este scurt şi
extrem de rapid, pe când, cel până la cortexul frontal este mai lung, cu câteva milisecunde
mai mult (de la talamus, prin hipocamp și cingulat anterior, până la cortexul prefrontal,
creierul rațional, pentru o interpretare conștientă și mult mai rafinată). Deşi nu pare mult,
aceste milisecunde fac o mare diferență atunci când ne aflăm în mijlocul unei experiențe
copleșitoare care ne amenință viața.
 Amigdala este deseori numită "detectorul de fum" al creierului. Dacă amigdala simte o
amenințare ea trimite un mesaj instantaneu către hipotalamus și trunchiul creierului,
recrutând sistemul hormonal al stresului și sistemul nervos autonom (SNA) pentru a
orchestra un răspuns al întregului corp. Deoarece amigdala procesează informațiile pe care le
primește de la talamus mai repede decât o fac lobii frontali (drumul mai lung), ea decide dacă
informațiile primite reprezintă o amenințare pentru supraviețuirea noastră chiar înainte de ca
noi să fim conștienți de pericol. Toate acestea durează câteva microsecunde. De aceea, până
când ne dăm seama de ce se întâmplă, este posibil ca deja corpul nostru să fie în mișcare şi să
acționăm fără să ne fi gândit rațional şi conştient la asta.
 Semnalele de pericol ale amigdalei declanșează eliberarea de hormoni de stres puternici,
inclusiv cortizol și adrenalină, care cresc ritmul cardiac, tensiunea arterială și rata respirației,
pregătindu-ne să ne luptăm sau să fugim (fight / flight).
 După ce pericolul a trecut, corpul revine la starea sa normală destul de repede.
 Totuşi, dacă situația este copleşitoare şi recuperarea este blocată, corpul rămâne declanșat să
se apere şi după ce pericolul a trecut. Aşa se întâmplă în cazul traumelor, corpul rămâne
captiv răspunsurilor de apărare nefinalizate din corp.

În timp ce detectorul de fum este de obicei destul de bun în detectarea indicilor de pericol, trauma
crește riscul interpretării greșite dacă o anumită situație este periculoasă sau sigură. Ca să putem
funcționa eficient într-un mediu de lucru complex avem nevoie de o capacitate de a evalua rapid
modul în care se simt oamenii și de a reuşi să ne adaptăm continuu comportamentul în consecință.

De obicei, capacitățile executive ale cortexului prefrontal ne permit să observăm ceea ce se

întâmplă, să ne dăm seama ce se va întâmpla dacă inițiem o anumită acțiune și să facem o alegere
conștientă. Astfel, suntem capabili să planăm calm și obiectiv peste emoțiile şi gândurile noastre,
având timp pentru a permite creierului executiv să inhibe, să organizeze și să moduleze reacțiile
automate ale creierului emoțional. Aşadar, atâta timp cât lobii noştri frontali funcționează corect,
sunt şanse mai micil să ne pierdem cumpătul prea uşor. Pe de altă parte, când acest sistem are
defecte, cum se întâmplă deseori în cazul traumelor, ajungem să intrăm automat în modul de luptă
sau fugi în momentul în care detectăm orice potențial pericol, chiar şi în situații inofensive.
Când suntem traumatizați, capacitatea noastră de a evalua indicii de pericol este afectată, detectorul
nostru de fum nu mai funcționează în parametri normali, precum un sistem de alarmă defect care
duce la explozii sau opriri ca răspuns la comentarii sau expresii faciale inofensive. Amigdala doar
ne pregătește să luptăm sau să fugim, chiar înainte ca lobii frontali să aibă șansa de a evalua situația.
Atâta timp cât situația nu este una copleşitoare şi nu suntem prea supărați, lobii frontali ne pot ajuta
să ne dăm seama că răspundem la o alarmă falsă şi să întrerupem răspunsul de stres, restabilind
echilibrul.

Este important să înțelegem că nu avem un creier tripartit (care conține trei părți separate), ci
un creier triunitar sau ”triun”, așa cum l-a numit MacLean, subliniind integrarea holistică a
părților sale. Cu alte cuvinte, cele trei părți componente sunt interconectate și, în mod ideal, ele
funcționează împreună în armonie pentru a fi ”o singură minte”.

Deși contestat ca fiind prea „simplist” de către mulți oameni de știință, acest model poate fi folosit
pentru psihoeducație, ca un prim pas în a înțelege cum funcționează creierul nostru.

Surse:

Bessel van der Kolk - Corpul nu uita niciodata. Cooperarea dintre creier, minte si corp pentru
vindecarea traumelor, editura Adevăr Divin, 2018;
Daniel J. Siegel, Mary Hartzell - Parentaj sensibil si inteligent. Sa ne intelegem mai profund pe noi
insine ca sa putem creste copii fericiti, editura Herald, 2020;

Babette Rothschild - The Body Remembers. The Psychophysiology of Trauma and Trauma
Treatment, W.W. Norton & Company, 2000;

Peter A. Levine - In An Unspoken Voice. How the Body Releases Trauma and Restores Goodness,
North Atlantic Books, 2010

Teoria
Potrivit lui MacLean, există trei formațiuni anatomice care se disting în:

 R-complex
 Sistemul limbic
 Neocortex
Fiecare dintre aceste structuri este utilizată pentru anumite funcții; aceste funcții au fost traduse în operatori.
Complexul R (sau creierul reptilian ): se ocupă de nevoile și instinctele înnăscute la om; operatorii reptilieni sunt
după cum urmează: specific, sexual, teritorial, ierarhic, temporal, secvențial, spațial și semiotic.
În sistemul limbic (sau creierul paleomamifer) acționează emoționalitatea individului; de fapt această structură
conține în principal operatori emoționali: fobici, agresivi, îngrijirea descendenților, atracție maternă, îndrăgostire,
jucăuș.
Neo-cortexul (sau creierul neomamifer) este sediul operatorilor specifici care caracterizează ființa umană:
holistică, reductivă, generalizatoare, cauzală, binară, emoțională.
Complexul R se află în diencefal, în creierul mediu și în partea inițială a telencefalului. La nivel structural,
sistemul limbic este alcătuit din bulbii olfactivi, septul, fornixul, hipocampul , amigdala, girusul cingulului,
corpurile mamilare. Structura neocorticală este alcătuită din materie neuronală.