Primii pași spre o definiție științifică

Delimitarea de natura divină a sănătății a început odată cu apariția școlii lui Hipocrate
în jurul secolului al V-lea î.e.n. Considerat „părintele medicinei moderne”, Hipocrate
a fost primul care a separat medicina greacă de credințele magice și religioase și a
stabilit relația dintre curățenia mediului / personală și originea bolii. Hipocrate credea
că sănătatea, pe care o numea Eucrasis (gr: eu=bun; krasis=constituţie), era o stare de
echilibru corporal între cele patru umori (lat.umor=lichid): flegma, bila neagră, bila
galbenă şi sângele, care putea fi obținut numai prin acțiuni comportamentale și
medicinale.

Un alt pas important în înțelegerea conceptului de sănătate a fost făcut pe vremea

Imperiului Roman. Unul dintre cei mai însemnați medici de atunci, Galenus, a extins
definiția hipocratică a sănătății, afirmând că echilibrul dintre cele patru fluide
corporale determină, de asemenea, temperamentul și personalitatea.

Astfel, Galenus a contribuit la dezvoltarea unei abordări holistice a conceptului de

sănătate care lua în considerare întregul pacient, inclusiv stările mentale și emoționale.

Definirea conceptului
Deși mai multe definiții ale sănătății au fost dezvoltate de-a lungul timpului,
majoritatea specialiștilor în domeniu folosesc definiția propusă de Organizația
Mondială a Sănătății (OMS) în 1948. OMS defineşte sănătatea ca o stare de bine
fizic, psihic şi social, care nu se reduce la absența bolii sau infirmității. Deținerea
celei mai bune stări sănătate de care este capabilă persoana umană este unul din
drepturile fundamentale ale omului.

Conceptul de sănătate este unul plurisemantic, semnificația sa înregistrând nuanțări în

funcție de grupuri, clase sociale sau populații. În domeniul medical, sănătatea este
privită de către patolog ca o stare de integritate, de către clinician ca o lipsă de
simptome și de bolnav ca o stare de bien-être (A. Athanasiu, 1983). Sănătatea mai
poate fi definită și ca unitate a următoarelor trei puncte de vedere: biologic, psihic și
social.

Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită drept acea stare a unui
organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele și sistemele funcționează
normal (organism în homeostazie).

Caracteristici și factori definitorii

C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sănătăţii:

 absenţa bolii;
 constituţie genetică bună;
  starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare a
individului la mediul său de viaţă.
M. Lalonde atribuie sănătatea factorilor:

 biologia umană: moştenire genetică, procese de maturizare/îmbătrânire;

 mediul: apa potabilă, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile,
schimbările sociale rapide;
 stilul de viaţă: hrană, activităţi fizice, alcoolism, etc.;
 organizarea asistenţei medicale: cantitatea/calitatea resurselor medicale,
accesul la ele, tipul de relaţie între persoane şi resurse în asistenţa
medicală.
Sănătatea psihică
Din punct de vedere psihic, sănătatea poate fi înțeleasă drept armonia dintre
comportamentul cotidian și valorile fundamentale ale vieții asimilate de individ,
îmbinarea elastică dintre gând, afect şi comportament. Este acea stare a organismului
în care capacităţile sunt optime, referindu-ne aici, pe lângă capacitatea de a munci, de
a studia, de a efectua anumite activităţi, şi la capacitatea de a înţelege emoţiile, de a ne
stăpâni, de a rezolva/a face faţă problemelor cotidiene sau celor stresante, fără a
recurge la modalităţi distructive de adaptare la ele (cum sunt alcoolul, drogurile etc.).
Presupune capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de a ne preocupa de ceilalţi,
presupune o viaţă cu sens, trăită armonios.

Parametrii sănătății psihice

Dr. Albert Ellis enumeră 13 parametri ai sănătăţii mintale:

1. conştiinţa clară a interesului personal;

2. conştiinţa limpede a interesului social;
3. auto-orientarea – ca fiind capacitatea de a se conduce şi orienta singur în
viaţă;
4. nivel înalt de toleranţă a frustrării;
5. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare la incertitudine;
6. angajarea în activităţi creatoare;
7. gândire ştiinţifică, realistă şi obiectivă;
8. auto-acceptarea – ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa
cum este el, cu părţi bune şi rele; capacitatea de a se bucura de viaţă;
9. angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;
10.realism şi gândire anti-utopică;
11.asumarea responsabilităţii pentru tulburările emoţionale proprii;
12.flexibilitatea în gândire şi acţiune;
13.îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.
Sănătatea psihică în viziunea lui Maslow
A. H. Maslow în 1976 teoretizează forma supremă a sănătăţii psihice introducând
conceptul de personalitate autorealizantă, cu următoarele trăsături:
 1. orientare realistă în viaţă;
2. se acceptă pe sine, pe alţii şi lumea înconjurătoare;
3. are un înalt grad de spontaneitate;
4. este centrat pe probleme şi nu pe trăirile subiective;
5. atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;
6. autonomie şi independenţă;
7. aprecire elastică a lucrurilor şi a oamenilor, lipsită de stereotipii;
8. are experienţe spirituale sau mistice profunde, deşi nu în mod necesar cu
caracte religios;
9. se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;
10.relaţiile sale afective, intime sunt profunde şi cu mare încărcătură
emoţională, practicate cu puţien persoane, şi nu superficiale dar cu multe
persoane;
11.împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;
12.nu confundă mijloacele cu scopurile;
13.simţul umorului este superior, detaşat filosofic, nu ostil şi vindicativ;
14.are mare potenţial creator;
15.se opune conformismului cultural;
16.transcede mediul lui de viaţă, nu se conformează acestuia.
Sănătatea – abordarea sociologică
Din punct de vedere social, sănătatea este starea organismului în care capacitățile
individuale sunt optime pentru ca persoana să-și îndeplinească în mod optim rolurile
sociale (de prieten, vecin, cetățean, soț, părinte, etc.).

În anul 1986 OMS revine asupra conceptului de sănătate pe care îl consideră un

concept pozitiv care pune accent pe resursele sociale și personale, precum și pe
capacitățile fizice. OMS mai susține și faptul că sănătatea trebuie tratată ca o resursă
pentru viața de zi cu zi, nu ca obiectivul vieții.

Conceptul de sănătate pozitivă

Mai merită amintit aici şi conceptul de sănătate pozitivă propus de Downie (1992),
care presupune două componenete:

1. bunăstarea psihică, fizică şi socială;

2. fitness – forma fizică optimă, incuzând cei patru S (lb. engleză):
 Strenght – forţă fizică;
 Stamina – vigoare (rezistenţă fizică);
 Suppleness – supleţe fizică;
 Skills – îndemânare (abilitate) fizică.

Sănătatea – idei contemporane

Mai recent, cercetătorii au definit sănătatea drept capacitatea unui organism de a se
adapta la noile amenințări și infirmități. Această perspectivă se bazează pe ideea că
știința modernă a sporit în mod dramatic conștientizarea umană a bolilor și a modului
în care acestea funcționează.

Concluzie
Conceptul de sănătate a evoluat și continuă să evolueze odată cu societatea, acesta
fiind înțeles diferit de fiecare persoană în parte. Chiar dacă nu pare posibil să evităm
complet îmbolnăvirile, putem totuși să ne pregătim corpul și mintea, pentru a face față
cu succes problemelor, prin adoptarea unui stil de viață sănătos.