Sunteți pe pagina 1din 25

Studiul bibliografic – formele

documentării ştiinţifice

Student: Ghindoveanu Corina-Ana


Prof. îndrumător: prof. dr. Bordeianu Ion
CUPRINS

I. Definiții ......................................................................... 2
II. Motivaţia şi obiectivele documentării ........................ 5
III. Standarde în organizarea bibliotecilor ..................... 7
3.1. Structurarea Documentelor Secundare – repertorii
bibliografice ............................................................................. 11
3.2. Structurarea cataloagelor şi indexurilor (în format tipărit sau
electronic)................................................................................. 11
3.3. Serviciul automatizat prin teledocumentare ...................... 12
IV. Centrul de documentare........................................... 13
4.1. Fazele documentării .................................................... 13
4.2. Tipuri de documente .................................................... 16
4.3. Formele documentării - învăţării ................................... 16
4.3.1. Documentarea bibliografică - livrescă ...................................... 17
4.3.2. Documentarea directă ................................................................ 20
4.3.3. Documentarea prin consultarea specialistilor ........................... 21
4.3.4. Documentarea la distanţă. Utilizarea internetului în
documentarea la distanţă ...................................................................... 23
BIBLIOGRAFIE ............................................................. 24
I. Definiții

Documentarea - reprezintă știința înregistrării, organizării și diseminării


cunoștințelor de specialitate; știiința care permite furnizarea tuturor documentelor
despre un anumit subiect.
Documentul - reprezintă orice material în format tipărit sau electronic care are
ca scop transmiterea coerentă și corectă de informații.
Documentare: a se informa amănunțit și temeinic (pe bază de documente); a
dovedi, a susține ceva pe bază de documente (DEX).
Documentarea științifică reprezintă studierea tuturor cunoștințelor existente în
literatura de specialitate pe plan mondial în legatură cu tema de interes - de studiat - și
constituie o etapă obligatorie în realizarea oricărei lucrări științifice.
Ea este un proces de învățare activă a tuturor informațiilor științifice referitoare
la tema care face obiectul cercetării, cum sunt: noţiunile şi conceptele, în genere
limbajul ştiinţific; principiile, legile, teoriile, axiomele, ipotezele confirmate şi
neconfirmate; datele şi informaţiile necesare asupra fenomenului din practică;
metodele şi tehnicile adecvate analizei, formulării şi verificării ipotezelor, etc.
Obiectul documentării ştiinţifice îl constituie informaţia ştiinţifică.
Produsul specific al ştiinţei - oricare ar fi purtătorul lui concret – este informaţia
ştiinţifică. Ea este adânc implicată în producţie si, în general, în societate, pe toate
treptele ierarhice, pentru toţi agenţii economici, sociali şi politici. Valoarea informaţiei
- fără a minimaliza gradul de valorificare a acesteia - condiţionează în cel mai înalt
grad decizia economică micro, mezo şi macroeconomică.
În general, ,,informaţia este o diferenţă care creează o diferenţă” (G.Bateson); în
orice domeniu, al practicii sau al ştiinţei, informaţia îndeplineste o serie de funcţii:
a) informaţia este instrument de muncă şi deci de producţie;
b) informaţia este capital al materiei cenuşii; este o moştenire, un
patrimoniu cultural - ştiinţific viu;
c) informaţia este instrument de pregătire şi calificare profesională;

2
d) informaţia este un factor de schimb între oameni, agenţi etc.;
e) informaţia este un motor al creaţiei, al adaptării şi inovării.
Documentarea - învăţarea constituie o latură importantă a creaţiei ştiinţifice:
 a învăţa înseamnă a repeta aceleaşi trasee, pe aceleaşi conexiuni;
 a crea înseamnă a urma alte trasee (circuite) informaţionale, alte
conexiuni.
Documentarea - învăţarea se întemeiază, deci, pe două concepte diferite:

 informaţia ştiinţifică este un produs specific al cercetării ştiinţifice, este o


marfă sub forma unei idei care are atributele oricărei mărfi (cerere, ofertă
şi preţ); adică este o idee care, utilizată corespunzător, crează o altă idee,
pe baza informaţiei ştiinţifice, înnobilând continuu producţia de bunuri şi
servicii; Nivelul şi dinamica preţului informaţiei ştiinţifice economice
rezultă din confruntarea cererii cu oferta; însă aproape întotdeauna cererea
fiind mai mare decât oferta se asistă la o creştere continuă a valorii muncii
desfăsurate în activitatea de cercetare ştiinţifică. Cererea şi oferta de
informaţii ştiinţifice economice reprezintă segmente tot mai importante
ale pieţei naţionale şi internaţionale. Această piaţă se dezvoltă rapid şi
concurează cu tot mai mult succes cu toate celelalte pieţe.
 informarea este procesul de procurare a surselor care conţin informaţiile
ştiinţifice necesare învăţării - documentării; procurarea acestor informaţii
a devenit astăzi un proces dificil deoarece volumul informaţiilor ştiinţifice
a crescut enorm (explozie informaţională); informaţia ştiintifică este
perisabilă.

Din considerentele precizate mai sus, în vederea înlesnirii accesului la informaţie


ştiinţifică s-a născut şi s-a dezvoltat un puternic sector de informare, care îndeplineşte,
pentru beneficiarii lui, funcţii de triere, clasificare, depozitare, inclusiv de prelucrare.

3
Complexitatea documentării rezultă din împletirea informării cu documentarea
propriuzisă, care este de fapt procesul de învăţare, de însuşire activă a tuturor
informaţiilor procurate despre tema aleasă.
Ca beneficiari ai sectorului de informare trebuie să ne însuşim un minim de
cunoştinţe pentru a avea o unitate de limbaj cu personalul reţelelor de informare -
documentare; trebuie să cunoaştem reţeaua de informare, locul unde se află serviciile
pe care ni le asigură.

4
II. Motivaţia şi obiectivele documentării

Motivaţia şi obiectivele documentării sunt:


a) informare orientată pentru pregătirea profesională:
 student/masterand/doctorand
- aprofundarea unor subiecte
- dezvoltarea capacităţii de lucru individual
 medic (toate gradele)
- actualizarea cunoştinţelor
- creşterea competenţelor
b) informare orientată pe activitatea de cercetare
 cunoaşterea:
- realizărilor existente la momentul respectiv
- preocupărilor similare în domeniu
- potenţialelor direcţii de cercetare
 compararea rezultatelor obţinute de alţi cercetători cu rezultatele
proprii
Activităţi desfăşurate:
 consultarea unor cărţi/capitole din cărţi – privire de ansamblu asupra
subiectului
 consultarea în periodice a diverselor tipuri de articole
 vizitarea unor site-uri de profil
Observaţie: volumul mare de informaţii aferent unui anumit domeniu, precum şi
barierele lingvistice, fac imposibilă, din punct de vedere practic, parcurgerea tuturor
documentelor, raţiune pentru care se impune realizarea unei selecţii. Exemple:
- 20.000 de reviste biomedicale
- Primele 10 reviste principale de medicină internă – o lună – 200
articole originale, 70 editoriale
- 10 ani – 16.000 de articole în limba engleză despre hepatita virală
5
Fondurile de documentare şi informare sunt extrem de diverse - de la informaţia
din domenii înguste de cercetare la domenii înrudite, de la tradiţionalele biblioteci
şţiintifice (organizate pe baza unui fond propriu de carte şi periodice) la bibliotecile
multimedia (biblioteci în care informaţia se poate găsi în format tipărit, pe CD-ROM-
uri, pe casete video/audio, pe discul unor calculatoare sau on-line, iar această
informaţie poate fi consultată simultan).

6
III. Standarde în organizarea bibliotecilor

 serviciul de achiziţii – asigură legătura cu furnizorii şi, conform bugetului,


achiziţioneaza documente de interes
 serviciul de împrumut interbibliotecar (asigură relaţia cu alte biblioteci/instituţii,
pentru procurarea unor documente inexistente în fondul propriu, la solicitarea
cititorilor
 serviciul de conservare - ordonare clară, precisă şi în conditii de siguranţă
maximă a tuturor materialelor
 serviciul de circulare a documentelor - pentru servirea publicului
 serviciul de support ethnic – informatizarea activităţilor, multiplicare etc.
 serviciul de schimb – în cazul bibliotecilor affiliate unor instituţii de
învăţământ/cercetare – schimburi de material editate sub egida instituţiilor
respective

Fondul de carte

 manual/cursuri
 tratate
 monografii
 atlase
 albume
 lucrări cu caracter biografic şi/sau istoric
 teze de doctorat
 rapoarte de cercetare internă
 dicţionare
 enciclopedii

7
Manualul

Definiţie (MDE, 1978): carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei
ştiinţe (…), utilizată mai ales în instituţiile de învăţământ.
Adesabilitate: studenţi (caracter didactic).
Obiectiv: instruire de bază într-un domeniu mai larg, bine precizat.
Structură:
 uzual corespunde tematicii abordate în cadrul unor prelegeri/cursuri,
conţinând mai multe informaţii clasice actualizate, în general fără referiri
la problematica cercetării în domeniu;
 referinţele bibliografice permit aprofundarea anumitor detalii şi include
materiale apreciate pentru claritatea expunerii, interesul istoric, valoarea
de îndrumare.

Tratatul

Definiţie (MDE,1978): lucrare de specialitate, în care sunt expuse principiile


fundamentale ale unei discipline.
Adresabilitate: studenţi, rezidenţi, doctoranzi, specialişti (caracter didactic).
Obiectiv: instruire aprofundată într-un domeniu mai larg, bine precizat.
Structură:
 prezintă informaţii detaliate, incluzând noţiuni şi concepte de dată recentă,
cu referiri la aspectele cele mai importante ale cercetării în domeniu;
 referinţele bibliografice: uzual tratate de aceeaşi amploare, monografii sau
articole de cercetare cu rezultate bine cunoscute în domeniu;
 frecvent elaborate de un colectiv mai numeros de autori, sub coordonarea
unei personalităţi ştiinţifice în domeniu.

8
Monografia

Definiţie (MDE, 1978): studiu ştiinţific asupra unui subiect, tratat detaliat şi
multilateral.
Adresabilitate: doctoranzi, specialişti, cercetători (caracter stiinţific).
Obiectiv: acoperirea în mod exhaustiv a unei singure ramuri (domeniu îngust)
de cunoaştere.
Structură:
 lucrare erudită, foarte documentată, focalizată pe problematica cercetării;
 corelează într-o manieră sintetică informaţiile existente, prin prisma
experienţei personale din aria ştiinţifică abordată;
 referinţele bibliografice: articole cu caracter clasic, articole de dată foarte
recentă, alte monografii cu subiect similar/apropiat.

Periodice

 cu profil general
 de specialitate
 de supraspecialitate

Reviste medicale cu profil general

Adresabilitate: număr larg de persoane cu instruire superioară în domeniul


ştiinţelor medicale.
Obiectiv: urmăreşte promovarea cunoaşterii şi transmiterea informaţiilor într-un
domeniu ştiinţific larg.

9
Exemple:
- revista Medico - Chirurgicală a societăţii de Medici şi Naturalişti
- Nature
- New England Journal of Medicine
- Lancet
- La Presse Medicale

Reviste medicale de specialitate

Adresabilitate: specialişti într-un anumit domeniu.


Informaţiile aparţin unei arii de cercetare bine delimitată.
Acestea sunt editate sub egida unor societăţi ştiinţifice/instituţii de profil.
Exemple:
- Hepatology
- Endocrinology
- Gastroenterologie clinique et biologique
- American Journal of Pathology
- Cancer

Reviste medicale de supraspecialitate

Adresabilitate: cerc redus de cercetători/specialişti într-un subdomeniu.


Sunt dedicate performanţelor ştiinţifice într-o arie de cercetare restrânsă.
Exemple:
- Immunohistochemistry
- Journal of Molecular Biology
- Transplantation
- Pain

10
3.1. Structurarea Documentelor Secundare – repertorii bibliografice

 După natura documentelor descrise: cărţi, periodice, articole din


periodice, capitole din cărţi, alte tipuri de documente;
 După domeniul de cunoaştere acoperit: general, specializat;
 După perioada acoperită: retrospectiv, curent;
 După tipul de descrieri: de semnalare, analitic, critic.

3.2. Structurarea cataloagelor şi indexurilor (în format tipărit sau


electronic)

Catalogarea asigură prelucrarea publicaţiilor, pentru a le sistematiza, stoca şi a


facilita procesul de căutare. Presupune redactarea de referinţe bibliografice
complexe – fişe bibliografice, descrieri bibliografice sau înregistrări bibliografice
(pentru construirea unei baze de date computerizate).
În prezent, se urmăreşte eliminarea arbitrarului în activitatea de catalogare, prin
utilizarea normelor FRBR – Functional Requirements for Bibliografic Records, pentru
a permite ordonarea materialelor şi crearea unor instrumente flexibile de regăsire a
informaţiei (care, din punctul de vedere al utilizatorului, sunt instrumente de căutare).
Principii de structurare:
 Organizare alfabetică (catalog, după autor sau titlu)
 Organizare tematică (index după subiect)
 Organizare topografică (cota materialului)

11
Principiile de structurare se pot aplica pentru fiecare categorie de documente din
colecţia bibliotecii:
- Catalogare/indexare de carte
- Catalogare/indexare de periodice
- Catalogare/indexare de materiale non-carte
- Catalogare/indexare de carte veche şi rară
- Catalogare/indexare de articole din periodice (ocazional)
- Catalogare/indexare de capiole din cărţi (ocazional)

3.3. Serviciul automatizat prin teledocumentare

Catalogul automat al unei biblioteci – Online Public Access Catalog (OPAC)


 Modul al sistemului informatic al bibliotecii, construit pe principiul
bazelor de date relaţionale;
 Precizează toate cataloagele/indexurile existente într-o bibliotecă şi
permite accesul la fiecare în parte;
 Oferă criterii de căutare combinate, pe baza juxtapunerii (facultative) a
următoarelor tipuri de informaţii: autorul, titlul (cuvânt din titlu),
cuvânt-cheie, anul, editura etc.
Exemple:
 Sistemul informatic al Bibliotecii U.M.F. Iaşi se bazează pe produsul software
ALICE care include şi un modul de tip OPAC;
 În unele ţări occidentale s-a implementat o reţea naţională a tuturor cataloagelor
de biblioteci, care sunt oferite publicului sub o interfaţă comună (de exemplu,
sismul PICA – Olanda).

12
IV. Centrul de documentare

Este afiliat unor centre naţionale de cercetare ştiinţifică sau unor institute de
cercetare (Institutul naţional de informare şi documentare, Centre de documentation du
C.N.R.S., Research materials information center, Institute for scientific information,
Centre de documentation des sciences humaines). Centrul de documentare oferă
informaţii complexe, pe baza unei mari diversităţi de documente primare, secundare şi
terţiare.

4.1. Fazele documentării

Documentarea ştiinţifică devine şi mai complexă, şi mai importantă prin cele


patru etape pe care le cuprinde:

 informarea asupra surselor purtătoare de informaţii ştiinţifice


(identificare, locul de depozitare, etc.) cuprinde următoarele operaţiuni
principale:
 identificarea surselor existente pentru tema de cercetare;
 locul unde este depozitată şi posibilităţile de obţinere, de acces;
 conturarea unui program de continuare a informării şi pe
parcursul etapelor de cercetare care urmează documentării în
ansamblu, până la încheierea temei de cercetare şi chiar după
aceasta.

 culegerea surselor sub forme precum:


 procurarea şi obţinerea surselor,
 notarea şi fişarea surselor,
 examinarea sumară a conţinutului surselor (cuprinsul acestora,
semnificaţia, posibilitatea de folosire ulterioară etc).
13
 studierea surselor este etapa cu cel mai intens consum intelectual
şi cu cel mai mare consum de timp. Ea cuprinde, fără a intra aici
în detalii specifice fiecărei forme de documentare, următoarele
activităţi mai importante:
 gruparea surselor surselor documentare în mai multe clase
în raport cu conţinutul temei de cercetare şi cu timpul
disponibil pentru studiu,
 evaluarea utilităţii ideilor şi fişarea acestora,
 analiza ideilor din toate sursele consultate şi stabilirea limitelor şi
valorilor lor, în general, şi în raport cu tema cercetată, în special;
studiul aprofundat al surselor din perspectiva nevoii de cunoaştere
a literaturii de specialitate, a faptelor empirice, a ipotezelor şi
ideilor teoretice pro şi contra, a metodei de analiză şi calcul etc. În
acest scop se folosesc instrumente şi tehnici specifice fiecărei forme
de documentare aşa cum vom vedea în paragrafele următoare.

 utilizarea surselor, în elaborarea lucrării sub forma confruntării şi


comparaţiilor, a interpretării informaţiilor (idei, ipoteze, metode), a critici
obiective, de acceptare sau de respingere argumentată. În cadrul
procesului de documentare, se referă la:
 consemnarea sistematizată a informaţiilor unei surse ca bază de
comparaţie şi confruntare cu alte surse;
 interpretarea generală a surselor;
 pregătirea utilizării informaţiilor documentare în cadrul celorlalte
etape ale cercetării propriu-zise, definitivării structurii finale a
lucrării în vederea redactării etc;

14
Documentarea nu este un scop în sine, ci se subordonează integral cercetării
ştiinţifice a temei alese; etapele documentării - învăţării nu sunt rigide, ele se adapteaza
şi se diferentiază în funcţie de domeniu, de temă, de experienţa şi vocaţia
cercetătorului, etc.. Discernământul cercetătorului este decisiv pentru asigurarea unei
documentări eficiente.
Documentarea - învăţarea, deşi are un rol vital, nu se poate identifica în vre-un
fel oarecare cu cercetarea ştiinţifică în ansamblu, aşa cum nu se poate confunda partea
cu întregul.
Documentarea începe chiar din procesul alegerii temei (ca o informare sumară)
şi se continuă susţinut în procesul precizării obiectivelor cercetării; în fapt
documentarea, interesul pentru noi surse şi informaţii stiinţifice se păstrează intact şi
continuă în toate celelalte etape ale cercetării;
În procesul de documentare apar idei noi, ipoteze ce urmează să fie verificate
ulterior si chiar anticipaţii ale unor concluzii finale. În consecinţă, aprecierea
documentării ca fază pregătitoare a cercetării si creaţiei ştiinţifice nu poate fi
considerată nici ca o etapă auxiliară sau inferioară, dar nici ca o separare absolută de
celelalte etape de cercetare ştiinţifică;
Cu toate caracteristicile menţionate, documentarea ştiinţifică nu coincide, nu se
suprapune si nu poate fi confundată, în nici un fel, cu cercetarea ştiinţifică, cu actul de
creaţie, de incubare si de iluminare.

15
4.2. Tipuri de documente

Clasificare după suport:


 tipărite
 în format electronic
Clasificare după tipul de informaţie oferită:
 documente primare
 documente secundare
 documente terţiare

4.3. Formele documentării - învăţării

Documentarea - învăţarea este extrem de complexă şi cuprinde, în esenţă, trei


forme de bază:

 documentarea bibliografică (livrescă) care are rolul să asigure informarea


şi cunoaşterea zestrei ştiinţifice, adică a ceea ce au creat înaintaşii pe plan
naţional şi internaţional; documentarea bibliografică este culegerea
informaţiei din diferite publicaţii. Ea are o importanţă hotărâtoare în
cercetarea ştiinţifică deoarece ne dă posibilitatea ca, prin intermediul
literaturii de specialitate, tipărite si netipărite, să cunoaştem zestrea
ştiinţifică, ceea ce au scris alţi oameni de ştiinţă din cele mai vechi timpuri
si până astăzi, din ţară şi din afara ţării, ipotezele de lucru folosite pentru
explicarea fenomenelor economice, metodele de analiză şi calcul,
concluziile şi teoriile lor ştiinţifice etc.;

16
 documentarea directă, are scopul să asigure informarea şi cunoaşterea
fenomenului actual (din zilele noastre) în mod practic; calitatea acesteia
asigură perspective de a contribui la corectarea, perfecţionarea, şi
creşterea zestrei teoretice a ştiinţei;

 documentarea realizată prin consultarea specialiştilor, se poate realiza în


toate etapele elaborării temei de cercetare, de la alegere până la încheierea
ei.

4.3.1. Documentarea bibliografică - livrescă

Surse documentare bibliografice (sunt de patru feluri):

 documente primare, care conţin idei sub formă de documente periodice


şi neperiodice:
 documentele primare neperiodice sunt reprezentate de: manuale,
tratate, monografii, îndrumare, rapoarte ştiinţifice, rapoarte
tehnice, standarde, brevete, teze de doctorat, rapoarte de
cercetare, rapoarte statistice, rapoarte de analiză ştiinţifică cu grad
de generalizare, comunicări ştiinţifice, culegeri de lucrări
ştiinţifice, etc.;
 documentele primare periodice sunt reprezentate de revistele de
specialitate, anuare şi rapoarte de activitate ştiinţifică anuală în
instituţii de învăţământ, editoriale, etc.

17
 documente secundare, periodice sau neperiodice, rezultate din
prelucrarea documentelor primare; acestea oferă numai informaţii
bibliografice, prin trimitere la documente primare, permiţând regăsirea
acestora (repertorii bibliografice). Exemple: reviste de referate, reviste de
titluri, ghiduri bibliografice, sinteze documentare, fişă de carte, catalog de
bibliotecă, buletin bibliografic, bază de date;

 documente terţiare, periodice şi, mai ales, neperiodice, rezultate din


prelucrarea documentelor secundare, sub formă de: bibliografii, culegeri
de traduceri, sinteze de referate, etc.; acetsea semnalează sau prezintă
documente secundare.

 microformate benzi, discuri, imagini, etc.; cu reproduceri de documente


rare şi extrem de preţioase pentru cunoaşterea ştiinţifică cu înmagazinarea
unui volum mare de informaţii într-un spaţiu redus, cu posibilitatea
schimbului de informaţii fără risc de deteriorare.

Documentele secundare şi terţiare, pregătite de personalul unităţii de


informare - documentare, ajută doar pentru a se ajunge la documentele primare; studiul
acestora din urmă asigură succesul documentării - orice documentare care se limitează
la documente secundare şi terţiare, rămâne o pseudodocumentare.
Documentarea directă este culegere informaţiei direct din practică.
Documentarea bibliografică se realizează, de asemeni, în patru etape cu ajutorul
unor instrumente specifice, astfel:

 etapa de informare se realizează cu ajutorul cataloagelor alfabetic şi pe


materii, existente în toate bibliotecile. În etapa informării asupra surselor
se apelează la următoarele instrumente sau mijloace: reviste, bibliografii,

18
liste de semnalare, liste de titluri, buletine de informare, cataloage ş.a. Ca
şi principii de căutare se recomandă:
 alegerea celui mai potrivit criteriu de căutare (modalitate de
referire sintetică şi eficientă la subiectul propus) cum ar fi
cuvientele-cheie (exprimă condensat conţinutul unui text/subiect)
sau indexul de subiecte/ de autori;
 Alegerea celui mai potrivit instrument de căutare (una dintre sursele
secundare); datorită complexităţii de informaţii furnizate de
instrumentele de căutare, utilizarea lor corectă şi eficientă necesită,
frecvent, o instruire prealabilă;
 Căutarea are un caracter mediat – prin documente secundare sau
terţiare, care nu oferă cunoştinţele propriu-zise, ci deschide căi de
acces la documentele primare, susceptibile de a conţine atare
informaţii
 Aspectul lingvistic al căutării

 etapa de culegere a surselor se realizează prin fişare bibliografică; o fişă


bibliografică cuprinde: numele şi prenumele autorului, titlul lucrării, locul
publicării, denumirea editurii, anul editării şi numărul de pagini;

 În etapa culegerii surselor se folosesc următoarele instrumente: fişa


bibliografică, explorarea globală a sursei şi referatul documentelor.

 etapa studierii surselor se realizează prin:


 explorarea globală, rapidă a fiecărei surse, ceea ce presupune
trecerea în revistă a cuprinsului lucrării, a bibliografiei acesteia, a
mesajului şi a contribuţiei personale a autorului faţă de alte surse; a
grupării după criterii de importanţă a surselor;

19
 elaborarea de referate de documentare (pe baza unei singure surse),
de referate documentare de sinteză (pe baza mai multor surse);
 elaborarea de note de lectură, conspecte, adnotări şi fişe de idee;
fişa de idee are o importanţă vitală pentru precizia şi eficienţa
cercetării şi pentru economisirea timpului;
În această etapă se citesc integral si cu atenţie toate sursele, pentru a se
descifra bine fondul de idei. Studiul se poate concretiza în următoarele
forme intermediare, până la elaborarea lucrării şi anume:
 Note de lectură;
 Referate documentare;
 Referate documentare de sinteză;
Analiza documentară:
 implică lectura completă, aprofundată şi obiectivă a articolelor
selecţionate.
 permite compararea informaţiilor furnizate de două sau mai multe
surse primare, asupra aceleaiaşi teme (ipoteze de lucru,
metodologii, rezultate, concluzii);
 permite compararea informaţiilor furnizate de surse primare cu
activitatea proprie în acelaşi domeniu;
 conduce la acumularea de cunoştinţe generale/speciale care pot fi
utilizate în activitatea proprie;

 etapa utilizării surselor nu include nicio particularitate specială faţă de


alte forme de documentare;

4.3.2. Documentarea directă

În procesul documentării directe cercetătorul întâlneşte multe dificultăţi şi


neclarităţi în baza cărora el îşi formează o imagine de sinteză între felul practic, real de

20
desfăsurare al documentării şi modelul pe care el şi l-a imaginat sau socotit drept
indispensabil.
Are o importanţă specială vizând cunoaşterea fenomenului real, aşa cum se
prezintă el în practică, în totalitatea însuşirilor şi trăsăturilor lui concrete. Datele
documentării directe pot fi statistice, dar pot fi procurate în urma organizării prin efort
propriu a cercetătorului (anchete, chestionare, etc.).
Calitatea datelor este însă hotărâtoare pentru succesul oricărei cercetări
ştiinţifice:
 ele trebuie să aibă relevanţă;
 estimările trebuie să fie corecte;
 pregătirea datelor să se realizeze în raport cu scopul lucrării;
 datele trebuie să asigure comparabilitate perfectă;
 statisticile trebuie să fie coerente.
Etapa studierii surselor (documentarea directă) trebuie să se întemeieze pe o
bună observare a datelor; să aprofundeze observarea fenomenului; ierarhizarea,
agregarea, dezagregarea datelor să asigure corelaţia, măsurarea cantitativă şi calitativă
a datelor studiate.

4.3.3. Documentarea prin consultarea specialistilor

Consultarea specialistilor este o necesitate imperioasă în orice cercetare


ştiinţifică. Promovarea consultării specialistilor este garanţia alegerii celor mai bune
teme şi trasee de analiză şi studiu, a integrării în analiză şi studiu a experienţei practice,
a economisirii timpului şi încadrării în termenul de predare a lucrării de cercetare,
precum şi o garanţie sporită a realizării unei cercetări ştiinţifice de calitate, veritabile.
Consultarea specialiştilor se poate efectua pe întregul traseu al cercetării, în toate
etapele şi fazele acesteia. Faptul este indubitabil deoarece întregul proces de
documentare şi de cercetare este presărat cu dificultăţi, cu erori mai mici sau mai mari.

21
Este o etapă de mare eficienţă ce poate fi utilizată în toate etapele elaborării
lucrării (studiului) cu privire la toate aspectele teoretice, conceptuale, metodele de
analiză şi de calcul ca şi interpretarea datelor şi formularea concluziilor. Cel care
efectuează studiul (lucrarea) trebuie să cunoască reţeaua de instituţii care posedă date
statistice, teoretice, efectuează studii şi cercetări, care dispune de toate sursele de
informare teoretică şi practică inclusiv prin internet.
Studiul bibliografic reprezintă studierea tuturor cunoştinţelor existente în
literatura de specialitate pe plan mondial în legatură cu tema de interes - de studiat - şi
constituie o etapă obligatorie în realizarea oricărei lucrări ştiinţifice.
Autorul unei lucrări ştiinţifice trebuie să aibă o preocupare reală faţă de tema
aleasă, să încerce prin scrierea materialului respectiv să îşi limpezească viziunea şi să
capete un plus de informaţie bine asimilată.
Este recomandat (ideal) ca la finele lucrarii să se facă o distincţie între
bibliografia temei şi bibliografia consultată.
În bibliografia temei sunt incluse cărţile, studiile, articolele care au legatură cu
subiectul lucrării de redactat (întocmit), dar pe care, din motive întemeiate, nu le-a
putut fişa; aceste titluri pot fi de folos altor persoane preocupate de tema sau temele
respective.
Bibliografia consultată este cea din care autorul (autorii) a extras idei sau citate
care i-au susţinut propriile argumentaţii, la aceste surse făcându-se trimiteri
bibliografice în locuri precise (“citare în text”).
Cele mai frecvente dificultăţi întampinate în realizarea corectă şi facilă a
studiului bibliografic sunt reprezentate de:
 alegerea unei teme la întamplare sau acceptarea unei teme faţă de care nu
are interes (în sens ştiinţific);
 de unde caracterul prea vag sau general al acesteia;
 de aici decurge impasul bibliografic şi, în cele din urmă,
 blocajul redacţional.

22
O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu este cunoaşterea
profundă a limbajului ştiinţific, metodelor şi metodologiilor de cercetare, cunoaşterea
logicii dezvoltării domeniului, analiza critică a realizărilor din domeniu.
Îndeplinirea acestor condiţii vor servi la:
 susţinerea ipotezelor;
 verificarea veridicităţilor;
 demonstrarea veridicităţii sau falsităţii teoriei existente;
 iniţierea unei noi teorii (teze, concepţii).

4.3.4. Documentarea la distanţă. Utilizarea internetului în


documentarea la distanţă

Utilizează informaţii/documente în format electronic. Introducerea reţelelor de


calculatoare a permis dezvoltarea unor servicii accesibile la distanţă şi la orice oră.
Acest tip de documentare este complementar documentăii clasice, fiind realizat prin
accesul la material tipărit. Astfel, facilitează un acces rapid la informaţia secundară şi,
în anumite condiţii, la informaţia primară.
Utilizarea sistemelor informaţionale (a informaticii documentare) în căutarea
referinţelor influenţează comportamentul uman, în sensul redimensionării
urmatoarelor activităţi:

 software-ul caută şi găseşte ceea ce ar trebui să întreprindem noi, câştigând


astfel în rapiditate şi eficacitate
 tehnologia permite obţinerea, în final, a unei liste cu referinţe dorite (listă
ce poate fi apoi limitată din diverse considerente) – acţiune care altminteri
ar fi trebuit să se desfăşoare manual
 utilizarea reţelei Internet pentru documentare s-a impus tot mai mult ca şi
eficienţă, graţie flexibilităţii investigaţiilor şi acoperirii cvasi-exhaustive a
ariilor ce fac obiectul documentării.

23
BIBLIOGRAFIE

1. BORDEIANU I., IORDACHE I.V., CARABAN B.M., - Metodologia cercetării


ştiinţifice medicale, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2010
2. DAVID DANIEL – Metodologia cercetării clinice – fundamentale; Ed. Polirom,
Iaşi, 2002.
3. STOICA DAN – Curs de metode bibliografice de cercetare, Ed. U.M.F. “Al. I.
Cuza”, Iaşi, 2000.
4. CADARIU A.A. – Metodologia cercetării ştiinţifice medicale; Ed. U.M.F. “Iuliu
Haţieganu” Cluj-Napoca, 1998.
5. SACKETT D., STRAUS E., ROSEMBERG W. – Evidence Baset – Medicine :
How to practice and teach EBM; Churchill Livingstone, Edimburgh, 2000.

24

S-ar putea să vă placă și