MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

COMISIA DE PSIHIATRIE ŞI PSIHIATRIE PEDIATRICĂ A MINISTERULUI

SĂNĂTĂŢII

Manual de instruire destinat părinţilor în vederea dezvoltării abilităţilor

sociale şi emoţionale ale copiilor

SPITAL IMPLEMETATOR: Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu”

Oradea

COORDONATOR:
PROF. DR. IULIANA DOBRESCU

AUTORI:
PROF. DR. IULIANA DOBRESCU
DR. SIMONA MACOVEI
PSIH. DIANA STĂNCULEANU

1
Introducere
De ce este nevoie de o „şcoală a părinţilor”?
Cum putem să construim un context sănătos de învăţare a comportamentelor
copiilor? Ce este disciplinarea?
Care sunt cauzele sau ce determină comportamentul copilului?
ABC-ul învăţării comportamentale

PARTEA I
DISCIPLINAREA COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

Capitolul 1 Principalele caracteristici ale copilului în perioada preşcolară

Capitolul 2 Ce şi cum învaţă copilul în primii 7 ani?
Capitolul 3 Despre emoţiile copilului şi managementul emoţional
Capitolul 4 Cum dezvoltăm abilităţile sociale ale copiilor
Capitolul 5 Bariere în disciplinare
Capitolul 6 Ce funcţii îndeplinesc comportamentele copiilor?
Capitolul 7 Despre furie şi alte emoţii
Capitolul 8 Managementul comportamentelor problematice ale copiilor:
Împărţirea jucăriilor, Disputele şi agresivitatea
Impactul vizionării TV asupra dezvoltării copiilor.

PARTEA II
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 7-11 ANI

Capitolul 1 Principalele caracteristici ale copilului în perioada şcoalră

Capitolul 2 Despre rutina comportamentală şi planificare
Capitolul 3 Despre emoţii şi abilităţile emoţionale ale copilului de vârstă şcolară
Capitolul 4 Despre abilităţile sociale ale copilului de vârstă şcolară
Capitolul 5 Tema pentru acasă – standard şi performanţă
Capitolul 6 Managementul comportamentelor problematice ale copiilor

2
PARTEA III
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 12-18 ANI

Capitolul 1 Despre transformările biologice şi psihologice aferente vârstei

Capitolul 2 Despre limite şi consecinţe - Cum stabilim limitele; Cum utilizăm
consecinţele
Capitolul 3 Provocări frecvente în relaţia adolescent – părinte. Cum să le facem
faţă?
Capitolul 4 Cum sprijinim dezvoltarea copilului?
Capitolul 5 Despre comportamentele problematice – Monitorizare,
identificarea cauzelor, managent;
Capitolul 6 Dezvoltare de abilităţi – rezolvarea de probleme
Capitolul 7 Planificarea pentru situaţii cu grad ridicat de risc
Capitolul 8 Evaluarea progresului şi menţinerea schimbărilor

Bibliografie selectivă

3
INTRODUCERE
DE CE ESTE NEVOIE DE O „ŞCOALĂ A PĂRINŢILOR”?

Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Problema este
că aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute şi nici nu apar automat atunci când
devenim părinți. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la
părinţii noştrii, din informaţiile pe care le auzim sau le citim. Uneori însă ceea ce învăţăm
interacţionând cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie
pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori, părinţii au
întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu
cum să reacţioneze. Acest material este construit pentru a oferi un sprijin părinţilor care îşi
doresc să ştie mai multe despre ce ar putea să facă ei pentru sănătatea şi starea de bine a
copilului lor.

Numeroase studii ştiinţifice au identificat acele cunoştinţe şi abilităţi ale părinţilor şi adulţilor
din viaţa copilului care sunt necesare şi esenţiale pentru ca copilul să se poată dezvolta
sănătos atât fizic, cât şi emoţional şi social. Materialul de faţă oferă o sinteză a acelor
cunoştinţe şi abilităţi ale părinţilor esenţiale pentru optimizarea dezvoltării cognitive, sociale
şi emoţionale ale copiilor şi pentru facilitarea unor relaţii sănătoase şi funcţionale ale
părinţilor cu copii lor.

Cui se adresează ghidul?

Ghidul se adresează părinților precum și tuturor celor care îşi propun să ofere un spijin
părinţilor care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile, cunoştinţele şi comportamentele de
disciplinare şi educare a copilului lor, educatori, profesori, psihologi, medici.

De ce un training al părinţilor?
Atât părinţii cât şi educatorii/ profesorii reprezintă o sursă şi un context de învăţare esenţial
pentru copil. Comportamentele copiilor se învaţă în interacţiunea cu alţi copii, în
interacţiunea cu părinţii şi cu profesorii. Pentru a sprijini copiii în a învăţa atitudini şi
comportamente funcţionale cu scopul menţinerii sănătăţii emoţionale şi sociale a acestora,
este necesară implicarea tuturor celor care interacţionează cu copilul – părinţi, profesori,
colegi, media.

Copii învaţă comportamentele din interacţiunea cu cei din jurul său. În consecinţă, schimbarea unui
comportament al copilului implică în fapt şi schimbarea comportamentelor celor din mediul său –
părinţi, profesori, colegi, prieteni.

Materialul se adresează tuturor părinţilor care doresc să susţină dezvoltarea copilului sau ai
căror copii au dificultăţi emoţionale şi comportamentale minore. Acest program nu este
suficient pentru părinţii ai căror copii au dificultăţi comportamentale şi emoţionale
moderate; ei au nevoie de un program mai specializat pe care îl poate oferi un profesionist
specializat în psihologia copilului şi adolescentului. De asemenea, părinţii ai căror copii au
probleme clinice emoţionale (ex. anxietate, depresie) sau comportamentale (ex. agresivitate,
4
ADHD) au nevoie de spijin de specialitate oferit de psihiatru, medicul de familie şi psihologul
clinician.

Ce înseamnă sa fii un părinte responsabil şi competent?

Un părinte competent promovează dezvoltarea copilului şi abordează comportamentele

copilului într-o manieră constructivă, care nu răneşte copilul. Comunicarea şi atenţia
îndreptată asupra nevoilor copilului sunt la baza metodelor adecvate de management
comportamental. Astfel copiii vor fi încurajaţi să îşi dezvolte abilităţile şi să se simtă bine cu
ei înşişi.

Aspectele cheie ale unei strategii pozitive de parenting sunt:

 Crearea unui mediu familial sigur şi relaxant;

Un mediu familial sigur şi relaxant este acela în care: riscul de accidente domestice este
minim; există oportunităţi de a explora, experimenta şi dezvolta noi abilităţi; există
posibilitatea de monitorizare a comportamentului copilului (să ştii unde este şi ce face);

 Construirea unor contexte pozitive de învăţare;

Părinţii trebuie să fie disponibili pentru copii lor; aceasta nu înseamnă că trebuie să fii cu
copilul tot timpul, ci atunci când îţi solicită atenţia, ajutorul, afecţiunea.
Când copilul îţi cere, întrerupe activitatea pe care o faci şi acordă-i toată atenţia ta.
Încurajează-i iniţiativa şi autonomia. Arată-i că apreciezi ceea ce face; astfel, cresc şansele să
se implice mai frecvent în activităţi dezirabile.

 Folosirea tehnicilor de disciplinare pozitivă;

Disciplinare pozitivă înseamnă a-l învăţa pe copil comportamentele dezirabile în paralel cu
eliminarea celor problematice, prin metode care exclud pedeapsa, ce ar putea răni copilul
(fizic şi/sau emoţional). Tehnicile de disciplinare sunt orientate spre învăţarea asumării
responsabilităţii şi a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul. Dacă părinţii sunt
consecvenţi şi predictibili în comportament de la o zi la alta, scad şansele de apariţie a
comportamentelor problematice.

 Aşteptări realiste ale părinţilor legat de evoluţia copilului;

Aşteptările părinţilor în ceea ce îi priveşte pe copii depind de convingerile părinţilor despre
ce este normal în această etapă de vârstă. Evoluţia fiecărui copil este însă unică şi se
realizează în ritmuri diferite. Ei trebuie să fie pregătiţi ca nivel de dezvoltare, înainte de a
putea învăţa abilităţi noi.
Problemele apar atunci când părinţii aşteaptă prea mult, prea repede; sau se aşteaptă să
aibă un copil perfect.

5
CUM PUTEM CONSTRUI UN CONTEXT SĂNĂTOS DE ÎNVĂŢARE A
COMPORTAMENTELOR COPIILOR?
CE ESTE DISCIPLINAREA?

Disciplinarea este un proces de învăţare a comportamentelor. Copii se nasc cu potenţialul de

învăţare de noi comportamente însă au nevoie de un context structurat pentru a învăţa care
sunt cele potrivite sau adecvate într-o situaţie sau alta. Modul în care adultul reacţionează
într-un anumit context (de exemplu, felul în care se comportă când este furios sau supărat),
reprezintă pentru copil un context de învăţare involuntară.

Comportamentele părinţilor şi educatorilor sunt principala sursă de învăţare

comportamentală a copiilor. Reacţiile noastre ca adulţi sunt modele de învăţare pentru copil!

Pentru a sigura însă o învăţare sănătoasă, este nevoie să ne propunem voluntar să asigurăm
copilului un context de învăţare adecvat. Implicarea părinţilor şi educatorilor scade riscul
învăţării neadecvate a comportamentelor noi. De exemplu, dacă un copil observă un adult
care reacţionează cînd este furios prin agresiune verbală sau fizică, va învăţa că acesta este
modul firesc de reacţie intr-o astfel de situaţie. În consecinţă, copilul învaţă o modalitate
neadecvată de gestionare a unei emoţii negative.

Comportamentul copilului este astfel o reflecţie a ceea ce a învăţat până în acel moment şi
ne oferă o imagine a abilităţilor pe care le are şi a celor care încă au nevoie de un context de
învăţare. Una dintre erorile cele mai frecvente în relaţia cu copilul, este modul în care noi, ca
adulţi, părinţi sau educatori, interpretăm comportamentul copiilor. Semnificaţia pe care o
dăm comportamentului copilului, determină modul în care ne raportăm la o anumită
situaţie, felul în care reaţionăm - emoţiile pe care le simţim (ex. suntem furioşi, enervaţi sau
trişti) precum şi comportamentele pe care le avem (ex. plângem sau ridicăm tonul etc.).

Semnificaţiile pe care le atribuim unui comportament şi modul în care percepem şi

interpretăm contextul în care apare comportamentul copilului determină tipul de reacţie
emoţională şi comportamentală pe care îl avem într-un context anume.

Cum percep părinţii nevoia de soluţii pentru discplinarea copilului lor?

Majoritatea părinţilor care solicită sprijin pentru disciplinarea copilului formulează problema
în termeni de nevoie „sfaturi” sau soluţii de „corectare” sau „modificare” a unor
comportamente ale copiilor, cum ar fi: copilul nu mănâncă la ora mesei, copilul nu îşi face
temele, copilul vorbeşte urât sau îşi loveşte colegii de joacă, copilul este timorat, retras etc.
Percepţia părinţilor cu privire la „rezolvarea” problemei comportamentale a copilului este

6
formulată de obicei astfel: copilul are un comportament problemă şi trebuie oprit prin
pedeapsă fizică sau apostrofare şi critică, astfel încât să nu mai realizeze acel comportament.
Astfel, părinţii încearcă să aplice divese metode de eliminare a comportamentului problemă,
însă de cele mai multe ori fără rezultate.

Cum îl putem ajuta pe părinte să abordeze diferit comportamentul copilului pentru a încerca
alternative de gesionare a situaţiei problematice? În primul rând, comportamentul copilului
este o reflecţie a abilităţilor pe care le are dezvoltate până în acel moment. De exemplu,
comportamentu timorat sau retras al unui copil în situaţii sociale poate avea mai multe
semnificaţii: poate fi o manifestare a lipsei lui de abilităţi de interacţiune socială sau poate fi
o manifestare a tipului lui de reactivitatea neurofiziologică (temperament) în situaţii noi, cu
persoane necunoscute, poate fi un rezultat al feedback-urilor negative pe care le-a primit
până în acel moment şi care au determinat o percepţie negativă despre sine, care îl face
neîncrezător şi nesigur.

Percepţia pe care o au părinţii despre cauzele comportamentului copilului influenţează modul în

care ei reacţionează pentru a modifica comportamentul. Principalul obiectiv al training-ului de
discplinare este formarea unei atitudini corecte despre cauza comportamentului copilului.

7
CARE SUNT CAUZELE SAU CE DETERMINĂ COMPORTAMENTUL COPILULUI?

Cea mai frecventă întrebare a părinţilor este DE CE? De ce se comportă copilul meu în felul
acesta? De ce două surori sau dai fraţi au comportamente diferite în acelaşi context familial?
De ce un copil are comportamente diferite în contexte diferite? De ce copilul se comportă
diferit cu persoane diferite? Există mai mulţi factori care influenţează comportamentul
copilului şi al adultului: factorul genetic, contextul familial şi factorii din afara mediului
familiei – comunitatea, media, şcoala.

Cum influenţează genetica comportamentul copilului?

Diferenţe individuale în temperamentul şi reactivitatea emoţională a copiilor

Copiii moştenesc de la părinţi un bagaj genetic unic care constituie baza dezvoltării fizice de
mai târziu; tot el este responsabil şi de diferenţele care apar în tendinţa oamenilor de a se
comporta într-un anumit fel, adică de tipul de temperament pe care îl avem. Aceste
diferenţe individuale includ caracteristici fizice, cum ar fi culoarea ochilor sau textura părului,
dar şi caracteristici emoţionale şi comportamentale. Copiii moştenesc temperamentul de la
părinţi, ceea ce le influenţează comportamentul social şi cel emoţional. Unele trăsături sunt
mai uşor de gestionat şi alte mai dificil, cum ar fi de pilda faptul că unii copii au nevoie de
mai multă atenţie decât alţii, sunt mai activi sau sunt în permanentă explorare a mediului,
plâng mai uşor şi mai des, au dificultăţi în a învăţa o rutină comportamentală cum este
somnul sau mâncatul.

Există comportamente ale copiilor care nu pot fi schimbate?

Dacă da, cum facem diferenţa între un comportament modificabil şi unul ce nu poate fi
modificat?
Adesea observăm că doi copii care fac parte din aceeaşi familie pot fi foarte diferiţi unul faţă
de altul: unul poate să fie foarte sociabil, iar celălalt mai retras. Uneori părinţii sunt
îngrijoraţi de aceste comportamente şi ar vrea să modifice anumite trăsături ale copilului, să-
l facă de exemplu mai curajos, mai dificil de speriat; aceste încercări ale părinţilor pot fi
percepute de copil ca adevărate pedepse; de exemplu: Vreau să stai şi tu o dată liniştit pe
scaun”.
În astfel de situaţii părinţii trebuie să înveţe să facă diferenţa între un comportament
problemă şi temperamentul copilului.

La ora actuală, literatura de specialitate prezintă două dimensiuni ale temperamentului ca

fiind relevante din perspectiva dezvoltării psihologice: temperamentul inhibat-dezinhibat,
reactivitatea emoţională ridicată-scăzută; aceste tipuri de temperament se manifestă prin
comportamente specifice, în orice situaţie, fiind constante pe parcursul vieţii. Dacă un
părinte remarcă un anumit comportament la copil de tipul „plânge prea uşor” sau este
„hiperactiv”, este important să ştie că acel comportament este expresia unui tip de
temperament şi în concluzie NU poate fi modificat sau schimbat. O eroare frecventă care se
face este aceea că uneori părinţii vor să modifice comportamente care sunt expresiaa tipului
de temperament sau reactivitate emoţională, iar acestea NU sunt modificabile. Ceea ce însă
poate fi modificat, este modul în care părinţii reacţionează în contextele în care apar
comportamentele ce nu pot fi schimbate.
8
Adesea părinţii şi educatorii/ profesorii reacţionează cu frustrare, nemulţumire sau
neputinţă în situaţia în care conştientizează că nu pot modifica un comportament al
copilului. Alternativa este însă de a crea acel context în care comportamentul copilului să nu
devină problematic. De exemplu, dacă copilul are tendinţa de a plânge mai uşor când este
supărat, atunci părintelep poate să nu încerce să schimbe reacţia copilului prin mesaje de
tipul „nu mai plânge!”, „nu ai motive să plângi!” sau să îl pedepsească pentru reacţia lui.
Aceste două exemple de atitudini eronate ale părinţilor şi educatorilor pot determina reacţii
exagerate ale copilului (ex. creşte perioada de timp în care plânge sau chiar intensitatea
plânsului) şi reacţii secundare asociate cu plânsul (ex. ţipă sau vorbeşte urât, se retrage).
Comportamentele rezultate din atitudinea adulţilor sunt în fapt comportamente
problematice menţinute de reacţia acestora.

Trebuie facută distincţia dintre comportamentul ca manifestare a temperamentului sau

reactivităţii copilului şi comportamentul ca manifestare a abilităţilor cognitive, sociale şi
emoţioanle pe care le are dezvoltate copilul în acel moment!

Cele mai frecvente conflicte şi divergenţe atât între adulţi cât şi între părinţi şi copii sau copii
şi educatori apar datorită acestor diferenţe individuale pe care nu le cunoaştem, nu le-am
sesizat, nu le acceptăm ca şi comportamente nemodificabile, ba mai mult, le interpretăm
într-un mod personal, negativ. Uneori adulţii interpretează aceste comportamente ca fiind
„lipsă de voinţă sau motivaţie!” – „nu vrea să se schimbe”, sau ca fiind intenţionate:
„intenţionat vrea să mă enerveze sau să mă supere!”.

Cunoscând temperamentul copilului putem ca adulţi, părinţi şi educatori/profesori, să ne adaptăm

propriul comportamentul la nevoile copilului şi să îl spijinim în formarea şi dezvoltarea acelor abilităţi şi
competenţe care îl fac funcţional acasă, la şcoală şi în timpul lui liber.

Temperamentul inhibat şi dezinhibat

Descrierea tipului de temperament inhibat şi dezinhibat

TEMPERAMENTUL INHIBAT TEMPERAMENTUL DEZINHIBAT

comportamente vigilente atunci când sunt
confruntaţi cu situaţii, contexte noi,
manifestând emoţii negative;
comportamente de evitare sau retragere
din situaţie;
manifestă puţine iniţiative de interacţiune
socială în situaţii nefamiliare, necunoscute;
sunt percepuţi de familie şi prieteni ca fiind
mai „fricoşi” sau „timizi”;
activare mai mare la nivelul amigdalei
drepte şi stângi în situaţii noi.
reacţionează în situaţiile noi prin
comportamente de explorare a mediului şi
manifestă emoţii pozitive;
manifestă tendinţa spre impulsivitate;
frecvenţă ridicată de implicare în contexte
noi;
sociabilitate crescută;
nivel scăzut al fricii;

9
(Fox şi colab., 2001; Schwartz, 2003)

Alte diferenţe fiziologice semnificative sunt: rata bătăilor inimii, dilatarea pupilelor în timpul
sarcinilor cognitive, tensiune la nivelul corzilor vocale atunci când copilul vorbeşte în situaţie
de stres moderat, nivelul de cortizol din salivă. Ele persistă până la vârsta adultă (Schwartz,
2003). Copiii diferă şi din punctul de vedere al pragului stimulării senzoriale şi auditive (copii
au un nivel diferit de toleranţă la stimulare senzorială - mai mic sau mai mare.
Acest lucru ne ajută să înţelegem mai bine diferenţele între fraţi în termeni de preferinţe sau
activităţi în care se implică. În consecinţă, este necesar ca fiecărui copil să îi creem un
context diferit de învăţare a comportamentelor şi să nu folosim acelaşi tip de metodă de
disciplinare pentru toţi copiii.

Copiii aleg activităţi diferite pentru că diferă din punctul de vedere al toleranţei lor la
stimuli şi în consecinţă, ei au nevoie de contexte de învăţare comportamentală
adaptate acestor diferenţe individuale.

Ce ne învaţă aceste diferenţe?

Cum îşi pot adapta adulţii (părinţi sau educatori) comportamentul?
Tonalitatea vocii poate fi adaptată în funcţie de nevoile copilului sau ale partenerului. Un
exerciţiu pe care îl pot face părinţii este să observe care este tonalitatea vocii cu care copilul
se simte confortabil şi care este cea care îl inhibă. Un copil poate avea nevoie de o tonalitate
mai joasă a vocii comparativ cu un altul – aspect ce se explică prin aceste diferenţe de prag
senzorial. Un ton cald şi scăzut facilitează de cele mai multe ori un context sănătos de
relaţionare cu copilul.

Gradul de stimulare senzorială a unui mediu/ context este un alt indicator care relevă
nevoile copilului. Unii copii au nevoie de un mediu mai liniştit, cu foarte puţine stimulări
(sunete, zgomote, lumină, cuvinte) în timp ce alţii au nevoie de un mediu mai stimulator (mai
multe sunete, mai mult zgomot). Gradul de stimulare senzorială este un context care trebuie
adaptat nevoilor copilului.

Cercetările din psihologie ne arată că o metodă de disciplinare are efecte

diferite la copii diferiţi pentru că aceştia au nevoi specifice datorate
temperamentului diferit.

Copiii cu temperament inhibat reacţionează mai degrabă negativ la comportamentul ferm şi

autoritar al părinţilor, comparativ cu copiii cu un temperament dezinhibat, care au nevoie de
un context cu reguli clare, stricte, fermitate (Maccoby, 2000 apud Bates, 1998). Cele două
tipuri de temperament reprezintă factori de risc pentru apariţia diferenţiată a unui tip de
simptomatologie: temperamentul dezinhibat, în prezenţa anumitor carcteristici de mediu, se
asociază cu probleme de externalizare, comportamente impulsive, agresive, în timp ce
temperamentul inhibat este un factor de risc pentru apariţia anxietăţii şi depresiei (Schwartz,
2003; Fox şi colab., 2001).

10
 Cercetările atrag însă atenţia faptului că există atât continuităţi, cât şi discontinuităţi în
manifestarea temperamentului copilului!
Comportamentul părinţilor şi educatorilor/ profesorilor reprezintă un context de schimbare
comportamentală pentru copii!

Există mai multe studii care confirmă faptul că temperamentul NU se manifestă întotdeauna
în acelaşi tipar comportamental şi că există şi situaţii de discontinuitate. Într-un studiu
realizat de Fox şi Henderson (1999) se observă o mai mare continuitate a temperamentului
dezinhibat (47%) faţă de temperamentul inhibat (27%). Acest lucru înseamnă că
temperamentul este moderat de acţiunea factorilor de mediu, ceea ce susţine convingerea
că atitudinea şi comportamentul adulţilor, părinţi şi educatori/ profesori joacă un rol
semnificativ în evoluţia dezvoltării comportamentale a copiilor.

Reactivitatea emoţională
Un rol important îl are şi reactivitatea emoţională a copilului, reactivitate care este
determinată la nivel biologic. Reactivitatea emoţională e definită ca intensitatea la nivel
fiziologic cu care o persoană răspunde emoţinal la stimulii din jur. În aceeaşi situaţie, doi
copii pot reacţiona cu intensităţi diferite ale emoţiei. Copiii cu reacţii mai puternice au
nevoie de un efort mai mare pentru a-şi regla emoţia (pentru a reveni la starea emoţională
iniţială). De exemplu, la o serbare de Crăciun organizată la grădiniţă, unii copii sunt mai
emoţionaţi decât alţii şi îşi uită poezia sau încep să plângă, în timp ce alţii au emoţii mai puţin
intense.
Cei care au reacţii mai intense au nevoie de un efort mai mare pentru a-şi inhiba un
comportament atunci când li se cere; de exemplu, un copil cu o reactivitatea emoţională
mai ridicată va depune un efort sporit pentru a amâna activitatea preferată (ex. mai întâi
adunăm jucăriile de pe jos şi abia apoi pictăm). Copiii cu reactivitate emoţională mai scăzută
îşi pot focaliza mai bine atenţia pe o sarcină şi sunt mai greu de distras într-o situaţie; aceştia
se vor conforma mai uşor cererilor adultului. Copiii care au dificultăţi în a-şi inhiba unele
comportamente, sunt mai predispuşi spre a dezvolta probleme de comportament şi a avea
dificultăţi în relaţiile sociale. Copiii cu o reactivitate emoţională mai mare au nevoie de mai
mult timp pentru a-şi interioriza regulile.
Diferenţele de reactivitate emoţională a copiilor se manifestă prin următorii indicatori
comportamentali:
 timpul de reacţie emoţională de la apariţia stimulului; unii copii reacţionează
emoţional mai rapid decât alţii în anumite contexte/situaţii;
 intensitatea reacţiei emoţionale; unii copii manifestă o reacţie emoţională mai
intensă în timp ce alţii manifestă o reacţie emoţională moderată în acelaşi
context/situaţie;
 metodele şi timpul necesar pentru autoreglarea emoţiei – copiii cu reacţii
emoţionale mai intense au nevoie de o prioadă mai mare de timp pentru a reveni la
starea emoţională iniţială, în timp ce copiii cu o reacţie emoţională moderată revin
mai uşor la starea emoţională iniţială; strategiile de autoreglare a emoţiilor sunt
diferite în funcţie de intensitatea emoţiilor.

11
În tabelul de mai jos sunt descrise tipurile de comportament identificate prin studii de
cercetare ca fiind cele mai frecvente manifestări ale temperamentului şi reactivităţii
copilului.

! Pentru părinţi: recomandări de identificare a tipului de temperament al copilului

Tip de Puncte tari Puncte slabe Recomandări pentru părinţi

temperament
Energic, Neliniştit, hiperactiv. Se Anticipaţi comportamentele de
viguros; comportă impulsiv şi hiperactivitate şi luaţi măsuri de
Explorează este uşor de distras. protecţie, dacă e cazul. Utilizaţi
mediul; distragerea atenţiei. Oferiţi
Nivel ridicat de Rămâne activ copiilor oportunităţi de
activare chiar şi în manifestare sănătoasă a
situaţii hiperactivităţii, cum ar fi sportul
plictisitoare. sau locuri de joacă special
amenajate. Evitaţi să-l implicaţi în
activităţi statice.
Rareori produce Lentoare în realizarea Oferiţi timp suplimentar pentru
dificultăţi în sarcinilor; este numit terminarea unor sarcini. Daţi
Nivel scăzut de cadrul unor de multe ori “leneş”. sarcini realiste din punctul de
activare activităţi. Lasă impresia de vedere al timpului necesar
indiferenţă. efectuării lor. Evitaţi criticismul
faţă de această trăsătură.
Face faţă Manifestă un tipar Identificaţi pe cât posibil o
modificările impredictibil în ceea ce regularitate în comportamentul
Nevoia de care apar in priveşte mâncatul, copilului şi ţineţi cont de ea.
structură şi rutina zilnică. dormitul şi mersul la Evitaţi să forţaţi copilul să
regularitate Nu are nevoie toaletă. mănânce sau să doarmă dacă el
scăzută de un mediu nu este pregătit; introduceţi
foarte rutine pentru ora mesei şi înainte
predictibil. de culcare.
Manifestă Respinge contexte/ Introduceţi lucrurile noi în mod
precauţie în persoane noi şi refuză treptat, vorbiţi despre ele înainte
situaţii riscante. mâncarea sau şi lăsaţi copilul să se adapteze în
Retragere obiectele noi. Se ritmul propriu.
iniţială “agaţă” de adult şi
acceptă cu dificultate
schimbarea.
Probabilitate Dificultăţi în a se Stabiliţi un program zilnic
mică de a fi adapta la schimbare predictibil. Evitaţi schimbările
afectat de sau la momentele de inutile şi pregătiţi copilul înainte
Adaptabilitate influenţe tranziţie de la o dacă acestea sunt inerente.
scăzută negative. activitate la alta. Îi ia Expuneţi copilul treptat la
mult timp să se schimbare şi pentru momente
adapteze. scurte de timp.

12
 Copilul îşi Mai degrabă plânge în Învăţaţi să fiţi toleranţi. Modelaţi
exprimă în loc să vorbească. răspunsuri adecvate, daţi
Intensitate permanenţă Intensitatea reacţiei copilului feedback şi oferiţi
emoţională nevoile faţă de este adesea alternative. Nu criticaţi modul de
ridicată adult. confundată cu exprimare a nevoilor copilului.
intensitatea dorinţei. Oferiţi permanent alternative de
exprimare a nevoilor.
Tendinţa de a Pare adesea “cu Înţelegeţi că aceasta este o
se implica mai toane”, se plânge mult, dispoziţie de temperament; nu
mult în viaţa pare foarte serios şi este vina dumneavoastră şi nici a
copilului, de a manifestă rareori copilului. Modificaţi cerinţele
Dispoziţie sesiza mai uşor bucurie în timpul care aţi observat că îi intensifică
negativă nevoile lui. acţiunilor sau starea negativă. Încurajaţi
activităţilor. Părinţii răspunsurile pozitive ale
pot supraestima copilului.
nemulţumirile
copilului.
Copilul poate fi Nu ascultă. Are Formulaţi sarcini, cereri, instrucţiuni,
liniştit şi calmat dificultăţi de scurte şi simple. Eliminaţi pe cât posibil
foarte uşor. concentrare. Este uşor elementele de distragere a atenţiei din
de distras din sarcină şi mediu. Folosiţi tehnici eficiente de
are nevoie să i se comunicare cu el: adresaţi-vă pe nume,
Neatenţie şi reamintească în stabiliţi contactul vizual şi sumarizaţi
uşurinţă în permanenţă ce are de lucrurile discutate.
distragerea făcut. Oferiţi copilului pauze frecvente.
atenţiei
Atunci când este cazul, redirecţionaţi
comportamentul copilului fără a vă
simţi ruşinaţi sau furioşi. Lăudaţi copilul
pentru persistenţa în sarcină şi
finalizarea acesteia.
Abilitate Reacţii exagerate chiar Reduceţi nivelul de stimulare. Anticipaţi
ridicată de a şi la stimuli (lumină, problemele posibile şi pregătiţi copilul.
identifica zgomot, miros, durere) Respectaţi preferinţele copilului pe cât
schimbările din sau evenimente socio- posibil.
Prag senzorial mediu, emoţionale obişnuite.
scăzut nuanţele din
sentimentele şi
gândurile
celorlalţi.

(Adaptat după Bantam, 1999)

Exerciţiu pentru părinţi:

Recomandaţi-le părinţilor să observe comportamentul copilului lor, timp de o săptămână, în
diverse contexte, pentru a sesiza caracteristicile comportamentale, de temperament al
13
copilului. După identificarea unei caracteristici, acolo unde ea se manifestă, recomandaţi
părinţilor să noteze punctele tari şi punctele slabe ale acelui comportament. Pasul următor
este ca părinţii să îşi observe propriul comportament în contextele în care copilul manifestă
un anumit comportament (din lista de mai jos) şi CUM trebuie adaptat contextul în acord cu
nevoile copilului.

Observaţi şi Comportamentul d-voastră Care este cel mai

notaţi în contextul în care se adecvat context pentru
caracteristici Punctele tari Punctele slabe manifestă caracteristica de comportamentul
le identificate identificate temperament al copilului copilului d-voastră?
temperamen
tale ale
copilului d-
voastră
după tabelul
de mai sus
Ex. nivel Este implicat Nu duce la bun Comportamente pozitive: Un mediu mai puţin
ridicat de în multe sfârşit unele „îi încurajez activităţile de restrictiv de mişcare şi
activare activităţi şi lucrurile pe care mişcare/ sportive, apreciez de explorare.
se plictiseşte le-a început. comportamentul lui de
„Este tot
foarte rar. explorare şi curiozitate faţă Sprijinirea copilului în a
timpul în
Este uşor de de activităţile noi”. finaliza sarcinile
mişcare,
Are multe distras de începute.
foarte activ
preocupări activităţi/ jocuri
şi energic”.
extraşcolare. noi şi Comportamente negative: Evitarea criticiilor şi
reacţionează „mă enervez şi îl critic când judecăţilor la adresa
impulsiv când îi nu duce lucrurile la bun comportamentului lui
este restricţionat sfârşit şi uneori mă irită hiperactiv.
comportamentul. hiperactivitatea lui şi îl
pedepsesc spunându-i să
stea locului, să nu se mai
mişte...!”
................... .................. .......................... ....................................... ...........................
................... .................. ......................... ....................................... ...........................

Convingerile, atitudinile şi reacţiile comportamentale şi emoţionale ale părinţilor

influenţează şi determină comportamentul copilului.
Aşa cum aţi observat din informaţiile anterioare, caracteristicile genetice ale copilului pot fi
într-o mică măsură modificate sau schimbate. Ceea ce putem însă schimba este acest al
doilea factor care determină comportamentul copiilor şi anume ceea ce învaţă copilul din
mediul său apropiat, din interacţiunea cu părinţii, bunicii, educatori şi profesorii. Înţelegerea
modului în care copilul învaţă din mediul său, ne ajută să alegem atitudinea adecvată faţă de
comportamentele sale.

Convingerile, reacţiile comportamentale şi emoţionale ale părinţilor şi educatorilor/

profesorilor faţă de comportamentul copilului influenţează atitudinea acestora în
disciplinare.
14
Modul în care părinţii reacţionează emoţional în raport cu ceea ce face copilul, dar şi în alte
situaţii în care copilul este prezent, reprezintă un context de învăţare pentru copil.

Copilul învaţă din modul în care părinţii reacţionează

emoţional în diverse contexte

Ce învaţă copilul din aceste reacţii emoţionale?

Învaţă în primul rând modalitatea în care părinţii lui fac faţă unor emoţii, pozitive şi negative
(ce face mama sau tata când este bucuros/ă sau vesel/ă) şi va folosi aceste experienţe în
situaţiile în care se confruntă chiar el cu emoţii similare. Deci, reacţiile emoţionale ale
părinţilor sunt un context de învăţare a modului de gestionare a emoţiilor de către copil.
În al doilea rând, reacţiile emoţionale ale părinţilor reprezintă pentru copil o sursă de
informaţii despre propriul comportament. De exemplu, dacă unul dintre părinţi are o anumită
reacţie faţă de comportamentul copilului, această reacţie îl face pe copil să aibă o anumită
percepţie asupra propriului comportament.

Când părinţii exprimă emoţiile pozitive sau negative într-un mod indirect, atunci acest lucru
devine ameninţător pentru copil, pentru că acesta nu mai are certitudinea sau siguranţa unei
reacţii şi interpretează ceea ce spune sau face părintele. De exemplu, când un părinte este
mândru de ceea ce a făcut copilul său şi îşi exprimă emoţia de bucurie indirect, printr-un gest
de tandreţe (ex. îl îmbrăţişează) şi nu direct prin cuvinte („Sunt mândru de tine şi foarte
bucuros pentru ceea ce ai făcut!”), copilul nu ştie ce simte părintele lui faţă de el şi mai ales
nu ştie ce anume din comportamentul lui sau din ceea ce a făcut el este perceput de părinte
ca fiind valoros; el poate interpreta gesturile părintelui ca indiferenţă sau poate gândi că nu
este suficient de bun pentru a-l face pe părintele lui să fie mândru de el.

Copiii au nevoie de exprimarea directă, în cuvinte,

a aprecierilor pozitive din partea părinţilor!
„Sunt mândru de ceea ce ai făcut!”,
„Pentru mine, desenul tău este cel mai frumos!”,
„Te iubesc!”

Exprimarea emoţiilor negative ale părinţilor prin cuvinte urâte adresate copilului este una
dintre cele mai dăunătoare experienţe de viaţă pentru copil. Copilul va ajunge să se perceapă
ca fiind incapabil, fără resurse şi lipsit de valoare şi în consecinţă nu va avea nicio motivaţie să
înveţe comportamente pozitive, dezirabile.

Afirmaţiile de genul „eşti un prost!”, „nu eşti bun de nimic!” sau afirmaţiile de învinovăţire -
„cum ai putut să faci asta?”- au consecinţe negative, severe asupra sănătăţii emoţionale a
copilului şi asupra imaginiii de sine a acestuia.

15
Cercetările arată că, atunci când părinţii pedepsesc, au o stare emoţională negativă. Copilul
manifestă un comportament care vine în contradicţie cu scopul părintelul (ex. „Copilul ar
trebui să mă asculte!”) ceea ce duce la apariţia emoţiilor negative şi atrage după sine
folosirea unor metode care sunt congruente cu starea emoţională negativă, adică pedeapsa,
pentru a stopa comportamentul nedorit al copilului. Lorber şi Leary (2005) au realizat un
studiu din care reiese faptul că starea emoţională negativă a mamei, afectivitatea negativă
între mamă-copil este asociată puternic cu pedeapsa.

Să presupunem că un copil aruncă cuburile lego pe jos; comportamentul lui poate avea mai
multe cauze: se plictiseşte sau nu ştie cum să se joace. Părintele îl vede şi îi spune să înceteze,
însă copilul continuă; în acel moment în mintea părintelui se declanşează un şir de gânduri:
„Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile! Face asta intenţionat, ca să mă
enerveze!”; simte treptat cum îi creşte furia, merge la copil şi îi smulge cuburile din mână, iar
copilul începe să plângă. După pedeapsă părintele se poate simţi vinovat în timp ce copilul
este trist sau furios deoarece nu înţelege cu ce greşit şi nici nu a învăţat cum altfel să se joace;
el rămâne doar cu pedeapsa şi cu emoţiile negative. Aceeaşi situaţie ar fi avut alt final dacă
părintele dădea o altă interpretare comportamentul copilului: „Copilul se plictiseşte, are
nevoie de ajutorul meu!”; gândind astfel, el rămâne calm şi poate găsi mai multe alternative:
să îi propună să construiască ceva, să îi ofere o altă activitate (Figura nr. 1).

Figura nr. 1
COMPORTAMENTUL COPILULUI
Ex. Copilul aruncă cuburile lego pe jos

INTERPRETAREA
Ex. Copilul ăsta nu înţelege să nu mai trântească cuburile!
Face asta intenţionat ca să mă enerveze!

EMOŢIA
Ex. Furie, enervare, ostilitate, depresie

REACŢIE ADECVATĂ PEDEAPSĂ

Ex. Îi redirecţionez comportamentul prin Ex. Îl lovesc ca să înceteze
oferirea de alternative

16
 Copiii manifestă comportamente problematice când
aşteptările adulţilor (părinţi, educatori) sunt
nerealiste şi neadaptate nevoilor şi abilităţilor copilului!

Cercetările au pus în evidenţă diferenţe semnificative în ceea ce priveşte interpretarea la

nivel cognitiv pe care o fac părinţii care pedepsesc şi părinţii care recurg la metode adecvate
de disciplinare. Diferenţele constau în prezenţa unor convingeri despre comportamentul
copiilor (ex. „eu nu sunt responsabil, copilul e de vină”), aşteptări nerealiste privind
dezvoltarea copilului, abilităţi scăzute de empatie şi înţelegere a perspectivei copilului,
ataşament deficitar în relaţia cu copilul (Milner, 2003). Integrarea rezultatele acestor
cercetări în programele de training al părinţilor, de prevenţie a abuzului sau de dezvoltare a
abilităţilor parentale este esenţială, conferind intervenţiei validitate ştiinţifică. La ora actuală,
modelul cel mai influent în acest sens îl reprezintă cel descris de Milner (2002), model descris
mai jos.

Modul în care părinţii gândesc despre cum trebuie crescut şi educat un copil influenţează
atitudinea acestora în disciplinarea copilului
Modelul procesării informaţiei în situaţii de abuz a fost iniţial descris de Crick şi Dodge
(1994), pentru a explica modul în care copiii cu comportamente agresive procesează
informaţia socială. Apoi el a fost treptat adaptat şi la situaţia în care părintele este cel care
manifestă comportamente agresive. Informaţiile din sfera cogniţiei sociale, care vorbesc
despre modul în care oamenii interpretează situaţiile sociale, arată că în urma experienţei
personale, adulţii dezvoltă convingeri mai mult sau mai puţin sănătoase despre cum trebuie
crescuţi copiii, convingeri globale (ex. „Cum trebuie crescuţi copiii în general”) şi specifice (ex.
„Cum trebuie crescut copilul meu”).

Pin urmare, comportamentul părinţilor este influenţat de aceste convingeri precum şi de

factori situaţionali, cum ar fi nivelul de stres al părintelui. Cercetările arată că există
diferenţe la nivelul convingerior între părinţii care utilizează pedeapsa şi abuzează copiii şi
cei care nu recurg la asfel de metode, iar ele pot fi clasificate pe 3 domenii:
 convigerile despre abilităţile copiilor;
 convingeri despre intenţiile copiilor;
 convingeri despre propriile abilităţi parentale;

În urma experienţelor personale, părinţii dezvoltă convingeri mai mult sau mai puţin
sănătoase despre cum trebuie crescuţi copiii.

Uneori aceste convingeri au şi o încărcătură afectivă - emoţii trăite în experienţele anterioare

de viaţă duc la formarea lor. Emoţiile asociate au un rol foarte important în ceea ce priveşte
modul în care informaţia este percepută, interpretată, organizată în memorie şi accesată. În
cazul părinţilor care folosesc abuzul emoţional şi fizic, se consideră că aceste convingeri sunt
asociate cu emoţii negative (ex. furie, ostilitate, anxietate, depresie). Aceste convingeri se
17
activează cu precădere în situaţii ambigue, atunci când copilul manifestă un comportament
problematic (care poate fi normal în etapa respectivă de dezvoltare) , când copilul manifestă
un comportament problematic (chiar minor) sau dacă părinţii trăiesc emoţii negative. Aceste
erori se manifestă în mai multe etape, prezentate în cele ce urmează.

În ce contexte se manifestă aceste convingeri rigide, nesănătoase?

Primul context este percepţia comportamentului copilului
Convingerile rigide despre creşterea copiilor şi despre cauzele comportamentelor lor au
anumite consecinţe în comportamentul părinţilor. În primul rând, convingerile determină o
atenţie redusă asupra comportamentelor funcţionale ale copilului; de exemplu, părintele nu
remarcă schimbări pozitive/ progrese în comportamentul copiilor, cum ar fi îmbunătăţirea
comportamentului, faptul că un copil face comportamentul cerut (ex. „S-a îmbrăcat atunci
când i s-a spus”).

Copilul învaţă comportamentele funcţionale, pozitive când părintele le remarcă şi le apreciază.

Ignorarea acestor comportamente funcţionale duce la creşterea frecvenţei comportamentelor
problematice ale copilului.

În al doilea rând, aceste convingeri determină o atenţie selectivă, adică focalizarea atenţiei
pe anumite comportamente ale copiilor, congruente cu convingerile „preexistente”; de
exemplu, este mult mai probabil ca părintele să observe necomplianţa copiilor decât
comportamentele adecvate, funcţionale, deoarece sunt în acord cu aşteptările lor (ex. „Era
clar că trebuie să faci ceva rău, doar te ştiu eu cum eşti”). Convingerile preexistente sunt
gânduri despre copil, despre ceea ce însemnă să fii părinte, pe care adultul le-a interiorizat în
urma experienţelor prin care a trecut. Odată formate ele influenţează percepţia
evenimentelor actuale.
De exemplu, să ne gândim că mai multe persoane stau şi privesc norii; la un moment dat una
spune „Uite, norul acesta seamănă cu un iepure” şi toţi ceilalţi identifică elementele în acel
nor. O altă persoană zice „Mie îmi seamănă mai degrabă cu un câine”. Care dintre cele două
persoane a văzut corect? Răspunsul este: amândouă; aceeaşi situaţie poate fi privită din mai
multe perspective. În funcţie de informaţiile sau convingerile care ne sunt activate în minte
la un moment dat, noi tindem să interpretăm experinţele zilnice prin prisma lor.

Interpretările pe care le dăm realităţii influenţează modul în care ne

simţim şi în care reacţionăm într-un anumit moment.

De cele mai multe ori, interpretăm realitatea din jurul nostru în funcţie de convingerile pe
care le avem despre respectiva situaţie sau context. De exemplu, dacă certăm şi criticăm mai
des un copil pentru că nu îşi pune hainele în dulap, facem adesea generalizări cu privire la
personalitatea copilului spunând că este dezordonat, afirmaţie care nu are legătură cu
realitatea; dacă spun despre cineva că este dezordonat, asta înseamnă că tot timpul, în orice
situaţie, acea persoană se comportă aşa; având însă această reprezentare în minte, vom
tinde să vedem mai des situaţiile în care copilul nu îşi pune hainele în dulap şi să ignorăm
momentele sau să discredităm situaţiile în care a manifestat comportamentul aşteptat (ex.
„Le-a pus altcineva în locul lui”).
18
 Convingerile devin o grilă prin care noi interpretăm, „citim” realitatea,
devenind opaci la informaţiile incongruente cu aceste convingeri.
Cercetările arată că, părinţii care abuzează copiii adesea, fizic şi emoţional, au convingeri
negative despre aceştia, comportamentele lor exprimă mult mai frecvent critici şi
manifestă mai puţine emoţii pozitive (Caspi şi colab., 2004). În acest sens, atenţia părinţilor
devine selectivă, axată doar pe comportamentele negative ale copiilor.

În al treilea rând, convingerile rigide ne determină să detectăm şi să codificăm informaţia în

mod neadecvat; poţi să faci mai multe erori în recunoaşterea emoţiilor copilului, dacă aceste
emoţii au intensităţi mici, şi poţi evalua incorect intensitatea emoţiei. Abilităţile scăzute de
empatie şi de înţelegere a perspectivei copilului, precum şi un ataşament deficitar în relaţia
cu copilul şi a aşteptărilor nerealiste privind dezvoltarea normală a copilului şi problemele
specifice fiecărei vârste, cresc probabilitatea utilizării pedepsei şi abuzului (Milner, 2003).

Al doilea context este cel al interpretării şi evaluării comportamentului copiilor.

Părinţii cu risc ridicat de abuz fizic interpretează comportamentul copiilor ca fiind mai grav,
foarte greşit iar copilul ca fiind unicul responsabil. Ei privesc aceste comportamente ca pe
nişte trăsături interne, stabile şi gobale ale copilului şi sunt predispuşi să evalueze
comportamentul ca fiind motivat de intenţii ostile.
Într-un experiment efectuat de Dadds şi colab. (2002) privind evaluarea comportamentelor
pozitive, negative şi ambigue ale copiilor de către mame, experiment în care erau folosite
înregistrări cu copii necunoscuţi, mamele cu risc de abuz au evaluat comportamentele
copiilor ca fiind greşite în toate scenariile; au făcut mai multe atribuiri externe pentru
comportamente pozitive în raport cu comportamentele ambigue şi negative, iar mamele din
lotul de control au făcut mai multe atribuiri externe (sunt şi alţi factori care influenţează
comportamentul) pentru comportament pozitive şi negative faţă de cele ambigue. Aceste
erori se fac în special în situaţii ambigue, de comportament problematic, dar normal în
dezvoltare şi comportament problematice minore, deoarece se activează convingerile
nesănătoase.

Evaluarea comportamentului copilului ca fiind greşit este un predictor de abuz

din partea părintelui sau educatorului/profesorului.

De exemplu, un tată poate să recunoască faptul că, copilul lui s-a comportat agresiv la şcoală
şi să perceapă intenţia negativă, dar datorită unei convingeri de tipul: „încă nu ştie cum să
vorbească cu unii băieţi”, comportamentul nu va fi evaluat ca fiind „rău” şi prin urmare nu
vor fi luate măsuri disciplinare de tipul pedepselor fizice, ci mai degrabă va avea o discuţie cu
copilul despre cum ar putea reacţiona diferit, mai adecvat (nu prin agresivitate) într-o
situaţie similară. Dar dacă apare un comportament minor - „ copilul nu curăţă masa” şi acest
lucru este evaluat ca fiind greşit şi se fac atribuiri interne, globale stabile şi ostile (ex. „Copilul
ăsta e încăpăţânat, niciodată nu mă ascultă şi face numai cum vrea el”), părintele poate
aplica măsuri destul de severe şi neadecvate.

Evaluarea globală şi generalizarea cauzelor unui comportament cresc probabilitatea

aplicării unor metode neadecvate de disciplinare asupra copilului.
19
Interpretările devin cu atât mai distorsionate, cu cât starea emoţională negativă este mai
intensă. Comportamentul nostru este în concordanţă cu starea emoţională. Cu toţii trecem
din când în când prin stări de furie în urma unui conflict, nu ne putem scoate din minte acel
lucru, avem impresia că toţi ne enervează, că toate lucrurile ne ies pe dos şi suntem mult
timp mai irascibili, adică nu facem decât să ne alimentăm furia (ex. „Azi toţi au ceva cu mine,
toţi vor ceva de la mine”, „Vreau să mă lase toată lumea în pace”); ca şi consecinţă, se
activează mai multe gânduri specifice furiei, ceea ce ne facem să devenim din ce în ce mai
furioşi, foarte rigizi şi să nu mai evaluăm corect eveniemntele. A doua zi vedem lucrurile
dintr-o altă perspectivă şi certurile de ieri ni se par minore, regretăm conflictul cu colegii,
copiii sau partenerul de cuplu.
Explicaţia este simplă: atunci când avem o anumită stare emoţională, ne sunt activate
gânduri care produc emoţia respectivă iar evenimentele ulterioare vor fi interpretate prin
prisma gândurilor deja activate, adică în mod eronat. În următoarea zi, gândurile specifice
furiei „se sting” şi putem gândi situaţia flexibil, din mai multe perspective.

Al treilea context este integrarea informaţiei şi selectarea răspunsului

Părinţii cu risc ridicat de abuz eşuează în a integra adecvat informaţia despre copil. Acest
proces este considerat a fi un factor mediator în selecţia răspunsului, separat de convingerile
preexistente. Ei au tendinţa de a nu în lua considerare informaţia despre contextual
situaţional în care apare comportamentul copilului, factorii care contribuie la distribuirea
responsabilităţii pentru apariţia comportamentului problematic.
De exemplu, părintele poate să observe că Andrei a vărsat paharul cu lapte, dar pentru că nu
integrează toată informaţia (ex. „Fratele lui l-a impins”) el nu o ia in considerare atunci când
aplică măsura disciplinară (ex. „Îl poate lovi, ridică tonul sau să îl critică pentru că nu este
atent”), ceea este o reacţie neadecvată, deoarece Andrei nu a fost singurul responsabil
pentru acel comportament. Părinţii cu risc de abuz au şi un deficit în generarea de răspunsuri
posibile şi alegerea răspunsului.

Cu cât nivelul de stres este mai mare, cu atât părintele ia mai puţin în
considerare factorii situaţionali în care a apărut comportamentul problematic.

20
Exerciţiu pentru părinţi:
Recomandaţi părinţilor să observe comportamentele copiilor în contextele în care ele apar şi apoi să se
gândească la alternativele de discplinare sau de reacţie adecvată faţă de acele comportamente.

Comportamentul Descrierea contextului în care a apărut comportamentul

problematic:
...........................
...........................
Unde a apărut comportamentul, cine era prezent, care a fost
comportamentul celorlalţi, când a apăut comportamentul, cum
au reacţionat cei din jur la comportamentul copilului
........................................................................................................
.
......................................................................................................

Al patrulea context este cel de aplicare a alternativei şi de monitorizare a acesteia

Acest stadiu se referă la implementarea răspunsului, monitorizarea lui şi abilitatea de a-l
modifica dacă este nevoie, aspect deficitar la părinţii cu risc pentru abuz datorită aşteptărilor
negative privind complianţa copilului şi a reacţiilor emoţionale intense ale acestor părinţi
care nu permit implementarea unor metode adecvate, cum ar fi explicarea regulilor într-o
situaţie.

Studiile de psihologie cognitivă arată că aceste procesări sunt automate, iar odată
declanşate merg până la capăt, ducând la activarea comportamentului; repetarea lor duce la
apariţia instantanee a răspunsului comportamental şi emoţional. Părinţii cu risc de abuz au
mai multe procesări automate în ceea ce priveşte comportamentul copilului în viaţa de zi cu
zi, în situaţii ambigue sau de stres. Procesările controlate au loc în sfera conştienţei, necesită
o atenţie susţinută şi sunt uşor de modificat. Ele sunt foarte utile în situaţii noi, ambigue care
necesită evaluarea şi adaptarea permanentă a răspunsului. În situaţia de faţă, procesările
conştiente sunt legate de modul adecvat de interpretare a comportamentului copilului. Dacă
procesările controlate vor fi folosite în situaţiile legate de copil, părinţii vor reduce influenţa
procesărilor automate, vor lua în considerare factorii situaţionali şi vor genera răspunsuri
adecvate. Tipul procesării automate sau controlate este influenţat şi de răspunsul fiziologic
individual la stres; cu cât reactivitatea fiziologică este mai ridicată la stimulii stresanţi, cu atât
este mai probabilă declanşarea procesărilor automate care atrag aplicarea pedepselor
(Dadds, 2003).

În concluzie, folosirea programelor care se bazează doar pe dezvoltarea de abilităţi

parentale sunt ineficiente atunci când există dificultăţi în procesarea informaţiei. Părintele ar
învăţa doar comportamentul, dar nu l-ar aplica în situaţia de disciplinare. De aceea e
important atunci când construim un program de training pentru părinţi, să ţinem cont de
informaţiile ştiinţifice care explică comportamentul părintelui.

21
ABC-UL ÎNVĂŢĂRII COMPORTAMENTALE

Copiii învaţă prin consecinţele comportamentului lor asupra celorlalţi

Unul din primele lucruri pe care copiii le învaţă, este faptul că acţiunile şi comportamentele
lor au efecte şi consecinţe asupra acţiunilor/ comportamentelor celorlalţi. Modul în care
adulţii reacţionează la comportamentul copiilor, le menţine sau nu acestora un anumit
comportament. De multe ori se întâmplă ca părinţii şi educatorii/ profesorii să întărească
involuntar un anumit comportament problematic al copilului. Întăririle accidentale pot fi:
atenţia acordată unui comportament problematic (ex. prin zâmbet sau comunicare verbală
sau non-verbală cu copilul), întăririle materiale (ex. jucăriile), activităţile (ex. distragerea
atenţiei unui copil printr-un joc) sau alimente (ex. o bomboană sau ciocolată). De exemplu,
dacă accidental râzi după ce copilul a spus un cuvânt vulgar, râsul a întărit accidental
comportamentul verbal al copilului (a spune cuvinte vulgare) ceea ce creşte probabilitatea ca,
copilul să folosească din nou cuvântul vulgar dacă doreşte o reacţie din partea părintelui.

Ignorarea comportamentelor pozitive, dezirabile ale copilului

de către părinţi şi educatori/ profesori creşte frecvenţa
apariţiei comportamentelor negative, indezirabile

Când învaţă un comportament nou, copii au nevoie de întăriri sau feedback-uri din partea
părinţilor şi adulţilor pentru comportamentele pozitive şi dezirabile pe care le-au realizat.
Dacă părinţii şi educatorii/ profesori ignoră comportamentele pozitive ale copiilor, nu fac
decât să întărească convingerea copiilor că ei pot atrage atenţia numai prin comportamente
indezirabile/ negative.

Copii, ca şi adulţii, învaţă mai degrabă din feedback-urile pozitive, când părinţii şi
educatorii/profesori le spun ce au făcut bine dintr-o acţiune sau comportament. Este greşită
opinia conform căreia un comportament se învaţă
dacă spunem copiilor ce au greşit!

Copiii învaţă observând comportamentul celorlalţi din contextul lor de viaţă - părinţi, bunici,
fraţi sau surori, alţi copii, educatori/ profesori. Multe din comportamentele sociale şi
emoţionale ale copilului se învaţă prin imitare şi modelare şi datorită faptului că adeseori
adulţii nu verbalizează regulile de comportament pentru copil. Astfel, copilul învaţă implicit
acele comportamente care nu au fost verbalizate de către adulţi. Această învăţare implicită
este uneori o învăţare eronată şi limitativă, care nu îi permite copilului să cunoască multe din
modalităţile de comportament în diverse situaţii concrete. De exemplu, dacă copilul nu este
învăţat cum să facă faţă furiei sau frustrării într-un mod sănătos, el va recurge la acele
comportamente pe care le-a învăţat implicit din interacţiunea cu ceilalţi – părinţi,

22
educatori/profesori, alţi copii. Comportamentele părinţilor şi educatorilor/profesorilor
reprezintă modele de comportament pentru copil.

Copiii învaţă privindu-i sau observându-i pe ceilalţi

Cele mai frecvente comportamente problematice ale copilului, cum ar fi ţipatul, înjuratul,
lovitul, sunt rezultatul acestui proces implicit de învăţare: copilul nu ştie cum să reacţioneze
în diverse situaţii problematice pentru el şi recurge la acele comportamente pe care le-a
observat la ceilalţi.

Comportamentele problematice ale copiilor apar şi ca rezultat al

modului de formulare de către părinţi şi educatori/ profesori
a instrucţiunilor comportamentale

Modul în care părintele sau educatorul/ profesorul formulează o instrucţiune influenţează

comportamentul copilului. Cele mai frecvente bariere în formularea instrucţiunilor de către
părinţi sunt:
a) instrucţiuni formulate vag: copiii au dificultăţi în a urma instrucţiunile: care nu sunt
clare, de felul „Maria, fii cuminte!” sau „George, nu fii obraznic!”; formulate în termeni de
întrebare închisă de tipul „Nu ai vrea să îţi faci temele?”, care îi permite copilul să aleagă şi
varianta de răspuns NU;
b) prea multe sau prea puţine instrucţiuni: când copilului i se dau prea multe
instrucţiuni de felul „Trebuie să îţi faci curăţenie în cameră şi să înveţi!” realizarea lor în
termenii doriţi de părinte devine dificilă şi atunci copilului i se dă oportunitatea nefericită de
a face greşeli (fiecare are o percepţie diferită despre ceea ce înseamnă „curăţenie” ); la polul
opus, când copilul nu primeşte decât foarte puţine instrucţiuni, îi este dificil să îşi structureze
singur comportamentul şi să înveţe singur comportamentele complexe.
c) instrucţiuni prea dificile pentru nivelul lor de dezvoltare cognitivă, socială şi
emoţională: copii au nevoie de instrucţiuni pentru comportamentele pe care ei le pot realiza;
când însă aşteptările părinţilor sunt nerealiste în raport cu nivelul lor de dezvoltare, copiii
manifestă comportamente problematice pentru că nu pot realiza comportamentul aşteptat;
De exemplu, dacă ceri unui adolescent să ia o decizie fermă cu privire la cariera lui pentru
următorii 10 ani, acest lucru îi depăşeşte competenţele şi îl pune în situaţia de a face
promisiuni sau de a lua decizii nerealiste.
d) instrucţiunile sunt urmate şi în funcţie de momentul în care sunt formulate: dacă
unui copil obosit şi aproape adormit i se spune cum ar trebui să se comporte când merge în
vizită, va fi puţin probabil ca el să reţină ceea ce s-a explicat şi va avea un anumit
comportament în vizită; sau dacă vrei să ai o discuţie „serioasă” cu adolescentul tău care
tocmai urmăreşte emisiunea lui preferată, probabilitatea ca el să îşi reamintească ceea ce i-ai
spus este foarte mică.
e) instrucţiunile sunt urmate şi în funcţie de modul în care sunt comunicate: modul în
care părintele exprimă o instrucţiune trebuie să fie congruent cu ceea ce spune;de exemplu,
dacă zâmbeşti atunci când îi spui copilului că a folosit un cuvând nepotrivit la masă, îi produci
confuzie şi poate să înţeleagă greşit mesajul.

Modelul ABC – instrument de modificare comportamentală pentru părinţi

23
Comportamentul copiilor apare în prezenţa anumitor factori sau într-un anumit context,
denumit ca antecedent (A) şi are anumite consecinţe care menţin sau nu apariţia
comportamentului (C).
Figura nr. 2. Modelul ABC (Skinner, 1953)

A - Antecedentele comportamentului sunt elementele contextului spaţio-temporal care

apar înainte de realizarea comportamenului şi cresc probabilitatea apariţiei lui.
Antecedentele pot fi situaţii, gânduri, emoţii sau comportamente legate de evenimente,
gânduri şi amintiri din trecut, care se reflectă în situaţia actuală.
De exemplu, este mult mai probabil ca doi fraţi să se certe atunci când primesc o jucărie
nouă dacă ei nu au învăţat încă să se joace împreună cu jucăria.
Antecedentele sunt de două tipuri: imediate - apar înainte de comportament şi depărtate –
evenimente întâmplate recent, dar care influenţează comportamentul actual (ex. faptul că
un copil este obosit face mai probabilă apariţia unor comportamente problematice, cum ar fi
refuzul sau accesele de furie în relaţia cu adultul sau cu alţi copii).
B - Comportamentul copilului ( B de la behaviour, în limba englează), ceea ce face, spune,
simte copilul.
C - Consecinţele comportamentului - sunt stimulii care apar după realizarea
comportamentului şi au rolul de a creşte sau de a scădea probabilitatea apariţiei unui
comportament. Reacţia adultului (consecinţa) la comportamentul copilului poate fi de două
tipuri: de încurajare a comportamentului copilului sau de descurajare.
De exemplu, dacă un copil are un comportament (ex. îşi adună jucăriile şi le pune în cutie) şi
este lăudat de către adult, el va avea tendinţa de a repeta acel comportament; dacă el este
penalizat de către adult sau este ignorat, copilul va avea tendinţa de a elimina acel
comportament din repertoriul lui.
Ne putem da seama foarte uşor de influenţa reacţiei adultului asupra comportamentului
copilului dacă privim cu atenţie copilul la vârste mici; de multe ori, atunci când are un
comportament, el caută privirea adultului pentru a vedea daca este aprobat sau nu.
Consecinţele sunt responsabile de menţinerea în timp a unui comportament!

Copiii învaţă foarte rapid principiile funcţionării comportamentului uman:

dacă fac comportamentul X, atunci primesc Y
sau dacă fac comportamentul X atunci evit Z

Aceasta este regula după care copiii învaţă comportamente. Adulţii sunt cei care atribuie
semnificaţii şi evaluează comportamentul copilului (ex. „Nu e frumos ceea ce faci, nu mai
face asta”).
24
 De pildă, eu pot să îi spun unui copil „nu mai spune cuvântul ăsta”, dar râd ori de câte ori el
foloseşte acel cuvânt. Cuvintele mele nu au nici o eficienţă în stoparea comportamentului
negativ, deoarece, ceea ce îl menţine este reacţia mea, faptul că eu râd; astfel, copilul se
simte valorizat. Deci, deşi din punctul de vedere al comportamentul este greşit, ceea ce
menţine acel comportament este chiar reacţia adultului la ceea ce spune sau face copilul.

Identificarea antecedentelor şi consecinţelor unui comportament este esenţială dacă vrem

să îl dezvoltăm sau să îl eliminăm din repertoriul comportamental al copilului. Ele pot fi
identificate în urma discuţiilor cu părinţii sau a observării copilului, pe baza următoarelor
întrebări:

Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
Depărtate imediate

Când apare?
Unde apare? Ce se întâmplă
S-a întâmplat ceva
Cu cine apare? imediat după?
deosebil în această
Când nu apare? Reacţia .......
...... perioadă ce ar putea .......
Unde nu apare? adultului şi a
influenţa
Cu cine nu celor din jur
comportamentul?
apare? Reaţia copilului

Sergiu îşi încheie

activitatea şi îl
Mihai se apropie Mihai îi indică lasă pe Mihai. Încurajarea
Cei doi
de calculator şi îl lui Sergiu ceasul Mama îi laudă comportamentulu
fraţi se
vede pe Sergiu care arată că e că se joacă i de aşteptare a
joacă
jucându-se. rândul lui acum frumos rândului
împreună

Mihai
părăsesşte
calculatorul şi îl
Sergiu a stat treaz Sergiu se apropie Încurajarea
Cei doi Sergiu îl loveşte lasă pe Sergiu să
aproape toată de calculator şi îl comportamentulu
fraţi se şi îl împinge pe se joace
noaptea din cauza vede pe Mihai că i agresiv a lui
joacă Mihai. Mama observă
unor crize de astm. se joacă. Sergiu
şi nu spune
nimic.

Analiza antecedentelor şi consecinţelor unui comportament este primul pas în modificarea

sau învăţarea comportamentală. Un comportament se menţine dacă este urmat de întăriri
imediate şi pozitive. Consecinţele pe termen lung NU modifică comportamentul prezent.

25
PARTEA I

DISCIPLINAREA COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

Capitolul 1
Principalele caracteristici ale copilului în perioada preşcolară

Capitolul 2
Ce şi cum învaţă copilul în primii 7 ani?

Capitolul 3
Despre emoţiile copilului şi managementul emoţional

Capitolul 4
Cum dezvoltăm abilităţile sociale ale copiilor

Capitolul 5
Bariere în disciplinare

Capitolul 6
Ce funcţii îndeplinesc comportamentele copiilor?

Capitolul 7
Despre furie şi alte emoţii

Capitolul 8
Managementul comportamentelor problematice ale copiilor:
Împărţirea jucăriilor, Disputele şi agresivitatea
Impactul vizionării TV asupra dezvoltării copiilor.

26
Capitolul 1
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE COPILULUI ÎN PERIOADA PREŞCOLARĂ

Dezvoltarea copilului este un proces continuu şi fără sfârşit. Acest lucru se întâmplă
deoarece îi oferim mereu informaţii noi şi îl învăţăm să-şi dezvolte noi abilităţi. Toate se
bazează pe achiziţiile anterioare şi formează premisa pentru achiziţiile ulterioare. Când
vedem lumea prin ochii unui copil de 1, 5 sau 13 ani, începem să înţelegem comportamentul
lor. Acesta reflectă întotdeauna modul în care copiii percep lumea la un anumit stadiu de
dezvoltare.
Pentru a-i putea ghida pe aceştia într-un mod eficient, avem nevoie să:
 avem aşteptări realiste în ceea ce priveşte potenţialul copiilor noștri;
 înţelegem că este posibil ca ei să nu aibă experienţele sau informaţia de care au
nevoie pentru a reuşi;
 reflectăm asupra ceea ce noi am putea face diferit pentru a-i ajuta să înveţe;
 recunoaştem că perspectivele lor pot fi diferite de ale noastre.
În acest capitol, vom învăţa cum să ne atingem obiectivele de educație prin oferirea de
căldură şi structură, în acord cu stadiul de dezvoltare al copilului nostru.

Dacă i-am încurajat şi învăţat când au fost mici, copiii vor dori să înveţe din ce în ce mai mult
în timp ce cresc. Vor pune din ce în ce mai multe întrebări şi îşi vor îmbogăţi vocabularul. Dar
în timp ce vor asimila cât mai multe informaţii, ei vor dori să vadă cum funcţionează
obiectele din jur. În această etapă se dezvoltă trei mari caracteristici: 1) curiozitatea; 2)
imaginaţia; 3) temerile.

Curiozitatea

Această perioadă este extrem de interesantă. Copilul tău vrea să ştie tot! Când copiii văd
ceva nou la vârsta asta, ei vor să ştie cum se numeşte, la ce foloseşte, cum funcţionează, de
ce se mişcă în acel fel, etc... Ei pun multe, multe întrebări.
Câteodată, părinţii obosesc să încerce să găsească răspunsuri cât mai adecvate la întrebările
copiilor. Câteodată nici ei nu ştiu răspunsul. Dar preşcolarii, punând întrebări, vor să ne arate
că sunt dornici să înveţe şi să înţeleagă. Creierele lor caută informaţie – structură.

În această etapă, părinţii pot crea copiilor lor o bază solidă pentru învăţare, răspunzându-le
calm şi sincer la toate întrebările. Dacă noi le respectăm curiozitatea, ei vor experimenta
plăcerea de a învăţa. Iar acest sentiment îl vor avea până vor merge la şcoală. Dacă nu ştim
răspunsul la o întrebare, le putem arăta cum putem găsi o informaţie şi îi putem încuraja să
îşi caute singuri.
Părinţii care încearcă să răspundă la întrebările copiilor lor sau să îi ajute să găsească
răspunsuri, îi învaţă pe aceştia că:
 este în regulă să nu ştim tot;
 ideile lor contează;
 există mai multe moduri prin care găsim informaţia;
 căutarea de răspunsuri şi rezolvarea de probleme este distractivă;

27
Când copiii învaţă aceste lucruri, ei devin mai curajoşi în faţa provocărilor, mai perseverenţi
în căutarea de informaţii şi mai motivaţi pentru a învăţa.

Uneori copiii vor să înveţe despre lucrurile periculoare, ca de exemplu cum se aprinde o
lumânare, ce se întâmplă dacă sar cu capul înainte dintr-un copac înalt sau ce se întâmplă
dacă scapă din mână farfuria dvs preferată. Pentru că nu pot fi lăsaţi să facă lucruri
periculoase, ei încep să înveţe despre reguli. Cu cât înţeleg mai bine motivele pentru care
sunt impuse regulile, cu atât mai mult le vor respecta. Preşcolarii vor să ştie “De ce?” – De ce
zboară pasărea? De ce înoată peştele? De ce nu pot aprinde lumânarea? Când întreabă “De
ce”, copilul tău nu te pune la încercare, el chiar vrea să ştie răspunsul.

Când le răspundem copiilor la întrebări, îi învăţăm despre respectul de sine. Când le

încurajăm explorarea, îi motivăm să înveţe. Când le oferim oportunităţi pentru rezolvarea de
probleme, le arătăm că sunt competenţi. Când cei mici cred că sunt capabili, ei sunt mult mai
pregătiţi să facă faţă provocărilor care vor veni în anii următori.

Imaginaţia

În această etapă, copiii încep să aibă imaginaţie. Este o perioadă magică pentru ei. Ei se
prefac că sunt tot felul de lucruri – animale, bebeluşi, adulţi. Când se prefac, totul pare
foarte real pentru ei şi devin prinşi de jocul lor.
Când cei mici se joacă, nu este o pierdere de vreme. Joaca este munca lor. Ei învaţă lucruri
foarte valoroase prin joc. Ei se pun în situaţiile altor persoane şi văd lucrurile prin ochii lor,
dezvoltându-şi capacitatea de a empatiza. Rezolvă probleme, inventează lucruri noi, îşi
dezvoltă creierele şi capacitatea de a gândi logic.
Copiii au nevoie să se joace. Este foarte important pentru dezvoltarea lor sănătoasă. Odată
cu dezvoltarea imaginaţiei, ei devin mai creativi în rezolvarea de probleme. Demontând şi
asamblând lucrurile, ei conştientizează că le pot înţelege. Desenând şi cântând, ei devin
încrezători în a se exprima prin intermediul artei. Având oportunităţi de a găsi argumente, ei
devin mai buni în rezolvarea conflictelor.

Temerile
Când copiii cresc şi imaginaţia lor se dezvoltă, începe să le fie frică de lucruri care nu îi
deranjau când erau mai mici. Câteodată acest lucru îi îngrijorează pe părinţi. E bine de ştiu că
temerile sunt parte din procesul de creştere. Cu cât înţeleg mai bine noţiunea de “pericol”,
cu atât devin mai îngrijoraţi să nu fie răniţi. Când li se dezvoltă imaginaţia, copiilor începe să
le fie frică de monştri şi fantome.
La această vârstă, copiii nu pot face distincţia între imaginar şi realitate. Ei cred că ceea ce
văd – sau îşi imaginează – chiar există. Deci pot să le fie brusc teamă de măşti, desene din
cărţi, personaje din desene animate sau jucării. Aceste lucruri se întâmplă pentru că ei au
învăţat despre pericol, dar nu au încă noţiunea despre lucrurile ireale.
În mintea preşcolarilor, totul este viu. Dacă îţi pui o mască, ei vor crede că te-ai transformat
într-o creatură. Dacă îşi imaginează că este un monstru sub pat, ei chiar vor crede că este
adevărat. Dacă văd un clovn, vor crede că actorul arată în realitate exact ca atunci când este
machiat. Dacă văd un dinozaur într-un film, vor crede că e real şi într-o piesă de teatru. La
această vârstă copiii cred că visele lor sunt reale, astfel că pot fi foarte speriaţi seara singuri
în camerele lor.

28
Preşcolarii pot simţi teamă când părinţii îi lasă singuri. Acest lucru se întâmplă deoarece ei
înţeleg pericolul, dar tot nu cred că părinţii se vor întoarce întotdeauna. Copiilor le este frică
când sunt lăsaţi singuri sau cu persoane pe care nu le cunosc. Ei devin timizi în preajma
străinilor pentru că acum înţeleg foarte bine diferenţa dintre persoanele străine şi cele
cunoscute.

La această vârstă, copiii refuză să stea la prieteni de familie sau la rude. Cei care până acum
adorau să stea la bunici, pot dintr-odată să refuze să mai stea la ei. Când fac asta, copiii nu
sunt obraznici, ei vor să preia controlul asupra propriului lor corp, doresc să decidă singuri cu
cine interacţionează. Dezvoltarea acestei abilităţi este foarte importantă. Respectându-le
intimatea, îi învăţăm că ei au dreptul să aibă control asupra propriului lor corp.
În această perioadă, copiii au mare nevoie de sprijin şi încurajare. Ei au nevoie să ştie că noi
le înţelegem şi le respectăm sentimentele şi că îi vom proteja. Ei încă nu pot înţelege foarte
multe despre sentimentele noastre; abia încep să le înţeleagă pe ale lor. Principala
responsabilitate a părinţilor în această perioadă este să respecte sentimentele copiilor. Îi
învăţăm să respecte sentimentele celor din jur, respectându-şi propriile sentimente. Când au
încredere că părinţii le respectă sentimentele, ei se simt în siguranţă. Sentimentul de
siguranţă şi de încredere al copilului reprezintă baza pentru toate achiziţiile cognitive
viitoare.
Respectarea sentimentelor copiilor înseamnă să:
 Îi ajutăm să spună în cuvinte ce simt;
 Le spunem că şi noi ne simţim uneori la fel ca ei;
 Nu râdem de ei;
 Nu îi pedepsim pentru că le este frică.

Cum pot părinţii să aibă o relaţie sănătoasă cu copiii lor preşcolari? Trebuie să ne
reamintim că cele două instrumente puternice care ne ajută să ne atingem obiectivele pe
termen lung sunt căldura şi structura. Pentru a înţelege cum le putem folosi în această etapă,
să ne imaginăm următorul scenariu:
Te pregăteşti să pleci la serviciu. Copilul tău de 4 ani se joacă liniştit cu jucăria lui
preferată. Când eşti gata de plecare, îi spui copilului că este timpul să plecaţi, dar el
nu se opreşte din joc. Îi spui din nou şi el tot nu se opreşte. Ce ar trebui să faci?

Analizează fiecare din răspunsurile de mai jos şi decide care este cel mai bun şi de ce.
1. Îi spui că dacă nu vine imediat, tu vei pleca fără el.

2. Apuci copilul şi îl împingi spre uşă.

3. Îi spui copilului unde trebuie să ajungi şi de ce este nevoie să mergi acolo. Pui alarma
de la ceas să sune peste 5 minute. Îi spui că tu trebuie să pleci când alarma sună şi că
el trebuie să se pregătească să încheie jocul. Îl reasiguri că poate să continue jocul
când vă veţi întoarce acasă. Îl anunţi când au mai rămas 2 minute şi începi să te încalţi
şi să îmbraci sacoul.

Înainte să răspunzi, gândeşte-te la motivele pentru care copilul nu vine când este chemat.
Scrie aici cât mai multe posibilităţi:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
29
___________________________________________________________________________
Acum gândeşte-te la obiectivele tale pe termen lung. Ce fel de relaţie îţi doreşti să ai cu
copilul tău pe termen lung? Ce abilităţi doreşti să dezvolte copilul tău? Scrie aici obiectivele
tale pe termen lung:
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

Să îţi sperii copilul te va ajuta să îţi atingi obiectivele pe termen lung?_ Da ____ Nu
Să îţi împingi copilul până la uşă te va ajuta să îţi atingi obiectivele pe termen lung?
____Da ____ Nu
Să îi spui copilului unde mergi şi de ce faci asta, să stabileşti un termen, să îl laşi să se
pregătească, să îi arăţi că respecţi ceea ce face şi să faci plecarea să fie mai distractivă, te va
ajuta să îţi atingi obiectivele pe termen lung? ____Da ____ Nu
Acum gândeşte-te care dintre cele 3 răspunsuri te ajută să îi oferi căldură copilului.
Aminteşte-ţi că definiţia căldurii este siguranţa fizică şi emoţională.
Dacă îl sperii, îi oferi căldură?______ Da ____ Nu
Dacă îl împingi, îi oferi căldură? _____Da ____ Nu
Dacă îi spui copilului unde mergi şi de ce faci asta, stabileşti un termen, îl laşi să se
pregătească, îi arăţi că respecţi ceea ce face şi faci plecarea să fie mai distractivă, îi oferi
căldură? _______Da ____ Nu
Acum gândeşte-te care dintre cele trei răspunsuri îi oferă copilului structură. Aminteşte-ţi că
structura se referă la informaţia de care are nevoie copilul pentru a învăţa.
Dacă îl sperii, îi oferi structură? ____ Da ____ Nu
Dacă îl împingi, îi oferi structură? ____ Da ____ Nu
Dacă îi spui copilului unde mergi şi de ce faci asta, stabileşti un termen, îl laşi să se
pregătească, îi arăţi că respecţi ceea ce face şi faci plecarea să fie mai distractivă, îi oferi
structură?_____Da ____ Nu
Dacă iei în considerare obiectivele tale pe termen lung, motivele pentru care preşcolarii nu
vin când sunt chemaţi, şi importanţa oferirii de căldură şi structură, pe care dintre cele 3
răspunsuri l-ai alege?
_________________________________________________________________

30
Capitolul 2
CE ŞI CUM ÎNVAŢĂ COPILUL ÎN PRIMII 7 ANI?

Despre importanţa relaţiei de ataşament.

Convingerile despre relaţiile de ataşament – predictor al sănătăţii mentale a
copilului

În primele 18 luni de la naştere se pun bazele relaţiei de ataşament, relaţie care se

consolidează în jurul vârstei de 3 ani. Devin semnificative în viaţa copilului acele persoane
are le oferă sprijin emoţional, fizic (ex. îi ajută să meargă singuri, să se îmbrace) şi sunt o
prezenţă constantă în viaţa copilului. Formarea relaţiei de ataşament depinde de abilitatea
mamei şi tatălui de a recunoaşte mesajele pe care le transmite copilul şi de modul în care ei
răspund nevoilor copilului. Pentru a ne asigura că răspundem adecvat nevoilor copilului, este
necesară o permanentă observare a comportamentului copilului şi o încercare de a vedea
comportamentul copilului din perspectiva nivelului şi nevoilor lui de dezvoltare.

Putem observa dacă un copil începe să stabilească o relaţie de ataşament cu cineva atunci
când simte disconfort dacă vede o persoană străină (până pe la 2-3 ani) sau când plânge dacă
persoana care are grijă de el lipseşte mai mult timp (copilul nu ştie sigur dacă se va mai
întoarce sau nu); acest comportament poate să apară pe întreaga perioadă preşcolară.

Copiii vor „testa” natura relaţiei de ataşament cu adultul. De exemplu, un copil cu un

ataşament insecurizant poate avea un comportament provocativ ca să observe reacţia
adultului (ex. poată să verse paharul cu lapte pe masă pentru a vedea reacţia mamei; dacă
mama îl ceartă lui i se confirmă modelul mental pe care el îl are despre relaţii; dacă mama
rezistă primului impuls şi îi spune “nu-i nimic, se mai întâmplă”, primeşte un răspuns la care
copilul nu se aştepta, iar în timp el poate să îşi schimbe teoria despre adulţii din jurul lui.

Reacţia părintelui la comportamentele problematice ale copilului

influenţează modul în care copilul îşi formează convingerile/teoriile
despre relaţiile cu ceilalţi.

Relaţia de ataşament construită în primii ani de viaţă va constitui baza dezvoltării

emoţionale şi sociale a copilului în anii ce urmează. Copiii pot dezvolta patru tipuri principale
de ataşament: securizant, anxios-dependent, rezistent şi dezorganizat. În urma interacţiunii
cu persoanele semnificative din viaţa lor, copiii îşi formează teorii despre relaţiile cu ceilalţi
(ex. “Sunt o persoană care merită să fie iubită ? Este lumea un loc sigur? Te poţi baza pe
oameni ?”).

31
 Pentru a înţelege mai bine cum se formează aceste relaţii vom face următorul exerciţiu:

Exerciţiu pentru părinţi:

Rugaţi părinţii să identifice care sunt posibilele gânduri pe care şi le pot forma copiii din următoarele
trei situaţii: a) copilul începe să plângă şi ori de câte ori copilul plânge, va fi luat în braţe şi mângâiat;
b) copilul începe să plângă şi este ignorat, sau uneori este certat; c) copilul începe să plângă şi uneori
e luat în braţe, alteori e certat.
Cum îşi formează convingerile despre ei copiii din cele trei situaţii? (dacă sunt importanţi, valoroşi
sau nu) şi despre convingerile despre încrederea în adult („adulţii sunt de încredere, te poţi baza pe
ceilalţi”, sau „ nu te poţi baza pe nimeni”).

Situaţii Convingeri despre sine (cum se percep Convingeri despre relaţii (ce cred copiii
copiii) despre relaţiile cu adulţii)

Situaţia 1

Situaţia 2

Situaţia 3

Mai jos sunt prezentate caracteristicile celor 4 tipuri de ataşament. Ele pot fi discutate cu
părinţii cu scopul optimizării relaţiei lor cu copiii.

Ataşament Ataşament anxios- Ataşament anxios- Ataşament

securizant evitativ ambivalent sau dezorganizat
rezistent
Copiii învaţă că orice Copiii învaţă că nu se Copiii învaţă să nu ceară Comportamentul
s-ar întâmpla, cineva pot baza pe o persoană ajutor atunci când au o copilului nu este
este lângă ei şi le şi evită uneori persoana problemă sau se simt coerent şi
acordă grijă; învaţă semnificativă inconfortabil. Învaţă să predictibil în
să perceapă (părintele). îşi rezolve doar singuri relaţiile cu ceilalţi.
contextul familiei ca problemele şi resimt
fiind unul securizant. Copiii învaţă să se simtă adesea furie faţă de Persoanele din
confortabili doar atunci ceilalţi. jurul lui nu pot să
Când părinţii lipsesc când sunt în atenţia sau anticipeze reacţiile
perioade mai lungi în apropierea Copiii învaţă despre copilului într-o
de timp, copiii îi persoanelor ceilalţi că nu sunt de anumită situaţie.
caută. semnificative. încredere şi că nu merită
să fie iubiţi. Au dificultăţi
Copiii învaţă să Copiii învaţă să îşi de stabilire a unor relaţii
percepă relaţiile exprime emoţiile apropiate, de încredere.
sociale ca pe un negative din contexte
context pozitiv, stresante prin reacţii

32
plăcut şi simt că le emoţionale şi Copiii învaţă să
pot face faţă. comportamentale minimalizeze ceea ce
exagerate (ex. simt (“Oricum nu-mi era
Copiii învaţă să îşi neliniştiţi, impulsivi). aşa de bun prieten, nu-mi
exprime direct plăcea aşa de mult de
nevoile şi emoţiile. Copiii învaţă să fie el”.)
Învaţă că este reticenţi în situaţii noi.
sănătos să îţi exprimi
emoţiile.

Relaţia de ataşament şi relaţiile de zi cu zi

Modul de structurare a relaţiei de ataşament va influenţa relaţiile cu ceilalţi din viaţa adultă.
De asemenea, relaţiile de ataşament devin foarte importante în momentele stresante din
viaţă, momente pe care, persoanele care au dezvoltat un ataşament securizant le abordează
cu încredere. Copiii cu ataşament insecurizant se vor simţi mult mai stresaţi deoarece ei nu
au această siguranţă. Dezvoltarea unui ataşament insecurizant este primul pas în apariţia
agresivităţii şi a furiei la vârsta preşcolară. Atunci când copii au stabilit cel puţin o relaţie de
ataşament securizant cu o persoană semnificativă, au încredere să exploreze mediul din jur
şi ştiu că se pot retrage oricând simt că ceva nu este bine şi că vor primi sprijin.

Convingerile copiilor despre relaţii se manifestă în interacţiunile lor cu ceilalţi, atunci când
întâlnesc persoane noi sau când îşi aleg prietenii. Pe măsură ce copiii cresc, aceste percepţii
despre relaţii devin din ce în ce mai stabile şi vor influenţa modul în care copiii interpretează
relaţiile cu cei din jur.

Cum se manifestă convingerile formate din relaţia de ataşament?

Copiii vor selecta informaţiile din mediu care sunt congruente cu teoriile, convingerile lor
despre relaţii (cee ce au ei în minte despre relaţii.
Situaţie: copilul face mizerie şi este criticat
Copilul cu ataşament securizant: “Mi-ai vorbit pe un ton mai sever pentru că e mizerie şi nu îţi
place mizeria”;
Copil cu ataşament insecurizant: “Mi-ai vorbit pe un ton mai sever. Am ştiut că nu mă
iubeşti”

Copiii îşi vor formula aşteptările din partea celorlalţi în funcţie de convingerile lor despre
relaţii.
Situaţie: copilul cere ajutorul
Copilul cu ataşament securizant: “Oamenii sunt de cele mai multe ori lângă tine la nevoie”1
Copilul cu ataşament insecurizant: “ Întotdeauna ceilalţi te dezamăgesc” 2

Comportamentul copiilor faţă de ceilalţi reflectă tipul lor de ataşament. O atenţie specială
trebuie acordat comportamentul exagerat de multumire a celorlalţi care este nesănătos
pentru copil pentru că menţine ignorarea propriilor nevoi şi emoţii.

33
Copiii cu ataşament insecurizant cred că tot timpul trebuie să se comporte cu atenţie şi grijă
pentru a nu-i supăra pe ceilalţi.
Copilul cu ataşament securizant: “Câteodată ne mai supărăm unul pe celălalt, dar în general
ne simţim bine împreună”.
Copiii vorbesc despre ei sau gândesc despre ei în funcţie de tipul de ataşament format.
Copiii cu ataşament securizant: ”Câteodată strigi la mine; de obicei asta se întâmplă atunci
când eşti obosită.”1
Copiii cu ataşament insecurizant: “Tot timpul strigi la mine!. Nu sunt bun de nimic!”2

Cum construiesc o relaţie de ataşament sănătoasă?

Aceste tipuri de ataşament sunt distribuite aproximativ egal în rândul populaţiei. Ele nu
reprezintă o boală sau tulburare. Tulburările de ataşament sunt foarte rare şi apar la un
număr extrem de mic din populaţie. Modul în care ne construim convingerile despre sine şi
despre relaţii constituie factori protectori sau de risc ai sănătăţii noastre mentale,
emoţionale şi sociale. Rolul părinţilor este acela de a le oferi copiilor un context de viaţă
securizant şi sănătos, în care copiii să înveţe că nevoile lor sunt importante şi că ei sunt
importanţi şi valoroşi, indiferent de comportamentul lor.

Cum construim un context sănătos pentru copil?

Recomandări pentru părinţi:
Este important ca părinţii să se implice în activităţi de joc şi relaxante cu copiii, activităţi
preferate de copii, în care ei se simt confortabili şi pe care ei le aleg. Astfel copilului i se
transmite mesajul că este suficient de important pentru ca o persoană adultă să petreacă
timp cu el. Mesajul central este că ei sunt persoane valoroase şi iubite de către ceilalţi,
indiferent de comportamentul lor.

„Pentru mine eşti cel mai important copil!”

„Pentru mine ai desenat cel mai frumos!” „Pentru mine ....”
„Pentru mine eşti special!”

Pentru ca aceste activităţi să fie cât mai eficiente, întrebaţi copilul ce anume i-ar plăcea să
faceţi şi negociaţi o activitate; astfel copilul se va simţi cu adevărat important. Cunoaşterea
intereselor, preferinţelor, activităţilor preferate ale copilului şi atenţia acordată acestora prin
discuţii pe temele preferate ale copilului sunt mijloace prin care îi trasmitem copilului că este
important şi valoros pentru noi şi că apreciem alegerile pe care le-a făcut. Manifestarea unor
gesturi care exprimă afecţiunea faţă de copii (atingeri, îmbrăţişări) este importantă:

Te iubesc! – o expresie care oferă confort, absolut necesară între copil şi părinte.
În multe familii, aceste cuvinte se spun cu uşurinţă. În altele, se exprimă cu dificultate, mai
ales dacă tu ca şi adult şi nu le-ai auzit niciodată.

Dacă membrii familiei tale au folosit afirmaţiile de iubire pentru a controla sau manipula, te
poţi simţi inconfortabil în ceea ce priveşte folosirea lor cu proprii tăi copii.

34
Uneori, această propoziţie este încărcată de aşteptări; când părinţii spun “ te iubesc!”,
aşteaptă răspunsul „si eu te iubesc!”. Astfel, propoziţia poate să pară mai mult o solicitare
decât o exprimare a ceea ce simţim necondiţionat.

Abordarea unui ton serios atunci când copilul ne povesteşte ceva important pentru el;
stabilirea contactului vizual cu copilul de la acelaşi nivel (ridicarea copilului sau coborârea
adultului). Oferirea de laude şi încurajări pentru cele mai mici eforturi făcute de copil sau
oferirea unor oportunităţi de a lua decizii şi asistarea copilului în realizarea alternativei alese
sau îndreptarea atenţiei şi ascultarea copilului atunci când vrea să ne vorbească sunt contexte
care favorizează formarea unei relaţii sănătoase cu copilul d-voastră.

Cum comunicăm eficient cu copilul? Recomandări pentru părinţi

Daţi instrucţiuni clare şi logice!

De ce mai multe ori, copiii pot să urmeze maxim două instrucţiuni date în acelaşi timp:
 folosiţi cuvinte pe care copilul poate să le înţeleagă, când prezentaţi sarcinile sau
instrucţiunile;
 exprimaţi clar ce aşteptaţi de la copil;
 evitaţi să da-ţi mai multe sarcini în acelaşi timp.
Exemplu:
În loc de: “ Fă-ţi curăţenie în cameră!” încercaţi “ ridică-ţi hainele de pe podea şi pune-le în
coş, apoi pune-ţi jocul video în camera de zi sub televizor”.

Ascultaţi ceea ce vă comunică copilul!

Ascultaţi copilul când acesta vă povesteşte despre ceea ce-i place, despre preocupările sau
problemele lui.
Nu întrerupeţi ceea ce vă spune copilul.
Oferiţi copilului posibilitatea de a şti că punctul lui de vedere, ideile şi povestirile sale sunt
importante.
Încurajaţi copilul să-şi exprime emoţiile.

Aşezaţi-vă la nivelul copilului!

Comunicarea este mult mai eficientă cu copilul când adulţii vorbesc de la acelaşi nivel.
Poziţionaţi-vă la nivelul copilului (capul părintelui să fie la acelaşi nivel cu al copilului);
Stabiliţi contact vizual cu copilul atunci când vă vorbeşte sau îi vorbiţi.
Staţi aproape de copil atunci când vă vorbeşte sau îi vorbiţi (ex.îl tineţi pe genunchi sau în
braţe).

Faceţi diferenţa între persoana copilului şi comportamentul lui!

Amintiţi-vă că scopul identificării comportamentului negativ al copilului este de a-l ajuta să
îşi îmbunătăţească comportamentul. Evitaţi blamarea copilului şi centraţi-vă pe corectarea
comportamentului. Fiţi clar cu copilul în ceea ce priveste:
- comportamentul cu care nu sunteţi de acord;
- comportamentul care este împotriva regulilor familiei;
35
- comportamentul pe care doriti să-l facă în locul comportamentului nepotrivit.
Exemplu: “ spală-ţi faţa cu apa!” în loc de “eşti murdar!”

Observaţi-vă comunicarea nonverbală!

Cercetările arată că modul în care o persoana exprimă nonverbal şi acţionează, transmite
mai multe informaţii decât ceea ce spune. Limbajul nonverbal include:
- Expresiile faciale
- Gesturile si poziţia corpului
- Tonul vocii
- Mişcarea corpului.
Comportamentul nonverbal are un foarte mare impact. Prin acţiunile lor puteţi comunica
copiilor lor că sunt crescuţi şi educaţi cu dragoste.

Participaţi la jocuri alături de copii! Zâmbiţi-le cât mai frecvent cu putinţă copiilor!
Câteva idei simple te pot ajuta să foloseşti în mod natural cuvintele care exprimă iubirea.
Ascultă! Toţi avem nevoie să auzim afirmaţii de iubire de la oamenii de care ne pasă. Poate fi
uşor să presupui că propriul tău copil ştie că tu îl iubeşti. Tu îţi iubeşti copilul şi probabil că
faci foarte multe lucruri pentru el prin care îţi exprimi iubirea. Asta este important!

Dar, a simţi iubire pentru cineva nu este acelaşi lucru cu a o exprima. Nici cu a face anumite
lucruri din dragoste. Sentimentele de iubire şi comportamentele care rezultă pe baza acestor
sentimente nu sunt cuvinte de iubire. Şi acestea sunt foarte importante, de asemenea. Dacă
vi se pare foarte greu să rostiţi aceste cuvinte, fie datorită faptului că vă sunt nefamiliare, fie
datorită fricii de respingere, începeţi încet (cu paşi mici).

Un părinte a mărturisit că a început să facă exerciţii cu câinele lui pentru câteva zile, înainte
de a-i spune copilului. O mamă a început să-si exprime iubirea faţa de copii scriindu-le bilete
pe care le ascundea în geanta cu pacheţelul de mâncare sau sub pernă. În ambele situaţii,
răspunsul copiilor a fost puternic pozitiv iar a spune “te iubesc” a devenit un lucru mult mai
uşor de făcut decât înainte.

“Te iubesc când îţi faci patul” sau “te iubesc când eşti politicos” sugerează că iubeşti copilul
datorită comportamentului sau realizărilor lui. De asemenea sugerează că nu ar exista iubire
dacă el nu ar face acel lucru (ex. dacă ar fi nepoliticos sau nu şi-ar face patul). Nu ţi-ai iubi
copilul în orice caz? Poţi fi încă emoţionat şi fericit în ceea ce priveşte comportamentul, dar
evită comunicarea faptului că sentimentele de dragoste faţă de copilul tău există datorită
faptului că el face ceea ce te mulţumeşte pe tine.

Fără aşteptări! Spui “te iubesc” deoarece doreşti să spui “te iubesc”. Spui deoarece tu simţi
că iubeşti persoana cu care vorbeşti. Spui pentru că te simţi bine să o spui. “Te iubesc” este o
afirmaţie puternică şi de foarte multe ori genează un răspuns de iubire de la cel ce-o
primeşte. Dar, anexând o aşteptare pentru un răspuns la afirmaţia “te iubesc”, este ca un
“meci aranjat” atât pentru tine cât şi pentru cealaltă persoană. Copilul simte dacă aşteptarea
există. Dacă el răspunde, o face probabil pentru a evita vinovăţia sau conflictul mai degrabă,
decât sa dea un răspuns autentic. Asta îţi doreşti cu adevarat? Dacă copiii tăi nu au învăţat
încă să spună “te iubesc”, este foarte bine să le spui că ai avea nevoie să auzi câteodată

36
aceste două cuvinte. Apoi, dă-le ceva timp să rişte, să practice şi să înveţe. Dar, de departe
cea mai bună lecţie pentru ei vine de la modelul propriu de iubire necondiţionată.

Asta nu înseamnă că uneori nu ne mai şi certăm. Învaţă să critici comportamentul şi nu

persoana şi să ţii promisiunile faţă de copil. Copiii cu ataşament insecurizant devin foarte
vulnerabili în momentele în care cineva ar putea să-i dezamăgească, să-i mintă, să nu-şi ţină
promisiunea sau să-i jignească. Prin urmare adultul trebuie să folosească aceste momente
pentru a-i cultiva copilului un mod de gândire sănătos.

37
Capitolul 3
DESPRE EMOŢIILE COPIILOR ŞI MANAGEMENTUL EMOŢIONAL

Despre rezilienţa emoţională

Cum învaţă copiii despre emoţiile lor?
Abilitatea copiilor de a-şi recunoaşte, înţelege, accepta şi exprima emoţiile într-un mod
adecvat (fără să-i rănească de ceilalţi) este un bun predictor al sănătăţii mentale a copilului,
a stării lui de bine emoţionale şi sociale. Modul se exprimare şi manifestare a emoţiilor se
învaţă din interacţiunea cu ceilalţi – părinţi şi educatori. Cercetările din domeniul
competenţelor emoţionale şi sociale arată că reacţiile emoţionale ale părinţilor sunt un
predictor pentru competenţele emoţionale ale copiilor. Manifestarea constantă a emoţiilor
pozitive în familie se asociază cu un nivel ridicat al competenţelor emoţionale la copiii.
Exprimarea emoţiilor pozitive faţă de copii este un predictor pentru abilităţile empatice ale
copiilor şi funcţionarea socială în clasele primare.
Copiii au nevoie să facă faţă zilnic diverselor emoţii, bucurie, tristeţe, veselie, furie, teamă.
Sprijinul copiilor în gestionarea acestor stări emoţionale este esenţială pentru starea lui de
bine de zi cu zi. Rezilienţa emoţională este abilitatea copilului de a face faţă într-un mod
sănătos emoţiilor de zi cu zi, de a fi empatic şi atent la nevoile celorlalţi, de a-şi gestiona
emoţiile negative şi de a se adapta sănătos la situaţii de stres şi experienţe neplăcute sau
care crează discomfort.

Copiii învaţă exprimarea emoţională prin :

 observarea comportamentelor părinţilor sau a celorlalţi copii: de exemplu, un copil
învaţă cum să îşi exteriorizeze furia observând ce face părintele când este furios;
 imitarea comportamentelor celorlalţi: de exemplu, un copil învaţă să-şi verbalizeze
emoţia pe care o simte „sunt bucuros! sau „sunt trist”, dacă observă că părintele
exprimă şi el în cuvinte emoţiile;
 modelul oferit de adulţi sau ceilalţi copii: de exemplu, un copil învaţă cum să îşi
exprime emoţiile prin modelul oferit de părinţi, de ceilalţi copii sau de personajele
din poveşti şi desene animate;
 consecinţele pe care le are exprimarea verbală a emoţiei: de exemplu, un copil
poate fi descurajat să îşi mai exprime emoţiile când părintele invalidează emoţia
copilului (de pildă, îi spune:” lasă nu mai fi suparat! ce tot plângi, că te-ai lovit uşor!)
sau o ignoră (ex. „copilul plânge într-un colţ şi nimeni nu merge la el să-l întrebe
ceva”).

Modul în care un copil îşi exprimă emoţiile diferă în funcţie de temperamentul şi de

reactivitatea lui emoţională. Abilităţile de bază însă sunt aceleaşi pentru toţi copiii. Mai jos
vă prezentăm descrierea abilităţilor emoţioanale de bază pe care părinţii le pot dezvolta
copiilor: recunoaşterea şi acceptarea emoţiilor, exprimarea adecvată a emoţiilor şi
managementul emoţiilor.

1. Recunoaşterea şi acceptarea emoţiilor

Acceptă diferitele emoţii

38
În primul rând, este esenţial să îţi accepţi emoţiile diferite cum ar fi emoţiile de bucurie,
tristeţe, teamă, furie ca fiind normale şi sănătoase. Este greşită convingerea că poţi proteja
copiii de emoţiile negative, de supărare sau tristeţe. Emoţiile ne semnalizează că este nevoie
să schimbăm ceva în context sau în convingerea faţă de situaţie. Fără emoţii am fi în
pericolul de a nu fi capabili de adaptare la mediu. Învăţaţi copiii că este normal şi sănătos să
simtă diferite emoţii.

Exprimă-ţi propriile emoţii

Când părinţii exprimă emoţii în cuvinte într-un mod adecvat („sunt bucuros/ă”, „sunt trist”,
„sunt furios”), copiii învaţă că exprimarea emoţională este normală şi sănătoasă. Unii părinţi
au convingerea că exprimarea emoţiilor în cuvinte este nesănătoasă pentru copii, şi din
dorinţa de a-i proteja, nu spun cum se simt sau nu discută despre emoţii. Sau unii părinţi
consideră, într-un mod nesănătos pentru copii, că exprimarea emoţiilor negative este un
semn de slăbiciune şi nu o normalitate.

Emoţiile copilului nu sunt bune sau rele, ele exprimă un mod de relaţionare cu
contextul prezent. Ceea ce simţim este determinat de modul în care percepem şi
interpretăm realitatea din jurul nostru!

Discută despre emoţii

Discuţiile cu copiii despre emoţii, despre cum pot fi ele recunoscute la propria persoană sau
la ceilalţi, formează copilului o atitudine sănătoasă cu privire la emoţii. De asemenea, este
sănătos să discuţi cu copiii despre ceea ce sunt emoţiile, care este cauza lor, de ce ne simţim
diferit în acceaşi situaţie sau ce putem face pentru a depăşi anumite stări emoţionale de
discomfort.

Ajută copilul să-şi recunoască emoţiile

Obişnuiţi să-l întrebaţi pe copil cum se simte în diferite situaţii sau contexte. Faptul că-l
întrebaţi despre cum se simte este un mesaj că emoţiile lui sunt importante pentru d-
voastră. Dacă observaţi că, copilul are dificultăţi în a numi emoţia, încercaţi să-i descrieţi
emoţia: „pari să fii dezamăgit că prietena ta nu s-a jucat lego cu tine”. O altă modalitate prin
care copiii învaţă să recunoască emoţii este să citiţi cărţi, poveşti în care pesonajele au
diferite stări emoţionale. Copiii învaţă să-şi exprime emoţiile când sunt încurajaţi să facă
acest lucru.

Ignorarea, critica sau negarea emoţiei copilului „nu fi trist” sau „nu e frumos să
fii supărat” îl învaţă în mod eronat că exprimarea emoţiei este un semn de
vulnerabilitate şi că ceea ce simte el nu este important sau nu este bine!

2. Exprimarea emoţiilor într-un mod potrivit/ adecvat

Copiii au nevoie să înveţe cum să-şi exprime într-un mod adecvat emoţiile, ce cuvinte,
expresii sau acţiuni să folosească în exprimare. De asemenea, copiii au nevoie să ştie care
sunt modalităţile neadecvate de exprimare a emoţiilor, cum este ţipatul, folosirea unor
cuvinte urâte sau comportamente agresive (aruncă obiecte, sparge, loveşte etc.).
Modul în care ne exprimăm emoţiile este şi rezultatul normelor socio-culturale despre
emoţii. De exemplu, modul în care oamenii îşi exprimă emoţiile la evenimente cum ar fi

39
căsătoria sau pierderea unei persoane dragi sunt contexte în care copilul învaţă cum să îşi
exprime emoţiile.

Una din convingerile cele mai frecvente ale părinţilor despre exprimarea emoţiilor faţă de
copii este că aceasta afectează sănătatea copiilor. Cum ar putea fi prevenit acest lucru?
Ce poate provoca discomfort sau distres copilului?
Părintele acordă o atenţie redusă comportamentelor de mulţumire şi de bucurie ale copilului
şi de adaptare eficientă în situaţii dificile.
A discuta prea mult despre propriile emoţii negative şi despre problemele personale.
A insista prea mult în discutarea unor evenimente problematice pentru copil, în care s-a
simţit supărat sau întristat.
Atenţie exagerată acordată modului în care se simte copilul.
Exagerarea reacţiei emoţionale asociate cu lovituri sau julituri minore.
Încurajarea evitării cognitive (ex. „nu te mai gândi la asta”) sau comportamentale (ex. „să nu
te mai joci cu George pentru că te-a supărat”).

Ajută copilul să-şi exprime verbal emoţiile

Întreabă copilul cum se simte în diferite contexte.
Acordă atenţie copilului când îţi împărtăseşte ceea ce simte sau ceea ce a făcut. Opreşte-te
din ceea ce faci în acel moment şi priveşte-l.
Spune în cuvinte ceea ce ţi-a spus copilul pentru a-i trasmite mesajul că ai fost atent şi că
înţelegi ceea ce simte sau a simţit. „Îmi spui că te simţi bucuroasă când ai fost lăudată de
profesoara de balet pentru cum te-ai mişcat la ora, nu?”, sau „Îmi spui că te-ai întristat când
Maria ţi-a vorbit urât, nu?.”
Ignorarea şi negarea emoţiilor copilului îl poate învăţa că ceea ce simte nu este important şi
va învăţa să nu-şi mai exprime emoţiile. Astfel, scade foarte mult şansa părintelui de a-l ajuta
pe copil.
Ajută-l pe copil să fie atent la emoţiile celorlalţi. „Cum crezi că s-a simţit George când a
terminat de constuit castelul?”

Evită să îi spui copilului tău cum se simte. Este falsă ideea că oamenii au
capacitatea de a ghici gândurile sau emoţiile celorlalţi.

Apreciază şi recompensează exprimarea adecvată a emoţiilor

Observaţi şi exprimaţi verbal aprecierea faţă de modul în care copilul îşi exprimă emoţiile.
„Apreciez faptul că atunci când te-ai înfuriat, ţi-ai luat o pauză ca să te linişteşti!” Spune
copilului în cuvinte ceea ce apreciezi pentru a şti cum este adecvat să îţi exprimi o emoţie.

Învaţă copilul să recunoască şi să modifice exprimările neadecvate ale emoţiilor

Exprimările neadecvate ale unor emoţii prin comportamente cum ar fi ţipatul, lovirea altor
copii sau folosirea unor cuvinte neadecvate (ex. înjuratul sau folosirea unor porecle urâte)
reprezintă pentru părinte un context de învăţare a exprimării adecvate a emoţiilor.
Primul pas în modificarea acestor comportamente este recunoaşterea şi acceptarea emoţiei
care a determinat comportamentul neadecvat: „Observ că eşti foarte supărat şi furios când
Matei îţi ia jucăria!”.
Al doilea pas este să îi spui copilului să se oprească din ceea ce face şi de ce („ când îl loveşti
pe Matei, îl doare”, „Oana este tristă când ţipi la ea”).

40
Al treilea pas este să îi spui copilului ce să facă în locul comportamentului neadecvat.
„Opreşte-te din ţipat. Ai nevoie să te linişteşti şi apoi vorbim despre ce doreşti.”

Modul în care părinţii îşi exprimă emoţiile negative reprezintă un model pentru copil. Dacă
copilul observă că părintele ţipă atunci când este nemulţumit sau supărat, atunci este mai
probabil ca şi el să folosească aceeaşi strategie atunci când va fi nemulţumit sau supărat.

Emoţia exprimată de copil reflectă convingerile copilului despre el şi despre situaţie

Aşa cum este prezentat în primul capitol, emoţiile sunt rezultatul modului în care percepem
şi interpretăm o situaţie sau un context. Modul în care copilul reacţionează emoţional în
diferite situaţii reflectă felul cum interpretează el situaţia respectivă şi convingerile despre
propria persoană. Părinţii îi pot ajuta pe copii să aibă o atitudine pozitivă faţă de propria
persoană şi despre experienţele lor de viaţă. Copiii au nevoie să îşi formeze o atitudine faţă
de propriile abilităţi şi competenţe şi faţă de potenţialul lor de dezvoltare şi rezolvare a
situaţiilor de viaţă ( „Am încredere că vei reuşi!”). Atitudinea pozitivă faţă de situaţiile noi le
dă copiilor sentimentul de încredere faţă de nou şi neprevăzut. Blocarea copiilor în a încerca
sau explora situaţii noi le poate forma atitudinea că viaţa este o ameninţare şi un pericol,
care reprezintă un factor de risc pentru anxietatea copilului. Încurajaţi copilul să aibă
iniţiative şi să fie creativ în abordarea unor situaţii.

Crează contexte care facilitează starea de bine a copilului

Copilul are nevoie să se simtă mulţumit de modul în care a rezolvat o situaţie sau de cum a
reacţionat într-un anumit context. Spune de fiecare dată „mulţumesc” sau „apreciez ...”
copilului. Vorbeşte cu copilul despre ce îl bucură sau îl face să se simtă comfortabil. Crează
oportunităţi pentru copil în care se simte competent şi valoros.

3. Managementul emoţiilor
Adaptarea copiilor în situaţii în care reacţionează emoţional negativ este o abilitatea
necesară zi de zi. Alte abilităţi sunt cele de rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii faţă
de situaţie, atitudinea pozitivă faţă de sine, căutarea sau solicitarea ajutorului, relaxarea,
distragerea atenţiei de la contextul care a declanşat emoţia negativă.

Învaţă copilul să folosească rezolvarea de probleme

Copiii învaţă cum să rezolve diversele situaţii observând comportamentul părinţilor sau al
celorlalţi copii. Părinţii îi pot ajuta pe copii prin verbalizarea modului în care ei pot să îşi
rezolve diferite situaţii problemă. Recompensaţi copilul atunci când rezolvă în mod adecvat o
situaţie problematică (de exemplu când copilul găseşte o soluţie de a se juca cu prietenul lui
cu aceeaşi jucărie care iniţial creea dificultăţi).

Învaţă copilul să aibă o atitudine pozitivă faţă de propria persoană

Atitudinea pozitivă faţă de sine determină starea de bine a copilului. Îl putem ajuta pe copil
să îşi formeze o atitudine pozitivă prin mesajele pe care i le comunicăm: aprecierea pozitivă a
efortului de a rezolva o situaţie, aprecierea a ceea ce a realizat şi discutarea despre cum ar
reacţiona sau rezolva diferit problema într-o altă situaţie; explicarea faptului că, gânduri
diferite faţă de aceeaşi situaţie determină reacţii emoţionale diferite. Învăţaţi copii să
folosească gânduri utile sau funcţionale „Pot să fac asta!”

41
 Gânduri diferite faţă de acceaşi situaţie determină reacţii emoţionale diferite.

Învaţă copilul strategii de management al stresului

Copiii au nevoie să înveţe ce pot să facă când sunt stresaţi sau se simt obosiţi, cum să se
relaxeze sau să se simtă comfortabil. Părinţii pot discuta cu copiii despre ce ar putea face ei
când se simt stresaţi sau trăiesc emoţii negative. Strategii cum sunt: a asculta o muzică
plăcută, a face o plimbare, a vorbi cu cineva sau a face exerciţii de relaxare pot fi învăţate şi
exersate de către copii. Încurajează comportamentul de solicitare a ajutorului de către copil.

Cum îi ajutăm pe copii să facă faţă emoţiilor negative?

Emoţiile negative fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ceea ce poate deveni problematic
este intensitatea şi durata unei emoţii negative. Emoţiile negative, cum sunt tristeţea,
teama, frica, furia, supărarea, vinovăţia, ruşinea au un rol esenţial în a semnaliza copilului că
ceva din context, atitudinea sau din comportamentul lui este necesar să fie schimbat.

Următorii paşi vă pot ghida în sprijinul oferit copilului:

 identificaţi comportamentele copilului care pot reflecta o stare emoţională negativă;
 acordaţi atenţie copilului (opriţi-vă din ceea ce făceaţi);
 întrebaţi copilul despre ce s-a întâmplat, rugati-l să vă descrie contextul în care s-a
simţit supărat sau furios;
 ascultă ceea ce vrea copilul să îţi spună;
 sumarizează ceea ce ţi-a spus copilul pentru a te asigura că ai înţeles ceea ce a spus;
 transmite mesajul că înţelegi şi accepţi ceea ce simte, „înţeleg că te simţi furios sau ţi-
e teamă”;
 dă exemple de situaţii când tu ca adult ai avut emoţii similare „şi eu sunt furioasă
atunci când ceilalţi nu ascultă ceea ce spun”;
 întreabă copilul cum se gândeşte să se adapteze situaţiei „ce crezi că te ajută să te
linişteşti atunci când eşti furios/ă”, „ce crezi că te ajută să faci atunci când eşti trist/ă
să te simţi mulţumit/ă”;
 discută cu copilul ce alternative de a face faţă situaţiilor are, „poate te-ar ajuta să te
plimbi puţin sau să asculţi muzică”;
 evită să accentuezi, să ignori sau să negi ceea ce simte copilul;
 fii atent la reacţia ta emoţională faţă de comportamentul copilului; dacă emoţia
resimţită este una negativă intensă atunci stai un timp în care să te linişteşti şi apoi
discută cu copilul;
 discută despre exprimarea neadecvată a emoţiei atunci când apare (ex. „copilul
trânteşte jucăriile atunci când este nemulţumit”), după un timp în care copilul s-a
liniştit sau se simte mai comfortabil: „hai să vedem ce ai putea face atunci când eşti
furios în loc să arunci jucăriile pe jos”.

Exemple de comportamente care reflectă dezvoltarea emoţională în perioada de vârstă de

2-7 ani. Puteţi utiliza această grilă ca instrument de observare a comportamentului copilului
pentru a identifica nivelul lui de dezvoltare emoţională.

Grilă de observaţie pentru părinţi:

Abilităţi emoţionale. Notaţi observaţiile d-voastră faţă de comportamentul copilului:
42
 Exprimă verbal şi nonverbal emoţiile („sunt bucuros!”, „sunt trist”);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Asociază în mod corect cuvintele care denumesc emoţiile de bază (bucurie, tristeţe,
teamă,furie), cu expresii faciale corespunzătoare;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Recunosc expresiile faciale atât ale emoţiilor de bază (bucurie, tristeţe, furie, teamă)
cât şi ale celor complexe (ruşine, vinovăţie, mândrie);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Identifică şi diferenţiază emoţiile, iniţial pe baza expresiilor faciale, ulterior şi pe baza
altor indicii (ex . tonul vocii, gesturi);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Exprimă emoţii complexe (ruşine, vinovăţie, mândrie) după vârsta de 4 ani;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Apar modificări frecvente ale dispoziţiei;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Încep să simtă furie şi manifestă agresivitate în comportament;
.....................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................
 Manifestă teama de separare (mai ales în contextul unei relaţii de ataşament
nesecurizante);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Treptat se simt mai confortabil când sunt separaţi de familie, părinţi şi locuri
familiare;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Manifestă frică faţă de anumite lucruri;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Pot categoriza emoţiile în pozitive (bune) şi negative (rele);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Manifestă interes în explorarea emoţiilor celorlalţi;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Utilizează etichete verbale pentru diverse trăiri emoţionale care se diferentiază mai
greu între ele;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Evaluează corect majoritatea emoţiilor însă atribuie cauza emoţiilor unor factori
externi (nu înţeleg încă faptul că emoţiile nu sunt cauzate de situaţia de viaţă ci de
interpretarea cognitivă a situaţiei);
43
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Începând cu 7 ani, copiii spun că sunt trişti, din motive psihologice (interne);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Numesc consecinţele emoţiilor în diverse situaţii;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Devin conştienţi de emoţiile lor şi ale celorlalţi şi discută despre ele;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 După 5 ani, fac diferenţa între starea emoţională şi manifestarea ei externă;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Înţeleg faptul că o persoană poate simţi două emoţii în acelaşi timp;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Încep să înţeleagă impactul pozitiv şi/sau negativ al exprimării emoţiilor;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Încep să înţeleagă că acelaşi eveniment poate fi o sursă de emoţii diferite pentru
persoane diferite;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Încep să înţeleagă emoţiile unei alte persoane (exprimă empatie – în jurul vârstei de 7
ani se definitivează);
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 La 2-4 ani apelează la strategii pentru reglarea emoţională, de tipul: căutarea
suportului fizic prin întinderea braţelor, căutarea privirii adultului;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................

 După 5 ani încep să aplice singuri strategii eficiente de reglare emoţională:

identificarea de soluţii, solicitarea ajutorului adultului, distanţarea de sursa de stres,
distragerea atenţiei prin implicarea în alte activităţi, raţionalizarea sau minimizarea;
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 Pot să îşi elaboreze propriile reguli de reglaj emoţional în diverse situaţii de joc, de
interacţiuni sociale.
.....................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................

Cum poate observa părintele prezenţa acestor comportamente?

Emoţiile în cuvinte
Utilizează cuvinte şi expresii care denumesc stări emoţionale – „sunt bucuros”, „sunt trist” şi
nu doar în termeni de ” bine” şi „rău” (ex. Cum te simţi – bine/ rău).

44
Comunică ceea ce simte fie printr-un cuvânt (sunt bucuros), fie prin descrierea a ceea ce se
întâmplă cu el (ex. Îmi bate inima mai tare).

Emoţiile şi comportamentul nonverbal

Îşi adaptează mimica, postura şi tonul vocii în funcţie de emoţia pe care o exprimă.
Exprimarea verbală a emoţiilor este nuanţată de cea nonverbală (ex. bucuria este exprimată
prin ţopăieli). Urmăreşte expresii ale feţei şi comportamentele nonverbale. Asociază în mod
corect termenii emoţiilor de bază (bucurie, tristeţe, teamă, furie), cu expresii faciale
corespunzătoare. Denumeşte corect emoţiile pe baza expresiilor faciale (feţe desenate,
păpuşi). Identifică şi diferenţiază emoţiile pe baza altor indicii decât expresiile faciale (ex.
tonul vocii,gesturi), dar numai după vârsta de 5 ani; nu ţin seama de context sau situaţie.
Denumeşte emoţiile complexe (ruşine, vinovăţie, mândrie) trăite de o altă persoană după
expresiile faciale.

Exprimă emoţii complexe

Se ruşinează foarte uşor. De exemplu, se simt ruşinaţi dacă sunt certaţi în faţa altor
persoane. Se simt vinovaţi pentru comportamentele necorespunzătoare, dar numai după 4
ani. Îşi cer scuze pentru greşeli. Se mândresc cu realizările lor şi se laudă cu ele ( am ajutat la
curăţenie, am făcut treabă cu mama, am făcut un desen frumos, etc). Exprimă regret pentru
prietenii lui de la grădiniţă. Identifică două emoţii pe care le-a trăit în acelaşi timp. Dă
exemple de emoţii diferite, simţite de oameni diferiţi, în situaţii diferite. Îşi identifică
propriile stări de furie.

Emoţii şi contexte
Spune cum se simte în anumite contexte: “Când merg la film sunt bucuroasă “. Manifestă
explozii verbale şi fizice de genul plânsului, strigătelor, mişcărilor puternice ale braţelor şi
picioarelor; loveşte, trânteşte, smulge jucăriile din mâna altor copii, aruncă jucăriile pe jos,
trage copiii de păr. Manifestă stări de furie când este lăsat cu alte persoane. Verifică periodic
prezenţa părintelui. Refuză să exploreze lucruri noi fără persoana de referinţă. Insistă să
doarmă cu părintele de care este ataşat şi se trezeşte în timpul somnului pentru a verifica
prezenţa acestuia lângă el (2-4 ani). Se separă de părinţi fără dificultate.

Emoţiile celorlalţi
Pune întrebări despre ce simt, cum se simt alţi oameni? Foloseşte în răspunsurile sale
cuvinte care exprimă emoţii ce se diferenţiază greu între ele (ex. eşti supărat?- nu sunt
supărat, sunt îngrijorat!).

Cauza emoţiilor
Dacă la 2-3 ani se loveşte de un obiect, responsabil pentru disconfortul simţit este obiectul şi
nu modul în care el interpreteaza situaţia. Acest lucru poate fi observat prin următorele
comportamente manifestate: bate obiectul de care s-a lovit, caută să vadă ce reacţie are
adultul. Dă răspunsuri din care reiese clar că atribuirea cauzei, modului în care el se simte,
este externă (emoţiile sunt cauzate de situaţii ) şi nu internă (modul în care el intrepretează
situaţia). La 5 ani majoritatea refuză să se descrie ca fiind suparaţi iar cei care o fac,
consideră că sunt supăraţi datorită unor factori externi (rănire, lovitură). Începând cu 7 ani,
copiii spun că sunt trişti, din motive interne.

Emoţiile şi consecinţele lor

45
Numeşte consecinţele exprimării emoţionale într-o anumită situaţie. Iniţiază discuţii cu
adulţii pornind atât de la situaţiile proprii cât şi de la ale celorlalţi. După 4 ani, manifestă
tendinţa de a substitui emoţia negativă cu un zâmbet sau exprimă emoţii pozitive atunci
când nu le simt. Foloseşte plânsul şi crizele de furie pentru a obţine ceea ce doreşte. Dă
exemple de consecinţe pozitive şi negative ale exprimării emoţiilor în anumite situaţii.

Managementul emoţiilor
Modul în care reacţionează în faţa unui copil care plânge este un indicator important pentru
nivelul de dezvoltare a abilităţii emoţionale: nu îl interesează, pune întrebări - “de ce plânge
copilul”, merge la copil şi încearcă să îl liniştească mângâindu-l. Caută suportul adultului:
privirea adultului, solicită ajutor din partea adultului. Găseşte soluţii concrete la problemele
care determină apariţia emoţiilor negative. Rezolvă divergenţele care apar în cadrul jocurilor
prin solicitarea ajutorului. Refuză să meargă în locuri în care nu s-a simţit bine. Pleacă singur
din camera unde a avut o dispută cu un alt copil. Trece cu uşurinţă de la o activitate care îl
supără la alta. Copilul îşi oferă argumente raţionale pentru anularea emoţiei negative.
Copilul micşorează, minimizează impactul evenimentului neplăcut (ex. pentru frica de injecţii
- “nu poate să doară aşa de tare! Sau minimizează importanţa unei jucării inaccesibile -
”oricum nu îmi plăcea prea mult jucaria“). Dacă este învăţat, desfăşoară comportamentele
specifice ascunderii în carapace: încrucisarea braţelor la piept, punerea bărbiei în piept,
lipirea picioarelor unul de altul; respiră profund de trei ori, spune cu voce tare “pot să mă
liniştesc şi să găsesc o soluţie bună”; analizează situaţia şi alege o soluţie de exprimare
emoţională dintre variantele gândite de el sau identificate cu ajutorul adultului; ieşirea din
carapace – corpul îşi reia poziţia iniţială; implementează soluţia aleasă. Este capabil să
respecte regulile jocului.

De reţinut!
Copiii la această vârstă identifică emoţiile după semnele faciale exterioare. Tristeţea
părintelui ar putea fi recunoscută după următoarele semne exterioare – lacrimi, colţurile
gurii lasate în jos. Este nerealist ca la acestă vârstă să vă aşteptaţi de la copilul
dumneavoastră să decodifice emoţia după alţi indicatori comportamentali. De exemplu,
copilul nu poate identifica tristeţea părintelui prin refuzul lui de a vorbi cu cei din jur.

 Vizionaţi împreună cu copilul filme de desene animate şi discutaţi despre modul în

care se simt personajele.
 Sprijiniţi copiii să realizeze legături între acţiuni şi emoţii. Adresaţi copilului întrebări
specifice şi ajutaţi-l să îşi interpreteze emoţiile care stau în spatele comportamentelor
lui. Puneţi accent în discuţiile cu copilul pe conştientizarea comportamentelor
necorespunzătoare.
 Exemplu: Cum crezi că se simte copilul pe care l-ai lovit?
 Încurajaţi copilul să îşi ceară iertare. Nu-l forţaţi! Lăudaţi-l atunci când îşi cere iertare.
 Recompensaţi verbal copilul pentru curajul de a-şi recunoaşte greşeala şi
transformaţi această greşeală într-o oportunitate de învăţare. Evitaţi să certaţi sau să
pedepsiţi copilul.
 Valorizaţi copilului pentru efortul depus în realizarea sarcinilor (accentul cade pe
efort şi nu pe performanţă).

De reţinut!

46
Autoevaluarea se bazează exclusiv pe evaluările părinţilor. Mesajele transmise de
dumneavoastră sunt interiorizate de copil, iar pe baza lor se formează sentimentul de
adecvare/inadecvare ca persoană (imaginea şi stima de sine). Evitaţi etichetările (eşti bun,
eşti rău, etc), faceţi distincţie între comportamentul şi persoana copilului (nu copilul vă
enervează - „mă enervezi!”, ci ceea ce face el - „ mă enervează faptul că ridici tonul la
mine”), evitaţi ameninţările cu abandonul - ”dacă mai faci aşa, te dau la ţigani” sau
ameninţarea cu pierderea iubirii - „dacă nu încetezi, nu mai vreau să aud de tine!”

 Întrebaţi în mod frecvent copilul cum se simte în diverse situaţii dar şi cum crede că
se simt ceilalţi oameni.
 Percepeţi evenimentele negative (ex. manifestările de furie) ca fiind oportunităţi de
învăţare şi de reglare emoţională şi nu o catastrofă. Încercaţi să identificaţi cauza
acestor manifestări.
Dacă furia reprezintă o modalitate de comunicare (ca urmare a lipsei de rafinare a limbajului
la această vârstă) a necesităţii satisfacerii unor nevoi (foame, somn), puteţi înlătura furia prin
acordarea sprijinului în vederea satisfacerii acestor nevoi.
Furia care apare ca urmare a frustrării generate de situaţia în care cei mici nu obţin ceea ce
îşi doresc – de exemplu nu ajung la o jucărie – va fi eliminată când copilul va învăţa să
exprime în cuvinte ceea ce doreşte.
În cazul furiei care apare ca urmare a unor dezamăgiri – de exemplu şi-a stricat jucăria
preferată, şi-a pierdut jucăria etc, părintele trebuie să liniştească copilul prin îmbrăţişări,
mângâieri. Este contraindicat să ignoraţi emoţia copilului sau să ironizaţi trăirea lui.
În cazul în care furia este folosită cu scopul de a şantaja pentru a obţine ceea ce doresc (de
exemplu: un copil îşi doreşte un lucru şi face o criză de furie în magazin, ştiind că părintele,
ca să evite situaţia jenantă, îi va cumpăra acel lucru) este recomandat ca refuzul părintelui
să fie făcut calm dar ferm, comportamentul copilului ignorat, iar refuzul asociat cu
îmbrăţişarea copilului. În caz contrar copilul s-ar putea simţi respins.

 Încurajaţi copilului să exprime verbal cum se simte şi ce doreşte, prin folosirea

întrebărilor deschise.
 Acordaţi timp copilului să vă răspundă.
 Consideraţi această etapă ca fiind normală în dezvoltarea emoţională a copilului.

Recomandări practice pentru părinţi

Multe din trăirile negative ale acestei vârste se modifică foarte repede, fără să fie nevoie ca
părinţii să facă ceva în acest sens.

 Nu vă îngrijoraţi! Manifestările de furie şi agresivitate se vor reduce ca frecvenţă pe

măsură ce copilul achiziţionează limbajul şi învaţă să exprime verbal emoţiile negative
– frica, furia, tristeţea.
 Fiţi pregătiţi să acţionaţi imediat în situaţiile în care copilul este agresiv cu ceilalţi
copii sau se autoagresează. Orice comportament care ar putea răni pe cineva trebuie
sancţionat imediat.
 Laudaţi copilul de fiecare dată când îşi exprimă verbal emoţiile negative.
 Antrenaţi copilul în jucarea unor mici scenete de separare care au rolul de a-i învăţa
pe cei mici că dispariţia adultului important pentru ei este doar temporară. De

47
 exemplu, mergeţi într-o altă cameră şi întrebaţi copilul “unde m-am dus? Când vă
întoarceţi, spuneţi-i copilului “m-am întors”.
 Pregătiţi copilul pentru intrarea la grădiniţă. Copilul are nevoie să i se prezinte şi să i
se reamintească scenariul comportamentului de a merge la gradiniţă - ce va face
acolo, cât va sta, cum trebuie să se comporte, accentuînd ideea că părintele va veni
să-l ia.
 Pregătiţi copilul atunci când urmează să plecaţi undeva. Asiguraţi-l că vă veţi întoarce
în timp de ...sau la ora... şi spuneţi-i ”la revedere” la plecare şi “am sosit” la venire.
Nu plecaţi fără să-i comunicaţi copilului că veţi pleca. După ce vă luaţi la revedere,
ignoraţi protestele şi nu vă întoarceţi.
 Pregătiţi copilul înainte de a-l lăsa cu o persoană nouă (bonă). Invitaţi persoana
înainte de a sta cu copiii, să se prezinte şi daţi-le timp copiilor să se familiarizeze cu
ea.
 Stabiliţi o rutină pentru momentele în care vă lăsaţi copilul cu alte persoane (cu
educatoarea, cu bona, etc.).
 Sprijiniţi copilul să depăşească cu bine etapa intrării la şcoală, prin discuţii despre
noile sarcini, vizite la şcoală.
 Evitaţi ameninţările care au ca mesaj faptul că dragostea este condiţionată de
comportamentul copilului. De exemplu: „dacă mai plângi..nu te mai iubesc, dacă nu
eşti cuminte, te dau la ţigani”.
 Stimulaţi copiii care au nevoie de mai mult sprijin să îşi ia cu ei jucăria preferată la
şcoală şi să se joace cu ea, împreună cu colegii.
 Asiguraţi copilul că veţi veni să îl luaţi, precizându-i ora la care se va întâmpla acest
lucru (aveţi grijă să fiţi punctuali!).
 Copiii sunt lipsiţi de experienţă şi au o cunoştere limitată a lumii; astfel, orice îşi
imaginează, pentru ei este adevărat; pentru a preîntâmpina teama de întuneric se
poate pune în camera copilului o veioază cu o lumină difuză.
 Înainte de culcare petreceţi împreună cu copilul un anumit timp în camera lui (de
exemplu, citiţi-i o poveste).
 Discutaţi cu copilul despre consecinţele exprimării neadecvate a emoţiilor negative
(ex: „dacă atunci când te înfurii loveşti copiii, ei nu se vor mai juca cu tine”).
 Explicaţi copilului diferenţa între emoţii şi modul lor de manifestare. Emoţiile
noastre în sine nu sunt bune sau rele. Emoţiile noastre sunt fireşti. De exemplu, este
normal să mă simt furios, dar nu este normal să folosesc furia ca pe o scuză a faptului
că am lovit pe cineva. Un copil de 5 ani poate să realizeze că dacă se înfurie pe un
coleg de joacă şi reacţionează agresiv, acel copil va refuza să se mai joace cu el.
 Oferiţi explicaţii simple la toate întrebările copilului care au legătură cu modul în care
se simt ceilalţi oameni;
 Antrenaţi copilul în discutarea emoţiilor altor copii “Cum crezi că s-a simţit Ionuţ
când l-ai lovit cu piciorul?”
 Stimulaţi permanent dezvoltarea vocabularului emoţiilor, sprijiniţi copilul să
înţeleagă cuvintele care exprimă emoţii.
 Încercaţi să identificaţi emoţia copilului şi să o transmiteţi acestuia sub formă de
afirmaţie sau întrebare.
 Exemplu: Un copil spune – “Nu pot să fac desenul! Puteţi să-i răspundeţi reflexiv
astfel “Îţi este greu?” sau “Pare să-ţi fie greu!”
 Adresaţi întrebări deschise: “Cum te simţi atunci când ... ?” În acest mod îi oferiţi
copilului posibilitatea să identifice şi să verbalizeze ceea ce simte.
48
 Reacţia copilului este determinată de atitudinea părintelui faţa de situaţie. De
exemplu, într-o situaţie în care copilul cade, dacă adultul spune “nu-i nimic, abia te-ai
atins”, copilul îşi va continua liniştit jocul, dacă părintele îi spune “Vai! Ce tare te-ai
lovit! “copilul va începe să plângă.
 Discutaţi cu copilul toate situaţiile în care apare o anumită reacţie emoţională. De
exemplu, dacă copilul spune – “Sunt supărat că mi s-a stricat jucăria!” părintele
poate interveni să-i spună “Era jucăria la care ţineai cel mai mult. Dar dacă ţi s-ar fi
stricat jucăria la care nu ţineai deloc, ce ai fi simţit? Copilul poate astfel sesiza că
reacţia lui emoţională ar fi fost alta – cea de indiferenţă.
 Până la 7 ani copiii cred că emoţiile sunt încă cauzate de factori externi sau de
reacţiile lor corporale
 Lăsaţi copilul să înţeleagă că toate emoţiile sunt valide şi acceptabile, ajutându-l să
distingă între emoţii şi modul lor de manifestare (ex. este normal sa fii trist când
cineva te loveşte, este normal să fii furios când te supără cineva, dar acest lucru nu
înseamnă că trebuie să loveşti şi tu la rândul tău!).
 Discutaţi cu copiii despre emoţiile celorlalte persoane în anumite situaţii sau despre
emoţiile personajelor din povesti, punând accent pe consecinţele comportamentale
ale acestora în plan social (ex. Cum crezi că s-a simţit Raluca când i-a fost smulsa
păpuşa din mână? Dar când a venit Oana să o ajute? Vor mai fi ele prietene?)
 Încurajaţi permanent copilul să îşi observe atât propriile emoţii cât şi pe ale celorlalţi
(ex.: Eşti bucuroasă că mergem la film?, Cum te-ai simţit când fratele tău te-a jignit?).
 Sprijiniţi copiii să recunoscă emoţiile celorlalţi (ex. Dacă copilul întreabă „de ce plânge
băieţelul acela?”), oferiţi-i explicaţii simple referitoare la comportamentul celorlalţi.
 Discutaţi cu copilul pe anumite situaţii în care există diferenţe evidente între trăirea
emoţională şi exprimarea ei externă. De exemplu, situaţia în care cineva primeşte un
cadou şi se emoţionează atât de tare, încât începe să plângă.
 Discutaţi cu copilul pe situaţii concrete (ex. situţia în care pot fi tristă şi furioasă în
acelaşi timp).
 Discutaţi cu copilul despre consecinţele unei exprimări emoţionale negative
neadecvate. Un copil de 5 ani poate să realizeze că dacă se înfurie pe un coleg de
joaca şi reacţionează agresiv, acel copil va refuza să se mai joace cu el.
 Discutaţi cu copiii situaţiile în care oameni diferiţi simt emoţii diferite. De exemplu,
situaţia unui joc de competiţie în care este un învingător, care este fericit şi un
învins, care este trist.
 Acordaţi sprijin copilului prin discutarea emoţiilor altor copii; “Cum crezi că s-a simţit
Ionuţ când l-ai lovit cu piciorul?”
 Utilizaţi mesaje la persoana I: “M-am supărat când mi-ai vorbit pe un ton ridicat “,
 Corectaţi copilului cand foloseşte mesaje formulate la persoana a II-a: “Mă enervezi
Matei!”
 Exprimaţi emoţii în prezenţa copiilor, expresivitatea parentală pozitivă
(recompensarea celorlalţi, exprimarea admiraţiei şi mulţumirii) este direct legată de
răspunsul empatic al copilului.
 Reglarea emoţională se sprijină pe învăţarea din experienţa proprie, din observarea
comportamentului celorlalţi şi prin interiorizarea ghidajului oferit de adulţi.
 Emoţiile negative ale copiilor la această vârstă sunt înlăturate prin mângâieri,
acordarea atenţiei, îmbrăţişări (acestea înlocuiesc emoţia negativă cu una pozitivă)
calm, relaxare, siguranţă. În acest sens părinţii trebuie :

49
 - să acorde atenţie emoţiilor copilului şi să folosească acest moment ca o
oportunitate de a învăţa copiii să îşi exprime adecvat emoţia negativă, atât verbal
cât şi nonverbal.
- să reacţioneze moderat la emoţiile exprimate de copil pentru a nu intensifica
trăirea emoţională; de exemplu, părintele nu trebuie să fie speriat când copilului
îi este frică.
- să laude orice iniţiativă a copilului de a solicita ajutorul în rezolvarea problemelor
cu care se confruntă.
- să evite morala şi critica în situaţiile în care copilul este supărat pentru o faptă
făcută de el şi să laude curajul copilului de a spune adevărul.
- să îmbrăţişeze copilul, când acesta trăieşte o emoţie negativă (acest lucru
conduce la liniştirea copilului).
- să folosească preferinţa copiilor pentru muzica ca un instrument de reglare
emoţională (începând cu vîrsta de 3 ani).

De reţinut!
Nu se recomandă folosirea alimentelor ca strategie de reglare a emoţiilor negative
(reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie) „sunt plictisit/ă
sau trist/ă şi mănânc o prăjitură!”. Preferinţa copiilor pentru muzică (începând cu vârsta de 3
ani) poate fi folosită ca un instrument de reglare emoţională.

 Faceţi cu copiii exerciţii de distragere a atenţiei atunci când situaţiile le generează

emoţii negative prin implicarea acestora în alte activităţi (alte jocuri, activităţi
recreative).
 Învăţaţi copilului să îşi regleze emoţia negativă, găsind alte modalităţi de exprimare a
acesteia, cum ar fi verbalizarea adecvată;
 Încurajaţi copilul ori de câte ori a făcut faţă adecvat unei situaţii, precizându-i ceea ce
a făcut.

De reţinut!
Copiii la aceasta vârstă au nevoie de ghidare din partea adultului în vederea alegerii şi
aplicării strategiilor de reglare emoţională. Abia la 3-4 ani copiii îşi dezvoltă capacitatea de
autocontrol necesară aplicării acestora în mod spontan.
 Ajutaţi copiii să facă faţă experienţelor supărătoare, arătându-le diferite modalităţi
de reglare emoţională, verbalizând modul de aplicare a acestora. În acest fel copiii le
vor interioriza şi le vor aplica în funcţie de situaţia întâlnită.
 Copiii învaţă cum să îşi regleze emoţiile observând şi imitând modul în care părinţii îşi
reglează propriile emoţii.
 Rezolvaţi împreună cu copiii anumite situaţii sociale pentru a-i învăţa să gândească şi
să rezolve probleme. De exemplu copilul învaţă de la părinte să observe într-o
situaţie şi alte aspecte decât cele care i-au produs o emoţie negativă. Astfel un copil
care este supărat că a terminat sarcina ultimul, poate fi învăţat de părinte să îşi
regleze emoţia negativă, prin reorientarea atenţiei către alte elemente decât cele
care i-au produs emoţia negativă, cum ar fi “că a lucrat foarte îngrijit, că a respectat
contururile şi lucrarea lui este foarte ordonată”. Pentru supărarea unei fetiţe care şi-a
murdărit rochia la care ţinea cel mai mult, părintele poate să aducă în discuţie
reclama de la un anumit detergent care face minuni.

50
 Stabiliţi o înţelegere cu copilul: să vă spună ori de câte ori este supărat, iar dvs. să vă
angajaţi să îl sprijiniţi în depăşirea momentelor de tristeţe sau furie.
 Lăudaţi orice iniţiativă de a cere ajutor.
 Distanţarea de sursa de stres poate fi aplicată spontan de copil, doar dacă copilul a
învăţat de la părinte, prin îndrumarea/ghidajul oferit în anumite situaţii. De exemplu,
puteţi să ghidaţi un copil care este furios să plece din locul în care trăieşte o emoţie
negativă: “crezi că dacă vom merge în cealaltă cameră, să ne jucăm cu ceilalţi copii,
vei mai fi la fel de furios?” Pentru un copil care nu a învăţat să plece singur din
cameră sau din situaţia care-l supără şi nu caută o soluţie de liniştire, ghidajul din
partea părintelui este esenţial.
 Strategii de neutralizare a emoţiei negative pot fi aplicate spontan de copil doar dacă
părintele le-a folosit cu copilul, astfel încât acesta să aibă antrenamentul necesar
aplicării lor.
 Învăţaţi copilul tehnica broscuţei ţestoase (este descrisă în paginile anterioare).
 Învăţaţi copilul să îşi identifice stările de furie pe baza expresiilor emoţionale (expresii
faciale, gesturi). De exemplu, când observaţi apariţia unui acces de furie, descrieţi
verbal copilului expresiile faciale şi gesturile: “Ioana, obrajii îţi sunt roşii, îi simţi cum
îţi ard de căldură? Plângi, simţi lacrimile?
 Învăţaţi copiii să spună ”stop” şi să se oprească din activitate imediat ce identifică
semnele specifice stării de furie (caldură în obraji etc). Dacă nu pot să se oprească,
trebuie să interveniţi şi să ajutaţi copilul să se oprească.
 Ajutaţi copilului să analizeze situaţia (să gândească alte soluţii de rezolvare a situaţiei
care a dus la declanşarea furiei).
 Ajutaţi copilului să gasească soluţii alternative de exprimare emoţională. Lăudaţi
copilul pentru fiecare etapă realizată cu succes.
 Stabiliţi împreună cu copilul un set de reguli clare care să ghideze comportamentul
copilului în diverse situaţii concrete de viaţă. Afişati şi reamintiţi copilului regulile
până ce acesta reuşeşte să le interiorireze şi să se comporte ca atare.

51
Capitolul 4
CUM DEZVOLTĂM ABILITĂŢILE SOCIALE ALE COPIILOR

Despre abilităţile sociale ale preşcolarului

Cum se învaţă abilităţile sociale în preşcolaritate?

Abilitatile sociale se învaţă prin :
 observarea adulţilor sau a celorlalţi copii: de exemplu, un copil învaţă să împartă cu
ceilalţi jucăriile observând părintele care face acest lucru
 prin imitarea comportamentelor celorlalţi: de exemplu, un copil învaţă cum sa
rezolve conflictele observand şi imitând comportamentul adulţilor din jurul său.
 prin modelul oferit de adulţi sau ceilalţi copii : de exemplu, un copil învaţă să
respecte regulile dacă şi părinţii le respectă.
 prin consecinţele pe care un comportament le are: de exemplu, un copil alege să se
joace cu un copil pentru că acesta împarte jucăriile cu el, comportamentului « îl
întreb pe Mihai dacă se joacă cu mine » este urmat de consecinţa « se joacă cu mine
şi împarte jucăriile » ceea ce face ca şi altă dată să fie interesat să mergă să se joace
cu Mihai.

Abilităţi sociale care se vor dezvolta în perioada de vârstă 2-7 ani

- Se construiesc abilităţile de interacţiune cu alţi copii: la 2 ani interacţionează doar cu un
copil odată, la 3 ani se poat juca cu mai mulţi copii odată.; la 4-5 ani iniţiază şi menţine o
relaţie cu 2-3 copii deodată, în timp ce la 5 ani deja iniţiază şi menţine o conversaţie.
- Între 2-4 ani scade nevoia de apropiere adult-copil.
- Învaţă să asculte activ.
- La 2-4 ani împarte obiecte cu colegi de grupă, dar numai cu ajutor din partea adultului,
la 4-5 ani împarte obiecte şi împărtăşeşte experienţe cu 2-3 colegi, iar la 6-7 ani cu
întreaga grupă.
- La 2-4 ani manifestă verbal şi nonverbal afecţiune faţă de ceilalţi.
- Oferă şi primeşte complimente la 4-5 ani, cu ajutorul părintelui, şi singur la 6-7 ani.
- Descrie modalităţi de rezolvare a conflictelor la 2-4 ani, iar la 5-7 ani rezolvă conflicte în
mod eficient fără ajutor din partea adultului.
- Respectă regulile aferente unei situaţii sociale cu suport de la adult la 2-4 ani şi fără
ajutor după 5 ani.
- Cooperează cu ceilalti cu suport din partea adultului. Intră des în conflict cu ceilalţi
deoarece, între 2-4 ani copiii cred ca toti gândesc şi simt lucrurile la fel ca ei.
- Cooperează cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini fără ajutor din partea adultului la 5-7
ani.
- La 5 ani oferă şi cere ajutorul atunci când este nevoie.

Cum observ prezenţa acestor comportamente?

Indicatori comportamentali:
 Copilul manifestă initiaţiva de a comunica cu cei din jur. Le spune pe nume, foloseşte
formule tipice pentru deschiderea unei conversaţii (pe tine cum te cheamă, tu câţi ani ai),
atrage atenţia unui copil asupra sa sau asupra unui obiect (ex. uite ce avion am!).
 Îşi alege prietenii pe considerente de sex , vârsta, modul în care se joacă.
52
 Încurajează ceilalţi copii să se joace cu ei sau intră cu succes într-un grup de copii care
deja se joacă.
 Cere informaţii despre un alt eveniment sau obiect de la educatoare sau alţi copii.
 Invită copiii la joacă.
 Creşte toleranţa la persoanele necunoscute.
 Prezintă disconfort mai scăzut atunci când persoana semnificativă pleacă de lângă el.
 Stabileşte contactul vizual cu persoana cu care vorbeşte şi îşi îndreaptă corpul spre ea.
 Pune întrebări atunci când i se povesteşte ceva, zâmbeşte, dă din cap în semn de
aprobare/ dezaprobare.
 Îi dă unui copil o jucărie ca să se joace cu el; dacă un copil îi cere jucăria, i-o oferă.
 Când are nevoie de ceva, formulează în mod adecvat o cerere (îmi dai şi mie te rog
maşinuţa) dacă nu primeşte maşinuţa îşi găseşte altceva de făcut.
 Poate să împartă materiale comune (jucării, creioane colorate).
 Îşi manifestă afecţiunea prin faptul că îi imbrăţişează pe ceilalţi, îi mângâie, îi ia de mână
pe copiii de la grupă, pe educatoare, face remarci de genul “îmi place de tine, eşti
drăguţ”. Fac spontan complimente adulţilor şi celorlalţi copii şi se simt mândri atunci
când cineva le face un compliment.
 Recunoaşte calităţile celorlalţi şi le exprimă verbal.
 Fără să i se reamintească îşi cere scuze în 75% din cazuri.
 Cere permisiunea de a folosi obiecte, jucării care nu îi aparţin, în 75% din cazuri.
 Acceptă soluţia dată de părinte pentru rezolvarea situaţiei. De exemplu, acceptă să se
joace cu o altă jucărie până îi vine rândul să se joace cu camionul.
 Caută ajutor din partea adultului pentru a rezolva conflicte.
 Sugerează soluţii de rezolvare a conflictelor, iar atunci când nu ştie cere asistenţa
părintelui. De exemplu, îi sugerează unui copil un schimb de jucării: “Dacă eu îţi dau
căruciorul tu îmi dai căsuţa?”
 Folosesc mai multe strategii de rezolvare a conflictelor: ignorarea (se face că nu aude
cererea), distragerea atenţiei, negocierea, compromisul.
 Răspunde cu umor dacă i se pun porecle sau spune că îl supără şi îl roagă pe celălalt să
înceteze.
 Face atribuiri nonagresive dacă cineva îl răneşte.
 Ştie să negocieze şi să facă compromisuri într-o situaţie.
 Îşi aşteaptă rândul să se joace cu o jucărie preferată. Se supune dacă educatoarea îi cere
să lase locul unui alt copil; stă la locul de joacă şi aşteaptă ca ceilalţi copii să termine jocul
cu o anumită jucărie pentru a se juca şi el, fără a plânge sau smulge jucăria din mâna
acelui copil.
 Participă la rutinele grupei dacă i se reaminteşte (ex.: după ce terminaţi de pictat,
curăţaţi masa).
 Acceptă ideile altor copii în cadrul jocului, împarte materiale cu alţi copii.
 Spun când au nevoie de ajutor: „vrei să-mi arăţi cum să desenez o casă?”; ridică mâna
când au nevoie de ajutor; ajută pe cineva atunci când li se cere explicit acest lucru.
 Îşi exprimă nevoile şi dorinţele fără a folosi un ton confruntativ sau poruncitor.
 Îi oferă sugestii unui alt copil care nu ştie ce să facă (ex.: poţi să construieşti şi tu un bloc
dacă vrei).

53
Ce pot face părinţii pentru a facilita dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului
Câteva recomandări pentru părinţi

Cum învăţăm copilul să interacţioneze cu cei din jur?

Este important ca părintele să ofere suport copilului şi să-l înveţe comportamentele specifice
de interacţiune.
Dacă copilul este preocupat să observe jocul celorlalţi copiii, este bine să fie lăsat în pace
pentru că el se va integra în jocul lor doar dacă se va simţi confortabil. Dacă se observă însă
că, copilul doar priveşte jocul celorlalţi copii şi nu ştie cum să iniţieze comunicarea, este
nevoie de suportul părintelui.

Părintele îl va învăţa pe copil să iniţieze conversaţia cu un alt copil: îl va întreba cum îl

cheamă, câti ani are. Având sprijinul părintelui, scad şansele unui refuz de acceptare în joc.
Dacă refuzul apare totuşi, părintele îl va învăţa pe copil cum să facă faţă acestei situaţii fără
să se supere: “nu-i nimic, o să ne jucăm cu altcineva”.

Strategii de integrare a copiilor în jocul altor copii:

 Folosirea mesajelor nonverbale - zâmbete, gesturi prin care manifestă interes,
observarea de către copil a jocului celorlalţi copii. Este recomandat ca părintele să
urmărească cu atenţie modul în care copilul observă jocul celorlalţi. Intervenţia părintelui are
loc, doar dacă copilul respectiv observă în mod constant jocul şi nu îndrăzneşte să se
integreze în joc.
 Implicarea copilului într-un joc paralel, asemănător celui din grupul celorlalţi
copii. Deşi copilul care a iniţiat jocul paralel speră că ceilalţi copii îi vor accepta jocul şi îl vor
integra în grup, rareori se întâmplă acest lucru la această vârstă. Din aceste considerente aici
poate interveni sugestia părintelui.
 Folosirea formulei verbale “pot să ma joc şi eu?.
 Aşteptarea unei oportunităţi de a se implica în joc.
Cele mai importante elemente care ajută la integrarea cu succes a copiilor în jocul altor copii
sunt: abilităţile de comunicare (vorbesc cu cei ce se joacă, înţeleg regulile jocului, replicile
celorlalţi şi le răspund) şi iniţierea unui joc paralel care poate contribui cu succes la
desfăşurarea jocului celorlalţi copii (crearea unui alt rol care duce la dezvoltarea jocului
celorlalţi).

Evitaţi să alegeţi o activitate în locul copilului sau să îl forţaţi să se implice în joc. Copilul are
nevoie să înveţe din propriile experienţe cum să interacţioneze cu ceilalţi copii.

Familiarizaţi copilul cu tehnicile ascultării active.

Contactul vizual este foarte important. Dacă copilul prezintă probleme în stabilirea
contactului vizual părintele trebuie să îi ghideze uşor capul cu mâna până când acesta se uită
la el şi să-i spună că trebuie să îl privească în ochi atunci când vorbeşte.

Pentru a învăţa copiii modalităţile de ascultare activă putem introduce regula “Vorbim pe
rând“. În plus, părintele îi va explica copilului care sunt consecinţele comportamentului
contrar (acela de a-i întrerupe pe ceilalţi când vorbesc) asupra celorlalţi membrii ai familiei.
De exemplu, îi puteţi spune:
“Persoana care este întreruptă se va supăra şi va vorbi cu altcineva”; sau „Dacă nu vorbim pe
rând nu ne mai înţelegem unii cu alţii”.
54
Creaţi contexte în care să exersaţi aceste modalităţi de ascultare activă. Un posibil exemplu
ar fi “şedinţele de familie”. Lăudaţi copilul ori de câte ori a aşteptat ca celălalt să termine
ceea ce avea de spus. Reamintiţi copilului regula ori de câte ori vă întrerupe. Este nevoie ca
regula să fie reamintită frecvent copilului până ce va fi interiorizată.

Cum învăţăm copilul să împartă obiectele/ jucăriile sale cu ceilalţi?

Părintele poate implica copilul în activităţi care presupun folosirea materialelor în comun.
De exemplu – o activitate de desen în care părintele şi copilul trebuie să folosească
împreună aceleaşi creioane. Este important să se stabilească regula după care se obţine
creionul: cine doreşte să primească creionul trebuie să spună “îmi dai şi mie te rog
creionul ?”
 Dacă răspunsul este “da”, persoana care l-a cerut spune „Mulţumesc!” şi apoi îl
primeşte.
 Dacă răspunsul este “nu , încă nu am terminat”, atunci persoana care l-a cerut poate
spune “atunci voi mai aştepta puţin şi voi colora altceva”.
 Lăudaţi efortul copilului de a aştepta creionul. De exemplu: “Bravo, ai spus foarte
frumos mulţumesc; Bravo, ai aşteptat în linişte să îţi vină rândul! Ce frumos desenăm noi
împreună!”
 Copiii au nevoie de exerciţiu şi timp pentru a învăţa această abilitate.

Cum oferim feedback negativ copilului

Pentru situaţiile în care nu suntem de acord cu comportamentul copiilor, mesajele părinţilor
trebuie să se centreze exclusiv pe comportamentul copilului şi nu pe persoana lui. Orice
etichetare de genul “Eşti surd? Nu auzi?” atacă persoana copilului şi îl răneşte. Maniera în
care părintele îşi exprimă nemulţumirea faţă de copil va fi preluată de acesta prin imitaţie şi
se va manifesta în interacţiunile cu ceilalţi copii.

Un mesaj corect conţine următoarele aspecte:

1. mă simt....(descrierea modului cum vă simţiţi);
2. atunci când....(descrierea comportamentului copilului);
3. pentru că...(descrieţi modul în care vă afectează comportamentul copilului);
4. mi-ar plăcea să (oferiţi alternative de comportament);
5. îţi mulţumesc! mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea comportamentului
copilului);
Exemplu:
Paul, mă deranjează faptul că nu îmi răspunzi atunci când te strig. Mi-ar plăcea să-mi
răspunzi deoarece eu voi răguşi şi nu voi mai putea vorbi. Îţi mulţumesc!

Cum ajutăm copiii agresaţi de colegii lor

Părintele poate interveni în această situaţie învăţându-l pe copilul care a fost ţinta atacului
cum să răspundă. De exemplu: “Cosmin, spune-i lui Petru cum te-ai simţi când te-a făcut
prost? Întreabă-l dacă lui i-ar plăcea să-i spună cineva aşa ceva?”
Reacţiile cele mai bune care duc la stingerea comportamentelor agresive ale altor copii sunt :
- ignorarea ( nu i se acordă atenţie); cel ce provoacă agresiunea nu obţine nici un
rezultat;
- răspunsul cu umor;
- exprimarea emoţională;
55
Exemplu:
Dan, Andrei şi Alex sunt la grădiniţă şi construiesc fiecare câte ceva. Când Dan se apropie de
final, i se dărâmă tot castelul din cuburi. Andrei spune: „Uite la el, ce fraier!”
Dan poate răspunde în mai multe feluri:
- cu umor: „Nu-i nimic, aşa voi învăţa să-l construiesc şi mai bine!”
- agresiv: „Da? Tu eşti prost şi urât!”
- ignoră: îşi încrucişează braţele şi priveşte în altă parte;
- îşi exprimă emoţiile: „Mă supără când îmi vorbeşti aşa”.

Rolul părintelui în învăţarea acestor comportamente este esenţial. Atât modelul personal cât
şi ghidarea învaţă copilul să facă faţă acestor situaţii din viaţa lor. Aceste metode pot fi
învăţate şi prin intermediul poveştilor în care personajele trec prin situaţii asemănătoare.
Într-o situaţie similară, când copilul este agresat de un alt copil, reamintiţi-i acestuia cum s-
au comportat cele două personaje din poveste sau din film. De exempluă, îi puteţi spune: “Îţi
mai aminteşti ce a făcut ursuleţul atunci când a fost necăjit de bursuc?”

Copilul urmează cererile simple din partea părintelui dacă este ajutat şi i se reaminteşte
regula.
Exprimaţi regulile prin desen pentru a fi reţinute mai bine şi puneţi-le la un loc vizibil pentru
copil (ex. pe frigider). Este important să vă reamintiţi că regula ghidează comportamentul
copilului. Părintele trebuie să verbalizeze regula ori de câte ori este nevoie deoarece
capacitatea copiilor de memorare este mică. Comportamentele sociale sunt învăţate foarte
bine atunci când sunt stabilite clar regulile şi limitele.

Părintele trebuie să ţină seama în formularea regulilor de următoarele recomandări:

- să creeze nevoia de regulă şi abia apoi să ofere regula.

- să stabilească regula şi consecinţele ei împreună cu copiii.
- să formuleze regula într-o formă pozitivă.

Cea mai bună modalitate de învăţare a unei reguli este testarea ei. În consecinţă, părintele
trebuie să se aştepte ca ea să fie încălcată.

De reţinut!
Copiii repetă un comportament care este încurajat prin atenţia acordată de adult şi îl elimină
pe cel descurajat. Atenţie înseamnă că adultul îl priveşte sau face o remarcă, pozitivă sau
negativă; critica, moralizarea sau pedeapsa sunt tot forme de atenţie.

Dacă tendinţa părinţilor este de a acorda atenţie comportamentelor negative, copiii vor
repeta acele comportamente când au nevoie de atenţie.

Exerciţiu:
Identificaţi acele comportament ale copilului cărora le acordaţi mai multă atenţie,
completând tabelul de mai jos:

Când şi pentru ce îl laud? Cu ce frecvenţă? Când şi pentru ce îl critic? Cu ce frecvenţa?

56
.................................................................. ..................................................................
................................................................. ..................................................................

57
Capitolul 5
BARIERE ÎN DISCIPLINARE

Aşa cum am prezentat în primul capitol, disciplinarea este un proces de învăţare a

comportamentelor funcţionale ale copiilor, a abilităţilor lui de relaţionare cu ceilalţi şi de
management al emoţiilor. În consecinţă, comportamentele problematice pot să apară în
următoarele situaţii:

 în contextul în care copilul nu are încă învăţate şi exersate o serie de abilităţi

cognitive, sociale sau emoţionale; de exexmplu copilul „ţipă” - comportamentul
problematic; când este furios – contextul - pentru că nu are exersate abilităţile de
management al furie;

 în contextul în care comportamentul copilul este interpretat sau perceput de către

adult (părinte sau educator) ca fiind problematic, datorită convingerilor personale; de
exemplu, hiperactivitatea este un comportament normal pentru mulţi copii de vârstă
preşcolară, dar sunt adulţi care interpretează comportamentul copilului ca fiind
sfidător,conform convingerii că „un copil trebuie sa stea cuminte”;

 în contextul în care comportamentul copilului afectează comportamentul părintelui

la un moment dat; de exemplu: în cameră, copiii construiesc un castel din cuburi, vorbesc
tare, se amuză deci fac „gălăgie”; părintele se află în bucătărie şi nu perturbă jocul copiilor;
la un moment dat sună telefonul, părintele merge în cameră şi răspunde, însă din cauza
gălăgiei nu aude cine este la capătul firului; în acest moment, joaca copiilor devine
deranjantă.

Care sunt cele mai frecvente convingeri care pot influenţa în mod negativ atitudinea
părinţilor în disciplinare?
Studiile de specialitate au identificat o serie de convingeri sau atitudini ale părinţilor care
reprezintă o barieră în aplicarea unor metode corecte de discplinare. Cele mai frecvente
sunt:

- „trebuie să fiu un părinte perfect pentru copilul meu”;

- „trebuie să-i mulţumesc întotdeauna pe copii”;
- „o familie perfectă este o familie unde există întotdeauna armonie şi nu există
conflicte”;
- „copiii ar trebui să fie recunoscători pentru tot ceea ce fac părinţii pentru ei”.

Ce îi ajută pe părinţi şi educatori/ profesori să perceapă cauza reală a comportamentului

problematic al unui copil?

 Diferenţa între comportamentul normal pentru stadiul de dezvoltare al copilului şi

comportamentele problematice. Fiecare stadiu de dezvoltare are şi comportamente şi
reacţii ale copiilor, care pot fi dificile pentru părinţi. Unele dintre comportamentele specifice
stadiilor de dezvoltare ale copilului pun greu la încercare răbdarea părinţilor şi îi pot aduce în
situaţia imposibilităţii găsirii unui răspuns.

58
 De exemplu, este dificil pentru un părinte, când copilul de doi ani răspunde în mod frecvent
cu “Nu”, cel de trei ani insistă să facă lucrurile singur exact când ne grăbim cel mai tare, cel
de 4 ani îi spune “ te urăsc, mamă!” iar cel de 5 ani, după ce i-ai repetat continuu, refuză să
îşi strângă hainele de pe jos.

 Diferenţa între comportamentele datorate temperamentului şi reactivităţii copilului şi

comportamentele problematice. O parte din comportamentele care crează dificultăţi
părinţilor şi educatorilor sunt datorate temperamentului şi reactivităţii emoţionale a copiilor.
Reacţia neadecvată a adulţilor poate să producă comportamente problematice
suplimentare. De exemplu, dacă un copil are nevoie de un timp pentru a se adapta situaţiilor
noi şi părinţii fac presiuni pentru a se adapta mai rapid, copilul poate avea reacţii
problematice, de exemplu devine mult mai retras, datorită reacţiei părinţilor sau
educatorilor.
 Diferenţa între comportamentul copilului care apare într-un anumit context şi
comportamentul copilului ca o consecinţă a unor abilităţi sociale şi emoţionale încă
nedezvoltate. Contextul ne determină adesea comportamentul, de exemplu, putem observa
că un copil reacţionează agresiv doar atunci când este criticat (ex. „nu eşti în stare de nimic”)
sau etichetat („prostule”). Comportamentul lui agresiv este o reacţie la critică şi etichetare.
Schimbarea comportamentului copilului implică în mod obligatoriu şi schimbarea
comportamentului din context care i-a declanşat reacţia. Este nerealist să ne gândim că
putem învăţa un copil să nu răspundă agresiv la toate contextele în care este criticat sau
etichetat.

Exerciţiu pentru părinţi:

Faceţi o listă cu situaţiile şi comportamentele copiilor faţă de care aveţi uneori reacţii de
furie, teamă sau vinovăţie. Identificaţi alternative de a gândi/ interpreta comportamentele
copiilor.

Situaţii/ Comportament Reacţia d-voastră Ce gândiţi Alternative explicative ale

contexte ul copilului emoţională (pe o despre comportamentului
scală de la 1 la comportament
10) ul copilului?

..................... ........................ ......................... ........................ ........................................

..................... ........................ ........................... ........................ ........................................

Metode neadecvate vs metode adecvate de disciplinare

Una din erorile cele mai frecvente ale adulţilor este convingerea că
un comportament se schimbă prin pedeapsă.

Una dintre erorile cele mai frecvente ale adulţilor este convingerea că un comportament se
schimbă prin pedeapsă. Pedeapsa stopează comportamentul dar NU produce o modificare în
comportament. Atât părinţii cât şi educatorii/ profesorii observă că aplicarea pedepsei nu dă
rezultatele dorite, acela de schimbare a unui comportament. Studiile de specialitate din
ultimii 50 de ani arată faptul că un comportament se modifică prin aplicarea consecventă a
59
întăririlor pozitive şi nu prin aplicarea pedepselor. Mai jos sunt prezentate diferenţiat
consecinţele tehnicilor de modificare comportamentală şi pedeapsa asupra
comportamentului copilului.

Tehnici de modificare comportamentală Pedeapsa

Disciplinarea este o metodă de învăţare. Ea Pedeapsa se exprimă prin puterea autorităţii,

implică drepturi egale şi respect reciproc. copilul fiind forţat să adopte un anumit
Copilului i se oferă posibilitatea de a lua comportament. De asemenea, părintele se va
decizii, de a alege singur modul în care simţi responsabil şi vinovat pentru
doreşte să se deruleze acţiunea. Astfel el comportamentul copilului.
devine responsabil de propriul
comportament şi de consecinţele acestuia. Mama: Dan, opreşte televizorul! Eu şi fraţii tăi
încercăm să dormim.
Mama: Dan, ştiu că este duminică dimineaţa
şi urmăreşti la televizor desenele tale În acest caz, cererea de adoptare a
favorite, dar eu şi fraţii tăi încercăm să comportamentului dorit este formulată ca un
dormim, deci te rog să dai televizorul mai ordin ce trebuie executat, deoarece părintele
încet sau dacă nu, joacă-te afară. deţine “puterea”.
Disciplinarea este asociată în mod logic cu Pedeapsa este arbitrară, adică este aplicată
comportamentul inadecvat. după bunul plac al părintelui, fără să aibă o
legătură logică cu un comportament
Mama: Maria, voi curăţa azi covoarele. Nu inadecvat.
voi putea aspira în camera ta cu toate
jucăriile şi hainele care sunt împrăştiate pe Mama (pe un ton nervos): Maria, ţi-am spus de
jos. Dacă nu le aduni, le voi pune în sacoşe şi sute de ori să-ţi păstrezi ordinea în cameră. Nu
le voi duce în pivniţă. pot să aspir covoarele cu toată mizeria care
este pe jos. Poţi uita de filmul la care ai dorit să
mergi sâmbătă seara.

Disciplinarea se adresează Pedeapsa se adresează persoanei, nu

comportamentului, nu persoanei şi nu comportamentului şi presupune judecată
implică judecata morală. Aceasta permite morală. Aceasta poate duce la atitudini sau
copilului acceptarea ideii că s-a comportat comportamente de răzbunare din partea
inadecvat şi dorinţa să se schimbe. copilului.

Mihai a împrumutat ciocanul tatălui fără să
ceară permisiunea, iar acum acesta s-a
pierdut. Mama a abordat situaţia centrându-
se pe comportament, şi anume pe modul
cum va fi înlocuit ciocanul.
Mama: Mihai, cum vei înlocui ciocanul?
Disciplinarea transmite copilului că este
acceptat şi iubit, în pofida
comportamentului său inadecvat.
Mama: Ai luat ciocanul fără permisiunea mea.
Nu ştii că asta este ca şi cum ai fura? Să furi
este un lucru greşit, urât. Acum l-ai pierdut. Nu
vei mai primi bani de dulciuri până când
ciocanul nu va fi plătit.
Pedeapsa ameninţă persoana cu pierderea
respectului sau a iubirii. Uneori părinţii
şantajează copilul în acest fel, făcându-l să se
simtă respins.

60
Dan: Mamă, merg să mă joc fotbal cu copiii!
Mama: Poţi să te duci la fotbal, după ce îţi Dan şi-a împrăştiat jucăriile în toată casa. S-a
aduni hainele. plictisit să stea în casă şi acum vrea să se joace
fotbal afară cu copiii.
Mama: (pe un ton moralizator): Pentru că ai
făcut aşa dezordine, mama nu te mai iubeşte!
Disciplinarea permite libera alegere. Pedeapsa cere supunere. Ea implică folosirea
forţei, iar copilul învaţă că poate să obţină
Mama: Staţi cuminţi la masă cu noi sau ceea ce doreşte dacă domină prin agresivitate.
ridicaţi-vă de la masă până când vă liniştiţi.
Maria şi Ana deranjează servirea cinei lovindu-
se cu picioarele pe sub masă.
Mama: Încetaţi cu bătaia sau veţi merge
amândouă la culcare fără să luaţi cina!
Disciplinarea stimulează şi comportamentul Pedeapsa poate încuraja comportamentul
dorit, nefiind orientată doar spre indezirabil, în cazul în care este folosit de către
comportamentele – problemă. copil pentru a atrage atenţia părintelui, chiar
dacă aceasta presupune ca părintele să îl
Dan se joacă liniştit în cameră. Mama certe.
observă acest lucru şi îi spune:
De câte ori Dan se joacă liniştit în camera lui,
Mama: Ce frumos te joci cu jucăriile, Dan! mama îl lasă în pace şi se ocupă de treburile
Vreau şi eu să mă joc puţin cu tine! (astfel casnice, fără să-i acorde atenţie. El a observat
mama îi dă atenţie lui Dan). că de câte ori face o boacănă, mama îi dă
atenţie. Deodată, copilul începe să trântească
jucăriile pe jos şi să facă zgomot. Atunci mama
vine în cameră şi îi spune:
Mama: Dan, nu mai face atâta gălăgie, că mă
doare capul! Am să-ţi iau jucăriile şi nu le mai
primeşti până mâine!

De reţinut!
Tonul vocii sau starea emoţională a părintelui când exprimă o consecinţă a
comportamentului transformă consecinţa în pedeapsă. De exemplu, reamintirea unei reguli
pe un ton ridicat este adesea percepută de copil ca o pedeapsă. În consecinţă, copilul are o
reacţie emoţională intensă la tonul ridicat al vocii, care îl face mai puţin atent la ceea ce
spune părintele.

61
Capitolul 5
CE FUNCŢII ÎNDEPLINESC COMPORTAMENTELE COPIILOR

Explicarea funcţiilor comportamentelor copilului

Convingerile şi nevoile copilului – sau ce se află în spatele fiecărui comportament

Comportamentul este un rezultat al unei nevoi, dorinţe sau convingeri. Identificarea a ceea
ce determină comportamentul ne ajută să avem o reacţie adecvată faţă de acel
comportament.
De exemplu, un copil poate învăţa că atunci când ţipă sau trânteşte lucrurile din jur,
primeşte atenţie de la părinte, care renunţă la ceea ce face pentru a fi în preajma lui. Dacă
acest copil nu primeşte suficientă atenţie atunci când face lucruri plăcute, adecvate, atunci el
va învăţa că părintele îi acordă timp numai atunci când face „prostii” sau „boacăne”.
Pentru a identifica care este funcţia comportamentului copilului, este nevoie să-l observăm o
perioadă de timp pentru a afla cărei nevoi răspunde comportamentul.

Comportamentele problematice ale copiilor sunt o manifestare

inadecvată a unei nevoi, dorinţe sau convingeri a copilului.

De exemplu, când părintele ignoră în mod repetat tristeţea copilului şi îl lasă să plângă fără
să facă gesturi care să-l liniştească (să-l mângâie, să-l ia în braţe), îi interzice să plângă (“nu
mai plânge!”) sau îl ameninţă (“dacă mai plângi, te dau la ţigani!”), încrederea copilului în
adult se deteriorează. Toate aceste aspecte care ţin de relaţia copilului cu părintele se
stocheză în memoria afectivă şi se transformă într-un set de convingeri despre sine şi despre
ceilalţi. În exemplu copilul nostru gândeşte că “părintelui nu-i pasă de mine” pentru ca
ulterior să generalizeze această experienţă şi să concluzioneze că ”nimănui nu-i pasă de
mine!”.

De retinut!
Intenţiile copiilor nu sunt greşite. Fiecare dintre noi avem nevoie de atenţie, de legătura cu
ceilalţi şi de sentimentul valorii personale.

Cauzele comportamentelor problematice în preşcolaritate

Pentru a înţelege cum se dezvoltă comportamentul copiilor, este important să avem în
vedere cele trei mari sfere de influenţă: moştenirea genetică, mediul familial, şi comunitatea
în care trăiesc. Toţi aceşti factori influenţează dezvoltarea atitudinilor şi abilităţilor sociale şi
emoţionale ale copiilor şi de asemenea, determină apariţia problemelor de comportament.

Comportamentul copilului este influenţat de caracteristicile sale temperamentale

Copiii care prezinta trăsături temperamentale „dificile” au un risc mult mai mare de a
dezvolta probleme de comportament. De exemplu, un copil care se agită, plânge foarte
mult, îi este dificil să stea într-o activitate, prezintă dificultăţi de adormire, este mult mai
dificil de introdus într-o rutină comportamentală. Studiile arată că acei copiii care sunt
temperamental mai dificili (prezintă o reactivitate emoţională mai ridicată, sunt mai greu de
liniştit sau au dificultăţi în a-şi concentra atenţia o perioadă mai mare de timp), pot ridica
62
mai multe probleme părinţilor (Goldsmith et al, 1987) 1 şi sunt predispuşi să genereze şi
implicit să se confrunte cu mult mai multe reacţii negative din partea acestora (Barron &
Earls, 1984)2.

Studiile arată că, în dezvoltarea problemelor de comportament, temperamentul are doar un

caracter predispozant. Pentru ca un copil să dezvolte comportamente problematice este
nevoie şi de alţi factori, cum ar fi reacţiile adulţilor din mediul copilului. Dacă un copil este
pedepsit, certat, apostrofat, deci trăieşte într-un context nesănătos, este mult mai probabil
să dezvolte comportamente problematice.

Cum putem explica problemele emoţionale şi comportamentale ale adulţilor şi copiilor?

Modelul Stress – Vulnerabilitate – Coping 3 este paradigma ştiinţifică care explică apariţia şi
evoluţia tulburărilor de sănătate mentală. Modelul a fost propus în anul 1977 de către Zubin
şi Spring şi pleacă de la premisa că fiecare persoană posedă caracteristicile sale biologice,
psihologice şi sociale. Aceste caracteristici pot fi atât puncte tari cât şi puncte de
vulnerabilitate ale persoanei.

O varietate de factori biologici, factori din contextul de viaţă al persoanei şi factori

psihologici influenţează vulnerabilitatea unei persoane pentru a dezvolta tulburări de
sănătate mentală. Toţi aceşti factori sunt consideraţi factori de risc. Tulburările de sănătate
mentală apar ca rezultat al interacţiunii dintre vulnerabilitatea crescută a unei persoane
(dată de factorii de risc) şi situaţii crescute de stres. Dacă factorii de risc nu sunt prezenţi,
lipsa lor este considerată un element de protecţie, alături de alte asemenea elemente şi
protejează persoana sau facilitează reabilitarea ei, în cazul apariţiei unei tulburări de
sănătate mentală.

Modelul Stress – Vulnerabilitate – Coping

Vulnerabilitate biologică Vulnerabilitate Stresul sau sursele de

sau caracteristici biologice sau caracteristici cognitive, stres (contextul de viaţă al
sociale şi emoţionale copilului)

Ex. temperamentul sau Ex. abilităţile sociale sau Ex. un context abuziv sau
reactivitatea emoţională a emoţionale ale copilului sănătos, evenimente
copilului traumatice de viaţă
(pierderea unui părinte,
divorţul părinţilor, abuz)

Exerciţiu pentru părinţi:

Rugaţi părinţii să noteze pe modelul Vulnerabilitate – Stres – Coping care sunt caracteristicile
biologice sau vulnerabilităţile biologice ale copilului, caracteristicile cognitive, sociale şi
emoţionale şi sursele de stres ale acestuia. Discutaţi cu părinţii despre înţelegerea pe care o

1
Goldsmith,H.H., et al, (1987) What isi temperament? Four approaches, Child Development, 58, 505-529;
2
Barron, A. P., & Earls, F.,(1984), The relation of temperament and social factors to behavior problems in three-year-old
children, Journal of child psychology, 25, 23-33;
3
*** The stress-vulnerability-coping model of mental illness, Mental Illness Fellowship of Australia;
www.mifellowshipaustralia.org.au

63
au după acest exerciţiu cu privire la cauzele comportamentelor copiilor. Recomandaţi
părinţilor să identifice ce anume ar putea modifica din context pentru a facilita funcţionarea
optimă a copilului.

Vulnerabilitate biologică Vulnerabilitate Stresul sau sursele de

sau caracteristici biologice sau caracteristici cognitive, stres (contextul de
sociale şi emoţionale viaţă al copilului)
............................................... ........................................................ ......................................
.

Comportamentul copilului depinde de reacţia celor din jur

Efectele psihologice şi comportamentale ale stresului asupra dezvoltării copilului pot fi
extrem de variate. S-a constat că, acei copii care trăiesc acasă într-un mediu stresant,
prezintă într-o măsură mult mai mare comportamente inadecvate comparativ cu copiii care
nu au această experienţă (Creasey, Mitts& Catanzaro, 1995)4.
Care sunt efectele mediului stresant de acasă:
- unii copii pot manifestă probleme de internalizare, incluzând simptome
depresive: dependenţa, hipersensibilitate, retragere socială;
- unii copiii răspund la stres cu probleme de externalizare: hiperactivitate,
agresivitate, căutarea atenţiei, lipsa complianţei.

Certurile zilnice dintre părinţi şi copii reprezintă un factor predictor pentru problemele
comportamentale. Studiile arată că cearta zilnică cu părinţii reprezintă un important factor
de stress, care conduce la probleme comportamentale de externalizare (agresivitate),
dincolo de contribuţia caracteristicilor temperamentale (Coplan, J., Robert, Bowker, Anne,
Cooper, M., Suzanne,2003)5. În plus, cele mai multe certuri zilnice cu părinţii pornesc de la
comportamentul provocator al copiilor.

Copiii cu temperament dezinhibat (în special cei care nu îşi pot concentra atenţia pe o
perioadă mai mare de timp) sunt mult mai vulnerabili la efectele stresului, decât cei cu
temperament inhibat. Relaţia dintre stresul din familie şi temperament este bidirecţională.

Copiii cu caracteristici temperamentale mai “dificile” exacerbează nivelul de stres parental şi

tot ei sunt cei mai vulnerabili la consecinţele negative ale stresului familial. Aceasta poate
conduce la un cerc vicios: temperamentul copilului contribuie la creşterea nivelul de stres
din familie, iar nivelul de stres are o influenţă negativă asupra comportamentului copilului.
Astfel, factorii stresori, printre care şi certurile zilnice cu copilul, pot exacerba orice
dificultate existentă între părinţi şi copii, crescând astfel şi mai mult nivelul de stres (Belsky,
Crnic,& Gable, 1995)6.

Recompensarea accidentală a comportamentelor inadecavate

4
Creasey, G., Mitts, N., & Catanzaro, S.,(1995)Association among daily hassles, coping, and behavior problems in nonreferred
kindergartners, Journal of Clinical Child Psychology, 24, 311-319.
5
Coplan, J., Robert, Bowker, Anne, Cooper, M., Suzanne,(2003), Parenting Daily hassles, child temperament, and social
adjustment in preschool, Early Childhood Research Quarterly 18, 376-395.
6
Belsky, J., Crnic,K.,& Gable,S., (1995)The determinants of coparenting in families with toddler boys: Spousal differences and
daily hassles, Child Development, 66, 629-642.
64
Comportamentul unui copil produce o serie de consecinţe. De exemplu, bebeluşii învaţă
repede că plânsul este o cale eficientă de a le comunica părinţilor că au o problemă. Părinţii
învaţă că trebuie să schimbe bebeluşul sau să îi dea de mâncare atunci când plânge. Atât
comportamentele adecvate cât şi cele inadecvate sunt influenţate de consecinţele pe care le
generează. Copiii învaţă repede că prin comportamentul lor pot afecta şi controla
comportamentul celorlalţi. Comportamentul problematic tinde să continue dacă, copilul
obţine în acestă manieră ceea ce doreşte. Acest mod inadecvat de comportament este
accidental recompensat de către adulţi, ceea ce duce la creşterea frecvenţei cu care apare.
De exemplu, dacă copilul plânge că nu primeşte o jucărie şi peste câteva minute, părintele i-
o dă în speranţa că astfel o să tacă, copilul va învăţa că „ trebuie să plângi ca să obţii ceea ce
vrei”.

Recompense acidentale pot fi: a vorbi cu copilul, a zâmbi, oferirea de jucării, implicarea în
alte activităţi (distragerea atenţiei copilului prin implicarea într-un joc), alimente speciale -
prăjituri, îngheţată.

Exercţiu pentru părinţi:

Rugaţi părinţii să-şi observe reacţia şi comportamentul atunci când copilul are un
comportament inadecvat, care se repetă. De asemenea, părintele poate observa ce
consecinţă imediată a produs asupra copilului reacţia sa. Un alt obiectiv este observarea
consecinţelor pe termen mai lung, precum şi a frecvenţei comportamentului.

Comportamentul Reacţia părintelui – Consecinţa asupra

problematic al copilului emoţională şi comportamentului copilului
comportamentală

.............................................. ................................................ ...............................................

...... ....... .......

Ignorarea comportamentelor dezirabile (adecvate)

Uneori avem tendinţa de a ne centra doar pe comportamentele negative ale copiilor şi de a
le acorda astfel foarte multă atenţie. Comportamentele adecvate beneficiază de mai puţină
atenţie, poate pentru că le considerăm fireşti şi nu ne creează probleme.

Studiile arată că un comportament care nu primeşte atenţie începe

să se manifeste din ce în ce mai puţin.
Ignorarea comportamentelor pozitive, adecvate ale copilului, duce la
manifestarea redusă a acestora (frecvenţa apariţiei lor în viitor scade).

Observarea şi imitarea părinţilor

Copiii învaţă prin observarea şi imitarea altora. De exemplu, dacă copilul observă că
părintele ţipă când este furios, este probabil ca şi copilul să folosească aceeaşi strategie.
Copiii ai căror părinţi lovesc, vor prelua într-o mare măsură acest tip de comportament şi

65
vor lovi pe cei din jurul său. Comportamente precum ţipatul, înjurăturile, lovirea sunt
comportamente învăţate.

Exercţiu pentru părinţi:

Rugaţi părinţii ca timp de o săptămână să observe şi să identifice acele comportamente
proprii, care sunt similare cu ale copilului – atât comportamentele funcţionale, adecvate, cât
şi pe cele disfuncţionale, neadecvate.

Comportamentele funcţionale ale Comportamentele disfuncţionale ale

părinţilor, similare cu cele ale copiilor părinţilor, similare cu cele ale copiilor

Ex. atunci când sunt furios merg în altă Ex. atunci când sunt obosit şi iritat ţip dacă
cameră să mă liniştesc; copilul meu face mă deranjează ceva sau cineva; observ că
acelaşi lucru, merge în camera lui să se Maria face acelaşi lucru, ţipă când fratele ei îi
liniştească atunci când este furios; ia jucăria.

........................................................................ .........................................................................
..... ......

ABC-ul comportamental – instrument de învăţare comportamentală destinat părinţilor şi

educatorilor

Aşa cum este descris pe scurt în primul capitol, modelul ABC este un instrument de
modificare sau de învăţare comportamentală extrem de eficient. Pentru a înţelege mai bine
felul în care acest model ne ajută să înţelegem comportamentul copilului, vom analiza
situaţia de mai jos:

George, un băiat de 4 ani, este afară şi se joacă cu prietenii lui; la un moment dat,
unul dintre prieteni spune un cuvânt obscen pe care l-a auzit la televizor, iar ceilalţi
încep să râdă. George merge acasă, unde îi găseşte pe bunicii lui; după ce vorbeşte
puţin cu ei George repetă cuvântul obscen, bunicii râd, copilul fuge la el în cameră.
Au trecut deja 4 săptămâni, iar părinţii lui George sunt îngrijoraţi deoarece el
foloseşte constant cuvântul obscen doar în prezenţa musafirilor.

Făcând o analiză funcţională a acestui comportament observăm următoarele:

Exerciţiu pentru părinţi:

Vă rugăm să completaţi fişa de mai jos având în vedere situaţia descrisă mai sus.
Ce observăm?
Cum ar putea fi modificat eficient comportamentul problematic?
După realizarea acestui exerciţiu, completati fişa a doua cu un comportament
problematic al copilului d-voastră. Ce observaţi? Cum definiţi acum cauza
comportamentului?

66
 Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
depărtate imediate
Când apare?
Unde apare?
Ce se întâmplă
Cu cine apare?
imediat după?
Când nu apare?
Unde nu apare?
Cu cine nu apare? „rostirea
cuvântului
obscen”

Cercetătorii au observat că părinţii copiilor cu probleme comportamentale exprimă mult mai

frecvent critici la adresa lor şi manifestă mai puţine emoţii pozitive faţă de aceştia (Caspi şi
colab., 2004).
Unul din scopurile studiului “Environmental Risk Londitudinal Twin Study” a fost de a verifica
dacă exprimarea emoţională a mamei faţă de copil este un factor de risc în apariţia
problemelor de comportament la copii – variabilă confirmată.

Recomandări pentru părinţi

10 paşi cheie în disciplinarea copilului

1. Recompensarea verbală imediată - îi spun concret în cuvinte: „excelent desen”, „sunt
mândru/ă de tine când îl ajuţi pe fratele tău.”

2. Oferă-i copilului modalităţi adecvate de a se simţi valoros şi important.

Pentru a-i face pe copiii să se simtă puternici şi valoroşi puteţi să le cereţi sfatul, să le
acordaţi posibilitatea să aleagă, să îl implicaţi în sarcinile casei sau în ceea ce faceţi.

3. Folosiţi consecinţele naturale ale comportamentului

Întrebaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu aţi fi intervenit în situaţie. Daca adulţii intervin când
nu este nevoie, îi luăm copilului şansa de a îinvăţa din consecinţele propriilor acţiuni.
Aplicând consecinţele naturale ale unui comportament îl învăţăm pe copil responsabilitatea
propriului comportament. Aplicarea acestei metode se face doar în situaţiile în care
sănătatea copilului nu este în pericol. De exemplu, când copilul nu îşi strânge jucăriile,
consecinţa logică este că se poate împiedica sau lovi de ele sau dacă le lasă afară ele se pot
pierde sau se pot strica.

4. Folosiţi consecinţele logice ale comportamentului

Uneori consecinţele naturale sunt prea îndepărtate pentru a putea fi folosite. În acest caz,
consecintele logice sunt eficiente. Pentru a fi eficientă, o consecinţă trebuie să fie în mod
67
logic legată de comportamentul copilului. De exemplu, dacă copilul strică intentionat un
obiect şi tu îl cerţi o perioadă de timp pentru ceea ce a făcut, copilul poate să aibă
resentimente. Dacă îi returnezi copilului obiectul stricat şi în locul lui opreşti o anumită sumă
din banii de buzunar, pentru a acoperi paguba, îi permiţi copilului să scape de datorie şi în
acestă manieră copilului învaţă să vadă logica acţiunii de disciplinare.

5. Retragerea din conflict

Uneori în situaţii de conflict este eficient să scoţi copilul din contextul de conflict pentru a se
linişti şi vorbiţi despre comportamentul problematic numai după ce s-a liniştit.

6. Separaţi comportamentul (faptele) de persoană

Exersaţi în permanenţă acceptarea diferenţei dintre persoană şi comportament.
Comportamentul este cel care vă afectează emoţional sau vă deranjează şi nu copilul. Evitaţi
folosirea etichetelor cum ar fi „răule”, „obraznicule”, „neascultător” etc.

7. Fii blând dar ferm în acelaşi timp

Asigură-te că atunci când comunici o regulă sau o consecinţă ai un ton adecvat, moderat dar
ferm. Orice regulă faţă de care noi nu suntem consecvenţi nu mai are valoare de regulă.

8. Acceptă faptul că situaţia nu poate fi rezolvată imediat!

Mulţi părinţi sunt interesaţi să obţină cât mai curând controlul asupra situatiei. Ei caută o
soluţie rapidă şi eficientă care să oprească comportamentul necorespunzător al copilului.
Adesea copiii trataţi în acestă manieră ajung să se simtă copleşiţi.

9. Fii consecvent
Daca ai stabilit o înţelegere cu copilul tău, că nu cumpărăm bomboane când merge la
magazin, nu renunţa în faţa rugăminţilor, lacrimilor, cererilor cu insistenţa, protestelor.
Copilul tău va învăţa să te respecte mai mult, daca tu acorzi importanţă, semnificaţie celor
spuse de tine.

10. Apreciază fiecare comportament pozitiv al copilului

Exersaţi aprecierea copilului d-voastră de fiecare dată când acesta are un comportament
pozitiv sau de fiecare dată când face progrese sau când a învăţat un comportament nou.

Când copilul „nu vrea”!

Pentru a se simţi în siguranţă, copiii au nevoie de un mediu structurat, rutine de
comportament, ora mesei, ora de culcare, ora de plimbare, de un mediu predictibil (să ştie
ce urmează să se întâmple, sau ce urmează să facă şi de limite şi reguli simple. Rutinele sunt
de fapt contexte care ne ajută să ne reamintim ce avem de făcut. Ştim cu toţii că este mai
uşor să lucram la birou decât acasă unde de regulă ne relaxăm, aşa şi pentru copil este mai
uşor să îşi reamintească ce are de făcut dacă contextul îi activează/reaminteşte
comportamentul.

Contextul ne ajută să ne reamintim comportamentul! Copiii au nevoie de rutine şi de

predictibilitate în mediu pentru a avea comportamentele funcţionale!

Cum învăţăm preşcolarii să accepte limitele şi să urmeze instrucţiunile?

68
Este nerealist să aşteptăm de la copii să facă întotdeauna ceea ce le cerem. Este ca şi cum
am avea credinţa că informaţia singură ne schimbă comportamentul. Cum explicăm atunci
comportamentele de risc cum sunt fumatul sau consumul de alcool -ştim că fumatul este
nesănătos, dar pentru mulţi adulţi această informaţie NU le schimbă comportamentul deşi
unii dintre ei încearcă să renunţe la fumat.

Copiii de vârstă preşcolară, devenind mult mai independenţi, au nevoie să ia decizii şi să facă
propriile alegeri. Prin consecinţele propriilor lor alegeri copiii învaţă cum este potrivit sau
adecvat să reacţioneze într-un context sau altul.

Când devine nesupunerea sau neascultarea o problemă?

Nesupunerea sau neascultarea este de multe ori o consecinţă a faptului că de cele mai multe
ori adultul este cel care ia decizii în locul copilului „eu ştiu mai bine ce are nevoie copilul
meu!”. Implicarea copilului în decizie prin oferirea de alternative (poţi să te îmbraci cu X sau
cu Y sau poţi să joci lego sau să desenezi) îl ajută pe copil să ia decizii responsabile.

Deciziile sunt un context de exersare a responsabilităţii propriului comportament! Copiii

devin responsabili dacă părinţii îi sprijină în luarea şi asumarea propriilor decizii.

De ce unii copii refuză să facă ceea ce le spun părinţii?

Există mai multe explicaţii posibile ale acestui comportament. Uneori copilul poate să refuze,
ca metodă de a scăpa de sarcinile pe care le are de făcut (de exemplu să-şi strângă jucăriile
după ce a terminat jocul). Este important ca părinţii să fie consecvenţi în aplicarea
consecinţelor sau regulilor de comportament pentru a nu încuraja comportamentul de refuz.
În alte situaţii, ceea ce solicită adultul poate să fie formulat prea general şi face dificilă
respectarea sarcinilor. De exemplu, dacă unui copil i se spune „fă-ţi curăţenie în cameră!”
aceasta e o sarcină formulată prea general pentru un copil de 3-4 ani. O altă explicaţie a
acestui comportament de refuz este neimplicarea lui în decizie. De exemplu, dacă îi spunem
copilului „du-te şi te îmbracă că plecăm” fără să i se spună unde merge (nevoia de
predictibilitate), creste probabilitatea ca el să respingă ceva vag şi general, care îi dă o stare
de nesiguranţă.

Cum îl învăţaţi pe copil să facă ceea ce spuneţi?

Fiţi atent la instrucţiunile pe care le daţi. Este foarte important să daţi instrucţiuni clare şi
specifice (să subliniaţi acele elemente pe care le aşteptaţi să le facă copilul). Daţi
instrucţiunile necesare şi fiţi pregătiţi să sprijiniţi copilul cu informaţii suplimentare. Nu este
rezonabil să vă aşteptaţi întotdeauna la conformarea imediată. Când doriţi să trasaţi
copilului o nouă sarcină, când este posibil, lăsaţi copilul să termine activitatea în care este
implicat în momentul respectiv sau aşteptaţi o pauză în activitatea lor pentru a le trasa o
sarcină nouă. Dacă apare o problemă de comportament, actionaţi imediat.

Vorbiţi copilului aproape de el, în proximitatea lui fizică. Când îi vorbiţi copilului, aplecaţi-vă
la nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi ) şi folosiţi numele copilului
pentru a-i capta atenţia. Dacă îi transmite-ţi copilului ceva important de la distanţă (strigaţi),
fără să fiţi aproape de el şi să-l priviţi în ochi, copilul poate înţelege că ceea ce îi spuneţi nu
este important sau el nu este important pentru d-voastră.

69
Spuneţi copilului “ce are de făcut”. Fiţi foarte specific, spuneţi exact ce doriţi de la copil să
facă. De exemplu, “ Diana, este timpul să mergi la culcare! Mergi şi pune-ţi pijamalele, te
rog!” Dacă doriţi să opriţi copilul din ceea ce face, asiguraţti-vă că îi spuneţi copilului ce
poate să facă în schimb. De exemplu, „Dorin, opreşte-te cu căţăratul pe mobilă. Ai putea să
te plimbi cu bicicleta sau să joci fotbal!”

Daţi timp copilului să coopereze. Daţi copilului timp să înceapă ceea ce i-aţi cerut.
Aproximativ 5 secunde sunt de ajuns. Staţi aproape de copil şi uitaţi-vă la el.

Apreciaţi în cuvinte copilul pentru cooperare. Apreciaţi în cuvinte copilul pentru ceea ce a
făcut. Fiţi foarte specific. De exemplu, “ Eliza, mulţumesc că ai făcut ordine când te-am
rugat!”

Repetaţi cererea. Dacă i-aţi cerut copilului să facă o nouă sarcină (de ex. să se pregătească
de culcare), repetaţi încă o dată cererea, dacă copilul nu s-a conformat după 5 secunde. Dacă
i-aţi cerut copilului să se oprescă dintr-o activitate, nu mai repetaţi cererea.

De retinut !
Daţi copilului de vârsta preşcolară mai multă independenţă, oferindu-i posibilitatea de a
avea mai multe opţiuni pentru a alege.

70
Capitolul 7
DESPRE FURIE ŞI ALTE EMOŢII

Despre furie

Copiii preşcolari manifestă frecvent accese de furie, ca o etapă în dezvoltarea lui

emoţională şi cognitivă. În aceste momente, copiii încearcă să-şi exprime nevoia de
independenţă sau o anumită frustrare. Cel mai adesea, furia se exprimă în episoade
scurte de 5-10 min în care copilul are explozii verbale şi fizice de genul plânsului,
strigătelor, mişcărilor puternice ale braţelor şi picioarelor, dar poate dura şi o oră. Cel
mai important obiectiv pentru părinţi în gestionarea unor astfel de momente este
identificarea corectă a cauzei şi învăţarea copilului cum să îşi gestioneze într-un mod
funcţional accesele de furie.

Furia este o emoţie normală în dezvoltarea emoţională a copilului.

Când devine problematic acest comportament?

Accesele de furie sunt specifice intervalului de vârstă 2-4 ani, 80% dintre copii manifestă
acest comportament. Putem vorbi de un comportament problematic când după vârsta
de 4 ani, copilul manifestă accese de furie în mod frecvent (zilnic) sau în situaţiile în care
furia este folosită cu scopul de a „şantaja” părintele pentru a obţine ceea ce îşi doreşte
(ex. copilul îşi doreşte o jucărie şi face o criză de furie în magazin, ştiind că părintele, ca
să evite situaţia jenantă, îi va cumpăra acea jucărie).

De ce au copiii accese de furie?

Copiii folosesc furia ca pe o modalitate de comunicare. Datorită posibilităţilor reduse de
a se exprima prin intermediul cuvintelor, copiii îşi exprimă prin furie necesitatea
satisfacerii unor nevoi (foame, somn, atenţie, joacă etc). Identificând corect cauza,
părinţii pot înlătura furia copilului prin satisfacerea acelor nevoi (ex. dacă copilului îi este
foame, i se dă mâncare)

Furia poate apărea şi ca urmare a unor pierderi (ex. „copilul şi-a pierdut jucăria
preferată”). Atât ignorarea emoţiei copilului cât şi ironizarea lui (ex. ”plângi ca un
bebeluş, lasă teatrul!”) afectează dezvoltarea emoţională a copilului.

O alta cauză se leagă de faptul că la această vârstă copiii nu-şi pot gestiona frustrarea
determinată de realizarea unui comportament nedorit de ei, dar cerut de părinte (ex.le
este dificil să accepte că părintele nu le cumpără jucăria dorită acum). Ei nu înţeleg de ce
nu pot întotdeauna să atingă, să guste, să exploreze orice din jurul lor sau să primească
ceea ce-şi doresc.

71
Dificultatea de amânare a recompensei este un context în care apare frecvent furia.

Se întâmplă ca uneori părinţii să acorde în mod accidental o atenţie mai mare copilului
când manifestă stări de furie. „Crizele de furie” ale copilului pot ajunge să înfurie şi chiar
să înspăimânte orice părinte. Reacţiile furioase ale părinţilor reprezintă un tip de atenţie
pe care ei o oferă copilului, având valoare de recompensă, ceea ce conduce la întărirea
comportamentul nedorit al acestuia. Aceasta înseamnă că ori de câte ori copilul va dori
să obţină atenţie din partea părinţilor, se va comporta în această manieră: ţipete, urlete,
obiecte aruncate, contorsionări violente ale corpului.

Uneori părinţii nu au o atitudine consecventă faţa de crizele de furie ale copilului. Ei pot
în unele situaţii să-şi piardă calmul sau să cedeze în favoarea copilului (ex. să-i cumpere
jucăria dorită) pentru a stopa criza de furie sau pentru a evita situaţiile jenante (când
criza copilului are loc în public). În această maniera copilul învaţă cum să acţioneze
atunci când doreşte să obţină ceva (atenţia părintelui, o jucărie pe care şi-o doreşte,
etc).

Cum învăţăm copilul să-şi controleze reacţiile de furie?

Oferiţi copiilor exemplul personal. Copiii la acestă vârstă învaţă prin observare şi
imitare. Dacă veţi reacţiona la crizele lor de furie tot prin furie, ei vor învăţa acest model
de răspuns. Încercaţi să rămâneţi calm în faţa izbucnirilor furioase ale copilului. Copiii
învaţă de la părinţi cum să-şi exprime emoţiile (ex. bucuria se exprimă prin râs,
mângâieri, îmbrăţişări, tristeţea şi furia prin plâns, etc).

Ţineţi cont de particularităţile de vârstă. Când copiii nu au achiziţionat încă limbajul, ei

folosesc furia ca un mijloc de comunicare. Încercaţi să învăţaţi copilul să-şi exprime
nevoile folosind chiar şi un singur cuvânt (ex. dacă nu ajung la o jucărie-să ceară jucăria “
vreau jucăria de sus”).

Identificaţi corect cauza furiei. Situaţiile în care copilul manifestă crize de furie se
gestionează în funcţie de cauza care le-a declanşat. Dacă furia apare ca urmare a unei
pierderi (ex şi-a pierdut jucăria preferată), ignorarea (neacordarea atenţiei emoţiei
copilului) nu este o soluţie. Copilul are nevoie în acest caz să se simtă înţeles şi sprijinit.
Este nevoie să liniştiţi copilul prin îmbrăţişări şi mângâieri. Ignorarea supărării copilului
poate să conducă în timp la scăderea încrederii în adulţi şi mai mult decât atât, copilul
poate învăţa să devină insensibil la emoţiile altor persoane (tristeţe, supărare) deoarece
în aceeaşi manieră a fost tratat şi el. Când cauza furiei este legată de imposibilitatea de a
obţine ceea ce-şi doreşte, ignorarea este o soluţie eficientă.

Încurajaţi copilul să-şi exprime verbal emoţia trăită. Exprimaţi verbal emoţiile
trăite(sunt foarte nervos) , în prezenţa copilului pentru ai permite acestuia să observe
comportamentele asociate fiecărei emoţii (ex.ce faceţi când sunteţi nervos) şi să le
imite. Încercaţi să identificaţi emoţia copilului şi să i-o traduceţi sub formă de afirmaţie
72
sau întrebare pentru a indentifica cât mai corect modul în care se simte (ex. dacă copilul
spune-“eşti cea mai rea mamă din lume!” puteţi să-i răspundeţi “se pare că eşti foarte
supărat pe mine!”)

Mergeţi cât mai aproape de copil şi captaţi-i atenţia. Când îi vorbiţi copilului, aplecaţi-
vă la nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi ) şi folosiţi numele
copilului pentru a-i capta atenţia.

Acordaţi copilului sprijin şi îndrumare punctuală şi consecventă pentru dobândirea

controlului emoţional. Copiii învaţă să îşi controleze emoţiile prin experienţa proprie,
prin observarea comportamentului adulţilor şi prin interiorizarea ghidajului oferit de
adulţi. Ca părinţi trebuie să aveţi în vedere următoarele aspecte: să reacţionaţi moderat
la emoţiile copilului (dacă copilul este furios, nu trebuie să vă înfuriaţi şi dvs.), să lăudaţi
orice iniţiativă a copilului de a vă solicita ajutorul, să faceţi cu copiii exerciţii de
distragere a atenţiei atunci când situaţiile frustrează copilul (ex. când copilul este furios
că nu poate primi jucăria de sus, puteţi să îi distrageţi atenţia arătându-i un joc mult mai
interesant sau o altă activitate), să învăţaţi copiii să se distanţeze de sursa care le-a
provocat furia ( ex. crezi că dacă vei merge într-o altă cameră, să te joci cu un alt joc vei
mai fi la fel de furios?)

Apreciaţi comportamentul adecvat al copilui într-o situaţie de frustrante. Încercaţi să

fiţi specific şi să subliniaţi aspectele pozitive din comportamentul copilului.

Cum gestionaţi crizele de furie ale copilului care sunt folosite cu scopul de a obtine
ceea ce vrea?

Refuzaţi calm, dar ferm îndeplinirea cererii copilului. De exemplu, dacă copilul spune
„Vreau să-mi cumperi păpuşa de acolo!” răspundeţi cu “îmi pare rău, dar nu ţi-o pot
cumpăra astăzi, am discutat acasă despre ce cumpărăm şi păpuşa nu este pe listă” şi
asociaţi răspunsul cu îmbrăţişarea copilului. În acest mod asiguraţi copilul de dragostea
dumneavoastră necondiţionată. În caz contrar el s-ar putea simţi respins, iar scopul este
de a combate comportamentul negativ al copilului şi nu de a-l răni sau jigni. Lăudaţi
copilul dacă a reuşit să se controleze după ce i s-a explicat de ce nu poate face anumite
lucruri.

Dacă este posibil folosiţi distragerea atenţiei. Pentru copiii mai mici de 4-5 ani este
foarte eficientă. Încercaţi să redirecţionaţi atenţia copilului spre o altă activitate sau un
alt lucru mai interesant (“uite ce balon frumos ! hai să ne jucam cu el!)

Folosiţi ignorarea. Dacă copilul dumneavoastră are un acces de furie acasă (ţipă, plânge,
se trânteşte pe jos) pentru că nu obţine ceea ce-şi doreşte, nu îi acordaţi nici un fel de
atenţie (nu-l priviţi, nu-i adresaţi nici un cuvânt). Staţi liniştit şi aşteptaţi până când
episodul se consumă. Dacă episodul are loc într-un loc pubic ( în magazinul cu jucării)
luaţi distanţă de el. Fiţi atent ca distanţa să vă permită să vedeţi tot timpul ce face. După
73
ce episodul s-a terminat nu discutaţi nimic despre cele întâmplate. Dacă copilul
foloşeste criza de furie ca şantaj emoţional, în curând va renunţa să mai folosescă
această tehnică dacă va constata că nu primeşte nimic (nici măcar atenţie).

Utilizaţi dacă este posibil consecinţele logice şi naturale. Pentru copilul mai mare de 4-
5 ani care plânge că nu primeşte lucrul dorit de el, deşi i s-a explicat calm care este
motivul pentru care nu se poate “ ex. avem alte cumpărături de făcut”, puteţi folosi
consecinţele logice. De exemplu, îi puteţi spune că dacă nu încetează să plângă veţi ieşi
din magazin, până se linişteşte”. În acest caz nu puteţi folosi excluderea (îndepărtarea
copilului din locul unde a avut accesul de furie) deoarece este foarte riscant să-l lăsaţi
singur (stradă, maşini, etc) şi nici nu ar fi eficient (va beneficia de atenţia celorlalţi
oameni, care vor fi “specatatorii” unei noi izbucniri).

Oferiţi copilului şansa de a răspunde adecvat. Dacă aţi aplicat consecinţa şi aţi ieşit din
magazin, lăsaţi copilul să se liniştească 4-5 min. Dacă copilul s-a liniştit, intraţi în magazin
şi întrebaţi-l dacă este pregătit să continuaţi să faceţi cumpărăturile. Dacă copilul
acceptă, rugaţi-l să vă ajute, dându-i sarcini precise (ex.să ţină lista de cumpărături, să
pună cumpărăturile în coş). Lăudaţi-l cât mai specific pentru ajutorul dat (ex.
Mulţumesc! Îmi eşti de mare ajutor). Dacă copilul, după ce reveniţi în magazin,
izbucneşte într-o nouă criză de furie, atunci nu vă rămâne decât să îl luaţi de mână (uşor
şi calm), să-l scoateţi afară din magazin (fără să-l târâţi) şi să-l duceţi într-un loc unde să
se poată calma (în maşină sau într-un loc liniştit, dacă aţi venit la cumpărături cu
mijloacele de transport în comun). Este posibil să aşteptaţi ceva timp până copilul se
calmează, dar apoi mergeţi direct acasă. Pentru unii copii această consecinţă poate fi o
lecţie, deoarece lor le place să iasă cu părinţii la cumpărături, iar când s-au pus pe plâns
scopul lor nu era să fie duşi acasă.

Îndepărtaţi copilul de locul în care a avut accesul de furie (excluderea). În cazul în care
copilul are aceesul de furie în magazin, ignorarea de cele mai multe ori nu dă rezultate,
doarece copilul poate obţine atenţia celorlalţi oameni. În acest caz, dacă nici metoda
consecinţelor logice nu a funcţionat, puteţi încerca să ieşiţi cu copilul din magazin şi
mergeţi într-un loc unde să se poată linişti. Unii copii se liniştesc mai greu. Pentru a-i
linişti este nevoie să îi atingeţi uşor şi să vorbiţi calm cu ei .Mesajul ar putea fi ” Este
normal să fii supărat. Ni se întâmplă tuturor. Eu sunt aici şi te iubesc!” Ca părinte este
important să stiţi că este în regulă să spuneţi NU copilului dumneavoastră şi este la fel
de normal ca el să se simtă furios. La fel puteţi proceda dacă copilul face o criză de furie
ca urmare a unei dispute cu fratele/ sora sau un alt copil. (ex copilul ţipă, dă din
picioare, se trânteşte pe jos pentru că fratele refuză să îi dea o jucărie). Alegeţi un loc
liniştit unde copilul se poate calma. Nu încercaţi să faceţi acest lucru într-o cameră
întuneacoasă sau să-l închideţi în baie. Explicaţi calm copilului de ce procedaţi aşa (ex.
acum eşti foarte nervos, vei sta aici 3 minute până te calmezi, după care vom vorbi). Nu
este recomandat să folosiţi această tehnică cu copiii mai mici de trei ani. Timpul de
excludere trebuie să fie mic (atâtea minute câţi ani are copilul). Puteţi să lăsaţi copilul să
citescă o carte sau să facă un puzzle în camera unde are loc excluderea. Este important
74
pentru el să găsescă acolo lucruri care să-l ajute să se calmeze. Dacă copilul încearcă să
reducă timpul de excludere, îl puteţi întoarce cu calm la locul lui reamintindu-i cât timp
trebuie să stea (ai nevoie de o pauză, trebuie să stai 3 min să te linişteşti). Dacă copilul
se întoarce la jocul său şi în interval de 1 ora face o nouă criză aplicaţi încă o data
excluderea în locul de liniştire, mărind treptat timpul de excludere.

Oferiţi copilului şansa de a răspunde adecvat. După ce a avut loc excluderea, dacă
copilul s-a calmat, este important să-i oferiţi posibilitatea de a se comporta adecvat. În
primul rând discutaţi cu el de ce este nevoie să se îndepărteze de locul în care s-a
înfuriat (aceasta este o soluţie de liniştire atât pentru copil cât şi pentru părinte). În
funcţie de situatţie daţi-i copilului şansa de a-şi corecta comportamentul (ex. dacă a
rănit pe cineva- să-şi ceară scuze, dacă a aruncat obiectele pe jos- să le ridice). Încurajaţi
şi lăudaţi comportamentul copilului de a-şi lua singur o pauză sau un timp de liniştire,
folosind spaţiul respectiv, când simte nevoia să se calmeze.

Cum putem preveni crizele de furie?

Planificaţi activităţile dinainte. Planificaţi orice activitate cu copiii, de exemplu când
mergeţi la cumpărături, spune-ţi copilului ce veţi face acolo şi care sunt regulile de
comportament în acel context.
Faceţi împreună cu copilul o listă de cumpărături şi folosiţi-vă de ea pentru a ghida
comportamentul copilului.
Ţineţi cont de starea în care se află copiii, nu-i scoateţi în oraş şi nu cereţi prea mult de
la ei când sunt obosiţi.
Implicaţi copiii în activităţi separate atunci când sunteţi ocupată şi nu-i puteţi
supraveghea.
Fiţi corect, trataţi în mod egal copiii pentru a nu se simţi neîndreptăţiţi.
De reţinut !
Accesele de furie reprezintă o etapă normală din dezvoltarea emoţionala a copilului.
Identificaţi corect care este cauza comportamentului copilului pentru a avea reacţii
adecvate care să nu influenţeze sănătatea lui emoţională.

Paşi de succes
 Oferiţi copiilor exemplul personal
 Identificaţi corect cauza furiei
 Acordaţi copilului sprijin şi îndrumare punctuală şi consecventă pentru
dobândirea controlului emoţional
 Lăudaţi copilul când a făcut faţă unei situaţii frustrante
 Refuzaţi calm dar ferm îndeplinirea cererii copilului
 Dacă este posibil folosiţi distragerea atenţiei
 Folosiţi ignorarea când accesele de furie au loc acasă şi nu pun copilul într-o
situaţie riscantă
 Utilizaţi dacă este posibil consecinţele logice şi naturale
 Îndepărtaţi copilul de locul în care a avut accesul de furie (excluderea)

75
  Încurajaţi şi lăudaţi comportamentul copilul care aplică singur metoda excluderii
când simte nevoia să se calmeze
 Oferiţi copilului şansa de a-şi corecta comportamentul

Exerciţiu pentru părinţi:

Aplicaţi modelul ABC pentru o situaţie în care v-aţi confruntat cu un moment de furie al
copilului d-voastră. Faceţi exerciţiul şi pe un context în care d-voastră aţi trăit un acces
de furie. Cum v-aţi gestionat momentul de furie? Dar copilul d-voastră? Cum îl puteti
spijini pe copil să îţi gestioneze emoţiile de furie?

Antecedente Antecedente
Situaţia Comportament Consecinţe Efect
depărtate imediate
Când apare?
Unde apare?
Ce se întâmplă
Cu cine apare?
imediat după?
Când nu apare?
Unde nu apare?
Cu cine nu apare? un acces de furie

76
Capitolul 8
MANAGEMENTUL COMPORTAMENTELOR PROBLEMATICE ALE COPIILOR

Copilul nu vrea să împartă jucăriile sau lucrurile cu ceilalţi

A împărţi jucăriile/ lucrurile cu ceilalţi este o importantă abilitate socială. Copiii au

nevoie de îndrumare şi exerciţiu pentru a-şi forma această abilitate. Este caracteristic
pentru copiii mici să fie posesivi cu lucrurile lor. Părinţii cu doi sau mai mulţi copii se
confruntă zilnic cu probleme legate de refuzul copiilor mici de a împărţi lucrurile cu
ceilalţi. De cele mai multe ori copiii mici smulg jucăriile din mâna altor copii, îi împing ca
să câştige jucăria râvnită sau pur şi simplu refuză să dea jucăria preferată dacă îi este
cerută. Problemele apar când în familie sunt 2 sau mai mulţi copii, când vin în vizită alţi
copiii sau în locurile de joacă unde copilul întâlneşte alţi copii de vârsta lui.

Cum învăţăm copiii să împartă lucrurile cu alţii?

Copiii mai mici de 4-5 ani cred că ceilalţi gândesc şi simt lucrurile la fel că ei. Ei nu pot
vedea lucrurile din perspectiva celuilalt. În plus copiilor mici le face plăcere să fie în
preajma celorlalţi copii, dar la început ei preferă să se joace mai mult singuri decât cu
ceilalţi. În mod normal copiii au nevoie de timp şi exerciţiu pentru a învăţa să se joace cu
ceilalţi şi să împartă jucăriile cu ei. Abia la 4-5 ani copiii înţeleg că lucrurile date se
înapoiază şi pot învăţa abilitatea de a împărţi lucruri.

Cum prevenim apariţia problemelor legate de lipsa abilităţii de a împărţi lucruri cu

ceilalţi?

Implicaţi copiii în activităţi separate când nu puteţi să-i supravegheaţi. Când sunteţi
ocupat şi nu puteţi să supravegheaţi copiii, implicaţi-i în activităţi diferite, lăsând un
spaţiu între ei. În mod regulat este indicat să întrerupeţi ceea ce faceţi, să mergeţi la
copii şi să-i lăudaţi pentru modul în care se joacă (ex- bravo! Ce frumos vă jucati voi!)

Fiţi corect. Trataţi fiecare copil în mod egal pentru a evita rivalitatea dintre ei. Când
copilul mai mic îi smulge jucăria celuilalt din mână, nu permiteţi să o ia, pe principiul
“dă-i lui, că este mai mic”. Învăţaţi copilul cel mic să formuleze o cerere pentru a lua o
jucărie. În funcţie de cât de bine poate să se exprime verbal poate să ceară jucăria fie
printr-un cuvânt ” te rog “ sau printr-o propoziţie “te rog să-mi dai jucăria”. Dacă tot
timpul fraţii mai mari vor fi nevoiţi să cedeze în faţa celor mai mici (să le lase jucăriile
când aceştia le smulg din mână) ei se vor simţi frustraţi. Este foarte important să trataţi
fiecare copil la fel. Problemele pot apărea când fratele mai mare nu doreşte să-i dea
celui mic din jucăriile lui. Fiţi pregatit ca părinte să interveniţi şi să vă asiguraţi că ambii
copii îşi dau lucruri unul altuia.

77
Trataţi copiii care vin în vizită la fel ca pe proprii dumneavoastră copii. Explicaţi copiilor
care vin în vizită şi părinţilor lor care sunt regulile de comportament din casa voastră şi
cereţi vizitatorilor să respecte regulile (ex.toţi copiii se pot juca cu jucăriile din casă;
când dorim să ne jucăm cu o jucărie spunem: te rog să-mi dai; cine smulge jucăria din
mână, nu o primeşte; ne putem juca cu fiecare jucărie pe rând).

Cum învăţăm copilul să împartă cu ceilalţi jucăriile?

Oferiţi un bun exemplu personal. Arătaţi copiilor ce înseamnă să împartă. Faceţi

exerciţii simple, folosind materiale diverse (ex puteţi să le daţi câţiva biscuiţi din porţia
dumneavoastră).

Implicaţi copiii în activităţi care presupun folosirea materialelor în comun. Când aveti
timp să vă jucaţi cu copiii implicaţi-i în activităţi care presupun folosirea în comun a
materialelor (ex. să desenaţi împreună cu o singură cutie de culori, contruiţi un puzzle,
construiţi un bloc). Staţi aproape de copii şi lăudaţi-i când coopereaza şi îşi dau unul
altuia materialele (ce frumos vă jucaţi voi împreună!) Începeţi cu activităţi scurte de 2-5
minute şi gradual măriţi durata. De exemplu implicând copiii într-o activitate de desen în
care se pot folosi de o singură cutie de creioane colorate îi puteţi învăţa cum să facă
schimbul de creioane. Regula de a obţine creionul este” îmi dai te rog creionul? Pentru
raspunsul DA, celălalt copil care a cerut, multumeşte şi primeşte creionul, pentru
raspunsul NU, ÎNCĂ NU AM TERMINAT celălalt copil va spune “atunci voi mai aşteptă
puţin şi între timp pot colora altceva.” Este un moment propice pentru a urmări modul
în care copiii fac schimbul de creioane şi pentru a lăuda fiecare copil pentru efortul
depus de a aştepta creionul(ex Bravo Corina! Ai aşteptat să îţi vina rândul şi ai spus
foarte frumos mulţumesc când ai primit creionul de la George). Puteţi folosi această
activitate să lucraţi dumneavoastră cu copilul făcând schimbul de creioane.

Subliniaţi importanţa acestui comportament social. Pentru copiii mai mari de cinci ani
este indicat să oferiţi explicaţii privind importanţa comportamentului de a împărţi
obiecte cu ceilalţi (ex. Ce bine ne pare când cineva ne dă o jucărie! Suntem foarte
bucuroşi şi ne jucăm frumos împreună! De aceea şi noi putem să dăm jucării altor
persoane).

Lăudaţi întotdeauna copilul când împarte lucrurile cu alţii. Lăudaţi de fiecare dată
copilul când îşi aşteptă rândul, împarte obiectele cu alţi copii sau lasă copiii să se joace
cu jucăriile lui. – “fetelor ce frumos vă jucaţi împreună. Ana este draguţ că ai lasat-o pe
Iulia să se joace cu cuburile tale!”

Acţionaţi imediat când copilul este pe cale să smulgă jucăria din mână unui copil. Este
foarte important să acţionaţi imediat dacă vedeţi intenţia copilului de a smulge jucăria
unui alt copil. Mergeţi spre el şi imobilizaţi-i mâna. Apucaţi mâna copilului şi reamintiţi-i
că trebuie să spună “TE ROG” şi să-şi aştepte rândul. Lăudaţi copilul pentru că a cerut

78
frumos şi şi-a aşteptat rândul. “Bravo Corina! Ai aşteptat să îţi vină rândul şi ai spus
foarte frumos mulţumesc când ai primit jucăria de la George”.

Care sunt reacţiile adecvate când copiii nu vor să împartă jucăriile cu ceilalţi?

Spuneţi copilului ce să facă. Dacă copilul smulge sau împinge un alt copil pentru a-i lua
o alta jucărie, daţi-le indicaţii clare despre ce să nu facă “Marius, nu ai voie să îi smulgi
mingea cât timp Corina se joacă cu ea” şi apoi despre ce să facă “dă-i mingea înapoi şi
las-o să termine jocul”.

Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli. Puteţi ghida comportamentul copiilor prin
reguli simple. De exemplu: toţi copiii se pot juca cu jucăriile din casă; când dorim să ne
jucăm cu o jucărie, spunem: te rog să-mi dai; cine smulge jucăria din mâna altui copil, nu
o primeşte pentru o anumită perioadă de timp (câteva minute); ne jucăm pe rând cu
jucăriile din casă. În cazul copiilor mai mari, peste 4-5 ani, se poate stabili ca regulă
generală, să folosescă formula “te rog să-mi dai ...” pentru a obţine ceva şi se poate
exersa cu copilul răspunsurile pentru ambele situaţii: dacă copilul primeşte un răspuns
afirmativ, va spune “mulţumesc” dacă copilul căruia i-a cerut îi spune “nu, încă nu am
terminat” copilul va fi învăţat să răspundă“atunci voi mai aştepta puţin şi între timp pot
face altceva”. Acest ultim răspuns este foarte greu de dat de către copiii mai mici de
patru- cinci ani deoarece ei văd lucrurile doar din perspectiva proprie. Ei cred că toţi
gândesc şi simt la fel că ei. În plus copilului mic îi este foarte greu să îşi inhibe dorinţa
imediată de a se juca cu un lucru. Ei pot să-şi orienteze singuri atenţia spre un alt obiect,
o altă activitate doar dacă a exersat cu adultul anterior această tehnică.

Întăriţi instrucţiunile cu consecinţele logice. Dacă copilul nu face ceea ce i-aţi spus în 5
secunde, folosiţi consecinţele logice. Alegeţi o consecinţa adaptată situaţiei, de
exemplu, poţi lua jucăria de la copilul care a încercat să smulgă şi o daţi copilului celuilalt
“ Marius încă o data ai încercat să smulgi mingea Corinei”, consecinţa- “Corina mai
primeşte 5 minute în plus să se joace cu mingea”.10 minute de întrerupere a unei
activităţi este destul de mult pentru un copil. Ignoraţi protestele şi plângerile. Nu
discutaţi şi nu vă argumentaţi poziţia (decizia). Pur şi simplu aplicaţi consecinţa.

Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea anterioară. După ce timpul a expirat,

reîntoarcerea copilului la activitatea sau jucăria dorită îi oferă oportunitatea de a cere
permisiunea de a se juca. Dacă problema comportamentală persistă ori se întămplă din
nou la o ora după ce copilul a primit înapoi jucăria sau activitatea, repetaţi consecinţa
logica pe o perioada mai mare de timp cum ar fi întreruperea sau imposibilitatea de a
mai desfăşura acea activitate sau a se mai juca cu acea jucărie în cursul zilei respective,
sau folosiţi locul şi timpul de liniştire.

Dacă este necesar folosiţi timpul de liniştire sau excluderea (scoaterea copilului din
situaţie). Dacă copilul se luptă şi protestează sau smulge din nou jucăria, la o ora după
folosirea consecinţei logice, folosiţi ”timpul de liniştire”. Spuneţi copilului ce a făcut
79
greşit “nu ai aşteptat rândul şi ai smuls din nou jucăria Corinei şi în plus ai protestat şi ai
încercat să te baţi” – şi care este consecinţa “acum urmeaza timpul de liniştire “. Timpul
de liniştire consta în diminuarea atenţiei acordate copilului şi plasarea lui într-un loc
unde să stea liniştit pentru o perioadă scurtă de timp. Puteţi aşeza copilul pe un scaun .
Anunţaţi-l că trebuie să stea tăcut 2-3 minute după care poate reveni. Dacă copilul are
peste trei ani şi nu a stat liniştit în “timpul de liniştire “ puteţi folosi excluderea. Nu ai
stat liniştit în “timpul de liniştire, acum vei merge la locul de liniştire”. Excluderea
presupune scoaterea copilului din situaţia în care s-a petrecut comportamentul
problematic, pentru puţin timp. Trimiteţi copilul într-o altă cameră, care să nu prezinte
nici un risc (ex în dormitorul lui) şi îi spuneţi să stea în liniste timp de cateva minute
(numarul de minute trebuie să corespundă numărului de ani pe care îi are copilul). Nu
este indicat să se folosescă tehnica excluderii cu copiii mai mici de 3 ani. Cu ei se poate
folosi doar timpul de liniştire. Reamintiţii copilului, chiar dacă este suparat sau furios, că
nu se poate intoarce la activitatea pe care o desfăşura anterior (ex. să se joace cu
mingea) decât după ce expiră timpul alocat.

Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea pe care o desfăşura anterior

momentului excluderii. Dacă copilul a respectat timpul şi a stat liniştit în cameră,
permiteţi-i să se întoarcă la ceea ce facea înainte de a aplica excluderea. Acesta este o
oportunitatea care îi permite copilului să se comporte adecvat. Lăudaţi comportamentul
copilului dacă împarte jucăriile cu ceilalţi copii, îşi aştepta rândul, coopereaza. Dacă
problema reapare, repetaţi “timpul de liniştire” şi excluderea de atâtea ori până copilul
dumneavoastră învăţa să împartă lucrurile cu alţi copiii şi îşi aşteaptă rândul.

Ce alternative aveţi cu copiii care nu vor să împartă jucăriile cu ceilalţi, în situaţiile în

care problemele apar în absenţa dumneavoastră?

Sunt momente în care copiii se bat pentru o jucărie, iar dumneavoastră nu stiţi cum a
apărut problema şi nici nu sunteţi pe fază pentru a spune cine să se joace primul cu ea şi
cine aşteaptă. Încercaţi să evitati să daţi copilului mai mic posibilitatea de a se juca
primul cu jucăria când acesta protesteaza. Altfel copilul poate invăţa că protestand
foarte tare poate obţine ceea ce vrea, folosind această metoda şi pe viitor. Copilul mai
mic poate chiar să-l provoace pe cel mai mare pentru a obţine o reacţie. Evitaţi să-i
cereţi copilului mai mare să spună ce s-a întâmplat sau ce l-a supărat pe copilul mai mic.
Copiii de 2-4 ani nu sunt capabili să spună cu exactitate ce s-a întâmplat.

Pentru copiii mai mari, peste patru ani, această dispută poate fi contextul propice în
care, cu ajutorul dumneavoastră, să înveţe modalităţi simple de rezolvare a conflictelor
(o abilitate socială foarte importantă).
Dacă conflictul între copii nu se rezolva rapid, opriţi activitatea copiilor şi exersaţi cu ei
paşii de soluţionare:

80
Descrierea faptelor, fără a-i învinovăţi (ex. Ionuţ mi-a smuls jucăria din mână şi m-a lovit
cu piciorul). Ca părinte trebuie să-i învăţaţi pe copii să vorbească despre comportament
şi nu despre persoană, să evite blamările şi etichetările.
Exprimarea a ceea ce simt copiii faţă de ceea ce s-a întâmplat (ex.Mihai cum te-ai simţit
atunci când Ionut te-a lovit cu piciorul?) Acest lucru conduce la descărcarea emoţională
a copilului şi scade probabilitatea de a recurge la agresivitate.
Identificarea alternativelor –cum cred copiii că ar putea rezolva situaţia ( ex. Ionuţ şi
Mihai cum credeţi că puteţi face să rezolvaţi cearta dintre voi).
Urmatoarele sugestii pot să vă ajute să rezolvati problema atunci când copiii se luptă
pentru o jucărie:
 Hotărâţi cine se joacă primul cu jucăria - ex “Andrei şi Robert opriţi-vă!Trebuie să
vă jucaţi pe rând cu jucăriile. Andrei tu te joci primul timp de cinci minute!
Robert tu astepti să îţi vina rândul!” Fiţi atent să nu favorizaţi pe nici unul dintre
copiii. Fiecare trebuie să primeasca în timp posibilitatea de a se juca primul cu
jucăria.
 Lăudaţi copiii că impart jucăriile şi îşi aştepta rândul “Bravo Robert! Ai aşteptat să
îţi vina rândul şi ai spus foarte frumos mulţumesc când ai primit jucăria de la
Andrei”
 Ignoraţi protestele (nu adresati copiilor nici o privire şi nici un cuvant dacă plang
sau protesteaza)
 Dacă problema continua, luati jucăria disputata. După 5 minute, o înapoiati
copiilor şi îi sprijiniţi să hotărască cine se va juca primul şi cine va aştepta. Lăudaţi
copilul pentru că împarte jucăriile cu celălalt şi îşi asteapta rândul.
 Dacă copiii se cearta din nou de la o jucărie trebuie să îi separati şi să îi trîmite-ţi
pe fiecare în “timpul de linistire” sau la locul de linistire (excluderea) urmand
instrucţiunile descrise anterior.
 Permiteti copiilor să-şi reia activitatea intrerupa, după ce timpul alocat linistirii a
expirat pentru a le da şansa să se comportă adecvat. Lăudaţi copiii pentru că
impart jucăriile, coopereaza şi îşi aşteaptă rândul- ex. ce frumos va jucati voi
împreună! “Bravo Robert! Ai aşteptat să îţi vina rândul şi ai spus foarte frumos
mulţumesc când ai primit jucăria de la Andrei”

De reţinut!
Copiii nu se nasc caritabili şi altruisti, ci devin cu ajutorul şi ghidarea dumneavoastră.
Oferiţi copiiilor contexte cât mai diverse să exerseze abiliatile sociale (ex să împartă
obiecte/ jucarii cu ceialti, să-şi astepte rândul, să coopereze)

Paşi de succes
 Trataţi copiii în mod egal.
 Implicaţi copiii în activităţi separate, atunci când nu îi puteţi supraveghea.
 Oferiţi-le un bun exemplu personal.

81
  Implicaţi copiii în activităţi de cooperare, care presupun împărţirea materialelor
şi aşteptarea rândului, când puteţi să-i suptavegheati.
 Lăudaţi comportamentul de împărţire a materialelor şi cooperarea.
 Urmăriţi de aproape jocul copiilor şi interveniţi prompt, dacă un comportament
problematic este pe cale să se întâmple (ex. smulge jucăria din mână).
 Ajutaţi copiii să hotărască cine se va juca primul.
 Oferiţi posibilitatea fiecăruia de a se juca primul, fără să favorizaţi pe cineva.
 Ajutaţi copiii să înveţe modalitati adecvate de rezolvare a conflictelor.
 Folosiţi regulile simple care să ghideze comportamentul copiilor.
 Folosiţi consecinţele logice dacă copiii nu doresc să împartă jucăriile şi nu
respecta regulile.
 Folosiţi “timpul de liniştire” şi “excluderea” dacă copilul protesteaza sau refuză
să împartă.
 Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea pe care o desfăşura înainte,
pentru a avea şansa să se comporte adecvat (să împartă jucăriile cu ceilalţi, să îşi
astepte rândul).

Disputele şi agresivitatea

Din când în când este un lucru obişnuit pentru copiii să intre în conflict şi să se certe. Cel
mai mare risc care apare când copiii se bat este că cineva ar putea fi rănit. Dacă nu
intervenim de timpuriu să învăţăm copilul modalităţi adecvate de soluţionare a
problemelor cu care se confruntă pentru a elimina modalităţile agresive, consecinţele
asupra dezvoltării copilului pot fi dezastroase. Copiii preşcolari au nevoie de ajutor din
partea părinţilor pentru a învăţa cele mai bune moduri de a se comporta şi de a-şi
rezolva conflictele.

Câteva sugestii care vă vor ajuta să învăţaţi copiii să se implice în jocul celorlalţi copii, să
se joace cu ei şi să-şi rezolve conflictele care apar.

Cum se manifesta agresivitatea la vârstă preşcolară?

Cele mai frecvente comportamente agresive care apar sunt de a lovi pe cineva, de a-l
împinge, de a-i smulge o jucărie din mână, a-l trage de păr, de a-i adresa un cuvânt
nepotrivit, de a se certa de la o jucărie.

Când agresivitatea devine o problemă?

Agresivitatea fizică face parte din repertoriul comportamental al copilului mic şi tinde să
scadă între 2-4 ani pe masură ce se dezvolta limbajul, crescand agresivitatea verbală,
care se manifestă prin certuri de la jucării şi obiecte. Reacţiile agresive devin o problemă
în momentul în care copilul foloseşte agresivitatea în mod frecvent ca o modalitate de a
rezolva problemele cu care se confuntă: a obţine o jucărie, a obţine atenţie din partea
celorlalţi etc. În plus, comportamentale problematice ale copiilor din preşcolaritate, care
includ agresivitate faţă de animale, alţi copii sau proprietatea altuia pot fi o reflectare a

82
unei tulburări de comportament care s-a instalat de timpuriu şi care anticipează
probleme de conduită în adolescenţă şi la vârstă adultă ( Loeber, Lahey, & Thomas,
1991)7

De ce se bat copiii?
Copiii se bat sau devin agresivi datorită :
 Frustrării sau furiei resimţite atunci când lucrurile nu se întamplă aşa cum vor ei.
La vârsta preşcolară copiii de regulă întâmpină dificultăţi în împarţirea jucăriilor
cu alţi copiii, în amânarea dorinţei lor imediate de a se juca cu o jucărie sau de a
face un anumit lucru şi în înţelegerea perspectivei celorlalţi, ei crezând că ceilalţi
gândesc şi simt lucrurile la fel ca ei. Abia după vârstă de 4-5 ani
comportamentele agresive înregistrează o scădere datorită progreselor pe care
copiii le înregistrează atât la nivel cognitiv (înţeleg că ceilalţi privesc lucrurile
întru-un mod diferit de al lor) cât şi la nivel socio-emoţional (poate să-şi amâne
dorinţa imediată de a face un lucru dorit de el şi de a se implica într-o acţiune
nedorită de el, dar cerută de adult).
 faptului că nu au învăţat alte modalităţi de rezolvare a conflictelor sau prezintă
dificultăţi în ceea ce priveşte exprimarea a ceea ce vor/ceea ce doresc.
 geloziei şi competiţiei în special cu fraţii sau surorile.
 dorinţei de a testa reacţiile celor din jur; ei pur şi simplu vor să vadă ce se
întamplă, agresivitatea de regulă declanşând o reacţie puternică din partea
victimei.
 dorinţei de a obţine ceea ce vor; de exemplu în această manieră îl poate
determina pe un copil să renunţe la o jucărie sau poate obţine atenţia părinţilor.
 modelului pe care îl observă şi îl îmită; dacă copilul observă că adulţii din jurul
său se ceartă sau se lovesc, el va fi mai predispus să se comporte în acest mod
când se va confrunta cu o problemă similară.
Uneori părinţii nu ştiu sigur cum să delimiteze încăierarea din joacă de comportamentul
dureros (care răneşte). Dacă limita nu este clar trasată, va fi foarte greu pentru copil să
înveţe modalităţi adecvate, paşnice de a se juca cu ceilalţi copii şi de a-şi rezova
problemele cu care se confruntă.

Cum învaţăm copiii să coopereze cu ceilalţi în cadrul jocului ?

Explicaţi copilului regulile. Stabiliţi două sau trei reguli simple care să ghideze
comportamentul copilului în jocul cu ceilalţi şi discutaţi-le cu copilul. Reamintiţi regulile
până când copilul va putea să le enunţe singur. Foarte important este ca regulile să îi
spună copilului “ce să facă” şi nu “ce să nu facă”. De exemplu: împărţim jucăriile cu
ceilalţi; ne asteptăm rândul; cu mâinile putem să ne atingem usor, să ne mângâiem;
folosim vocea de interior când vorbim unii cu ceilalţi.

Alegeţi câteva activităţi pentru a invăţa copilul să-şi astepte rândul. Implicaţi copilul în
activităţi care să-l înveţe să împartă lucrurile/jucăriile cu ceilalţi, să coopereze în cadrul
7
Loeber, R., Lahey,B.B., & Thomas, C.(1991) Diagnostic conundrum of oppositional defiant disorder and
conduct disorder. Journal of Abnormal Psychology, 100, 379-390
83
jocului şi să îşi aştepte rândul. Puteţi exersa în cadrul jocurilor cu mingea, de exemplu
”aruncam mingea de la unul la altul” sau în jocul de creaţie “de-a magazinul” în care
copilul are posibilitatea de a învăţa comportamente diverse cum ar fi: formulele de
salut, cum să formuleze o cerere “vă rog să-mi daţi... mulţumesc!”, să îşi aştepte rândul
etc.

Încurajaţi comportamentul dezirabil (adecvat). Când copilul respectă regulile jocului,

împarte jucăriile cu ceilalţi copii şi cooperează cu ei, acordaţi-le atenţie. Vorbiţi cu copiii
şi întrebaţi-i despre ceea ce fac. De exemplu “ Aţi construit un turn uriaş împreună. Câte
turnuri va avea castelul vostru? Lăudaţi copiii specific “mă bucur că voi trei vă jucaţi atât
de bine împreună” sau “ astăzi te joci foarte draguţ împreună cu ceilalţi, Dragoş!”

Acordaţi recompense speciale în etapa de învăţare a unui comportament nou. În

special la început, în etapa de învăţare a comportamentului nou, de exemplu, când
învaţă să îşi aştepte rândul, să formuleze o cerere, să coopereze cu alţi copii în cadul
jocului, acordaţi copiilor, timp de câteva zile, recompense speciale. Acestea ar putea fi: o
poveste, un joc, o băutura preferată, o prăjitură. Spuneţi-le copiilor cât de mulţumiţi
sunteţi că ei se joacă atât de frumos împreună.

Ajutaţi copiii să îşi rezolve problemele. Încercaţi să supravegheaţi în permanenţă copiii

şi să acţionaţi înainte ca bătaia sau cearta să înceapă. Unii copii pot avea dificultăţi în
comunicarea dorinţelor. Puteţi să îi ajutaţi să exprime ceea ce vor folosind câteva
cuvinte. De exemplu îi puteţi spune “Robert spune-i Dianei: Diana, a trecut rândul tău,
este rândul meu acum”. Lăudaţi copilul pentru modul politicos de a se adresa şi de a
spune ceea ce doreşte. Alţi copii au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a hotărî
cine se joacă primul cu jucăria: “Fetelor, trebuie să împărţiţi jucăriile. Cine se joacă
prima?” Lăsaţi pe rând fiecare copil să înceapă primul. Evitaţi să favorizaţi un copil pe
diverse considerente cum ar “lasă-l pe el că este mai mic!”. Dacă soluţia este găsită,
lăudaţi copilul pentru că împarte jucăriile cu ceilalţi şi îşi aşteaptă rândul.

Cum gestionăm situaţiile în care copiii se luptă/îşi dispută ceva.

Acţionaţi imediat. Când observaţi orice semn de intrare în conflict este nevoie să
acţionaţi cu rapiditate.
Spuneţi copiilor ce să facă. Fiţi fermi şi spuneţi-le să se oprească din ceea ce fac “ Gabi
şi Corina stop! şi ce să facă în loc “fiecare îşi aşteptă rândul ca să ţină păpuşa în
braţe!”. Este contra-recomandat să spuneţi copilului ce să nu facă, de exemplu “Nu mai
trageţi de păpuşă! Nu vă loviţi !” Lăudaţi specific copiii care fac ceea ce le cereţi.
Folosiţi consecinţele logice. Dacă copilul nu face ceea ce i-aţi cerut, folosiţi o consecinţă
logică, care să fie adecvată situaţiei respective. Când este posibil retrageţi jucăria sau
activitatea care este centrul disputei şi explicaţi copilului de ce aţi acţionat astfel. Dacă
problema începe de la un copil care refuză să împartă cu celălalt o jucărie, luaţi-i jucăria
şi o daţi celuilalt să se joace cu ea. Dacă în conflict sunt implicaţi mai mulţi copii care nu
reuşesc să cadă de acord în legatură cu cine este la rând sau al cui rând este, folosiţi o
84
consecinţă adecvată situaţiei. De exmplu, retrageţi jucăria sau activitatea care a ridicat
probleme “ băieţi, nu aţi împărţit maşinuţa, aşa că, o voi pune sus timp de 5 min.” De
regulă 5-10 minute sunt suficiente pentru preşcolari. Ignoraţi protestele şi plângerile. Nu
dezbateţi şi nici nu vă argumentaţi decizia în faţa copiilor. Pur şi simplu aplicaţi
consecinţa.
Permiteţi copilului să se reîntoarcă la activitate.
După expirarea timpului returnaţi copiilor jucăria sau activitatea pe care au desfăşurat-o
anterior aplicării consecinţei. Astfel le oferiţi copiilor posibilitatea/şansa de a practica
comportamentul aşteptat (împărţirea jucăriei, cooperarea în cadul jocului etc). Lăudaţi
împărţirea jucăriei şi aşteptarea rândului punând accent pe beneficiile acestui
comportament: “ce bine ne pare când cineva ne dă o jucărie! Ce bucuros este Matei că
ai împăţit jucăria cu el! Bravo! Ai aşteptat foarte frumos rândul! Fiecare copil îşi doreşte
să se joace cu jucăria”.
Dacă problema se întâmplă din nou! Dacă în următoarea oră după ce copilul a primit
jucăria înapoi, repetă comportamentul problematic, repetaţi aplicarea consecinţei logice
pentru o perioadă mai mare de timp (ex.retragerea jucăriei pentru tot restul zilei).
Cum gestionăm situaţiile în care copiii se comportă agresiv (lovesc un alt copil, îl trag
de păr, îl împing)?
Acţionaţi imediat. Când observaţi orice semn agresivitate (loveşte, trage de păr,
împinge etc) este nevoie să acţionaţi cu rapiditate.
Identificaţi dacă actul agresiv a fost făcut cu intenţie sau fară intenţie. De exemplu
uneori copiii preşcolari îi împing involuntar pe cei de lângă ei pentru a ajunge la o
jucărie, ca urmare a faptului că au o experienţă socială destul de redusă şi nu pot
anticipa care sunt consecinţele comportamentului lor. Dacă adultul poate realiza faptul
că împingerea unei persoane care îi sta în cale poate să conducă la o reacţie agresivă din
partea acesteia, simţindu-se agresată, copilul nu poate să facă acest lucru. El nu
conştientizează că celălalt copil s-ar putea supăra şi ar putea reacţiona agresiv ca urmare
a faptului că s-a simţit împins. Dacă copilul a împins un alt copil cu intenţie (ex l-a împins
pe celălalt copil că nu a vrut să îi dea jucăria) este nevoie să reacţionaţi imediat la
comportamentul nepotrivit al copilului. Dacă copilul a împins un alt copil datorită
faptului că se afla în calea lui, atunci puteţi inteveni să-i spuneţi copilului care a fost
impins “a fost din greşeală”. Este nevoie să faceţi această intervenţie deoarece copiii
mici nu reuşesc să facă diferenţa între comportamentele intenţionate şi cele
neintenţionate şi le gândesc pe toate ca atacuri asupra lui.
Spuneţi copiilor ce să facă. Adresaţi-vă copilului care agresează, pe un ton ferm,
spunându-i să se oprească din ceea ce face “Mihai, opreşte-te! sau Stop!” şi ce doriţi să
facă în schimb “Ţine-ţi mâinile departe de Lucian!” Lăudaţi copilul dacă el face ceea ce îi
cereţi. “Mulţumesc că ai făcut ceea ce ţi-am cerut!”
Stabiliţi reguli clare şi simple care să ghideze comportamentul copilului în cadrul
interacţiunii cu ceilalţi copii. De exemplu, cu mâinile avem voie să ne atingem uşor, să
ne mângâiem, să ne jucăm”.
Stabiliţi consecinte logice adecvate situaţiei. “Mihai l-ai lovit pe Lucian. Dacă se mai
întâmplă vei merge la locul de liniştire”.

85
Ajutaţi copiii să conştientizeze care sunt consecinţele sociale ale propriilor lor
comportamente” Lucian spune-i lui Mihai cum te-ai simţit când te-a lovit? Mihai cum
crezi că te-ai simţi tu dacă cineva te-ar lovi? Dacă îl vei mai lovi pe Lucian crezi că el se va
mai juca cu tine?
Folosiţi locul de liniştire (excluderea sau time-out). Dacă copilul nu se opreşte şi
agresează din nou folosiţi “locul de liniştire “. Spuneţi copilului ce a făcut greşit şi care
este consecinţa “Mihai l-ai lovit din nou pe Lucian. Acum vei merge să te linişteşti!”. În
această fază este nevoie să duceţi copilul care a lovit, pentru o perioada scurta de timp,
într-un loc sigur, care nu prezintă riscuri şi nici nu îi oferă beneficii suplimentare unde să
se poata linişti (ex. camera lui). Este nevoie să îi spuneţi că va trebui să stea liniştit timp
de câteva minute după care se poate întoarce la ceea ce făcea anterior. Dacă copilul se
agită şi face crize de furie nu deschideţi usa, şi nu-i permiteţi să iasa din “time-out”
decât în momentul în care s-a liniştit. Reamintiţi copilului că poate părăsi locul după
câteva minute (timpul de excludere trebuie să corespundă vârstei copilului –1 minut
pentru fiecare an), chiar dacă copilul pare supărat sau furios. Când a expirat timpul şi
copilul s-a liniştit îi puteţi spune “Pentru că te-ai liniştit poţi să mergi să-ţi continui
activitatea”.
Oferiţi copilului şansa de a se comporta adecvat. Dacă copilul a fost liniştit timp de 2
minute la locul de liniştire, daţi-i posibilitatea de a se întoarce la momentul anterior
excluderii. Oferind copilului posibilitatea de a-şi relua activitatea îi daţi şansa de a
coopera cu ceilalţi şi de a se comporta adecvat. Lăudaţi copilul pentru că se joacă draguţ
cu alţi copii (împarte jucăriile, cere adecvat o jucărie, spune când îşi doreste ceva, îşi
aşteaptă rândul). În condiţiile în care copilul recurge din nou la agresivitate pentru a-şi
rezolva problemele va fi nevoie să repetaţi excluderea “locul de liniştire”. Va fi nevoie să
repetaţi această metodă de mai multe ori până copilul va ajunge să înlocuiască
comportamentele agresive cu comportamente adecvate. Este important că după orice
aplicare a excluderii să permiteţi copilului să-şi reia activitatea întreruptă pentru a putea
să-l lăudaţi şi să-i subliniaţi aspectele pozitive.

De reţinut!
Manifestările agresive reprezintă o etapă normală în dezvoltarea copilului mic.
Agesivitatea fizică începe să scadă între 2-4 ani pe măsură ce copilul achiziţionează
limbajul, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de sprijinul şi ghidarea
părintelui.

Paşi de succes
 Trataţi comportamentele agresive ale copilului preşcolar cu toată seriozitatea
având în vedere consecinţele pe care le poate avea la adolescenţă şi la vârstă
adultă.
 Folosiţi fiecare situaţie în care copilul se comportă agresiv că pe o oportunitate
de a învăţa copilul alternative de comportament care să înlocuiască
comportamentele agresive (ex cum să formuleze o cerere, cum să exprime ceea
ce vrea, etc)

86
  Acţionaţi imediat dacă un copil are o manifestare agresivă şi pe cât posibil
înaintea declanşării comportamentului agresiv.
 Implicaţi copiii în activităţi separate, atunci când nu îi puteţi supraveghea.
 Oferiţi-le un bun exemplu personal.
 Implicaţi copiii în activităţi de cooperare, care presupun împărţirea materialelor
şi aşteptarea rândului, când puteţi să-i supravegheaţi.
 Lăudaţi comportamentul de împărţire a materialelor şi cooperarea.
 Urmăriţi de aproape jocul copiilor şi interveniţi prompt, dacă un comportament
problematic este pe cale să se întâmple (ex. smulge jucăria din mână).
 Ajutaţi copiii să hotărască cine se va juca primul.
 Oferiţi fiecărui copil posibilitatea de a se juca primul, fără să favorizaţi pe cineva.
 Folosiţi regulile simple care să ghideze comportamentul copiilor.
 Folosiţi consecvent consecinţele logice dacă copiii nu respectă regulile şi se
comportă agresiv
 Folosiţi locul de liniştire (excluderea) dacă copilul se comportă agresiv în mod
intenţionat.
 Permiteţi copilului să se întoarcă la activitatea pe care o desfăşura înainte,
pentru a avea şansa de a se comporta adecvat (să împartă jucăriile cu ceilalţi, să
îşi astepte rândul, să coopereze).
 Fiţi consecvent în aplicarea tehnicilor până când comportamentele agresive sunt
înlocuite de comportamente adecvate.

Vizionarea TV în mica copilărie – factor de risc pentru probleme

comportamentale

Conform unui studiu realizat pe un eşantion de 2 .707 copiii preşcolari cu vârste

cuprinse între 2.5 şi 5.5 ani, impactul vizionării TV asupra comportamentului copilului şi
abilităţilor lui sociale, variază în funcţie de vârsta la care are loc vizioarea. În acest sens,
s-a constatat că vizionarea TV poate influenţa în mod negativ dezvoltarea copilului mic
dacă debutează la o vârstă foarte fragedă (la doi ani sau mai mică), iar perioada de
expunere este mai mare de două ore. Efectele expunerii timpurii (cazul în care copilul se
uită la televizor mai mult de două ore, în jurul vârstei de doi ani) pot fi ameliorate
semnificativ dacă părinţii intervin şi limitează, pe parcursul celorlalţi ani ai
preşcolarităţii, timpul alocat vizionării sub două ore zilnic.

Cel mai mare risc pentru probleme comportamentale îl prezintă copiii care s-au uitat la
televizor zilnic, două sau mai multe ore pe toată durata preşcolarităţii (de la 2 ani şi
jumătate la cinci ani şi jumătate) la emisiuni sau desene animate cu un conţinut violent.
În cazul acestor copii, pe lângă apariţia problemelor comportamentale, s-a constatat şi
prezenţa unor slabe abilităţi sociale.

87
Cercetările au arătat că preşcolarii care au televizor în dormitorul lor, prezintă probleme
de comportament şi dificultăţi de adormire. În studiul menţionat anterior, 41% dintre
copiii de cinci ani şi jumătate aveau televizor în dormitor şi prezentau astfel de
probleme.

Televiziunea poate fi seducătoare atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Pentru cele mai
multe case reprezintă una din “jucăriile” pe care copiii o folosesc foarte des. De câte ori
nu ne-am surprins copiii absorbiţi de micul ecran, uitând să se mai joace, să mai
vorbească sau să mai facă altceva. Dezvoltarea copilului de vârstă preşcolară trebuie
stimulată prin activităţi cât mai variate, afară sau în exterior. Copilul trebuie să alerge, să
sară, să meargă cu bicicleta, să construiască, să se joace în nisip, să deseneze, să asculte
muzică, să asculte poveşti, să interacţioneze şi să se joace cu alţi copii. Televiziunea
oferă copilului mai puţin din aceste oportunităţi de dezvoltare. Este o activitate pasivă
care nu implică copilul şi nici nu-i oferă oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale,
cognitive, emoţionale şi motrice.

Când vizionarea TV devine o problemă?

Studiile arată că, în mica copilărie, vizionarea pe o perioadă de timp mai mare de 2 ore
zilnic, poate să conducă la apariţia problemelor de comportament şi la lipsa dezvoltării
abilităţilor sociale (slabe abilităţi de interacţiune cu ceilalţi copii, de integrare în joc, de
rezolvare a conflictelor etc).

Ce putem face?
Limitaţi şi controlaţi timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului.
Academia Americană de Pediatrie recomandă pentru copiii mai mici de doi ani să se
interzică vizionarea TV, iar pentru copiii mai mari de doi ani timpul să fie limitat- la cel
mult două ore zilnic.
Oferiţi copilului un bun exemplu.
Este foarte greu să convingi copilul că vizionarea TV nu este o activitate benefică pentru
el, dacă dvs. vă uitaţi în mod excesiv. Este recomandat să nu lasaţi televizorul deschis
toata ziua sau să va îndeletniciţi cu acest tip de activitate. Altfel poate deveni
omiprezent. Transformaţi uitatul la televizor într-un moment special. Încercaţi să stabiliţi
o zi pe săptămână sau pe lună când nimeni din familie nu se uită la televizor. Puteţi să o
denumiţi “Ziua familiei” şi să desfaşuraţi cât mai multe activităţi în care să cooptaţi toţi
membrii familiei. Vă puteţi uita mai mult la televizor abia după ce copiii s-au culcat.
Controlaţi programele pe care le vizionează copiii.
La această vârstă este foarte indicat să selectaţi dvs programele. Căutaţi cât mai multe
filme adecvate care să modeleze comportamentul copiilor (filme cu personaje care se
împrietenesc, care se ajută reciproc, care se joacă împreună, care îşi rezolvă conflictele
pe cale paşnică). Vizionaţi împreună cu copiii aceste filme şi discutaţi comportamentul
personajelor punând accent pe consecinţele lor în plan social. Este contraindicat să
lăsaţi copilul la acestă vârstă să se uite la ştiri ( care adesea sunt pline de violenţă).

88
Violenţa din media afectează toţi copiii, dar cei mai mici sunt cei mai vulnerabili
(Bushman, 2001). Acest lucru se întâmplă din cauză că :
 Sunt mult mai uşor impresionabili
 Nu pot distinge foarte clar între fantastic şi real
 Nu pot distinge cu uşurinţă motivele violenţei
 Învaţă observând şi imitând
Calea cea mai bună pentru a combate violenţa de la televizor este să le asiguraţi copiilor
un cămin unde să domnească dragostea şi unde nu există abuzuri fizice sau verbale.
Oferiţi copilului posibilitatea de a alege limitat.
Puteţi să îi daţi posibilitatea de a alege să vadă un anumit program (selectat de dvs.) sau
să se uite cel puţin două ore pe zi (la emisiuni selectate tot de dvs). Dacă alege cea de-a
doua varintă îi puteţi spune “te poţi uita la TV înainte de cină sau după cină” sau “ te
poţi uita la televizor dimineaţa, dar nu te mai poti uita seara”.
Supravegheaţi copilul pentru a va asigura că respectă înţelegerile stabilite cu privire la
vizionarea TV.
Nu vă aşteptaţi ca înţelegerile stabilite cu copiii să fie urmate în mod automat. Stabiliţi o
perioadă de vizionare care să aiba loc când sunteti acasă, astfel încât să-i puteţi
supraveghea.
Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli. Stabiliţi o regulă “ ne uităm la televizor
doar în timpul special alocat (menţionati momentul, în funcţie de alegerile făcute de
copil pe varinatele date de dvs.) ”
Stabiliţi consecinte logice potrivite pentru fiecare situaţie. De exmplu, consecinţa
pentru încălcarea regulii de a nu deschide televizorul în afara timpului special alocat, ar
putea fi reducerea timpului de vizionare cu 5-10 min. Dacă copilul încălca din nou regula
în aceaşi zi, se retrage posibilitatea de a mai viziona în ziua respectivă.
După expirarea timpului alocat vizionarii, închideţi imediat televizorul.
Oferiţi copilului alternative de petrecere a timpului liber.
Televizorul este hipnotizant şi trebuie să daţi dovadă de multă creativitate pentru a
putea concura cu el. Câteva sugestii vă pot ajuta în acest sens:
Ajutaţi copilul să facă o listă cu activităţi care îi plac ( folosind desenul). Numiţi lista “
Lucruri de făcut când sunt plictisit”Afişaţi lista într-un loc unde poate fi cu uşurinţă
vizualizată de către copil (ex.pe frigider). Încurajaţi copilul să consulte lista ori de câte ori
se plictiseşte şi ar dori să se uite la TV pentru a-şi alunga plictiseala. În cazul în care
copilul întâmpina dificultăţi în identificarea activităţilor care îi plac, oferiţi-i posibilitatea
să aleagă dintr-o lista mai mare câteva activităţi care îi plac: pictură, colorat, decupare,
ascultat muzică, confectionare obiecte din hartie, carton, lipire,modelaj, puzzle, înşirare
mărgele sau paste făinoase, jocuri de construcţie, ascultat poveste, etc.
Învăţaţi copilul cât mai multe jocuri. Învăţaţi-i ghicitori (copiilor le plac foarte mult).

89
Stabiliţi ca o seara pe săptămână să aparţină familiei. Copiilor le place mai mult să se
joace împreună cu părinţii, decât să se uite la un desen animat. Chiar dacă timpul dvs.
este preţios se pare că el este cheia pentru dezobişnuirea copiilor de televizor.
Puneţi cu copiii în scenă câteva mici piese de teatru.
Controlati mediul copilului. Locul televizorului trebuie să fie în camera de zi sau în
sufragerie şi nici într-un caz în dormitorul copilului.
Cercetările au arătat că preşcolarii care au televizor în dormitorul lor, prezintă probleme
de comportament şi dificultăţi de adormire.

De reţinut!
Vizionarea TV poate fi o activitate extrem de atractivă pentru copii şi poate umple foarte uşor
timpul liber al copilului. Dacă privim lucrurile din perspectiva oportunităţilor de învăţare şi a
contextelor de care are nevoie copilul la acesta vârstă pentru a-şi exersa abilităţile: cognitive,
emoţionale, sociale, motrice, vizionarea TV rămâne doar o activitate care umple timpul
copilului şi nu-i oferă şansa de a se dezvolta corespunzător.

Paşi de succes
 Oferiți copilului un bun exemplu.
 Limitaţi şi controlaţi timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului.
 Controlaţi programele pe care le vizioneaza copiii.
 Oferiţi copilului posibilitatea de a alege limitat.
 Supravegheaţi copilul pentru a vă asigura că respectă înţelegerile stabilite cu
privire la vizionarea TV.
 Ghidaţi comportamentul copiilor prin reguli.
 Stabiliţi consecinţe logice potrivite pentru fiecare situaţie.
 Oferiţi copilului alternative de petrecere a timpului liber
 Controlaţi mediul copilului. Locul televizorului trebuie să fie în camera de zi sau
în sufragerie şi nici într-un caz în dormitorul copilului.

90
Exerciţii pentru părinţi:
1. Rugaţi părinţii să realizeze o listă cu comportamentele problematice ale
copilului lor din perspectiva lui.
2. Pentru fiecare comportament în parte rugaţi părintele să noteze: frecvenţa
comportamentului (de câte ori apare într-un interval de timp), intensitatea
comportamentului (pe o scală de la 1 la 10), durata comportamentului şi latenţa
(la ce interval de timp a apărut comportamentul după apariţia stimulului
activator).
3. Să identifice cauza comportamentului – este un comportament normal pentru
stadiul lui de dezvoltare, este un comportament rezultat al temperamentului,
este un comportamenta rezultat al reactivităţii lui emoţionale sau este un
comportament rezultat în urma unor abilităţi insuficient învăţate şi exersate.
4. Să identifice reacţiile lor emoţionale şi convingerile lor despre comportamente.
Să facă distincţia dintre convingeri realiste (ex. este prea activ pentru că este
obosit) şi convingerile nerealiste sau problematice (ex. “iar vrea să mă enerveze,
copilul ăsta e rău”).
5. Să aplice modelul ABC pentru unul sau două comportamente problematice ca
exerciţiu de modificare comportamentală.
6. Să exerseze aplicarea metodele adecvate de discplinare pentru unul sau două
comportamente.

91
PARTEA II
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 7-11 ANI

Capitolul 1
Principalele caracteristici ale copilului în perioada școlară

Capitolul 2
Despre rutina comportamentală şi planificare

Capitolul 3
Despre emoţii şi abilităţile emoţionale ale copilului de vârstă şcolară

Capitolul 4
Despre abilităţile sociale ale copilului de vârstă şcolară

Capitolul 5
Tema pentru acasă – standard şi performanţă

Capitolul 6
Managementul comportamentelor problematice ale copiilor

92
Capitolul 1
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE COPILULUI ÎN PERIOADA ȘCOLARĂ

Această perioadă este foarte importantă pentru viaţa copiilor şi a părinţilor lor. În
această perioadă cei mai mulţi copii încep şcoala. Când copiii încep să meargă la şcoală,
lumea lor se schimbă. Ei trebuie să înveţe rapid să se descurce singuri, fără părinţi, să
stea împreună cu alţi copii, necunoscuţi şi să facă faţă cerinţelor mai multor adulţi. Ei vor
trebui să înveţe şi să respecte noi programe şi rutine. Cele trei aspecte importante
pentru această etapă sunt: 1) temperamentul; 2) relaţiile cu ceilalţi copii; 3) pubertatea.

Temperamentul
Noile provocări care apar odată cu începerea şcolii au tendinţa de a evidenţia
diferenţele dintre temperamentele copiilor. Fiecare copil se naşte cu un temperament.
Fiecare dintre noi are un mod special în care percepe lumea din jur, un mod care este
înnăscut şi care nu poate fi schimbat. Fiecare temperament are puncte tari şi provocări.
Temperamentul copilului influenţează foarte mult modul în care acesta se comportă la
şcoală.

Cele mai importante caracteristici ale temperamentului sunt: 1) nivelul de activare

comportamentală; 2) ritmicitatea; 3) deschiderea spre nou; 4) adaptabilitatea; 5) gradul
de distractibilitate; 6) persistenţa; 7) intensitatea.

Nivelul de activare comportamentală. Unii copii sunt hiperactivi, vor tot timpul să
alerge, să sară sau să se caţăre. Ei stau foarte greu liniştiti, chiar şi la masă. Par să fie
mereu în mişcare, în vreme ce alţi copii sunt inactivi şi preferă activităţile liniştite,
precum răsfoitul unei cărţi, reviste sau realizarea unui puzzle. Există şi copii care au un
nivel de activare comportamentală undeva la mijloc între cele două extreme.

Ritmicitatea. Unii copii au ritmuri predictibile. Li se face foame la intervale regulate de

timp, se trezesc, adorm şi merg la baie aproximativ la aceeaşi oră în fiecare zi. Alţi copii
au schimbări de ritm. Este posibil să le fie foame la amiază într-o zi şi să nu le fie în după-
amiaza zilei următoare. Ei se pot trezi foarte devreme luni, dar să doarmă până târziu
marţi. Alţi copii au gradul de ritmicitate undeva între cele două extreme.

Deschiderea spre nou. Unii copii sunt deschişi la situaţii noi. Ei zâmbesc străinilor,
încearcă să se împrietenească cu grupuri noi de copii şi să se joace cu ei, îşi fac uşor
prieteni, adoră să încerce feluri noi de mâncare şi să meargă în locuri noi. Alţi copii sunt
reticenţi la nou. Ei se ascund sau sunt reci cu străinii, se integrează greu în grupurile noi
de copii, resping felurile noi de mâncare şi evită să meargă în locuri noi. Alţi copii au
reacţii care pot oscila între cele două extreme.

93
Adaptabilitatea la schimbare. Unii copii se adaptează repede la schimbările de
program, loc sau oameni. Ei pot să se obişnuiască cu o schimbare de program sau de
profesor într-o zi sau două. Însă sunt şi copii care se adaptează mai greu. Se poate să
treacă o lună pentru a se obişnui cu o schimbare de program sau cu un profesor nou.
Alţi copii au gradul de adaptabilitate situat undeva între cele două extreme.

Gradul de distractibilitate. Unii copii sunt foarte uşor distractibili. Se mută dintr-un loc
în altul, în funcţie de ceea ce văd sau de ceea ce aud în acel moment şi termină foarte
greu o sarcină de lucru deoarece atenţia lor este mereu distrasă de alte lucruri. Dar
când sunt trişti sau dezamăgiţi, este foarte uşor să le distragem atenţia şi să îi înveselim.
Sunt şi copii care nu sunt uşor distractibili. Ei pot sta liniştiţi să citească mult timp, însă
atunci când sunt înfometaţi sau trişti, este foarte greu să le distragem atenţia. Alţi copii
au gradul de distractibilitate undeva între cele două extreme.

Perseverenţa. Unii copii sunt foarte perseverenţi, nu părăsesc sarcina de lucru până
când nu reuşesc să o termine. Ei au un obiectiv în minte şi continuă să lupte să îl atingă.
Ei nu renunţă în faţa noilor provocări şi nu este uşor să îi convingem să se oprească, dacă
ei nu doresc asta. Alţi copii sunt mai puţin persistenţi. Dacă cad, ei nu se mai ridică, dacă
nu reuşesc să facă repede un puzzle, îşi pierd interesul. Este foarte uşor să îi convingem
pe aceşti copii să se oprească din ceea ce fac. Sunt şi copii care au un grad de
perseverenţă situat între cele două extreme.

Intensitatea. Unii copii au reacţii emoționale foarte intense în diferite situaţii şi

evenimente. Dacă au o dificultate în a realiza puzzle-ul, încep să ţipe şi să arunce piesele.
Ei îşi exprimă tristeţea şi furia într-un mod foarte intens, dar acelaşi lucru se întâmplă şi
cu sentimentul de fericire. Ei plâng tare când sunt supăraţi şi râd cu gura până la urechi
când sunt fericiţi. Ştim mereu care sunt sentimentele lor. Alţi copii au reacţii liniştite.
Când sunt supăraţi, plâng liniştit, când sunt fericiţi, zâmbesc fără zgomot. Este dificil să
ştim care sunt sentimentele acestor copii. Există şi copii care au reacţii emoționale
situate undeva între cele două extreme.

De ce contează temperamentul?
Temperamentul copiilor are o influenţă puternică asupra integrării lor în mediul şcolar.
Unii copii vor găsi noul mediu interesant şi palpitant, se vor adapta repede la noile
rutine şi se vor bucura să își facă noi prieteni. Alţii vor găsi noul mediu stresant, vor avea
nevoie de timp să se adapteze la noile rutine şi le va fi dificil să îşi facă prieteni noi.
Deşi nu este posibil să schimbăm temperamentul unui copil – de exemplu, de a face un
copil activ dintr-unul inactiv - putem identifica punctele forte ale fiecărui copil pentru a
le încuraja. De asemenea, putem identifica provocările fiecărui copil şi putem crea un
mediu favorabil, care să îi permită fiecărui copil să reuşească să facă faţă.

Asemănările şi deosebirile între temperamentul copilului dvs şi al dvs - sau între

temperamentul copilului dumneavoastră şi cel al cadrului didactic pot afecta foarte mult
aceste relaţii. Gândiţi-vă la un părinte care nu este foarte activ. Acestui părinte îi place
94
să stea în casă, să citească în linişte şi să asculte muzică în surdină. Ce s-ar putea
întâmpla în cazul în care acest părinte are un copil cu un nivel ridicat de activare
comportamentală? Ce se va întâmpla în cazul în care acest copil este ţinut în casă şi se
aşteaptă de la el să stea liniştit? Părinţii care recunosc o diferenţă de nivel de activare
comportamentală vor fi capabili să îşi ajusteze aşteptările şi să găsească modalităţi de a
satisface nevoile copilului. Părinţii care nu îşi dau seama că, comportamentul unui copil
ar putea fi din cauza diferenţelor temperamentale, vor crede că, copilul este "rău".
Este foarte important pentru părinţi să se gândească la temperamentelor lor şi să ia în
considerare cât de bine se potrivesc cu temperamentele copiilor lor. Acest lucru ne
poate ajuta să înţelegem motivele pentru care apar multe conflicte familiale.
Asemănările dintre temperamentul dvs şi cel al copilului dvs au puternice influenţe în
relaţia dvs. cu acesta. Pentru a avea o relaţie sănătoasă cu copilul dvs, este important să
cunoaşteţi rolul temperamentului în comportamentul copilului şi în comportamentul
dvs. Înţelegerea temperamentului ne poate ajuta să înţelegem cauzele conflictelor
dintre părinţi şi copii. De asemenea ne ajută să înţelegem de ce pedeapsa corporală nu
este eficientă. Temperamentul nu poate fi schimbat, dar putem găsi moduri de
rezolvare a conflictelor fără ceartă şi bătaie. Putem găsi mijloace prin care să ne
acceptăm şi respectăm diferenţele.

Relaţiile cu alţi copii

În timpul anilor de şcoală, relaţiile sociale ale copiilor devin tot mai importante.
Interesul lor crescut pentru legarea de prietenii este un semn al independenţei. Lumea
lor se extinde. Ei învaţă despre cum gândesc, ce cred și cum se comportă ceilalţi.
Uneori, părinţii îşi faci griji despre toate aceste noi influenţe asupra copiilor lor. Ei ar
putea simţi că pierd controlul asupra a ceea ce fac copiii lor, modului în care aceştia îşi
petrec timpul şi asupra contextelor la care sunt expuşi. Dar aceasta este o parte
necesară şi importantă a dezvoltării copiilor. În această etapă, ei învaţă multe despre alţi
oameni şi despre ei înşişi.
În această etapă, copiii au pentru prima dată probleme complicate. Ei trebuie să înveţe
cum să gestioneze un conflict cu alţi copii, divergenţe de opinii, să fie demni, să
înţeleagă loialitatea şi să dea dovată de bunătate chiar şi atunci când alţii nu fac asta.
Baza pentru succesul copiilor în această etapă a fost pusă de la naştere şi până în
prezent. Dacă şi-au dezvoltat până acum abilităţile de conştienţizare a propriei
persoane, de stimă de sine, competenţă şi încredere, ei pot face faţă acestor noi
provocări.
 Copiii care au o părere bună despre ei înşişi, care se văd ca fiind atenţi şi capabili
sunt mult mai predispuşi să ia decizii corecte.
 Cei care au observat că părinţii lor îşi rezolvă conflictele, supărările şi problemele
fără agresivitate şi violenţă sunt mult mai predispuşi să îşi rezolve propriile
conflicte în mod paşnic.
 Cei care au învăţat de la părinţi să asculte, să comunice şi să îi trateze pe cei din
jur cu respect sunt mult mai predispuşi să se poarte în acest fel cu colegii și
profesorii lor.
95
  Cei care se simt sprijiniţi şi acceptaţi de părinţii lor, sunt mult mai predispuşi să le
ceară sfaturi şi ajutor.

Tot ceea ce au făcut părinţii până acum pentru a construi relaţii sănătoase, puternice şi
de încredere cu copiii lor le oferă celor mici puterea de a gestiona situaţii dificile şi de
asemenea încredere pentru a cere ajutor părinţilor. Gestionarea relaţiilor sociale este o
mare provocare. Copiii vor face greşeli. Încă nu înţeleg tot ce înţeleg adulţii, dar prin
încercare şi eroare vor învăţa foarte multe despre persoanele din jur şi despre ei înşişi.
Responsabilitatea majoră a părinţilor în această perioadă este să le ofere copiilor lor
sprijin şi îndrumare. Rolul lor este să le arate cum să comunice eficient, cum să dea
dovadă de bunătate, cum să ofere ajutor, cum să îşi repare greşelile, cum să fie loiali şi
cum să acţioneze cu integritate. Aratându-le cum să se comporte cu ceilalţi, lucraţi la
atingerea obiectivelor dvs. pe termen lung. Prin consolidarea stimei lor de sine şi a
sentimentului de încredere în dvs., puneţi bazele tranziției în bune condiţii către
independenţa din timpul adolescenţei.
Amintiţi-vă că aţi construit o bază timp de câţiva ani. Toate cărămizile pe care le-aţi
adăugat până acum, devin în prezent foarte importante.
În copilăria mică, aţi construit o relaţie bazată pe încredere şi ataşament. Copiii care au
învăţat de mici că pot avea încredere în părinţi, vor ţine seama de sfaturile lor când vor
creşte.
Tot în copilărie, aţi tratat cu respect toate încercările copilului de a comunica cu dvs.
Copiii care au fost trataţi cu seriozitate şi au fost ascultaţi se simt mult mai confortabil să
vorbească cu părinţii lor atunci când cresc .

În preşcolaritate, aţi încurajat independenţa copilului, oferindu-i informaţiile de care

avea nevoie. Copiii care au fost lăsaţi să facă diverse lucruri singuri când erau mici sunt
mult mai predispuşi să aibă abilităţile necesare pentru a lua propriile decizii şi pentru a-
şi purta singuri de grijă.
De asemenea, i-aţi arătat copilului dvs cum să îşi rezolve problemele fără violenţă. Copiii
care au obsevat moduri constructive de rezolvare a problemelor sunt mult mai
predispuşi să îşi rezolve propriile probleme prin non-violenţă.
Tot în preşcolaritate, i-aţi arătat copilului că îi respectaţi sentimentele. Copiii care au
învăţat că sentimentele lor contează îşi vor exprima în faţa părinţilor temerile şi
îngrijorările. Le-aţi răspuns copiilor la toate întrebările. Copiii care au învăţat că părinţii
lor îi vor ajuta să găsească răspunsuri, vor cere informaţii părinţilor înainte să aibă
probleme. Aţi respectat individualitatea copilului dvs. Copiii care au dobândit stimă de
sine sunt mult mai predispuşi să reziste presiunilor grupului de prieteni.
Aţi construit un mediu sigur pentru copilul dvs. Copiii care se simt în siguranţă vor avea
mai multă încredere în ei înşişi, vor lupta pentru ei şi pentru cei din jurul lor şi vor face
ceea ce este corect. Relaţia bazată pe respect, încredere şi căldură, pe care aţi construit-
o încă de la naşterea copilului dvs, va servi acestuia ca o ancoră în călătoria prin
adolescenţă.

96
Cum pot construi părinţii o relaţie sănătoasă cu copiii lor în timpul anilor de şcoală?
Amintiti-vă că cele două arme puternice care vă ajută să vă atingeţi obiectivele pe
termen lung sunt căldura şi structura. Pentru a înţelege cum puteţi oferi copilului aceste
două lucruri la această vârstă, imaginaţi-vă scenariul următor:
Copilul dvs merge la şcoală de 4 luni. Primiţi o înştiinţare de la şcoală în care
sunteţi anunţaţi că cel mic încă nu stă în bancă, vorbeşte mult cu ceilalţi colegi şi
are nevoie de foarte mult timp pentru a-şi termina sarcinile primite. Ce faceţi?

Gândiţi-vă la fiecare dintre următoarele răspunsuri şi decideţi care este cel mai potrivit
şi de ce.

1. Îi spuneţi dnei învăţătoare să lovească copilul de fiecare dată când are un

comportament inadecvat.

2. Îi spuneţi copilului că la cel mai mic semn al unei viitoare probleme la şcoală, nu
va mai putea să se uite la televizor pentru o săptămână.

3. Îi explicaţi copilului de ce are probleme cu dna învăţătoare şi că dvs vreţi să îl

ajutaţi să fie mai atent, făcându-l să vadă că înţelegeţi că este greu uneori să fii
atent. Cereţi părerea copilului. Aflaţi dacă la şcoală s-a întâmplat ceva care îl
supără sau care îi distrage atenţia. Cereţi copilului soluţii pentru rezolvarea
problemei şi întâlniţi-vă cu dna învăţătoare pentru a structura un plan.

Înainte să răspundeţi, gândiţi-vă la motivele pentru care copilul nu este atent la

şcoală. Scrieţi cât mai multe posibile motive:

________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________

Acum gândiţi-vă la obiectivele dvs. pe termen lung. Ce fel de relaţie doriţi să aveţi cu
copilul? Ce calităţi şi abilităţi doriţi să dezvoltaţi la copilul dvs.? Scrieţi obiectivele dvs. pe
termen lung:
_______________________________________________________________________
_
________________________________________________________________________

Dacă permiteţi dnei învăţătoare să lovească copilul, vă va ajuta să vă atingeţi obiectivele

pe termen lung? ____ Da ____ Nu

Dacă îl pedepsiţi să nu se mai uite la televizor, vă ajută să vă atingeţi obiectivele pe

termen lung? ____ Da____ Nu

97
Dacă îi explicaţi, îl înţelegeţi, îi cereţi părerea şi vă întâlniţi cu dna învăţătoare pentru a
găsi soluţii, vă ajută să vă atingeţi obiectivele pe termen lung? ____ Da ____
Nu

Acum gândiţi-vă care dintre cele 3 răspunsuri vă ajută să îi oferiţi căldură copilului.
Amintiţi-vă că definiţia căldurii este siguranţa fizică şi emoţională.

Dacă îi permiteţi dnei învăţătoare să lovească copilul, vă ajută să îi oferiţi căldură?_

Da____ Nu

Dacă îl pedepsiţi să nu se mai uite la televizor, vă ajută să îi oferiţi căldură?

___ Da____ Nu

Dacă îi explicaţi, îl înţelegeţi, îi cereţi părerea şi vă întâlniţi cu dna învăţătoare pentru a

găsi soluţii, vă ajută să vă atingeţi obiectivele pe termen lung? __ Da ____ Nu

Acum gândiţi-vă care dintre cele trei răspunsuri oferă copilului structură. Amintiţi-vă că
structura se referă la informaţia de care are nevoie copilul pentru a învăţa.

Dacă îi permiteţi dnei învăţătoare să lovească copilul, vă ajută să îi oferiţi structură?

____ Da ____ Nu

Dacă îl pedepsiţi să nu se mai uite la televizor, vă ajută să îi oferiţi structură? ____

Da____ Nu

Dacă îi explicaţi, îl înţelegeţi, îi cereţi părerea şi vă întâlniţi cu dna învăţătoare pentru a

găsi soluţii, vă ajută să îi oferiţi structură? ____ Da____ Nu

Dacă luaţi în considerare obiectivele dvs pe termen lung, motivele pentru care
câteodată copiii nu sunt atenţi la şcoala şi importanţa oferirii de căldură şi structură, pe
care dintre cele 3 răspunsuri l-aţi alege?
________________________________________________________________________

98
Capitolul 2
DESPRE RUTINA COMPORTAMENTALĂ ŞI PLANIFICARE

Rutinele de dimineaţă

Dimineţile zilelor de şcoală pot fi mult mai liniştite pentru orice membru al familiei dacă
copilul este învăţat să respecte rutina de dimineaţă. În altă ordine de idei, copilul la
această vârstă ar trebui să devină mult mai independent şi să facă cele mai multe lucruri
pentru el, fără să fie nevoie ca părintele să-i reamintească constant ce are de făcut.

Cum învăţăm şcolarii să facă cât mai multe din acţiunile de dimineaţă?
Care sunt rutinele de dimineaţă:
- Trezirea la ora fixată cu o seară înainte;
- Mersul la baie pentru igiena de dimineaţă: spălatul dinţilor, feţei, urechilor etc.
- Alegerea hainelor şi îmbrăcarea;
- Servirea micului dejun;
- Pregătirea ghiozdanului cu tot ce are nevoie pentru activităţile şcolare din ziua
respectivă;
- Plecarea spre şcoală în timp util.

Când devine problematic comportamentul copilului?

Când copilul nu îşi asumă nici o responsabilitate: amână coborârea din pat, este strigat
de nenumărate ori, nu se îmbracă singur, i se reaminteşte tot timpul ce are de făcut,
este forţat să mănânce etc.

De ce apar problemele?
- Unii părinţi încearcă să facă totul în locul copilului.
- Alţi părinţi sunt ei înşişi un model negativ pentru copii – au un comportament
dezorganizat dimineaţa sau se trezesc târziu.
- În unele familii rutina de dimineaţă este neplăcută deoarece părinţii le
reamintesc copiilor rutina printr-o pedeapsă, ţipă la copil să se dea jos din pat şi
să se mişte mai repede.
- Pentru acei copii care prezintă dificultăţi de concentrare în sarcină, care sunt cu
uşurinţă distraşi de alte lucruri/ activităţi plăcute şi care sunt mai puţin
organizaţi, rutina de dimineaţă ar putea fi privită ca un şir de momente extrem
de dificile.

Cum poate învăţa copilul să respecte rutina de dimineaţa fără suport din partea
părintelui?
Oferiţi copilului, împreună cu ceilalţi membri ai familiei, un model de rutină.

99
Acordaţi timp copilului să exerseze şi să înveţe să facă spontan aceste activităţi. Dacă
până acum copilul nu a fost obişnuit cu aceste rutine, atunci se va începe cu însuşirea
lor, într-o manieră treptată.
Ţineţi sub supraveghere ora la care copilul merge la culcare. Asiguraţi-vă că ora este
rezonabilă. Acest lucru este foarte important deoarece, copiii care nu dorm suficient, au
probleme cu trezirea şi adesea sunt nervoşi şi iritaţi dimineaţa.

Fiţi organizat/ă. În fiecare seară, pregătiţi lucrurile de care aveţi nevoie atât
dumneavoastră cât şi copilul pentru ziua următoare. Puneţi hainele copilului în
dormitorul lui pentru a putea să le gasească cu uşurinţă şi să le îmbrace. Treziţi-vă
devreme deoarece dacă veţi întarzia în pat nu veţi avea timp să lăsaţi copilul să facă
activităţile specifice fiecărei dimineţi fără ajutorul dumneavoastră (de exemplu: să se
îmbrace singur).

Stabiliţi clar ce probleme trebuie rezolvate dimineaţa. Stabiliţi împreună care sunt
atribuţiile fiecăruia dimineaţa:
- trezirea la prima atenţionare a mamei;
- timp de 25 de minute pentru spălat şi imbrăcat;
- micul dejun servit fără intreruperi;
- spălat pe dinţi;

Gândiţi-vă împreună la lucrurile care pot fi rezolvate de seara pentru a putea să

economisiţi timpul dimineaţa; de exmplu: pregătirea ghiozdanului după efectuarea
temelor şi pregătirea hainelor.

Foloseşte un card pentru a ţine evidenţa rutinelor de dimineaţă. Rolul acestui card ar
putea fi să înveţe copilul care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze dimineaţa. Cardul
trebuie pus într-un loc de unde poate fi cu uşurinţă observat de copil (dormitor sau pe
frigider). Când copilul a făcut o activitate singur, va primi pe card, în dreptul activităţii
respective, o bulină vesel colorată sau o „faţă fericită”. În primele zile de folosire a
cardului, copilul are nevoie să i se reamintească ce are de făcut.

100
 Pregătirea pentru şcoală - Card de activităţi

Mă trezesc

Mă imbrac

Merg la baie şi mă spăl pe dinţi şi pe faţă

Servesc micul dejun

Îmi pregătesc ghiozdanul pentru şcoală

Plec la şcoală în timp util

Oferiţi copilului un ceas cu alarmă şi arătaţi-i cum funcţionează. Spuneţi-i care sunt
lucrurile pe care va aşteptaţi să le facă. Apreciaţi copilul dacă a reuşit să se trezească
singur.

Încercaţi să nu le reamintiţi tot timpul ce au de făcut. Copiii nu învaţă să facă lucrurile

singuri dacă ştiu că este cineva care să le reamintească permanent ce au de făcut. În
momentul în care copilul poate să facă fiecare rutină amintindu-i-se o singură dată ce
are de făcut, eliminaţi treptat indicaţiile. Acordaţi atenţie copilului când face activitatea
singur, fară nici un fel de suport din exterior (fără să-i reamintiţi dvs).

Stabiliţi un set de reguli simple şi clare cu privire la ce ceea ce au de făcut: ”Mă trezesc
la 7 în fiecare dimineaţa”, „Mă îmbrac singur”.

Folosiţi metoda consecinţelor logice şi naturale. De exemplu: micul dejun este pregătit,
dar copilul decide dacă va mânca sau nu. Dacă şi-a pierdut vremea cu alte lucruri şi a
sosit timpul să plece, consecinţa naturală va fi că „va pleca la şcoală fără să mănânce”.

101
Dacă va întârzia la şcoală, va suporta consecinţele impuse de învăţătoare. Dacă va
pierde autobuzul, va merge la şcoală pe jos său îl va aştepta pe următorul. Nu e nevoie
să-l duceţi cu maşina.
S-ar putea să consideraţi aceste metode mai degrabă neadecvate. Încercaţi totuşi. După
un timp veţi observa şi beneficiile. Dacă copilul încalcă regulile stabilite şi nu puteţi să
aplicaţi consecinţele naturale, puteţi să utilizaţi consecinţele logice. De exemplu, dacă
copilul nu s-a trezit la prima atenţionare a mamei, o consecinţă logică ar fi să fie trezit a
doua zi cu 5 minute mai devreme faţă de ora stabilită.

În cazul în care copilului îi place să servească micul dejun şi doreşte să mănânce, este
indicat să i se pretindă realizarea tuturor celorlalte activităţi (rutine) înainte de a veni la
masă. Dacă copilul trage de timp şi nu-şi respectă “angajamentele”, în dimineaţa
respectivă nu va mai lua micul dejun, pentru a nu întârzia la şcoală.

Permiteţi-i copilului să rămână acasă doar în condiţii bine stabilite, cum ar fi atunci când
este bolnav. În acest caz, copilul trebuie să aibă un program clar: să stea în pat, să nu
meargă la joacă. S-ar putea să-şi dorească deseori să rămână acasă fără a avea motive
prea serioase, născocind dureri acute, adevăratul motiv fiind, poate, dorinţa de a se
juca. În aceste condiţii este nevoie să stabiliţi clar limitele, pentru a înlătura
comportamentul.

Întocmiţi un plan de recompensare cu puncte dacă problema nu se rezolvă. Pe cardul

de activităţi se poate aloca un numar de puncte pentru fiecare activitate de dimineaţă
pe care copilul o face singur.

102
 Plan de recompensare cu puncte

Mă trezesc la prima atenţionare a mamei - 5 puncte

Mă imbrac singur, fară ca mama să-mi reamintească - 3 puncte

Servesc micul dejun fară intreruperi - 2 puncte

Mă spal pe dinţi după masă fară ca mama să-mi reamintească - 2 puncte

Plec la şcoala în timp util - 5 puncte

Pot schimba punctele mele în:

9 puncte 10 minute în plus la ora de joc la calculator;

10 puncte 15 minute timp de joacă suplimentar în parc cu bicicleta;

12 puncte 15 minute timp suplimentar de stat cu mama;

15 puncte Merg la un film sau cu rolele în parc împreună cu părinţii.

De reţinut!
Cea mai mică recompensă poate fi câştigată de copil dacă în ziua respectivă a realizat
mai mult de jumătate din comportamentele dorite. Dacă copilul s-a compoartat
problematic în alte situaţii pe parcursul zilei, nu i se pot retrage punctele. Copilul poate
să-şi strângă puncte ca să primească cea mai mare recompensă (punctele se pot reporta
de la o zi la alta).

103
Evitaţi să vă infuriaţi. Vorbiţi calm cu copilul dimineaţa. Procesul de a învăţa
comportamentele aşteptate devine şi mai dificil pentru copil în condiţiile în care vă vede
furios şi iritat.

Recompensaţi copilul atunci când se comportă adecvat.

De reţinut!
În cazul în care vă veţi asuma dumneavoastră responsabilitatea pentru rutinele de
dimineaţă, copilul nu va învăţa să-şi asume responsabilitatea pentru îndeplinirea lor şi
va aştepta mereu să fie ajutat de ceilalţi.

Paşi de succes!
 Oferiţi copilului un model de rutină.
 Acordaţi timp copilului să exerseze şi să inveţe să facă spontan activităţile de
dimineaţă;
 Ţineţi sub supraveghere ora la care copilul merge la culcare;
 Stabiliţi clar ce probleme trebuie rezolvate dimineaţa;
 Folosiţi un card pentru a ţine evidenta rutinelor de dimineaţă;
 Oferiţi copilului un ceas cu alarmă şi arătaţi-i cum funcţionează;
 Incercaţi să vă abtineţi să-i reamintiţi tot timpul ce are de făcut;
 Stabiliţi un set de reguli simple şi clare cu privire la ceea ce are de făcut;
 Folosiţi metoda consecinţelor logice şi naturale;
 Întocmiţi un plan de recompensare pe puncte;
 Evitaţi să vă înfuriaţi.

104
Capitolul 3
DESPRE EMOŢII ŞI ABILITĂŢILE EMOŢIONALE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ
ŞCOLARĂ

Despre rezilienţa emoţională

Cum învaţă copiii despre emoţiile lor?
Abilitatea copiilor de a-şi recunoaşte, înţelege, accepta şi exprima emoţiile într-un mod
adecvat (fără să-i rănească de ceilalţi) este un bun predictor al sănătăţii mentale a
copilului, a stării lui de bine emoţionale şi sociale. Modul de exprimare şi manifestare a
emoţiilor se învaţă din interacţiunea cu ceilalţi – părinţi şi educatori. Cercetările din
domeniul competenţelor emoţionale şi sociale arată că reacţiile emoţionale ale
părinţilor sunt un predictor pentru competenţele emoţionale ale copiilor. Manifestarea
constantă a emoţiilor pozitive în familie se asociază cu un nivel ridicat al competenţelor
emoţionale la copiii. Exprimarea emoţiilor pozitive faţă de copii este un predictor pentru
abilităţile empatice ale copiilor şi funcţionarea socială în clasele primare.
Copiii au nevoie să facă faţă zilnic diverselor emoţii, bucurii, tristeţe, veselie, furie,
teamă. Sprijinul copiilor în gestionarea acestor stări emoţionale este esenţială pentru
starea lui de bine de zi cu zi. Rezilienţa emoţională este abilitatea copilului de a face
faţă într-un mod sănătos emoţiilor de zi cu zi, de a fi empatic şi atent la nevoile celorlalţi,
de a-şi gestiona emoţiile negative şi de a se adapta sănătos la situaţii de stres şi
experienţe neplăcute sau care îi crează discomfort.

Copiii învaţă exprimarea emoţională prin :

 observarea comportamentelor părinţilor sau a celorlalţi copii: de exemplu,
un copil învaţă cum să îşi exteriorizeze furia observând ce face părintele
când este furios;
 imitarea comportamentelor celorlalţi: de exemplu, un copil învaţă să-şi
verbalizeze emoţia pe care o simte - „sunt bucuros! sau „sunt trist”, dacă
observă că părintele exprimă şi el în cuvinte emoţiile;
 modelul oferit de adulţi sau ceilalţi copii: de exemplu, un copil învaţă cum să
îşi exprime emoţiile prin modelul oferit de părinţi, de ceilalţi copii sau de
personajele din poveşti şi desene animate;
 consecinţele pe care le are exprimarea verbală a emoţiei: de exemplu, un
copil poate fi descurajat să îşi mai exprime emoţiile când părintele
invalidează emoţia copilului (de pildă, îi spune:” lasă nu mai fi suparat! ce tot
plângi, că te-ai lovit uşor!) sau o ignoră (ex. „copilul plânge într-un colţ şi
nimeni nu merge la el să-l întrebe ceva”).

Modul în care un copil îşi exprimă emoţiile diferă în funcţie de temperamentul şi de

reactivitatea lui emoţională. Abilităţile de bază însă sunt aceleaşi pentru toţi copiii. Mai
jos vă prezentăm descrierea abilităţilor emoţioanale de bază pe care părinţii le pot
105
dezvolta copiilor: recunoaşterea şi acceptarea emoţiilor, exprimarea adecvată a
emoţiilor şi managementul emoţiilor.

1. Recunoaşterea şi acceptarea emoţiilor

Acceptă diferitele emoţii

În primul rând, este esenţial să îţi accepţi emoţiile diferite cum ar fi emoţiile de bucurie,
tristeţe, teamă, furie ca fiind normale şi sănătoase. Este greşită convingerea că poţi
proteja copiii de emoţiile negative, de supărare sau tristeţe. Emoţiile ne semnalizează că
este nevoie să schimbăm ceva în context sau în convingerea faţă de situaţie. Fără emoţii
am fi în pericolul de a nu fi capabili de adaptare la mediu. Învăţaţi copiii că este normal
şi sănătos să simtă diferite emoţii.

Exprimă-ţi propriile emoţii

Când părinţii exprimă emoţii în cuvinte într-un mod adecvat („sunt bucuros/ă”, „sunt
trist”, „sunt furios”), copiii învaţă că exprimarea emoţională este normală şi sănătoasă.
Unii părinţi au convingerea că exprimarea emoţiilor în cuvinte este nesănătoasă pentru
copii, şi din dorinţa de a-i proteja, nu spun cum se simt sau nu discută despre emoţii.
Sau unii părinţi consideră, într-un mod nesănătos pentru copii, că exprimarea emoţiilor
negative este un semn de slăbiciune şi nu o normalitate.

Emoţiile copilului nu sunt bune sau rele, ele exprimă un mod de relaţionare cu
contextul prezent. Ceea ce simţim este determinat de modul în care
percepem şi interpretăm realitatea din jurul nostru!

Discută despre emoţii

Discuţiile cu copiii despre emoţii, despre cum pot fi ele recunoscute la propria persoană
sau la ceilalţi, formează copilului o atitudine sănătoasă cu privire la emoţii. De
asemenea, este sănătos să discuţi cu copiii despre ceea ce sunt emoţiile, care este cauza
lor, de ce ne simţim diferit în aceeaşi situaţie sau ce putem face pentru a depăşi anumite
stări emoţionale de disconfort.

Ajută copilul să-şi recunoască emoţiile

Obişnuiţi să-l întrebaţi pe copil cum se simte în diferite situaţii sau contexte. Faptul că-l
întrebaţi despre cum se simte este un mesaj că emoţiile lui sunt importante pentru d-
voastră. Dacă observaţi că, copilul are dificultăţi în a numi emoţia, încercaţi să-i descrieţi
emoţia: „pari să fii dezamăgit că prietena ta nu s-a jucat cu tine în faţa blocului”. O altă
modalitate prin care copiii învaţă să recunoască emoţii este să citiţi cărţi în care
pesonajele au diferite stări emoţionale. Copiii învaţă să-şi exprime emoţiile când sunt
încurajaţi să facă acest lucru.

Ignorarea, critica sau negarea emoţiei copilului - „nu fii trist” sau „nu e frumos
să fii supărat” - îl învaţă în mod eronat că exprimarea emoţiei este un semn
de vulnerabilitate şi că ceea ce simte el nu este important sau nu este bine!
106
2. Exprimarea emoţiilor într-un mod potrivit/ adecvat

Copiii au nevoie să înveţe cum să-şi exprime într-un mod adecvat emoţiile, ce cuvinte,
expresii sau acţiuni să folosească în exprimare. De asemenea, copiii au nevoie să ştie
care sunt modalităţile neadecvate de exprimare a emoţiilor, cum ar fi ţipatul, folosirea
unor cuvinte urâte sau comportamente agresive (aruncă obiecte, sparge, loveşte etc.).

Modul în care ne exprimăm emoţiile este şi rezultatul normelor socio-culturale despre

emoţii. De exemplu, modul în care oamenii îşi exprimă emoţiile la evenimente cum ar fi
căsătoria sau pierderea unei persoane dragi sunt contexte în care copilul învaţă cum să
îşi exprime emoţiile.

Una din convingerile cele mai frecvente ale părinţilor despre exprimarea emoţiilor faţă
de copii este că aceasta afectează sănătatea copiilor. Cum ar putea fi prevenit acest
lucru?
Ce poate provoca disconfort sau distres copilului?
Atenţie redusă comportamentelor de mulţumire şi de bucurie ale copilului şi de
adaptare eficientă în situaţii dificile.
A discuta prea mult despre propriile emoţii negative şi despre problemele
personale.
A insista prea mult în discutarea unor evenimente problematice pentru copil, în
care s-a simţit supărat sau întristat.
Atenţie exagerată acordată modului în care se simte copilul.
Exagerarea reacţiei emoţionale asociate cu lovituri sau julituri minore.
Încurajarea evitării cognitive (ex. „nu te mai gândi la asta”) sau comportamentale
(ex. „să nu te mai joci cu George pentru că te-a supărat”).

Ajută copilul să-şi exprime verbal emoţiile

Întreabă copilul cum se simte în diferite contexte.
Acordă atenţie copilului când îţi împărtăşeşte ceea ce simte sau ceea ce a făcut.
Opreşte-te din ceea ce faci în acel moment şi priveşte-l.
Spune în cuvinte ceea ce ţi-a spus copilul pentru a-i trasmite mesajul că ai fost atent şi
că înţelegi ceea ce simte sau a simţit. „Îmi spui că te simţi bucuroasă când ai fost lăudată
de profesoara de balet pentru cum te-ai mişcat la oră, nu?”, sau „Îmi spui că te-ai
întristat când Maria ţi-a vorbit urât, nu?”
Ignorarea şi negarea emoţiilor copilului îl poate învăţa că ceea ce simte nu este
important şi va învăţa să nu-şi mai exprime emoţiile. Astfel, scade foarte mult şansa
părintelui de a-l ajuta pe copil.
Ajută-l pe copil să fie atent la emoţiile celorlalţi. „Cum crezi că s-a simţit George când a
terminat de rezolvat tema pentru a doua zi?”

Evită să îi spui copilului tău cum se simte. Este falsă ideea că oamenii au
capacitatea de a ghici gândurile sau emoţiile celorlalţi.

107
Apreciază şi recompensează exprimarea adecvată a emoţiilor
Observaţi şi exprimaţi verbal aprecierea faţă de modul în care copilul îşi exprimă
emoţiile. „Apreciez faptul că atunci când te-ai înfuriat, ţi-ai luat o pauză ca să te
linişteşti!”. Spune-i copilului în cuvinte ceea ce apreciezi, pentru a ştii cum este adecvat
să îţi exprimi o emoţie.

Învaţă copilul să recunoască şi să modifice exprimările neadecvate ale emoţiilor

Exprimările neadecvate ale unor emoţii prin comportamente cum ar fi ţipatul, lovirea
altor copii sau folosirea unor cuvinte neadecvate (ex. înjuratul sau folosirea unor porecle
urâte) reprezintă pentru părinte un context de învăţare a exprimării adecvate a
emoţiilor.
Primul pas în modificarea acestor comportamente este recunoaşterea şi acceptarea
emoţiei care a determinat comportamentul neadecvat: „Observ că eşti foarte supărat şi
furios când Matei îţi ia jocul!”.
Al doilea pas este să îi spui copilului să se oprească din ceea ce face şi de ce („când îl
loveşti pe Matei, îl doare”, „Oana este tristă când ţipi la ea”).
Al treilea pas este să îi spui copilului ce să facă îl locul comportamentului neadecvat.
„Opreşte-te din ţipat. Ai nevoie să te linişteşti şi apoi vorbim despre ce doreşti.”

Modul în care părinţii îşi exprimă emoţiile negative reprezintă un model pentru copil.
Dacă copilul observă că părintele ţipă atunci când este nemulţumit sau supărat, atunci
este mai probabil ca şi el să folosească aceeaşi strategie atunci când va fi nemulţumit
sau supărat.

Emoţia exprimată de copil reflectă convingerile copilului despre el şi despre situaţie

Aşa cum este prezentat în primul capitol, emoţiile sunt rezultatul modului în care
percepem şi interpretăm o situaţie sau un context. Modul în care copilul reacţionează
emoţional în diferite situaţii reflectă felul cum interpretează el situaţia respectivă şi
convingerile despre propria persoană. Părinţii îi pot ajuta pe copii să aibă o atitudine
pozitivă faţă de propria persoană şi despre experienţele lor de viaţă. Copiii au nevoie să
îşi formeze o atitudine faţă de propriile abilităţi şi competenţe şi faţă de potenţialul lor
de dezvoltare şi rezolvare a situaţiilor de viaţă („Am încredere că vei reuşi!”). Atitudinea
pozitivă faţă de situaţiile noi le dă copiilor sentimentul de încredere faţă de nou şi
neprevăzut. Blocarea copiilor în a încerca sau explora situaţii noi le poate forma
atitudinea că viaţa este o ameninţare şi un pericol, care reprezintă un factor de risc
pentru anxietatea copilului. Încurajaţi copilul să aibă iniţiative şi să fie creativ în
abordarea unor situaţii.

Crează contexte care facilitează starea de bine a copilului

Copilul are nevoie să se simtă mulţumit de modul în care a rezolvat o situaţie sau de
cum a reacţionat într-un anumit context. Spune de fiecare dată „mulţumesc” sau
„apreciez ...” copilului. Vorbeşte cu copilul despre ce îl bucură sau îl face să se simtă
comfortabil. Crează oportunităţi pentru copil în care să se simtă competent şi valoros.

108
3. Managementul emoţiilor

Adaptarea copiilor în situaţii în care reacţionează emoţional negativ este o abilitate

necesară zi de zi. Alte abilităţi sunt cele de rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii
faţă de situaţie, atitudinea pozitivă faţă de sine, căutarea sau solicitarea ajutorului,
relaxarea, distragerea atenţiei de la contextul care a declanşat emoţia negativă.

Învaţă copilul să folosească rezolvarea de probleme

Copiii învaţă cum să rezolve diversele situaţii observând comportamentul părinţilor sau
al celorlalţi copii. Părinţii îi pot ajuta pe copii prin verbalizarea modului în care ei pot să
îşi rezolve diferite situaţii problemă. Recompensaţi copilul atunci când rezolvă în mod
adecvat o situaţie problematică (de exemplu, când copilul găseşte o soluţie de a se juca
cu prietenul lui cu acelaşi joc care iniţial creea dificultăţi).

Învaţă copilul să aibă o atitudine pozitivă faţă de propria persoană

Atitudinea pozitivă faţă de sine determină starea de bine a copilului. Îl putem ajuta pe
copil să îşi formeze o atitudine pozitivă prin mesajele pe care i le comunicăm: aprecierea
pozitivă a efortului de a rezolva o situaţie, aprecierea a ceea ce a realizat şi discutarea
despre cum ar reacţiona sau rezolva diferit problema într-o altă situaţie; explicarea
faptului că, gânduri diferite faţă de aceeaşi situaţie determină reacţii emoţionale
diferite. Învăţaţi copii să folosească gânduri utile sau funcţionale: „Pot să fac asta!”

Gânduri diferite faţă de acceaşi situaţie determină reacţii emoţionale

diferite.

Învaţă copilul strategii de management al stresului

Copiii au nevoie să înveţe ce pot să facă când sunt stresaţi sau se simt obosiţi, cum să se
relaxeze sau să se simtă comfortabil. Părinţii pot discuta cu copiii despre ce ar putea
face ei când se simt stresaţi sau trăiesc emoţii negative. Strategii cum sunt: a asculta o
muzică plăcută, a face o plimbare, a vorbi cu cineva sau a face exerciţii de relaxare pot fi
învăţate şi exersate de către copii. Încurajează comportamentul de solicitare a ajutorului
de către copil.

Cum îi ajutăm pe copii să facă faţă emoţiilor negative?

Emoţiile negative fac parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ceea ce poate deveni
problematic este intensitatea şi durata unei emoţii negative. Emoţiile negative, cum
sunt tristeţea, teama, frica, furia, supărarea, vinovăţia, ruşinea au un rol esenţial în a
semnaliza copilului că ceva din context, atitudinea sau din comportamentul lui este
necesar să fie schimbat.

Următorii paşi vă pot ghida în sprijinul oferit copilului:

- identificaţi comportamentele copilului care pot reflecta o stare emoţională
negativă;
- acordaţi atenţie copilului (opriţi-vă din ceea ce făceaţi);
109
 - întrebaţi copilul despre ce s-a întâmplat, rugati-l să vă descrie contextul în care s-
a simţit supărat sau furios;
- ascultă ceea ce vrea copilul să îţi spună;
- sumarizează ceea ce ţi-a spus copilul pentru a te asigura că ai înţeles ceea ce a
spus;
- transmite mesajul că înţelegi şi accepţi ceea ce simte, „înţeleg că te simţi furios
sau ţi-e teamă”;
- dă exemple de situaţii când tu ca adult ai avut emoţii similare „şi eu sunt furioasă
atunci când ceilalţi nu ascultă ceea ce spun”;
- întreabă copilul cum se gândeşte să se adapteze situaţiei „ce crezi că te ajută să
te linişteşti atunci când eşti furios/ă”, „ce crezi că te ajută să faci atunci când eşti
trist/ă să te simţi mulţumit/ă”;
- discută cu copilul ce alternative are de a face faţă situaţiilor, „poate te-ar ajuta să
te plimbi puţin sau să asculţi muzică”;
- evită să accentuezi, să ignori sau să negi ceea ce simte copilul;
- fii atent la reacţia ta emoţională faţă de comportamentul copilului; dacă emoţia
resimţită este una negativă intensă atunci stai un timp în care să te linişteşti şi
apoi discută cu copilul; discută despre exprimarea neadecvată a emoţiei atunci
când apare (ex. „copilul trânteşte jucăriile atunci când este nemulţumit”), după
un timp în care copilul s-a liniştiti sau se simte mai comfortabil „hai să vedem ce
ai putea face atunci când eşti furios în loc să arunci jucăriile pe jos”.

Exemple de comportamente care reflectă dezvoltarea emoţională în perioada de

vârstă de 7–10/11 ani. Puteţi utiliza această grilă ca instrument de observare a
comportamentului copilului pentru a identifica nivelul lui de dezvoltare emoţională.
Grilă de observaţie pentru părinţi:

Abilităţi emoţionale. Notaţi observaţiile d-voastră faţă de comportamentul copilului:

 Utilizează expresii şi cuvinte care denumesc stări emoţionale;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Exprimă nonverbal emoţii;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Identificarea emoţiilor se bazează atât pe expresiile faciale cât şi pe situaţiile care
provoacă emoţii;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Au capacitatea de simulare emotională (capacitatea de modelare a trăirilor
emoţionale şi de exprimare a lor în funcţie de context);
..............................................................................................................................................
110
..............................................................................................................................................
............
 Identifică emoţii asociate unui context;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Începe să înteleagă emoţiile unei alte persoane şi are capacitatea de a se pune în
locul altora (manifestă empatie);
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Încep să înteleagă că aderarea la anumite standarde de comportament este
foarte importantă, indiferent de prezenta adultului;
 Identifică cauzele unei emoţii;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 La 8-9 ani utilizează mai multe explicaţii privind apariţia emoţiilor;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Întelege adecvat cauzele emoţiilor – modul în care interpretăm contextul sau
informaţia ne determină reacţia emoţională;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Numeşte consecinţele emoţiilor într-o situaţie;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Pot manifesta teama de separare (la 7 ani) datorită trecerii de la grădiniţă la
şcoală;
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Foloseşte mecanisme de reglare emoţională (rezolvarea de probleme,
distanţarea de sursa de stres, distragerea atenţiei şi controlul cognitiv);
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............
 Apare o strategie cognitivă nouă de reglare emoţională – reprimarea emoţiilor;
..............................................................................................................................................
.............

111
Cum poate observa părintele prezenţa acestor comportamente?

Emoţiile în cuvinte
Numeşte emoţii precum surpriza, plăcere, furie, ruşine, stres, teamă , interes, neplăcere,
dispreţ datorită însuşirii mai multor termeni pentru etichetarea emoţiilor.
Utilizează termeni care permit exprimarea intensităţii diferite a emoţiilor (ex. furios,
nervos, iritat, infuriat, ţâfnos);

Emoţiile şi comportamentul nonverbal

Recunoşte, pe baza expresiei faciale, emoţii precum: surpriză, plăcere, furie, ruşine,
stres, teamă, interes, neplăcere, dispreţ.

Emoţii şi contexte
Descrie situaţii în care a trăit diverse emoţii. Numeşte corect emoţia asociată anumitor
contexte.
Într-un anumit context (ex. la biserică) respectă anumite reguli de exprimare emoţională
(nu râde în hohohte, nu îşi exprimă furia, nu face gesturi prea agitate, nu are
comportamente agresive).
Copilul refuză să plângă, chiar dacă este trist, pentru că nu este locul şi momentul
adecvat.
Copilul identifică situaţii în care apar diferenţe între starea emoţională şi exprimarea ei
externă.

Emoţiile celorlalţi
Reactionează diferit în faţa unui copil care plânge (fie nu îl interesează, fie pune
intrebări: “de ce plânge copilul”, merge la el şi încearcă să îl liniştească, mângâindu-l).

Exprimă emoţii complexe

Înţeleg şi exprimă vina. Vina este asociată cu “a face ceva greşit, cu regret, furie
autodirecţionată şi a încerca să compenseze răul provocat.
Ruşinea este asociată cu frica de ridicol şi cu emoţii şi expresii faciale care exprimă jena.

Cauza emoţiilor
Folosesc în explicaţii legături psihologice şi informaţii situaţionale (9 ani). Exprimă faptul
că emoţiile sunt determinate de interacţiunile cu alte persoane.

Câteva particularităţi specifice debutului acestei grupe de vârstă:

Se adaptează cu dificultate la şcoală;
Exprimă regret pentru prietenii lui de la grădiniţă;
Refuză să se trezească dimineaţa;
Acuză îmbolnăviri subite şi refuză să mai meargă la şcoală;
La şcoală este izolat şi nu comunică cu ceilalţi copii;

112
Recomandări practice pentru părinţi
 Exprimarea emoţională a adultului este un model de comportament pentru
copil. Verbalizarea emoţiei pe care o simte adultul îi permite copilului să observe
comportamentele asociate etichetei verbale şi să imite exprimarea emoţiei.
Încurajaţi copilul şi susţineţi-l în îmbogăţirea vocabularului emoţiilor. Explicaţi-i
fiecare termen care reprezintă eticheta verbală a unei emoţii. Încurajaţi
permanent copilul să vorbească despre modul în care se simte.
 Ajutaţi-l să conştientizeze propriile modificări corporale care au loc atunci când
manifestă o emoţie; ex. : “Modul în care te încrunţi îmi spune că nu eşti de
acord, modul în care zâmbeşti îmi spune că eşti fericit, ochişorii tăi îmi spun că
eşti supărat. Vrei să vorbim despre asta?”);

Exemple de activităţi:
 Adultul sau alţi copii din grup mimează o emoţie, iar copilul trebuie să o
recunoască; copilul mimează o emoţie, iar adultul trebuie să o
recunoască.
 Copilului i se oferă cartonaşe pe care sunt desenate diferite personaje ce
exprimă prin mimică şi gestică (expresii ale feţei şi gesturi corporale) una
din următoarele emoţii: surpriză, plăcere, furie, ruşine, stres, teamă,
interes, neplăcere, dispreţ, ruşine, mândrie, vinovăţie. Copilul trebuie să
recunoască emoţiile exprimate.
 Joc “Roata emoţiilor” - copilul învârte o roată pe care sunt desenate sau
scrise mai multe emoţii. Emoţia la care se opreşte acul este exprimată de
copil în termeni nonverbali. I se poate cere apoi să vorbească despre o
situaţie în care el s-a simţit precum emoţia exprimată.
 Copilului i se prezintă cartonaşe cu diferite situaţii de viată, evenimente şi
un set de figuri ce exprimă diverse emoţii. El va avea ca sarcină să
asocieze fiecărei emoţii, diverse contexte. Asocierea corectă este
recompensată cu o faţă zâmbitoare.
 altă variantă ar fi să i se prezinte copilului emoţia, iar el să spună în ce
situaţii a trăit acea emoţie.
 Ajutaţi copilul să înţeleaga că toate emoţiile sunt valide şi acceptabile şi să
distingă între emoţii şi modul lor de exprimare: “Am observat că nu eşti fericit că
trebuie să pui creioanele la locul lor. Este în regulă să te simţi frustrat, dar pentru
acest lucru nu trebuie să loveşti uşa cu piciorul”
 Priviţi greşeala ca pe o oportunitate de învăţare şi nu ca pe o catastrofă. Evitaţi
să aduceţi copilul în situaţia de a-i fi teamă să nu greşească; puneţi accent pe
efortul copilului şi nu pe performanţă; lăudaţi fiecare progres, cât de mic, al
copilului.
 Desfăşuraţi activităţi cu copilul. De exemplu, puteţi căuta o poveste cu
personaje. Copilului i se prezintă scenariul, în care personajul principal exprimă o
emoţie: surpriză, plăcere, furie, ruşine, stres, teamă, interes, neplăcere, dispreţ,
ruşine mândrie, vinovăţie. Discutaţi cu copilul pe marginea poveştii, punând
accent pe:
113
- recunoşterea emoţiei pe baza descrierii personajului prezentat;
- identificarea sursei emoţiei respective (accentuarea faptului că emoţiile se
bazează pe interpretarea cognitivă pe care noi o dăm situaţiilor diverse din viaţa
noastră şi nu evenimentelor în sine);
- extragerea consecinţelor pozitive şi/sau negative ale exprimării emoţiei
respective (sprijinirea pentru identificarea lor);
- strategiile pentru dezvoltarea capacităţii de înţelegere emoţională;
- utilizarea de mesaje la persoana I: “m-am supărat când mi-ai stricat jocul” în loc
de “m-ai supărat!” (modelul adultului este foarte important);
- sprijinirea copilului în a recunoaşte emoţiile celorlalţi prin adresarea unor
intrebări de genul: “cum crezi că se simte acum colegul tău?”
- sprijinirea copilului în a realiza legături între acţiuni, emoţii, prin adresarea de
întrebări specifice şi directe: “cum crezi că s-a simţit Gina când ai dat cu piciorul
în puzzle-ul construit de ea?”
 Copiii învaţă să identifice consecinţele exprimării emoţiilor în special din
experienţele proprii, din activităţile în care au fost implicaţi .
Ajutaţi copiii să exploreze consecinţele exprimării emoţionale (ex. dacă îl bat pe
colegul meu, când mă enervează, se va mai juca cu mine?);
 Sprijiniţi copilul să depăşească cu bine etapa intrării în şcoală. Cum puteţi face
acest lucru?
- pregatiţi copilul înainte să meargă la şcoală prin discuţii despre noile sarcini,
vizite la şcoală;
- acordaţi copilului mai mult sprijin şi stimulaţi-l să îşi ia jucăria preferată la
şcoală şi să se joace cu ea împreună cu colegii;
- asiguraţi copilul că veţi veni să îl luaţi şi precizaţi ora la care se va întâmpla
acest lucru (aveţi grijă să fiţi punctual!);
 Când nu sunt dezvoltate strategiile de reglare emoţională, părintele trebuie să
ofere ghidaj în situaţii specifice:
- când copilul nu reuşeste să îşi comute atenţia de la activitatea care îl supără,
părintele trebuie să îi explice şi să îi arate avantajele acestei strategii de
reglare emoţională (distragerea atenţiei);
- în mod similar se poate proceda pentru celelalte strategii de control
emoţional (raţionalizarea, rezolvarea de probleme, minimizarea importanţei
unui eveniment neplăcut, distanţarea de sursa de stres);
- este indicat ca părintele să stea în preajma copilului, să identifice momentele
dificile pentru el;
- este important ca adultul să încurajeze copilul şi să ofere întăriri pozitive ori
de câte ori acesta a făcut faţă unei situaţii frustrante.
- implicaţi copilul în activităţi artistice (pictura, colorat, modelaj) pentru a
exprima şi nonverbal emoţia negativă, discutând apoi pe marginea lucrărilor.

114
Exemple de activitaţi:
 Copilul este rugat să deseneze pe o foaie de hârtie soluţii la stările de tristeţe,
furie, frică (alte emoţii negative). Soluţiile constau în activităţi pe care copilul
le-ar putea face, când are anumite emoţii negative (în loc de desen se pot
face colaje). Lucrarea cu soluţii va fi lipită într-un loc vizibil pentru copil, astfel
încât acesta să îşi poată aminti cu uşurinţă şi să apeleze la o activitate care
să-l regleze emoţional (să-i permită să se descarce într-un mod adecvat, care
nu face rău nimănui şi care îi modifică starea de dispoziţie).
 Citirea unor poveşti în care sunt descrise anumite strategii de reglaj
emoţional, de exemplu „Vulpea şi strugurii” – pentru strategia care constă în
reformularea situaţiei în termeni favorabili şi conduce la neutralizarea
emoţiei negative (vulpea, neajungând la struguri, afirmă că oricum sunt acri
şi nu merită efortul de a fi furaţi din vie).
 Oferiţi, ca părinte, un bun exemplu. Când copilul sau cineva din familie este supărat,
arătaţi-vă preocuparea pentru starea lui punând întrebări despre ceea ce s-a
întâmplat, manifestând comportamente de consolare: îmbrăţişări, atingeri, cuvinte
de alinare. Evitaţi să îi spuneţi copilului cum ar trebui să se simtă: ”nu mai fi trist! sau
“nu mai plânge!”. Acestă atitudine îi transmite copilului mesajul că nu este înţeles.

115
Capitolul 4
DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SOCIALE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ
ŞCOLARĂ

Dacă abilităţile sociale nu au fost suficient dezvoltate în perioada preşcolară e posibil să

apară unele probleme în comportament cum ar fi aşa numita „timiditate” sau anxietate
socială uşoară sau probleme de agresivitate.

Atunci când vorbim despre „timiditate” ne referim la o serie de reacţii la următoarele

nivele:
 La nivelul organismului – tensiune musculară, creşterea bătăilor inimii,
transpiraţie, frisoane, roşeaţă, etc.
 La nivel cognitiv - în acele momente copilul nu are încredere că poate să facă faţă
cererii chiar dacă în realitate el poate să aibă abilităţile necesare; prin minte îi
trec gânduri de genul „Nu pot”, „Nu ştiu”, „Nu sunt un copil bun”, „Dacă greşesc
ceilalţi mă vor critica sau pedepsi”, etc.
 La nivel subiectiv – frică, rusine, anxietate
 La nivel comportamental - Copilului îi tremură vocea şi are o voce stinsă, evită
contactul vizual, se fâstâceşte şi ezită în a răspunde la cereri.

Situaţiile sociale noi sau întâlnirea unor persoane necunoscute sunt contextele în care
apar aceste comportamente, mai ales dacă un copil simte că este în centrul atenţiei.
Unele aspecte ale timidităţii sunt influenţate cultural şi pot fi învăţate din mediu; familia
oferă nişte modele de comportament pentru situaţiile sociale, modele pe care le
transmit copiilor fie verbal (ex. nu-i frumos să ceri, trebuie să stai cuminte pe scaun dacă
mergem în vizită, nu se cuvine să pui intrebări unei persoane mai mari) fie nonverbal
prin comportamentul lor în acele situaţii. În acest sens, s-a observat că există diferenţe
între copiii din diverse culturi; de exemplu, copiii chinezi sunt mult mai reticenţi din
punct de vedere social faţă de copiii caucazieni său americani. De asemenea, unii părinţi
îşi descriu copiii că fiind timizi încurajează comportamentul respectiv la copii deoarece ei
ajung să se conformeze etichetei care li s-a pus (Zimbardo şi Radl, 1981). Unii copii au o
predispoziţie biologică care îi predispune spre a se comporta timid având chiar bătăi mai
înalte şi mai stabile ale inimii faţă de copiii mai puţin inhibaţi. Această dispoziţie
ereditară poate fi însă modificată de mediu lucru care s-a putut observa pe copiii care au
fost adoptaţi în familii cu un nivel ridicat de socializare (Reznic şi colab., 1986).

În anumite condiţii „timiditatea” este un răspuns normal, adaptativ, la o situaţie socială

coplesitoare; copilul se retrage temporar şi are nevoie de puţin timp pentru a se
familiariza cu contextul şi a dobândi sentimentul de control. În contrast, copiii care se
comportă reticent în majoritatea situaţiilor sociale nu au dezvoltate suficient abilităţile
sociale; aceştia suferă de sentimente de singurătate şi au mai puţină încredere în forţele
proprii. De asemenea, sunt mai puţin plăcuţi de către ceilalţi, sunt neglijaţi său chiar
116
respinsi de către colegii lor şi prin urmare au mai puţine şanse de a-şi dezvolta abilităţile
de relaţionare. Stabiliţi în mod constant contactul vizual cu copiii timizi până când
aceştia vor avea curajul să vă privească în ochi. Când reuşesc să vă privească zâmbiţi-le
astfel încât să-i încurajaţi; faptul că un copil nu se uită la un adult nu înseamnă că are
sentimente negative faţă de el, ci nu are el suficientă încredere în prezenţa ei pentru a-i
întoarce privirea. Unii copiii care sunt timizi la început pot deveni mai sociabili pe
măsură ce cresc. Faptul că un copil stă retras este considerat problematic în funcţie de
vârsta acestuia. De exemplu, la 3-4 ani nu sunt respinşi sau consideraţi mai puţin plăcuţi
de colegii de grupă. La 7 ani copiii retraşi aveau deja sentimente negative, de
singurătate, iar la vârsta de 11 ani erau mult mai anxioşi.

Aceşti copii au un risc ridicat pentru a fi ţinta unor situaţii de abuz la şcoală. În ultimul
timp cercetările arată că şcolile se confruntă cu un fenomen tot mai răspândit ce ţine de
sfera agresivităţii relaţionale -„bullying”; unii copii sunt agasaţi, terorizaţi şi chiar
şantajaţi de ceilalţi colegi „Dacă vrei să te las în pace dă-mi mâncarea ta”.

Lucrul cel mai important este ca părintele să îşi asculte copilul. Dacă el recunoaşte că
este ţinta unor ironii:
- evitaţi să minimalizaţi problema şi să le spuneţi că e o fază normală, dar va trece
- nu le spuneţi că sunt prea sensibili
- că au făcut ei ceva de se leagă ceilalţi de el
- că glumesc
- să ignore
- aduceţi la cunoştinţa cadrului didactic, care este în măsură se facă intervenţie
educaţională

117
 Interval Abilităţi/ Indicatori de observare
de vârstă comportam
ente
7-11ani Iniţiază şi Preferă să interacţioneze cu
ani menţine o colegi de acelasi sex cu ei.
conversaţie Prieteniile se aleg în funcţie de
sex şi de statutul socio-
economic.
Baieţii au tendinţa de a se axa
mai mult pe activitatea în sine
său pe joc şi mai puţin pe
interacţiunile sociale (încearcă
să domine, îşi provoacă colegii,
se înfurie usor, se implica mai
repede în acte de agresivitate)
Fetele au tendinţa de a se axa
mai puţin pe activitatea în sine
şi mai mult pe interacţiunea
socială ( utilizează frecvent
strategii de reducere a (deoarece acestea sunt valorizate de prietenii lor).
conflictului –cauta modalitaţi de
a fi de acord), fac mai puţine
comentarii şi gesturi negative.
Acordă o importanţă foarte
mare grupului de prieteni, ceea
ce nu reduce însă importanţa
familiei .
Prieteniile de acelasi sex se
bazeaza pe loialitate reciprocă,
Recomandări pentru adulţi
(comportamentele adulţilor care iniţiaza, susţin şi menţin
dezvoltarea abilităţii)
Este recomandat că părintele:
- să facă remarci pozitive privitor la modul în care se joacă doi copii (ce
frumos vă jucaţi voi împreună), să creeze copilului oportunităţi de a-şi
exersa abilităţile sociale (invitarea a doi copii acasă să se joace
împreună, întâlniri cu copiii în afara mediului din şcoală).
- să stimuleze jocurile în grup ale fetelor şi jocurile în diade ale
băieţilor (jocul în grup stimulează competiţia şi cooperarea fetelor iar
diadele stimulează abilităţile de comunicare ale băieţilor).
- să încurajeze prietenia copilului cu alţi copii. Copiii care au prieteni
tind să fie mai sociabili, mai cooperativi, mai încrezători decât cei care
nu au. În plus prietenia influenţeaza adaptarea şcolară deoarece
ataşamentele emoţionale pozitive faţă de persoanele semnificative
(prietenii) promovează sănătatea socială, emoţională şi intelectuală.
Sentimentele de înrudire şi aparteneţa contribuie la formarea unei
stime de sine şi autovalorizări pozitive. În baza relaţiilor de prietenie
copiii pot dezvolta un anumit stil de comportare său anumite interese
-să supravegheze grupul de prieteni din care copilul face parte şi
relaţiile pe care acesta le stabileşte. Pot exista şi funcţii negative ale
prieteniilor deoarece ei oferă uneori valori care nu sunt acceptate
social.Copilul care nu se simte securizat, accepatat, sprijinit în mediul
familial din care face parte va fi mult mai predispus să îşi satisfacă
aceste nevoi prin intermediul grupului de prieteni. Riscul pentru un
astfel de copil de a ajunge în grupuri care oferă valori neaccceptate
social este foarte mare.
118
pe interese comune şi suport.
Se definesc în termenii
grupurilor cărora aparţin şi
încep să vorbească despre ei
însisi în termeni de tendinţe
sociale (sunt timid, sunt,
prietenos )-se dezvoltă sinele
social
Îi folosesc pe ceilalţi că sursa de
comparaţie în elaborarea
aprecierilor propriei persoane.
Semnalmentele timidităţii :
sunt neglijaţi şi chiar respinsi de
colegii lor
au puţină încredere în forţele
proprii
slabe abilităţi de relaţionare
se comportă reticent în
majoritatea situaţiilor sociale
stau mai mult singuri
le transpiră mâinile şi se
înroşeşte
Activitaţi:
Citiţi copilului o poveste în care două personaje se împrietenesc. După
citire discutaţi cu copilul modul în care s-au împrietenit cele doua
personaje. Ajutaţi copilul să enunţe formulele verbale folosite (pe
mine mă cheamă) său comportamentele care le folosesc pentru a
stabili o interacţiune cu alţi copii (ex.mergem la un alt copil şi îi aratăm
jucăriile noastre, colecţia de timbre, de masini etc).
În interacţiunea cu copilul fiţi atenţi la judecăţile pe care le faceţi şi la
etichetele pe care le utilizaţi (ex, neascultător, slipitor, încet) deoarece
ei îşi dezvoltă un simţ a ceea ce sunt (al sinelui) pornind de la părerile
dumneavostră.
Cum ajutăm copilul retras ?
La 7 ani comportamentul copilului de a sta retras are un caracter
problematic. Cercetarile au arătat că acest comportament se asociază
cu sentimente negative, de singurătate şi conduce la respingerea
copilului retras de catre ceilalţi copii, considerându-l neplăcut. La 11
ani copilul cu un astfel de comportament va deveni mai anxios.
Stabilirea permanentă a contactului vizual cu aceşti copii pană când
aceştia vor avea curajul să vă privească în ochi. Părintele trebuie să îi
ghideze uşor cu mâna capul copilului pană acesta se uită la el şi să-i
repete mereu că trebuie să îl privească în ochi, atunci când vorbeşte.
Este recomandat să vă aşezaţi la nivelul copilului atunci când vorbiţi
cu el. Aceasta poziţie îi transmite mesajul de deschidere şi colaborare
cu el.
Copilul are nevoie de suportul adultului dacă nu reuşeşte să
119
 evită contactul vizual stabilească un contact cu alt copil.
le tremură vocea
Părintele ar trebui să facă remarci pozitive la modul cum se joacă,
lucrează doi copii , să creeze contexte în care copilul îşi poate exersa
abilităţile sociale (ex.să invite doi copii acasă să se joace împreună cu
copilul lor, să faciliteze întălnirea copilului cu alţi copiii în afara
mediului din şcoala, să implice copilul în diferite sporturi de echipă).

Când copilul reuşeşte să vă privească , zâmbiţi-i astfel încît să îl

încurajaţi.
Identificaţi aspectele pozitive şi micile reuşite ale copilului şi lăudaţi-l
pentru ele.
Lăudaţi copilul pentru orice iniţiativă cât de mică
Implicaţi copilul în activităţi care să-i puna în valoare abilităţile şi care
să-l facă să se simtă valoros.

Copiii care se comportă agresiv,

care au un comportament timid,
nu cooperează cu ceilalţi
Nu se pot concentra pe o
sarcină
Sunt hiperactivi
Sunt diferiţi de ceilalţi (etnie,
religie, cu handicap)
Copilul cu care “nu se joacă
nimeni”
Asculta activ Stabileşte contactul vizual cu Aşezaţi-vă la nivelul copilului atunci când vorbiţi cu el.
persoana cu care vorbeşte Dacă copilul prezintă probleme în stabilirea contactului vizual trebuie
Îşi îndreaptă corpul spre ea să ghidaţi uşor cu mâna capul copilului, până când reuşeşte să vă

120
 Pune întrebări atunci când i se privească.
povesteşte ceva Lăudaţi copilul pentru orice efort, cât de mic (Bravo! Ce frumos mi-ai
Zâmbeşte povestit şi te-ai uitat la mine!)
Dă din cap în semn de Pentru a–i învăţa pe copii modalităţile de ascultare activa, putem
aprobare/dezaprobare introduce o regulă “Vorbim pe rând “ În plus, trebuie să i se explice
copilului care sunt consecinţele comportamentului său asupra
celorlalţi copii său membrii ai familiei (“persoana care este întreruptă
continuu se va supăra şi nu va mai povesti cu tine. Gândeşte-te cum te
simţi tu, când vorbeşti şi cineva te întrerupe mereu”!
Lăudaţi copilul ori de câte ori a aşteptat ca celălalt să termine ceea ce
avea de spus.
Atenţie! Comportamentul părintelui este un model pentru copil.
Dacă părintele va interveni de fiecare dată peste copil şi nu îl va lăsa
să vorbească (îl va întrerupe) copilul va face la fel (imită).
În faza de învăţare, părintele trebuie să îi prezinte copilului
comportamentele aşteptate de la el, defalcate pe secvenţe de
comportament. De exemplu:” Să fii prietenul cuiva înseamna să fii un
bun ascultător. Ce înseamnă să fii un bun ascultător?
 Să priveşti în ochi persoana care îţi vorbeşte
 Să taci atunci când ea vorbeşte”
Pentru a conştientiza mai bine consecinţele negative ale acestui
comportament (de a vorbi peste o altă persoană) copilul poate fi
întrerupt de câteva ori şi apoi întrebat de adult cum se simte.
Împarte Acest comportament reflectă foarte bine comportamentul adulţilor.
obiecte îşi Când are nevoie de ceva Pentru că copilul să înveţe să manifeste acest comportament este
împărtăşeşt formulează în mod adecvat o necesar că părintele să fi făcut acest lucru cu copilul lor.
e cerere (îmi dai şi mie te rog) Împărţirea jucăriilor/ lucrurilor creşte probabilitatea că aceştia să îşi
experienţele Poate să împartă materiale facă câţi mai mulţi prieteni.
cu colegii comune (jucării, creioane, Ce pot face părinţi pentru învaţarea acestor comportamente?

121
 colorate)
Face schimb de obiecte
(creioane, timbre, jucării de
colectie)
Oferă şi Face spontan complimente
primeste adulţilor şi celorlalţi copii şi se
compliment simte mândru atunci când
e cineva le face un compliment.
Recunoaşte calităţile celorlalţi
Exprimă verbal care sunt
calităţile celorlalţi
Dezvoltă un simţ a ceea ce sunt
(al sinelui) pornind de la părerile
adulţilor despre persoana lor.
Se definesc în termenii
grupurilor cărora aparţin şi
încep să vorbească despre ei
însisi în termeni de tendinţe
sociale (sunt timid, sunt,
prietenos )
 Trebuie să ofere copiilor explicaţii privind importanţa acestui
comportament “Ce bine ne simţim când primim ceva de la
cineva!! Suntem bucurosi! Aşa se simt şi ceilalţi când primesc
ceva de la noi.”
 Să încurajeze copiii să îşi exprime emoţia negativă atunci când
alţii nu doresc să împartă lucrurile cu el, pentru a conştientiza
mai bine consecinţele negative ale acestui comportament.
“Spune-i lui Gabi cum te simţi când nu doreşte să împartă
cuburile cu tine”
 Să oberve dacă copilul lor are probleme în a împărti
materialele cu alţii. În acest caz copilul are nevoie de ghidare
din partea părintelui şi de exerciţiu.(de exemplu: activităţi cu
materiale comune)
Comportamentul părintelui este foarte important – dacă părintele a
avut tendinţa de a critica mereu ceea ce face copilul, de a scoate în
evidenţa doar greşelile, acealasi lucru îl va face şi el. Prin
comportamentul său părintele este un model pentru copil. Copilul
trebuie antrenat în permanenţă să îşi vizualizeze aspectele pozitive,
ceea ce îi va permite să le vadă şi pe ale celorlalţi .
Modul în care copilul reacţionează când i se adresează un compliment
este sensibil influenţat de modelul părintelui. Copilul de la părinte
învaţă să reacţioneze ori de câte ori se face o remarcă pozitivă la
adresa sa. (de exemplu se vor simţi bine, le vor accepta său le vor
nega.)
Copiii care nu sunt obişnuiţi cu complimentele său evidenţierea
aspectelor pozitive, vor fi centraţi pe critică şi poreclirea celorlalţi.
Cum oferim feedback negativ copilului
Pentru situaţiile în care nu suntem de acord cu comportamentul
copilului, mesajul părintelui prin care îşi exprimă dezacordul trebuie
122
 Se dezvoltă sinele social
Îi folosesc pe ceilalţi ca sursa de
comparaţie în elaborarea
aprecierilor propriei persoane.
Fără să i se reaminteasca îşi cer
scuze
Cer permisiunea de a folosi
obiectele altor persoane.
Rezolvă Sugerează soluţii de rezolvare a
conflicte în conflictelor iar atunci când nu
mod eficient ştie cere asistenţa adultului
fără ajutor (ex. îi sugereaza unui copil un
din partea schimb de jucarii –dacă eu îţi
adultului dau caruciorul tu îmi dai casuta?
Folosesc mai multe strategii de
rezolvare a conflictelor :
să se centreze exclusiv pe comportament şi nu pe persoana lui. Orice
etichetare ”Eşti surd?,Nu auzi? “ataca persoana copilului şi îl răneste.
Maniera în care părintele îşi exprimă nemulţumirea fată de copil va fi
preluată de acesta prin imitaţie şi se va manifesta în interacţiunile cu
ceilalţi copii.
Un mesaj corect conţine urmatoarele aspecte:
6. mă simt....(descrierea modului cum va simţiţi)
7. atunci când....(descrierea comportamentului copilului)
8. pentru că...(descrieţi modul în care vă afectează
comportamentul copilului)
9. mi-ar plăcea să (oferiţi alternative de comportament)
10. îţi multumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea
comportamentului copilului)
Ex. Paul , mă deranjează faptul că nu îmi răspunzi atunci când te
strig. Mi-ar placea să-mi răspunzi deoarece eu voi răgusi şi nu voi
mai putea vorbi
Pentru copilul care critică său etichetează
Adultul să intervină în această situaţie şi să înveţe copilul care a fost
ţinta atacului cum să raspundă “Cosmin spune-i lui Petru cum te simţi
că te-a făcut prost? Întreabă-l dacă lui i-ar plăcea să-i spună cineva aşa
ceva?”
Dacă un conflict nu se rezolvă rapid adultul trebuie să oprească
activitatea şi să înveţe copiii care sunt pasii în soluţionarea unui
conflict :
1. descrierea faptelor, fără a învinovaţi (ex. Ionuţ m-a lovit
cu piciorul)- părintele trebuie să-i înveţe pe copil să
vorbească despre comportament şi nu despre persoană, să
evite blamările şi etichetările
2. exprimarea sentimentelor faţă de ceea ce s-a întâmplat
123
  ignorarea (se face că nu (EX MIHAI CUM TE-AI SIMŢIT ATUNCI CÂND Ionuţ te-a lovit
aude cererea – cu piciorul ?) - acest lucru conduce la descărcarea
 distragerea atenţiei emoţională a copilului şi scade probabilitatea de a recurge
 negocierea, la agresivitate)
comprormisul 3. identificarea alternativelor –cum cred că ar putea rezolva
Răspunde cu umor dacă i se pun situaţia ( ex Ionuţ şi Mihai cum credeţi că puteţi face să
porecle său spune că îl supară şi rezolvaţi cearta dintre voi)
îl roagă să înceteze
Face atribuiri nonagresive dacă Părintele trebuie să pună copilul în situaţia de a conştientiza şi exersa
cineva îl răneşte fiecare pas pentru a învaţa pe viitor cum să se descurce.
Ştie să negocieze şi să facă Lăudaţi copilul ori de câte ori a reuşit să rezolve o situaţie conflictuală
compromisuri într-o situaţie.

Copiii care sunt jigniti, porecliţi,

loviţi
Respectă Respectă regulile aferente unei Cum puteţi ajuta copilul să respecte şi interiorizeze regulile:
regulile situaţii sociale în absenţa  reamintiţi regulele ori de câte ori copilul se afla într-o anumită
aferente adultului situaţie socială.
unei situaţii  stabiliţi de comun acord cu copilul regulile şi consecinţele care
sociale fără rezultă din nerespectarea lor.
ajutor din  afişaţi regulile într-un loc care să permita vizualizarea lor de
partea câte ori este nevoie.
adultului Aplicaţi consecvent consecinţele logice şi naturale .
Discutaţi cu copilul despre rolul regulilor în anumite situaţii
sociale.
Coopereaza Acceptă ideile altor copii în Este foarte important că părintele să explice copilului că toate
cu ceilalţi în cadrul jocului. comportamentele noastre au consecinţe asupra celorlalţi şi de aceea
rezolvarea face ce i se cere pe unele le modificam. Este foarte important să ştiţi că atunci când
unei sarcini împarte materiale cu alţi copii soliciţi copilului ceva, trebuie să-i şi explicaţi motivul pantru a putea să

124
fără ajutor
din partea
adultului
Oferă şi cere Îşi exprimă nevoile şi dorinţe le
ajutorul fără a folosi un ton confruntativ
atunci când său poruncitor (mă ajuti să îmi
este nevoie închei bluza)
Îi oferă sugestii unui alt copil
care nu ştie ce să facă şi ajută un
coleg din proprie initiativă
Solicită ajutorul adultului când
se confruntă cu situaţii dificile
înteleagă de ce trebuie să facă anumite lucruri.
Implicaţi familia în jocuri de echipă şi subliniaţi continuu ce bine vă
jucaţi împreuna. Trebuie evidenţiat faptul că nu contează cine castigă
ci faptul că vă jucaţi împreună.
Stabiliţi o sarcină comună pe care trebuie să o realizaţi împreună (să
faceţi curăţenie într-o sală, cameră, gradină). Astfel ei au posibilitatea
să colaboreze pentru a termina mai repede. Apreciaţi efortul comun
depus pentru obţinerea rezultatului final (dacă am lucrat împreună,
ne-am ajutat unii pe alţii şi am terminat mai repede. Aşa ne va fi mult
mai usor să realizăm ceea ce ne dorim).
Încurajaţi copilul să ofere cadouri altor copii mai nevoiaşi. Ar putea în
acest scop să ofere din jucăriile lor cu care nu se mai joacă. Discutaţi
despre modul în care se simt ei când primesc o jucărie şi cum ar putea
să se simtă ceilalţi copii care le vor primi.
Confecţionaţi cu copilul jucării său obiecte pe care apoi încurajati-l să
le ofere în dar altor copii.(cultivarea spiritului generozitaţii)
Mergeţi cu copilul şi dăruiţi fructe său prăjiturele altor persoane-copii
vecini etc.
Pentru situaţiile în care copilul se poate descurca singur dar vă solicită
ajutorul pentru că are nevoie de atenţia dumneavoastră, se
recomanda încurajarea copilului şi aprecierea comportamentului
independent, astfel încăt el să se poată descurca singur.
Ex. Dacă observaţi că un copil are nevoie de aprobarea şi atenţia dvs,
deoarece vă cheamă mereu, trebuie să încetaţi să îi mai răspundeţi. În
momentul în care sunteţi sigur că anterior a făcut acel lucru singur,
veniţi lângă el şi îi spuneţi “hai să vad dacă poţi să îl faci singur? Eu
stau aici şi mă uit În momentul în care observaţi prima iniţiativă a
copilului de a face acel lucru, lăudaţi-l “ce frumos te descurci tu
singur! Eu merg să termin treaba dar mă întorc să vad cum te-ai
125
descurcat.”
Treptat ar fi indicat să îi daţi doar sarcina şi să îi spuneţi “ce frumos
lucrezi tu singură!” copilul va înceta să vă mai cheme deoarece va
vedea că îi apreciaţi comportamentul independent
Aţi putea să faceţi cu copilul o listă de activităţi la care copilul are
nevoie să fie ajutat. Puteţi să stabiliţi modul în care fiecare din familie
ar putea fi ajutat.

126
Agresivitatea verbală

Înjurăturile şi cuvintele urâte

Adesea copiii învaţa cuvinte care nu sunt adecvate. Este nevoie că părinţii să decidă care
cuvinte sunt acceptabile şi care nu. Iată câteva sugestii care să vă ajute să învăţaţi copilul să
folosească cuvinte acceptabile.

Ce inseamnă asta?
Înjurăturile sunt cuvinte care jignesc său ofensează. Poate fi o formă a abuzului direct
orientat către alţii său o izbucnire de furie său de frustrare.

De ce înjură copiii?
Este nerealist să aşteptăm de la copiii să nu înjure niciodată. Cei mai mulţi dintre şcolarii mici
vor experimenta înjurăturile pe care le-au auzit la alţii. Înjuratul este mult mai predispus să
se repete dacă primeşte o reacţie din partea celorlalţi cum ar fi râsete, o mare cantitate de
atenţie sub forma lungilor discuţii cu tema “să nu injuri.” Când copiii sunt cu prietenii lor sunt
mult mai predispusi să înjure. Copiii pot înjura să arate că sunt “duri” său să intimideze şi să
ameninţe pe ceilalţi. Dacă înjurănd copilul obţine ceea ce vrea, acest comportament se va
repeta.

Cum să descurajezi înjuratul?

Oferă un bun exemplu

Nu te poţi aştepta de la copiii tăi să nu înjure dacă tu foloseşti cuvinte care jignesc sau
ofensează. Dacă nu te poţi abţine, foloseşte cuvinte care să i le permiţi şi copilului tău
să le spună.

Foloseşte ignorarea
Ignorarea este o bună strategie care se poate folosi prima dată când copilul tău înjură.
Astfel dacă copilul foloseşte înjurături nu te uita şi nu vorbi cu ei. Dacă înjuratul nu
primeste o reacţie ,el poate înceta. Dacă înjurăturile sunt folosite de copil într-o mare
măsură şi devin o problemă, încearcă urmatoarele sugeştii.

Stabileste un plan de eliminare a înjurăturilor

Este nevoie că părinţii să se pună de acord ce aşteaptă de la copiii lor, înainte de a
discuta depre înjurături. Este recomandat să identificaţi un număr de câteva cuvinte
pe care le consideraţi jignitoare său care pot fi inadecvate la şcoală său în societate.
Nu-i permite copilului să folosească aceste cuvinte!

Discutaţi problema cu copilul

Într-un moment când fiecare este calm, discutaţi cu copilul despre înjurături. Descrieţi
problema din punctul dumneavoastră de vedere ”Ciprian, nu-mi face plăcere când tu
înjuri. Arătaţi o listă de cuvinte pe care tu le consideri inadecvate şi o listă de cuvinte
că alternative acceptabile – “de acum folosirea acestor cuvinte nu este permisă
127
 (arătaţi-i lista de cuvinte inacceptabile)- Dacă este absolut necesar să foloseşti acest
tip de limbaj, tu poţi spune…( spuneţi-le cuvintele acceptabile).

Vorbiţi despre consecinţe

Hotarâţi înaintea momentului discuţiei, exact ce veţi face dacă copilul înjură.
Consecinţele care functionează implică pierderea unei activitaţi său privilegiu cum ar
fi un joc său activitatea preferată, vizionarea TV său statul mai tarziu la joacă, cu
prietenii etc. Spuneţi copilului ce consecinţe veţi aplica dacă mai înjură.

Cum să încurajezi copilul să folosească cuvinte acceptabile?

Laudaţi copilul pentru folosirea cuvintelor acceptabile – laudă copilul dacă de-a
lungul unei zile nu înjură deloc.”Multumesc că astăzi ai folosit cuvinte potrivite!” de
asemenea poţi să recompensezi copilul cu un tratament special cum ar fi desertul lui
preferat său o activitate specială cu mama său cu tata.

Cum să gestionezi problema înjuratului?

Spuneţi copilului care este problema şi consecinţele ei. Dacă auziţi copilul înjurând,
comunicaţi-le problema „Georgiana ai înjurat! Noi nu folosim astfel de cuvinte în casă”.
Spuneţi copilului consecinţa “ deoarece ai injurat nu poţi să te plimbi cu bicicleta surorii tale
timp de 10 minute. Apoi te întorci şi încerci să o ceri politicos.”

Dacă copilul înjură, în timp ce se joacă cu alţi copiii, spuneţi-i să meargă şi să se joace singur o
scurtă perioadă de timp. Spuneţi ceva de genul ” Claudia, nu vorbeşti drăguţ în preajma
celorlalţi, mergi afară (într-o altă încăpere) şi te joci singură pentru 10 minute”. Ignoră
protestele sau plângerile. Nu argumenta sau dezbate cu copilul punctul tău de vedere. Pur şi
simplu aplică consecinţă.

Permiteţi copilului să se reîntoarcă la activitate la momentul stabilit. Este nevoie să folosiţi

consecinţele de mai multe ori înainte ca copilul să-şi reamintească să folosească cuvinte
adecvate.

Paşi cheie
 Oferiţi un bun exemplu.
 Folosiţi ignorarea atunci când copilul înjură pentru prima data.
 Hotărâţi care cuvinte sunt acceptabile şi discutaţi-le cu copilul.
 Lăudaţi copilul pentru folosirea cuvintelor acceptabile.
 Acţionaţi imediat când auzi copilul înjurând
 Aplicaţi consecinţele pentru înjurături.

Dacă problema persistă

Poţi folosi o alta strategie, dacă copilul tău şi-a dezvoltat o obişnuinţă de a înjura.
128
 Explicati copilului că poate obţine puncte dacă foloseste cuvinte adecvate. Alege un
moment din zi, când înjurăturile sunt o problemă, cum ar fi de ex. între 15 şi 18 şi
desfaceţi aceasta perioada de timp în intervale mai mici, în funcţie de cât de des
înjură copilul. De exemplu, dacă copilul înjură la fiecare jumatate de oră, ei pot obţine
puncte pentru fiecare 30 de minute în care au folosit cuvinte potrivite şi nu înjurături.
 Spuneţi copilului că punctele pot fi schimbate într-o recompensa zilnică sau într-una
mai mare, la sfârşitul saptămânii. Stabileşte ce număr de puncte trebuie să câştige
copilul pentru a primi recompensa şi ce recompensă va fi.
 Spuneţi copilului ce poate obţine dacă atinge obiectivul zilei.
 Stabileste ce vei face dacă copilul înjură. Consecinţele pot fi pierderea unor activităţi
său a unor privilegii. Unele familii folosesc un sistem în care fiecare membru al
familiei care înjură pune bani într-o pusculiţă. Puteţi lua asta în considerare dacă
copilul primeşte bani de buzunar. Pentru copiii sub 10 ani, puteţi să alegeti să folosiţi
excluderea său o consecinta imediată pentru înjurătură. Spuneţi copilului ce
consecinţă veţi aplica dacă ei înjură.
 Faceţi un card pentru a înregistra punctele obtinute. Ţineţi cardul într-un loc unde
poate fi uşor de privit atât de dvs. cât şi de copil.

Exemplu card de puncte

luni marti miercuri

15-1530 1 0 1
1530-16 1 1 1
16-1630 0 1 1
1630-17 1 0 1
17-1730 0 0 0
Total 3 2 4
Obiectivul zilei 2 3 3
Recompensa primită da nu da

 Pentru fiecare perioadă în care copilul foloseşte cuvinte potrivite puneţi un punct pe
card. Lăudaţi copilul pentru folosirea cuvintelor potrivite.
 Dacă copilul înjură nu daţi nici un punct pentru acea perioadă de timp. Spuneţi
copilului problema şi consecinţa. Puneţi în aplicare consecinţa aşa cum a fost descrisă
anterior
 La finalul perioadei (în exemplul nostru ora 17.30) adunaţi punctele pe care copilul le-
a câştigat. Dacă ei au atins obiectivul zilei, daţi-le recompensa.
 Dacă copiii nu ating obiectivul zilei, ei nu vor primi recompensa. În orice caz nu-i
criticaţi şi nu le luati înapoi punctele câştigate.
 Când copiii ajung să atingă obiectivul zilei cu uşurinţă, începeţi să retrageţi treptat
recompensele, stabilind un obiectiv al zilei care să fie mult mai greu de realizat.
Gradual creşteti numărul de puncte pe care un copil trebuie să-l adune pentru a primi
recompensa. Apoi gradual creşteti timpul în care copilul dumneavoastră ar trebui să
folosească cuvinte potrivite, până veţi renunţa la card.
129
  Continuaţi să folosiţi consecinţele în mod consecvent dacă copilul înjură.
 Continuaţi să lăudaţi copilul dacă foloseşte cuvinte potrivite.

Responsabilităţile copilului în activităţile casnice ale familie

Oferind copiilor posibilitatea de a desfăşura în mod regulat activităţi casnice, le oferim

posibilitatea de a-şi asuma responsabilităţi, le oferim contexte de a învaţa cum să facă
anumite lucruri singuri, să-şi dezvolte abilităţile practice şi să se autodisciplineze.

Este important ca fiecare membru al familiei să-şi asume şi să îndeplinească diverse sarcini
casnice. Aceste sarcini fie pot fi acceptate că parte a vieţii de familie sau pot conduce la
nesfârşite certuri între părinţi şi copiii. Probabil că cel mai bine este să nu defineşti aceste
treburi casnice că fiind “sarcini grele său neplăcute”, lucruri pe care tu le faci doar că trebuie
să le faci. Munca în familie presupune cooperare şi fiecare trebuie să îşi aducă o contribuţie
pentru a ajuta întreaga familie.

Exerciţiu pentru părinţi:

Recomandaţi părinţilor să îşi realizeze graficul sarcinilor şi responabilităţilor de zi cu zi ale
familiei lor. Scopul acestui exerciţiu este de a observa care sunt comportamentele prezente
ale tuturor membrilor familiei şi de a face modificări atunci când este necesar în roluri şi
responsabilităţi.

Roluri şi Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

responsabilităţi
Mama Pregăteşte
masa
Tata Spală
vasele
Maria (10 ani) Îl ajută pe
tata să
pună masa

Andrei (15 ani) Duce

gunoiul

Cei mai mulţi dintre copiii reacţionează cu entuziasm când li se oferă oportunitatea de a avea
o contribuţie valoroasă la treburile familiei. În special copiii mici învaţă prin imitarea adulţilor
şi în mod obişnuit doresc să facă lucrurile pe care adultul le face.

130
Este adevarat că de cele mai multe ori eforturile pline de dorinţa de a ajuta, ale copiilor, dau
mai mult de muncă părinţilor (în sensul că părinţii adesea ajung să facă din nou sarcina pe
care a avut-o copilul pentru că ei rareori fac lucrurile exact aşa cum îşi doreşte părintele). De
cele mai multe ori ei ajung să spună” mergi la joaca “său “am terminat treaba”.

Este bine să reţineţi că doar oferindu-le copiilor posibilitatea de a participa la treburile

casnice(şi învaţându-i concret ce să facă ) putem în mod eficient să încurajăm cooperarea.

Procesul de asumare a responsabilitaţilor începe de la preşcolaritate când copiii sunt învaţaţi

să îşi strangă jucăriile şi să facă ordine. Fiecare membru al familiei, de la cel mai mare la cel
mai mic poate să facă ceva util. La trei ani copilul poate să pună serveţele la locul lor său pe
masă, copiii mai mari pot să strângă masa şi să spele vasele, să ude plantele, să îngrijească
animalele de companie (să le dea de mâncare, să le cureţe locul etc). Este recomandat ca în
cazul copiilor de 8-9 ani să se încurajeze respectarea unui program regulat de îndeplinire a
treburilor casnice. Adesea părinţii înregistrează ( şi aceste lucruri reprezintă subiecte de
cicăleală) ceea ce copiii nu au făcut. Mai mult decât atât, adesea ei au standarde şi aşteptări
prea înalte de la ceea ce trebuie să facă copilul şi în special cum să facă şi de multe ori nu
învaţă copiii său îi învaţă prea puţin despre cum să facă un anumit lucru.(de exemplu- cum se
spală vasele). În acest context adesea efectuarea treburilor cosnice devine o experienţă
descurajatoare pentru copiii iar implicarea lor în realizarea unor astfel de sarcini degenerează
într-o majoră certă. Când părinţi îşi vor acorda timp nu doar pentru a verifica ce nu s-a făcut
ci şi pentru a încuraja, aprecia, şi a oferi feedback-uri pozitive, întregul proces va deveni o
agreabilă parte a vieţii de familie.

Ce facem dacă copiii nu cooperează?

„Copilul meu are 11 ani şi indiferent ce fac el nu vrea să mă ajute la treburile casnice. Avem
certuri şi discuţii pe această temă. De cele mai multe ori eu sunt cea care renunţ şi încerc să
fac totul singură şi apoi ţip la el că nu mă ajută. Urăsc să mă aud ţipând. Am încercat să îi
retrag unele privilegii când nu şi-a îndeplinit sarcinile casnice trasate şi weekend-ul trecut
i-am spus că nu poate merge în vizită la prietenul lui deoarece nu m-a ajutat la treburile
casei. Acest lucru nu l-a făcut să se simtă bine. Ce ar trebui să fac?”

Este important să vă amintiti că:

 Nimic nu va funcţiona perfect şi pentru totdeauna. Este normal că uneori copiii să nu
coopereze, indiferent ce ceea ce faceţi dvs. ca părinţi. Acest lucru ţine de procesul lor
de individualizare. Pentru un copil acest lucru înseamnă să descopere că el este
separat de părinţi săi şi cea mai uzitată cale de a descoperi acest lucru este testarea
propriei puteri. Părinţi vor putea să-şi rezolve o mare parte a problemei stresului din
familie, dacă înţeleg că acest proces de opunere şi rezistentă a copilului este un
proces normal. În loc să vă supăraţi din cauza lipsei de complianţă a copilului încercaţi
să stabiliţi limite rezonabile şi ferme şi rutine de comportament.
 Un alt motiv pentru care copiii nu cooperează este că pur şi simplu ei au alte prioritaţi
decât adulţii. Treburile casnice nu numai că nu sunt în vârful priorităţilor, dar nici
131
 măcar pe lista lor. Acceptând acest lucru părinţii îşi vor rezolva o mare parte din
frustrări şi din furie şi vor găsi cai mult mai eficiente de a obţine cooperarea copilului
de a face lucurile pe care este nevoie să le facă.
 Uneori copiii refuză să coopereze pentru că ei au învăţat că, dacă rezistă suficient de
mult timp pe poziţie, părinţii renunţă şi ei scapă de lucrurile pe care le au de făcut.
 Schimbarea unui tipar de comportament cere în primul rand răbdare, timp şi
exerciţiu.
 Este nevoie să vă asiguraţi de fiecare dată dacă copilul dvs. a înţeles ce are de făcut şi
ştie cum să o facă. De cele mai multe ori adulţii presupun că, copiii lor înţeleg în mod
miraculos ceea ce le cer să facă şi mai ales cum să facă. Dar aceasta presupunere
conduce de cele mai multe ori la descurajări de ambele părţi. Adulţii se simt
descurajaţi deoarece copiii nu îi ajută, iar copiii se simt descurajaţi deoarece ei nu pot
face lucurile bine, acestă descurajare conduce de cele mai multe ori la neînţelegeri şi
comportamente neadecvate.

Cum implicăm copiii în asumarea unor sarcini şi responsabilităţi în familie?

Paşi de succes
Începe cu paşi mici şi încurajări. Gândeşte-te la ceea ce face copilul bine acasă şi la
şcoală. Asigură-te că el aude despre ceea ce face bine în aceeasi masură în care aude
lucrurile care nu vă satisfac.
Stabiliţi pe ordinea de zi a discuţiilor de familie aceasta problematică. Cereţi
copilului să spună care din treburile casnice ar fi cel mai dispus să le facă.
o Aranjaţi întâlnirea la un timp adecvat pentru toată lumea
o Eliminaţi factorii distractori(ex.televizorul)
Implicaţi toţi copiii în program, alocându-le sarcini adecvate vârstei şi posibilităţilor
lor reale. De regulă copiii acceptă noi sarcini dacă ştiu că nu sunt singurii care trebuie
să le facă.
Prezentaţi propria perspectivă asupra problemei. Explicaţi copiilor că de acum vă
aşteptaţi că ei să vă ajute la treburile casnice. Exemplu „ întreţinerea unei case
presupune să muncesti foarte mult. Dacă fiecare din familie s-ar implica şi ar ajuta la
treburile casnice am avea mai mult timp de petrecut împreună. Acum este timpul să
facem acest lucru”.
Ignoraţi protestele şi plângerile copiilor. Fiţi pregătiţi să auziţi plângeri de
genul”prietenii mei nu fac aceste lucruri”. Treceţi peste ceea ce vi se spune şi
reformulaţi că de acum înainte fiecare membru al familiei va avea câte ceva de făcut
în casă.
Concepeţi o listă cu sarcini ce ar trebui făcute zilnic, săptămânal, lunar.
o Listaţi toate sarcinile
o Implicaţi copiii şi cereţi-le opinia; copiii trebuie să aibă oportunitatea de a-şi
exprima opinia în legatură cu ceea ce le place să facă.
o Atenţie! Unii copii pot alege să facă sarcini care le depăşesc posibilităţile.(ex să
prepare mâncarea) sau spun că nu vor să facă nimic. Fiţi pregătiţi să aveţi

132
 alternative în cazul în care copiii refuză să facă unele sarcini. Ideea care se
accentuează este că fiecare trebuie să fie implicat în ceva.
o Selectaţi sarcinile pe care copilul ar putea să le facă cu un minum de supervizare
din partea parintelui şi care nu sunt consumatoare de timp (ex. să pună rufele
murdare la coş, să pună farfuria, după ce a servit masa în chiuvetă).
Elaboraţi un card pentru a ţine evidenţa sarcinilor
Acest instrument poate fi folosit pentru:
o a ţine evidenţa modului în care copiii îşi îndeplinesc sarcinile
o a le reaminti copiilor ce au de făcut
o a da copiilor un feedback legat de îndeplinirea/neîndeplinirea sarcinilor.
o cardul trebuie să fie completat cu sarcini pentru fiecare membru al familiei.

133
 Card – sarcinile casnice lunare
Sarcina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 21 2 2 2 2 2 2 2 2 3 3
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
Robert
pune masa de
seară

spală vasele
Ştefan
strânge masa
după cină
şterge vasele
David
hrăneşte
câinele
pune vasele la
locul lor.

o stabiliţi recompense pentru îmbunătăţirea performanţelor; copiii sunt mult mai înclinaţi să coopereze dacă eforturile
lor sunt remarcate şi recompensate
o lăudaţi fiecare implicare cât de mică şi acordaţi atenţie copilului în timp ce se implică în efectuarea sarcinilor
o acordaţi atenţie imediat ce copiii au terminat de efectuat sarcina
o oferiţi feedback-uri pozitive la sfârşitul zilei (înainte de culcare) în timp ce completaţi cardul .
o puteţi să introduceţi un sistem de recompensare financiara a copilului. Stabiliţi pentru fiecare sarcină o anumită
valoare în bani.
o apreciaţi efortul copilului şi nu performanţa. Important este că la acestă varstă copilul să înveţe să facă lucrurile la un
nivel satisfăcător.

134
Stabiliţi din timp consecinţe pentru neîndeplinirea sarcinilor trasate. Dacă programul este
legat de un sistem de recompensare financiară, consecinţa va fi imposibilitatea de a mai
primi banii alocaţi sarcinii respective. Se poate folosi drept consecinţă vizionarea TV sau
ieşitul afară la joacă ”te poţi uita la televizor său poţi iesi la joacă, după ce ai terminat ce
aveai de făcut!” Atenţie! Nu vă lăsaţi prinşi în capcana de a-i permite copilului să facă
altceva pentru că v-a promis că îşi va îndeplini sarcinile după ce termină activitatea dorita
de el. De cele mai multe ori copiii manipulează părinţii să fie de acord cu ceea ce vor să facă
în momentul respectiv şi nu îşi mai ţin promisiunea făcută.
Explicaţi copilului care sunt recompensele şi consecinţele respectării/ nerespectării
regulilor, îndeplinirii/ neîndeplinirii sarcinilor.
Reamintiţi copilului care sunt regulile înainte de a începe să facă ceva. Sugeraţi-i să va
spună el ce ar trebui să facă în ziua respectivă.
Stabiliţi un moment regulat de începere a sarcinilor casnice şi daţi copilului câte
alternative să aleagă.
o Efectuarea temelor trebuie să fie înaintea treburilor casnice
o Programul de lucru trebuie să fie strict delimitat în timp (începe la ora...şi se
termină la ora...)
o Copilul trebuie să aibă posibilitatea de a alege când şi cum să înceapă lucrul.
Evitaţi să certaţi copilul că nu s-a implicat în ceea ce avea de făcut imediat (în momentul
specificat ca ora de începere). Evitaţi să îi repetaţi copilului continuu ce are de făcut. Este
suficient să îi reamintiţi o singură dată că sarcinile casnice trebuie să fie realizate între
orele.... şi apoi lăsaţi copilul să se implice singur. Nu picaţi în capcana de a-i repeta continuu
că trebuie să se apuce de lucru.
Acordaţi timp copilului să înveţe să facă un lucru nou.
o Oferiţi copilului posibilitatea de a vedea cum faceţi diverse lucruri. Invitaţi-l
în bucătarie să observe cum preparaţi cina, cum curătaţi peluza sau faceţi
patul. Explicaţi în termeni simpli ce faceţi şi de ce faceţi acel lucru.
o Faceţi un lucru cu ajutorul lui. Momentul următor este să faceţi dvs. sarcina,
încurajand copilul să vă ajute. Explicaţi-i ce faceţi. Lăudaţi copilul pentru
ajutorul dat “Îmi faci viaţa mai uşoară când mă ajuti şi îmi eşti de mare folos.
Multumesc!”
o Copilul face cu ajutorul tău. Acum este timpul că copilul să încerce să facă
singur cu un mare suport şi încurajare din partea dvs.
o Priviţi copilul cum îşi îndeplineşte sarcina. Din acest moment copilul ar trebui
să se simtă suficient de încrezator să facă acel lucru de unul singur. Amintiţi-
vă să formulaţi aşteptări realiste fată de copil (aşteptările perfecţioniste vă
pot descuraja pe amândoi) şi să oferiţi aprecieri. Făcând din aceasta
activitate o aventură placută veţi reduce cu mult certurile legate de treburile
casnice.
Ajutaţi copilul să înceapă. Iniţial şi mai ales dacă sarcina este nouă copiii au nevoie să fie
ajutaţi. Aplicaţi tehnica spuneţi ce să facă, reamintiţi-i după 5 minute dacă nu a făcut, şi
acţionaţi, lăudaţi-l specific dacă face, aplicaţi consecinţele dacă nu face.

135
Stabiliţi momentul de retragere a monitorizarii şi recompensării.
o Acest moment poate fi când copilul şi-a format deja o rutină şi se implică în
efectuarea sarcinilor în mod spontan
o În familiile cu mai mulţi copiii cardul cu sarcini poate fi folosit o perioadă mai
mare de timp (chiar câţiva ani)
o În familiile cu copii mai puţini cardul poate fi retras când copilul ştie deja ce are
de făcut.
Cum să retragem sistemul de recompensare ?
o Reduceţi atenţia acordată copilului în timp ce el desfăşoară activităţile casnice
o Lăudaţi copilul doar la sfârşitul zilei pentru modul în care şi-a îndeplinit sarcinile
o Aşteptaţi să treacă 2-3 zile şi apoi faceţi o evaluare şi o apreciere a sarcinilor
cuprinse în card.
o Scoateţi definitiv cardul.
o Creşteţi numarul de sarcini sau înlocuiţi-le cu unele cu un grad de dificultate mai
mare.

Separaţi copilul de comportamentul său.

Stima de sine nu este constantă. Ea se modifică şi este foarte mult influenţată de aprecierile
părinţilor. Copiii mici interiorizează aprecierile adulţilor din jurul lui şi se definesc în aceşti
termeni. Părinţi uneori etichetează copilul în functie de comportamentul lor. Astfel un copil
care se comportă nepotrivit este descurajat este “rău”, în timp ce unul care se comportă
bine (multumeşte cu succes adultul) este “bun”. Copiii nu sunt niciodată “răi”. Ei se
comportă uneori neadecvat sunt frustraţi, iritaţi şi provoacă adulţii din jurul lor. Părinţii
prevazători învaţă să dea copilului mesaje de genul “ tu ca persoană eşti un om valoros,
ceea ce faci este inadecvat”

Magia încurajării
Copiii ca şi adulţii fac lucrurile mai bine când se simt mai bine, când ei ştiu că sunt şi au
valoare. Încurajarea nu înseamnă acceptarea comportamentelor neadecvate, ci înseamnă
aprecierea efortului (nu a performanţei), conştientizarea îmbunătăţirii (progresului) şi
oferirea de aprecieri şi mulţumiri.
Copiii se simt încurajaţi când ştiu că greşelile lor sunt bune oportunităţi de a învaţa, decât o
evidenţă a ceeea ce au făcut greşit. Este foarte încurajator să învăţăm copiii să înveţe din
comportamentele lor neadecvate, ajutându-I să exploreze ce s-a înâmplat, care au fost
cauzele, cum se simt în legatură cu cele întamplate, ce au învăţat din această experienţă,
cum ar putea ei să rezolve o astfel de problema pe viitor.

Învăţaţi copiii să vadă partea pozitivă a lucrurilor.

Această abilitate constă în a vedea binele din oameni şi din situaţii. Oamenii care au success
în viaţă şi în relaţii au această abilitate. În mod natural cei mai mulţi dintre noi suntem
tentaţi să remarcăm mai mult aspectele negative decât pe cele pozitive.
Luati-vă timp şi face-ţi o listă: ce lucruri vă plac la ceilalţi membri ai familiei, ce calităti vă fac
să zâmbiţi? Când aţi făcut o listă puneţi-o undeva la vedere(unde o puteţi vedea cu
136
uşurinţa). Apoi cel puţin o dată pe zi spune-ţi fiecărui membru al familiei ce apreciaţi la el.
Este foarte important să fiţi sincer şi să spuneti lucruri pe care le credeti cu adevărat.
Întotdeauna există ceva bun în fiecare persoană şi în fiecare situaţie. Învătând să cauţi şi să
împărtăşeşti altora lucrurile bune, vă va da atât dvs. cât şi celor din jur speranţa şi curaj.

Oferiţi copiilor complimente şi aprecieri.

Uneori ne este teama să complimentam copiii pentru a nu-I face răsfaţaţi şi aroganţi. Dar
ne putem gândi un moment: nu oare tuturor dintre noi ne place că eforturile şi abilităţile
noastre să fie recunoscute.” Întâlnirile de familie reprezintă locul ideal unde membrii
familiei îşi pot împărtăşi lucrurile bune care le văd unii la alţii. În plus reamintiţi-vă să
zâmbiţi, să spuneţi “mulţumesc” şi să vă îmbraţişaţi familia în fiecare zi!
Ajutaţi copiii să-şi dezvolte punctele tari şi să-şi gestioneze slăbiciunile.
Fiecare dintre noi avem puncte tari şi limite. Nu putem excela în toate domeniile. Ajutaţi
copiii să-şi identifice punctele tari, citiţi-le, încurajaţi-le curiozitatea şi spiritul
descoperirii. Copiii au nevoie să se simtă necesari. Dacă nu vom găsi noi pentru ei căi
pozitive de a se simţi necesari, vor găsi ei negative.
Învăţaţi copiii să privească greşelile ca oportunităţi de a învăţa. Acest lucru presupune
să ai curaj să accepţi că fiecare din noi este imperfect şi în mod inevitabil va face greşeli.
Greşelile nu sunt dezastre fatale sau de neiertat. Ele sunt pur şi simplu greşeli.
Când aţi făcut o greşeală sau copilul dvs a făcut o greseală, folosiţi-vă de acestă
oportunitate să învăţaţi copilul o lecţie valoroasă. Dacă greşeala a fost a dvs.
recunoaşteţi şi cereţi iertare. Când copilul face greşeli, o modalitate de a învăţa din ele
este de a răspunde la întrebările Ce “ şi “Cum” care ajută copilul să exploreze
consecinţele propriilor acţiuni. Câteva întrebări posibile ar putea fi ”Ce gândeşti despre
ceea ce s-a întâmplat?” “Ce ai învăţat din acestă experienţă?” “Cum ai putea folosi ceea
ce ai învăţat pe viitor?” “ Ce soluţii gaseşti pentru a îndrepta sau rezolva problema?”
Aceste întrebări sunt eficiente după ce copilul tău a avut suficient timp să se calmeze.
Uneori o discuţie prietenească este suficientă pentru a rezolva problema.
De reţinut!
Programul cu sarcini casnice nu trebuie să consume prea mult din timpul copilului.
Copilul la această vârstă are şi alte nevoi la fel de importante pentru dezvoltarea lui. Ei
au nevoie de timp să se joace, să-şi facă temele, să exerseze diferite abilităţi sociale
etc.

137
CAPITOLUL 5
TEMELE PENTRU ŞCOALĂ – STANDARDE ŞI PERFORMANŢĂ

Cum creem contextul favorabil realizării temelor de casă?

Studiile arată că după implicarea într-o activitate plăcută copilul devine mult mai compliant la
sarcinile şcolare. Acesta este şi o tactică atunci când vrem să introducem o nouă regulă în casă
sau să îi solicităm ceva copilului. De asemenea, se recomndă realizarea unei activităţi plăcute,
scurte chiar înainte de începerea lecţiilor pentru a detensiona atmosfera; s-a observat că
uneori părinţii vin obosiţi şi stresaţi de la serviciu şi încep să facă teme direct cu copiii; fiind
stresaţi este mai probabil să aibă dificultăţi de gestionare a comportamentelor copiilor. Prin
urmare, pentru a se restabili o atmosferă plăcută este recomandat ca atunci când părintele
vine acasă de la birou sau muncă să înceapă printr-o activitate plăcută împreună cu copilul
timp de câteva minute.

Care sunt factorii care influenţează eficacitatea personală?

Perioada şcolară mică este esenţială în formarea convingerilor despre eficacitatea personală
deoarece copiilor li se cere performanţă, iar rezultatele lor sunt evaluate. Pentru a obţine
rezultate tot mai bune şi pentru a-i motiva copii au nevoie de încurajări permanente. Uneori
părinţi critică şi acuză copilul pentru greşelile pe care le face. Copii au însă nevoie de foarte
multă repetiţie şi exerciţiu pentru a învăţa un comportament. De exemplu, dacă vrem să
învăţăm copilul să foloseasca anumite tehnici de reglare emotionala cum ar fi “reformularea
unei situaţii în termeni pozitivi” părintele trebuie să înveţe copilul să observe într-o situaţie şi
alte aspecte decât cele care i-au produs o emotie negativa, iar apoi să-i acorde timp şi
contexte în care copilul să exerseze această abilitate de autocontrol.

În cazul unui copil care este suparat că a terminat sarcina ultimul, părintele îl va învaţa să îşi
gestioneze emoţia negativă, atragandu-i atenţia asupra altor elemente decât cele care au
declanşat emoţia negativă cum ar fi “că a lucrat foarte îngrijit şi a respectat contururile”.
Evitaţi să “vânaţi” greşelile!

Studiile de psihologie ne atrag atenţia că un comportament se învaţă în primul rând

prin încurajări şi feedback-uri pozitive şi mai puţin prin feedback-uri negative.

Renunţaţi la ideea că pentru a-l face pe copil să îşi schimbe un comportament, el trebuie să se
simtă vinovat sau umilit! Cea mai bună alternativă este să aşteptaţi un moment până vă
liniştiţi şi d-voastră şi copilul şi apoi vă găndiţi la alternative de rezolvare. Greşeala este o
oportunitate de învăţare. Învăţa-ţii pe copii că greşelile sunt excelente oportunităţi de a
învăţa! Oferiţi copilului un model din modul în care d-voastră faceţi faţă greşelilor:
Recunoaştem greşeala “activitatea X nu mi-a iesit aşa cum am dorit, am făcut o greşeală” sau
“îmi pare rău că am gresit faţă de tine” şi identificăm altenative de soluţionare fără să ne
învinovăţim său să îi învinovăţim pe ceilalţi “ce alternative am să rezolv problema?”.

138
Indiferent de situaţiile prin care trecem atitudinea noastră trebuie să fie axată pe găsirea de
soluţii. Oricum copilul va suporta consecinţele propriilor comportamente.

De ce nu este eficient să îl facem pe copil să se simtă vinovat sau supărat atunci când a
greşit?
Atunci când realizăm o sarcină nouă sau învăţăm un comportament nou (de exemplu,
învăţarea limbii engleze sau mersul pe bicicletă) e nevoie de multe repetări şi exerciţii până la
momentul în care avem o performanţă optimă. Pentru ca un copil să înveţe are nevoie să ştie
ce a reuşit să facă optim până în acel moment şi ce mai are de învăţat. Dacă îi spunem ce NU a
făcut bine sau ce a greşit nu face decât să îi provocăm o reacţie emoţională negativă. De cele
mai multe ori stările emoţionale negative blochează performanţa şi face foarte dificilă
reintrarea în sarcina de învăţare. Oamenilor le este mult mai dificil să înveţe atunci când simt
discomfort decât atunci când trăiesc o emoţie pozitivă, de comfort. Emoţiile pozitive sunt un
context foarte bun de a învăţa o sarcină sau un comportament pentru că este asociată
învăţarea cu o emoţie pozitivă.

Vă reamintim: comportamentul de învăţare este întărit de consecinţe imediate,

pozitive şi predictibile!

Comportamentul de învăţare este întărit de consecinţe imediate şi de consecinţe îndepărtate

(de exemplu, „învaţă că atunci când vei fi mare vei avea multe de câştigat”, „învaţă că dacă iei
note bune la finalul anului îţi cumpăr bicicletă”) , pozitive şi predictibile!

Frica Nu este un mijloc de motivare a învăţării! Ne face să evităm contextul care

generează frică, cum ar fi şcoala sau învăţatul!

Efectuarea temelor
În ajutarea copiilor să-şi formeze rutine şi obiceiuri de studiu adecvate, un rol important îl au
părinţi. Doar în acest mod momentul de efectuare a temelor va deveni un moment plăcut în
care părinţi oferă încurajare şi ajutor dacă copilul are nevoie. Efectuarea temelor un ar trebui
să fie un moment al stresului şi presiunii.

Cum învăţăm şcolarii mici să-şi formeze rutinele de efectuare a temelor?

A stabili o rutină presupune a stabili un moment regulat în programul copilului care să fie
alocat efectuării temelor. Aceasta presupune să stabilim o ora regulată de începere a
activităţii şi de finalizare, să organizăm corespunzator spaţiul în care se desfasoară activitatea,
eliminând elementele care ar putea să–i distragă cu uşurinţă atenţia (ex televizor, computer,
carţi de poveşti, radio jocuri etc), asistarea copilului să-şi găsească resurse sau alte materiale
care l-ar putea ajuta în pregătirea temelor, stabilirea unor reguli clare şi simple care să
ghideze comportamentul copilului în activitate.

Care sunt comportamentele problematice care apar în momentul efectuării temelor?

 Refuzul de a-şi face toate temele

139
  Efectuatul temelor în grabă fără a le acorda prea mare atenţie
 Abaterea de la pregatirea temelor prin implicarea în alte activităţi mai distractive.
 Solicitarea ajutorului părintelui pentru rezolvarea sarcinilor şcolare în momente
nepotrivite (ex. seara înainte de culcare)

Cum putem gestiona problemele legate de pregătirea temelor pentru acasă?

 Oferiţi copilului posibilitatea de a se relaxa după şcoală. Copiii au nevoie de timp să
se relaxeze după şcoală aşa cum au nevoie şi adulţii după o zi de muncă. Serviţi masa
împreună (dacă este posibil) şi oferiţi copilului posibilitatea de a va împărtăşi
impresiile despre ziua lui de şcoală care tocmai s-a încheiat. În acest mod veţi asocia
venirea de la şcoală cu o interacţiune plăcută. Nu-i permiteţi copilul să deschidă
televizorul sau computerul imediat ce s-a întors de la şcoală.
 Aranjaţi în mod adecvat spaţiul de studiu al copilului. De regulă, copiii de vârstă
şcolară mica preferă să-şi facă lectiile mai degrabă în living sau în sufragerie decât în
dormitorul propriu. Biroul, masa de studiu ar trebui să fie libere, fără alte obiecte care
ar putea să-i distragă atenţia. Pe masă se vor găsi cărţile şi caietele de şcoală şi penarul
cu intrumentele de scris. Copiii şcolari mici au nevoie să lucreze în liniste deoarece pot
fi cu uşurinţă distraşi de la ceea ce fac.
 Stabiliţi un moment specific pentru efectuarea temelor. Pregătirea temelor trebuie
să fie făcută cel mai bine imediat ce copilul a avut un timp de relaxare după ziua de
şcoală. Oricum este eficient să stabiliţi momentul de efectuare a temelor înainte de a
se implica în activităţi de vizionare TV sau de a ieşi la joacă afară.
 Întrebaţi copilul despre tema de casă. Cei mai mulţi dintre copii le spun părinţilor cu
sinceritate ce au de făcut pentru a doua zi.
 Ajutaţi copilul să înceapă. Mulţi copiii au dificultăţi cu pregătirea temelor, unii
datorită faptului că nu înţeleg sarcinile (ce au de făcut), alţii pentru că îşi doresc mai
degrabă să facă altceva (nu pot să-şi amâne dorinţa imediată de a se juca, pentru a se
implica într-o activitate nedorită de el, dar dorită de părinte). Cel puţin la început
copiii şcolari mici au nevoie de ajutorul părintelui pentru a intra într-o rutină. A ajuta
copilul să înceapă nu înseamnă a-i face temele. Fiţi pregătit să staţi la masă alături de
copil.
 Stabiliţi cu copilul câteva reguli de bază . De exemplu” te poţi uita la televizor după ce
ai terminat temele”,” poţi să mergi afară la joacă după ce ai terminat temele”.
Reamintiţi copilului regulile de bază.
 Oferiţi copilului laude şi încurajări în timp ce îşi face temele. Lăudaţi copilul specific
“bravo! Ai răspuns deja la cinci întrebări, lucrezi foarte bine”. Aceste comentarii sunt
foarte utile pentru încurajarea copilului de vârsta scolară mică de a rămâne în sarcină
şi a se concentra pe ceea ce face.
 Oferiţi ajutorul doar după ce copilul îl cere. Copilul ar trebui să aibă şansa de a aborda
în felul lui sarcina înainte că părintele să-i ofere ajutorul.
 Folosiţi învăţarea incidentală (ocazională). Cererile copiilor de a fi ajutaţi reprezintă
un context foarte bun în care părinţii pot să folosească strategiile de învăţare
incidentală.

140
  Stimulaţi copiii să rezolve problema singuri, nu le oferiţi răspunsuri gata
fabricate.
 Fiţi atenţi să nu exageraţi! De exemplu dacă copilul vă întreabă cum să spună
pe litere cuvantul “fabrică” fără să fi încercat el însuşi mai întâi, îl puteţi stimula
să încerce să facă acest lucru aşa cum poate ”crezi că tu poţi să încerci să spui
pe litere?” În acest sens puteţi să îi daţi o foaie de hârtie şi să-i cereţi să
încerce singur. “Mă voi întoarce şi voi vedea cum ai lucrat”.
 Lăudaţi copilul dacă sesizaţi orice semn cât de mic care are legatură cu intenţia
de a face lucrurile singur.
 Dacă a făcut sarcina bine lăudaţi-l specific “Bravo! Ai pronunţat foarte bine
toate litele, în ordinea din cuvant!”
 Dacă copilul nu a rezolvat sarcina corect este inadevat să îi spuneţi”este greşit,
nu ai făcut bine!” cel mai constructiv pentru el ar fi să-i arătaţi lucrurile pe care
le-a făcut bine şi să-i acordaţi ajutor ca să vadă ce a gresit. De exemplu îi puteţi
spune” Este aproape corect! Primele patru litere sunt corecte( f,a b,r). Mai
uită-te o dată. Este “e” sau “i” ? Este ‘i” . Corect. Bravo!.
 Îi puteţi spune răspunsul corect, doar după ce i-aţi dat un indiciu şi el tot nu a
ghicit răspunsul corect.
 Evitaţi să criticaţi munca copiilor. Copilul şcolar se află în perioada de învăţare a
abilităţilor. Greşelile sunt inerente oricărui proces de învăţare. Transformaţi fiecare
greşeală într-o oportunitate de învăţare şi nu o priviţi că pe o catastrofă. Când copiii îşi
fac temele, ei au nevoie mai degrabă să fie încurajaţi şi lăudaţi pentru aspectele pe
care le-au făcut bine sau pentru încercarea de a rezolva singuri sarcina, decât să fie
criticaţi pentru ceea ce au făcut greşit. Deşi veţi fi foarte tentat să criticaţi munca
copilului acest lucru este ineficient şi incorect. Critica de regulă descurajează copilul
mai ales când se întamplă în mod frecvent. O idee foarte bună ar fi să încurajaţi copilul
să lucreze mai întâi pe ciorne şi în final să îşi treacă tema pe caietul de curat pentru a
merge cu ea la şcoală.
 Verificaţi tema copilului înainte de a termina. Copiii de cele mai multe ori doresc să le
arate părinţilor ce au făcut. Unii vor întreba dacă este corect, alţii vă vor cere opinia
pentru a vedea cât de bună este tema. Încercaţi să apreciaţi mai mult efortul copilului
decât performanţa. De exemplu “poate fi supărător pentru un copil care a muncit din
greu timp de 50 de minute să scrie un paragraf să audă de la părinte cum îi scoate în
evidenţa doar 20 de greşeli de scriere sau de punctuaţie. Poate că ideea pe care
copilul a exprimat-o în paragraf este foarte bună. Când verificăm o temă de genul
corect înseamnă a accepta max. două sau trei greşeli. Încearcaţi să găsiţi ceva pozitiv
în ceea ce copilul a făcut pentru a-i recompensa efortul depus.
 Oferiţi o recompensa pentru teminarea temelor. Dacă se poate, recompensaţi
imediat copilul pentru terminarea temelor. Îi puteţi oferi un anumit interval de timp
de vizionare TV, de jucat la calculator sau de ieşit afară.
 Dacă copilul este mai dificil de gestionat puteţi folosi un card pentru momentul
efectuării temelor.

141
 Card - Pregătirea temelor fără proteste

Sarcina puncte Luni marti miercuri joi vineri total

Încep să-mi fac temele la ora 2 2 2 2 6
16.15 zilnic fără să mă plâng
Lucrez timp de 15 minute fără 5 5 5 5 5 20
întrerupere
Total puncte câstigate 7 7 5 7 7 26

 Tabelul este completat zilnic

 Pentru fiecare sarcină realizată copilul primeşte puncte
 Punctele sunt transformate într-o recompensă săptămânală.

35 p- 1 leu pentru un CD pe care şi-l doreşte

În cazul în care problemele persistă este nevoie să vorbiţi cu învaţătoarea. În acest caz, copilul
are nevoie de un ajutor susţinut. Performanţele academice şi procesul de învăţare sunt foarte
puternic influenţate de abilităţile socio-emoţionale ale copilului. Studiile arată că abilităţile
socio-emoţionale reprezintă un principal factor predictor pentru adaptarea socială a copilului
cât şi pentru performanţele sale academice. În acest sens, s-a evidenţiat că abilităţile socio-
emoţionale sunt direct legate de dezvoltarea abilităţilor şcolare.( Carlton & Winsler, 1999)8şi
de formarea unei atitudini pozitive faţă de şcoală, care poate duce la înalte preformanţe
şcolare ( Ladd, Birch & Buhs, 1999)9 ( Ladd, Kochenderfer & Coleman, 1996)10

De ce sunt importante abilităţile emoţionale în performanţa academică?

Adaptarea emoţională timpurie joacă un semnificativ rol în succesul copilului în mediul şcolar.
Raver (2004) a descris mai multe moduri în care copilul cu dificultăţi emoţionale poate fi
afectat în mediul şcolar:
 Dificultatea cadrului didactic de a lucra cu un copil cu comportament disruptiv,
care deranjează orele.
 Dificulatea copilului de a-şi amâna dorinţa imediată de a se juca şi de a intra într-o
activitate nedorită de el, dar impusă de învăţătoare
 Se concentrează mai greu pe sarcini şi intră mai greu în sarcină
 Dificulatatea de a rămâne în sarcină pentru mai mult timp (sunt foarte uşor de
distras)
 Primesc feedback şi instrucţiuni, într-o masură mai mică
 Beneficiază mai puţin de experienţele învăţării prin cooperare cu colegii săi
(transferul de informaţii şi abilităţi de la colegi). Ca rezultat ei primesc mai puţine
recompense de la profesori şi colegi.
8
Cartlon, M., & Winsler, A., (1999), School Readines: The need for a paradigm shift. School Psychology Rewiew,
28(3), 338-352.
9
Ladd,G. W., Birch, S., H., & Buhs,E. S., (1999), Children’s social and scholastic lives în kindergarten: Related
spheres of influence? Child Development, 70(6), 1373-1400.
10
Ladd,G. W., Kochenderfer, B. J., & Coleman, C. C.,(1996), Friendship quality as a predictor of young children’s
early school adjustment, Child Development, 67(3), 1181-1197.

142
  Arată în ultimă instanţa un interes mai mic şi o motivaţie redusă pentru succesul
şcolar ((Raver, 2004)11

Cum puteţi creşte motivaţia copilului pentru învăţare?

 Prin focalizarea pe aspectele pozitive ale copilului. « Bravo ! Ai reuşit !»
 Prin atenţia acordată progreselor făcute de copil şi a aspectelor pozitive ale situaţiei.
“Apreciez modul în care ai rezolvat …”
 Prin acceptarea diferenţelor individuale – fiecare copil învaţă diferit un
comportament şi reacţionează diferit într-o situaţie. “Mă bucur când tu …”
 Prin încrederea zilnică pe care i-o acordaţi.
 Prin aşteptări realiste faţă de copil, aşteptări adaptate nevoilor şi potenţialului lui de
dezvoltare. “Sunt mândru/ă când …”
 Prin evitarea comparaţiilor şi a competiţiei dintre copii. “Pentru mine eşti special!”

11
Raver, C., ( 2004)Placing emotional self-regulation în sociocultural and sociometric context. Child Development,
75(2), 346-353.

143
Exerciţii pentru părinţi:

1. Rugaţi părinţii să realizeze o listă cu comportamentele problematice ale copilului lor

din perspectiva lui.

2. Pentru fiecare comportament în parte rugaţi părintele să noteze: frecvenţa

comportamentului (de câte ori apare într-un interval de timp), intensitatea
comportamentului (pe o scală de la 1 la 10), durata comportamentului şi latenţa (la ce
interval de timp a apărut comportamentul după apariţia stimulului activator).

3. Să identifice cauza comportamentului – este un comportament normal pentru stadiul

lui de dezvoltare, este un comportament rezultat al temperamentului, este un
comportamenta rezultat al reactivităţii lui emoţionale sau este un comportament
rezultat în urma unor abilităţi insuficient învăţate şi exersate.

4. Să identifice reacţiile lor emoţionale şi convingerile lor despre comportamente. Să

facă distincţia dintre convingeri realiste (ex. “este prea activ pentru că este obosit”) şi
convingerile nerealiste sau problematice (ex. “iar vrea să mă enerveze, copilul ăsta e
rău”).

5. Să aplice modelul ABC pentru unul sau două comportamente problematice ca exerciţiu
de modificare comportamentală.

6. Să exerseze aplicarea metodele adecvate de discplinare pentru unul sau două

comportamente.

144
PARTEA III
DISCIPLINAREA COPIILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 12-18 ANI

Capitolul 1
Despre transformările biologice şi psihologice aferente vârstei

Capitolul 2
Despre limite şi consecinţe - Cum stabilim limitele; Cum utilizăm consecinţele

Capitolul 3
Provocări frecvente în relaţia adolescent – părinte. Cum să le facem faţă?

Capitolul 4
Cum sprijinim dezvoltarea copilului?

Capitolul 5
Despre comportamentele problematice – Monitorizare, identificarea cauzelor,
managent;

Capitolul 6
Dezvoltare de abilităţi – rezolvarea de probleme

Capitolul 7
Planificarea pentru situaţii cu grad ridicat de risc

Capitolul 8
Evaluarea progresului şi menţinerea schimbărilor

145
Capitolul 1
DESPRE TRANSFORMĂRILE BIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE AFERENTE VÂRSTEI

Despre (pre)adolescenţi şi (pre)adolescenţă

Adolescenţa este vârsta schimbărilor rapide şi dramatice. Aceste schimbări se văd în felul în
care adolescenţii se comportă, îşi exprimă sentimentele şi emoţiile sau interacţionează cu
membrii familiei.
Este important ca părinţii să îşi adapteze modalitatea în care se relaţionează cu copilul la
nevoile în schimbare ale acestuia. În măsura în care vor şti mai multe despre schimbările prin
care trec adolescenţii, vor putea să-i înţeleagă şi să le facă faţă mai bine.

La intrarea în adolescenţă, orice copil se confruntă cu două mari provocări:

 Biologică (este vorba despre schimbările fizice);
 Psiho-socială (se schimbă felul în care gândeşte, simte, interacţionează cu
ceilalţi);

Despre provocarea biologică

Cu excepţia primului an de viată, în nici o altă etapă de viaţă nu se petrec schimbări atât de
rapide şi semnificative în corpul uman ca în adolescenţă. Primele semne de schimbare în
aspectul fizic diferă de la copil la copil şi pot apărea la vârste diferite. Aceste schimbări sunt
ceea ce numim “pubertate” şi pot debuta chiar de la 8-9 ani; în mod obişnuit însă, ele apar
între 11 şi 15 ani.

De obicei, fetele încep să crească mai repede, uneori chiar cu 18 luni înaintea băieţilor. În
medie, ele pot lua până la 17 kg în greutate şi se pot înălţa chiar cu 20-24 de cm.

Băieţii iau în greutate până la 19 kg şi cresc în medie cam 25 de cm pe durata pubertăţii.

Aceste schimbări se petrec de obicei brusc, rapid, motiv pentru care sunt numite “pusee de
creştere”.

Din nefericire pentru adolescenţi, schimbările sunt rareori uniforme, armonioase, predictibile.
De cele mai multe ori, procesul nu este deloc plăcut. Întâi cresc extremităţile corpului: braţele
şi picioarele se lungesc şi ating dimensiuni de adult cu mult înainte ca trunchiul să se dezvolte,
astfel încât adolescenţii par disproporţionaţi şi dizarmonici.

Nici faţa nu pare să iasă din acest tipar dizarmonic al schimbării: nasul şi urechile cresc
înaintea capului.

146
De asemenea, apar diferenţe între partea stângă şi dreaptă a corpului, care nu se dezvoltă în
acelaşi ritm; de pildă, urechea stângă poate fi mai mare decât cea dreaptă; acelaşi lucru se
poate observa la nivelul palmelor, labelor picioarelor, sânilor sau testicolelor.
Toate aceste schimbări la nivelul corpului îi fac pe adolescenţi nesiguri; dat fiind accentul pus
pe imaginea fizică, nu este surprinzător faptul că acum adolescenţii devin foarte preocupaţi
de felul în care arată.

Ritmul inegal de creştere nu afectează doar aspectul fizic al adolescentului ci şi capacitatea sa

de efort fizic. Inima şi plămânii adolescentului îşi măresc dimensiunile şi capacitatea odată cu
trunchiul, iar acesta rămâne în urma membrelor. Astfel, în timp ce membrele lungi îi dau
adolescentului un aspect atletic şi îl fac să pară capabil de efort fizic susţinut, în realitate el nu
are energie pe măsura aspectului fizic. Adolescenţii nu sunt leneşi, ci doar au o mai mare
nevoie de odihnă decât adulţii.
Transformarea fizică nu se referă doar la aspectele vizibile. De pildă, creşte producţia de
hormoni asociată dezvoltării sexuale. Nivelul de testosteron din organismul puberilor va fi de
15 ori mai mare decât înainte, în timp ce estrogenul din organismul fetelor va atinge un nivel
de 8 ori mai mare. Aceste schimbări hormonale afectează diferit dezvoltarea adolescenţilor.
Glandele de la nivelul epidermei devin active, iar consecinţele sunt: piele cu aspect gras,
transpiraţie abundentă, acnee, un miros specific al corpului. Schimbările hormonale asociate
dezvoltării sexuale generează modificări la nivelul formei corpului, dezvoltarea completă a
organelor sexuale, apariţia părului pubian precum şi schimbarea tonului vocii, în cazul
băieţilor. Fetele au prima menstră, iar băieţii experimentează prima ejaculare.

Se afirmă adeseori că hormonii „sunt de vină” pentru schimbările din comportamentul

adolescenţilor. Este adevarat că schimbările hormonale se resimt la nivelul emoţiilor care
devin mai intense şi imprevizibile. În realitate însă, transformarea este mult mai complexă, iar
factorii care influenţează comportamentul adolescenţilor sunt multipli.

√ Mai multe despre transformările sexuale care apar acum

Caracteristica vârstei Care sunt comportamentele Câteva recomandări

specifice?
Între 13 - 18 ani,  La băieţi apare ejacularea;
adolescentul îşi  Se menţin comportamentele
dezvoltă cunoştinţele de autoexplorare şi
despre sex, autostimulare;
sexualitate, educaţie  Apare interesul pentru
sexuală, contracepţie, întâlnirile romantice;
boli cu transmitere  Se intensifică preocuparea
sexuală pentru păstrarea intimităţii;
 Apar primele contacte
sexuale;
 Creşte preocuparea pentru
aspectul fizic şi sex-appeal;
pentru părinţi:
 Oferiţi informaţii
despre contracepţie şi
BTS!
 Discutaţi cu copilul
despre diferenţe
dintre fete şi băieţi!
 Discutaţi despre
relaţiile de cuplu şi
relaţiile interpersonale
în general!
 Stabiliţi reguli precise
legate de întâlnirile în

147
  Intervin visele şi fanteziile
sexuale; mediul extern al casei!

Despre provocarea psihologică

(aspecte cognitive, sociale, emoţionale)

Orice părinte ar putea să afirme că gândirea adolescentului său este sofisticată, complexă.
Gândirea adolescentului este raţionala, logică; sunt critici şi pun la îndoială orice; întrevăd noi
posibilităţi în orice situaţie şi nu sunt dispuşi să accepte lucrurile aşa cum sunt sau doar
pentru că un adult afirmă că nu pot fi schimbate. Sunt de asemnea interesaţi de aspectul
moral al realităţii, motiv pentru care de multe ori îşi asumă cauze politice şi sociale.

Cu toate acestea, în ciuda dezvoltării ample a structurilor gândirii, adolescenţii pot face
presupuneri şi supoziţii incorecte.
De pildă, adesea fac greşeala de a supraestima influenţa pe care ar putea să o aibă asupra
mersului firesc al lucrurilor din jurul lor. În consecinţă, tind să ia totul personal şi să se
învinovăţească inutil atunci când lucrurile nu merg conform planurilor lor.

De asemenea, adolescenţii cad adesea în capcana „citirii gândurilor”. Gesturi şi

comportamente inocente din partea celorlalţi pot fi interpretate ca şi critică personală, dat
fiind faptul că adolescenţii trag pripit concluzii când vine vorba de ceea ce gândesc şi simt
ceilalţi.

148
 √ Mai multe despre felul în care funcţionează mintea copilului la această vârstă

Cum observ nivelul de

Caracteristica vârstei dezvoltare cognitiva? Câteva recomandări pentru părinţi:

Între 12 – 18 ani apare:
 gândirea abstractă;
 raţionamentele
ipotetico-deductive;
 testarea ipotezelor;
 multidimensionalitat
ea;
 relativitatea;
 Adolescentul
 Încurajaţi adolescentul să
abordează sarcinile
discute subiecte variate, să
sistematic;
gândească independent şi să
 Adolescentul
formuleze idei proprii, să le
apelează la
testeze şi să genereze soluţii
abordări ipotetico-
multiple. Utilizaţi întrebări de
deductive
tipul: Cum crezi că am putea
(construieşte
să...? Ce crezi că se întâmplă
ipoteze, deduce
dacă....?;
mental diferite
 Îşi pot imagina situaţii pe care
rezultate, găseşte
nu le-au experimentat: Cum ar
soluţii variate);
fi dacă aş deveni milionar;Cum
 Utilizează
ar arăta lumea după un război
raţionamente
nuclear;
deductive de tipul
 Combină ideile în mod logic;
dacă-atunci;
 Încep să utilizeze şi să
 Abordează noţiuni gândească despre concepte ce
pur ipotetice şi sunt greu de văzut/ atins/
abstracte; simţit (credinţă, încredere,
spirit, adevăr).

Pe de altă parte, un adolescent acceptă cu dificultate că cineva din jur, mai ales un părinte,
poate să înţeleagă sentimentele noi şi intense pe care le experimentează.

Unii adolescenţii au convingerea că sunt invincibili şi că nimic rău nu li se poate întâmpla. De

aceea, ei işi asumă foarte des riscuri. Deşi de cele mai multe ori cunosc consecinţele
comportamentelor de risc pe care le au, vor presupune că nimic rău nu li se poate întâmpla.

Adeseori iau decizii bune. Uneori îşi surprind părinţii prin raţionamente corecte şi
comportamente mature. Focusul lor este însă mai degrabă pe ceea ce se întâmplă imediat, în
prezent, decât pe consecinţele pe termen lung ale unei acţiuni.
Să luăm fumatul, de pildă: un adolescent este mult mai impresionat de posibilitatea de a
părea „cool” acum în faţa prietenilor, decât de cea a îmbolnăvirii de cancer în 20 de ani.
Comportamentul lor s-ar schimba mai degrabă sub impactul unor consecinţe negative
imediate şi semnificative pentru ei, precum îngălbenirea dinţilor, ten cu aspect obosit şi
îmbătrânit (în cazul fetelor) sau bani insuficienţi pentru CD-ul sau tricoul favorit.

149
Adolescenţii au nevoie de părinţii lor pentru a învăţa corect ce înseamnă independenţa,
asumarea responsabilităţii şi încrederea. Chiar şi discuţiile în contradictoriu într-o situaţie de
familie îi învaţă pe tineri cum să se exprime, cum să se afirme într-un mediu sigur, înainte de a
face aceleaşi lucruri în prezenţa altora, în contexte sociale diverse, mai mult sau mai puţin
securizante.

În consecinţă, părinţii se pot aştepta la mai multe discuţii în contradictoriu şi situaţii

conflictuale odată ce copilul a păşit pragul adolescenţei. Învăţarea tehnicii de a oferi feedback
negativ copilului în aceste contexte, dă părintelui un instrument util de gestionare a situaţiilor
cu potenţial conflictual crescut.

Cum se oferă feedback negativ copilului

Pentru situaţiile în care nu sunteţi de acord cu comportamentul copiilor, mesajele voastre ca
părinţi trebuie să se centreze exclusiv pe comportament şi nu pe persoană. Orice etichetare
(ex. „eşti surd? nu auzi?”) atacă persoana copilului şi îl răneşte.
Maniera în care adultul îşi exprimă nemulţumirea faţă de copil va fi preluată de acesta prin
imitaţie şi se va manifesta în interacţiunile cu ceilalţi copii.

Pentru a transmite un mesaj corect, respectaţi următorii paşi:

11. Mă simt .... (descrierea modului în care vă simţiţi);

12. Atunci când .... (descrierea comportamentului copilului);
13. Pentru că ... (descrieţi modul în care vă afectează comportamentul copilului);
14. Mi-ar plăcea să ... (oferiţi alternative de comportament);
15. Îţi mulţumesc! Mi-a fost de mare ajutor! (recompensarea comportamentului
copilului).

Exemplu:
Paul, mă deranjează faptul că nu îmi răspunzi atunci când te strig. Mi-ar plăcea să-mi
răspunzi deoarece eu voi răguşi şi nu voi mai putea vorbi.
Îţi mulţumesc!

Dar când vorbim de prea multe conflicte şi când ar trebui un părinte să fie îngrijorat? Sunt
două întrebări cu răspunsuri dificil de găsit.

Potrivit studiilor de specialitate, e probabil să vă confruntaţi cu o medie de 3-4 situaţii conflictuale pe

săptămână. Vârsta cea mai provocatoare, cu cel mai crescut potenţial conflictual este 13 ani; abia după
ce adolescentul împlineşte 16 ani, a fost înregistrată o scădere a ratei situaţiilor familiale conflictuale.

Cu toate acestea, dacă copilul ajuns la vârsta adolescenţei, resimte puternic consecinţele
acestor situaţii (este trist sau furios în cea mai mare parte a timpului) sau dacă părinţii se
confruntă cu probleme grave precum depresie, consum de droguri, violenţa, chiul sau chiar

150
abandon şcolar, comportamente sexuale cu grad de risc/ neadecvate, se recomandă ajutorul
de specialitate.

√ Mai multe despre cum funcţionează adolescenţii în societate

Abilităţile sociale sunt cele care permit copilului să se integreze în mediul în care trăieşte -
grupul de la şcoală, grupul de prieteni, familie. A avea abilităţi sociale înseamnă a fi eficient în
interacţiunile cu ceilalţi astfel încât să atingi scopul stabilit.

Studiile indică faptul că:

- Acei copii care au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar
şi vor avea rezultate mai bune.
- Copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate (ex. copiii care se comportă agresiv – fizic sau
verbal, copiii care au dificultăţi în a se integra într-un grup de persoane noi) au o
probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalţi şi de a dezvolta probleme de
comportament; astfel, copiii care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru
abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale (anxietate, depresie).

Prin urmare, a şti să-ţi faci prieteni şi să interacţionezi cu ei în mod adecvat influenţează
sănătatea emoţională a persoanei. Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie ţinta
ironiilor din partea altor colegi, deoarece copii mai agresivi observă că aceştia nu au
modalităţi de a se apăra. Ei au mai multe probleme de adaptare la şcoală şi sunt predispuşi
spre delicvenţă juvenilă şi consum de substanţe.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

67% dintre adolescenţii cu vârsta mai mică de 15 ani au consumat alcool în cantităţi mari
de cel puţin două ori;
Între 16-19 ani un adolescent îşi injectează pentru prima oară droguri;
70% dintre adolescenţi au fumat înainte de 15 ani;
4% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 12-17 ani fac depresie, asociată cu riscul
de suicid (a treia cauză a decesului în adolescenţă).

În concluzie, dezvoltarea abilităţilor sociale reduce factorii de risc asociaţi cu performanţele

şcolare scăzute, asumarea comportamentelor de risc şi asigură sănătatea emoţională a
persoanei.

Abilităţile sociale de bază sunt:

- iniţierea şi menţinerea unei relaţii;
- integrarea într-un grup.

Există câteva principii a căror respectare favorizează dezvoltarea abilităţilor sociale ale
copiilor pe întreg parcursul preadolescenţei si adolescenţei.

151
Iată-le pe cele mai importante dintre acestea:

Principii de dezvoltare a abilităţilor sociale

Oferiţi copilului sprijinul necesar pentru învăţarea abilităţilor sociale.
Ghidaţi verbal comportamentul copilului, în anumite situaţii sociale şi oferiţi timp copilului să
exerseze până la achiziţionarea abilităţii respective.
Copilul are nevoie de ghidarea adultului pentru a învăţa cum să iniţieze o conversaţie, cum să
formuleze o cerere, cum să respecte regulile de funcţionare în societate.
Întăriţi permanent şi constant comprtamentele dezirabile ale copilului.
Oferiţi copilului un model de comportament pe care să-l poată observa şi apoi imita.
Păstraţi în permanenţă contact vizual cu copilul atunci când discutaţi cu el cerându-i şi lui să
facă acest lucru.
Ignoraţi comportamentele problematice ale copiilor care au funcţia de a atrage atenţia; acordaţi
atenţie comportamentelor pozitive.
Dezvoltarea cognitivă şi socială a copilului este direct influenţată de calitatea timpului petrecut
cu copilul. Oferiţi-i copilului dvs. zilnic momente în care să se simtă iubit şi apreciat.

Abilităţi sociale specifice vârstei 12 - 18/19 ani:

 Iniţiază şi menţine o conversaţie;
 Ascultă activ;
 Împarte obiecte şi împărtăşeşte experienţe cu prietenii;
 Rezolvă conflicte în mod eficient;
 Respectă regulile aferente unei situaţii;

Cum observ prezenţa acestor comportamente?

 Prezintă interes crescut pentru prieteni;
 Are un număr mare de prieteni (mai ales adolescenţii cu abilităţi sociale bine
dezvoltate);
 Simte nevoia să petreacă o perioadă mare de timp cu prietenii;
 La 12-14 ani apar grupurile de prieteni (mai ales de acelaşi sex);
 La 14-17 ani apare identitatea de grup (ei sunt mândri şi se definesc în termenii
găştilor din care fac parte).
 Stabileşte contactul vizual cu persoana cu care vorbeşte; îşi îndreaptă corpul spre ea;
 Pune întrebări atunci când i se povesteşte ceva;
 Zâmbeşte; dă din cap în semn de aprobare/ dezaprobare;
 Când are nevoie de ceva, formulează în mod adecvat o cerere (îmi dai şi mie te rog);
 Poate să împartă materiale comune;
 Face schimb de obiecte personale;
 Foloseşte strategii de rezolvare a conflictelor: negocierea, compromisul;
 Răspunde cu umor dacă i se pun porecle sau îi spune celuilalt ca îl supăra şi îl roagă să
înceteze;
 Face atribuiri non-agresive dacă cineva îl răneşte;

152
  Ştie să negocieze şi să facă compromisuri într-o situaţie.
 Are un comportament adecvat în absenţa adultului;

Atenţie!
Adolescenţii care nu şi-au dezvoltat până acum abilităţi de iniţiere şi menţinere a unei relaţii
se confruntă cu sentimente de singuratate şi izolare;
Adolescentul se compară mereu cu ceilalţi şi evită să pară diferit de cei din grupul său de
prieteni, pentru a nu fi considerat ciudat sau nepopular de către prietenii săi;

Câteva recomandări pentru părinţi:

 Să nu fii surprins dacă vei observa că în acestă perioadă influenţa grupului de egali tinde
să crească spre deosebire de autoritatea ta ca părinte, care tinde să scadă.
 Oferă-i copilului cât mai multe oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale: încurajează-l
să iasă cu prietenii, să îşi aducă prietenii acasă, să îşi facă noi prieteni!

În situaţia în care copilul tău evită interacţiunea cu ceilalţi:

 Încurajează-l să îşi stabilescă o relaţie de prietenie cu cel puţin un copil. Adolescentul
trebuie să înveţe şi să experimenteze care sunt comportamentele ce definesc o relaţie de
prietenie, să-şi creeze oportunităţi de exersare a acestor comportamente (vizite,
sărbătorirea unor zile speciale cu invitarea colegilor). Sprijină fiecare implicare a copilului
într-o astfel de situaţie.
În condiţiile în care copilul nu şi-a format această abilitate, prezintă-i comportamentele
aşteptate, defalcate pe secvenţe specifice.
Ex. Ce înseamnă să fii un bun ascultator?
- Să priveşti în ochi persoana care îţi vorbeşte;
- Să taci atunci când acea persoană vorbeşte; pentru a conştientiza mai bine
consecinţele negative ale comportamentului de a vorbi peste o altă persoană,
adolescentul poate fi întrerupt de câteva ori şi apoi întrebat cum se simte.
- Uneori, deşi copiii şi-au dezvoltat abilităţi de ascultare activă, ignoră ceea ce spune
adultul. În această situaţie este important să-i vorbiţi copilului, doar când sunteţi sigur
de atenţia lui. Dacă-i vorbiţi deşi el nu este atent, copilul învaţă că este în regulă să nu
vă asculte.

 Comportamentul de schimb de obiecte personale trebuie tolerat şi încurajat deoarece

este un semn de încredere care duce la închegarea prieteniilor;

 Conflictele cu adulţii apar datorită faptului că adesea adolescenţii consideră că părinţii se

leagă de toate amănuntele (curăţenia în cameră, imbrăcămintea, coafura etc);
 Este important pe cât posibil sa eviţi discutarea problemelor mai sensibile când tu sau
adolescentul sunteţi într-o dispoziţie proastă. Adolescentul va învăţa astfel de la părinte să
evite să-şi rezolve problemele importante când nu se simte prea bine.
 Ex. Acum suntem amândoi tensionaţi. Hai mai bine să ne liniştim şi discutăm după aceea.

153
 Dacă a avut loc un conflict între adolescent şi o altă persoană, încearcă sa înţelegi modul
în care s-a simţit, a gândit, s-a comportat copilul în acea situaţie. În acest sens se
recomandă să foloseşti întrebări deschise care facilitează comunicarea.
Ex. Ai putea să-mi spui mai multe despre asta?
În plus se recomandă evitarea următoarelor situaţii:
- întrebări de tipul: „ce ai facut?”;
- judecata sau morala: „nu e bine ce ai facut”;
- acuzarea: „aşa faci tu de fiecare dată”;
- etichetarea: „eşti neserios”;
- oferirea de sfaturi dacă nu sunt cerute.

 Atunci când greşeşte, învaţă-l să vadă greşeala ca pe o oportunitate de învăţare şi nu ca pe

o catastrofă. Rolul tău este de a-l sprijini şi ajuta şi nu de a-l critica şi acuza.

 Adolescentul este sensibil la orice regulă care i se impune. Din dorinţa de a arăta că el este
o persoană care are păreri diferite de ale celorlalţi va fi mai predispus sa încalce regulile
stabilite.

 Regulile funcţionează foarte bine dacă părinţii au o relaţie bună cu copilul.

Respectaţi „regulile pentru alegerea regulilor” şi stabiliţi consecinţe clare pentru încălcarea
acestora (detalii despre cum să faceţi aceste lucruri găsiţi în capitolele următoare).

√ Mai multe despre emoţiile adolescentului

Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta şi apare
ca urmare a modului în care este interpretat acel eveniment.
Abilităţile emoţionale înseamnă a înţelege, a exprima şi a regla emoţiile.
Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă din următoarele motive:
- ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi.
- ajută copiii să se adapteze la şcoală.
- previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament.

Există câteva principii a căror respectare favorizează dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale
copiilor pe întreg parcursul preadolescenţei şi adolescenţei.
Iată-le pe cele mai importante dintre acestea:

154
 Principii de dezvoltare a abilităţilor emoţionale
Utilizaţi mesajele formulate la persoana I, pentru exprimarea propriilor păreri, emoţii, dorinţe
(ex.:în loc de „m-ai supărat” puteţi spune „mă supăra faptul că nu îmi răspunzi atunci când te
strig”).
Oferiţi copilului posibilitatea de a alege între două sau mai multe alternative; aceasta este o
foarte bună metodă de a-l învăţa pe copil să ia singur decizii.
Oferiţi copiilor contexte în care să ia singuri decizii.
Rezolvaţi probleme împreună cu copilul, fiţi atent la ceea ce simte şi gândeşte copilul, la reacţiile
dvs. emoţionale; notaţi împreună cu copilul alternative de soluţionare.
Aplicaţi cu consecvenţă regulile şi consecinţele unui comportament.
Încurajaţi copilul să analizeze critic o situaţie şi să anticipeze consecinţele propriilor sale
comportamente.
Ignoraţi aspectele minore pentru înlăturarea conflictelor.
Informaţi-vă şi amintiţi-vă de propria adolescenţă.
Vorbiţi deschis cu adolescentul şi evitaţi sfaturile, cicăleala, critica şi morala.
Întăriţi permanent comportamentele dezirabile ale adolescentului; el are nevoie să-şi dezvolte
încrederea în sine şi în propriile competenţe şi abilităţi.

Câţiva indicatori de dezvoltare şi recomandări pentru preadolescenţi!

Abilităţi şi comportamente specifice vârstei de 11-14 ani:

 Exprimă verbal emoţii
 Oscilează între diferite stări emoţionale
 Sunt în căutarea unei identităţi personale
 Cred că au sentimente unice, speciale, ce nu pot fi înţelese de niciun adult
 Înţeleg emoţiile unei alte persoane
 Au capacitatea de analizare a propriului comportament
 Au capacitatea de analizare a modului în care gîndesc
 Folosesc diverse strategii de reglare emoţională: rezolvarea de probleme sau luarea
deciziilor; explorarea alternativelor; strategii emoţionale de evitare; solicitarea
ajutorului focalizat pe emoţii sau pe rezolvarea de probleme; distanţarea de sursa se
stres (strategie mentală prin care copilul identifică argumentele raţionale care îl vor
face să se distanţeze emoţional de situaţie);
 Folosesc strategii cognitive: raţionalizarea, minimizarea, centrarea pe consecinţe;

Cum observ prezenţa acestor comportamenete?

 Exprimă emoţii folosind etichetele lingvistice;
 Descrie comportamentele asociate unei emoţii (ce fac sau ce transformări au loc în corpul
lor atunci când trăiesc o anumită emoţie);
 Trece cu uşurinţă de la bucurie la tristeţe şi invers;
 Încearcă diferite roluri (se îmbracă excentic), trece prin perioade de confuzie;
 Afirmă adesea „ nu poţi tu să înţelegi!”;
 Are capacitatea de a se pune în locul altora (manifestă empatie);
 Îşi pune întrebări de tipul: „ce am făcut, de ce am făcut, este bine aşa cum am făcut?”

155
 Îşi pune întrebări de tipul: „este bine dacă gândesc aşa depre prietenul meu?; dacă
greşesc?”
 Poate să priveasca o situaţie supărătoare dintr-un alt punct de vedere sau evită să se
gândească la situaţie, o ignoră;
 Se gândeşte la lucrurile care trebuiesc făcute pentru a rezolva problema;
 Încearcă să rezolve problema vorbind cu alţii;
 Reformulează situaţia supărătoare în termeni favorabili (ex. vulpea şi strugurii);
 Se angajează în activităţi domestice (curăţenie, aspirat), se implică în activităţi fizice
(alergat, plimbat cu bicicleta etc.) sau care îi fac plăcere (ascultă muzică, se întâlneşte cu
prietenii etc.);
 Neutralizează emoţia negativă prin evaluarea cognitivă a situaţiei dintr-o altă perspectivă
(aduce argumente logice pentru neutralizarea emoţiei);
 Poate să anticipeze ce se va întâmpla dacă va reacţiona/ se va comporta într-un anume
fel;

Câteva recomandări pentru părinţi

 Învaţă-l şi încurajează-l să utilizeze „limbajul responsabilităţii”, prin formularea de mesaje
la persoana I:
Ex: Mă supăra când faci acel lucru, când foloseşti acele cuvinte etc.
 Informează-te şi aminteşte-ţi de propria pubertate; această tendinţă rezultă din
conştientizarea nevoii puberului de identitate personală; copilul îţi va acorda mai puţină
atenţie deoarece începe să îşi caute şi alte modele;
 Foloseşte ascultarea reflexivă: „observ că eşti supărat...”;pune accent pe ascultarea
copilului şi nu pe sfaturi, critică sau morală;
 Este bine să te aştepti la numeroase schimbări de dispoziţie şi să fii pregătit pentru
numeroasele conflicte care vor apărea pe măsura ce puberii îşi dezvoltă personalitatea.
Adulţii care ştiu la ce să se aştepte vor trece mai uşor peste ele.
 Oferă-i căldură, susţinere şi independenţă; ignoră aspectele minore deoarece sunt
trecătoare (ex. stilul vestimentar excentric, părul prea lung, talia pantalonilor prea joasă
etc.) şi concentreză-te asupra a ceea ce este cu adevarat important.
 Respectă-i intimitatea;
 Comunicarea ta cu el/ ea se va baza pe ascultare reflexivă şi pe limbajul responsabilităţii.
De evitat: critica, morala, sfaturile, etichetarea;
Ex.: Mă supără că nu răspunzi atunci cînd te strig.
 Sprijină-l în recunoaşterea emoţiilor celorlalţi:
- prin încurajarea de a încerca să înţeleagă ceea ce simte un alt copil;
- ajutându-l să înţeleagă că toate emoţiile sunt valide şi acceptabile şi să distingă între
emoţii şi modul lor de exprimare;
 Încurajeaza copilul să analizeze cât mai critic comportamentul;
Exerciţii:
- alegeţi o situaţie cu care s-a confruntat copilul;
- identificaţi modul în care s-a comportat copilul;
- analizaţi consecinţele reacţiilor/ comportamentelor lui;
- găsiţi împreună soluţii alternative la reacţii sau comportamente neadecvate;

156
 Susţine copilul pentru a analiza situaţia din mai multe perspective;
 Implică copilul în toate deciziile care îl privesc pe el; această atitudine îi semnalează
copilului că adulţii sunt interesaţi de părerea lui şi îl tratează ca pe un adult în devenire;
 Implică copilul în procesul de explorare a alternativelor:
- ascultarea reflexivă: “eşti supărat... mi se pare că te deranjează ...;
- folosirea brainstorming-ului pentru a identifica soluţii la probleme (care ar fi
alternativele acestei probleme?);
- asistarea copilului în alegerea soluţiei optime (care dintre soluţii crezi că ar fi cea mai
bună?);
- discutarea posibilelor rezultate în cazul alegerii uneia dintre ele (ce crezi ca s-ar
întâmpla dacă faci aşa cum ai spus?);
- identificarea avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor alese;
Notă:
! Oferirea de sfaturi scade posibilitatea copilului de a rezolva singur probleme şi conduce la
dependenţa copilului de părerile adultului.
! Morala, critica, etichetarea blochează comunicarea părinte-copil şi conduce la intensificarea
conflictelor.

 Accentuaţi aspectele pozitive;

Ex.: Ai luat notă mai mică decât te aşteptai la lucrare dar uite câte lucruri ai ştiut să faci
bine;

Notă:
! Copiii preiau modelul de reglare emoţională al părinţilor.

 Încurajează copilul să discute despre situaţiile dificile. Poţi începe chiar tu, spunând cu
voce tare ceea ce gandeşti într-o situaţie dificilă, astfel încât copilul să audă şi sa gândescă
la fel;
Ex.: Sunteţi blocat în trafic, pe bulevard; în loc să vă înfuriaţi şi să claxonaţi fără niciun
rezultat, verbalizaţi ceea ce simţiţi, exprimându-vă îngrijorarea dar şi faptul că “nu e nici o
tragedie”, veţi ajunge oricum la destinaţie atunci când se va putea.

Este foarte important ca adolescentul să realizeze exerciţii de vizualizare, anticipare a

reacţiilor comportamentale în diverse situaţii (ex. cum se va comporta în situaţia în care
primeşte o notă nemeritată);

Câţiva indicatori de dezvoltare şi recomandări pentru adolescenţi!

Abilităţi şi comportamente specifice vârstei de 14-19 ani:

 Exprimă sentimente de nemulţumire legate de încercarea părinţilor de a se amesteca
în viaţa lor;
 Exprimă sentimente de tristeţe legate de pierderea psihologică a părinţilor;
 Exprimă sentimente de teamă şi atracţie fată de sexul opus;

157
  Sentimentul de singurătate poate deveni frecvent şi acut; acest sentiment este
experimentat cu precădere de către adolescenţii cu slabe abilităţi de comunicare.
Notă ! În cazul acestora, există pe termen lung, riscul apariţiei depresiei şi anxietăţii
sociale.
 Către finalul perioadei de vârstă, manifestă o mai mare stabilitate emoţională şi
conturarea unei identităţi;

Cum observ prezenţa acestor comportamente?

 Exprimă o acută nevoie de intimitate;
 Se distanţează de părinţi şi devine tot mai interesat de grupul de prieteni;
 Ascunde adeseori afecţiunea faţă de un alt băiat/ fată;
 Dovedeşte o mai mare încredere în forţele proprii, îşi fixează scopuri pe care le urmăreşte
consecvent;
 Apare preocuparea pentru relaţii stabile.

Câteva recomandări pentru părinţi:

 Respectă nevoia de intimitate a copilului. Asta nu înseamnă să nu-l mai supraveghezi; este
important să verifici dacă merge la şcoală, ce cărţi citeşte, ce muzică ascultă, care îi sunt
prietenii.
 Este important să accepţi că distanţarea emoţională faţă de tine, ca părinte este un proces
normal în dezvoltarea copilului tău.
 Împărtăşeşte-i copilului amintiri din propria ta adolescenţă (acest lucru are darul de a-i
linişti doarece constată că şi adulţii au trecut prin asta);
 Comunicarea cu adolescentul este foarte importantă. Fii deschis şi pregătit să discuţi
despre orice subiect care îl interesează:
- vorbeşte cu adolescenţii despre sex înainte ca aceştia să se gândească să facă sex;
- discută cu ei despre dragoste, prietenie, relaţii;
- explică-le care sunt consecinţele începerii activităţii sexuale de la vârste fragede;
- încurajează-i să pună întrebări;
 De evitat:
- Critica : „tu eşti singurul vinovat, este numai vina ta!”
- Etichetarea: „eşti un nesimţit...”;
- Oferirea de sfaturi: „dacă aş fi în locul tău aş face asta...”, „cred că ar trebui să faci....”;
- A da ordine: „fă-ţi temele imediat!”, „apucă-te de curăţenie!”;
- Ameninţările: „dacă nu faci cum spun eu, atunci ...”;
- Moralizarea: „ar trebui să... trebuie să iţi ceri scuze”; „cum ai putut să faci un
asemenea lucru!”;
- Sarcasmul, ridiculizarea şi presiunile, pentru că sunt o formă de nerespectare a
drepturilor personale;
- Mesajele responsabilităţii comunicate pe un ton nervos pentru că devin mesaje
negative;
 Pentru prevenirea blocajelor de comunicare vor fi folosite:
- mesaje descriptive (care descriu comportamentul, emoţia şi consecinţa), în locul
mesajelor evaluative;

158
 Ex. „Când nu îmi dai posibilitatea să spun ce cred, devin furios” în loc de „Vorbeşti
prea mult”;
- mesaje orientate spre problemă, care să ajute copilul să identifice alternativele
problemei, şi nu orientate spre contol, spre oferirea de sfaturi şi soluţii;
- exprimarea spontană a opiniilor fără a încerca să se impună punctul personal de
vedere;
- comunicarea empatică; îndiferenţa în comunicare îi transmite copilului mesajul că nu
este valoros şi că nu merită să i se acorde atenţie;
- comunicarea de pe poziţii de egalitate şi respect, nu de superioritate;
- limbajul responsabilităţii, atât pentru comunicarea sentimentelor pozitive cât şi a
situaţiilor care ne deranjează;
- comunicarea emoţiilor fără a învinovăţi copilul;
Ex.: În loc de “uite ce am păţit din cauza ta”, folosim: „m-a deranjat foarte tare că…”;
 Ajută adolescentul să îşi stabilească scopuri pentru viitor şi discută cu el modul de atingere
a scopurilor stabilite;

Ce pot face părinţii?

Vestea bună este că atât tu cât şi copilul tău veţi supravieţui acestei etape de dezvoltare. În
ciuda conflictelor frecvente, perioadelor de confuzie, îndoială, îngrijorare, stres accentuat,
cele mai multe dintre familiile cu copii adolescenţi rămân intacte în urma acestor provocări.

Mai jos sunt prezentate câteva idei despre cum ar putea fi valorificate informaţiile din
capitolul anterior.

 Gândeşte-te la cum a decurs viaţa cu copilul tău în ultimele două săptămâni. Ai

observat vreuna dintre schimbările fizice descrise mai sus? Ce crede şi cum se simte
copilul tău în raport cu aceste schimbări? Ce ai putea să îi spui astfel încât să îl/o
ajuţi să se simtă mai bine?

 Cu prima ocazie când eşti în conflict cu copilul tău, întreabă-te: „De fapt, despre ce
este vorba acum?” Cearta asta chiar are legatură cu tema de casă sau cu nevoia de
independenţă a adolescentului şi cu dorinţa lui de a avea mai mult control asupra
programului său? Încearcă să te pui puţin în situaţia lui/ei şi vei constata că nu te
vei mai simţi contestat/ atacat ca părinte şi vei putea să reacţionezi adecvat şi să
găseşti soluţii pentru situaţii care apar inevitabil.

 Dacă ceea ce faci acum nu funcţionează, găseşte alte modalităţi de a face faţă
problemelor şi conflictelor. Informaţiile pe care le vei gasi în acest manual ar putea
să iţi folosească şi să iţi ofere noi alternative de abordare a relaţiei cu
adolescentul/a tău/ta.

159
 A creşte un adolescent nu este usor. Nu ezita să ceri sfaturi şi să cauţi suport.
Uneori e util să vorbeşti cu alţi părinţi. Dacă sprijinul oferit de familie şi prieteni nu
este suficient alătură-te unui grup pentru părinţi sau cere sfatul unui profesionist.
A fi doar îngrijorat fără a face nimic nu rezolvă situaţia!

160
Capitolul 2
DESPRE LIMITE ŞI CONSECINŢE

Stabilirea limitelor şi utilizarea consecinţelor sunt două strategii pe care părinţii le pot folosi
pentru a influenţa comportamentul copiilor. Adolescenţii cărora părinţii le-au fixat limite de
comportament şi s-au confruntat cu consecinţe ce au decurs din asumarea anumitor
comportamente, îşi dezvoltă abilităţi de autocontrol şi au raţionamente solide.

Cum stabilim limitele?

Limitele îi direcţionează pe copii şi îi ajută să atingă obiectivele pe care părinţii le-au propus
pentru dezvoltarea lor. Dacă ne dorim ca adolescenţii să evolueze către adulţi disciplinaţi,
responsabili şi atenţi, trebuie să le oferim ocazia să facă anumite alegeri şi să se confrunte cu
anumite limite.
Pentru a putea stabili limite, părinţilor trebuie să le fie foarte clar ce aşteaptă de la copii lor şi
care dintre comportamentele acestora sunt acceptabile. Stabilirea limitelor funcţionează cel
mai bine în contextul unei bune relaţii părinte – copil.
Dacă relaţia dintre părinte şi copil este una pozitivă, cresc şansele ca acesta să accepte valorile
şi convingerile propuse de adult şi să înteleagă motivele pentru care i se limitează
comportamentul.

Este mai dificil să influenţăm un adolescent în permanenţă criticat, corectat şi admonestat. În

aceste condiţii, copilul nu va dori să coopereze cu părintele în rezolvarea problemelor, ba mai
mult, va alege să i se opună.
Stabilirea limitelor este îngreunată şi de faptul că adolescenţii sunt în contact cu prietenii lor
care se pot bucura de mai multă „libertate”.
Exemplu:
Andrei are 15 ani iar colegul lui de bancă şi în acelaşi timp prietenul lui are voie să stea afară
oricât de târziu doreşte, vorbeşte la telefon cât vrea, foloseşte internetul fără restricţie, pierde
nopţi întregi „pe messenger”, fumează şi vizionează filme interzise minorilor.
Ce crede Andrei despre părinţii săi: „sunt de modă veche”.

Mai jos sunt prezentate câteva sugestii pentru trasarea limitelor.

„Regulile casei”
Un bun început pentru a stabili limite este setul de „reguli ale casei”; un copil obişnuit cu
regulile casei va manifesta frecvent şi relativ uşor comportamente care să satisfacă şi
asteptările celui mai exigent părinte.

O regulă bună precizează cu claritate comportamentul aşteptat.

161
Ar fi util să scrieţi regulile şi să le afişaţi într-un loc accesibil fiecărui membru al familei (de ex.
uşa frigiderului).
Regulile casei sunt utile din două puncte de vedere.
În primul rând, ele exprimă aşteptările pe care le ai în ceea ce priveşte anumite
comportamente specifice ale copilului tău.
De pildă, dacă fiica ta adolescentă obişnuieşte să întârzie mult după programul de
şcoală poţi să emiţi o regulă conform căreia „Fiecare dintre copii va veni zilnic direct
acasă dupa orele de şcoală!”.
Regulile casei sunt utile de asemenea pentru că îl învaţă pe copil comportamente adecvate.
De pildă, dacă vrei să-ţi înveţi copilul să fie respectuos în relaţie cu ceilalţi, regulile pot
preciza comportamente de felul: „Batem la uşă înainte de a intra în cameră”; „Cerem
permisiunea înainte de a ne ridica de la masă”; „vorbim politicos atunci când ne
adresăm celorlalţi”;

Veţi găsi mai jos câteva recomandări astfel încât regula să fie eficientă.

Stabiliţi un număr limitat de reguli (5-7 reguli)

Prea multe reguli înseamnă control sporit asupra vieţii copilului tău adolescent. Regulile
eficiente reglementează doar acele situaţii cu grad de risc pentru sănătatea şi siguranţa
copilului şi familiei tale sau acelea în care sentimentele şi drepturile altor persoane ar putea fi
grav afectate.
Pentru restul situaţiilor, deciziile pot fi luate de adolescenţi. Este important ca adolescentului
să i se ofere oportunitatea de a reuşi în abordarea diverselor provocări cu care se confruntă.
Sprijiniţi-i atunci când încearcă să aibă un comportament responsabil, matur şi independent.

Implicaţi copilul!
Toţi copiii se bazează pe părinţii lor pentru stabilirea limitelor şi a regulilor, însă adolescenţii
cu precădere vor dori să aibă un cuvânt de spus în formularea lor. Este important să ascultaţi
şi punctul de vedere al adolescentului cu privire la alegerea regulilor dar şi la stabilirea
consecinţelor ce decurg din nerespectarea unei reguli.
E posibil ca uneori să nu reuşiţi să ajungeţi la un acord total asupra regulilor, ceea ce nu
înseamnă că acestea nu vor fi stabilite.
Ca părinte, tu vei decide care vor fi regulile care vor modela comportamentul copilului tău.
Atunci când nu ajungeţi la un acord, îi poţi spune copilului, că deşi nu este cea mai corectă sau
mai bună dintre reguli, este singura la care te poţi gândi în momentul acela.

Stabiliţi reguli corecte şi clare

O regulă este corectă când reglementează în egală măsură comportamentul fiecărui membru
al familiei.
De pildă, regula „Întotdeauna baţi la uşă înainte de a intra în camera părinţilor” este
nedreaptă deoarece se aplică doar copiilor. Regula corectă ar fi formulată astfel:
„Ciocănim la uşă înainte de a intra în camera oricăruia dintre membrii familiei
noastre”.

162
În acest fel, regulile nu sunt doar pentru copilul tău adolescent, ci sunt „regulile casei”.
Comportamentul tău ca părinte va fi corect atunci când chiar tu vei fi primul care respectă
regula.

Atunci când regulile sunt specifice şi uşor de înţeles, cresc şi sansele de a fi respectate.
Regula „Andrei nu va veni acasă târziu” nu ajută prea mult deoarece nu precizează
când anume ar trebui să vină Andrei acasă; ba mai mult, „târziu” poate să însemne
multe lucruri.
Pe de altă parte, regula „Andrei trebuie să fie acasă înainte de miezul nopţii în zilele de
vineri şi sâmbătă” este clară, nu generează confuzie şi nu lasă loc de discuţii.
Regula de mai sus este clară pentru ca îi spune copilul ce să facă, nu ce să nu facă. Ori de câte
ori formulaţi o regulă nouă, întrebaţi-vă: „Ce vreau să se schimbe în comportamentul copilului
meu? Ce ar trebui să facă altfel/ mai bine?”. Este bine ca regula să fie scurtă, formulată în
cuvinte simple, pentru a fi uşor de reţinut.

Despre modificarea regulilor

Regulile casei se schimbă de-a lungul timpului, pe măsura ce copiii cresc şi devin mai
responsabili. Atunci când o regulă este automat respectată de toţi membrii familiei, ea
trebuie eliminata de pe lista cu reguli scrise şi afişate în casă. Aceasta nu înseamnă că nu mai
este valabilă, ci doar că nu mai este necesară afişarea ei.
Regulile se schimbă de asemenea în funcţie de situaţiile noi care apar.
De pildă, vei stabili reguli noi atunci când fiica ta va începe să aibă întâlniri cu prieteni
de-ai ei în timpul liber.
Deşi regulile se schimbă, nevoia de a avea reguli rămâne aceeaşi. Chiar şi când copiii din
familie au devenit tineri adulţi, regulile sunt utile pentru că astfel ne asigurăm că fiecare
membru al familiei înţelege că are responsabilităţi în casă.
Cum utilizăm consecinţele?

Este posibil ca prezenţa regulilor să rezolve problemele care apar în familie. Acestea chiar pot
să dispară atunci când fiecare membru al familiei ştie exact ce se aşteaptă de la el.
Cu toate acestea, consecinţele sunt necesare pentru acele situaţii în care regulile sunt
încălcate. Multe dintre consecinţele utilizate de părinţi când copiii erau mici (de exemplu
„time out” = excluderea) nu sunt adecvate vârstei de care vorbim acum. Pe măsura ce copiii
cresc, părinţii trebuie să se gândească la consecinţe adecvate etapei de dezvoltare în care se
află copilul acum.
Mai jos sunt descrise două propuneri de consecinţe pe care părinţii le pot utiliza în situaţii de
încălcare a regulilor.

 Retragerea sprijinului în anumite activităţi

Ce presupune? Să nu faci o activitate pe care în mod obişnuit ai face-o în favoarea copilului.
Comportamentul se menţine până când adolescentul face ceea ce se aşteaptă de la el. Acest
tip de consecinţă funcţionează optim dacă este relaţionată direct cu comportamentul
neecooperant al adolescentului.

163
 De pildă, părintele va refuza să spele hainele copilului până când acest va învăţa să le
pună pe cele murdare în coşul de rufe, nu să le lase împrăştiate prin cameră.
„Mihai, regula spune că fiecare dintre noi îşi pune hainele murdare în coşul de rufe. Nu voi
mai spăla niciuna din hainele tale până când nu le vei pune în coş după ce s-au murdărit”.

 Eliminarea privilegiilor
Presupune eliminarea unei activităţi sau a unui obiect pe care adolescentul îl valorizează.
Hrana, adăpostul şi iubirea vor fi întotdeauna oferite necondiţionat; aceste nevoi ale
copiilor (nevoile primare, de securitate şi iubire) nu vor face niciodată obiectul negocierilor.
Telefonul mobil este un privilegiu de care copilul se bucură, pentru că părintele plăteşte
factura (el încetează să fie un privilegiu atunci când copilul plăteşte singur factura, situaţie în
care nu-i va fi luat). Banii de buzunar reprezintă un alt privilegiu ce poate fi înlăturat.

În ce condiţii funcţionează consecinţele?

Blândeţe mai degrabă decât severitate

Sunt excluse pedepsele fizice, ţipetele şi tonul ameninţător. Se recomandă folosirea unui ton
blând mai degrabă decât sever, diminuându-se astfel riscul resentimentelor.

Termenele scurte sunt mai bune decât cele lungi

Consecinţele pe termen scurt sunt mai eficiente decât cele pe termen lung; atât părinţilor le
este mai uşor să fie consecvenţi atunci când aplică consecinţe pe termen scurt, cât şi copiilor
să le îndeplinească. Consecinţele pe termen lung cresc riscul apariţiei resentimentelor în
relaţia părinte – copil. Se recomandă consecinţe care acoperă câteva ore – maxim o zi, în
funcţie de comportamentul problematic.

Consecvenţa!
Consecvenţa este foarte importantă. Adultul trebuie să folosească cu consecvenţă
consecinţele ori de câte ori apare un comportament neadecvat.

Controlul părinţilor
Orice consecinţă trebuie să fie în controlul părinţilor. Este ineficient să retragi banii de
buzunar unui adolecent care lucrează şi îşi procură bani din alte surse.

„Imediat” este mai eficient decât „În viitor”

Consecinţa va fi utilizată imediat după apariţia comportamentului problematic. Cu trecerea
timpului, părinţii uită să o folosească sau uită motivul pentru care ar trebui să o folosească. De
asemenea, adolescentul nu face legatura între comportamentul problematic şi consecinţă şi
pierde din vedere motivul pentru care acel comportament ar trebui schimbat.

Justificaţi folosirea consecinţei!

Ori de câte ori se foloseşte consecinţa, se oferă şi o explicaaţie scurtă. De asemenea, dacă
folosirea consecinţei decurge din încălcarea unei regului, acea regulă va fi verbalizată explicit.

164
Exemplu: „Andreea regula spune că ne adresam unul altuia pe un ton politicos. Pentru că ai
ridicat tonul în discuţia noastră, nu le vei suna diseară pe prietenele tale”.

Odată stabilită, consecinţa nu se negociază!

Se recomandă ignorarea tuturor încercărilor adolescentului de a-i face pe părinţi să se
răzgândească cu privire la utilizarea consecinţei. Nu discutaţi corectitudinea consecinţei;
odată ce aţi decis utilizarea ei, nu se mai negociază altceva.

165
 Capitolul 3
PROVOCĂRI FRECVENTE ÎN RELAŢIA ADOLESCENT – PĂRINTE
CUM SĂ LE FACEM FAŢĂ!
„Provocarea” Îi facem faţă cu paşi mici ...
Vorbeşte despre temerile tale!
Petrecerile Roagă-l să îţi explice de ce se simte atât de
bine la petreceri!
Aminteşte-ţi de propria adolescenţă!
Planificaţi o petrecere la voi acasă, la care
să îşi invite prietenii şi la care tu să nu îţi
faci simţită prezenţa (deşi vei rămâne
acasă)!
Citeşte în revistele pentru adolescenţi
despre părerea acestora în legătură cu
petrecerile!
Chiar dacă pleci în weekend, nu îţi lăsa
copilul adolescent nesupravegheat, singur
acasă. Roagă un prieten/ vecin să se mute
în casa voastră pentru câteva zile!
Faceţi următoarea înţelegere: dacă va
consuma alcool la petrecere, vă va suna
pentru a-l lua acasă, fără a-i pune întrebări
sau a-l cicăli; e mai bine decât să conducă el
însuşi/ ea însăşi sau să se urce într-o maşina
condusă de un alt adolescent care a
consumat alcool!
Fă un mic exerciţiu de observaţie, aşezat
Haine, coafură, confortabil în propria maşină, în afara
stil vestimentar şcolii/ liceului în care învaţă copilul tău şi
observă-i pe ceilalţi adolescenţi!
Du-te într-un mall şi fii atent la felul în care
se îmbracă adolescenţii!
Negociaţi un buget pentru haine şi accesorii
... Sau paşi mari
Vorbiţi despre cum intenţionează să se
distreze la petrecere!
Fii realist! Adolescenţii sunt „luaţi de val”.
Petrecea ideală din punctul lor de vedere
este acel loc în care nu există părinţi, în
care berea, vinul sau chiar drogurile sunt
din belşug, iar fetele/ băieţii „cool” sunt
fără numar. Probabil că nu îţi va plăcea
această perspectivă, dar nu ai cum să o
împiedici. Vorbeşte totuşi cu copilul
despre asta, fii deschis şi nu îl judeca. În
acest fel, dacă la petrecerea „ideală”
lucrurile vor scăpa de sub control, te va
suna şi îţi va cere ajutorul.
Cunoaşte-ţi copilul şi ai încredere în el!
Învaţă-l să facă faţă la cele mai diverse
situaţii şi să aibă încredere că va face
ceea ce trebuie astfel încât să fie bine
pentru el însuşi!
Bucură-te de ceea ce vezi! Fă poze!
Dacă adolescentul tău nu acordă
suficientă atenţie igienei personale,
construiţi o rutină în acest sens!
Lasă-ţi copilul să îşi aleagă singur stilul
vestimentar şi negociaţi doar acele
situaţii importante pentru tine în care
vrei să se îmbrace într-un anumit fel (de
166
 şi respectă-l cu fermitate! În cazul în care exemple, o cină formală cu prieteni de-ai
copilul greşeşte şi depăşeşte bugetul, lasă-l tăi sau colegi de serviciu)!
să înveţe din propria greşeală (de exemplu,
va plăti datoria din banii de buzunar).Nu îi Planificaţi împreună o zi pentru
cumpărături. Lasă-l pe copil să aleagă
face morală!
magazinele!
Linişteşte-te! Copilul tău nu va păstra acest
stil vestimentar nonconformist o veşnicie.
Nu va trece mult până când stilul vostru
vestimentar va fi similar!

Surprindeţi fiica şi fă-i o programare la

stilist!

Plăteşte-l doar pentru acele activităţi Învaţă-l să facă şi să administreze un

Banii de pentru care ai fi angajat şi plătit în mod buget!
buzunar bisnuit pe altcineva! Plata se face la
Învaţă-l sau roagă-l să te înveţe programe
finalizarea activităţii.
computerizate de administrare a
bugetului!
Banii de buzunar nu au legătură cu
activităţile gospodăreşti. Pentru început, fixează o alocaţie pentru
îmbrăcăminte!
Evita „cauţiunile”! Atunci când rămâne fără
bani într-o situaţie în care ar avea nevoie Învaţă-l trucuri pentru a face economii:
de ei, nu îi da sume suplimentare pentru că „trei plicuri cu bani” – unul cu bani de
nu va învăţa să îşi administreze singur cheltuială, altul cu economii pe termen
bugetul. lung şi ultimul cu economii pe termen
scurt.
Dacă cere bani de împrumut, dă-i sume
mici şi ţine o evidenţă clară a plăţii
datoriilor. Măreşte limita de credit doar
după ce va dovedi că este capabil să
plătească datorii mai mari.

Întreabă-te de ce copilul tău îşi alege
Prietenii tocmai prietenii pe care îi are! Se simte
cumva nesigur? Îşi alege prieteni care nu
aşteaptă foarte mult de la el?
Oferă-i numeroase oportunităţi pentru a-şi
dezvolta încrederea în sine şi a-şi
conştientiza competenţele. Astfel, îşi vor
Dă-i voie copilului tău să petreacă timp cu
prietenii în camera lui, cu uşa închisă,
fără a da buzna peste ei. Doar pentru că
au nevoie să vorbeasca într-un spaţiu
privat, nu înseamnă ca în spatele uşii se
consumă droguri sau au loc orgii.
E ok să baţi la uşă şi să ceri permisiunea

167
 alege prieteni asemenea lor.
Nu-i critica prietenii. Invită-i la voi acasă şi
oferă-le un model pozitiv de
comportament!
Toţi copiii fac diverse treburi în gospodărie!
Treburile
gospodăreşti În timpul unei „şedinţe de familie”, cere-i
părerea în legătură cu felul în care ar trebui
făcute treburile gospodăreşti!
Construiţi o rutină a gospodăriei şi folosiţi
consecinţe pentru a vă asigura că este
respectată!
Evitaţi scuzele, chiar dacă a doua zi are un
test important la şcoală! Astfel va învăţa să
îşi planifice timpul pentru toate tipurile de
activităţi. Oferiţi-vă ajutorul într-o situaţie
specială pentru el/ ea!
Lasă-l /o să-şi decoreze singur/ă camera!
„Camera mea”
Transformaţi curăţenia săptămânală într-o
rutină a familiei!
Oferă-i alternative: face curat singur sau cu
ajutorul tău.
Fiica ta de 14 ani are un prieten. Nu
reacţiona exagerat! Sunt şanse mari ca în
Întâlnirile mai puţin de o săptămână relaţia să se
romantice încheie – cu condiţia să nu intervii.
Este important să înţelegi că „relaţie
de a intra; cu siguranţă, raspunsul va fi
„da”; vei fi surprins să vezi un grup de
adolescenţi relaxaţi, ascultând muzică şi
vorbind;
În cazul în care copilul tău are dificultăţi
în a-şi face prieteni, întreabă-l dacă are
nevoie de sfaturi; dacă nu, ai încredere că
va rezolva singur problema!
Implică-ţi adolescentul în activităţi de
gospodărie cât mai variate: gătit, făcut
piaţa, spălatul şi călcatul hainelor,
pregătirea mesei, îngrijirea maşinii,
curăţenie sau orice altă activitate care îl
va pregăti pentru viaţa de adult!
Respectă-i programul foarte încărcat dar
însistă să îşi planifice cel puţin o seară pe
săptămână pentru a te ajuta la gătit.
Dormitorul lui/ ei va arăta aşa cum îşi
doreşte el/ ea să arate, chiar dacă din
punctul tău de vedere este un mic haos!
Ai încredere că va face ordine în cameră
atunci când va simţi nevoia. Uneori, cei
mai dezordonaţi adolescenţi, devin cei
mai ordonaţi adulţi.
Permite-i să redecoreze pereţii cu
posterele trupei/ cântăreţului favorit sau
să îşi vopsească mobilierul!
Informează-ţi fiica despre riscurile
întâlnirilor cu băieţi mai mari şi
necunoscuţi (riscul violului)!
Discutaţi deschis despre sex, sexul în
adolescenţă, sexul neprotejat. Ascultă cu
atenţie ceea ce are de spus copilul tău!
168
 stabilă” înseamnă altceva cu fiecare vârstă;
află ce înseamnă pentru copilul tău!
În cazul preadolescenţilor, însoţeşte-i până
la locul întâlnirii (cinema, mall etc.) şi fixaţi
împreună o oră la care să vă reîntâlniţi,
pentru întoarcerea acasă!
Lasă-ţi adolescentul să dea petreceri la voi
acasă, cu tine prin preajmă (dar nu foarte
„vizibil”)! În felul acesta, îi vei cunoaşte
grupul de prieteni.
Încurajează activităţile de grup!
Aminteşte-ţi că scopul educaţiei este de a
învăţa, nu de a lua notele cele mai mari din
Şcoala clasă!
Spune-i copilul că el este mai important
pentru tine decât notele pe care le ia la
şcoală!
Dacă notele sale sunt mici, încearcă să vezi
din ce cauză se întâmplă acest lucru. Fii
realist şi obiectiv când vine vorba de
competenţele şi abilităţile copilului!
Nu-i interzice activităţile favorite (de
exemplu sportul) ca pedeapsă pentru note
mici!
Citiţi impreună sau înscrieţi-vă la un curs
(de exemplu, aerobic pentru mamă – fiică,
tenis de câmp pentru tată-fiu/ fiică).
Telefonul Limitaţi timpul petrecut la calculator,
mobil, pentru jocuri, yahoo messenger sau
computerul, navigare pe internet. În cadrul unei şedinţe
I pod-ul, MP3 de familie, negociaţi cu atenţie numărul de
player-ul ... ore alocat acestor activităţi.
toate de ultima
generaţie Controlaţi serverele de internet/ site-urile
la care are acces copilul!
Dacă copilul se şimte pregatit pentru
întalniri romantice, lasa-l dar fii atent şi
decshis la orice discutie!
Invită-l pe partenerul/a fiicei/ fiului tău
acasă la voi şi include-l în activităţile de
familie!
Asigură-te că fiica/ fiul tău se simt iubiţi şi
valorizaţi în familie. Asfel scade riscul de
a căuta iubire şi acceptare în contexte
nepotrivite.
Şcoala nu este pentru toată lumea; unii
adolescenţi se gândesc mai degrabă la o
meserie, care le-ar oferi independenţă,
decât la continuarea studiilor. Fii pregătit
să accepţi această alternativă!
Oferă-ţi sprijinul pentru teme din când în
când. Nu interveni între copil şi profesorii
săi decât atunci când apar probleme.
Nu reacţiona exagerat la prima notă
proastă! Aşteaptă să vezi ce face copilul
pentru a-şi îmbunătaţi situaţia. Fii
disponibil şi suportiv, fără a prelua
controlul!
Apreciază eforturile şi fiecare progres al
copilului, fără să te gândeşti ce loc ocupă
în ierarhia clasei!
Încurajează-l pe copil să aibă încredere în
punctele sale tari. Nu trebuie să fie bun la
toate!
Află care este emsiunea lui/ ei favorită şi
urmăriţi-o împreună, pentru a-ţi face o
idee despre conţinutul acelei emisiuni!
Discutaţi despre influenţa TV-ului şi a
calculatorului asupra a ceea ce face şi a
felului în care gândeşte!
169

Discută cu copilul despre riscul şi valoarea
unor convorbiri on line cu necunoscuţi.
Împărtăşiţi idei despre cum ar putea să se
protejeze de riscurile potenţiale ale
convorbirilor on line.
Nu cumpăra un televizor special pentru
camera copilului!
Copiii sunt expuşi la scene explicite de
violenţă şi sex în mass media mai mult ca
niciodată. Nu-l poţi proteja în fiecare dintre
aceste situaţii dar poţi discuta cu el despre
ceea ce vede şi despre ceea ce crede şi
simte în raport cu acest tip de informaţie.
Nu-i cumpăra telefon mobil, decât în
situaţie de urgenţă. Dacă economiseşte
bani pentru a-şi cumpăra telefonul,
gândiţi-vă împreună la o modalitate de
plată a facturilor.
Când copilul tău îşi doreşte un produs
căruia i se face reclamă intens la TV,
ajută-l să ia o decizie: „De ce îţi doreşti de
fapt acel obiect? Îţi permiti să îl plăteşti?
Îl vrei doar pentru că nimeni de la tine din
clasă nu îl are/ toţi colegii tăi îl au? Ai în
mod real nevoie de el?”

Roagă-l să te înveţe să lucrezi la calculator!

Nu mâncaţi în timp ce priviţi la TV. Masa va

fi rezervată discuţiilor relaxante în familie.

Însoţeşte-ţi preadolescentul la mall/ Nu uita!

La mall, la cinema, dacă are întâlnire cu prietenii.
concerte, la Aşteaptă-l la o cafenea, până când este
film ... pregătit de plecare (stabiliţi în prealabil ora
la care vă veţi reîntâlni).
Mall-urile şi concertele sunt la fel de
importante pentru socializarea copilului
tău, precum erau „ceaiurile dansante”
pentru tine.

Te îngrijorează probabil conţinutul filmelor Profită de acest context şi roagă-l pe copil

ce promovează violenţă, distrugere, lipsă să îţi explice de ce generaţia lui este
de respect, pornografie; de asemenea, interesată de aceste forme de distracţie
adolescenţii au acces la website-uri şi
reviste ce prezintă activităţi sexuale
explicite, forme de abuz, exploatare.
Interdicţia nu este o opţiune la care poţi
apela deoarece nu poţi controla accesul
copilului la acest tip de informaţie în afara
mediului familial ... şi uneori nici acolo. În
plus, „fructul interzis” va fi cu atât mai
atractiv pentru copil.

170
Un părinte care se aşteaptă ca adolescentul său să fie în permanenţă politicos, preocupat de
şcoală, dornic să ajute la treburile casnice şi ordonat, are şanse mari să fie dezamagit sau într-
un permanent conflict cu copilul.
Nu vă aşteptaţi să aveţi un copil perfect; toţi copiii fac greşeli, iar cele mai multe dintre
acestea nu sunt intenţionate.
Aşteptările realiste se leagă şi de tine ca părinte. E bine să încerci să faci cât mai mult şi cât
mai bine dar nu există părinte perfect. Nu fii aspru cu tine, fiecare învaţă din experienţă.

Grija pentru tine, ca părinte.

A fi părinte este mai uşor atunci când nevoile de intimitate şi relaxare ale cuplului sunt
împlinite. A fi părinte bun nu înseamnă să ai o viaţă dominată de copilul tău. Dacă nevoile tale
ca adult sunt satisfacute, cresc şansele de a fi un părinte răbdător, calm, consecvent şi
disponibil pentru copil.

Exerciţiu:
Ce înseamnă sa fii un părinte responsabil şi competent?

Care dintre aspectele de mai sus ţi se par uşor de realizat? De ce?

……………………………………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Care ţi se par dificile? De ce?

………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ce alte lucruri ţi se par importante pentru a-ţi ajuta copilul să crească sănătos ?
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.........................

Obiective pentru schimbare

Fiecare părinte decide care sunt acele abilităţi şi comportamente pe care ar dori să le vadă la
copilul său. Atunci când ne propunem să îl învăţăm pe copil o abilitate nouă, este necesar să

171
ţinem cont de faptul că copilul trebuie să fie pregătit ca etapă de dezvoltare, să îşi însuşească
noul comportament.

Exerciţiu
Ce abilităţi vreau să dezvolt la copilul meu?
Găsiţi mai jos o listă cu abilităţile a căror dezvoltare puteţi să o sprijiniţi.

Cum să comunice şi să se înţeleagă cu cei din jur

Să-şi exprime opiniile şi nevoile adecvat;
Să ceară ajutor atunci când are nevoie;
Să fie compliant cu regulile adulţilor;
Să se înţeleagă bine cu copiii de vârsta lui;
Să fie conştient de emoţiile celor din jur;
Să fie conştient de felul în care acţiunile lui îi afectează pe ceilalţi;

Să-şi gestioneze emoţiile

Să-şi exprime emoţiile într-o manieră care să nu-i rănească pe cei din jur;
Să-şi gestioneze impulsurile şi emoţiile negative;
Să gândească pozitiv despre sine şi ceilalţi;
Să accepte regulile şi limitele;

Cum să fie independent

Să facă lucruri pe cont propriu;
Să fie responsabil pentru propriile acţiuni;
Să finalizeze activităţile chiar şi când nu este un adult prezent;

Cum să rezolve probleme

Să arate interes şi curiozitate pentru activităţile zilnice;
Să pună întrebări şi să exprime puncte de vedere;
Să se gândească la soluţii alternative;
Să negocieze;
Să ia decizii şi să rezolve probleme pe cont propriu;

172
Exerciţiu
Cum stabilesc obiective pentru schimbări în comportament?

Sugestii/ recomandări pentru părinţi:

- să aibă în vedere comportamentele prezente ale copilului;
- să aleagă comportamente cărora ar vrea să le crească frecvenţa;
- să aleagă comportamente cărora ar vrea să le scadă frecvenţa;
- să se gândească la schimbări necesare în propriul comportament;
- ce şi-ar dori să facă mai des (ex. să-şi păstreze calmul, să formuleze reguli clare,
afirmative etc.);
- ce şi-ar dori să faca mai rar (ex. să foloseasca ameninţările, să ridice tonul etc.);

Listaţi în tabelul de mai jos acele schimbări pe care aţi dori să le obţineţi atât în
comportamentul vostru cât şi al copilului. Asiguraţi-vă că obiectivele sunt specifice
şi realizabile.
OBIECTIVE PENTRU SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI COPILULUIOBIECTIVE
PENTRU SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI MEU

173
Capitolul 4
CUM SPRIJINIM DEZVOLTAREA COPILULUI?

Înainte de a învăţa cum să abordăm comportamentele problematice ale copilului, este

important să învăţăm ca părinţi să sprijinim şi să facilităm dezvoltarea copilului şi să stimulăm
achiziţia comportamentelor dezirabile. Multe dintre problemele comportamentale frecvente
se rezolvă atunci când copiii sunt ajutaţi să înveţe alte strategii de a face faţă situaţiilor dificile
cu care se confruntă.

Dezvoltarea unei relaţii pozitive cu copilul

Fiecare părinte îşi doreşte o relaţie bună cu copilul lui. Copiii învaţă cel mai bine abilităţi şi
comportamente noi într-un mediu familial cald, predictibil şi securizant.
Mai jos sunt prezentate câteva recomandări care îi vor ajuta pe părinţi să dezvolte o relaţie
pozitivă cu copilul.

 Petreceţi timp împreună!

A petrece frecvent mici perioade de timp cu copilul este mult mai benefic decât a petrece mai
rar, o perioadă mai îndelungată. Uneori şi câteva minute petrecute împreună schimbă
calitativ relaţia părinte – copil, cu condiţia ca aceasta să se întâmple de mai multe ori de-a
lungul zilei. Atunci când copilul te abordează, îţi pune o întrebare sau încearcă să te implice în
activitatea pe care o desfăşoară, fii disponibil! Acel timp este foarte special pentru copil. Este
de dorit să întrerupi activitatea în care erai implicat şi să acorzi toată atenţia copilului. Dacă
eşti foarte ocupat sau ceea ce făceai este extrem de important, planifică timp pentru copil,
cât mai curând posibil.

Exerciţiu:
Sugestii pentru timp special petrecut împreună.

„Timp special” poate să însemne altceva pentru fiecare familie în parte. Notaţi câteva idei
despre cum aţi putea petrece timp special împreună cu copiii. Amintiţi-vă că „timp
special” poate fi petrecut zilnic (ex. vedem un film împreună, mergem la cumpărături) şi
nu presupune neaparat excursii în afara oraşului.

...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................

174
  Vorbeşte cu copilul!
Atunci când vorbim cu copiii, le dezvoltăm abilităţi de comunicare, sociale şi ii ajutăm să aibă
o imagine de sine pozitivă datorită faptului că le acordăm atenţie.
Este important să vorbim cu copilul despre lucrurile care prezintă interes pentru el, să le
împărtăşim ideile care vizează întreaga familie în cadrul şedintelor de familie, să îi ascultăm cu
atenţie atunci când îşi exprimă opiniile.

Exerciţiu:
Subiecte de conversaţie.

Fă o listă cu lucrurile care îl interesează pe copilul tău sau cu activităţile pe care le-aţi
făcut împreună/ separat şi despre care aţi putea discuta:

..................................................... ...................................................

..................................................... ...................................................

..................................................... ......................................................

..................................................... ....................................................

 Exprimă-ţi afecţiunea!
O altă modalitate prin care le putem arăta copiilor că ne pasă şi că suntem interesaţi de tot
ceea ce îi implică, este să le arătăm afecţiunea prin gesturi fizice (ex. mângâieri, îmbrăţişări,
sărutări, atingeri, gâdilat, masaj). Aceste gesturi îl fac pe copil să se simtă dorit, iubit şi ii
dezvoltă abilitatea de a primi şi dărui afecţiune.

Exerciţiu:
Modalităţi de exprimare a afecţiunii.

Care sunt gesturile fizice de afecţiune preferate de tine şi copilul tău?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………

175
Cum se încurajează comportamentele dezirabile

Copiii cooperează foarte bine atunci când sunt încurajaţi şi primesc atenţie pozitivă şi când
sunt implicaţi în activităţi pe care le consideră interesante.
Mai jos sunt prezentate câteva recomandări legate de felul în care lăudam şi oferim atenţie.

Sugestii pentru trainer:

- aminteşte-le părinţilor că încurajarea comportamentului dezirabil imediat după
manifestare, creşte şansa reapariţiei acestuia;
- roagă-i să se gândească, pe măsură ce rezolvă exerciţiile, la schimbările pe care consideră
că ar putea să le facă, pentru a încuraja comportamentul dezirabil al copilului.

 Cum lăudăm copilul

Atât copiilor cât şi adulţilor le place să fie lăudaţi. Atunci când copilul are un comportament
care vă place, lăudaţi-l; uneori e suficient să arătaţi că sunteţi de acord cu ceea ce face:
Exemplu:
„Mi-a plăcut cum l-ai ajutat pe fratele tău mai mic, mai devreme. Bravo!”
„Ai ajuns acasă la ora pe care o agreasem. Mulţumesc!”
„Mă bucur ca ţi-ai ordonat camera, aşa cum te rugasem! îţi mulţumesc!”
Evitaţi comentariile care fac trimitere la un comportament problematic, de felul: „îţi
mulţumesc că nu m-ai întrerupt înainte de a termina ce aveam de spus, aşa cum faci de
obicei”.
Se recomandă ca lauda să fie descriptivă şi să facă trimitere direct la comportamentul a cărui
frecvenţă dorim să o creştem. Autenticitatea şi entuziasmul în exprimarea verbală sunt foarte
importante.

Exerciţiu:
Să învăţăm să ne laudăm copiii!

Citeşte lista cu comportamente pe care ţi-ai dori să le facă copilul mai frecvent. Notează
mai jos aceste comportamente iar în dreptul fiecăruia scrie o afirmaţie care să exprime o
laudă pentru a încuraja repetarea acelui comportament. Fii cât mai specific şi mai
descriptiv cu putinţă!

Comportament Lauda

........................................ .....................................................
........................................ .....................................................
........................................ .....................................................
........................................ .....................................................

176
  Cum îi acordăm atenţie
Există multe feluri de a acorda atenţie. Un zâmbet, o bătaie pe umăr sau privitul pur şi simplu
sunt forme de atenţie pe care copilul le apreciază şi care pot fi folosite pentru a încuraja
comportamentele dezirabile. Împreună cu lauda, aceste gesturi îi arată copilului că suntem
încântaţi de felul în care se comportă. De asemenea, aceste gesturi pot fi folosite şi în
contexte în care copilul are comportamente dezirabile dar nu îl putem lăuda (de exemplu,
este în gaşca de prieteni; o laudă venită de la mama nu ar face decât să îl facă să simtă jenat,
ruşinat).

Exerciţiu:
Gesturi prin care acordăm atenţie!

Fă o listă cu gesturile pe care le-ai putea face pentru a-i arăta copilului că îi acorzi atenţie:

...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................

 Ce activităţi ar putea fi de interes pentru copil

Implicarea copilului în activităţi de interes pentru el reprezintă o bună premisă pentru
construirea autonomiei. Un mediu familial sigur, cu o ofertă bogată în activităţi/ lucruri de
explorat, stimulează dezvoltarea copilului şi îl ţine ocupat. Activităţile pot fi realizate
deopotrivă în casă şi în afara acesteia, în comunitate.

Exerciţiu:
Sugestii pentru activităţi cu copii.

177
 Gândiţi-vă la câteva activităţi pe care copilul dvs. le-ar considera amuzante. Consultaţi-vă
si cu ceilalţi părinţi din gup. Aveţi în vedere atât activităţi ce pot fi făcute în casă, cât şi
activităţi realizate în afara casei (în curte/ grădina, în cartier, parc, la munte, etc.)

Activităţi de interiorActivităţi în aer liber

Cum pot facilita învăţarea de noi comportamente şi abilităţi

Vom vorbi un pic despre rolul părintelui ca profesor - sau despre modelarea
comportamentului copilului prin exemplul personal pe care părintele îl poate oferi. Creşterea
presupune învăţarea a numeroase abilităţi complexe (de la spălatul pe dinţi în primii ani de
viaţă, la strategii de rezolvare a problemelor, în adolescenţă). Fiecare părinte trebuie să ştie
cum să îşi sprijine copilul în fiecare dintre aceste situaţii.

Sugestii pentru trainer:

- aminteşte-le părinţilor ca încurajarea comportamentului dezirabil imediat după
manifestare, creşte şansa reapariţiei acestuia;
- roagă-i să se gândească, pe măsură ce rezolvă exerciţiile, la schimbările pe care consideră
că ar putea să le facă, pentru a-i ajuta pe copii să înveţe noi abilităţi şi comportamente.

 Modelarea comportamentului
Copiii învaţă imitându-i pe cei din jur. Pentru a încuraja învăţarea de noi comportamente,
oferă-le copiilor modele. Oferă ajutor atunci când este cazul şi încurajează-i pe copii să repete
singuri comportamentul nou. Laudă-i ori de câte ori reuşesc.
Nu te aştepta ca adolescentul tău să respecte regulile casei atunci când nici un alt membru al
familiei nu o face. De exemplu, nu te poţi aştepta să îşi facă ordine în cameră, atunci când
camera părinţilor este dezordonată.
Oferă exemplul personal pentru a-ţi învăţa copilul cum să se comporte.

Exerciţiu
Cum să fiu un exemplu pentru copilul meu.

178
 Din lista cu comportamente pe care ţi-ai dori să le facă copilul mai frecvent (vezi şedinta 1),
alege acele comportamente pe care ai putea să le modelezi oferind exemplul personal.
Notează-le mai jos!
.....................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................

Temă pentru acasă

Alege două dintre metodele prezentate în această sesiune, pe care consideri că ai putea să le
foloseşti acasă cu copilul tău. Stabileşte obiective specifice, de tipul: „Voi folosi laude
descriptive de minim cinci ori pe zi”. Monitorizează-ţi comportamentul folosind fişa de mai
jos. Scrie DA (dacă ai folosit metoda aşa cum ţi-ai propus) sau NU (pentru situaţiile în care nu
ai reuşit să atingi obiectivul specific) zilnic, în dreptul fiecărui obiectiv precizat. În spaţiul
rezervat comentariilor, notează obstacolele întâmpinate în utilizarea metodei alese sau
reacţiile copilului la metodă.
Ex. „Luni: Ana mi-a zâmbit când am lăudat-o pentru că s-a jucat cu fratele ei mai mic” sau
„Marţi: azi am fost atât de obosită încât nici măcar nu am remarcat dacă Andrei şi-a pus
lucrurile în ordine”.

Fişa de monitorizare

Obiectivul specific 1:

......................................................................................................................

......................................................................................................................

Obiectivul specific 2:

......................................................................................................................

......................................................................................................................

179
 Obiectivul Obiectivul
Ziua specific 1 specific 2 Comentarii
DA / NU DA / NU

Luni

Marţi

Miercuri

Joi

Vineri

Sâmbătă

Duminică

180
Capitolul 5
DESPRE COMPORTAMENTELE PROBLEMATICE – MONITORIZARE,
IDENTIFICAREA CAUZELOR, MANAGEMENT

Ce înseamnă comportament problematic

Comportamentele problematice:
- pun copilul în pericol;
- sunt necompliante faţă de aşteptările şi cerinţele rezonabile ale părintelui;
- interferează cu menţinerea relaţiilor sociale pozitive.

Fiecare părinte poate sa identifice cu uşurinţă probleme de disciplină, precum agresivitate,

refuz, sfidare, ignorare etc. Aceste probleme împiedică desfăşurarea optimă a activităţilor şi
relaţiilor în cadrul familiei.
De multe ori, soluţionarea acestor probleme este dificilă deoarece sub denumirea acestor
probleme se “ascund” mai multe aspecte care trebuie gestionate.
Prima etapă în rezolvarea acestor probleme de disciplinare este definirea lor specifică, adică
identificarea comportamentelor problemă, care se doresc a fi remise sau eliminate.

Acestă etapă se numeşte operaţionalizarea problemei şi presupune identificarea

comportamentelor pe care un copil le face şi care sunt ţinta modificării. Instrumentele de
management comportamental ne oferă metode de modificare a comportamentelor
problematice, dar nu ne oferă metode de ameliorare a unor probleme vag definite precum
agresivitate, indisciplină, neatenţie.

Ca urmare, pentru fiecare situaţie problematică trebuie identificate comportamentele care

apar şi care ne fac să punem diferite etichete (obraznic, neatent etc.) atunci când le
observăm.

181
Exerciţiu
Cum operaţionalizăm problemele de disciplină cu care ne întâlnim.

Situaţia problemă Operaţionalizarea problemei

Ionuţ mă sfidează. - Ionuţ face remarci ironice atunci când vorbesc

...................................................................
cu el;
- Ionuţ vorbeşte la telefonul mobil în timp ce îi
adresez o rugăminte.
- Ionuţ pleacă din cameră în timp ce îi vorbesc.
- ....................................................
- ....................................................
- ....................................................
- ....................................................

- ....................................................
- ....................................................
....................................................... - ....................................................
- ....................................................

- ....................................................
- ....................................................
........................................................ - ....................................................
- ....................................................

Cum influenţează propriile gânduri şi credinţe felul în care reacţionăm la comportamentul

copilului

De multe ori, gestionăm situaţiile problematice în functie de reacţia noastră la

comportamentul copilului. Această reacţie nu ia în considerare modul în care va fi afectat
comportamentul copilului.

O situaţie de disciplinare presupune 2 variabile: părintele şi copilul.

Singura variabilă pe care părintele o poate utiliza/ controla este propriul său comportament.
Comportamentul părintelui decide dacă situaţia este sau nu controlată. De aceea este
important ca părintele să ştie ce comportament să aleagă ca răspuns la o situaţie
problematică, astfel încât copilul să fie influenţat în mod pozitiv, eficient.

Când apare un comportament problematic, părintele răspunde în funcţie de modul în care

interpretează acel comportament. Ceea ce gândim despre comportamentul problematic
influenţează ceea ce facem în consecinţă.
De exemplu, dacă consider că adolescentul meu răspunde neîntrebat pentru că nu mă
respectă, voi reacţiona altfel decât dacă mă gândesc că vorbeşte neîntrebat pentru că este

182
nerăbdător să îşi exprime opinia în legătură cu subiectul pe care îl discutăm. Cu alte cuvinte,
la acelaşi comportament problematic al unui copil pot reacţiona diferit în funcţie de explicaţia
pe care o atribui acelui comportament.

Exerciţiu
Ce gândim de obicei şi cum reacţionăm la comportamentele problematice ale copiilor.

“Copilul meu este rău”

Când gândeşte astfel, părintele: Consecinţe pentru copil:

 etichetează copilul;  crede el însuşi că este rău şi acest lucru nu se

 pune pe seama lui orice situaţie negativă care poate schimba.
ar putea apărea în familie, la şcoală, în grupul  pune pe seama acestui lucru orice
de prieteni; comportament pe care îl face.
 este tentat să folosească metode autoritare  stima de sine este afectată.
de disciplinare;  performanţa academică poate să scadă;
 evită să încerce noi metode de disciplinare;  interesul copilului faţă de tot ce se întâmplă
 nu apreciază progresele mici ale copilului, în jurul său este scăzut.
ignoră comportamentele adecvate ale
acestuia;
 generalizează această etichetă la toate
comportamentele copilului (nimic din ce face
copilul nu este bun).

“Copilul meu mă sfidează”

Când gândeşte astfel, părintele: Consecinţe pentru copil:

 consideră orice comportament problematic al  ....................................

copilului ca o confirmare a acestei convingeri;
 are o reacţie emoţională mai puternică atunci  ....................................
când copilul face un comportament
problematic – se enervează, se înfurie, se  ....................................
întristează etc.
 pedepseşte copilul pentru că nu a fost  ....................................
respectuos;
 .....................................

183
Afirmaţiile şi comportamentele adolescenţilor au de cele mai multe ori legătura cu ei înşişi, nu
cu părinţii. Este important ca părinţii să nu se învinovăţească pentru aceste comportamente şi
nici să nu fie ofensaţi. Copiii sunt personalităţi distincte care învaţă din propriile greşeli,
eşecuri sau succese.

Exerciţiu
Pentru a vă ajuta să conştientizaţi că adolescenţii sunt separaţi de dvs. gândiţi-vă la un
comportament care vă deranjează cel mai mult; iata câteva sugestii:
 chiuleşte;
 se închide în camera lui/ei şi nu mai iese de acolo;
 refuză să meargă în vacanţă cu familia;
 are toane;
 nu ajută la treburile casnice;
 nu vrea să petreacă timp în familie (de pildă să vedeţi un film
împreună);
 nu vrea să-şi continue studiile;

184
 Mai jos sunt descrise două atitudini diferite:

Interpretez totul personal deci cred că toate comportamentele copilului meu au legătură cu
eşecurile sau succesele mele.
De exemplu: „Sunt un părinte oribil”, „Sunt un părinte bun”, „Ce vor crede ceilalţi?”, „Cum a
putut să facă aşa ceva după tot ce am făcut pentru el/ea?”, „cu siguranta mă urăşte, altfel nu
s-ar comporta aşa”.

Cred că, comportamentele copilului meu au mai degrabă legătură cu el însuşi/ ea însăşi, decât
cu mine.
De exemplu: „Acest lucru este important pentru el/ ea”, „Trebuie să afle singur/ă ce înseamnă
asta”, „Explorează pentru a alege în cunoştinţă de cauză”, „Am încredere că va învăţa ceea ce
trebuie din această greşeala/ provocare”, „Mă întreb ce semnificaţie are acest lucru pentru
el/ ea”.

Gândiţi-vă din nou la comportamentul problematic ales anterior. Descrieţi comportamentul

pe care l-aţi adopta dacă aţi avea prima atitudine; apoi comportamentul care ar decurge din a
doua atitudine.

Comportamentul A
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................

Comportamentul B
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................

Spune-i copilului tău ce ai învăţat în urma acestei aplicaţii:

......................................................................................................................................................
Exerciţiu
......................................................................................................................................................
Cum putem verifica dacă modul cum răspundem la comportamentul problematic al elevului
este......................................................................................................................................................
o metodă de disciplinare eficientă sau nu?
Luaţi un exemplu concret de situaţie problematică şi notaţi care a fost răspunsul dvs.
......................................................................................................................................................

Situaţie problematică:

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
............................

185
Răspuns la situaţia problematică:

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
..........................................

2. Apoi analizaţi acest răspuns folosind următoarele întrebări:

 Ce a învăţat copilul în urma acestei metode?

 A înţeles legătura între comportamentul lui şi metoda pe care am aplicat-o?
 Cum mă simt:
o Uşurat
o Vinovat
o Mândru că am avut dreptate
o Calm
o Îngrijorat
o ……………………………...
o ………………………………
o ……………………………...

 Cum s-a comportat copilul după momentul în care am aplicat respectiva metodă de
disciplinare?
o mai repetă comportamentul problematic?
o se izolează, se retrage?
o face alte comportamente problematice?
o mă sfidează?
o face ceea ce i-am cerut?

 Cum pot caracteriza relaţia pe care o am cu copilul după momentul în care am aplicat
respectiva metodă de disciplinare?

……………………………………………….……………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………....
…………….........................................................................................................................................
.........
.......................................................................................................................................................
..............

186
Monitorizarea comportamentelor problematice

Monitorizarea comportamentelor, atât ale copiilor cât şi ale părinţilor, este importantă
pentru a putea evalua progresul către obiectivele propuse în etapa anterioară.
Procesul de monitorizare este util pentru că:
- îl ajută pe părinte să îşi dea seama în ce măsură credinţele sale legate de comportamentul
copilului sunt adevărate;
- îl ajută pe părinte să îşi monitorizeze propriile reacţii la comportamentul copilului;
- oferă informaţii privind momentul şi motivul apariţiei comportamentului;
- permite evaluarea schimbării comportamentului (se îmbunătăţeşte, se înrăutăţeşte,
rămâne constant);
- indică atingerea obiectivului;

Vom descrie în continuare câteva instrumente de monitorizare

Jurnalul comportamental
Părintele notează:
- când apare comportamentul problematic;
- unde apare comportamentul problematic;
- ce s-a întâmplat înainte de apariţia comportamentului (cauza potenţială);
- ce s-a întâmplat după apariţia comportamentului (reacţia părintelui);

Astfel, vor fi identificate:

- tiparul comportamental;
- frecvenţa comportamentului;
- contexte cu grad ridicat de risc pentru declanţarea comportamentului;
- posibile cauze;
- posibile întăriri (acordate involuntar);
- consecvenţa în reacţia părintelui;

Se recomandă a fi folosit pentru comportamente problematice care apar de mai puţin de 5 ori
pe zi.

187
 Jurnalul comportamental
Comportament problematic: ………………………………………………………….
Ziua: …………………………….

Comportamentul problematic
Când şi unde apare?
Ce s-a întâmplat înainte să apară?

Ce s-a întâmplat după ?

Comentarii

Fişa de frecvenţă
Comportamentul copilului este monitorizat prin bifarea fiecărei apariţii în decursul aceleiaşi
zile. Se recomandă a fi folosită pentru comportamente problematice care apar de până la 15
ori pe zi.

Fişa de frecvenţă

Comportamentul problematic: Înjură

Ziua 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Total

L √ √ √ √ √ √ √

M √ √ √ √ √ √ √ √ √ √

188
M √ √ √ √ √ √

Graficul comportamental

Toate informaţiile colectate cu ajutorul instrumentelor anterioare pot fi înregistrate într-un

grafic pentru a facilita monitorizarea comportamentului. Se recomandă monitorizarea timp de
1-2 săptămâni a comportamentului problematic înainte de a aplica o nouă strategie de
parenting. Comportamentul va fi monitorizat şi după aplicarea metodelor noi pentru a evalua
progresul copilului. Înregistrarea schimbărilor favorabile în comportament motivează părinţii
pentru utilizarea tehnicilor de disciplinare pozitivă.

Comportament problematic: .................................. Luna: ........................

Evaluare iniţială Intervenţie

189
11

10

9 x x

8 x x x
x
7

5
x
4
x
3 x
x
2 x

1 x
x x x x x x x x x x
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26

ZIUA

0 – 11 reprezintă numărul de apariţii ale acomportamentului problematic;

Temă pentru acasă

Alege 1-2 comportamente ale copilului pe care ţi-ai dori să le monitorizezi. Foloseşte unul din
instrumentele prezentate mai sus timp de o săptămână, zilnic.
La finalul saptamanii, centralizează informaţiile obţinute într-un grafic comportamental.

190
Cum identificăm cauzele comportamentelor problematice

Funcţiile comportamentelor copiilor

Pedeapsa nu rezolvă o problema de comportament pentru că nu adresează cauza

comportamentului. Pedeapsa ţinteşte efectul (comportamentul problematic), dar nu şi cauza
lui.
Simpla identificare a unui comportament problematic nu este suficientă pentru a decide care
este metoda de intervenţie eficace.
Identificarea cauzei comportamentului, a motivelor pentru care copilul are un comportament
neadecvat, permite alegerea metodelor de remitere şi eliminare pe termen lung a problemei.
Identificarea cauzei unui comportament, numita analiza funcţională a comportamentului,
arată ce funcţie are comportamentul pentru copil sau de ce copilul face acel comportament,
în ciuda aplicării pedepselor.

Cele mai multe dintre comportamentele noastre, adulţi sau copii, reprezintă un răspuns
realizat voluntar în scopul de a produce efecte dezirabile imediate.
Comportamentele pe care le facem în scopul de a rezolva un conflict, de a menţine o relaţie,
de a evita situaţiile stânjenitoare sau de a ne exprima îngrijorarea sunt normale, acceptabile,
de cele mai multe ori. Sunt însă momente în care, pentru a face faţă acestor situaţii folosim
comportamente mai puţin acceptabile (ridicăm glasul, inventăm scuze sau minţim), pe care
ulterior le regretăm sau de care ne ruşinăm.

În mod similar, comportamentele copiilor reprezintă pentru ei modalităţi de a face faţă

anumitor situaţii, deci îndeplinesc anumite funcţii pentru ei.
Un comportament poate avea simultan mai multe funcţii. Funcţiile pe care orice
comportament problematic le poate avea la un moment dat sunt prezentate în tablelul de
mai jos.

191
Funcţii ale comportamentelor

Funcţii ale comportamentelor Exemple

Funcţia de a obţine ceva: Vorbeşte neîntrebat pentru a obţine

 beneficii sociale sau emoţionale (atenţie, atenţia părintelui;
laudă, confort emoţional etc);
 beneficii tangibile (accesul la o activitate
preferată, o carte, intimitate etc.);

Funcţia de a evita ceva sau de a scăpa din ceva: Chiuleşte pentru a evita să fie ascultat
 sarcini aversive sau consecinţe negative sau criticat;
(sarcini dificile, plictisitoare, care neceşită Iese din camera în care este şi adultul ca
timp îndelungat, critică etc.); să nu fie văzut plângând;
 stări emoţionale negative (frică, ruşine);
 situaţii neplăcute (interacţiuni cu adulţi,
colegi etc);

Funcţia de a obţine şi de a evita simultan Face remarci ironice la adresa fratelui

mai mic pentru a obţine atenţia şi a nu
fi însărcinat cu activitatea de a-l
supraveghea şi a se juca cu el;

Funcţia de a comunica ceva Face doar o parte din tema pentru a

comunica faptul că nu a înţeles
exerciţiul.

Aceste funcţii reprezintă nevoi pe care toţi oamenii le au, precum nevoia de apreciere, de
stimă şi statut, de valorizare, nevoia de control, de aprobare, de comunicare şi alte nevoi
emoţionale şi sociale.
Satisfacerea acestor nevoi asigură funcţionarea optimă a fiecăruia dintre noi. De aceea,
funcţiile pe care comportamenetele le au nu, pot fi evaluate, nu pot fi considerate bune sau
rele. În schimb, comportamentele care răspund acestor funcţii pot fi evaluate şi considerate
adecvate/ acceptabile sau neadecvate/ neacceptabile.

Exemplu:
Munca voluntară în comunitate sau vorbitul neîntrebat pot servi aceleiaşi funcţii: obţinerea
atenţiei din partea părintelui. Diferenţa dintre aceste două comportamente este că primul
este un comportament evaluat ca adecvat/ acceptabil, în timp ce al doilea este considerat ca
fiind neadecvat şi se doreşte modificarea lui.

Ca urmare, identificarea funcţiei comportamentului care se doreşte a fi schimbat (realizarea

analizei funcţionale) permite construirea unei strategii de intervenţie prin care copiii să
înveţe să facă comportamente adecvate pentru a satisface nevoia lor de atenţie din partea
adulţilor şi care să înlocuiască comportamentele neadecvate.
192
 Beneficii aduse de cunoaşterea funcţiei comportamentelor
pentru disciplinarea pozitivă a copilului
 Orice comportament se va menţine atât timp cât are o funcţie, indiferent de sancţiunile
sau consecinţele negative care îi sunt aplicate.
 Pentru a reduce sau elimina acest comportament este necesar să apară un alt
comportament, dezirabil, care îndeplineşte aceeaşi funcţie.
 Sancţiunile sau pedepsele nu pot reduce sau elimina comportamentele în absenţa
dezvoltării unor modalităţi alternative de satisfacere a funcţiilor pe care ele le au –
comportamente alternative dezirabile.
 Întărirea comportamentelor alternative dezirabile este principala metodă de disciplinare
eficientă.

Cum putem identifica care este funcţia comportamentului pe care dorim să îl schimbăm?

Analiza funcţională a comportamentului este similară unui proces de rezolvare de probleme.

Aceasta cuprinde mai multe metode care au ca scop răspunsul la întrebarea: de ce apare
comportamentul problematic, care este funcţia lui. Pe baza răspunsului la această întrebare
putem apoi construi strategia de întervenţie pentru modificarea comportamentului
problematic şi prevenirea reapariţiei lui.

Analiza funcţională a comportamentului presupune 2 paşi.

Pasul 1: definirea concretă a comportamentului ţintă, astfel încât mai mulţi observatori să
poată înregistra acelaşi lucru.
Pasul 2: colectarea de date despre comportament, despre factorii care influenţează apariţia
lui, funcţiile sale posibile.
Aceste date pot fi obţinute din observarea directă a comportamentului într-unul sau mai
multe contexte. Deşi observaţia directă poate oferi înformaţii foarte valoroase, pot fi omise
multe alte înformaţii care oferă explicaţii suplimentare asupra funcţiei comportamentului
ţintă. Pentru eficienţa analizei funcţionale vom prezenţa în continuare metodele directe şi
metodele indirecte recomandate în analiza comportamentului.

Metode recomandate în analiza comportamentului şi identificarea cauzelor acestuia

Metode directe de realizare a analizei funcţioanale

Pentru a identifica corect funcţia unui comportament este necesar să cunoaştem factorii
care înfluenţează apariţia lui. Aşa cum am văzut mai sus, un factor care influenţează în mod
esenţial apariţia şi menţinerea comportamentelor este reprezentat de consecinţele sale
imediate, pozitive.

Ca urmare, observarea directă a unui comportament presupune identificarea consecinţelor

sale imediate.

Întrebări care facilitează identificarea consecinţelor imediate ale comportamentului:

193
  Ce se întâmplă după apariţia comportamentului ţintă?
 Ce faci când apare comportamentul ţintă?
 Ce fac ceilalţi când apare comportamentul ţintă?
 Ce se schimbă după apariţia comportamentului ţintă?
 Ce obţine copilul după sau în timp ce face comportamentul ţintă?
 Ce evită sau din ce scapă copilul ca urmare a realizării comportamentului ţintă?

Identificarea consecinţelor ne oferă informaţii utile pentru a putea descrie funcţia

comportamentului. Alături de acestea, descrierea situaţiei sau a contextului în care
comportamentul apare ne permite înţelegerea corectă a funcţiei comportamentului şi ne
oferă sugestii de prevenţie şi intervenţie.

Acelaşi comportament poate avea funcţii diferite în funcţie de contextul în care apare sau de
aspectele care îl preced (antecedente).
Antecedentele se referă la situaţiile, evenimentele, circumstanţele în care apare
comportamentul.

Antecedentele unui comportament oferă înformaţii despre circumstanţele în care

comportamentul ţintă a fost întărit şi circumstanţele în care respectivul comportament nu a
fost întărit. Această înformaţie este utilă în construirea strategiei de modificare a
comportamentului, deoarece antecedentele influenţează apariţia unui comportament.
Asocierea antecedentelor cu anumite consecinţe (pozitive sau negative) creşte sau scade
probabilitatea apariţiei unor comportamente.

Antecedente Comportament Consecinţă

Acest principiu se aplică şi pentru alte comportamente ale copiilor.

Exemplu:
De câte ori Alexandra vrea bani de buzunar suplimentari şi îi cere mamei, mama îi oferă bani
în plus (consecinţă imediată pozitivă). Când vrea bani de buzunar suplimentari şi îi cere
tatălui, tatăl nu îi oferă nici un ban în plus. Ca urmare, Alexandra cere de obicei bani de
buzunar suplimentari mamei şi nu tatălui.

Comportamentul de a cere bani de buzunar suplimentari a fost întărit într-o situaţie (cu
mama) şi nu a fost întărit în altă situaţe (cu tata). De aceea, comportamentul continuă să
apară în situaţia în care a fost întărit şi nu mai apare în situaţia în care nu a fost întărit.
Spunem că antecedentele fac mai probabilă apariţia unui comportament dacă se asociază cu
consecinţe imediate pozitive ca urmare a realizării comportamentului.

Antecedente Comportament Consecinţă

Mama este prezentă. Alexandra cere bani. Alexandra obţine bani.

194
Tata este prezent. Alexandra cere bani. Alexandra nu obţine bani.

Alexandra îi cere bani mamei în viitor şi nu îi mai cere tatălui.

Ca urmare, pentru realizarea analizei funcţionale a unui comportament este necesar să

identificăm şi antecedentele care preced imediat comportamentul (ce se întâmplă imediat
înainte ca respectivul comportament să apară).

Întrebări care facilitează identificarea antecedentelor imediate ale comportamentului:

 Când apare de obicei comportamentul ţintă?

 Unde apare de obicei comportamentul ţintă?
 Cine este prezent când apare comportamentul ţintă?
 Ce activităţi sau evenimente preced apariţia comportamentul ţintă?
 Ce fac sau ce spun alte persoane imediat înainte de apariţia comportamentul ţintă?
 Ce alte comportamente face copilul chiar înainte să realizeze comportamentul ţintă?
 Când, unde, cu cine şi şi ce circumstanţe este cel mai puţin probabil să apară
comportamentul ţintă?

Concluzie:
Antecedentele reprezintă stimuli, evenimente, circumstanţe care preced comportamentul
imediat înainte de apariţia lui. Antecedentele indică circumstanţele în care apariţia
comportamentului a fost întărită, adică urmată de consecinţe imediate pozitive. De accea,
prezenţa antecedentelor creşte probabilitatea reapariţiei comportamentului, pentru că sunt
anticipate consecinţele pozitive. În aceste situaţii spunem că, comportamentul este sub
controlul stimulilor, adică este mai probabil să apară în anumite circumstanţe şi mai puţin
probabil să apară în alte circumstanţe.

Ca urmare, o metodă de reducere sau eliminare a unui comportament, precum şi de

prevenire a apariţiei lui, este modificarea antecedentelor. Această metodă de management
comportamental se numeşte metoda de control a stimulilor.

Beneficii aduse de cunoaşterea funcţiei comportamentelor pentru managementul

comportamental:
 Antecedentele indică circumstanţele în care apariţia comportamentului a fost întărită,
adică urmată de consecinţe imediate pozitive.
 Un comportament continuă să apară în situaţiile în care a fost întărit în trecut, şi nu mai
apare în situaţiile în care nu a fost întărit în trecut.
 Modificarea antecedentelor (metoda de control a stimulilor) scade probabilitatea
apariţiei comportamentului nedezirabil.

195
Metode indirecte de realizare a analizei funcţionale:

Metodele indirecte se bazează pe interviul structurat cu părinţii şi cu copilul. Acest interviu

are ca scop obţinerea de informaţii despre ceea ce face mai probabilă apariţia
comportamentului precum şi despre efectele pe care comportamentul le are, odată realizat.

Întrebări care pot fi adresate părinţilor:

 În ce contexte observaţi apariţia comportamentului?

 Există contexte sau situaţii în care comportamentul nu apare?
 Cine este prezent atunci când apare comportamnetul?
 Ce interacţiuni sau activităţi au loc chiar înainte să apară comportamentul?
 Ce se întâmplă imediat după ce apare comportamentul? Ce efecte are comportamentul?
 Puteţi numi un comportament adecvat care îl poate înlocui pe cel problematic în acest
context specific?

Interviul cu copilul este util pentru a identifica cum percepe el situaţia şi ce anume l-a făcut
să reacţioneze în modul în care a făcut-o.

Întrebări care pot fi adresate copilului:

 Ce s-a întâmplat (interacţiuni sau activităţi) chiar înainte să apară comportamentul

ţintă?
 La ce anume te gândeai chiar înainte să faci comportamentul ţintă?
 Cum te simţi în timp ce faci comportamentul ţintă?
 Cum te simţi imediat după ce faci comportamentul ţintă?
 Ce observi că se întâmplă imediat după ce faci comportamentul ţintă?
 În ce fel te ajută să faci acest comportament ?

Se recomandă ca procesul de colectare a datelor pentru analiza funcţională să se realizeze în

mai multe contexte pentru o mai mare validitate a datelor.

Exemplu:
 Comportamentul ţintă să fie analizat în diferite contexte: acasă, în clasă, în curtea
şcolii, pe coridoare etc.;
 Comportamentul ţintă să fie analizat în timpul unor activităţi diferite: individuale, de
grup;
 Părinţii şi alţi adulţi implicaţi în creşterea şi educarea copilului să fie intervievaţi în
legătură cu comportamentul ţinţă.

Instrumente utilizate pentru a identifica funcţia unui comportament

1. Fişă de observaţie ABC

Copilul: ................................................. Data: ......................

196
Părintele: .............................................. Ora: .......................
Comportament problematic: ............................................................

Antecedente Comportament Consecinţa

2.Chestionar privind comportamentul problematic

Copil ………………….............. Vârsta …………………….. Sex: F/M

Comportamentul elevului:
Vă rugăm descrieţi pe scurt comportamentul problematic:
.....................................................................................................................................................
.......................................................................................

Indicaţii:
Având în minte un episod tipic al comportamentului problematic, alegeţi frecvenţa pentru
care fiecare dintre afirmaţiile de mai jos este adevarată. Analiza situaţiilor celor mai
frecvente este o informaţie utilă pentru a putea identifica funcţia comportamentului
problematic.

PROCENT
Întotdeauna
Niciodata

ITEMI
Nr. Crt.

10%

25%

50%

75%

90%

1 Comportamentul problematic apare şi se 0 1 2 3 4 5 6

menţine când solicitaţi copilul să realizeze o
sarcină?
2 Când comportamentul problematic apare, îl
redirecţionaţi pe copil către sarcină şi
respectarea regulilor?
197
 3. Atunci când apare comportamentul
problematic, ceilalţi membri ai familiei râd
sau reacţionează verbal?
4. Comportamentul problematic apare pentru a
vă atrage atenţia atunci când va ocupati de
ceilalţi copii/ alte activitati casnice?
5. Comportamentul problematic apare în
prezenţa anumitor persoane?
6. Este probabil ca un comportament
problematic să continue de-a lungul zilei
după un episod precedent?
7. Comportamentul problematic apare în timpul
unor activităţi specifice (ex. teme pt acasă?
8. Dacă copilul manifestă comportamentul
problematic, îi acordaţi atenţie personală?
9. Copilul încetează să manifeste
comportamentul problematic dacă nu i se
mai solicită nimic sau dacă i se permite să
renunţe la activitatea de învăţare?
10. Este probabil ca un comportament
problematic să apară după activităţi
neplanificate sau devieri de la rutina casei?

3. Fişă de interviu pentru analiza funcţională a comportamentului şi stabilirea priorităţilor

intervenţiei comportamentale

1. Descrieţi comportamentul avut în vedere.

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

2. Cât de frecvent apre acest comportament?

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

3. Cât de mult durează?

198
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

4. Cât de intens este comportamentul?

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

5. Ce se întâmplă atunci când apare comportamentul?

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

6. Când/ Unde este cel mai probabil/ puţin probabil să apară comportamentul?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

7. În preajma cui este cel mai probabil/ puţin probabil să apară comportamentul?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

8. Care sunt condiţiile care ar putea determina producerea comportamentului?

.........................................................................................................................................
...............................................................................

9. După ce vă puteţi da seama că, comportamentul este pe cale să se producă?

.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

10. Ce se întâmplă de obicei, după producerea comportamentului? Descrieţi ceea ce

se întâmplă având în vedere reacţiile adulţilor şi altor copii?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

11. Care este funcţia comportamentului? Cu alte cuvinte, de ce credeţi că, copilul se
comportă în felul acesta? Ce obţine sau ce evită copilul prin acest comportament?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

12. Ce alte comportamente adecvate contextului social ar putea să servească

aceleiaşi funcţii?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

13. Ce alte informaţii ar putea să contribuie la construirea unui plan de intervenţie

eficient? (de exemplu, în ce contexte nu apare comportamentul)?
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
14. Cine ar trebui să fie implicât în construirea şi implementarea unui plan de
intervenţie?
199
.........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

200
Managementul comportamentelor problematice

Toti copiii trebuie să înveţe să accepte limitele şi să îşi controleze dezamăgirea atunci când
lucrurile nu ies aşa cum şi-ar fi dorit. Managementul acestor situaţii poate constitui o
provocarea reală pentru părinţi, există însă numeroase modalităţi de disciplinare a copilului
şi de a-l învăţa autocontrolul. Astfel de modalităţi sunt de pildă utilizarea consecinţelor
comportamentului problematic imediat şi consecvent sau a întăririi.
Unele dintre comportamentele problematice solicită o intervenţie imediată deoarece sunt
asociate cu riscuri majore pentru copil. Altele pot fi abordate consecvent, pe termen lung.
Sunt comportamente problematice însoţite de stări emoţionale intense la nivelul copilului
sau părintelui; se recomandă gestionarea lor dupa o pauză pentru reglare emoţională.

Cum facem managementul comportamentelor problematice

Vor fi prezentate în această şedinţă mai multe strategii de a face management
comportamental; e posibil ca pe unele dintre ele parinţii să le fi folosit intuitiv.

Sugestii pentru trainer:

- roagă-i pe părinţi să se gândească dacă au o strategie de disciplinare bine definită;
- întreabă-i dacă cunosc şi metode alternative, pentru cazul în care cea pe care o
folosesc de obicei nu funcţionează;
- roagă-i pe părinţi să se gândească la eficienţa metodelor de disciplinare utilizate;
- recomandă-le să ia în considerare ce anume îl învaţă pe copil metoda folosită (îl
învaţă comportamentul dezirabil, aşteptat?);

Orice metodă de management comportamental îşi are propriile limite; nicio metodă de
disciplinare nu funcţionează în orice situaţie. Uneori este necesară utilizarea combinată a
mai multor metode.

Stabilirea de reguli clare

Copiii au nevoie de reguli pentru a învăţa ce se aşteaptă de la ei şi cum ar trebui să se
comporte. 4-5 reguli de bază sunt foarte eficiente dacă precizeaza ceea ce ar trebui să facă
copilul, nu ceea ce nu ar trebui să facă. De asemenea, este foarte importantă implicarea
copilului în elaborarea şi stabilirea acestor reguli.
În cadrul unei şedinţe de familie se decid „regulile casei”:
- în număr mic (aproximativ 5);
- clare;
- afirmative;
- uşor de întărit;
- corecte (aceleaşi pentru toţi membrii familiei);

201
Exerciţiu
Cum stabilim regulile de bază

În spaţiul de mai jos, listaţi aproximativ cinci reguli pe care aţi dori să le implementaţi în
familia dvs.:
1. .........................................................................................................
2. .........................................................................................................
3. .........................................................................................................
4. .........................................................................................................
5. .........................................................................................................

Este importantă discuţia cu copilul ori de câte ori este încălcată o regulă de bază. Aceasta
implică:
- captarea atenţiei copilului;
- verbalizarea situaţiei problematice;
- explicarea situaţiei de către părinte, astfel incât copilul să înţeleagă care este
comportamentul greşit;
- descrierea comportamentului dezirabil sau chiar încurajarea copilului să se
gândească la comportamentul pozitiv în situaţia respectivă;
- practicarea comportamentului dezirabil;

Exerciţiu

Gândiţi-vă la o regulă care este încălcată în mod obişnuit în casă sau imaginaţi-vă că
copilul a încălcat una din regulile nou-stabilite. Notează ce îi vei spune copilului în fiecare
etapă a discuţiei pe care o veţi avea, în vederea învăţării comportamentului corect.

Situaţia:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Captarea atenţiei copilului:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
Verbalizarea situaţiei problematice, pe scurt, clar, calm:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Explică-i de ce acea situaţie este una problematică:
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Roagă-l pe copil să sugereze chiar el/ea comportamentul dezirabil:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Laudă copilul după ce a practicat comportamentul dezirabil:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................

202
Atunci când strategiile anterioare nu funcţionează, se recomandă utilizarea consecinţelor
logice, ce au ca efect prevenirea reapariţiei comportamentului problematic.
Consecinţele logice, spre deosebire de pedepse, nu sunt folosite pentru a ameninţa sau
pentru a intimida copilul. Ele sunt prezentate copilului ca o alegere, ca o alternativă pentru
care ei pot opta dacă doresc.

Consecinţele logice nu apar în mod natural ca urmare a comportamentului. Ele sunt în mod
deliberat alese de către adulţi şi sunt similare cu ce i s-ar întâmpla unui adult într-o situaţie
similară.

Pentru a învăţa pe copii responsabilitatea acţiunilor lor şi importanţa realizării

comportamentelor şi în absenţa adultului, este necesar ca, consecinţele să fie logice, adică să
respecte regula celor 3R.
- relaţionate cu comportamentul nedorit şi cu cel dorit ;
- respectuoase ;
- rezonabile.

Care este diferenţa între consecinţele logice şi folosirea tradiţională a pedepselor ?

Diferenţa principală între consecinţele logice şi pedepse este dată de regula celor 3R:
relaţionate, respectuoase şi rezonabile. Pot exista situaţii în care consecinţele logice şi
pedepsele sunt aceleaşi, dar modul în care părintele le prezintă copilului face ca ele să
devină pedepse şi nu consecinţe logice (glas ridicat, însoţite de jigniri sau alte ameninţarea
cu consecinţe mai mari în viitor).

Consecinţe logice Pedepse sau penalizări

Sunt relaţionate cu comportamentul. Sunt relaţionate cu sarcini neplăcute în general,

Sunt respectuoase.
Sunt rezonabile.
Sunt prezentate copilului ca alegere.
Oferă alegeri între nişte limite.
Sunt prezentate copilului înainte de noul
moment în care se aşteaptă apariţia
comportamentului nedezirabil şi se doreşte
alt comportament.
Oferă copilului un sentiment de control.
Învaţă copilul responsabilitatea faptelor sale.
Sunt similare cu ceea ce i s-ar întâmpla unui
adult într-o situaţie similară.
indiferent de comportament.
Sunt prezentate pe un ton ridicat, ameninţător,
revoltat.
Sunt mult mai mari decât ceea ce ar fi suficient
pentru modificarea comportamentului.
Sunt aplicate copilului.
Cer copilului complianţă la dorinţa sau decizia
adultului.
Sunt aplicate de obicei după ce comportamentul
nedorit a apărut déjà (postmortem).
Produce copilului un sentiment de nedreptate şi
răzbunare.
Produce emoţii negative la copil dar şi la părinte.
Sunt aleatorii.

203
Exerciţiu
Alegerea consecinţelor logice.

Gândeşte-te la o serie de consecinţe logice pentru fiecare dintre situaţiile următoare şi

notează exact ceea ce îi vei spune copilului:
Fiica ta de 15 ani vine în mod repetat acasă cu cel puţin o oră mai târziu decât ora
stabilită de comun acord.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Fiul tău de 13 ani îşi lasă hainele murdare împrăştiate prin cameră.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................

Cum se dezvoltă o rutină a disciplinării

Câteva recomandări:
- enunţaţi instrucţiunile clar, afirmativ (copilului i se spune ce să faca) şi direct;
- lăsaţi copilului timp pentru a înţelege instrucţiunea şi a face comportamentul
aşteptat;
- atunci când apare comportamentul desirabil, lăudaţi copilul, spunându-i specific că
ceea ce a făcut vă mulţumeşte.
- dacă e cazul să repetaţi instrucţiunea, rămâneţi calm, folosiţi aceleaşi cuvinte şi nu
ridicaţi tonul vocii;
- folosiţi rutina disciplinării până când copilul învaţă şi face comportamentul dezirabil;

204
Exerciţiu
Cum folosim rutina de corectare a comportamentelor

Alegeţi un comportament problematic al copilului şi scrieţi în spaţiile de mai jos ce aţi

spune/ face în fiecare dintre etapele rutinei de disciplinare.
Comportamentul problematic:
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
1. Captează atenţia copilului. Spune-i care este comportamentul pe care te aştepti să îl
facă.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
2. Laudă copilul dacă face comportamentul dorit.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
3. Dacă nu face ceea ce i s-a cerut, repetă instrucţiunea şi dă-i timp să realizeze ceea ce se
aşteaptă de la el.
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
4. În cazul în care comportamentul dezirabil nu apare, enunţă-i consecinţa ce decurge
logic din nerespectarea solicitării tale şi aplic-o, ignorând orice protest sau plângere din
partea copilului.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
5. Odată consecinţa aplicată, laudă copilul pentru realizarea comportamentului aşteptat.
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................

205
Capitolul 6
DEZVOLTARE DE ABILITĂŢI – REZOLVAREA DE PROBLEME

Ce este rezolvarea de probleme?

Conflictul poate să devină o prezenţă firească în casa în care copilul trece pragul
adolescenţei. Adolescenţii vor să aibă un cuvânt de spus legat de orice se discută în familie,
ceea ce creşte şansele apariţiei dezacordului şi tensiunilor.

Managementul conflictului în fiecare familie este foarte important. Forţarea adolescentului

să accepte soluţia oferită de părinte îl face pe copil să se simtă nefericit, neimportant,
agresat şi să aibă un comportament necooperant faţă de părinte. Pe de altă parte,
renunţarea şi acceptarea unei soluţii faţă de care părintele are rezerve nu este de asemenea
benefică.
O altă abordare ineficientă vizează ignorarea problemei. A nu face nimic amână găsirea
soluţiei şi menţine tensiunea în familie.

Ce este rezolvarea de probleme?

Este procesul prin care se caută o soluţie constructivă pentru o situaţie dificilă.
Aceasta strategie poate fi folosită pentru a rezolva o situaţie individuală (ex. cum să îmi fac
prieteni la şcoală) sau pentru a rezolva o situaţie dificilă între două persoane. Utilizarea
acestei strategii creşte şansele obţinerii unui rezultat acceptabil şi crează contextul în care
adolescentul învaţă abilităţi de viaţă importante precum negocierea şi luarea deciziilor
responsabile.

Cum se foloseşte rezolvarea de probleme?

Există mai multe etape în parcurgerea acestui proces; înainte de orice însă, adulţii vor decide
dacă situaţia cu care se confruntă este într-adevăr o problemă. Conflictul este indicatorul
cert al existenţei problemei, dar nu toate problemele sunt semnalizate de indicatori externi
evidenţi precum certurile. Uneori oamenii nu exprimă ceea ce îi deranjează dar sunt în
permanenţă iritaţi, enervaţi, trăiesc cu un sentiment de disconfort care trădează existenţa
unei probleme nerezolvate.

Este de asemenea importantă alegerea unui moment adecvat de timp pentru utilizarea
acestei strategii. Unele probleme pot fi rezolvate de îndată ce apar, în timp ce pentru
abordarea altora este necesară detaşarea în vederea „calmării spiritelor”. Rezolvarea
problemei presupune ca fiecare persoană implicată să fie calmă şi relaxată, să aibă suficient
timp şi să îşi dorească rezolvarea problemei.
Se recomandă minimalizarea întreruperilor şi discuţii de maxim o oră. Dacă situaţia scapă de
sub control, se face o pauză şi se reîncep negocierile când toţi sunt calmi.

Au fost identificaţi 6 paşi în rezolvarea de probleme:

1. Care este problema – definirea problemei, cât mai clar şi specific; descrierea
problemei în termeni vagi face dificilă abordarea ei.

206
 De exemplu: o problemă formulată astfel: „Va fi un coşmar să dăm o petrecere la noi
acasă” este mai greu de abordat decât dacă ar fi formulată: „Sunt îngrijorat pentru că
îmi va fi greu să împiedic aducerea de sticle cu băutură în casă de către copiii invitaţi
la petrecere”.
O definiţie bună descrie problema în termeni de:
- ce se întâmplă;
- cât de des;
- cine este implicat;
Se recomandă centrarea pe problemă, nu pe persoană.
Exemplu:

Ghiozdanul şi hainele lui Mihai stau pe podea Mihai este leneş şi dezordonat.
în fiecare zi după întoarcerea de la şcoală.

- definire clară şi specifică; - „lenea” este o problemă vag

- centrare pe problemă; definită;
- abordare neutră care creşte şansa - centrare pe persoană;
apariţiei unui comportament cooperant - formularea implică o notă critică
din partea lui Mihai; care creşte şansa apariţiei unui
conflict;

2. Care sunt interesele? – este important să se clarifice ce este important pentru fiecare
dintre persoanele implicate în situaţie; mai jos sunt enumerate întrebări care ajută la
clarificarea poziţiei fiecăruia:

- De ce este atât de important?

- De ce ai nevoie de asta?

- De ce eşti îngrijorat/ preocupat/ de ce ţi-e teamă de asta?

- De ce nu vrei să ...?

- De ce ar fi atât de ingrozitor să...?

Răspunsurile vor fi ascultate, nu dezbătute. Obiectivul este ca fiecare să aibă o înţelegere

clară asupra ceea ce îşi doreşte celălalt din situaţia respectivă.
Exemplu:
Situaţia – petrecere de o noapte la prieteni;
Interesul adolescentului: „Prietenul meu contează pe mine că voi fi acolo; se va supăra
dacă nu voi merge; în plus, voi fi printre prietenii mei şi mă voi distra”;
Interesul părintelui: „Vreau să mă asigur ca eşti în siguranţă”;

3. Găsirea soluţiilor
O metodă eficientă de găsire a soluţiilor este brainstorming-ul: se notează toate
soluţiile posibile la care se gândesc toţi cei implicaţi în procesul de rezolvare a
problemei. În această etapă, fiecare idee este acceptată, fără a fi supusă judecăţii
critice şi fără a fi respinsă. Se recomandă strângerea a cât mai multe idei, care nu vor

207
 fi discutate şi analizate pe loc; în acest fel, nimeni nu va fi rănit pentru că ideea lui/ ei
a fost respinsă.
Obiectivul acestei etape este cantitatea mai degrabă decât calitatea: cu cât mai multe
idei, cu atât mai bine (8-10 alternative ar fi ideal).

4. Evaluarea soluţiilor
Este evaluată fiecare dintre soluţiile identificate în etapa anterioară. Se citeşte lista cu
voce tare şi se elimină din start toate ideile asupra cărora toţi cad de acord că nu sunt
viabile.
Pentru fiecare dintre soluţiile rămase, se listează avantaje şi dezavantaje. Se elimină
soluţiile în cazul cărora dezavantajele sunt evidente şi mai numeroase decât
avantajele.

5. Alegerea soluţiei şi implementarea ei

Din lista scurtă de soluţii, va fi aleasă cea mai bună opţiune sau combinaţie de
opţiuni. Fiecare soluţie va primi un punctaj, de la 1 (cea mai slabă) la 10 (cea mai
bună) (vezi tabelul de mai jos) pentru a vă ajuta să identificaţi acordul/ dezacordul/
potenţialele combinaţii.
Alegerea celei mai bune soluţii implică adeseori compromis din partea tuturor
membrilor familiei. Soluţia trebuie să fie practică şi să rezolve problema.
În cazul în care nu se identifică o soluţie în această etapă, se recomandă întoarcerea
la etapa anterioară sau apelul la ajutor exterior.

Lista scurtă cu potenţiale soluţii

Punctaj/ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Alternative

Opţiunea 1 √

Opţiunea 2 √

Opţiunea 3 √

Opţiunea 4 √

Opţiunea 5 √

Soluţia agreată va fi însoţită de un plan concret de implementare, în care se specifică:

- responsabilitatea fiecărui membru al familei (ce are de făcut fiecare);
- când va fi realizata sarcina fiecăruia;
- unde va fi realizată sarcina fiecăruia;

208
 - ce se va întâmpla dacă acordul nu este respectat de unul dintre membrii familiei
(consecinţe);
Un contract comportamental scris ajută pentru evitarea disputelor ulterioare.

Contract comportamental

Data: …………………………….
Subsemnatul/a ……………………………………………… (fiul/ fiica) mă angajez să fac
următoarele: ..........................................................................................................................
...............................................................................................................................................
....................
Subsemnatul/a ……………………………………………… (mama/ tata) mă angajez să fac
următoarele: ..........................................................................................................................
...............................................................................................................................................
.....................
În schimbul respectării angajamentului, .............................................. (mama) va
face ............................................ pentru ...................... (fiul/ fiica), iar ..............................
(fiul/ fiica) va face ..................................... pentru ........................................ (mama/ tata).
În cazul în care .......................................................... (fiul/ fiica) nu respectă angajamentul,
consecinţele
sunt: ......................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
.........
În cazul în care ..................................................... (mama/ tata) nu respectă angajamentul,
consecinţele
sunt: .......................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
........
Contractul este valabil timp de ………………… zile/ săptămâni, începând cu data de azi.
Acesta va fi rediscutat după această perioadă în cadrul unei şedinţe de familie.
........................................... (mama/ tata) ........................................... (fiul/ fiica)

(Semnătura) (Semnătura)
6. Revizuirea planului de implementare/ angajamentului
Nici un acord nu va funcţiona încă de la început astfel încât este nevoie de timp
(aproximativ 2 săptămâni) pentru a testa eficienţa sa. După această perioadă se
recomandă rediscutarea planului; fiecare membru al familiei va răspunde la
următoarele întrebări:

209
 - Ce a funcţionat din punctul meu de vedere?
- Ce nu a funcţionat?
- Ce aş fi putut face diferit, astfel încât lucrurile să se rezolve mai uşor?

Dacă acordul nu funcţionează iar situaţia – problemă nu se îmbunătăţeşte, întrebaţi-

vă?

- Responsabilităţile au fost clar precizate?

- Regulile au fot înţelese de fiecare în parte?
- Au fost utilizate consecinţele pentru încălcarea acordului?
- Consecinţele au fost adecvat alese?

Uneori este necesară reluarea procesului de rezolvare a problemei în vederea

identificării unei noi soluţii.

De asemenea, părinţii trebuie să fie pregătiţi să se confrunte cu reacţii din partea

adolescenţilor.
Recomandări pentru combaterea comportamentului de necooperare:
- „Nu ai nimic de pierdut; dacă vrei sa ai un cuvânt de spus în această situaţie,
rezolvarea de probleme este strategia care îţi permite să îţi exprimi punctul de
vedere”;
- dacă se menţine comportamentul necooperant: „Voi lua o decizie în legătura cu
ceea ce este de făcut, pe care mă aştept să o respecţi. Situaţia se va schimba
deîndată ce vei fi dispus să stăm de vorbă şi să găsim împreună o soluţie pentru
problema care ne priveşte pe amândoi”.

Ori de câte ori va fi folosită această strategie, se recomandă completarea check-list-ului de

mai jos pentru a verifica dacă toti paşii pe care îi presupune procesul de rezolvare a
problemei au fost corect parcurşi.

210
 CHECK-LIST

ITEMI
DA
NU
COMENTARII
Am ales problema corect?
Am ales un moment potrivit pentru a discuta despre asta?
Am definit problema clar şi specific?
Am identificat interesele fiecăruia?
Ne-am gândit la suficiente alternative (brainstorming)?
A fost fiecare alternativă corect evaluată?
Am ales cea mai bună soluţie?
Am elaborat un plan de implementare şi un contract bun?
Am revizuit contractul la data stabilită?
Obiectivul meu este:
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................

211
Exerciţii
Gandiţi-vă la cât mai multe soluţii pentru situaţiile următoare. Odată identificate, alegeţi
împreună cu membrii familiei pe cea care adună cel mai mare număr de puncte şi elaboraţi
un plan de implementare.

Fiica ta de 12 ani, Maria, este agresată la şcoală. Doi dintre colegi îi pun porecle şi o
exclud din jocurile de grup. În fiecare zi, Maria vine de la şcoală plângând, iar dimineaţa,
înainte de plecarea la şcoală, se plânge de dureri de stomac. A început ea insăşi să
vorbească urât despre sine şi să afirme ca nu este bună de nimic.
……………………………………………………………………………………………………........................................
...........................................................................................................................................
…………………………………………………………………………………………………........................................
………………………………………………………………………………………………….........................................
…………………………………………….......…………………………………………………....................................
………………………………………………………………………………………………………..................................

Eşti foarte îngrijorat deoarece fiul tău, Andrei, 13 ani, vrea să plece în excursie cu colegii
în afara oraşului.
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................

Fiica ta, Ioana, 15 ani, a început prima ei relaţie de cuplu; prietenul ei este un coleg de
liceu, 17 ani. Ioana vrea să iasă în fiecare zi cu prietenul ei şi ajunge acasă zilnic după ora
22,00.
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................

212
Capitolul 7
PLANIFICAREA PENTRU SITUAŢII CU RISC RIDICAT

Dincolo de provocările inerente acestei etape de vârstă, există perioade în evoluţia fiecărei
familii, în care riscul de a ne confrunta cu situaţii problematice este mult mai ridicat. În astfel
de situaţii, comportamentele copiilor devin mult mai dificil de manageriat.
Aceste situaţii sunt foarte variate, generate fie de întreruperea rutinei familiale (ex.
schimbarea/ renovarea locuinţei, schimbarea şcolii, plecarea în concediu/ tabăra, plecarea
unuia dintre părinţi în altă ţară/ localitate în interes de serviciu etc.), de un eveniment
negativ care afectează dinamica familiei (ex. divorţul părinţilor, îmbolnăvirea unui membru
al familiei etc.), sau asociate cu specificul (pre)adolescenţei (primele relaţii de cuplu, debutul
vieţii sexuale, petreceri de o noapte în afara casei, chiul, fumat, consum de alcool/ droguri
etc.).

Care sunt situaţiile cu risc crescut pentru dinamica familială

O situaţie de risc este aceea în care comportamentul problematic al copilului se menţine şi

nu răspunde la strategii uzuale de management.

Exerciţiu
Identificarea situaţiilor cu grad ridicat de risc pentru părinţi.

Gândiţi-vă la situaţii pe care le consideraţi riscante din punctul dvs. de vedere. Alegeţi pentru
fiecare situatie in parte un scor (de la 1 la 10) care să reprezinte gradul de încredere pe care
îl aveţi în propria abilitate de a rezolva respectiva situaţie, astfel:
1 – nu am deloc încredere că pot rezolva această situaţie;
10 – sunt convins că pot să rezolv această situaţie.

213
 Scor

Situaţii în casă:
Băiatul meu de 11 ani are în cameră calculator cu
acces nelimitat la internet;
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......
.................................................................... .......

Situaţii în comunitate:
Fiica mea de 13 ani are un grup de prieteni pe care
nu îi cunosc; .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......
...................................................................... .......

Recomandări de bază pentru depăşirea situaţiilor de risc

În capitolele acestui manual sunt prezentate numeroase informaţii privind diverse tehnici de
management al comportamentului copilului; un părinte va fi cu atât mai eficient în
disciplinarea copilului şi în sesizarea nevoilor acestuia, dacă este atent şi la propriile nevoi.

Iata câteva recomandări în acest sens:

Lucraţi în echipă!
Este importantă implicarea ambilor părinţi – mama şi tata – în creşterea şi educarea
copilului. Fiecare părinte se sprijină pe celălalt şi agreează în prealabil fiecare nouă tehnică
de disciplinare.

Evitaţi discuţiile contradictorii în faţa copilului!

214
Copiii, chiar şi cei ajunşi la vârsta adolescenţei, sunt foarte sensibili la conflictele dintre
părinţi; certurile dese şi nerezolvate între părinţi reprezintă o sursă de stres pentru copil. Se
recomandă ca orice dezacord să fie rezolvat fără ca copilul să fie prezent.

Cereţi sprijin!
Orice părinte are nevoie de sprijin pentru creşterea şi educarea unui copil. Rudele (bunicii
mai ales), vecinii, prietenii reprezintă o resursă de sprijin pentru părinţi. Împărtăşiţi-le ideile
pe care le aveţi şi învăţaţi din experienţa celorlalţi.

Luaţi o pauză!
Fiecare părinte are nevoie să petreacă timp separat de copil; este o decizie sănătoasă care le
permite părinţilor să fie atenţi la propriile nevoi şi să îşi echilibreze diferitele aspecte ale
vieţii personale (cele profesionale, cele de cuplu, cele parentale, sociale etc.). Atâta vreme
cât copilul este bine îngrijit şi petreceti timp special în familie, pauzele nu afectează
dezvoltarea copilului.

Exerciţiu
Cum să ai grijă de tine

Pe cine te bazezi pentru a primi sprijin?

Familie ...........................................................................................................................................
Prieteni ...........................................................................................................................................
Gândeşte-te la o pesoană cu care ai putea vorbi cel puţin o dată pe săptămână.
.......................................................................................................................................................
Listează mai jos activităţile pe care care ţi-ar plăcea să le faci (singur/ă, cu partenerul/a, cu
prietenii):
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
Planifică-ţi o pauză în cursul săptămânii viitoare (precizează când anume) şi gândeşte-te la o
persoană care ar putea să supravegheze copilul.
.........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................

Cum dezvoltăm o rutină a planificării?

Planificarea activităţilor pentru situaţiile cu grad ridicat de risc ne ajută să evităm numeroase
probleme. Această strategie implică rezolvarea de probleme (vezi şedinţa anterioară) pentru
prevenirea apariţiei comportamentelor problematice. Este foarte importantă planificarea de
activităţi interesante pentru copil.

Recomandări:
- stabiliţi reguli: pregătiţi copilul, descriindu-i ce urmează să se întâmple; decideţi regulile
pentru comportamentele adecvate situaţiei respective;
- alegeţi activităţi interesante: implicaţi copilul în alegerea activităţilor;
215
- recompensaţi comportamentele dezirabile: alegeţi recompense potrivite pentru
respectarea fiecărei reguli; aplicaţi recompensa după apariţia comportamentului dorit;
- utilizaţi consecinţele logice pentru situaţiile de încălcare a regulilor: faceţi o listă cu
consecinţele pe care copilul le va suporta în eventualitatea încălcării regulilor;

Exerciţiu
Rutina planificării

Identifică o situaţie de risc pentru familia ta:

………………………………………………………………………………………………………………..
Precizează resursele de care ai nevoie pentru depăşirea ei (când, unde, cine va fi prezent etc.)
………………………………………………………..………………………………………………………
……………………………………………………..…………………………………………………………
Stabileşte regulile pentru situaţia de risc:
………………………………………………………..………………………………………………………
……………………………………………………….……………………………………………………….
Fă o listă cu activităţile interesante pentru copil:
.................................................... ......................................................
.................................................... ......................................................
Listează recompensele pentru Listează consecinţele logice
comportamentele dezirabile pentru încălcarea regulilor
....................................................... ....................................................
....................................................... ....................................................
....................................................... ....................................................

216
 CHECKLIST – palnificarea activităţilor

Situaţia: ………………………………………………………………………………………………………………
Instrucţiuni: notaţi DA/ NU pentru fiecare dintre paşii identificaţi ca fiind necesari pentru
depăşirea situaţiei enunţate, în funcţie de realizarea/ nerealizarea acestora:

Paşi de urmat

ZIUA
LuniMarţiMiercuriJoi VineriPaşi realizaţi
..............
..............
..............
..............
..............
..............

Număr de paşi rezlizaţi:

217
Capitolul 8
EVALUAREA PROGRESULUI ŞI MENŢINEREA SCHIMBĂRILOR

Evaluarea progresului

La începutul programului, fiecare părinte a identificat ca obiective anumite schimbări în

comportamentul copilului, precum şi în comportamentul propriu.
Se recomandă evaluarea lunară a schimbărilor comportamentale generate de participarea la
acest program.

Exerciţiu
Identificarea schimbărilor produse

Completaţi tabelul de mai jos cu schimbările comportamentale ale copilului dvs. dar şi ale dvs.
de la data intrării în acest program. Pentru a vă fi mai uşor, recitiţi obiectivele de schimbare pe
care vi le-aţi propus în prima şedinţă a programului.

SCHIMBĂRI ÎN
COMPORTAMENTUL COPILULUISCHIMBĂRI ÎN
COMPORTAMENTUL MEU

Felicitări pentru schimbările produse în propriul comportament şi pentru schimbările

comportamentale ale copilului dvs.!

Menţinerea schimbărilor

Există câteva obstacole care fac dificilă menţinerea schimbărilor comportamentale dar care,
odată conştientizate, pot fi depăşite. Acestea vizează:
- perioadele de tranziţie în familie (ex. trecerea de la o etapă de vârstă la alta, apariţia unui
nou copil, mutarea unui părinte în altă localitate/ ţară în interes de serviciu etc.);
- etapele de devoltare ale copilului (modalitatea de relaţionare a părinţilor cu un şcolar
mic diferă mult de cea în care se relaţionează cu un adolescent);
- situaţiile de risc (schimbări în bugetul familiei, boala unuia dintre părinţi, conflict familial,
schimbarea locuinţei sau a şcolii, moartea unui membru al familiei, divorţ etc.);

218
Exerciţiu
Revizuirea rutinei de planificare

Gândeşte-te la situaţia/ situaţiile de risc identificate în şedinţa anterioară şi la activităţile

planificate pentru depăşirea ei/ lor; descrie-le pe scurt:
.......................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Ce a funcţionat? Fii specific şi menţionează cel puţin două aspecte pozitive.
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
Crezi că acum ai proceda diferit dacă ar trebui să planifici activităţi pentru aceeaşi situaţie e
risc? Dacă da, cum?
........................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................

Exerciţiu
Fila de jurnal

Acest exerciţiu vă va ajuta să conştientizaţi mai bine şi/ sau să învăţaţi mai uşor un nou
comportament. Aţi descoperit până acum că aveaţi deja foarte multe cunoştinţe care doar
trebuiau ghidate în direcţia bună. Veţi învăţa din propriile greşeli, vă veţi schimba/ lărgi
perspectiva.
Veti învăţa că afirmaţiile şi comportamentele adolescenţilor au legătură cu ei înşişi, nu cu
dvs. Astfel, nu vă veţi mai învinovăţi pentru aceste comportamente şi nici nu veţi mai fi
ofensaţi. Copiii dvs. sunt personalităţi distincte care învaţă din propriile greşeli, eşecuri sau
succese.

219
 Planul meu pentru această săptămână
Săptămâna aceasta mă voi concentra pe
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Voi încerca să îmi schimb atitudinea, gândindu-mă că
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Îmi voi schimba comportamentul făcând
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................

Obiective de viitor

Exerciţiu
Identificarea obiectivelor pentru viitor

Ce aţi dori să îmbunătăţiţi în comportamentul copilului dvs. în viitor? (formulaţi obiectivele

cât mai specific)
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
................

Ce aţi putea să faceţi pentru a atinge aceste noi obiective? Gândiţi-vă la metodele utilizate
pentru atingerea obiectivelor anterioare.
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
..............

220
Bibliografie selectivă

1. Dadds, M. R., Mullins, M. J., McAllister, R. A., Atkinson, E. R. (2002). Attributions,

affect, and behavior in abuse-risk mothers: A laboratory study, Child Abuse & Neglect,
Nr. 27, pag. 21–45;
2. Dietz, T.L., 2000, Disciplining Children: Characteristics Associated with the use of
corporal punishment, Child Abuse and Neglect, Vol. 24, Nr. 12, pag. 1529-1542;
3. Fox, N.A., Henderson, H.A. şi colab., 2001, Continuity and Discontinuity of Behavioral
Inhibition and Exuberance: Psychophysiological and Behavioral Influences across the
First Four Years of Life, Child Development, Vol. 72, Nr. 1, pag. 1-21;
4. Fox, N.A., Henderson, H.A, 1999, Does Infancy matter? Predicting Social behavior
From Infant Temperament, Infant Behavior and Development, Vol. 22, Nr. 4, pag.
445-455;
5. Lorber, M.F., O Leary, S.G., 2005, Mediated Path to Overreactive Discipline: Mothers
Experienced Emotions, Appraisals, and Physiological Responses, Journal of Consulting
and Clinical Psychology, Vol. 73, Nr. 5, pag. 972-981;
6. Maccoby, E.E., 2000, Parenting and its effect on children: on reading and misreading
behavior, Annual Review of Psychology, pag. XIV;
7. Milner, J.S., 2003, Social information processing in high-risk and physically abusive
parents, Child Abuse & Neglect, Nr. 27, pag. 7–20;
8. Schwartz, C E. şi colab., 2003, Inhibited and Uninhibited Infants „Grown Up”: Adult
Amygalar Response to Novelty, Science, Vol. 300, pag. 1952-1953;
9. Shore, R. Rethinking the Brain,1997;
10. Aucoin, J., Katherine, Frick, J. Paul, Doug Bodin, S., (2006) Corporal Punishment and
Child Adjustment, Journal of Applied Development Psychology, 27, p.527-541;
11. Banez, G. A., & Compas, B., E., (1990), Children’s and parents’ daily stressful events
and psychological symptoms, Journal of Abnormal Child Psychology, 18, 591-605;
12. Barron, A. P., & Earls, F.,(1984), The relation of temperament and social factors to
behavior problems in three-year-old children, Journal of child psychology, 25, 23-33;
13. Belsky, J., Crnic,K.,& Gable,S., (1995)The determinants of coparenting in families with
toddler boys: Spousal differences and daily hassles, Child Development, 66, 629-642;
14. Cynthia S. Kamila B. Mistry, MPH; Minkovitz,(2007) Children’s Television Exposure
and Behavioral and Social Outcomes at 5.5 years: Does Timing of Exposure Matter?”
Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, Issue of Pediatrics;
15. Creasey, G., Mitts, N., & Catanzaro, S.,(1995)Association among daily hassles, coping,
and behavior problems in nonreferred kindergartners, Journal of Clinical Child
Psychology, 24, 311-319;
16. Coplan, J., Robert, Bowker, Anne, Cooper, M., Suzanne,(2003), Parenting Daily
hassles, child temperament, and social adjustment in preschool, Early Childhood
Research Quarterly 18, 376-395;
17. Critchley, R. Christine, Sanson, V. Ann, (2006), Is parent disciplinary behavior
enduring or situational? A multilevel modeling investigation of individual and
221
 contextual influences on power assertive and inductive reasoning behaviors, Journal
of Applied Development Psychology, 27, 370-388;
18. Berger, K. S., Thompson, R. A., The Developing Person: Through Childhood and
Adolescent, New York, Worth Publishers, 1995;
19. Feek, W., On-line: The Drugs Learning Package, Londra, 1990;
20. Fuller, A., Raising Real People: A Guide for Parents of Teenagers, Melbourne,
Australia, The Australian Council for Educâtional Research, 2000;
21. Paterson, G., Forgatch, M., Parents and Adolescents Living Together, Part 1: The
Basics, Eugene Castalia, 1987;
22. Paerson, G., Forgatch, M., Parents and Adolescents Living Together, Part 2: The
Basics, Eugene Castalia, 1989;
23. Abcd parenting young adolescents, Parenting Research Center, Victorian Government
Department of Human Services;
24. Webster-Straton, C., Herbert, M., Troubled Families. Problem children: Working with
Parents - A Collaborative Process, Chichester John Wiley & Sons, 1994;
25. Jane Nelsen, Lynn Lott, Positive Discipline for Teenagers. Empowering your Teen and
Yourself through kind and Firm Parenting, Three Rivers Press, New York, 2000;
26. Carol Markie Dadds, Matthew R. Sanders, Karen M. T. Turner, Every Parent’s Self-
Help Workbook, Families International Publishing Pty Ltd, 2001;
27. Barkly, R. A., Edwards, G. H., robin, A., Defiant Teens: A Clinician’s Manual for
Assessment and Family Intervention. New York, The Guilford Press, 1999;
28. Pearson, K. L., Love, A. W., Adolescents’ value systems, preffered resolution strategies
and conflict with parents. Australian Journal of Psychology, 51(2), pag. 63-70, 1999;
29. Robin, A. L., Foster, S. L., Negotiating parent adolescent conflict: A behavioral - family
systems aproach. New York, The Guilford Press, 1989;
30. Sanders, M. R., Markie-Dadds, C., Turner, K. M. T., Practitioner’s Manual for
Enhanced Triple P. Brisbane, Australia: Families International Publishing, 1998;
31. Weinhaus, E., Friedman, K., Stagoll, B., Stop struggling with your teenager.
Melbourne, Australia: McPhee Gribble, 1991;
32. Wertheim, E., Love, A., Littlefield, L., Peck, C., I win, You win. Australia: Penguin, 1992;

222