Memorie Vizuala

Memoria vizuală este acel tip de memorie care pastrează informația venită din stimuli procesați de sistemul
vizual. Aceasta se împarte în memorie de scurtă durată- reținerea și reproducerea imaginilor cu care se
interacționează momentan și memorie de lungă durată- reproducerea imaginilor care au fost reținute în
trecut. Cercetările făcute pe memoria de scurtă durată în ceea ce privește reținerea și manipularea
informației vizuale ne arată că memoria de lucru are o capacitate extrem de limitată. Un studiu care a testat
capacitatea indivizilor de a detecta schimbările care au loc într-un șir de obiecte colorate, a arătat că indivizii
sunt capabili să rețină aproximativ 3-4 elemente, perfomanța acestora devenind mai scăzută atunci când au
fost expuși la un număr mai mare de 4 elemente. Luck and Vogel (1997)  Un alt studiu care susține că
memoria de lucru vizuală este limitată la un anumit număr de elemente a descoperit că fidelitatea cu care
participanții raportează caracteristicile unor obiecte scade odată ce crește numărul de obiecte la care
aceștia sunt expuși.Wilken and Ma’s (2004) 

Un alt aspect care trebuie luat în considerare în studiul și testarea memoriei vizuale este modul în care are
loc reținerea informației vizuale. Mai multe studii arată că, per general, obiectele sunt percepute de
sistemul nostru vizual ca un tot întreg. Caracteristicile specifice ale obiectelor precum culoarea,
dimensiunea, orientarea, nu sunt memorate ca niște caracteristici separate, ci sunt reținute odată cu
memorarea întregului obiect. Studiul realizat de Luck and Vogel (1997) a arătat că participanții sunt capabili
să reproducă cu fidelitate caracteristicile unui obiect, chiar dacă acesta este unul complex, pe când
fidelitatea scade atunci când crește numărul de obiecte care trebuie memorate. Totuși, există studii care
arată că memoria vizuală de scurtă durată s-ar putea să nu proceseze mereu obiectul ca pe un întreg, având
de suferit fidelitatea anumitor trăsături care sunt memorate.

Testele de memorie cuprind sarcini care presupun fie reproducerea unor imagini/elemente vizuale, fie
recunoașterea acestora. Sarcinile de recunoaștere presupun identificarea elementului corect dintr-o listă,
pe când reproducerea este mai dificilă decât recunoașterea și presupune expunerea prin scris/desen/verbal
a acelor elemente care au fost reținute.

Studiile arată că diferențele individuale în ceea ce privește capacitatea memoriei de lucru vizuală este
asociată cu inteligența fluidă și rezultatele academice. (Alloway & Alloway, 2010; Daneman & Carpenter,
1980; Fukuda, Vogel, Mayr & Awh, 2010; Kane, Bleckly, Conway & Engle, 2001) Acest lucru ne indică asupra
faptului că memoria vizuală ar putea face legătură cu procesarea informațiilor din întreaga sferă cognitivă.
Memoria vizuală este și un indicator pentru anumite dificultăți cognitive pe care le pot avea copii, ca de
exemplu cititul, înțelegerea unor instrucțiuni vizuale sau formarea imaginilor mentale. Impactul memoriei
vizuale poate fi apreciat și dincolo de reușita academică, în viața de zi cu zi memoria vizuală este implicată în
abilitatea de a oferi direcții în spațiu, de a reține amplasarea unor obiecte în spațiu, memorarea fețelor sau
a unor elemente specifice din mediu.