Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 1

1.Identificați o  dilemă etică (reală sau posibilă) și abordați-o utilizând cadrele teoretice prezentat la
curs/seminar (maxim 2- 3 pagini). 

Dilemele etice presupun un conflict între două datorii la fel de valabile, care într-o
anumită situație nu pot fi respectate împreună (Mureșan, 2010). Așadar, o dilemă etică este o
situaţie complicată care presupune conflictul între opţiuni valorice în egală măsură preţuite şi
care nu poate fi pe deplin rezolvată. În cadrul unei dileme etice persoana este pusă este pus în
faţa a două (sau mai multe) acţiuni în mod egal necesare însă ea nu poate duce la îndeplinire
decât una dintre acțiuni. Unul dintre principii va trebui să fie încălcat, deci nu va exista o
soluie perfectă.

Potrivit lui R.M. Hare există (Mureșan, 2010) există două niveluri ale gândirii morale:
nivelul intuitiv și nivelul critic. La nivelul intuitiv se reăsesc reulile morale deja existente,
care pot fi regăsite de exemplu în codurile de etică. Acest nivel este utilizat de oameni în
general în viața de zi cu zi. Pe de altă parte, la nivelul critic se regăsesc deciziile majore, pe
care persoanele nu le iau în mod cotidian, cum ar fi dilema etică de mai jos, cu care un
psiholog nu se confruntă în mod obișnuit în viața cotidiană. În astfel de situații cu avem deja
reguli deja stabilite conform cărora să ne comportăm și apare un conflict între două datorii.

Astfel, dilema etică pe care am ales-o este următoarea: ”Un client se prezintă
la cabinetul psihologului de psihologie a muncii pentru a i se face o evluare în vederea
ocupării unui post într-o instituție publică. Clientul vrea să se angajeze ca funcţionar public.
Suferă de o tulburare psihologică, și anume depresia, dar tulburarea nu-l deranjează
semnificativ în această muncă, aşa încât el crede că „starea sa de sănătate ar putea fi trecută
cu vederea. El se teme că dacă anajatorul va afla că el suferă de o tulburare psihologică el
nu îi va oferi postul pe care și-l dorește deși clientul are suficiente competențe profesionale
pentru a fi angajat în aceea instituție. De asemenea, clientul se teme că, în eventualitatea în
care va fi totuși angajat în acea instituție, este posibil ca cineva să divulge această informație
din dosarul său medical și el să riște să fie hărțuit la locul de muncă din pricina
diagnosticului său”.
În această situație există două principii etice care intră în conflict, și anume: pe de-o
parte datoria de confidenţialitate a psihologului faţă de clientul său și, pe de altă parte, datoria
de sinceritate faţă de un angajator care solicită o evaluare psihologică.
Astfel, în codul etic al psihologului se precizează psihologul trebuie să respecte
confidențialitatea informaţiilor obţinute. Transmiterea unora dintre aceste informaţii către alte
persoane sau instituţii se face doar cu consimţământul persoanei în cauză. Singurele excepţii
la regula confidenţialităţii sunt situaţiile în care păstrarea ei ar constitui un pericol real pentru
persoana în cauză sau pentru alte persoane. De asemenea, principiul beneficienței afirmă că
În activitatea lor profesională psihologii acţionează pentru binele clienţilor/pacienţilor.Ei
apără drepturile şi demnitatea acestora în relaţiile cu terţii sau cu instituţiile. În cazul în care
apar conflicte în exercitarea profesiunii, psihoterapeuţii acţionează în sensul minimizării
daunelor şi a promovării binelui şi bunăstării clienţilor. În această situație psihologul ar putea
considera că cel mai benefic pentru clientul său ar fi să ascundă diagnosticul său de depresie
în evaluarea pe care o face pentru angajare sau să-l minimizeze, pentru a-l proteja pe clientul
său de hărțuirea de care ar putea avea parte la locul de muncă și pentru ca acesta să nu sufere
o posibilă discriminare la concursul de angajare și să nu obțină postul pe care și-l dorește doar
pentru că are un diagnostic psihiatric, deși are suficiente competențe pentru a fi angajat.
Psihologul ar putea considera, de asemenea că un loc de muncă pe placul său s-ar dovedi
benefic pentru clientul lui, i-ar ameliora starea de depresie și că eșecul de a obține postul i-ar
putea adânci depresia.
Pe de altă parte, principiul nonmaleficienței susține că psihologii nu îşi folosesc
cunoştinţele şi abilităţile în scopul de a face rău clienţilor/pacienţilor, celor apropiaţi
acestora şi, în general, oricărei alte persoane sau organizaţii. Totodată, una din regulile etice
ale profesiei de psiholog este aceea conform căreia psihologii trebuie să fie conștienți de
influenţa care o au sau o pot avea asupra vieţii oamenilor cu care se află în relaţie profesională
şi, mai departe, asupra mediului lor familial, social sau organizaţional. De aceea, ei au datoria
să se asigure că nu îşi folosesc greşit sau în moduri ce contravin codului etic abilităţile şi
cunoştinţele profesionale. Ei trebuie să fie pregătiţi să facă faţă eventualelor reacţii negative
ce pot apărea. Din această perspectivă psihologul ar putea considera că mai cinstit ar fi să
treacă diagnosticul de depresie în evaluarea clientului său chiar dacă aceasta i-ar putea
periclita șansa obținerii postului respectiv, deoarece el i-ar face o evaluare incorectă și și-ar
folosi cunoștințele în scopuri necinstite. De asemenea, pe termen lung ascunderea
diagnosticului s-ar putea să-i facă acestuia mai mult rău decât bine, mai ales dacă se află la
locul de muncă faptul că acesta a mințit în legătură cu tulburarea sa psihologică sau dacă
depresia îi va afecta îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Totodată, el trebuie să fie pregătit și
să accepte reacțiile negative ale clientului când acesta i-ar aduce la cunoștință că nu este
dispus să mintă în evaluarea psihologică pe care i-o solicită, fără a ceda insistențelor și
temerilor acestuia.
Așadar, conform lui R.M. Hare (A. Mureșan, 2010), psihologul de află în fața unui
conflict între două valori egale, care solicită nivelul critic al gândirii, deci în fața unei dileme
etice. Pentru a putea soluționa această dilemă psihologul s-ar putea folosi de Modelul celor 5
pași al lui Knapp și VandeCreek (2012).

Astfel, într-o primă etapă psihologul ar trebui să înceapă cu identificarea problemei (a


valorilor concurente) şi a actorilor implicaţi. Această primă etapă are drept scop înţelegerea
situaţíei cu care persoana se confruntă. Psihologul va încerca să identifice principiile etice
generale cele mai relevante și a modului în care acestea ele intră în conflict. În aceastăsituație
principiile etice care intră în conflict sunt cele explicitate mai sus. Întrebările la care
psihologul va trebui să răspundă la acest prim pas sunt: Care este problema etică? Cum poate
fi ea formulată clar? Există aspecte ale problemei pe care nu le cunosc? Care sunt persoanele
confruntate cu această problemă? Recunosc ele că au de-a face cu o problemă? Care sunt
valorile etice in conflict?
În cea de-a doua etapă se trece la dezvoltarea unor soluții alternative, cum ar fi, în
cazul de față, ascultarea mai atentă a clientului, pentru a surprinde noi informații relevante,
discutarea cu alți specialiști ori cu membrii din cercurile sociale ale pacienților. Este posibil,
de asemenea, ca legile în vigoare, regulamentele, statutul profesiei sau codul etic al profesiei
să ofere unele repere de abordare ale situaţiei. De exemplu, psihologul s-ar putea consulta cu
supervizorul, cu colegii sau cu grupul de supervizare înainte de a lua o decizie. Alte sursele de
informaţii pe care el s-ar puta baza pot fi teoriile filosofice sau etica personală. De exemplu, el
s-ar putea baza pe o serie de principii cum ar fi principiul utlitarist (decizia pe care o va lua
psihologul va avea cele mai multe beneficii pentru client), principiul justiției (decizia sa este
dreaptă și nici clientul său, nici angajatorul nu sunt favorizați) sau o abordare bazată pe virtuți
( decizia sa va corespunde cu modul în care acesta și-ar doris să fie ca profesionist din punct
de vedere moral).

În a treia etapă psihologul trebuie să analizeze și să evalueze datele, urmând apoi să


selecteze o decizie. Luarea unei decizii se poate realiza prin tehnica avantaje/dezavantaje, deci
psihologul ar putea pune în balanță, pe de-o parte avantajele și dezavantajele omiterii
diagnosticului de depresie din evaluarea clientului pentru locul de muncă și, pe de altă parte
avantajele și dezavantajele realizării unei evaluări în care acesta trece în fișă și diagnosticul de
depresie.

În cea de-a patra etapă psihologul va trece la implementarea soluției pe care a luat-o.
De exemplu, el poate să se decidă, în urma analizei avantaje/dezavantaje din etapa anterioară
că cea mai bună decizie ar fi să treacă diagnosticul de depresie în fișa de evaluare a clientului,
chiar dacă aceast lucru i-ar putea periclita obținerea unui loc de muncă. Astfel, el i-ar putea
comunica clientului său că nu este dispus să omită în evaluare diagnosticul pe care îl are, că
este posibil ca tulburarea sa să aibă consecințe la locul său de muncă însă că, prin intermediul
psihoterapiei el ar putea fi învățat să gestioneze aceste consecințe neplăcute, cât și să-și
diminueze intensitatea depresiei. De asemenea, i-ar putea explica și că evaluările sunt
periodice și că, cu ajutorul psihoterapiei și a tratamentului medicamentos este posibil la o
evaluare ulterioară ca acest diagnostic să se remită, că depresia sa poate ajunge astfel la o
intensitate subclinical deci în acel moment și psihiatrul, și psihologul nu îl vor mai trece în
evaluare.

Într-o ultimă etapă psihologul poate evalua rezultatele deciziei pe care a luat-o. Astfel,
psihologul va observa în primul rând ce efecte a produs decizia sa: clientul a acceptat să i se
facă o evaluare veridical sau a preferat să plece și să caute un alt psiholog, care să-i omită
diagnosticul. De asemenea, psihologul poate reflecta la ce anume a învățat din această dilemă
etică, ce consecințe va avea această decizie de acum încolo în practica sa profesională și ce
efecte din punct de vedere moral are decizia luată pentru sine ca persoană și ca profesionist.