Subiecte TMK proba teoretica(Partea a -2-a)

1. Definitia rezistentei musculare (factorii de care depinde).

Definitie: Rezistenta este capacitatea de a sustine un efort, adica o activitate musculara pe o

perioada lunga de timp, dar si capacitatea de a sustine o contractie.

Factorii care realizeaza rezistenta musculara sunt:

Forta musculara
Rezistenta musculara
Metabolismul muscular
Complexul factorilor neuronali: concentrare, excitatie/inhibitie corticala
Starea generala (boala/sanatate, dezechilbru neurovegetativ, endocrin)

2. Contractia izometrica (avantaje,dezavantaje).

Avantaje:

Eficienta buna pentru cresterea fortei si hipertrofie (superioara altor tehnici)

Creste rezistenta musculara
Tehnica simpla
Durata scurta de tratament
Nu solicita articulatia
Mai putin obositoare
50% din forta maxima determina cresterea cu 3-5% a fortei, saptamanal
Este bine sa se sumeze cu contractia dinamica pentru a se obtine coordonarea nervoasa
Sa fie precedata de efort dinamic/doar incalzire prin miscari libere

Dezavantaje:

Creste munca ventriculului stang, creste alura ventriculara si tensiunea arteriala (diastolica),
creste perioada de preejectie ( riscuri mari la batrani)
Exercitii cu respiratia blocata pentru 8-12 secunde cu pauze scurte intre exercitii determina
cresterea presiunii intratoracice si intracraniene
Nu influenteaza supletea articulara
Tonifica fibrele antrenate la unghiul dat
Antreneaza pentru contractii lente ca raspuns intarziat
Nu antreneaza coordonarea pentru activitati motorii complementare
3. Contractia izotonica (definitie, metodologie).

Definitie: Este o contractie dinamica, cu diferenta intre lungimile muschiului, cu dezvoltarea unei
tensiuni constante pe parcursul miscarii.

Metodologie: Modificarea lungimii muschiului se poate face prin apropierea capetelor (scurtare),
realizandu-se o contractie dinamica concentrica, sau prin indepartarea capetelor (alungire) cauzata de o
forta exterioara care invinge rezistenta muschiului, realizandu-se o contractie dinamica excentrica.

4. Metodologia de crestere a fortei musculare.

Pentru o forta sub 3, se face suma miscarilor active si miscare pasiva. Pentru o forta 0-1,
se face prezentarea amplitudinii de miscare si reeducarea miscarii prin reflexe tonice articulare
(reflex de intindere). Pentru o forta 2 si 3, se face miscare activa asistata. Sustinere de catre
kinetoterapeut, suspendare cu contragreutate, orteza dinamica. Pentru forta 2 si 3 se face miscare
activa, iar pentru forta 2+, 3+, -4, 4 se face miscare activa cu rezistenta.

5. Definiti coordonarea, factorii de care depinde coordonarea si legile coordonarii.

Definitie: Coordonarea presupune combinarea activitatii unui numar de muschi intr-o schema de
miscare continua, lina, executata in conditii normale.

Legile antrenamentului pentru coordonare (Kottke):

Exercitii de cateva ori pe zi fara intrerupere pana la coordonare

Orice contractie inutila trebuie evitata (sa nu apara iradierea excitatiei care poate compromite
coordonarea)
Intarirea perceptiei senzoriale corecte (explicatii verbale, inregistrari cinematice, desene)
Concentrarea pacientului (daca apare oboseala sau plictiseala se opreste)
Nu se foloseste forta maxima: cu cat rezistenta opusa miscarii va fi mai mica, cu atat iradierea
excitatiei sistemului nervos central (SNC) va fi mai mica si creste coordonarea (chiar sub 10%
din forta maxima)

Factorii de care depinde coordonarea sunt:

6. Parametrii de care depinde forta musculara.

a. Diametrul de sectiune al muschiului

Prin exercitii adecvate se obtine hipertrofia musculara. Tensiunea maxima a unui muschi este
3,6-4 kg/cm2 suprafata de sectiune. In hipertrofie nu creste numarul fibrelor ci creste numarul
elementelor sarcoplasmatice, cresc proteinele contractile, cresc ADN si ARN muscular.
 Activitatea musculara de mare intensitate si alimentatia hiperproteica produc hipertrofie
musculara. Excitantul biologic este efortul aproape maximal cu frecvente repetitii. Este
stimulata sinteza proteica in perioada de "supracompensare" post-efort. Se fac exercitii cu
incarcare, repetabile doar de 7-8 ori pe sedinta. Excitantul biologic necesar cresterii fortei
care trebuie sa determine oboseala musculara va produce stres metabolic.

b. Numarul de unitati motorii active

In repaus sunt active 2-5% din unitatile motorii. Intr-o contractie usoara sunt active 10-30%,
iar intr-o contractie cu forta maxima sunt active 75% din unitatile motorii (in conditii speciale de
pericol sau aparare, acest procent poate creste). La nivelul sistemului nervos central (SNC),
impulsurile sunt mai frecvente si mai concentrare. Exercitiul repetat creste capacitatea de concentrare
a centrilor corticali si creste recrutarea spatiala.

c. Frecventa impulsurilor nervoase

Recrutarea creste paralel cu cresterea frecventei impulsurilor, creste descarcarea unitatilor

motorii active si excitabilitatea centrilor. Sumatia temporala se refera la faptul ca frecventa
impulsurilor este de 5-50 impulsuri/secunda si creste paralel cu forta contractiei. La o
frecventa de 40-50 impulsuri/secunda se produce o contractie aproape de contractia tetanica
completa. Musculatura posturala in contractie tonica posturala primeste 5-25
impulsuri/secunda. "Concentrarea nervoasa" determina cresterea excitabilitatii focarului
cortical si cresterea frecventei impulsurilor.

d. Sincronizarea activitatii unitatilor motorii active

La inceput se fac recrutari difazate, la frecvente diferite. Activitatea asincrona determina o

contractie lina, lent crescanda, de forta scazuta. Sincronizarea determina o contractie tetanica
puternica. Sincronizarea este progresiva, paralel cu cresterea frecventei (la circa 40-45
impulsuri/secunda). Sincronizarea este paralela cu antrenamentul (la un antrenat este 80%, iar
la un neantrenat este 20%).

Numarul unitatilor motorii active, frecventa impulsurilor nervoase si sincronizarea activitatii

motorii active reprezinta factorii neuronali (Moritani-Vries). Acesti factori reprezinta
complexul cauzal al cresterii fortei in primele 2 saptamani de la inceperea antrenamentului
(nu se pune problema hipertrofiei).

e. Marimea unitatii motorii

Parametrii unitatii motorii sunt:

 a. Dimensiunea somei (celulei) neuronale
b. Diametrul axonului
c. Raportul inervatie/numar fibre musculare inervate
d. Marimea potentialului de actiune al unitatii motorii
e. Forta generala

Observatii:

f. Unitatile motorii mici au praguri de excitabilitate mici, sunt recrutate primele si

genereaza tensiuni musculare slabe
g. In timp, recrutarea unitatilor motorii este tot mai mare, creste paralel cu stimulul si forta
este tot mai mare
h. In determinismul fortei musculare, Henneman a introdus notiunea de "principiul marimii".

f. Raportul forta/velocitate

Viteza de scurtare/alungire a muschiului genereaza forta: scurtarea rapida determina scaderea

fortei (tensiunii) dezvoltate, iar alungirea rapida determina cresterea fortei. Rapiditatea de contractie a
unui muschi este de 1/20 secunde. Aplicand o incarcare, velocitatea scade paralel cu cresterea greutatii.
Forta maximala determina contractie izometrica.

g. Raportul forta/lungime

Orice muschi scheletic are o "lungime de repaus" si in fibrele lui exista o "tensiune de repaus".
Daca muschiul este alungit peste valorile de repaus apare "tensiunea de alungire" si activarea se face de la
acest nivel generand contractia. Daca este alungit , lungimea tisulara normala, tensiunea activa (forta)
scade si se produce alungire de 3 ori a lungimii de echilibru si muschiul se rupe. Daca muschiul este
scurtat, contractia de la acest nivel este scazuta. La scurtarea a 60-70% din lungimea maxima tensiunea de
contractie e 0. Forta de contractie creste paralel cu cresterea lungimii initiale.

7. Relaxarea tipuri de relaxare.

Relaxarea generala se face din exterior, iar subiectul este pasiv. Uneori se face cu aparate (fotoliu,
masa vibratorie). Alteori se apeleaza la masajul miorelaxant insotit sau nu de medicatia
miorelaxanta (sedative, miorelaxante, neuroleptice) , sau la caldura sau electroterapie.
Relaxarea partiala se face prin incercari de decontracturare, prin scurtare sau balansare, prin
pozitionare in pendul. Miscarile sunt ample, lente, ritmate de respiratie.
Relaxarea poate fi extrinseca, cand pacientul devine dependent de aceste mijloace, sau intrinseca
cand pacientul isi induce singur, activ , relaxarea.
8. Contractia izometrica definitie, metodologie.

Definitie: Este acea contractie care produce cresterea fortei exterioare fara a modifica lungimea
fibrei.

Metodologie:

Exercitiile unice izometrice zilnice (EUSIZ), dezvolta peste 60-70% din forta maximala (prag
pentru aparitia factorului intrinsec). Nu dureaza peste 6 secunde (nu creste forta si risca afectarea
circulatiei generale).
Exercitiile repetitive izometrice zilnice (ERSIZ), repeta de 20 de ori contractiile izometrice scurte
cu pauze de 20 de secunde intre ele. Rezultatele sunt mult mai bune decat in cazul EUSIZ;
repetitia este un factor sigur de a atinge pragul.

9. Contractia izotonica avantaje, tipuri de exercitii de crestere a fortei musculare.

Avantaje:

Mai buna coordonare nervoasa

Antrenare egala la suma unghiurilor de miscare
Pastrarea/recastigarea imaginii motorii
Dupa rezistenta, antrenarea fixatorilor, sinergistilor, alaturi de agonisti
Cresc forta si rezistenta musculara
Creste forta utila in viteza de miscare
Sa se lucreze mult cu multe contractii repetate

Tipuri de exercitii de crestere a fortei musculare:

1. Exercitii izometrice:
EUSIZ 6 secunde/zi
ERSIZ 20 x 6 secunde/zi cu pauze de 20 secunde intre ele, o sedinta/zi
3 contractii x 6 secunde/zi cu pauze de 30-60 secunde intre ele, 2-3 sedinte/zi

Primele 2 tipuri de exercitii au conditie de 60-70% forta maxima.

2. Exercitii dinamice cu rezistenta:

Exercitiul maximal scurt (EMS)

1 RM greutate maxima ridicata o data si sustinuta 5 secunde (Rose & co). Se

poate face o data/zi sau de 3 ori/zi cu pauze de 1-2 minute intre ele.

Exercitiul maximal cu repetitie (EMR)

 Se cresc progresiv greutatile pana se testeaza 10 RM (10 repetitii maxime). La 5-7
zile (o sedinta/zi) se face retestarea. McQueen propune 4 seturi de 10 RM/zi, de 3 ori
pe saptamana.

Tehnica fractionata DeLorme-Watkins (exercitiu cu rezistenta progresiva)

Principiul metodologic este de crestere a fortei si a rezistentei musculare, fiind o

metoda prea rigida.

Set I 10 cu 50%, 10 RM

Set II 10 cu 75%, 10 RM

Set III 10 cu 100%, 10 RM

Intre seturi se face pauza de 2-4 minute. Exercitiile se face o data/zi, de 4 ori pe
saptamana si in a 5-a zi se face testare pentru 10 RM.

Principiul progresiei rezistentei reprezinta adaptarea la fiecare pacient. Daca se depaseste

in timp 10 RM, se creste numarul de ridicari.

Exercitii rezistive repetitive (tehnica Oxford-Zinovieff)

Set I 10 cu 100%, 10 RM

Set II 10 cu 90%, 10 RM

Set III 10 cu 80%, 10 RM

Set IV 10 cu 70%, 10 RM

In general se fac 4 seturi, dar se pot face si 10 seturi pana la 10%, 10 RM. Cauza este ca
muschiul oboseste treptat, deci fiecare set reprezinta o performanta aproape maximala. La
5-7 zile se face retestarea 10 RM.

Exercitii cu 10 Rm (repetitii minime)

Sunt indicate in cazul muschilor slabi (nu poate ridica de 10 ori nici chiar segmentul
propriu). Testarea agonistului (asistare minima necesara) se face pentru 10 Rm
(exercitii cu scripete cu contragreutate). Exista diverse variante, dar clasic se folosesc
3 serii:

Seria I 10 cu 2 x Rm

Seria II 10 cu 1,5 x Rm

Seria III 10 cu 10 Rm

Exercitii culturiste (body-building)

 Sunt exercitii analitice cu incarcare progresiva, cu numar de repetari si viteza de
executie crescute, si exercitii izometrice si exercitii dinamice cu rezistenta. Se face
ridicare de greutati:

Mici 30-50% 1 RM, peste 15 repetari

Mijlocii 50-70% 1 RM, peste 6-9 repetari
Mari 70-100% 1 RM, 1-3 repetari

Treptat creste numarul reprizelor/grup muscular. Se fac 3-7 antrenamente/saptamana a

50-120 minute, pentru toate grupele musculare. Se fac pauze de 1-3 minute intre reprize.

10. Antrenamentul la efortul dozat metodologie,

Metode de antrenament:

Mersul

Se poate indica si pulmonarilor cu administrare de oxigen (treptat suspendata). Avantajele

mersului sunt: exercitiu fiziologic cu automastism prestabilit, este simplu si pune in actiune grupe
musculare mari. Dozarea este relativa, in functie de ritm, distanta, durata si panta. O varianta a
mersului este "cura de teren" in statiunile balneare.

Autoingrijire si activitati casnice

Sunt indicate in deficientele cardiopulmonare si locomotorii severe. La inceput, autoingrijirea

si activitatile casnice reprezinta scopul si metoda reeducarii la efort.

Urcat scari si pante

Progresia se exprima prin numarul de trepte si durata urcarii. Pentru panta sunt importante
inclinarea, distanta si ritmul de mers.

Bicicleta ergometrica/covor rulant

Avantajele sunt reprezentate de dozarea efortului si urmarirea parametrilor cardiorespiratori

la efort.

Alergare

Este cea mai utilizata si este indicata sedentarilor si bolnavilor cardiopulmonari la un anumit
nivel de antrenament. Dozarea tine cont de ritm si nivelul de ridicare al genunchiului (distanta,
durata). Ca variante se desprind alergarea pe loc, in casa, saritul cu coarda, etc.

Inot

Avantajele inotului sunt efectele benefice ale apei calde si ale presiunii hidrostatice pe muschi,
articulatii si circulatie periferica. Este greu de dozat.
 Terapia ocupationala

Trebuie sa se aleaga bine formula. Este indicata pentru bolnavii cardiorespiratori si

locomotori.

Sportul terapeutic

Este indicat sedentarilor si reprezinta obiectivul final pentru pacientii cu afectiuni

cardiopulmonare si locomotorii.

Munca

Trebuie sa atinga capacitatea de efort ceruta de munca sa fizica.

11. Cauze la nivel articular care afecteaza mobilitatea.

Cauze care genereaza deficit de mobilitate:

1. Redorile:
Leziuni tegumentare: infiltratii edematoase, sangerari, inflamatii, cicatrici, scleroza (recuperare)
Leziuni aponevrotice: retracturi din boala Dupuytren (chirurgie, apoi recuperare)
Leziuni musculotendinoase: rupturi, hematom, calcifieri, scleroza, inflamatie; genereaza
contractura/retractura
Leziuni capsuloligamentare: traume directe, inflamatii. Apar cicatrici retractile, calcifieri,
osificari (osteofite, sindesmofite). Kinetoterapia va determina secretia endocrina, fenomene
vasculotrofice, reflexe locale
Leziuni sinoviale: inflamatie
Leziuni cartilaginoase/osoase: sunt cele mai severe si sunt ireversibile. Fragmentarea cartilajului
determina caderea fragmentelor in articulatie. Atrofia si fisurarea cartilajului determina durere.
Osul sufera si apar fenomene ca exostoze si osteoliza. Apar durerea si deformarile, redoarea,
ankiloza
Retractie adaptare. Apar dupa imobilizari prelungite. Se constata scaderea elasticitatii
(retractura pe partea scurtata), scaderea numarului de celule corespunzatoare noilor dimensiuni,
fenomene vasculotrofice (organizarea edemului difuz)

2. Ankilozele reprezinta stadiul final al unor procese initial de redoare. Ankilozele pot fi fibroase
sau osoase, iar kinetoterapia nu are rost.

3. Mobilizari articulare exagerate reprezinta inversul redorilor. Apar dupa relaxari/rupturi

ligamentare, elongatii tendinoase, hipotonii musculare. Chirurgia reface stabilitatea pasiva, iar
kinetoterapia reface stabilitatea activa, deoarece actioneaza pe elementele musculare pe care le
tonifiaza.

12. Cauze la nivelul muschiului care afecteaza mobilitatea.

 1. Atrofie musculara de imobilizare

Are inervarea pastrata spre deosebire de atrofia de denervare. Muschiul care nu este functional
pierde 3% din volum si forta pe zi. Muschiul atrofic pierde 50-60% din greutate si diametrul fibrelor
sale. Din punct de vedere biochimic, se constata scaderea ARN si ADN, precum si scaderea
consumului de oxigen. Cauzele atrofiei de imobilizare sunt: reflexele inhibitorii de la articulatia
suferinda (durere articulara) si disparitia reflexului miostatic (nu se mai produce).

2. Retractura musculara

Tonusul muscular este reprezentat de rezistenta muschiului la miscarea pasiva/starea de usoara

tensiune contractila a oricarui muschi striat in repaus. Retractura, contractura, spasticitatea sunt
starile de tonus crescut muscular.

Contracturile pot fi:

Antalgica (de aparare) este secundara unei cauze patologice de vecinatate. Apare blocarea
articulatiei dureroase si prin cai exteroceptive se obtine reflexul nociceptiv si raspunsul
motoneuronilor alfa.
Algica apare tot un reflex nociceptiv, dar este autointretinut prin feed-back pozitiv.
Punctul de plecare este muschiul. Fenomenul Vulpian reprezinta aparitia unei contracturi
lente si dureroase dupa stimularea senzitiva intensa a unui muschi izolat.
Analgica - exista 3 tipuri de contractura:
Miostatica: un segment imobilizat in scurtare musculara genereaza contractura
reversibila sau ireversibila (cateva saptamani)
Miotatica suportul spasticitatii
Congenitala in artrogripoza (mecanism central si periferic)

Retractura reprezinta contractura pe cale de organizare/ireversibila prin scaderea sarcomerelor si

dezvoltarii de tesut conjuctiv fara elasticitate. Retracturile vechi nu beneficiaza de kinetoterapie si
enecista chirurgie. Doar retracturile in curs de constituire pot fi ameliorate.

3. Distrofie musculara

Distrofia musculara are un aspect atrofic si unul hipertrofic. Poate aparea in: boli
degenerative ale musculaturii striate, boli conditionate genetic, boli cu evolutie lent progresiva,
boli cu etiologie incomplet cunoscuta. Kinetoterapia trebuie inceputa precoce, inaintea instalarii
atrofiei. Se face dozarea efortului pana la limita capacitatii metabolice musculare.

4. Oboseala musculara

Apare dupa contractii intense, prelungite si este inversul rezistentei musculare. Cauzele
sunt scaderea ATP de rezerva si scaderea fortei.

13. Tipuri de muschi dupa numarul de fibre si capetele de insertie.

 Tipuri de muschi dupa capetele de insertie/origine:

Mono
Biceps
Triceps
cvadriceps

14. Cartilajul structura, functii

Structura:

Cartilajul care acopera suprafetele osoase articulare (diartrozele) este un cartilaj hialin,
neted, lucios. Format din matrice si celule cartilaginoase (condrocite) provenite din celule
mezenchimale, care controleaza turnoverul matricei prin producerea de colagen, proteoglicani si
enzime care intra in metabolismul cartilajului.

Matricea este constituita din 60-80% apa, colagen (10-20%) si anume fibre de colagen tip
II in mare majoritate, si proteoglicani (10-15%). Cartilajul contine si lipide, dar nu se cunoaste
rolul lor.

Functiile cartilajului:

Compresibilitatea si elasticitatea sunt cele 2 proprietati care asigura rolul de amortizor

pentru osul subiacent. Miscarea apei in interiorul lui are rolul esential. In zona de presiune fluidul
este repartizat spre zonele vecine revenind imediat dupa incetarea presiunii. Dar o presiune care
se prelungeste prea mult, face ca fluidul sa fie evacuat spre tesuturi "storcand" de lichid cartilajul
presat.

15. Raportul dintre patologia articulara si kinetoterapie

Cavitatea articulara este sediul unor stari patologice variate care vor determina deficit functional mai
mult sau mai putin sever respectiv redoare, limitarea mobilitatii articulare, ankiloze la care adaugam
durerea, element cauzal important al disfunctionalitatii.

Elementele patomorfice intraarticulare generatoare de deficit motor sunt:

Fractura intraarticulara si apoi calusul exuberant sau corp strain intraarticular. Acest aspect nu are
tratament conservator, ci numai ortopedochirurgical
Luxatia capetelor osoase care se rezolva numai ortopedic
Retractia (contractura) capsulei compromite jocul articular al capetelor osoase si in acest fel
blocheaza miscarile oscilatorii ale segmentelor adiacente
 Inflamatia (sinovita) in stadiul acut este disfunctionala prin durere. Inflamatia cronica este
distructiva pentru toate structurile intraarticulare inclusiv cartilajul osos. Blocarea mobilitatii este
consecinta durerii (la inceput) si mai ales, tardiv, a imposibilitatii alunecarii capetelor osoase
articulare (lipsa lubrificarii, pierderea congruentei, dezaxari, retractura capsulara, panus invaziv)
Proliferarea tesutului fribrograsos invadant intr-o articulatie imobilizata timp indelungat
Procesul degenerativ primar, dar mai ales secundar articular

Obiectivele kinetoterapiei vor fi:

1. Mentinerea mobilitatii articulare inca de la inceputul procesului patologic (mobilizari

pasive cu mana sau aparate automate, mobilizari autopasive si active). Stretching-ull nu
are logica decat in cazul implicarii capsulei in deficitul de mobilizare
2. Posturarea de mentinere sau redresare a alinierii segmentelor
3. Mobilizari pasive de refacere a jocului articular
4. Scaderea incarcarii (pentru articulatiile portante)

16. Structura muschiului striat

Muschiul striat are in structura sa:

1. Sarcolema care este membrana celulei musculare si este bordata pe fata interna de nucleii
sarcolemali care sunt alungiti paralel cu axul lung al fibrei. Pe fata externa a sarcolemei se afla un
strat de tesut conjunctiv cu nuclei fibroblastici care separa intre ele fibrele musculare facand parte
din "matricea" muschiului.

Sarcolema gazduieste doua structuri anatomo-functionale extrem de importante:

Partea postsinaptica a placii motorii (unica la fibrele albe si multipla la cele rosii)
Poarta spre invaginarile tubulare ale sistemului tubular "T" prin care sunt dirijate
impulsurile nervoase spre elementele contractile

Sarcolema contine:

Sursa de energie (lipide picaturi, glicogen granule)

Organite (nuclei, mitocondrii sarcozomi lizozomi)
Enzime (miozina, ATP-aza, fosforilaza
Aparat contractil (benzi de miofilamente aranjate in miofibrile)
Sistemul membranos canalicular care porneste ade la nivelul sarcolemei si care cuprinde:
reticulul endoplasmatic (sarcoplasmatic), sacii laterali (cisternele terminale), si tubii
transversi (T)

2. Miofibrilele, care sunt singurele elemente contractile ale muschiului si ocupa cam 2/3 din spatiul
intracelular al fibrei musculare fiind de ordinul sutelor de mii. Se dispun in fascicule paralele intre ele.
Miofibrila are lungimea fivrei musculare, intinzandu-se de la un capat la altul al acesteia.
 3. Sarcomerul este alcatuit din 2 tipuri de filamente proteice contractile (miofilamentele), unul gros
(miozina) si altul subtire (actina) aranjate longitudinal.

4. Miofilamentele (miozina si actina) sunt structuri "contractile" formate din mai multe proteine.

Filamentul subtire este dominat structural de actina, dar continand si tropomiozina si

troponina.
Filamentul gros este compus din miozina

5. Citoscheletul este setul de structuri care determina organizarea sarcomerilor atat inauntrul cat si in
afara lui. Aceste structuri realizeaza cadrul fizic pentru interactiunea proteinelor contractile.

6. Reticulul sarcoplastic este o structura proprie a muschiului. Este o retea de tuburi si cisterne care
inconjoara miofibrilele fiind in legatura cu sistemul tubular transversal (sistemul T).

7. Sistemul T reprezinta o extensie a membranei care penetreaza fibra musculara pana la nivelul dintre
cisterne. Prin el se face propagarea impulsurilor electrice de la suprafata fibrei musculare inspre interiorul
celulei musculare.

17. Tipuri de fibre musculare si diferentele dintre ele

Fibrele albe sunt sarace in mioglobina, mitocondrii si enzime oxidative. Rezervele de ATP sunt
reduse. Vascularizatia este mai saraca. Stimulul nervos provine de la motoneuronul alfa (mare)
determinand contractii rapide, fazice, caci aceste fibre au o singura sinapsa neuromusculara care
genereaza potentiale de actiune ce se propaga in toata fibra musculara.

Fibrele rosii sunt bogate in mioglobina, mitrocrondii si ATP. Au o retea ampla de capilare
sanguine. Activitatea lor tonica se datoreaza motoneuronului alfa (mic) din coarnele anterioare.
Aceste fibre au mai multe sinapse neuromusculare care nu determina insa potentiale de actiune
propagate.

Se descriu 4 tipuri de fibre ale unitatilor motorii:

Fibre lente: au timpul de secusa lung, forta maxima redusa, rezistenta mare la
oboseala, sunt bogate in enzime oxidative, dar sarace in markeri glicolitici si in
activitate ATP-azica.
Fibre rapide si rezistente la oboseala: au timpi de contractie rapizi, isi conserva
forta chiar dupa multe contractii, sunt bogate in enzime glicolitice si oxidative ca
si in activitate ATP-azica.
Fibre ce obosesc rapid: au ritm de contractie rapid, forta foarte mare, dar nu pot
sa mentina aceste caractere decat pentru cateva contractii trebuind apoi sa se
odihneasca. Au activitate glicolitica si ATP-azica intensa, dar capacitate
oxidativa slaba.
 Fibre intermediare: au contractie rapida si o mentin oarecare timp, desi in
contractiile repetitive nu genereaza forta mare. Astfel de fibre sunt putine avand
un comportament nu prea clar printre cele de tip rapid.

18. Raportul dintre patologia tendonului/ligamentului si kinetoterapie

Patologia obisnuita a acestor structuri este cea inflamatorie si post-traumatica (rupturi partiale sau
totale). Pentru ligamente mai intra in discutie si hiperlaxitatile.

Sub raportul mecanismelor fiziopatologice ale acestei patologii generatoare de disfunctie

corectabila prin kinetoterapie se desprin cateva situatii.

Contractura rezistentei tendonului si ligamentului (profilactic) prin exercitii fizice, sport in

adolescenta si ulterior. Cu scop recuperator, aces obiectiv are efecte foarte limitate.
Pentru reducerea vascozitatii conjunctive inainte de inceperea unui program kinetic special sau
inaintea unui program sportiv, asa numita "incalzire".
Suplinirea instabilitatii pasive articulare (hiperlaxitate sau rupturi ligamentare) prin cresterea
stabilitatii active data de forta si coodonarea musculara

O problema deosebita in suferintele si programul kinetic tenoligamentar sunt starile dupa interventiile
ortopedochirurgicale ale acestor structuri. In aceste situatii, trebuie sa se recastige rezistenta ligamentelor
sau tendoanelor interesate, stabilitatea si mobilitatea articulatiei vecine, forta si rezistenta musculara
adiacenta.

19. Repararea osului

Pentru os, leziunea principala este fractura. Dupa fractura se parcurg 5 stadii care conduc la
refacerea osului: stadiul de hematom, de proliferare celulara, de calus, de consolidare si de remodelare.

1. Stadiul de hematom

Hematomul nu este nici necesar, nici semnificativ pentru procesul ulterior de refacere.
Necesar este edemul care asigura materialul biologic de refacere a osului, asigura
continuitatea tesuturilor si contactul intre marginile osului rupt (multiplicarea celulara nu se
poate realiza in spatii goale), creeaza mediul in care se va face multiplicarea celulara.

Hematomul, respectiv edemul, provine din focarul de fractura ca si din leziunile tesutului
moale din jur.

In acest stadiu se produce moartea tisulara a capetelor fracturate (prin ischemie locala),
osteocitele mor pe o distanta de cativa milimetri. De asemenea se produce osteoliza.

2. Stadiul de proliferare celulara

 Moartea celulara din stadiul anterior declanseaza informatic mitozele si ploriferarea celulara.
Aceasta se produce in cele 2 locuri formatoare de os, adica subperiostal si subendostal unde se afla
precursorii osteoblastilor. Aceasta ploriferare celulara formeaza punti tisulare intre capetele de
fractura.

Moartea celulara este semnal nu numai pentru formare celulara, ci si pentru proliferarea
osteoclastelor care vor liza osul mort de la capetele fracturate.

3. Stadiul de calus

Nu este obligatoriu daca ar exista o impactare perfecta a focarului de fractura, ceea ce permite
o perfecta vindecare fara calusare. Desigur ca in mod curent, vindecarea fracturii trecere prin
stadiul de calus.

Tesutul proliferat din fiecare fragment atinge un prag de maturare cand celulele precursoare
dau nastere la osteoblastii care incep sa sintetizeze matricea osoasa (colagen si
mucopolizaharide) ce va incepe captarea de apatite (saruri de calciu). Acesta este calusul
moale.

Acest calus oblitereaza canalul medular.

4. Stadiul de consolidare

Reprezinta transformarea continua a calusului moale prin apozitie minerala (calciu) precum
capatarea unei rezistentei tot mai bune. Imaginile radiografice semnaleaza imagistic aceasta
transformare.

5. Stadiul de remodelare

Stadiul anterior se termina cu formarea unui "manson" care inconjoara osul, canalul medular
continuand sa fie obliteral. Este un calus cu atat mai hipertrofic cu cat:

Periostul a fost mult decolat

A existat un hematom mare
Imobilizarea a fost instabila permitand mici fracturari ale calusului de apozitie

Calusul este mic cand:

Imobiarea este ferma

Focarul de fractura a fost impactat cu presiune (osteosinteza metalica, fixare externa)

Stadiul de modelare reprezinta o suita de procese de resorbtie a calusului ca reformarea osului

pe directiile de forta normale care in final refac arhitectura normala a osului.

Realizarea acestui proces se face prin activitate piezoelectrica care este stimulata de incarcare,
exercitii fizice recuperatorii, mersm stimulare electrica si magnetica.

Nu exista indicatori precisi ai stadiului de consolidare, ai momentului optim de incepere a

activitatii fizice. Orientarea se face pe un cumul de factori, iar acestia sunt:
 1. Varsta: durata consolidarii creste cu varsta
2. Sediul fracturii:
Oasele spongioase se refac de 2 ori mai repede decat osul compact
Zonele osoase bine acoperite de muschi consolideaza mai repede decat cele
subcutanate sau intraarticulare

3. Aspectul fracturii:

Cele oblice sau spiralate se refac mai repede decat cele transversale
Cele fara deplasare avand periostul intreg consolideaza de 2 ori mai repede decat
cele cu deplasare si periost decolat

4. Starea de "sanatate" a segmentului fracturii:

Existenta tulburarilor de circulatie locala

Osteoporoza locala
Infectia locala
Leziunile tesutului moale supraiacent, toate vor intarzia calusarea

5. Aspecte iatrogene:

Distantare prea mare a capetelor de fractura (extensii prelungite)

Imobilizare imperfecta sau pe durata prea scurta
Materialul de osteosinteza metalica ce inhiba activitatea osteoblastica
Interpunerea de tesut moale intre capetele de fractura

6. Starea de sanatate generala a pacientului:

Boli cronice (metabolice, cardiocirculatorii, etc)

Introducerea activitatii fizice sa fie progresiva sub observatie medicala permanenta putand astfel
asigura precocitatea necesara inceperii kinetoterapiei cu limitarea maxima a eventualelor
neplaceri.

20. Neuronul descriere, clasificarea neuronului dupa functii

Descriere: Este celula "functiei" specifice a sistemului nervos, desi poate avea morfologii
variate, are 3 functii comune:

De receptie a informatiei (input)

De evaluare a informatiei cu analizarea oportunitatii transmiterii acesteia mai departe
De transmitere a unui semna de iesire (output)

Neuronul populeaza creierul (neuronul central) si maduva spinarii (neuronul periferic). In

medie, exista 100 de miliarde de neuroni centrali. Un neuron are intre 1000 si 10000 de
 sinapse prin care intra in legatura cu alti neuroni, ca si cu fibrele musculare. Diametrul unui
neuron este extrem de variabil intre 4 si 100.

Din punct de vedere functional, exista 3 tipuri de neuroni: aferenti, interneuroni si

eferenti.

Neuronii aferenti sunt "primitori" de informatii, de potentiale de actiune senzitivo-

senzoriale de la periferie si mediu. Aceste informatii intra in SNC, actioneaza local (reflexele),
adica are loc si o transmitere locala de comanda (output), si/sau sunt distribuite prin SNC spre
centru.

Neuronii intercalari reprezinta marea masa a neuronilor (99% din total) fiind
"statiile" intermediare care moduleaza interactiunea intre input si output in sens excitator si
inhibitor.

Aceasta modulare a interneuronilor poate fi:

Direct (cand acesti neuroni intra in circuitul aferenta-eferenta)

Indirecta (cand interneuronul poate altera excitabilitatea legturii aferenta-eferenta)
Intermediara prin influentarea inputului primit de neuronii eferenti de la structurile SNC

Neuronii eferenti sunt transmitatori de informatii (potentiali de actiune, outputuri) de la

SNC la organele efectoare. Daca outputul este trimis catre muschi, neuronl respectiv este denumit
neuron motor (motoneuron).

21. Structura osului osteonul

Ca element component al aparatului kinetic, osul asigura suportul mecanic si parghia oricarui
segment care se misca.

In afara acestui rol in kinetica, osul este un rezervor de ioni activi de calciu si fosfor, precum si un
organ hematopoetic, prin maduva sa.

Osul este format dintr-o matrice de fibre osteo-colagenice (osteoid) 35% impregnata cu saruri de
calciu in special fosfati de calciu (45%) care determina soliditatea, forta si elasticitatea osului. Restul
continutului este apa (20%).

Unitatea de baza a osului este osteonul sau "sistemul haversian" reprezentat de un canal central
care contine vase si nervi, inconjurat de straturi concentrice de matrice mineralizata. Osteonul are un
diametru de 200 m. Sistemele haversiene se orienteaza pe baza traiectoriei presiunilor principale
exercitate asupra osului.

22. Raportul dintre patologia cartilajului si kinetoterapie

Acest raport de reduce la 3 aspecte:

 Menajarea incarcarii articulare (articulatii portante), cand conflictul intre incarcare si
rezistenta cartilajului este deschis indiferent din ce parte. Rezolvarea inseamna purtarea
bastonului, slabit, evitarea ortostatismului prelungit, a pozitiilor fixe prelungite inainte si
dupa interventiile operatorii corectoare deposturarilor
Profilaxia degradarii cartilajului prin mobilizari articulare si scaderea incarcarii
Consolidarea stabilitatii (congruentei) articulatiei prin antrenarea stabilitatii musculare
pentru a evita uzura cartilajului la nivelul articulatiilor instabile

23. Tiuri de articulatii in functie de modalitatea de unire.

Pe baza modului de unire, exista 3 categorii de articulatii:

1. Articulatii fibroase (sinartroze): unirea se face prin tesut conjuctiv fibros, strans, capetele
osoase avand o congruenta completa, ceea ce practic face sa dispara complet orice
miscare (exemplu: articulatiile craniului, adevarate suturi)
2. Articulatiile cartilaginoase (amfiartroze): unirea facandu-se prin fibrocartilaj si permitand
o oarecare miscare.
Simfizele (pubiana, intervetebrala (disc), sacroiliaca) fac parte din aceeasi
categorie
Sincondrozele, articulatiile unite prin cartilaj hialin ca in cazul articulatiilor ce
compun coxalul

3. Articulatiile sinoviale (diartrozele) sunt articulatii cu cavitate articulara, sinovie si capsula,

cartilaj articular, avand posibilitati ample de miscare in mai multe directii.

In functie de forma capetelor osoase se diferentiaza mai multe tipuri de diartroze:

Articulatii plane (artrodii): articulatia carpului, tarsului avand miscare mai ales de
alunecare
Articulatii sferoide (enartroze) avand un cap osos modelat concav, iar celalalt
convex (sold, umar)
Articulatiile cilindroide sau balamale: trohleara (cot) si trohoida (radiocubitala
superioara, atlanto-axis)
Articulatii elipsoide care au condili (genunchi)
Articulatii selare, capul osos avand forma concava intr-o directie si convexa in
alta (la police, trapezometacarpiana)

24. Descrierea si functionalitatea fusului neuromuscular.

Descriere: Este o formatiune fusiforma invelita de o capsula formata din lamele celulare
(fibrocite alungite) intre care exista fibre colagenice orientate in axul lung al fusului. In interiorul
aceste capsule se afla 3-10 fibre musculare. Anatomic, fusul muscular este plasat printre fibrele
musculare. Un muschi care traverseaza o articulatie are intre 6-1300 astfel de fusuri musculare.
Functionalitate:

Zona centrala a fusului contine o substanta gelatinoasa care are rolul sa faciliteze
alunecarea fibrelor musculare intrafusale.
Contactul intre membrana conjuctiva a fusului la nivelul polilor si structurile
conjunctive ale muschiului, este foarte strans, motiv pentru care modificarile de
alungire ale muschiului se transmit imediat fusului muscular.
Modificarile de lungime ale muschiului sunt insa direct dependente de miscarea
articulara in directia determinata de contractia mushiului respectiv. In acest fel,
fusul muscular devine proprioceptorul care informeaza si asupra pozitiei
segmentelor in spatiu.