DESPRE

FRICĂ
CURS
CAPITOLUL 1 – FRICI NORMALE ŞI FRICI PATOLOGICE
Frica funcţionează ca un semnal de alarmă, a curui funcţie este de a ne
atrage atenţia asupra unui pericol, pentru a ne permite să-i facem faţă
mai bine .
O frică normală este o alarmă eficient calibrată în activarea şi reglarea
ei. Ea se declanşează cu bună ştiinţă,în faţa unui adevărat pericol,
intensitatea este direct proporţională cu pericolul şi ne dictează cum să
acţionăm corespunzător.
Alarmele false , când ne este frică degeaba apar deoarece natura crede
că e mai bine să ne fie teamă degeaba decât să fie prea târziu.Însă aceste
alarme false sunt ocazionale şi controlabile.
Teama normală se stinge repede şi uşor , odată ce pericolul a trecut, în
cazul surprizelor – zgomote violente, persoane ajunse neauzite în spatele
nostru. Aceasta facilitează acţiunea de adaptare.
Frica normală poate fi modulată, ţintită spre un pericol sau altul, în
funcţie de context şi nevoi.
Când activarea fricii este anormală, frica se declanşeată prea des pentru
praguri de periculozitate prea joase. Declanşarea fricii este prea
puternică, fără flexibilitate, tot timpul sau pentru nimic.Teama nu este
modulată şi se transformă în panică, apărând fenomenul de teamă de
frică
Frica patologică are nevoie de mai mult timp pentru a scădea în
intensitate şi a se calma şi are tendinţa de a se declanşa foarte uşor –
recurenţa fricii
Fobia este maladia fricii şi are următoarele caracteristici
-teamă foarte intensă, putând degenera până la atac de panică
-antrenează evitări ale obiectelor sau situaţiilor fobogene de fiecare dată
când este posibil
-confruntarea cu obiectul fricii duce la suferinţă extremă
-teama provoacă un hamdicap legat de anticiparea anxioasă a situaţiilor
şi de evitări. Distrug calitatea vieţii
Temerile sunt intermediare între fricile normale şi cele patologice ,
foarte dependente de micile detalii ale mediului. Astfel că frica socială –
teama de a vorbi în public este trac (frică benignă) sau fobie, care
depinde de mărimea grupului, de bunăvoinţa şi familiaritatea lui
Apelativul de frică sau fobie depinde şi de pericolul la care se referă. Se
consideră normală frica de tigri sau rechini , dar fobia este declanşată de
o fotografie, o povestire legate de aceste animale.
Putem face o comparaţie eficientă între fricile normale şi fobii
Frici normale Fobii
-sunt în registrul emoţiei -sunt în registrul bolii
-teamă de intensitate limitată , adesea controlabilă - teamă care merge
până la panică, adesea incontrolabilă
-asociate cu situaţii în mod obiectiv periculoase -asociate cu situaţii
uneori nepericuloase
-evitări moderate şi handicap uşor -evitări importante şi handicap
semnificativ
- anxietate anticipativă-existenţa nu este organizată - anxietate
anticipativă majoră –existanţa este organizată în jurul fricii în jurul fircii
-confruntările repetate pot scădea intensitatea fricii -în ciuda
confruntărilor repetate, teama nu scade
Frica normală are evoluţie spre autovindecare, prin confruntarea
constantă şi liber consimţită , prin învaţatea lecţiei şi înfruntarea din nou
a situaţiilor.
Cele mai frecvente frici simple sunt frica de gol şi înălţimi, de zborul cu
avionul, claustrofobia,, de a fi singur, de vijelii ,tunet şi trăsnet, furtuni,
animale, sânge , răni, injecţii apă.
E posibilă transformarea din teama de părerea altora –timiditate ,trac ,
spre anxietate socială invalidantă şi fobie socială
Teama de a avea o problemă şi de a pierde controlul poate duce la
atacuri de panică izolate , apoi repetate , tulburări de panică şi agorfobie
Fobia, manifestată prin evitări, eschivări, duce la neasumarea riscului ,
confruntării, , se menţine intactă convingerea că pericolul există cu
adevărat, iar înfruntarea pericolului poate adăuga frică la frică
Fobia este eşecul empţional al confruntării cu frica. Nu alegem să fim
fobici, suferim de această boală şi ne-am dori să scăpăm de ea. Fobicii
nu se complac şi nici nu se bucură că sunt fobici.
Sediul reacţiei de frică este creierul limbic sau emoţional. Teama este
independentă de voinţă (declanşarea ei), nu putem împiedica apariţia
reacţiilor de frica
Neocortexul decodeazăşi reglează emoţiile
Reacţiile de frică sunt rezultanta schimburilor între cele două creiere,
decurg din sinteza dintre emoţia fricii şi reglarea ei.
Să-ţi fie frică este benefic pentru supravieţuire. Să ştii să-ţi reglezi frica
este benefic pentru calitatea şi inteligenţa vieţii
Faţete ale fricii
-anxietatea –teamă anticipată
-angoasa –anxietate cu numeroase semne fizice
-panica, teroarea, groaza –frici de o intensitate extremă, pierderea
controlului asupra fricii
Cauzele fricii
-biologice – predispoziţii, specifice pentru anumite vârste
-psihologice –stiluri educative, modele de mediu
-sociale –culturi, societăţi
Dacă istoric predominau cauzele supranaturale (demoni),
morale(slăbiciune de caracter, masturbare), conflictul inconştient
(studiat de psihanaliză), azi se cunoaşte rolul epigenezei (interacţiunea
dintre gene şi mediu), evenimente de viaţă precoce, mediu, temperament
şi intoleranţa la frică
Fobiile de evoluţie au realizat facilitarea supravieţuirii şi dezvoltarea
speciei (fobii filogenetice)
Fobiile pot fi înnăscute , dobândite sau învăţate
Fobii învăţate
-evenimente de viaţă traumatizante
-experienţe de teamă dureroase şi repetate
-imitarea modelelor
-mesaje educative
-influenţe sociologice –sexul feminin este mai vulnerabil.
 CAPITOLUL 2 – MECANISMELOR FRICILOR ŞI FOBIILOR

Chiar dacă sunt considerate boli ale sufletului, fricile şi fobiile se

suprapun aceloraşi legi ca multe alte maladii cronice. Informarea şi
explicarea dau un sens şi un motiv de a exista eforturilor pe care
terapeuţii le cer pacienţilor lor ,care suferă de frici foarte mari
Dimensiunule fricii
-emoţională –să nu mai simţi in corp decât un sentiment oprimant
-psihologică –să nu mai vezi lumea decât ca pe un loc de pericole
iminente
-comportamentală – să nu poţi face nimic altceva decât să supraveghezi,
pentru a fi gata să fugi
Mecanisme comportamentale
Evitările menţin frica , tulburarea fobică este autoîntreţinută
-evitarea situaţiilor , făcând apel la raţionalizări (cartierul e urât , de
accea îl evit, nu merg cu metroul pentru că e prea cald)
-evitări de imagini,cuvinte, gânduri –alungarea gândurilor neplăcute
măreşte puterea angoasantă
-evitări de senzaţii- nu aleargă să nu-şi simtă inima bătând,nu poartă
cravată pentru a nu simţi că se sufocă
-evitări subtile – ajută supravieţuirea dar nu traiul mai bun şi învingerea
fricii ( tranchilizante, ore târzii la cumpărături)
Nu este posibilă vindecarea de o teamă excesivă fără confruntare
Mecanisme psihologice –percepţia mediului -atenţia este focalizată în
mod patologic pe frică , nu privesc mediul, ci îl supraveghează.Percep
informaţiile anxiogene. Reacţiile de frică sunt alimentate de percepţii
care nu sunt conştiente.
Pacientul este aflat între nevoia de a nu privi (fiindcă ar fi dureros )şi cea
de a privi (pentru că ar fi periculos să nu supravegheze)
-în cazul în care au o îndoială, preferă să tragă semnalul de alarmă, mai
bine să le fie frică degeaba decât să le fie frică prea târziu . Perceperea
stimulilor ambigui se face în mod negativ, chiar dacă au uneori dreptate ,
se înşeală foarte des. Perceperea lucrurilor se face în două categorii
extreme –siguranţă şi pericol , totul sau nimic
-îşi construiesc în permanenţă scenarii catastrofale , pentru a se proteja e
mai bine să anticipeze ce e mai rău şi chiar să amplifice. Astfel rolul
repretentărilor mentale şi al imaginaţiei este major în fobii
-se îneacă în senzaţiile lor de frică. Îşi folosesc energia spre
autosupraveghere şi disimularea durerii proprii. Judecă periculozitatea
situaţiei în funcţie de reacţiile lor emoţionale . dacă se simt rău fizic ,
interpretează ca o ameninţare , amplificând frica şi agravând
manifestările supravegheate atent, percepute mai clar şi interpretat ca pe
o agravare . Aceasta duce la creşterea angoasei , până la panică . aceste
procese, numite preatenţionale , nu depind de voinţa persoanei.
Mecanisme emoţionale
Centrul cerebral al fricii –amigdala cerebrală-declanşează reacţia de frică
Creierul emoţional primitiv, aflat sub cortexul frontal ,declanşează
alarma corporală –reacţie de vigilenţă ,tresărire , încordare, atunci când
ne aflăm în faţa obiectului fobic. Evaluarea se face în hipocamp (în afara
voinţei noastre) şi în cortexul prefrontal (în parte, în funcţie de voinţa
noastră). Se fac comparaţii cu experienţe anterioare şi apare un regulator
al senzaţiilor automate de frică. Dacă alarma nu este înfrânată se
instalează panica , iar dacă se repetă se întăreşte şi devine funcţional.
La fobici, activarea amigdalei este puternică , iar irigarea regiunii
corticale este mai scăzută, de aceea apare imediat panica. Fricile se
transformă foarte repede în panică . Acestea se autodeclanşează ,plecând
de la aproape nimic. Sistemul nervos simpatic funcţionează la un nivel
prea ridicat şi apare recurenţa fricii –frica are memorie lunga
Suntem programaţi pentru frică de la naştere şi viaţa este cea care ne va
învăţa să fim selectivi faţă de fricile noastre. Nu avem nevoie să învăţăm
să ne temem, ci să învăţăm de ce să ne temem şi de ce să nu ne mai
temem.
Este nevoie de curaj, tărie sufletească , tenacitate şi discernământ pentru
ca , prin desensibilizarea fricii , odată cu evoluţia continuă a creierului ,
în funcţie de experienţele trăite (neuroplasticitate) să obţinem
capacitatea de a depăşi frica excesivă şi fobia.

CAPITOLUL 3 – CUM FACEM FAŢĂ FRICII

-Nu vă mai supuneţi fricilor. Schimbaţi atitudinea mentală, treceţi de la
suferinţă la acţiune, de la victimă la combatant. Acceptaţi frica , dar nu
fobia
-Informaţi-vă cu adevărat despre ce anume vă provoacă teamă . acesta
reprezintă un prim efort de confruntare, un prim pas util
-Încetaţi să vă mai fie frică de frică . Este util să învăţăm să nu ne mai
temem de teamă , anrtrenându-ne să o controlăm şi dezamorsăm în mod
progresiv, scăzându-i intensitatea. Să-ţi accepţi frica înseamnă să ajungi
să nu mai simţi faţă de ea teamă, ruşine, tristeţe.
-Modificaţi-vă viziunea despre lume
-lumea este periculoasă – folosiţi reflexia , acţiunea
- pericolul se găseşte în propria mea persoană – este ideea pornită din
proasta utilizare a unei reale sensibilităţi accentuate , care ne face să
cedăm panicii. Sunt necesare strategii de adaptare la mediu - mereu
teamă –înainte de confruntare , anticiparea problemelor şi creşterea fricii
, în timpul confruntării , concentrarea pe semnalele de pericol şi
interpretarea negativă , urmată de creşterea fricii şi diminuarea
capacităţii de adaptare iar după confruntare , memorarea elementelor
angoasante sau depreciative (ruşine, vulnerabilitate)
-Confruntaţi-vă ,urmând regulile
-terapie comportamentală , cu tehnici de expunere –şedinţe de 45
minute, complete, fără evitări inutile, repetate regulat, treptat,
progresiv ,urmând o listă de obiective
-Respectaţi-vă şi faceţi-i pe ceilalţi să vă respecte fricile. Nu vă ocupaţi
numai de simptomele dumneavoastră, ci şi de persoana dumneavoastră.
Aveţi nevoie de întreaga energie ca să luptaţi şi să faceţi faţă, nu
ascundeţi cu orice preţ realitatea fricilor dvs
-Gândiţi-vă la frică, la trecutul ei, la funcţia ei, dar nu vă pierdeţi pe
drum. Evitaţi transmiterea fricilor copiilor, prin educaţie sau observaţie.
Căutaţi avantajele posibile ( a fi supraprotejat, pedepsirea apropiaţilor
prin complicarea vieţilor lor) . Viziunea fobiei ca ilustrare a unui conflict
intrapsihic poate juca un rol nespecific , ca factor global al stresului , dar
nu este nevoie să atribuim un simbolism precis
- Aveţi grijă de dvs . Sfaturi utile , cu eficacitate modestă , duc la crearea
unui echilibru general : practicarea exerciţului fizic, cu creşterea stării de
bine, alimentaţia echilibrată (alimente anxiogene şi stimulante –cafeaua,
alcoolul, canabis, tutun) , evitarea stresului, prin inactivarea sistemului
nervos simpatic
-Învăţaţi să vă relaxaţi şi să meditaţi . Prin activarea sistemului nervos
parasimpatic se obţine reglarea emoţională , conştientizarea senzaţiilor
corporale, respiraţii ample, poziţie confortabilă . Meditaţia, ca stare de
bine fiziologică globală , prin conştientizarea prezentului , facilitează
relaxarea , fixarea atenţiei relaxate, dezvoltarea însuşirilor de acceptare a
stărilor emoţionale negative
-Menţineţi-vă eforturile în timp , prin continuarea exerciţiilor de
expunere la frică
CAPITOLUL 4 - TRATAMENTUL FOBIILOR
Are ca scop cantitativ –frica să rămână moderată în intensitatea ei
calitativ –frica să poată fi depășită
Teama nu dispare într-o singură etapă,vor exista noi accese,dar care vor
fi mai rare, mai puțin intense și destabilizante
Medicamentele
-tranchilizantele –au efect rapid asupra reacțiilor subiective de angoasă
și frică. Se folosesc bromazepam , alprazolam . Creează dependență și
sindrom de sevraj, la întreruperea tratamentului
-benzodiazepinele –se folosesc în fobii, punctual, în criză
-antidepresivele serotoninergice (inhibitori ai recaptării de serotonină –
IRS )-se folosesc paroxetina, venlafaxina ,citalopram.Au efect de
modulare emoțională. Ca efecte secundare apar : grețuri, iritabilitate ,
recidivă în absența medicamentelor
-medicația bio (plante ) este o tendință în creștere . Sunătoarea nu trebuie
asociată cu antidepresivele serotoninergice , efectul ei este controversat
Terapiile comportamentale și cognitive
Se concentrează pe simptomatologie și adaptarea la lumea
înconjurătoare. Se definește printr-un stil relațional directiv,terapeutul dă
sfaturi, propune exerciții , în ședințe și între ședințe
TCC se axează pe înfruntarea obiectului fricii și acționare progresivă.
Este necesar studiu controlat, pentru identificarea efectelor terapiei și
urmărirea pacienților , în timp.
Tehnici folosite
-expunerea la factorul fobogen -în imaginație sau direct –in vivo, pentru
o perioadă suficient de lungă(o oră). În acest timp, terapeutul oferă un
model, precedând pacientul în sarcinile pe care le are de îndeplinit
Metode – situațională :pacientul se confruntă cu obiectul fricii -
interoceptivă :pacientul este îndrumat să suporte fără angoasă și să
stăpânească ansamblul senzațiilor fizice pe care le transmite propriul
corp (hiperventilație,vertij, palpitații,hipotensiune ortostatică)
-în imaginație, sistematică-pacientul întins,cu ochii închiși , își
imaginează situația fobogenă
- prin imagistică virtuală
-restructurarea cognitivă (modificarea sistemelor de găndire) –
autoobservarea tendinței de rationalizare și a evitărilor cognitive.
Pacientul este ajutat să-și observe gândurile și să-și examineze
scenariile-catastrofă
- proba de realitate este un test al predicției in vivo
- EMDR – Eye Mouvement Desensibilisation and Reprocessing –
tehnică prin care , odată cu retrăirea momentelor emoționale neplăcute în
timpul cărora s-au manifestat simptomele, pacientul urmărește cu
privirea un obiect care efectuează mișcări laterale rapide . Se produce o
dezactivare , reprogramare a emoțiilor dureroase , asociate amintirii.
- psihanaliza –bazată pe discuții și schimburi de idei, cu reanalizarea
trecutului , dă rezultate slabe , controversate , prin lipsa de evoluție a
metodei
Alegerea celor mai scurte și mai eficace terapii va fi soluția preferată
pentru majoritatea pacienților , deoarece fricile patologice sunt o
suferință, iar suferința ne izolează adesea de lume.Și o terapie nu trebuie
să rămână decât o etapă din viață, în loc să reprezinte un scop al ei.

CAPITOLUL 5 - CLASIFICAREA FRICILOR ȘI FOBIILOR

Clasificarea cea mai utilizată pentru frici și fobii identifică următoarele
categorii
-fobii specifice ( simple ) : fobii de animale , de elemente naturale , de
sânge și răni . Deficiența este limitată , comportamentele de evitare
asociate rămân compatibile cu o viață aproape normală. În afară de
momentele de confruntare cu ce anume îî provoacă frică sau de
anticiparea lor imediată , persoana se simte în siguranță.
Fricile fobice au o intensitate mai mare ( până la panică), cu nevoie
imperioasă de a fugi , confruntările care se repetă nu aduc ameliorări,
Se cunosc fobii – de animale :păsări (porumbei), insecte (păianjeni,
gândaci), câini, pisici, șerpi.
- de elemente naturale :apă, înălțimi,furtuni, întuneric
- de situații : claustrofobie (spații închise), mijloace de transport (avion,
tren, mașină)
- de sânge și răni : înțepături, luări de sânge, lucrări dentare
Se recunosc influențe genetice, modele parentale , influența vârstei
( fobia de animale la copil, fobia de avion la adult). Pacientul amplifică
caracteristicile îngrijorătoare ale lucrurilor care le provoacă frică, se
remarcă rolul imaginarului în fricile fobice , cu activarea ariilor corticale
vizuală și somato-senzitivă. Se remarcă decontextualizarea
informațiilor,pacientul concentrându-se numai pe ce le provoacă frică
(legea totul sau nimic)
-frici și fobii sociale : frică intensă de privirea și de judecata altuia. Sunt
cele mai invalidante. Evitările sociale privează de activități relaționale,
esențiale echilibrului și dezvoltării personale
- tulburarea de panică însoțită de agorafobie : teama de a simți un
disconfort în locuri publice. Crizele de angoasă induc evitări care
subminează autonomia, orice deplasare în afara casei devine o problemă.

CAPITOLUL 6 –FRICI ȘI FOBII SOCIALE

Acestea ne pot priva de hrana relațională, singura care dă în mod durabil

pofta de viață
Se recunosc forme benigne – tracul, timiditatea și forme severe –fobia
socială
Frica apare în momentul luărilor de cuvânt în public, întâlniri cu
necunoscuți impresionanți, cereri de mărire de salariu, declarații de
iubire . Se manifestă prin : sentiment de disconfort , de la jenă până la
atac de panică, teamă nejustificată față de privirea și judecata altuia,
tendință de a se concentra pe propria persoană , nu pe situația socială în
curs
Pot apare în situații
-de performanță : examen, evaluare , efectuarea unei expuneri, vorbit în
public
-de observare : a fi privit în timp ce conduci, mănânci, bei, scrii, mergi
-de afirmare :apărarea drepturilor, exprimarea nevoilor,negocieri,
reclamații,dezacord
-de relevare a sinelui : a face cunoștință cu cineva,a lega o relație
amicală sau sentimentală
- de interacțiuni superficiale : a vorbi informal, superficial, banalități
Emoțiile asociate sunt jenă, sfială,anxietate, rușine . Se recunosc două
frici ancestrale care stau la baza fricilor sociale : teama reflexă de
persoane străine și rușinea în caz de pierdere a statutului personal ( self-
conscious-emotion = emoțiile conștiinței –excesive-de-sine)
Tracul este o anxietate de performanță , apare la artiști, sportivi,
candidați la interviu
Fizic : accelerarea ritmului cardiac ,tahicardie –maximă înainte de
înfruntarea situației, scade ulterior până la nivel acceptabil
Se recomandă : modificarea viziunii despre lume, cu concentrare pe
situațiile pozitive, stăpânirea incidentelor , renunțarea la perfecțiune,
exersare constantă in vivo, medicamente – betablocante cu o oră înainte
de situația fobogenă cunoscută , ajută la limitarea semnelor fizice de
frică
Timiditatea este o inhibiție manifestată printr- rezervă în fața tuturor
situațiilor sau persoanelor noi, induce alterarea calității vieții
Fizic :aritmie cardiacă, gură uscată, înroșiri . pacientul nu are inițiativă
,este în conflict permanent între dorința deschiderii față de ceilalți și
teama de a nu fi acceptat
Se recomandă : exprimarea gândurilor și emoțiilor complexe, luarea
inițiativei, afirmare cu calm (să nu perceapă raporturile sociale ca pe
niște înfruntări)
Fobia socială este o frică maladivă , intensă și invalidantă , manifestată
prin înroșire , tremurat , transpirații . Pacientul evită să-și dezvăluie
vulnerabilitatea sau limitele propriei persoane.
Pentru o înțelegere aprofundată , propun studierea paralelă a timidității și
fobiei sociale
Timiditatea Fobia socială
-pe măsura întâlnirii cu persoane, teama scade - teama crește , pe măsura
întâlnirilor
-preocupări episodice pentru inhibiția sa - preocupări obsedante pentru
inhibiția sa
-teama de a fi ținut la distanță - teama de a fi agresat
-teama atinge rareori panica -teama atinge frecvent panica
-evitări limitate și anxietate de confruntare moderate –evitări frecvente și
anxietate de confruntare foarte importantă
-persoana percepută ca timidă și emotivă -persoana percepută ca distantă
și bizară
-sentiment de tristețe după performanțele sociale ratate –sentiment de
rușine profundă
-alterare moderată a calității vieții -alterare importantă a calității vieții
Fobiile generalizate (elective) sunt caracterizate de strategii de
disimulare , în anumite situații pacientul adoptă atitudine de indiferență
sau impasibilitate , acestea fiind de suprafață. Atenția este centrată pe
teama apariției unor simptome fizice :înroșitul , tremuratul, transpiratul (
pacientul optează chiar la chirurgie pentru îndepărtarea înroșitului )
Patogenic , se realizează o activare puternică la nivelui amigdalei
cerebrale . există o exagerare a mecanismului adaptat de depistare rapidă
a semnalelor de potențială amenințate , chipurile ostile sunt reprezentate
de un risc crescut de atac verbal sau fizic. Pacientul se concentrează
preponderent asupra propriei persoane , în defavoarea interacțiunii
(predispoziție atențională) , se simte în pericol, din cauza manifestărilor
sale de emotivitate. Tendința la autocritică severă expune la riscul de
depresie. Pacientul are idei negative toxice , după confruntările sociale,
cu agravarea sentimentelor de rușine și lipsă de demnitate. Echilibrul
general suferă din cauza furiei înăbușite și a riscului expunerii
Tratamentul fobiilor sociale se face cu
- medicamente –antidepresive care acționează asupra serotoninei
-terapie comportamentală și cognitivă - terapie de grup cu exerciții de
expunere , pacientul este observat în tăcere de grup , ia cuvântul în fața
grupului, suportă remarci în privința jenei lui ( pentru a putea suporta
emoțional aceste
remarci ), vorbește despre sine , este refuzat , până nu mai are nici o
indispoziție emoțională ( se imunizează la alergia de NU ), pentru
tremurături se apelează la acțiuni de la care pacientul să nu se abțină să
tremure , să cânte, să danseze în fața altora.
- lucrul cu gândurile proprii și acceptarea de sine, evaluarea greșelilor
reflexe operate în evaluarea propriei persoane și a altora , catastrofizarea
( transformarea unor probleme minore în drame absolute și definitive) –
prin dialog
- acceptarea propriei persoane , cu propria emotivitate , atât pentru sine
cât și de către ceilalți.
CAPITOLUL 7 - ANGOASA . PANICA. AGORAFOBIA
Sunt cele mai violente frici , dau senzația de pierdere a controlului
asupra propriului corp sau suflet
Angoasa este o indispoziție , cu jenă în respirație, bătăi cardiace prea
rapide sau neregulate , parestezii ale mâinilor, tulburări ușoare de vedere
. De multe ori se confundă cu diagnosticul de spasmofilie sau nevroză
anxioasă, pe teren fragil, stres, anxietate .
Atacul de panică este o criză de angoasă acută , foarte brutală și foarte
intensă, cu numeroase semne psihice , dând convingerea de moarte
iminentă sau nebunie
Tulburarea de panică este repetarea atacurilor de panică , imprevizibile
la început și traumatizante, urmate de frică obsedantă de recidivele lor
Agorafobia este o tulburare care impune restricții la ieșiri , deplasări ,
activități , pentru a nu declanșa sau facilita noi atacuri de panică
Atacul de panică – angoasă intensă , cu apariție brutală , a cărei
intensitate maximă este atinsă foarte rapid
Fizic : palpitații , tahicardie, senzație de apăsare sau sufocare, frisoane
sau bufeuri de căldură , vertijuri și senzație de instabilitate, poate apare
un sentiment de neîmplinire sau depersonalizare ( este ireal ce se
întâmplă, pacientul este doar martor la ce se întâmplă) ; senzația de
moarte iminentă sau nebunie, pierderea controlului supra propriei
persoane
Atacul de panică poate fi – neașteptat – neasociat unei situații precise
- facilitat –apare sau nu în anumite situații : la volan, la cumpărături
- condiționat – apare aproape sistematic în anumite situații : locuri
închise, zgomotoase, cu multă mișcare, încălzite
Tulburarea de panică –atacuri de panică repetate , variabile , invalidante,
pacientul trăiește cu teama recurenței fricii.
Mecanism : interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale fiziologice (
palpitație cardiacă izolată, vertij ușor, jenă respiratorie ) ca primele
manifestări ale unui atac de panică, anunțând o catastrofă iminentă
Spirala de panică – este o formă de fobie interoceptivă , centrată pe
manifestările corporale , fobie a propriilor senzații fizice. Nu are
tendința să dispară spontan. De la factorii declanșatori (situație de
teamă , senzație corporală,ideea de posibilă suferință, amintirea unei
vechi suferințe) se ajunge la un sentiment de frică , care întreține atât
reacțiile fiziologice de alertă ( accelerare cardiacă și respiratorie,
tensiune musculară ) , cât și interpretările catastrofice ale reacțiilor
fiziologice .
Agorafobia – este fobia de a fi în locuri în care apariția unui atac de
panică ar fi problematică , pentru că plecarea ar fi dificilă sau jenantă
sau ajutorul nu ar putea ajunge , dacă indispoziția ar fi gravă. Nu este
doar teama de spațiile descoperite sau de locuri publice , ci și de a fi
singur acasă, de a aștepta la coadă, de a fi în avion sau în metroul oprit
între două stații.
Induce evitări , cu renunțare la activitățile cotidiene. Devine repede
cronică , iar pacienții prezintă mai mult sau mai puțin trăsături de
personalitate dependentă. Frecvent pot apare patologii asociate :
depresie, alcoolism , tentative de sinucidere
TPA – tulburarea de panică cu agorafobie – este o fobie externă și
internă , care implică atât propriile senzții cât și situațiile de teamă
Senzații fizice : tahicardii, palpitații, sufocare, vertij, instabilitate, cap
gol, impresia de leșin, transpirații, frisoane sau bufeuri de căldură ,
dureri sau jenă toracică, teama de a muri , tremurături sau spasme
musculare, teama de a pierde controlul de sine sau de a innebuni ,
parestezii, senzație de sugrumare , greață sau disconfort abdominal,
depersonalizare.
Situații de teamă – sunt toate situațiile care ar putea facilita apariția unei
indispoziții (captiv într-un spațiu închis) sau care ar purea împiedica un
eventual ajutor ( drumeție pe un munte înalt) : șofatul, cumpărături în
marile magazine, singurătatea, mulțimea, îndepărtarea de domiciliul
personal, restaurante, ascensoare, spații închise, poduri și tuneluri,
transport în comun, avion, spații descoperite.
Vigilența corporală excesivă înrudește tulburarea de panică cu
ipohondria , în care pacientul se crede deja bolnav de boli lente ( cancer ,
SIDA) , în timp ce panicardul se teme de morți subite ( anevrism rupt,
infarct miocardic)
Apropierea și evitarea în privința autoobservării duce la supravegherea
corpului , cu disconfort și neliniște, dar nu-și înfruntă până la capăt
temerile.
Se cunoaște vulnerabilitatea corpului la modificări ale echilibrelor
chimice ale organismului – rezultate obținute în laborator prin injectarea
lactatului de sodiu sau prin observarea pacienților consumatori de cafea.
Panicarzii suferă de hiperventilație și hipersenisibilitate la gazul
carbonic , prin sensibilitatea sporită a receptorilor lipsei de oxigen . În
cazul saturației de dioxid de carbon, apare tendința spre hiperventilație
cronică ( pacientul respiră adânc frecvent , suspină des)
S-a observat o asociere frecventă cu prolapsul valvei mitrale și anomalii
ale urechii interne, responsabile de echilibrul organismului.
Este important ca persoanele care simt adesea începuturi de panică să se
deprindă să aibă încredere în propriul corp și să nu se mai teamă de
unele mici oscilații fiziologice. Acestea nu sunt nimic altceva decât
expresia vieții , care este un mecanism biologic supus unor neregularități
sau unor disfuncții nepericuloase.
Tratamentul fobiilor sociale
-medicamente : benzodiazepine, antidepresive –minim 1 an
- terapia cognitiv-comportamentală
- acceptarea dimensiunii psihologice a tulburării de panică , cunoașterea
mecanismelor de producere
- învățarea tehnicilor de control respirator și relaxare
- oprirea spiralei de panică, examinarea aprofundată a convingerilor
alarmante
- expunerea în imaginație la amintirea celor mai rele crize , povestit,
scris, recitit
- autoprovocarea simptomelor fizice , pentru a diminua senzația de
panică
- expunerea la situații evitante : mijloace de transport, spații deschise
- practicarea cu regularitate a unui sport
CAPITOLUL 8 – ALTE FRICI SAU FOBII RARE
Se cunosc :
-frica de sufocare mâncând sau bând
-frica de a vomita în public
-frica de ghorăituri, flatulențe sau incontinențe,
- frica de cădere și de spațiile deschise
-frica de naștere ( tocofobia)
-frica de raporturi sexuale : vaginismul, teama de a nu reuși să aibă
erecție
-frici și fobii simptomatice ale altor boli ale anxietății – în boli psihice ,
depresii, schizofrenii ; fac parte din categoria angoaselor obsedante
- frica de microbi , frica de boală – în tulburarea obsesiv-compulsivă ,
ipohondrie
-frica de moarte – în obsesii
- dismorfofobia = teama de a avea un defect fizic – în TOC
-frica de a comite un act impulsiv – în TOC