Gerontologie Socială

Suport de Curs
Părțile I, II și III

Lect. Univ. Dr. Adriana Teodorescu

2022
Cuprins
I. INTRODUCERE ......................................................................................................................... 5

1. DE MEDITAT LA ACESTE FRAGMENTE DESPRE BĂTRÂNEȚE ȘI ÎMBĂTRÂNIRE ................................................... 5

2. SCOP, OBIECTIVE SECUNDARE, OBIECTIVE INDIRECTE ȘI TEME.................................................................... 8
Scopul cursului ................................................................................................................................ 8
Obiective secundare........................................................................................................................ 8
Obiective indirecte .......................................................................................................................... 9
Tematică ......................................................................................................................................... 9
3. EVALUARE ................................................................................................................................... 10

II. ARGUMENTE PENTRU STUDIEREA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII ........................................... 13

1. CELE 4 MARI TIPURI DE ARGUMENTE PENTRU STUDIEREA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII ................................ 13

1) Argumentul ontologic......................................................................................................... 13
2) Argumentul social............................................................................................................... 14
3) Argumentul societal ........................................................................................................... 15
4) Argumentul cultural ........................................................................................................... 16
2. O ALTĂ TAXONOMIE A ARGUMENTELOR PENTRU A STUDIA BĂTRÂNEȚEA ȘI ÎMBĂTRÂNIREA ........................... 17
3. PERSPECTIVA GERONTOLOGICĂ ASUPRA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII. AVANTAJE, SPECIFIC, LIMITE ................ 17
4. CONSTRUCȚIONISM SOCIAL MODERAT ÎN STUDIILE GERONTOLOGICE ........................................................ 19
Construcționismul ......................................................................................................................... 19
Construcționismul moderat .......................................................................................................... 19
Construcționism social moderat + gerontologie socială ............................................................. 20
Pentru o dialectică a vârstei (rezumat a ce discutam la punctul anterior) ................................ 20
Principii ale abordării gerontologiei sociale de tip construcționism + moderare .......................... 21
5. CONCEPTE GERONTOLOGICE OPERAȚIONALE IMPORTANTE (SELECȚIE) ...................................................... 21
5.1. Geriatria ......................................................................................................................... 21
5.2. Speranța de viață și speranța de viață sănătoasă.......................................................... 22
5.3. Longevitate ..................................................................................................................... 25
5.4. Durata de viață ............................................................................................................... 25
5.5. Calcularea speranței de viață ......................................................................................... 25
5.6. Dimensiunile vârstei ............................................................................................................... 26
5.7. Eterogenitatea de vârstă (aged heterogeneity) ............................................................. 32
5.8. Îmbătrânirea demografică ............................................................................................. 33
5.9. Îmbătrânire primară/îmbătrânire secundară ................................................................. 35
5.10. Stereotipizarea ............................................................................................................... 36
5.11. Ageism-ul ............................................................................................................................. 39
5.12. S-ageism-ul ..................................................................................................................... 41
5.13. Gerontofobia .................................................................................................................. 41

2
 6. RELEVANȚA GERONTOLOGIEI SOCIALE PENTRU ASISTENȚA SOCIALĂ ......................................................... 41

III. VIZIUNI TEORETICE ASUPRA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII: BIO-MEDICALE, TRANSUMANISTE

ȘI SOCIOLOGICE ........................................................................................................................................... 42

1. TEORII BIOLOGICE ALE ÎMBĂTRÂNIRII ................................................................................................. 42

1.1. Teoriile erorii .......................................................................................................................... 42
1.2. Teoriile programării ............................................................................................................... 44
1.3. Alte teorii ............................................................................................................................... 46
2. TRANSUMANISMUL ....................................................................................................................... 47
Ce este transumanismul, pe scurt: ............................................................................................... 47
Tehnologia .................................................................................................................................... 48
Obiective transumaniste ............................................................................................................... 48
Câțiva reprezentanți ..................................................................................................................... 49
Privire nuanțată asupra trans-umanismului ................................................................................. 50
3. PERSPECTIVE TEORETICE SOCIALE ASUPRA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII .................................................... 52
1. Teoria dezangajării (Disengagement Theory) ........................................................................... 52
2. Teoria activității (activity theory).............................................................................................. 55
3. Teoria îmbătrânirii de succes (successful ageing) ..................................................................... 56
4. Teoria continuității (continuity theory) ..................................................................................... 58
5. Teoria cursului vieții (life course perspective) ........................................................................... 58
6. Teoria schimbului în relație cu îmbătrânirea (exchange theory of ageing) .............................. 59
4. TEORIA ACTIVITĂȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIREA ACTIVĂ. SIMILARITĂȚI ȘI DIFERENȚE ................................................ 59
1. DIFERENȚE ........................................................................................................................... 59
2. SIMILARITĂȚI ....................................................................................................................... 60
3. Îmbătrânirea activă ............................................................................................................. 60
4. Un exemplu de apariție a conceptului de îmbătrânire activă în cultura populară .............. 62

IV. ASPECTE MEDICALE ALE BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII ȘI RELEVANȚA LOR SOCIALĂ .............. 64

1. BĂTRÂNEȚEA ȘI ÎMBĂTRÂNIREA DIN UNGHIUL SOCIOLOGIEI MEDICALE ...................................................... 64

2. POLITICI SOCIO-MEDICALE ALE PREVENȚIEI. EVOLUȚII ISTORICE ȘI TENDINȚE CONTEMPORANE ............................. 72
1. Niveluri ale culturii prevenției ................................................................................................... 72
2. Critici culturale ale prevenției ................................................................................................... 73
3. HIPER-MEDICALIZAREA BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII. ASPECTE IMPORTANTE ................................................... 75
4. ADEVĂRURI ȘI MITURI MEDICALE LEGATE DE BĂTRÂNEȚE ȘI ÎMBĂTRÂNIRE ....................................................... 78
1. Senilitatea = marele mit tradițional .......................................................................................... 78
2. Somnul la bătrânețe e normal să fie precar .............................................................................. 78
3. Capacitatea de a învăța = mai redusă la bătrânețe.................................................................. 79
4. Relevanța aspectelor medicale ale bătrâneții și îmbătrânirii pentru Asistența Socială ............ 81

3
 V. ASPECTE SOCIETALE ALE BĂTRÂNEȚII ȘI ÎMBĂTRÂNIRII. NARAȚIUNEA SOCIO-CULTURALĂ A
BĂTRÂNULUI CA ȚAP ISPĂȘITOR .................................................................................................................. 81

1. UN EXEMPLU DE NARAȚIUNE DE TIP ȚAP ISPĂȘITOR .................................................................................... 82

2. CRITICA LUI PHIL MULLAN .................................................................................................................... 84
3. CRITICA LUI LODGE, CARNELL & COLEMAN .............................................................................................. 87

BIBLIOGRAFIE (SELECTIV) ................................................................................................................ 88

4
I. Introducere
1. De meditat la aceste fragmente despre bătrânețe și îmbătrânire

Firește că trebuie să mulțumim lui Dumnezeu sau sorții pentru

faptul că trăim mai îndelung, dar trebuie să ne raportăm la această
problemă ca la una dintre cele mai dramatice ale vremurilor noastre și nu
ca la un fapt lipsit de contraste. (Eco, 2003)

- De ce este cea mai dramatică problemă a timpurilor noastre?

- De ce este un fapt nelipsit de contraste?

Răspuns, pe scurt, non-exhaustiv:

- Pentru că, deși creșterea speranței de viață este un fapt ce trebuie salutat la nivel
personal (trăim mai mult J) și la nivel social (progresul societăților este corelat cu
creșterea speranței de viață în toate epocile), la nivel societal avem fenomenul de
îmbătrânire a populației care ridică provocări fără precedent la care sistemele
naționale și internaționale de sănătate publică, dar și economiile statelor (mai ales din
țările Occidentale) nu găsesc ușor răspunsurile
- contrastele sunt evidente și în cele spuse mai sus
- cursul speră însă să vă arate că soluții există, chiar dacă sunt mai greu de imaginat
pentru că mentalitățile, și individuale, și sociale, trebuie să se schimbe în acord cu o
gândire deopotrivă critică și creativă

Nu ne vedem îmbătrânind, tot așa cum nu ne vedem crescând.

(Forette & Dorlhac, 2016)

5
- De ce se întâmplă acest lucru și ce ne arata asta referitor la auto-percepția
îmbătrânirii?

Răspuns, pe scurt, non-exhaustiv:

- Pentru că există o certă continuitate în ființa umană care dă coerență dincolo de
schimbare (care, și ea, la rândul ei, e perpetuă) – a se vedea, în acest sens, the
continuity theory of ageing;
- Manifestat pe plan personal, există un grad de opacitate la îmbătrânire ca proces
uman, pe cât de natural, pe atât de amprentat de social și experimentat în
particularitatea ființei noastre (proces universal și particular în același timp); probabil
și de aici simțim uneori că vârsta e doar un număr (dar, veți vedea, nu este deloc corect
să spunem asta, dacă ne gândim doar că vârsta subiectivă este strâns legată de vârsta
biologică și de cea funcțională)

Printre speciile de animale din sălbăticie, nu vedem niciodată ca

progeniturile să aibă grijă de părinții lor care îmbătrânesc, de cei care le-
au dat naștere. Ba chiar din contră (…) Doar oamenii fac acest lucru.
(Moody & Sasser, 2011)

- ce ne spune acest lucru despre noi ca oameni în relație cu semenii noștri care
îmbătrânesc? despre conexiunile dintre noi?

Răspuns pe scurt, non-exhaustiv:

- acest fragment se referă la conceptul de GRIJĂ – esențial și pentru profesia de asistent
social, la rândul ei vertebrată de grijă, în sens larg, teoretic + practic – mai precis, la
grija pentru vârstnici; grija este construită social (ia chipuri diferite în funcție de
diverse timpuri și spații sociale), fiind un atribut care ne diferențiază de celelalte specii
(nu că grija nu ar exista, în varii proporții, și la animale, dar este mult mai complexă la
ființele umane)

6
 Bătrânețea denunță eșecul întregii noastre civilizații. Omul în
întregime este cel care trebuie refăcut, nu doar bătrânețea schimbată,
toate relațiile dintre oameni trebuie recreate dacă vrem ca condiția
vârstnicului să fie acceptabilă. Un om nu ar trebui să se apropie de sfârșitul
vieții cu mâinile goale și singur. Dacă cultura ar fi mai mult decât
cunoștințe inerte, dobândite odată pentru totdeauna apoi uitate, dacă ar fi
practică și vie, dacă prin ea individul ar avea asupra mediului său o putere
care să se împlinească și să se reînnoiască de-a lungul anilor, la orice
vârstă el ar fi un cetățean activ, util. (De Beauvoir, 1972)

- De ce spune Simone de Beauvoir că bătrânețea (se referă la așa cum era ea

experimentată personal și concepută social în acel timp, dar putem generaliza și la
timpurile noastre) indică un eșec de civilizație? Ce nu este în regulă cu condiția
vârstnicului și de ce se consideră că societatea în întregime e responsabilă pentru
aceasta?
- Cum putem rescrie condiția vârstnicului? Ce rol joacă cultura vie în această
redimensionare a bătrâneții în termeni de vârstă activă?

Răspuns pe scurt, non-exhaustiv:

- Simone de Beauvoir se referă la tendința din acea epocă, prezentă încă extrem de
puternic și astăzi, mai ales în spații mai degrabă tradiționaliste, ca România, de a vedea
bătrânețea ca dezangajare, ca retragere din roluri active, ca diminuare a sinelui
- societatea e un organism viu care nu poate funcționa optim decât atunci când
componentele ei sunt în armonie unele cu altele, când toate prosperă; prin urmare nu
se poate ca tinerii și cei de vârstă mijlocie să fie împliniți și legitimați social ca
semnificativi, iar vârstnicii să se confrunte cu singurătatea, cu sărăcia și cu lipsa de
strategii de gestionare a apropierii sfârșitului vieții
- omul este mai mult decât vârsta lui și acest lucru ar trebui elaborat mai mult prin și de
către cultură, împotriva unor stereotipuri ce pot deveni dăunătoare; ea ar putea să

7
 reclădească omul, adică sensurile pe care le asignăm la ceea ce ne face umani și, mai
mult, să redefinească relațiile dintre noi (suntem, să nu uităm, ființe eminamente
inter-relaționare, rețele de relații)
- pe și mai scurt, nu poate exista om de succes, indiferent de vârstă, dacă bătrânețea
este concepută social ca eșec (prin conceput ne referim atât la semnificații, cât și la
experiențele pe care aceste semnificații le fac mai probabile)

2. Scop, obiective secundare, obiective indirecte și teme

Scopul cursului
Principalul scop, sintetic, a acestui curs opționale este buna comprehensiune a ce
înseamnă Gerontologia Socială și exersarea modului în care ea poate fi utilizată în mod
benefic pentru:
- explorarea și cercetarea aspectelor sociale ale bătrâneții și îmbătrânirii, dar și a celor
psihologice, biologice, medicale și culturale în relație cu acestea
- înțelegerea și practicarea profesiei de asistent social și a altor profesii în domenii
conexe

Obiective secundare
- activarea și dezvoltarea gândirii critice în relație cu socialul bătrâneții și îmbătrânirii
- înțelegerea teoriilor sociale și a celor bio-medicale ale bătrâneții și îmbătrânirii
- capacitatea de argumenta coerent și convingător de ce trebuie să studiem bătrânețea
și îmbătrânirea
- buna cunoaștere a conceptelor operaționale gerontologice
- capacitatea de a explica legătura dintre teoria activității și îmbătrânirea activă
- familiarizarea cu aspecte medicale ale îmbătrâniri și importanța lor socială
- dezvoltarea capacității de a identifica și discuta aspectele sociale și culturale ale
demenței
- deconstruirea ideilor de-a gata, a miturilor și a stereotipurilor din cultura populară
despre îmbătrânire, bătrânețe și vârstnici
- înțelegerea tranzițiilor sociale asociate cu îmbătrânirea și a efectelor lor psihologice,
culturale etc.

8
- învățarea a ce presupune abordarea intersecțională a bătrâneții
- conștientizarea raportului moarte — bătrânețe din perspectivă epistemologică și din
perspectivă ontologică
- capacitatea de a analiza critic realitatea socială din căminele pentru vârstnici dintru-
un punct de vedere transcultural
- comprehensiunea unor concepte cu maximă relevanță pentru asistența socială
(povară, grijă, vulnerabilitate)
- însușirea unor noțiuni despre comunicarea în căminele România
- capacitatea de a analiza critic documente oficiale România referitoare la planurile
pentru o bătrânețe bună

Obiective indirecte
- cultivarea empatiei față de categorii de vârstă cu potențial de vulnerabilizare socială
- solidaritate față de cei diferiți de noi (cronologic, social, etc.)
- responsabilitate socială față de cei vulnerabili în general și față de vârstnici în special

Tematică
- tipuri de argumente pentru studierea bătrâneții și îmbătrânirii
- relevanța gerontologiei sociale pentru asistența socială
- teorii biologice, teorii sociale ale bătrâneții și îmbătrânirii
- transumanismul
- sociologie medicală și bătrânețe
- bolile la bătrâneții și impactul lor social
- politici ale prevenției și hiper-medicalizare
- demența ca vulnerabilitate radicală
- transformarea rolurilor sociale și multiplele lor efecte
- singurătatea seniorilor și depresia
- invizibilitatea socială a femeilor vârstnice
- provocările îmbătrânirii în cazul LGBTQ+
- hiper-naturalizarea și hiper-socializarea bătrâneții
- experiența morții și muririi

9
 - semnificațiile sociale ale grijii în neoliberalism
- îngrijirile paliative pentru vârstnici
- analiza unor documente oficiale ce strategizează bătrânețea

3. Evaluare
Atenție la falsa scuză a opționalului. Opționalul nu presupune garanția că veți promova;
opționalul presupune o (oricât de mică) asumare personală; a respecta opționalul ↔ a vă
respecta pe voi înșivă, a fi onești cu ce dați și ce cereți.
Evaluarea = Temă pe parcurs nr. 1 + Temă pe parcurs nr. 2. + Test grilă

Temă pe parcurs nr. 1 (=2p. sau 20% din nota finală)

Analiza unui articol din ultimii 5 ani din presa românească sau străină, despre vârstnici,
îmbătrânire, bătrânețe
Se va atașa link-ul sau articolul în format word/pdf la temă.

Format:
analiză socială/eseu critic
maxim 2-3 pagini - TNR, 12, 1,5 p., margini de 2,5
ideea nu e să scrieți mult, cantitativ, ci calitativ, asumat, lucid

Clarificare esențială
Atenție: articol nu înseamnă articol științific, academic, ci articol de presă prezent în mass sau
new-media (inclusiv articol din cultura populară în sens larg, nu doar știri).
Analiza critică trebuie să se refere la textul avut în vizor, nu la considerații generale despre
bătrânețe, îmbătrânire, seniori.
Nu deviați de la subiect și nu supra-interpretați. E în zadar dacă considerațiile voastre sunt
OK, dacă ele nu sunt aplicate la /nu derivă din analiza textului.

STRUCTURA
1. descriere pe scurt (unu-două paragrafe) a temei tratate în articol

10
2. motivații pentru alegerea articolului (dincolo de mi-a plăcut); de ce vi s-a părut potrivit, ce
v-a atras în relație cu tema
3. identificarea temelor/dimensiunilor legate de OA pe care le propune articolul (ex.: ageism,
boală, diferențe de gen, statut socio-politic al vârstnicului, cămine etc.)
4. discutarea critică a modului în care temele sunt tratate (argumentele trebuie să fie
științifice, nu de tip impresiv și emoțional)
5. bonus: imaginați un tip de intervenție socială potrivită

Regulă absolută
nu plagiați! indicați sursa!
- la 3 cuvinte preluate dintr-o sursă, utilizați ghilimelele
- dacă parafrazați, indicați sursa ca citare (ex: Giddens, 2010)
- plagiatul va fi sancționat: 0p/temă și nu este negociabil

Temă pe parcurs nr. 2. (= 2p sau 20% din nota finală)

Apropieri inter-generaționale prin interviuri narative

Va trebui să luați un interviu unui senior, utilizând un ghid de interviu creat de voi, care să
aibă drept scop explorarea concepției sale autentice despre viață, îmbătrânire și bătrânețe.

Ghidul de interviu va trebui să fie compus din întrebări relevante, cu sens. Minim 7 întrebări
(fără întrebările demografice de tip vârstă, regiune, gen etc.). Fiți empatici și respectați decizia
seniorului de a se angaja sau nu în anumite discuții/considerații. Pe de altă parte, trebuie să
fiți suficienți de abili încât să stimulați dorința acestuia de a povesti cu voi. Încurajați povestea
și feriți-vă de stilul telegrafic de adresare a întrebărilor. Dacă voi veți fi relaxați și dornici să
povestiți, la fel vor fi și cei pe care îi veți intervieva. Puteți, eventual, să creați și o atmosferă
propice poveștii (ceai cald acasă sau la un local prietenos cu diversitatea de vârste, cafea etc.).

Apoi, va fi necesar să discutați/analizați concepția seniorului despre viață în relație cu

concepte, teme și elemente relevante gerontologic (ex.: discriminare, singurătate, depresie,
bătrânețe activă, relații inter-generaționale, stereotipuri, transformare cognitivă, afecțiuni
medicale, tranziții sociale, centre de îngrijire, planuri de viitor, teamă sau acceptare a

11
finitudinii umane/a morții etc.), în funcție, desigur, și de întrebările pe care i le adresați.
Aceste întrebări pe care le includeți în ghidul de interviu trebuie să reflecte întrebările voastre
sau obiectivele voastre de cercetare. Adică, ce anume vă interesează să aflați de la el în sensul
descoperirii viziunii lui autentice față de viață, îmbătrânire și bătrânețe. Atenție, a analiza
înseamnă mai mult decât să povestiți încă o dată ce v-a relatat seniorul. Înseamnă să analizați
critic și reflexiv, într-un efort de a înțelege ce este specific persoanei intervievate și cum și în
ce măsură povestea/viziunea lui asupra îmbătrânirii spune ceva despre îmbătrânire în
general.

În analiză, urmăriți și dimensiuni precum:

- limbajul seniorului și stilul de comunicare
- comunicarea non și para-verbală
- momente nevralgice în desfășurarea interviului (temeri, rețineri, cum le-ați depășit,
etc., dificultăți și anxietăți ale voastre)
Explorați în ce măsură interviul v-a ajutat (sau nu) să vă apropiați de persoana intervievată și
să înțelegeți mai bine (sau nu) tema îmbătrânirii și bătrâneții. Acum nu doar bătrânețea, ci și
voi sunteți obiectul vostru de cercetare. Nu vă feriți să fiți analitici și critici. Utilizați interviul
pentru a vă cunoaște mai bine pe voi înșivă.

Considerații tehnice
- interviul va fi cu necesitate față în față
- puteți intervieva persoane din familie sau din apropierea dvs., ar putea fi chiar
recomandabil să alegeți astfel, pentru ca aceștia să fie dispuși să povestească cu voi
- înregistrați interviul, apoi transcrieți-l cu fidelitate pe hârtie (multe telefoane au
această funcție de înregistrare, nu vă trebuie neapărat un reportofon)
- dacă vi se va cere (prin sondaj, aleatoriu) înregistrarea, va trebui să o puteți pune la
dispoziția cadrului didactic

Test grilă (=6p sau 60% din notă)

- întrebări din suportul de curs, de la mai simplu la mai complicat (examinare scrisă)
- nu vor fi menite să vă încurce, dar să vă testeze gândirea, da J
- e posibil să există și una, maxim 2 întrebări deschise

12
 - se va da în penultima săptămână de școală, înainte de sesiune (16-22 ianuarie)

Condiții de promovabilitate:
- minim nota 5 la examenul scris (sau minim 3 din cele 6p)
- minim nota 5 nota finală (puncte Examen + puncte Tema1 + puncte Tema2)

II. Argumente pentru studierea bătrâneții și îmbătrânirii

EXERCIȚIU: Faceți un exercițiu de gândire și încercați să răspundeți:

a) dacă studierea bătrâneții și îmbătrânire este...
posibilă ?
benefică ?
necesară ?
importantă ?
esențială ?
b) dacă, privind mai sintetic decât la punctul a), este...
obligatorie?
opțională
c) Pentru cine?
oameni în general/fiecare dintre noi
studenți
asistenți socială
studenți la asistență socială
Notați undeva răspunsurile/alegerile voastre, apoi, după ce citiți punctul II.1 și II.2,
reveniți la răspunsurile voastre și vedeți dacă vă schimbați perspectivă. Vă puteți întoarce la
acest exercițiu și după ce parcurgeți toată partea II. sau chiar întregul curs.

1. Cele 4 mari tipuri de argumente pentru studierea bătrâneții și îmbătrânirii

1) Argumentul ontologic
- Notă: Ontologic = care ține de natura ființei și de natura realității (răspunde la
întrebarea care este natura realității/a unui anumit element din realitate)
- bătrânețea și îmbătrânirea afectează pe toți oamenii

13
- cu alte cuvinte, în sens exact și lipsit de menajamente sentimentale și culturale,
îmbătrânim de când ne naștem
- în sens biologic și precis, îmbătrânirea este sinonimă trecerii noastre prin timp (nu poți
viețui fără a îmbătrâni)
- îmbătrânirea - înscrisă în VIAȚA fiecăruia (palier individual)
- chiar dacă nu suntem ACUM bătrâni, datorită inevitabilului proces de îmbătrânire
vom fi bătrâni în viitor (desigur, în absența morții violente/boală)
- adică, bătrânețea este conținută în miezul ființei (în acest sens, poziția bătrâneții în
ființa noastră este similară cu aceea a morții; sunt filosofi (Martin Heidegger) și oameni
de cultură (R. M. Rilke) care au insistat pe această codare a morții în ființa noastră –
moarte înscrisă în noi ca un sâmbure într-un măr)
- ⇒ OA, A = teme de studiu pentru: științe sociale, științe umaniste (filosofie, religie)
- dacă am putea avea o privire din afara timpului, dacă am privi timpul ca pe un imens
tablou, am vedea că îmbătrânirea nu este nimic altceva decât suma pozițiilor noastre
infinitezimal-punctuale; practic, dintr-o astfel de perspectivă, bătrânețea nu este
decât o nuanță de ființă inerent a noastră
- neglijarea argumentului ontologic/a ontologiei bătrâneții duce la necunoașterea de
sineși la negarea patologică a îmbătrânirii (ageing denial)

2) Argumentul social
- deși îmbătrânirea este un proces care afectează pe absolut toți indivizii umani – fiind
așadar natural (în măsura în care este prescris de către natură), este totodată și un
proces determinat de forțe socio-culturale:
- el e variabil în timp și spațiu (dacă vreți să verificați caracterul de construct cultural al
bătrâneții, mișcați-vă în timp și spațiu și veți vedea variabilitate substanțială în modul
în care oamenii trăiesc, înțeleg și teoretizează bătrânețea și îmbătrânirea)
- îmbătrânirea nu e mereu intuitivă, ca semnificații și ca proces
- bătrânețea și îmbătrânirea sunt frecvent supuse tabuizării (nu vorbim despre) sau
stereotipizării (vorbim doar în moduri pre-formate, pre-codate, de obicei ori exagerat
pozitive, ori exagerat negative)

14
 o luați aminte!: riscul de tabuizare sau de stereotipizare este prezent și la alte
elemente aparent reglate în mare măsură de natură, elemente precum
nașterea, maternitatea, feminitatea, masculinitatea, sănătatea, boala etc.
- din cele spuse mai sus ⇒ bătrânețea și îmbătrânirea trebuie studiate pentru că au
relevanță socială
- din cele spuse mai sus ⇒ bătrânețea și îmbătrânirea reprezintă teme de studiu pentru
științele sociale
- neglijarea argumentului social duce consimțirea la stereotipizare, la prejudecăți, după
cum poate genera și ageism (discriminare pe criterii de vârstă), internalizarea ageism-
ului (când un vârstnic discriminează alți vârstnici)
o Atenție! Nu vedeți tineri (decât rar) să discrimineze tinerii pentru că nu văd
valorile tinereții și o stereotipizează, dar vedeți vârstnici care fac asta, semn că
e ceva nu este în regulă cu modul în care bătrânețea este văzută și valorizate
în societatea noastă

3) Argumentul societal
- îmbătrânirea și bătrânețea sunt modelate de societate și sunt puternic impactate de
schimbările sociale și, invers:
o societatea este puternic influențată de bătrânețe și îmbătrânire
o îmbătrânirea demografică = fenomen recent, de mare amploare, global, care
ridică provocări fără precedent pentru societate, în ansamblul ei
- îmbătrânirea este înscrisă nu doar în ființa individului, ci și în VIAȚA societății, în
instituțiile și structurile societății (palier societal)
- !! tot mai frecvent bătrânețea este definită ca PROBLEMĂ SOCIALĂ (adică probleme
ale unei pături mari de populație, recunoscute ca atare de numeroși oameni și
reclamând soluții, rezolvări sociale)
- din cele de mai sus ⇒ bătrânețea și îmbătrânirea ar trebui studiate pentru că:
o schimbările sociale (în general, și în special cele din ultima vreme; puteți da
exemple?) le reconfigurează continuu ca expresie și practică socială
o sunt ele însele declanșatori pentru schimbările sociale
o ⇒ bătrânețea și îmbătrânirea sunt teme de studiu pentru: sociologie, științe
economice, politice, demografie, chiar și medicină

15
- neglijarea argumentului societal duce la excluziune socială și moarte socială

4) Argumentul cultural
- felurile în care bătrânețea și îmbătrânirea sunt conceptualizate și experimentate de
oameni și de societăți sunt decise și de către reprezentările culturale ale bătrâneții,
îmbătrânirii și seniorilor
- reprezentările și valorile culturale pot provoca presiuni sociale
- reprezentările și valorile culturale sunt adeseori expresii ale intereselor politice și
reflectă ideologii
- citiți, în acest sens, fragmentul de mai jos:

A trebuit să conștientizez și să renunț la prejudecățile despre

îmbătrânire care mi-au fost repetate cu insistență încă din copilărie de
către media și cultura populară. Ridurile sunt urâte. Vârstnicii sunt
incompetenți. E trist să fii bătrân. Să absorb aceste erori de gândire a fost
fără efort. Să le elimin este neliniștitor și infinit mai greu. Folosesc timpul
prezent pentru că încă sunt în această situație (…) Cultura americană este
grotesc de mult centrată pe tinerețe. Reprezentarea vârstnicilor tinde să
fie extremă.(Applewhite, 2016)

- dar, există și o parte pozitivă a culturii în raport cu bătrânețea și îmbătrânirea în sensul

că cultura poate furniza modele alternative de poziționare față de
- bătrânețe, îmbătrânire, seniori
- există și o parte creativă a culturii, non-imitativă în raport cu societatea care, spun unii
teoreticieni ai culturii, ar putea să influențeze realitatea socială în bine, să contribuie
la destructurarea gândirii clișeice
- neglijarea argumentului cultural poate duce la (self-)ageism, gerontofobie (vezi în
partea următoare), la renunțarea la abordări creative, contestatare, demitizante

16
 2. O altă taxonomie a argumentelor pentru a studia bătrânețea și îmbătrânirea
• argumentul altruist (bătrânii sunt apropiații noștri și e firesc să ne pese de ei;
studierea bătrâneții = studierea celorlalți + generozitate; reclamă o etică a schimbului)
• argumentul egoist (bătrânii suntem noi și e firesc să ne gândim la noi înșine, fie și în
viitor; studierea bătrâneții = studierea noastră; reclamă o etică a auto-cunoașterii)
• argumentul etic (bătrânii sunt semenii noștri și e firesc să ne pese de ei pentru că sunt
foarte vulnerabili; studierea bătrâneții = studierea celorlalți + corectitudine,
principialitate; reclamă o etică a ajutorării celor slabi)

3. Perspectiva gerontologică asupra bătrâneții și îmbătrânirii. Avantaje, specific,

limite
GERONTOLOGIE (termen propus în 1903, de către omul de știință rus, Élie
Metchnikoff; tot el a propus și termenul de tanatologie = studiul morții)
= geron (bătrân, în greacă) + logie (știință, în greacă) = știința bătrâneții
(def1; generală) Gerontologia presupune studiul aspectelor sociale, culturale,
psihologice, medicale, biologice, cognitive ale îmbătrânirii (dimensiune multi-,
interdisciplinară).
Discipline ce pot studia bătrânețea: biologie, medicină, biomedicină, farmacie,
criminologie, psihologie, psihiatrie, economie, demografie, științe politice, arhitectură,
sănătate publică, teologie, asistență socială, resurse umane, sociologie, antropologie.
(def2; Hillier & Barrow, 2011) O altă definiție, și mai acurată: gerontologia = studiul
procesului îmbătrânirii umane de la maturitate la bătrânețe, precum și studiul vârstnicilor ca
populație specială. Perspectivele cheie în gerontologie sunt: biologică; sociologică;
psihologică.
Gerontologia socială (Dannefer & Phillipson, 2009; def) = aplicarea disciplinelor
științelor sociale (de exemplu, demografie, economie, antropologie socială și sociologie) la
studiul și înțelegerea îmbătrânirii populațiilor și a inter-relaționării acestora cu forțele sociale
și schimbările sociale.
Tendința ultimă: perspectiva de tip cursul vieții (ca să înțelegem bătrânețea, trebuie
să o vedem în relație cu viața întreagă). Gândiți-vă oare ce derivă de aici în modul în care
trebuie practicată gerontologia.

17
 Avantajele Gerontologiei Sociale:
§ multi și inter-disciplinaritatea
§ deschiderea teoretică și conceptuală
§ rețelele academice și de cercetare
§ tendința de internaționalizare (ex. EASA (Age & Generation Network); SALC
(Sociology of Aging & Life Course); NANAS (North American Network in Aging
Studies), etc.)
Limitele Gerontologiei Sociale: gerontologia nu poate răspunde exhaustiv la
întrebările:
§ ce sunt bătrânețea și îmbătrânirea ?
§ cum anume sunt vârstnicii ?
Există o dublă asumare a acestei limitări de către Gerontologia Socială (și de cei care
o practică, care au așteptări de la ea), care rezultă din:
1. caracterului predominant social
= socialul nu epuizează lumea
Atenție: ceea ce nu înseamnă că alte aspecte nu vor fi abordate, ex.: psihologicul, dar
ele sunt subordonate perspectivei sociale)

2. caracterului științific
= științificul nu epuizează lumea
Atenție: ceea ce nu înseamnă că științificul e sterp și nu e nuanțat în sensul înțelegerii
valabilității sale pentru viața umană ca atare, mai ales că realitatea bătrâneții și îmbătrânirii e
multidimensională și pluristratificată

Dar, dincolo de asumarea unor limite, este important de știut că gerontologia nu

renunță la a căuta noi forme, fiind într-o continuă evoluție metodologică și conceptuală.
Vorbim astfel de gerontologia narativă, o subramură a gerontologiei sociale (ce presupune că
și povestea de viață merită investigată pentru că nu îmbătrânim social și cronologic doar, ci și
biografic, și și despre tendința actuală de abordare în gerontologie ce presupune a privilegia
îmbătrânirea în dauna privilegierii bătrâneții (intens studiată în gerontologia standard).

18
4. Construcționism social moderat în studiile gerontologice
Construcționismul
- teorie a cunoașterii/epistemologie/ontologie presupune scepticismul față de orice
încercare de naturalizare a naturii realității (ce e eminamente socială).
Construcționismul afirmă că realitatea este o construcție socio-culturală. Referitor la
bătrânețe, construcționismul asumă că aceasta este construită, modelată sau
amprentată socio-cultural. În științele sociale, primele teoretizări ale
construcționismului au fost făcute de Peter L. Berger și Thomas Luckmann (1966).
Citiți, în acest sens, cu atenție, următorul fragment:

Umanitatea este socio-cultural variabilă. Cu alte cuvinte, nu există

natură umană în sensul de substrat biologic fixat care să determine
variabilitatea formațiunilor socio-culturale. Natura umană există doar în
sensul unor constante antropologice (de exemplu, deschiderea către lume
și maleabilitatea structurii instinctuale) care delimitează și permit
constituirea formațiunilor socio-culturale ale omului. Deși putem afirma că
omul are o anumită natură, mai semnificativ ar fi să spunem că omul își
construiește propria natură sau că omul se construiește pe sine însuși (...)
Ordinea socială nu este dată biologic și nici nu derivă, în manifestările sale
empirice, din fapte biologice. (...) Ordinea socială nu este parte a naturii
lucrurilor și nu poate fi dedusă din legile naturii. Ordinea socială există
doar ca produs al activității umane (Berger & Luckmann, 1966)

Construcționismul moderat
- moderarea se referă la faptul că construirea socio-culturală a realității nu înseamnă că
nu există — dincolo de semnificații, subiectivități, discursuri, narațiuni — un strat
obiectiv și factual al realității, care, e adevărat, este adeseori rezistent la cunoaștere,
adică nu poate fi cunoscut în întregime și nu se lasă ușor captat în cunoaștere

19
 Construcționism social moderat + gerontologie socială
- bătrânețea este variabilă social, cultural și personal, dar are substrat biologic, cu alte
cuvinte, vârsta subiectivă contează, într-adevăr, dar, vârsta biologică există și nu poate
fi negată
- există o relație între cele 2 tipuri de vârste
- din acestea ⇒ că trebuie să vorbim de o dialectică a vârstei, în sensul că există o
tensiune între 2 dimensiuni concomitente: vârsta nu contează (pentru că contează
cum mă simt...; cu referire la vârsta subiectivă) + vârsta contează (cu referire la vârsta
biologică și cronologică)
- astfel, când auziți citate inspiraționale precum There is no old age. There is, as there
always was, just you, să le priviți cu circumspecție. Ba da, există bătrânețe, cu
provocările ei aparte, cu beneficiile și zonele ei nevralgice. E ipocrit să spunem că nu
există și total nepractic, și la nivel personal, și la nivel socio-cultural. De ce am mai avea
prevenție, dacă nu există? De ce am mai avea cursuri și programe masterale
gerontologice, dacă nu există? Aceste citate funcționează doar la nivel personal, dar
în mod limitat, ca încurajare că nu suntem doar vârsta noastră. Și acest lucru este
adevărat, suntem mereu mai mult decât vârsta noastră. Dacă reluăm fragmentul
discutat mai sus: “Nu ne vedem îmbătrânind, tot așa cum nu ne vedem crescând”
(Forette & Dorlhac, 2016), putem spune: dar, sub o formă sau alta, ne simțim bătrâni,
și, mai mult și mai important, procesul de îmbătrânire se produce orișicum.

Pentru o dialectică a vârstei (rezumat a ce discutam la punctul anterior)

vârsta este doar un număr (adevărat numai la nivelul percepției individuale; la nivel
social, a aserta acest lucru este periculos)
+
nu ești doar atât de bătrân pe cât te simți, dar și pe cât de bătrân chiar ești (!vârsta
subiectivă depinde de starea de bine, care, la rândul ei, e în strânsă relație cu vârsta
biologică (cât de bine funcționează organele interne), care, la rândul ei, e în strânsă relație
cu vârsta cronologică)

20
! Atenție: dacă vrem să scăpăm de sub domnia numărului trebuie și să renunțăm la definiri
numerice exhaustive (care captează întreaga panoplie de înțelesuri) și excesive (totul sau
nimic).

Notă: Demarcație terminologică

- există 2 termeni proximi, utilizați de multe ori interșanjabil: constructivism
(constructivism, în EN) și construcționism (constructionism, în EN). Există însă o
oarecare nuanță care îi diferențiază. Construcționism se referă mai degrabă la
construcții sociale, iar constructivism la construcții de realitate în sens psihologic (dar
și aici nu e chiar același lucru cu ce obișnuiesc să spună studenții, cum că fiecare cu
propria lui realitate; nu e așa simplu, gândiți-vă că, dacă cu adevărat am fi fiecare cu
propria lui realitate nu ne-am înțelege deloc și am fi, cel mai probabil, numai buni de
trimis la sanatorii J). Indiferent care îl folosim/folosiți, să aveți în vedere sensul
implicat mai pregnant în construcționism.

Principii ale abordării gerontologiei sociale de tip construcționism + moderare

Ø gândire critică (să acceptăm și să gândim contradicția, ambivalența; să facem un pas
în lateral în raport cu ceea ce vedem pentru a înțelege mai bine, mai nuanțat) (K.
Plummer)
Ø imaginația sociologică (să facem legături între social și personal, între structuri sociale
și indivizi, să vedem în ce măsură și cum anume socialul se răsfrânge în ceea ce pare
uneori incredibil de autentic, de personal) (C. W. Mills)
Ø defamiliarizarea familiarului (să facem efortul de a ieși din zona de confort a înțelegerii
realității și să privim lumea ca și când am cunoaște-o pentru prima oară, să ne
înstrăinăm pentru a putea fi siguri sau mai siguri că nu ne lăsăm manipulați de rutine
și prejudecăți clădite în timp; să ne activăm gândirea critică) (Z. Bauman)

5. Concepte gerontologice operaționale importante (selecție)

5.1. Geriatria
• provine din: geron (= bătrân, în greacă) + atrie < iatros (= vindecător)
• a nu se confunda cu gerontologia (este o greșeală destul de comună)

21
 • ramură a medicinii ce are în vedere abordarea problemelor medicale specifice
bătrâneții, având un puternic interes pentru prevenție; prevenția este o dimensiune
importantă a geriatriei pentru că, după cum spune Atul Gawande (2014), geriatria diferă de
toate celelalte ramuri ale medicinii prin faptul că, 1) pe de o parte trebuie să se resemneze în
fața realității că nu va putea întotdeauna să facă 100% bine seniorii (sunt o sumedenie de boli
cronice la bătrânețe, o parte consecință a unor stiluri de viață, a unor alegeri personale mai
puțin inspirate și a unor constrângeri/condiții sociale nefaste; în plus, mai devreme sau mai
târziu, uzura corpului, biologică, se produce) și că, 2), pe de altă parte, trebuie să lupte pentru
a conserva starea de bine a vârstnicului, să nu cedeze în fața unor idei provenite din
narațiunile culturale ale declinului, idei-stereotip precum suferința e normală la bătrânețe.
După cum a remarcat același Gawande, există o penurie de specializări în geriatrie (problemă
sistemică) și de dezinteres în specializarea în geriatrie (problemă inclusiv la nivel de individ),
geriatria fiind printre cele mai puține recompensatoare sau satisfăcătoare, din unghi
profesional, ramuri din medicină.

5.2. Speranța de viață și speranța de viață sănătoasă

Speranța de viață = estimare ipotetică, de tip statistic, a numărului mediu de ani pe
care o persoană de o anumită vârstă poate aștepta să îi trăiască. Cea mai comună măsură a
speranței de viață este speranța de viață la naștere.
Speranța de viață sănătoasă (healthy life expectancy) = se referă la numărul mediu
de ani pe care o persoană de o anumită vârstă se poate aștepta să îi trăiască fără modificarea
calității vieții sale prin apariția unor dizabilități; se mai numește și speranță de viață fără
dizabilități (disability-free life expectancy).
Câteva date de la WHO (Organizația Mondială a Sănătății) 2016
o populația globală: 72 de ani; Femei = 72,4, Bărbați = 69,8
o pentru comparație, în 1900 speranța de viață era de sub 40 de ani
o speranța de viață sănătoasă = 63,3; F = 64,8; B = 62
o Europa: 77.5/68,4; F =80,8/70,7 ; B =74,2/66,1 (a doua valoare e speranța de
viață sănătoasă)
o România: 75,2/66,6 ; F=79/69,7; B =71,5/63,7
o Alte exemple (! Observați diferențele): Somalia: 55,4, Sierra Leone: 53,1; Siria:
63,8; SUA: 78,5/68,5, Germania: 81; Grecia: 81,2; UK: 81,4; Noua Zeelandă:

22
 82,2; Italia: 82,8; Franța: 82,9; Elveția: 83,3; (în peste 30 de țări, speranța de
viață e peste 80).

Date de la EUROSTAT, cu privire la anul 2018

o UE = 81; F = 83,7 (+0,1 față de 2017); B = 78,2 (+0,1 față de 2017) §
RO=75,3;F=79,2B=71,7
o (În 2019: RO = 75,6)

Inegalitatea socială și speranța de viață

Speranța de viață variază și în cadrul unei aceleiași societăți/regiuni/țări:
• de pildă, în 2014, în UK, ea variază în funcție de unde locuiesc oamenii între între
67 și 105 ani
• în orașul Glasgow, cea mai mare disparitate din lume: 54 de ani (cartierul Calton),
si 82 (cartierul Lenzie)
• de fapt, în multe din cele mai sărace zone din UK, speranța de viață este
asemănătoare sau mai joasă cu cea din Egipt și Tailanda și mai joasă, de pildă,
decât cea din Ecuador și Chile
• atenție! femeile trăiesc peste tot mai mult decât bărbații (excepție în spațiile
marcate de război din Africa), deși s-a mai atenuat ușor diferența dintre genuri
privitor la speranța de viață, dar totuși persistă
• dar, în România, speranța de viață sănătoasă la 65 de ani, este contrar majorității
situațiilor din UE, cu 0,8 în favoarea bărbaților față de femei (la fel în Cipru și
Portugalia)
o de ce oare? ce cauze puteți identifica?
o cum socotiți că s-ar putea combate această inegalitate?
• se pare că inegalitatea socială se perpetuează și la bătrânețe și chiar se accentuează,
pentru că se perpetuează și clivajele socio-economice. Femeile sunt cele mai vulnerabile la
sărăcie (prost plătite anterior, boli multe, trăiesc mai mult decât bărbații), iar acest lucru se
repercutează și în viața lor la vârsta senectuții.
O strategie posibilă pentru aceste disparități în speranța de viață...
... este ca politicile publice ale sănătății să se preocupe (campanii de conștientizare,
de prevenție etc.) de gestionarea eficientă a bolilor cronice asociate cu vârsta senectuții și

23
generând o mortalitate ridicată (boli cardio-vasculare, diabet, sindrom metabolic). Pe ce
credeți că se pune accentul în politicile publice ale sănătății în România? Cum și cât
funcționează prevenția în România? Gândiți-vă la exemple personale, din familie, părinți,
bunici, etc. Priviți imaginea de mai jos:

Observați diferențele dintre bărbați și femei: de obicei bolile coronariene afectează

mai mulți bărbați decât femei, ele având un potențial de fatalitate mai mare la cei dintâi. Cele
mai mici rate de deces sunt în Franța(6%), Olanda(6%) și Portugalia (7%). Cele mai mare rate:
Lituania (38%), Letonia (29%), Slovacia (27%) și, pe locul 4... ROMÂNIA (cu 20,3%). Vom vedea
puțin mai încolo de ce prevenția este importantă și sensul aparte pe care îl dezvăluie aceasta
în raportarea societății la bătrânețe.

Explicații cauzale pentru de ce ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații

1. biologice: efectul protector al estrogenului la femei; sistem imunitar diferit, bărbații mai
afectați de boli cardio-vasculare decât femeile; oscilații hormonale regulate provocate de
menstruație funcționează ca un soi de joggin heart (masaj, jogging pentru inimă) la femei;
la majoritatea animalelor F trăiesc mai mult ca B
2. sociale: sunt mai puține infecții ca altădată la F; B fumează, beau mai mult, în general,
peste tot, decât femeile; B se preocupă mult mai puțin decât femeile de prevenție, sunt
mai puțin deschiși spre aceasta decât femeile

24
3. socio-biologice și de mediu: comportament de risc la B mai puternic decât la femei, parțial
datorat testosteronului, parțial încurajat social
⇒ Complexitate de factori neelucidați sau insuficient clarificați
5.3. Longevitate
• asemănător cu speranță de viață, utilizat uneori ca sinonim în demografie,
longevitatea este unul dintre termenii folosiți în mod obișnuit în cercetarea privind
îmbătrânirea, care poate fi definit ca fiind capacitatea unui individ de a atinge o durată
de viață mai lungă în condiții ideale
• se poate referi și la populații care trăiesc timp îndelungat, nu doar la individ
• ≠ utilizare statistică, termen pentru audiență generală
5.4. Durata de viață
• se referă la înregistrările cumulative ale duratei anilor pe care oamenii i-au trăit
• ține de individ: durată de supraviețuire, cât poate trăi, potențial, un individ
• de două feluri: comună/uzuală sau maximă
• durata maximă: limită maximă de supraviețuire pe care se crede că oamenii sunt
• capabili să o obțină; teoretic, gerontologia o plasează la 120 de ani.
• ≠ life expectancy (care este medie, calculată statistic)

5.5. Calcularea speranței de viață

• unii cercetători spun că ar trebui să nu se calculeze speranța de viața de la naștere, ci de
la 5 ani
• de pildă, în Imperiul Roman, speranța de viață la naștere era de 21 ani, dar speranța de
viață la 5 ani de la naștere era de... 42 de ani (dublu)
• de ce oare?
o pentru că mortalitatea infantilă (până la un an) și cea a copiilor (până la 5 ani mai
ales) era extrem de mare (exemplu de cauze: naștere prematură, malnutriție, boli
infecțioase, faptul că nu erau destul de spațiate nașterile – recomandarea e de
minim 3 ani)
• încă se mai moare de boli ale copilăriei, lucru valabil mai ales la țările în curs de dezvoltare,
dar a scăzut considerabil mortalitatea la cei de până la 5 ani în bună parte din lume,

25
 datorită vaccinării, descoperirii și utilizării antibioticelor (de pildă, a scăzut cu aproximativ
20% doar în ultimii 10 ani)
• EXERCIȚIU: aplicând această informație referitoare la mortalitatea infantilă și l-a cum s-a
modificat ea în timp, ce puteți spune despre speranța de viață actuală și mai ales despre
speranța de viață sănătoasă? Mureau mulți oameni din 1900 la 40 de ani? Ce puteți spune
despre longevitatea bunicilor sau străbunicilor voștri?

5.6. Dimensiunile vârstei

1. Vârsta biologică/cronologică
• Organizația Mondială a Sănătății (WHO) precizează că un individ peste 60 de ani (60+)
poate fi considerat bătrân, dar că nu există un acord general în acest sens la toate
țările (în spațiu), după cum nu a existat nici într-o abordare istorică (în timp)
• de exemplu, în Africa, astăzi, WHO consideră că bătrân înseamnă: 50+ sau 55+
• istoric, au existat următoarele vârste cronologice drept indicatori pentru bătrânețe:
60+; 65+; 55+ (în UK, în 1975); cei eligibili pentru pensionare (un criteriu mai puțin
cronologic și mai degrabă social)
• Categorii gerontologice moderne
o bătrânul-tânăr (young-old): între 65-74 (F sunt cu 50% mai numeroase
decât B)
o bătrânul bătrân (old-old): între 75-84
o bătrânul cel mai bătrân (oldest old): 85+ (55% dintre ei experimentează
limitări severe de activitate, izolare și depresie – gândiți-vă de ce
anume se întâmplă acest lucru? Cauze biologice? Cauze sociale?
o centenar: cei de 100+
o super-centenar: cei de 110+ (90% din ei sunt femei)
§ există studii în gerontologie dedicate doar centenarilor sau
super-centenarilor
• ATENȚIE!: ce indică această variabilitate a înțelegerii bătrâneții în funcție de o
vârstă cronologică?
o Că, deși există nevoia de ancorare în cifre exacte, legătura dintre
cronologie și bătrânețe are o doză ridicată de convenționalitate

26
 • Trebuie să știți că unii gerontologi deplâng faptul că astăzi societatea
contemporană își fundamentează atitudinile, deciziile, reprezentările, politice
extrem de mult pe baza a ceea ce consideră că e vârsta cronologică în definirea
și descrierea bătrâneții.
o Intuiți de ce, pe baza a ceea ce am amintit mai sus?
2. Diviziunea vârsta a III-a/vârsta a IV-a
Această diviziune este utilizată atât de către unii gerontologi, în studiile lor, cât și în
limbajul culturii populare. Totuși, mulți gerontologi sociali o critică aspru (e.g. Gilleard &
Higgs, 2005; Phillipson 2013)
Vârsta a treia este așa-zisa vârstă când vârstnicii se pot ocupa mai mult de sine, au
libertatea și redobândesc controlul asupra vieții lor (copiii pleacă de acasă, sunt independenți,
ei sunt mai puțini temători de presiuni sociale etc.), înainte de vârsta a IV-a, când urmează
declinul și ramolismentul și care este văzută mai mult în relație cu bătrânețea ca atare, ca
instaurare plenară, definitivă, a îmbătrânirii. Vârsta a III-a e văzută mai ales în relație cu
îmbătrânirea în general și cu îmbătrânirea baby-boomers-ilor (cei născuți 1940-1950) în
special.
Această diviziune a fost socotită mai degrabă un construct cultural. De ce?:
1) pentru că vârsta a III-a marchează legătura dintre creșterea speranței de
viață și apariția unui spațiu social și cultural în care seniorii pot să își dezvolte
potențialul îmbătrânirii (după pensionare). Vârsta a treia e un construct ce ține cumva
mai mult de ideea de îmbătrânire de succes/activă, decât de îmbătrânire în sens
atemporal, general valabil.
2) pentru că, de altfel, obstrucționează diferențele de clasă din cadrul aceleiași
vârste de seniori, ca și pe cele de gen (vezi mai sus). Astfel, avantajele vârstei a III-a
sunt mai ales pentru cei deja bogați și sănătoși, pentru cei privilegiați educațional și
ocupațional. Aceeași distincție III/IV nu se aplică, așadar, celor din clasele sociale
inferioare (muncitori etc.).
3. Vârsta socială
• cuprinde expectanțele puternice ale societății despre cum trebuie trăită viața
de-a lungul său – aceasta în general – și bătrânețea în particular

27
 • există un interes pentru punctele de turnură, pentru tranzițiile care relevă
instalarea unei alte vârste sociale decât cea anterioară (ex: devii bătrân când
ajungi să utilizezi bastonul)
o ați întâlnit astfel de tranziții, de treceri la bătrânețe în imaginarul social
contemporan românesc? Gândiți-vă, din nou, la cei din jurul vostru.
4. Vârsta subiectivă
• câteva expresii des întâlnite în cultura populară care captează această idee de
subiectivitate a vârstei: age is just a number/vârsta e doar un număr; old age
is always a bit older than you are
• este acea vârstă pe care o simțim în interior cu privire la noi înșine și care de
obicei tinde să nu se suprapună peste cea cronologică, fiind mai mică sau mai
mare, așadar noi simțindu-ne mai bătrâni sau mai tineri decât suntem,
cronologic
• există o corelație între vârsta subiectivă și wellbeing, în sensul în care indivizii
care se văd/simt mai tineri decât sunt au un creier mai tânăr (observat prin
RMN)
o Exercițiu: care pe care se determină, în această ecuație? Creierul
generează vârsta subiectivă sau e invers?
• un amplu studiu din SUA (‘Growing Old in America’, 2009) a arătat că există
într-adevăr acest decalaj între vârsta reală și vârsta subiectivă care e tot mai
mare pe măsură ce oamenii îmbătrânesc:
o oamenii de 65+ cred că bătrânețea începe la 75
o cei sub 30 cred ca ea începe la 60
o după 50 de ani se văd cu minim 10 ani mai tineri
5. Identitatea generațională
• este definită drept conștientizarea de apartenență la un grup generațional de
către un individ, precum și conștientizarea de însemnătate a acestei
apartenențe
• conceptul de identitate generațională provine din teoria identității sociale

28
 • identitatea generațională presupune o serie de memorii colective, indivizii
plasabili în aceeași identitate generațională fiind influențați de aceleași
evenimente istorice și schimbări sociale
• EXERCIȚIU: Voi ce credeți că veți avea în comun cu cei din generația voastră la
bătrânețe? Dar acum, care sunt aspectele care credeți că vă caracterizează
identitatea generațională? Dar părinții voștri ce credeți că au în comun cu cei
de vârsta lor? Ce schimbări sociale identificați pentru ambele situații?
6. Generație
• Generație are două înțelesuri după cum arată Eugène Loos (Loos et al, 2012).
1. Ca perioadă în cursul vieții, ex.: adolescenți, pensionari, copii etc. Sau
grup de persoane care sunt în același pas în linia unei familii (copii, părinți, bunici,
străbunici).
2. Ca grupare de cohorte (caz în care generație se referă de fapt la cohortă),
pentru a indica indivizii născuți în anumiți ani (ex: baby boomers, care s-au născut
în intervalul de după WWII sau generația digitală, care a crescut după ce media
digitale au fost introduse la scară mare)
• generația se referă la/cuprinde ambele înțelesuri dacă discutăm problema
potrivit căreia generația mai în vârstă (ex. pensionari) pot fi socotiți imigranți
digital și generația tânără nativi digitali.
• dacă însă ne gândim dacă pb. generației în vârstă care nu folosește new media
va dispărea, atunci are sens distincția
• De ce e important de distins între cele 2? Păi, pentru a distinge între
caracteristicile sociale ale unei generații (în sens de cohortă) și consecințele
îmbătrânirii ca proces (de pildă, nu orice îmbătrânire duce la capacitate redusă
de a utiliza mijloacele tehnologice; sau, cu alte cuvinte, capacitatea redusă de
a utiliza mijloacele tehnologice nu este consecință a îmbătrânirii ca proces)
7. Cohortă
• se referă la un grup de persoane care au fost născute în aceeași perioadă
istorică
• astfel ei pot împărtăși aceleași experiențe formative care le determină
atitudinile (același sistem de școlarizare, o expunere la aceleași evenimente

29
 istorice), experiențele de viață, chiar și anumite caracteristici biologice
(înălțime, boli etc). Pot fi și cohorte educaționale. Aceste experiențe formative
modifică, dau un anumit tipar, expectanțelor și practicilor legate de
îmbătrânire, pre-configurează oarecum (în sens relativ, de orientare)
bătrânețea celor ce aparțin de o cohortă sau alta
• studiile asupra cohortelor sunt valoroase pentru demografie și studii sociale
8. Exemple de cohorte (caracterizări pe foarte scurt)
Generația pierdută sau Generația 1914 (in Europa)
- cei născuți între 1883-1900
- maturitate la primul război
- dezorientată, fără direcție
- considerată astăzi extinsă
Generația G.I. sau The Greatest Generation
- începutul sec XX, anii 1930
- Marea Depresiune Economică, salarii mari, standard de viață bun
- medicină dezvoltată: sănătate mai bună și speranța de viață crescută (3/4
speranță să ajungă peste 65 de ani și posibilitate mare să trăiască încă 10 ani peste
65)
- de la titlul unei cărți din 1998 a jurnalistului american Tom Brokaw
Silent Generation (1935-1946)
- caracteristică pentru SUA, război coreean, interes pentru drepturile civile
Generația BABY BOOMERS
- 1946-1964; valori tradiționale centrate în jurul familiei mononucleare, dar, în
același timp, schimbări ale moravurilor prin relaxarea promovată de contracultură
- mai orientați către leisure, cu o atitudine de viață mai pozitivă
Generația X/Generația MTV
- 1965-1980
- multe schimbări societale: control parental mai redus, divorțuri ale părinților, și
mai orientați spre leisure decât cei de dinaintea lor, mai bine echipați cu abilități
tehnice, generația celor cu cheia la gât (latchkey children)
- în perioada vârsteni de mijloc: activi, fericiți/optimiști

30
- mult mai centrați pe sine
- balanță bună între muncă și viața privată
- tendințe antreprenoriale
Generația Y/Millenials
- 1981-1996
- copiii baby-boomers-ilor
- simț al comunității locale și globale (asemănător GI)
- dezbateri, unii cercetători (e.g. Lasch, 1991) spun că sunt narcisiști (sense of
entitlement)
- sindromul Peter Pan (Kiley, 1983) = amânarea obligaților de viață (căsătorie, copii,
serviciu, etc.)
- cei mai mulți se nasc când ratele de fertilitate scad
- formați în epoca informației, social-media, tehnologie digitală
- Prensky (2001): conceptul de ‘digital natives’
- ei vor forma cei mai mulți bătrâni, determinând îmbătrânirea populației
Generația Z
- născuți 1997-2012
- copii generației X, digital tech, dar nu digital literate (știu tehnologie, dar din cauza
simplificării și a numeroaselor explicații sunt mai puțin abili tehnologic – le e mai
greu, de pildă, să își instaleze un sistem de operare, sunt obișnuiți să găsească ușor
informația)
Generația Alpha
- născuți 2012 -2020, sec XXI
- copii ai Millenials
- generația consumatorilor, dar și a luptătorilor pentru dreptate
- generația alergicilor, a miopilor și a obezilor (din supra-utilizarea ecranelor)
Sandwich Generation
- o generație care nu se referă numai la o cohortă anume, ci la un grup de adulți de
vârstă mijlocie (Generația X și cea Y); se presupune că va fi un fenomen care va
afecta tot mai mult adulții
- caracteristici: are grijă, simultan, și de părinți bătrâni, și de copiii proprii, mai
stresați și mai predispuși la boli

31
 - EXERCIȚIU: Ce credeți, va crește numărul celor din generația Sandwich? Oare vor
renunța oamenii la a avea copii, inconștient poate, pentru a îngriji de bătrâni? Este
greu să ai grijă de bătrâni? Dar de copii? Care credeți că va fi trend-ul în îngrijirea
ambelor categorii?

5.7. Eterogenitatea de vârstă (aged heterogeneity)

• pe scurt: eterogenitatea oamenilor crește odată cu vârstă; rezultă că vârstnicii sunt mai
eterogeni, mai diverși, ca grup, decât alte grupuri (middle-age, tineri etc.)
• eterogenitatea vârstnicilor este un concept foarte important în gerontologia socială. El
arată faptul că vârstnicii nu pot fi trecuți niciodată sub aceeași umbrelă a vârstei pentru
că există numeroase discrepanțe între ei.
• de fapt, atât eterogenitatea este mai mare în cadrul categoriei seniorilor, în raport cu alte
categorii de vârstă, precum și inegalitatea socială. Doar că societatea contemporană ne
învață să fim mult mai atenți la similaritățile din cadrul unei categorii de vârstă decât la
deosebirile care diferențiază pe membrii ei (Dannefer & Sell, 1988; Baars, 2012; Phillipson,
2013; Pachana, 2017).
• argument contra stereotipizării/important pentru cercetare
• vine în contradicție cu una din ideile prevalente ale simțului comun, în acord cu care
diferențele dintre vârstnici sunt mici (pe ideea dispariției sexualității exprimate activ), vine
în contradicție cu generalizarea care se face in mass-media de tip bătrânii sunt a-
tehnologici, a fi bătrân înseamnă a vota cu PSD, a urî tinerii, a fi posac, a merge cu
autobuzul când e aglomerat etc.
• EXERCIȚIU: Cum credeți că se explică acest fenomen? Și de unde apare ideea că nu există
diversitate? Aștept cu mare curiozitate răspunsurile voastre pe adresa mea de email J.
Un singur hint aici: gândiți-vă comparativ la aceste grupuri de vârstă: -25 de ani, respectiv
65-90 de ani. Ați observat diferențe între vârstnici?
• EXERCIȚIU: Ați observat diferențe între vârstnici? Ce fel de diferențe? Cum vă face să vă
raportați la bătrânețe aceste diferențe? Puteți scrie eventual 2-3 fraze și să îmi trimiteți
observațiile voastre pe email-ul meu J.

32
• Citiți fragmentul de mai jos și meditați asupra lui. Atenție la relația dintre VÂRSTĂ și
CLASĂ. Ce contează cel mai mult, între cele 2, în modul în care se țes relațiile inter-
generaționale?

Cât de absurd din partea noastră să ni-i imaginăm pe cei de 40, 50,
60 sau 100 de ani ca pe o singură mulțime – nu mai puțin absurd ca a-i
considera astfel pe cei de la 0 la până la 40 de ani (…) Adevărul este că
există mult mai multe diferențe între persoanele dinăuntrul aceluiași
eșantion de vârstă decât între eșantioane de vârstă diferite: un londonez
caucazian sănătos de 72 de ani din clasa de mijloc are probabil mai multe
în comun cu un londonez caucazian sănătos de 32 de ani din clasa de
mijloc, decât cu ecuadoriană de 72 de ani, care trăiește în mediul rural,
suferă de inaniție, are opt copii și îngrijește de patru nepoți. Și nici unul
dintre ei s-ar putea să nu-și vadă vârsta ca pe cea mai definitorie
caracteristică (Karpf, 2012)

5.8. Îmbătrânirea demografică

• sinonime: population ageing, încărunțirea populației, silver tsunami
Câteva date:
• populația formată de vârstnici este la cel mai mare număr din istoria omenirii
• populația peste 60 de ani se dublează în ritm alert, are cea mai semnificativă creștere
dintre toate categoriile de vârstă, și mai mult decât în orice altă epocă. Populația de 65+
crește cu o rată de 2.6% în fiecare an, comparativ cu creșterea populației în întregul ei (cu
1,2%)
• din totalul de 65+ din populație, 65% se află în țările în curs de dezvoltare (cu o rată de 2
ori mai mare decât în țările dezvoltate)
• doar în China, unde fertilitatea e mică, în 2025 vor fi mai multe persoane peste 65+ decât
populația din toată Europa
• până în 2030, conform American Census, se așteaptă ca persoanele 65+ să se dubleze și
să atingă 70 de milioane în SUA

33
• între 1900 și 1994, numărul de persoane de 65+ a crescut altfel în SUA: de la 3 milioane –
la 33 milioane; cu un factor de 11
• în 1900, proporția de 65+ din întreaga populație era de 1%. În 2050 va fi de 20%, adică de
peste 2 miliarde în termeni numerici absoluți (dar, de pildă, în Europa, în 2018 era deja
19% speranța de viață la naștere)
• în 2019, 1/5 din UE (19 %) din populația UE = 65 de ani sau mai mult (Eurostat)
• ponderea persoanelor în vârstă de 80 de ani sau mai mult ar trebui să se dubleze până în
2100 și va ajunge la 14,6 % din întreaga populație
• cei de 60+ din totalul populație reprezentau: 22% (în 2009) – 34% (în 2050), în Europa
• acum, în termeni absoluți (nu procentual), cei mai mulți oameni peste 60+ sunt în: China
(160 milioane), India (89 milioane), US (56 milioane), Japonia (38 milioane), și Rusia (25
milioane) = acestea formează 45% din cei peste 60 de ani (Europa are doar 9% din ei)
• consecințele acestui fenomen sunt: demografice, sociale, culturale, politice și personale
o vă puteți da seama de ce? sau să vă gândiți la câteva exemple pentru fiecare?
Definiție:
• îmbătrânirea populației/demografică se referă la 2 lucruri:
1) o creștere în vârsta mediană a populației
2) o creștere în numărul și proporția de persoane vârstnice din întregul populației (de obicei
se ia în considerare 60+ sau 65+, și B, și F)
- prin convenție minim 8-10% din totalul populației unei țări trebuie să fie vârstnici ca să se
vorbească de o îmbătrânire a populației
Explicații:
o creșterea speranței de viață
+
o declinul fertilității/dorinței de a avea copii (dar aici contribuie și declinul mortalității
nou-născuților!)

Modelul tranziției demografice (valabil în primul rând pentru societățile occidentale) explică
cum s-a ajuns la acest fenomen: 1,2,3 se succedă în timp, istoric. Astfel:
1. mortalitate ridicată + fertilitate ridicată
2. mortalitate scăzută + fertilitate ridicată (mai ales că scade mortalitatea la nou-născuți)

34
3. mortalitate scăzută + fertilitate scăzută – aici se produce population ageing !

EXERCIȚIU: Cum credeți că ar trebui abordat, social, ca politici sociale, acest fenomen?
5.9. Îmbătrânire primară/îmbătrânire secundară
• Îmbătrânire primară:
o uzura organelor corpului ca rezultat al utilizării lor pe parcursul timpului
o schimbări generale și INEVITABILE
§ Ex: scade producția neurotransmițătorilor, organele nu mai funcționează
la maxim
o funcțiile cognitive se mențin în bună parte stabile
o gândirea inductivă atinge cele mai mari scoruri la 40-60 ani
o cele mai multe studii susțin că creativitatea nu este legată de vârstă
o apare lentoarea în gesturi și decizii, dar e relativă
• Îmbătrânire secundară:
o schimbările din organism care apar ca rezultat al unui proces de boală,
deteriorarea organismului datorită unor evenimente din viață precum loviturile la
cap și ca rezultat al stilului de viața (ca dieta și (ne-)practicarea unei activități
fizice), ex: Alzheimer, infarct
o schimbări EVITABILE prin PREVENȚIE; dar, atenție, aceste schimbări devin, oricum,
mai probabile pe măsură ce trece timpul pentru că bolile sunt mai numeroase o
dată ce organismul se uzează (cel puțin cele cardio-vasculare și alte tipuri, dar nu
toate)
• Priviți tabelul de mai jos și observați diferențele:
îmbătrânire primară îmbătrânirea secundară
declinul acuității vizuale pentru apropiere degenerescență maculară
scăderea densității / menopauză osteoporoză
creștere colesterol sindrom metabolic, hipertensiune,
infarct, boli coronariene
scădere estrogen/menopauză cancer
îmbătrânire creier (ușoară atrofie Alzheimer și alte demențe
cerebrală)

35
 o Sunt, e adevărat, și anumite zone gri, greu de decis de care tip de îmbătrânire țin,
de pildă (6-8% din cei peste 65 au demență, dar, pe de altă parte 25% din cei peste
80 au zone de interferență despre care e dificil de spus dacă sunt pur degenerative
sau Alzheimer; un alt exemplu: când se transformă degenerarea articulațiilor
(specifică vârstei) în artroză?)

De ce este importantă distincția între cele două tipuri de îmbătrânire?

• Pentru că altfel, dacă se crede că bătrânețea duce inevitabil la boală, ea va deveni o
profeție care se auto-îndeplinește. Oamenii nu se vor mai preocupa să se îngrijească,
prevenția nu va mai constitui o strategie. Confuzia dintre cele 2 ar fi și o capcană pentru
medici, care nu vor mai trata corespunzător pacienții vârstnici.
• Ați întâlnit astfel de situații de profeție ce se auto-îndeplinește?
• îmbătrânirea = biologie + circumstanțe de viață + alegeri individuale de viață (este și o
explicație pentru eterogenitatea de vârstă)
5.10. Stereotipizarea
Este compusă din:
(supra-)generalizare (formă cognitivă) – (normală, până la un punct; de ce?)
+
predispunere la discriminare (formă acțională) – (punerea în practică)
Tipuri de stereotipizare a vârstnicilor și bătrâneții: negativă și pozitivă

Stereotipizarea negativă
• generată de identificarea seniorilor cu:
o vulnerabilitățile, dizabilitățile, dependența lor (potențiale, nu sigure,
nu-i așa? J)
o și NU cu câștigurile aduse de vârstă (înțelepciune, experiență de viață
etc.)
• vulnerabilitatea și dependența sunt trăsături stigmatizate în Occidentul
contemporan, în mare măsură, până la urmă ca trăsături generale, indiferent de
categoriile sociale și de vârstă cărora li se aplică (marea excepție: copiii)

36
 o EXERCIȚIU: de meditat aici de ce acest lucru. Cum compensează copiii
vulnerabilitatea și dependența altfel nedorite de cultura
contemporană? Și, desigur, de ce credeți că aceste două trăsături sunt
stigmatizate astăzi?
• reflectă valorile și temerile societății privitor la vârstnici
Exemple de stereotipuri negative
• bătrânețea, vârstă a stagnării intelectuale și sociale
• bătrânețea și îmbătrânirea ca declin fizic și psihic (fragilitate, urâțire fizică etc.)
• incapacitate de a învăța ceva NOU (inclusiv demență și uitarea ca fapt firesc al
bătrâneții)
• seniorii sunt anti-tehnologici
• dependență financiară este inerentă bătrâneții și mulți seniori sunt dependenți
de copiii lor
• la bătrânețe se dezvoltă și o dependență socio-emoțională
• vârstnica devoratoare de bărbați tineri (denumită și cougar – puma)
o percepția asupra femeilor vârstnice, în general, nu este favorabilă
exprimării sexualității femeii adulte
o arată rezistența psihologică în fața imaginilor propuse de successful
ageing, poate mai ales cu privire la femei
• cotoroanța decrepită (crone – babă)
• artistul impotent și penibil (mai ales la starurile rock)
• bătrânul libidinos
• copilul inversat (mai ales în cazul bolnavilor de demență/Alzheimer în special)
o EXERCIȚIU: de meditat: asemănarea cu copilul e relativă, bătrânul e pe
un drum înfundat, nu mai promite omul de mâine, doar îl amintește, îl
conține, ca urmă. Copilul inversat înseamnă o lipsă de putere și ridică
problema răspunderii. Cine e responsabil de acest copil, cine decide
pentru el?
• stereotipuri colective: bătrânii ca bombă cu ceas (pentru demografie,
economie etc.)

37
 • bătrânii ca CEILALȚI (alteritate radicală) – prejudecată împotriva propriului
viitor

totuși:
• doar 3,7% din cei peste 65 de ani se află în centre de îngrijire (grija cade preponderent în
seama familiei și a vârstnicilor înșiși)
• nu toți bătrânii au nevoie de îngrijire și nu toți oamenii vulnerabili sunt bătrâni !!
• timpul mediu petrecut în centrele cu îngrijire medicală este de... 5 luni !!
• se neglijează contributivitatea socială a vârstnicilor (ex. cadouri și economii pt. copii și
nepoți, co-proprietate; job-uri part-time

Stereotipizarea pozitivă

• perpetuarea interpretării tradiționale a bătrâneții

+
• contaminarea cu modelul cultural al bătrâneții active sau de succes

• se reflectă mai puțin asupra seniorilor, cât asupra bătrâneții ca atare

(bătrânețea ca etapă potențial pozitivă
• reflectă, și ea, valorile și anxietățile societății
Stereotipuri pozitive
• bătrânețea înseamnă înțelepciune și experiența de viață
• bătrânețea înseamnă bunicul cel bun (conotarea excesiv pozitivă a bunicului
sau bunicii; bunicitatea ca trăsătură)
• îmbătrânirea frumoasă (ca activitate)
o pleacă de la ideea că există o cheie sau mai multe ale îmbătrânirii. De
obicei, acest stereotip este mai frecvent întâlnit la cei care susțin ideea
unei îmbătrâniri active (active ageing), care ilustrează, între altele,
supra-evaluarea lui A FACE (și înțelegerea lui în cheie neoliberală) în
detrimentul lui A FI.

38
 • imperativul călătoriilor la bătrânețe (apare inter-ageism-ul, pentru că doar unii
vârstnici își permit și alții nu, și există tendința celor dintâi de a-i judeca pe cei
din urmă)
o problema este că acesta e strict determinat de starea financiară a
subiectului. De altfel, există un dispreț al vârstnicilor care își permit
astfel de luxuri, față de cei care nu o fac, socotiți un fel de bătrâni de
școală veche, ramoliți, incapabili să-și poarte de grijă și să se bucure
de/aprecieze noul.
• sexualitatea este obligatorie (deși ar trebui să fie un drept, nicidecât o
obligație)
• tinerețea perpetuă (ușor de zis, greu de făcut)
• sinele fără vârstă (deprivarea de vârstă și de specific al vârstei)
Problema sinelui fără vârstă – ”age is just a number”
• se pune întrebarea cât putem trăi ca tineri, considerându-ne tineri?
• poate că NU ar trebui să vedem bătrânețea ideală ca pe absența bătrâneții (ce
ne arată, de fapt, toate vedetele de succes, acea Jennifer Lopez de care presa
spune că la 50 arată ca al 20, acea Tina Turner care la 80 arata ca la 40?), ci ca
pe o vârstă în sine, cu problemele și beneficiile ei. Dar fără raportare obsesiv-
apriorică la tinerețe
5.11. Ageism-ul
• = discriminarea pe criterii de vârstă; vom prefera termenul de ageism pentru că este mai
simplu (un cuvânt față de 5 J) și pentru că pare mai specific, mai racordat la tema noastră
• segregarea este considerată drept un trigger important pentru discriminare; vârstnicii
sunt segregați în noile structurări sociale, oamenii tineri petrec timp semnificativ cu cei
asemenea lor, tineri. Iar dintre cauze, se pot aminti: familia mononucleară (cu bunici mai
puțin prezenți decât altădată), munca în corporații ce se axează pe tineri (a se vedea, în
România, cazul corporațiilor IT) și, paradoxal poate, emanciparea vârstnicilor în relație cu
rolurile lor domestice (în străinătate, de pildă, rolul bunicilor este mult diminuat – ex.
Franța, UK, SUA etc.)
• Haideți să citim împreună acest fragment din Anne Karpf (2012/2014):

39
 Există o legătură directă între segregarea de vârstă și discriminarea
de vârstă: când nu ne întâlnim cu vârstnicii întâmplător, în mod regulat în
viața de zi cu zi, îi eliminăm și din ceea ce gerontologul Bill Bytheway a
numit ”hărțile noastre conceptuale”. Poate nu e de mirare că trei sferturi
din cele 84 de grupuri de pe Facebook, însumând un număr de 25.000 de
membri, care au folosit sinonime pentru bătrân, îmbătrânit, sau în vârstă,
examinate într-un stadiu recent al Yale School for Public Health, au
demonizat ”persoanele în vârstă”. Facebook interzice în mod expres
discursul urii îndreptat spre diverse categorii, dar vârstnicii nu fac parte din
aceste categorii. ”Toți cei de peste 69 de ani ar trebui să fie imediat
adunați în fața unui pluton de execuție”, e un exemplu tipic de comentariu
postat. Create de persoane cu vârste între 20 și 29 de ani, mai mult de o
treime din aceste grupuri sprijină excluderea bătrânilor din activități
publice precum cumpărăturile. (Karpf, 2012)

Ø Ce se ratează prin segregarea pe criterii e vârstă?

Ø Ce credeți că s-ar putea face pentru a remedia această segregare?
Ø Aveți prieteni mai în vârstă? Care e cel mai în vârstă prieten pe care îl aveți?

Nu uitați, ageism-ul vă privește direct. Nu ține doar de vârstnici, deși ei îl

experimentează cel mai frecvent:

Experimentăm ageism-ul ori de câte ori cineva presupune că

suntem prea bătrâni pentru ceva — un task, o relație, a tunsoare — în loc
să descopere cine suntem și de ce suntem capabili. Sau dacă cineva
presupune că suntem prea tineri: ageism-ul lovește în ambele părți, iar
oamenii tineri îl experimentează frecvent. Asta e întâmplă când oamenii
comentează despre leneșii Millenials… (Applewhite, 2016)

40
 5.12. S-ageism-ul
• discriminarea pe criterii de vârstă și gen
• studiile relevă că F sunt mult mai discriminate decât B la bătrânețe; există
expectanțe mai puternice referitor la cum trebuie să îmbătrânească, cum să
arate, cum să se poarte, ce li se cuvine și ce nu; ele sunt mai discriminate în
general, pe parcursul vieții, or, mergând cumulativ, nu prea are cum să fie altfel
(= F discriminate că sunt femei + că sunt în vârstă)
5.13. Gerontofobia
• spaima, fobia, anxietatea culturală în fața a tot ceea ce ține de bătrânețe
• principala componentă a gerontofobiei este culturală, dar se poate vorbi și de
o componentă personală (reflex sau internalizare a celei culturale; deseori la
vârstnicii înșiși)
• gerontofobia poate fi văzută ca forma cronicizată, metastatică a ageismului
• implică negarea bătrâneții ca fapt natural (nimeni nu mai moare de bătrânețe),
dar de fapt această negare nu reușește să suprime ideea că temerea cea mare
exact asta e, că din bătrânețe se moare (cel puțin ca succesiune de timpi, dacă
nu cauzal), că e ultima vârstă, ultimul set de transformări înainte de moarte,
vârsta despre care nu se vor mai forma amintiri
• deseori funcționează alături de thanatofobie (frica de moarte), este
suprascrisă peste aceasta (nu total însă), vom vedea și puțin mai încolo că
gerontofobia poate fi dată și de cultul contemporan al frumuseții și sexualității,
al comodificării femeii și tinereții (tinerețea ca bun de consum)
• printre cei mai proeminenți teoreticieni: sociologul american Jonathan H.
Bunzel (1971, 1972, 1973)

6. Relevanța gerontologiei sociale pentru Asistența Socială

Exercițiu: Cum vedeți relația Gerontologie Socială – Asistență Socială? Este o relație
obligatorie, opțională, necesară? Sau nu este nici o relație între cele două? Nu putem spune
că este efectiv o relație obligatorie, întrucât nu toată Asistența Socială se concentrează în jurul
vârstnicilor. Dar, da, absolut, Gerontologia Socială este necesară pentru Asistența Socială și
benefică chiar și pentru acele ramuri care nu au în vedere vârstnicii, căci, dacă ne gândim la

41
abordarea de tip cursul vieții proprie gerontologiei sociale moderne, realizăm că vârstele
omului sunt interconectate și că a discuta despre bătrânețe înseamnă a discuta despre viață.
Prin urmare, forțând puțin lucrurile am putea extrapola și să afirmăm o relație obligatorie
între cele două domenii.
Beneficiile de cunoaștere și de competențe pe care Gerontologia Socială le oferă
Asistenței Sociale sunt următoarele:
- oferă concepte operaționale relevante
- bază teoretică solidă
- racordare la teorii noi și idei emergente
- gândire critică aplicată pe probleme ale vârstnicilor (atenție, bunele
intenții nu sunt suficiente!)
- date empirice semnificative
- înțelegerea bătrâneții ca parte dintr-un proces ce durează toată viață (→
Gerontologia Socială e importantă pentru Asistența Socială în general)
Asistent social gerontolog(ic) / (gerontological social worker)
= o relativ nouă specializare/profesie
(nivel licență)
= trebuie să cunoască legislație, politici publice, programe sociale destinate
vârstnicilor
= evaluarea vârstei funcționale, a capacităților mentale, a calității vieții
= expertiză în managementul îngrijirii

III. Viziuni teoretice asupra bătrâneții și îmbătrânirii: bio-medicale,

transumaniste și sociologice

1. Teorii biologice ale îmbătrânirii

Există 2 mari tipuri de teorii: 1) teorii ale erorii, respectiv 2) teorii ale programării.

1.1. Teoriile erorii

= consideră că îmbătrânirea și moartea sunt rezultatul deteriorării cumulative,
provocate de factorii de mediu asupra corpului, în timp;
= aici avem, de fapt, 3 sub-teorii:

42
- 1. teoria uzurii (wear and tear theory of ageing)
- 2. teoria radicalilor liberi (free radical theory of ageing)
- 3. teoria leziunii somatice a ADN-ului (theory of somatic DNA damage)
1. TEORIA UZURII
- Identifică uzura organismului ca principal declanșator al îmbătrânirii la toate nivelele,
inclusiv celular și molecular
- expunerea organismului la radiații, toxine, ultraviolete poate dăuna atât celulelor, cât
și structurilor genetice
- în viziunea acestei teorii, corpul este asemănător cu o mașină care se uzează
- critici aduse acestei teorii: uzura este rezultatul îmbătrânirii, nu cauza acestuia proces;
teoria uzurii nu explică, practic, cauza
- pe de altă parte, procesul cumulativ însuși (incremental) al expunerii la factorii de
mediu ar putea fi cauza
- ce putem face? Nu e chiar totul pierdut, cum am putea crede, căci inclusiv cei care
susțin această teorie spun că ratele de uzură pot fi reduse prin practici de menținere
a unei bune sănătăți, iar stresorii externi pot fi îmblânziți, fără a putea fi complet
eliminați

2. TEORIA RADICALILOR LIBERI

- acumularea de radicali liberi (aceșia sunt molecule instabile de oxigen) în corp duce la
deteriorarea la nivel celular și în țesuturi, ceea ce produce îmbătrânirea
- radicalii liberi pot fi combătuți (parțial) de producția de anti-oxidanți naturali (anumite
enzime) sau de consumul de alimente bogate în anti-oxidanți (ex. vitamine și minerale,
fructe de pădure, curcumină, sfeclă etc.); e o întreagă retorică în cultura populară a
nutriției referitor la radicalii liberi; sigur ați observat-o în textele din presa românească
inclusiv, și de pe internet

3. TEORIA LEZIUNII SOMATICE A ADN-ULUI

- ADN-ul din celule noastre este copiat de fiecare dată când celulele se divid
- de-a lungul timpului, pot apărea ERORI în acest proces, pe care organismul le poate,
adeseori, corecta

43
 - mitocondriile sunt în special susceptibile la astfel de erori
- mitocondriile sunt uzinele energetice ale celulelor
- somatic înseamnă totalitatea celulelor din corp, mai puțin cele sexuale

Sursa: Nicolai et al, 2015, in Aging

1.2. Teoriile programării
= se concentrează asupra materialului genetic din cadrul celulelor sexuale sau a
materialului genetic programat, nu alterat de erori exogene sau endogene
îmbătrânirea = proces inerent, dincolo de o alterare, dincolo de rezultatul bolilor sau
a factorilor înconjurători (trebuie, este destinat biologic să se producă)
= argumentul celor ce susțin Teoriile programării ale îmbătrânirii: dacă îmbătrânirea
ar fi REZULTATUL mediului (vezi, mai sus, Teoriile erorii), ar exista o variație mult mai mare în
longevitate în cadrul aceleiași specii; or se știe că oamenii trăiesc în medie cam același număr
de ani (în absența unor evenimente violente, și, desigur, aproximând), la fel cum țestoasele
trăiesc sute de ani, semnificativ mai mult decât oamenii (asemănător, și între ele există
diferențe, ca la oameni, dar se plasează pe un alt nivel de durată decât oamenii)
- cele mai importante Teorii ale programării sunt:
1. teoriile endocrine ale îmbătrânirii
2. teoria sistemului imun/teoria imunologică
3. longevitatea programată

44
 1. TEORIILE ENDOCRINE ALE ÎMBĂTRÂNIRII
- producția scăzută de hormoni/neurotransmițători în viața înaintată (later life) duce la
îmbătrânire
- astfel, ridurile, menopauza, osteoporoza, pierderea masei musculare, dificultățile
legate de somn etc. sunt schimbări ale îmbătrânirii primare ce reflectă schimbările
sistemului endocrin (cu osteoporoza nu toți geriatrii sunt de acord că ar face parte din
îmbătrânirea primară, unii văzând-o ca îmbătrânire patologică – secundară)

2. TEORIA RADICALILOR LIBERI

- sistemul imunitar funcționează tot mai deficitar o dată cu înaintarea în vârstă
- de aici ⇒ crește incidența bolilor cronice, multe cu componentă inflamatorie (ex.: boli
cardiovasculare, cancer, Alzheimer), a bolilor infecțioase (acestea din urmă sunt în
mod special virulente la vârstnici, de aceea, de pildă, mulți vârstnici cu sistemul
imunitar slăbit cad victime pneumoniei)
- atenție, sistemul imunitar funcționează maximal în adolescență!
- urmăriți, în acest sens, și figura de mai jos:

(Ponnappan & Ponnappan, 2011)

45
 3. LONGEVITATEA PROGRAMATĂ
- îmbătrânirea rezultă dintr-un switch între pornirea și oprirea secvențiale a anumitor
gene, cu efect cumulativ, ducând la senescență și moarte
- Ex. scurtarea telomerilor pe măsură ce celulele conținând materialul genetic se divid
(când telomerul e prea scurt, celulele nu se mai divid și mor)
* telomer = capătul cromozomilor **senescență = îmbătrânire din pdv. biologic
- studiul telomerilor = atât în cadrul cercetărilor legate de îmbătrânire, cât și a celor
legate de cancer
- întrebarea cât timp se pot divide celulele a făcut furori în știința medicală, în special în
cea legată de îmbătrânire
- răspunsul este: celulele se pot divide un timp limitat
- limita Hayflick = este de câte ori o populație normală de celule umane somatice,
diferențiate, se va diviza înainte ca diviziunea celulară să se oprească (datorită scurtării
telomerilor)
- s-a dovedit că celulele tinere cultivate în laborator: se divid de 40-60 de ori; e adevărat,
celulele stem se divid mai mult, dar nu infinit
- Hayflick (1961) contrazice asumpțiile medicului A. Carrel, potrivit cărora celulele se
divid infinit, fiind, potențial, imortale (în cultura populară și acum mai puteți întâlni
această idee, falsă, a imortalității potențiale a celulelor)
- telomeraza este o enzimă care activează telomerii; în cancere ea se activează și
produce proliferări de celule maligne (tratamentele de cancer constă în inhibarea
telomerazei); iată cum același element poate să aibă, în funcție de contextul medical,
roluri diferite

1.3. Alte teorii

- restricția calorică (= consumarea unui număr redus de calorii, înfrânarea de la
mâncarea pe săturate)
o aplicată pe animale, restricția calorică a condus la peste 50% creștere în
longevitate, dar nu s-a replicat satisfăcător la oameni
o rămâne un subiect de cercetare empirică intensă
- epigenetica (= studiază modul în care celulele controlează activitatea genelor fără a
modifica secvența ADN-ului)

46
 o „Epi-” = în gr. mai sus, iar „epigenetic” se referă la factori dincolo de codul
genetic
o joncțiune dintre GENE + MEDIU (cum schimbă mediul variația genelor)
o gerontogene = sunt genele care cresc speranța de viață când suferă mutații
sau sunt supra-exprimate

2. Transumanismul
Citiți cele scrise mai jos de profesorul de genetică de la Universitatea Harvard, David
A. Sinclair și gândiți-vă în ce măsură ele contrastează (sau nu) cu tot ce am povestit noi până
acum despre îmbătrânire, acceptare a îmbătrânirii, firescul îmbătrânirii și bătrâneții.

ADN-ul nostru nu este destinul nostru (…)

Bătrânețea este o boală și, prin urmare, e tratabilă (David A.

Sinclair, Why we age and why we don’t have to, 2019)

Ce este transumanismul, pe scurt:

- o mișcare filosofică și culturală (cu interes aparte pentru soluțiile tehnologice de
ultimă oră) care crede în, propune, și militează pentru modificarea omului în vederea
ameliorării și augmentării lui ontologice, și în final a TRANSCENDERII lui (a depășirii lui)
= amânarea și chiar vindecarea îmbătrânirii
= amânarea și EUTANASIEREA morții
= atât criticii, cât și adepții lui l-au numit o ideologie demiurgică și un proiect prometeic
(erou grec ce fură zeilor focul; sugestia e de furt divin, de îmbogățire a omului cu ceea ce
numai transcendenței aparține)
= prin conceptele pe care le propune și prin soluțiile pe care le caută, transumanismul
luptă contra bătrâneții, îmbătrânirii și morții
= unde sunt transumaniștii: Silicon Valley, Google (centrul Calico, din 2013), Alcor Life
Extension Foundation (criogenizare în azot lichid) + mulți, mulți alții: fizicieni, medici,
informaticieni, filosofi etc.

47
 = există ramuri diferite de transumaniști: postumaniști, futurologi, cu sau fără credință
într-o formă de spiritualitate sau alta

Tehnologia
- instrumentul major prin care transumanismul se asumă ca ideologie demiurgică este
TEHNOLOGIA e văzută drept convergență a patru discipline (ce, până nu demult,
evoluau separat)

1. nanotehnologiile (manipularea materiei la nivel atomic)

+
2. biotehnologiile (modelarea a ceea ce e viu)
+
3. informatica
+
4. științele cognitive (studierea creierului uman)

Obiective transumaniste
- intervenții asupra ADN-ului pentru suprimare boli ereditare
- producerea de organe cu ajutorul imprimantelor 3D
- stimularea magnetică a creierului și conectarea la device-uri de inteligență artificială
- amplificare facultăților perceptive și a forței fizice
- uterul artificial (Henri Atlan – se va întâmpla în 2030; rămâne de văzut J) și
reproducerea programată (de-naturalizare completă)
- imortalitatea (prin amânarea morții sau prin tehno-înviere)
- vedeți mai jos critica lui Marc O’Connell, To be a machine, 2017, la adresa
transumaniștilor

Convingerea lor este că putem și ar trebui să eradicam îmbătrânirea

ca cauză a morții; că putem și trebuie să folosim tehnologia pentru a ne
augmenta corpul și mintea; că putem și trebuie să contopim cu mașinile,

48
 refăcându-ne, în cele din urmă, după imaginea propriilor noastre idealuri
superioare (Marc O’Connell, To be a machine, 2017, trad. n.)

Câțiva reprezentanți
Printre promotorii de forță ai transumanismului, foarte vizibil în cultura populară anti-
ageing, respectat de o parte importantă a comunității științifice și contestat de alții, dar greu
trecut cu vederea, invitat inclusiv la conferințe de gerontologie de mare anvergură
internațională, se numără Aubrey de Grey, specialist în bio-gerontologie. Citiți fragmentul de
mai jos și observați ideea de luptă împotriva îmbătrânirii (căci îmbătrânirea e similară unei
tragedii istorice) și speranța că biogerontologia poate rescrie modul în care este
experimentată, trăită bătrânețea

De zeci de ani, eu și colegii mei am investigat cu seriozitate

îmbătrânirea în același mod în care istoricii ar putea investiga Primul
Război Mondial: ca o tragedie istorică aproape iremediabil de complexă
despre care toată lumea putea teoretiza și argumenta, dar despre care nu
se putea face nimic fundamental. Poate inhibați de credința profund
înrădăcinată că îmbătrânirea este naturală și inevitabilă, biogerontologii s-
au deosebit de restul comunității biomedicale, lăsându-se uimiți de
complexitatea fenomenului pe care îl observau. (Aubrey de Grey)

Ray Kurzweil, om de știință și futurolog este un alt reprezentant notoriu. El afirmă că,
începând cu 2045, ne vom putea transfera memoria și conștiința pe niște microprocesoare,
ceea ce ar putea determina supraviețuirea minții noastre în urma morții biologice. Tot el
spune că Google va știi despre noi mai mult decât partenerul/ra. Un concept important pe
care îl propune este acela de singularitate tehnologică, prin aceasta înțelegând un punct
necunoscut în viitor (dar care se presupune că sigur va exista, chiar dacă nu știm când) ce va
produce o creștere accelerată și incontrolabilă a tehnologiei, în special a inteligenței
artificiale. A fost acuzat de individualism agresiv, căci ceea ce motivează războiul său cu
îmbătrânirea nu este o viziune generală și democrată asupra beneficiilor de a nu îmbătrâni, ci
interesul individual (al său, în particular, și a celor cu (mulți!) bani în general).

49
 Priviți mai jos câteva considerații ale lui Kurzweil care au ajuns citate celebre, intens
distribuite pe internet. Primul pare a condensa o esență transumanistă și ne putem preface
că îl credem sau, cel puțin, că îi dăm un oarecare credit. Dar al doilea? Al doilea reprezintă o
profeție ne-îndeplinită. Am trecut de anul 2010, dar și de 2020 și nu, computerele nu au încă
și sunt departe de a avea un creier uman. Se vede aici natura utopică a multora din credințele
transumaniste.

Privire nuanțată asupra trans-umanismului

Suntem deja puțin transumaniști?
Deși multe din cele propuse și presupuse de transumaniști pot părea imposibile sau
doar o mostră de gândire utopică, ar trebui totuși să medităm la faptul că s-ar putea să fim
deja măcar puțin transumaniști, în sensul că deja tehnologia a ajuns să joace un rol incredibil
de important în viața noastră, și să interfereze cu planul social, cultural, medical și etic. O
lecție implicită aici este că transumanismul trebuie privit critic, abținându-ne de a-l condamna
în totalitate dar și de la a-i da credit complet sau de a crede că soluțiile care pot veni pe filiera
lui sunt întotdeauna avantajoase pentru toată lumea. Așadar, gândiți-vă la următoarele:
- inima artificială CARMAT (inimă artificială implantantă bolnavilor cu insuficiență
cardiacă severă)

50
- ideea că omul vaccinat este deja un om augmentat, cum spune filosofoul francez,
parțial adept și el al transumanismului, dar un transumanism critic, Laurent Alexandre
- eradicarea handicapurilor copiilor pe baza unor secvențieri genetice (ex. Sindrom
Down este astăzi depistat la dublul și triplul test de sarcină datorită bio-tehnologiei
medicale și multe femei aleg să facă avort pe baza acestor teste ce indică o posibilitate
crescută de a avea copil cu Sindrom Down)
- programele de fertilizare in vitro: diagnosticul pre-implantator, industria ovulelor (pe
de o parte o mare șansă pentru cuplurile ce doresc copii, pe de altă parte exploatare
capitalistă a dorinței de a avea copii; toate aceste proceduri sunt extrem de
costisitoare și agresive pentru corpul femeii)
- operațiile cu nanoroboți (vezi robotul Da Vinci)
- diverse device-uri pentru înlocuirea membrelor (mână artificială, picior artificial)

Critici aduse transumanismului

Aveți mai jos sintetizate cele mai importante critici aduce transumanismului:
- accentul pe individ în dauna relației dintre indivizi și a grupului, a comunității
- potențează inegalitățile socio-economice
- îngrijorări referitoare la modul în care vor supraviețui împreună transumaniștii + non-
transumaniștii în contextul în care unii vor îmbătrâni mai puțin și alții mai mult, sau,
într-un ipotetic orizont de timp dorit de transumaniști, unii vor trăi sute de ani, iar
ceilalți doar zeci
- ameliorarea individuală/istă nu corespunde cu ameliorarea dezirabilă a umanității
- decăderea reproducerii sexuate (criticii transumaniștilor care insistă pe acest aspect
spun că există o relație clară între moarte și reproducerea sexuală, adică aceasta din
urmă e menită să compenseze pierderea ființelor prin moarte; or, dacă nimeni nu va
mai muri, cum ne vom mai înnoi ca specie, de ce am crea indivizi noi, sau, dacă îi
creăm, nu va fi suprapopulată planeta?)
- obsesia progresului cu orice preț
- moartea morții nu este benefică pentru cultură
- incită la practicare eugeniei negative și a celei pozitive
- supra-valorizarea tehnologiei și considerarea ei ca aprioric etică (mulți culpabilizează
masiv tehnologia pentru că devine un suport pentru transumanism, o armă acestuia,

51
 însă, rămâne să ne întrebăm dacă, într-adevăr, tehnologia e de vină sau modul în care
tehnologia este utilizată, până la urmă, tot de către oameni)
Iată și un fragment dintr-o carte despre transumanism tradusă și în românește,
fragment ce discută critic conceptul de cultură a inovației, a progresului, concept fundamental
pentru transumaniști:

Cultura inovației presupune, înainte de toate, hotărârea de a lăsa

pe seama pieței sarcina de a decide dacă un produs merită să
supraviețuiască sau să se dezvolte (…) emergența de tip neo-darwinist este
cea care servește drept principiu de bază în cadrul acestei economii, care
(…) se vrea o religie ultra-liberală sau libertariană, în așteptarea unei
Mega-Mașini, care va da inovațiilor posibilitatea de a-i îmbogăți pe
îndrăzneții lor creatori (Laurent Alexandre, Jean-Michel Besnier, Pot face
roboți dragoste? 12 întrebări despre transumanism, 2019)

3. Perspective teoretice sociale asupra bătrâneții și îmbătrânirii

Voi aduce în discuție câteva teorii sociale, cele mai importante, fără a intra în extrem
de multe amănunte, doar atât cât să vă deschidă puțin apetitul pentru partea teoretică a
gerontologiei sociale, să surprindem aplicabilitatea lor în analiza/interpretarea empirică a
realității vârstnicilor, dar și să observăm dinamismul și istoricitatea teoriilor pentru a le putea
privi fără timorare, relaxat, ca pe fenomene nu doar academice/ce țin de cogniția înaltă, ci, la
rândul lor, fenomene socio-culturale, failibile, tranzitorii, dar atât de necesare (adevărate
„vehicule explicative” – Achenbaum, 2016).

1. Teoria dezangajării (Disengagement Theory)

Elaine Cumming și Willam Earle Henry (1959; 1961) propun modelul dezangajării
sociale (= retragere, pasivitate, concentrare pe memorizare), în urma unui studiu empiric
longitudinal realizat în Kansas City, Missouri, constând în interviuri cu persoane peste 50 de
ani.

52
 Idei majore:
- energia ego-ului intră în declin cu vârsta, deci indivizii sunt tot mai centrați asupra
sinelui în detrimentul lumii sociale
- societatea nu trebuie să fie preocupată de inventarea unor roluri sociale noi
pentru vârstnici, căci e împotriva ordinii naturale
- proces de separare mutuală între individ și societate = văzut ca necesar, firesc și,
foarte important, dezirabil social (benefic și pentru societate, nu doar pentru
individ)

Când scopul și destinația finală este, orișicum, moartea, modelul

expansivității continue pare mai puțin adecvat și pare cumva a ignora
retragerea și îndepărtarea din conexiunea socială a interacțiunii implicate
in această apropiere a punctului final. (Henry & Cumming, 1959: 384)

Ecouri în timp: Daniel Callahan, 1987: Setting Limits: Medical Goals in a Aging Society
- tensionare la maxim a conflictului inter-generațional
- adresează problema îmbătrânirii populației și propune soluții:
1. la nivelul politicilor sociale
(încetarea urmării îmbunătățirii sănătății pentru vârstnici, căci există un cost social
ridicat)
2. la nivel individual
(vârstnicii ar trebui să se sacrifice pentru tinerele generații)
Dezavantaje și critici dominante
- risc de stigmatizare a vârstnicilor, de excluziune socială, chiar de moarte socială
- supra-generalizare (retragerea și dez-investirea libidoului social văzute ca generale
pentru toți vârstnicii)
- profeția ce se auto-îndeplinește (personal și social): dacă spui că așa trebuie să fie
bătrânețea, dacă o definești în astfel de termeni sumbri și prescrii, implicit,
comportamente și coduri culturale, este evident că asta se va obține în final:
conformism social

53
- astăzi, percepția teoretică și sociologică generală asupra teoriei dezangajării este
pronunțat negativă; cu toate acestea, surprinzător poate, există și avantaje ale
viziunii propuse de această teorie, după cum există și re-valorificări contemporane
Avantajele teoriei dezangajării
- teoria promovează, indirect, timpul pentru sine; cum spune Jerry Seinfeld în unul
din sketch-urile sale, bătrânețea e minunată pentru că nu mai ai nimic de dovedit
nimănui nimic

- ar fi de menționat aici și cazul mamei Simonei de Beauvoir, cea care a luptat cu

stereotipurile culturale ale bătrâneții, fiind o apărătoare a ideii de activitate la
bătrânețe și, corelativ, de bătrânețe ca vârstă activă; cu toate acestea, în romanul
său, Une morte très douce, precum și în memoriile sale, ea explică cum bătrânețea
și boala mamei sale au ajutat-o să își dea seama că unii oameni sunt împliniți dacă
se dez-angajează, ca mama sa, ci nu ca ea și că ambele forme de raportare la
bătrânețe sunt în regulă, atât timp cât nu sunt rezultatul unor constrângeri sociale

Recuperări ale teoriei dezangajării:

- gerotranscendența (Lars Tornstam, anii 90-2000): dezangajarea se realizează doar
aparent; în fapt, are loc o prioritizarea a relațiilor pentru că bătrânețea face
posibilă o meta-perspectivă a asupra vieții
- teoria selectivității socio-emoționale (Laura Carstensen, anii 90-2000): vârstnicii
sunt capabili să opereze (și de obicei fac asta) cu strategii de optimizare a relațiilor,
datorită sentimentului că mai au de trăit mai puțin decât au trăit deja (calitatea
primează asupra cantității relaționale); această teorie este folosită, de pildă,
pentru a explica de ce vârstnicii nu au extrem de mulți prieteni în social media și
de ce acest lucru nu trebuie înțeles ca fiind negativ
- gerontologia narativă a lui William Randall (1995; 2001/2016; 2014; 2015):
presupune o re-centrare a studiilor asupra bătrâneții în zona vieții ca poveste,
bătrânețea fiind văzută ca o etapă prin excelență narativă, îmbătrânirea biografică

54
 fiind considerată la fel de importantă și complexă precum îmbătrânirea fizică,
biologică. Memoria și reminiscența, căutarea sensului și înțelepciunea, dar și
spiritualitatea, sunt explorate de gerontologia narativă în cheie socio-umanistă,
lipsită de stridențe, fie ele romantice sau fataliste, și dinamitând multe dintre
stereotipiile prezente în cultura populară occidentală cu privire la acestea
2. Teoria activității (activity theory)
- inițiatorul ei este R. Havighurst
- teorie înrădăcinată în interacționismul simbolic: identitatea unei persoane
este definită parțial de interacțiunile cu ceilalți și parțial cu mediul
- bătrânii au aceleași nevoi psihologice și sociale ca cei de vârstă mijlocie
- retragerea din rolurirle sociale (serviciu, văduvie, etc.) presupune o
pierdere de identitate, o stimă de sine scăzută, izolare
Idei majore:
- activitatea reprezintă esența vieții (= împlinire personală, socială, life
satisfaction) pentru persoanele de toate vârstele
- ⇒ vârstnicii trebuie să rămână activi (mental, fizic și social)
- ⇒ mai multă activitate duce la mai multă satisfacție (raport direct
proporțional)
- ⇒ rolurile sociale pierdute trebuie înlocuite cu altele !!
Avantaje
- sunt evidente, nu-i așa ?☺
- dă naștere la narațiunea socială a îmbătrânirii active și influențează masiv
politicile de sănătate publică contemporane
Dezavantaje și limite
§ neglijarea unor factori care pot influența relația dintre activitate și life
satisfaction:
o personalitate, status socio-economic, lifestyle/factori culturali
o ex: sunt persoane care pot prefera să fie solitare, care nu au venituri
suficiente, care au impedimente culturale în a fi activi

55
 § cel mai important este că activitatea trebuie să aibă sens pentru individ (de
altfel, fetișizarea activității și neglijarea relației ei cu sensul pentru individ
reprezentă unele dintre criticile adresate acestei teorii)
§ ignorarea declinului și a dizabilităților fizice și cognitive
§ nu sunt suficiente studii empirice care să ateste legătura satisfacție—
activitate (surprinzător, nu-i așa ?!)
§ cercetătorii au observat că îmbătrânirea activă este articulată adesea de
un ageism de stat, în care cetățeanul ideal este cel care rămâne activ
(pentru că tânăr) și rămâne tânăr (pentru că activ), cât mai mult timp
posibil
3. Teoria îmbătrânirii de succes (successful ageing)
- printre primii teoreticieni: același Robert Havighurst (Successful Aging, 1961)
- iată cum definește el succesul la bătrânețe:
1. un mod de viață care este social dezirabil pentru grupul de vârstă (depinde de
consensul social)
2. menținerea activității din etapa vârstei de mijloc
3. un sentiment de satisfacție față de statusul și activitățile curente
4. un sentiment de fericire și de satisfacție față de propria viață
- încă poate mai importantă decât eforturile lui Havighurst de circumscriere a unei
teorii a îmbătrânirii de succes este considerația sa potrivit căreia gerontologia trebuie să
propună o teorie a îmbătrânirii de succes: „pentru a acorda o bună consiliere, este esențial ca
gerontologia să aibă o teorie a îmbătrânirii de succes” (1961: 8, trad. n.). Ceea ce înseamnă
că există și un sens a- sau non-teoretic al îmbătrânirii de succes, un sens care țin de o abordare
epistemologică și axiologică
- având o rădăcină istorică comună, îmbătrânirea de succes rămâne mai problematică
decât teoria activității, atât în privința conținutului ei (succesul este mai selectiv și mai
discriminant decât activitatea; e o mai mare moderație, ca asumpție și la nivel de receptare,
în teoria activității decât în cea a succesului), cât și în privința acceptării funcționării sale
teoretice (îmbătrânirea de succes e frecvent descrisă ca model – nu neapărat teoretic, iar
teoria activității, după cum spune și sintagma, ca teorie).
John Wallis Rowe și Robert L. Kahn (1987, 1997, 1998)
§ propun cel mai cunoscut model al îmbătrânirii de succes

56
 § diferența îmbătrânire uzuală/îmbătrânire de succes (a doua este posibilă,
dezirabilă, strategizabilă)
§ îmbătrânirea de succes e axată pe prevenție, control
§ iată definiția în acest fragment:

Definim îmbătrânirea de succes drept incluzând trei mari

componente: 1. probabilitate redusă de boală și dizabilitate datorată bolii,
2. capacitate funcțională cognitivă și fizică ridicată și 3. implicare activă în
viață. Toate aceste trei elemente sunt relative și relația dintre ele (...) este,
până la un punct, ierarhică (...) îmbătrânirea de succes este mai mult decât
absența boli, oricât ar fi aceasta de importantă, și mai mult decât
menținerea capacităților funcționale, oricât ar fi ele de importante.
Ambele sunt componente importante ale îmbătrânirii de succes, dar
combinația lor cu implicarea activă în viață este cea care reprezintă
conceptul de îmbătrânire de succes cel mai deplin. (Rowe & Kahn, 1997:
433)

Avantaje
§ empowerment, emancipare a vârstnicului
§ promovarea prevenției
§ scade riscul de ageism (cel puțin aparent)
§ dă naștere la narațiunea socială a îmbătrânirii de succes (parțial suprapusă
peste cea a îmbătrânirii active)
Critici dominante astăzi
§ prea ancorat în cultura americană a productivității
§ nu pune accent pe factorii sociali și culturali
§ ignoră legătura dintre succes și statusul financiar al vârstnicului
§ ignoră diferențele de personalitate, de stil de viață (ex. că dezangajarea poate
fi funcțională din punct de vedere social și personal pentru anumite persoane)
§ negarea patologică a îmbătrânirii (ageing denial) și, în subsidiar, a morții
§ crește riscul de ageism !!

57
 4. Teoria continuității (continuity theory)
clădită pe ideea: nu te-ai schimbat deloc...
§ personalitatea omului, formată în primele stadii ale vieții, continuă de-a lungul
vieții, fără schimbări majore (Terraciano & McCrae, 2001)
§ se consideră că se schimbă doar comportamentele, nu trăsăturile
fundamentale
§ sinele fără vârstă/the ageless self (Kaufmann)
Avantaje
- accentul pe construcția internă, subiectivă a vârstei
- potențial de empowerment
Dezavantaje/critici
- ignorarea chestiunilor sociale legate de îmbătrânire
- hiper-responsabilizarea individuală (contează cum te simți, deci tu ești de
vină dacă te simți bătrân)
- ignorarea chestiunilor socio-medicale și deci neglijarea prevenției

5. Teoria cursului vieții (life course perspective)

Conform acestei teorii, îmbătrânirea...:
1. se întâmplă de la naștere la moarte
(de aceea teoria nu are un focus exclusiv asupra vârstnicilor; o importanță mare
oferită relațiilor inter-generaționale)
2. implică procese sociale, psihologice și biologice
3. experiențele de îmbătrânire sunt modelate covârșitor de factori istorici (importanța
cohortelor) (Bengtson, 1996: 17)

Avantaje:
- surprinde faptul că vârsta/bătrânețea sunt construite social (bătrânii de 70 de ani
născuți în ’20 sunt diferiți de bătrânii de 70 de ani născuți în 50’)
- ⇒ bătrânețea nu este un proces biologic universal care funcționează la fel pentru
toți, în toate timpurile și locurile
Dezavantaje:

58
- tendința de a aloca un focus prea mare asupra evenimentelor/factorilor socio-
economici de la începutul vieții (copilărie, tinerețe)
- prea mare accent asupra structurii sociale în detrimentul individului (neglijarea
rolului de agency al acestuia)
6. Teoria schimbului în relație cu îmbătrânirea (exchange theory of ageing)
Idei principale:
- indivizii și grupurile interacționează în vederea maximizării recompenselor și
minimizării costurilor
- construită pe modelul schimbului economic, dar mai mult: social
- norma standard este cea a reciprocității
- dar există și norma (mai periferică) a binefacerii (de pildă, relațiile cu copiii, care
nu dau ceva în schimb); aceasta presupune o excepție funcțională a acestei teorii
(cazuri în care schimbul se anulează, ca logică de funcționare socială, căci
binefacerea în sine funcționează ca un câștig pentru binefăcător)
- ⇒ dacă se presupune că seniorii au ceva de oferit înseamnă, de fapt, mai multe
interacțiuni inter-generaționale (și deci evitarea excluziunii sau a morții sociale);
cum însă, astăzi, se presupune că vârstnicii nu au prea multe de oferit, s-ar explica
de ce bătrânii contează mai puțin în timpul nostru, de ce li se oferă mai puțin
- (James Dowd, 1975)
Avantaje:
- explică anumite schimbări inter-generaționale
- explică raporturi de putere
Dezavantaje
- neglijează impactul contextului în care se petrece schimbul; impactul
alternativelor în angajarea în schimb; valoarea recompenselor așteptate (nu doar
a celor reale)

4. Teoria activității și îmbătrânirea activă. Similarități și diferențe

1. DIFERENȚE
TEORIA ACTIVITĂȚII
= teorie

59
 = are un context istoric și teoretic (mai precis, opoziția angajare/dezangajare)
= nu există un imperativ anti-ageing, ci mai degrabă există o acceptare a îmbătrânirii,
o raportare la semnificațiile pozitive ale îmbătrânirii
ÎMBĂTRÂNIREA ACTIVĂ
= există 2 nivele ale îmbătrânirii active, un nivel pe care îl vom numi A, iar altul pe care
îl vom numi B
A.) = discurs al politicilor publice internaționale de sănătate (vezi mai multe mai jos)
B.) = ideologie în cultura populară; vizibilă în toată acele articole din mass-media și de
pe internet unde se vede clar imperativul anti-ageing (lupta cu orice preț împotriva
îmbătrânirii, a semnelor ei fizice, psihice și spirituale) și în toate acele teorii slabe, practic niște
substitute de terorii, niște false teorii (pop-theories) ale îmbătrânirii.
2. SIMILARITĂȚI
Ambele rup legătura considerată legitimă și de încurajat social într-o viziune
tradițională dintre bătrânețe și retragere socială. Ambele simt un oarecare disconfort în
relație cu îmbătrânirea și bătrânețea, dar există și aici o oarecare diferență, în sensul că teoria
activității simte un disconfort generat în mare parte de felul în care societatea tinde să
privească bătrânețea, iar disconfortul îmbătrânirii active provine de la o certă ne-asumare a
bătrâneții, de la percepția bătrâneții ca o vârstă ce necesită îngrijiri aparte, care trebuie
îmblânzită (prin activitate mai ales).
La ambele există echivalarea ACTIVITĂȚII (sociale) cu ACTIVITATEA FIZICĂ (cu
dinamismul). Și în Teoria Activității, dar mult mai mult în îmbătrânirea activă.

3. Îmbătrânirea activă
= a apărut pe teritoriul Europei în anii 1990
= valorificare a teoriei activității
= poate fi considerată cel mai remarcabil răspuns politic la provocările comportate de
fenomenul global, tot mai accelerat, de îmbătrânire a populației
= îmbătrânirea activă are o abordare mai holistică, de tip cursul vieții, în care un rol
important îl joacă, pe lângă perspectiva asupra individului inclusiv acțiunile organizaționale și
societale

60
 = mulți gerontologi consideră că idealurilor inițiale ale îmbătrânirii active centrate pe
bunăstarea vârstnicilor le-au luat locul, treptat, idealurile economice neoliberale ale
extensiunii maximale a perioadei de productivitate în muncă.
Momente importante în istoria îmbătrânii active
OMS (Organizația Mondială a Sănătății): accent asupra legăturii dintre activitate și
sănătate, în contextul în care îmbătrânirea populației devine o preocupare tot mai pregnantă
pentru societățile contemporane în general și occidentale în special
= definiții: în 2002, 2012
„procesul optimizării oportunităților cu privire la sănătate, participare și securitate, în
vederea creșterii calității vieții o dată cu îmbătrânirea” (WHO, 2012: 12)
= ”continua participare la treburile sociale, economice, culturale, spirituale și civice,
nu doar abilitatea de a fi fizic activ sau de a participa la forța de muncă”
= se subliniază necesitatea păstrării unor roluri active și se desfide paradigma
declinului și a pasivității
COMISIA EUROPEANĂ: declară anul 1993: Anul European al Vârstnicilor
- rezultat al studierii impactului politicilor naționale asupra îmbătrânirii
- interesul fiind mai ales asupra incluziunii muncitorilor vârstnici
NAȚIUNILE UNITE: declară 1999: Anul Oamenilor Vârstnici
= agendă dedicată îmbătrânirii active cu funcția de a fi utilă în provocările pe care
Europa le are datorită culturii precedente, a încurajării părăsirii rapide a pieței muncii ce duce
la cheltuieli crescute cu pensiile
”Towards a Europe for all Ages”, 1999
= document cu politici publice al Comisiei Europene
= socotit drept semnificativ în propagarea discursului îmbătrânirii active
= identifică rămânerea îndelungată în serviciu drept parte a îmbătrânirii active ce
trebuie încurajate pentru a face față noilor provocări socio-economice.
= totuși, pune în lumină o viziune utilitaristă asupra activității ce subordonează
vârstnicii intereselor economiei, persistând în proporții considerabile în toate programele și
agendele de politici publice ale Europei

61
 Critica lui Foster și Walker (2015)1 asupra Îmbătrânirii Active
= ei deplâng faptul că, deși parte din documentele UE au în vedere o plajă mai largă
de măsuri și de servicii pentru vârstnici ca să contribuie la îmbătrânirea activă, de la activități
legate de sănătate și prevenție la învățarea continuă, totuși, în linii mari, scopul major rămâne
extinderea perioadei de angajare pentru vârstnici, iar abordarea rămâne pregnant
productivistă
= soluțiile pe care ei le propun sunt următoarele:
1. activitatea trebuie să cuprindă acțiunile cu sens + leisure (timp liber)
2. cultivarea unor intervenții de prevenție care să aibă în vedere lifestyle-ul, dieta de
tip Parcursul Vieții (nu doar la bătrânețe)
3. includerea în misiunea îmbătrânirii active și a bătrânilor care nu sunt neapărat în
categoria bătrânilor tineri și care sunt dependenți și prezintă diverse forme de
fragilitate
4. încurajarea solidarității inter-generaționale
5. includerea drepturilor în conexiune cu obligațiile (ex.: dreptul la protecție socială
și învățare continuă ar trebui să reclame obligația de a profita de oportunitățile de
training)
6. îmbogățirea strategiilor de îmbătrânire activă cu acțiuni politice de jos în sus
7. respectarea diversității naționale și culturale

4. Un exemplu de apariție a conceptului de îmbătrânire activă în cultura populară

Citiți, vă rog, aceste fragmente din cartea lui Suzanne Somers2, din 2012, tradusă la
noi în 2015, pentru a vedea cât non-sens se ascunde în cum este prezentată îmbătrânirea, și
pentru a sesiza cum a îmbătrâni activ este, pentru cultura populară, adeseori nimic mai mult
decât a lupta cu bătrânețea, a o invalida ca vârstă cu specific propriu, a o face să emuleze
tinerețea.

1
Foster, Liam & Alan Walker (2015). ‘Active and Successful Aging: A European Policy Perspective’. The
Gerontologist, Vol. 55, No. 1: 83–90.
2
Somers, Suzanne (2012/2015). Revelații despre îmbătrânire. Dezvăluiri medicale surprinzătoare, ce
redefinesc vârsta. Traducere din limba engleză de Arabela Saavedra Duque. București: Curtea Veche.

62
 Natura e perfectă! Sună logic: dacă suntem bătrâni și nu ne mai
interesează să învățăm lucruri noi, devenim inutili societății. Așa că natura
și-a creat un plan prin care se descotorosește de cei deveniți de prisos.

eu decid cum îmbătrânesc

mi-am planificat deja ultima etapa a vieții. La adânci bătrâneți –

pentru că o să trăiesc foarte mult – voi fi sănătoasă, voi avea gândirea
limpede și mintea intactă, voi fi fericită (Somers, 2012/2015)

= în primul fragment observați această inconsistență logică: autoarea spune că natura

e perfectă. Dar, bătrânețea este parte a naturii, e, evident, naturală. Ar rezulta că bătrânețea
este perfectă, urmând această logică. Astfel, se produce un paradox: de ce să scapi de
bătrânețe dacă ea e perfectă? De ce am scăpa noi de ea, sau de ce ar scăpa natura însăși de
cei bătrâni?
= al doilea și al treilea fragment prezintă, ambele, îmbătrânirea ca planificare
personală și decizie pur individuală (în spirit neoliberal) și sunt ambele puerile. Până la un
punct da, avem un cuvânt de spus asupra modului în care îmbătrânim. E bine să prevenim, e
bine să avem în vedere ceea ce ține de noi, de controlul nostru. Dar de aici și până la a spune
că decizia ne aparține în întregime e cale lungă, iar un ton precum cel utilizat de Somers
denotă superbie și limită de gândire deopotrivă. O serie de boli nu depind de noi, ci de factorii
genetici. Apoi, societatea dictează și ea, vrem-nu-vrem, cum îmbătrânim, și în sens de
determinare a felului îmbătrânirii și bătrâneții noastre (prin condiții de viață, pensie, etc.), și,
de asemenea, și în sensul că privirea sa asupra bătrâneții noastre ne poate face să ne trăim
bătrânețea într-un fel sau altul.
În cultura populară de tip anti-ageing ce se altoiește pe gândirea culturală de tip
îmbătrânire activă, îmbătrânirea ideală apare frecvent, cum se vede și la Somers, ca un proces
producând o vârstă ce se auto-devoră constant (pe măsură ce îmbătrânim
negăm/estompăm/îndepărtăm bătrânețea). Disconfortul provocat de îmbătrânire e, într-
adevăr, major, mult amplificat față de disconfortul resimțit prin prisma teoriei activității.

63
 IV. Aspecte medicale ale bătrâneții și îmbătrânirii și relevanța lor
socială
1. Bătrânețea și îmbătrânirea din unghiul sociologiei medicale
1. Introducere. Tot ce e medical e (deja) social
- “medicina este o știință socială în chiar oasele și măduva sa” (Kotke, 2012)
- ⇒ că sănătatea și boala sunt inerent teme SOCIALE. Ce înseamnă, mai exact, acest
lucru:
1. că sunt abordabile social, pretabile pentru științele sociale
2. că sunt construite social (variază în Timp și Spațiu, ca semnificație socială și abordare
medicală)
2. Sociologia medicală
Sociologia medicală studiază următoarele:
- factorii culturali și relațiile sociale în legătură cu boala
- principiile sociale în organizarea medicală
- relația medic-pacient
- managementul îngrijirii pacientului
- organizarea spitalului
- prevenție, tratament medical și practici culturale
- analiza medicalizării
Sociologia medicală are o poziție critică față de medicină. Nu în sensul că nu îi respectă
meritele, dar contestă medicinii statutul său clamat de știință absolută. Astfel, explorează
construirea socială a BOLII/SĂNĂTĂȚII, imaginarul social atât al bolii, cât și, corelativ, al
sănătății. De asemenea, ea explorează determinările (ce din lumea socială determină boala
sau starea de sănătate), precum și consecințele sociale ale BOLII/SĂNĂTĂȚII (ce consecințe
sociale au bolile și sănătatea în general, sau anumite boli în particular). Iată câteva exemple
de boli intens sociale, care au creat narațiuni sociale pregnante, ce au influențat masiv
concepția oamenilor asupra lumii pornind de la bolile respective: cancerul, SIDA, tuberculoza,
demența (aceasta din urmă astăzi, mai ales). De pildă, Susan Sontag (1978/1995) a arătat cum
bolnavii de cancer, erau, la început, socotiți responsabili pentru boala lor (faci cancer ca
urmare a neputinței de a lupta cu viața, a caracterului ascuns, și nu te vindeci dintr-o
insuficientă dorință de a trăi, etc.), individul fiind hiper-responsabilizat pentru starea sa de

64
(ne-)sănătate. În societățile contemporană narațiunea asupra cancerului s-a modificat astăzi
în sensul că există o coloratură mai degrabă pozitivă a cancerului în imaginarul social, pentru
că se luptă cu cancerul, e o postură de potențial erou în care cel bolnav se regăsește la nivel
simbolic. Stigmatizării bolnavilor de cancer i-a luat locul stigmatizarea bolnavilor de demență.

3. Sociologia medicală și bătrânețea

Gerontologii remarcă că, în ciuda aplicabilității extrem de importante pe care
sociologia medicală ar putea să o aibă asupra înțelegeri bătrâneții, totuși, sociologia medicală
tinde să ignore bătrânețea și bolile sale. În cartea lor, Higgs & Jones (2009) militează pentru o
”nouă” sociologie medicală a vârstei înaintate, pentru o abordare care să presupună
flexibilitate și gândire dialogică atât pentru sociologia medicală, cât și pentru sociologia
medicală. Pentru că, spun ei, și sociologia medicală și gerontologia socială au comis păcatele
extremelor: prima dintre ele a presupus că bătrânețea înseamnă doar lipsă și declin, astfel că
nu merită să fie studiată, iar gerontologia socială din ultimii ani s-a concentrat prea mult
asupra avântului transcendent de tip îmbătrânire de succes (ignorând diversitatea bolilor la
bătrânețe și faptul că boala poate coexista cu sănătatea și că nu exclude, în sine, o îmbătrânire
de succes).
Abordarea problemelor medicale ale vârstnicilor ar trebui să se facă din perspectiva
combinată a sociologiei medicale (în linia descrisă de Higgs și Jones) și a gerontologiei sociale.
Bolile bătrâneții
Sintagma de bolile bătrâneții poate produce confuzii. Vă puteți gândi de ce anume?
Păi, pentru că, nu există boli ce sunt extrem de frecvente la bătrânețe (infarct, accident
vascular cerebral etc.) care să nu afecteze și pe cei mai tineri și uneori pe cei foarte tineri.
Bolile bătrâneții nu derivă automat din condiția îmbătrânirii – gândiți-vă la distincția
îmbătrânire primară/îmbătrânire secundară – nu sunt o fatalitate a bătrâneții, o condamnare.
DECLINUL fizic este mai mult legat de BOALĂ decât de ÎMBĂTRÂNIRE ca atare. E un lucru pe
care nu trebuie să îl uităm niciodată, ca să nu riscăm să punem semnul egal între bătrânețe și
boală.
Apropo de boala la bătrânețe, merită reținut că:
- 64% din seniorii de 65+ nu raportează nici o limitare în desfășurarea activităților
importante de zi cu zi
- îmbătrânirea sănătoasă COABITEAZĂ cu: bolile cronice și dizabilitatea

65
 - obsesia pentru sănătate (în relație cu bătrânețea, dar și în general, la nivel de
imaginar și discurs social) nu este sănătoasă!
Explorarea bătrâneții din perspectiva sociologiei medicale face vizibil caracterul de
CONSTRUCT CULTURAL a ceea ce numim SĂNĂTATE, prilej de a regândi, de a deconstrui
relația SĂNĂTATE-BOALĂ (nu mereu antitetică). Spunem că mulți vârstnici sunt SĂNĂTOȘI în
pofida diverselor boli. Numai vârstnicii, oare?

4. Ageism-ul medical
(= a trata diferit oamenii pe baza vârstei lor). Dar a trata pacienții pe baza vârstei lor
înseamnă că poți pierde din vedere situații tratabile. E un lucru pe care medicul Mark Lachs îl
pune în evidență în cartea sa din 2010, Treat me, not my age! El spune că problemele medicale
ale vârstnicilor sunt:
- frecvent greșit diagnosticate
- frecvent nedetectate
- frecvent are loc o amânare de tratament în relație cu ele
Explicații posibile pentru ageism-ul medical
1. suprapunerea îmbătrânire — boală în imaginarul doctorilor și al vârstnicilor
(declinul, nu recuperarea! – cred ambele categorii, și stoicismul la cei foarte
vârstnici: rezist cu boala, nu merg la medic)
2. penuria de geriatrii (geriatria are alt mod de a vedea vindecarea, bolile cronice,
frecvente la bătrânețe, de pildă, nu se vindecă niciodată; dezinteresul politic:
nu se investește în această ramură a medicinii; percepția socială a geriatriei ca
profesie depresivă, deși, conform multor studii, geriatrii sunt cei mai puțin
depresivi doctori)
- corelată cu devalorizarea contemporană a SENIORILOR, bătrâneții și
îmbătrânirii
3. penuria de asistenți sociali în gerontologie (în SUA: sunt sub 3%)
Manifestări ale ageism-ului medical
• problemele de echilibru, incontinență, constipație, memorie = tind să fie privite de doctori
și asistente ca urmări inevitabile ale bătrâneții

66
• e mai puțin probabil ca pacienții geriatri să primească tratament împotriva durerii decât
cei tineri
• doctorii comunică mai bine cu pacienții tineri și sunt mai deschiși către problemele lor
decât față de cele ale seniorilor, chiar dacă au probleme mai simple decât seniorii
• bolile mentale la vârstnici sunt sub-diagnosticate sau greșit identificate ca demență (ex.:
cazul depresiei la vârstnici, ades confundată cu demența)
• (+ ageism farmaceutic) nu se ia în calcul modul specific în care corpul îmbătrânit absoarbe
substanțele medicale
• (+ ageism farmaceutic) adeseori se produce supra-medicare și seniorii pot suferi intoxicații
grave sau chiar deceda
• (+ ageism farmaceutic) pacientul prototip pentru teste = pacientul tânăr
• (+ ageism farmaceutic) în SUA, s-a impus, din 1993, includerea femeilor și a minorităților
etnice în trail-urile clinice, dar nu și a vârstnicilor

Laura Carstensen, profesor de psihologie la Stanford University, SUA, fondator ale

Stanford Center on Longevity (https://www.longevity-project.com/)
- Laura Carstensen este cea care a propus teoria selectivității socio-emoționale (vezi
la capitolul dedicat teoriilor sociale ale bătrâneții și îmbătrânirii)
- are un accident de mașină la 21 de ani
- stă internată la ortopedie timp de aprox. un an
- vede diferențele în cum sunt tratați vârstnicii și cei tineri
- spune că ceea ce la un moment dat a fost considerat ireversibil și biologic acum nu
mai e și că acest lucru are de-a face cu modul în care oamenii își percep viitorul
(prin urmare, dacă vedem în bătrânețe o vârstă cu un viitor – de ce nu, gândiți-vă
la cei de 65 de ani, față de cei de 95 – încă putem face lucruri pentru vârstnici, ca
societate, putem să privim altfel medicina geriatrică)

Ageism-ul medical poate să aibă și o altă înfățișare decât cea discutată preponderent
până acum. Câteodată a face prea mult pentru vârstnici, din punct de vedere medical, poate
și fi la fel de rău cu a face prea puțin. Este ceea ce Aronson discută în cartea sa, din care redau
un fragment mai jos. Ideea este că ceea ce funcționează pentru cei de vârstă mijlocie nu

67
funcționează și pentru vârstnici și că, uneori, imperativul terapeutic (a trata orice boală
medical, cu orice preț, cu orice efect secundar, inclusiv pe plan psihic) denotă o gândire
idealizată ce nu are nimic de-a face cu realitatea. Spre exemplu, chiomioterapia poate fi
extrem de agresivă pentru multe cancere la vârste înaintate, chiar mai agresivă decât boala
însăși, și cu șanse extrem de mici de reușită. Aronson povestește cum bolnavii pe care îi avea
în grijă îi cereau să îi lase să moară, să nu îi mai țină conectați, forțat la aparate și
medicamente, captivi într-un corp epuizat, care nu mai poate trăi, dar care nu e nici lăsat să
moară. Evident, fiecare caz trebuie judecat în parte și renunțat la soluții apriorice.

Tratamentul acelorași boli agresive are riscuri și beneficii foarte

diferite pentru un copil, un adult și un vârstnic (….) toți vârstnicii merită să
fie lăsați să trăiască o viață plină, iar cei care sunt pe moarte merită să fie
lăsați să moară (Louise Aronson, Elderhood, 2019, p. 387)

5. Categorii de boli relevante pentru o sociologie medicală a bătrâneții

Acestea sunt:
- bolile cardio-vasculare
- bolile neuro-degenerative
- bolile mentale
- bolile oncologice
- bolile cronice
1. Bolile cardio-vasculare
- exemple semnificative: infarctul, cardiomiopatia ischemică, boala coronariană,
insuficiența cardiacă, boala vasculară periferică, accidentul vascular cerebral,
hipertensiunea arterială
- caracteristici:
o episoade acute + tendință de cronicizare
o dependente de lifestyle-ul individului nu doar la bătrânețe, ci pe parcursul întregii
vieți (dietă, mișcare, stres, fumat); de fapt, deseori la bătrânețe se plătește tributul
pentru o viață neatentă la sănătate

68
 o hipercolesterolomia și sindromul metabolic (determinanți importanți)
o e foarte important că au un grad mare de preventabilitate
- arterioscleroză și ateroscleroză (terminologie importantă în limba română) =
elemente favorizante sau declanșatori
o arterioscleroza = îngustarea și rigidizarea vaselor de sânge (a arterelor, care
transportă nutrienții și sângele de la inimă la organele corpului)
o ateroscleroza = acumularea de grăsimi, colesterol în interiorul si pe pereții arteriali
(placa de aterom), care poate obstrucționa fluxul sanguin (placa se poate rupe și
poate produce trombi)
- elemente favorizante: e greu de decis dacă ceea ce numim elemente favorizante sunt
declanșatori pentru bolile cardio-vasculare, sau consecințe ale acestora, cel mai
adesea, ambele
2. Bolile neuro-degenerative
- exemple semnificative: demența vasculară, demența fronto-temporală, demența
mixtă, demența cu corpi Lewy, Alzheimer, Parkinson, scleroza multiplă, scleroza
amiotrofică laterală
- AVC (accidentul vascular cerebral) = socotit boală neurodegenerativă de ordin secund
(se comportă, după instalare, ca o boală neurodegenerativă, dar, primar, ține de bolile
cardio-vasculare)
- mecanism:
o moartea neuronală progresivă în Sistemul Nervos Central
o disfuncții neurologice
o bătrânețea = factor de risc + agravare simptome
o consecințe: dizabilități cognitive și/sau fizice
- factori de risc prin:
o agregarea proteinelor
o demielinizare
o carența de substanța nutritive (B12, folat și alte vitamine de tip B = a se vedea că
lipsa acestora poate simula demența; uneori administrarea dozelor necesare
pentru a ajunge la nivelul normal de vitamine poate elimina simptomele de
demență)
o ischemia sau trauma directă (lovitură, căzătură)

69
 o deteriorare sistem imunitar
o duce la ⇩
o neuroinflamație
o apare ATROFIA CEREBRALĂ (până la un punct, atrofia cerebrală e un proces
normal, se întâmplă începând cu 40+)
- prevenția este ea posibilă?
o da, chiar dacă poate parea mai dificil de realizat
o prin: exercițiu fizic (pentru circulație, creier, diminuare stres); dietă; teste genetice
(ca să impulsioneze decizii sănătoase de viață și management de risc); menținerea
greutății normale stabile; activitate intelectuală (crește rezerva cognitivă);
suplimente alimentare, antioxidanți
- atenție!: impactul bolilor neurodegenerative este substanțial la nivel personal, inter-
personal, social
- terminologie demență:
1. demență = declin cognitiv global; pierderea mai multor abilități cognitive
(memorie, citit, scris, vorbit, raționat, calculat, planificat)

2. demență vasculară = cauza principală este diminuarea fluxului de sânge către

creier; ++ accidente vasculare mici
3. demență fronto-temporală = nu atât de comună; schimbări de comportament, +
violență, dificultăți de memorie, vorbire
4. demență cu corpi Lewy = 1/5 în raport cu AD; halucinații vizuale, somnolență,
hiperactivitate membre în REM
5. Boala Alzheimer (Alzheimer’s Disease/AD) - 60-80% din demențe)
= plăci amiloid, ghemuri neurofibrilare (efecte, dar nu sigur și cauze)
= reducerea conexiunilor neuronale, moartea neuronilor
= diagnosticată de regulă pe baza simptomatologiei
= plăcile se văd doar post-mortem, mai rar sunt puse în evidență prin imagistică PET
(tomografie cu emisie de pozitroni)
= primele semne: probleme de vedere, limbaj, orientare în Spațiu
= schimbări de comportament și personalitate, confuzie, probleme de memorie,
dificultăți de judecată, de limbaj

70
 = în final se pierde capacitatea de spălare/igienă, îmbrăcare, mâncare, mers, respirație
= inevitabil fatală; durata de viață 2-7 ani de la diagnostic (extreme: 1-25)
3. Bolile mentale
- exemple semnificative: depresia, anxietatea, schizofrenia
- = au componentă socială importantă
- = au și o componentă neurologică
- 15% din cei de 60+ (deci nu într-atât de mult cum se vehiculează uneori; seniorii sunt
mai puțin predispuși la depresie ca tinerii)
- depresia la seniori
o subdiagnosticată
o insuficient tratată
o legată de singurătate, de reducerea mobilități, de deteriorări organici, de
diminuarea calității vieții, de văduvie
4. Bolile oncologice
- boli semnificative: cancer de colon (50+), cancer de sân (65-70+), cancer de prostată,
cancer de plămâni (50% la 70+), cancer de vezică
- mecanism:
o riscul de cancer crește pe măsură ce îmbătrânim
o peste 50% din cancere sunt la 65+
o = vezi teoriile medicale
- cancerul la vârstă înaintată
o parțial prevenibil sau tratabil
o ex.: mamografii, colonoscopii, CT plămâni, etc.
o analizele de rutină + evaluare pentru factori de risc
- citiți și: https://www.telegraph.co.uk/news/2016/05/20/grandfather-aged-99-becomes-
worlds-oldest-person-to-beat-cancer/; cancerul poate fi, într-adevăr, învins, și la vârstă
extrem înaintată
- totuși, lupta cu cancerul la vârstă înaintată este problematică
- Atul Gawande (2014) povestește (vezi asemănarea cu Aronson) cum chimioterapia e
adeseori mai dăunătoare decât a lăsa cancerul să se extindă, în special în cazul vârstnicilor,
și ajunge să deterioreze calitatea vieții finale
5. Bolile cronice

71
- bolile cronice le cumulează pe toate celelalte 4 categorii, în sensul că toate cele 4 categorii
pot să aibă boli cu manifestări de cronicitate
- cele mai cunoscute boli cronice la vârstnici sunt:
o artrita (nume generic, sub această cupolă sunt peste 100 de boli autoimune);
o osteoporoza
o diabetul de tip II
o incontinența urinară
o insomnie cronică
o BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică)
Prevenția și tratamentul acestor 5 categorii de boli
- unele sunt mai prevenibile ca altele (ex. diabetul, hipertensiunea arterială)
- dar depinde foarte mult de o țesătură complicată de factori diverși (ex. bagaj genetic,
context social, alte boli etc.)
- atenție la hiper-responsabiliare
o nu judecați aprioric
o nu condamnați niciodată
o ex.: cazuri de hipertensiune malignă; hipercolesterolemie familială, etc.
o aveți în vedere ecuația formată din: PREVENIRE, AMELIORARE și GRIJĂ

2. Politici socio-medicale ale prevenției. Evoluții istorice și tendințe

contemporane
1. Niveluri ale culturii prevenției
- programele europene de îmbătrânire activă
- politici naționale (diferențe între state!)
- discursuri ale culturii populare (îmbătrânire de succes, emfaza pe wellness) - rol de
conștientizare
- în linii mari, generalizând și abordând lucrurile dintr-o perspectivă istorică largă, a existat
o evoluție în timp de la 1) perceperea bătrâneții ca fiind naturală, a îmbătrânirii ca declin
inevitabil, caz în care acceptarea bolilor bătrâneții era mult mai puternică decât orice fel
de prevenție, la 2) o viziune asupra bătrâneții ca fiind mai mult socială și mai puțin

72
 naturală, caz în care îmbătrânirea apare ca un declin negociabil, iar prevenția începe să
surclaseze ca importanță acceptarea bolilor la bătrânețe

2. Critici culturale ale prevenției

1. Critici care consideră că există prea puțină prevenție în relație cu bătrânețea și bolile
asocitate ei
= prea-puțina prevenție se asociază, spun aceste critici, cu hiper-naturalizarea
bătrâneții; adică nu prevenim pentru că tot ce se întâmplă la bătrânețe, boală, declin, este
firesc, normal, natural
Câteva considerații:
- parțial este datorată și ageism-ului medical (vezi Lachs)
- parțial datorată și ageism-ului de stat (nu se implementează politici sociale de
prevenție - awareness, screening)
- parțial datorată și persistenței viziunii tradiționaliste hiper-naturalizante a bătrâneții
în mentalitarul vârstnicilor înșiși
- parțial datorată și constrângerilor financiare (statale și personale): e simplu să
proclami prevenția, ignorând aspectul financiar al acesteia, la nivel de stat și de individ
- mai proeminentă în state tradiționaliste în privința bătrâneții și emergentă în state
unde are loc procesul de de-medicalizare (vedem mai încolo )
- tinde să se coreleze direct proporțional cu nivelul economic al vârstnicilor (în sensul
că ++ nivel, ++ prevenție și invers)
2. Critici care se centrează pe ideea că există prea multă prevenție în relație cu
îmbătrânirea și bolile asociate
= prea multa prevenție se asociază, spun aceste critici, cu hiper-medicalizarea
bătrâneții (medicalizăm maximal totul, nu credem în natură prea mult), dar nu e totuna,
pentru că prevenția nu se face numai prin medicalizare, ci și prin active lifestyle, ce presupune
dietă, mișcare și, uneori e total opusă medicalizării
= citiți fragmentul de mai jos; Applewhite povestește de un prieten care, îmbătrânind,
a continuat să aibă aceleași așteptări de la corpul său, până când, deși a avut același stil corect
de viață ca activitate sportivă și dietă, la un moment dat nu a mai putut înota la fel de mult ca

73
înainte. Semn că bătrânețea nu ține doar de auto-control, și că nu se poate tergiversa la
nesfârșit

Ca și cum dacă vei face destule flotări și dacă vei mânca suficiente
fibre ai putea să amâni bătrânețea în mod indefinit. Devine, practic, un
mod de a nu te confrunta cu ea (…) Nu mă înțelegeți greșit; sănătatea
contează enorm în cum îmbătrânim și putem facem multe ca să ne
menținem sănătatea (…) Dar un stil de viață activ e doar o măsură a
îmbătrânirii, și e relativă (Applewhite, 2016)

= este ceea ce se numește excesul de prevenție de tip active ageing/active lifestyle și care,
spune Applewhite, și nu numai, ar putea fi problematic pentru că încetinește reformele în
sănătate și ascunde problemele medicale ale bătrâneții și pentru că nu permite oamenilor
să ia decizii în relație cu viitorul lor (să știe, spre exemplu, că condiția lor fizică nu se va
păstra la fel la infinit exact la fel, că trebuie să accepte îmbătrânirea chiar având o politică
personală a prevenției bolilor ei)

Prevenția ca epidemie
= sunt cercetători care discută de faptul că în multe societăți contemporane, îndeosebi în
cele occidentale, aveam astăzi de-a face cu o epidemie de prevenție
= prin aceasta se înțelege un exces de diagnosticare de boli ale bătrâneții în special care
altfel ar trece neobservate într-o epocă neobsedată de prevenție
= prevenția excesivă presupune de fapt, spun unii critici ai prea multei prevenții, tentative
de control din partea puterii medicale și pune în lumină diverse probleme ale sistemului
medical; mamografia și colonoscopia sunt proceduri de prevenție considerate extrem de
invazive și costisitoare, și nu garantează neapărat un succes de prevenție și ulterior
tratament, ele supunând individul, spune Ehrenreich, de pildă, la anumite ritualuri de
umilire
= de exemplu, spune Barbara Ehrenreich, o mare susținătoare a acestei idei, sunt afecțiuni
care vin cu vârsta și nu necesită diagnostic + tratament (ex. osteopenia, de la 35 de ani
apare, dar nu ar trebui privită ca o boală incipientă) – aveți grijă aici, nu toată lumea

74
 gerontologică este de acord cu această idee; e mai mult ca să vedeți diversitatea punctelor
de vedere și complexitatea problematicii; ideea nu e să vă conving de aceste lucruri, ci să
le discutăm, să medităm asupra lor

3. Hiper-medicalizarea bătrâneții și îmbătrânirii. Aspecte importante

1. Dimensiuni ale hiper-medicalizării bătrâneții:
- excesul de screening
- excesul de medicamente și suplimente alimentare
- imperativul terapeutic la finalul vieții (curgerea în moarte trece, indiferent de vârstă,
prin medicalizare = (medicamente + spitalizare))

2. Consecințe negative ale hiper-medicalizării bătrâneții

- citiți fragmentul de mai jos și încercați să priviți critic:

Dacă noi, ca societate, continuăm să negăm realitățile bătrâneții,

ne vom cheltui resursele pe screening-uri ineficiente, dar costisitoare, pe
tratamente la finalul vieții scumpe, dar, în final, futile; nu vom avea destui
bani să oferim îngrijire benefică. Dacă presupunem că dieta și exercițiul
fizic pot preveni bolile cronice, atunci vom eșua în a considera necesitatea
de a avea un model radical nou de îngrijire medicală (…) Dacă ne vom
pune toată credința în medicamente care să ne facă nemuritori, vom
neglija să finanțăm cercetări în boli banale precum degenerescența
maculară (cauza nr. 1 în deteriorarea vizuală a seniorilor americani) sau
osteoartrita (problema nr. 1 a vârstnicilor și o sursă majoră de durere și
imobilitate), boli care influențează negativ calitatea vieții a milioane de
vârstnici (Gillick, 2006)

Printre principalele consecințe negative se numără:

- diminuarea calitativă a ÎNGRIJIRII sau dispariția îngrijirii holistice
- finanțarea cercetării medicale fără legătură cu potențialul impact asupra calității vieții
celor mai mulți seniori

75
 - consolidarea capitalului economic, social și simbolic al medicinii anti-ageing
- negarea îmbătrânirii ca proces inerent uman
- bătrânețea ca boală-mamă/mamă a tuturor bolilor
Un exercițiu logic apropo de lupta feroce cu îmbătrânirea conținută în hipermedicalizare:
- dacă ageing = natural, normal, inerent vieții, atunci:
o anti-ageing = anti-living (expresie: put old on hold)
⇩
o nu putem PREVENI/CUCERI îmbătrânirea, doar bolile ei
o nu putem PREVENI îmbătrânirea., o putem configura în moduri mai bune
o nu putem PREVENI îmbătrânirea, o putem, eventul, amâna
- sociologa Anne Karpf rezumă un astfel de paradox în felul acesta: nu poți fi anti-ageing
așa cum nu poți fi anti-respirație = natural, normal, inerent vieții

3. Un pic de teorie a medicalizării

- de unde vine și ce înțelegem, mai clar, prin hipermedicalizare ?
- medicalizarea:
o un proces social care cunoaște maximul de dezvoltare în capitalismul târziu
o în literatura socio-culturală de specialitate, a fost asociată, pe lângă
BENEFICII, cu implementarea unor practici prin care se încearcă exercitarea
controlului asupra indivizilor
o presupune și intensificarea privirii medicale asupra lumii
o construirea înțelesurilor atribuite realității sociale și personale în cheie
medicală
o ce se hipermedicalizează?
§ bătrânețea
§ moartea
§ nașterea și dorința de a avea copii
§ stilul de viață
§ nutriția
§ viața însăși
- există două etape (succesive, în timp), regăsibile atât în științe socio-medicale, cât și
în cultură pop:

76
 o 1. afirmare și glorie
o 2. platformă și critică (uneori, în cultura populară, apare fenomenul de de-
medicalizare; ex.: voga nașterilor naturale de acum, după ce nașterea a
cunoscut procesul medicalizării)
o Atenție: realități sociale diferite se pot afla în diferite etape/faze de
medicalizare! (ex.: nașterea este astăzi de-medicalizată în multe țări
occidentale (natura știe cel mai bine și atunci lăsăm nașterea să fie naturală,
nu intervenim medical decât, eventual, minim, în vreme ce conceperea
copiilor este intens medicală (natura nu știe ce face când avem infertilitate și
deci intervenim asupra acesteia)
- Ivan Illich (1926-2002): teoretician și critic al medicalizării (vezi cartea sa celebră,
Nemesis Medical)
o sănătatea = presupune o continuă căutare, e o adevărată misiune pentru
individul acestor vremuri și, mai grav, o obsesie, ceea ce aruncă această
căutare în zona patologiei
o sănătatea devine cu atât mai dificilă cu cât societatea și științele medicale
par determinate să găsească noi boli, motorul fiind interesul comercial
(exproprierea sănătății)
- Zygmunt Bauman (1925-2017): sociologi, teoretician și el al medicalizării
o nevoia de control a bolilor și sănătatea ca scop ultim ascund inabilitatea
socială (și personală) de a accepta mortalitatea umană
o îmblânzirea mortalității în epoca modernă se face prin lupta cu bolile
- de meditat, pentru voi, dacă bătrânețea în România suferă de:
o sub-medicalizare?
o hiper-medicalizare?
o de-medicalizare?
o răspuns posibil: cel mai probabil, în funcție de segmentul de populație și
societate studiate, câte un pic din fiecare (în zona rurală, adeseori bătrânețea
este sub-medicalizată, iar în zonele urbane ades hiper-medicalizată; de-
medicalizarea bătrâneții este mai puțin întâlnită; sunt necesare studii
suplimentare de sociologie medicale + gerontologie socială)

77
4. Adevăruri și mituri medicale legate de bătrânețe și îmbătrânire
1. Senilitatea = marele mit tradițional
- senilitatea = cuvânt vechi utilizat pentru a descrie declinul normal cognitiv al
bătrâneții
- suprapus uneori peste stadiul timpuriu al demenței
- astăzi extrem de contestat, considerat depășit de către gerontologi
- senilitatea este astăzi, dacă mai e folosită, un termen-umbrelă utilizat pentru orice
boală mentală sau neurodegenerativă asociată cu îmbătrânirea
- etichetă pentru: confuzie, anxietate, pierderi de memorie, dezorientare
- problema cu senilitatea este că ocultează cauzele adevărate ale unor boli sau
tulburări de comportament (ex. deficit tiroidian, de vitamine, pneumonie, infarct,
anemie, deshidratare, depresie, medicație) și blochează intervenția socio-
medicală
2. Somnul la bătrânețe e normal să fie precar
- există această idee cum că e firesc ca somnul la vârstă înaintată să se diminueze
calitativ și cantitativ
- concepția culturală, regăsibilă la nivelul multor indivizi cum că seniorii au nevoie
de mai puțin somn
- falsa concluzie că insomnia e o consecință a vârstei
- ce este adevărat, e drept, este că somnul NREM (non-REM, cel fără vixe) profund
scade vizibil cu a 4-a decadă a vieții (cantitativ și calitativ) din cauza atrofiei zonelor
median-frontale din creier răspunzătoare de producerea acestui tip de somn
- cauzele pentru lipsa de somn la bătrânețe sunt însă, cel mai frecvent:
o 1) vizitele nocturne la baie, incontinența urinară, probleme cu prostata la
bărbați
o 2) schimbarea ritmului cicardian (seniorii au nevoia de a se culca tot mai
devreme, dar nu o fac, căci toată societatea e construită pe tiparul
distracțiilor nocture (ex. teatrul, opera sunt seara, la restaurante se iese
mai mult seara etc.), ci doar ațipesc înainte, ceea ce le tulbură ritmul
somnului)
- consecințe: AVC, precaritate cognitivă, diabet, depresie, dureri cronice

78
- soluții: terapie fizică (de pildă, expunerea la lumină , medicamente (mai puțin
folositoare, ele mai mult sedează decât ajută să se intre în starea de somn efectivă)
3. Capacitatea de a învăța = mai redusă la bătrânețe
- ne punem întrebările: se modifică abilitățile de a învăța la bătrânețe? Și Cum se
compară abilitățile de învățare ale vârstnicilor cu cele ale tinerilor?
- cam toți am răspunde, ascultând ceea ce știm din cultura populară, că da; să
vedem însă ce e mit și ce e realitate din toată această idee
- psihologi și sociologi deopotrivă au descoperit că a învăța depinde de
competențele învățate și de condițiile de învățare, probabil mult mai mult decât
depinde de vârstă
- însă, e de luat aminte că, până în 1960, se considera că învățarea intră în declin
odată cu înaintarea în vârstă
- factori care afectează abilitatea de a învăța:
o ritmul (necesar a fi mai lent la seniori)
o anxietatea (în fața condițiilor de testare, prevalentă la vârstnici)
o sensul (+sens + învățare, - sens - învățare)
o distragerea (oamenii mai ușor de distras pe măsură ce înaintează în vârstă)
o motivația personală și sănătatea fizică (ambele impactate puternic de
înaintarea în vârstă, dacă ne gândim bine)
- memoria în general
o pare a exista o oarecare deteriorare progresivă a memoriei, o dată cu
vârsta, dar extensiunea acesteia rămâne controversată
o oricum, memoria variază ENORM între indivizi, indiferent de vârstă și în
funcție de tipurile de memorie
- memoria primară
o = memoria ce durează câteva secunde (sensory memory)
o nu sunt diferențe de vârstă
- memoria de lucru (working memory)
o da, aici sunt diferențe în funcție de vârstă, ușor în favoarea tinerilor;
memoria de lucru scade la vârsta seniorității și din cauza faptului că aceștia,
seniorii, sunt mai ușor de distras

79
 o memoria de lucru face trecerea de la memoria de scurtă durată la cea de
lungă durată și e influențată mult de stimuli externi
- memoria de scurtă durată (short term memory)
o aici tinerii sunt evident mai buni la teste decât vârstnicii
o memorie esențială în viața de zi cu zi
o tip of the tongue syndrome - date, nume
- memoria de lungă durată/terțiară (long term memory)
o nu sunt diferențe legate de vârstă
o există o diferență însă legată de viteza recuperării amintirii (în EN, retrieval)
o — lentoarea afectează mai multe componente bio-medicale la bătrânețe
(de la ritm, mișcare, viteză de reacție, etc.)
- memoria și învățare sunt strâns legate
o exersarea memoriei se face prin învățare, iar învățarea întărește
capacitatea de memorizare
o cheia pentru o bună memorie, la orice vârstă însă, este ATENȚIA
o Martha Lear, în Where Did I Leave my Glasses, 2008, arată că societatea
contemporană este intens preocupată de memorie și uitare, și că există o
uitare non-patologică, normală, firească; dacă nu am uita nu am evolua, nu
ne-am schimba, am rămâne înghețați în aceleași gânduri, constanți și
anoști; totuși, spune autoarea, trebuie să avem grijă de memoria și mintea
noastră și să ne apărăm de invazia distragerii din jur
o oricum, cu toate eventualele limitări ale memoriei care pot să apară o dată
cu vârsta, a vedea memoria ca o formă de eșec la bătrânețe (în sensul că
nu mai e maximală) se poate întâmpla, poate avea justificare doar atunci
când persoana e văzută asemănător unei mașini; altfel: pierderea vitezei
de procesare și de recuperare a amintirii poate însemna includerea unei
dimensiuni filosofice (filosofia de viață) ce implică o stare de meditație și
de sinteză; cu alte cuvinte, la bătrânețe amintirile ar putea fi mai greu de
recuperat pentru că mintea scormonește într-o cantitate mai mare de
amintiri decât în cazul celorlalte vârste, când nu s-au acumulat atâtea
experiențe, atâtea trăiri și, în consecință, amintiri

80
 4. Relevanța aspectelor medicale ale bătrâneții și îmbătrânirii pentru Asistența Socială
1. Deciziile sociale diferă în funcție de cum înțelegem/observăm procesele medicale:
- interacțiunea diferitelor medicamente la seniori poate provoca demență
(tranzitoriu) și delir
- efectele anesteziei durează mult mai mult și nu sunt deteriorare cognitivă normală
pentru bătrânețe
- probleme legate de somn nu sunt normale pentru bătrânețe și deci trebuie găsite
soluții, nu privite disprețuitor
- carențele de vitamine pot simula demența și alte boli (deficitul de B12 și folat;
vitamina D, etc.)
2. Sfaturile, deciziile asistentului social trebuie să ia în considerare:
- recunoașterea caracterului relativ al sănătății
- recunoașterea stigmatizării dizabilității
- înțelegerea îmbătrânirii active/de succes inclusiv în relație cu bolile cronice și
alterarea mobilității
- comprehensiunea relației dintre boală și bătrânețe ca asociere, nu similitudine

V. Aspecte societale ale bătrâneții și îmbătrânirii. Narațiunea

socio-culturală a bătrânului ca țap ispășitor

§ narațiunea socio-culturală a bătrânului ca țap ispășitor ascunde o formă de moarte socială

în relație cu vârstnicii (la nivel narativ, discursiv)
§ simplu, ca sintagmă, țapul ispășitor se referă la o persoană pe care se dă vina pentru
greșelile altora; e frecvent utilizată în limbajul curent
§ are rădăcini biblice (țapul era folosit în ritualurile evreiești în Ziua Ispășirii, când era
sacrificat sau alungat în pustiu pentru a se ierta culpele colective ale iudeilor)
§ cel care a făcut dintr-o expresie de mult timp cunoscută un concept elaborat, este René
Girard (1972; 1982; 2009), care încearcă să explice, prin acest mecanism al țapului
ispășitor, modul în care ia naștere violența în societățile umane și de ce această violență
nu le distruge. De reținut că, pentru Girard, țapul ispășitor, cel care canalizează violența
asupra sa, relaxând astfel tensiunile sociale (există o necesitate, până la un punct, a
sacrificiului, care e benefic pentru o comunitate), nu este niciodată ales aleatoriu, ci în

81
 baza potențialului lui de vulnerabilitate, a capacității lui victimale. Apoi, trebuie ca țapul
ispășitor să nu fie suspectat ca posibil nevinovat pentru ca cei care-l condamnă și, în final,
ucid, să nu fie deturnați din demersul lor. Apoi, e posibil ca țapul ispășitor să aibă
particularități contradictorii, bogăție și sărăcie, forță și slăbiciune, viciu și virtute (iar dacă
ne gândim la cum au fost văzuți bătrânii de-a lungul timpului, potrivit lui Minois, fie
idealizați, fie, din contră stigmatizați și temuți, ne dăm seama că sunt categoric pretabili
unei astfel de abordări). În ultimul rând, victimele trebuie să consimtă, măcar parțial, cu
ceea ce persecutorii lor vor să le facă.
§ narațiunea bătrânului ca țap ispășitor deseori ia o formă teoretică (discursurile care sunt
încadrabile în această narațiune au pretenții de teoretizare/teoretice)
§ la nivel discursiv, se poate afirma, aplicând o grilă girardiană de interpretare, că aceste
narațiuni comit o crimă simbolică împotriva vârstnicilor

Narațiunea bătrânului ca țap ispășitor pe scurt

§ Vârstnicul și bătrânețea au ajuns să funcționeze, pe planul percepțiilor sociale, ca un fel

de țap ispășitor pentru toate neajunsurile economico-financiare ale țărilor occidentale.
Declanșatorul principal pentru această narațiunea: populația în scădere a
unor/fenomenul de ageing population (a se vedea istoriile sociale apocaliptice,
stigmatizarea bătrânilor și, în mai mică măsură, a celor care nu au copii, ideea de bătrân
parazitar)
§ PARADOXUL bătrâneții: dacă vârstnicii se pensionează devreme îi parazitează pe tineri,
dacă aleg să continue să muncească după pensionare, fură slujbele altora (am mai discutat
de el mai sus), oricum, ei sunt vinovați în fața celorlalți.

1. Un exemplu de narațiune de tip țap ispășitor

§ Un exemplu de aprehensiune extremă în fața îmbătrânirii populației care face din bătrân
un țap ispășitor, dar care diverge de majoritatea narațiunilor unde vârstnicii apar ca fiind
vulnerabili și împovărători la nivel de comunitate tocmai datorită nevoilor specifice și a
protecției sociale pe care o reclamă, îl aflăm în lucrarea lui Craig Berry din 2012, The rise
of gerontocracy? Addressing the intergenerational democratic deficit, de la Fundația
internațională Fairness for Future Generations, din UK

82
§ autorul este cadru didactic, specialist în economie politică, la universitatea din
Manchester
§ ideea majoră a lucrării este următoarea: există o gerontocrație nerecunoscută, în întreaga
lume, care produce un deficit democratic inter-generațional. Adică tinerii sunt
dezavantajați în raport cu cohortele de bătrâni care dețin controlul asupra deciziilor
politice, economice, culturale. Aceștia constituie marea masă în parlamente și guverne, în
structurile de conducere a companiilor. Apoi, datorită îmbătrânirii populației, electoratul
este, la rândul său, alcătuit dintr-un număr tot mai mare de oameni bătrâni.
§ arată cum electoratul median a crescut constant din 1991, când era de 41 de ani,
ajungând, în 2010, la 49 de ani, iar apoi, în 2051 la 54 de ani. Toate acestea produc un
dezechilibru, concentrând puterea în mâinile celor vârstnici, în detrimentul celor tineri.
Astfel, se realizează ceea ce autorul deplânge ca fiind marginalizarea tinerilor în procesul
democratic, ei simțindu-se distanțați, alienați în raport cu procesele politice.
§ cu toate că anumite date pot oglindi realități sociale, cum sunt cele legate de creșterea
vârstei cronologice a electoratului (reflex al creșterii vârstei mediane), rămân însă destule
nuanțe trecute cu vederea și bună parte din text are stridențe ideologice, într-un efort de
a demoniza tot ce ține de vârstnici și de bătrânețe.
o pentru Berry, vârsta cronologică este criteriul definitoriu care împarte lumea în
buni și răi, în oropsiți și opresori, în lideri și privați de putere, în cei care nu se
gândesc decât la prezentul lor și condamnă viitorul și cei care nu mai pot deloc
acționa asupra viitorului lor pentru că acesta e deja pregătit de ceilalți.
o viziunea sa este pregnant statică:
§ oamenii sunt ori bătrâni, ori tineri (nici o diferență între cei de 18 ani și cei
de 45) și sunt distribuiți ierarhic și pe o scală a puterii sociale numai în
funcție de asta
§ procesul de îmbătrânire înțeles ca înaintare prin viață, ca îmbătrânire
biografică (Randall, 2016) este exilat exclusiv în sfera conceptuală, văzut ca
îmbătrânire a populației, unde, și aici, este de fapt interpretat ca o
anticipare a bătrâneții.
§ practic, nu există, de pildă, politicieni care îmbătrânesc în funcțiile lor
(intrând ca tineri în politică și avansând în vârstă tot ca politicieni) și care

83
 ar fi putut să-și imprime gândirea tinerească asupra diverselor decizii
politice
o nu există nici tineri care absentează de la vot, sau, în fond, ei sunt aprioric scuzați
de autor pe motiv că orice ar alege nu sunt reprezentați ca vârstă
o nu există nici tineri care știu utiliza tehnologia având astfel un ascendent asupra
celorlalți
o și, poate cel mai important, nu există variație culturală a vârstei, Berry ignorând
total că, datorită creșterii speranței de viață are loc un fenomen compensatoriu,
cel de întinerire a populației, astfel că, dacă e adevărat că vârsta mediană
creștere, e la fel de adevărat că comportamentele sociale ale celor ce au astăzi 50
de ani sunt similare cu ale celor ce aveau mai demult 40 de ani (Setiya, 2017/2019)
o el rămâne orb la aspecte sociale incontestabile: ex., sărăcia, vulnerabilitatea ce
prevalează în cazul vârstnicilor, la diferențele de gen sau la inegalitatea socială
care se accentuează la vârsta senectuții mai mult decât la alte categorii sociale,
astfel că există discrepanțe socio-economice masive între cei de aceeași vârstă
§ Conceptul de eterogenitate de vârstă, care trimite la diversitatea mult mai
mare care există între vârstnici, față de alte categorii de vârstă, datorită, în
parte experiențelor de viață numeroase și a stilului de viață care conferă
particularități fiecărui vârstnic, este și el trecut cu vederea.
o în concluzie: ignorând orice fel de nuanță, Berry cultivă maximal o sintaxă
discursiv-culturală de tip conflict inter-generațional.

2. Critica lui Phil Mullan

În cartea sa din 2002 (The Imaginary Time Bomb. Why an Ageing Population is Not a
Social Problem), specialistul în demografie și economie, Phil Mullan, realizează o
deconstrucție extrem de pertinentă a narațiunilor bătrânului ca țap ispășitor și a erijării lor în
forme teoretice. Voi relua, foarte sintetic, ideile sale majore în acest sens. Analizele lui Mullan
converg toate înspre ideea că spaimele în fața fenomenului de îmbătrânire a populației și
percepția contemporană asupra vârstnicilor ca veritabile bombe cu ceas sunt nefondate:

84
§ această sintagmă de bombe cu ceas a fost utilizată pentru prima dată în 1984, de
către prim-ministrul englez, Margaret Thatcher, pentru a justifica reducerile de
cheltuieli
§ el observă corelația dintre grija pentru dispariția copiilor și îmbătrânire
§ dacă, observă el, societățile îmbătrânite au mai puțini copii de susținut ⇒ bugetele
pot fi utilizate pentru bătrâni
§ rata de dependență este aproximativ la fel din 1991 și până în 2041, în plus, aceste
narațiuni ignoră că nu toți cei de 16-65 lucrează: ex. studii prelungite
o raportul de dependență demografică reprezintă raportul dintre numărul
persoanelor de vârstă dependentă (persoane sub 15 ani și cele de peste 64
ani) și respectiv populația considerată a fi la vârsta de muncă (16-65 ani),
exprimat la 100 de persoane, conform Institutului Național de Statistică
(www.insse.ro).
§ ce contează mai mult decât ageing populations este:
o nașterile ce vor urma peste 50 de ani sunt mai influente decât baby-
boomerșii actuali care îmbătrânesc
o schimbările de pe piața muncii sunt de 3 ori mai importante
o magnitudinea contribuției economice a bătrânilor este profund neglijată
o din toate acestea rezultă că nu există o dovadă că ageing populations duce
la scădere economică
§ teza majoră a lui Mullan: bătrânețea devine un țap ispășitor pentru probleme nu
demografice, cum ne-am aștepta, ci non-demografice:
o îmbătrânirea devine îngrijorare generală cu privire la viitor, ispășind,
compensând pentru decăderea importanței instituțiilor de stat,
incertitudinile politice, sentimentul de fragmentare socială
o astfel, la nivelul imaginarului social, se realizează, pe nebănuite, tranziția
de la îmbătrânirea individuală și fizică (așadar nu avem elemente sociale la
acest nivel) la îmbătrânirea socială: societatea ia chipul bătrânilor. Iar
aceasta presupune că responsabilul pentru problemele sociale devine
exact acest fenomen natural care este îmbătrânirea: „vina este atribuită
unui fenomen natural precum îmbătrânirea, iar nu factorilor sociali sau
economici” (2002: 95, trad. n.). Natural, dar nu atât în sens de firesc, ci

85
 naturalul văzut în sens biologic negativ, Mullan identificând ideologia
declinului și influența darwinismului (cu excesul căderii în naturalism) în
narațiunile sociale ale bătrânului ca țap ispășitor. Totodată, am putea
afirma cu certitudine că și reversul este adevărat: bătrânii devin mai
susceptibili să fie stigmatizați datorită acestui imaginar social al unei
societăți încărunțite.
§ dar, observă Mullan, bătrânii sunt stigmatizați sau priviți cu îngrijorare numai dacă
sunt văzuți ca fiind o povară, aceasta e premisa de la care pleacă astfel de
discursuri și întreg imaginarul social apocaliptic al îmbătrânirii populației. O povară
dată de natură, care nu trebuie gestionată prea mult social, căci este un fenomen
inexorabil, asupra căruia se poate interveni nesemnificativ, asemenea încălzirii
globale.
§ Îmbătrânirea ca instrument (non?)-ideologic:
o îmbătrânirea s-a transformat, de peste patru decenii, în pretext aparent
neutru, ce furnizează o alură non-ideologică și apolitică pentru a legitima
tăierile de cheltuieli din sectorul public, fiind pe buzele oamenilor politici,
a comentatorilor sociali și având o indubitabilă modă care prinde foarte
bine în cultura de masă.
o autorul remarcă că, adeseori, pe fondul anxietății emanate de această
sperietoare a consumului de resurse publice datorită creșterii numărului
de vârstnici, guvernele au tăiat, irațional, îmboldiți de frică, ajutoarele
pentru vârstnici
§ De încheiat critica lui Mullan cu un fragment din cartea sa. Citiți-l cu atenție. De
altfel, e bine să încercați să aprofundați ideile sale expuse aici. Este vital pentru
cercetători și practicieni în domeniul asistenței sociale:

Ca să sumarizăm, în ultimii 20 de ani discuția demografică a

progresat de la a vedea îmbătrânirea ca un trend relevant al populației cu
unele consecințe economice largi, la a fi cifrul pentru timpurile noastre
anxioase. Asocierea convențională dintre bătrânețe și descompunere și
declin pare să facă îmbătrânirea o metaforă potrivită și atractivă pentru

86
 societățile noastre care sunt ele însele epuizate politic și intelectual și
care sunt deficitare în viziuni pozitive asupra viitorului. (Mullan, 2002)

3. Critica lui Lodge, Carnell & Coleman

§ Caroline Lodge, Eileen Carnell & Marianne Coleman (2016). The New Age of
Ageing. How Society Needs to Change. UK: Policy Press.
§ O critică similară realizează aceste autoare în cartea lor care identifică probleme
cu care se confruntă vârstnicii astăzi, dar propune și posibile căi de rezolvare, cel
puțin parțială, a acestora.
§ Ele observă că narațiunile extrem de pesimiste în legătură cu fenomenul de
îmbătrânire al populației se datorează dezinformării voite realizate de oamenii de
presă, pe de o parte și de politicieni, pe de alta
§ Percepția extrem de negativă a ceea ce înseamnă GRIJA pentru vârstnic (în EN –
care) întemeiază bună parte din logica acestor narațiuni. Se neglijează că îngrijirea
seniorilor se realizează atât social, cât și medical în familie, în ciuda convingerii că
marea majoritate a vârstnicilor ajung în Azil, iar prin această îngrijire în familie nu
se înțelege că seniorii trăiesc în aceeași rezidență cu familia, ci doar că familia e
implicată în îngrijirea lor. Apoi, se neglijează și că mulți vârstnici PLĂTESC pentru
îngrijirea lor (diverse servicii de îngrijire la domiciliu, cumpărături etc.), după cum
se neglijează și sprijinul acordat de rețeaua de prieteni și de vecini.
§ Apoi, extrem de important, nu toți bătrânii au nevoie de îngrijire și nu toți oamenii
vulnerabili sunt bătrâni
§ Asumpția că DEPENDENȚA (element edificator în narațiunile de tip time bomb)
începe la 65 de ani este fără acoperire; 3,5% din totalul forței de muncă este
formată din cei peste 65 de ani, iar proporția continuă să crească; în plus, cum
spunea și Mullan, nu toți cei din categoria 16-64 sunt PRODUCTIVI
§ Sunt mai mulți DEPENDENȚI aflați la vârstă de muncă decât numărul de SENIORI
NEANGAJAȚI!!!
§ Extrem de important: prin creșterea speranței de viață nu crește dependența, ci
dependența vârstnicilor este amânată, împinsă către ultimii ani ai vieții, dar NU,

87
 nu crește cantitativ; apoi, ultimele luni din viață sunt marcate de dependență
INDIFERENT de vârsta cronologică (gândiți-vă la copii bolnavi de cancer)
§ Ar trebui să se ia în calcul PRODUCTIVITATEA SOCIALĂ, nu VÂRSTA CRONOLOGICĂ
§ Se neglijează CONTRIBUTIVITATEA SOCIALĂ a vârstnicilor
o Cadouri și economii făcute pentru copii și pentru nepoți
o Experiență împărtășibilă în job-uri part-time sau adaptate lor
o 2 treimi din cei care achiziționează locuințe prin programe de tip PRIMA
CASĂ se împrumută de la părinți
§ Se favorizează blamarea pe termen scurt în loc de găsire a soluțiilor pe termen
lung
§ CE SE POATE SCHIMBA
o Renunțarea la scenariile catastrofice
o Planning should replace blaming
§ Atenție, totuși, a munca neplătită de îngrijire a seniorilor, făcută mai ales de femei
(între 46 si 64 de ani)!
§ Doar 3,7% din cei peste 65 de ani se află în centre de îngrijire (foarte puțin, gândiți-
vă puțin care era impresia voastră despre acest fenomen)
§ Se uită că vârstnicii sunt cei care fac daruri (nepoților, copiilor), inclusiv în termeni
de PROPRIETATE (home-share, co-housing, donare, moștenire – care a crescut
substanțial în ultimii ani, deci tot spre avantajul generațiilor mai tinere etc.)
§ CRITICA stabilimentelor de vârstnici
o Insuficiente
o În Anglia, doar 27% din rezidenți trăiesc mai mult de 3 ani într-un
stabiliment fără îngrijire medicală și timpul mediu petrecut în centrele cu
îngrijire medicală este de... 5 luni
§ De gândit la cu toții avem nevoie de grijă și o primim când suntem copii, iar acest
lucru este de obicei considerat normal, luat de bun (p. 152).

Bibliografie (selectiv)
• Applewhite, Ashton (2016). This Chair Rocks. A Manifesto Against Ageism. New York:
Celadon Books

88
• Aranson, Louise (2021). Elderhood. Redifining Aging, Transforming Medicine, Reimagining
Life. Bloomsbury Publishing
• Bruckner, Pascal (2020/2019). O scurtă eternitate. Filosofia longevității. Traducere de
Doru Mareș. București: Editura Trei.
• Calitatea vieții vârstnicilor. Tendințe și riscuri în contextul pandemiei,
http://www.iccv.ro/wp-content/uploads/2021/04/Raport-CV-varstnici-.pdf
• Crăciun, Catrinel (2022). ‘Positive Ageing Happens in The West’: Ageing Perceptions and
Active Ageing Policy Implementation Among Romanian General Practitioners, pp. 88-103.
In A. Teodorescu & D. Chiribucă (eds.). Shaping Ageing. Social Transformations and
Enduring Meanings. London, UK: Routledge, Taylor & Francis.
• Dannefer, Dale & Chris Phillipson, eds. (2010). The SAGE Handbook of Social Gerontology.
Sage
• Gawande, Atul (2014). Being Mortal and What Matters in the End. New York:
Metropolitan Books.
• http://www.documentaria.ro/content/archives/1569
• https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/batrinetea-si-butonul-de-panica
• https://guce.huffpost.com/copyConsent?sessionId=3_cc-session_37ec3a08-8016-45db-
a89e-0babf4dbf91c&inline=false&lang=en-US
• https://www.nytimes.com/2002/11/11/nyregion/more-than-death-fearing-a-muddled-
mind.html
• https://www.theatlantic.com/entertainment/archive/2019/02/akiko-busch-mrs-
dalloway-shows-aging-has-benefits/583480/
• https://www.theguardian.com/commentisfree/2015/jul/31/theres-no-need-to-fear-
dementia-the-end-of-the-epidemic-is-in-sight
• https://www.theguardian.com/commentisfree/2020/feb/14/war-millennials-baby-
boomers
• https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2018/sep/14/the-ugly-truth-about-ageism-
its-a-prejudice-targeting-our-future-
selves?fbclid=IwAR2O83bbHhKgzX2eq926wAB5eYDeB6sSMqlpk_H6MnGvnhu-
zc5J6Z3SXq8

89
• Lodge, Caroline, Eileen Carnell & Marianne Coleman (2016). The New Age of Ageing. How
Society Needs to Change. Bristol: Policy Press
• McDonald, Ann(2013). Social Work with Older People. Polity Press
• Pachna, Nancy (2017). Ageing. A Very Short Introduction. Oxford University Press
• Randall, William L. & Kenyon, Gary M. (2001). Ordinary Wisdom. Biographical Aging and
the Journey of Life. Praeger Publishers
• Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru
perioada 2023-2030,
http://mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMSS/Transparenta_decizionala/Anexa_Str
ategie_ILD_2023-2030_14092022.pdf
• Teodorescu, Adriana (2022). Narațiuni contemporane ale îmbătrânirii și bătrâneții între
îmbătrânirea de succes și moartea socială. Iași: Editura Institutul European.
• Zegarra Chiappori, Magdalena (2022). „Providing Elderly Care in Precarious Settings: A
Case Study in Lima, Peru”, pp. 138-154. In A. Teodorescu & D. Chiribucă (eds.). Shaping
Ageing. Social Transformations and Enduring Meanings. London, UK: Routledge, Taylor &
Francis.

90