CURSUL 5

METODA ANCHETEI

Metodele de anchetă au dobândit prestigiu, datorită investigaţiilor din domeniul ştiinţelor sociale şi ale
educaţiei.
Ele au primit, fundamentare metodologică, concretizată în stabilirea cu rigurozitate a condiţiilor de
folosire, a eşantionării, a aplicării tehnicilor chestionarului şi a interviului, a prelucrării şi prezentării datelor.
Definirea metodelor anchetei
• Toate anchetele se ocupă cu caracteristicile demografice, cu mediul social, cu activităţile, opiniile
sau atitudinile unui anumit grup de oameni.
• Anchetele constau din întrebări adresate respondenţilor şi pretind cooperarea activă a acestora pentru
a avea succes.
Sensul iniţial al anchetei era culegerea sistematică de fapte despre un grup social definit, termenul
fiind folosit şi astăzi cu acelaşi sens. Anchetele pot aduna informaţii despre indivizi, roluri, reţele sociale,
grupuri sociale, ca de pildă gospodării sau familii, organizaţii precum şcoli, locuri de muncă sau companii.
Informaţiile sunt furnizate de indivizi.
• Ancheta psihosociologică este o metodă de cercetare prin intermediul căreia se colectează date de la
un eşantion de subiecţi, de regulă prin interviuri şi/sau chestionare.
• Ancheta sociologică reprezintă o metodă complexă în care accentul poate să cadă pe studiul
opiniilor, atitudinilor, motivaţiilor, aspiraţiilor, într-un cuvânt asupra subiectivităţii umane, dar nu se opreşte
doar la ele.
Ancheta sociologică se aplică pe eşantioane mari,
Ancheta psihologică se aplică pe eşantioane mici, - deşi aspectele atitudinale, motivele, aspiraţiile
ş.a. pot fi aceleaşi.
Sociologii cercetează eşantioane pentru a afla caracteristicilor populaţiei;
Psihologii caută cunoaşterea caracteristicilor individualităţii, - prin comparare cu grupurile de
apartenenţă sau cu eşantioanele reprezentative, (n.n.)
Trebuie să subliniem de la început că cercetarea oricăror fenomene nu se poate realiza numai pe baza
unei metode, fie ea cât de obiectivă. În cazul metodelor de anchetă, obiectivitatea nu este la cel mai înalt
grad, având în vedere faptul că cercetătorul recoltează mai ales opinii ale indivizilor.
Metodele de anchetă sunt însă auxiliare ale cercetării complexe, întregind datele obţinute prin
celelalte metode şi tehnici. în mod deosebit, ea urmăreşte studiul opiniilor, motivelor, atitudinilor sau
obiceiurilor şi manierelor de a lua decizii şi a se comporta ale indivizilor sau grupurilor specifice. Indiferent
de faptul că sunt folosite independent sau în relaţie cu alte metode, metodele de anchetă trebuie folosite cu
respectarea strictă a cerinţelor metodologice; în caz contrar, concluziile vor fi mult încărcate atât de
subiectivitatea celor supuşi chestionării, cât şi de aceea a cercetătorului, precum şi de un foarte ridicat
coeficient de eroare provenit din multiple alte cauze.
Domeniul faptelor asupra cărora se pot face relatări este foarte mare, începând cu declaraţii asupra
stărilor psihofiziologice (senzaţii, percepţii, efort voluntar, manifestări circulatorii, respiratorii, manifestări
organice ş.a.), trecând prin stări subiective din domeniul cognitiv sau afectiv, continuând cu prezentarea
atitudinilor, opiniilor, motivelor şi terminând cu descrierea obiceiurilor, a conduitelor în situaţii neobişnuite
etc.
Este bine cunoscută, tendinţa multor subiecţi de a-şi „corecta" unele trăsături personale, căutând să
creeze la interlocutori o părere cât mai bună despre ei (dezirabilitate socială).
Uneori fenomenul este inconştient, spontan, subiectul considerându-se sincer, obiectiv şi de bună-
credinţă.
Uneori se manifestă atitudini refractare din partea subiecţilor, nedorind să colaboreze, răspunzând
formal, denaturând chiar faptele, fără ca operatorul de interviu să depisteze cazul şi să anuleze fişele
respective.
Scopul anchetelor
Uneori se apelează la chestionar sau interviu şi în probleme cu caracter tehnic, metodic sau experi-
mental, pentru completarea datelor şi, mai ales, pentru înţelegerea unor factori subiectivi nedezvăluiţi prin
celelalte metode şi tehnici.
1
 În orice investigaţie, metodele acestea sunt utile pentru cunoaşterea de ansamblu a unor aspecte -
descriere - sau pentru o cunoaştere mai profundă a unor relaţii dintre mai multe variabile - explicaţie.
Metodele de anchetă sunt utile pentru formularea ipotezelor şi, pentru verificarea lor (A. Moser, 1967,
p. 15) citat de M. Epuran.
Metodele de anchetă oferă explicaţii privitoare la mecanismele de formare a curentelor de opinie şi să-
1 ajute în prevederea comportamentelor oamenilor, ajută la studiul opiniilor, mentalităţilor, intereselor,
stărilor de spirit, atitudinilor, obişnuinţelor permite decelarea naturii acestora, precum şi factorilor care le
determină.
Cercetătorul va avea posibilitatea să desprindă variabilele individuale de cele colective, factorii sociali
generali sau cei personali, care conferă un anumit conţinut părerilor, convingerilor sau intereselor celor
chestionaţi.
Metodele de anchetă sunt folosite curent în cercetarea psihologică, pentru studiul personalităţii
(trăsături caracteriale, factori de personalitate, interese, motivaţie, opinii, atitudini ş.a.).
În ceea ce priveşte posibilităţile de cuprindere ale metodelor de anchetă, limitele sunt foarte largi, de
la câteva cazuri, până la întreaga populaţie. Faptul acesta nu înseamnă însă o deplină libertate a
cercetătorului, el fiind obligat să-şi stabilească eşantionul în raport de temă şi cu gradul prestabilit de
semnificaţie de generalizare a concluziilor. în orice caz, eşantionul trebuie să fie reprezentativ şi să
corespundă cerinţelor selectivităţii.
Anchete ad-hoc. „utilizează adesea cele mai mici mărimi de eşantioane necesare pentru a realiza
reprezentativitatea (de obicei, 2.000 de respondenţi pentru o anchetă naţională)."
Clasificarea anchetelor
Metodele de anchetă sunt considerate de cei mai mulţi autori ca fiind chestionarele şi interviurile. La
rândul lor ele au şi subdiviziuni.
În taxonomia metodelor descriptive, alături de chestionare şi interviuri aflăm biografiile, studiile de
caz şi sondajul.
Tipurile de anchetă
1. Chestionare
a. după conţinut: factuale; de opinie
b. după formă: cu răspunsuri închise /precodificate/; cu răspunsuri la alegere /preco-dificate/; cu
răspunsuri deschise; cu răspunsuri la alegere /postcodificate/
c. după mod de aplicare: 1. autoadministrate: poştale, publicate în reviste; 2. administrate de
operatori.
2. Interviuri
a. după structurare:
- Interviul formal, întrebările primesc răspunsuri înregistrate în formă standardizată (acest gen de
interviu se mai numeşte standardizat, extensiv, controlat, structurat, inflexibil, global).
- Interviul informal are diferite variante: de la interviul ghidat la interviul conversaţie, la interviul
nedirecţionat (nondirectiv) care permite schimbarea ordinii întrebărilor şi chiar a formulării lor, precum şi
adăugarea altora în timpul aplicării lui.
b. după aplicare:
a. individual - „faţă în faţă"
b. în grup
3. Sondajul
a. de opinie
b. normativ
4. Biografiile
5. Studiile de caz
Chestionarul: „reprezintă o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau imagini grafice cu
funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrare de către operatorii de anchetă sau
prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce
urmează a fi înregistrat în scris

2
 Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări, prezentate în
scris subiectului, referindu-se la opiniile, preferinţele, comportamentul său în circumstanţe precise, senti-
mentele, interesele sale etc."
Scopul chestionarului, ca instrument de cercetare, este să măsoare caracteristici comportamentale sau
atitudinale ale subiecţilor sau să le sondeze
- chestionarele sunt măsura verbală a comportamentului. Autorul consideră că diferenţa dintre alte
metode de cercetare şi chestionar constă din faptul că informaţiile culese de acesta sunt formate din
răspunsurile subiecţilor la întrebări.
Chestionarele poştale (prin corespondenţă)
Sunt considerate cele mai comode din punctul de vedere al administrării, dar cele mai puţin eficiente.
Avantajele constau în faptul că nu necesită operatori (persoane care să le aplice), că prin ele se obţin mai
multe informaţii, oferă răspunsuri la care subiecţii meditează după dorinţă şi dau chiar răspunsuri la
întrebări delicate. Ele sunt completate fie individual, fie în grup (în familie, de exemplu). Dezvoltarea
informaticii a condus şi la chestionare prin poşta electronică, cu avantaje şi dezavataje specifice.
Dezavantajele sunt multe şi nu sunt de neglijat. Chestionarele poştale nu pot avea decât întrebări
simple şi uşor de înţeles, acestea neputând fi parafrazate sau explicate. întrebările aflate în chestionar pot fi
cunoscute de subiecţi înainte de a răspunde la fiecare dintre ele. La rândul lor, răspunsurile sunt definitive şi
nu pot fi aprofundate. în sfârşit, unul dintre cele mai mari dezavantaje este acela al procentului mare de
nonrăspunsuri. Experienţa instituţiilor de sondare a opiniei publice indică un procent mare de nonrăspunsuri,
cu toate eforturile de reducere a lor (timbrarea plicului de răspuns, scrisoare convingătoare de însoţire a
formularului, garantarea discreţiei, întrebări simple şi nu prea numeroase etc).
După prima prelucrare a răspunsurilor, organizatorul trimite acestor experţi constatările, cerându-le să-
şi corecteze răspunsurile în lumina acestor constatări. Ancheta continuă până ce se obţine un anumit consens
al celor chestionaţi.
Chestionarele directe - o relaţie „faţă în faţă".
Sunt aplicate subiecţilor fie individual, fie în grup, de către operator, care are posibilitatea de a face şi
observaţii asupra acestora în timpul formulării răspunsurilor.
Aplicarea chestionarului se face deci sub control, fie în timp limitat, fie nelimitat. Se folosesc
formulare tipărite. Chestionarele sunt aplicate individual, completate în prezenţa operatorului şi după
relatarea sa. Uneori subiectul nu e prezent (chestionar prin telefon, chestionar completat după întrevedere,
de către operator). în toate cazurile, operatorul posedă un ghid de aplicare a chestionarului.
Interviul (convorbirea)
După cum se poate observa, chestionarul direct se transformă cu uşurinţă în interviu, întrebările
(formulate în scris - nota esenţială a chestionarului) se pun, în cazul interviului, de către operator.
Interviul este „o convorbire între două persoane, un intervievator şi un intervievat, condusă şi
înregistrată de intervievator. Scopul acestei convorbiri este de a favoriza producerea unui discurs pe o temă
definită de un cadru de cercetare
Chestionarul - provoacă un răspuns
Interviul - determină construirea unui discurs." ...
Interviul „faţă în faţă' se bazează pe acordul subiectului, abordat politicos de operator. Informaţiile
culese sunt garantate, la unele răspunsuri, operatorul putând interveni cu solicitări pentru precizare; iar
sinceritatea subiectului nu trebuie pusă la îndoială. Unii subiecţi sunt tentaţi să ofere răspunsuri care să fie
pe placul operatorului („dezirabilitate socială").
Interviul este formal sau informai, după cum ordinea şi tehnica formulării întrebărilor şi înregistrării
răspunsurilor sunt mai precise, controlate şi standardizate sau nu.
Interviul formal, întrebările primesc răspunsuri înregistrate în formă standardizată (acest gen de
interviu se mai numeşte standardizat, extensiv, controlat, structurat, inflexibil, global).
Interviul informli are diferite variante: de la interviul ghidat la interviul conversaţie, la interviul
nedirecţionat (nondirectiv) care permite schimbarea ordinii întrebărilor şi chiar a formulării lor, precum şi
adăugarea altora în timpul aplicării lui.
Informaţiile obţinute
Datele pe care cercetătorul le poate obţine prin anchetă, sunt:

3
 - fapte obiective (care pot fi deci verificate şi de alte persoane), ca de exemplu: vârsta, ocupaţia,
veniturile, starea civilă, vârsta de debut în sport, evoluţia performanţelor etc;
- fapte subiective (care privesc pe subiectul însuşi) ca de exemplu: opinii, dispoziţii, preferinţe,
interese, sentimente, motive etc. în rândul acestora vom plasa şi cunoştinţele, care sunt sondate prin această
metodă. Unele dintre datele subiective se pot verifica prin metode obiective, dar altele rămân a fi apreciate
în raport de modul cum răspunde subiectul; - conduite, obişnuinţe, deprinderi de comportament, conduite
operaţionale etc.
Etapele anchetelor
Principalele etape ale unei astfel de cercetări sunt următoarele:
• precizarea problemei şi stabilirea obiectivelor de urmărit;
• stabilirea populaţiei/eşantionului asupra căruia se aplică ancheta;
• pregătirea instrumentelor de anchetă;
• efectuarea anchetei-pilot (de probă) şi introducerea corectivelor în planul de anchetă;
• efectuarea anchetei propriu-zise;
• prelucrarea şi analiza rezultatelor;
• interpretarea rezultatelor;
• redactarea raportului final.
Tipurile de răspunsuri.
Chestionarele închise prevăd răspunsuri fixe, „da" sau „nu" (exemplu: Consideraţi oportună
specializarea la vârsta timpurie? Da sau nu);
Chestionarele alternative prevăd un răspuns la alegere din mai multe posibile (exemplu: Citiţi
rubricile de sport ale ziarelor? - zilnic, uneori, niciodată);
Chestionarele deschise lasă complet libertatea subiectului să răspundă (exemplu: Pentru ce îţi place
jocul de tenis? - urmează răspunsul subiectului).
O altă formă de răspunsuri, utilizată în evaluarea unor caracteristici este o scală numerică (ordinală,
prin ranguri) sau scalarea itemilor (item = întrebare), în ordinea de rang a preferinţei.
Cei mai mulţi subiecţi preferă întrebările cu răspuns precodificat (la alegere, din mai multe posibilităţi
sau răspuns „închis" - „da" sau „nu").
Din punctul de vedere al cercetătorului, răspunsurile alternative sunt de la început codificate, în timp
ce pentru răspunsurile libere el urmează să facă analiza tuturor răspunsurilor la fiecare item, pentru a stabili
clasele de probleme cuprinse în acestea /decodificare/, pentru ca în continuare să stabilească frecvenţele
variantelor problemelor /analiză cantitativă/ şi să le interpreteze, stabilind tipurile calitative ale lor.
Recomandări pentru redactarea întrebărilor :
• claritatea şi precizia întrebărilor (la obiect!);
• să aibă o singură interpretare (să nu se refere decât la o chestiune);
• să fie relativ scurte;
• să fie neutre, netendenţioase;
• să nu sugereze răspunsul;
• să nu fie ambigue;
• să nu lezeze prestigiul subiectului;
In legătură cu simplitatea vocabularului, oferim un exemplu de enumerare de cuvinte şi care pot fi
înlocuite cu altele mai pe înţelesul respondenţilor, mai ales când aceştia nu au o calificare academică:
dobândire - cumpărare; afirmă - spune; asistenţă - ajutor; atitudine -opinie/ părere; constant - acelaşi;
echitabil - just; informaţie - afirmaţie; major - principal; probabilitate - şansă; suport - ajutor; oportunitate -
posibilitate; rezident - locuitor; suficient -destul; finalizare - terminare (D. Allain, în Robert et al., 1988, p.
255 - trad. liberă).
Condiţiile unui bun chestionar
Chestionarul va fi tipărit pe o singură faţă a hârtiei şi va purta datele de identificare (titlul studiului
/codificat/, data, ora începerii şi terminării, locul aplicării ş.a.).
Lungimea chestionarului va depinde de: interesul pe care-1 suscită tema (să nu ne facem prea multe
iluzii!), locul anchetei (domiciliu sau în aer liber), gradul preciziei dorite (mai multe întrebări - mai multe
răspunsuri).

4
 Anchetatorul va avea în vedere şi operaţiile ulterioare, ţinând seama de cerinţele codificării
răspunsurilor, în fazele prelucrării.
În ceea ce priveşte interviurile, pregătirea lor nu diferă de chestionare decât în detaliile redactării
„ghidului de interviu" şi, desigur, în pregătirea specială a „operatorului de interviu". Ancheta-pilot se
realizează după principiul „încercare şi eroare", pe un eşantion mai redus, altul decât în cercetarea de bază,
fiind o repetiţie generală care verifică atât condiţiile eşantionării, cât şi celelalte elemente (proporţia de
nonrăspunsuri, caracterul adecvat al întrebărilor, eficienţa aplicării chestionarului etc).
SONDAJUL
„în sens comun, termenii de sondaj, anchetă, imvestigaţie, cercetare sociologică concretă sunt
sinonimi."... „în sens figurat, cu referire la domeniul socialului, sondajul semnifică metoda statistică de
stabilire, pe baza eşantionării, a stratificării opiniilor în raport cu categoriile social-profesionale, vârstă, sex
etc, cu scopul de a prevedea comportamentul membrilor colectivităţii pentru care eşantionul asupra căruia s-
a efectuat sondajul este reprezentativ."
Sondajul este metoda de recoltare a informaţiilor de la un grup de indivizi (eşantion) ales dintr-un
ansamblu mai important (populaţie), destinat să evalueze caracteristicile distribuţiei unuia sau mai multor
caractere /atribute/ ale acestei populaţii.
Sondajele de opinie constituie o categorie aparte de anchetă, utilizată încă din 1824 pentru
pronosticuri electorale. în domeniul nostru, el ia forma chestionarelor şi interviurilor cu conţinut atitudinal.
Acest sondaj măsoară opiniile asupra unei probleme specifice, prin intermediul „interviurilor" pe un
eşantion reprezentativ din populaţia ale cărei opinii urmează să fie descrise.
Ancheta nu caută să producă cifre, ci să explice o activitate, o opinie, dezvăluind factorii care o
influenţează.
Ancheta normativă
În care rezultatele sunt comparate cu „norme" standardizate, caracteristice populaţiei. Putem face
analogie cu „Potenţialul biometric al populaţiei şcolare" din ţara noastră, şi care a constat din măsurarea
subiecţilor la indicatori somatici şi motrici.
INTERVIUL ANAMNESTIC
Conţinut
Interviul anamnestic, numit şi convorbire pentru diagnosticarea persoanei, necesită o atenţie specială
întrucât este unul dintre instrumentele foarte mult utilizate în clinică şi în educaţie fizică şi sport.
Vom reda mai departe, uneori în extenso, alteori în rezumat, textul redactat de F. Antonelli, text de
referinţă pentru domeniul nostru.
Convorbirea este o completare eficientă şi indispensabilă a psihodiagnozei şi are loc de obicei la
sfârşitul cercetărilor.
Convorbirea psihologică poate avea caracter de psihodiagnosticare sau terapeutic. In ambele situaţii,
ea este un ansamblu de comunicări între două persoane, din care una, datorită poziţiei sale, se foloseşte de
ele într-un anumit mod pentru a o aprecia şi influenţa pe cealaltă.
Obiectivele convorbirii.
1. Verificarea, controlul şi interpretarea datelor psihometrice.
2. Găsirea elementelor (informaţiilor) care nu pot fi obţinute şi apreciate în alt mod.
3. Sistematizarea şi stabilirea - din datele culese - a structurii ansamblului.
4. Furnizarea de informaţii, lămuriri şi sfaturi pentru subiect, pentru a-şi cunoaşte mai concret
personalitatea şi relaţia ei cu realitatea exterioară.
Limitele convorbirii provin din pericolul subiectivităţii sportivului însuşi sau din unele atitudini
greşite ale cercetătorului, cum ar fi:
• greşeala sistematică - tendinţa cercetătorului optimist de a aprecia mai favorabil şi a celui pesimist
de a aprecia mai puţin favorabil ţinuta morală sau caracterul subiectului;
• greşeala tendinţei centriste: poziţia de neutralitate, provenită din comoditate sau dificultatea de a
decide aprecierea fie pozitivă, fie negativă;
• „halo-efectul" (Thomdike): tendinţa de a aprecia o calitate, influenţat de alta, de exemplu: un individ
bine crescut e apreciat ca fiind şi inteligent sau invers;
• greşeala contrastului: tendinţa de a aprecia pe altul în contrast cu felul propriu de a fi. De exemplu:
cel vesel îl apreciază pe celălalt trist, fricosul ca îndrăzneţ etc;
5
 • greşeala de proiectare: tendinţa inconştientă de a imprima modul personal de gândire şi simţire în
aprecierea altora; cel care apreciază va tinde să-i aprecieze pe alţii după propria sa experienţă.
A. Elementele informaţionale comune oricărei convorbiri psihologice,
1. vârsta;
2. gradul de pregătire;
3. înbolnăviri, traumatisme şi accidente;
4. cariera în activitatea respectivă şi planurile de viitor;
5. activitatea în afara muncii;
6. preocupările culturale şi starea socială;
7. perspectivele pentru următorii doi ani;
8. legături sentimentale;
9. stări de visare;
10. temeri şi griji;
11. umilinţe şi eşecuri;
12. antipatii şi impulsuri;
13. atitudinea faţă de activitatea sexuală;
14. dificultăţi în adaptarea la noua situaţie;
15. concepţia despre religie;
16. concepţia despre viaţă.