TEMA 3

Concepte de anormalitate în psihologie

Fiecare psiholog, angajat în activități practice, sa confruntat într-o oarecare măsură cu problema stabilirii
normei și abaterii de la ea în comportamentul uman. Deci, care este norma și cum să determinăm anormal
comportamentul? Nu există un răspuns obiectiv la această întrebare. Depinde numai de criteriile adoptate
de reprezentanții acestei culturi într-o anumită eră istorică. Ceea ce a fost considerat anormal ieri, mâine,
poate părea normal, dar ceea ce pare inacceptabil pentru noi, uneori se potrivește foarte bine în viața altor
popoare. De asemenea, este necesar să se facă distincția între criteriile utilizate de către alte persoane,
identificând comportamentul enervant sau provocând printre ei un om nedumerit ca „anormală“, de la
criteriile care, în același timp, se bucură el însuși omul, care descrie, de exemplu, starea sa atunci când
acesta este în imposibilitatea de a depăși tulburare lor sau chiar să-i raportezi.

Comportamentul va fi considerat "anormal", cu atât mai mult pericolul îl va prezenta persoanei sau
altora. Exemplele includ suicidul, abuzul de droguri sau comportamentul care pune în pericol ordinea
publică. Unul dintre criteriile de anomalie poate fi faptul că "decodarea" lumii înconjurătoare de către
creier apare într-o anumită persoană într-o manieră diferită de cea a altora. Știm că percepția noastră despre
realitate este organizată și "standardizată" de creier, funcția importantă a căreia este să filtreze semnalele
externe. Orice deviere de la decodificarea "normală" a acestor semnale este asociată cu riscul unei adaptări
necorespunzătoare. Acesta este cazul pentru persoanele cu deficiențe de auz sau simțul mirosului, precum
și cei care sunt înclinați să perceapă aspectul și gesturile altora ca vice-versa ostil sau,, ca fiind cea mai
favorabilă. În plus, problema poate fi și schimbarea nivelului de conștiență asociat cu "obscuritatea" ei,
care poate provoca halucinații vizuale sau auditive. O astfel de scufundare frecventă în lumea interioară
este în mod normal percepută numai de unele popoare, unde acestea sunt văzute ca o modalitate de a
comunica cu "lumea alteia". Cultura occidentală este singura stare normală a conștiinței care recunoaște
conștiința extravertată. Dar, chiar mai mult decât simptomele enumerate, atenție la om poate implica
tulburări emoționale, cum ar fi manifestări exagerate de durere sau furie, temeri nefondate sau depresie
cauzată de un eveniment traumatic, pentru a depăși care persoana nu este în măsură să.

În cele din urmă, se întâmplă că, fără nici tulburări emoționale o persoană este în imposibilitatea de a
depăși stresul vieții, ceea ce duce la o îngrijire sau doar singurătate și, astfel, să rupă căile normale de a
comunica cu ceilalți. Astfel, conceptul de norma este foarte ambiguu, iar dacă te gândești la asta, se poate
concluziona că o limită clară între „acceptabil“ și „inacceptabil“ nr. Nu există o normă "ideală". Fiecare om
este mai mult sau mai puțin anormal. Doar că, în unele persoane, unele proprietăți sunt mai pronunțate
decât altele și, prin urmare, astfel de oameni au nevoie de sprijin pentru a se adapta.

Principalul consumator de cunoaștere psihologică diferențiată este psihodiagnosticul. În psihologia

diferențelor individuale, se naște concepte, pentru măsurarea metodelor care sunt apoi create sau selectate.
Aici există o idee despre cum să evaluăm și să interpretăm rezultatele. În legătură cu aceasta, conceptul de
normă psihologică, foarte eterogen în conținutul său, este influențat de cel puțin patru factori.

Devierea de la normele statistice

O recunoaștere obișnuită este ceea ce este o mulțime de ceea ce face parte din mijlocul distribuției. Și
părțile "coadă", respectiv, indică o regiune cu valori scăzute ("subnormale") sau înalte ("supranormale").
Pentru a evalua calitatea, trebuie să corelăm indicatorul unei persoane cu alții și să determinăm astfel locul
ei pe curba distribuirii normale. Evident, „sub“ prefixul și „super“ nu dau de evaluare etică sau pragmatică
de calitate (pentru că dacă o persoană indicator de „supranormală“ de agresivitate, acest lucru este greu de
bun pentru alții și pentru sine).

Normele nu sunt absolute, ele se dezvoltă și se obțin empiric pentru acest grup (vârstă, socială și altele). De
exemplu, în ultimii ani, indicatorul de masculinitate pentru chestionarul MMPI în rândul fetelor a crescut
constant; dar acest lucru nu înseamnă că se comportă ca niște băieți, ci despre necesitatea de a revizui
normele învechite.

Comportamentul anormal este propriu indivizilor care au tulburari metale grave cat si celor care au
dezvoltat stiluri de viata distructive. Linia de demarcatie intre normal si anormal este departe de a fi foarte
clara.

Cuvantul anormal inseamna in primul rand alaturi de norma. O definitie a anormalitatii are la baza
frecventa statistica, comportamentul anormal nu are frecvente statistica (se afla la extremitatile curbei lui
Gauss)

Potrivit acestei definitii persoana care este extrem de inteligenta sau extreme de fericita va fi declarata ca
anormala. Prin urmare in definirea comportamentului anormal va trebui sa luam in considerare ceva mai
mult decat frecventa statistic.

Devieri de la normele sociale

Normele sunt condiționate de stereotipurile sociale. Dacă comportamentul unei persoane nu corespunde
cu cel general acceptat într-o anumită societate, ea este percepută ca deviantă. De exemplu, în cultura rusă
nu este obișnuit să vă puneți picioarele pe o masă, iar în cea americană nu este condamnată de nimeni.

Fiecare societate are anumite standard, norme pentru un comportament acceptabil; comportamentul care
deviaza pronuntat de la aceste norme este considerat anormal. Insa, comportamentul considerat normal de
catre o societate poate fi considerat anormal de catre alta.

De ex. Membrii triburilor aficane nu considera ca este neobisnuit sa auzi voci, cand de fapt nimeni nu
vorbeste sau sa vezi ceva cand nu exista nimic acolo, desi aceste comportamente sunt considerate anormale
de catre majoritatea societatii. O alta problema, este acea a modificarii in timp a conceptului de
anormalitate, in cadrul aceleiasi societati.

Acum 30 de ani majoritatea americanilor considerau ca fumatul marijuanei este un comportament anormal.
Astazi aceste comportamente tind sa fie vazute mai degraba ca niste componente ale stilului de viata, decat
semnele unei anormalitati.

Orice definitie a normalitatii trebuie sa fie ceva mai complexa decat de nivelul de intelegere sociala.
Normele sunt asociate cu sănătatea mintală. Anormal poate fi cel care necesită tratament clinicianului.
Trebuie remarcat, totuși, că, în abordarea de evaluare psihiatrie este discutată, precum și cea mai
importantă indicație a abaterii de la norma este luată o încălcare a activității de producție și
capacitatea de a-și autoregla. De exemplu, atunci când o persoană în vârstă, conștient de slăbiciunea
memoriei sale, folosind ajutoare (notebook-uri, desfășurarea elementele necesare în câmpul vizual), acest
comportament este corect, iar dacă este, răsfățați-vă necritic, renunță la nevoia de „proteză“ lui spațiul de
locuit, acest fapt conduce, în ultimă instanță, la imposibilitatea de a rezolva sarcini stabilite și indică o
încălcare a sănătății mintale.
Litigiile încep atunci când este necesar să se decidă ce fel de sprijin ar trebui să fie acesta - social,
psihologic sau medical. O alegere care, în aceste cazuri, este necesar să se facă, de fapt, depinde de
abordarea a recurs la încercarea de a explica comportamentul anormal, precum și determinată de istoria
luptei cu „nebunia“ în societatea noastră. Problema normei, sau mai degrabă, studiul trăsăturilor
psihologice ale unei persoane sănătoase, a devenit recent una dintre cele mai promițătoare direcții teoretice
și practice în psihologie.

Determinarea factorilor care se opun apariția tulburărilor mentale, parametrii de identificare personale, care
duc la creșterea rezistenței la influențele negative asupra mediului poate contribui la o mai bună înțelegere
a etiologia rupturilor Organismic.

Ideile despre sănătatea mintală a unei persoane sunt extrem de condiționate de aspectele istorice și socio-
culturale. înțelegerea modernă a acesteia este redusă în principal la următoarele: sănătate mintală - starea
mentală a bunăstării, care se caracterizează prin absența manifestărilor mentale dureroase, oferind
reglementarea de comportament, condiții de mediu adecvate. Noțiunea de sănătate mintală reflectă normele
și valorile sociale și de grup.

Criteriile pentru sănătatea mintală sunt în prezent exprimate în următoarele poziții:

• adecvarea imaginilor subiective ale realității obiective;

• adecvarea nivelurilor de maturitate ale sferelor emoțional-volitive și intelectuale la vârstă;
• abilitatea de autoreglementare a comportamentului;
• planificarea rezonabilă a obiectivelor vieții și menținerea activității atunci când acestea sunt atinse.

Anormalitatea ca și comportament inadaptat

In locul definirii comportamentului anormal in termenii deviantei de la normele statistice sau societale,
numerosi oameni de stiinta din domeniul social cred ca cel mai important criteriu este modul in care
comportamentul afecteaza bunastarea individului sau a grupului social. Comform acestui criteriu
comportamentul este anormal daca el este inadaptat, daca are efecte adverse asupra individului sau
asupra societatii. Unele tipuri de comportament deviant interefereaza evident cu bunastarea individului
(ex. un barbat poate sa aiba o teama atat de puternica de multime incat nu poate merge cu autobuzul la
munca; un alcoolic care consuma cantitati mari de bautura nu poate sa-si pastreze locul de munca).

Alte forme de comportament deviant sunt nocive societatii, ex: un adolescent care are explozii violente de
agresivitate, un individ paranoic care pune la cale asasinarea unei figuri publice, etc. Dupa criteriul
inadaptarii aceste comportamente sunt anormale.
Disconfortul personal
Acest al patrulea criteriu postuleaza anormalitatea in termenii trairii subiective a unor suferinte
personale. Majoritatea indivizilor diagnosticati cu o tulburare mentala se simt mizerabil. Ei sunt anxiosi,
deprimati sau agitati, multi suferind de insomnie, apatie sau de numeroase dureri mai mult sau mai putin
inchipuite. Uneori disconfortul personal poate fi singurul simptom de anormalitate; comportamentul
individului pare normal unui observator obisnuit.

Nici una dintre definitiile de mai sus nu asigura o descriere completa sau numai satisfacatoare a
comportamentului anormal. In majoritatea cazurilor, toate aceste patru criterii - frecventa
statistica, devianta sociala, comportamentul inadaptat si disconfortul personal sunt luate in considerare la
"diagnosticarea anormalitatii".
 Tipuri de personalitate

Daca luam in considerare aspectele structural functionale si pe cele ce vizeaza finalitatea adaptativa a
personalitatii desprindem urmatoarele tipuri:
Personalități imature psihologic și social
Sunt caracterizate prin simplitatea structurilor psihice componente, prin lipsa corelatiei logice intre ele
(sincretism), printr-o functionaliate neeficienta situationala, imprevizibila, inegala, in sfarsit prin capacitati
adaptative extrem de scazute la situatiile comune si mai ales la cele noi.

Sintetic personalitatea imatura poate fi descrisa astfel:

1. granitele limitate ale eului, neimplicare in diverse activitati, neparticipare in mod autentic, nu doar fizic
ci si psihologic.
2. centrare pe ele insele, inchise, posesive, sufocante, exclusiviste (cred ca numai ele au trait o anumita
experienta, doresc sa fie iubite, dar nu pot darui iubirea)
3. emotional zgomotoase, cu izbucniri de manie si pasiune, intampina frustrarile cu aversiune, sunt
acuzatoare si autoacuzatoare.
4. modifica realitatea, pe care o reflecta pentru a o adapta tendintelor si fanteziilor lor.
5. sunt afectate, "pozeaza", cauta sa lase alta impresie asupra fondului lor, contrar celor pe care le detin.
6. actioneaza fluctuant, ezitant, in functie de situatii, imprejurari.

Personalități mature psihologic si social

Se disting printr-o mare complexitate structural-functionala, prin adaptarea lor supla si flexibila la cele mai
diverse situatii prin eficienta sporita.

Ei sunt capabili pe baza unei abilitati adecvate de testare a realitatii sa dea situatiilor semnificatia pe care o
merita, si sa aprecieze corect valoarea unui obiect (cu sens extins de fiinta sau numai lucru).

Aceasta apreciere "corecta" se adreseaza inclusiv propriilor aptitudini si propriilor limite. Personalitatile
mature sunt deseori capabile sa-si amane satisfacerea unor pulsiuni, pana in clipa in care acestea pot fi, in
diferite moduri, agreate social, satisfacute. Aceasta satisfacere se poate realiza direct sau simbolic.
Personalitatile mature au deasemenea o anumita detasare de situatie care le permite sa priveasca mai
obiectiv problema cu care se confrunta; o anumita forta a eu-lui din confruntarea realista cu problemele, si
din succesul intreprinderilor sale. Nu este mai putin adevarat ca la personalitatile mature este prezenta si o
anumita doza de scepticism sau retinere, in accepta ce este neobisnuit, dar aceasta trasatura nu afecteaza
semnificativ perceptia pozitiva a vietii.

Rezumativ putem prezenta personalitatea matura a individului astfel:

1. extesiunea simtului eu-lui, adica incorporarea in personalitate a unor noi si nenumarate sfere ale
interesului uman astfel incat ele sa devina ale lui, personale in mod semnificativ
2. depasirea egocentrismului :
a. stabilirea relatiilor cu alte persoane,
b. "raportarea calda" a eu-lui la alte persoane,
c. manifestarea capacitatii de intimitate, compasiune, toleranta relationala
3. dispun de la echilibru emotional, de autocontrol, de simtul proportiei, isi asuma constient noi riscuri si
eventual esecuri dunt mai tolerante la frustrare, se accepta pe ele insele.
4. percep, gandesc si actioneaza cu interes, in conformitate cu realitatea externa, pe care o reflecta
veridic.
5. sunt capabile de a fi ele insele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, actualizare, de intuitie,
autocunoastere si umor.
6. traiesc in armonie cu o filosofie de viata unificatoare
7. sunt capabile de a-si forma o conceptie generala despre lume, pe care o pot transpune constant in
practica.

Nu putem sa nu observam ca numai personalitatile mature se pot circumscrie perfect in normalitate.

Personalități accentuate
Acestea au o serie de caracteristici ce ies din comun, mai acute fata de media populatiei, care
manifesta tendinta de a aluneca in anormal, fara a deveni anormale, fapt care afecteaza serios capacitatile
adaptative ale individului.

Karl Leonhard sustine ca jumatate din populatiile studiate de el prezentau caracteristici ale personalitatii
accentuate.
În linii mari putem situa personalităţile accentuate în zona incertă dintre normalitate şi patologie psihică,
fiind rezultanta unor cumuli de factori, pe de o parte constituţionali, pe de altă parte, rezultaţi ca urmare a
influenţelor sociale, educaţionale, culturale timpurii şi a experienţei de viaţă. Personalităţile accentuate se
apropie de partea patologică însă nu se produce o deteriorare semnificativă în funcţionarea socială sau
profesională şi nu se perturbă echilibru personalităţii, perminţându-se individului să se adaptaze
societăţii, însă cu anumite limite. Dimensiunile accentuate sunt acele trăsături care depăşesc media
prin intensitate, cu manifestare pregnantă în personalitatea individului. Termenul de accentuat se
suprapune peste cel de „pregnant”, nu de anormal, fiind vorba de un cumul de aspecte ce reliefează
puternic caracterul. În descrierea dimensiunilor accentuate, Leonhard utilizează sintagma „trăsături ale firi”
(Wesenszuge), denumire prin care se poate deriva o serie de trăsături ale conceptului: faptului că sunt
principale, ocupă un rol definitoriu în structura personalităţii, sunt profunde şi înnăscute. Astfel, vorbim de
asocieri de trăsături caracteristice şi persistente, predominant cognitive, afective, sau mai bine zis
dispoziţionale, relaţionale ilustrabile printr-un comportament ce deviază în măsură mai mare sau mai mică
de la normele grupui din care face parte individul.
Potrivit modelului propus de Karl Leonhard, trăsăturile personalităţilor accentuate sunt următoarele (K.
Leonhard, 1972):
1 Firea demonstrativă – caracterizată printr-o tendinţă de autocompătimire, o capacitate anormală de
refulare, o grabă în luarea deciziilor, o abilitate de a se transpune în modul de a gândi sau simţi al altcuiva,
laudă de sine şi agreabilitate. Hipertrofierea acestor trăsături duce la o fire isterică.
2 Firea hiperexactă - contrariul firii demonstrative, este caracterizată de lipsa capacităţii de refulare,
dificultăţi în luarea deciziilor, meticulozitate, o grijă excesivă, manifestată prin verificări repetate, un
ataşament faţă de locul de muncă; hipertrofierea acestor trăsături duce la psihopatie anancastă (concept
abandonat de psihiatria modernă) sau tulburare de personalitate de tip obsesivcompulsiv după DSM IV.
3 Firea hiperperseverentă – poate evolua în sens pozitiv, când ambiţia, setea de prestigiu personal,
dorinţa de a-şi atinge interesele duc la câştigarea stimei din partea celorlalţi, dar şi în sens negativ, când
egoismul (mai intens decât la celelalte persoane), susceptibilitatea, suspiciunea, predispoziţia de a se simţi
uşor jignit, persistenţa ecoului afectiv pot determina persoana respectivă să recurgă la discreditarea şi
înlăturarea oamenilor în care văd posibili concurenţi, reacţionând cu duşmănie; hipertrofierea acestor
caracteristici duc la o personalitate paranoidă.
4 Firea nestăpânită - dominată de impuls, sub toate formele acestuia, individul fiind iritabil, uneori
agresiv, capabil să comită un act necinstit sau violent, nestatornic în viaţa profesională, acţionând după
sentimente, instincte, şi mai puţin după considerente raţionale; o intensitate mai mare a firii nestăpânite
conduce spre psihopatia de tip epileptoid.
5 Firea hipertimică – se caracterizează ‚în principal, printr-un surplus de energie care se cere a fi utilizată
şi se manifestă ca o combinaţie de veselie, optimism, cu dorinţa de a acţiona şi nevoia de a vorbi; o
accentuare negativă duce spre agitaţie sterilă, superficialitate, iritabilitate, digresiuni în gândire etc.
6 Firea distimică – caracterizează persoanele inerte, extrem de serioase, cu principii etice ferme şi solide;
evenimentele zguduitoare le accentuează starea de seriozitate până la o depresie reactivă, ceea ce se
întâmplă mai ales atunci când starea de depresie este foarte clară şi de lungă durată. Imboldul spre acţiune
este diminuat, iar gândirea este mai lentă decât la ceilalţi indivizi.
7 Firea labilă – apare ca o succesiune de stări pur hipertimice cu stări totalmente distimice; aceste
alternanţe afective pot avea cauze externe, vizibile de cei din jur, dar şi cauze interne, neevidente, ceea ce
le fac mai de neînţeles; evenimentele fericite nu produc numai bucurie normală, ci întregul tablou al
hipertimiei, din care face parte şi dorinţa de a acţiona şi de a vorbi, precum şi tendinţa către digresiuni în
gândire; evenimentele triste nu declanşează numai depresie, ci în acelaşi timp şi o încetinire în gândire şi
acţiune.
8 Firea exaltată - reacţionează mult mai intens la diferitele întâmplări, prin entuziasm sau disperare de
cele mai multe ori, cauzele fiind mai degrabă nobile, superioare şi altruiste, decât egoiste; frica şi grija
pentru propria persoană pot deveni excesive; se descurcă greu în viaţă, deoarece reacţiile lor deosebit de
sensibile îi fac mai puţin apţi să înfrunte dificultăţile brutale ale existenţei; de obicei firi artistice (mai ales
cu înclinaţii poetice).
9 Firea anxioasă – la adulţi anxietate nu mai exercită o influenţă dominatoare cum se întâmplă în
copilărie, adultul anxios fiind adesea timid şi docil, incapabil să se afirme în cazul divergenţelor de opinie;
se poate produce însă şi o supracompensare, timiditatea exagerată având ca rezultat o atitudine aparent
sigură de sine, plină de încredere, sau chiar aroganţă.
10 Firea emotivă - se caracterizează prin reacţii de mare sensibilitate şi profunzime în sfera sentimentelor
subtile; trăirile emoţionale se exteriorizează prin expresivitatea mimicii (de exemplu, plâng la filme sau
romane, la despărţiri sau revederi); traumele psihice sunt greu suportate, deşi nu are o predispoziţie
specială pentru depresie şi nu se lasă contaminat de o societate veselă, ca hipertimicul.
Personalități destructurate
Se deosebesc total față de media populatiei, sunt incapabili de a se adapta solicitarilor si imprejurarilor
vietii.
Personalitățile dizarmonice (psihopatice) sunt tulburări ale structurării personalității în sensul pierderii
armoniei dintre trăsăturile individuale, cu predominanța unora dintre ele.
includ modificări cantitative și calitative ale funcțiilor afectiv-instinctuale, volitive și morale care persistă
toată viața și se exteriorizează prin comportamentul dizarmonic, adică prin incapacitatea periodică sau
permanentă de adaptare la mediul social; sunt rezultat al perturbării personogenezei care situează subiectul
la jumătatea drumului dintre individual și colectiv, dintre normalitate și psihoză.

Deficitul structural:
 se cristalizează în adolescență sau în tinerețe în funcție de durata procesului de educație
instituționalizată;
 este egosinton, deci nu este recunoscut ca atare de subiect;
 este rezistent la educație, sancțiuni și terapie;
 situează subiectul pe poziția unui veșnic nemulțumit față de atitudinea celor din jur și față de rolul
oferit după criteriile colective, de obicei reale și obiective;
 poate fi mascat prin obiceiuri individuale sau de grup, printr-o conjunctură social-economică sau
culturală compensatorie sau prin autocontrolul celor supradotați intelectual;
 reprezintă aferent inadaptabilității cronice - o sursă de suferință pentru individ și colectivitate;
 se decompensează psihopatologic în perioadele critice ale vieții sau la intervenția unor influențe psiho-
sociale adesea minore;
 personalitățile dizarmonice sunt diagnosticabile și cu ajutorul anchetei sociale și a testelor
psihometrice;

Datele epidemiologice:
– frecvență de 8-10% printre pacienții psihici;
– o diferență nesemnificativă ca reprezentare a celor două sexe;
 – dominanța cantitativă a celor proveniți din mediile cu nivel social-economic scăzut;
– creșterea prevalentei dacă se iau în considerare și complicațiile toxicofilice și medico-legale.

Determinism multifactorial aferent - se descriu două tipuri de personalități dizarmonice:

1. Psihopatiile nucleare - condiționate cu precădere de factori eredo-constituționali, cu debut precoce și
tulburări manifeste de comportament intense și permanente;
2. Psihopatiile marginale - cu debut mai întârziat legat de factori psiho-socio-genetici și cu manifestări
comportamentale mai estompate.
Caracteristicile clinice generale:
 egocentrismul;
 instabilitatea psiho-comportamentală cu ignorarea experiențelor anterioare și toleranța scăzută la
frustrare;
 non-conformismul; impulsivitatea;
 lipsa sentimentului reciprocității și a responsabilității care este transferată asupra celorlalți;
 model personal existențial și norme morale individuale care le ignoră pe cele comunitare;
 dificultăți de adaptare în rolurile sociale și profesionale în care adeseori se auto-investesc;
 comportament non-empatic și agasant pentru cei din jur, care împiedică relațiile de prietenie și iubire;
 în ansamblu nu își conștientizează defectul structural fiind deci egosintone.

În funcție de dominanța fenomenologică, personalitățile dizarmonice se divid în:

1. Bizare (personalitatea schizoidă, personalitatea schizotipală, personalitatea paranoică),
2. Excentrice (personalitatea antisocială, personalitatea borderline, personalitatea narcisică, personalitatea
histerică sau pitiatică)
3. Antisociale respectiv anxioase (personalitatea de tip anxios-evitant, personalitate de tip
dependent, personalitate obsesiv-compulsivă, personalitate de tip pasiv-agresiv).
4. Tulburarea de identitate sexuală (transsexualismul, transvestitismul, homosexualitatea egosintonă).
5. Schimbările durabile ale personalității
 după o trăire catastrofică
 după un episod sau o boală psihică severă -adesea de intensitate psihotică
6. Tulburări de personalitate secundare intervenției unor factori cu efect lezional cerebral - psihopatii
secundare sau organice de natură traumatică, vasculară, tumorală, endocrino-metabolică, infecțioasă sau
toxică.
Există și o personalitate dizarmonică de tip mixt sau polimorf în cadrul căreia coexistă în diferite
combinații elemente aparținând tipurilor descrise.
Evoluție.
Tulburările de comportament și deficitul adaptativ al personalităților psihopatice au o evoluție
ondulantă de-a lungul vieții datorită:
– instabilității afectiv-atitudinale;
– moralității conjuncturale;
– permisivității din unele medii socio-culturale;
– compensării temporare în rolurile existențiale.
Aplicații practice: Elaborarea modelelor comportamentale a diferitor tipuri de personalități
(a)normale

Model Personalități Personalități Personalități Personalități

comportamental imature mature accentuate destructrate

Notă dominantă -granițele -depășirea -zona incertă -egocentric

limitate ale eului egocentrismului dintre
normalitate şi
patologie psihică
În plan -centrare pe ele -extesiunea -nu se perturbă -instabilitatea
emoțional înșele, închise, simțului eu-lui echilibru psiho-
posesive, -manifestarea personalităţii comportamentală
sufocante capacității de -trăsături de cu ignorarea
-emoțional intimitate, personalitate experiențelor
zgomotoase, cu compasiune, accentuate anterioare și
izbucniri de toleranta -gestiunea slabă toleranța scăzută
manie și pasiune relațională a emoțiilor la frustrare
-întâmpină -dispun de la -impulsivitate
frustrările cu echilibru
aversiune, sunt emoțional, de
acuzatoare și autocontrol, de
autoacuzatoare simțul proporției

În plan -modifică -percep, gândesc -coordonarea -în ansamblu nu

intelectual realitatea, pe care și acționează cu slabă a energiei își
o reflectă pentru interes, în fizice și psihice conștientizează
a o adapta conformitate cu -schimbări în defectul
tendințelor și realitatea funcționare structural fiind
fanteziilor lor externă, pe care o proceselor deci egosintone
reflectă veridic psihice cognitive

În plan -sunt afectate, -stabilirea -nu se produce o -non-

relațional "pozează", caută relatiilor cu alte deteriorare conformismul
să lase altă persoane, semnificativă în -lipsa
impresie asupra - "raportarea funcţionarea sentimentului
fondului lor, calda" a eu-lui la social reciprocității și a
contrar celor pe alte persoane -dificultăți de responsabilității
care le dețin stabilire și care este
menținere a transferată asupra
relațiilor celorlalți
interpersonale -comportament
non-empatic și
agasant pentru
cei din jur, care
împiedică
relațiile de
prietenie și iubire
În planul -neimplicare în -sunt capabile de -dificultăți de  -model personal
activității diverse activități a fi ele înșele luare a deciziilor existențial și
-neparticipare în -dispun de -necesită ajutor norme morale
 mod autentic, nu capacitatea de pentru coord. individuale care
doar fizic ci și autoobiectivare, propriei vieți le ignoră pe cele
psihologic actualizare comunitare
-trăiesc în
armonie cu o
filosofie de viață
unificatoare
-sunt capabile de
a-și forma o
concepție
generală despre
lume, pe care o
pot transpune
constant în
practică

În plan -acționează -își asuma  adaptează

-se -dificultăți de
adaptativ fluctuant, ezitant, conștient noi societăţii, însă cu adaptare în
în funcție de riscuri și anumite limite rolurile sociale și
situații, eventual eșecuri profesionale în
împrejurări care adeseori se
auto-investesc
 TEMA 1

INTRODUCERE.Delimitări conceptuale

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
În sens larg, consilierea reprezintă o acţiune complexă prin care “se urmăreşte sugerarea modului de a
proceda sau a modului de comportare ce trebuie să fie adoptat într-o situaţie dată sau, în general, în viaţă şi
activitatea cotidiană” (Tomşa, 1996).
Consilierea este o relaţie guvernată de principii, caracterizată de aplicarea uneia sau mai multor teorii
psihologice şi a unui set recognoscibil de deprinderi de comunicare la preocupările intime ale subiectului
(clientului), la problemele şi aspitraţiile sale. Asociaţia Britanică pentru Consiliere (1985), subliniază că
oamenii se angajează într-o situaţie de consiliere atunci când persoana ce ocupă, în mod obişnuit sau
temporar rolul de consilier, oferă sau este dispus explicit să ofere timp, atenţie, respect unei alte persoane
ce manifestă o nevoie de asistenţă de specialitate. Sarcina consilierului este de a oferi clientului
posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice modalităţi de a trăi, dispunând de mai multe resurse şi
îndreptându-se spre o cât mai bună existenţă (Fetham şi Dryden, 1993).
Consilierea este un proces complex ce descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată,
consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relaţia dintre
consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă.

Dezvoltarea personală reprezintă cumulul activităților care îmbunătățesc conștientizarea și identitatea,

dezvoltă talentele și potențialul uman, îmbunătățesc calitatea vieții personale și profesionale și contribuie la
realizarea obiectivelor și aspirațiilor proprii.
Una dintre aceste activități este și participarea la sesiunile de consiliere pentru dezvoltare personală în
cadrul cărora descoperim cine suntem cu adevărat, intrăm în contact cu propriile noastre resurse și ajungem
exact acolo unde ne dorim și putem ajunge.
Există mai multe forme de consiliere:
• Informaţională- oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice;
• Educaţională- oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi
spirituală a copiilor şi adolescenţilor, adulților;
• De dezvoltare personală- vizează formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi
socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine;
• Suportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material;
• Vocatională- dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
•De criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate;
• Pastorală-asistenţă din perspectivă religioasă.
•Psihopedgogică – asistarea şi/sau consilierea elevilor şi personalului didactic
Obiectivele consilierii personale:
1. Promovarea sanatatii si a starii de bine presupune functionarea optima a persoanei, atat din punct de
vedere somatic, fiziologic, cat si din punct de vedere mental, emotional, social si spiritual.

Componentele starii de bine ar fi urmatoarele:

*Acceptarea de sine - atitudine pozitiva fata de propria persoana, acceptarea calitatilor si defectelor
personale, perceptia pozitiva a experientelor trecute si a viitorului.
 *Relatii pozitive cu ceilalti: incredere in oameni, sociabilitate, intimitate, nevoia de a da si de a primi
afectiune, atitudine empatica si deschisa.

*Autonomie: independenta, hotarare, subiectul rezista presiunilor exercitate de grup, se evalueaza pe sine
dupa standardele personale, nu este excesiv de preocupata de expectatiile si evaluarile celorlalti.

*Control: sentiment de competenta si control personal asupra sarcinilor, creeaza oportunitati pentru
valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cu valorile proprii.

*Sens si scop in viata : subiectul este directionat de scopuri de durata medie si lunga, de experienta
pozitiva a trecutului, de bucuria prezentului si relevanta viitorului, de convingerea ca merita sa te implici.

2. Dezvoltare personala: cunoastere de sine, cristalizarea imaginii de sine pozitive, cresterea

responsabilitatii personale fata de sine/ceilalti, cresterea capacitatii de decizie responsabila, relationare
interpersonala armonioasa, controlul stresului si pastrarea echilibrului in situatiile de esec si de succes,
cresterea rezistentei la frustrare, autoevaluare realista, autoanaliza erorilor, esecurilor, asumarea riscurilor,
stapanirea situatiilor de incertitudine, tehnici de invatare eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale
realiste, elaborarea unor solutii alternative.

3. Preventie: a dispozitiei afective negative, a neincrederii in sine, a comportamentelor de risc, a

conflictelor interpersonale, a dificultatilor de invatare, a dezadaptarii sociale, a disfunctiilor psihosomatice,
a situatiilor de criza.

Dupa Adkin si Cazda, consilierea trebuie sa ofere asistenta in formarea, dezvoltarea si aplicarea
urmatoarelor capacitati :

· rezolvarea unor sarcini concrete;

·rezolvarea unor crize existentiale;

·optimizarea relatiilor interumane;

·invatarea unor modele comportamentale precum: stabilirea unor scopuri in viata, ascultarea activa,
conversatia, autoafirmarea, concentrarea atentiei, dezvoltarea capacitatilor intelectuale, relaxarea, optiunea
scolara/profesionala, rezolvarea de conflicte, dezvoltarea creativitatii, mentinerea sanatatii, petrecerea
timpului liber s.a.

In ceea ce priveste strict obiectivele consilierii privind cariera, acestea pot fi structurate pe trei
componente de baza:

 Autocunoastere : interese, aspiratii, potential.

 Dezvoltare vocationala: dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptarii si a sentimentelor de
pretuire personala; formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitiva; dezvoltarea aptitudinilor sociale si
a abilitatilor interpersonale, de colaborare ; dezvoltarea capacitatii de a comunica si de a rezolva conflicte;
dezvoltarea capacitatii de autodirijare si de rezolvare a problemelor proprii etc.
 Cunoastere si planificare a carierei: formarea capacitatii de analiza a competentelor dobandite prin
invatare, in vederea orientarii spre o anumita cariera; formarea abilitatilor de luare a deciziei privind
alegerea scolii, a profesiei si asumarea responsabilitatii fata de integrarea profesionala si sociala in
conditiile oferite de piata muncii; invatarea unor tehnici de planificare a propriei cariere, de concepere si
monitorizare a planului de actiune.
Scopul central al demersului de consiliere il reprezinta oportunitatea clientului de a explora, descoperi si
clarifica modalitatile de utilizare eficienta a resurselor.

Caracteristici ale consilierii personale:

O primă caracteristică a consilierii psihopedagogice este dată de tipul de persoane cărora le este adresată
consilierea sau asistenţa. Consilierea vizează persoanlele ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate,
deficite intelectuale sau de altă natură. Ea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă
faţă mai eficient factorilor stresanţi, sarcinilor vieţii cotidiene şi, astfel, să îmbunătăţească calitatea vieţii în
relaţiile cu ceilalţi semeni.
 A doua caracteristică definitorie pentru consilierea psihopedagogică este dată de faptul că asistenţa pe care o
oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării inter(personale). Sarcina consilierului este de
a învăţa persoana/ grupul să adopte noi strategii comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi
dezvolte noi atitudini şi conduite adaptative.
 O caracteristica esentiala a consilierii este cea de facilitare a intelegerii, a schimbarii, a acceptarii noilor situatii,
a depasirii unor momente dramatice, a integrarii si dezvoltarii, in detrimentul oferirii de sfaturi sau al coercitiei.

Nivelurile consilierii personale (etapele consilierii):

1) stabilirea relaţiei cu beneficiarul şi lumea sa;
2) încurajarea beneficiarului de a vorbi, pentru ca acesta să-şi povestească problema;
3) ascultarea empatică şi activă a beneficiarului;
4) observarea manifestărilor beneficiarului (mimică, gesturi, comportament);
5) identificarea, definirea şi clarificarea problemelor beneficiarului;
6) edificarea de către beneficiar a tuturor problemelor sale;
7) identificarea modalităţilor de rezolvare a problemelor identificate;
8) confruntarea beneficiarului cu propriile aşteptări şi convingeri care reprezintă surse de rezistenţă la
schimbare;
9) examinarea soluţiilor alternative posibile, cu scopul facilitării unei decizii;
10) adoptarea schimbării evolutive;
11) experimentarea şi exersarea noilor comportamente, pentru consolidarea lor;
12) monitorizarea evoluţiei rezultatelor consilierii.

Notă
• Deschidere spre experienţe noi
• Sentimentul de valorizare a potenţialului propiu
• Capacitate de auto-reflecţie
• Percepţia schimbărilor de sine positive
• Eficienţă
• Flexibilitate
• Creativitate
• Nevoia de provocări constructive
• Respingerea rutinei
Consilierul pentru dezvoltare personală este un specialist care lucrează cu persoane sănătoase din punct
de vedere psihic, care au nevoie să exploreze sau să depășească diverse stări sau situații cu care se
confruntă în evoluția personală și profesională, valorificând și dezvoltând resursele și potențialul propriu.
Specialistul în consiliere pentru dezvoltare personală este o persoană neutră, imparțială, care îi susține pe
clienți în investigarea situațiilor problemă și facilitează explorarea soluțiilor potențiale pentru reglarea
eventualelor disfuncționalități induse în plan personal și în relațiile socio-profesionale de către o serie de
factori perturbatori extrem de variați printre care se înscriu: volumul și complexitatea activităților
desfășurate în mod curent, multiplele responsabilități asumate în familie și societate, imprevizibilitatea
contextelor de lucru, dinamica schimbărilor și nevoia continuă de adaptare în situații noi, presiunea
informațională etc.
Consilierul pentru dezvoltare personală stimulează identificarea și alegerea soluției optime de către
fiecare client pentru sine însuși, pentru diminuarea nivelului de stres, înlăturarea confuziei, tensiunilor
acumulate și a blocajelor temporare induse în evoluția personală pe unul sau mai multe planuri.
Investigarea situațiilor problemă se realizează împreună cu persoanele afectate, pe baza acordului lor liber
exprimat, pe parcursul unui proces în care sunt analizate și clarificate cauzele care generează perturbații și
sunt identificate diverse alternative posibile de îndepărtare a blocajelor resimțite.
Intervenția specializată a consilierului pentru dezvoltare personală constă în însoțirea, susținerea și
încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea sondării și
relevării propriilor capacități și resurse și a conștientizării punctelor critice din existența proprie și a
posibilităților de depășire a situațiilor neconvenabile într-o manieră particularizată și non-directivă.
De asemenea, consilierul acordă sprijin clienților atât pentru explorarea alternativelor de evoluție în viitor
pornind de la potențialul propriu, caracteristicile individuale ale acestora, nevoile și aspirațiile exprimate,
cât și pentru corectarea deficiențelor identificate și abordarea constructivă a modalităților de implicare,
relaționare și acțiune la nivel individual sau ca parte în cadrul unor grupuri care urmează să funcționeze
unitar și armonios.
În acest scop, consilierul pentru dezvoltare personală facilitează accesul indivizilor la resursele interioare
proprii, dezvoltă talentele și potențialul uman, îmbunătățește calitatea vieții personale și profesionale a
celor interesați să progreseze în plan individual sau colectiv și contribuie la realizarea obiectivelor și
aspirațiilor acestora.
Consilierul pentru dezvoltare personală lucrează cu clienți ale căror situații problematice au o intensitate
mică spre medie (situațiile problematice cu intensitate mare sunt de competența psihiatrilor sau a
psihoterapeuților clinicieni specializați în trauma respectivă) și cu clienți care își doresc performanța
(activitatea de coaching).
Misiunea consilierului pentru dezvoltare personală este aceia de a-i îndruma pe ceilalți să devină
independenți, să conștientizeze că se pot ajuta singuri și că îi pot impulsiona inclusiv pe cei din jurul lor.
În cadrul consilierii, oamenii descoperă resursele interioare nelimitate pe care le au, calitățile, credințele,
valorile și visele pe care le pot transforma în realitate.

Aptitudinile consilierului
Consilierea eficientă presupune manifestarea unui complex aptitudinal – atitudinal specific consilierului,
dar şi o serie de principii particulare acţiunii de consiliere. Consilierul trebuie să prezinte o serie de
calităţi/aptitudini dintre care amintim:
− Empatia – capacitatea de a percepe trăirile, emoţiile interlocutorului, modul său de a gândi şi a se
comporta, fără a se identifica cu acesta. Empatia nu trebuie confundată cu mila sau compasiunea faţă de o
persoană în dificultate. Această calitate se dezvoltă prin exersarea comunicării verbale şi nonverbale
eficiente. Din acest motiv trebuie să avem în vedere ascultarea atentă a interlocutorului, utilizarea
întrebărilor deschise, evitarea întreruperilor, a etichetărilor, a criticilor sau moralizării. De asemenea, este
indicat să acordăm un timp de gândire înainte de a da un răspuns, oferirea de răspunsuri scurte, clare,
utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii etc.
− Acceptarea necondiţionată – acceptarea necondiţionată este premisa fundamentală a procesului de
dezvoltare personală şi de optimizare a funcţionării persoanei. Consilierul trebuie să accepte necondiţionat
interrelaţionarea cu subiectul, indiferent dacă valorile acestuia diferă sau sunt diametral opuse. Valorizarea
elevilor nu trebuie să fie condiţionată de grupul social de apartenenţă, de rasă, sex, religie, valori şi
atitudini personale, comportamente. Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă cu aprobarea oricărei
aptitudini sau a oricărui comportament, cu neutralitate sau ignorare, cu simpatie şi toleranţă. Acceptarea
unei persoane nu presupune nici aprobarea nici dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este
acceptarea modului în care persoana simte sau crede în mod diferit de ceilalţi. Non-acceptarea înseamnă: să
dai sfaturi, soluţii, să evaluezi, să învinovăţeşti, etichetezi, ameninţi, lauzi etc.
− Congruenţa – se referă la concordanţa dintre comportamentul consilierului şi convingerile, emoţiile şi
valorile sale personale. Este indicat să nu exprime convingeri şi idei în care nu crede cu adevărat. Decalajul
dintre ceea ce simte sau gândeşte consilierul se va transpune într-un comportament fals, uşor de observat de
ceilalţi. Dacă manifestă această calitate va reuşi să construiască o relaţie de încredere cu consiliatul.
− Colaborarea – reprezintă abilitatea consilierului de a implica persoana în deciziile de dezvoltare
personală. Rolul consilierului este să-l ajute pe beneficiar să găsească cele mai bune informaţii pentru ca
acesta să poată lua decizii optime.
− Responsabilitatea – presupune respectarea principiilor fundamentale ale consilierii, prin prevenirea
utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consiliere. Consilierul nu se poate implica în procesul
consilierii dacă nu îşi asumă responsabilitatea aptitudinilor şi acţiunilor sale. Consilierul activează în
limitele competenţei sale profesionale şi îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele propriilor acţiuni.
Notă
 personală este o persoană neutră, imparțială,
 nu își etichetează clienții, nu face judecăți de valoare,
 nu le oferă sfaturi, opțiuni sau soluții,
 susține clienții, cu ajutorul instrumentelor și tehnicilor specifice, astfel încât clienții descoperă ce
anume se întâmplă și cum anume pot să schimbe situația,
 acordă respect și încredere celor care i se adresează, în vederea identificării de către aceștia a
soluțiilor constructive pe care le au la dispoziție și despre care trebuie să devină conștienți,
 intervenția specializată a acestuia constă în ghidarea, susținerea și încurajarea interlocutorilor,
prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea identificării propriilor capacități
și a atingerii rezultatelor dorite în mod optim,

Abilităţile consilierului
Pentru reuşita actului de consiliere se impune existenţa şi manifestarea unui set de abilităţi specifice
consilierului. Dintre acestea amintim:
− Ascultarea activă – presupune ascultarea cu atenţie a consiliatului şi încurajarea prin conduita verbală şi
nonverbală a exprimării deschise a problemelor.
− Observarea – capacitatea de a remarca detalii ale conduitei verbale şi nonverbale a subiectului, pentru
sesizarea congruenţei dintre cele două forme de comunicare, dar şi pentru a identifica trăirile afective ale
acestuia.
− Adresarea întrebărilor – impune atenţie în selecţia tipurilor de întrebări şi chiar a momentului în care
acestea se adresează.
− Oferirea de feed-back – Oferirea unui feed-back eficient este o abilitate care susţine comunicarea dintre
consiliat şi consilier. Feed-back-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv şi nu
distructiv, focalizat pe un comportament specific. Feed-back-ul trebuie oferit imediat pentru întărirea
comportamentului.
− Furnizarea de informaţii – Trebuie folosit un limbaj comun cu cel al consiliatului. Se transmit
informaţii care sunt corecte şi suficiente pentru decizii responsabile.
− Parafrazarea – este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare esenţial în mesaj. Are ca obiectiv
clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema în discuţie. Parafrazarea permite totodată şi consilierului
să îşi clarifice dacă a înţeles corect mesajul transmis de beneficiar.
− Sumarizarea – presupune verbalizarea într-o manieră organizată a celor mai importante aspecte ale
discursului interlocutorului. Sumarizarea se realizează împreună cu consiliatul.
− Reflectarea – Reflectarea este exprimarea înţelegerii de către consilier atât a conţinutului informaţional
cât şi a stării emoţionale transmise de subiect. Scopul reflectării este să verifice înţelegerea celor relatate de
interlocutor şi să îi comunice acestuia înţelegere şi acceptare necondiţionată
Aplicații practice: De efectuat o analiză comparativă a tipurilor de consiliere cu evidențierea
avantajelor ți dezavantajelor fiecărui tip (prezentare tabelară)

• Informaţională- oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice;

• Educaţională- oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi
spirituală a copiilor şi adolescenţilor, adulților;
• De dezvoltare personală- vizează formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi
socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine;
• Sportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material;
• Vocatională- dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
•De criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate;
• Pastorală-asistenţă din perspectivă religioasă.
•Psihopedgogică – asistarea şi/sau consilierea elevilor şi personalului didactic

Tip de consiliere Avantaje Dezavantaje

Informațională -Se realizează în grup/ individual -Prezența unui specialist în
-Contact direct cu clientul domeniul specific
-Prezența unui specialist în domeniul specific -Timp prestabilit
-Timp prestabilit -Abilităţi de comunicare
- Există un scop, obiective, program/ plan de lucru reduse
-Se oferă informaţii pe domenii/teme specifice
-Se dezvoltă abilităţi de prevenire a dificultăților în
diverse domenii
-Se dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor
specifice
-Poate fi realizată consilierea vocaţională
-Deschidere spre experienţe noi

Educațională -Se realizează în grup/ individual -Se realizează în mediul

-Contact direct cu clientul academic/ școlar
-Prezența unui psiholog/ pedagog -abordează doar problem ce
-Timp prestabilit țin de dezvoltare/ pubertate/
-Există un scop, obiective, program/ plan de lucru relaționare etc. specific
Învățarea unor tehnici de: școlii
• cunoaşterea şi imaginea de sine -Este nevoie de un psiholog/
• dezvoltarea unor abilităţi de comunicare consilier școlar, pedagog
• dezvoltarea unor abilităţi sociale practician în lucru cu copiii
• dezvoltarea abilităţilor de prevenire a consumului de
alcool, droguri, tutun
• dezvoltarea unei psihosexualităţi sănătoase
• dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii
negative: anxietate, depresie, agresivitate, suicid
 • consiliere vocaţională
• controlul stresului
• rezolvare de probleme
• decizii responsabile
• tehnici de învăţare eficientă
• managementul timpului
• dezvoltarea creativităţii

De dezvoltare -Se realizează în grup/ individual(copii, adolescenți, -Timp prestabilit

personală adulți) - Se realizează în grup/
-Contact direct cu clientul individual(copii,
-Prezența unui psiholog/ consilier adolescenți, adulți)
-Timp prestabilit -Specialist pe categorii de
-Există un scop, obiective, program/ plan de lucru vârstă
-Se lucrează cu persoane sănătoase psihic
-Se axează pe probleme temporare apărute în evoluția
personală
Stimulează identificarea și alegerea soluției optime și
anume:
• Deschidere spre experienţe noi
• Sentimentul de valorizare a potenţialului propiu
• Capacitate de auto-reflecţie
• Percepţia schimbărilor de sine positive
• Eficienţă
• Flexibilitate
• Creativitate
• Nevoia de provocări constructive
• Respingerea rutinei
• Diminuarea nivelului de stres
• Înlăturarea confuziei, tensiunilor
• Evoluția personală pe unul sau mai multe planuri.

Sportivă -Se realizează în grup/ individual -Specialist cu cunoștințe în

-Contact direct cu clientul sfera sportivă
 -Prezența unui specialist în domeniul sportiv -Cunoștințe ce țin de
-Timp prestabilit cunoștințe despre psihologia
- Există un scop, obiective, program/ plan de lucru sportivului
-Se oferă informaţii pe domenii/teme sportive - Contact direct cu clientul
Oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material:
•Sentimentul de valorizare a potenţialului propiu
• Capacitate de auto-reflecţie
• Percepţia schimbărilor de sine positive
• Eficienţă
• Flexibilitate
• Creativitate
• Nevoia de provocări constructive
• Diminuarea nivelului de stres
• Înlăturarea confuziei, tensiunilor
• Evoluția personală

Vocațională -Se realizează în grup/ individual(adolescenți, adulți)

-Contact direct cu clientul -Specialist psiholog pe
-Prezența unui psiholog/ consilier, pedagog categorii de
-Timp prestabilit vârsta(dolescenți, adulți)
-Există un scop, obiective, program/ plan de lucru
-Se lucrează cu persoane sănătoase psihic
-Se realizează nu doar în mediul școlar
-Poate fi realizată împreună cu consilierea de
dezvoltare personală
Învățarea unor tehnici de:
• cunoaşterea şi imaginea de sine
• dezvoltarea unor abilităţi de comunicare
• dezvoltarea unor abilităţi sociale
• controlul stresului
• rezolvare de probleme
• decizii responsabile
• învăţare eficientă
• management a timpului
• dezvoltarea creativităţii

De criză -Se realizează individual(copii, adolescenți, adulți, -Specialist/ psiholog cu

bătrâni) cunoștințe în soluționarea
-Contact direct cu clientul diverselor crize psihologice
 -Prezența unui psiholog/ consilier -Necesită timp îîndelungat
-Timp prestabilit de consiliere
-Există un scop, obiective, program/ plan de lucru
-Se lucrează cu persoane sănătoase psihic
-Se axează pe probleme temporare apărute în evoluția
personal(crize de vârstă, probleme de relaționare etc.)
Asistarea psihologică a persoanelor aflate în
dificultate:
• cunoaşterea şi imaginea de sine
• dezvoltarea unor abilităţi de comunicare
• dezvoltarea unor abilităţi sociale
• dezvoltarea abilităţilor de prevenire/ remediere a
diverselor problem(cize de vârstă, relaționare etc.)
• dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii
negative: anxietate, depresie, agresivitate, suicid
• consiliere de dezvoltare personală
• sentimentul de valorizare a potenţialului propiu
• capacitate de auto-reflecţie
• percepţia schimbărilor de sine positive
• înlăturarea confuziei, tensiunilor
• evoluția personală

Pastoral -Se realizează individual(copii, adolescenți, adulți, -Specialistul poate să nu

bătrâni) posede competențe de
-Contact direct cu clientul realizare a consilierii
-Prezența unei personae cu studii psihologice -Timp prestabilit
-Timp prestabilit -Adresarea scăzută/
-Există un scop frecvență redusă la așa fel
-Se lucrează cu persoane aflate în dificultate de consiliere
Asistenţă din perspectivă religioasă: -Grad de confedențialitate
redus
• intervenţie în situaţie de criză
• descărcare emoțională
• capacitate de auto-reflecţie
• nevoia de provocări constructive
• înlăturarea confuziei, tensiunilor
• oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice

Psihopedagogică -Se realizează în grup/ individual -Se realizează în mediul

-Contact direct cu clientul academic/ școlar
-Prezența unui psiholog/ pedagog -abordează doar problem ce
-Timp prestabilit țin de dezvoltare/ pubertate/
-Există un scop, obiective, program/ plan de lucru relaționare etc. specific
Presupune: școlii
• consiliere în probleme emoţionale (anxietate, -Este nevoie de un psiholog/
depresie), comportamentale (agresivitate, consilier școlar, pedagog
hiperactivitate), de învăţare (eşec şcolar, abandor practician în lucru cu copiii
şcolar)
• consiliere vocaţională
• dezvoltă proiecte de prevenţie
• terapie individuală şi de grup
• realizează cursuri de formare şi informare pentru
profesori, părinţi pe teme de psihologie educaţională şi
promovarea sănătăţii
• intervenţie în situaţie de criză
• materiale informative pentru mass-media
 Tema 2

Concept de normalitate
Bunastare emoțională
bunăstáre sf [At: MARIAN, NU. 752 / G-D: ~stării, (iuz) ~ neistări / Pl: ~tắri / E: bună + stare (după
ger Wohlstand)] Situație materială bună Si: prosperitate.
Noi, oamenii, avem tendința înnăscută de a ne dezvolta, de a crește. Nevoile noastre, fundamental umane,
prin sursele de motivație, sunt nutrienții specifici satisfacției în dezvoltarea psihologică, pentru integritate și
bunăstare. Indiferent de statut, de sex, de religie, etc., noi ne dorim, și uneori reușim, să fim stăpâni pe sine,
siguri de sine și mulțumiti, eficieți, satisfăcuți, trăind o stare de bine.

De-a lungul vieţii, ne confruntăm cu evenimente, situaţii de viaţă diverse şi provocări cărora trebuie să le
facem faţă şi care ne dezvoltă existenţa. Bunăstarea psihologică poate fi înţeleasă prin modul în care noi ne
raportăm la trăirile pe care le avem în urma experienţelor de viață, la modul în care percepem şi înţelegem
viaţa şi prin modul în care suntem deschişi spre experienţă. Aceste experienţe ne sunt proprii fiecăruia
dintre noi și ne individualizează.

Bunăstarea este o stare de mulțumire sufletească determinată de factori precum dezvoltarea economică,
venitul, credințele, relațiile personale, tendința spre asociere și grupare, cu ajutorul căreia ne găsim
împlinirea, scopul, și sau sensul.

Bunăstarea psihologică are o componentă cognitivă ce se referă la semnificaţia personală asupra sănătăţii
mentale şi a satisfacţiei în viaţă, și dimensiunea afectivă ce include experienţa emoţională personală care
poate fi placută sau neplacută.

Dimensiunile bunăstării psihologice sunt:

Acceptarea de sine - Atitudinea pozitivă față de sine, recunoașterea și acceptarea numeroaselor aspecte ale
propriei persoane, inclusiv trăsături plăcute și trăsături mai puțin plăcute; O părere pozitivă despre propriul
trecut.

Relațiile pozitive cu alții - Relații calde, satisfăcătoare, de încredere cu alții; preocupare pentru binele
altora; capabil de empatie, afecțiune și intimitate puternice; înțelegerea aspectului de compromis din
relațiile umane.

Autonomia și independența - capacitatea de a rezista la presiunile sociale de a gândi și a acționa în

anumite moduri; reglarea din interior a comportamentului; autoevaluare prin prisma standardelor
personale.

Stăpânirea mediului - Sentimentul de competență și putere în gestionarea mediului; controlul unei game
complexe de activități externe; folosirea eficientă a oportunităților din jur; capacitatea de a alege sau de a
crea contexte adecvate nevoilor și valorilor personale.

Scopul în viață – Prezența obiectivelor în viață și a unui sentiment al direcției; sentimentul că prezentul și
trecutul propriu au semnificație; nutrirea unei credințe care dă vieții un scop.

Dezvoltarea personală - Sentimentul unei dezvoltări continue; se vede crescând și extinzându-se;

deschiderea față de experiențele noi; sentimentul de fructificare a potențialului; îmbunătățiri vizibile ale
propriei persoane și ale comportamentului propriu de-a lungul timpului; schimbare în moduri care reflectă
mai multă cunoaștere de sine și eficacitate.
Oamenii sanatosi din punct de vedere emotional au in comun:
◊Un sentiment de multumire.
◊O dragoste pentru viata si capacitatea de a rade si de a se distra.
◊Capacitatea de a face fata stresului si de a ignora adversitatea din jurul lor.
◊Un sentiment al scopului si al sensului vietii lor, atat in activitatile cat si in cadrul relatiilor lor.
◊Flexibilitatea de a invata lucruri noi si de a se adapta in cazul schimbarilor de circumstante.
◊Un echilibru intre munca, joaca, odihna si activitate.
◊Capacitatea de a construi si de a mentine relatiile din viata lor.
◊Incredere in sine si stima de sine crescuta.
Aceste caracteristici pozitive de sanatate mentala si emotionala le ofera posibilitatea acestor persoane sa
participe la viata in cea mai mare masura posibila, prin intermediul activitatilor semnificative, productive si
al relatiilor puternice. Aceste caracteristici sunt cele care-i ajuta sa faca fata in cazul aparitiei situatiilor
critice.

Bunăstarea implică patru elemente constitutive și fiecare își are, de-o potrivă rădăcinile și explicația în
plasticitatea circuitelor neuronale. Astfel, dacă exersăm aceste circuite, ele se vor întări. Practicarea
acestor patru competențe ne poate oferi substratul pentru schimbare de durată, ceea ce poate contribui la
promovarea creșterii stării de bine în viețile noastre.
Reziliența
În jurul nostru se întâmplă diverse lucruri pe care nu le putem evita, de care nu ne putem proteja. Putem
schimba însă modul în care răspundem acestor evenimente.
Reziliența este reprezentată de rapiditatea cu care ne recuperăm după momentele dificile iar, unii
dintre noi se recuperează mai rapid, pe când alții, mai lent. Știm deja că acei indivizi ale căror circuite
neuronale se recuperează mai repede au și un grad mai mare de bunăstare. Sunt protejați cumva de
consecințele negative ale greutăților vieții. Cercetări recente, încă nepublicate, conduse de Dr.
Davidson și colegii săi la Universitatea din Wisconsin-Madison, au investigat legătura între practicarea
prezenței conștiente (mindfulness) și modificarea acestor circuite neuronale.
Răspunsul este că există o legătură cauzală – dar este nevoie de câteva mii de ore de practică pentru a
putea simți schimbarea. Față de celelalte elemente care constituie bunăstarea, durează destul de mult ca
să ajungi să-ți îmbunătățești reziliența. Nu se va întâmpla repede – dar această nouă perspectivă ne
poate motiva și inspira să continuăm sau să începem să medităm.
Perspectiva
A doua cheie către bunăstare – perspectiva – poate fi considerată în multe feluri reversul primei. Dr.
Davidson explică faptul că se referă la perspectivă ca la abilitatea de a vedea lucrurile pozitive din
ceilalți și abilitatea de a savura experiențele pozitive, de a ne vedea semenii ca ființe umane capabile
nativ de bunătate.
Chiar și persoanele care suferă de depresie arată, la examinările imagistice, activarea circuitelor
responsabile pentru această abilitate, doar că, pentru ei, această activare nu este de durată, ci tranzitorie.
În cazul perspectivei, spre deosebire de reziliență, cercetările arată că practici simple cum ar fi
meditația de tip lovingkindness sau compassion meditation pot schimba aceste circuite destul de repede,
după o perioadă foarte scurtă de practică.
În 2013, colectivul condus de Dr. Davidson a publicat un studiu în care subiecții care nu practicaseră
niciodată meditația până atunci au fost distribuiți aleatoriu în unul din două grupuri: un grup a luat parte
la o formă tradițională, laică de educare a compasiunii iar ceilalți au primit un training bazat pe
reevaluare cognitivă, o strategie bazată pe reglarea emoțiilor inspirată din terapia cognitivă. Toți
subiecții au fost evaluați prin metode de imagistică cerebrală înainte și după cele două săptămâni de
practică a metodelor descrise. S-a observat că în grupul care a primit trainingul în compasiune circuitele
neuronale răspunzătoare pentru o perspectivă pozitivă au fost întărite. După doar 7 ore – 30 de minute
timp de două săptămâni – nu numai că au apărut modificări la nivel cerebral, dar aceste modificări au
prezis comportamente care demonstrau bunăvoință și întrajutorare la subiecții studiați, pe termen lung.
Atenția
Poate părea surprinzator că al treilea element esențial bunăstării este atenția. Parafrazând titlul unei
lucrări importante publicată în urmă cu câțiva ani de un grup de cercetători ai psihologiei sociale, de la
Harvard: ”O minte rătăcitoare este o minte nefericită”. În acest studiu, cercetătorii au folosit telefoane
inteligente pentru a chestiona subiecții în momente în care aceștia se aflau în mediul lor natural. Au
primit următoarele trei întrebări:
1. Ce faceți chiar acum?
2. Unde vă aflați cu mintea în această clipă? Este concentrată pe ceea ce faceți sau pe altceva?
3. Cât de fericit sau neferict sunteți în acest moment?
Astfel, acest studiu pe o cohortă mare de adulți din Statele Unite a descoperit că oamenii petrec 47%
din timpul în care nu dorm fără să acorde atenție activității pe care o fac. Vă puteți imagina o lume
în care acest număr scade măcar cu 5%? Imaginați-vă impactul pe productivitate pe care îl poate avea a
fi într-adevar prezent, ascultând cu adevărat persoana de lângă voi!
Această calitate a atenției este atât de importantă încat William James, în celebrul său volum Principiile
psihologiei, îi dedică un întreg capitol. El susținea că abilitatea de a aduce în mod voluntar atenția
rătăcitoare în prezent este rădăcina judecății, a caracterului și voinței. Tot el continuă să spună că o
educație care ”ascute” atenția ar reprezenta excelența în educație. Dar, continuă el, este mai ușor să se
definească acest ideal decât să se dea direcții practice pentru implementarea lui. Astăzi însă, avem
măsuri practice pentru educarea atenției. Și, spune Dr. Davidson, dacă James ar fi avut contact cu
practicile contemplative, le-ar fi considerat în mod sigur vehicule pentru educarea atenției.
Generozitatea
Există o sumedenie de date care arată că atunci când oamenii se angajează în comportamente generoase
și altruiste, activează circuite cerebrale cheie pentru bunăstare. Aceste circuite se activează într -un mod
superior și mai de durată decât modul în care răspundem altor stimuli pozitivi, cum ar fi câștigarea unui
joc sau a unui premiu.
Ființele umane vin pe lume cu o capacitate înăscută pentru bunătate. Astfel, atunci când ne
angajăm în comportamente care cultivă bunătatea și compasiunea nu creăm ceva nou, ce nu exista
înainte. Ceea ce facem, de fapt, este să recunoaștem, să întărim, să hrănim o calitate preexistentă.
Conștient sau nu – dar de cele mai multe ori, inconștient, creierul nostru este în permanență modelat.
Prin modelarea conștientă a minților noastre, ne putem modela și creierul în moduri care să faciliteze
accesul, prin cele patru elemente amintite, la o stare de bine superioară. În acest mod, putem deveni
responsabili pentru propriile noastre minți!
Percepţia eficientă a realităţii

Cred ca nu mai e un secret pentru nimeni ca fiecare percepe realitatea intr-un mod propriu si personal, cu
diferente mai mici sau mai mari decat ceilalti. Acest lucru este foarte evident cand vine vorba de valorile
acceptate, preferinte politice, gusturi si asa mai departe.

Credeti ca acest lucru are vreo importanta? Credeti ca este cineva interesat sa speculeze aceasta realitate a
perceptiei diferite pe care o avem despre realitate? Cu siguranta ca da, de aia si exista tot felul de sondaje
de opinie si firme specializate care fix cu asta se ocupa: cu identificarea modului in care masa populatiei
percepe realiatatea, pentru a specula aceste perceptii in scopuri politice sau comercial-economice (sau
ambele). Nu doar ca exista entitati care investigheaza aceste perceptii diferite ale realitatii dar sunt si
altele care „ne ajuta” sa ni le formam!

Dar de ce exista aceste diferente de perceptie, cum se formeaza ele si cum suntem deprinsi sa ni le
insusim?

In realitate totul se bazeaza pe un adevar natural: noi nu cunoastem realitatea ci o recunoastem.

Vi s-a intamplat vreodata sa vedeti pe cineva venind de la departare si sa aveti impresia ca este o persoana
cunoscuta (un prieten sau un membru al familiei sau altcineva cunoscut) dar mai apoi sa realizati ca de
fapt este altcineva?

Vi s-a intamplat vreodata sa auziti ceva iar apoi sa realizati ca de fapt s-a spus altceva?

Cu siguranta ca ati intalnit cel putin una, daca nu toate, din situatiile de mai sus. Acest lucru se intampla
pentru ca intelectul nostru a invatat sa recunoasca realitatea. E de ajuns sa vada niste schite, niste forme,
sa auda niste sunete ca sa inceapa sa le puna cap la cap pentru a le da un inteles cunoscut.

Creierul uman cauta tot timpul sa recunoasca realitatea inconjuratoare facand apel la bagajul de informatii
acumulat anterior. In cazuri patologice, cand acest fenomen este afectat, se observa la anumite persoane
bolnave psihic sau afectat la nivel cognitiv, ca fie nu mai recunosc membrii familiei, fie identifica gresit
personajele.

De asemeni nu toate creierele beneficiaza de acelasi bagaj anterior de informatii si atunci apar perceptiile
diferite. De aceea sunt si greu de definit sentimentele de iubire, placere, frumos, etc.

Socrate avea chiar si o concluzie pe tema asta, l-a rugat pe un discipol de-al sau sa defineasca frumosul,
acesta nu a stiut si atunci Socrate i-a aratat pe rand o fata, un cal si o floare, intrebandu-l de fiecare data
pe discipol daca ii place ceea ce vede, acesta raspunzand mereu ca fiecare erau frumoase. Atunci filosoful
Socrate a concluzionat ca omul nu cunoaste frumosul ci il recunoaste.

Nimic nu s-a schimbat in acest sens in cei 2500 de ani scursi de la Socrate pana la noi, insa nu doar
frumosul se recunoaste ci aproape toata realitatea inconjuratoare. Asa se explica fenomeul iluziilor optice,
cand ni se pare ca vedem ceva dar in acelasi timp si altceva. Creierul nostru este astfel pacalit nestiind cu
care din informatiile anterioare sa asocieze noua perceptie, sta in cumpana si incearca sa asocieze cand cu
una, cand cu alta.

Dar sa impingem fenomenul mai departe, dincolo de iluziile optice si asa ajungem la (dez)iluziile de tot
felul cand suntem pacaliti, uneori cu intentie, alteori fara, alteori ne pacalim noi insine, sa recunoastem
ceva iar in realitate sa avem in fata altceva. Asa procedeaza adesea partidele politice, comerciantii,
escrocii dar si partenerul de cuplu, colegul, amicul, rudele si lista ar putea continua.

Despre manipularea perceptiilor, jocurile mintii, hipnoza si alte fenomene bazate pe diferenta intre
realitate si perceptive.

Faptul ca fiecare are o perceptie proprie, ca gandim diferit si recunoastem realitatea in mod diferit, nu este
neaparat ceva rau in sine, dimpotriva, ar fi extrem de plictisitor sa fim cu totii la fel .

Comportamentul dictat de perceptie

Felul cum percepem lumea este dictat de evolutie. Perceptiile negative au descurajat indivizii sa
interactioneze cu acel obiect. De exemplu, daca un animal mirosea urat, avea un gust rau, arata urat etc,
indivizii il ocoleau sau il omorau (cum este in cazul paianjenilor, gandacilor etc). Daca arata bine, avea un
gust bun (de exemplu, animalele domestice precum porcul), oamenii erau incurajati sa creasca acel
animal sau planta. Perceptiile noastre asupra lumii inconjuratoare au fost modelate printr-un proces al
selectiei naturale. Nimic nu este urat, placut, neplacut. Sunt mai degraba feluri comune de a vedea
lucrurile, subiective datorita evolutiei. Tigarile pot avea un miros neplacut pentru o persoana, insa dupa ce
se apuca de fumat, pot percepe mirosul ca fiind unul placut.

Perceptia si simturile
Noi nu percepem realitatea intr-un mod direct, ceea ce experimentam este un model al realitatii care este
construit in creierul nostru, cu ajutorul simturilor. Organele noastre senzitive detecteaza diverse aspecte
ale lumii materiale inconjuratoare si creaza semnale ce sunt trimise catre creier, iar acesta, construieste un
model bazat pe aceste semnale. Modelul creat este sincronizat cu realitatea externa, ceea ce ne permite sa
interactionam cu lumea exterioara prin acest model mental. Culorile, sunetul, mirosul, gustul, toate aceste
senzatii nu sunt “reale”. Ele nu exista in lumea exterioara. De exemplu, nu exista “sunet”. Sunetul nu
calatoreste, ci undele dintr-un mediu precum aer sau apa. Moleculele din respectivul mediu sunt
compresate si se misca datorita legilor naturii. Aceste unde nu au un sunet, ci sunt create de creierul
nostru. Diferite organisme pot modela aceste unde in moduri diferite. Delfinii si liliecii modeleaza acest
semnal intr-un mod vizual, receptionand practic imagini ale lumii inconjuratoare. La fel se intampla si in
cazul altor simturi. Culoarea este si ea, un concept construit mental. Exista multe unde electromagnetice
diferite ce calatoresc in univers si bombardeaza lumea materiala. Ochii nostri sunt capabili a vedea doar o
anumita portiune a acestor unde, portiune ce noi o numim “spectrul vizibil”, ce declanseaza un raspuns in
celulele receptoare din ochiul uman trimitand un semnal electric catre creier, ce mai apoi este folosit
pentru a crea un model al realitatii. Creierul foloseste “culoarea” pentru a reprezenta diferite lungimi de
unda, dar ceea ce exista de fapt nu este culoarea, ci doar diferentele intre undele electromagnetice ce se
reflecteaza din obiectele inconjuratoare.

Gustul si mirosul sunt alte doua cai dupa care creierul nostru realizeaza modele reprezentand proprietatile
mediului inconjurator. Gustul si mirosul, asemenea culorii si sunetului, sunt “construite” in creierul
nostru. Oamenii pot distinge aproximativ 10000 de chimicale diferite. Moleculele din aer intra prin nas si
se ataseaza de receptori. Daca celulele au receptori pentru aceste molecule, ele trimit semnale catre creier
indicand ce receptori au fost declansati, iar creierul creaza o senzatie pentru a inregistra semnalul.

Percepem mirosurile atat instinctiv cat si oarecum prin invatare. Cu alte cuvinte, modul cum percepem
diferite mirosuri se afla intr-o stransa legatura cu experientele noastre.
Gustul functioneaza practic in acelasi mod ca si mirosul. Limba contine cinci tipuri de receptori, care in
mare, percep gustul dulce, sarat, amar, acru si inca unul mai putin cunoscut, un receptor pentru
aminoacizi (proteine) declansat de produsele lactate sau de carne.

Intelegerea perceptiei noastre este cruciala pentru intelegerea evolutiei gandirii, comportamentului si a
perceptiei. Intelegand faptul ca aceste calitati pe care noi le atribuim experientelor noastre nu sunt
produse ale lumii externe, ci sunt produse ale mintii noastre, putem intelege de ce percepem lucrurile asa
cum o facem.

Cunoaşterea de sine
Chiar dacă nu ne dăm seama, toţi avem o imagine mentală a noastră, imagine care este sesizată de
conştientul nostru. Concret, imaginea personală apare din convingerile pe care le avem despre noi înşine.
Aceste convingeri se formează din experienţele noastre din trecut, din modul în care reacţionează ceilalţi
faţă de noi. În momentul în care ne formăm o idee despre noi, ea intră în mintea noastră ca fiind absolut
adevărată şi acţionăm conform ei. Odată formată imaginea personală vom acţiona ca atare, conform
persoanei pe care o concepem. Imaginea pe care o vedem poate să nu fie una tocmai bună, dar tocmai
acesta este scopul cunoaşterii de sine: să vezi cum eşti cu adevărat ca să poată începe o schimbare în tine.

Concepţia despre noi pe care ne-o formăm de-a lungul timpului stă la temelia întregii noastre
personalităţi. În concordanţă cu ea, experienţele noastre tind să se adeverească şi să întărească propria
imagine, ducând astfel la un cerc vicios. Toate acţiunile şi sentimentele noastre sunt în conformitate cu
imaginea pe care o avem despre noi. Ne vom comporta aşa cum credem că suntem.

Cunoasterea si acceptarea de sine sunt variabile fundamentale in functionarea si adaptarea optima la

mediul social, cu scopul mentinerii sanatatii mentale si emotionale. Conform psihologiei umaniste
dezvoltate de Carl Rogers si Abraham Maslow, fiecare persoana este valoroasa in sine. Prin natura sa
umana, are capacitatea de a se dezvolta si de a-si alege propriul destin, de a-si valida calitatile si
caracteristicile pozitive in conditiile in care mediul este capabil sa-i ofere posibilitatea de actualizare a
sinelui.

Cunoasterea de sine este un proces cognitiv, afectiv si motivational individual ce suporta influente
puternice de mediu. Se dezvolta odata cu varsta si cu experientele prin care trecem, tocmai de aceea
niciodata nu putem afirma ca ne cunoastem pe sine in totalitatea, deoarece nu exista o limita temporala
sau o treapta evolutiva pana la care se dezvolta acest proces. Confruntarea cu evenimente diverse poate
scoate la iveala dimensiuni noi ale personalitatii sau le dezvolta pe cele subdimensionale, conturand
complexitatea propriei personalitati.

Imaginea de sine se refera la totalitatea perceptiilor privind abilitatile, atitudinile si comportamentele

personale. Poate fi inteleasa ca o reprezentare mentala a propriei persoane sau ca o structura organizata de
cunostinte declarative despre sine care ghideaza comportamentul social, actiunile intreprinse. Imaginea de
sine presupune constientizarea a „ cine sunt eu” si a „ ce pot sa fac eu” si in functie de aceasta este
influentata atat pertceptia lumii, cat si a propriilor comportamente. O persoana cu o imagine de sine
saraca sau negativa va tinde sa gandeasca, sa simta si sa se comporte negativ.

Cunoasterea de sine si formarea imaginii de sine sunt procese complexe ce implica mai multe dimensiuni.
Imagine de sine- EUL- nu este o structura omogena si singulara. In cadrul imaginii de sine facem
distinctie intre Eul( sinele) real, Eul(sinele) viitor si Eul ( sinele) ideal:

Eul real sau Eul actual este rezultatul experientelor noastre, mediului social si cultural in care ne-am
format si in care traim. Eul real cuprinde:
Eul fizic, material, structureaza dezvoltarea, incorporarea si acceptarea proprie corporalitati. Imaginea
corporala se refera la modul in care persoana se percepe pe sine si la modul in care ea/el crede ca este
perceput de ceilalti.

Imaginea corporala determina gradul in care ne simtim comfortabil sau nu cu corpul nostru. Daca
imaginea ideala a Eului corporal este puternic influentata de factori culturali, sociali( standarde impuse si
promovate prin mass-media) si nu corespunde Eului fizic, poate genera sentimente de nemultumire,
neincredere, furie, izolare.

Eul cognitiv se refera la modul in care sinele recepteaza si structureaza continuturile informationale
despre sine si lume, si la modul in care opereaza ele. Sunt persoane care retin si reactualizeaza doar
evaluarile negative despre sine, altii le reprima, altii le ignora. In cadrul Eului cognitiv includem si
memoria autobiografica, cu toate consecintele pe care le implica asupra personalitatii.

Eul emotional( Eul intim sau Eul privat) sintetizeaza totalitatea sentimentelor si emotiilor fata de sine,
lume si viitor. De multe ori, persona nu doreste sa dezvaluie sinele emotional decat unor persoane foarte
apropiate, familie, prieteni, rude. Prezenta unui Eu emotional stabil ne determina sa percepem lumea si pe
cei din jur ca un mediu sigur, care nu ameninta imaginea de sine.

Eul social ( Eul interpersonal) este acea dimensiune a personalitatii pe care suntem dispusi sa o aratam
lumii-este „ vitrina „ persoanei. Cu cat discrepanta dintre Eul emotional si cel social este mai mare cu atat
gradul de maturitate al persoanei este mai mic. O persoana imatura se va purta intr-un anumit mod acasa,
intre prieteni si cu totul altfel in cadrul interactiunilor sociale.

Eul spiritual reflecta valorile si reperele existentiale ale unei persoane. Din acest punct de vedere
oamenii pot fi etichetati ca fiind pragmatici, idealisti, religiosi, altruisi, pacifisti.

Eul viitor ( Eul posibil) vizeaza modul in care persoana isi proiecteaza dezvoltarea personala si se
proiecteaza in viitor. Eul viitor inglobeaza aspiratiile, motivatiile si scopurile de durata medie sau lunga.
Eul viitor poate actiona ca factor motivational pentru comportamentul vizat, in acest caz devenind un Eu
dorit. Poate incorpora si posibilile dimensiuni neplacute de care ne este teama sa nu le dezvoltam in timp
( alcoolic, singur, esuat), si in acest caz este un Eu temut.

Eul ideal este ceea ce ne-am dori sa fim , dar in acelasi timp suntem constienti ca nu avem resursele
necesare pentru a ajunge la o finalitate. Eul viitor este cel care poate fi atins, cel ideal o himera. Cand ne
apropiem sau chiar reusim sa atingem asa numitul ideal, realizam ca dorim altceva si acel altceva devine
ideal, starea de neimplinire si nemultumire continuand sa ne insoteasca. Daca o persoana se va axa pe
decalajul care exista intre Eul real si cel ideal are foarte multe sanse sa traiasca permanent intr-o stare de
nemultumire de sine, frustrare si depresie.

Sintetizand elementele definitorii ale tuturor dimensiunilor ce contureaza complexitatea imaginii de sine
putem descrie portretul persoanelor cu o imagine de sine pozitiva:

 Comunica cu usurinta cu ceilalti

 Cunoasc posibilitatile si limitele de care dispun
 Cunoasc drepturile si stiu sa le foloseasca
 Sunt optimisti, activi
 Sunt increzatori in propriile forte
 Nu se lasa descurajati de esecuri
 Isi asuma responsabilitatea pentru faptele lor
 Isi exprima propriile opinii
 Nu au complexe fata de ceilalti
  Accepta schimbarile
 Sunt dispusi sa invete
 Nu se considera autostiutori
 Accepta cu usurinta valorile altora, fara a renunta la propriile valori
 Dezvolta relatii pozitive cu cei din jur
 Se apropie de oamenii care au incredere in ei

Exista o relatie bidirectionala intre nevoile umane si conturarea imaginii de sine. O imagine pozitiva este
asociata cu o evolutie permanenta pe scala nevoilor umane. Potrivit piramidei lui Maslow, imaginea de
sine, echilibrata din perspectiva dimensiunilor sale, presupune atingerea inclusiv a nevoii de autorealizare.

Abilitatea de a exercita un control voluntar asupra comportamentului

Ce este autocontrolul?
Autocontrolul este o capacitate care se formează în timp și pe care fiecare dintre noi o avem mai mult
sau mai puțin dezvoltată. În principal, când vorbim despre controlul propriei persoane, ne referim la 3
lucruri: la capacitatea de a ne ține în frâu poftele și impulsurile de moment, la stăpânirea propriilor reacții
emoționale și la capacitatea de a amâna o recompensă și de a continua o activitate mai puțin plăcută.
Pentru a putea vorbi despre un autocontrol sănătos trebuie să fim atenti să nu cădem în extreme. Atât lipsa
autocontrolului cât și prezența lui în exces sunt nesănătoase pentru copil. Lipsa autocontrolului înseamnă
impulsivitate, reacții imprevizibile, incapacitatea de a duce la bun sfârșit o anumită activitate.
Autocontrolul în exces înseamnă rigiditate, lipsa de spontaneitate, inhibitie.
În ultima vreme, tot mai multe studii scot în evidență importanța autocontrolului în viața noastră.
Avantajele dobândirii unui autocontrol sănătos se observă atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Având în vedere importanța autocontrolului în viața noastră, cercetătorii l-au numit o cheie a succesului
în viață. Iată care sunt principalele avantaje pe care au cei care au un autocontrol sănătos:
 În prima parte a vieții autocontrolul stimulează dezvoltarea intelectuală a copilului. Iată de ce: orice
copil are și dorințe inacceptabile (dorința de a distruge, de a răni pe cineva, de a umili, etc). Copilul care
știe că nu își poate manifesta aceste dorințe direct va trebui să găsească strategii mai acceptabile de a şi le
satisface. Spre exemplu, un copil căruia nu i se permite să îi lovească pe alţii când este furios va găsi alte
modalităţi de a-şi descărca furia (prin cuvinte, printr-un joc în care se luptă imaginar cu cineva, etc.). În
felul acesta el este mai stimulat să îşi dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea şi limbajul, adică să se
dezvolte intelectual.
 Micuţul care reușește să nu se lase copleșit de emoţii poate să ia decizii mai raţionale şi să facă alegeri
mai bune decât cel care ia decizii bazate pe emoţiile de moment.
 Copilul care are capacitatea de a-şi amâna plăcerea de moment se poate implica în activităţi care presupun
efort (și care de obicei sunt mai neplăcute), însă care sunt importante pe termen lung. De aceea, şcolarii
care au un nivel mai ridicat al autocontrolului obţin rezultate mai bune la învăţătură decât ceilalţi copii.
 Ajunşi la adolescenţă, copiii cu un bun autocontrol sunt mai puţin înclinaţi spre comportamente de
risc (consum de droguri, alcool, promiscuitate sexuală, violenţă), şi riscul să abandoneze şcoala este
mult mai mic.
 Cele mai importante avantaje ale autocontrolului se observă pe termen lung: cercetările realizate pe o
perioadă de 30 de ani au arătat că micuţii care au o bună capacitate de auto-control vor avea o stare mai
bună de sănătate (fiind mai puţin predispuşi la dependenţa de alcool, tutun, droguri şi mai puţin
supraponderali), se vor descurca mai bine în situaţii de stres, vor fi mai satisfăcuţi în viaţă, şi chiar
şi salariile lor vor fi mai mari. De asemenea, aceştia vor fi mai puţin înclinaţi către comportamente
de delicvenţă şi criminalitate.
Autocontrolul este capacitatea de a te controla singur. In mod normal aproape orice om este
inzestrat cu autocontrol, cel putin in ceea ce priveste unele functii ale organismului. Majoritatea
oamenilor isi pot controla functiile excretorii, pot sa-si controleze foamea si setea, intr-o masura
mai mare sau mai mica, pot sa-si controleze pana la un punct vorbirea, gesturile si chiar gandurile.
Acest autocontrol este insa foarte vag, deoarece el se manifesta doar atat timp cat fiinta se pastreaza
in limitele unor stimuli obisnuiti. In momentul in care suntem nevoiti sa flamanzim cateva zile
(pentru unii sunt de ajuns cateva ore) este posibil ca atunci cand ne aflam din nou in fata mancarii
sa nu ne mai putem controla deloc.
Aceasta lipsa de control sau mai exact de autocontrol este evidenta la majoritatea oamenilor.
Autocontrolul trebuie verificat in situatii critice in care fiinta trece prin anumite incercari care
depasesc limitele obisnuitului. Mai ales in fata neprevazutului se poate verifica autocontrolul. De
exemplu, se intampla sa vezi cate un om in toata firea, bine cladit si plin de forta, care incepe sa
planga mai ceva ca un copil atunci cand se confrunta cu o situatie mai ciudata, care nu face parte
din evenimentele sale cotidiene. Cineva poate avea, de exemplu, frica de broaste. El este foarte
puternic, se lupta chiar si cu leii, dar atunci cand in fata lui a aparut o broasca, si-a pierdut orice
control. Referitor la aceasta situatie, in popor se spune apara-ma de gaini, ca de caine nu mi-e frica.

Fiecare dintre noi are ceea ce se numeste, in mod curent, o slabiciune. Atunci cand stimulii cu care
ne confruntam ajung in domeniul acestei slabiciuni, devenim complet imprevizibili. Chiar si noi
ajungem sa ne miram de reactiile pe care le putem manifesta atunci.
Definitia 1
Autocontrolul este acea capacitate umana prin intermediul careia noi ne putem comporta firesc,
asa cum ne este firea, indiferent de natura situatiilor pe care le traim.
Definitia a 2-a
Puterea de a-ti pastra o gandire coerenta, capabila de a dispune la maxim de inzestrarile sale (cum
ar fi: memoria, logica, perceptia, discernamantul, intuitia s.a), indiferent de situatiile prin care
treci, se numeste autocontrol.
Definitia a 3-a
Starea in care un om traieste fiecare emotie in plinatatea ei si in acelasi timp este perfect constient
de ceea ce traieste, se numeste autocontrol.
Forme de manifestare a autocontrolului
Autocontrolul are mai multe forme de manifestare, fiecare avand o anumita nuanta. Acestea
sunt: stapanirea de sine, fermitatea si calmul.
Stapanirea de sine
Stapanirea de sine se refera la conducerea sau controlul sinelui. Despre care „sine' este vorba aici?
Daca ne referim la Sinele nostru Esenta, Eul Superior al psihologilor, atunci expresia ar trebui
modificata pentru ca nu mai are sens. Stapanirea de sine devine acum stapanirea de catre Sine. Fiind
vorba de ceea ce este mai inalt in noi, este clar ca acesta este elementul de conducere si control si nu
elementul care trebuie controlat si condus. Cine si cum sa controleze si sa conduca Sinele Esenta,
Eul Superior care se afla in varful piramidei?
Sinele din expresia stapanirea de sine nu este altul decat egoul nostru. Avand aceasta clarificare,
deducem sensul general al stapanirii de sine ca fiind conducerea si controlul tuturor aspectelor care
formeaza omul ca individualitate.
Dupa cum vedeti, avem de-a face cu o expresie foarte generoasa. Totul intra in stapanirea de sine.
Tot ceea ce defineste un om: actele fundamentale ale lui, gandurile si emotiile lui, sentimentele si
dorintele lui, nevoile lui, toate intra in sinele care trebuie stapanit, condus si controlat.
Stapanirea de sine implica in mod obligatoriu cunoasterea de sine, pentru ca nu este posibil sa
conduci ceea ce nu cunosti.
Cunoasterea este cheia stapanirii de sine. Initiatii, preotii, filozofii, ba chiar si psihologii stiu foarte
bine ca nu exista cunoastere mai inalta decat cunoasterea de sine si de aceea merita ca toate
eforturile noastre sa fie indreptate in aceasta directie, pentru ca nu poate conduce pe altul decat cel
ce se poate conduce pe sine. Daca din ignoranta sau rea vointa se incalca aceasta regula si ajunge in
fruntea statului o persoana care nu se poate stapani pe sine, atunci va fi vai si amar de societatea
respectiva. Deductia poate fi si inversa - o societate bolnava este cu siguranta condusa de oameni
slabi sau corupti.
Avem cu totii visul de a stapani, de a avea putere, dar nu si dorinta de a ne cunoaste.
Sunt atat de putini cei care se pot stapani, care se pot controla si conduce, pentru ca sunt foarte
putini cei care se straduiesc sa se cunoasca.
Fermitatea
Se poate observa ca oricine doreste sa se stapaneasca pe sine; unii chiar depun unele eforturi in
aceasta directie. Fac promisiuni ca se vor controla, incep sa se studieze, practica anumite exercitii,
si totusi cei care ajung sa obtina rezultate sunt foarte putini. Abia unul dintr-o mie si doi din zece
mii, dupa cum spunea Iisus, reusesc sa obtina rezultate concrete.
Daca bunavointa noastra nu este dublata de fermitate, rezultatele in ceea ce priveste stapanirea de
sine vor aparea foarte greu.
Multi reusesc sa dea dovada de autocontrol pe o perioada de timp relativ scurta. Dar daca forta care
doreste sa ne tulbure persista o perioada de timp mai lunga, este posibil ca noi sa ne pierdem
stapanirea de sine. Cedam psihic, dupa cum se mai spune, nu mai avem puterea de a rezista, de a
lupta s.a.m.d.
In aceste momente, ceea ce ne lipseste este fermitatea. Sa presupunem ca cineva doreste sa se lase
de fumat. In primele zile este posibil sa se poata controla, dar dorinta de a fuma va deveni treptat
din ce in ce mai mare. Si daca nu avem suficienta tarie sau fermitate, ii vom ceda. Si pe langa faptul
ca vom fuma din nou ne mai alegem si cu un complex de vinovatie si de neputinta, care ne va
intuneca si mai mult sufletul.
Majoritatea oamenilor sunt bine intentionati si au o dorinta sincera de a se cunoaste mai bine si de a
deveni propriii lor stapani. Multi isi propun sa nu mai realizeze anumite gesturi, sa nu mai spuna
anumite cuvinte, sa nu mai fie rautaciosi, sa tina posturile si sarbatorile religioase de peste an, sa nu
mai bea alcool, sa nu se mai masturbeze, dar aceasta dorinta a lor rezista prea putin timp, pentru ca
ei nu urmaresc sa-si dezvolte fermitatea.
Fermitatea este, de fapt, puterea vointei. Asa cum intre dorinta si vointa exista o diferenta evidenta,
la fel se deosebeste si stapanirea de sine de fermitate. Stapanirea de sine este inceputul
autocontrolului, iar fermitatea este continuarea acesteia. Tot ceea ce ne poate ajuta sa ne dezvoltam
vointa ne va dezvolta si autocontrolul. Este o cheie, un secret pe care multi au dorit sa-l afle.
A da dovada de fermitate inseamna, dintr-un anumit punct de vedere, a reusi sa elimini din mintea
ta tentatia si indoiala. Acestea doua sunt relele care ne macina puterea vointei. Tentatia si indoiala
sunt viermii paraziti ai sufletului nostru, pe care de cele mai multe ori ii hranim noi singuri.
Indepartati din minte tentatia si indoiala si, in urma acestui efort, fermitatea isi va face simtita
prezenta.
Aici avem de-a face cu un paradox, pentru ca tentatia si indoiala, daca au patruns in suflet, nu le
putem scoate decat prin puterea vointei, dar tocmai puterea vointei este cea care a fost distrusa de
tentatie si indoiala. Iata un cerc vicios in care suntem prinsi aproape cu totii. Trebuie sa cautam
solutii pentru a sfarama cercul, si cateva dintre ele vor fi prezentate in capitolele urmatoare ale
cartii.
Fermitatea este acea forma de autocontrol care se caracterizeaza printr-o stapanire de sine continua,
expansionata si asupra aspectelor care depasesc cadrul obisnuintelor noastre. Necesita forta,
perseverenta, tarie de caracter, capacitate de indurare, putere de sacrificiu si o vointa de fier.

Calmul
Calmul este cel mai evident semn al celui care este capabil de autocontrol. Linistea launtrica,
gesturile sale controlate si gratioase, cuvintele sale stapanite induc o puternica senzatie de pace.
Calmul este cea mai desavarsita dintre puteri, pentru ca le contine pe toate intr-o armonie perfecta.
Calmul este ceea ce urmeaza fermitatii. Stapanirea de sine este dorinta de a manifesta autocontrolul;
fermitatea este lupta cu toate obstacolele care apar; calmul este linistea care apare dupa ce am supus
toate fortele adverse. Calmul este o infinita putere, care se manifesta prin non-actiune.
Daca nu avem ca scop cunoasterea Esentei Ultime a naturii noastre, autocontrolul nu va fi niciodata
desavarsit.
Calmul este cunoasterea acestei Esente a Sinelui. Iar despre Sine se spune ca este peste tot si
nicaieri, este plin de forta, dar nemiscat.
Sa nu confundati niciodata calmul cu apatia, somnolenta sau moleseala, pentru ca veti fi in greseala.
Calmul este cea mai puternica forta pe care o poate manifesta cineva. Invingatorul, dupa ce a sfarsit
lupta, este el oare lipsit de orice vlaga? Nu este el mai ales atunci plin de forta? Nu ai atunci
senzatia ca se cutremura pamantul sub picioarele lui? Nu este el atunci plin de liniste?
Privind in jur, putem observa ca, atunci cand esti 'mic' te agiti mai mult. Pasarea colibri, care este
aproape cat o musca, isi misca aripile cu o viteza de cateva sute de ori pe minut pentru a putea
zbura; un vultur isi misca aripile o data sau de doua ori pe minut.
Pe masura ce noi vom gasi Esenta fiintei si ne vom plasa in Adevar, vom incepe sa manifestam un
autocontrol din ce in ce mai profund. Putem sa dezvoltam autocontrolul antrenand corpul fizic,
mintea sau psihicul, dar numai atunci cand vom cauta sa aflam Esenta Ultima a fiintei vom fi pe
drumul cel bun. Autocontrolul care provine din cunoasterea Sinelui Esenta este cu adevarat
desavarsit si imperturbabil.
In concluzie, atat timp cat vom considera corpul ca pe o forma de manifestare a spiritului - un
templu al sau, atat timp cat vom considera mintea o putere a spiritului si vom cauta permanent sa
constientizam sursa ultima a tuturor trairilor noastre, vom actiona ca un om intelept care isi
construieste casa pe stanca tare, unde vanturile si ploile n-o pot distruge.
Sursa autocontrolului desavarsit este Sinele Esenta, Scanteia Divina din noi, Eul Superior.
Autocontrolul care provine din natura noastra egotica este intotdeauna limitat. El poate fi uneori
destul de puternic, dar va fi perturbat mai devreme sau mai tarziu pentru ca oricand este posibil ca
altcineva sa aiba un ego mai puternic decat al nostru.

Factori care slabesc autocontrolul

Vom mentiona in continuare factorii cei mai importanti care conduc la diminuarea puterii de
autocontrol.
Superficialitatea - nu numai ca diminueaza autocontrolul, dar am putea spune ca este de-a dreptul
incompatibila cu acesta. Cel care da dovada de superficialitate in viata este vitregit de multe calitati
spirituale. El poate sa se manifeste ca un om bun, linistit, respectuos dar total ineficient.
Superficialitatea te inchide intr-o cutie de sticla atat de stramta incat ceilalti se mira cum de nu te
sufoci. Avand o personalitate stearsa, anosta, lipsita de initiative, incapabila de a-si forma o viata
atractiva, persoana superficiala este preponderent trista si plina de angoase. Cu toate acestea,
tristetile si angoasele sale sunt de asemenea moderate.
Egoismul este un alt factor care slabeste puterea de autocontrol. Prin intermediul egoului avem o
perspectiva limitata asupra realitatii exterioare si interioare. Astfel, tot ceea ce ramane in afara
perceptiei noastre egotice devine un posibil factor perturbator al stapanirii de sine. Pe de alta parte,
o atitudine egotica ne plaseaza adeseori intr-o pozitie gresita fata de diferite evenimente si forte
exterioare, care tin de legile secrete ale universului, ceea ce inseamna o condamnare sigura. Astfel
de esecuri repetate conduc pe de o parte la cresterea rigiditatii noastre in relatiile cu ceilalti datorita
amplificarii orgoliului, iar pe de alta parte la diminuarea increderii in sine.
Mandria este o mare pacoste. Un proverb romanesc spune ca prostul nu-i prost destul daca nu e si
fudul. Datorita mandriei nu vom cunoaste niciodata binefacerile calmului profund. Mandria ne face
sa cheltuim intotdeauna mult mai mult efort pentru orice bucurie traita.
Lacomia este un alt factor care diminueaza puterea de autocontrol. Ea actioneaza printr-un anumit
gen de orbire a mintii si de opacizare a sufletului.
Dorinta de faima sau de stralucire ne poate conferi pentru inceput o forta puternica si ne inzestreaza
cu o mare putere de autocontrol. Insa, dupa ce scopul a fost atins (obtinerea unei anumite straluciri -
si aici vorbim de un caz fericit totusi) motivatia actiunilor noastre dispare si ne trezim deodata
suspendati deasupra unei prapastii. In acest moment putem inregistra un soc teribil, care ne va
ravasi intreaga viata. Majoritatea 'starurilor' au deviatii comportamentale si un psihic mai mult sau
mai putin instabil. Cei care sunt intelepti si stiu sa se fereasca de dorinta de faima vor straluci chiar
cu mult mai mult si in acest moment celebritatea nu mai devine o povara.
Frica, indoiala si lenea diminueaza autocontrolul. Pasiunile inferioare(adica cele care ne creeaza
dependenta) de asemenea, slabesc capacitatea de autocontrol.

Aprecierea de sine şi acceptarea

Ce inseamna acceptarea de sine?

Daca ma accept asa cum sunt, atunci cum pot sa ma dezvolt, cum pot sa evoluez?
Inseamna ca ma multumesc cu felul in care sunt, adica cu un comportament urat, cu cateva kilograme in
plus, cu un job care nu imi place?
SECRETUL este… ca multumirea fata de ceea ce sunt -acceptarea de sine-, ma face sa vreau sa fiu o
persoana mai buna.
Cu cat ma accept pe mine, cu atat pot evolua mai bine.
Acceptarea de sine – ma accept cu partile bune si partile mai putin bune, si imi doresc sa evoluez in
fiecare zi.
Acceptarea totala a propriei persoane, asa cum este in prezent, cu lumina si umbra, reprezinta o treapta
absolut necesara pentru schimbare.
Atunci cand nu ne acceptam se creeaza un conflict interior si nu mai gandim cu claritate, nu stim ce avem
de schimbat la noi.
Daca ma accept ca o persoana cu parti mai putin bune, mi se pare normal sa gresesc, si in loc sa ma
invinovatesc, imi asum responsabilitatea pentru actiunile mele fara sa dau vina pe altcineva si ma
incurajez sa o iau de la capat.
De asemenea, ma iert cand am gresit si spun: „Am gresit, am sa fiu mai atent.”
Nu ma pot ierta pe mine insami/insumi, pentru o actiune, daca nu recunosc ca am facut-o.
Important este sa invatam si sa nu mai repetam greseala.
Sandra Bierig spunea – „A ne accepta pe noi insine inseamna sa ne valorificam atat imperfectiunile cat si
calitatile.”
Depinde de fiecare dintre noi sa hotaram sa ne luam viata in propriile maini pentru a deveni stapani pe
propria noastra viata.
Acceptarea de sine exista cand suntem atenti la noi insine, cand ne cunoastem mai bine.
A te accepta asa cum esti, a-ti accepta propriile imperfectiuni, defecte, lipsuri, slabiciuni – este semnul ca
ne recunoastem stadiul de dezvoltare in care ne aflam.
Pot sa ma schimb daca nu ma accept asa cum sunt?
Acceptarea de sine inseamna ca accepti ca esti o fiinta plina de iubire, curaj, putere, ca ai potential
nelimitat si ca iti folosesti aceasta putere, iubire, curaj si potential nelimitat cat mai eficient, si atunci poti
trece cu bine peste toate problemele care stau in calea fericirii tale.
Acceptarea de sine este o calatorie spre tine insuti/insati. Este o calatorie in care te eliberezi de
abandonuri, furie, lipsa de control, lipsa de putere, neiertari, resentimente, regrete, umilinta, judecati,
critici, nesiguranta, perfectionism….si o faci cu gratie si recunostinta.
Acceptarea ta completa iti ofera ocazia, sa te descoperi ca fiinta divina, iti permite sa traiesti frumos, in
pace cu tine si cu ceilalti. Cand te accepti pe tine te tratezi cu sustinere si iubire, iti descoperi cu usurinta
in fiecare zi, noi calitati, iti observi talentele si te simti bine exprimandu-le, actionezi in moduri ce iti arata
cu claritate…. fiinta minuata care esti, constientizezi unicitatea ta.
Cu cat te accepti mai mult pe tine insuti, cu atat mai adorabil te vor considera ceilalti. Cand te accepti pe
tine si te manifesti asa cum esti, simpla ta prezenta ii poate face pe ceilalti fericiti.
Cu totii ne dorim sa fim acceptati asa cum suntem de catre ceilalti, insa adeseori refuzam sa ii acceptam la
randul nostru. Acceptarea inseamna sa ne dam noua insine permisiunea de a fi asa cum suntem, si sa le
dam si celorlalti permisiunea de a fi asa cum sunt.
De asemenea, este important sa-i acceptam pe cei din jurul nostru. Cu cat te deranjeaza mai mult cineva,
cu atat acea persoana joaca un rol mai important in viata ta, pentru a-ti atrage atentia asupra a ceea ce
trebuie sa accepti la tine insuti.
Acceptarea inseamna sa te accepti la nivel fizic, mental, emotional si spiritual.
Sri N.Maharaj spunea – „Prin curgere odata cu viata eu inteleg acceptare – lasand sa vina ce vine si sa
treaca ce trece. Observa actualul asa cum este si atunci cand se intampla, caci tu nu esti ceea ce se
intampla, ci esti cel caruia i se intampla.”
Ce inseamna acceptare de sine? – A trai cu tine insuti/insati. Acceptarea inseamna iertare.
Cand te accepti pe tine, te iubesti si te respecti pe tine, si toate acestea duc la apreciere de sine, valorizare
de sine si implicit la incredere de sine.
Deepak Chopra spunea – ” In clipa in care veti realiza combinatia intre acceptare, responsabilitate si non-
rezistenta, tot ceea ce veti trai vi se va parea usor si lipsit de efort.”
Cu fiecare zi care trece, ma accept in toate felurile cu putinta.
Faptul ca ma accept pe mine ma face sa ma simt bine.
Stiu cum sa ma accept cu gratie si recunostinta.
Stiu ca este posibil sa ma accept.
Inteleg ce trebuie sa simt atunci cand ma accept.
Stiu cum sa-mi traiesc viata de zi cu zi intr-o stare de acceptare.
Am o perspectiva sanatoasa asupra vietii.
Imi controlez singur destinul.
Inteleg ce trebuie sa simt atunci cand dau dovada de acceptare de sine, in sensul cel mai inalt al
cuvantului.
Ii accept usor pe ceilalti.
Stiu cum sa-i accept intr-o maniera ideala.
Stiu ca este posibil sa-i privesc cu acceptare pe ceilalti oameni.
Ma iubesc si ma accept in totalitate

Autoaprecierea

Nu exista oameni rai, ci oameni care au o

proasta parere depre ei insisi. Daca te accepti cubucurie reala, nimic nu te poate face nefericit.Exista
personalitati de succes care lupta continuucu propriile sentimente de neanplinire, indoiala, urade
sine chiar. Ginduri negre ii afecteaza chiar si pecei mai puternici, intrucat performantele nu suntatinse
constant nici de catre acestia.

Conceptual, autoaprecierea isi are originea inteoria lui Freud asupra Eu-lui ideal. Rusinea
expresia emotionala a subaprecierii,a constituit siconstitue inca un subiect fierbinte pentruterapeutii ultimi
lor ani si face continutul cartiiunui reputat psiholog american, Michael Lewis, "Rusinea: binele expus"
(1986).

Autoaprecierea nu apare ca un produs al

cautarilor continueale legilor naturii fundamentalesi unificatoare, ca o paradicma necesara si utila
analizarii tuturor problemelor cu care se confrunta societatea umana. Autoaprecierea este calea prin care
pot fi intelese patimile profilate salbatic,dependentele si eliberarii Eu-lui.

Subestimarea valorica sau subaprecierea seexplica printr-o metadependenta, stare ce pare

casta la baza multor neplaceri, din cele mai diverse, de
la banala bulimie la nelinistea performanta.Dintotdeauna oamenii au avut speranta, cat si credinta ca-si
pot invinge acestedependente si este bine cat functioneaza increderea in
sine. Cand se erodeaza aceastasperanta, vulnerabilitatea individului creste, imaginea de
sine sufera o regresie, aparcrizele de identitate.
Fiecare dintre noi, intro masura mai mare sau mai mica, avem simtul sinelui, adica estimarea
valorica a propriului nostru Eu, intr-un cuvant modul ma simt si ma cunosc, cum ma identific.
G.W. Allport considera cadin evolutia sinelui izvoresc anumite modele, tipare matriceale sau "patternuri",
conditii subiective care influenteaza atat functionarea, cat si structurarea personalitatii.
El identificadoua modele fundmentale: sentimentul de inferioritate si constiinta.

Sentimentul de inferioritate apare ca o imagine inadecvata a sinelui, in urma raniriirespectului de

sine. Conpensatia si supraconpensatia sunt modele de invingere a acestuisentiment. Constiinta cantareste
permanent imaginea noastra despre noi insine si are invedere ceea ce ar trebui facut, stradania de
a construi planuri si idealuri noi.

Subestimare personalitatii apare in urma crizelor de identitate. Spre deosebire de G. Allport,

E. Erikson crede ca aceste crize nu apar doar in copilarie sau adolescenta.Conflictele interne, care
se refera la identitate (constiinta continuuitatii sinelui), suntpermanente. Cu fiecare negare,
cu criticile aduse persoanei noastre, cu insuccesele sinerealizarile in plan afectiv-emotional
si profesional personalitatea sufera o anumitaregresie. Rezolvarea crizelor de identitate nu este doar
problema majora aadolescentei. Pentru Erikson, fidelitatea este nucleul identitatii, inseamna posibilitatea
de a realiza potentialitatile, intr-un context care sa-i permita individului sa fie
el insusisi folositor celorlalti, loial cu el insusi si cu ceilalti.

La batrenete, identitatea este intretinuta prin intelepciune,

care este puterea ceprovine din rezolvarea tuturor crizelor de identitate, detasat, dar inca activ, curajos sid
emn. Punem in discutie aceasta problema intrucat este privita cu seriozitate in foartemulte state civilizate,
la foarte multe niveluri ierarhice, incepand cu specialisti psiholgisi sociologi si sfarsind cu oamenii
politici, de decizie.

Productivitatea
Productivitate personala pentru oameni super-eficienti
Există obiceiuri de care avem nevoie toată viața. Iar tot ceea ce ține de productivitatea noastră
personală sunt astfel de obiceiuri: Să ne folosim energia și timpul într-un mod mai eficient pentru a
obține rezultatele care aduc valoare în propria viață, apoi în a oamenilor la care ținem. Din păcate
însă, noțiunea de productivitate personală este mai puțin cunoscută la noi. Cu atât mai puțin se
lucrează la optimizarea productivității și eficienței.
Productivitatea crescută este un element cheie pentru orice om care-și dorește să facă mai multe cu viața
lui, poate la muncă sau poate în proiecte personale. S-a descoperit că productivitatea depinde mult de
starea de flux în care intri după ce te apuci de muncă. Dacă putem menține această stare de flux
pentru un timp cât mai îndelungat, atât cât este necesar pentru a îndeplini anumite sarcini, atunci șansele
de a fi foarte eficienți și de a pierde cât mai puțin timp cresc semnificativ.

Starea de flux poate fi definită ca o stare în care nu simțim că muncim sau că obosim în timp ce facem
diverse activități. Starea de flux este accesibilă oricui, pentru orice gen de activitate, cu condiția de a fi
descoperit acele declanșatoare ale stării și de a le exploata de fiecare dată la maxim.

1. Trezește-te devreme. Productivitate personala dis-de-dimineață.

2. Planifică ziua Obișnuiește-te ca la începutul zilei să îți aloci 15-20 de minute pentru a o planifica.
3. Alege cel mai important obiectiv al zilei
4. Începe cu cele mai dificile sarcini
5. Nu fă tu munca altora
6. Productivitate personala înseamnă ca tu să lucrezi concentrat
7. Evoluția apare din exploatarea oportunităților
8. Păstrează sub control timpul petrecut online
9. Menține o graniță între spațiile tale de viață
10. Programează-ți sesiuni de multitasking
11. Conștientizează realizările pe care le-ai avut

Sunt cinci motive principale pe care cei care vor sa obtina excelenta pe domeniul lor nu
reusesc. Ele tin de mentalitate mai mult decat de ce faci efectiv.

 Ce modele urmezi
 Recompensa imediata (versus recompensa tarzie)
 Cum privesti banii (castigurile financiare) si pe bogati
 Cu cine te asociezi (cum iti formezi o echipa)
 Pozitia de victima (cum te raportezi la exterior si la succesul altora)
Aplicații practice:Elaborarea modelelor comportamentale a diferitor tipuri de personalități
normale

Model Personalitatea Personalitatea Personalitatea Personalitatea

comportamental de tip A de tip B de tip C de tip D

Notă dominantă -independenți -interacțiunea -căutătorii -boli cardiace

În plan -extroverți -extroverți -introverți -afectați de
emoțional -atitudine - sunt profund -se închid în atitudinea
pozitivă raniți atunci când propria cochilie negativă – griji,
nu reuțesc să instabilitate
acapareze atenția emoțională,
cuiva iritabilitate
În plan -minte ageră -minte ageră -interesați de -nu își asumă
intelectual -își rezolvă cu -absorb energie detalii responsabilități
ușurință din interacțiunea -judecată foarte mari
problemele cu ceilalți obiectivă si
logică

În plan -extroverți -”comunicatori - au tendința să -cu ajutorul

relațional -stabilesc relații înăscuți” se retragă din semenilor lor ei
cu ușurință -abilități de a-și viața socială pot să-ți înfrunte
acapara semenii temerile
În planul -competitivi -”bombardieri ” -retrași si -inerți, fricoși
activității -”buni antrenori” prudenți
-găsesc răspuns
la problema
apărută, asta
depinde de starea
de spirit
În plan -“buldozere” -”magnet” -riscurile nu sunt - nu le place să
adaptativ -au motivație pentru ei riște
-își stabilesc un -se adaptează
țel pe care îl destul de greu la
urmeză în viață schimbare
-își asumă riscuri -preferă aproape
-se adaptează întotdeauna să
ușor la schimbare traiască într-un
mod tradițional
 Tip de Caracteristica
personalitate
Personalitatea Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in
de tip A evidenta prin faptul ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii
descriu ca fiind buldozere. Ei sunt constienti de importanta atitudinii
pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il urmeze in viata. Sunt
competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu
personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni
antreprenori. Au un caracter pragmatic si rezolva cu usurinta problemele
in momentul in care le blocheaza calea spre succes. Veti descoperi ca acest
tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu bratele
deschise schimbarea – fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul
acestor oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in
evidenta propriile abilitati si personalitatea colorata.

Personalitatea de Oamenii cu personalitate de tip B sunt cunoscuti de psihologi sub

tip B denumirea de bombardieri. Acestia sunt indivizi extrovertiti si sunt de
parere ca viata inseamna sa te faci remarcat. Pentru cei din jur ei sunt ca un
adevarat magnet si pot atrage atentia fara prea multe eforturi. Acest
lucru ii face speciali in comparatie cu celelalte tipuri de personalitate.
Oamenii B sunt comunicatori innascuti. Datorita abilitatii lor de a-si
acapara semenii, ei sunt considerati plini de carisma si umor. Se pricep cel
mai bine in domeniul marketingului si al vanzarilor si sunt profund raniti
atunci cand nu reusesc sa acapareze atentia cuiva. Interactiunea este
cuvantul care defineste cel mai bine indivizii ce detin personalitatea de tip B.

Personalitatea Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin
de tip C personalitatea de tip C este cel de cautatori. Ei sunt introvertitii interesati
de detalii care gasesc raspuns la orice problema. Totusi, usurinta cu care fac
acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in acel moment. Indivizii
cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala insa
se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in
ciuda faptului ca acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea
tipului C este contabilul, programatorul etc. Indivizii cu aceasta personalitate
vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si mereu judecata
obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura
retrasa si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.

Personalitatea Indivizii care detin personalitatea de tip D sunt caractere ce se adapteaza

de tip D destul de greu la schimbare si prefera aproape intotdeauna sa traiasca intr-
un mod traditional. Nu isi asuma responsabilitati foarte mari si nu le
place sa riste. Prin puterea motivatiei si cu ajutorul semenilor lor ei pot
sa-si infrunte temerile si sa devina ceva mai curajosi in viata.
Reprezentand 20% din populatia lumii, cei cu personalitatea de tip D sunt
afectati de atitudinea negativa – griji, instabilitate emotionala,
iritabilitate. Din aceasta cauza ei au cele mai mari sanse sa aiba probleme
cu inima. Mai multe studii au demonstrat faptul ca majoritatea pacientilor
suferinzi de probleme cardiace au personalitatea de tip D.
In realitate totusi, un individ este de fapt un amestec de trasaturi ale celor
patru tipuri de personalitati (A, B, C, D), lucru ce il face o fiinta extrem de
complexa cu un numar restrans de caracteristici dominante. Astfel, barbatii
sunt indivizi greu de inteles, iar femeile persoane foarte misterioase, nu-i
asa? De aceea, trebuie sa ne straduim pentru a cunoaste oamenii din jurul
nostru mai bine si sa avem in vedere mereu ca aceasta clasificare ne ajuta sa
ii privim intr-o perspectiva generala. Fiecare dintre noi trebuie inteles in
profunzimea si complexitatea sa, iar cunoasterea celor patru tipuri de
personalitati ne ajuta sa identificam un punct 0 al interactiunii.