Distorsiuni cognitive

1. Gândirea de tipul “totul sau nimic” – vezi evenimentele sau oamenii în termeni de extreme
”alb sau negre”, fie sunt un ratat, fie sunt cel mai bun.
2. ”suprageneralizarea”: percepi un tipar global de aspecte negative pe baza unui singur
incident. ”Asta mi se întâmplă mereu”, ”Niciodată nu fac lucrurile cum trebuie”.
3. ”filtrarea mentală” cu concentrare asupra negativului: subiectul alege un singur eveniment
negativ şi se concentrează asupra lui astfel încât întreaga realitate devine deformată.
4. ”desconsiderarea pozitivului”: persoana respinge toate evenimentele pozitive, afirmând că
acestea nu contează. Dacă a realizat un lucru bun, îşi spune: “nu este suficient de bun”, “dacă l-am făcut
eu înseamnă că era mult prea uşor”.
5. desprinderea unor concluzii pripite: interpretarea negativă a unor situaţii când nu există
suficiente date pentru a trage concluzia respectivă.
6. “citirea gândurilor”: presupui că știi ce cred oamenii, dar fără să ai suficiente dovezi cu
privire la gândurile lor: ”Sigur crede că sunt un idiot”.
7. “ghicirea viitorului”: subiectul prezice faptul că lucrurile vor lua o întorsătură proastă.
8. ”gândirea catastrofală ”: crezi că ceea ce se întâmplă sau se va întâmpla va fi atât de
îngrozitor și insuportabil, încât nu vei fi capabil să-i faci față: ”Dacă nu reușesc o să fie îngrozitor.”
9. ”raționament emoțional” : clientul îşi spune că stările afective negative reflectă cu adevărat
realitatea: “Dacă îmi este frică să zbor, înseamnă că zborul este periculos”.
10. ”trebuie absolutist” : lucrurile trebuie să corespundă neapărat gândurilor sau expectaţiilor
sale: “Nu ar fi trebuit să fac acele greşeli”, “El ar trebui să mă iubească”.
11. ”etichetarea”: forma extremă a tipului de gândire “totul sau nimic”. În loc să spună că a
făcut o greşeală, subiectul îşi pune o etichetă: “Sunt un ratat, un prost”. Etichetarea este o manieră
iraţională de a gândi deoarece oamenii nu pot fi identificaţi în totalitate cu faptele lor. Etichetele
negative pot fi aplicate propriei persoane sau unor terţi.
12. ”personalizarea şi blamarea”:
a. personalizarea se referă la faptul că subiectul se simte responsabil pentru o situaţie pe care nu
o poate controla: o soţie maltratată îşi spune că dacă ar fi o mai bună gospodină, soţul nu ar mai bate-o.

b. blamarea se referă la faptul că subiectul îi învinovăţeşte pe alţii pentru lucrurile negative din
viaţa lui: “Căsnicia mea nu merge pentru că soţul meu este iresponsabil” (s-a făcut şi o etichetare).
13. ”dar dacă?”: îți pui tot timpul întrebări despre ce ar fi dacă ceva s-ar întâmpla și nu reușești
sî fii mulțumit de niciunul dintre răspunsuri: ”Dar dacă devin anxios și nu mai pot respira?”
14. ”comparațiile” : interpretezi evenimentele după standardele nerealiste. De exemplu, te
concentrezi în primul rând pe cei care au reușit, în loc să te concentrezi pe tine, făcând această
comparație te consideri inferior.
15. ”orientarea către regret” : te concentrezi pe ideea că puteai să faci mai bine în trecut, în loc
să te concentrezi pe ce poți face mai bine acum.
16. ”incapacitatea de a infirma”: respingi orice dovezi sau argumente care ți-ar contrazice
gândurile negative.
17. ”centrarea pe prejudecată”: te evaluezi pe tine, pe ceilalți și evenimentele după tiparele
”bun” și ”rău” sau ”superior” și ”inferior” în loc să descrii, să accepți sau să înțelegi pur și simplu.