MOLDINCLUD

CONSILIEREA FAMILIEI
ŞI A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI
Modul elaborat şi adaptat de:
Tatiana Turchină, lector,
Natalia Cojocaru, dr., conf. univ.,
Zinaida Bolea, dr., lector sup.,
Svetlana Tolstaia, dr., lector,
Natalia Nastauşeva, lector,
Sabina Negru, lector,
„Nimic nu este mai potrivit pentru îngrijirea
sufletului decît familia deoarece experienţa
familiei include atît de multe din aspectele
specifice vieţii. Sufletul prosperă într-un
mediu înconjurător care este bine
determinat, particular şi matern. Familia este
cuibul în care sufletul este născut, hrănit si
apoi eliberat spre viaţă, familia este izvorul
din care se revarsă personalitatea”.
Weihs Т.J., 1998
MISIUNEA MODULULUI
 de a oferi o specializare temeinică în
evaluarea şi tratarea problemelor
psihologice grupate în jurul copiilor şi
adolescenţilor cu dizabilităţi, în mod special
pentru familiile acestora.
 de a oferi un mic echipament cu metode
care pot fi folosite într-o varietate de
situaţii şi care vor avea succes datorită
flexibilităţii cognitive şi afective a
consilierului ce va lucra cu familia.
 Obiectivele modulului:
 Dezvoltarea competenţelor profesionale de consilier în
lucru cu familiile copiilor cu dizabilităţi, inclusiv cu
copiii, în vederea asigurării serviciilor de calitate
adaptate nevoilor beneficiarilor.
 Achiziţionarea unor strategii de dezvoltare a conştiinţei
adulţilor şi a comportamentelor adaptative pentru
menţinerea unor relaţii sanogene părinţi-copii.
 Facilitarea schimbului de experienţă, însuşirea bunelor
practici metodologice de susţinere a familiilor şi a
persoanelor cu dizabilităţi.
 Promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de
acceptare şi înţelegere firească a familiilor şi
persoanelor cu dizabilităţi, a raporturilor sociale dintre
copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi.
Parcurgerea acestui modul
oferă posibilitatea dezvoltării:
 abilităţilor generale de consilier
 abilităţilor de consiliere a copiilor şi
adolescenţilor
 abilităţilor de consiliere a familiei
 abilităţilor de “şcolire” a părinţilor
 abilităţilor de a influenţa atitudinea
celorlalţi
BAZA CONCEPTUALĂ A
MODULULUI

Teoria generală a sistemelor şi

cibernetica (prin Norbert Wiener,
Ludwig von Bertalanffy)

Sistem, definit ca ansamblu de

elemente aflate într-o ordine
nonîntîmplătoare, care funcţionează pe
baza unor reguli şi dispune de
homeostazie (echilibru).
 sistem este mai mult decît suma
părţilor lui

 familia este mai mult decît suma

membrilor ei componenţi

Ceea ce contează în abordarea familiei este

şi interacţiunea dintre aceşti membri, care
se realizează după anumite reguli, avînd
anumite funcţii şi căutînd să îşi meţină un
anumit echilibru.
Din perspectiva teoriei sistemice, familia
poate fi caracterizată prin faptul că:
 sistemele familiale au un scop;
 sistemele sînt formate din subsisteme şi sînt incluse la
rîndul lor în macrosisteme;
 fiecare sistem are o graniţă, ale cărei proprietăţi sînt
importante în înţelegerea funcţionării sistemului;
 sistemele familiale tind spre o stare relativ stabilă;
creşterea şi evoluţia este posibilă şi deseori se produce;
 în funcţionarea familiei sunt de o mare importanţă
mecanismele de comunicare şi feedback-ul între părţile
sistemului;
 pentru a înţelege comportamentul indivizilor în familie se
foloseşte mai des conceptul de cauzalitate circulară decît cel
de cauzalitate liniară;
 sistemul familial, asemănător altor sisteme deschise este
caracterizat de echifinalitate (acelaşi final poate fi atins
pornind pe căi diferite).
Capitolul 1. Aspecte generale ale
consilierii psihologice

 Consilierea psihologică: definiţii, obiective, principii.

- Atingerea unui nivel optim al dezvoltăţii personale
- Dobîndirea independenţei subiectului
 Direcţii teoretice fundamentale ale consilierii.
- Consiliere de orientare psihodinamică
- Consiliere de orientare cognitiv-comportamentală
- Consiliere de orientare umanistă
 Relaţia consilier-client. Personalitatea consilierului.
 Etapele procesului de consiliere.
 Abilităţi de consiliere psihologică.
- Ascultarea activă
- Abilităţi empatice
- Autodezvăluirea
- Gestionarea tăcerii
- Sumarizarea
 Tehnici de consiliere.
Capitolul 2. Aspecte ale consilierii
copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi
 Clasificarea tipurilor de psihoterapie.
 Activităţi de corecţie şi dezvoltare.
Un set de exerciţii al căror conţinut poate fi modificat
în funcţie de preferinţe, tinînd cont de structura şi
mărimea progresivă a nivelului de dificultate a
exerciţiilor. Prin conţinutul lor, acestea se referă
predominant la aria de dezvoltare personală şi
socială, avînd ca scop final independenţa copilului/
adolescentuluii cu dizabilităţi, precum şi integrarea lui
intr-un mediu în continuă schimbare. Finalităţile
acestor programe au un caracter practic şi urmăresc
formarea unor deprinderi de autonomie personală şi
socială, sporind gradul de adaptabilitate al copiilor cu
dizabilităţi.
Capitolul 2. Aspecte ale consilierii
copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi
 Consilierea copiilor şi adolescenţilor :
 cu deficienţe senzoriale
 cu tulburări ale limbajului oral şi scris
 cu dizabilităţi motorii
 cu deficienţă mintală
 cu autism
 cu ADHD
 Dezvoltarea compensatorie (formele
compensării,principiile adaptării
compensatorii, legităţi ale dezvoltării
compensatorii )
Capitolul 3. Particularităţi specifice
familiei persoanelor cu dizabilităţi.
 Teoria sistemică a familiei.
 Modelul interacţiunilor.
 Rolul familiei în dezvoltarea personalităţii copilului cu
dizabilităţi.
 Atitudinea părinţilor faţă de copilul cu dizabilităţi.
 Nevoile familiei copilului cu dizabilităţi.
 Cunoaşterea şi acceptarea copilului cu dizabilităţi.
 Specificul funcţionalităţii familiei cu copii cu
dizabilităţi – perspectiva sistemică.
 Specificul relaţiilor fraterne.
 Provocări şi probleme cu care se confruntă familia
copiilor cu dizabilităţi.
Capitolul 4. Direcţii terapeutice în
lucrul cu familia
 Terapia familiei versus terapia individuală.
 Scopuri şi obiective în consilierea familiei cu persoane
cu dizabilităţi.
 Atitudinea consilierului în relaţie cu familia.
 Evaluarea familiei copiilor cu dizabilităţi.
- Genograma
- Test proiectiv – Desenul familiei
- Modelul “Mc master”
 Forme de implicare a familiei în procesul corecţional
 Modele terapeutice de familie.
- Terapia multiplă de familie
- Grupul terapeutic
Capitolul 4. Direcţii terapeutice în
lucrul cu familia
 Consilierea familiei cu copii cu
deficienţă mintală.
 Consilierea familiei cu copii cu
deficienţe motorii.
 Consilierea familiei cu copii cu autism.
 Consilierea familiei cu copii cu
tulburări de comportament.
 Consilierea familiei cu copii cu ADHD.
 Standarde fundamentale pentru programele
de colaborare cu părinţii (Donellan şi
Mirrenda, 1994):

 Toate intervenţiile ar trebui să plece de la presupunerea că nu părinţii sunt

cauza dizabilităţilor copiilor lor;
 Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul celei mai puţin periculoase
presupuneri; de pildă, dacă un program educaţional utilizat de un părinte a
fost ineficient, aceasta s-a întîmplat nu pentru că familia a aplicat
necorespunzător acest program;
 O explicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru
părinţi;
 Niciun specialist sau cadru didactic nu ar trebui să le spună părinţilor că nu
mai este nimic de făcut pentru copilul lor;
 Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum.
Ele ar trebui să fie construite astfel încât să satisfacă nevoile copilului în
contextual larg al nevoilor familiei.

 Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea

istoriei, comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total
la informaţiile educaţionale şi la “diagnosticele” copilului.
Comunicarea şi colaborarea eficientă
dintre cadrele didactice şi părinţi se
bazează pe cîteva elemente:
- Respectul (reciproc) – poate fi modelat adesea de către
cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa
că părinţii sunt cei mai importanţi profesori din viaţa
copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă
de complexitatea unor probleme poate induce respectul
reciproc;
- Atitudinea imparţială, care solicită gîndirea pozitivă şi
deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi
dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă încurajarea
familiilor de către cadrele didactice să-şi evaluaze propriile
decizii fără a influenţa cu propria lor părere;
- Empatia faţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta
prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră.
În activitatea de consiliere a părinţilor copiilor cu
dizabilităţi, se va urmări obiectivele:

- Să sprijine emoţional şi social părintele în procesul de adaptare,

încurajînd părintele în tot ce face;
- Să creasca stima de sine a părinţilor, ajutîndu-i să gîndească
pozitiv despre sine;
- Să-i ajute pe părinţi să exploreze situaţia în aşa fel încît să fie
capabili să înteleagă sau să anticipeze unele evenimente ce ţin de
dizabilitatea copilului şi de consecinţele acesteia,
- Să-i facă pe părinţi capabili să comunice eficient cu copilul astfel
încît să-i crească starea de bine şi confortul psihologic,
- Să-i ajute pe părinţi să-şi dezvolte propriile strategii de coping,
permiţîndu-le să analizeze problemele, opţiunile şi să-şi defineasca
modalităţile de a face faţă situaţiei;
- Să încurajeze părinţii să ia decizii singuri;
- Cînd în familie sunt prezenţi amîndoi părinţii, să-i ajute să simtă
dragoste şi să-şi ofere suport unul celuilalt, să încurajeze
comunicarea deschisă între cei doi soţi;
- Să-i ajute pe părinţii să-şi găsească propriile sisteme de suport în
familie sau în afara familiei;
- Să-i ajute să comunice eficient cu ceilalţi profesionişti.
Capitolul 5. Şcoala părinţilor
 Stiluri educative şi parentale.
 Specificul atitudinii materne şi
paterne
 Ataşamentul şi dezvoltarea copilului
 Comunicare părinţi-copii.
 Formarea încrederii în sine, a stimei
de sine, a respectului de sine
 Stresul parental şi strategii de
depăşire.
PRINCIPIUL RELAŢIEI EFICIENTE
 Comunicarea este podul de trecere
spre sufleţelul fragil al copilului.
 Prin comunicare formăm caracterul
copilului.
 Prin comunicare stimulăm încrederea
în sine, consolodăm stima de sine,
îmbunătăţim imaginea de sine a
copilului.
 Comunicare este temelia relaţiei
părinte-copil.
“Copilul se naşte bun, desăvîrşit - îl strică
viaţa şi metodele educaţionale...
totul iese bun din mîinile Creatorului;
totul degenerează în mîinile omului.”
J.J.Rousseau
Capitolul 6. Raportarea la celălalt:
atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi
sociale
1. Stereotipuri şi prejudecăţi sociale
 Cum sînt definite stereotipurile şi
prejudecăţile?
 Cum se formează stereotipurile şi la ce
folosesc?
 Au stereotipurile un sîmbure de adevăr?
 Cum se manifestă discriminarea?
 Cum pot fi identificate şi măsurate
stereotipurile şi prejudecăţile?
 Cum pot fi modificate stereotipurile şi
prejudecăţile?
Capitolul 6. Raportarea la celălalt:
atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi
sociale

2. Stigmatul social
 Ce este stigmatul social?
 Atitudini, acţiuni şi reacţii ale celorlalţi
faţă de persoanele stigmatizate.
 Atitudini, acţiuni şi reacţii ale
persoanelor stigmatizate.
Capitolul 6. Raportarea la celălalt:
atitudini, stereotipuri şi prejudecăţi
sociale
3. Atitudinile sociale
 Cum sînt definite atitudinile sociale?
 Cum se formează atitudinile sociale?
 Relaţia dintre opinie, atitudine şi comportament: Ceea
ce simţim, gîndim şi spunem este întotdeauna ceea ce
facem?
 Cum pot fi identificate şi măsurate atitudinile sociale?
 Cum pot fi schimbate atitudinile sociale?
 De ce atitudinile nu se schimbă atît de uşor?
 Forme de rezistenţă la schimbarea atitudinală.
EVALUAREA
 Testul conţine 60 itemi
 Fiecare item presupune 5 răspunsuri,
dintre care doar unul este corect
 Pentru rezolvarea corectă – 1pct
Mostră de item
Modelul autoritar de educaţie se caracterizează
prin:
a. părinţii asociază un nivel redus al controlului cu o
slabă susţinere a activităţii copilului;
b. identificarea părintelui cu stările emoţionale ale
copilului
c. copilul învaţă să-şi manipuleze părintele, iar părintele
confundă agresivitatea copilului cu afirmarea sa
d. părinţii stabilesc limite şi îşi controlează copiii, dar
intr-un mod iubitor;
e. părinţii utilizează explicaţia şi negocierea pentru a
obţine acordul copilului.
 SARCINI
1. Etapele procesului de consiliere
2. Rolul jocului în dezvoltarea psihosocială a copilului cu dizabilităţi
3. Efectele terapiei ocupaţionale şi artterapiei asupra optimizării autonomiei
personale, inclusiv asupra integrării eficace a copilului cu dizabilităţi în
procesul instructiv-educativ (Ilustraţi pe marginea unui exemplu)
4. Relaţia dintre atitudinea părinţilor faţă de copilul cu dizabilităţi şi dezvoltarea
personalităţii copilului (Ilustraţi pe marginea unui exemplu)
5. Analiza comparativă a strategiilor de abordare a familiei cu copil cu autism, a
familiei cu copil cu ADHD, a familiei cu copil cu deficienţă mintală.
6. Etapele procesului de adaptare la diagnostic (Ilustraţi pe marginea unui
exemplu)
7. Ataşamentul si dezvoltarea psihosocială a copilului cu dizabilităţi
8. Relaţia părinţi-copii şi formarea stimei de sine la copii cu dizabilităţi
9. Strategii de modificare a atitudinilor negative ale societăţii în raport cu
persoanele cu dizabilităţi