Introducere

în
Psihologia Militară

Constantin-Edmond Cracsner

1 din 168
Pagină liberă

2 din 168
 Cuprins

1. Introducere în psihologia militară.

2. Obiectivele, principiile şi metodele psihologiei militare.
3. Domenii, competenţe şi responsabilităţi psihologice în organizaţia militară.
4. Profesia de psiholog în organizaţia militară.
5. Rolul psihologiei militare în promovarea profesiei militare şi recrutarea resursei umane.
6. Selecţia psihologică – componentă importantă a selecţiei resursei umane pentru profesia
militară.
7. Elemente de psihologie individuală, socială, organizaţională.
8. Elemente de analiza muncii în mediul militar. Dimensiunile psihologice ale performanţei
militare. Ghidul de culegere a datelor şi informaţiilor.
9. Studiul psihoprofesiogramei ofiţerului.
10. Construirea bateriei de evaluare psihologică.
11. Suportul psihologic al integrării şi instruirii profesionale în organizaţia militară.
12. Psihopatologia în mediul militar.
13. Asistenţa psihologică a personalului în mediul militar.
14. Operaţiile Psihologice (PSYOPS).

3 din 168
 TEMA 1

INTRODUCERE
ÎN PSIHOLOGIA MILITARĂ
INTRODUCERE
DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. INTRODUCERE

1.1. 1. ARGUMENT
Abordarea teoretică şi practică a psihologie militare nu reprezintă un simplu exerciţiu
speculativ ci, dimpotrivă, o analiză pragmatică izvorâtă cu necesitate din complexitatea potenţială
a câmpului de luptă modern.
Că această problematică nu reprezintă o entitate în sine este reflectată de înseşi conotaţiile
politico-juridice ale statului de drept circumscrise acestui subiect incitant din punct de vedere
teoretico-metodologic.
Constituţia României (1991, art. 117) stabileşte prin puterea sa de lege fundamentală că
“structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, pregătirea populaţiei, a economiei
şi a teritoriului pentru apărare... se stabilesc prin lege organică”, ceea ce conferă armatei
autoritatea necesară formării şi dezvoltării calităţilor fizice şi psihice de luptător fiecărei categorii
de militari şi, totodată, să clădească sintalitatea combativă a tuturor subunităţilor şi unităţilor
militare.
Armata, ca subsistem al sistemului social global naţional, are misiunea, conferită prin
Legea apărării naţionale a României (1994, art. 14), de a pregăti resursele umane apte de efort
pentru apărarea ţării.
Concepţia integrată de securitate naţională şi doctrina militară de apărare, pornind de la
potenţialele riscuri şi ameninţări la adresa ţării noastre, statuează un cadru normativ pentru
mobilizarea resurselor şi organizarea ripostei adecvate pentru fiecare tip probabil de agresiune. În
acest context capătă relevanţă conceptele de agresiune şi asigurare psihologică.

Pregătirea teritoriului, economiei şi populaţiei pentru

apărare
Pregătirea psihologică pentru apărare a populaţiei
Pregătirea psihologă pentru luptă a armatei
Pregătirea psihologică pentru luptă a marilor
unităţi psihologică
,unităţilor şipentru
subunităţilor
Pregătirea luptă a
militarilor

Fig. 1.1
Modelul integrat al pregătirii populaţiei pentru apărare

4 din 168
 ŞTIINŢE
UMANISTE

EXPE-
MEDIU
RIENŢĂ

COMPOR-
TAMENT
ŞTIINŢE ŞTIINŢE
SOCIALE NATURALE

Modelul triunghiular al ştiinţelor – Buhler, K., 1929, Meehl,

P.E.,1978

Psihologia socială
Sociolingvistica
Psiholingvistica
Şt. naturii

Lingvistica

Sociologia
Psihologia
Tehnica Matematica

Biologia

Sociobiologia Neurologia
Logica

Psihologia Psihobiologia
socială
Neurobiologia
Psihologia

Şt. sociale Şt. filosofice

Triunghiul ştiinţelor – Kedrov,
Modelul interdependenţei ştiinţelor – Zlate, M., 1996
B.M.,1961

Figura nr. 1.2

Modele interpretativ-explicative ale ştiinţelor

Acest preambul politico-juridic şi militar ne determină să formulăm cel puţin trei ipoteze:
1. Asigurarea psihologică a populaţiei pentru apărare reprezintă o realitate socială de o
importanţă strategică naţională;
2. Asigurarea psihologică pentru luptă constituie o dimensiune fundamentală a
capacităţii combative a armatei;
3. Asigurarea psihologică pentru luptă este circumscrisă unui proces socio-cultural şi
istoric.

5 din 168
 În concepţia strategică a pregătirii pentru apărarea ţării, pregătirea populaţiei reprezintă o
componentă esenţială. Din perspectivă psihologică, se prefigurează astfel necesitatea existenţei
unui sistem naţional de asigurare psihologică pentru apărare care poate fi capabil să garanteze
securitatea cetăţenilor săi.
Iată de ce, abordarea sistemică a pregătirii populaţiei pentru apărare trebuie să integreze
toate nivelurile posibile care pot contribui decisiv la maximizarea eforturilor de instruire a
membrilor societăţii.
Aşa cum rezultă din figura nr. 1.1, un sistem integrat de pregătire a populaţiei pentru
apărare include şi pregătirea psihologică a populaţiei pentru apărare, de la nivelul general-naţional
până la nivelul individual sau, mai precis, la nivelul cetăţeanului chemat să-şi îndeplinească, în
caz de forţă majoră, îndatoririle militare obligatorii.
Abordarea teoretic-metodologică şi practic-aplicativă a procesului pregătirii psihologice
pentru luptă a militarilor nu poate începe fără a fi clarificat rolul şi locul psihologiei militare în
contextul general al ştiinţelor psihologice, iar orice discurs de psihologie militară trebuie plasat în
arealul epistemologic al psihologiei generale, în care se originează şi pe care, totodată, îl
îmbogăţeşte şi îl dezvoltă continuu.
De altfel, “Problema naturii şi definirii ştiinţei este o problemă actuală, formularea şi
rezolvarea ei mergând mână în mână cu evoluţia procesului cunoaşterii însuşi”(Golu, Dicu, 1972,
p. 59).
Pentru a explica şi înţelege mai bine topografia psihologiei militare în spaţiul vast al
psihologiei subliniem faptul că multiplele faţete ale psihologiei sunt rezultatul dezvoltării
impetuoase a sectoarelor sale de cercetare şi al diversificării domeniilor sale de aplicare. Trebuie
spus că, în psihologie, există mai multe tipologii de clasificare, în funcţie de metodă, obiect, cadru
teoretic, zonă de cercetare şi de aplicaţii etc. (Parot, Richelle, 1992, pp. 265-277).
În figura nr. 1.2 prezentăm câteva modele de clasificare a ştiinţelor (Zlate, 1996, pp. 36-
41) care ilustrează semnificativ locul şi importanţa psihologiei ca ştiinţă. În modelul triungiular de
clasificare (Kedrov, 1966, pp. 10-11) “psihologia ocupă un loc aparte în triunghi, mai aproape de
filosofie, fiind legată de toate cele trei vârfuri ale triunghiului”, iar în modelul circular (Piaget,
1966, p. 41) “psihologia ocupă un loc central şi nu numai ca produs al tuturor altor ştiinţe, dar ca
sursă posibilă de explicaţie a formării şi dezvoltării lor”.
Aceste prezentări ale diferitelor clasificări ale domeniilor psihologiei încearcă să
stabilească cu mai multă rigoare locul psihologiei militare într-o constelaţie atât de diversă
(Cosmovici, 1996, p.20) şi, totodată, să evidenţieze legăturile sale interdisciplinare.
Este evident faptul că psihologia contemporană se diversifică tot mai mult astfel că,
asistăm astăzi la variaţii bipolare, diametral opuse, de la polul psihologizării ştiinţelor până la
polul depsihologizării psihologiei (Pavelcu, 1972, p. 40)
Psihologia militară, aşa cum rezultă şi din figura nr. 1.3, reprezintă o disciplină esenţială
în explicarea cauzalităţii psihologice, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea psihologică pentru
luptă a militarilor, folosind în acest scop rezultatele cercetării ştiinţifice pentru a realiza
desăvârşirea cetăţeanului ca luptător modern.
Psihologia militară şi-a câştigat un bun renume în contextul ştiinţelor militare, în general,
iar în cel al ştiinţelor socioumane militare, în special, prin eforturile susţinute ale psihologilor din
acest domeniu de activitate. În contextul general al ştiinţelor, psihologia militară abordează
fenomenul război din perspectiva unei profunde interdisciplinarităţi socioumane şi nu numai. Un
rol esenţial în cercetarea, explicarea şi înţelegerea procesului pregătirii psihologice pentru luptă îl
au disciplinele derivate ale psihologiei generale, între care se disting psihologia experimentală,
psihologia diferenţială, psihologia personalităţii, psihologia medicală şi clinică etc..
Având în vedere că practica războaielor a atras în dinamismul lor mase mari de oameni
face ca psihologia militară să capete şi caracterul unei psihologii sociale în care balanţa
evenimentului cercetat, funcţie de componenta ştiinţifică, înclină când spre psihosociologie, când
spre sociopsihologie. Armata, din perspectivă psihologică, reprezintă un imens câmp de cercetare
asupra proceselor de asimilare a cunoştinţelor, de formare şi dezvoltare a deprinderilor, de

6 din 168
internalizare a valorilor militare şi, nu în ultimul rând, de stimulare, energizare şi reglare a unui
comportament specific în luptă.

RAMURILE PSIHOLOGIEI

Psihologi
a
animal uman
ă ă

normal patologic
ă ă

a individului socială

evoluat în dezvoltare

practic a vârstelor a dezvoltării

teoretică
ă
muncii
sintetic analitic transporturilor
ă ă economică
medicală
fiziologic general pedagogică
a persoanei
ă ă judiciară
militară
sportului
artei

Figura nr. 1.3

Ramurile psihologiei – după Cosmovici, A., 1996

Din perspectiva psihologiei transculturale aplicată în studiul domeniului militar, rezultă cu

pregnanţă că folosirea universalului psihologic în optimizarea conduitei umane trebuie coroborată
cu soluţionarea individualului psihologic pentru prefigurarea matricei psihologice a ostaşului
român, prin contextualizarea modelelor psihologice (Radu, 1991, pp. 26-29).
Aceste succinte consideraţii, cu caracter de generalitate, se vor o pledoarie pentru o
cercetare mai atentă asupra implicaţiilor de ordin psihologic ale pregătirii pentru luptă a trupelor.

1.1.2. Motivaţii şi reflecţii

Educaţia şi instrucţia militară circumscriu în sfera procesului didactic şi problematica
specifică pregătirii psihologice pentru luptă, care îşi relevă specificitatea dintr-un ansamblu de
caracteristici de fond izvorâte “din condiţia epistemică distinctă a actului educaţional în armată,
din particularităţile pregnante ale profilului ofiţerului (militarului) şi modalităţile distincte de
profesionalizare a agenţilor acţiunii militare, din “miza” covârşitoare a realizării educaţiei în
perspectiva evitării, în acţiune, a erorii şi eşecului, din normalitatea “jertfei de sine” drept
condiţie existenţială a militarului şi, nu în ultimul rând, din particularităţile interdependenţei
dintre individ şi echipă în lupta armată” (Dumitru, 1995, p. 34) .
Specialiştii militari consideră că, pentru a fi apt de luptă, individul trebuie să întrunească
minim trei calităţi, rod al actului instructiv-educativ:
7 din 168
 - pregătire tehnico-tactică, ca rezultat al formării şi dezvoltării deprinderilor cognitive şi
psihomotorii specifice cunoaşterii, întrebuinţării şi întreţinerii armamentului şi tehnicii din dotare,
în conformitate cu normele tehnice şi tactice stabilite prin regulamente, dispoziţii, instrucţiuni şi
ordine;
- pregătire fizică, definită ca educaţie şi cultură fizică şi sportivă, fundamentată pe o
construcţie biologică, anatomofiziologică, aptă să asigure luptătorului suportul psihofizic necesar
formării, dezvoltării şi perfecţionării capacităţilor motrice generale şi pentru luptă; reprezintă
indicatorul sensibil al potenţialului, randamentului şi consumului energetic specific regimului de
viaţă şi activitate militară;
- pregătire psihică, construită pe un mental normal clinic care să îi permită individului să
acţioneze pe câmpul tactic într-o permanentă homeostazie psihomorală şi comportamentală
exprimată de încrederea în comandant, în armament şi în propria persoană, în gradul de coeziune
al subunităţii, în nivelul satisfacţiei şi, nu în ultimul rând, în barometrul normativităţii militare.
Cele trei dimensiuni relaţionate sinergetic conferă militarului, prin excelenţă, statutul de
luptător. Oscilaţiile ponderale şi tendinţa dominantă a uneia sau a alteia în cadrul modelului
sinergetic vor fi determinate de realitatea câmpului de luptă, dar important este ca rezultanta
dinamicii lor să confere luptătorului armonia psihocomportamentală şi acţională necesară
îndeplinirii misiunii.
O cercetare mai atentă, pe baza experienţei acumulate în studiul fenomenului “război”,
demonstrează cu puterea evidenţei că diada psihofizică este totuşi cea mai vulnerabilă şi prezintă
oscilaţii amplitudinale de mare dramatism. Tocmai acest aspect determină cu necesitate orientarea
pregătirii militare generale într-o pondere însemnată în direcţia formarii şi dezvoltarii unor
caracteristici psihice si fizice specifice, care să permită militarului înfruntarea pericolului prezent
pe câmpul de luptă.
Cercetând fenomenul “război”, Clausewitz (1982, p. 76) nota că există “patru componente
ce constituie atmosfera în care se mişcă războiul - pericolul, efortul fizic, nesiguranţa şi
hazardul”, iar generalul Marchall în cartea sa intitulată sugestiv “Soldaţi în foc” nota că “Nu
vrem să recunoaştem că războiul înseamnă, în esenţă, moarte, deşi acesta este cel mai simplu
adevăr cu putinţă”. Luând în considerare şi unele “surprize” apărute în războaiele locale mai
recente (războaiele arabo-israeliene, războiul din Malvine/Falkland, conflictul din zona golfului
Persic, confruntările armate din Bosnia-Herţegovina, războiul din Jugoslavia, războiul din
Afganistan etc.), precum şi în manifestările polimorfe ale terorismului internaţional, specialiştii
militari (mai ales psihologi, sociologi şi psihiatri) au abordat cu mai multă atenţie factorii
destructuranţi ai stabilităţii psihomorale.
O primă constatare este aceea că a dispărut “linia frontului”, că războiul s-a “generalizat”
şi a antrenat în mecanismul său nu numai armatele, ci şi populaţia civilă a ţărilor aflate în conflict.
O a doua constatare aduce în atenţie tehnologia utilizată (armamentul sofisticat, puterea
distructivă a muniţiei, precizia tragerilor bazate pe laser şi echipament în infraroşu, bombele pe
bază de grafit şi cu uraniu neîmbogăţit etc.), care are un efect nediscriminatoriu vizavi de
combatanţi, necombatanţi sau civili.
O ultimă constatare prezentată poate fi aceea că, în perspectivă, îşi constituie fizionomia
un nou tip de război, denumit generic “războiul special”. Acesta ar include toate formele
neclasice, netipice (atipice) de pregătire şi ducere a războiului în care, fără a considera
prezentarea ca fiind exhaustivă, pot fi enumerate: războiul psihologic, războiul informaţional,
războiul holotropic etc. Caracteristica lor generală este “umanismul” bazat pe componenta
“nonletală” (soft- kill) care ar reduce “consumul” aberant de oameni, tehnică, armament şi
materiale, facilitând totodată realizarea obiectivelor politico-militare printr-o logistică
“economicoasă” (Toffler, 1995, pp. 152-164).
Aceste aprecieri au ridicat probleme noi specialiştilor militari care, în cvasiunanimitatea
lor, pledează pentru realizarea unui sistem naţional de pregătire psihologică a populaţiei împotriva
oricărei agresiuni, fără a cădea însă în capcana aşa-zisei “isterii naţionaliste”.
O prezentare a războiului viitorului ar avea imaginea terifiantă vehiculată, nu fără un
sâmbure de adevăr, prin literatura ştiinţifico-fantastică, asfel că, după primele zile de luptă:

8 din 168
întreaga structură şi infrastructură de comandă, logistică şi informaţională a armatei ar fi distrusă;
unităţile militare ar fi puse în derută; militarii ar rătăci grupaţi conform instinctului primar, gregar
şi s-ar pierde în masa diformă a refugiaţilor, ar fi lipsiţi de cele mai elementare mijloace de
subzistenţă, ar fi copleşiţi de blocările masive de circulaţie, de distrugeri şi de incendii de mare
amploare, ar fi dezumanizaţi de suferinţa şi necazurile la care ar fi participanţi; puţini oameni ar
reuşi să suporte un stres atât de intens; pierderile umane de natură fizică, dar în principal psihică,
mai ales în cazul în care nu există servicii specializate de asistenţă medicală, psihologică şi
socială, pot atinge cote foarte înalte.
Un astfel de posibil tablou halucinant a generat ideea instituirii, încă din timp de pace, a
unui sistem de pregătire psihologică pentru luptă a efectivelor, pornind de la principiul că armata,
ca esenţă ultimă, este un mecanism destinat în exclusivitate ducerii războiului, iar pregătirea
luptătorilor trebuie făcută în acele perioade şi condiţii în care “războiul” are loc prin alte mijloace,
mai ingenue şi/sau mai subtile.
Pregătirea psihologică pentru luptă a militarilor trebuie să ţină seama de faptul că luptele
vor fi într-o dinamică permanentă, neîntrerupte şi de mare intensitate, cu indici ridicaţi de
mobilitate şi fluiditate, care vor implica distrugeri masive şi o rată deosebit de ridicată a
mortalităţii. În contextul enunţat, supralicitarea de către noile “hit-tech”, care se dezvoltă rapid şi
asimptotic spre “inteligenţa artificială” preconizată de către cibernetică, ingineria genetică şi
psihologia cognitivă, adaugă angoasei existenţiale noi bariere pe care omul trebuie să le
depăşească în perpetua sa adaptare.
1.2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE.

Deoarece este cunoscut faptul că “noţiunile sunt forme logice care reflectă însuşirile
esenţiale şi generale ale unei clase de obiecte, iar conceptele reprezintă formele logice cu cea mai
înaltă treaptă de abstractizare” (Chelcea, 1995, p. 107), considerăm ca indezirabil metodologic
momentul de definire a unor termeni, noţiuni, concepte cu specificitate în psihologia militară.
Prin definiţie înţelegem “o operaţie logico-semantică, prin care se stabileşte o identitate de
designat între un nume comun şi o descripţie generală” (Popa, 1972, p. 67). Fie că definiţiile sunt
nominale sau operaţionale (Enescu, 1985), cea mai importantă problemă pentru a explica şi
interpreta psihologic este realizarea unei clarificări iniţiale a termenilor, considerând, totodată, ca
fiind necesară chiar reiterarea unor concepte deja consacrate în vocabularul psihologiei, în general
şi, al psihologiei militare, în special.
Psihologia militară, încă din perioada sa de constituire ca ştiinţă, promovează concepţia că
“prima armă de luptă şi cea mai importantă este omul” şi, de aceea, în cadrul culturii ofiţerului,
psihologia militară trebuie să cuprindă totalitatea problemelor de viaţă, adică pe cele psihologice,
pedagogice, biologice, sociologice, economice şi tehnice (Popescu-Sibiu, 1938).
Există şi voci care susţin că psihologia militară, încadrată de altfel corect în sistemul
disciplinelor militar-ştiinţifice şi mai precis în subsistemul disciplinelor social-militare, trebuie să
studieze “numai unul din factorii de pregătire şi ducere a războiului – omul, şi anume numai
fenomenele care se referă la viaţa sa psihică”. Este pertinentă delimitarea că psihologia militară
trebuie să studieze “persoana, care este obiectul şi subiectul relaţiilor sociale respective în
organizaţia militară”, dar acest punct de vedere este, totodată, reducţionist prin faptul că lasă în
afara studiului psihologiei militare o problematică vastă la care aceasta este conectată (Antic,
1975).
O sferă mai largă de cuprindere a problematicii psihologiei militare se regăseşte în
afirmaţia că “obiectul psihologiei militare îl constituie psihicul omului aflat în condiţiile specifice
ale stagiului militar, precum şi psihologia colectivului ostăşesc” (Diacenko, Fedenko, 1971, p. 9).
Un alt specialist militar consideră că psihologia militară, prin componenta sa de psihologie
a luptei, “are ca obiect procesele psihice ale colectivităţii militare pe teatrul de operaţiuni” şi, de
aceea, trebuie să surprindă “cât mai multe din semnificaţiile realităţii câmpului de luptă modern
pentru a descifra conduita umană şi condiţiile încleştărilor pe viaţă şi pe moarte cu duşmanul”
(Atanasiu, 1974, p. 7).

9 din 168
 Pornind de la datele şi informaţiile utilizate în literatura psihologică militară, se consideră
necesară chiar realizarea unor psihologii particularizate pe structura categoriilor de forţe ale
armatei (terestre, aviaţie, marină), în vederea surprinderii specificului psihologic şi perfecţionării
metodologiilor de cunoaştere şi acţiune emergente. Spre exemplu (Sântion, 1980, vol. I, p. 24-25),
psihologia marinei militare ar cuprinde următoarele discipline :
 Psihologia instruirii în marina militară;
 Psihologia educaţională a marinei militare;
 Psihologia selecţiei şi orientării profesional-militare în marină;
 Psihologia personalităţii marinarului şi ofiţerului de marină;
 Psihologia creaţiei în marina militară;
 Psihologia socială şi psihologia organizaţională a marinei militare;
 Psihologia tehnică a marinei militare;
- psihologia inginerească a marinei militare;
- psihologia tehnico-operaţională a marinei militare;
- studiul psihologic al influenţei factorilor de ambianţă asupra capacităţii de luptă a
marinarilor în condiţiile tehnicii moderne; acesta împreună cu psihologia inginerească constituie
ergonomia marinei militare.
 Psihologia medicală a marinei militare;
 Studiul războiului psihologic.
Se conturează tot mai clar faptul că psihologia militară trebuie să se ocupe de studiul
individului şi colectivelor militare, de pregătirea , desfăşurarea şi conducerea forţelor armate, de
întregul arsenal psihologic al activităţii şi acţiunilor militare. Iată de ce, psihologia militară este
definită (Popescu-Neveanu, 1978, p. 584), pe baza obiectului ei de studiu, ca fiind:
În sens extensiv, ştiinţa care presupune transpunerea şi reelaborarea specifică în cadrul
vieţii şi activităţii militare a întregului sistem de psihologii cu toate ramurile sale;
În sens restictiv, ştiinţa al cărei obiect îl reprezintă studiul specific al stilului activităţii
militare, al personalităţii militarului, al problemelor luptei armate, instrucţiei şi organizării
militare.
Psihologii militari consideră că, în perspectivă, domeniul psihologiei militare se va
diversifica şi mai mult sub impactul interdisciplinarizării şi transdisciplinarizării ştiinţelor care va
genera formularea unor noi paradigme pentru cunoaşterea ştiinţifică (Khun, 1981, pp. 213-214).
Complexitatea obiectuală a psihologiei militare şi necesitatea soluţionării de către aceasta
a problematicii specifice activităţilor şi acţiunilor militare a dat naştere la întrebarea: Ce constituie
psihologia pentru armată?.
Cel mai bun răspuns este acela că “… psihologia constituie pentru armată nu un
oarecare supliment cultural, nu un simplu instrument auxiliar, ci o autentică şi indispensabilă
armă de luptă” şi trebuie înţeleasă şi abordată ca atare (Popescu-Neveanu, 1970, p. 51).

10 din 168
 TEMA 2

OBIECTIVELE, PRINCIPIILE ŞI METODELE

PSIHOLOGIEI MILITARE

2.1. OBIECTIVELE PSIHOLOGIEI MILITARE

2.2. PRINCIPIILE PSIHOLOGIEI MILITARE
2.3. METODOLOGIA PSIHOLOGIEI MILITARE

2.1. OBIECTIVELE PSIHOLOGIEI MILITARE

Obiectivele psihologiei militare reprezintă structura de rezistenţă a procesului de instrucţie

şi educaţie pentru toate categoriile de forţe ale armatei (terestre, aviaţie, marină).
Un prim obiectiv îl reprezintă militarul, sub aspectul formării şi dezvoltării acelor
capacităţi psihofizice, cognitiv-intelectuale, afectiv-motivaţionale, atitudinal-voliţionale şi
comportamentale care să-i permită acestuia atingerea performanţei maxime în procesul de
instrucţie şi educaţie.
Elementele de psihologie experimentală, psihologie cognitivă şi psihologie diferenţială
contribuie în mod direct şi nemijlocit ca suport al particularizării procesului de pregătire
psihologică pentru luptă.
Variaţiile intraindividuale şi interindividuale specifice adolescenţei şi adultului tânăr sunt
datul psihologic care se cere modelat. Formarea şi dezvoltarea personalităţii militarului constituie
o latură importantă a pregătirii psihologice pentru luptă deoarece asigură cunoaşterea
subordonaţilor şi oferă deschideri noi în pefecţionarea pregătirii profesional-militare.
Este important că, pe de o parte, militarul beneficiază de o mai bună cunoaştere a
performanţelor sale şi a modalităţilor specifice de a le obţine, iar pe de altă parte, psihologul îi
asigură managerului militar datele şi informaţiile care să contribuie la perfecţionarea strategiilor
de instruire şi educare.
Al doilea obiectiv îl constituie subunitatea militară (organizaţia militară), deoarece,
prin excelenţă, armata este o instituţie în care activitatea se desfăşoară în echipă. Psihologia
socială şi psihologia organizaţională îşi găsesc un teren fertil în studiul asupra managementului,
cooperării şi competiţiei din care comandanţii şi şefii militari pot profita.
Al treilea obiectiv îl prefigurează cercetarea solicitărilor psihofizice ale câmpului de
luptă modern, în scopul determinării unui comportament individual (impregnat de fenomene de
identificare, de participare etc.), dar şi al unui comportament de grup, colectiv (fragil la
fenomenul mulţimii, al emoţiilor colective, în situaţii de panică şi excese agresive), cât mai
adecvate realităţii luptei armate.
Al patrulea obiectiv îl reprezintă pregătirea psihologică a acţiunilor de luptă, prin care
se realizează sinteza întregului proces instructiv-educativ al pregătirii pentru luptă şi, totodată, se
asigură cadrul general de validare a efortului uman, material, financiar, medical şi de altă natură.
În acest context, capătă relevanţă activităţile de protecţie, contracarare şi influenţare psihologică
prin care psihologia militară devine o veritabilă armă neconvenţională.
Al cincilea obiectiv îl circumscrie activitatea de asistenţă şi consiliere psihologică
pentru care psihoterapia, psihologia medicală şi clinică, psihologia patologică etc. îşi găsesc o
largă plajă de aplicare.

11 din 168
 Aceste aspecte problematice constituie obiectivele generale ale asigurării psihologice,
care, pin extensie, înglobează şi o serie de obiective speciale cum sunt: studiul psihologic al
războiului, cercetări în domeniul psihofarmacologiei militare, analiza fenomenelor
parapsihologice şi impactul lor asupra mediului militar etc.

2.2. PRINCIPIILE PSIHOLOGIEI MILITARE

Psihologia militară este o componentă esenţială a sistemului general de pregătire militară.

Prin sistem se înţelege un “ansamblu de elemente aflate într-o interacţiune
nonîntâmplătoare” (Bertalanffy, 1966) sau, altfel spus, o structură caracterizată de trei elemente
fundamentale care sunt totalitatea, transformarea şi autoreglarea (Piaget, 1968). Conceptul de
sistem evidenţiază că acesta constă în “mulţimea de elemente componente, în ansamblul relaţiilor
dintre aceste elemente structurate multinivelar şi ierarhic şi în constituirea unei integralităţi
specifice, ireductubile la componentele sau chiar la relaţiile individuale dintre ele. Sistemul este
ireductibil la componentele sale în măsura în care constituie o totalitate de elemente
interdependente”(Vlăsceanu, 1982, p. 75).
Această prezentare succintă a conceptului de sistem oferă posibilitatea explicării şi
înţelegerii psihologiei militare ca sistem. Rezultă că îndeplinirea obiectivelor de către sistemul
psihologiei militare se face prin funcţionarea sinergică a mai multor componente, dintre care
enumerăm: sistemul de examinare şi selecţie psihologică, sistemul acţiunilor psihologice pentru
luptă, sistemul de evaluare a activităţii din domeniul psihologiei militare aplicate etc.
Particularizând, ca exemplu, sistemul acţiunilor psihologice pentru luptă este format din:
subsistemul pregătirii psihologice pentru luptă, subsistemul protecţiei psihologice a personalului
şi acţiunilor militare, subsistemul de influenţare şi contracarare psihologică a adversarului.
Fiecare subsistem enunţat va fi analizat şi explicat separat în cuprinsul lucrării.
Abordarea sistemică permite evidenţierea unor principii ale organizării şi funcţionării
activităţii de asigurare psihologică pentru luptă, care esenţializează fenomenologia psihologică
implicată în procesul de pregătire a militarilor pentru luptă.
Principiul (lat. principium – început, origine, introducere) are sensul de început, de
conducere şi este o “teză privind cauza naturală, faptul general primordial care stă la temelia unui
raţionament sau a unei acţiuni, care constituie baza doctrinei, liniile directoare ale unei cunoaşteri,
ale unei ştiinţe şi din care derivă un număr mai mare sau mai mic de consecinţe, de alte enunţuri,
de norme mai mult sau mai puţin restrânse de gândire, de comportare în domeniul respectiv”
(Dicţionarul de pedagogie, 1979, p. 361).
Prin principiile organizării activităţii de psihologie militară înţelegem un ansamblu de
consideraţii generale şi esenţiale care fundamentează concepţia privind implementarea psihologiei
în mediul militar. Afirmarea acestor principii generează desprinderea anumitor legităţi care
guvernează activitatea de psihologie, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război.
1. Principiul necesităţii fundamentează întreaga activitate de psihologie militară prin
aserţiunea că pregătirea resurselor umane pentru luptă implică cu necesitate pregătirea şi protecţia
psihologică a trupelor proprii, precum şi contracararea şi influenţarea psihologică a acţiunilor şi
efectivelor adversarului.
2. Principiul oportunităţii stipulează că asigurarea psihologică trebuie să se facă la
momentul favorabil, adecvat împrejurărilor şi situaţiei tactice, operative sau strategice, care
caracterizează desfăşurarea acţiunilor militare.
3. Principiul operativităţii presupune că asigurarea psihologică a efectivelor se execută
eficace, rapid, expeditiv şi activ în scopul maximizării performanţelor militare.
4. Principiul concentrării efortului în locul decisiv şi la momentul decisiv coroborează
principiile oportunităţii şi operativităţii şi constă în sincronizarea şi concentrarea acţiunilor de
natură psihologică pentru asigurarea unui nivel maximal al capacităţii psihice pentru luptă a
militarilor.

12 din 168
 5. Principiul competenţei (centralizării, unităţii de comandă) constă în stabilirea pentru
fiecare misiune sau obiectiv a unei comenzi unice care să fie în măsură să decidă modul de
realizare a asigurării psihologice prin forme şi mijloace specifice.
6. Principiul responsabilităţii cunoscut şi ca principiul definirii clare a obiectivului
(misiunii) implică asumarea răspunderii cu privire la formele, metodele, tehnicile şi procedeele
folosite pentru îndeplinirea obiectivelor şi misiunilor specifice cuprinse în planul acţiunilor
militare.
7. Principiul eficacităţii presupune luarea acelor măsuri şi realizarea acelor activităţi care
să ofere asigurării psihologice pentru luptă capacitatea necesară obţinerii performanţelor maxime
în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor militare. Acest principiu este cunoscut şi ca
principiul economiei de forţe şi mijloace şi constă în stabilirea, distribuirea şi utilizarea
judicioasă a tuturor posibilităţilor proprii în raport, pe de o parte, cu necesităţile impuse de
scopurile şi obiectivele planificate şi, pe de altă parte, cu rezultatele maxime obţinute prin eforturi,
forţe, mijloace şi pierderi minime.
8. Principiul continuităţii sintetizează condiţia permanenţei în organizarea şi
desfăşurarea activităţii de asigurare psihologică a efectivelor, începută din perioada de pace şi
amplificată pe perioada de război.
9. Principiul proximităţii (descentralizării) presupune folosirea forţelor şi mijloacelor
prin adecvarea conducerii la situaţiile particulare, reale, specifice fiecărei categorii de forţe ale
armatei, fiecărui gen de armă şi/sau fiecărei specialităţi militare. Cunoscut în terminologia
militară ca principiul libertăţii de acţiune, acesta constă în asigurarea tuturor condiţiilor de
autonomie în decizie, planificare şi desfăşurare a acţiunilor proprii şi de limitare sau anulare a
posibilităţilor de opţiune şi acţiune ale inamicului.
10. Principiul simplităţii planurilor şi ordinelor privind asigurarea psihologică pentru
luptă impune elaborarea unor documente de conducere clare, concise, logice, comprehensibile
prin care să se elimine confuzia şi neînţelegerile.
Când asigurarea psihologică pentru luptă se desfăşoară cu predilecţie pentru protecţia
psihologică a forţelor proprii sau contracararea şi influenţarea psihologică a acţiunilor inamicului,
atunci asigurarea psihologică pentru luptă este călăuzită de încă două principii : principiul
surprinderii inamicului şi principiul manevrei.
11. Principiul surprinderii inamicului presupune executarea acţiunilor psihologice la
momentul, locul şi/sau modul neaşteptate de către inamic, în scopul, minimal, producerii
întârzierilor în conştientizarea situaţiei de luptă sau în reacţionarea eficientă a acestuia.
12. Principiul manevrei se rezumă la deplasarea forţelor şi mijloacelor de acţiuni
psihologice în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă a acestora, în timp şi spaţiu, pentru a
obţine un avantaj psihologic în raport cu inamicul.

2.3. METODOLOGIA PSIHOLOGIEI MILITARE.

Principiile psihologiei militare generează norme şi reguli de pregătire, organizare,

desfăşurare, verificare şi perfecţionare a capacităţii psihologice a militarilor pentru îndeplinirea cu
succes a misiunilor primite.
Metodologia abordării psihologiei militare se înscrie în sfera mai cuprinzătoare a
metodologiei cercetării psihologice şi psihosociale şi, ca urmare, aceasta se înfăţişează ca analiză
a metodelor şi tehnicilor aplicate în realizarea şi finalizarea cercetării socioumane.
Metodologia poate fi abordată în două sensuri: în sens larg, metodologia are înţeles de
ştiinţă despre metode şi denumeşte, în principal, teoria ştiinţifică a metodelor de cercetare şi mai
ales de interpretare, ansamblul principiilor după care o disciplină se călăuzeşte şi construieşte,
concepţia privind mijloacele dezvoltării unui domeniu de cunoaştere şi/sau acţiune; în sens
restrâns, prin metodologie se defineşte ansamblul metodelor de care dispune o disciplină
(Popescu-Neveanu, 1978, p. 447).
Metodologia poate fi definită etimologic ca “ştiinţa metodelor”( gr. metodos-metode şi
logos-ştiinţă). Pentru metodologia cercetării socioumane “metoda este tocmai acea îmbinare şi

13 din 168
organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente şi tehnici de lucru care dau
corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceşte trecerea, ridicarea
treptată de la problema de cercetare, enunţată în plan teoretic, la reconstrucţia ei – observaţională,
experimentală, acţională – în vederea corectării, optimizării, potenţării, restructurării unui sector
sau altul al practicii sociale” (Golu, P., 1989, p. 154).
Metoda (gr. metodos-cale, itinerar, urmărire) este o cale, o structură, un program, un
invariant strategic cu subordonate tactice variabile, un sistem de proceduri prin care se ajunge la
un rezultat prin reglarea acţiunilor practice şi intelectuale. Metoda are rolul de instrument prin
care se realizează o intervenţie, o informare, o interpretare sau o acţiune.
Fără a dezvolta metateoretic problema, reamintim că metodologia are şase teme principale
(Lazarsfeld, apud Chelcea, 1998, p. 35): delimitarea obiectului de studiu în cercetările empirice,
analiza conceptelor şi tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele şi tehnicile
utilizate, sistematizarea datelor obţinute în cercetarea empirică şi formalizarea raţionamentelor.
După modul de abordare a tematicii prezentate, după maniera de a formula principiile sau
tezele metodologice preliminare, după instrumentele metodologice utilizate, după formele de
organizare şi prezentare a cunoaşterii psihosociale, precum şi după practica de utilizare a
cunoaşterii socioumane se consideră că există două mari orientări metodologice: obiectualiste şi
subiectiviste sau interpretative (Vlăsceanu,1982). Conceptele epistemologice principale ale
poziţiei metodologice obiective sunt explicaţia şi predicţia bazate pe analiza factorilor
determinativi sau a cauzelor, iar cele ale poziţiei metodologice subiective sunt diferite în măsura
în care se tinde să se ajungă la înţelegerea şi interpretarea semnificaţiilor subiective ale
comportamentelor situaţionale prin considerarea scopurilor şi motivelor acţiunii.
Considerăm că cele două modalităţi de abordare pot fi complementare şi necesare în
cunoaşterea ştiinţifică a mediului militar. Prin abordările de tip nomotetic, cantitativ, pozitivist
specifice metodologiei obiective, cât şi prin cele de tip idiografic, calitativ, hermeneutic specifce
metodologiei subiective putem realiza o cunoaştere profundă şi detaliată a fenomenelor şi
esenţelor psihologice şi psihosociologice ale sistemului militar. Utilizarea complementară a
acestor metode de cercetare conduce la :
 Obiectivitate în cercetarea mediului militar prin adaptarea unor modele din ştiinţele naturii
care studiază ceea ce este observabil, măsurabil, cuantificabil;
 Operaţionalitate prin folosirea constructelor riguroase, standardizate, formalizate,
generalizate;
 Cercetare a relaţiilor cauzale specifice fenomenelor psihologice şi psihosociologice cu
ajutorul unor instrumente (teste, chestionare, simulatoare etc.), care dezvoltă o adevărată
“inginerie tehnică”;
 Elaborare a unor ipoteze care să fie verificabile, testabile ;
 Măsurare cantitativă a datelor şi informaţiilor obţinute cu ajutorul instrumentarului
specific;
 Prelucrare şi interpretare statistică a datelor şi informaţiilor sistematizate;
 Studiere structurală şi analitică a sistemului militar;
 Abordare funcţional-integratoare a sistemului activităţii de psihologie militară;
 Concentrare asupra semnificaţiilor subiective ale procesului pregătirii pentru luptă;
 Specificitate şi unicitate ca repere esenţiale de individualizare a procesului instructiv-
educativ;
 Înţelegere a interacţiunii umane ca generator al comportamentului social;
 Cercetare a fenomenelor specifice asigurării psihologice pentru luptă nu numai în scopul
cunoaşterii, explicării şi interpretării ci, mai ales, pentru a le influenţa, dirija, schimba şi
chiar manipula.
Din cele prezentate rezultă cu necesitate că metodologia asigurării psihologice
pentru luptă a militarilor trebuie să aibă în vedere următoarele constatări mai importante:
strategiile cantitative şi calitative să nu fie considerate mutual exclusive; elaborarea metodologiei
nu trebuie să fie centrată unilateral ci, dimpotrivă, să conducă la împletirea cantitativului cu

14 din 168
calitativul; latura normativă să fie armonios dezvoltată în raport cu latura referenţială a realităţii
psihosociale; la o diversitate ontologică a realităţii psihologice şi psihosociologice militare trebuie
să-i corespundă o diversitate de metode, tehnici şi procedee de investigare, atât cantitative, cât şi
calitative, atât de analiză obiectivă a datelor empirice, cât şi de analiză subiectivă a mecanismelor
acţiunii sau interacţiunii psihice sau sociale. Doar în acest fel un proiect metodologic poate atinge
sensurile obiectivităţii cercetării psihosociale militare care sunt multiple, procesuale,
multinivelare, iar cercetătorul psihosocial militar nu este rupt de realitate ci, dimpotrivă, este un
actor social care investighează fiinţe umane şi nicidecum obiecte inerte.
Semnificaţiile cercetării în domeniul asigurării psihologice pentru luptă trebuie să fie cel
puţin de ordin ontologic, epistemic, metodologic şi praxiologic (Cazacu, 1992).
Ontologic, pentru că realitatea vieţii militare se prezintă sub un triplu aspect: existenţă
materială, conştiinţă socială şi conştiinţă individuală, fiecare având universul său specific.
Epistemic, deoarece mediul militar este procesual, dinamic, plin de tensiuni şi tendinţe, iar
personalitatea militarului este şi ea relativ procesuală, adaptabilă la obiect, conectată permanent la
acţiune.
Praxiologic, fiindcă cercetătorul militar este participant activ la procesul instructiv-
educativ de pregătire pentru luptă.
Metodologic, întrucât rezultatele cercetării în domeniul asigurării psihologice pentru luptă
trebuie să fie constructive şi optimizatoare pentru procesul de instrucţie şi educaţie militară.
Metodologia abordării asigurării psihologice pentru luptă se fundamentează pe un sistem
de principii care îi conferă consistenţă, relevanţă, veridicitate. În literatura de specialitate există
diverse formulări asupra principiilor metodologice, dar noi optăm pentru următorul sistem de
principii: principiul obiectivităţii; principiul integralităţii; principiul procesualităţii; principiul
unităţii contrariilor; principiul analitico-sintetic; principiul explicaţiei cauzale; principiul
dezvoltării.
Principiul obiectivităţii afirmă necesitatea investigării realităţii militare astfel încât să se
surprindă esenţialul şi, totodată, să se realizeze tipologii de fapte şi fenomene psihologice şi
psihosociologice prin care poate fi explicată şi înţeleasă dinamica vieţii ostăşeşti în cadrul unor
structuri logice unitare.
Principiul integralităţii are în vedere întregul câmp psihologic şi psihosociologic pentru
care se face o analiză sistemică, holistă, în scopul cunoaşterii procesului instructiv-educativ al
pregătirii pentru luptă cu toate determinările sale (coexistenţe, dependenţe, corelări, sincronizări,
paralelisme), dar sfera integralului psihosocial trebuie privită prin eşantionarea sa ca sistem de
apartenenţă şi spaţiu de atribute, concomitent cu radiografierea sa transversală.
Principiul procesualităţii rezumă necesitatea studiilor longitudinale (panel) pentru
continuarea unei analize dinamice şi surprinderea adaptării tinerilor la privaţiunile şi chiar
vicisitudinile vieţii militare.
Principiul dezvoltării este strâns legat de principiul procesualităţii şi, coroborat cu acesta,
promovează studiul structurării, restructurării, transformării şi creşterii capacităţii psihologice
pentru luptă a militarilor.
Principiul explicaţiei cauzale reprezintă trecerea de la coexistenţă la cauzalitate şi se
distinge prin evidenţierea relaţiilor sistemice de interdependenţă dintre teoretic şi empiric, dintre
înţelegere (comprehensiune) şi explicaţie, dintre cantitativ şi calitativ, dintre judecăţile
constatative şi cele evaluative; acest principiu oferă o perspectivă asupra unui continuum
ascendent, cu elaborări în zona esenţializării, generalizării, concluzionării şi deschiderii de noi
structuri ipotetice.
Principiul unităţii contrariilor pune în evidenţă tendinţele şi laturile contradictorii ale
faptelor, fenomenelor şi proceselor psihologice şi psihosociologice sub aspectul repetabilităţii şi
regularităţii acestora, având rol dinamizator în formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţii
psihologice pentru luptă a militarilor.
Principiul analizei şi sintezei se concretizează în studiile de tip molecular şi molar,
morfologic şi tipologic, care au permanent în atenţie, atât individul, cât şi grupul, adică, atât
ostaşul, cât şi subunitatea militară.

15 din 168
 Principiile enunţate sunt generatoare de o mare varietate de metode, tehnici şi procedee
utilizate în abordarea teoretico-metodologică şi practic-aplicativă a asigurării psihologice pentru
luptă a militarilor. Având în vedere caracterul vast al problematicii asigurării psihologice pentru
luptă, am încercat o tratare selectivă a temelor, astfel că, unele au o dezvoltare mai mare, iar altele
sunt prezentate mai succint, în raport estimativ faţă de cantitatea de informaţii existentă la
dispoziţia utilizatorilor de produse specifice activităţii psihologice în domeniul militar.
Un spaţiu mai mare, de tip descriptiv-explicativ, l-am rezervat pentru tratarea unor
probleme cum sunt: istoria asigurării psihologice pentru luptă, pregătirea psihologică pentru luptă,
stresul de luptă. De asemenea, un spaţiu consistent, de tip explicativ-interpretativ, l-am alocat
pentru problematica referitoare la psihoprofesiogramele militare şi concepţia cu privire la
metodologia de selecţie psihologică a personalului militar, care, de altfel, reprezintă contribuţia
personală la îmbogăţirea patrimoniul cercetării ştiinţifice în domeniul psihologiei militare
româneşti.
Un spaţiu mai restrâns l-am rezervat aspectelor referitoare la unele dintre acţiunile
psihologice de luptă, având în vedere că acestea sunt mai frecvent abordate în publicistica
militară.
Pentru argumentarea ştiinţifică a lucrării am realizat un sistem metodologic care să
permită cercetării, în domeniul activităţii de asigurare psihologică pentru luptă, desprinderea unor
concluzii şi măsuri necesare perfecţionării procesului instructiv-educativ al pregătirii pentru luptă
a militarilor şi, mai ales, conştientizării la un nivel superior a rolului şi importanţei asigurării
psihologice pentru luptă.
Se consideră că cele mai importante metode folosite în cercetarea psihologică sunt (Zlate,
1999): metoda observaţiei; metoda experimentului; metoda convorbirii; metoda anchetei
psihologice; metoda biografică; metoda analizei produselor activităţii; metodele psihometrice;
metoda modelării şi simulării.
Strategia metodologică pentru selecţia personalului militar a fost structurată într-o baterie
de examinare psihologică care cuprinde: fişă individuală, foaie de observaţie de tip anamneză,
două teste de nivel mental, două chestionare de personalitate şi două teste pentru determinarea
potenţialului de lider. Pentru validarea rezultatelor obţinute cu ajutorul bateriei de examinare
psihologică am folosit metoda aprecierii obiective, analiza produselor activităţii subiecţilor
examinaţi şi aprecierea anuală a personalului militar.
Studiul psihoprofesiogramelor se concretizează în prezentarea unui ghid de culegere a
datelor şi informaţiilor specifice armei şi/sau specialităţii militare pentru militarii în termen,
precum şi a psihogramei ofiţerului.
De asemenea, în capitolele destinate studiului pregătirii şi protecţiei psihologice pentru
luptă a efectivelor şi acţiunilor militare proprii, precum şi analizei acţiunilor de influenţare şi
contracarare psihologică a inamicului, sunt prezentate, teoretic, câteva metode de modelare a
procesului de instrucţie, precum şi de simulare a unor acţiuni de luptă.
Datele şi informaţiile culese cu ajutorul instrumentarului psihologic au fost supuse unui
program de prelucrare statistică pe calculator (S.P.S.S./Windows).
Interpretarea rezultatelor şi concluziile cercetării constituie suportul obiectiv al
demersului ştiinţific pentru a susţine “Un model explicativ-comprehensiv al asigurării psihologice
pentru luptă a militarilor din Armata României”.
Considerăm că aspectele de ordin teoretic şi practic abordate în lucrare constituie un
fundament solid în argumentarea şi susţinerea ipotezei că psihologia militară este, în acelaşi timp,
o armă veritabilă şi o formă a asigurării pentru luptă a trupelor.

16 din 168
 TEMA 3

DOMENII, COMPETENŢE ŞI RESPONSABILITĂŢI PSIHOLOGICE

ÎN ORGANIZAŢIA MILITARĂ.

3.1. DOMENII DE ACTIVITATE

3.2. COMPETENŢE DE CONDUCERE ŞI DE EXECUŢIE
3.3. RESPONSABILITĂŢI FUNCŢIONALE

3.1. DOMENII DE ACTIVITATE

Psihologia militară contribuie, prin domeniile sale de activitate, la pregătirea resurselor

umane ca luptători. Din schema prezentată rezultă că tinerii selecţionaţi psihologic, adică recruţii,
sunt introduşi într-un sistem de pregătire militară pentru care asigurarea psihologică reprezintă o
componentă esenţială. În interiorul sistemului de asigurare psihologică, militarii sunt instruiţi şi
educaţi, prin metode specifice, astfel încât, la terminarea stagiului de pregătire, să devină luptători
adevăraţi.
Alte forţe şi structuri de asigurare
Sistemul de pregătire militară Alte forţe şi structuri de asigurare
Sistemul de pregătire militară psihologică pentru luptă
psihologică pentru luptă

Subsistemul
pregătirii psihologice pentru luptă

Subsistemul
SISTEMUL ACŢIUNILOR
protecţiei PSIHOLOGICE
psihologice pentru luptăPENTRU
LUPTĂ
RECRUŢI LUPTĂTORI

Subsistemul de influenţare şi
contracarare psihologică

Alte subsisteme specifice

Investigarea
Investigareamoralului
moralului

Secţia Investigaţii
SecţiadedePsihologie
Psihologie Secţia Investigaţii
Secţia Sociologice
Sociologice
Militară
Militară

17Figura
din 168 nr.
3.1.
Sistemul asigurării psihologice pentru luptă
 Produsul final, luptătorul, este condiţionat de valoarea sistemului concretizată în: modul de
organizare, structura şi funcţionarea subsistemelor componente, relaţiile dintre factorii implicaţi în
procesul de instruire şi educare, etapele pregătirii, evaluările periodice ale activităţilor şi
comportamentelor proiectate, controlul permanent şi reglarea maximală.

3.2. COMPETENŢE DE CONDUCERE ŞI DE EXECUŢIE

Complexitatea psihologică a fenomenului militar conduce cu necesitate la elaborarea unei

concepţii unitare cu privire la gestionarea tuturor aspectelor psihologice directe şi colaterale care
se manifestă în domeniul militar. Actualmente, deşi există unele structuri cu atribuţii în sfera
psihologiei militare, se constată că ele nu sunt coordonate unitar, din punct de vedere metodologic
şi profesional, ceea ce duce la disfuncţionalităţi (suprapuneri sau omisiuni) în cadrul domeniului.

MINISTRUL APĂRĂRII

STATUL MAJOR GENERAL

S.M.G.

STRUCTURI/ STRUCTURI /
PSIHOLOGI DIN SECŢIA DE PSIHOLOGIE MILITARĂ PSIHOLOGI DIN
DIRECŢIILE DEPARTAMENTELE
S.M.G. SAU ŞI DIRECŢIILE
DIRECT SUBORDONATE
SUBORDONATE MINISTRULUI
ACESTUIA

CATEGORIILE CENTRE CENTRE

DE MILITARE ZONALE DE
FORŢE JUDEŢENE SELECŢIE ŞI
ORIENTARE

UNITĂŢI
UNITĂŢI DE
OPERATIVE ÎNVĂŢĂMÂNT

LEGENDĂ:
SUBORDONARE ADMINISTRATIVĂ
COOPERARE, COLABORARE
SUBORDONARE PROFESIONALĂ

Figura nr. 3.2.

Schiţa unui posibil serviciu psihologic al armatei

18 din 168
 Probabilitatea organizării unui veritabil serviciu psihologic al armatei devine din ce în ce
mai evidentă, cu atât mai mult cu cât se doreşte realizarea interoperabilităţii cu structurile militare
nord-atlantice.
Chiar dacă posibilităţile material-financiare sunt reduse, iar perioada tranziţiei accentuează
starea de incertitudine, realizarea unei competenţe manageriale în domeniul psihologiei militare
trebuie realizată. În figura nr. 3.2. prezentăm o schiţă a unei posibile structuri funcţional-
profesionale în sfera activităţii psihologice din armată.
Schiţa acestui posibil serviciu psihologic al armatei comportă câteva explicaţii.
Ministerul apărării naţionale, prin structurile specializate, elaborează politica, strategiile
şi reglementările în domeniul managementului resurselor umane profesionalizate.
Statul Major General asigură conducerea militară a armatei, răspunde de capacitatea de
luptă a acesteia, aduce la îndeplinire programele de integrare euroatlantică şi cooperare politico-
militară pentru structurile proprii şi conduce activitatea de cercetare ştiinţifică în aria sa de
responsabilitate. Conducerea unitară a întregului proces de instruire şi educare pentru luptă a
personalului din armată presupune, implicit, şi domeniul psihologiei militare, prin structurile sale
de profil.
Secţia de Psihologie Militară este structura care coordonează profesional şi cea care, prin
elaborarea sau avizarea metodologiilor şi instrumentelor de lucru, asigură caracterul unitar al
procesului de selecţie, cunoaştere, consiliere şi asistenţă psihologică din armată. Totodată, aceasta
instruieşte profesional psihologii din reţeaua specializată a ministerului apărării naţionale şi
cooperează cu toate structurile militare care au psihologi încadraţi.
Psihologii militari sau civili se subordonează administrativ structurilor militare în care
sunt încadraţi şi cooperează profesional cu structurile militare de profil, pentru asigurarea unităţii
de acţiune în dinamica şi diversitatea fenomenologiei psihologice militare. Psihologii din armată
pot desfăşura o gamă largă de activităţi, în funcţie de structura la care sunt încadraţi.

3.3. RESPONSABILITĂŢI FUNCŢIONALE

Scopul fundamental al activităţii Secţiei de Psihologie şi al structurilor pe care aceasta le

subordonează profesional îl constituie asigurarea unei resurse umane corespunzătoare
obiectivelor, misiunilor, sarcinilor şi cerinţelor specifice muncii în mediul militar prin selecţia,
cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului militar şi civil din Armata României.
Pentru realizarea scopului propus, Secţia de Psihologie, ca structură expert a Statului
Major General, şi-a propus să dezvolte, în concordanţă cu noile realităţi militare, obiectivele
psihologiei militare româneşti, pe care le prezentăm, succint, în continuare:
a) Selecţia resursei umane, sub aspectul examinării şi măsurării acelor capacităţi
psihofizice, cognitiv-intelectuale, afectiv-motivaţionale, atitudinal-voliţionale şi comportamentale
care să corespundă cerinţelor şi exigenţelor activităţii în armată.
b) Cunoaşterea şi monitorizarea resursei umane pe traseul carierei militare sau al activităţii
în mediul militar, pentru dezvoltarea şi perfecţionare potenţialului psihologic necesar maximizării
performanţelor în procesul de instrucţie şi educaţie.
c) Asigurarea asistenţei psihologice pe timp de pace, în situaţii de criză şi război pentru
întregul personal şi membrii de familie ai acestuia.
d) Analiza relaţiilor de muncă şi a celor interpersonale în subunitatea militară (organizaţia
militară), deoarece, prin excelenţă, armata este o instituţie în care activitatea se desfăşoară în
echipă. Psihologia socială şi psihologia organizaţională îşi găsesc un teren fertil în studiul asupra
managementului, cooperării şi competiţiei din care comandanţii şi şefii militari pot profita.
e) Cercetarea solicitărilor psihofizice ale câmpului de luptă modern, în scopul determinării
unui comportament individual (impregnat de fenomene de identificare, de participare etc.), dar şi
al unui comportament de grup, colectiv (fragil la fenomenul mulţimii, al emoţiilor colective, în
situaţii de panică şi excese agresive), cât mai adecvate realităţii luptei armate.

19 din 168
 f) Cercetarea, experimentarea, realizarea şi validarea de metodologii pentru selecţia,
cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului din armată.
Pecând de la obiectivele, principiile şi deontologia profesională, activitatea desfăşurată de
către Secţia de Psihologie demonstrează că aceasta este o structură expert a Statului Major
General. În cadrul acestuia, Secţia de psihologie se subordonează şefului Direcţiei Organizare,
Personal şi Mobilizare şi desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:
a) elaborează concepţia cu privire la activitatea de selecţie, cunoaştere şi asistenţă psihologică în
Armata României în timp de pace, în situaţii de criză şi la război;
b) elaborează metodologiile de examinare, selecţie, cunoaştere, expertiză, consiliere şi asistenţă
psihologică pentru a fi utilizate de către structurile abilitate profesional;
c) conduce, îndrumă şi controlează profesional, în mod nemijlocit, activitatea psihologilor
din centrele zonale de selecţie şi orientare, din centrele militare judeţene şi de sectoare, din
unităţile şi marile unităţi subordonate Statului Major General;
d) coordonează activitatea structurilor de specialitate ale categoriilor de forţe ale armatei
pentru gestionarea activităţii de cunoaştere şi asistenţă psihologică în unităţile şi marile unităţi
subordonate;
e) colaborează profesional cu formaţiunile specializate (secţii, birouri, laboratoare, cabinete
etc.) existente la unele structuri centrale sau de subordonare centrală, pentru armonizarea
metodologică şi compatibilitatea decizională;
f) cooperează profesional cu structuri similare din Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei,
Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază;
g) cooperează cu structurile similare din armatele N.A.T.O., pentru realizarea
interoperabilităţii în domeniul psihologiei militare;
h) realizează şi asigură funcţionarea sistemului informaţional de specialitate între psihologii
din armată şi instituţiile şi organismele guvernamentale şi nonguvernamentale cu responsabilităţi
şi competenţe în domeniul psihologiei.
Secţia de Psihologie are o gamă largă de atribuţii care se developează diferit în timp de
pace, în situaţii de criză şi la război.
În timp de pace, activitatea secţiei de Psihologie se structurează pe câteva domenii
importante care vizează, printre altele: a) examinarea, selecţionarea şi expertiza psihologică
pentru cariera militară şi salariaţi civili; b) examinarea, selecţionarea şi expertizarea psihologică a
tinerilor la recrutare şi a recruţilor la încorporare, a militarilor în termen, a absolvenţilor
instituţiilor civile de învăţământ superior pentru a urma cursurile şcolilor de formare a
ofiţerilor/subofiţerilor în rezervă sau pentru satisfacerea stagiului militar cu termen redus în
unităţile operative ale armatei, a cadrelor militare în rezervă pentru înaintarea în grad, a tinerilor
pentru angajare ca militar cu contract şi a militarilor angajaţi cu contract pentru prelungirea
contractului; c) examinarea, selecţionarea şi expertizarea psihotehnică (aptitudinal specială) a
personalului militar şi civil; d) cunoaşterea, consiliererea şi asistenţa psihologică; e) optimizarea
relaţiilor interpersonale şi a climatului organizaţional; f) optimizarea relaţiilor interpersonale şi a
climatului organizaţional; g) cercetarea ştiinţifică şi metodologică.
În situaţii de criză şi la război, gestionarea activităţii psihologice se execută în sistem
gradual, în patru trepte de susţiere, consiliere, intervenţie şi terapie.
Pentru îndeplinirea sarcinilor de for metodologic, dar şi de structură centrală cu rol de conducere
profesională, Secţia de Psihologie concepe, elaborează, experimentează şi validează o gamă diversă de
metodologii, dintre care putem aminti:
a) Metodologia privind examinarea psihologică în vederea repartiţiei pe arme şi unităţi
militare a tinerilor la recrutare şi a recruţilor la încorporare;
b) Metodologia privind examinarea psihologică a absolvenţilor instituţiilor civile de
învăţământ superior care urmează să satisfacă stagiul militar în unităţile operative sau în şcolile de
aplicaţie ale armelor pentru a deveni ofiţeri/subofiţeri de rezervă;
c) Metodologia privind stabilirea coeficientului de inteligenţă a tinerilor la recrutare;

20 din 168
 d) Metodologia privind elementele de interpretare şi valorificare de către comandanţii de
subunităţi a rezultatelor examenului psihologic efectuat tinerilor la recrutare şi recruţilor la
încorporare, pentru serviciul militar în termen şi militar cu termen redus;
e) Metodologia privind examenul psihologic efectuat tinerilor la angajarea cu contract şi cu
ocazia reînnoirii contractului în Ministerul Apărării Naţionale;
f) Metodologia privind examinarea şi selecţionarea tinerilor pentru cariera militară, filiera
directă şi filiera indirectă;
g) Metodologia privind examinarea psihotehnică a diferitelor categorii de personal;
h) Metodologia privind cunoaşterea psihologică a diferitelor categorii de personal;
i) Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de psiholog şi
pentru obţinerea gradului de psiholog principal;
j) Metodologia privind obţinerea/menţinerea titlului de specialist de clasă în specialitatea
„psihologie militară”;
k) Metodologia privind desfăşurarea examinării psihologice a personalului din serviciul
interior;
l) Alte tipuri de metodologii, la solicitarea unor beneficiari.
Psihologii din armată îşi desfăşoară activitatea în diferite structuri cu rol de selecţie,
cunoaştere şi asistenţă psihologică organizate pe nivelurile ierarhice ale instituţiei militare, dintre
care putem aminti următoarele:
a) La Statul Major General, care are în compunere Secţia de Psihologie şi alte structuri care
au în compunere funcţii de psiholog.
b) La nivelul unor structuri centrale unde funcţionează birouri, cabinete şi catedre de
psihologie.
c) La nivelul unor structuri de subordonare centrală unde funcţionează birouri sau
laboratoare de psihologie.
d) La statele majore ale categoriilor de forţe unde funcţionează birouri de psihologie.
e) La corpurile de armată teritoriale unde funcţionează compartimente de psihologie.
f) La unităţile de tip (similar) brigadă, regiment, bază de instrucţie, instituţii militare de
învăţământ şi şcoli de aplicaţie ale armelor unde funcţionează cabinete de psihologie.
g) La centrele militare judeţene/de sectoare unde funcţionează cabinete de psihologie.
h) La centrele zonale de selecţie şi orientare unde funcţionează birouri de psihologie.
i) În secţiile sau clinicile de psihiatrie ale spitalelor militare unde funcţionează cabinete de
psihologie clinică şi medicală.
Trebuie menţionat că, în raport de necesităţile armatei, se pot înfiinţa funcţii de psiholog şi
la alte structuri care nu au fost specificate.
Transformările radicale din domeniul psihologiei, mai ales din perspective organizatorice şi
funcţionale, au generat, indubitabil, elemente de noutate. Un astfel de eveniment l-a constituit
încadrarea cu psihologi a unităţilor militare participante la misiuni de luptă sau umanitare în afara
graniţelor ţării, cu scopul de a oferi asistenţă de specialitate atât trupei, cât şi comenzii unităţii
respective.

21 din 168
 TEMA 4

PROFESIA DE PSIHOLOG
ÎN ORGANIZAŢIA MILITARĂ.

4.1. FUNDAMENTE LEGISLATIV-NORMATIVE ALE PROFESIEI

4.2. SERVICIILE PSIHOLOGICE. DOMENII ŞI TIPURI DE ACTIVITĂŢI
4.3. STRUCTURI ŞI FUNCŢII SPECIFICE SERVICIILOR PSIHOLOGICE
4.4. PSIHOLOGUL CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ

4.1. FUNDAMENTE LEGISLATIVE ŞI NORMATIVE

Este ştiut faptul că, spre exemplu, activitatea desfăşurată în mediul militar şi similar
acestuia implică, în totalitatea determinărilor sale, apariţia stresului profesional, care poate genera
personalului, în situaţii critice, diverse tulburări psihice. De aceea, pentru a mări gradul de
rezistenţă psihică şi stabilitate emoţională al personalului militar şi civil, se impune cu stringenţă
asigurarea cadrului normativ şi funcţional al activităţii de psihologie în armată şi în celelalte
componente ale sistemului de securitate naţională. Necesităţile de ordin normativ, organizaţional
şi funcţional au fost prezentate, argumentate şi susţinute, de-a lungul timpului, de numeroşi
specialişti (Sîntion, 1975, 1987, 1990, Perţea, 2003, Cracsner 2003, 2005, Turc, 2003).
Serviciile psihologice în structurile sistemului securităţii naţionale îşi regăsesc izvorul de
drept în câteva acte fundamentale cu caracter legislativ şi normativ. Serviciile psihologice în
sistemul securităţii naţionale se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu legislaţia naţională
şi sectorială aflată în vigoare.
Legea privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică în România
stipulează în art. 5 principalele tipuri de activităţi care pot constitui obiectul de activitate al
serviciilor psihologice: studiul comportamentului uman şi al proceselor mentale; investigarea şi
recomandarea căilor de soluţionare a problemelor psihologice; elaborarea şi aplicarea de teste
pentru măsurarea inteligenţei, abilităţilor, aptitudinilor şi a altor caracteristici umane; testarea
psihologică, prevenirea şi psihoterapia tulburărilor emoţionale şi de personalitate, precum şi a
fenomenelor de inadaptare la mediul social şi profesional; interpretarea datelor obţinute şi
elaborarea recomandărilor necesare (Legea nr. 213/2004).
Hotărârea Guvernului privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea legii mai
sus amintite precizează în art. 24 că pot obţine atestatul de liberă practică, prin procedurile
specifice Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, psihologii
care desfăşoară unele sau toate activităţile prevăzute la art. 5 din lege în ministerele şi instituţiile
cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi psihologii care,
în condiţiile legii, avizează psihologic persoanele care solicită permisul de armă (H.G. nr.
788/2005).
Regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiei de psihologie aplicată în domeniul
apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale menţionează la art. 4 că atestatul de liberă practică
conferă specialistului, printre altele, competenţe în cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului
şi a membrilor de familie, conform legislaţiei în vigoare.

22 din 168
 Având la bază aceste documente existente la nivel naţional, structurile de psihologie din
sistemul securităţii naţionale au adoptat diverse acte cu caracter normativ şi/sau metodologic. În
acest sens, vom prezenta câteva exemple.
În conformitate cu Dispoziţia nr. SMG-14/2002 privind măsurile pentru perfecţionarea
sistemului de selecţie, cunoaştere şi asistenţă psihologică, precum şi cu Ordinul şefului Statului
Major General nr. 274/2002 referitor la aprobarea concepţiei privind activitatea de cunoaştere,
selecţie şi asistenţă psihologică s-a instituit cadrul normativ şi organizatoric necesar desfăşurării
activităţii de psihologie în Amata României. Ca urmare firească, prin Dispoziţia nr. SMG-
30/2006 a fost aprobată Metodologia privind cunoaşterea şi asistenţa psihologică a cadrelor
militare şi personalului civil din Armata României.
De asemenea, în Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin ordin, se reglementează modul
de organizare şi desfăşurare a activităţii de psihologie din perspectiva obiectivelor, metodelor,
competenţelor şi beneficiarilor (Ordinul nr. 257/2007).
Şi celelalte componente ale sistemului securităţii naţionale, prin ordine sau dispoziţii
interne, şi-au reglementat modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de psihologie.

4.2. SERVICIILE PSIHOLOGICE. DOMENII ŞI TIPURI DE ACTIVITĂŢI.

În general, prin serviciu se înţelege „... acţiunea, faptul de a servi,a sluji ...”, o „... formă de
muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva ...” , o „îndatorire, obligaţie” sau „subdiviziune în
administraţia internă a unei instituţii cuprinzând mai multe secţii ...” (DEX, 1998, p. 979).
Prin serviciile psihologice, în contextul dat, se înţeleg activităţile specifice unei profesii
independente prestate către diferiţi beneficiari, în baza dreptului de liberă practică competentă şi
prin asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea actului profesional în raport cu beneficiarii
serviciilor psihologice, cu respectarea reglementărilor specifice în domeniu.
Psihologul cu drept de liberă practică desfăşoară următoarele tipuri de activităţi: studiul
comportamentului uman şi al proceselor mentale; investigarea şi recomandarea căilor de soluţionare
a problemelor psihologice; elaborarea şi aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenţei, abilităţilor,
aptitudinilor şi a altor caracteristici umane; testarea psihologică, prevenirea şi psihoterapia
tulburărilor emoţionale şi de personalitate, precum şi a fenomenelor de inadaptare la mediul social şi
profesional; interpretarea datelor obţinute şi elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare
(Legea nr. 213/2004, art. 5).
Psihologul care deţine atestat de liberă practică în specialitatea psihologie aplicată în
domeniul securităţii naţionale poate avea, în funcţie de treapta de specializare şi sectorul în care
lucrează, următoarele competenţe (Procedurile comisiei privind atestarea, art. 4):
a) evaluarea şi selecţia profesională a personalului;
b) analiza psihologică a activităţii;
c) analiza şi prevenirea accidentelor de muncă;
d) identificarea şi gestionarea factorilor de risc şi a vulnerabilităţilor psihologice
individuale şi de grup, în scopul prevenirii fenomenelor de inadaptare profesională;
e) cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului;
f) asistenţa psihologică a persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a altor
categorii de persoane, conform legislaţiei în vigoare;
g) diagnoza şi intervenţia organizaţională;
h) managementul stresului;
i) managementul situaţiilor de criză şi negocierea;
j) asigurarea psihologică a situaţiilor operative;
k) asigurarea suportului psihologic al misiunilor şi activităţilor specifice;
l) cercetarea metodologică;
m) formarea şi (re)orientarea pe ruta profesională;
n) formarea profesională a psihologilor în domeniul de specialitate.
În baza competenţelor şi misiunilor specifice, fiecare structură distinctă din cadrul
sistemului securităţii naţionale şi-a construit propria identitate acţională. Având în vedere

23 din 168
specificul activităţii din domeniul securităţii naţionale serviciile psihologice se centrează pe
anumite tipuri de activităţi considerate ca fiind fundamentale în realizarea scopurilor şi
obiectivelor stabilite (Cracsner, 2003).
În Ministerul Administraţiei şi Internelor se disting ca principale tipuri de activităţi
psihologice următoarele: evaluarea psihologică, asistenţa psihologică, diagnoza organizaţională şi
cercetarea ştiinţifică (Ordinul nr. 257/2007).
În Ministerul Apărării Naţionale activitatea de psihologie se centrează pe următoarele
domenii: selecţie psihologică, asistenţă psihologică, pregătire şi protecţie psihică pentru luptă,
operaţii psihologice, învăţământ şi cercetare în domeniul psihologiei. (Cracsner, 2005).
Din exemplele prezentate, rezultă că între serviciile psihologice ale celor două
componente ale sistemului securităţii naţionale există asemănări, dar şi deosebiri, ceea ce
presupune cu necesitate şi existenţa unor forme organizatorice şi funcţionale specifice. Pe de o
parte, serviciile psihologice sunt reglementate ca fiind atributul unor structuri şi funcţii
specializate, iar, pe de altă parte, circuitul informaţional şi rezolutiv al problematicii implicate este
standardizat şi gestionat corespunzător.
Din perspectivă organizaţională, serviciile psihologice se asigură de către structuri şi funcţii
ierarhice (sectoare, secţii, birouri, laboratoare, compartimente şi cabinete de psihologie)
distribuite de la nivelul cel mai înalt posibil (minister, serviciu, agenţie etc.) până la nivelul cel
mai jos probabil (unitate operaţională, detaşament operaţional independent etc.).
Din perspectivă funcţională, serviciile psihologice presupun un circuit informaţional
permanent şi un flux rezolutiv dinamic între diversele structuri şi funcţii multinivelare, în vederea
gestionării şi soluţionării tuturor aspectelor circumscrise domeniului de responsabilitate.

4.3. STRUCTURI ŞI FUNCŢII SPECIFICE SERVICIILOR PSIHOLOGICE

Este important de reţinut că furnizarea serviciilor psihologice se realizează prin cabinete

psihologice individuale, cabinete psihologice asociate, societăţi civile profesionale (HG nr.
788/2005, art. 43) ori în temeiul unor contracte individuale de muncă sau acte de numire în
funcţie, potrivit legii (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 1).
Psihologul cu drept de liberă practică salariat îşi poate desfăşura activitatea în cadrul
structurilor de psihologie, iar serviciile de psihologie, în acest caz, nu pot forma obiectul unor
prestaţii către terţi, cu excepţia cazului în care psihologul cu drept de liberă practică este salarizat
în cadrul formelor de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică (HCD al CPR
nr. 1/2006, art. 31).
Prestarea serviciilor psihologice în cadrul structurilor din sistemul securităţii naţionale este
condiţionată de obţinerea avizului de funcţionare de către angajator de la autoritatea naţională de
reglementare (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 32).
Serviciile psihologice reprezintă totalitatea activităţilor circumscrise de raporturile
contractuale care se stabilesc între psihologul cu drept de liberă practică sau formele de exercitare
a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică şi beneficiarul serviciilor oferite de acesta sau
acestea. Prin beneficiarul serviciilor psihologice se înţelege persoana fizică sau juridică cu care
psihologul cu drept de liberă practică practică sau formele de exercitare a profesiei de psiholog cu
drept de liberă practică încheie un contract de individual de muncă sau un contract de prestări
servicii psihologice (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 4).
În organizaţiile specifice sistemului securităţii naţionale, în diverse perioade de timp, s-au
conturat variate structuri şi funcţii cu rol în organizarea şi desfăşurarea serviciilor psihologice.
Menţionăm faptul că specificul serviciilor psihologice solicită specialistului cunoştinţe, calităţi
intelectuale şi abilităţi deosebite, iar structurilor şi funcţiilor specializate le impune aplicarea şi
respectarea deontologiei profesionale în toate împrejurările care fac necesară prezenţa şi
intervenţia acestora. De asemenea, evidenţiem că elementele de comunalitate organizaţională
generează modalităţi similare de structurare a serviciilor psihologice. Pornind de la aceste premise
vom prezenta câteva exemple cu privire la organizarea structurală a serviciilor psihologice în
unele componente ale securităţii naţionale.

24 din 168
 În Ministerul Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor de liberă practică (Legea
nr. 213/2004 şi H.G. nr. 788/2005),serviciile psihologice sunt manageriate de către structurile şi
personalul specializat (Ordinul nr. 257/2007), astfel:
a) Centrul de psihosociologie, unitate de specialitate cu atribuţii de exercitare a actului
psihologic, investită cu autoritate de reglementare, îndrumare, coordonare şi control în domeniul
de competenţă, subordonată funcţional directorului general al Direcţiei generale management
resurse umane; b) serviciile/birourile/compartimentele de psihologie de la nivelul inspectoratelor
generale, direcţiilor generale (similare) şi al instituţiilor de învăţământ, cu atribuţii de exercitare a
actului psihologic, precum şi de îndrumare, coordonare şi control al psihologilor din structurile
subordonate, după caz;
b) psihologii de unitate, încadraţi în unităţile componente ale structurilor de ordine şi
siguranţă publică din subordinea MAI, cu rol în exercitarea actului profesional potrivit
specialităţii/specialităţilor în care sunt atestaţi, formei de atestare, treptei de specializare şi
competenţelor conferite de prezentul ordin.
Dacă luăm în discuţie doar asistenţa psihologică vom observa că este acordată, potrivit
competenţelor, de către psihologii cu drept de liberă practică din unităţile MAI, după cum
urmează:
a) psihologii de unitate, structurile de specialitate de la nivelul inspectoratelor generale,
direcţiilor generale (similare) şi instituţiilor de învăţământ, precum şi Centrul de psihosociologie
desfăşoară activităţi de profilaxie şi asistenţă psihologică primară;
b) psihologii din cadrul unităţilor sanitare ale MAI, Agenţiei Naţionale Antidrog şi
Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane desfăşoară toate tipurile de asistenţă
psihologică;
c) psihologii de unitate, cei din structurile de specialitate de la nivelul inspectoratelor
generale, direcţiilor generale (similare) şi instituţiilor de învăţământ, precum şi cei din cadrul
Centrului de psihosociologie, dacă deţin atestatul de liberă practică în una dintre specialităţile
"consiliere psihologică" sau "psihoterapie", iar cabinetele în care îşi desfăşoară activitatea posedă
avizul de funcţionare în acest sens, pot acorda, în limitele normelor de etică şi deontologie
specifice, asistenţă psihologică recuperatorie personalului propriu.
În Ministerul Apărării Naţionale serviciile psihologice se asigură potrivit competenţelor
profesionale şi structurilor organizaţionale în care activează psihologul, într-o mare diversitate de
forme, tipuri şi modalităţi, conform atribuţiilor şi responsabilităţilor specifice în acest domeniu
(Dispoziţia nr. SMG-30/2006).

4.4. PSIHOLOGUL CU DREPT DE LIBERĂ PRACTICĂ

Serviciile psihologice în structurile sistemului de securitate naţională au ca obiectiv

fundamental asigurarea unei resurse umane capabile să îndeplinească cu eficienţă maximă toate
sarcinile şi misiunile specifice.
Serviciile psihologice reprezintă o gamă largă şi diversă de acivităţi, precum: evaluare şi
selecţie psihologică, cunoaştere psihologică longitudinală, asistenţă psihologică, pregătire psihică
pentru luptă, învăţământ şi cercetare ştiinţifică şi altele.
Serviciile psihologice se acordă personalului propriu şi membrilor de familie ai acestuia,
în mod gratuit, cu scop profilactic, de suport şi terapeutic.
Serviciile psihologice sunt asigurate de personal specializat şi atestat profesional de către
autoritatea naţională de reglementare în domeniu.
Serviciile psihologice se constituie într-un complex teoretico-metodologic şi practic-
acţional cu un profund caracter sistemic, dinamic şi deschis în care se intersectează individul,
organizaţia militară şi mediul de viaţă. În cadrul sistemului, în baza funcţionalităţii
transdisciplinare, psihologul poate coopera cu sociologi, jurişti, medici, economişti,
informaticieni, precum şi alţi specialişti (Cracsner, 2003).

25 din 168
 Din aceaste perspective şi în funcţie de particularităţile ipostazelor specifice, posibile şi
probabile, se elaborează concepţia, structura şi funcţionalitatea organizaţională şi managerială a
serviciilor psihologice în structurile securităţii naţionale.
Serviciile psihologice sunt prestate de psihologul cu drept de liberă practică atestat în
domeniul securităţii naţionale de către Colegiul Psihologilor din România.
Obţinerea atestatului de liberă practică prin procedurile specifice Comisiei de psihologie
pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este obligatorie pentru:
a) psihologii din sectorul public, cât şi din cel privat care prestează servicii psihologice în
domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) psihologii care, în condiţiile legii, avizează psihologic persoanele care solicită permis
de armă;
c) specialiştii care desfăşoară activităţi de evaluare a comportamentului simulat prin
tehnica poligraf.
În funcţie de solicitările postului, psihologul atestat în psihologie aplicată în domeniul
securităţii naţionale trebuie să obţină atestatul de liberă practică şi în alte specialităţi ale
psihologiei aplicate, urmând procedurile specifice fiecărei comisii aplicative, astfel:
A) La Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie se obţine atestatul de liberă practică în
următoarele specialităţi:
a) psihologie clinică;
b) consiliere psihologică;
c) psihoterapie.
B) La Comisia de psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor se obţine atestatul de
liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor;
C) La Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională se obţine
atestatul de liberă practică în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi
vocaţională.
Psihologii care obţin atestarea în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securităţii
naţionale au următoarele competenţe profesionale:
a) evaluare şi selecţie profesională:
- cunoaşterea profilului psihologic al candidaţilor la ocuparea unor funcţii/posturi;
- raportarea profilului psihologic al candidaţilor la cerinţele psihologice ale postului;
- avizarea psihologică a candidaţilor;
b) analiza psihologică a activităţii;
c) analiza şi prevenirea accidentelor de muncă;
d) identificarea şi gestionarea factorilor de risc şi a vulnerabilităţilor psihologice
individuale şi de grup, în scopul prevenirii fenomenelor de inadaptare profesională;
e) cunoaşterea şi asistenţa psihologică a personalului;
f) asistenţa psihologică a persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a altor
categorii de persoane, conform legislaţiei în vigoare şi competenţelor profesionale;
g) diagnoză şi intervenţie organizaţională;
h) managementul stresului;
i) managementul situaţiilor de criză şi negocierea;
j) asigurarea psihologică a situaţiilor operative;
k) asigurarea suportului psihologic al misiunilor şi activităţilor specifice;
l) cercetarea metodologică;
m) formarea şi (re)orientarea pe ruta profesională;
n) formarea profesională a psihologilor în domeniul de specialitate.
Comisia aplicativă avizează organizarea şi funcţionarea cabinetelor psihologice
individuale, cabinetelor psihologice asociate, precum şi societăţilor civile profesionale din
domeniul de competenţă.
2) Cabinetele psihologice individuale, cabinetele psihologice asociate, precum şi
societăţile civile profesionale din domeniul de competenţă se înscriu în Registrul unic al
psihologilor cu drept de liberă practică din România, partea a II-a.

26 din 168
 Cabinetul individual presupune:
a) existenţa unui spaţiu de minim 10 m2 , pentru psiholog;
b) existenţa unui spaţiu de minim 20 m2, pentru activităţile colective;
c) existenţa standardelor de calitate referitoare la:
- mobilier şi accesorii adecvate desfăşurării actului psihologic, precum şi păstrării probelor
şi instrumentelor în deplină securitate, conform legislaţiei în vigoare;
- tehnică de calcul ;
- aparatură audio-video minimală;
- sistem de climatizare;
- condiţii optime de protecţie la stimuli de ordin sonor, luminos etc.;
- condiţii igienico-sanitare adecvate
d) registre de evidenţă a activităţii;
e) sistem propriu de arhivare;
f) teste, instrumente şi aparate psihologice;
g) metodologii de lucru avizate de către comisia metodologică.

27 din 168
 TEMA 5

ROLUL PSIHOLOGIEI MILITARE ÎN

PROMOVAREA PROFESIEI MILITARE ŞI RECRUTAREA RESURSEI UMANE

5.1. PROMOVAREA PROFESIEI MILITARE

5.2. RECRUTAREA RESURSEI UMANE

Promovarea şi recrutarea resursei umane pentru Armata României este o componentă

importantă a activităţii militare şi este planificată, organizată şi desfăşurată de către structuri
specializate. Dintre aceste structuri pot fi amintite: Direcţia Management Resurse Umane, Direcţia
Personal şi Mobilizare, Direcţia Relaţii Publice, Centrele militare judeţene şi ale sectoarelor
Municipiului Bucureşti, unităţile şi marile unităţi militare.
Prin promovarea profesiei militare se înţelege activitatea de informare a publicului ţintă cu
privire la oferta de muncă în domeniul militar, dar şi la atractivitatea meseriei armelor.
Promovarea profesiei militare presupune o bună activitate de planificare a resurselor
umane, pentru a şti foarte exact şi permanent nevoia de resursă umană activă.
Promovarea se execută pentru fiecare categorie de personal militar în parte, adică ofiţeri,
subofiţeri, maiştrii militari, soldaţi şi gradaţi voluntari, elevi şi studenţi militari. Spre exemplu,
mai jos, prezentăm planul de recrutare 2008-2009 pentru categoria ofiţeri, care a constituit
implicit şi un element argumentativ de promovare a respectivei categorii profesionale.

ARMA/SERVICIUL/SPECIALITATEA MILITARĂ Total

Struc- Rachete
Nr. Artilerie Aviaţie /
tura Infan- Tan- Trans- Apărare şi Const-
crt. Auto şi Război
terie curi misiuni NBC Artilerie rucţii
rachete electronic
AA
1 S.M.F.T. 60 15 60 5 15 20 15 - - 190
2 S.M.F.A. 1 3 - - 3 - - 8 - 15
3 S.M.F.N. 6 1 - - - - - - - 7
4 C.L.I. 5 8 - - 1 - - - - 14
5 C.C.I. - - - - 3 - - - - 3
6 D.D.I. - - - - - - - - 15 15
TOTAL 72 27 60 5 22 20 15 8 15 244

Promovarea se poate organiza şi desfăşura pe toată perioada anului calendaristic sau cu

ocazia campaniilor de recutare.
Promovarea profesiei militare presupune informarea posibililor candidaţi cu privire la o
serie de aspecte ale vieţii şi activităţii militare, precum: arma, serviciul, specialitatea militară;
specificitatea profesiei; salarizarea; numărul de locuri scoase la concurs; aspecte de politică
socială etc. Spre exemplu:
- Ofiţerii constituie categoria de personal militar al armatei cu pregătire universitară,
lideri militari, capabili să conducă subordonaţii pentru misiunile primite, să definească

28 din 168
 şi să impună standarde de pregătire şi comportament. Ofiţerii se formează profesional
prin pregătire desfăşurată în instituţii militare şi civile de învăţământ superior.
- Maiştrii militari şi subofiţeri constituie categoria de personal militar al armatei care
întruchipează luptătorul şi specialistul militar, capabil să conducă, să instruiască şi să
motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin.
- Soldaţii şi gradaţii voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe
bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare.

5.2. RECRUTAREA RESURSEI UMANE

Recrutarea este activitatea managementului resurselor umane care identifică sursele de

candidaţi calificaţi pentru ocuparea unui post şi îi determină să participe pentru ocuparea unor
posturi noi sau vacante în cadrul unei organizaţii.
Metodele utilizate în recrutarea resurselor umane sunt extrem de complexe şi variate. În
acest context, menţionăm faptul că metodele de recrutare pot fi clasificate în convenţionale şi
neconvenţionale. Spre exemplu, recrutarea în şcoli, licee şi universităţi, apelarea la agenţiile
specializate de recrutare, anunţurile de angajare în presă sunt, în general, considerate drept metode
convenţionale de recrutare, în timp ce candidaturile spontane şi recomandările făcute de către
angajaţii organizaţiei fac parte din metodele neconvenţionale de recrutare.
Alegerea şi utilizarea celor mai eficiente metode de recrutare se realizează în funcţie de
mărimea organizaţiei publice şi de împrejurările cu care se confruntă ca, spre exemplu: numărul şi
caracteristicile posturilor vacante, starea generală a economiei, condiţiile pieţei muncii etc. Este
destul de dificil să se determine motivele precise care pot genera alegerea uneia sau a alteia dintre
metodele de recrutare. Se apreciază, însă, că principalele două variabile care influenţează alegerea
metodelor de recrutare sunt experienţa şi avantajele obţinute prin utilizarea uneia dintre
respectivele metode.
Prezentăm, succint, în continuare, câteva dintre metodele de recrutare utilizate atât în ţara
noastră, cât şi în unele dintre ţările Uniunii Europene:
a) publicarea anunţurilor în cadrul organizaţiei;
b) apelarea la cererile de angajare publicate în presă de către persoanele aflate în căutarea
unui loc de muncă;
c) agenţiile de recrutare;
d) recrutarea în şcoli, licee şi universităţi;
e) recrutarea prin mass-media;
f) recrutarea prin INTERNET.
Oricare ar fi sursele şi metodele de recrutare alese, la baza acestei activităţi trebuie să se
afle următoarele principii:
a) competiţia deschisă;
b) selecţia în funcţie de competenţa psihosocioprofesională;
c) asigurarea transparenţei;
d) garantarea şanselor egale pentru toţi candidaţii;
e) confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor furnizate pe parcursul procedurilor de
recrutare şi selecţie.
Mergând pe linia recrutării candidaţilor pentru profesia de ofiţer, filiera directă din sursă
externă, vom prezenta câteva elemente esenţiale. Filiera directă asigură parcurgerea, în instituţiile
militare de învăţământ pentru formarea ofiţerilor în activitate, a studiilor universitare pentru
obţinerea licentei în ştiinţa militară şi informaţii, ştiinţe inginereşti, administrative sau medicale.
CONDIŢII DE RECRUTARE:
Candidatul pentru profesia de ofiţer, filiera directă, trebuie să îndeplinească, cumulativ,
următoarele criterii:
29 din 168
 a) generale;
b) specifice:
- să fie absolvent cel puţin al învăţământului liceal, cu diplomă de bacalaureat, iar în cazul
în care este elev în ultimul an, să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data
concursului de admitere;
- să aibă vârsta de cel mult 24 de ani/22 de ani pentru aviaţie-naviganţi, împlinită în anul
organizării concursului de admitere.
Criteriile de recrutare au caracter obligatoriu , în consecinţă, nu se admit, în nici o situaţie,
derogări de la acestea, iar personalul recrutor nu recomandă şi nu încurajează, sub nici o formă,
solicitările de derogare de la criteriile de recrutare.
Dosarul de candidat conţine următoarele documente:
1. cerere de înscriere - document tipizat;
2. copie legalizată de pe certificatul de naştere, iar pentru Institutul Medico-Militar, 2
exemplare;
3. copie de pe cartea/buletinul de identitate, iar dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani, şi pentru
părinţii sau întreţinătorii săi legali;
4. certificat de cazier judiciar eliberat cu maximum 3 luni înainte de data depunerii - cu
excepţia absolvenţilor de colegiu militar liceal, promoţia din anul respectiv, şi a
soldaţilor/gradaţilor voluntari;
5. copie legalizată de pe diploma de bacalaureat sau adeverinţă din care să rezulte că este
înmatriculat în ultimul an de liceu;
6. recomandare privind profilul psiho-moral şi comportamental - document tipizat- numai
pentru soldaţii şi gradaţii voluntari;
7. fişa de examinare medicală - document tipizat;
8. fişa de cunoaştere - document tipizat.
Trebuie să fie declaraţi "apt" şi să obţină avize în urma efectuării examinării medicale
şi/sau psihologice speciale efectuată după ce au fost declaraţi "Admis" la selecţia din centrele
zonale de selecţie şi orientare:
a) Candidaţii pentru profesia de ofiţer aviaţie, specializările "pilot pe aeronave cu motoare
reactive", "navigator de bord" şi "controlor trafic aerian operaţional" - la Institutul Naţional de
Medicină Aeronautică şi Spaţială "General Victor Anastasiu" din Bucureşti;
b) Candidaţii care optează pentru profesia de ofiţer sau maistru militar în Forţele Navale -
la Centrul de Medicină Navală din Constanţa.
Documentele rezultate în urma finalizării examinărilor/probelor/ testelor efectuate în
centrele zonale de selecţie şi orientare, precum şi în cadrul Institutului Naţional de Medicină
Aeronautică şi Spaţială "General Victor Anastasiu", Centrului de Medicină Navală şi al
laboratoarelor psihotehnice ale Ministerului Apărării, sunt adăugate în dosarul de candidat, pe
măsura obţinerii lor.
Testarea potenţialului fizic al candidaţilor recrutaţi pentru admiterea în învăţământul
militar se realizează în centrele zonale de selecţie şi orientare.
Testarea potenţialului fizic este susţinută numai de către candidaţii care au examinarea
medicală efectuată, cu specificaţia "apt pentru efort fizic".
Testarea candidaţilor recrutaţi cuprinde două probe:
1. traseul utilitar - aplicativ;
2. alergare pe distanţa 1000/2000 m.
Fiecare probă în parte are caracter eliminatoriu!
Testarea potenţialului fizic începe cu traseul utilitar - aplicativ şi continuă cu alergare pe
distanţa 1000/2000 m.
Configuraţia probelor şi baremelor sunt diferenţiate în funcţie de sex.
Candidaţii sunt declaraţi "ADMIS" la testare, dacă îndeplinesc următoarele bareme.
Traseul
Alergare pe distanţa 1000/2000 m
utilitar-aplicativ
Categorii de Sexul
candidaţi Barem Lungime traseu Bareme
(min. sec) (min. sec)
30 din 168
Ofiţeri - filiera M 1'40" 2000 m 8'30"
directă F 1'40" 2000 m 9'30"
 Formarea ofiţerilor în activitate se realizează în:
Academia Forţelor Terestre
Academia Forţelor Aeriene
Academia Navală
Academia Tehnică Militară
Institutul Medico-Militar
Admiterea se organizează pe domenii de studii universitare de licenţă, ale căror
specializări sunt autorizate provizoriu sau acreditate, potrivit metodologiilor elaborate de fiecare
instituţie militară de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu.
Taxele de înscriere şi şcolarizare, orientative pentru anul 2008 se prezintă mai jos, astfel:

Taxă de Taxă de Cost/zi Cost/zi

Instituţia militară de învăţământ
înscriere şcolarizare Cazare* Hrănire*
Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" -
20 RON - 15 RON 18 RON
licenţă
Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" -
80 RON - 13 RON 18 RON
licenţă
Se asigură pentru licenţă numai
Academia Navală "Mircea cel Bătrân" - licenţă şi
100 RON - pentru absolvenţii colegiilor
masterat
militare liceale, promoţia 2008
Va fi stabilită Nu are
Institutul Medico-Militar - licenţă de U.M.F.- 15 RON posibilităţi de
Târgu Mureş hrănire
Academia Tehnică Militară - licenţă 50 RON 1600 RON/an 20 RON 15 RON
1700 RON/
Academia Tehnică Militară - masterat 60 RON - -
sem.
1700 RON/
Academia Tehnică Militară - doctorat 80 RON - -
sem.

Pregătirea ofiţerilor pe filiera directă se prezintă astfel:

- pe toată perioada pregătirii şcolarizarea, cazarea, masa şi asistenţe medicală sunt gratuite
Durata studiilor:
- 3 ani în Academia Forţelor Terestre şi Academia Forţelor Aeriene
- 4 ani in Academia Tehnică Militară şi Academia Navală
- 5-6 ani în Institutul Medico-Militar
- Studiile se finalizează prin examen de licenţă, acordarea primului grad şi a
brevetului de ofiţer
- Se asigură repartiţie şi loc de muncă la absolvire.

31 din 168
 TEMA 6

SELECŢIA PSIHOLOGICĂ
O COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A SELECŢIEI RESURSEI UMANE PENTRU
PROFESIA MILITARĂ

6.1. ASPECTE GENERALE ALE SELECŢIEI PROFESIONALE ÎN ARMATĂ

6.2. ASPECTE PARTICULARE ALE SELECŢIEI PROFESIONALE ÎN ARMATA
ROMÂNIEI

6.1. ASPECTE GENERALE ALE SELECŢIEI PROFESIONALE ÎN ARMATĂ

Psihologia, ştiinţă tânără cu deosebire, a reuşit ca prin disciplinele sale specializate să

ofere soluţii practice viabile pentru rezolvarea unor probleme complexe ale vieţii umane.
Studiile de psihologie diferenţială şi experimentală au demonstrat că oamenii, având
aceeaşi calificare, lucrând cu aceleaşi maşini în condiţii organizatorice şi de mediu asemănătoare,
obţin performanţe diferite, care sunt generate, în principal, de multiplele deosebiri dintre ei sub
raport intelectual, fizic, temperamental, aptitudinal, atitudinal etc..
Concluziile, oferite de psihologia muncii şi ergonomie, cu privire la maximizarea
randamentului şi eficienţei economice în cadrul sistemelor sociotehnice (sisteme om-maşină-
mediu), au impus cu necesitate selecţia şi orientarea profesională a oamenilor pentru o mai rapidă
adaptare a acestora la specificul activităţilor de muncă.
Datorită efectelor sale imediate, activitatea de selecţie şi orientare profesională şi-a găsit
câmp larg de acţiune şi în domeniul militar.
Activitatea de selecţie şi orientare profesională în armată a început în anii primului război
mondial, prin înfiinţarea în cadrul forţelor armate franceze, engleze, germane şi italiene a unor
servicii speciale de selecţionare a aviatorilor. Cu deosebire în armata americană, activitatea de
selecţie şi orientare profesională se dezvoltă substanţial, având în vedere faptul că sunt testaţi
psihologic (mental tests), în anii 1916-1917, peste 2 milioane de tineri, iar în anii celui de-al
doilea război mondial, aproximativ 18 milioane de tineri.
Preocupări pentru introducerea selecţiei profesionale pe bază de examene psihologice au
existat şi în armata română. Astfel, în cadrul Centrului Medical Aeronautic de la Pipera, în anul
1927, doctorul V. Anastasiu supune candidaţii la probe pentru determinarea acuităţii vizuale şi
auditive, timpului de reacţie, emotivităţii, coordonării mişcărilor, echilibrului static.
Deşi examenul psihologic nu s-a extins şi la alte arme, el a constituit o preocupare pentru
instituţiile militare de învăţământ, care introduc în mod obligatoriu probe psihologice pe bază de
teste la concursul de admitere în liceele militare.
1. curaj, îndrăzneală, combativitate; 11. spirit de conducător;
2. om de nădejde în misiuni; 12. sânge rece, putere de stăpânire;
3. hotărâre rapidă, spontaneitate; 13. energie, perseverenţă, sârguinţă;
4. tărie de caracter; 14. spirit de ordine;
5. devotament; 15. bun camarad;
6. aptitudini de educator; 16. spirit de organizator;
7. inteligenţă generală;
8. spirit de dreptate şi obiectivitate; 32 din 16817. spirit practic;
18. simpatie pentru oameni;
9. aptitudini tehnice; 19. aptitudini la educaţia fizică;
10. voinţă în desăvârşirea sa; 20. onestitate şi moralitate.
 În anii 1943-1944, Laboratorul de psihologie al Universităţii din Bucureşti, la solicitarea
Ministerului Apărării Naţionale, a executat un examen somato-psihologic asupra tuturor elevilor
şcolilor militare de ofiţeri activi şi de rezervă, în vederea precizării valorii biologice şi vocaţionale
a celor care urmau să devină cadre militare.
Aceste probe urmăreau determinarea coeficientului de inteligenţă a elevilor, de care
depinde în mare măsură reuşita lor şcolară. Pe parcursul anilor de liceu erau examinate şi alte
procese şi însuşiri psihice ca: atenţia, memoria, emotivitatea, temperamentul, caracterul şi unele
aptitudini.
Rezultatul anchetelor (Zapan, 1992) a fost concretizat în analiza însuşirilor necesare
ofiţerului combatant, care prezentau următoarea ierarhizare valorică, aşa cum se prezintă mai sus.
Primele patru însuşiri enunţate mai sus au avut coeficienţii de clasificare cei mai mari,
demonstrând astfel că, pentru ofiţerul combatant al anilor 40, acestea erau însuşiri dominante.
Selecţia şi orientarea profesională a militarilor şi îndeosebi a cadrelor militare a continuat
să preocupe conducerea unor armate şi după cel de-al doilea război mondial. Ca urmare a
progresului rapid impus de revoluţia ştiinţifico-tehnică mondială, de salturile spectaculoase în
electronică, informatică, cibernetică, robotică şi inteligenţă artificială, care au avut şi au în
continuare implicaţii profunde în perfecţionarea şi sofisticarea armamentului, tehnicii de luptă,
precum şi în elaborarea concepţiilor strategice şi operativ-tactice de ducere a războiului, există o
mai mare preocupare a comandanţilor şi specialiştilor militari pentru selecţia şi orientarea
profesională în armată. Câteva exemple pot fi edificatoare în acest sens.

MONITOR EXAMINARE MONITOR EXAMINARE

TESTE PROIECTIVE 1 TESTE PROIECTIVE 1
INTERFAŢĂ CU
PERIFERICELE
MONITOR EXAMINARE MONITOR EXAMINARE
TESTE PROIECTIVE 2 TESTE PROIECTIVE 2

MONITOR UNITATE DETERMINARE

INTERFAŢĂ CU
SPRE DISPECER

EXAMINATO
R PERIFERICELE UNITATE REACŢIE
IBM PC
CRONAXIMETRU

UNITATE FUZIOMETRU
PSIHOFIZIOLOGICĂ
PERFORMANŢE MOTORII

TREMOMETRU
1 2 3
TAHISTOSCOP

COGNITRONE

SENZORI
PSIHOFIZIOLOGICI
33 din 168

Figura nr. 6.1

Schema cu aparatura pentru investigaţii speciale
 În armata S.U.A. se folosesc teste cu ajutorul cărora se pot determina aptitudinile
vocaţionale (ASVAB - Armed Services Vocational Aptitude Battery, 1984) ale tinerilor, bărbaţi şi
femei, care doresc să se angajeze în trupele de uscat, marină, aviaţie şi infanteria marină. Sunt
determinate cu această ocazie cunoştinţele generale, aptitudinile matematice, atenţia, percepţia
spaţială, înţelegerea mişcării, aptitudinile verbale etc., grupate în trei module de examinare care
sunt completate cu verificări desfăşurate pe bază de interviu.În armata spaniolă, prin crearea în
1977 a Serviciului de psihologie şi psihotehnie a trupelor de uscat şi prin aprobarea în anul 1981 a
Regulamentului de funcţionare a acestui serviciu, s-a soluţionat problema creşterii eficienţei în
utilizarea tehnicii sofisticate prin selecţionarea ştiinţifică a tinerilor încorporaţi. Dintre
principalele realizări ale acestui serviciu pot fi amintite: cursuri pentru specialişti în psihotehnie
militară, tehnici psihopedagogice, tehnici de conducere etc.; elaborarea de teste specifice pentru
selecţionarea recruţilor, voluntarilor şi candidaţilor la învăţământul militar; studii diverse privind:
integrarea soldatului în mediul militar; serviciul militar pe bază de voluntariat; caracterul educativ
al loisir-ului; prevenirea şi controlul consumului de droguri şi alcool; accidentele; sinuciderile etc.
(Layna, 1989).

TESTARE PSIHOLOGICĂ PRELIMINARĂ: 12 SUBIECŢI/ZI

TESTARE PSIHOLOGICĂ PRELIMINARĂ: 12 SUBIECŢI/ZI

TESTARE TESTARE CU TESTARE CU

TRADIŢIONALĂ APARATURA APARATURA
CREION/HÂRTIE SPECIALĂ SPECIALĂ

REZULTATE

TESTARE PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ: 1 SUBIECT/ZI

TESTARE PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ: 1 SUBIECT/ZI

TESTARE TESTARE INTERVIU

CU OBSERVAREA
TRADIŢIONALĂ CU
COMPORTAMENTULUI
CREION/HÂRTIE CALCULATORUL PSIHOLOGUL

REZULTATE APRECIEREA
APTITUDINILOR

EXPERTIZA / AVIZUL PSIHOLOGIC

EXPERTIZA / AVIZUL PSIHOLOGIC

34 din Figura
168 nr. 6.2
Etapele de testare psihologică
 Prin elaborarea noului sistem de testare (Kleinferchner, 1987), cu sprijinul Institutului de
psihologie al Universităţii din Viena, specialiştii militari austrieci, ţinând seama de cele mai noi
cunoştinţe ştiinţifice din domeniul diagnozei aptitudinilor ca şi de unele rezultate înregistrate în
domeniul sportivilor de performanţă, au realizat în acest mod, cu o mare probabilitate, diagnoza
psihologică a comportamentului unei persoane în diverse condiţii de solicitare fizică şi psihică.
Modelul de testare pe baza calculatorului (figura nr. 6.1), denumit generic
"ergopsihometrie", înregistrează şi prelucrează indicii potenţialului bioelectric al scoarţei
cerebrale în stare de activare psihică (sporire a reactivităţii) şi în starea de relaxare şi, totodată,
asigură o sursă suplimentară de informare pentru diagnoza psihologică.
În cadrul etapelor de expertiză (figura nr. 6.2), prin bateria de teste se examinează
următoarele aspecte: coordonarea senzoriomotorie, anticiparea mişcării, reprezentarea spaţială,
comportamentul în situaţii de risc, dinamica şi raportul între activare şi relaxare, vigilenţa,
inteligenţa, autoaprecierea stării fizice şi psihice etc..
Se poate constata că activitatea de selecţie profesională în armată este, pe cât de necesară,
pe atât de costisitoare. De exemplu, în Marea Britanie, se aloca, pentru recrutarea a 11949 de
tineri în perioada 1993-1994, aproximativ 96,71 milioane de lire sterline, iar pentru fiecare recrut
din cei 15700 de tineri selecţionaţi în perioada 1995-1996 s-au cheltuit 8093 de lire sterline (Such,
1996). Pentru reducerea costurilor şi optimizarea procesului de selecţionare profesional-militară,
în Italia, a fost necesară elaborarea Legii nr. 241 din 07. 08. 1990, care se bazează pe o nouă
politică destinată obţinerii unui mai bun sistem de informare a celor aproximativ 18000 de tineri
recrutaţi anual (Cosma, 1996).
În Suedia, în caz de război, se mobilizează toate persoanele cu vârsta între 16-70 de ani,
dar, pentru a face economie, se recrutează anual mai puţin de 50 % dintre persoanele apte de a
satisface stagiul militar (Schneider, 1999).
Este cunoscut faptul că motivaţia reprezintă un barometru al performanţei şi, totodată, un
factor important al reducerii costurilor specifice instruirii militare. Un sondaj de opinie, efectuat în
Germania, pune în evidenţă categoriile de motive pentru care tinerii solicită recrutarea, astfel :
35,29 % nu doresc serviciul militar alternativ ; 26,14 % consideră că este o îndatorire
constituţională ; 16,34 % au fost influenţaţi de către militarii activi sau în rezervă, 9,80 % de către
mass-media şi numai 0,60 % de către şcoală ; 11,83 % nu sunt motivaţi pentru satisfacerea
stagiului militar (Timmermann-Levanas, 1997).
Şi în România, caracterul intensiv al instrucţiei, programarea militarilor pe succes şi
performanţe superioare, complexitatea şi gradul înalt de sofisticare ale armamentului şi tehnicii de
luptă, creşterea capacităţii de luptă a armatei române impun selecţia şi repartizarea judicioasă a
efectivelor, deplina concordanţă între cerinţele activităţii militare şi calităţile psihofizice ale
oamenilor.
Pentru marinarii ambarcaţi, de exemplu, sunt importante : forţa, echilibrul şi mobilitatea
proceselor nervoase; nivelul maturizării socio-emoţionale (stăpânirea de sine); toleranţa la
frustrare (capacitatea de a rezista la privaţiuni, lipsuri); autocontolul; încrederea în forţele proprii
(Sântion, 1979). Numărul mare de specialităţi şi funcţii din arma artileriei solicită militarilor
următoarele calităţi: capacitatea de a percepe corect şi cu rapiditate mişcarea, de a memora şi reda
exact sunetele; cunoştinţe teoretice de matematică; atenţia concentrată, precizie şi rapiditate în
lucru; acuitate vizuală, reflexe sigure şi fine (Popescu, 1979).
O atenţie deosebită a fost şi este acordată selecţionării şi pregătirii aviatorilor şi
paraşutiştilor militari. Prestigiosul colectiv de psihologi şi medici din cadrul actualului Institut de
Medicină Aeronautică şi Spaţială apreciază că principalele solicitări psihice şi fizice la care este
supus personalul aeronavigant reclamă următoarele calităţi, fiecare dintre acestea având standarde
precise pentru predicţia performanţei proiectate: capacităţi biosomatice; particularităţi ale
activităţii psihice (abilităţi psihomotorii, procese operaţional-intelectuale, comportament în

35 din 168
condiţii de risc, trăsături de personalitate) în corelaţie cu hemodinamica cerebrală; echilibrul
postural; tonusul psihic în condiţii de hipoxie şi hipobarică moderată; calitatea deciziei în condiţii
de risc etc. (Ceauşu, 1987).
Până nu cu mult timp în urmă, selecţia era folosită în armele şi specialităţile militare care
necesitau cheltuieli mari pentru pregătirea personalului sau unde greşelile umane (violări de
norme) aveau consecinţe economice şi sociale negative. Astăzi, selecţia se impune pentru toate
armele, specialităţile sau posturile de luptă. Ea este cerută de sporirea solicitărilor de ordin
fiziologic, psihofiziologic, psihologic şi psihosociologic ca urmare a modificărilor intervenite în
tehnica şi armamentul de luptă, în modalităţile de ducere a luptei, a accentuării specializării
diferitelor funcţii militare.
Selecţia profesională în armată reprezintă activitatea de triere a celor care doresc să intre
în corpul permanent de cadre şi să parcurgă diferitele trepte ale ierarhiei militare, precum şi a
tinerilor veniţi să-şi satisfacă serviciul militar prin repartizarea lor pe armele şi specialităţile unde
pot obţine performanţe deosebite, în conformitate cu concordanţa dintre criteriile impuse şi
capacităţile personale diagnosticate ştiinţific pe baza metodologiei, metodelor, tehnicilor şi
procedeelor specifice.
Selecţia profesională militară este o activitate complexă care necesită acţiunea conjugată
a comandanţilor şi specialiştilor militari, care împreună cu specialiştii în medicină, psihologie şi
sociologie trebuie să analizeze cu atenţie fiecare profesie pentru a stabili solicitările acesteia,
competenţele ce vor fi îndeplinite, criteriile şi condiţiile selecţiei, strategiile şi tehnologiile de
urmat pentru fiecare armă, specialitate militară şi chiar pentru postul de luptă.
Selecţia în domeniul militar prezintă următoarele avantaje (Roşu, 1992):
 permite îndeplinirea la un nivel superior şi în timp mai scurt a obiectivelor formative propuse,
deci reduce perioada de pregătire;
 contribuie la o mai rapidă adaptare şi integrare a tinerilor în viaţa şi activitatea militară;
 facilitează realizarea eficientă a coeziunii de grup;
 conduce la realizarea unor importante economii materiale şi financiare;
 realizează concordanţa între capacităţile fizice şi psihice ale militarului şi cerinţele funcţiei,
sporind astfel performanţa în îndeplinirea sarcinilor.
Lipsa selecţiei poate crea, cel puţin, două situaţii:
 dacă cerinţele profesiei depăşesc posibilităţile militarului, atunci au loc următoarele
consecinţe: performanţele scad sub cotele dorite, creşte durata îndeplinirii sarcinilor de
învăţare sau de muncă, apare pericolul neândeplinirii integrale a acestora, scade încrederea în
forţele proprii;
 dacă cerinţele profesiei sunt inferioare posibilităţilor militarului, atunci au loc următoarele
consecinţe: o parte din posibilităţi rămân neutilizate, satisfacţia în muncă scade, oamenii se
simt frustraţi.

6.2. ASPECTE PARTICULARE ALE SELECŢIEI PROFESIONALE ÎN ARMATA

ROMÂNIEI

Concepţia strategică privind reforma organismului militar cuprinde, în mod indiscutabil, şi

sistemul militar de selecţie şi promovare profesională, care trebuie să-şi adapteze structurile şi
funcţionalităţile la cerinţele concrete generate de rolul şi locul armatei în cadrul sistemului de
securitate naţională, de obiectivele şi misiunile ei în timp de pace, în situaţii de criză şi în război.
Analiza complexă a produsului final al procesului de instruire şi educare din armată
(modelul ofiţerului, maistrului militar, subofiţerului, militarului angajat pe bază de contract şi
militarului în termen) ca soluţie a unei ecuaţii multiplu determinată de cauze şi factori de ordin
politic, economic, militar, social, psihologic, ergonomic, ecologic etc., coroboraţi logic şi legic, ne
îndreptăţeşte să milităm pentru o concepţie unitară şi integrată asupra sistemului de asigurare
psihologică a armatei, în care selecţia şi orientarea profesională reprezintă un element esenţial.
În acest context, sistemul instituţional de selecţie şi orientare profesional-militară trebuie
să-şi definească mai bine activităţile pe cele două direcţii principale de efort:
36 din 168
 a) pentru cadrele permanente, cu cele două dimensiuni esenţiale: admiterea şi
repartizarea pe statute de corpuri militare, precum şi repartizarea şi promovarea acestora pe
funcţii;
b) pentru soldaţii şi gradaţii voluntari: selecţionarea şi repartizarea pe arme şi specialităţi
militare.
Activitatea de selecţie şi orientare profesională în armată operează, de regulă, cu
următoarele grupe de criterii, succesive, pe etape:
I) medical, morfofuncţional, psihologic, fizic - fiecare având , independent, caracter
eliminatoriu;
II) profesional (de competenţă).
Între aceste criterii se pot face multiple corelaţii, unele cu caracter predictiv semnificativ
pentru cariera personalului militar. Sunt necesare câteva explicaţii pentru fiecare criteriu
enumerat, în vederea conturării unei imagini globale asupra procesului de selecţie şi orientare
profesional-militară.
1. Criteriul medical şi morfofuncţional se prezintă ca un ansamblu de examene de natură
clinică şi paraclinică, aşa cum se specifică în Normelele metodologice privind examenul medical
în Ministerul Apărării Naţionale (1991).
Examenele urmăresc să determine starea de sănătate, nivelul general de dezvoltare fizică,
starea funcţională a diferitelor organe , aparate şi sisteme, precum şi a organismului în ansamblul
său, rezistenţa şi robusteţea fizico-constituţională, acuitatea vizuală şi auditivă, starea membrelor
inferioare şi a centurii bazinului etc..
Prin compararea rezultatelor obţinute cu anumite bareme concordante solicitărilor din
diverse domenii ale activităţii militare, indivizii sunt cuprinşi în categorii de clasificare, urmând
ca repartizarea lor să se facă în raport cu acestea.
Stare de sănătate se determină în principal, prin:
a) anamneză, prin care se recoltează date despre antecedentele heredo-colaterale şi
personale, existenţa unor acuze obiective şi subiective privind starea generală a sănătăţii;
b) examen clinic pe aparate şi sisteme: muscular, osteo-muscular, cardiovascular,
respirator, nervos etc.;
c) examene medicale de specialitate: O.R.L., oftalmologie, dermato-veneric,
neuropsihiatric, stomatologic, radiologic etc.;
d) examene de laborator prin probe hematologice şi biochimice.
Nivelul dezvoltării fizice şi calitatea stării funcţionale se determină prin :
a) examenul antropometric: măsurarea înălţimii, greutăţii şi perimetrelor cu evidenţierea
unor deficienţe şi deformări corporale;
b) examenul fiziometric: tensiunea arteială, pulsul, capacitatea de efort maximal şi
minimal, dinamometria etc..
2. Criteriul nivelului de pregătire fizică (capacitatea motrică de bază), pe categorii de
militari, îsi propune să evalueze pe baza unor norme şi bareme ştiinţific determinate, nivelul
minim admis de antrenament fizic, capacitatea şi disponibilitatea fizică pentru efort. De regulă,
verificarea cuprinde probe de rezistenţă şi probe de forţă care măsoară efectele activităţii fizice
fundamentale pe criterii de vârstă şi sex.
3. Criteriul profesional (de competenţă) se obiectivează prin:
a) analiza şi compararea studiilor militare şi de specialitate cu solicitările funcţiei sau
postului de luptă;
b) analiza produselor activităţii anterioare;
c) analiza rezultatelor obţinute în muncă consemnate în aprecierea de serviciu;
d) verificarea cunoştinţelor şi depriderilor profesionale prin teste sau lucrări personale;
e) verificarea capacităţii organizatorice şi de conducere;
f) stagii de probă.
Criteriul profesional urmăreşte să stabilească măsura în care individul posedă cunoştinţele
şi depriderile militare generale şi de specialitate, capacitatea de a rezolva problemele circumscrise

37 din 168
atribuţiilor şi răspuderilor unei funcţii (de comandă, în statul major, în compartimentele de
cercetare, logistică etc.) sau post de luptă.
4. Criteriul psihologic se materializează prin examenul psihologic, care presupune
principii şi reguli proprii de organizare şi desfăşurare. Examenul psihologic în mediul militar se
utilizează din nevoia asigurării compatibilităţii între potenţialul psihic al individului şi solicitările
activităţii pe care acesta urmează să o desfăşoare in cadrul postului de luptă, în funcţii de
conducere sau de execuţie specifice armei şi/sau specialităţii militare.
Fiecare examen psihologic se organizează şi se desfăşoară în funcţie de scopul şi
obiectivele imediate şi de perspectivă. În raport cu acestea se stabilesc probele, baremele,
modalităţile concrete de administrare, alte tehnici de investigare. În cadrul examenului psihologic
se folosesc probe (teste) colective, dar şi probe individuale, de regulă, la subiecţii pentru care se
indică necesitatea adâncirii investigaţiei.
Concluziile examenului psihologic reprezintă rezultatul analizei şi interpretării prin
raportare la tipuri de solicitări, condiţii specifice de mediu, bareme, posibilităţi de dezvoltare, a
unor informaţii obţinute printr-o gamă largă de metode şi tehnici de investigare, examinare,
evaluare cum sunt: observaţia, analiza datelor biografice, analiza produselor activităţii, interviul,
chestionarul etc..
În armată, principalele tipuri de examene psihologice sunt:
a) examenul psihologic al tinerilor la recrutare şi al recruţilor la încorporare; rolul acestuia
este de clasificare şi repartizare a tinerilor în conformitate cu solicitările armelor şi specialităţilor,
gradul de coeziune al subunităţilor şi nivelul de performanţă în sarcină;
b) examenul psihologic pentru selecţia candidaţilor la concursul de admitere în instituţiile
militare de învăţământ; acesta are scopul de a admite candidaţii care corespund nivelului minim
stabilit pentru potenţialul psihic reclamat de solicitările la care vor fi supuşi după absolvirea
studiilor, precum şi depistarea şi eliminarea celor care au un potenţial psihoaptitudinal redus faţă
de cel solicitat la activităţile militare;
c) examene psihologice de selecţie la angajare ca salariaţi civili sau ca soldaţi şi gradaţi
voluntari;
d) examene psihologice de selecţie cu caracter special: candidaţi pentru studii în străinătate;
cadre militare destinate misiunilor speciale (tip operativ-informativ) -cercetare în dispozitivul
inamicului; cadre pentru poliţia militară;cadre pentru misiuni speciale de tip informativ - ataşaţi
militari, contraspionaj, observatori O.N.U. etc.; activări şi reactivări în rândul cadrelor permanente ale
armatei; candidaţi pentru Garda financiară; admiterea în şcolile de şoferi etc..
Pentru fiecare categorie de personal enumerată sunt concepute, în funcţie de solicitările
viitoare şi de exigenţele formulate de beneficiari, probe şi bareme specifice, metodologii adecvate.
În esenţă, examenele psihologice evidenţiază, de regulă, potenţialul aptitudinal general, în
care inteligenţa ocupă locul central, structura personalităţii ca potenţial adaptativ şi, în raport de
cerinţe şi posibilităţi, potenţialul aptitudinal special.
Potenţialul aptitudinal general vizează eficienţa intelectuală generală (calitate, mobilitate,
rapiditate), claritatea gândirii, spiritul de observaţie, capacitatea de comprehensiune, percepţia
spaţială, creativitatea, capacitatea de memorare, raţionamentul verbal, raţionamentul matematic,
atenţia, coordonarea motorie, dexteritatea etc..
Analiza structurii personalităţii are în vedere echilibrul şi stabilitatea emoţională,
toleranţa la frustrare, maturizarea psihosocială, motivaţia pentru cariera militară şi
autoperfecţionare, sociabilitatea, cooperarea, responsabilitatea, eficienţa interpersonală.
Potenţialul aptitudinal special se referă la acuitatea auditivă şi/sau vizuală, discriminarea
sunetelor şi/sau culorilor, vederea stereoscopică, coordonarea membrelor (în diferite combinaţii),
orientarea răspunsului funcţie de natura unui stimul, viteza de reacţie la stimuli vizuali şi/sau
auditivi, dexteritate manuală, dexteritate digitală etc..
Creşterea nivelului calitativ şi a gradului de obiectivitate ale examenului psihologic, prin
prisma celor prezentate, impune conjugarea eforturilor specialiştilor în domeniu cu cele ale
comandanţilor şi specialiştilor militari, pentru a face împreună o analiză riguroasă a fiecărei arme

38 din 168
şi specialităţi militare, spre a stabili solicitările psihofizice ale acestora, calităţile oamenilor care
urmează să le îndeplinească, criteriile şi condiţiile selecţiei, strategiile şi metodologiile de urmat.
Pentru a decela între diversele fenomene şi procese psihice, de la cele mai elementare
reacţii psihomotorii, până la cele mai complexe şi ascunse însuşiri de personalitate, se impune, cu
necesitate, o mai atentă analiză psihologică a fiecărei profesiuni în parte. Sistematizarea
rezultatelor într-o riguroasă prezentare ştiinţifică şi logică trebuie concretizată în elaborarea
monografiilor profesionale, iar în forma lor cea mai condensată acestea trebuie schematizate în
psihoprofesiogramă (psihogramă, profesiogramă) şi fişa postului de luptă. Aceste documente ne
oferă informaţii de o deosebită importanţă cu privire la caracteristicile (însuşirile) psihofizice şi de
personalitate solicitate de către diferitele genuri de armă.

39 din 168
 TEMA 7

ELEMENTE DE PSIHOLOGIE
INDIVIDUALĂ, SOCIALĂ, ORGANIZAŢIONALĂ.

7.1. DESPRE SISTEMUL PSIHIC UMAN

7.2. DESPRE PERSONALITATEA UMANĂ
7.3. DESPRE GRUPUL SOCIAL ŞI ORGANIZAŢIA MILITARĂ

Acest capitol face succinte referiri la unele elementele de psihologie individuală, socială şi
organizaţională numai în măsura în care acestea constituie principii şi argumente ştiinţifice pentru
perspectiva de abordare teoretico-metodologică a asigurării psihologice pentru luptă.
Problematica acestui capitol nu poate şi nici nu îşi propune să fie exhaustivă ci,
dimpotrivă, se rezumă la câteva aserţiuni ştiinţifice cu rol complementar, generat de o necesitate
explicativ-comprehensivă, în demersul teoretic şi practic de abordare a sistemului asigurării
psihologice pentru luptă a resurselor umane şi organizaţionale militare.
Pe baza acestor idei, principii şi teze ştiinţifice de natură psihosociologică se construişte
întregul edificiu argumentativ al necesităţii şi promovării unui sistem de asigurare psihologică
pentru luptă.

7.1. DESPRE SISTEMUL PSIHIC UMAN

Panteonul ştiinţei contemporane oferă multiple modele explicative (filosofice, biologice,

fiziologice, neurologice, informaţionale, cibernetice, sistemice, psihologice etc.) ale psihicului
uman care, la modul general, pot fi considerate complementare în neobositul travaliu profesional
al tuturor acelora care se ocupă de cunoaşterea omului. Din necesităţi de ordin teoretico-
metodologic şi practic-aplicativ considerăm relevant că “… sistemul psihic reprezintă în sine un
ansamblu autoreglabil de stări şi procese structurate pe baza principiilor semnalizării, reflectării şi
simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare,
opunere, seriere spaţio-temporară, generalizare” (Golu, Dicu, 1972, p. 95). Se poate afirma că
“Sistemul psihic uman este un sistem energetico-informaţional de o complexitate supremă,
prezentând cele mai înalte şi perfecţionate mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiind
dotat cu dispozitive selective antiredundante şi cu modalităţi proprii de determinare antialeatorii”
(Popescu-Neveanu, 1987, 21).
Viziunea sistemic-structurală şi informaţională asupra psihicului uman oferă
posibilităţi multiple de analiză şi investigaţie pentru psihologia contemporană, realizând
trecerea de la funcţii şi procese psihice izolate la un sistem holist-integrat şi sinergic- funcţional
(Figura nr. 7.1).
Edificiul uman se construieşte arhitectonic prin supraordonarea şi integrarea ierarhică a
unor fenomene şi procese psihice ale căror mecanisme fundamentale presupun existenţa şi
generarea unor legături primare (reflexe necondiţionate), legături secundare (reflexe condiţionate)
şi legături terţiare (sens, semnificaţie, conştiinţă de sine) structurate în următoarele componente
ale sistemului psihic uman (Golu, Dicu, 1972, p. 123):
a. structuri cognitive, adică acele capacităţi de a înregistra, prelucra şi stoca vectorii
mediului extern şi/sau intern, ca purtători de informaţii utile;

40 din 168
 b. structuri afective, înţelese ca mecanisme de selectare şi utilizare a informaţiei extrase
în concordanţă cu stările de necesitate;
c. structuri motivaţionale, reprezentând acea bază motivaţională suficient de largă prin
care să se asigure asimilarea unui volum mereu sporit de informaţii.

AXIOLOGI CULTURAL
CĂ Ă
OM
BIOLOGIC ENTITAT SOCIAL
Ă Ă
E
PSIHOLOGI
CĂ

SISTEMUL
PSIHIC UMAN

MECANISME
MECANISME STIMULATOR-
INFORMAŢIONAL-OPERAŢIONALE
ENERGIZANTE ALE
ACTIVITĂŢII

MECANISME MECANISME
MOTIVAŢIA
DE DE
AFECTIVITATEA
RECEPŢIONARE PRELUCRARE
ŞI SECUNDARĂ
PRELUCRARE ŞI DE
PRIMARĂ TRANSFORMARE
A A
INFORMAŢIILOR INFORMAŢIILOR MECANISME
DE
REGLAJ PSIHIC

SENSIBILITATEA GÂNDIREA LIMBAJUL ŞI COMUNICAREA

PERCEPŢIA MEMORIA ATENŢIA
REPREZENTAREA IMAGINAŢIA VOINŢA

MECANISME
INTEGRATOARE
A TUTUROR CELORLALTE
ÎN
STRUCTURILE COMPLEXE ALE
PERSONALITĂŢII

TEMPERAMENTUL
APTITUDINILE
INTELIGENŢA
CREATIVITATEA
CARACTERUL
41 din 168

Figura nr.7.1.
Sistemul psihic uman
 Sistemul psihic uman prezintă o serie de caracteristici care îl definesc şi-l
particularizează (Zlate, 1996, pp. 320-324), astfel:
1. caracterul informaţional-operaţional, stimulator-energizant şi axiologic;
2. caracterul interactiv şi interacţionist ;
3. caracterul ambilateral orientat (intern/extern) şi coechilibrant;
4. caracterul evolutiv;
5. caracterul ierarhic funcţional (inconştient, subconştient, conştient) şi valoric;
6. caracterul antientropic (mecanisme selective şi funcţionalitate sinergetică) şi
antiredundant (voinţă şi raţiune);
7. caracter adaptativ cu funcţii de reglare (stabilizare-conservare, optimizare-corectare,
dezvoltare-transformare), autoreglare şi autoorganizare.
Elementele prezentate în legătură cu conceptul de sistem psihic uman sunt importante pentru
proiectarea activităţii de asigurare psihologică pentru luptă din cel puţin următoarele
considerente :
 necesitatea înţelegerii complexităţii naturii umane;
 evidenţierea specificului principalelor mecanisme psihice, precum şi a
interacţiunilor dintre acestea, ca elemente fundamentale în proiectarea planurilor de
pregătire pentru luptă a efectivelor;
 abordarea clară şi nuanţată a raporturilor dintre psihismul interior şi
comportamentul exteriorizat având ca finalitate elaborarea unui model
psihocomportamental adecvat luptătorului modern.

7.2. DESPRE PERSONALITATEA UMANĂ

Personalitatea umană, cu arhitectura ei structural-sistemică complexă şi dinamică,

reprezintă o creaţie şi autocreaţie permanentă de natură biologică, psihologică, socială, culturală şi
axiologică.
Arsenalul teoretic şi practic-aplicativ al psihologiei cunoaşte un amplu orizont de discurs
cu privire la modalităţile de acţiune pentru formarea, dezvoltarea, perfecţionarea şi schimbarea
personalităţii umane.
Câteva enumerări, cu scop delimitativ, privind perspectivele de abordare ale temei în
speţă, le considerăm necesare. Acestea decurg dinspre introspecţionism şi psihanaliză cu accente
pe viaţa psihică interioară, dinspre behaviorism şi numeroasele sale variante în studiul
comportamentului uman, dinspre psihologia genetică şi acţională cu centrarea eforturilor de
analiză pe activitatea şi conduita individului, precum şi dinspre psihologia umanistă şi
ramificaţiile sale puse în slujba personalităţii şi a omului concret.
Aplecarea asupra studiului personalităţii ia în discursul metodologic faptul că această
“trestie gânditoare” (Blaise Pascal), în calitatea sa de existenţă “întru mister şi pentru relevare ”
(Lucian Blaga), trebuie să fie aptă pentru a face faţă, în caz de nevoie, tuturor vicisitudinilor
impuse de câmpul de luptă modern.
Fiinţă multidimensională, omul, în căutarea celorlalţi prin căutarea de sine, nu va înceta
niciodată să se descopere sau, cum spunea Karl Jaspers, “cât timp vor exista oameni, aceştia vor fi
fiinţe care nu vor înceta să se cucerească pe ei înşişi”.
Un aspect esenţial este clarificarea nivelurilor la care poate fi înţeleasă pesonalitatea.
Specialiştii în domeniu (G.W. Allport, P.Popescu-Neveanu, M. Golu etc.) consideră că
abordarea trebuie făcută diferenţiat, delimitând, cel puţin metodologic, conceptele de persoană,
personaj, personalitate. Este lesne de remarcat faptul că personalitatea este obiectul de studiu,
datorită complexităţii ei, al mai multor ştiinţe, dar şi subiect, pentru început, al literaturii şi artei.
42 din 168
 Această perspectivă multidisciplinară cuprinde studii de antropologie şi antropometrie,
fiziologie şi medicină, pedagogie, istorie, morală, estetică, psihologie şi, nu în ultimul rând,
sociologie. Personalitatea, ca subiect uman, este considerată o unitate bio-psiho-socio-culturală,
purtător al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice, în cel mai larg sens al cuvântului şi
poate fi definită şi analizată ca efect extern, ca structură internă sau, pur şi simplu, pozitivist
(Popescu-Neveanu, 1969).
G.W. Allport consideră că personalitatea este “organizarea dinamică în cadrul individului
a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. Se
consideră că această definiţie apreciază personalitatea ca o unitate în diversitate, cu trăsături
dialectice, interdependente, fiind ceva şi executând ceva prin învăţare, însuşire, adaptare,
integrare şi transformare într- un mod specific, unic (Allport, 1969).
Note specifice ale personalităţii apar în abordările care consideră că există o
“personalitate de bază”, fundamentală (Kardiner, 1969), iar aceasta este racordată “conştientului
colectiv” - dispoziţii native, trebuinţe, sentimente, acte automatizate, obiceiuri, tradiţii etc. -
(C.G. Jung …) care, împreună, realizează o structură formată din timp într-o comunitate de
cultură şi căreia i se suprapune o “personalitate de statut”, variabilă, adaptabilă la diferite situaţii
şi/sau condiţii. Dezvoltând ideea fundamentului cultural al personalităţii, se consideră că
“personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor psihologice aparţinând
individului” (Ralf Linton, 1968).
O interesantă abordare a personalităţii ne oferă Eduard Pamfil şi Doru Ogodescu, care ne
propun o modelare triontică (EU-TU-EL) pornind de la ideea că persoana are trei rădăcini
funcţionale echivalente cu trei funcţii de conştiinţă. În acest model triontic deosebim: a)
EU:ipseitatea:este polul formal, condiţia arhaică, primitivă şi biologică, vectorul de energie
psihică, funcţia energetică şi modelul nevrotic; b) TU: tuitatea: este polul structural, condiţia de
maximum de asemănare, vectorul de ordine şi coerenţă, funcţia antientropică şi modelul
psihotic; c) EL:illeitatea: polul sistemic, vectorul deontic, funcţia antialeatorie şi modelul
psihopatic (Pamfil, Ogodescu, 1983).
Este constelat în acest mod faptul că personalitatea trebuie să facă obiectul unei triple
abordări normative (G.W. Allport) care să răspundă următoarelor tipologii: norme universale (om
ca toţi oamenii), norme de grup (om ca unii oameni) şi norme idiosincratice, idiodinamice
propuse de S. Rosenzweig (om ca nici un alt om).
Această diversitate problematică a personalităţii poate fi analizată şi prin prisma teoriei
constructelor, pornind de la ideea fundamentală că omul are mai mult un comportament
anticipativ decât reactiv, iar procesele unei persoane sunt analizate din punct de vedere psihologic,
în funcţie de modul în care ea anticipează evenimentele (Kelly, 1973).
Marea complexitate a personalităţii face ca fiecare individ să constituie o entitate bio-
psiho-socio-culturală. Cu toate acestea, psihologia, în abordarea ei holist-integratoare pentru care
structura, sistemul şi informaţia sunt modelele teoretice de cercetare cele mai eficiente, a găsit
numitorul comun pentru raporturile infinit variate ale omului cu sine, cu grupul şi societatea.
In accepţiunea psihologiei contemporane, personalitatea umană apare ca un sistem holist
de formaţiuni psihice sintetice şi integratoare rezultate prin condensarea, generalizarea şi
esenţializarea diverselor funcţii psihice, care dispun de o relativă stabilitate şi plasticitate în
programarea şi anticiparea comportamentului uman (Popescu-Neveanu, 1969).
Pe un plan superior, esenţializat şi generalizat, putem defini personalitatea ca o devenire
şi, de ce nu, chiar autodevenire de structură complexă care implică un ansamblu de sustructuri
angrenate sinergic într-o funcţionare sistemică în cel mai înalt grad acţional-teleologic (Creţu,
1987, p. 266).
Devine astfel relevant că “…omul ne apare ca un sistem care întruneşte următoarele
atribute: integral, deschis, dinamic, hipercomplex şi probabilist. Dacă la acestea adăugăm
dimensiunile autoorganizării şi autoreglabilităţii obţinem imaginea unui sistem cibernetic de cel
mai înalt ordin” (Golu, Dicu, 1972, p. 89).

43 din 168
Este necesar, totodată, să evidenţiem materiile prime (Allport, 1969) din care este modelată
personalitatea (temperamentul, inteligenţa şi constituţia fizică, adică sensibilitatea, forţa şi viteza
de răspuns ereditare, constituţia funcţională a sistemului nervos central şi hormonal).
P. Popescu-Neveanu consideră că structura personalităţii trebuie studiată sub aspectul
temperamentului, aptitudiinilor (inclusiv inteligenţa şi creativitatea) şi caracterului. Condensarea,
generalizarea, esenţializarea, stabilizarea relativă şi plasticitatea adaptativă a fenomenelor,
proceselor şi însuşirilor psihice sunt funcţional structurate şi subordonate sistemului integrator şi
sinergetic al personalităţii, înţeleasă ca o entitate acţională, teleologică şi axiologică, astfel (Zlate,
1994, vol. III, p. 63) :
a) subsistemul de orientare, care cuprinde comandamentele orientative majore,
strategice ale personalităţii exemplificate prin concepţia despre lume şi viaţă, idealul de
viaţă, imaginea de sine etc.;
b) subsistemul bioenergetic (temperamentul), necesar şi semnificativ pentru statica şi
dinamica funcţională a vieţii psihice;
c) subsistemul instrumental (aptitudinile), al personalităţii şi acţiunilor ei în raport cu
solicitările mediului existenţial;
d) subsistemul relaţional-valoric şi de autoreglaj (caracterul);
e) subsistemul rezolutiv-productiv (inteligenţa ca aptitudine rezolutiv-productivă şi
adaptativă generală şi esenţială);
f) subsistemul transformativ-constructiv (creativitatea).
Pentru că studiul personalităţii reprezintă o problemă complexă, a apărut necesitatea
încadrării metodologice a oamenilor în tipuri de personalitate (Ionescu, 1985, pp. 69-82), care
sunt considerate a fi ansambluri structurate de trăsături (elemente de stabilitate, consistenţă ale
comportamentului, forţe biofizice, dispoziţii psihofiziologice etc.). Tipul apare ca o structură
nominală, exterioară persoanelor, o abstracţie creată pentru a clasifica, în timp ce trăsătura este
veridică şi rezidă în persoană. Se apreciază că tipul de personalitate comportă în primul rând
interrelaţii între trăsături (G. Murphy) sau, altfel spus, tipurile sunt “constelaţii observate sau
sindroame de trăsături” (H. Eysenck).
Cunoaşterea tipului de personalitate pentru fiecare militar este o condiţie esenţială a
individualizării procesului de instrucţie şi educaţie care, în esenţa sa ultimă, înseamnă
transformarea, schimbarea “civilului” în “militar”.
Pentru a putea opera conceptual este necesar să definim schimbarea, care reprezintă
“acţiunea de a înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva, de aceeaşi natură” (DEX,
1975, p. 836). Schimbarea înglobează şi presupune transformarea sau, altfel spus, transformarea
înseamnă “a schimba înfăţişarea, a da sau a căpăta alt aspect, altă formă” (DEX, 1975, p. 966).
Cele două definiţii, fără a face o dizertaţie pe această temă, evidenţiază din punct de
vedere psihologic că schimbarea produsă în unele domenii existenţiale are un efect mediat asupra
personalităţii umane, în timp ce, schimbarea în om are consecinţe directe asupra personalităţii
individului, prin însăşi maniera operatorie, semantică a noţiunii respective (Gilles, Nicolau, 1998).
Iată de ce schimbarea, ca reprezentare socială, este percepută ca ceva exterior, impus,
nespecific, angoasant, traumatizant, care generează o reacţie de respingere din partea individului
uman (Nicolau, 1997).
Psihologic, pentru personalitatea umană, în special cea matură, este mult mai acceptabil a
se vorbi despre adaptare şi integrare, devenire şi autodevenire, dezvoltare şi autodezvoltare,
perfecţionare şi autoperfecţionare, decât a se vorbi şi, chiar mai periculos, a se impune schimbarea
mai ales dacă aceasta nu este resimţită şi acceptată ca o cerinţă internă, conştientizată, motivată.
Se impune şi o explicaţie asupra personalităţii mature care se defineşte prin coordonate ca:
extensiunea simţului Eu-lui; depăşirea egocentrismului; echilibrul emoţional, autocontrol şi simţul
proporţiei; perceperea, gândirea şi acţiunea cu scop şi în concordanţă cu realitatea externă;
capacitatea de a fi ea însăşi; trăirea în armonie cu o filosofie de viaţă unificatoare (Allport, 1969,
p. 285).
Autodevenirea presupune transformarea sau prefacerea prin efort individual a
personalităţii proprii. Aceasta incumbă şi travaliul de autodepăşire, de trecere peste anumite

44 din 168
limite. Toate presupun o anume atitudine faţă de sine şi propria evoluţie printr-o activitate
susţinută. Conceptele enunţate constituie legi fundamentale ale personalităţii şi principii de bază
ale personogenezei, ale formării caracterului şi capacităţilor (Popescu-Neveanu, 1978, p. 89).
Autodezvoltarea şi autodepăşirea se concretizează în proiecte şi acţiuni prin care, de
fiecare dată, întrucâtva, subiectul uman trece peste posibilităţile de moment şi astfel le sporeşte
progresiv.
Aceste concepte rămân valabile şi se referă, în aceeaşi măsură, şi la conduita morală
pentru care, de altfel, condiţionează progresul valorilor morale. În acest caz, este implicat un nivel
superior şi pozitiv de aspiraţii care se integrează armonios în sistemul autoperfecţionării, ca
principală metodă de realizare a scopurilor şi obiectivelor propuse.
Pivotul central al autoperfecţionării îl reprezintă perfecţionarea profesională prin care se
înţelege tendinţa şi activitatea sistematică de ridicare a calificării profesionale în raport cu
exigenţele sociale mereu sporite, pe baza experienţei acumulate, prin însuşirea de noi cunoştinţe şi
tehnici de lucru (Popescu-Neveanu, 1978, p. 530).
Iată de ce pregătirea psihologică a militarilor pentru luptă, componentă esenţială a
sistemului de asigurare psihologică a armatei, trebuie să aibă permanent în atenţie aspectele
esenţiale şi definitorii ale personalităţii umane. Într-un cadru mai general, psihologia militară,
indiferent de şcoala sau curentul pe care îl promovează sau căruia i se subordonează, a trebuit şi
va trebui să răspundă la foarte multe întrebări legate de statutul şi rolul său ca fiind epistemologia
şi metodologia de referinţă. În cazul de faţă ne interesăm doar de răspunsul la două întrebări:
Este posibilă schimbarea în cadrul personalităţii umane?
Dacă da, ce anume, cine, de ce, cum, cât şi cu ce finalitate poate schimba?
Răspunsurile date de literatura de specialitate, ca de altfel şi de alte ştiinţe interdisciplinare
sau transdisciplinare, subîntind un orizont vast de soluţii şi modalităţi, care de care mai diverse.
Din acest sanctuar miraculos ne interesează doar un mic creuzet care să lumineze
prometeic calea omului spre cunoaşterea de sine pentru care el să fie obiectul, dar mai ales
subiectul propriei deveniri.
Orice referire asupra schimbării pleacă de la premisele (Zlate, 1994, p. 63) că
personalitatea este o realitate ce se exprimă ca:
 Entitate bio-psiho-socio-culturală, ca om viu, concret, empiric ca întreg, ca unitate, ca o
lume în sine şi pentru sine;
 Purtător şi executor al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice, deci fiinţă care
cunoaşte, acţionează şi valorizează, prin acestea realizând transformarea lumii şi pe sine;
 Produs şi producător de istorie, medii, ambianţe şi situaţii sociale prin faptul că el
asimilează şi generează realităţi, le controlează şi le trasformă în funcţie de necesităţi.
Iată de ce, adoptând această perspectivă structural-sistemică şi informaţională cu privire
la personalitatea umană, vom încerca să abordăm problematica schimbării ca un amplu proces de
autocunoaştere, autodezvoltare, autodevenire şi autoperfecţionare şi nicidecum ca o simplă
metodă de intervenţie, de manipulare, de dresaj.
Ideea posibilităţii de schimbare a personalităţii trebuie abordată multilateral şi dinamic
într-o viziune de creştere şi dezvoltare permanentă a propriilor resurse interne necesare adaptării
şi modelării în raport cu exigenţele de viaţă.
Problema schimbării este pusă în relaţie directă cu o situaţie de viaţă. Important este ca
omul să fie pregătit să rezolve situaţia fără să implice destructurări majore ale propriei
personalităţi care, fără îndoială, este angrenată, în totalitatea ei, pentru soluţionarea cazului
repectiv.
Individul acţionează cu un anumit nivel de aspiraţie într-un spaţiu vital în care se
manifestă câmpuri de forţă, care îl determină să adopte anumite tipuri de comportament pentru
permanenta adecvare a scopurilor sale la performanţa actuală, prin calcularea permanentă a
corelaţiilor dintre tentativă-reuşită-eşec (Lewin, 1935).
Este limpede că individul se află permanent în faţa unor situaţii problematice care se pot
subsuma conceptului complex şi multidimensional de conflict psihologic înţeles ca un proces
cognitiv având o stare iniţială de nedeterminare, continuat de un regim tranzitoriu oscilant către o
45 din 168
stare de echilibru şi, mai apoi, de o transformare secundă în seturi cognitive şi modalităţi
comportamental-atitudinale relativ stabile.
Rezolvarea conflictului psihologic este apanajul structurilor cognitive, adică al acelor
mecanisme psihologice implicate în captarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor. Un rol
important revine gândirii ca proces psihic central în înţelegerea, rezolvarea şi învăţarea
modalităţilor de răspuns. În acest conflict psihologic vor fi angrenate, într-o măsură considerabilă
şi în raport de ineditul situaţiei conflictuale, capacitatea de reactualizare a schemelor algoritmice
şi puterea imaginativă de soluţionare euristică.
Rezolvarea conflictului socio-cognitiv implică în planul personalităţii agrenarea laturilor
sale instrumentală, rezolutiv-productivă şi constructiv-transformativă. Aptitudinile, inteligenţa şi
creativitatea sunt mobilizate energetic şi angajate dinamic pentru rezolvarea stărilor de
nedeterminare şi realizarea homeostaziei relative a sistemului personalităţii.
Rezultă că, indubitabil, pentru a răspunde pozitiv şi imediat, printr-un comportament de tip
abordare-abordare, aşteptărilor surselor generatoare de schimbare, individul uman trebuie să fie
informat, instruit şi motivat.
Motivaţia reprezintă mecanismul psihologic prioritar în energizarea şi reglarea
comportamentului individului supus unui proces, interior sau exterior, de schimbare. Unei
societăţi, mai ales în tranziţie, nu îi poate fi indiferent, dacă societatea respectivă este interesată şi
preocupată de propria sa istorie, modul de angajare al membrilor săi la activitatea de edificare
politică, socială, economică, culturală, şiinţifică etc..
De aceea, dacă se doreşte producerea unor mutaţii comportamentale prognozate ale
actorilor sociali, atunci trebuie să se acţioneze corespunzător asupra sistemului structural-dinamic
motivaţional individual. Un rol important în declanşarea comportamentelor de adecvare la
scopurile şi obiectivele sociale prioritare îl are instituţionalizarea de către factorii decizionali a
unui sistem motivaţional-relaţional (Nuttin, 1985) prin care să se realizeze personalizarea
motivaţională şi, în acelaşi timp, diminuarea alienării motivaţionale.
Societatea trebuie să-şi apropie actorii sociali prin conştientizarea acestora asupra
necesităţii funcţionării sale optimale. Fundamental, pentru societate, este ca fiecare individ să
ajungă la o rezonanţă afectivă comunitară pozitivă şi internalizată motivaţional. Aceasta nu se
poate realiza dacă trebuinţele individuale esenţiale nu sunt asigurate. Pentru ca individul să ajungă
la performanţa autorealizării, autodezvoltării şi autoperfecţionării se impune ca trebuinţele sale
biologice, de securitate, de afiliere, stimă şi statut (Maslow, 1970) să aibă un cadru existenţial şi
funcţional optimal.
Schimbarea la nivelul personalităţii umane presupune existenţa, construirea sau
perfecţionarea unui sistem motivaţional-atitudinal flexibil şi adaptabil împrejurărilor de viaţă.
Atitudinea se constituie ca un rezultat al interacţiunii individului cu mediul său existenţial
şi reprezintă o construcţie psihică sintetică şi relativ stabilă, cu rol orientativ-selectiv şi capacitate
de autoreglaj discriminativ voliţional şi autoevoluţie adaptativă permanentă. Prin formele sale de
manifestare, atitudinile evidenţiază trăsăturile caracteriale specifice individului şi, totodată, oferă
premisele necesare stabilirii programului de relaţionare, orientare, selectare, modelare, adaptare,
reglare, subordonare, verificare, integrare, valorizare şi valorificare optimă a personalităţii umane.
Personalitatea, ca sistem integrat şi integral, avînd caracterul în postura de pivot
gravitaţional, prezintă toate capacităţile şi mecanismele necesare funcţionării sale în regim
autonom, autoreglabil, autoperfectibil.
Din problematica analizată rezultă că personalitatea poate fi obiect al schimbării, dar este
mai benefic pentru individ, ca de altfel şi pentru armată, ca procesul să fie internalizat,
individualizat, personalizat, astfel încât acesta să devină un mod de viaţă prin care individul îşi
construieşte citadela existenţială şi îşi scrie propria istorie prin autodevenire, autodezvoltare şi
autoperfecţionare. Asumarea răspunderii faţă de propria devenire oferă individului posibilitatea
planificării resurselor fizice şi psihice personale în raport cu nivelul obstacolului existenţial.
Armata, în replică, trebuie să fie responsabilă de asigurarea condiţiilor şi şanselor necesare
satisfacerii trebuinţelor membrilor săi prin instituirea cadrului politic, social, economic, cultural şi
informaţional adecvat. Totodată, armata este aceea care trebuie să gestioneze, printr-un

46 din 168
management creativ, formarea iniţială a acelor abilităţi necesare actorilor sociali pentru integrarea
armonioasă, non-violentă şi non-traumatizantă a acestora în structurile sale, în primul rând, prin
formarea şi dezvoltarea capacităţilor comunicaţionale şi relaţionale personale şi interpersonale.
Din această perspectivă, schimbarea nu va mai avea un caracter agresiv-manipulativ ci,
dimpotrivă, va fi percepută individual ca aparţinând unui spaţiu de securitate psihologică (Rogers,
1983) şi ca o formă de necesitate subiectivă pentru autodevenire, autodezvoltare şi
autoperfecţionare permanentă a personalităţii umane.
Aceste elemente de ordin teoretic general au un impact deosebit în procesul de instrucţie şi
educaţie, deoarece raportul subordonat-comandant trebuie să asigure o corelaţie optimă între
nivelul de aspiraţie şi nivelul de expectanţă (Festinger) al fiecărui termen al binomului
psihosocial.
Comportamentul uman, reglat psihic, se desfăşoară într-un câmp social unde suferă
modificări, adaptări prin raportări şi relaţii bi şi multilaterale. În acest cadru are loc percepţia
persoanei, proces care se desfăşoară în etape şi care cere din partea comandantului cunoştinţe
solide şi abilităţi practice în arta educării subordonaţilor.

7.3. DESPRE GRUPUL SOCIAL ŞI ORGANIZAŢIA MILITARĂ

Activitatea de pregătire psihologică pentru luptă se desfăşoară în cadrul organizaţiei

militare, care are rolul de a forma, dezvolta şi perfecţiona personalitatea fiecărui militar astfel
încât sintalitatea grupului să fie caracterizată, la modul cel mai general cu putinţă, de eficacitate în
cadrul acţiunilor de luptă.
Câteva reflecţii asupra organizării şi organizaţiei, în general, fac mai bună înţelegerea
specificităţii grupului militar. Diferitele abordări teoretice cultivă o anume filozofie socială, care
se încadrează într-un anume curent de gândire psihosociologică şi urmăresc un anumit final
teleologic.
Organizarea, la modul general, reprezintă un proces de divizare a unei activităţi complexe
în componente mai simple sau posturi de muncă specializate (diviziunea muncii), de grupare a
resurselor şi activităţilor (departamentalizare) şi de delegare către subordonaţi a autorităţii unui
manager. Rezultatul acestui proces este o structură organizaţională formală, care reprezintă
paternul fix de funcţii sau roluri şi relaţiile dintre ele (Chirică, 1966, p. 43).
Altfel spus, organizaţia este un sistem structurat de interacţiune a oamenilor în scopul
realizării unor obiective comune (Vlăsceanu, 1993, p. 19). Structura unei organizaţii descrie
rolurile, relaţiile, activităţile, obiectivele, ierarhia de autoritate şi responsabilităţile specifice
organizaţiei respective. Actorii sociali, interacţiunile, structura şi procesul ca atare pot varia de la
o organizaţie la alta.
În funcţie de gradul de structurare pot fi descrise două tipuri de organizare dispuse la
extremele unui continuum organizaţional: tipul informal şi tipul formal.
În planul organizării informale oamenii se pot constitui în grupuri caracterizate prin:
existenţa unor relaţii spontane, flexibile sau nedefinite cu claritate; o structură nedefinită în mod
precis; interacţiunile dintre membri şi scopurile organizării nu sunt explicite; calitatea de membru
poate fi dobândită fie conştient, fie inconştient. În anumite condiţii, organizările informale pot
deveni organizări formale.
O organizare formală este o structură clar definită, caracterizată de : norme, poziţii şi
roluri specifice în relaţiile dintre membrii acesteia; ordine, reguli, reglementări; ierarhia
obiectivelor, relaţii de autoritate, putere, responsabilitate, canale de comunicare etc.; calitatea de
membru este dobândită conştient şi la un anumit moment.
O altă clasificare organizaţională, care prezintă consecinţe importante pentru
managementul militar, ia în calcul implicarea emoţională a membrilor şi realizează două tipuri
organizaţionale: grupurile primare şi grupurile secundare.
Grupul primar este caracterizat prin relaţii personale, directe, spontane, cu mare
implicare emoţională, cooperare intimă.

47 din 168
 Grupul secundar este caracterizat prin relaţii raţionale, formale şi impersonale de tip
contractual, organizare clară şi obiective precise.
Grupul este “o unitate socială constând dintr- un număr de indivizi care se disting, mai
mult sau mai puţin unii de alţii printr- un statut diferit şi printr-o relaţie de rol şi care posedă un
set de valori şi norme proprii care reglementează conduita membrilor în conformitate cu
grupul”(Sheriff, 1956, p. 144).
O definiţie explicativă a grupului mic evidenţiază urmatoarele caracteristici: existenţa
unui număr de indivizi (N > 2); delimitarea poziţiilor din interiorul grupului printr-o reţea de
statute şi roluri, precum şi din îmbinarea şi interactiunea acestora pe baza atracţiei diadice;
existenţa unui sistem de norme şi valori comune pentru toţi membrii; caracterul nemijlocit al
relaţiilor interpersonale ce dau naştere diferitelor structuri sau reţele de grup (Golu, 1974, cap.
XIV). Se reliefează faptul că grupul mic este un sistem închegat caracterizat prin constanţă şi
proprietăţi (mărime, coeziune, conformism, integrare, intimitate, productivitate etc.) care îi
asigură unitatea specifică în triada status-rol-comportament.
O înţelegere a grupului social se poate face şi prin enumerarea unor expresii semnificative
care îl caracterizează ca fiind mediul existent al indivizilor cu un nivel specific de organizare al
realitaţii sociale, important mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a personalitaţii umane,
centru activ al devenirii şi autodevenirii permanente şi, nu în ultimul rând, produs şi generator
de istorie (Zlate M, Zlate C.,1982, pp. 8-10).
Ca orice grup social şi subunitatea militară poate fi analizată potrivit unor variate criterii,
care ne vor oferi o imagine complexă a acestei realităţi sociale. Ea se prezintă ca o organizare
psihologică în care fiecare membru al grupului, ca şi întregul grup, există în “câmpul psihologic”
al fiecărui membru, adică este perceput şi percepe la rândul lui, atât pe celălalt, cât şi grupul. Se
poate vorbi astfel de existenţa a trei câmpuri psihologice şi, implicit, de trei niveluri de analiză:
câmpul individual, câmpul de grup şi câmpul social (Lewin, 1987).

SARCINĂ
GRUP SARCINĂ
GRUP

COMPOZIŢIE
COMPOZIŢIE ORGANIZARE
ORGANIZARE

MOD DE
ÎNSUŞIRI PERSONALE MOD DE RELAŢII
ÎNSUŞIRI PERSONALE CONDUCERE RELAŢII
VOLUM CONDUCERE INTERPERSONALE
VOLUM COMPATIBILITATE INTERPERSONALE
COMPATIBILITATE
POSIHOSOCIALĂ
POSIHOSOCIALĂ

CLIMAT
CLIMAT PSIHOSOCIAL
PSIHOSOCIAL

48 din 168
Figura nr. 7.2
Relaţia dintre sarcina individuală şi factorii productivităţii de grup
 Subunitatea militară este un grup social special, compus dintr-un număr strict delimitat
de persoane, care acţionează într-o concepţie şi conducere unitară, potrivit relaţiilor de status
şi rol stabilite în mediul specific, caracterizat printr-un model propriu de organizare şi
funcţionare, fundamentat pe un sistem de norme şi valori cuprinse în legi şi regulamente, în
scopul îndeplinirii necondiţionate a unei misiuni. Pentru grupul militar astfel definit apar ca
elemente foarte importante sarcina (misiunea) comună şi factorii productivităţii de grup (Radu,
1994, pp. 141-144), care pot fi prezentate schematic ca în figura nr. 7.2.
Fără a minimaliza importanţa celorlaţi factori, care vor fi obiect de studiu pe întregul
parcurs al lucrării, apreciem că se impune, datorită specificităţii subunitaţii militare, o abordare
mai largă a relaţiilor interumane din cadrul grupului social .
Considerând că relatiile interumane reprezintă textura grupului putem aprecia că acestea se
pot clasifica astfel: relaţii cognitive, relaţii comunicaţionle şi relaţii afectiv-simpatetice.
Acestea generează la nivelului grupului structurile cognitive, comunicaţionale şi
preferenţiale, care, funcţie de acţiunea lor corelată şi concomitentă, generează structura integrativă
a grupului (Zlate şi Zlate, 1982, pp. 11-12).
Pentru comandant nu este lipsit de importanţă modul în care interacţionează aceste trei
componente esenţiale, deoarece triadicitatea lor conferă o tipologie ce trebuie cunoscută pentru a
asigura stabilitatea şi operativitatea organismului militar, având în vedere următoarele:
a) caracterul pozitiv al celor trei structuri parţiale generează o structură generală
integrată;
b) caracterul negativ al celor trei structuri parţiale generează o structură generală
dezintegrată;
c) combinaţiile unei laturi pozitive (negative) ale unei structuri parţiale cu laturile
negative (pozitive) ale celorlalte două structuri parţiale generează structuri intermediare
dezechilibrate, labile, periculoase pentru grupul militar.
Se apreciază că relaţiile de grup (Golu, 1974, cap. XIV) se pot constitui în:
a) structura de rol (configuraţie a poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ale membrilor
grupului);
b) structura de comunicare (interpersonală);
c) structura cognitivă (configuratia percepţiilor interpersonale);
d) structura ocupaţională ( specializarea sarcinilor);
e) structura de putere (modul de luare a deciziilor);
f) structura sociometrică (distribuţia relaţiilor simpatetice);
structura locomotorie ( sistemul mijloacelor de deplasare dintr-o poziţie în alta în grup).
Pentru a avea imaginea clară a subunităţii militare, vom considera ca importante
următoarele dimensiuni caracteristice ale constituirii acesteia şi care, în final, trebuie să-i asigure
unitate, mobilitate şi forţă:
• dimensiunnea diferenţială, individualităţi diverse pentru o unitate coezivă;
• dimensiunea relaţională, individualităţi aflate într-o varietate de structuri dinamice;
• dimensiunea psihosocială, individualităţi diferit motivate, intrinsec şi extrinsec;
• dimensiunea teleologică, individualităţi ce urmăresc obiective proprii;
• dimensiunea ierarhică (valorizatoare), individualităţi supuse ordinii şi disciplinei militare.
Se observă că în acest spaţiu neeuclidian trebuie desfăşurată o activitate susţinută, atît din
partea subordonaţilor, cât şi a comandanţilor, în procesul de instrucţie şi educaţie, prin care se
urmăreşte: integrarea tînărului în subunitate; asimilarea de către ostaş a normelor şi valorilor
militare printr-un control al tuturor tensiunilor sociale posibile; învăţarea socială prin raportarea
permanentă la personalitatea militarului; însuşirea relaţiilor şi interacţiunilor de status şi rol.
În calitatea sa de grup social, subunitatea militară are câteva particularităţi care îi conferă o
anumită specificitate. Într-o succintă enumerare pot fi enunţate următoarele:
49 din 168
  comunitatea de scop (misiune);
 mijloc de protecţie individuală şi colectivă;
 comunicare interumană bazată pe relaţii interpersonale;
 structură internă dinamică în funcţie de reorganizarea permanentă a vieţii interioare pe
baza unei reţele de condiţii protectoare;
 viaţa de grup trăită la o intensitate extremă, generată de satisfacerea nevoilor sociale
comune în situaţii de luptă;
 coeziune şi sintalitate foarte puternice, care în mod informal îl diferenţiază de alte grupuri
primare prin ritualuri şi obiceiuri de grup.
Aceste particularităţi ale grupului primar (echipa, grupa, plutonul) au o importanţă
deosebită în raport cu individul, dar şi cu alte grupuri secundare (batalionul, brigada etc.), mai
ales în procesul managerial militar, sub aspectul eficienţei conducerii, al pregătirii şi ducerii
acţiunilor de luptă.

50 din 168
 TEMA 8

ELEMENTE DE ANALIZA MUNCII ÎN MEDIUL MILITAR.

DIMENSIUNILE PSIHOLOGICE ALE PERFORMANŢEI MILITARE.
GHIDUL DE CULEGERE A DATELOR ŞI INFORMAŢIILOR.

8.1. PSIHOPROFESIOGRAMELE ŞI ROLUL LOR ÎN SELECŢIA ŞI

REPARTIŢIA PERSONALULUI MILITAR
8.2. GHIDUL DE CULEGERE A DATELOR NECESARE REALIZĂRII
PROFESIOGRAMELOR PENTRU SPECIALITĂŢILE MILITARE DIN ARMATA
ROMÂNIEI - MILITARI ÎN TERMEN –

8.1. PSIHOPROFESIOGRAMELE ŞI ROLUL LOR ÎN SELECŢIA ŞI

REPARTIŢIA PERSONALULUI MILITAR

Selecţia şi promovarea în meseria armelor presupun o cunoaştere riguroasă şi completă a

specificului muncii din mediul militar.
Fără o analiză minuţioasă a muncii specifice, în cadrul complex al sistemului sociotehnic,
nu se poate realiza o cunoaştere pertinentă şi profundă a caracteristicilor şi cerinţelor obiective şi
subiective pe care trebuie să le îndeplinească operatorul uman (Iosif, 1994), astfel încât fiabilitatea
acestuia să fie gestionată la parametrii maximali de randament şi eficacitate fără riscuri inutile.
Cadrul metodologic şi organizatoric al cercetării muncii trebuie să cuprindă, într-o formă
sau alta, elemente de analiză psihologică a profesiunilor. Pentru acest demers pot fi utilizate mai
multe metode, tehnici sau procedee de lucru, cum sunt : tehnica autoobservaţiei şi analizei
dificultăţilor de muncă (J.M. Faverge, A. Ombredane), analiza scopurilor muncii (J. Tiffin, J.
McCormick), analiza psihologică şi statistică a greşelior profesionale (J.M. Lahy, S Pacaud),
analiza gesturilor profesionale (Ch. A. Coulomb, A. Imbert), studiul incidenţelor critice (J.C.
Flanagan), metoda psihografiilor sau studierea performerilor, studiul echipelor de muncă etc.
(Jurcău, 1980, p. 20).
Analiza muncii trebuie înţeleasă într-un cadru mult mai general care vizează dezvoltarea
umană a organizaţiilor (Zamfir, 1980) şi care, în acest sens, îşi propune o problematică vastă de
abordare direcţionată pe diagnoza sistemului social organizaţional sub unele aspecte cum sunt :
populaţia investigată, instrumentul de diagnoză, colectivul, grupul sau echipa de muncă, stilul de
conducere, climatul organizaţional, satisfacţia muncii, relaţiile dintre variabilele sistemului social
organizaţional, specificitatea socială şi umană a organizaţiei şi altele.
Din perspectiva selecţiei şi orientării profesionale, rezultatele analizei muncii trebuie să se
finalizeze în elaborarea unor monografii profesionale, psihoprofesiograme sau psihograme.
Acestea sunt considerate instrumente specifice psihologiei muncii, în general, dar şi psihologiei
militare, în special.
Considerate preocupări mai vechi sau mai noi, elaborările de monografii şi profesiograme
trebuie să se finalizeze cu realizarea unor tabele care să rezume cerinţele psihologice ale
diferitelor profesiuni (Jurcău, 1980, p. 16) sau, altfel spus, analiza muncii în termeni de aptitudini
(Pufan, 1978) trebuie finalizată cu o listă care însumează aptitudinile necesare persoanei care
desfăşoară o anumită activitate profesională.
Monografia profesională cuprinde, în sinteză, toate datele economico-socio-ergo-
psihologice referitoare la profesie şi reprezintă forma cea mai dezvoltată a analizei profesiei
(Pitariu, 1983). Psihoprofesiograma are un caracter predominant experimental şi urmăreşte
surprinderea specificităţii fiecărei profesii în funcţie de sarcinile concrete, reale şi caracteristice

51 din 168
ale locului de muncă analizat şi, în general, cuprinde şi o scurtă descriere a principalelor date
privind conţinutul profesiei. Psihograma este forma matriceală cea mai succintă de rezumare a
analizei profesiei şi cuprinde, în principal, aspectele psihologice vizând indicaţiile şi
contraindicaţiile pentru exercitarea profesiei, conform cerinţelor particulare ale domeniului de
activitate, precum şi nivelurile de dezvoltare cerute şi probele de examinare a capacităţilor,
aptitudinilor, atitudinilor şi modalităţilor comportamental-acţionale corespunzătoare (Minulescu,
Stupcaru, 1992). Mai mult de atât, în metodologia de elaborare a psihogramei manageriale trebuie
să se efectueze şi acele corelaţii necesare între calităţile psihologice generale şi capacitatea de
conducere a persoanei, acestea putând fi incluse în profilul psihosocioprofesional al
conducătorului unităţii economice (Tabachiu, 1976).
Pentru armată, specificitatea elaborării monografiei unei arme (Căpâlneanu, 1975) constă
în informaţiile privind obiectul şi natura activităţii, solicitările de natură fizică şi fiziologică,
solicitările de natură psihică şi date privind personalitatea, iar sintetizarea acestora sub forma
biopsihoprofesiogramelor presupune luarea în considerare a mai multor niveluri de necesitate
(absolut necesar, necesar şi de dorit) şi niveluri de dezvoltare (superior, normal, inferior).
De-a lungul timpului, nevoia de psihoprofesiograme ale armelor s-a făcut resimţită din ce
în ce mai acut, iar specialiştii militari au încercat să reducă, pe măsura posibilităţilor, această
presiune psihoprofesională. În armata română, deşi au fost organizate şi finalizate o serie de
cercetări pentru elaborarea unor profesiograme, acestea, în mare măsură, au devenit operaţionale
doar la nivelul bunului simţ. În ultima perioadă de timp se constată o revitalizare a activităţii de
elaborare şi utilizare a psihoprofesiogramelor, sub presiunea tot mai crescândă a gradului de
profesionalizare a armatei şi a necesităţii de interoperabilitate şi integrare în structurile militare
euroatlantice.
Activitatea de realizare a psihoprofesiogramelor armelor şi specialităţilor militare este
foarte laborioasă şi presupune un mare volum de muncă, fie şi numai sub aspectul culegerii
datelor şi informaţiilor necesare pentru care, în continuare, prezentăm un ghid interesant (Robu,
Iorga, Constantin, Ioniţă, 2000).

5.2. GHIDUL DE CULEGERE A DATELOR NECESARE REALIZĂRII

PROFESIOGRAMELOR PENTRU SPECIALITĂŢILE MILITARE DIN ARMATA
ROMÂNIEI - MILITARI ÎN TERMEN –

SPECIALITATEA MILITARĂ: Radiolocaţie

I. CERINŢE PROFESIONALE
(Se completează de către specialiştii în armă şi specialiştii din secţiile doctrină şi instrucţie)
A. Cerinţe generale:

1. încadrarea în armă: OPERATORI COMPLEXE DE RADIOLOCAŢIE

2. asemănări cu alte specialităţi militare:
♦ asemănări foarte mari ...............................................................................
♦ asemănări semnificative : a) operatori complexe de dirijare rachete
antiaeriene (074)
b) electromecanici (231)
♦ asemănări reduse ......................................................................................
3. specialitatea comportă mai multe posturi/locuri de activitate cu solicitări
diferite:
a) operator b) electromecanic
c) .................................................... d) .....................................................
4. caracteristici generale privind desfăşurarea activităţii (şi dacă este cazul
pe posturi):
4.1. activitatea este/nu este pregnant în echipă;
52 din 168
4.2. se desfăşoară sub cerul liber , adăpost , altă variantă în cabinele complexelor de radiolocaţie
;
(se încercuieşte sau se consemnează varianta corespunzătoare)
4.3. se desfăşoară în spatele frontului da , în spatele liniilor inamicului nu , pe linia frontului
nu , alte situaţii : 10 – 15 Km faţă de linia de contact
(se bifează sau se consemnează varianta/variantele corespunzătoare)
4.4. presupune manipulare:
♦ armă/arme: .................................................................................................……..
♦ instalaţie: de indicare radar, de emisie-recepţie radar, de protecţie împotriva bruiajului radio
radioelectronic, de recunoaştere
♦ motor: ..........................................................................................................…….
♦ alte instrumente sau materiale: truse cu scule, instalaţii de ridicare, aparatură de măsură şi
control, aparatură de emisie-recepţie şi indicare, (panouri 4x4m.), cabluri, piese de schimb şi
accesorii
4.5. presupune cunoştinţe /instruire generală sau specială (mecanice = M, tehnice = T,
medicale = ME, etc), de nivel minimal sau optimal, detaliat pentru fiecare post (când este
cazul); se bifează sau se consemnează situaţia corespunzătoare în tabelul de mai jos:

Cunoştinţe generale (nivel de şcolarizare) Cunoştinţe speciale

Nivel
a b c (M, T, ME etc.)
şcoală
geografie, matematică, (electrotehnice),
absolvent profesională
Minim (“bine”) utilizare sisteme electronice de calcul
liceu electro-
(informatică)
mecanică
absolvent liceu profil
Optimal (“f.bine”) Mecanice, electrotehnice, auto
liceu seral electrotehnic
4.6. alte cerinţe ..........................................................................................................

B. Cerinţe particulare: ce face concret pe fiecare post (a,b,c, ....., - doar dacă este cazul), pe
sarcini (şi operaţii) consemnate, pe cât posibil, în ordinea importanţei lor, cu menţionarea
frecvenţei (p = permanent, f = frecvent, u = uneori) şi a restricţiilor (de timp, succesiune etc.)

Observaţii
(indicatori utili pentru măsurarea
eficienţei/performanţei în postul /
Postul
Sarcini şi operaţii specialitatea în discuţie; se consemnează
(a ,b ...)
două valori pentru fiecare reper / indicator:
m = nivel minimal / ”bine”; o = nivel
optimal / ”f.bine”)
1 2 3
1. Descoperirea mijloacelor aeriene pe baza imaginii de
radiolocaţie afişată pe ecranul radar (p): Punerea în funcţiune:
2. Determinarea coordonatelor mijloacelor
aeriene (azimut, distanţă, înălţime) (p): Determinarea coordonatelor: pentru un
3. Transmiterea informaţiilor despre situaţia mijloc aerian:
aeriană (p): Transmiterea informaţiilor:
4. Înregistrarea mesajelor despre situaţia
aeriană (p): Strângerea şi desfăşurarea variază în
5. Strângerea şi desfăşurarea radarului (u): funcţie de tipul radarului
6. Lucrări de întreţinere tehnică (f):

II. CERINŢE FIZICO-MEDICALE

(completează medicii militari)
53 din 168
 A. cerinţe minimale (nivelul minim acceptat pentru specialitatea în discuţie)
grupul 0 1 2 3 4 (5) 6
1. conform baremului în vigoare:
grupul 0 1 2 (3) 4 5 6
conform experienţei personale:
argumente : necesitatea încadrării ca A.S.M.C.
2. contraindicaţii fiziologice (“rău de mare”, “rău de înălţime”, rău de maşină” etc.):
sensibilitate la zgomote puternice, teama de spaţii închise, “rău de înălţime”, rău de
maşină”
3. consecinţe / influenţe asupra stării psihosomatice provenite din exercitarea specialităţii
(dacă s-au constatat):........................................................................
4. ierarhizarea tipurilor de solicitare (nervoasă, fizică, senzorială etc.):
senzorială, 2. nervoasă, 3. fizică-motorie,

B. cerinţe optimale (antropometrice = 1; acuităţi senzoriale = 2)

1.
Greutate Slab Gras
(5 Kg sub nr.de cm. ce Mediu (5 Kg peste nr.de cm.ce
Înălţime depăşeşte 1 m depăşeşte 1 m)
Scund [... - 1,65] - - -
Mediu [1,66–1,79] - DA -
Înalt [1,80 - ...] - DA -

Alte repere antropometrice (referitoare la membre, perimetru toracic etc.)............ acuităţi (se
consemnează parametrii fizico-medicali): acuitate vizuală şi auditivă normale “fără vicii de
refracţie”

III. CERINŢE PSIHOLOGICE (completează psihologul)

Conţinutul gradului de solicitare* şi Observaţii:

nivelul** celor mai importante cerinţe - completări la coloana anterioară
psihologice - sugestii, propuneri de teste ce pot
Cerinţe - reper
*permanent=p; frecvent=f; uneori=u; măsura cerinţele psihologice
**nivel mediu=m; nivel semnifi- consemnate
cativ=s; nivel foarte înalt=d (aptitudine)
1 2 3
A. I acuitate vizuală foarte bună şi rezistenţă la
Predominant senzoriale oboseală vizuală (minim nivel “s”);
(senzaţii, percepţii) II percepţie vizuală fină a diferenţelor dintre
formele şi mărimile imaginilor văzute pe
ecran şi cele memorate privind
semnificaţiile acestora;
III acuitate auditivă normală
B. * se consemnează în coloana precedetă,
Predominant motorii când este cazul: ‘‘precizie”,‘‘rapiditate”,
Forţă fizică dinamică utilizată mai rar (în
1. abilităţi secvenţiale ‘‘fineţe” numai dacă cerinţa este de nivel
funcţie de ritmul schimbării poziţiei unităţii
(membre)* foarte înalt (“d”)
pe front), dar cu intensitate de nivel “d”
2. abilităţi generale* ** se consemnează calităţile: ‘‘rezistenţă”
(pct.5, pag.3) şi cu durată lungă de utilizare
(agilitatea întregului şi ‘‘forţă explozivă”, numai dacă cerinţa
(24 – 48 ore în funcţie de timpul radarului) -
corp) este de nivel foarte înalt (“d”)
rezistenţă fizică “d”
3. forţa fizică-statică*
4. forţa fizică-dinamică**
C. Viteză de reacţie motorie pentru mişcări Se va consemna şi “echilibrul” (semnalat
Predominant senzorio- manuale simple de nivel “s” de analizatorul vestibular) dacă nivelul
motorii Pronunţare clară, rapidă, fluentă. cerut este cel puţin semnificativ (“s” sau
1. coordonări dintre două “d”)
sau mai multe
subsisteme/segmente
54 din 168
senzoriale şi motrice (“ce cu
ce”)
2. rapiditate/viteză de
reacţie (se consemnează “la
care” subsitem/segment şi
“la ce” tip de stimuli)
D. Prosexice 1 = “d” ! Se consemnează dacă activitate
1. concentrare 2 = “d” prosexică se desfăşoară în condiţii
2. mobilitate 3 = “d” perturbatoare (zgomot, monotonie)
3. distributivitate
E. Mnezice 1 = “s” ! Se consemnează “volumul”, “rapiditatea
1. memorie verbală/cuvinte 2 = “d” de memorare” şi “calitatea” numai dacă
disparate 3 = “d” (precizie de lungă durată) sunt de nivel “d”
2. memorie imagini 3 = “s” (rapiditate de scurtă durată)
3. mobilitate 4 = “m”
4. memorie acţiuni
F. !! * Se apreciează fiecare cerinţă-reper şi,
Cognitive* dacă este posibil, în ordinea de
1. capacitate intelectuală desfăşurare optimă a activităţii în
generală specialitatea analizată
2. nivelul/specificul 1 = ”s”
problemei/sarcinii de 2 = abstract
rezolvat: abstract=”a”, 3 = “d” figurativ
concret=”b”; 3 = ”s” semantic
3. conţinutul: 3 = ”s” simbolic
semantic/verbal, figurativ, 4 = algoritmice
simbolic, comportamental;
4. utilizează strategii
predominant
4.1. algoritmice
4.2. euristice
G.
Temperamentale
1. stabilitate/echilibru
emoţional ;
2. dinamism/activism; 1 = semnificativ
3. rezistenţă la stres (se 2 = minim ”s”
referă la forţa S.N.C. – se va 3 = minim ”s”
specifica conţinutul 4 = extravert
stresului: zgomot, oboseală,
monotonie)
4. extravert-ambivert-
introvert.
H. 1. Echilibru între încrederea în sine şi
Caracteriale autoexigenţă, disciplinat, activ, hotărât,
1. atitudinile faţă de sine stenic;
(modestie, autodisciplină, 2. Responsabilitate, încredere, solidaritate,
spirit critic etc.) spirit cooperant, comunicativ;
2. atitudinile faţă de alţii 3. Conştiincios, dorinţă de performanţă;
(spirit de echipă, sinceritate 4. Capacitate de mobilizare promptă şi
etc.); eficientă, atitudine de înfruntare a
3. atitudinile faţă de dificultăţilor (“naturale” ale sarcinii şi
activitate (conştiincios, datorate bruiajului) şi de acceptare a riscului
spirit de iniţiativă) (de iradiere şi de bombardare)
4. cerinţe voliţionale
(stăpânirea de sine,
acceptarea riscului etc.)
I. - spirit de observaţie cel puţin “s”
Aptitudinale - capacitate de reprezentare vizuală a
1. spirit de obsrvaţie dinamicii mijloacelor aeriene
2. orientare topografică ( ansamblului mijloacelor aeriene)
3. muzicală pentru intervalele (10``) în care acestea
4. ........... nu sunt afişate pe ecran.

55 din 168
IV. CERINŢE PSIHOSOCIALE
(se completează de către sociolog, psihosociolog, specialist cu atribuţii în
investigaţia psihomorală sau în protecţia psihologică)
Cerinţe rezultate:
(pentru specialitatea/posturile în discuţie)
1. din relaţiile pe orizontală (disponibilităţi comunicative,
spirit de echipă etc.)
2. din relaţiile pe verticală (dominare/independenţă,
conformism, comunicare)
3. din particularităţile mediului socio-cultural de
provenienţă care pot afecta dinamica activităţii sau a
relaţiilor în specialitatea analizată (atitudini şovine, rasiale,
religioase extreme, carenţe familiale, educaţionale sau
afective)
4. din particularităţile socio-culturale ale mediului militar
favorizate de specialitatea în discuţie
5. din analiza evenimentelor şi accidentelor, a stărilor
conflictuale, a abaterilor disciplinare (se consemnează în
ordinea frecvenţei lor)
56 din 168
Conţinutul şi nivelul* cerinţei
(nivelul mediu = m; nivel semnificativ = s; nivel foarte
important = d)
Spirit de echipă, cooperant, comunicativ
Comunicativ, disciplinat, cu încredere în superiori
Activitatea şi integrarea în colectivitate sunt favorizate de
provenienţa militarului dintr-o familie organizată, în care
au existat relaţii echilibrate şi un suport material
satisfăcător, în care i-au fost acordate încredere, afecţiune
şi responsabilitate şi în care atitudinile faţă de ansamblul
societăţii şi faţă de instituţia militară au fost echilibrate,
obiective.
Dezvoltarea încrederii în sine, a responsabilităţii faţă de o
sarcină şi faţă de semeni, a spiritului altruist, cooperant, a
evaluării şi a nivelului de acceptare a riscului, a nivelului
de mobilizare energetică şi intelectuală în îndeplinirea unei
sarcini, a capacităţii de autoorganizare şi de stabilirea unor
algoritmi în îndeplinirea unei activităţi ulterioare.
 TEMA 9

STUDIUL PSIHOPROFESIOGRAMEI OFIŢERULUI.

9.1. UN POSIBIL MODEL AL PSIHOPROFESIOGRAMEI OFIŢERULUI

9.2. STUDIUL FACTORILOR PSIHOLOGICI AI PSIHOPROFESIOGRAMEI
OFIŢERULUI

9.1. UN POSIBIL MODEL AL PSIHOPROFESIOGRAMEI OFIŢERULUI

Prelucrarea statistică şi inferenţele psihosociologice ale unor astfel de date şi informaţii

pot fi sintetizate în ceea ce, în final, se doreşte a fi psihograma armei, specialităţii sau funcţiei
militare (Cracsner, Roşu, 1998).
PSIHOSOMATIC PSIHIC PSIHOMOTRIC

PSIHOSOCIAL FACTORI PSIHOPROFESIONAL

PSIHOFAMILIAL
PSIHOCULTURAL

PSIHOEXPERIENŢIAL

Figura nr. 9.1

Structura psihogramei ofiţerului
Spre exemplu, prezentăm în continuare structura psihogramei ofiţerului (figura nr. 9.1.).
Modelul este o perspectivă teoretică obţinută prin metoda experţilor.
Modul de proiectare va fi prezentat într-un capitol separat şi va permite o mai bună
înţelegere a principiilor, criteriilor şi metodelor de realizare şi utilizare practic-aplicativă a
psihoprofesiogramei generale a ofiţerului. Tabelul nr. 9.1 prezintă detaliat, integral factorii
(dimensiunile) şi indicatorii (variabilele) psihoprofesiogramei ofiţerului.

GRADE
FACTORUL
DE NECESITATE PROBE
Nr. Psihosomatic, psihomotric, psihic, psihosocial,
PSIHOSOCIOLOGICE
crt. psihoprofesional, psihocultural, psihoexperienţial,
De Absolut -exemple-
psihofamilial
dorit Necesar necesar
0 1 2 3
PSIHOSOMATIC
1. Sănătate somatică *
2. Sănătate mentală : *
- stabilitate emoţională *
- echilibru emoţional * Fişa medicală
- fără tulburări psihice * Biotipul
3. Energie-activism * Interviul
4. Tonus dispoziţional * Anamneza
5. Rezistenţă la effort fizic *
6. Integritatea analizatorilor *
7. Conformaţie echilibrată *

57 din 168
 PSIHOMOTRIC
8. Coordonare vizuală *
9. Organizarea mişcărilor * Aparate şi instrumente
10. Promtitudinea mişcărilor * psihotehnice
11. Reacţiometrie complexă *
PSIHIC
12. Inteligenţă generală *
13. Inteligenţă specială (tehnică) *
14. Intuiţie tehnică *
15. Comprehensiune tehnică *
16. Flexibilitatea gândirii *
17. Fluiditatea gândirii *
18. Structuri operaţionale algoritmice *
19. Structuri operaţionale euristice * Teste de :
20. Capacitate rezolutivă * - inteligenţă
21. Combinatorică imaginativă * - aptitudini tehnice
22. Memoria : - memorie
- voluntară (auditivă, vizuală) * - atenţie
- de lucru (de scurtă durată) * - motivaţionale
- de lungă durată * - temperamentale
23. Reprezentarea spaţială *
24. Spirit de observaţie *
25. Distribuţia şi comutarea atenţiei *
26. Persistenţa şi concentrarea atenţiei *
27. Motivaţia intrinsecă pentru activitatea de *
comandă
28. Comprehensiunea verbală *
29. Expresivitatea limbajului *
30. Temperament :
- sangvinic-coleric *
- sangvinic-flegmatic *
PSIHOSOCIAL *
31. Capacitate empatică şi diplomaţie *
32. Sociabilitate * Teste de :
33. Spirit de echipă * - inteligenţă socială
34. Comportament adecvat (limbaj, capacitate de - personalitate
comunicare, vestimentaţie, reguli de conduită) - sociometrice
35. Aptitudini de conducere (previzionale, *
decizionale, organizatorice, coordonare şi control)
36. Trăsături pozitive de caracter
(conştiinciozitate, responsabilitate, fermitate, *
toleranţă, obiectivitate, spirit critic etc.)
37. Prestigiu şi popularitate
PSIHOPROFESIONAL *
38. Studii militare superioare
39. Curs de perfecţionare în management * Acte de studii
40. Curs postuniversitar militar * Teste situaţionale
41. Cunoştinţe în domeniile : * Concurs profesional
- informatică Analiza produselor
- juridic * activităţii
- administraţie *
- psihologie şi sociologie *
- limbi străine *
- protocol *
PSIHOCULTURAL *
42. Cultură generală
43. Cultură militară * Interviu
44. Cultură specifică armei (specialităţii) * Teste de cunoştinţe
45. Cultură politică *
PSIHOEXPERIENŢIAL *
46. În conducerea plutonului
47. În conducerea companiei *
48. În conducerea batalionului *
49. În conducerea brigăzii (stagiu de probă) * Evaluări de serviciu
58 din 168
 PSIHOFAMILIAL * Cursuri de perfecţionare
50. Lipsa unor probleme grave, majore, care să Interviu
domine câmpul conştiinţei în timpul serviciului * Memoriu personal
Tabelul nr. 5.1
Psihograma ofiţerului

Ca o concluzie, pentru armată, realizarea psihoprofesiogramelor constituie o necesitate de

extremă urgenţă care poate duce la maximizarea eficacităţii activităţii de selecţie şi repartiţie a
personalului pe diferite arme, specialităţi şi funcţii printr-o compatibilitate deplină între cerinţele
posturilor de luptă şi capacităţile bio-psiho-socio-culturale proprii fiecărui subiect uman.

9.2. STUDIUL FACTORILOR PSIHOLOGICI AI PSIHOPROFESIOGRAMEI

OFIŢERULUI

9.2.1. GENERALITĂŢI

Cercetarea ştiinţifică asupra oricărui conţinut de natură psihologică, implicit şi asupra

psihoprofesiogramei, presupune o procesualitate extrem de laborioasă (Zlate, 2000, pp. 380-411).
Studiul psihoprofesiogramei conduce inevitabil la cunoaşterea psihologică a persoanei care, în
condiţiile utilizării calculatorului, devine din ce în ce mai mult o necesitate stringentă, dar şi o
metodă eficientă pentru argumentarea devenirii personalităţii umane pe bază unui solid suport
statistico-matematic (Havârneanu, 2000).
Obiectivul cercetării îl constituie studiul factorilor psihologici ai psihoprofesiogramei
generale a ofiţerului, în vederea implementării acesteia ca un instrument psihologic cu rol
predictiv în activitatea de selecţie şi orientare profesională militară.
Ipotezele de lucru ale cercetării sunt:
1. Profilul de personalitate al ofiţerului (modelul ofiţerului) poate fi anticipat şi proiectat prin
realizarea unei psihoprofesiograme (modale).
2. Analiza statistică a datelor experimentale, extrase prin operaţionalizarea factorilor
(dimensiunilor) şi indicatorilor (variabilelor) de natură bio-psiho-socio-culturală din
structura psihoprofesiogramei, poate susţine, cu argumente ştiinţifice, construcţia
teoretică obţinută prin metoda experţilor.
3. Psihoprofesiograma ofiţerului poate fi un instrument psihologic cu mare putere de
predicţie asupra potenţialului uman selecţionat pentru cariera militară.
Subiectul (lotul) experimentului este format din 154 de ofiţeri, bărbaţi, cu vârste
cuprinse între 24-50 de ani, cu vârstă medie de 31,5 ani, având specialităţi militare diverse, grade
militare de la locotenent la colonel, funcţii de la comandant de pluton până la comandant de mare
unitate, precum şi de la şef de compartiment de unitate până la şef de secţie în structurile centrale
ale armatei.
Metodele şi tehnicile de cercetare. Modelul psihoprofesiogramei ofiţerului, sub aspectul
dimensiunilor şi indicatorilor psihici, este un rezultat obţinut prin metoda experţilor. Construită
formal ca un chestionar, psihoprofesiograma a fost administrată lotului de ofiţeri prezentat
anterior.
Factorii (dimensiunile) şi indicatorii (variabilele) de natură psihologică din structura
psihoprofesiogramei sunt, în esenţă, următorii:
 Factorul psihosomatic (sănătatea somatică, sănătatea psihică, rezistenţă fizică etc.);
 Factorul psihomotric (organizarea şi promptitudinea mişcărilor, reacţiometrie
complexă etc.);
 Factorul psihic (inteligenţă generală şi specială, flexibilitatea şi fluiditatea gândirii,
structuri operaţionale algoritmice şi euristice, memoria de lungă şi scurtă durată,
motivaţia, combinatorica imaginativă etc.);
 Factorul psihosocial (capacitatea empatică, sociabilitate, aptitudini de lider,
trăsături pozitive de caracter etc.);
59 din 168
  Factorul psihoprofesional (studii militare superioare, cursuri postuniversitare,
cunoştinţe de psihologie, sociologie, juridice etc.);
 Factorul psihocultural (cultura generală şi militară, cultura armei, cultura politică);
 Factorul psihoexperienţial (stagii de conducere la nivelul diferitelor subunităţi
şi/sau unităţi);
 Factorul psihofamilial (arhetipal şi dobândit).
La baza proiectării, analizei statistice şi interpretării psihologice specifice
psihoprofesiogramei ofiţerului stau următoarele principii:
 Principiul complementarităţii modelelor de abordare a personalităţii umane
care, fără a avea pretenţia de a fi hermeneutic, holist şi exhaustiv, asigură o
perspectivă multiunghiulară activităţii de selecţie şi orientare în carieră pentru
personalul militar. Acest principiu permite o evaluare complexă a personalităţii, în
baza unor criterii diferenţiatoare cum sunt verificabilitatea, valoarea euristică,
consistenţa internă, înţelegerea comportamentului şi semnificaţia sa funcţională
(Hjelle, Zigler, 1981). Într-o prezentare succintă, prin depăşirea unor limite, se
remarcă faptul că:
• Modelul tipologic accentuează latura explicativ-
constituţională a personalităţii;
• Modelul trăsăturilor (T) direcţionează cunoaşterea
personalităţii (P) către descriere, experiment şi calcul statistic, iar
ecuaţia de bază se exprimă prin P = f(T);
• Modelul comportamentului (C) promovează determinismul
situaţional (S) ca element formator al personalităţii, exprimat de
ecuaţia C = f(S) ;
• Modelul psihodinamic este preocupat de aspectul
motivaţional şi reactiv-defensiv al personalităţii umane ;
Modelul structural-sistemic realizează depăşirea conceptului de personalitate ca o
simplă sumă de trăsături prin evidenţierea raporturilor interdependente, atât de
natură internă, cât şi externă (Golu, 1993, Zlate, 1994, Creţu,2000).
 Principiul echilibrului dinamic dintre nomotetic şi idiografic sau, altfel spus,
dintre normă (lege) şi idee (specificitate) conform căruia, personalitatea trebuie
studiată, atât sub aspectul general, cât şi cel particular, individual (Allport, 1981,
Silva, 1993, Albu, 1998, Zlate, 2000, Havârneanu, 2000, Golu, 2000).
 Principiul stărilor şi trăsăturilor latente care asigură posibilităţi multiple pentru
descrierea şi explicarea stabilităţii şi schimbării comportamentului pe baza
diferenţelor interindividuale şi diferenţelor intraindividuale
Criteriile care stau la baza construirii psihoprofesiogramei ofiţerului pot fi sintetizate
în modul următor (Legendre, 1993, Albu, 1998, Mitrofan, N, 2000):
 Criteriul fidelităţii se referă la precizia măsurării şi, implicit, sursele şi mărimile
erorilor posibile;
 Criteriul validităţii vizează calitatea măsurării şi oferă informaţii cuprinzătoare
cu privire la capacitatea instrumentului psihologic de a măsura în mod real ceea ce
şi-a propus să măsoare ; sunt importante de analizat tipurile de validitate teoretică,
predictivă şi de conţinut;
 Criteriul sensibilităţii reprezintă puterea de discriminare şi evidenţiază
capacitatea acestuia de a diferenţia indivizii pe baza mărimilor caracteristicilor
măsurate.
Datele şi informaţiile rezultate în urma administrării psihoprofesiogramei au fost supuse
prelucrărilor şi inferenţelor statistice cu ajutorul calculatorului. Pe baza programului de analiză
statistică tip SPSS / Windows au fost realizate studii privind repartiţiile de frecvenţe, distribuţia
valorilor centrale, testele de semnificaţie, analiza de varianţă, clasificarea datelor, analiza
factorială etc..
60 din 168
 9.2.2. STUDIUL CARACTERISTICILOR CANTITATIVE

Principalele date statistice ale valorilor centrale: media, mediana, modul, dispersia
(varianţa), abaterea standard, coeficientul de asimetrie (skewness), coeficientul de boltire sau
aplatizare (kurtosis), rangul sau amplitudine.

9.2.2.1. Studiul indicatorilor de poziţie (media, mediana, modul)

Rolul indicatorilor de poziţie este acela de a reda printr-o singură valoare numerică nivelul
general al valorilor fiecărui factor psihologic sau ordinul de mărime al acestor valori. Indicatorii
de poziţie reprezintă, în esenţă, valorile tipice ale variabilelor aleatorii care, în cazul nostru, sunt
factorii psihologici ai psihoprofesiogramei ofiţerului.
Valoarea medie, mediana şi modul sunt utilizate pentru a analiza tendinţa centrală de
grupare a valorilor variabilelor aleatorii. Se consideră că valorile se acumulează acolo unde
probabilitatea este mai mare sau se interpretează că valorile care corespund unor probabilităţi mai
mari sunt luate mai des de către variabilele aleatorii şi, în consecinţă, are loc o acumulare a
valorilor mai probabile.

Semnificaţia statistică a mediei “x” este aceea că ea reprezintă valoarea

comună pe care ar trebui să o ia fiecare individ din populaţia investigată astfel
încât să se păstreze neschimbată suma valorilor.
Mediana “Me” reprezintă acea valoare care se situează la mijlocul unui şir
de valori, adică are în stânga şi în dreapta sa un număr egal de unităţi statistice.
Modul sau valoarea modală “Mo” reprezintă valoarea cu cea mai mare
frecvenţă şi caracterizează individul tipic al populaţiei investigate.

Compararea datelor indicatorilor de poziţie din tabelul nr. 2 ne arată existenţa unor valori
apropiate ale mediei, medianei şi modului pentru factorii psihologici investigaţi (ex. factorii
psihosomatic, psihomotric, psihic, psihosocial, psihoprofesional, psihocultural, psihoexperienţial
şi de personalitate) care se interpretează ca fiind expresiile cantitative ale unor distribuţii relativ
normale, simetrice. Pentru factorul psihofamilial se observă că există diferenţe mici între medie şi
mediană, dar diferenţele sunt mari între acestea şi mod. Interpretarea psihologică a acestei situaţii
statistice poate fi înţeleasă în sensul că valoarea tipică se concentrează pe valoarea maximă.

9.2.2.2. Studiul indicatorilor de dispersie

Indicatorii de dispersie se prezintă ca unii ce trebuie ataşaţi celor de poziţie, pentru a

îmbogăţi informaţiile asupra caracteristicilor studiate. În esenţă, măsoară gradul de împrăştiere a
indivizilor în cadrul seriei de valori pe care aceştia le iau sau, altfel spus, indicatorii de dispersie
caracterizează o populaţie statistică din punctul de vedere al omogenităţii/eterogenităţii, în raport
cu o variabilă dată. În funcţie de modelul explicativ, indicatorii de dispersie mai pot fi interpretaţi
ca modalitate de reflectare a gradului de inegalitate dintre indivizi sau a gradului de
nedeterminare.
Amplitudinea (rangul) “A” reprezintă diferenţa dintre valorile extreme ale variabilelor
aleatorii şi se interpretează ca fiind limitele între care variabilele pot lua diferite valori sau ca fiind
valorile aberante, atipice, rare şi care nu caracterizează populaţia investigată.
Abaterea intercuartilă “Q” reprezintă modalitatea prin care populaţia investigată este
împărţită în subgrupe de efective egale.
Abaterea standard (deviaţia standard) “σ” reprezintă o măsură a gradului de eterogenitate,
diversitate sau chiar inegalitate dintre indivizii unei populaţii statistice şi se exprimă ca fiind cea mai
mică abatere medie pătratică în raport cu media.
Varianţa (dispersia) “σ2” este pătratul indicatorului abatere standard şi permite înţelegerea
gradului de nedeteminare a unor variabile prin detaşarea în spaţiul de variabilitate a “părţii
61 din 168
explicate” de “partea rămasă neexplicată”. Varianţa se poate descompune în varianţa intergrupală
şi în varianţa intragrupală.
Coeficientul de variaţie (omogenitate sau eterogenitate) “ν” arată ce fracţiune din medie
corespunde unei abateri standard.
 Dintre indicatorii de dispersie cu semnificaţie statistică interpretativ-explicativă am
analizat amplitudinea (rangul), abaterea intercuartilă, abaterea standard (deviaţia standard),
varianţa şi coeficientul de variaţie.
Analiza mediilor pentru factorii psihosomatic, psihomotric, psihic, psihosocial,
psihocultural, psihofamilial şi de personalitate evidenţiază valori ridicate în comparaţie cu valorile
mediilor pentru factorii psihoprofesional şi psihoexperienţial. Valorile medii ridicate ale factorilor
din primul grupaj arată că subiecţii, în general, consideră mai mult decât necesară prezenţa
acestora în profilul de personalitate al ofiţerului. Influenţa acestor factori capătă o importanţă mai
mare în ansamblul trăsăturilor de personalitate specifice cadrelor militare cu studii superioare.
Valorile mediane şi cele modale mai mari ale factorilor psihosomatic, psihic şi psihosocial
explică, de asemenea, prioritatea acordată acestora de către personalul militar în cadrul
constelaţiei factoriale specifice psihoprofesiogramei.
Abaterile standard cu valori mai mici ale factorilor psihosomatic, psihic, psihosocial,
psihocultural şi de personalitate evidenţiază o mai bună grupare a valorilor centrale şi, implicit, o
exigenţă sporită acordată din perspectiva criteriilor de selecţie.
Valorile mici ale variaţiilor (dispersiilor) factorilor psihosomatic, psihic şi de personalitate
descriu împrăştieri mai mici (mai puţine valori, dar cu frecvenţe relativ mari), pe când valorile
mari ale variaţiilor (dispersiilor) factorilor psihoexperienţial şi psihofamilial reflectă împrăştieri
mai mari (valori mai multe, dar cu frecvenţe mai mici).

9.2.2.3. Studiul indicatorilor formei de distribuţie

Aceşti indicatori surprind cel puţin două probleme referitoare la modul de aranjare a distribuţiei
de frecvenţe, astfel : indicatorii oblicităţii (skewness) şi indicatorii boltirii (kurtosis-cocoaşă).
Indicatorii de oblicitate (skewness) au valori negative pentru factorii psihosomatic,
psihomotric, psihosocial, psihocultural, psihoexperienţial şi psihofamilial, iar pentru factorii
psihici, psihoprofesional şi de personalitate au valori pozitive.

Indicatorii oblicităţii „µ” arată în ce măsură distribuţia realizată se abate

de la simetria distribuţiei normale. Valoarea este zero pentru distribuţii simetrice,
pozitivă pentru curbele alungite spre dreapta şi negativă pentru cele alungite spre
stânga.
Indicatorii boltirii, de exces „β” exprimă înălţimea „cocoaşei”, curbei în
raport cu cea „normală”. Se pot întâlni curbe leptocurtice (înalte, cu valori
pozitive), curbe platicurtice (joase, aplatizate, cu valori negative).
Indicatorii (coeficienţii) de asimetrie şi de boltire sunt utilizaţi pentru
aprecierea formei unei repartiţii şi, prin extindere, asupra formei graficului de
probabilitate.

Primul grupaj de factori evidenţiază că aceştia au o distribuţie a frecvenţei valorilor uşor

deplasată spre stânga. Cel de-al doilea grupaj de factori prezintă o distribuţie a frecvenţei
valorilor deplasată uşor spre dreapta. Având în vedere valorile relativ mici şi apropiate de zero
ale indicatorilor de oblicitate, indiferent de asimetria constatată, se poate aprecia că repartiţiile de
frecvenţe se apropie de distribuţia normală, deci există o probabilitate mare ca factorii psihologici
din structura psihoprofesiogramei să fie semnificativi sub aspectul unei bune predicţii în selecţia
personalului cu studii superioare.
Indicatorii de boltire reprezintă, alături de indicatorii de asimetrie, un al doilea atribut
important în aprecierea formei repartiţiei unimodale, deci permit aprecieri asupra grupării
62 din 168
valorilor cu probabilităţi mai mari de realizare. Factorii psihosomatic, psihomotric, psihic,
psihosocial, psihoprofesional, psihoexperienţial, psihofamilial şi de personalitate au valori
negative şi descriu curbe de tip uşor platicurtic, iar factorul psihocultural are valoare pozitivă şi, în
consecinţă, descrie o curbă de tip uşor leptocurtic. Valorile mai mari ale factorilor psihosomatic,
psihomotric, psihic, psihosocial, psihocultural şi de personalitate reflectă faptul că acestea au
probabilităţi mai mari de realizare decât valorile mai depărtate ale factorilor psihoprofesional,
psihoexperienţial şi psihofamilial.
9.2.3. STUDIUL ASOCIERII DATELOR

Problema principală care se pune în studiul de asociere a datelor este aceea de a vedea în
ce măsură două seturi de valori sunt sau nu concordante sau, altfel spus, în ce măsură valorile
variabilei dependente corelează cu valorile variabilei independente.
Asocierea poate fi realizată pentru date continue (de interval) sau pentru date ordinale.
Corelaţia dintre două variabile sau covarianţa acestora reprezintă o problemă de maximă
importanţă în psihologie.

9.2.3.1. Studiul asocierii datelor continue (cantitative, de interval)

În studiul asocierii datelor de interval se detaşează ca problematică analiza corelaţiei şi a

măsurii acesteia (coeficientul de corelaţie), precum şi analiza regresiei liniare (dreapta de
regresie), cele două aspecte fiind în strânsă conexiune (Clocotici, Stan, 2000, p. 253).
Coeficientul de corelaţie „r” (coeficientul de corelaţie liniară, coeficientul de corelaţie simplă,
coeficientul de corelaţie Bravais-Pearson) reprezintă metoda prin care sunt permise predicţii sau, altfel
spus, cum se poate estima o valoare a unei variabile Y atunci când se dispune de o valoare a variabilei
asociate X. De cele mai multe ori, există interesul de a se cunoaşte dacă două variabile sunt asociate şi
care este gradul de asociere, fără să se pună accent pe faptul de a şti care dintre ele este variabila
independentă şi care dependentă.
Coeficientul de corelaţie „r” are valori de la –1 la +1: o valoare nulă indică lipsa asocierii, +1
arată o asociere (corelaţie) pozitivă perfectă, iar o valoare de –1 arată o asociere negativă perfectă.
Regresia liniară (dreapta de regresie), strâns legată de coeficientul de corelaţie, are ca specificitate faptul
că relaţia dintre două variabile constă tocmai în caracterul simetric al acesteia. Mai mult de atât, regresia
liniară evidenţiază în ce măsură variabila dependentă poate fi prezisă de cunoaşterea valorii variabilei
independente, indiferent de ce raport cauzal există între acestea.
Regresia multiliniară reprezintă o extensie a analizei de regresie de la două la mai multe
variabile. Problema aceasta se rezolvă prin modelarea statistică a situaţiei în care un fenomen psihologic
trebuie explicat printr-o serie de factori explicativi potenţiali. Este necesar să se cunoască efectul
independent al fiecărui factor explicativ asupra variabilei dependente şi, implicit, care este ierarhia
importanţei fiecărui factor în explicarea fenomenului psihologic studiat.
În analiza statistică sunt semnificativi următorii coeficienţi:
 Coeficientul de corelaţie „r” ne arată cu câte abateri standard, proprii, variază, în medie, o
variabilă dependentă Y, atunci când variabila independentă variază cu o abatere standard
proprie, considerând că între cele două variabile există o relaţie de dependenţă liniară dată de
dreapta de regresie.
 Coeficientul de determinaţie liniară simplă „r2” reprezintă fracţiunea din variaţia variabilei
independente explicată de variaţia variabilei independente.
 Coeficientul de determinaţie multiplă „R2” indică proporţia din variaţia variabilei dependente
care este explicată de toate variaţiile variabilelor independente. Coeficientul de determinaţie
multiplă poate lua valori de la O la 1. Semnificaţia valorilor extreme ale coeficientului de
determinaţie multiplă este următoarea:
 Dacă R2 = 1, atunci valorile variabilei dependente sunt în totalitate determinate
de combinaţiile liniare ale valorilor variabilelor independente. În cazul bivariat,
distribuţia se face după o dreaptă, iar atunci când sunt două variabile
independente , se face după un plan.
 Dacă R 2 = 0, atunci nu înseamnă, în mod necesar, absenţa relaţiilor între
variabila dependentă şi variabilele independente ci, dimpotrivă:

Tabelul nr. 6.2

63 din 168
 Coeficienţii de corelaţie liniară (Bravais-Pearson)

Din analiza coeficienţilor de corelaţie putem constata că, între aproape toate variabile
statistice, există corelaţii semnificative la pragul de p=0,01 şi p=0,05, generate de diferenţele mici
între rangurile indivizilor pentru factorii psihologici implicaţi.
Lipsa unor corelaţii statistice liniare semnificative se evidenţiază între factorul
psihofamilial şi factorii psihoprofesional, psihocultural şi psihoexperienţial, care se datorează
diferenţelor mari existente între rangurile indivizilor, pentru factorii psihologici respectivi.
Din punct de vedere al interpretării psihologice, apreciem că acţiunea factorului familial
asupra factorilor de natură profesională, culturală şi experienţială (de comandă militară) nu se
manifestă direct şi determinist ci, dimpotrivă, într-o modalitate indirectă şi probabilistă.
Rezultatele obţinute de personalul militar în planul exercitării profesiei, în însuşirea
culturii specifice şi în câştigarea experienţei de comandă nu sunt influenţate semnificativ de
problemele de natură familială.
Din studiul dreptelor de regresie între personalitate şi factorii psihologici din
psihoprofesiograma ofiţerului există o relaţie liniară directă şi pozitivă, ceea ce înseamnă că o
variaţie (creştere) calitativă a oricărei variabile independente determină o variaţie (creştere)
calitativă în structura de personalitate a individului.

9.2.3.2. Studiul asocierii datelor ordinale.

Pentru a aprofunda problema normalităţii, aplicăm falsa ipoteză şi considerăm că nu există

o distribuţie normală. Aplicăm datelor, pentru acest caz, calculul coeficienţilor de corelaţie
neparametrici (coeficientul de corelaţie a rangurilor “ρ”- Spearman şi coeficientul de concordanţă
“w”- Kendall).

Coeficientul de corelaţie a rangurilor „ρ ” , care este construit după o metodă de interpretare

a simbolurilor (1,2,3…, adică primul, al doilea, al treilea …), consideră numerele ordinale ca fiind
numere cardinale pe care le ordonează în funcţie de două criterii X şi Y, astfel că fiecare individ
statistic „i” deţine un rang de la 1 la n după X şi unul după Y. Formula coeficientului de corelaţie a
rangurilor se bazează pe diferenţa dintre rangul individului „i”, în clasamentul după X şi, implicit,
după Y. Dacă:
 clasamentele coincid, rangurile sunt identice, atunci toate valorile sunt nule şi ρ = 1;
 clasamentele sunt inverse, atunci ρ = -1;
 clasamentele nu au legătură statistică, atunci ρ = 0;
 diferenţa (absolută) între ranguri este mare, atunci este vorba de o discordanţă mare între
rezultatele obţinute, iar ipoteza unei legături între cele două variabile este mai puţin
plauzibilă.

Coeficientul de concordanţă „w”-Kendall permite comparaţia directă a mai multor

măsurători, iar corelaţia între diferitele clasamente evaluează fidelitatea măsurării (nu şi
dacă aceasta este validă, conformă cu realitatea). Coeficientul de concordanţă exprimă
gradul de similaritate existent în modul de apreciere a faptelor clasificate, se prezintă ca un
indicator al apropierii dintre două clasificări şi se bazează pe diferenţa dintre respectivele
clasificări. Coeficientul de concordanţă poate lua valori între –1 (concordanţa dintre seriile
de valori este complet inversată) şi +1 (există concordanţă deplină între cele două
clasificări); valoarea zero indică lipsa concordanţei între clasificări.

64 din 168
 Rezultatele obţinute demonstrează că ipoteza este falsă, adică datele analizei statistice sunt
supuse legii normalităţii (Rotariu, Bădescu, Culic, Mezei, Mureşan, 1999, pp. 174-175).
Din prezentarea acestor modalităţi de asociere a datelor (Andrei, Stancu,1995, Rude,
Retel, 2000) se poate observa că, atât asocierea datelor continue sau de interval (coeficientul de
regresie), cât şi asocierea datelor ordinale (coeficientul de corelaţie a rangurilor şi coeficientul de
concordanţă) conduc la concluzia că între factorii psihologici specifici psihoprofesiogramei
ofiţerului există interdependenţe semnificative, care justifică prezenţa acestora în calitate de
predictori.
9.2.4. STUDIUL COEFICIENTULUI DE DETERMINAŢIE SIMPLĂ ŞI
MULTIPLĂ

9.2.4.1. Studiul coeficientului de determinaţie simplă „r2”

Studiul coeficientului de determinaţie simplă „r2”, în contextul modelului bivariat de

regresie liniară pentru variabila dependentă „personalitate”, ne oferă informaţii complementare
asupra calităţii estimării valorilor acesteia în raport cu variaţiile variabilelor independente
reprezentate de factorii psihosomatic, psihomotric, psihic, psihosocial, psihocultural,
psihoprofesional, psihoexperienţial şi psihofamilial.
Prin studiu, factorul psihosomatic explică 38,0 % din varianţa personalităţii, factorul
psihometric 38,3%, factorul psihic 49,9%, factorul psihosocial 40,2%, factorul psihoprofesional
29,3%, factorul psihocultural 26,1%, factorul psihoexperienţial 25,5%, factorul psihofamilial
32,4%. Procentele rămase sunt explicate de alţi factori care intervin în relaţiile bivariate ale
factorilor.
9.2.4.2. Studiul coeficientului de corelaţie multiplă „R2”
Studiul coeficientul de determinaţie multiplă „R2” presupune elaborarea unui model de
regresie multiliniară.
Acest coeficient de determinaţie multiplă demonstrează că 93,3% din varianţa factorului
personalitate se explică prin relaţiile multiple ale acestuia cu factorii psihosomatic, psihomotric,
psihic, psihoprofesional, psihocultural, psihoexperienţial şi psihofamilial.
Analiza coeficienţilor de determinaţie standardizaţi ne oferă informaţii suplimentare cu
privire la relaţia de interdependenţă dintre personalitate şi factorii consideraţi predictori. Se
desprind următoarele concluzii:
 toţi factorii sunt pozitivi şi, în consecinţă, influenţa acestora asupra variabilei dependente este
directă, în sensul că orice modificare a variabilelor independente va determina schimări de
acelaşi semn în variabila dependentă;
 părţile explicate de variabilele independente sunt sensibil egale şi variază între limita minimă
de 10,9% a factorului psihoprofesional şi limita maximă de 14,0% a factorului psihosomatic;
 pentru toţi factorii psihoprofesiogramei valorile explicative sunt semnificative la un prag de p
= 0,05;
 analiza de varianţă arată că dispersia datelor în jurul valorii medii este semnificativă pentru o
distribuţie normală cu variaţie omogenă a valorilor.

9.2.5. TESTAREA SEMNIFICAŢIEI FACTORILOR PREDICTORI AI

PSIHOPROFESIOGRAMEI

Problema semnificaţiei unei mărimi se realizează, de regulă, în comparaţie cu

o altă mărime, ca diferenţă a valorilor celor două mărimi. Diferenţa este
semnificativă dacă depăşeşte eroarea maximă admisă, adică ea nu poate fi pusă pe
seama fluctuaţiilor fireşti dintre valorile celor două variabile, iar, în caz contrar,
înseamnă că diferenţa nu este semnificativă.

65 din 168
 9.2.5.1. Testul de semnificaţie Z (T) pentru eşantioane mari
Utilizăm testul Z (sau testul T) pentru a cerceta dacă există diferenţe semnificative între
factorii psihoprofesiogramei ofiţerului. Pentru aceasta studiem semnificaţia mărimilor variabilelor
factorilor psihoprofesiogramei pentru două situaţii:
 testarea semnificaţiei mărimilor factorilor pentru a vedea dacă aceştia diferă sau nu
semnificativ faţă de zero;
 testarea semnificaţiei tuturor factorilor în raport cu factorul personalitate.
Aplicarea testului de semnificaţie, pentru prima situaţie, verifică evidenţa conform căreia
factorii specifici psihoprofesiogramei diferă semnificativ de zero, adică probabilitatea lor de
realizare este maximă. De asemenea, din observarea intervalului de încredere rezultă foarte clar că
semnul limitelor este pozitiv, deci este imposibil ca cele două valori să fie egale.
Aplicarea testului de semnificaţie, pentru al doilea caz, descrie o situaţie de o cu totul altă
factură. De această dată a fost verificată semnificaţia diferenţei dintre media factorului
personalitate şi mediile factorilor psihoprofesiogramei. Interpretarea psihologică a valorilor
obţinute evidenţiază următoarele aspecte esenţiale:
 sunt prezentate valorile lui Z (T);
 pentru factorii psihomotric, psihic, psihocultural, psihofamilial şi de personalitate se
constată şanse semnificative de 48,3%, 32,3%, 34,1%, 33,9% şi respectiv 99,9% pentru a
se realiza valorile lui Z (T); pentru ipoteza că valorile factorilor pot fi egale nu se poate
respinge ipoteza nulă, ceea ce înseamnă că valorile acestora în raport cu valorile factorului
personalitate nu diferă semnificativ; situaţia este confirmată şi de analiza limitelor
intervalului de încredere care, pentru factorii enumeraţi anterior, prezintă variaţii de semn
ceea ce se traduce prin faptul că diferenţa valorilor poate fi zero, deci valorile pot fi egale;
 pentru factorii psihosomatic, psihosocial, psihoprofesional şi psihoexperienţial procentajul
de realizare a valorilor Z (T) este zero, limitele intervalelor de încredere au aceleaşi semne
şi, în consecinţă, nu se verifică ipoteza nulă, deci valorile variabilelor nu pot fi egale şi
diferă semnificativ faţă de valorile factorului personalitate;
 dacă pentru compararea factorului de personalitate cu el însuşi rezultatul era de aşteptat,
pentru ceilalţi factori se impune o interpretare de ordin psihologic:
 factorul psihosomatic diferă semnificativ şi este perceput ca fiind extrem de
important; sub aspectul său psihogenetic acest factor reprezintă structura bazală a
personalităţii, este constitutiv acesteia ca Eu fizico-corporal, dar şi dinamico-
energetic; acest factor influenţează hotărâtor psihoprofesiograma generală a
ofiţerului din perspectiva stabilităţii sale psihoafective;
 factorii psihosocial, psihoprofesional şi psihoexperienţial, de asemenea, diferă
semnificativ, fiind interpretaţi ca suprastructură a personalităţii ofiţerului, care se
formează şi se dezvoltă permanent de-a lungul carierei militare, fiind extrem de
dinamici în modelul complex al personalităţii;
 factorii psihomotric şi psihic nu diferă semnificativ de factorul personalitate; se
consideră că aceştia sunt constitutivi personalităţii ofiţerului, dar fundamentul lor
psihogenetic poate fi modelat de-a lungul evoluţiei în cariera militară;
 factorul psihocultural nu diferă semnificativ de factorul personalitate; cei doi
factori sunt similari sub aspectul simbiozei formativ-educaţionale;
 factorul psihofamilial - atât ca moştenire arhetipală, dar şi în calitate de construcţie
dobândită - nu diferă semnificativ de factorul general de personalitate; cei doi
factori se suprapun în mare măsură şi se influenţează reciproc.

9.2.5.2. Testul de comparare χ2

66 din 168
 Deşi poate fi folosit ca test de concordanţă, similar testului de semnificaţie Z (T), testul χ2
se aplică datelor, mai ales, ca test de comparare (asociere) pentru demonstrarea ipotezelor
statistice.

Testul χ2 are rolul de a explica dacă structura eşantionului (lotului), în

raport cu o caracteristică, se abate semnificativ de la o structură standard cu
care o comparăm.
În cazul în care valoarea lui χ2 calculată este mai mare decât cea
standard, atunci se consideră că diferenţa dintre structuri este semnificativă la
nivelul de probabilitate stabilit.

Analiza şi interpretarea lor din punct de vedere psihologic evidenţiază şi de această dată
faptul că valorile luate de factorii psihoprofesiogramei descriu o distribuţie normală.
Valorile calculate ale lui χ2 sunt mai mari decât valorile critice pentru pragul de
probabilitate p = 0,01 şi, în consecinţă, diferenţa este semnificativă, iar probabilele abaterii de la
distribuţia uniformă reflectă particularităţi singulare ale factorilor specifici psihoprofesiogramei
ofiţerului.

9.2.6. ANALIZA DISPERSIONALĂ A FACTORILOR PSIHOPROFESIOGRAMEI

(ANOVA)
Prelucrările statistice ale analizei de varianţă (ANOVA) pe o singură cale a fost efectuată
astfel :
 în primul rând, factorul personalitate a fost considerat variabila dependentă şi a fost
analizat în raport cu toţii factorii psihoprofesiogramei ofiţerului, consideraţi variabile
independente ;
 în al doilea rând, factorii psihoprofesiogramei ofiţerului au fost consideraţi variabile
dependente şi au fost analizaţi în raport cu factorul personalitate considerat variabila
independentă.

Analiza dispersională numită şi analiza de varianţă (ANOVA – ANalysis Of VAriance)

implică multiple aspecte ale fenomenului studiat. Prin metoda anlizei de varianţă se
evidenţiază faptul că, variaţia variabilei dependente, în raport cu variabilele independente, se
obţine prin cumularea a două efecte, dintre care, unul sistematic şi unul întâmplător. Altfel
spus, variaţia variabilei dependente este formată dintr-o “variaţie explicată”prin acţiunea
variabilelor independente şi dintr-o “variaţie reziduală sau neexplicată” care se datorează
unor surse întâmplătoare de variaţie. Variaţia explicată se mai numeşte şi variaţie între
grupuri (variaţie intergrupuri sau exterioară), iar variaţia reziduală se mai numeşte şi variaţie
în grupuri (variaţie intragrupuri sau internă). Compararea diferenţelor dintre expresiile
cantitative ale celor două tipuri de variaţie se realizează pe baza testului F (Fisher-Snedecor)
prezentat, de regulă, ca un tabel ANOVA.
Dacă, pentru un prag de semnificaţie fixat, valoarea F calculată este:
1. Mai mare sau egală cu quantila corespunzătoare a repartiţiei F, atunci se respinge
ipoteza nulă, deci mediile grupurilor nu sunt omogene şi există cel puţin două medii
diferite între ele; diferenţele dintre grupuri justifică o parte semnificativă a variaţiei
variabilei dependente;
2. Mai mică decât quantila corespunzătoare a repartiţiei F, atunci nu se respinge ipoteza
nulă a omogenităţii grupurilor, grupurile sunt similare în privinţa variabilei dependente,
deci diferenţa nu este semnificativă.

Rezultatele statistice au următoarele semnificaţii psihologice:

67 din 168
  pentru primul caz, raporturile Fisher-Snedecor evidenţiază că diferenţele dintre
mediile grupurilor sunt neomogene; rezultă că variabila independentă (fiecare factor al
psihoprofesiogramei) justifică o parte semnificativă a variaţiei variabilei independente
(personalitatea) ;
 pentru al doilea caz, raporturile Fisher-Snedecor evidenţiază, de asemenea, că
diferenţele dintre mediile grupurilor sunt neomogene, cu un grad mai mare sau mai mic de
semnificaţie; rezultă că variabila independentă (personalitatea) justifică o parte
semnificativă a variaţiei fiecărei variabile dependente (factorii psihoprofesiogramei
ofiţerului).

9.2.7. ANALIZA FIDELITĂŢII PSIHOPROFESIOGRAMEI OFIŢERULUI

Problema fidelităţii, în teoria testelor, cunoaşte diferite accepţiuni. Prin fidelitate se

înţelege, de regulă, precizia şi stabilitatea măsurării realizate de către un test sau, altfel spus,
proprietatea unui test de a indica aceeaşi valoare atunci când se repetă măsurătoarea.

Analiza fidelităţii testelor, din punct de vedere matematic, se concretizează în

determinarea coeficientului de fidelitate, definit ca pătratul coeficientului de
corelaţie liniară între scorurile reale şi scorurile observate.
Coeficientul de corelaţie are întotdeauna valori cuprinse între 0 şi1. Valoarea
unu se obţine numai dacă scorurile observate coincid cu scorurile reale, adică
dacă testul este o măsură foarte precisă; coeficientul de fidelitate este zero dacă
toate scorurile reale coincid.
Cei mai importanţi coeficienţi de fidelitate sunt: coeficientul ∝ al lui Cronbach,
coeficientul λ3 al lui Guttman şi coeficientul ρ 20 sau ρ 21 al lui Kuder-Richardson.
În practica obişnuită nivelul minim impus coeficienţilor de fidelitate este de cel
puţin 0.75, cu valori diferite în funcţie de natura şi scopul fiecărui test.

Din prelucrea statistică, pentru valorile factorilor psihoprofesiogramei ofiţerului, se obţine

valoarea calculată Fc = 25,7712, care este mai mare decât valoarea quantilei repartiţiei Fisher-
Snedecor determinată în funcţie de gradele de libertate, la pragul de probabilitate de p = 0,95,
adică Fr = 2,01. Probabilitatea ca dispersiile valorilor factorilor psihoprofesiogramei să fie
omogene este zero, deci variaţiile dintre grupuri sunt sursa variaţiei variabilelei dependente.
Proporţia de variaţie a variabilei dependente (personalitatea) explicată de variabilele
independente (factorii psihoprofesiogramei) este de α = 76,26 %.
9.2.8. ANALIZA DE GRUPARE A DATELOR (ANALIZA CLUSTER)

Analiza cluster (cluster are semnificaţia de a grupa, de a clasifica) este o metodă prin care
elementele unei mulţimi sunt grupate, pe baza unor însuşiri comune, în submulţimi.

Algoritmul metodei cluster utilizează ca mărime distanţa dintre elementele

mulţimii şi reprezintă un procedeu de apreciere a asemănării/deosebirii. Funcţia
statistică “distanţa” îndeplineşte următoarele cerinţe:
 ia valori mai mari sau egale cu zero;
 este zero dacă şi numai dacă elementele perechii sunt identice;
 se bazează pe inegalitatea triunghiului în sensul că, distanţa dintre două elemente
nu poate fi mai mare decât suma distanţelor de la fiecare dintre cele două la un al
treilea.

68 din 168
 Analiza cluster evidenţiază, pe baza distanţelor euclidiene dintre elementele de grupare
reprezentate de factorii psihoprofesiogramei ofiţerului, următoarele niveluri de reuniune:
 nivelul 1 - între factorii psihic şi de personalitate;
 nivelul 2 - între factorii psihic şi psihosocial;
 nivelul 3 - între factorii psihosomatic şi de personalitate;
 nivelul 4 - între factorii psihosociali şi psihoculturali;
 nivelul 5 - între factorii psihosomatic şi psihomotor;
 nivelul 6 – între factorii psihocultural şi psihoprofesional;
 nivelul 7 – între factorii psihomotric şi psihoexperienţial;
 nivelul 8 – între factorii psihoprofesional şi psihofamilial.
Dendograma astfel obţinută ne asigură că grupele sunt relativ omogene şi compacte.
Modul nivelar de ierarhizare are puternice conotaţii intuitive pentru interpretarea şi înţelegerea
corectă a relaţiilor interdependente ale factorilor psihoprofesiogramei carierei militare.

9.2.9. ANALIZA FACTORIALĂ A DATELOR PSIHOPROFESIOGRAMEI

CARIEREI MILITARE

Analiza factorială reprezintă o metodă de reducere a efectivului de variabile care descriu

un domeniu astfel încât, prin construcţia unor noi variabile (factori) – în număr mult mai mic – să
se reproducă cu destulă precizie informaţia cuprinsă în datele iniţiale.
Analiza factorială a datelor specifice psihoprofesiogramei ofiţerului a fost realizată pe
baza metodei Hotelling sau a componentelor principale.

Problema de bază a analizei factoriale este elaborarea modelului factorial descris sub formă matricială.
Elementele principale ale modelului factorial sunt reprezentate de factorii comuni (specifici), de saturaţiile în
factori specifici (coeficienţii factorilor specifici) şi de matricea saturaţiilor în factori comuni (matricea
coeficienţilor factorilor comuni). Din ecuaţia de bază a analizei factoriale se poate determina numărul minim de
factori care reproduc cu destulă precizie structura datelor.
În calculul factorial este important de determinat valoarea proprie (eigenvalue) a matricii şi vectorul
propriu nenul (eigenvector) al valorii proprii. Aceste elemente, prin calcul matricial, conduc la obţinerea
saturaţiilor factorilor, din care se poate deduce proporţia cu care fiecare factor contribuie la varianţa unei
variabile.
Dacă se alege un număr de factori mai mic decât numărul de variabile şi se efectuează suma saturaţiilor
factorilor, atunci se obţin nişte mărimi scalare mai mici sau egale cu unitatea. Aceste mărimi se numesc
comunalităţile variabilelor. Cu cât comunalităţile au valori mai apropiate de 1, cu atât factorii aleşi reprezintă
mai bine structura de date iniţiale. În acest fel, fiecare factor are o contribuţie la explicarea varianţelor tuturor
variabilelor, ceea ce înseamnă că un factor contribuie la varianţa tuturor variabilelor proporţional cu valoarea
proprie căreia îi corespunde.
Deoarece factorii sunt consideraţi vectori ortogonali, iar comunalităţile au valoarea maximă 1, acestea
pot fi reprezentate prin puncte dispuse pe un cerc de rază 1 cu centrul în origine. Rotirea sistemului de
coordonate cu un unghi de circa 450 în sens pozitiv (trigonometric) duce la schimbarea saturaţiilor acestora faţă
de variabile, dar şi la schimbarea valorilor în condiţiile în care comunalităţile variabilelelor faţă de factorii aleşi
rămân nemodificate.
Câteva concluzii:
 Metoda de determinare a factorilor bazată pe calculul valorilor proprii (eigenvalue) şi a vactorilor proprii
(eigenvector) corespunzători - Metoda Hotelling – generează o soluţie dintre o infinitate de soluţii existente;
 Soluţia este caracterizată de faptul că primul factor are o direcţie faţă de care toate direcţiile variabilelor se
abat cel mai puţin, al doilea factor are o direcţie perpendiculară pe prima faţă de care direcţiile variabilelor
se abat cel mai puţin ş.a.m.d.;
 Prin rotirea factorilor se realizează o situaţie în care fiecare dintre variabile să se afle cât mai aproape de
unul din factori;
 O valoare proprie relativ mică poate genera prin rotaţia factorilor o soluţie care, datorită saturaţiilor mari,
să aibă o contribuţie importantă în explicarea varianţei variabilelor;
 Este recomandat ca numărul factorilor să nu fie mai mare de trei, deoarece reprezentarea grafică devine
greu de vizualizat şi interpretat;
 Identificarea factorilor se face în funcţie de valorile saturaţiilor care corespund variabilelor analizate;
 Identificarea şi denumirea factorilor sunt probleme de ordin teoretic şi metodologic care solicită capacitatea
de sinteză a cercetătorului;
69îndin
Interpretarea factorilor se schimbă substanţial 168 rotirii acestora.
cadrul
 Pentru început au fost analizate comunalităţile iniţiale şi contribuţia fiecărui factor în
explicarea celorlalte variabile. Comunalităţile iniţiale sunt maxime, deci toţi factorii
psihoprofesiogramei sunt aleşi pentru explicarea varianţei tuturor variabilelor. Alegând pentru
analiză numărul componentelor matriciale egal cu numărul factorilor psihoprofesiogramei
ofiţerului se obţin nouă factori explicativi ai varianţei totale. Se constată rapid că, din cei nouă
factori, primii doi au valoarea explicativă cea mai mare şi care, cumulată, semnifică 59,78 % din
varianţa totală a variabilelor. Matricea componentelor principale, pentru cei doi factori extraşi,
prezintă valori destul de slab structurate pentru definirea acestora. De aceea, prin procedeul de
rotire a factorilor – Metoda Varimax, se obţin rezultatele maxime.
Rotirea componentelor principale realizează o mai bună structurare a datelor care a permis
delimitarea foarte clară a doi factori. Considerând că numele factorilor trebuie să corespundă
efectului lor asupra variabilelor observate, am atribuit acestora următoarele denumiri:
 factorul personalităţii de statut (factorul 1), reprezentat de variabilele (saturaţiile)
următoare: psihocultural (0,812), psihoprofesional (0,754) şi psihosocial (0,699);
 factorul personalităţii de bază (factorul 2), reprezentat de variabilele (saturaţiile)
următoare: psihofamilial (0,760), psihomotric (0.713) şi psihosomatic (0,709).
Variabila psihoexperienţială nu a fost inclusă deoarece saturaţiile sale au valori foarte mici
şi este considerată de către cei chestionaţi, empiric, cel puţin până la momentul analizei, ca având
o importanţă mai redusă în psihoprofesiograma generală a ofiţerului.
Variabilele psihică şi de personalitate nu au fost incluse în nici un factor, deoarece se
regăsesc în fiecare dintre cei doi, saturaţiile lor sunt relativ medii şi sensibil egale şi, mai mult de
atât, este bine cunoscut faptul că personalitatea reprezintă o sinteză integratoare a celor mai
generale şi esenţiale caracteristici ale proceselor psihice deci, pentru interpretatrea psihologică,
includerea celor doi factori este mai puţin relevantă, fiind de domeniul evidenţei.
Din matricea corelaţiilor saturaţiilor rezultă foarte clar, atât delimitarea celor doi factori,
cât şi raporturile lor de interdependenţă funcţională.

9.2.10. CONCLUZII

Studiul statistic al datelor şi informaţiilor obţinute în urma experimentării

psihoprofesiogramei, construită pe baza metodei experţilor, a condus la următoarele concluzii mai
importante:
1. Studiul statistic şi psihologic al psihoprofesiogramei ofiţerului demonstrează că aceasta
poate fi un instrument eficient pentru selecţia şi repartiţia profesional-militară;
2. Datele şi informaţiile obţinute argumentează necesitatea realizării şi generalizării
psihoprofesiogramelor pentru toate categoriile de arme şi specialităţi militare;
3. Studiul realizat poate să se constituie într-un posibil model de cercetare ştiinţifică a
celorlalte psihoprofesiograme ale funcţiilor, specialităţilor şi armelor;
4. Psihoprofesiograma trebuie coroborată cu alte instrumente psihologice, dar nu numai, în
scopul determinării potenţialului adaptativ al individului uman la cerinţele profesiei şi
carierei militare;
5. Utilizarea psihoprofesiogramei trebuie să se înscrie într-o concepţie metodologică
adecvată recrutării, selecţiei şi repartiţiei resursei umane pentru profesia şi cariera militară.

70 din 168
 TEMA 10

CONSTRUIREA BATERIEI DE EVALUARE PSIHOLOGICĂ.

10.1. OBIECTIVELE ŞI IPOTEZELE DE LUCRU

10.2. SUBIECŢII EVALUĂRII
10.3. METODE, TEHNICI, PROCEDEE DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ
10.4. FIDELITATEA ŞI VALIDITATEA BATERIEI DE EXAMIN

Problematica examinării şi selecţiei personalului militar, în vederea executării unor diferite

genuri de misiuni, se circumscrie unei ample activităţi de cercetare ştiinţifică menită să
fundamenteze teoretic şi practic-aplicativ o metodologie adecvată.
Elaborarea oricărei metodologii de examinare şi selecţie a personalului militar, cel puţin în
Armata României, se bazează pe o viziune interacţionist-sistemică cu privire la:
 personalitatea resursei umane;
 sintalitatea subunităţii militare;
 realitatea câmpului de luptă.
Selecţia psihologică a resursei umane impune cu necesitate elaborarea unei metodologii de
examinare specifice scopului, obiectivelor şi misiunilor ce urmează a fi îndeplinite.

10.1. OBIECTIVELE ŞI IPOTEZELE DE LUCRU

Pentru elaborarea metodologie de examinare şi selecţie psihologică a personalului militar,

cercetarea ştiinţifică îşi propune trei obiective: teoretic, metodologic şi practic-aplicativ (Aniţei,
2000, pp.190-192).
Obiectivul teoretic îl constituie studiul relaţiei de intercondiţionare, în procesul exercitării
activităţii de ofiţer, dintre cerinţele, exigenţele şi specificul profesiei militare, pe de o parte şi,
trăsăturile de personalitate, de cealaltă parte.
Date fiind aceste condiţii (profesia militară şi personalitatea ofiţerului), cercetarea
ştiinţifică trebuie să dea răspuns următoarelor trei probleme:
 ofiţerul prezintă anumite trăsături de personalitate pentru că exercită profesia de ofiţer sau
exercită profesia de ofiţer pentru că intră în armată cu o anumită configuraţie a personalităţii
sale ?
 relaţia de intercondiţionare de tip cauză-efect este predominant direcţionată dinspre
personalitatea de statut (socio-profesional militară) spre personalitatea de bază sau invers ?
 cum este configurată personalitatea ofiţerului ?
Obiectivul metodologic al cercetării ştiinţifice trebuie să se concretizeze în elaborarea
unei metodologii de examinare şi selecţie a personalului militar (categoria ofiţeri), precum şi a
modului în care aceasta poate fi descrisă şi explicată prin inferenţe de ordin statistico-psihologice
multiple şi complexe, cum sunt: analiza de comparaţie, analiza de diferenţă, analiza de corelaţie,
analiza de varianţă, analiza factorială etc.
Obiectivul practic-aplicativ al cercetării ştiinţifice vizează, în primul rând, demonstrarea
validităţii predictive a factorilor de personalitate şi, în al doilea rând, elaborarea indicatorilor
prognostici probabili pentru criteriile performanţei profesionale a ofiţerului.
Ipotezele de lucru ale cercetării ştiinţifice, stabilite în conformitate cu obiectivele
formulate, pot fi sintetizate astfel:

71 din 168
 1. Presupunem că persoanele care prestează activităţi de natură militară reprezintă o serie
de trăsături comune de personalitate prin care se diferenţiază în mod semnificativ de
persoanele care activează în afara sistemului profesional militar.
2. Presupunem că ofiţerii prezintă o serie de trăsături comune de personalitate care îi
diferenţiază în mod semnificativ, atât în raport cu persoanele din afara armatei, dar şi
faţă de alte categorii profesionale din interiorul armatei.
3. Presupunem că factorii de personalitate sunt predictori valizi ai succesului profesional
al ofiţerilor şi anticipăm posibilitatea evidenţierii validităţii lor predictive.

10.2. SUBIECŢII

Abordarea activităţii de examinare şi selecţie a personalului militar, în general, ca şi a

ofiţerilor, în special, presupune cu necesitate stabilirea unor probe psihologice care să constituie
instrumente valide de măsurare şi predicţie a potenţialului psihoindividual.
Loturile experimentale sunt formate din ofiţeri de diverse arme şi specialităţi militare. În
tabelul nr. 10.1 este prezentată, în procente, repartiţia subiecţilor pe grade militare specifice.
Tabel nr. 10.1

Procent
Grad Frecvenţă Procent
Cumulativ
SUBLOCOTENENT
29 2,24 2,24
(ASPIRANT)
LOCOTENENT 143 11,03 13,27
CĂPITAN 522 40,25 53,52
MAIOR
290 22,36 75,88
(LOCOTENENT-COMANDOR)
LOCOTENENT-COLONEL
198 15,25 91,15
(CĂPITAN-COMANDOR)
COLONEL
104 8,01 99,16
(COMANDOR)
GENERAL 11 0,84 100
Procentele Total 1297
cele mai
mari ale
subiecţilor examinaţi aparţin gradelor de căpitan, maior (locotenent-comandor) şi locotenent-
colonel (căpitan-comandor), fapt care corespunde cerinţelor impuse de specificul acţiunilor
militare pentru menţinerea păcii.
În tabelul nr. 10.2 prezentăm repartiţia procentuală pe categorii de vârstă a subiecţilor care
formează loturile experimentale pentru etalonarea probelor psihologice necesare configurării
bateriei de examinare şi selecţie psihologică a cadrelor militare.

Tabel nr. 10.2

Vârsta 20-25 26-30 31-35 36-40 41-45 46-50 51-55

Procent 8,76 18,53 26,96 26,18 16,43 2,81 0,33
Procent
8,76 27,29 54,25 80,43 96,86 99,67 100
cumulat

În tabelul nr. 10.3 este prezentată repartiţia subiecţilor în raport cu probele psihologice
administrate.

Tabelul nr. 10.3

PROBE PSIHOLOGICE
T.A.G. D-48 F.P.I. C.P.I. C.I.C.-96 T.L.-99
T.A.G. 778 631 1182 221 - -
72 din 168
 PROBE PSIHOLOGICE
D-48 631 769 764 117 - -
F.P.I. 1182 764 1206 366 - 132
C.P.I. 221 117 366 713 - 132
C.I.C.-96 - - - - 95 -
T.P.-99 - - 132 132 - 132

10.3. METODE, TEHNICI, PROCEDEE DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ

Având în vedere standardele psihomedicale impuse personalului care desfăşoară activităţi

sub egida organizaţiilor internaţionale, am construit o metodologie de examinare şi selecţie
psihologică formată din următoarele instrumente psihodiagnostice:
1. Fişa individuală.
2. Foaia anamnestică.
3. Teste de inteligenţă:
Testul de inteligenţă verbală generală Wonderlic (I.W.).
Testul de inteligenţă neverbală Domino-48 (D-48)
4. Probe de personalitate:
Inventarul de personalitate California (C.P.I.).
Inventarul de personalitate Freiburg (F.I.P.).
5. Probe de potenţial de lider:
Chestionarul de intercomunicare (C.I.C.-96).
Chestionarul de potenţial de lider (T.L.-C.C.E.-99 ).

10.3.1. Fişa individuală

Fişa individuală cuprinde date cu privire la:

a) Identitatea subiectului examinat: gradul, numele, prenumele, codul numeric personal,
data naşterii, vârsta, motivul examinării şi instituţia care solicită evaluarea subiectului respectiv;
b) Declaraţia subiectului, pe propria răspundere şi sub semnătură, cu privire la starea de
sănătate psihică, posibilul tratamentul farmacologic, gradul de oboseală, eventualul consum
(excesiv) de alcool sau cafea în ultimele 24 de ore.

10.3.2. Foaia anamnestică

Anamneza, ca metodă şi tehnică de examinare psihologică, poate fi utilizată cu succes în

psihodiagnoză, în psihologia clinică şi medicală, dar şi în selecţia psihoprofesională.
Fişa de anamneză psihologică propusă constituie, concomitent, un instrument de validare
pentru alte probe psihologice, un criteriu de prognostic al evoluţiei personalităţii, precum şi un
reper esenţial în formularea deciziei şi avizului psihologic.

10.3.2.1. Prezentare generală

Selecţia profesională presupune evaluarea psihologică a fiecărui subsistem prezentat, ceea

ce implică elaborarea unei metodologii de examinare adecvată, care să cuprindă o gamă largă de
metode, tehnici şi procedee de investigaţie psihologică şi psihosociologică a subiectului uman.
În arsenalul psihologului, ca important instrument de psihodiagnoză, se regăseşte şi
anamneza. Inclusă în sfera mai cuprinzătoare a interviului, anamneza reprezintă atât o tehnică, cât
mai ales un procedeu eficient de culegere a datelor şi informaţiilor referitoare la subiectul
examinat. Prin introducerea în structura anamnezei a criteriilor de autocunoaştere şi autoevaluare
73 din 168
se realizează surprinderea unor aspecte esenţiale ale Eu-lui şi personalităţii, precum şi decelarea
unor cauze circumstanţiale în cazul dizarmoniilor de personalitate sau a unor factori catalizatori în
cazul personalităţii premorbide. Coroborată cu alte tehnici şi procedee de investigaţie psihologică,
anamneza oferă, suplimentar, elemente specifice ale evoluţiei şi istoricului vieţii individuale, care
se pot constitui în cauze sau factori ai devenirii personalităţii.
Anamneza (gr.anamnezis – amintire), folosită cu predilecţie în clinica medicală şi
psihiatrie a devenit, prin extensie, în psihologie, o secvenţă a biografiei psihologice, în vederea
stabilirii originii şi condiţiilor dezvoltării unor particularităţi individuale (trăsături de caracter,
sentimente, capacităţi, vocaţie etc.) (Popescu-Neveanu,1978, p.50).
Anamneza psihologică cuprinde elemente complexe ale investigaţiei prin metode obiective
şi subiective şi poate fi apreciată, ca o “organizare şi elaborare implicită, metoda cea mai
complicată şi mai greu de învăţat” (Meilli, 1964).
În forma sa clasică, anamneza reprezintă istoricul relatat de subiect şi care, în anumite
circumstanţe, poate fi completat cu informaţii de la o altă persoană care-l cunoaşte destul de bine.
Anamneza este organizată ca o schemă standard de alcătuire a istoricului, sub forma unor liste de
puncte, titluri şi paragrafe ce trebuie parcurse, pe cât este posibil, sistematic şi în ordinea
prestabilită. Schema unei anamneze clasice, medicală sau psihiatrică, cuprinde următoarele
repere: aparţinătorul (informatorul), istoricul familiei, datele personale, starea socială actuală,
problemele medicale anterioare, afecţiunile psihice anterioare, personalitatea premorbidă (Gelder,
Gath, Mayou, 1994, p. 32).
În evaluarea psihoprofesională, anamneza psihologică îşi propune ca obiectiv teleologic,
esenţial sondarea longitudinală a evenimentelor parcurse şi, implicit, evoluţia psihologică a
personalităţii subiectului examinat, ceea ce permite o reliefare a cauzelor şi factorilor care au
determinat situaţia prezentă (Minulescu, Stupcaru, 1992, p. 108).

10.3.2.2. Structura şi semnificaţia conţinutului anamnezei

Pentru ca anamneza să corespundă cerinţelor formulate de scopurile selecţiei

psihoprofesionale în armată, am alcătuit un nou tip de fişă anamnestică (Cracsner, Cană, 1998, pp.
303-309), care capătă aspectul unui ghid de interviu (anamnestic), având următoarea structură:
A) Anamneza familială, prin care se recoltează informaţii despre tată, mamă, fraţi/surori
referitoare la vârstă, ocupaţie, personalitate, relaţii cu subiectul, afecţiuni psihice. Se obţin date
privind poziţia socială a familiei de origine, climatul psihofamilial, afecţiunile mintale ale unor
membrii de familie cu rezonanţă în viaţa subiectului, cum ar fi: tulburări psihice, tulburări de
personalitate, epilepsie, alcoolism, alte tulburări neurologice sau medicale importante.
Scopul anamnezei familiale este acela de a oferi psihologului informaţii suplimentare
privind conturarea personalităţii de bază a individului din perspectiva influenţelor ereditare sau
ale mediului educogen primar (Kardiner, 1969). În analiza holistă a personalităţii se consideră că
anumite atitudini şi manifestări comportamentale sunt favorizate de natura şi calitatea relaţiilor
(certuri, supărări, divorţuri etc.) dintre părinţi, dintre părinţi şi copii, dintre descendenţi şi
ascendenţi sau dintre cei de acelaşi rang, precum şi de ocupaţia sau poziţia socială a acestora prin
reflectarea circumstanţelor material-financiare în copilăria subiectului. De asemenea,
evenimentele recente (deces, separare, divorţ, altercaţii, îmbolnăviri etc.) din familia naturală,
conjugală, de rezidenţă sau de interacţiune, pot constitui factori de stres care să modifice,
ocazional sau cu tendinţă de cronicizare, arhitectonica personalităţii individului.
B) Datele personale ale istoricului individual reprezintă elemente esenţiale în evaluarea
ansamblului personalităţii examinate. Informaţiile despre copilăria şi adolescenţa subiectului
oferă psihologului date diverse asupra evoluţiei ontogenetice: eventuale evenimente sau accidente
în primele faze ale dezvoltării; antecedente medicale care au dus la o internare sau o invaliditate
prelungită; evenimente stresante sau traumatizante generate de relaţiile cu/şi dintre părinţi;
condiţiile materiale şi spirituale ale mediului esenţial; experienţe de viaţă cu rezonanţă afectivă şi
reverberaţie comportamentală etc.

74 din 168
 Şcolarizarea subiectului oferă date asupra performanţei cunoştinţelor şi nivelului de
inserţie socială. Preocupările (hobby-urile) în timpul liber, domeniile preferate pentru lectură,
ultimele cărţi citite, sporturile preferate şi/sau practicate reflectă în mare măsură gradul de
maturizare individuală şi socială, capacitatea psihorelaţională, atitudinile şi modelul
comportamental-acţional.
Istoricul ocupaţional ajută psihologul în înţelegerea condiţiilor de viaţă actuale ale
subiectului, inclusiv a eventualilor factori stresori de la locul de muncă. Ocupaţiile anterioare,
fluctuaţia funcţiilor şi a locului de muncă, cauzele migraţiei profesionale asigură psihologului
elemente de analiză a personalităţii cu posibile determinări ale intereselor, motivaţiilor, stabilităţii
psihoemoţionale, conduitelor psihorelaţionale etc.
Atât şcolarizarea (pe toate treptele parcurse), cât şi istoricul ocupaţional oferă date
importante privind constituirea fundamentului cultural al personalităţii (Linton, 1968), modul în
care individul internalizează valorile şi normele instituţionalizate în structura statusului şi rolurilor
sale sociale.
Condiţiile de viaţă actuale (locuinţă, gospodărie, situaţia financiară etc.) permit
psihologului să infereze judecăţi de valoare asupra unor circumstanţe obiective/subiective care se
pot constitui în factori stresori/catalizatori ai vieţii individului şi, totodată, asupra rezonanţei şi
semnificaţiei acestora în subiect.
Istoricul cuplului şi/sau al activităţii sexuale poate furniza informaţii concludente asupra
tipului de personalitate umană şi, de asemenea, poate configura un anumit sindrom al eventualelor
tulburări de personalitate.
Ocupaţia, personalitatea, sănătatea soţiei (soţului) etc. constituie factori de mediu familial
cu rezonanţă afectivă asupra personalităţii. Modul de relaţionare familială, împărţirea
responsabilităţilor, constituirea şi desfăşurarea normală a funcţiilor familiei (biologică şi igienico-
sanitară, economică, socializatoare, pedagogico-educativă şi morală de solidaritate familială)
oferă date suplimentare asupra sanităţii/insanităţii climatului familial, care influenţează starea
timică a individului (Voinea, 1996, pp. 33-66).
Informaţiile legate de istoricul activităţii sexuale – în limita oportunităţii, a bunului simţ şi
a necesităţii pentru clarificarea unor influenţe ale dinamicii sexuale asupra personalităţii
individului – constituie repere esenţiale ale anamnezei psihologice, dar impune o atentă respectare
a momentului optim şi a gradului de detaliere asupra acestei teme.
Informaţiile despre descendenţii subiectului sunt relevante pentru înţelegerea modului de
raportare a acestuia la problemele actuale şi la tipul de viaţă familială în care este integrat.
C) Autoevaluarea capacităţii psihologice productiv-rezolutive reprezintă un subsistem de
o importanţă deosebită în structura anamnezei psihologice. În acest caz, i se cere subiectului să
ofere informaţii referitoare la adaptarea în mediul socio-militar, la structurarea relaţiilor cu
şefii/superiorii şi colegii săi.
D) Autoaprecierea principalelor însuşiri psihice pozitive şi negative constituie o
modalitate de evaluare a imaginii de sine şi a structurării Eu-lui ca factor integrator al
personalităţii.
E) Autoevaluarea subiectului prin metoda aprecierii obiective (Zapan, 1980) se
efectuează prin acordarea personală a unor note de la 1 la 10 atributelor care-l recomandă
activităţii pentru care este selecţionat. Subiectul trebuie, în acest caz, să aprecieze corect şi
obiectiv măsura în care posedă însuşirile cerute de activitatea respectivă, nivelul aprecierii lui de
către colegi şi de către şefi, nivelul şansei lui de a fi selecţionat, precum şi valoarea rezultatelor
sale la probele psihologice.
F) Un alt aspect important surprins în fişa anamnestică îl constituie evaluarea sursei
motivaţionale şi a specificului acesteia, ca factor dinamogen al personalităţii, cu implicaţii
directe asupra eficienţei activităţii pentru care subiectul este selecţionat.
G) Elementul de noutate al anamnezei psihologice propuse îl reprezintă proba C.S.E.
(Cine sunt eu ?) destinată investigării Eu-lui şi personalităţii în vederea facilitării cunoaşterii,
autocunoaşterii şi intercunoaşterii umane (Zlate, 1989, pp. 331-343). Ea reprezintă o compunere
despre sine a subiectului, constituindu-se ca o probă prin excelenţă comprehensivă.

75 din 168
 Proba surprinde aspecte legate de: identitatea persoanei, înfăţişarea fizică, trăsăturile
psihice, rezultatele activităţii, preferinţele, opiniile şi experienţele subiectului; sistemul raţional,
adaptarea şi integrarea socială, atitudinile faţă de viaţă şi problemele ei; căutarea de sine, valoarea
autocunoaşterii şi reacţiile provocate de ea, atitudinea faţă de sine, nevoia de autoperfecţionare şi
autodepăşire, idealul de sine, devenirea personalităţii; sistemul orientativ de valori, sistemul de
imagini despre alţii, conflictele şi contradicţiile posibile, tipurile de personalitate etc.
Această probă prezintă unele avantaje faţă de alte chestionare sau metode şi procedee cum
ar fi convorbirea, interviul etc., prin faptul că furnizează informaţii care, prin natura lor, formează
o totalitate coerentă şi bogată în experienţă socială reală, permit surprinderea gradului de
autocunoaştere, a dominantelor personalităţii, cât şi a sensului şi evoluţiei acesteia. Ea reprezintă,
în acelaşi timp, o modalitate eficientă de autocunoaştere şi de educare a capacităţii de
intercunoaştere, constituindu-se concomitent ca o probă cognitivă, predictivă şi formativă.

10.3.2.3. Modalităţi de analiză şi valorificare a anamnezei

Fişa anamnestică poate fi supusă unei analize multiple, cu trei grade (niveluri) integrative de
abordare.
Analiza de gradul I scoate în evidenţă atitudinea subiectului faţă de conţinutul fişei
anamnestice, reflectată prin: modul de rezolvare a tuturor punctelor, titlurilor şi paragrafelor
incluse în structura anamnezei psihologice; profunzimea versus simplitatea abordării temelor;
complexitatea versus simplitatea informaţional-cognitivă; stilul amplu, metaforic versus stilul
sumar, lapidar; maximizarea versus minimalizarea problematicii la care se solicită răspunsuri etc.
Analiza de gradul II asigură realizarea demersului de prelucrare şi interpretare a
rezultatelor obţinute la proba “Cine sunt eu ?” (C.S.E.). Strategia de abordare presupune
parcurgerea a trei etape (Zlate, 1989, pp. 331-343) de analiză specifică:
1) analiza preliminară îşi propune să aprecieze “calificativele” acordate întrebării,
reacţiile generate de întrebare în conştiinţa şi afectivitatea persoanei, precum şi gradul de
familiarizare/nefamiliarizare a subiectului cu procesul autocunoaşterii;
2) analiza primară se realizează prin două categorii de demersuri investigativ-
interpretative în care se stabilesc 27 de teme şi 52 de subteme ale cunoaşterii de sine, precum şi
sistemul lor de evaluare cu 6 criterii, care vizează completitudinea/incompletitudinea lucrărilor,
dominanţa temelor, conţinutul lucrărilor, coerenţa/incoerenţa compunerilor,
contradicţiile/contrazicerile, precum şi relevanţa însuşirilor şi trăsăturilor descrise; în acest mod se
obţine o matrice comprehensiv-interpretativă formată din 312 câmpuri explicative ale
personalităţii;
3) analiza secundară urmăreşte stabilirea manierei generale de redactare a probei,
semnificativă pentru procesul autocunoaşterii şi pentru unele tendinţe ascunse ale subiectului ce
constituie un posibil potenţial latent (pozitiv/negativ), care poate deveni manifest în orice
moment.
Analiza de gradul III presupune coroborarea rezultatelor obţinute prin anamneza
psihologică cu datele şi informaţiile altor probe psihologice şi psihosociologice administrate
subiectului.

10.3.2.4. Scurte concluzii

Anamneza psihologică oferă informaţii utile, care nu pot fi furnizate prin alte probe
psihologice şi/sau psihosociologice, pentru cunoaşterea complexă şi profundă a personalităţii
subiectului.
Caracterul confidenţial al dezvăluirilor şi elaborarea personală a răspunsurilor din fişa
anamnestică creează posibilitatea realizării unor autoanalize şi autodescrieri mai complete şi mai
profunde, decât cele realizate prin examenul individual formalizat.
Se constată o puternică şi semnificativă corelaţie calitativă între informaţiile obţinute prin
fişa anamnestică şi cele conţinute de chestionarele de personalitate.
76 din 168
 Introducerea criteriilor de autoevaluare şi autocunoaştere permite surprinderea rapidă a
unor aspecte ale Eu-lui şi personalităţii pe care celelalte probe psihologice şi psihosociologice nu
o pot realiza.
Anamneza psihologică permite decelarea unor cauze circumstanţiale exterioare sau de
structură internă în cazul accentuărilor sau dizarmoniilor de personalitate, precum şi a unor
posibili factori catalizatori ai personalităţii premorbide.
Fişa de anamneză psihologică este un instrument de validare pentru chestionarele de
personalitate, alături de care constituie un criteriu de prognostic al evoluţiei ulterioare a
personalităţii, precum şi un reper esenţial în formularea avizului şi deciziei psihologice faţă de
aptitudinile subiectului în raport cu cerinţele funcţiei/activităţii pentru care acesta este promovat
sau selecţionat.

10.3.3. Teste de inteligenţă

10.3.3.1. Testul de aptitudine generală Wonderlic (T.A.G.)

10.3.3.1.1. Prezentare generală

Testul T.A.G. măsoară capacitatea subiectului uman de a rezolva unele probleme. Testul
conţine 50 de probleme (itemi). Timpul de lucru este de 12 minute. Conţinutul problemelor
solicită subiectului anumite tipuri de abilităţi intelectuale, care pot evidenţia unele procese
cognitive şi, în acelaşi timp, pot reflecta faptul că performanţele sunt determinate, atât de nivelul
de dezvoltare a funcţiilor intelectuale, cât şi de motivaţia faţă de sarcină, precum şi de gradul
mobilizării generale a subiectului în momentul aplicării testului.
Probele de ordin verbal vizează o multitudine de aspecte revelatoare ale inteligenţei
generale. Sunt evidenţiate unele dintre calităţile şi particularităţile reprezentării, memoriei şi
atenţiei. Capacităţile de reprezentare, reproducere, recunoaştere şi restructurare presupun o bună
organizare mintală şi sunt solicitate în realizarea operativă a unei schiţe de plan, a unui proiect
rezolutiv.
Operaţiile gândirii sunt evidenţiate de probele care fac apel la analogiile prin opoziţie,
indicarea asemănărilor şi deosebirilor. Acestea, la rândul lor, presupun realizarea unor clasificări
integratoare şi chiar a unor multiplicări logice. Probele de înţelegere verbală evidenţiază judecata,
posibilităţile de expresie verbală, logica situaţiilor şi chiar inteligenţa socială a subiectului.
Performanţele la aceste probe sunt dependente de evoluţia intelectuală, de stăpânirea
raţionamentului ipotetico-deductiv, de capacitatea discriminativ-interpretativă a subiectului.
Totodată, prin analiza propoziţiilor absurde, se evidenţiază criticismul gândirii. Sarcina descoperii
noţiunilor opuse evidenţiază structura operatorie a gândirii, funcţionalitatea, operativitatea şi
precizia înţelegerii conceptuale. Rezolvarea tuturor probelor verbale este influenţată, într-o
măsură mai mare sau mai mică, de nivelul de dezvoltare a limbajului. Se urmăreşte, concomitent,
volumul vocabularului, capacitatea de a reţine elementele informaţiei, capacitatea de invenţie şi
gândirea asociativă.
Sarcinile de calcul mintal cuprind probleme scurte, rezolvabile prin cele patru operaţii
matematice fundamentale. Operaţiile de calcul, seriere şi ordonare evidenţiază rapiditatea şi
mobilitatea gândirii, calităţile atenţiei şi reactivitatea emoţională.
Problemele de ordin neverbal solicită subiectului să identifice figurile prezentate, să
descopere modalităţile de compunere, descompunere şi recompunere a figurilor date şi solicitate,
să stabilească cu exactitate raporturile între elementele constitutuive.
Din perspectiva analizei psihologice aceste probe vizează capacitatea perceptivă,
capacitatea de recunoaştere şi identificare vizuală a imaginilor, capacitatea de desprindere a
elementelor esenţiale de cele neesenţiale şi spiritul de observaţie specifice subiectului investigat.
În rezolvarea lor, aceste probe implică, în mare măsură, factorul spaţial al aptitudinii
intelectuale şi fac apel la mecanisme operatorii complexe, care presupun existenţa unor scheme şi

77 din 168
proiecte ale anticipării analitice, precum şi integrarea acestora în construcţii sintetice ale acţiunii
efective.
Testul, prin toate aceste tipuri de probleme, este puternic saturat în factorul „g”, ceea ce
explică, alături de corelaţia semnificativă cu reuşita profesională, includerea lor în scalele de
măsurare a inteligenţei generale.

10.3.3.2.1. Etalonarea testului

Testul T.A.G. a fost administrat unui număr de 1331 de cadre militare, dintre care 778
ofiţeri şi 553 subofiţeri. În tabelul nr.10.4 sunt prezentate etaloanele obţinute pe cele două
categorii socio-profesionale militare. Cele mai bune distibuţii ale performanţelor au fost obţinute
la un timp de administrare de T = 12 minute pentru ofiţeri şi de T = 15 minute pentru subofiţeri.

Tabelul nr. 10.4

PROCENTAJE CATEGORII PROFESIONALE

STANINE Teoretice Cumulate OFIŢERI SUBOFIŢERI
1 4,0 4,0 11 - 15 5 - 11
2 6,6 10,6 16 - 18 12 - 14
3 12,1 22,7 19 - 20 15 - 16
4 17,5 40,2 21 - 24 17 - 20
5 19,6 59,8 25 - 27 21 - 23
6 17,5 77,3 28 - 30 24 - 27
7 12,1 89,4 31 - 33 28 - 30
8 6,6 96,0 34 - 39 31 - 33
9 4,0 100,0 40 - 50 34 - 50
Media 26.0604 22.2405
Abaterea 6.4247 6.4337
Număr 778 553
Timp 12 min. 15 min.

În tabelul nr. 10.5 sunt prezentate valorile centrale ale distribuţiei frecvenţelor pentru
loturile examinate.
Tabelul nr.10.5

78 din 168
 TAGB
TAGB OFIŢERI
SUBOFOŢERI
N
Valid 778 553
Missing 1148 1373
Mean 26.0604 22.2405
Std. Error of Mean .2303 .2736
Median 26.0000 22.0000
Mode 27.00 17.00
Std. Deviation 6.4247 6.4337
Variance 41.2769 41.3931
Skewness .309 .170
Std. Error of Skewness .088 .104
Kurtosis -.089 .193
Std. Error of Kurtosis .175 .207
Range 37.00 45.00
Minimum 11.00 5.00
Maximum 48.00 50.00
Sum 20275.00 12299.00
Percentiles 25 21.0000 17.0000
50 26.0000 22.0000
75 30.0000 27.0000

În continuare, vizualizarea histogramei şi a curbei de distribuţie a frecvenţelor

performanţelor obţinute pe lotul de ofiţeri (figura nr. 10.1), devine mai relevantă pentru
înţelegerea şi interpretarea scorurilor statistice, precum şi pentru semnificaţia lor psihologică.

TAGB OFITERI
140

120

100

80

60

40
Frequency

Std. Dev = 6.42

20
Mean = 26.1
0 N= 778.00
10.0 15.0 20.0 25.0 30.0 35.0 40.0 45.0
12.5 17.5 22.5 27.5 32.5 37.5 42.5 47.5

Figura nr. 10.1

Pentru determinarea validităţii predictive, Testul T.A.G. va fi analizat în raport cu celelalte

probe ale bateriei de examinare psihologică.

10.3.3.2. Testul Domino-48 (D-48)

10.3.3.2.1. Prezentare generală

79 din 168
 Testul D-48 utilizat reprezintă varianta franceză a testelor americane „Domino” şi „Testul
de grup 100 A”. Testul a fost elaborat de Anstey, care căuta o formă paralelă pentru „Matricile
progresive”. Denumirea testului nu are nimic în comun cu jocul de domino.
Testul cuprinde 48 de itemi (probleme), dintre care patru sunt de antrenament (pentru
înţelegerea sarcinii), iar 44 pentru rezolvare în scopul determinării randamentului intelectual.
Cercetările experimentale au demonstrat că testul este saturat în factorul „g” (considerat ca
o energie mentală generală care este implicată într-o gamă largă de activităţi şi care facilitează
obţinerea unor performanţe peste medie), chiar într-o proporţie mai mare decât matricile
progresive (P.E. Vernon, H. Vantrin, W. Kalina, G. Bajard, J. Drevillon, J.M. Lombard, H.
Maury, M. Maillard, apaud H. Pitariu, 1992, pp. 104-106).
Studiile de profil au demonstrat că testul poate fi utilizat cu succes, atât în selecţia şi
orientarea profesională, cât şi în diagnosticarea deteriorării mintale, prin măsurarea deteriorării
patologice sau a involuţiei psihofiziologice.
Recomandările comunităţii ştiinţifice cu privire la acest test au determinat includerea lui în
bateria de examinare şi selecţie psihologică a personalului militar.

10.3.3.2.2. Etalonarea testului

Utilizarea testului în bateria de selecţie psihologică presupune, în prealabil, etalonarea

acestuia pentru categoria profesională examinată. În tabelul nr. 10.6 sunt prezentate etaloanele
comparative obţinute pe două categorii profesionale, după cum urmează: analişti programatori
(Pitariu, 1992, p. 105-117) şi cadre militare, ofiţeri (Cracsner, 2001).

Tabelul nr. 10.6

PROCENTAJE CATEGORII PROFESIONALE
Analişti
STANINE Teoretice Cumulate Ofiţeri
programatori
1 4,0 4,0 0 - 16 4 - 22
2 6,6 10,6 17 - 20 23 - 25
3 12,1 22,7 21 - 24 26 - 28
4 17,5 40,2 25 - 27 29 - 31
5 19,6 59,8 28 - 30 32 - 33
6 17,5 77,3 31 - 33 34 - 36
7 12,1 89,4 34 - 37 37 - 39
8 6,6 96,0 38 - 39 40 - 42
9 4,0 100,0 40 - 44 43 - 44
Media 28,27 32,5865
Abaterea 7,06 5,9056
Număr 179 769

Diferenţele cotelor brute obţinute între cele două categorii profesionale susţin necesitatea
realizării unor etaloane specifice pentru selecţia personalului militar în raport cu obiectivele şi
scopurile misiunilor de îndeplinit.

Tabelul nr. 10.7

80 din 168
 Valid 769
N
Missing 1157
Mean 32,5865
Std. Error of Mean ,2130
Median 33,0000
Mode 33,00
Std. Deviation 5,9056
Variance 34,8757
Skewness -,654
Std. Error of Skewness ,088
Kurtosis 1,540
Std. Error of Kurtosis ,176
Range 40,00
Minimum 4,00
Maximum 44,00
Sum 25059,00
Percentiles 25 29,0000
50 33,0000
75 36,0000

În tabelul nr. 10.7 sunt prezentaţi indicatorii statistici ai tendinţei centrale, iar în
continuare, figura 10.2, sunt vizualizate histograma şi curba distribuţiei de frecvenţe pentru
performanţele obţinute pe lotul examinat.

D48PB
200

100
Frequency

Std. Dev = 5,91

Mean = 32,6
0 N = 769,00
5,0 10,0 15,0 20,0 25,0 30,0 35,0 40,0 45,0
7,5 12,5 17,5 22,5 27,5 32,5 37,5 42,5

Figura 10.2

Pentru determinarea validităţii predictive, Testul D-48 va fi analizat în raport cu celelalte

probe ale bateriei de examinare psihologică.

10.3.4. Probe de personalitate

Examenul psihologic presupune, alături de alte probe, şi administrarea unor chestionare

(inventare) psihologice necesare comparării şi interpretării profilului psihologic individual cu acel
profil standard solicitat de cerinţele profesiei, armei sau specialităţii militare.

81 din 168
 În vederea fundamentării epistemologice a deciziei psihologice se impune elaborarea unor
astfel de profile specializate pentru utilizarea eficientă a chestionarelor (inventarelor) de
personalitate.
Selecţia, orientarea şi promovarea profesională constituie o activitate de primă importanţă
în proiectarea carierei militare. ″ Promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia resurselor
umane - în condiţiile profesionalizării armatei - este o prioritate. În caz contrar, există riscul major
ca personalul profesionalizat al armatei să fie selecţionat, calitativ, din segmente sociale situate
sub standardele valorice impuse de responsabilităţile acestei profesii, iar cantitativ, să fie asigurat
sub necesar, în ambele situaţii afectându-se capacitatea de apărare a ţării″(***Concepţia privind
promovarea …, 1998, p.10).
Un element esenţial al acestei activităţi îl reprezintă şi examenul psihologic care se
organizează, potrivit dispoziţiilor în vigoare, sub coordonarea metodologică a Centrului
Metodologic pentru Selecţia Aptitudinală şi Psihologică.
Examinare psihologică a personalului din armată se constituie într-un sistem metodologic
complex, dinamic şi deschis de forme, metode, procedee şi tehnici de evaluare psihologică
specifică pentru diferite misiuni, arme, specialităţi şi categorii de militari. Examinarea psihologică
pe baza chestionarelor reprezintă o metodă eficientă pentru obţinerea unor informaţii utile în
investigarea personalităţii militarilor. Adaptarea unor instrumente de psihodiagnostic, precum şi
permanenta lor reconsiderare în raport cu mediul existenţial al subiecţilor examinaţi, reprezintă o
necesitate şi, în acelaşi timp, o importantă contribuţie la cercetarea psihologică şi / sau
psihiatrică.

10.3.4.1. Inventarul de Personalitate California (C.P.I.)

În ansamblul multiplelor probe, aplicate la examenul psihologic, se detaşează şi Inventarul

de Personalitate California (C.P.I.), utilizat în forma sa clasică (Gough, 1969).

Tabelul nr. 10.8

ADJECTIVE CARE DESCRIU PERCEPŢIA SOCIALĂ A UNUI BĂRBAT
SCORURI SUB MEDIE SCALA
Apatic, indiferent, mărginit, pesimist, anxios, rigid,
nesigur, sugestionabil, neorganizat, lent
Timid, convenţional, apatic, stereotip, stângaci,
penibil, mărginit, cicălitor, tensionat, neomenos
Convenţional, neangajat, influenţabil, stângaci, rece,
confuz, superficial, instabil, reclamagiu
Precaut, moderat, răbdător, prefăcut, simplu,
modest, blând, oscilant, nesigur
Conservator, liniştit, convenţional, pasiv, limitat,
culpabil, banal, obedient, negativist, neinteligent
Comod, stângaci, precaut, apatic, convenţional,
defensiv, impulsiv, superficial, agitat, distrat
Nepăsător, turbulent, iresponsabil, comod,
indiferent, risipitor
Încăpăţânat, certăreţ, ignorant, sarcastic, defensiv,
viclean, neconvenţional
Nesocotit, impulsiv, încrezut, cusurgiu, iritat,
coleric, nerealist, individualist, încăpăţânat
Orgolios, rece, afectat, cusurgiu, egocentric,
82 din 168
SCORURI PESTE MEDIE
Ambiţios, îndrăzneţ, dominant, puternic,
DO optimist, metodic, descurcăreţ, stabil, sever, de
încredere
Activ, eficient, perspicace, ingenios, carierist,
CS ascendent, agreabil, matur, discret, rezonabil,
asertiv
Participativ, întreprinzător, competitiv, deschis,
SY raţional, sociabil, logic, motivat, deştept,
încrezător
Spontan, rapid, expresiv, creator, neformalist,
SP relaxat, neinhibat, neconvenţional, aventuros,
hedonic
Centrat pe sine, activ, inteligent, spiritual,
SA încrezător, orgolios, oportun, adaptabil, sigur,
imaginativ
Energic, productiv, ambiţios, binevoitor,
WB
echilibrat, relaxat, mulţumit, sincer, de încredere
Capabil, conştiincios, cumpătat, fidel,
RE responsabil, serios, stabil, constant, disciplinat,
consecvent
Adaptabil, onest, organizat, cumpătat, eficient,
SO
sincer, temeinic, respectuos
Autocontrolat, critic, demn, fidel, cumpătat,
SC
amabil, precis, sigur, demn de încredere
TO Generos, binevoitor, tandru, altruist, eficient,
insensibil, superficial, sâcâitor
Nemulţumit, nesocotit, încăpăţânat, sâcâitor,
reclamagiu, pesimist, coleric, indiferent
Neglijent, nesăbuit, uituc, risipitor, comod,
obraznic, îndrăzneţ
Superficial, schimbător, ostentativ, insensibil,
bănuitor, uşuratic, neastâmpărat, insuportabil
Mărginit, prudent, fricos, frivol, rigid, afectat,
inhibat, anxios, plin de sine, nemulţumit
Convenţional, stereotip, limitat, insensibil, ciudat,
stângaci, superficial, susceptibil, obositor
Vorbăreţ, voios, sociabil, cu umor, activ, prudent,
modest, conformist, convenţional
Organizat, încăpăţânat, metodic, practic, sever,
flegmatic, minuţios, pedant, obedient
Masculin, agresiv, impulsiv, deschis, hedonic, dur,
aventuros, expeditiv, robust, activ, oportunist
calm, responsabil, tacticos, încrezător
Prietenos, adaptabil, maleabil, rezonabil, tandru,
GI
binevoitor, cald, cu tact
Prudent, reflexiv, organizat, practic, temeinic,
CM
cumpătat, conştiincios
Capabil, conştiincios, eficient, cooperant,
AC organizat, responsabil, ferm, sincer, cu resurse
Independent, inteligent, multilateral, pretenţios,
AI
precaut, puternic, eficace, simpatic, neformalist
Progresist, meticulos, capabil, inteligent,
IE informat, independent, rezonabil, anticipativ,
autocontrolat
Atent, spontan, perseverent, ingenios, ascendent,
PY
rapid, individualist, independent, circumspect
Nestatornic, vioi, risipitor, aventuros, idealist,
FX
nesupus, sarcastic, cinic, isteţ, spontan
Feminin, sensibil, formalist, slab, neliniştit,
FE blând, nervos, autocritic, apreciativ

Alegerea acestui tip de instrument psihologic de diagnosticare a personalităţii nu este

întâmplătoare ci, dimpotrivă, ea este în acord cu principalele studii de profil care evidenţiază
utilizarea sa largă pentru problematica din diferite sfere ale activităţii umane (Magargee, E.I.,
1972). C.P.I., spre deosebire de alte inventare, permite o interpretare multifazică şi relativ
profundă care reuşeşte să surprindă ceva din subiectul real, viu şi nu doar să ofere un model
abstract al acestuia (Minulescu, 1996, p.166). Realitatea este că prin acest instrument psihologic
se încearcă nu atât definirea unei tipologii a personalităţii cât, mai degrabă, o modalitate eficientă
pentru psiholog în vederea înţelegerii persoanei examinate şi formularea unei decizii cu privire la
acesta.
Inventarul de personalitate California cuprinde 480 de itemi, care surprind 18 dimensiuni
ale personalităţii considerate normale exprimate prin conţinuturi şi atribute manifestate în
comportamentul interpersonal. Dimensiunile sunt structurate în patru grupe de semnificaţii
psihologice, astfel:
 Factorul grupal al eficienţei interpersonale este format din şase scale care indică
dimensiunile personalităţii implicate în afirmarea persoanei, siguranţa de sine, imaginea de sine şi
adecvarea interpersonală: dominanţa (Do), capacitatea de statut (Cs), sociabilitatea (Sy), prezenţa
socială (Sp), acceptarea de sine (Sa) şi starea de bine psihic (Wb);
 Factorul grupal al maturităţii interrelaţionale este format din şase scale care rezumă
opţiunile valorice şi maturitatea socială: responsabilitatea (Re), socializarea (So), autocontrolul
(Sc), toleranţa (To), impresia bună (Gi) şi comunalitatea (Co);
 Factorul grupal al motivaţiei intelectuale este format din trei scale care configurează
nivelul potenţialului motivaţional pentru realizarea personală focalizată pe valorile intelectuale:
realizarea prin conformism (Ac), realizarea prin independenţă (Ai) şi eficienţa intelectuală (Ie);
 Factorul grupal al modalităţilor intelectuale personale este format din trei scale care
evidenţiază constructul modelator al stilului personal: Intuiţia psihologică (Py), flexibilitatea (Fx)
şi feminitatea (Fe).
În tabelul nr. 10.8, având în vedere faptul că cercetarea a fost efectuată numai pe subiecţi
de sex masculin, prezentăm succint o descriere psihologică a scalelor, pentru o mai bună explicare
şi o mai corectă înţelegere impuse demersului metodologic întreprins. De la apariţia acestui
inventar şi până în prezent sau efectuat numeroase studii în diverse ţări. În mediul cultural
românesc au fost realizate studii aprofundate de către H. Pitariu, M. Albu, P. Neveanu, M.
Minulescu. C.P.I.-ul a stimulat realizarea unor aplicaţii individuale şi colective specializate pentru
diverse scopuri.De o importanţă deosebită pentru psihodiagnosticul din cadrul examenului de
selecţie, orientare şi promovare în profesia militară este şi realizarea unor profile psihologice
specializate pentru diferite misiuni, arme şi categorii de militari.

83 din 168
 Tabelul nr.10.9
Nr. GOUGH - M PITARIU – M 570 NEVEANU - M 221 CMSAP – M 342
SCALA
Crt. MEDIA AS MEDIA AS MEDIA AS MEDIA AS
1. DO DOMINANŢA 26.00 5.12 26.32 5.33 25.27 5.01 31.819 4.54
2. CS CAPACITATE DE STATUT 19.25 4.01 16.31 4.22 16.62 3.72 18.705 3.72
3. SY SOCIABILITATE 24.50 4.15 22.05 4.55 22.41 4.53 27.30 4.25
4. SP PREZENŢA SOCIALĂ 34.00 5.21 27.50 6.49 32.19 6.43 32.196 5.85
5. SA ACCEPTAREA DE SINE 19.20 3.57 18.41 4.09 19.39 3.61 21.184 3.41
6. WB STARE DE BINE 37.50 4.01 34.51 5.78 30.30 6.40 38.728 4.05
7. RE RESPONSABILITATE 31.00 4.92 29.42 4.78 23.53 4.99 31.158 4.98
8. SO SOCIALIZARE 36.50 5.83 36.34 6.07 31.85 5.83 39.468 5.76
9. SC AUTOCONTROL 31.00 3.82 30.60 7.60 24.42 6.26 34.819 7.78
10. TO TOLERANŢA 23.00 4.10 18.35 4.71 15.48 3.46 22.310 4.87
11. GI IMPRESIA BUNĂ 20.00 6.72 21.74 7.03 16.88 5.43 25.096 7.07
12. CM COMUNALITATE 25.12 2.01 21.93 3.56 20.51 3.72 24.395 2.39
13. AC REALIZARE CONFORMISM 27.52 5.03 25.40 5.34 22.68 4.58 31.023 4.12
14. AI REALIZARE INDEPENDENŢĂ 18.73 4.33 16.50 3.77 16.16 3.57 18.199 3.73
15. IE EFICIENŢĂ INTELECTUALĂ 39.23 3.81 35.48 5.23 33.28 5.73 38.655 5.60
16. PY INTUIŢIE PSIHOLOGICĂ 11.01 3.07 12.29 2.77 11.39 2.72 12.012 3.08
17. FX FLEXIBILITATE 9.20 4.51 6.35 4.02 7.11 3.62 5.225 3.30
18. FE FEMINITATE 16.21 2.62 17.01 4.32 17.02 3.98 16.927 3.41

Prin profil specializat se înţelege un profil mediu, specific unei categorii sociale,
profesionale, etnice sau de altă natură (Pitariu, 1995, p.64).
Realizarea unui astfel de profil specializat conduce automat la obţinerea unor informaţii
definitorii şi relevante pentru luarea deciziei psihologice, prin compararea profilului individual al
subiectului examinat cu profilul grupului profesional de referinţă.
Pentru a ajunge la un astfel de profil considerăm necesare realizarea unor studii
comparative asupra informaţiilor şi rezultatelor obţinute de distinşi psihologi care au cercetat
personalitatea umană prin intermediul C.P.I.
Fără a avea pretenţia unui studiu intercultural (Anastasi, 1968, p. 448), în sensul stric al
termenului, vom porni demersul nostru teoretico-statistic cu prezentarea în tabelul nr.10.9 a
etaloanelor stabilite de către unii cercetători asupra unor loturi de populaţie de sex masculin ( H.
Gough-1969, H.Pitariu-1980, Popescu-Neveanu-1993, C.M.S.A.P.-1998).

110 Legenda:
S.E.P.A. 1
100 P.P.N. 2
H.P. 3
90

80
110
70
1
100
60
90
50
80
40
70 3
30
60
20
50 2
10
40
0
30 Do Cs Sy Sp Sa Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe

20 Figura nr.10.3
10 84 din 168

0
Do Cs Sy Sp Sa Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe
 Legenda:
S.E.P.A. 1
P.P.N. 2

Figura nr.10.4

Mediile statistice obţinute pe scalele chestionarului sunt necesare la realizarea foilor de

profil în note standard T, pentru populaţia de sex masculin şi, totodată, pentru trasarea graficelor
profilelor medii ale populaţiilor respective.Pentru o explicaţie mai relevantă a diferenţelor
existente între unele distribuţii statistice utilizate la etalonarea chestionarului, prezentăm mai
multe profile psihologice.
Fiecare profil mediu va fi analizat prin raportare la celelalte profile medii care, prin
vizualizare, devin mult mai comprehensive în demersul explicativ.
Prezentăm în figura nr. 10.3, prin vizualizare pe un etalon în note standard T, profilele
medii ale rezultatelor obţinute de unii psihologi români în urma prelucrării statistice a
informaţiilor culese cu ajutorul chestionarului C.P.I.
Etalonul este realizat pentru populaţia americană de către psihologul H.G. Gough, autorul
chestionarului C.P.I. (***Inventarele multifazice …, 1991, p. 209).

110
100 Legenda:
S.E.P.A. 1
90 H.P. 2
80

70
110 1
60
100
50
90
40 2
80
30
70
20
60
10
50
0
40 Do Cs Sy Sp Sa Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe
30 Figura nr.10.5
20
10 85 din 168
0
Do Cs Sy Sp Sa Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe
 Legenda:
P.N. =1
H.P. ==2

Figura nr.10.6

Profilele medii obţinute de Popescu-Neveanu şi C.M.S.A.P. sunt vizualizate în figura nr.

10.4 pe un etalon realizat de Horia Pitariu în anul 1980 pe un eşantion reprezentativ format din
570 de persoane de sex masculin .

Tabelul nr. 10.9

Transformarea în note standard T a cotelor brute

COTE BRUTE
SCALA AUTOR
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55
CMSAP -20,13 -9,11 1,90 12,92 23,94 34,97 45,99 57,01 68,03 79,05
Do
PITARIU 0,61 10 19,38 28,76 38,14 47,52 56,90 66,28 75,66 85,04
max. 46
NEVEANU -0,43 9,54 19,52 29,50 39,48 49,46 59,44 69,42 79,40 89,38
CMSAP -0,25 13,17 26,61 40,04 53,47 66,91 80,34 93,78
Cs
PITARIU 11,35 23,19 35,04 46,89 58,74 70,59 82,44 94,12
max.32
NEVEANU 5,32 18,76 32,20 45,64 59,08 72,52 85,96 99,40
CMSAP -14,24 -2,48 9,28 21,04 32,81 44,57 56,34 68,10 79,87
Sy
PITARIU 1,53 12,52 23,51 34,50 45,49 57,48 67,47 78,46 89,45
max. 36
NEVEANU 0,52 11,56 22,60 33,64 44,67 55,71 66,75 77,79 88,83
CMSAP -5,07 3,47 12,03 20,58 29,13 37,69 46,24 54,79 63,34 71,90 80,45 89,00
Sp
PITARIU 7,62 15,33 23,03 30,73 38,44 46,14 53,85 61,55 69,26 76,96 84,66 92,37
max. 56
NEVEANU -0,06 7,71 15,48 23,26 31,04 38,81 46,59 54,37 62,14 69,92 77,69 85,47
CMSAP -12,06 2,58 17,23 31,88 46,53 61,18 75,83 90,48
Sa
PITARIU 4,98 17,21 29,43 41,66 53,88 66,11 78,33 90,56
max. 34
NEVEANU -3,71 10,13 23,98 37,83 51,68 65,54 79,39 93,24
CMSAP -45,62 -33,27 -20,93 -8,58 3,75 16,10 28,44 40,79 53,14 65,48
Wb
PITARIU -9,70 -1,05 7,59 16,24 24,89 33,54 42,19 50,84 59,49 68,14
max. 44
NEVEANU 2,65 10,46 18,28 26,09 33,90 41,17 49,53 57,34 65,15 72,96
CMSAP -12,60 -2,55 7,48 17,53 27,58 37,62 47,67 57,71 67,76 77,81
Re
PITARIU -11,54 -1,08 9,37 19,83 30,29 40,75 51,21 61,67 72,13 82,59
max. 42
NEVEANU 2,84 12,87 22,88 32,90 42,92 52,94 62,96 72,98 83,00 93,02
CMSAP -18,48 -9,80 -1,13 7,54 16,21 24,89 33,57 42,24 50,92 59,59 68,27 76.95
So
PITARIU -9,86 -1,63 6,60 14,84 23,08 31,31 39,55 47,79 56,02 64,26 72,50 80,74
max. 54
NEVEANU -4,63 3,94 12,52 21,09 29,67 38,25 46,82 55,40 63,97 72,55 81,13 89,70
CMSAP 5,23 11,66 18,09 24,52 30,94 37,37 43,80 50,23 56,66 63,08 69,51
Sc
PITARIU 9,72 16,30 22,88 29,46 36,03 42,61 49,19 55,77 62,35 68,93 75,51
max. 50
NEVEANU 10,99 18,97 26,96 34,95 42,93 50,92 58,91 66,90 74,88 82,87 90,86
CMSAP 4,15 14,41 24,69 34,96 45,25 55,53 65,81 76,08
To
PITARIU 11,04 21,65 32,27 42,88 53,50 64,11 74,73 85,35
max. 32
NEVEANU 5,26 19,71 34,16 48,61 63,06 77,51 91,96 106,41
CMSAP 17,43 23,29 30,41 36,90 43,38 49,87 56,36 62,85 69,33
Gi
PITARIU 19,07 26,18 33,30 40,41 47,52 54,65 61,74 68,86 75,97
max.40
NEVEANU 18,91 28,12 37,32 46,53 55,74 64,95 74,16 83,37 92,57

86 din 168
 CMSAP -52,45 -31,45 -10,45 10,54 31,54 52,54 73,54
Cm
PITARIU -11,60 2,44 16,48 30,53 44,56 58,62 72,66
max. 28
NEVEANU -5,13 8,30 21,74 35,18 48,62 62,06 75,51
CMSAP -25,37 -13,22 -1,07 11,07 23,21 35,36 47,51 59,66 71,81
Ac
PITARIU 2,43 11,79 21,16 30,52 39,88 49,25 58,61 67,97 77,34
max. 38
NEVEANU 0,48 11,39 22,31 33,23 44,14 55,06 65,98 76,89 87,81
Ai CMSAP 1,16 14,58 28,00 41,41 54,83 68,24 81,66 95,06
max. 32 PITARIU 6,23 19,49 32,76 46,02 59,28 72,54 85,80 99,07
NEVEANU 4,73 18,73 32,74 46,75 60,75 74,76 88,76 102,77
Ie CMSAP -14,52 -6,17 2,16 10,51 18,86 27,20 35,55 43,89
max.32 PITARIU -17,83 -8,27 1,28 10,84 20,40 29,96 39,52 49,08
NEVEANU -8,08 0,64 9,37 18,09 26,82 35,54 44,27 53,00
Py CMSAP 11,02 27,24 43,47 59,69 75,91 92,14
max. 22 PITARIU 5,63 23,68 41,73 59,78 77,83 95,88
NEVEANU 8,12 26,50 44,88 63,27 81,65 100,03
Fx CMSAP 34,17 49,31 64,46 79,61 94,75 109,90
max. 22 PITARIU 34,20 46,64 59,07 71,51 83,95 96,39
NEVEANU 30,35 44,17 57,98 71,79 85,60 99,41
Fe CMSAP 0,38 15,04 29,69 44,35 59,00 73,66 88,31 102,96 117,62
max.38 PITARIU 10,62 22,19 33,77 45,34 56,92 68,49 80,06 91,64 103,21
NEVEANU 7,23 19,79 32,36 44,92 57,48 70,05 82,61 95,17 107,72
Profilele medii obţinute de Horia Pitariu şi S.E.P.A. sunt vizualizate în figura nr. 10.5 pe
etalonul realizat de Popescu-Neveanu în anul 1993 pe un eşantion reprezentativ de populaţie
românească format din 221 de persoane de sex masculin.
Profilele medii obţinute de Horia Pitariu şi Popescu-Neveanu sunt vizualizate în figura nr.
10.6 pe etalonul realizat de C.M.S.A.P. în anul 1998 pe un lot reprezentativ format din 342 de
persoane de sex masculin.
Profilele medii au fost obţinute pe baza datelor din tabelul nr. 10.9 în care sunt prezentate
transformările cotelor brute în note T cu formula T=50+10*(X-m)/σ, unde X reprezintă valoarea
cotei brute, m este media scalei respective, iar σ este abaterea sau deviaţia standard (Smith, 1971,
p. 83).
Aceste reprezentări grafice evidenţiază că există diferenţe semnificative între categoriile
de populaţie supuse examinării psihologice cu ajutorul inventarului C.P.I. Se poate observa că
profilul mediu C.M.S.A.P., indiferent de etalonul pe care este vizualizat, oscilează cel mai
aproape de valorile medii.

110
Legenda:
100 1 Maxim
2 Minim
90

80

70 1
60
50

40

30 2
20
10

0
Do Cs Sy Sp Sa Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe
-10

-20

Figura nr. 10.7

Profilul mediu C.M.S.A.P. înregistrează scoruri medii de valoare mai ridicată în raport cu
celelalte două profile, pe 15 din cele 18 scale ale C.P.I., mai precis pe toate scalele factorilor

87 din 168
eficienţă interpersonală F1 (dominanţă, capacitate de statut, sociabilitate, prezenţă socială,
acceptare de sine, stare de bine), maturitate socială F2 (responsabilitate, socializare, autocontrol,
toleranţă, impresie bună, comunalitate) şi motivaţia potenţialului de realizare personală F3
(realizare prin conformism, realizare prin independenţă, eficienţă personală). Factorul ce
evidenţiază modalităţile intelectual-atitudinale şi tipologia feminitate vs masculinitate F4 prezintă
valori sensibil egale pentru dimensiunile înclinaţie psihologică şi feminitate/masculinitate faţă de
celelalte două profile.
Profilul C.M.S.A.P. pentru factorul F1, cu nivelul său peste media populaţiei, evidenţiază
că subiecţii examinaţi se deosebesc prin anumite dimensiuni ale personalităţii care intervin în:
afirmarea persoanei, imaginea de sine, siguranţa de sine şi adecvarea interpersonală. Aceste
diferenţe se explică prin faptul că populaţia studiată este selecţionată şi supusă unui îndelung
antrenament privind relaţionarea interpersonală, autocunoaşterea, adaptarea în situaţii diverse şi
dificile care se realizează pe parcursul anilor de pregătire de specialitate în instituţiile militare şi,
mai apoi, perfecţionată la locul de muncă al cadrelor militare.
Profilul C.M.S.A.P., pentru factorul F2, reliefează că această categorie socioprofesională
prezintă scoruri peste medie raportate la opţiunile valorice şi maturitatea socială care, de altfel, îi
permit o bună inserţie în mediul existenţial comunitar, prin chiar specificul cerinţelor pe care
profesia militară le formulează şi pe care cadrele militare formate şi selecţionate le intuiesc.
Profilul C.M.S.A.P., pentru factorul F3, vizualizează faptul că nivelul motivaţional al
potenţialului de realizare personală şi al focalizării pe valorile intelectuale este deasupra mediei
populaţiei şi prezintă un vârf de creştere semnificativă pe scala realizării prin conformism.
Aceasta nu trebuie interpretată în sensul stereotipiei neproductive ci, dimpotrivă, al manifestării
unei atitudini pozitive faţă de activitatea organizată, planificată şi eficientă, care presupune
cooperarea în cadrul colectivului.
Cota brută medie a profilului C.M.S.A.P. , mai scăzută pe scala flexibilităţii, dar
superioară mediei pe oricare etalon construit, se explică empiric prin faptul că subiecţii examinaţi
reprezintă, în genere, persoane cu o atitudine relativ mai puţin degajată şi independentă, mai
cenzurată şi precaută, cu respect faţă de autoritate, obiceiuri şi tradiţii, iar uneori chiar cu o nuanţă
de uşoară rigiditate, formalism şi pedanterie în gândire. Profilul mediu C.M.S.A.P. evidenţiază şi
faptul că subiecţii posedă caracteristici exprimate prin calificative ca hotărâre, organizare,
eficienţă practică, minuţiozitate, dar şi încăpăţânare şi severitate.
Pentru a sublinia valoarea de diagnostic a profilului specializat prezentăm în figura nr.
10.7 valorile minime şi maxime obţinute prin calculul statistic aplicat informaţiilor culese cu
ajutorul C.P.I. de la subiecţii examinaţi de C.M.S.A.P. în mediul militar şi pe populaţie de sex
masculin.
Cele două profile prezentate evidenţiază un areal valoric substanţial în care pot evolua
caracteristicile psihologice ale personalităţii subiectului examinat. Decizia privind rezultatul
examenului psihologic va include ca modalitate de abordare şi analiza profilului psihologic
obţinut prin transformarea cotelor brute ale fiecărei dimensiuni de construct în note standard T.
Pentru ca decizia pe structura psihică de personalitate să fie favorabilă subiectului
examinat trebuie ca valorile dimensiunilor să oscileze în jurul profilului mediu, între limitele
corespunzătoare intervalului 40-70 exprimat în note standard T.
Eventuale aisberguri dimensionale, fie peste nota standard T=70, fie sub nota standard
T=30, vor face obiectul interviului psihologic, necesar decelării unora din cauzele accentuărilor
respective.
În figura nr.10.8 se prezintă profilele psihologice ale unor subiecţi examinaţi cu ajutorul
chestionarului C.P.I., dintre care unul (profilul 1) a fost declarat admis psihologic, iar celălalt (profilul 2)
a fost declarat respins psihologic, pentru activitatea la care s-a solicitat selecţia prin examen psihologic.
Cele două profile psihologice reprezintă cazuri tipice şi elocvente pentru deciziile respective,
iar prezentarea acestora are scopul de a reliefa modalitatea prin care se pot lua deciziile în cazurile
evidente.

110
Legenda:
100 ADMIS 1
88 din 168 RESPINS 2
90
80

70
600
50
40
30
20
10 Do Cs Sy Sp Sa
 1

Wb Re So Sc To Gi Cm Ac Ai Ie Py Fx Fe

Figura nr. 10.8

Se înţelege că, în mod practic, fiecare profil psihologic va fi analizat şi coroborat cu

interviul psihologic, anamneza psihologică sau cu alte metode, tehnici şi procedee specifice
investigaţiei psihodiagnostice.
Rezultatele obţinute cu ajutorul profilului mediu specializat asigură o mai bună
radiografiere a trăsăturilor de personalitate şi, totodată, oferă psihologului diagnostician un
spectru mai larg de fundamentare a deciziei în cadrul sistemului complex de evaluare a
potenţialului adaptativ individual.

10.3.4.2. Inventarul de personalitate Freiburg (F.P.I.)

Inventarul F.P.I., ajuns în 1978 la cea de-a treia ediţie publicată, a fost elaborat de către J.
Fahrenberg, H. Selg şi R. Hampel de la Universitatea Freiburg.
Contribuţii la perfecţionarea acestui instrument psihodiagnostic au fost aduse de Graw
(1970), Grundler (1970), Schott şi Lass (1971), Hobi şi Richter (1973), Metesanz şi Lass (1978).
În România, adaptarea inventarului a fost făcută de către un colectiv de autori coordonat
de dr. psih. Valeriu Ghigeanu, iar primul program pe calculator al F.P.I. a fost definitivat de dr.
Cornel Cotor (***Caiet metodologic …, 1983).
O contribuţie deosebită la utilizarea cu succes a inventarului F.P.I. în psihodiagnoza
personalităţii şi investigarea capacităţii de adaptare la viaţa militară a fost adusă de către profesor
dr. psiholog Horia Pitariu şi psiholog Ligia Iernuţan începând cu anul 1984 (Pitariu, Iernuţan,
1984, pp.47-54).
Inventarul multifazic de personalitate F.P.I. este construit pe fundamentul unor teorii
tradiţionale cu privire la conceptul de personalitate umană, dar prin raportare directă la nosologia
psihiatrică şi prin aplicarea metodei de analiză factorială.

Tabelul nr. 10.10

SCALA DESCRIERE
Nervozitate, tulburări psihosomatice cu caracter subiectiv: tulburări de somn, stări generale proaste, dureri,
N nelinişte, instabilitate, fatigabilitate, metoropatie
Agresivitate, imaturitate emoţională la nivel dispoziţional şi chiar real: acte de agresiune corporală,
A
verbală sau imaginară, reacţii negative faţă de obiecte sau animale, impulsivitate, exaltare, sadism
Depresie, nesiguranţă care indică: dispoziţie generală proastă, singurătate, epuizare, iritabilitate,
D
nemulţumire, anxietate, apatie, concentrare redusă
Emotivitate, frustrare cu referire la: iritabilitate, tensiune, susceptibilitate, emotivitate, nelinişte, nerăbdare,
E
furie şi agresivitate, afecte violente, toleranţă scăzută la frustrare
Sociabilitate evidenţiată prin: dorinţa şi tendinţa de a stabili contacte sociale, activism, voiciune,
S
comunicativitate, spirit întreprinzător, promptitudine în replică

89 din 168
 Calm, încredere în sine, sânge rece exprimate în proporţii de: iritabilitate, îngrijorare, pesimism,
C
descurajare, indecizie, tendinţe spre supărare şi decepţie
Tendinţa de dominare, reactivitate, agresivitate care indică : egocentrism, suspiciune, neîncredere,
TD
agresivitate verbală, fizică şi socială, autoritar-conformist
Inhibiţie, tensiune puse în evidenţă de : timiditate, trac, neplăceri fizice în diverse situaţii, incapacitate de
I
relaţionare, indecizie, iritabilitate, emoţii violent-vegetative, lentoare fizică şi acţională
Fire deschisă, autocritică structurată în: atitudine dezinvoltă, recunoaşterea facilă a unor defecte şi
FD
slăbiciuni general umane, tendinţă spre autocritică
Extraversie-introversie cu accent pe: sociabilitate, conduită degajată, nevoia de contacte sociale, plăcerea
EX
pentru variaţie şi divertisment, activism, dominaţie
Labilitate emoţională prin care se afirmă: dispoziţia labilă sau stabilă, tristeţea, depresivitatea, iritabilitatea,
NLE
vulnerabilitatea la frustrare, starea de permanentă tensiune, apatia, reveria, culpabilizarea
Masculinitatea evidenţiată de : afirmarea comportamentului activ, conştiinţa de sine, dispoziţia echilibrată,
M
lipsa tracului, lipsa neplăcerilor organice, optimism

Caracterul multifazic şi factorial se regăseşte numeric în cele 12 scale ale formei complete
a inventarului ce cuprinde 212 itemi, iar conţinutul nosologic psihiatric vizează comportamente şi
atitudini referitoare la: nervozitate şi tulburări psihosomatice; agresivitate şi imaturitate
emoţională; depresie şi nesiguranţă; emotivitate şi frustrare; sociabilitate; calm şi siguranţă de
sine; tendinţa de dominare, reactivitate şi agresivitate; inhibiţie şi tensiune; fire deschisă şi spiritul
autocritic; extraversie-introversie; labilitate emoţională; masculinitate sau comportament activ.
În tabelul nr. 10.10, prezentăm o succintă descriere a scalelor inventarului F.P.I.
Pentru valorificare, trebuie ca rezolvarea inventarului să fie integrală, adică să aibă
răspunsuri la toate întrebările. Valorificarea presupune aplicarea celor 12 grile de corectare prin
care se asigură calcularea valorilor (cotelor) brute. Din raţiuni de ordin practic valorile brute ale
fiecărei scale sunt transformate în stanine (scală în nouă trepte). Dacă investigaţia se cere a fi mult
mai minuţioasă şi se doreşte o analiză complexă şi de fineţe, atunci este necesară folosirea notelor
standard T.
Pentru a putea fi utilizat în procesul de selecţie şi examinare psihologică a personalului
care activează în mediul militar, inventarul F.P.I. a fost etalonat de către C.M.S.A.P., pentru
această categorie socioprofesională. O primă etalonare a fost realizată în anul 1995 pe un număr
de 654 de subiecţi de sex masculin, iar o a doua etalonarea s-a efectuat în anul 1998 pe un număr
de 801 subiecţi de sex masculin.
Tabelul nr. 10.11

SCALE F.P.I.
N1- A2- D3- E4- S5+ C6+ TD7+ I8- FD9+ E10- Nle11- M12+
Media 6.278 7.420 8.997 6.963 17.925 11.448 8.246 6.110 8.596 14.485 8.997 17.058
1995
A.S. 5.355 4.045 5.964 4.486 5.149 3.263 4.109 4.147 2.997 4.337 5.163 3.860
Media 5.685 6.248 8.197 5.855 18.016 11.542 6.520 5.738 8.787 14.151 8.267 16.980
1998
A.S. 4.805 3.299 5.861 4.173 4.854 3.185 3.739 3.841 3.154 4.159 4.962 3.722

În tabelul nr. 10.11 prezentăm mediile şi abaterile standard pentru cele două loturi
pentru care s-au efectuate etalonările.
Se poate constata că diferenţele nu sunt semnificative din punct de vedere empiric.
Valorile minime şi maxime realizate pe cele două loturi experimentale sunt prezentate în
tabelul nr. 10.12 unde, de asemenea, se poate firesc observa că nu există salturi spectaculoase
între acestea.
Tabelul nr. 10.12
SCALE F.P.I.
N1- A2- D3- E4- S5+ C6+ TD7+ I8- FD9+ E10- Nle11- M12+
1995 Minim 0 0 0 0 1 1 0 0 1 2 0 3

90 din 168
 Maxim 33 25 27 24 28 21 19 25 21 24 24 25
Minim 0 0 0 0 3 0 0 0 0 1 0 1
1998
Maxim 31 20 28 21 29 20 26 18 23 24 23 25

Pentru comparaţie, prezentăm în tabelul nr. 10.13 mediile şi abaterile standard obţinute la
experimentarea F.P.I. în anul 1984, în vederea adaptării acestuia la populaţia ţării noastre
(Pitariu, Iernuţan, 1984). În acelaşi tabel sunt consemnate şi rezultatele obţinute de autorii
chestionarului pe lotul de referinţă (Fahrenberg, Selg, Hampel, 1978).

Tabelul nr. 10.13

Lot experimental Lot de referinţă
SCĂRI (19 ani) (15-30 ani)
N = 550 N = 112 t
F.P.I.
MEDIA σ MEDIA σ
NERVOZITATE 8.79 5.88 9.72 5.84 1.66
AGRESIVITATE 8.23 4.28 10.12 5.14 4.12*
DEPRESIVITATE 12.44 6.36 13.04 6.28 0.91
EXCITABILITATE 7.97 4.65 9.31 5.06 1.60
SOCIABILITATE 15.65 5.61 14.62 5.47 0.64
CALM 10.95 3.75 10.95 4.09 0.00
TENDINŢA DE DOMINARE 8.90 3.88 8.69 4.54 0.51
INHIBIŢIE 8.66 4.24 9.03 4.08 0.85
SINCERITATE 9.05 3.17 10.70 2.69 5.16*
EXTRAVERSIUNE 13.58 3.73 12.35 4.71 3.04
LABILITATE EMOŢIONALĂ 11.16 5.09 11.94 5.30 1.47
MASCULINITATE 15.10 3.81 14.93 3.64 0.34
*Semnificativ la pragul de p < 0,01
Realizarea profilului psihologic al inventarului F.P.I., pentru cele două experimentări
efectuate de C.M.S.A.P., a impus calcularea notelor standard T.
Acestea sunt prezentate în tabelul nr. 10.14 şi au fost calculate cu formula T = 50+10*(X-
m)/σ, unde X este valoarea brută, m este media scalei, iar σ reprezintă abaterea standard pentru
fiecare dimensiune a chestionarului.
Tabelul nr. 10.14
VALORI BRUTE
0 5 10 15 20 25 30 35
N1 1995 38.276 47.163 56.950 66.287 75.624 84.962 94.298 103.63
Max34 1998 38.568 48.574 58.980 69.381 79.791 90.197 100.60 111.00
A2 1995 31.656 44.017 56.378 68.739 81.100 93.461 105.82
Max26 1998 31.060 46.277 61.373 76.529 91.685 106.84 121.99
D3 1995 34.914 43.298 51.681 60.065 68.449 76.832 85.216
Max28 1998 36.014 44.545 53.076 61.607 70.138 78.669 87.200
E4 1995 34.478 45.624 56.769 67.915 79.061
91 din 168
 Max20 1998 35.964 47.951 59.932 71.914 83.896
S5 1995 15.187 24.898 34.608 44.314 54.029 63.740 73.451
Max28 1998 12.884 32.185 33.485 43.786 54.087 64.388 74.688
C6 1995 14.915 30.239 45.562 60.885 76.209
Max20 1998 13.761 29.459 45.158 60.857 76.555
Td7 1995 29.931 42.100 54.268 66.437 78.605
Max20 1998 32.562 45.934 59.307 72.679 86.052
I8 1995 35.266 47.323 59.380 71.437 83.494
Max20 1998 35.061 48.067 61.096 74.113 87.130
Fd9 1995 21.317 38.001 54.684 71.368
Max14 1998 22.140 37.993 53.845 69.698
E10 1995 21.247 30.931 40.615 50.300 59.984 69.668
Max24 1998 15.974 27.997 40.019 52.041 64.036 76.085
Nle11 1995 32.575 42.258 51.942 61.626 71.311 80.995
Max24 1998 33.339 43.415 53.492 63.569 73.645 83.722
M12 1995 5.808 18.761 31.715 44.668 57.621 70.575 83.528
Max26 1998 4.379 17.813 31.246 44.680 58.113 71.547 84.981

În figura nr. 10.9 este prezentat profilul psihologic mediu al lotului experimental 1995 pe
etalonul lotului experimental 1998.

Figura nr.10.9
110
100
90
ard T80
70
60
stand
Note 50
40
30
20
10
0
N A D E S C I E Nl M
Td Fd
Dimensiuni
În figura nr. 10.10 este prezentat profilul psihologic mediu al lotului experimental 1998 pe
etalonul lotului experimental 1995. Din figurile nr. 10.9 şi 10.10, ca de altfel şi din datele
statistice prezentate în tabelele nr.10.11, 10.12 şi 10.13, rezultă că nu sunt diferenţe spectaculoase
între etaloanele celor două loturi, ceea ce arată că există o anume constantă psihologică a
criteriilor pentru populaţia examinată sau, altfel spus, se respectă criteriile de validare şi fidelitate
ale chestionarului.

Figura nr. 10.10

110
100
90
80
70
Note standard T
. 60
50
40
30
20
10 92 din 168
0
N A D E S C Td I Fd E Nl M
Dimensiuni
 Din considerente care reglementează selecţia, orientarea şi promovarea carierei militare
(***Concepţia privind promovarea …, 1998), în figura nr. 61011, pe un etalon al anului 1998,
prezentăm patru profile psihologice ale unor subiecţi, dintre care doi (profilele 1 şi 2) au fost
declaraţi admis psihologic, iar ceilalţi doi (profilele 3 şi 4) au fost declaraţi respins psihologic, în
raport cu cerinţele specifice activităţii la care au fost recomandaţi să participe.

Figura nr. 10. 11

110
100
90 4
80
70
Note standard T
60
50 2
40
30 1
20 3
10
0
N A D E S C Td I Fd E Nl M
Dimensiuni

Pentru înţelegerea corectă a reprezentării grafice sunt necesare următoarele precizări:

 valorile mari (peste medie) ale celor 7 scale din componenţa nucleului decizional (N1, A2,
D3, E4, Td7, I8, Nl11) evidenţiază posibilele accentuări, dizarmonii şi chiar tulburări de
natură psihiatrică;
 valorile mici (sub medie) ale celor 5 scale suplimentare de decizie (S5, C6, Fd9, E10,
M12) sunt cele care, dimpotrivă, oferă informaţii cu privire la unele aspecte
psihocomportamentale pozitive.
Se poate observa că unul dintre subiecţii admişi prezintă toate valorile peste media categoriei
socioprofesionale, iar celălalt are valori care oscilează în jurul mediei respective, dar în arealul
considerat normal psihoprofesional.
De asemenea, dintre subiecţii respinşi, unul are aproape toate valorile dimensiunilor peste
limita de normalitate psihoprofesională, iar celălalt, prezintă valori în afara limitei minime de
admisibilitate pentru scalele nucleului psihoclinic decizional.
Se poate concluziona că:
 Realizarea unui etalon valoric decizional al inventarului F.P.I. pentru o anume categorie
socioprofesională se impune cu necesitate.
 Pentru raţiuni de ordin practic se poate utiliza în luarea deciziei etalonul cuantificabil în
stanine (nouă clase standard).

93 din 168
  În situaţia în care se impune o analiză detaliată, nuanţată şi de profunzime a personalităţii
subiectului examinat este de preferat ca investigaţia să includă, ca modalitate de abordare,
realizarea profilului psihologic în note standard T, care oferă un spectru psihoanalitic de o
mai largă deschidere explicativ-interpretatativă.

10.3.5. Probe de potenţial de lider

În sistemul probelor de examinare şi selecţie psihologică a ofiţerilor pentru diferite misiuni

speciale sunt cuprinse şi probe pentru determinarea stilului managerial.
Nevoia de management performant impune psihologiei militare, în general, şi
psihodiagnosticului, în special, elaborarea unei noi paradigme pentru selecţia personalului de
conducere, care să contribuie la o mai bună gestionare a tuturor resurselor organizaţiei militare, în
vederea maximizării rezultatelor.
Elaborarea unei metodologii de selecţie trebuie să ia în calcul şi reproiectarea bateriilor de
examinare care, în contextul dat, să permită includerea testelor pentru determinarea potenţialului
de lider.
10.3.5.1. Chestionarul de intercomunicare pentru lider (C.I.C.- 96).

Acest chestionar îşi propune să determine, pe baza configurării sistemului relaţiilor de

intercomunicare a persoanei, modul de structurare a potenţialului managerial al unui ofiţer pentru
unul din următoarele stiluri de conducere: stilul centrat pe acţiune, stilul centrat pe proces, stilul
centrat pe oameni şi stilul centrat pe idei.
Modul de structurare a relaţiilor de intercomunicare, specific fiecărui ofiţer, oferă
informaţii suplimentare pentru o mai bună ierarhizare a candidaţilor care aspiră la o funcţie în
cadrul unei misiuni, în raport cu cerinţele acesteia (funcţie de comandă, funcţie de execuţie etc.).

10.3.5.1.1. Prezentare generală

Proba C.I.C.-96 reprezintă o adaptare, la specificul selecţie în armata română, a unui

chestionar utilizat în selecţia personalului de către departamentele de resurse umane din unele
armate occidentale (Cracsner, Voicu, 1996). Chestionarul are 80 de itemi care sunt grupaţi doi
câte doi. Aceştia formează o entitate problematică la care se solicită un răspuns, conform opţiunii
proprii subiectului, pentru un singur item al diadei respective.
Chestionarul grupează câte 20 de itemi (maxim posibil) pe fiecare dimensiune identificată
a stilului relaţional-intercomunicaţional. Principalele dimensiuni măsurate sunt:
 stilul centrat pe acţiune ( Action - A);
 stilul centrat pe proces (Process - PR);
 stilul centrat pe oameni (People - PE);
 stilul centrat pe idei (Idea - I).
Pe scurt, caracteristicile stilurilor intercomunicaţionale, ca de altfel şi impactul lor asupra
comunicării, se prezintă astfel:
I. Persoana orientată spre acţiune (A):
a) Ea vorbeşte despre: rezultate, obiective, performanţă, productivitate, eficienţă,
mersul înainte, feed-back, experienţă, competiţii, întreceri, succese, realizări,
schimbare, decizii etc.;
b) Ea este: pragmatică, directă, la obiect, nerăbdătoare, hotărâtă, rapidă, iute, sare
de la o idee la alta, energică, competitivă, provocatoare etc.;
c) Comunicarea cu o persoană orientată spre acţiune presupune respectarea
următoarelor reguli:
- centrează (focalizează) discuţia de la început pe rezultate (prezintă
concluzia);
- stabileşte cea mai bună recomandare (nu oferi mai multe soluţii
alternative);
94 din 168
 - fii cât mai scurt posibil;
- subliniază valoarea practică a ideilor tale;
- foloseşte materiale ilustrative (vizuale).
II. Persoana orientată spre proces (PR):
a) Ea vorbeşte despre: fapte, procedee, planificare, eliminarea dificultăţilor,
analiză, experimentare, detalii etc.;
b) Ea este: sistematică, algoritmică, logică, factuală, prolifică, neemotivă,
precaută, prevăzătoare, grijulie, răbdătoare etc.;
c) Comunicarea cu o persoană orientată spre proces presupune respectarea
următoarelor reguli:
- fii precis (fundamentat pe fapte);
- organizează-ţi prezentarea într-o formă logică (cadru, situaţie,
rezultate);
- înlătură recomandările (comentariile, sfaturile etc.) tale;
- include opţiuni (alternative), cu pro şi contra;
- nu lua cu asalt (nu grăbi, nu presa) persoana în cauză;
- concentrează-ţi propunerile tale (realizează un punctaj).
III. Persoana orientată spre oameni (PE):
a) Ea vorbeşte despre: oameni, nevoi, motivaţii, muncă în echipă, comunicare,
sentimente, înţelegere, autodezvoltare, sensibilitate, cooperare, credinţe, valori,
speranţe, relaţii etc.;
b) Ea este: spontană, empatică, subiectivă, emoţională (afectivă), perceptibilă,
înţelegătoare, sensibilă etc.;
c) Comunicarea cu o persoană orientată spre oameni presupune respectarea
următoarelor reguli:
- acordă-i o discuţie scurtă (nu porni discuţia de departe, pe ocolite);
- accentuează legăturile dintre propunerea ta şi oamenii interesaţi
(implicaţi);
- arată cum ideea a lucrat bine şi în trecut;
- indică sprijinul din partea unor oameni respectaţi;
- foloseşte un stil scris informal (neoficial).
IV. Persoana orientată spre idei (I):
a) Ea vorbeşte despre: concepte, inovaţie, creativitate, oportunităţi, posibilităţi,
proiecte nuanţate, alternative, noutăţi, interdependenţă, căi noi, metode noi,
perfecţionări, probleme, potenţial, posibilităţi etc.;
b) Ea este: imaginativă, creativă, plină de idei, provocatoare, stimulativă,
charismatică, greu de înţeles, nerealistă, egocentrică, agasantă etc.;
c) Comunicarea cu o persoană orientată spre idei presupune respectarea
următoarelor reguli:
- acordă-i suficient timp pentru discuţie;
- nu fi nerăbdător când ea trece brusc la altceva;
- în deschidere încearcă să legi tema de discutat la un concept sau idee
apropiată (fii conceptual);
- accentuează unicitatea ideii sau temei pe care o ai la îndemână;
- scoate în evidenţă valoarea viitoare sau subliniază influenţa ideii tale
asupra viitorului;
- dacă scrii unei astfel de persoane, încearcă să accentuezi, chiar de la
început, conceptele cheie care subliniază propunerea ta;
- porneşte cu o expunere generală, globală şi mergi către particular.
10.3.5.1.2. Etalonarea chestionarului C.I.C.-96

95 din 168
 Chestionarul a fost administrat unui lot de 95 de subiecţi, ofiţeri de arme şi grade diferite.
În tabelul nr. 10.15 este prezentată repartiţia subiecţilor în raport cu vârsta a cărei valoare medie,
în lotul experimental, este de 35,5 ani.
Tabelul nr. 10.15

VÂRSTA
NR. SUBIECŢI
20-29 30-39 40-49 50-60
95 20 50 20 5

Analiza distribuţie frecvenţelor rezultatelor obţinute de către cei investigaţi, pe fiecare stil
managerial în parte, evidenţiază următoarea repartiţie a scorurilor (din totalul de 20 de puncte pe
fiecare stil):
♦ stilul orientat spre acţiune, între 4-17 puncte;
♦ stilul orientat spre proces, între 4-17 puncte;
♦ stilul orientat spre oameni, între 5-17 puncte;
♦ stilul orientat spre idei, între 2-13 puncte.
Se poate aprecia că:
a) în general, subiecţii examinaţi se caracterizează într-o mai mare măsură prin stilurile
de comunicare orientate spre acţiune, proces şi oameni şi, într-o mai mică măsură, prin
stilul orientat spre idei;
b) componenta definitorie într-o astfel de repartiţie o constituie însăşi profesia de ofiţer
care, prin specificul ei, solicită din partea acestora anumite trăsături/calităţi
pedagogice, psihologice şi psihosociale ca: tact, aptitudine pedagogică, tenacitate,
voinţă, putere de muncă, discernământ, spirit critic şi autocritic, dragoste faţă de
oameni etc.
Performanţele psihometrice ale subiecţilor se prezintă ca în tabelul nr.10.16.

Tabelul nr. 10.16

NR. MĂRIMI MEDII

SUBIECŢ ACŢIUNE PROCES OAMENI IDEI
I x σ x σ x σ x σ
95 8.9 2.63 11.8 2.83 11.7 2.68 7.4 2.39

Din analiza coeficienţilor de corelaţie şi a dreptelor de regresie se deduc următoarele

conotaţii statistice:
 între stilul centrat pe acţiune şi stilul centrat pe proces există o corelaţie puternică
(-0.728 la p=0.01), iar dreapta de regresie este negativă, având semnificaţia că
rezultatele mari obţinute pe o dimensiune înseamnă rezultate mici obţinute pe
cealaltă şi invers;
 între stilul centrat pe acţiune şi stilul centrat pe oameni există de asemenea o
corelaţie relativ bună (-0.237 la p=0.01), iar dreapta de regresie este negativă,
având semnificaţia că rezultatele mari obţinute pe o dimensiune înseamnă
rezultate mici obţinute pe cealaltă şi invers;
 între stilul centrat pe acţiune şi stilul centrat pe idei există o corelaţie
semnificativă (0.197 la p= 0.05), iar dreapta de regresie este pozitivă, ceea ce ne
determină să apreciem că rezultatele cresc sensibil simultan pe ambele dimensiuni
sau, altfel spus, orice aport de idei implică o anumită acţiune, chiar dacă
raporturile de interdeterminare sunt relativ mici; faptul că între cele două
dimensiuni corelaţia este pozitivă aceasta oferă o bună prognoză în folosirea unor
metode de stimulare a creativităţii de grup cum ar fi brainstorming-ul, sinectica
etc.

96 din 168
  între stilul centrat pe proces şi stilul centrat pe oameni există o corelaţie relativ
semnificativă (-0.103 la p=0.05), iar dreapta de regresie este negativă, ceea ce
înseamnă că rezultatele mari obţinute pe o dimensiune determină rezultate mici în
cealaltă dimensiune şi invers;
 între stilul centrat pe proces şi stilul centrat pe idei există o bună corelaţie (-0.212
la p=0.01), iar dreapta de regresie este negativă, ceea ce înseamnă că rezultatele
mari obţinute pe o dimensiune determină rezultate mai mici în cealaltă
dimensiune;
 între stilul centrat pe oameni şi stilul centrat pe idei există o corelaţie
semnificativă (-0.728 la p=0.01), iar dreapta de regresie este negativă, ceea ce
înseamnă că rezultatele mari obţinute pe o dimensiune determină rezultate mai
mici în cealaltă dimensiune.
Din cele prezentate rezultă că cele mai relevante semnificaţii sunt efectul determinărilor
reciproce dintre centrarea pe acţiune şi centrarea pe proces, precum şi dintre centrarea pe idei şi
centrarea pe oameni.
Etalonul este realizat pe o scală cu cinci clase şi este prezentat în tabelul următor.

Tabelul nr. 10.17

Nr. COTE % COTE BRUTE Apreciere
Note standard
Crt. Teoretice Cumulate A PR PE I calitativă
1 6,7 6,7 0-5 0-6 0-7 0-3 I Foarte slab
2 24,2 30,9 6-7 7-10 8-10 4-6 II Slab
3 38,2 69,1 8-10 11-13 11-13 7-8 III Mediu
4 24,2 93,3 11-15 14-16 14-17 9-12 IV Bun
5 6,7 100,0 16-20 17-20 17-20 13-20 V Foarte bun

10.3.5.1.3. Valoarea şi limitele chestionarului C.I.C.-96

Acest chestionar se prezintă ca o probă complexă, dar capabilă, ca în timp relativ scurt, să
orienteze psihologul asupra eficienţei stilului managerial al subiectului propus pentru a îndeplini o
anumită funcţie în cadrul unei misiuni.
Posibilităţile de utilizare sunt multiple, vizând diferite domenii ale activităţii militare, care
presupun selecţionarea şi promovarea unei persoane dotate cu calităţi intelectuale şi
psihocomportamentale cerute de psihoprofesiograma funcţiei respective.
Posibilităţile diagnostice şi prognostice ale chestionarului C.I.C.-96 au valoare
augumentativă în contextul în care proba este administrată paralel cu alte chestionare de aptitudini
şi/sau personalitate. Acest fapt îi lărgeşte evantaiul interpretativ, facilitând luarea unei decizii.
Pentru activitatea de selecţie şi orientare profesională în armata română, chestionarul are caracter
de noutate şi necesită încă numeroase experimentări. Cu toate acestea, chestionarul C.I.C.-96
poate fi introdus cu mult curaj într-o baterie de selecţie, orientare şi repartiţie a personalului
armatei pe ruta profesională specifică.

10.3.5.2. Chestionarul de potenţial de lider (T.L.-C.C.E.-99)

10.3.5.2.1. Prezentare generală

Chestionarul pentru determinarea potenţialului de lider cuprinde 50 de situaţii problematice,

fiecare având câte trei variante de răspuns la alegere. Se optează pentru o singură variantă de
răspuns. Fiecare răspuns este cotat cu un anume punctaj. Prin însumarea punctelor se obţine un scor
general care se transformă în note standard. Nota rezultată are semnificaţia unui anumit nivel al
potenţialului de lider pe un continuum, de la potenţialul nesemnificativ (-) la potenţialul
semnificativ (+).

97 din 168
 Conţinutul situaţiilor se referă la o gamă largă de probleme pe care managerul organizaţiei
militare trebuie să le rezolve în mod frecvent, astfel:
 În raport cu misiunea primită: repartizarea sarcinilor; transmiterea informaţiilor;
cordonarea, controlul şi evaluarea activităţii; respectarea normelor tehnice de protecţie a
muncii; preocuparea pentru creşterea randamentului şi maximizarea rezultatelor etc.;
 În raport cu sine: pregătirea profesională şi managerială; adoptarea unui stil de
muncă flexibil şi eficient; luarea deciziilor; imaginea şi conştiinţa de sine reflectată de alţii;
îndeplinirea ordinelor etc.;
 În raport cu subordonaţii: instruirea; angrenarea în muncă; angajarea cu sarcini
suplimentare; respectarea programului de lucru; respectarea ordinii şi legalităţii; aprecierea,
evaluarea şi promovarea personalului; rezolvarea problemelor acestora, fie de muncă , fie
personale etc.;
 În raport cu şefii (superiorii): adoptarea unor atitudini de respect sau de
obedienţă; consultarea; modalitatea de soluţionare a unor sarcini; argumentarea şi susţinerea
propriilor propuneri în faţa acestora etc.

10.3.5.2.2. Metodă şi consideraţii psihologice

Chestionarul a fost administrat unui lot de 219 ofiţeri.

Tabelul nr. 10.18

Valid Cumulative
Grad Frequency Percent
Percent Percent
COL 2 ,9 ,9 ,9
CPT 107 48,9 48,9 49,8
CPT.CDR 2 ,9 ,9 50,7
CPT.ING 1 ,5 ,5 51,1
LT 10 4,6 4,6 55,7
LT.CDR 25 11,4 11,4 67,1
LT.COL 15 6,8 6,8 74,0
LT.ING 2 ,9 ,9 74,9
MR 54 24,7 24,7 99,5
SLT 1 ,5 ,5 100,0
Total 219 100,0 100,0

Ofiţerii chestionaţi au grade diferite (tabelul nr.10.18) şi provin din arme diverse (tabelul nr.
10.19).
Media de vârstă a lotului experimental este de 35,2831 ani, ceea ce în mod empiric se
exprimă ca vârsta la care opţiunile manageriale sunt clar definite.

Tabelul nr. 10.19

Valid Cumulative
Frequency Percent
Percent Percent
ARTILERIE 11 5,0 5,0 5,0
AUTO 5 2,3 2,3 7,3
AVIAŢIE 19 8,7 8,7 16,0
CHIMIE 1 ,5 ,5 16,4
ED. FIZICĂ 1 ,5 ,5 16,9
FINANŢE 4 1,8 1,8 18,7
GENIU 17 7,8 7,8 26,5
INFANTERIE 45 20,5 20,5 47,0
JANDARMI 19 8,7 8,7 55,7
JUSTIŢIE 2 ,9 ,9 56,6

98 din 168
 LOGISTICĂ 19 8,7 8,7 65,3
MARINĂ 27 12,3 12,3 77,6
POL..FRONTIERĂ 4 1,8 1,8 79,5
POL. MILITARĂ 1 ,5 ,5 79,9
PARAŞUTIŞTI 1 ,5 ,5 80,4
ART. ANTIAER. 19 8,7 8,7 89,0
RADIOLOCAŢIE 4 1,8 1,8 90,9
SRI 3 1,4 1,4 92,2
TANCURI 8 3,7 3,7 95,9
TOPOGEOGEZIE 1 ,5 ,5 96,3
TRANSMISIUNI 7 3,2 3,2 99,5
VÂNĂTORI M. 1 ,5 ,5 100,0
Total 219 100,0 100,0

În tabelul nr. 10.20 sunt prezentate valorile centrale ale notelor brute obţinute de subiecţii
participanţi la experimentarea chestionarului, iar curba de frecvenţe şi histograma notelor brute
sunt prezentate în figura nr. 10.12.

Tabelul nr. 10.20

Valid 219
N
Missing 0
Mean 31,1370
Std. Error of Mean 1,5710
Median 32,1000
Mode 15,00
Std. Deviation 23,2487
Variance 540,5041
Skewness -,215
Std. Error of Skewness ,164
Kurtosis ,163
Std. Error of Kurtosis ,327
Range 137,00
Minimum -51,00
Maximum 86,00

Nivelul potentialului de leader

O analiză, fie ea şi succintă, a valorilor centrale, distribuţiei de frecvenţe şi histogramei
50
notelor brute obţinute evidenţiază câteva elemente statistice importante pentru inferenţele de ordin
psihologic.

40

30

20
Frequency

10
Std. Dev = 23,25
99 din 168 Mean = 31,1

0 N = 219,00
-50,0

-40,0

-30,0

-20,0

-10,0

20,0
10,0

30,0

40,0

50,0

60,0

70,0

80,0

90,0
0,0
 Figura nr. 10.12

Curba de frecvenţe are o distribuţie aproape normală, cu o boltire accentuat ascuţită, cu o

pantă negativă alungită şi cu o uşoară deplasare spre dreapta.

NPL NPL
Pearson Correlation .232** Pearson Correlation .232**
TD Sig. (2-tailed) .007 Sig. (1-tailed) .004
N 132 N 132
Pearson Correlation .189* Pearson Correlation .189*
CS Sig. (2-tailed) .030 Sig. (1-tailed) .015
N 132 N 132
Pearson Correlation .183* Pearson Correlation .183*
SP Sig. (2-tailed) .036 Sig. (1-tailed) .018
N 132 N 132
Pearson Correlation -.159*
SA Sig. (1-tailed) .035
N 132
Pearson Correlation .151*
WB Sig. (1-tailed) .042
N 132
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed ; 1-tailed)
* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed ; 1-tailed)

100 din 168

 Tabelul nr. 10.21

Pentru un număr de 132 de ofiţeri din lotul experimental, testul potenţialului de lider a fost
corelat cu dimensiunile măsurate de inventarele de personalitate F.P.I. şi C.P.I., iar în tabelul nr.
10.21 sunt prezentate corelaţiile semnificative obţinute în urma prelucrărilor statistice.
Se constată existenţa unor corelaţii semnificative între nivelul potenţialului de lider şi
tendinţa de dominare (TD) măsurată cu chestionarul F.P.I. şi capacitatea de statut (CS), prezenţa
socială (SP), acceptarea de sine (SA) şi sentimentul unei stări personale de bine (WB) măsurate
cu chestionarul C.P.I..
Din punct de vedere psihologic, aceste elemente de ordin statistic sunt traductibile prin
următoarele consideraţii:
 subiecţii examinaţi se caracterizează printr-un bun potenţial de lider, explicitat prin acceptarea
în mare măsură a răspunsurilor cotate pozitiv;
 potenţialul de lider se poate valida, într-o primă formă empirică, prin analiza funcţiilor pe care
le ocupă în prezent cei chestionaţi şi care evidenţiază faptul că majoritatea acestora sunt
comandanţi de unităţi de tip batalion sau şefi de structuri de tip birou de mare unitate.
Pe baza inferenţelor de ordin statistic şi psihologic putem încerca o descriere a
personalităţii cu un potenţial de lider semnificativ :
 persoană ambiţioasă, îndrăzneaţă, puternică, optimistă, competentă, fermă, sigură de sine;
 individ activ, eficient, ingenios, perspicace, multilateral, carierist, eficient în comunicare, cu
un câmp larg de interese;
 subiect cu plăcere pentru interacţiuni sociale, spirit deschis, cu atitudini aerisite faţă de
regulile şi prohibiţiile sociale, spontan, imaginativ, neformalist, rapid, cu o natură expresivă şi
creativă ;
 persoană inteligentă, spirituală, cu fluenţă verbală, sofisticată, rafinată, adaptabilă ;
 individ binevoitor, echilibrat, relaxat.
Câteva scurte concluzii care se desprind din studiul chestionarul pentru determinarea
potenţialului de lider arată că. acesta trebuie :
 aprofundat sub raportul consistenţei interne, fidelităţii şi validităţii predictive;
 coroborat cu alte instrumente psihometrice care pot determina direcţia de manifestare a
potenţialului de lider centrat pe sarcină, pe proces, pe oameni sau pe idee.

10.4. FIDELITATEA ŞI VALIDITATEA BATERIEI DE EXAMINARE

10.4.1. Scurte consideraţii teoretice cu privire la fidelitatea testelor

În general, fidelitatea testelor se referă la constanţa, durabilitatea, exactitatea sau, altfel

spus, la proprietatea de a indica aceeaşi valoare la o nouă repetare a măsurătorii.
Din perspectivă statistico-matematică, fidelitatea unui test se exprimă prin coeficientul de
fidelitate care reprezintă pătratul coeficientului de corelaţie liniară între scorurile reale şi scorurile
observate la testul respectiv. Fiind pătratul unui coeficient de corelaţie, coeficientul de fidelitate
are întotdeauna valori pozitive cuprinse între 0 şi 1, care se explică astfel:
 coeficientul de fidelitate este egal cu 1, dacă şi numai dacă scorurile observate coincid cu
scorurile reale, adică testul este o măsură foarte precisă, deci eroarea standard de măsură
este nulă;
 coeficientul de fidelitate este 0, dacă şi numai dacă toate persoanele examinate au acelaşi
scor real.
Se poate spune că un test este fidel atunci când este precis, echivalent sau când orice
persoană obţine scoruri egale la test şi la o formă paralelă a acestuia, în condiţiile respectării
stricte a cerinţelor de administrare.
101 din 168
 Pentru determinarea fidelităţii testelor se folosesc diferite metode de evaluare dintre care
cele mai semnificative sunt:
• metoda test-retest, care presupune determinarea coeficienţilor de stabilitate prin calcularea
coeficienţilor de corelaţie a datelor obţinute în cele două situaţii de examinare;
• metoda analizei consistenţei interne, care presupune determinarea coeficienţilor de
consistenţă internă, adică a acelor coeficienţi care indică măsura în care itemii testului se
referă la acelaşi lucru (coeficientul α al lui Cronbach; coeficientul λ3 al lui Guttman;
coeficientul ρ20 sau ρ21 al lui Kuder-Richardson);
• metoda formelor paralele, care presupune determinarea coeficientului de corelaţie liniară,
denumit şi coeficientul de echivalenţă şi stabilitate, dintre două teste care reprezintă
instrumente de măsură paralele. Un caz particular al acestei metode este metoda
înjumătăţirii (split-half).
Interpretarea coeficienţilor de fidelitate se face cu respectarea următoarelor recomandări
ale literaturii de specialitate (Albu, 1998, pp. 158-159):
 în selecţia profesională se vor folosi teste care au coeficienţi de fidelitate mai mari
de 0.9 (J.C.Nunnally);
 testele cu alegere multiplă pot avea coeficientul de fidelitate de 0.75;
 testele utilizate pentru compararea grupelor pot avea coeficientul de fidelitate
cuprins între 0.7 şi 0.7, iar cele pentru compararea persoanelor vor avea coeficientul de
fidelitate mai mare de 0.85 (Aiken);
 coeficienţii de fidelitate utilizaţi în practica diagnostică sunt cuprinşi între 0.70 şi
0.98 (Guilford).
Ca o concluzie, coeficientul de fidelitate teoretic se situează la valoarea 1, iar practic
trebuie să fie cât mai ridicat posibil. Comparând mai multe teste vom spune că un test are cea mai
mare fidelitate doar dacă el se distinge net de toate celelalte.

10.4.2. Scurte consideraţii teoretice cu privire la validitatea testelor

Problema cea mai spinoasă a cercetării este reprezentată de validitatea bateriei de

examinare psihologică. Prin validitate se înţelege, în general, gradul în care un test măsoară o
trăsătură, o dimensiune, un atribut, un construct sau, altfel spus, relaţia dintre rezultatele obţinute
la un test şi o măsurare a unui criteriu exterior.Conceptul de validitate trebuie să răspundă, cel
puţin, unor cerinţe de următor tip:
 Testul este folosit în conformitate cu destinaţia declarată;
 Testul măsoară ceea ce şi-a propus să măsoare;
 Testul precizează care sunt dimensiunile, trăsăturile măsurate;
 Testul oferă posibilitatea luării unor decizii;
 Testul permite realizarea unor inferenţe asupra rezultatelor obţinute;
 Testul asigură formularea unor predicţii.
Validitatea unui test poate fi de mai multe tipuri: validitate relativă la construct (validitate
teoretică sau validitate conceptuală), valididate relativă la conţinut (validitate de conţinut),
validitate relativă la criteriu (validitate concurentă şi validitate predictivă) (Albu, 1998, p.163-
164).
Validitatea relativă la construct se referă la explicarea trăsăturilor pe care testul le poate
măsura, spre exemplu: randamentul verbal, randamentul nonverbal, extraversia, introversia,
dominanţa, sociabilitatea etc.
Validitatea relativă la conţinut se referă la constelaţia de itemi care răspunde necesităţilor
raţionale de determinare a unei trăsături măsurabile.
Validitatea relativă la criteriu se referă la capacitatea unui test de a face predicţii cu
privire la variabila supusă cercetării, deci este legată de funcţia de decizie şi de funcţia de
predicţie. Orice variabilă care devine obiect al predicţiei se defineşte ca fiind criteriu. Prin
criteriu înţelegem un barem, un standard de reuşită. Criteriul se utilizează în variate domenii de
102 din 168
activitate. Ca tipuri de criterii, cel mai frecvent întâlnite în cercetarea psihologică, se pot enumera:
media şcolară; randamentul, productivitatea şi stabilitatea în muncă; capacitatea de adaptare;
manifestarea unei atitudini pozitive şi constructive în situaţii de incertitudine şi/sau de risc;
aptitudinea de a conduce oameni şi organizaţii militare, aptitudinea de luptător etc.
Într-un studiu laborios şi foarte interesant, referitor la personalitatea modală a aviatorului,
sunt utilizate ca variabile-criteriu: rezultatele pregătirii teoretice generale (PTG), rezultatele
pregătirii teoretice de specialitate (PTS), performanţele în instruirea practică de zbor (ZB),
performanţele fizico-sportive (SP) şi nivelul disciplinar (D); cele cinci variabile-criteriu pot fi
grupate într-un singur criteriu denumit generic „criteriul performanţei profesionale a aviatorilor”
(Aniţei, 2000, p.429).
Pentru a fi folosit ca măsură, criteriul trebuie să aibă câteva caracteristici (Havârneanu,
2000, p.112):
• Validitatea, care reprezintă capacitatea de a măsura aspectele fundamentale ale
variabilei supusă cercetării;
• Fidelitatea, adică acea proprietate de a-şi păstra constanţa măsurărilor, indiferent de
circumstanţe;
• Impermeabilitatea, care reprezintă capacitatea de a rezista contaminării, efectului de
halo sau tendinţei de indulgenţă;
• Simplitatea, disponibilitatea şi economicitatea.
Validitatea în raport cu criteriul (criteriile), adică validitatea concurentă, dar mai ales
validitatea predictivă, reprezintă corolarul întregului efort al muncii de cercetare ştiinţifică.
Validitatea concurentă presupune obţinerea scorurilor la criteriu aproximativ în acelaşi
timp cu ale testului (teste clinice, teste de cunoştinţe sau deprinderi, teste pentru obţinerea unor
diplome sau licenţe etc.).
Validitatea predictivă se aplică atunci când scorurile la teste sunt utilizate pentru predicţia
valorilor unei variabile în perspectivă (teste de selecţie profesională, teste de performanţă).
Întrebuinţarea bateriei de examinare se justifică, în selecţia personalului, în măsura în care
aceasta permite predicţia randamentului la unul sau mai multe criterii.
De regulă, pentru demonstrarea validităţii predictive se aleg mai multe măsuri criteriu şi,
de asemenea, se utilizează una sau mai multe metode pentru determinarea acesteia. Dintre
metodele cele mai cunoscute pentru determinarea validităţii predictive, fiecare având avantajele şi
limitele sale inerente, pot fi amintite: indicele de eficacitate, scorurile de separare a categoriilor de
subiecţi, indicele de separare a grupurilor şi indicele de utilitate (Havârneanu, 2000).
Indicele de eficacitate se determină prin proporţia de decizii bune luate cu ajutorul unui
test. Cu cât valoarea proporţiei este mai mare, cu atât testul este mai eficace sau mai valid. Rolul
acestei metode este de a maximiza numărul de subiecţi care pot reuşi în raport cu criteriul stabilit.
Scorurile de separare a diferitelor categorii de subiecţi reprezintă standardele sau
baremele care au scopul de a maximiza numărul deciziilor bune în situaţia de selecţionare a unor
candidaţi în raport cu exigenţele stabilite. Cu cât exigenţele de selecţie sunt mai riguroase (scorul
de separare mai ridicat), cu atât raportul de selecţie va fi mai scăzut (numărul celor selecţionaţi va
fi mai mic, dar şi riscurile de eşec se reduc proporţional).
Indicele de separare a grupurilor se fundamentează pe compararea a două grupuri de
subiecţi definite pe baza semnificaţia diferenţei dintre mediile scorurilor la predictorul utilizat.
Indicele de utilitate (coeficientul de validitate şi, implicit, a ecuaţiei de regresie) constă în
calcularea corelaţiei dintre scorurile la testul predictor şi scorurile la măsura-criteriu. Se consideră
că valoarea coeficientul de validitate trebuie să fie cuprinsă între 0 şi 0.60, pentru ca testul să fie
utilizat în practică. El poate fi interpretat ca un coeficient al diferitelor proporţii sau ca procente de
varianţă explicată cu privire la relaţiile determinist-liniare dintre predictor şi criteriu. Acest
procedeu este mai rar utilizat în practică.
Analiza validităţii metodologiei de examinare şi selecţie psihologică se desfăşoară în două
planuri congruente, astfel:
 Determinarea validităţii predictive a bateriei de examinare raportată la măsuri-
criterii interne.
103 din 168
  Determinarea validităţii predictive a bateriei de examinare raportată la măsuri-
criterii externe.
Analiza statistică asupra rezultatelor obţinute cu bateria de examinare psihologică are ca
perspectivă teleologică stabilirea principalilor predictori cu privire la profilul psihologic al
ofiţerului care va desfăşura misiuni pentru menţinerea păcii, precum şi elaborarea unui prognostic
asupra randamentului şi eficienţei activităţii acestuia.
În cadrul analizei statistice pentru determinarea validităţii predictive interne a bateriei de
examinare, de altfel multiplă şi complexă, au fost incluse probele de nivel mental (T.A.G. şi D-
48) şi probele de personalitate (F.P.I. şi C.P.I.), care se aplică tuturor ofiţerilor, indiferent de
vârstă, grad şi funcţie. Probele pentru determinarea potenţialului de lider (C.I.C.-96 şi T.L.-
C.C.E.-99) nu au fost incluse în această analiză globală, deoarece acestea se aplică unui număr
restrâns de ofiţeri care, de aftel, încadrează numai funcţiile din statul major al unităţii respective.

10.4.3. Determinarea validităţii predictive a bateriei de examinare raportată la

măsuri-criterii interne.

10.4.3. 1. Analiza coeficienţilor de corelaţie.

În tabelul nr. 10.22 sunt prezentate corelaţiile semnificative (p = 0.01) între dimensiunile
(trăsăturile) de personalitate determinate cu cele patru probe psihologice. Câteva aspecte mai
importante se impun a fi explicate şi interpretate, astfel:
 Între cele două probe de nivel mental (T.A.G., probă verbală şi D-48, probă neverbală)
există o bună corelaţie pozitivă, ceea ce înseamnă că, în general, un rezultat superior (inferior)
pe una din probe va avea corespondent un rezultat superior (inferior) pe cealaltă probă.
 Analiza de corelaţie între probele de nivel mental şi probele de personalitate arată că există
corelaţii semnificative numai între proba de personalitate F.P.I. şi probele de nivel mental.
Proba F.P.I., un indicator redutabil al determinării elementelor bazale ale personalităţii
(mecanismele stimulativ-energizante), evidenţiază că un ofiţer care obţine valori mari pe
scalele de sociabilitate, masculinitate, toleranţă la frustrare, fire deschisă şi extraversie are o
mare probabilitate de a obţine performanţe notabile în activitatea sa profesională. Dimpotrivă,
un ofiţer cu accentuări pe scalele de nervozitate, depresie, inhibiţie, excitabilitate şi labilitate
emoţională va înregistra deficite de randament şi eficienţă în activitatea profesională.

Tabelul nr.10.22

Probe Corelaţii semnificative (p=0.01)

administrate Pozitive Negative
TAG D48, S, FD, EX, M, SP N, D, I, NLE
F.P.I. NM

D48 TAG, S, EX, M, TO N, D, E, I, NLE

S, C, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO, GI,
N A, D, E, TD, I, FD, NLE, FX, FE
CM, AC, AI, IE, PY,
S, C, M, DO, CS, SY, WB, R, SC, TO, GI, CM, AC,
A N, D, TD, I, FD, EX, NLE, FX
AI, IE, PY
TAG, D48, S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB,
D N, A, E, TD, I, FD, NLE
RE, SC, TO, GI, CM, AC, AI, IE, PY
D48, S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, WB, RE, SC, TO,
E N, A, D, TD, I, FD, NLE
GI, CM, AC, AI, IE, PY
TAG, D48, C, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC,
S N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FE
TO, GI, CM, AC, AI, IE, PY
S, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO, GI,
C N, A, D, E, TD, I, FD, NLE
AC, IE, PY
S, C, M, DO, CS, SY, WB, RE, SC, TO, GI, CM, AC,
TD N, A, D, E, I, FD, NLE
AI, IE, PY
TAG, D48, S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB,
I N, A, D, E, TD, FD, NLE, FE
RE, SC, TO, GI, CM, AC, AI, IE, PY
FD TAG, N, A, D, E, TD, I, NLE S, C, M, DO, CS, WB, RE, SC, TO, GI, AC, AI, IE, PY
TAG, D48, A, S, C, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE,
EX N, D, E, I, NLE, FE
TO, GI, CM, AC, IE, PY
NLE N, A, D, E, TD, I, FD TAG, D48, S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB,
RE, SC, TO, GI, CM, AC, AI, IE, PY
104 din 168
 TAG, D48, S, C, EX, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE,
M N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FE
SC, TO, GI, CM, AC, AI, IE, PY
S, C, EX, M, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO, GI,
DO N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FX, FE
CM, AC, AI, IE, PY
S, C, EX, M, DO, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO, GI,
CS N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FE
CM, AC, AI, IE, PY
S, C, EX, M, DO, CS, SP, SA, WB, RE, SC, TO, GI,
SY N, A, D, E, TD, I, NLE, FX, FE
CM, AC, AI, IE, PY
TAG, S, C, EX, M, CS, SY, SA, WB, TO, CM, AC,
SP N, D, E, I, NLE, FE
AI, IE, PY, FX
SA S, C, EX, M, CS, SY, SP, WB, CM, AC, IE N, D, E, I, NLE

S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, RE, SC, TO, GI,
WB N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FX, FE
CM, AC, AI, IE, PY
S, C, EX, M, DO, CS, SY, WB, SC, TO, GI, CM, AC,
RE N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FX
AI, IE, PY
SO SC, PY p = 0. 05
S, C, M, DO, CS, SY, WB, RE, TO, GI, CM, AC, AI,
C.P.I.

SC N, A, D, E, TD, I, FD, NLE

IE, PY, FE
S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, WB, RE, SC, GI, CM,
TO N, A, D, EX, TD, I, FD, NLE, FE
AC, AI, IE, PY
S, C, EX, M, DO, CS, SY, WB, RE, TO, AC, AI, IE,
GI N, A, E, I, FE, NLE
PY
S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO,
CM N, A, D, E, TD, I, NLE, FX
AC, IE, PY
S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO,
AC N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FX
GI, CM, AI, IE, PY
S, M, DO, CS, SY, SP, WB, RE, SC, TO, GI, AC, IE,
AI N, A, D, E, TD, I, FD, NLE
PY, FX
S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, SA, WB, RE, SC, TO,
IE N, A, D, E, TD, I, FD, NLE
GI, CM, AC, AI, PY
S, C, EX, M, DO, CS, SY, SP, WB, RE, SC, TO, GI,
PY N, A, D, E, TD, I, FD, NLE, FE
CM, AC, AI, IE, FX
FX N, A, SP, AI, PY DO, SY, WB, RE, CM, AC, IE
FE N, D, I, NLE, SC S, EX, M, DO, CS, SY, SP, WB, PY

 Corelaţii pozitive semnificative se realizează între factorii decizionali din F.P.I. (nervozitate,
agresivitate, depresie, excitabilitate, inhibiţie, tendinţă de dominare, labilitate emoţională,
firea deschisă), precum şi între factorii adjuvanţi din F.P.I. (sociabilitate, calm, extraversie,
masculinitate), iar între cele două grupuri de factorii se realizează o corelaţie negativă
semnificativă. Aceste corelaţii semnificative au următoarele explicaţii de natură psihologică:
un ofiţer cu accentuări pe cel puţin o scală din grupul factorilor decizionali sau adjuvanţi ai
F.P.I. va avea, în general, accentuări pe încă cel puţin o scală din aceste grupuri; dacă cel
puţin trei scale din grupul decizional F.P.I. prezintă accentuări semnificative, atunci cadrul
militar nu va fi selecţionat pentru misiunea respectivă.
 Între aproape toţi factorii din C.P.I., cu excepţia a doi factori (flexibilitatea şi feminitatea),
există corelaţii pozitive semnificative; factorul socializare corelezează, negativ şi
semnificativ (p = 0.05), doar cu factorii autocontrol şi înclinaţie psihologică; corelaţii
negative semnificative se realizează între factorul flexibilitate şi factorii dominanţă,
sociabilitate, stare de bine, responsabilitate, comunalitate, afirmare prin compromis şi
eficienţă intelectuală, precum şi între factorul feminitate şi factorii dominanţă, sociabilitate,
stare de bine, prezenţă socială şi înclinaţie psihologică.
 Din punct de vedere psihologic, corelaţiile negative semnificative ale scalelor feminitate şi
flexibilitate cu celelalte scale din C.P.I. se explică prin faptul că, dacă acestea prezintă valori
peste medie, atunci sunt de neacceptat, pentru un bărbat - mai ales militar-, deoarece descriu
comportamente cu încărcături eminamente sensibile, feminine.
 Între cei mai mulţi factori din C.P.I. (excepţie flexibilitatea şi feminitatea) şi factorii
decizionali din F.P.I. există corelaţii negative semnificative. Din perspectivă psihologică,
aceasta înseamnă că, de regulă, accentuările pe unele scale clinice ale F.P.I. (nervozitate,
agresivitate, depresie, excitabilitate, inhibiţie, labilitate emoţională etc.) descriu pe unele
scale din C.P.I. (dominanţă, prezenţă socială, acceptare de sine, responsabilitate, capacitate
de statut, impresie bună etc.) comportamente tipice feminine, care se constituie în
contraindicaţii la selecţia ofiţerilor pentru misiuni de menţinere a păcii.

105 din 168

 10.4.3.2. Determinarea ecuaţiilor de regresie multiplă şi a predictorilor acestora

Analiza statistică pentru studiul coeficientul de determinaţie multiplă „R2” presupune

elaborarea unui model de regresie multiliniară. Rezultatele statistice ale unui astfel de model
aplicat pentru predictorii bateriei de examinare şi selecţie psihologică sunt prezentate în tabelul nr.
10.23.
Utilizarea metodei coeficientului de validitate presupune calculul corelaţiilor dintre
scorurile la testele-predictori şi scorurile la măsurile-criterii, precum şi determinarea ecuaţiei de
regresie simplă şi/sau multiplă.
Pătratul coeficientului de corelaţie sau de validitate (R) reprezintă procentul de varianţă
(R2) şi explică măsura în care acesta participă la varianţa criteriului ales.
Literatura de specialitate menţionează că procentul empiric de minim 37 %, propus de A.
Wallace (1970) şi confirmat de Wiggins (1974), este pătratul coeficientului de corelaţie cu
valoarea de 0.610 şi reprezintă un argument suficient pentru determinarea validităţii predictive în
raport cu criteriul.
Predicţia şi regresia pot fi întâlnite ca:
 Predicţia liniară simplă, care presupune o ecuaţie de regresie pentru un singur predictor şi
este de forma: Y = a + b xy X, unde:
Y = scorul criteriu prezis pentru un subiect;
X = scorul la testul predictor;
a = o constantă datorată diferenţei dintre X med şi Y med ;
b xy = coeficientul de regresie.
 Predicţia multivariată, care presupune o ecuaţie de regresie multiplă şi este de forma: Z y =
β1Z1 + β2Z2 + β3Z3 + ..... +βn Zn , unde:
Z y = variabila criteriu în cote standardizate;
Z1, Z2 , Z3 ..... Zn = rezultatele la teste exprimate în cote standardizate;
β1, β2, β3 ..... βn = coeficienţii de regresie parţială.
Coeficientul de corelaţie multiplă (R) exprimă contribuţia relativă a variabilelor test la
predicţia variabilei dependente, iar procentul de varianţă multiplă (R2) indică proporţia din
varianţa variabilei dependente explicată prin combinarea datelor obţinute la teste.

106 din 168

 Tabelul nr. 10.23
VARIABILA
PREDICTORI
DEPENDENTĂ
TAG FE, C, PY, EX, CM, N, IE, I, WB, RE, D, FX, NLE, DO, M

NM
D48 TAG, PY, TD, M, NLE, IE, S, C, FE, D, I, RE, DO, AC, FX
N FE, C, PY, EX, CM, RE, IE, WB, I, D, NLE, FX, M, DO, CS
A N, DO, NLE, CM, FE, AC, I, S, FX, D, IE, RE, C, PY, M
D A, AI, RE, NLE, D48, S, C, I, FE, N, WB, P, CM, DO, M
E D, SO, TAG, CM, S, NLE, I, FE, PY, WB, IE, DO, FX, M, N
S E, RE, FX, CM, FE, I, EX, N, D, IE, PY, C, DO, AC, TD
F.P.I.

C S, E, D48, SO, I, CM, FE, DO, FX, IE, TAG, PY, M, AC, FD
TD C, IE, D48, NLE, SY, WB, RE, S, I, FD, N, PY, AC, CM, FE
I TD, IE, D48, NLE, N, S, C, PY, FE, RE, FX, DO, M, SP, CM
FD I, N, NLE, CM, S, IE, PY, FE, RE, D, WB, SA, C, AC, M
EX FD, DO, SO, TAG, FE, NLE, S, I, IE, WB, D, FX, M, CM, PY
NLE EX, GI, PY, FE, TAG, RE, IE, I, D, M, WB, FX, SY, C, AC
M NLE, SA, D48, IE, S, N, PY, RE, FE, WB, I, CM, C, AC, FD
DO M, CM, PY, TAG, NLE, S, IE, I, RE, FE, D, WB, FX, AC, SY
CS DO, N, NLE, CM, FE, AC, I, S, FX, D, IE, RE, C, PY, M
SY CS, RE, CM, E, S, I, FE, IE, D, FX, DO, M, AC, C, PY
SP SY, TO, SO, NLE, TAG, CM, I, PY, IE, WB, S, M, N, FX, DO
SA SP, WB, SO, NLE, FE, TAG, D, I, IE, DO, S, PY, CM, FX, M
WB SA, AI, NLE, RE, D48, S, N, FE, PY, I, C, FX, CM, IE, M
RE WB,SP, SO, NLE, FE, TAG, D, I, IE, DO, S, PY, CM, FX, M
SO RE, AC, FX, CM, NLE, FE, I, S, D, IE, N, DO, C, PY, M
C.P.I.

SC SO, TAG, D, CM, S, NLE, I, FE, PY, WB, IE, DO, FX, M, N
TO SC, D48, NLE, IE, RE, S, I, PY, FE, CM, C, N, FX, DO, FD
GI TO, SY, SO, NLE, TAG, CM, I, PY, IE, WB, S, M, N, FX, DO
CM GI, FE, TAG, PY, NLE, S, RE, IE, I, D, M, DO, FX, AC, C
AC CM, M, PY, TAG, NLE, S, IE, I, RE, FE, D, WB, FX, DO, N
AI D48, SA, NLE, IE, S, N, PY, RE, FE, WB, I, CM, C, AC, FD
IE AI, SA, NLE, RE, D48, S, N, FE, PY, I, WB, C, CM, M, DO
PY IE, N, NLE, D48, TD, S, I, C, FE, DO, TAG, FX, AC, M, CS
FX PY, CM, RE, NLE, FE, TAG, S, IE, I, D, WB, M, AC, A, DO
FE FX, AC, RE, CM, NLE, S, I, SY, D, IE, N, C, PY, DO, M

107 din 168

 Avantajul acestei metode este acela că se poate obţine un indice cantitativ care descrie
relaţia dintre variabila-predictor şi variabila-criteriu pentru un grup dat şi, de asemenea, este
posibilă predicţia unui scor criteriu potenţial cu ajutorul ecuaţiei de regresie multiplă, pentru
fiecare subiect examinat.
Acest coeficient de determinaţie multiplă demonstrează că, pentru fiecare factor de
personalitate în parte, varianţa factorului respectiv, se explică prin relaţiile multiple ale acestuia cu
unii dintre ceilalţi factori.
Analiza coeficienţilor de determinaţie standardizaţi ne oferă informaţii suplimentare cu
privire la relaţia de interdependenţă dintre fiecare factor de personalitate şi ceilalţi factori,
consideraţi predictori. Se desprind următoarele concluzii:
 părţile explicate de variabilele independente diferă de la un factor la altul, atât cantitativ, cât şi
calitativ (ca semn şi sens);
 factorii sunt atât pozitivi, cât şi negativi şi, în consecinţă, influenţa acestora asupra variabilei
dependente este diferită, iar orice modificare a variabilelor independente va determina
schimări în variabila dependentă (de acelaşi semn şi sens);
 pentru toţi factorii de personalitate valorile explicative sunt semnificative la un prag de p =
0,05;
Studiul statistic al ecuaţiilor de regresie implică, cu necesitate, o interpretare psihologică
cu privire la rolul şi importanţa predictorilor în constelaţia dimensiunilor (trăsăturilor, factorilor)
de personalitate.
În tabelul nr. 10.24 sunt oferite informaţii cu privire la frecvenţa şi rangul apariţiei fiecărui
predictor în cadrul ecuaţiilor de regresie multiplă.
Ecuaţiile de regresie multiplă, ca de altfel şi rangul frecvenţelor predictorilor, oferă o mai
bună înţelegere cu privire la alegerea probelor care constituie, în final, bateria de examinare
psihologică. În cadrul deciziei psihologice, un loc important îl au, pe lângă evaluarea secvenţială a
rezultatelor la fiecare probă psihologică, coroborarea şi interpretarea datelor (informaţiilor)
obţinute cu ajutorul instrumentelor de examinare.

Tabelul nr. 10.24

Rang Frecv Pred Rang Frecv Pred Rang Frecv Pred Rang Frecv Pred
IE 5 25 FX 10 15 TAG 15 4 AI
1 31
I 6 24 DO 11 10 D48 E
16 3
FE N SA CS
2 29 7 21 12 8
PY C SO A
S RE 13 6 FD SP
3 28 17 2
NLE 8 20 D TD TO
CM WB 14 5 EX GI
4 26
M 9 17 AC SY 18 1 SC

Analizând rangul frecvenţei predictorilor putem aprecia că, în selecţia personalului, o

importanţă deosebită se va acorda şi valorilor individuale obţinute, spre exemplu, pe scalele de:
eficienţă intelectuală şi inhibiţie, înclinaţie psihologică şi feminitate/masculinitate, sociabilitate şi
108 din 168
labilitate emoţională, comunalitate şi masculinitate, responsabilitate, depresie şi stare de confort
psihic, autocontrol şi socializare, excitabilitate şi capacitate de statut etc.
Pentru o mai bună ilustrare a modalităţilor de grupare a diferiţilor predictori, în figura nr.
10.13, este prezentată dendograma dimensiunilor psihologice măsurate cu ajutorul instrumentelor
specifice bateriei de examinare.
Se observă, cu multă uşurinţă, câteva niveluri de grupare, în funcţie de mărimea distanţei
interfactoriale, astfel:
• nivelul 1/6 – format din 14 factori (agresivitatea, tendinţa de dominare, depresia,
nervozitatea, flexibilitatea, dominanţa, responsabilitatea, sociabilitatea, calmul,
eficienţa prin independenţă, acceptarea de sine, masculinitatea, socialitatea,
toleranţa);
• nivelul 2/6 – format din 6 factori (inhibiţia, labilitatea emoţională, realizarea prin
conformism, prezenţa socială, înclinaţia psihologică, excitabilitatea);
• nivelul 3/6 – format din 5 factori (eficienţa intelectuală, autocontrolul, acceptarea
de sine, buna impresie, inteligenţa verbală);
• nivelul 4/6 – format din 4 factori (socializarea, feminitatea, comunalitatea,
inteligenţa neverbală);
• nivelul 5/6 – format din 2 factori (starea de confort psihic, capacitatea de statut);
• nivelul 6/6 – format dintr-un singur factor (sinceritatea).
Realizarea acestei clasificări conduce la identificarea unor grupe de predictori cu un grad
ridicat de omogenizare necesară, atât pentru explicarea şi interpretarea psihologică a fiecărui
subiect examinat, cât şi pentru selecţionarea acelor candidaţi care să corespundă cerinţelor şi
exigenţelor impuse de misiunile specifice.

* * * * * * H I E R A R C H I C A L C L U S T E R A N A L Y S I S * * * * *
*

Dendrogram using Average Linkage (Between Groups)

Rescaled Distance Cluster Combine

C A S E 0 5 10 15 20 25
Label Num +---------+---------+---------+---------+---------+

A 4 -+
TD 9 -+
EB 6 -+
D 5 -+
I 10 -+-+
N 3 -+ I
FD 11 -+ +---------------------------------------------+
FX 31 -+ I I
NLE 13 ---+ I
DO 15 -+ I
RE 21 -+ I
AC 27 -+-+ I
SY 17 -+ I I
D48 2 ---+---+ I
SP 18 ---+ I I
WB 20 -+ +-------------+ I
IE 29 -+---+ I I I
SO 22 -+ +-+ I I
SC 23 -----+ I I
C 8 -+ I I
PY 30 -+-+ +---------------------------+
FE 32 -+ +---+ I
109 din 168
 EX 12 ---+ I I
M 14 -+ I I
AI 28 -+ I I
CS 16 -+ +-------------+
SA 19 -+---+ I
S 7 -+ I I
TO 24 -+ I I
CM 26 -+ +-+
GI 25 -----+
TAG 1 -----+

Figura nr. 10.13

10.4.4. Determinarea validităţii predictive a bateriei de examinare raportată la

măsuri-criterii externe

Pentru determinarea validităţii predictive a bateriei de examinare am ales următoarele măsuri-

criterii externe:
 Aprecierea rezultatelor generale obţinute pe timpul desfăşurării misiunilor (analiza
produselor activităţii);
 Aprecierea comandanţilor/şefilor în raport cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
 Aprecierea obiectivă (metoda aprecierii obiective).
Aprecierea rezultatelor generale obţinute de militari la misiunile desfăşurate în teatrele
de operaţii exprimă faptul că utilizarea metodologiei şi bateriei de examinare se impune ca o
condiţie esenţială în selecţionarea psihologică a personalului.
Comisiile diferitelor organisme internaţionale de monitorizare şi evaluare militară au
apreciat, de fiecare dată, atât eficacitatea acţiunilor desfăşurate, cât mai ales calitatea deosebită a
resursei umane.
Cei peste 5500 de militari români, participanţi timp de peste 10 ani la misiuni
multinaţionale de menţinere sau de implementare a păcii, şi-au probat competenţa şi
profesionalismul, dar, mai ales, calităţile umane, care le-au permis o bună relaţionare cu populaţia
din zonele de operaţii, fie că acestea sau situat în Asia (Kuweit, Afganistan, Cecenia), în Africa
(Somalia, Angola) sau Europa (Bosnia-Herţegovina, Albania).
Studiile de specialitate au demonstrat că, deşi solicitările adaptative de natură psihică au
afectat aproximativ 30 % din efectiv, totuşi doar 1 % din personal a generat situaţii conflictuale cu
diverse grade de intensitate (Dobre, 2000, pp.13-14).
Procentul mic (sub 1%) al celor care nu au făcut faţă realităţii din teren, prin developarea
unor tulburări psihice şi de comportament, certifică validitatea predictivă a bateriei de examinare
şi de selecţionare a personalului pentru unităţile cu misiuni speciale.
Criteriul aprecierilor de serviciu, efectuate anual de către comandanţi/şefi asupra
subordonaţilor, a fost valorificat prin utilizarea următorilor indicatori globali:
 Media indicatorilor de evaluare a competenţei (cunoştinţele militare şi de cultură generală,
pregătirea de specialitate, capacitatea de conducere, capacitatea de adptare, capacitatea de
efort fizic, capacitatea de acţiune în condiţii de stres, comportamentul faţă de subordonaţi,
capacitatea de a evalua subordonaţii, capacitatea de autoperfecţionare, capacitatea de
comunicare orală, capacitatea de comunicare în scris) – capitolul „C” al aprecierii de
serviciu; aprecierea se face pe o scală de la 1 la 6;
 Nota la indicatorul privind activitatea desfăşurată pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei –
capitolul „D” al aprecierii de serviciu; aprecierea se face prin note de la 1 la 5;
 Media indicatorilor de evaluare a aptitudinilor generale, apreciate pe o scală de la 1 la 5,
precum şi a trăsăturilor de caracter (loialitate, responsabilitate, altruism, integritate,

110 din 168

 iniţiativă, disciplină, încredere în sine), apreciate pe o scală de la 1 la 6 – capitolul „E” al
aprecierii de serviciu;
 Calificativul general exprimat ca media scorurilor obţinute la cele trei capitole prezentate
– capitolul „F” al aprecierii de serviciu.
Metoda aprecierii obiective a personalităţii, utilizată în cazul de faţă ca măsură-criteriu, a
fost elaborată de psihologul român Gheorghe Zapan, care are meritul de a fi teoretizat,
fundamentat epistemologic, experimentat şi validat accest procedeu.
Specificul metodei aprecierii obiective constă în solicitarea evaluatorilor (comandanţi,
şefi, profesori, instructori etc.) şi a celor evaluaţi (cadre, studenţi, elevi, militari în termen etc), în
urma realizării de către examinaţi a unor activităţi sau a parcurgerii unor probe (situaţii tactice,
rezolvări de probleme, lucrări de control, teze etc.), de a consemna , pe baza observaţiilor curente,
în ordinea clasificării lor, primii 30 % din colectiv pe care îi apreciază că au realizat cel mai bine
activitatea respectivă, începând cu cel mai bun, şi pe ultimii 30 % din colectiv, tot în ordinea
clasificării lor, începând cu cel mai slab. Fiecare subiect examinat se va aprecia, totodată, şi pe
sine, trecându-se după cum consideră, printr primii, printre ultimii sau, rămânând nescris, adică
printre cei de mijloc. Valorificarea rezultatelor se face prin compararea clasificărilor făcute de
către evaluatori şi de către cei evaluaţi cu clasificarea rezultată din notarea probelor respective sau
aprecierea performanţelor reale. Diferenţele care apar între scorurile obţinute de către subiecţii
evaluaţi la probe, deci clasificarea reală, şi clasificările făcute anticipat de către ei şi de către
evaluatori indică gradul de obiectivitate sau de subiectivitate a fiecăruia în apreciere, adică cât de
bine îşi cunoaşte şi cât de corect îşi apreciază un evaluator pe cei examinaţi şi cât de bine îşi
cunoaşte şi apreciază fiecare subiect, în mod obiectiv, colegii din colectivul de muncă. (Gheorghe
Zapan, 1992, p. 15).
Pentru analizele statistice a fost utilizat un lot de 522 ofiţeri, cărora le-a fost administrată
metoda aprecierii obiective, iar pentru 178 dintre aceştia s-a luat în calcul şi metoda aprecierii de
serviciu a subordonaţilor de către comandanţi/şefi.
Metoda aprecierii obiective a vizat următoarele criterii: performanţele profesionale
generale (PPG), pregătirea tactică generală (PTG), pregătirea de specialitate (PS), cultura
militară (CM), cunoaşterea unei limbi străine (CLS).
Analiza de validare în raport cu criteriile externe presupune, în primul rând, calculul
corelaţiilor între variabilele-predictor (dimensiunile bateriei de examinare psihologică) şi
variabilele-criteriu (aprecierea comandanţilor şi aprecierea obiectivă).
Pentru calcularea corelaţiilor, toate scorurile brute ale variabilelor au fost transformate în
note standard T.
Având în vedere că volumul prelucrărilor de corelaţii este foarte mare, în tabelul nr. 10.25
se prezintă doar corelaţiile semnificative la p = 0.01 şi p = 0.05 (*).

Tabelul nr. 10.25

PPG PTG PS CM CLS C D E F

PPG -
PTG .187 -
PS .268 .233 -
CM .343 .188 .142 -
CLS .222 .358 .195 .373 -
C -
D .368 -
E .761 .359 -
F .731 .808 .691 -
S -.095*
C .089* .098*
I -.089* -.096*
EX -.087*
DO -.105* -.097*
CS -.088*

111 din 168

 SP -.089* -.148*

Orice analiză, oricât de succintă, va constata că:

 între aprecierile de serviciu făcute de către comandanţi/şefi (variabilele-criterii) şi
dimensiunile bateriei de examinare psihologică (variabilele-predictori) nu există corelaţii
semnificative;
 între metoda aprecierilor obiective (variabile-criterii) şi dimensiunile bateriei de examinare
psihologică (variabilele-predictori) există un număr restrâns de corelaţii semnificative;
 între cele două grupe de variabile-criterii (metoda aprecierii obiective şi metoda aprecierii
de serviciu) nu există corelaţii semnificative.
O posibilă explicaţie este aceea că lotul supus cercetării este aprioric selecţionat şi,
datorită acestui fapt, orice ofiţer, examinat şi declarat „ADMIS PSIHOLOGIC” prin îndeplinirea
baremului minimal admisibil reflectat în indicii scorurilor de separare a categoriilor de subiecţi,
are potenţialul necesar care îi poate asigura obţinerea unor performanţe superioare. Trebuie
subliniat faptul că selecţia psihologică nu garantează în mod singular şi automat succesul. Dacă
potenţialul psihologic este utilizat şi influenţat pozitiv şi de către alţi factori cu rol determinativ,
atunci rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor.
Explicaţia dată nu este satisfăcătoare, dar poate fi folosită ca premisă pentru continuarea
cercetării. Pentru a demonstra că bateria de examinare psihologică discriminează suficient de bine
în raport cu anumite categorii de subiecţi selecţionaţi şi, mai mult, că între variabilele-predictori şi
variabilele-criterii există suficiente corelaţii semnificative care permit validarea ei predictivă,
procedăm după cum urmează:
 împărţim lotul general, în alte trei loturi, în raport cu performanţele
profesionale generale;
 cele trei loturi sunt diferenţiate în funcţie de notele standard T, astfel:
• lotul nr. 1, de nivel înalt, cu T > 52,5, format din 144 subiecţi;
• lotul nr. 2, de nivel mediu, cu 47,5 < T < 52,5, format din 209 subiecţi;
• lotul nr. 3, de nivel scăzut, cu T < 47,5, format din 165 subiecţi.
 pentru fiecare lot astfel constituit, realizăm calculul coeficienţilor de corelaţie
şi calculul coeficienţilor de determinaţie multiplă;
 pe baza coeficienţilor β standardizaţi se determină gradul de participaţie a
fiecărei variabilă-predictor în valoarea variabilei-criteriu.
Analiza de corelaţie pe fiecare lot în parte, ca de altfel şi analiza comparativă a celor trei
loturi între ele, precum şi între acestea şi lotul general, evidenţiază modificări semnificative cu
relevanţă psihologică explicativ-interpretativă în procesul examinării şi selecţiei personalului ce
urmează să încadreze unităţile destinate să desfăşoare misiuni speciale.
În tabelul nr. 10.26 sunt prezentate corelaţiile semnificative obţinute pe lotul nr. 1, format
din subiecţi cu un înalt nivel al performanţelor profesionale generale.
Se constată unele modificări ale corelaţiilor dintre variabilele-predictori şi variabilele-
criterii la p = 0.05 (*), după cum urmează:
 de această dată, deşi toate variabilele-criterii ale metodei aprecierii obiective a
performanţelor profesionale corelează cu diverse variabile-predictori, cantitativ, pe
fiecare relaţie în parte, numărul corelaţiilor este destul de redus;
 corelaţiile între variabilele-criterii ale metodei aprecierilor obiective se centrează mai
mult în raport cu performanţele profesionale generale; se poate aprecia că, pentru grupa
subiecţilor înalt performanţi, aprecierile sunt mai discriminatorii în raport cu
performanţa globală, decât între celelalte componente;
 variabilele-criterii ale metodei aprecierii de serviciu corelează mult mai semnificativ cu
variabilele-predictori; se poate aprecia că, pentru subiecţii înalt performanţi, aprecierile
comandanţilor/şefilor reflectă o bună cunoaştere şi evaluare a celor situaţi în această
grupă valorică;

112 din 168

  între variabilele celor două grupe de măsurii-criterii nu sunt, nici de această dată,
corelaţii semnificative.
Tabelul nr. 10.26

PPG PTG PS CM CLS C D E F

PPG -
PTG .385 -
PS .224 -
CM .293 -.201* -
CLS .393 .171* -.190* .352 -
C -
D -.270* .340 -
E .779 .439 -
F .742 .839 .744 -
A .164* .335
N .164* .335*
C -.205* -.205*
Td .416* .328* .291*
Fd .278*
Ex -.175*
TAG .286*
Cs -.282* -.257*
Sp .198*
Sa -.189* .267*
Wb -.289* -.289*
Sc -.342
To -.272* -.289* -.356
Ib -.291*
Ai -.376 -.344

În tabelul nr. 10.27 sunt prezentate corelaţiile semnificative obţinute pe lotul nr. 2, format
din subiecţi cu un nivel mediu al performanţelor profesionale generale. Se constată modificări mai
substanţiale ale corelaţiilor dintre variabilele-predictori şi variabilele-criterii la p = 0.01 şi p =
0.05 (*), după cum urmează:
 există corelaţii semnificative între variabilele pregătirea profesională generală
(PPG) şi pregătirea tactică generală (PTG) ale metodei aprecierii obiective şi
variabilele competenţă (C) şi calificativ general (F), respectiv variabilele competenţă
(C), trăsături de caracter (E) şi calificativ general (F) ale metodei aprecierii de serviciu;
se poate aprecia că, pentru subiecţii de nivel mediu, evaluările unor diferiţi observatori
sunt mult mai asemănătoare;
 variabilele pregătirea tactică generală (PTG) şi cunoaşterea unei limbi străine
(CLS) corelează semnificativ, inclusiv cantitativ, cu variabilele-predictori;
 între variabilele metodei aprecierii de serviciu şi variabilele-predictori nu există
corelaţii semnificative numeroase sub aspect cantitativ; se poate aprecia că, pentru
subiecţii de nivel mediu, evaluarea de către comandanţi/şefi nu este concordantă cu
rezultatele acestora, în sensul că, respectivele cadre sunt supraapreciate valoric (efectul
de hallo);
 variabila-criteriu cultura militară (CM) nu corelează semnificativ cu nici o
variabilă-predictor.

Tabelul nr. 10.27

PPG PTG PS CM CLS C D E F

PPG -

113 din 168

 PTG .275 -
PS .344 -.483 -
CM .380 -.344 -
CLS -.262 -.148* -
C .249* -.262 -
D -
E .272* .745 .292* -
F .303* .259* .662 .708* .707 -
C -.205*
Td -.350 -.317*
I .147*
Fd -.173* -.150*
Ex -.175* -.144*
D48 -.254* -.435*
Cs -.162*
Sy -.173*
Sp -.285
So .174*
Gi .254*
Ai .163*
Py -.225
Fe .207

În tabelul nr. 10.28 sunt prezentate corelaţiile semnificative obţinute pe lotul nr. 3, format
din subiecţi cu un nivel scăzut al performanţelor profesionale generale. Se constată, iarăşi,
modificări substanţiale ale corelaţiilor dintre variabilele-predictori şi variabilele-criterii la p = 0.01
şi p = 0.05 (*), după cum urmează:
 între variabilele-criterii pregătirea de specialitate (PS), cultura militară (CM) şi
cunoaşterea unei limbi străine (CLS) şi variabilele-predictori nu există corelaţii
semnificative; pentru această categorie de subiecţi, rezultatele obţinute prin metoda
aprecierii obiective nu prezintă o determinare de tip statistic-liniar cu dimensiunile de
personalitate; de acestă dată, efectul contagiunii este de ordin relaţional-colegial şi se
reflectă printr-o supraevaluare necompetitivă;
 există multe corelaţii semnificative, inclusiv numeric, între variabilele-criterii
pregătirea profesională generală (PPG) şi pregătirea tactică generală (PTG) şi
variabilele-predictori, respectiv 9 (28 %) şi 17 (53 %) predictori; numărul mare de
corelaţii între predictori şi criterii demonstrează că există o semnificativă determinare
de tip statistic-liniar între performanţele profesionale generale (strategice şi tactice) şi
dimensiunile de personalitate.
 între cele două grupe de măsuri-criterii nu există nici o corelaţie; aprecierile de
serviciu întocmite de comandanţi/şefi, pentru subiecţii cu nivel scăzut al
performanţelor, sunt, de regulă, supraevaluate (efectul contaminării);
 între variabilele-criterii ale metodei aprecierii de serviciu şi variabilele-predictori
nu există corelaţii semnificative; şi în acest caz, aprecierile sunt supuse efectului
contaminării.
Corelaţiile dintre măsurile-criterii şi variabilele-predictori asigură posibilitatea calculării
ecuaţiilor de regresie multiplă şi a coeficienţilor de determinaţie. Analiza detaliată şi explicaţia
particularizată pentru fiecare măsură-criteriu, în acest caz, ar fi neproductive. De aceea, în
anexele nr. 1, 2 şi 3, sunt prezentate rezultatele analizei de regresie multiplă (coeficientul de
regresie-R, coeficientul de determinaţie-R2, coeficientul Fischer-Snedecor şi semnificaţia acestuia,
coeficienţii β standardizaţi şi semnificaţia acestora).
Tabelul nr. 6.28

PPG PTG PS CM CLS C D E F

PPG -

114 din 168

 PTG .401 -
PS .603 -.199* -
CM .482 -.159* .205 -
CLS .396 258 -
C -
D .474 -
E .755 .334 -
F .769 .853 .634 -
A -.176*
N -.176*
D -.208
E -.277
S .166*
Td -.247 -.291*
I -.171*
Nle -.226
Do .172* .234
Cs .184* .223
Sy .245 .190*
Sp -.298* -.280*
Wb .198*
Re .191*
So .156*
Sc .154*
To .191*
Gi .206
Cm .213
Ac .206 .244
Ie .187* .188*
Fx -.161* -.156*

10.4.5. Două portrete antinomice

Bateria de examinare, prezentată şi utilizată în selecţia psihologică a personalului militar,

permite descrierea şi compararea profilului individual cu modelul impus de specificul postului de
luptă.
În scop de învăţământ, pentru doi subiecţi examinaţi, prezentăm modelele descriptive
antinomice, cu rol explicativ-interpretativ în înţelegerea adoptării deciziei psihologice, astfel:
A.S. prezintă un nivel intelectual superior caracterizat prin: abilităţi multiple de
abstractizare şi generalizare, raţionamente logico-matematice clare, înţelegere rapidă şi corectă a
instructajului şi sarcinilor de lucru independent, randament ridicat în rezolvarea problemelor de
ordin verbal şi neverbal, atenţie concentrată şi distributivă deasupra mediei, un volum crescut al
memoriei de scurtă durată. Structura de personalitate echilibrată, fără dizarmonii sau accentuări,
se caracterizează astfel: a) Nucleul psihoclinic evidenţiază un bărbat fără tulburări psihosomatice
majore, lipsit de agresivitate primară, cu o dispoziţie generală bună, cu putere de concentrare
ridicată, cu un bun control al stărilor emoţionale, cu o uşoară tendinţă de dominare, cu putere de
acţiune promptă şi energică, cu încredere în sine; fire deschisă, dezinvolt, cu simţ autocritic,
sociabil, calm, optimist, cu un comportament activ-asertiv. b) Sistemul trăsăturilor atitudinal-
caracteriale developează o persoană cu un comportament de tip ascendent, cu eficienţă
interpersonală şi siguranţă de sine, cu iniţiativă şi putere de a exercita actul de conducere; fire
puternică, competent, ingenioas, eficient în comunicare, matur, logic, raţional, neinhibat,
neconvenţional, adaptabil, rafinat, întreprinzător, imaginativ. Persoană cu o bună maturitate
socială, cu un grad ridicat de conştientizare şi acceptare a cerinţelor şi normelor sociale; se
remarcă prin responsabilitate şi stabilitate, onestitate şi corectitudine, generozitate şi altruism,
încredere şi înţelegere, eficienţă şi precizie, temeinicie şi cumpătare. Personalitate bine structurată
motivaţional, cu un remarcabil potenţial de realizare personală, cu un stil integrativ-valoric
deosebit; cooperant, organizat, inteligent, neformalist, multilateral, meticulos, independent.
115 din 168
Subiectul prezintă modalităţi intelectual-atitudinale şi interese specifice tipologiei masculine; este
anticipativ, activ, minuţios, temperat, robust, autocontrolat, lucid, îndrăzneţ. Decizia este de
ADMIS PSIHOLOGIC pentru misiune.
C.M. prezintă un nivel intelectual mediu inferior caracterizat prin: abilităţi mai scăzute de
abstractizare şi generalizare, raţionamente logico-matematice mai puţin clare, înţelegere destul de
grea cu privire la instructajul şi sarcinile de lucru independent, randament scăzut în rezolvarea
problemelor, atât a celor de ordin verbal, cât şi celor de ordin neverbal, atenţie concentrată şi
distributivă sub nivelul mediu, un volum redus al memoriei de scurtă durată. Structura de
personalitate parţial echilibrată, cu unele dizarmonii şi accentuări, se caracterizează astfel: a)
Nucleul psihoclinic evidenţiază un bărbat cu acuze psihosomatice, cu stări de fatigabilitate,
epuizare şi nelinişte; prezintă reacţii negative disproporţionate faţă de unele obiecte şi persoane şi,
totodată, o crescută dispoziţie către agresivitate fizică şi verbală; nemulţumit, cu anxietate parţial
mărită, iritabil, suspicios în ultimul timp, cu trac şi neplăceri neuorvegetative mai frecvente decât
de obicei; de o bună perioadă de timp are o dispoziţie generală uşor deteriorată, resimte în mod
neplăcut o anume tendinţă către ruminaţii inutile, se simte greşit înţeles şi nedreptăţit; este
îngrijorat, descurajat, neîncrezător, lipsit de energie şi activism. b) Sistemul trăsăturilor
atitudinal-caracteriale decriptează o persoană cu un comportament de tip obedient conjunctural,
uşor introvertit, cu o imagine de sine parţial deformată; retras, tăcut, cu tendinţa de a evita
situaţiile de tensiune şi nesiguranţă, uşor indiferent; timid, apatic, superficial, oscilant, cu interese
destul de limitate; prezintă o vitalitate diminuată, uşor psihastenic şi agitat. Persoană cu o
maturitate socială relativ bună, dar pe un fond mai scăzut de acceptare şi internalizare a cerinţelor
şi normelor sociale; se prezintă cu un nivel mai scăzut al responsabilităţii descrisă de unele
accentuări de comoditate, indiferenţă şi nepăsare; este defensiv, uşor impulsiv şi iritat, superficial,
nemulţumit. Structura motivaţională prezintă o accentuată stereotipie neproductivă cu percepţii de
actor social dificil şi distant, cuprins de pesimism profesional, prudent şi mărginit, umil şi supus,
confuz şi fără ambiţie. Subiectul prezintă modalităţi intelectual-atitudinale şi interese specifice
unei tipologii mai puţin masculine, cu o puternică încărcătură de sensibilitate, cu prudenţă
exagerată şi inflexibilitate relaţională, cu formalism evident şi rezonanţă afectivă crescută. Decizia
este de RESPINS PSIHOLOGIC pentru misiune.

10.4.6. Concluzii

Abordarea statistică şi inferenţele de ordin psihologic asupra metodelor, tehnicilor şi

procedeelor de examinare şi selecţie psihologică a personalului militar destinat să îndeplinească
misiuni de menţinere a păcii se finalizează cu următoarele concluzii:
1. Obiectivul teoretic, cu privire la studiul relaţiei de intercondiţionare dintre profesia
militară şi personalitatea ofiţerului, a fost îndeplinit. Ipoteza, conform căreia persoanele care
prestează activităţi de natură militară reprezintă o serie de trăsături comune de personalitate prin
care se diferenţiază în mod semnificativ de persoanele care activează în afara sistemului
profesional militar, a fost, de asemenea, demonstrată. Din analizele comparative pe loturile
experimentale (militari-ofiţeri) şi cele de control (civili) rezultă că:
• ofiţerul prezintă anumite trăsături de personalitate care îi permit să exercite
acest tip de profesiune, dar, totodată, profesia îi imprimă şi ea anumite
caracteristici, care contribuie la delimitarea configuraţiei globale a
personalităţii acestuia;
• între personalitatea de bază şi personalitatea de statut există o relaţie de
intercondiţionare şi interdependenţă reciprocă, cu contribuţii calitative şi
cantitative interşarjabile ca importanţă şi eficienţă, în funcţie de misiune, scop,
obiective, timp etc;
• personalitatea ofiţerului este configurată printr-o serie de dimensiuni (factori,
trăsături etc.) care descriu un profil specializat în exercitarea respectivei
profesii militare.

116 din 168

 2. Obiectivul metodologic s-a concretizat în fundamentarea unei strategii care,
esenţializată sub forma unei baterii de examinare psihologică, asigură selecţia ofiţerilor pentru a
îndeplini misiuni de menţinere a păcii. Ipoteza, conform căreia ofiţerii prezintă o serie de trasături
comune de personalitate care îi diferenţiază în mod semnificativ, atât în raport cu persoanele din
afara armatei (civili), dar şi faţă de alte categorii profesionale din interiorul armatei (militari-
subofiţeri şi maiştri), a fost, de asemenea, demonstrată prin inferenţele de ordin statistic şi
psihologic.
3. Obiectivul practic-aplicativ şi ipoteza conexă acestuia, constând în stabilirea factorilor
de personalitate ca predictori ai succesului profesional şi evidenţierea validităţii lor predictive, au
fost, de asemenea, demonstrate prin calculele statistico-matemetice şi argumentate prin finalităţile
explicativ-interpretative de natură psihologică.
Elaborarea metodologiei examinării şi selecţiei psihologice a ofiţerilor pentru unităţi cu
misiuni de menţinere a păcii reprezintă un demers pe care îl considerăm necesar şi util în creşterea
randamentului şi eficienţei profesional militare şi, totodată, un model teoretico-metodologic,
explicativ-interpretativ şi practic-aplicativ în construirea unor metodologii de examinare şi
selecţie psihologică şi pentru alte categorii profesionale militare.

TEMA 11

SUPORTUL PSIHOLOGIC AL
INTEGRĂRII ŞI INSTRUIRII PROFESIONALE ÎN ORGANIZAŢIA MILITARĂ

11.1. NECESITATEA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ

11.2. METODICA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ
11.3. PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE
PENTRU LUPTĂ
11.4. EVALUAREA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ

11.1. NECESITATEA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ

Modificările structurale şi funcţionale produse în arhitectura concepţiei de pregătire şi

desfăşurare a luptei armate, în condiţiile tot mai diversificate şi sofisticate ale războiului special,
impun o abordare mult mai pragmatică şi nuanţată a pregătirii pentru luptă a efectivelor.
Solicitările fizice, dar mai ales psihice, potenţiale şi probabile, într-o confruntare armată
specifică acestui început de mileniu, constituie premisele ipotetice inductiv-deductive ale
conturării unor programe adecvate de pregătire pentru luptă a militarilor din toate categoriile şi
genurile de arme, în care o pondere însemnată să o reprezinte pregătirea psihologică.
Din punct de vedere al performanţei umane, pe teatrul de acţiuni militare, două elemente
psihodinamice (Sântion, 1987) se detaşează ca importanţă, în prognoza decizională: capacitatea
de luptă şi capacitatea de acţiune.

117 din 168

 Capacitatea de luptă (variaţiile macrodinamice) reprezintă obiectivul major al întregului
sistem de instruire şi educare a trupelor. Sub aspect psihologic este importantă cunoaşterea
principalelor faze evolutive ale acestui proces, pentru a stabili cele mai eficiente forme, metode,
tehnici şi procedee de pregătire pentru luptă. Cercetările specialiştilor militari în domeniu au
evidenţiat următoarele faze ale evoluţiei capacităţii de luptă pe timp de război:
- faza de adaptare (1-7 zile);
- faza de eficacitate maximă (8-15 zile);
- faza de hiperreacţie (oboseală, surmenaj, anxietate);
- faza de epuizare emoţională (procese mentale lente, apatie).
De aceea, pregătirea psihologică pentru luptă va urmări în mod prioritar formarea şi
dezvoltarea la militari a acelor deprinderi care să producă următoarele modificări esenţiale:
• reducerea timpului în faza de adaptare la situaţia de luptă, concomitent cu creşterea
timpului pentru faza de eficacitate maximă;
• prevenirea instalării rapide a fazelor de hiperreacţie şi de epuizare emoţională.
Capacitatea de acţiune (variaţiile microdinamice) se structurează ca ansamblu al
manifestărilor psihodinamice individuale implicate în acţiunea umană. Se pot distinge, ca
specificitate a timpilor de reacţie, două perioade cu implicaţii majore în dinamica câmpului de
luptă:
 perioada declanşării rapide: se produce o creştere imediată a productivităţii, care
reprezintă 30-40% din maximul acţional în timp de 6-10 minute; în acest caz intervin şi
variaţiile individuale care se pot structura între 30-80% din maximul acţional pe o
perioadă de 5-25 minute;
 perioada declanşării fine: reprezintă o creştere progresivă a productivităţii, adică o
proporţie de 40-60-80% din maximul acţional într-un interval de 30-90 minute.
Şi în acest caz, pregătirea psihologică pentru luptă are ca obiectiv principal realizarea unor
variaţii dinamice minime în condiţiile unui risc asumat, fundamentat cognitiv şi motivaţional-
volitiv.
Se poate uşor constata din cele expuse că, pregătirea psihologică pentru luptă, integrată în
sistemul formativ militar general, reprezintă o modalitate principală a arsenalului de acţiuni
psihologice. Ea se realizează în procesul de învăţământ, de instrucţie şi educaţie, prin forme
specifice fiecărei arme şi specialităţi militare.

11.2. METODICA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ

Scopul pregătirii psihologice pentru luptă îl reprezintă formarea luptătorului modern,

care adaugă pregătirii sale fizice, tehnice şi tactice, o dezvoltată rezistenţă psihică, o mare
stabilitate emoţională şi un bun echilibrul psihomoral care se manifestă, îndeosebi,
comportamental.
Obiectivele pregătirii psihologice pentru luptă se fixează pe etape (cicluri, perioade) de
instrucţie în funcţie de specificul fiecărei arme, urmărindu-se realizarea următoarelor secvenţe
(modele) psihosociopedagogice:
 pregătirea psihologică de bază;
 pregătirea psihologică specială;
 pregătirea psihologică pentru luptă.
a) Pregătirea psihologică de bază (specifică armei, specialităţii militare).
Obiectivul acestei pregătiri se referă la educaţia intelectuală şi morală, la formarea
atitudinilor şi trăsăturilor de caracter specifice militarului ca cetăţean în uniformă, la dezvoltarea
aptitudinilor şi intereselor în pregătirea militară.
Cuprinde măsurile de ordin educativ-general orientate spre dezvoltarea personalităţii
umane, formarea fiecărui militar ca cetăţean şi patriot, cu trăsături morale superioare.
Comandanţii desfăşoară activitatea de pregătire psihologică pe baza concluziilor reieşite
din fişele psihologice de la recrutare şi încorporare, a datelor personale şi a unei ample şi
permanente activităţi de cunoaştere a subordonaţilor.
118 din 168
 Acestă categorie de pregătire are un accent deosebit mai ales în perioada instrucţie de
bază, dar se continuă şi în cea de-a doua perioadă, manifestându-se în acest fel o continuitate
necesară dezvoltării personalităţii fiecărui militar.
b) Pregătirea psihologică specială.
Obiectivele acestei categorii de pregătire se fizează în funcţie de cerinţele psihosociologice
specifice pe baza fişei postului de luptă şi a psihoprofesiogramei . Acestea vor fi structurate în
raport cu calităţile fizice şi psihice cerute de caracteristicile specifice armei (specialităţii militare)
în vederea soluţionării problemelor de ordin organizatoric, tehnic, tactic etc..
Activităţile vor urmări dezvoltarea, cu precădere, a calităţilor şi însuşirilor psihologice
solicitate de specialitatea respectivă, deoarece, spre exemplu:
- pentru trăgătorul cu P.S.L. (puşca specială cu lunetă) vor fi solicitate, mai ales,
concentrarea atenţiei şi echilibrul emoţional ;
- pentru comandantul de grupă sunt mai importante atenţia distributivă, spiritul de
observaţie, iniţiativă, capacitatea de decizie rapidă şi eficientă, rapiditatea în gândire şi acţiune ;
- pentru paraşutist se va accentua pe dezvoltarea curajului, stăpânirea de sine, capacitatea
de orientare în spaţiu etc..
Perioada acestei categorii de pregătire începe încă din timpul instrucţiei de bază şi se
continuă în perioada instrucţiei subunităţii (unităţii).
c) Pregătirea psihologică pentru luptă (propriu-zisă).
Reprezintă corolarul eforturilor depuse în cadrul pregătirilor de bază şi speciale. Timpul
afectat acestei pregătiri este pe toată durata stagiului militar, dar cu preponderenţă înaintea şi pe
timpul executării exerciţiilor tactice şi aplicaţiilor.
Rolul acestei pregătiri este acela de a crea maximizarea performanţei în cele două procese
psihodinamice specifice: capacitatea de luptă (variaţia macrodinamică) şi capacitatea de acţiune
(variaţia microdinamică).
Esenţa pregătirii psihologice pentru luptă trebuie să ţină seama de principalele componente
psihice ale nivelului formei de pregătire pentru luptă a militarului, care se poate manifesta în :
 Stări psihice stabile, constante (“stări de premisiune”, “stări de preparaţie”, “stări
subiective”, “indicatori subiectivi”) care reprezintă seturi relativ constante de atitudini
cognitive, afective, volitive şi motivaţionale constituite spontan sau dirijat în legătură cu
misiunile primite. Cunoaşterea acestor stări psihice de către comandanţi şi subordonaţi,
deopotrivă, asigură realizarea lor în mod logic, raţional, pe baza particularităţilor
individuale şi colective (de grup) ale militarilor şi a condiţiilor impuse de realitatea
câmpului de luptă.
 Stări psihice variabile, tranzitorii cu puternice încărcături afectiv-emoţionale care pot
perturba acţiunile desfăşurate de către luptătorul aflat în misiune. De aceea, un obiectiv
important al pregătirii pentru luptă îl constituie şi diminuarea labilităţii emoţionale,
simultan cu efortul permanent de optimizare şi consolidare psihomorală.
Pregătirea psihologică pentru luptă, asimilată cu pregătirea sportivului de performanţă
(Epuran, M., 1968), cuprinde trei faze importante, principale (dispunerea, anticiparea, angrenarea-
modelarea) şi două faze secundare (aplicarea-adaptarea şi analiza). Acestea sunt stări de
preparaţie care au un caracter dinamic, interacţionează unele cu altele şi se intercondiţionează
reciproc. Sferele lor de acţiune se întrepătrund, iar delimitarea lor este de ordin metodologic, cu
scop explicativ-didactic.
 Dispunerea este starea de orientare pozitivă spre realizarea unei misiuni şi rezultatul final al
unui proces complex de înţelegere de sarcini şi de cristalizare a motivaţiei în raport cu aceasta.
Din punct de vedere psihosociologic, dispunerea este o stare complexă, fiind, în principal,
alcătuită din factori cognitivi-intelectuali şi afectivi. Ea este dinamică, fluctuantă, putându-se
modifica în ciuda eforturilor susţinute ale militarilor şi comandanţilor de a realiza şi menţine o
atitudine activă şi favorabilă luptei. Factorii cei mai importanţi care influenţează dispunerea
sunt: experienţa anterioară a luptătorilor; calitatea şi cantitatea informaţiilor primite în legătură

119 din 168

 cu misiunea prezentă şi cea de perspectivă; motivaţia pentru luptă; imaginea de sine şi nivelul
autoaprecierii; factorii perturbatori externi.
 Anticiparea, ca stare de preparaţie, este trăirea pe plan mental a participării, în prezentul
apropiat sau mai depărtat, la lupta propriu-zisă. Este un proces activ, în care efectele sunt
văzute numai în dependenţă, ca urmare a modului cum sunt pregătite acţiunile proprii. Două
elemente sunt esenţiale în realizarea acestei faze: prefigurarea comportamentului tactic de
către comandant şi, concomitent, fixarea comportamentului convenţional de catre fiecare
militar privind relaţiile şi atribuţiile sale faţă de colegi, comandanţi, inamic etc.. Se poate
vorbi în acest caz de asumarea unor “roluri de către actor”, de o “anticipare dramatică” a
situaţiei specifice, menită să creeze impresii, să canalizeze gândurile şi să marcheze propriile
intenţii. La un nivel superior de anticipare, militarul recurge la experiment mental, formulează
ipoteze, verifică în ce măsură soluţiile alese corespund cu datele informative de care dispune.
Anticiparea este permanent corectată în raport de evoluţia pregătirii generale a militarului şi
de rezultatele practice obţinute de el în timpul diferitelor antrenamente şi acţiuni.
 Angrenarea-modelarea. Stările de preparaţie nu rămân numai la nivel ideativ-abstract ci
capătă forme concrete, menite să pregătească acţiunile care vor fi întreprinse în timpul
misiunilor primite. Angrenarea este o stare specifică de preparaţie care se realizează atât în
sfera intelectuală, cât şi în cea afectiv-motrică. La nivel intelectual, angrenarea se manifestă
prin orientarea gândirii militarului în raport cu misiunea primită sau cu situaţiile de luptă în
ansamblu, cât şi printr-o acţiune perceptivă adecvată, care facilitează sesizarea situaţiilor şi
luarea deciziilor, evitându-se astfel reacţiile afective negative care pot fi declanşate de
surprinderea probabilă şi posibilă a inamicului. La nivel motric, angrenarea constă în exerciţii
specifice de încălzire sau execuţie a unor acţiuni (gesturi, mişcări etc.) care vor fi reproduse pe
timpul acţiunilor de luptă. Modelarea luptei este utilă militarului deoarece îl ajută să se
adapteze cât mai eficient condiţiilor acesteia. De regulă, aceste modelări sunt numai parţiale şi
sunt cuprinse în planurile de desfăşurare cu: ora, locul, asigurarea materială, marcarea
inamicului cât mai asemănătoare ca manieră de luptă, acţiuni cu dublă partidă etc.. Aceste
modelări au efecte pozitive pentru acţiunile concrete, începând cu formarea bioritmului
militarului şi terminând cu crearea obişnuinţei de a activa în condiţii specifice. Astfel pregătit,
militarul va intra în luptă cu o atitudine pozitivă faţă de aceasta, cu un plan tactic cât mai
apropiat de necesităţile ei reale, pozitivând o capacitate de acţiune rapidă pe un fond ridicat al
capacităţii de luptă.
 Aplicarea-adaptarea, se referă la posibilităţile de intuiţie (insight), previziune, prognoză.
Constituie momentul de bază al participării la luptă a militarului. Situaţiile din momentul
luptei (acţiunii tactice) nu corespund decât parţial celor imaginate sau anticipate. Succesul
depinde de întregul fond al pregătirii de care dispune, de capacitatea de a renunţa la acţiuni
care nu mai sunt eficiente, de posibilitatea de restructurare a comportamentului şi de
introducere a celor mai potrivite corective. Aceasta poate fi considerată o stare de preparaţie
nu prin ceea ce reprezintă pentru lupta propriu-zisă, ci prin ceea ce devine ea pentru etapa
următoare.
 Analiza este etapa finală, de încheiere a unui ciclu, dar şi etapa iniţială a unui nou proces de
pregătire, bazat pe experienţa acumulată. Analiza întregii activităţi, desprinderea esenţialului,
a cauzelor succeselor şi insucceselor, conştientizarea de către fiecare militar a propriilor sale
acţiuni, spiritul autocritic şi capacitatea de autoeducare, pot adăuga elemente noi, superioare în
pregătire.
Domeniul extrem de complex şi sensibil al pregătirii psihologice pentru luptă conduce la
elaborarea unui demers metodologic care să cuprindă, în linii generale, următoarele probleme:
• studierea (cunoaşterea) caracteristicilor activităţii în arma respectivă şi a solicitărilor
psihofiziologice la care sunt supuşi militarii;
• identificarea grupelor mari de efecte dezadaptative generate de solicitările psihofiziologice
specifice categoriei (genului) de armă;
• elaborarea propriu-zisă a programului, cuprinzând factorii, mijloacele şi metodele de
pregătire psihologică pentru luptă.
120 din 168
 Din punct de vedere didactic şi metodic, putem împărţi pregătirea psihologică pentru luptă
a militarului pe mai multe dimensiuni: intelectuală, afectivă, volitivă, însuşiri de personalitate.
Conţinutul pregătirii psihologice pentru luptă constă din dezvoltarea, educarea şi
perfecţionarea calităţilor psihice solicitate de activitatea militară, corespunzătoare fiecărei
dimensiuni.
Pregătirea intelectuală se face în mod deosebit teoretic, dar şi practic, prin mijloace
specifice, avându-se în vedere perfecţionarea şi creşterea performanţei mecanismelor cognitive
(Zlate, M., 1999), şi nu numai, accentul fiind pus pe următoarele direcţii prioritare: educarea
spiritului de observaţie, a percepţiilor specializate, a calităţilor gândirii (rapiditate, independenţă,
caracter critic); educarea imaginaţiei şi creativităţii (flexibilitate, fluiditate, originalitate,
ingeniozitate); însuşirea unor cunoştinţe teoretice şi practice ; eficientizarea calităţilor prosexice
(stabilitate, concentrare, mobilitate).
Pregătirea afectivă vizează capacitatea militarului de a-şi autoregla emoţiile dinaintea
luptei, de a realiza un echilibru emoţional superior. Un accent deosebit se pune pe transmiterea
unor procedee de formare a capacităţii de stăpânire a stărilor afective negative (tehnicile de
relaxare) şi educarea sentimentelor morale superioare (Holdevici, I., Vasilescu, I.P., 1988).
Pregătirea volitivă constă în educarea diferitelor calităţi ale voinţei (forţa, perseverenţa,
consecvenţa, fermitatea, independenţa) şi orientarea către scop, în creşterea capacităţii de a
depune eforturi optime, de a manifesta iniţiativă, dârzenie şi spirit de disciplină (Golu, 2000, pp.
281-283).
Educarea personalităţii se realizează prin dezvoltarea interesului pentru problemele
teoretice şi practice ale meseriei armelor, modelarea aptitudinilor motrice generale şi speciale,
compatibilitatea însuşirilor temperamentale cu cerinţele armei respective, cât şi prin dezvoltarea
conştiinţei de sine şi a capacităţii de autoeducare a militarilor (Golu, 1993).
Planul pregătirii psihologice pentru luptă a militarilor se întocmeşte pe baza:
- cerinţelor pe care le exprimă arma respectivă faţă de militari, ca înzestrare aptitudinală şi
condiţie a performanţei maxime;
- profilului psihologic, deci a cunoaşterii nivelului dezvoltării diferitelor calităţi şi trăsături
psihice ale militarilor;
- obiectivelor şi criteriilor de performanţă în raport cu arma şi posibilităţile de pregătire.
Considerăm necesară următoarea precizare: majoritatea mijloacelor de pregătire
psihologică ţin de activitatea militară specifică la care se structurează unele tehnici mai
deosebite care fac parte din arsenalul psihagogiei (educaţie prin mijloace psihologice) sau ale
profilaxiei şi psihoterapiei.
Durata planului de pregătire poate fi de pespectivă (largă, multilaterală, exhaustivă) sau pe
perioade (etape, cicluri de instrucţie).
Activităţile prevăzute în planul anual de instrucţie trebuie să se regăsească în planul
lecţiilor (temelor) de pregătire şi, totodată, trebuie să fie dublate de controlul şi aprecierea
rezultatelor (efectelor) aplicării mijloacelor specifice pregătirii psihologice pentru luptă a
militarilor.
Efectul în domeniul unor calităţi psihice nu se manifestă, de regulă, în timp scurt, dar după
un interval de 4-6 luni (ciclu, perioade de instrucţie etc.) se pot face (reface) examene (testări) cu
caracter psihodiagnostic sau analize de apreciere a progresului în pregătire.
Fiecare comandant (ofiţer cu pregătirea psihologică pentru luptă) poate concepe un plan
general sau individual, pe arme şi specialităţi, cu sarcini specifice şi corespunzătoare fiecărei
etape de instrucţie şi particularităţilor militarilor din subordine.
Pentru a exemplifica şi concretiza cele expuse, prezentăm o variantă a unui plan de
pregătire psihologică pentru luptă a militarilor adaptat după un program de pregătire a sportivilor
de performanţă elaborat de Maria Şerban (apaud Epuran şi Holdevici,1980).
Se impune precizarea că formarea şi dezvoltarea calităţilor psihologice îşi vor găsi
materializarea în activităţile şi acţiunile preconizate a se desfăşura de către fiecare unitate prin
Planul cu principalele activităţi ale anului de instrucţie şi Planul acţiunilor psihologice (Cracsner,
C.E., 1996).

121 din 168

 11.3. PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE
PENTRU LUPTĂ

11.3.1. Argument

Doctrina militară şi concepţia integrată de securitate naţională impun noi perspective în

abordarea teoretică şi practică a pregătirii pentru luptă. Principalele tipuri de agresiune (probabile
şi posibile) la care România poate fi supusă într-un eventual război, care fără nici o îndoială nu va
mai avea fizionomia clasică ci, dimpotrivă, va fi multilplu cosmetizat cu masca războiului special,
se costituie în tot atâtea obiective generale ale pregătirii pentru luptă a armatei.
În noul context al instrucţiei şi educaţiei efectivelor, dimensiunea pregătirii psihologice
pentru luptă se impune cu tot mai multă acuitate, fiind percepută, de regulă, la adevărata ei
complexitate şi importanţă. Afirmaţia are aspectul de relativitate, deoarece există încă suficiente
rezerve nefolosite şi scepticism metodologic în abordarea pragmatică a pregătirii psihologice
pentru luptă. Se vehiculează idei, total nefondate, care susţin că un militar este pregătit psihic
pentru luptă dacă ştie să folosească armamentul şi tehnica din dotare. Se poate uşor constata că
argumentul invocat este necesar, dar nu şi suficient pentru a constitui o explicaţie plauzibilă.
Modelul luptătorului modern este rezultatul unor demersuri multidisciplinare care trebuie să-l facă
compatibil cerinţelor tot mai sofisticate ale câmpului de luptă.
Portretul războinicului de azi nu trebuie redus la un pachet de muşchi tip “Rambo” ci,
dimpotrivă, trebuie să pună în valoare o personalitate puternică, dezvoltată armonios psihic
(cognitiv, motivaţional-afectiv şi voliţional) şi fizic, capabilă să-şi folosească eficient potenţialul
informaţional-energetic şi motric în câmpul tactic.
Susţinem că pregătirea psihologică pentru luptă reprezintă o dimensiune fundamentală în
crearea tipului de luptător modern, fiind complementară pregătirii militare generale şi de
specialitate şi asigură, astfel, suportul psihologic pentru maximizarea eficienţei (randamentului,
productivităţii) resurselor umane implicate în procesul de instruire şi educare.

11.3.2. Praxiologia pregătirii psihologice pentru luptă

Este cunoscut faptul că pregătirea psihologică pentru luptă a efectivelor are două
componente majore: pregătirea teoretică şi pregătirea practic-aplicativă.
Deşi, din punct de vedere teoretic, pregătirea psihologică pentru luptă nu ridică probleme
de metodologia şi didactica instruirii se constată, în acelaşi timp, timiditate, circumspecţie şi chiar
confuzie în abordarea practic-aplicativă a acestei categorii speciale de pregătire pentru luptă.
Respectând în totalitate principiile psihoeducaţionale şi metodice ale formării şi
dezvoltării deprinderilor de luptător, pregătirea psihologică pentru luptă practic-aplicativă va
parcurge etapele enunţate în subcapitolul anterior şi pe care, le reiterăm, în demersul nostru
explicativ de a evidenţia necesitatea instruirii, graduală şi permanentă, a militarilor:
a) Pregătirea psihologică de bază este proiectată, de regulă, pentru perioada de instrucţie
de bază a individului şi cuprinde exerciţii şi antrenamente specifice în condiţii normale,
particularizate pentrul ciclul întâi de instrucţie;
b) Pregătirea psihologică specială vizează activităţile de modelare a situaţiilor de risc
(deosebite) şi se circumscrie pregătirii pentru luptă specifică perioadei instrucţiei subunităţii,
având ca resurse umane militarii din ciclul doi de instrucţie;
c) Pregătirea psihologică pentru luptă (propriu-zisă) cuprinde antrenamente, în cadrul unor
programe integrate şi complexe de solicitare psihică şi fizică intensă şi prelungită, specifice perioadei
de instrucţie a unităţilor la care participă, de regulă, militarii din ciclurile doi şi trei de instrucţie.
Pe toată perioada anului de instrucţie se execută şedinţe de exersare a unor procedee de
autocontrol emoţional şi volitiv, de fortificare psihică, relaxare şi recuperare.

122 din 168

 Realizarea practic-aplicativă a pregătirii psihologice pentru luptă solicită din partea
comandanţilor inteligenţa, imaginaţia, fantezia, creativitatea, spiritul novator, competenţa
profesională şi măiestria didactică, perseverenţa şi voinţa de a fi un excelent “leader” militar.
Activitatea de concepere, organizare, desfăşurare şi evaluare a pregătirii psihologice
practic-aplicative se fundamentează pe cunoaşterea, respectarea şi aplicarea întocmai a legilor,
regulamentelor, dispoziţiunilor, instrucţiunilor şi ordinelor în vigoare. În cadrul acestor limite
legale se pot programa şi modela instrucţia şi educaţia în scopul realizării tipului de luptător
prefigurat. Este, din acest moment, libertatea actului pedagogic de a folosi cele mai adecvate
forme, metode, procedee şi tehnici pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor operaţionale şi
psihomorale ale pregătirii psihologice pentru luptă.
Până în prezent s-au consolidat două moduri de organizare a pregătirii psihologice practic-
aplicative:
a) fundamental, prin încorporarea obiectivelor şi metodelor specifice în conţinutul
şedinţelor şi temelor prevăzute pentru fiecare categorie (disciplină) de pregătire pentru luptă;
b) special, prin elaborarea unor şedinţe şi teme integrate, complexe şi specifice de
pregătire psihologică pentru luptă.
Aceste două aspecte rezidă din concepţia potrivit căreia pregătirea psihologică pentru luptă
se realizează prin întregul proces de instrucţie şi educaţie, dar şi prin aplicarea arsenalului
metodologic specific disciplinelor psihologice.
Complexitatea proiectării pregătirii psihologice pentru luptă implică o preocupare
constantă a comandanţilor pentru elaborarea şi realizarea planurilor (lecţiilor) de desfăşurare care,
în unitatea lor structurală, trebuie să cuprindă câteva elemente esenţiale: obiectivele instructiv-
educative (operaţionale, scopurile de învăţământ), conţinutul informaţional, strategiile de
instruire, variabilele personalităţii comandantului şi ale fiecărui militar subordonat, caracteristicile
subunităţii (organizatiei, grupului social), elemente de autocontrol şi autoreglare (conexiune
inversă, feed-back), variabilele de mediu şi temporală.

11.4. EVALUAREA PREGĂTIRII PSIHOLOGICE PENTRU LUPTĂ

Evaluarea reprezintă o componentă importantă a procesului de instruire şi educare şi, în

general, a oricărei situaţii de învăţare, alături de determinarea obiectivelor, de organizarea
conţinuturilor, de obiectivele definite, de alegerea strategiilor psihopedagogice menite să realizeze
finalităţile proiectate.
Evaluarea permite adoptarea unor decizii în vederea reglării, ameliorării, perfecţionării
continue a activităţii (Radu, 1981) şi, totodată, este punctul final într-o succesiune de evenimente
(Ausubel, Robinson, 1982, p. 667): stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma
comportamentelor dezirabile, proiectarea şi executarea programei de realizare a scopurilor
propuse, măsurarea aplicării programei, aprecierea rezultatelor.
Evaluarea reprezintă în ultimă instanţă un act psihopedagogic de determinare prin note,
calificative, clasificări, puncte etc. a rezultatelor instructiv-educative obţinute de către un individ,
inclus într-un sistem de pregătire (învăţământ), la o disciplină de studiu - cunoştinţe, deprinderi,
capacităţi mintale, atitudini morale faţă de activitatea de învăţare şi de traducere în practică a celor
învăţate (***D.Ped., 1979, p. 29).
În teoria şi practica evaluării, mai ales în scop militar, se constată câteva tendinţe
importante (Dulea, 1994, pp. 247-248) :
 extinderea evaluării de la aprecierea rezultatelor, la aceea a procesului însuşi;
 interpretarea eficientă a evaluării în activitatea instructiv-educativă;
 aplicarea în procesul evaluării a criteriilor de eficacitate şi randament.
Eficacitatea se referă la realizarea obiectivelor propuse şi desemnează activităţile de
pregătire psihomorală pentru a produce efectul pozitiv proiectat. Altfel spus, eficacitatea
reprezintă raportul dintre rezultatele obţinute (obiectivele atinse) şi rezultatele scontate
(obiectivele prestabilite).

123 din 168

 Randamentul (eficienţa) are în vedere raportarea rezultatelor obţinute la resursele
consumate (energii umane, materiale etc.) şi este un indicator calitativ care ne arată nivelul de
pregătire teoretică şi practică la care s-a ajuns la un moment dat în instruirea şi educarea
militarilor, având drept indiciu general gradul de concordanţă dintre cunoştinţele asimilate,
deprinderile formate şi prevederile programelor (planurilor tematice) existente.
Funcţiile esenţiale ale evaluării pot fi structurate astfel (Landsheere, 1981, p. 11):
a) rol de măsurare (cântărire), prin care se verifică achiziţiile, se apreciază progresul
individual în contextul social;
b) rol de diagnosticare, care îşi propune să constate următoarele: de ce un anumit proces
de învătare nu s-a desfăşurat corect; care cunoştinţe, procedee etc. nu sunt suficient însuşite de
către militari şi care sunt procesele intelectuale responsabile pentru neâmpliniri;
c) rol de prognosticare, prin care se doreşte fundamentarea ştiinţifică a evoluţiei
(progresului) în procesul de pregătire pentru luptă.
Aceste funcţii sunt interdependente, complementare, cu mare grad de generalitate.
Totodată, evaluarea în contextul pedagogiei militare îndeplineşte, în raport cu efortul laborios al
comandanţilor şi subordonaţilor o serie de funcţii specifice: fixarea şi consolidarea cunoştinţelor
prin întărirea pozitivă; realizarea transferului, evitarea interferenţei şi integrarea achiziţiilor în
sistemul general de cunoştinţe; motivarea complexă pentru cunoaştere şi învăţare; formarea
capacităţii de autoapreciere şi stimularea trebuinţei de autoafirmare; analizarea eficienţei strategiei
psihopedagogice; elaborarea unor programe suplimentare care să recupereze eventualele minusuri
în pregătire sau să continue progresul; anticiparea unor secvenţe (etape) de instruire şi educare.
Evaluarea reprezintă o acţiune complexă care implică trei operaţii: măsurarea, aprecierea
şi decizia. O evaluare eficientă trebuie să includă toate cele trei operaţii, care, în manieră
sistemică, asigură o abordare şi o analiză calitativă, critică şi reflexivă asupra procesului de
pregătire pentru luptă a militarilor (Cracsner, 1997, pp. 15-21).
Măsurarea înseamnă a atribui un număr unui obiect sau eveniment, conform unei reguli
logic acceptate, sau altfel spus, totalitatea operaţiilor prin care se realizează o atribuire de valori
(note, puncte, calificative etc.) pentru a determina dimensiunea cantitativă a finalităţii unei etape
de instruire şi educare a militarilor. Măsurarea presupune existenţa următoarelor elemente:
 obiectul de măsurat sau proprietăţile acestui obiect, care să fie definite clar, prin
comportamente sau caracteristici observabile (cunoştinţe, aptitudini, atitudini, acte de
comportament etc.);
 unitatea de măsură (note, puncte, calificative etc.);
 reguli de procedură sau de atribuire a valorilor, prin care se realizează corespondenţa
biunivocă între număr (unitatea de măsură, etalonul) şi obiectul măsurat.
Aprecierea reprezintă emiterea unei judecăţi de valoare asupra rezultatului unui proces de
măsurare. În comparaţie cu măsurarea, care reprezintă un proces obiectiv (depinde de calitatea
instrumentelor de măsurat şi de priceperea comandantului de a folosi aceste instrumente), se poate
afirma că aprecierea are un caracter subiectiv, fiind determinată în bună parte, de experienţa şi
personalitatea evaluatorului.
Decizia, bazată pe măsurare şi apreciere sau, altfel spus, pe descriptori cantitativi şi
calitativi, reprezintă soluţia adoptată de comandant pentru evaluarea nivelului atins de subordonaţi
în pregătirea pentru luptă.
Evaluarea pregătirii psihologice pentru luptă trebuie să respecte următoarele principii şi
cerinţe de bază:
 principialitate şi obiectivitate;
 caracter stimulativ; caracter dinamic, ritmic şi secvenţial;
 caracter sintetic, multilateral şi semnificativ;
 concordanţă între aprecierile şi cerinţele planului de pregătire.
Aceste principii şi cerinţe induc cu necesitate autoevaluarea, ca o condiţie necesară în
realizarea feed-back-ului educaţional, prin care comandantul îşi evaluează propria activitate în
concordanţă cu rezultatele obţinute de subunitatea sa.

124 din 168

 În procesul pregătirii pentru luptă se folosesc multiple forme de evaluare. După criteriul
integrării actului evaluativ în procesul de instrucţie şi educaţie se deosebesc (Gagne, Brigss,
1977):
 evaluarea iniţială (diagnostică);
 evaluarea cumulativă (sumativă, de bilanţ);
 evaluarea continuă (formativă).
Evaluarea iniţială se efectuează la începutul integrării militarilor în programul de
pregătire pentru luptă. Ea realizează cele trei funcţii generale, dar cu prioritate funcţia de diagnoză
(cunoaşterea nivelului intelectual, intereselor, deprinderilor şi structurilor cognitive etc.) şi de
predicţie (adoptarea strategiilor adecvate pentru obţinerea performanţei militare).
Evaluarea cumulativă (sumativă) se realizează prin verificări la final de etapă. Aceasta
oferă informaţii tardive şi limitate despre eficienţa unui ciclu de instrucţie sau de activităţi. Are cu
prioritate o funcţie de diagnoză, de constatare, de ierarhizare a rezultatelor. Oferă date despre
efectele sumative ale unui set de activităţi care alcătuiesc o unitate mai mare de instruire.
Sugerează soluţii după perioade îndelungate de instruire şi educare (etapa I şi II , ciclu de
instrucţie).
Evaluarea continuă este integrată armonios în procesul de pregătire pentru luptă şi
presupune evaluarea tuturor militarilor la toate categoriile de pregătire (conţinuturi de învăţare).
Ea are un caracter formativ şi dinamic, însoţeşte permanent procesul instructiv-educativ, permite
cunoaşterea dificultăţilor şi adoptarea unor soluţii menite să îmbunătăţească rezultatele şi să
faciliteze procesul ce direcţionează activitatea performantă. În cadrul ei sunt valorificate, cu
prioritate, funcţiile de diagnoză şi prognoză.
Rezultatele obţinute de militari în procesul de pregătire pentru luptă, reprezintă o realitate
complexă, care structurează funcţional-dinamic mai multe categorii: cunoştinţe asimilate
(informaţii esenţiale însuşite care se caracterizează prin volum, sistematizare, durată), strategii
cognitive (capacitate de învăţare, memorare, gândire), deprinderi (senzorial-perceptive, motrice,
intelectuale), conduite şi trăsături de personalitate.
Culegerea informaţiilor, care permit evaluarea acestor rezultate ale activităţii militarilor,
poate fi realizată prin diferite metode şi procedee, cum sunt: observaţia, convorbirea, analiza
produselor activităţii, chestionarele de cunoştinţe, testele psihologice etc.
Unii specialişti militari (Sântion, 1987, pp. 108-138) ne propun şi alte criterii de verificare
a formării şi perfecţionării depriderilor militare individuale şi colective, precum: testul celor zece
criterii, curbele formării deprinderilor, inventarul depriderilor pe posturi de luptă şi specialităţi,
analiza prognozelor de instruire (pe baza parametrilor: viteză de execuţie -Ve; coeficientul de
precizie a mişcărilor-Pm; coeficientul de dezvoltare a deprinderilor-Qd; rata de progres-Rp).
Evaluarea finală (Anexa nr.2) a pregătirii pentru luptă redă în termeni comportamentali
(***B.Î.M., 1995, p.141) gradul de similaritate dintre nivelul formării şi dezvoltării deprinderilor
militare specifice şi dimensiunile proiectate pentru modelul luptătorului modern, care trebuie:

SĂ FIE:

-un bun executant al ordinelor şi comenzilor;

-rezistent la efort fizic şi psihic;
-capabil să îndeplinească cu succes misiuni de luptă atât pe timp de zi cât şi pe timp de
noapte, indiferent de condiţiile de mediu si de stare a vremii;
-un bun partener în cadrul echipei de luptători.
SĂ ŞTIE:

-teoria luptei armate;

-sensul uman şi social al luptei armate;
-legile şi obiceiurile războiului;
-protecţia în luptă;
-regulile de conducere a echipei (grupului) în luptă;
125 din 168
 -principiile de utilizare şi funcţionare a armamentului din dotare;
-reguli de supravieţuire;
-reguli de prim ajutor medical;
-manifestările şi regulile de control a stresului de luptă.

SĂ EXECUTE:

-analiza situaţiei câmpului tactic;

-conducerea grupului de luptători;
-întrebuinţarea eficientă a armamentului şi mijloacelor individuale şi colective de
proţecţie;
-mânuirea eficace a tehnicii de luptă;
-acţiunea conform misiunii primite;
-respectarea legilor şi obiceiurilor războiului;
-depăşirea efectului factorilor stresori şi a situaţiilor neprevăzute.

TEMA 12
PSIHOPATOLOGIA ÎN MEDIUL MILITAR

12.1. STRESUL DE LUPTĂ

12.2. FACTORI DE SOLICITARE FIZICĂ ŞI PSIHICĂ
12.3. MĂSURI PENTRU GESTIONAREA STRESULUI DE LUPTĂ
12.4. ACTIVITATEA COMANDANTULUI PENTRU CONTRACARAREA
STRESULUI DE LUPTĂ
12.5. CONSECINŢELE STRESULUI DE LUPTĂ ASUPRA MANAGEMENTULUI
RESURSELOR UMANE
12.6. TRAUME PSIHICE DE LUPTĂ
Literatura de specialitate nu este prea generoasă în a oferi detalii în legătură cu
problematica solicitărilor psihice şi fizice în luptă, iar aceea la care putem avea acces este destul
de nesistematizată, deoarece aproape fiecare şcoală de psihologie militară operează cu un aparat
conceptual propriu, cu o metodologie specifică şi, nu în ultimul rând, cu metode, tehnici şi
procedee de investigaţie psihosociologică, anatomofiziologică şi medical-clinică particularizate
mediului cultural propriu.
Numai dacă am încerca să ne edificăm asupra sindromului general de adaptare (S.G.A.)
aşa cum l-a definit Hans Seyle în revista “Nature” din 04 iulie 1936 apărută în Anglia şi căruia,
ulterior, i s-au adăugăt foarte multe dimensiuni, reprezintă o muncă titanică. Conotaţiile şi, mai
126 din 168
apoi, sintagmele argotice (de jargon) militare l-au transformat în: stres de luptă, epuizare în
luptă, traume psihice, nevroză de luptă, traumatism de război, destabilizare emoţională, sindrom
de neadaptare, botezul focului, beţia luptei, şocul grenadei, sindromul bătrânului sergent etc..

LEADER
MANAGER
COMANDANT

INDIVID GRUP
ACTOR SOCIAL ORGANIZAŢIE
SUBORDONAT SUBUNITATE

Figura nr. 12.1

Stresul analizat în relaţia individ-grup-lider

Optăm, din acest bogat diapazon cu denumiri, pentru noţiunea (conceptul) “stres de luptă”
(S.L.) , deoarece este mai adecvată demersului teoretic şi permite o perspectivă mai largă pentru
cuprinderea fenomenelor şi proceselor psihosomatice şi/sau somatopsihice cu o plajă întinsă de la
curaj la frică, de la eroism la laşitate, de la disciplină exemplară la dezordinea specifică panicii etc..
Ne propunem, ca obiectiv teleologic, demonstrarea necesităţii existenţei unui sistem
coerent şi viabil de pregătire psihologică pentru luptă a efectivelor care, în ultimă instanţă, să
asigure individului şi grupului militar stabilitatea psihomorală necesară desfăşurării acţiunilor de
luptă. Abordarea retorică a stresului de luptă (S.L.) presupune, în acest context, răspunsuri la
următoarele cinci întrebări:
1) Ce este stresul de luptă?
2) Care sunt cei mai importanţi factori de solicitare fizică şi psihică?
3) Care sunt cele mai oportune măsuri pentru dominarea stresului de luptă?
4) Cum poate rezolva comandantul problematica stresului de luptă?
5) Există consecinţe asupra managementului militar?
Pentru rezolvarea acestor dileme se impune studiul stresului de luptă dintr-o triplă ipostază
şi anume: individ-grup-leader. Schematic, această abordare se prezintă ca în figura nr. 12.1.

12.1. STRESUL DE LUPTĂ

Pentru a înţelege mai bine problematica impusă de stresul de luptă sunt necesare câteva
aprecieri asupra conceptului general de stres.
Stresul, înţeles ca sindrom general de adaptare (S.G.A.) cuprinde un ansamblu de reacţii
ale organismului faţă de o acţiune externă exercitată asupra sa de către un evantai larg de agenţi
cauzali (fizici, chimici, biologici, psihici etc.) constând în apariţia unor variate modificări
morfofuncţionale, în special endocrine (Selye, H., 1950), deci este un sindrom, o constelaţie de
răspunsuri nespecifice (Golu, Dicu, 1972), cu un caracter general adaptativ nespecific, provocat
de acţiunea agenţilor stresori asupra organismului.

127 din 168

 O definiţie psihologică a stresului este aceea că el reprezintă o stare de tensiune, încordare
şi disconfort determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrare sau reprimare
a unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultate sau imposibilitate a
rezolvării unor probleme.
Încercând o “definiţie de lucru” se poate spune că stresul psihic reprezintă un sindrom
constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustări homeostatice, a unor reacţii
psihice şi a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalitatea comportamentului organismului) în
legătură cel mai adesea evidentă, cu o configuraţie de factori declanşanţi ce acţionează intens,
surprinzător, brusc şi/sau persistent şi având adeseori un caracter simbolic “de ameninţare”
(percepuţi sau anticipaţi ca atare de subiect).
Alteori, constituit ca o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive (atenţie,
operaţii ale gândirii etc.) şi voliţionale, cel mai frecvent stresul psihic este caracterizat printr-o
participare afectivă pregnantă. Principalii markeri clinici ai stresului psihic sunt: mimica,
modificările musculare, comportamentul (S.P. acut şi S.P. cronic), constantele cardio-respiratorii
şi alte tulburări neuro- vegetative, tulburările psihice (Iamandescu, 1993, pp. 20-25).
Stresul are două tipuri fundamentale de manifestare denumite: distress-ul (desemnează
stresurile care au potenţial nociv pentru organism şi care, în general, acoperă întreaga sferă a
noţiunii de stres) şi eustress-ul (o stare de stres pozitiv cu consecinţe favorabile pentru organism)
(Selye, 1950).
Primind şi alte conotaţii specifice, stresul de luptă (S.L.) a fost definit de către unii
specialişti militari, astfel:
 “Încordarea psihică ridicată la un înalt grad de tensiune ca şi voinţa de acţiune a
combatanţilor, ţinută sub presiunea normativelor de luptă” (Atanasiu, 1974, p. 88);
 “Starea internă de încordare, de tensiune psihică, de dezechilibru, instituită atunci când
solicitările impuse organismului uman depăşesc capacitatea sa de răspuns (resurse,
abilităţi, capacităţi individuale), neconcordanţa care este percepută ca pericol pentru
integritatea sa psihofiziologică (Tudorache, 1993, p. 139).

12.2. FACTORI DE SOLICITARE FIZICĂ ŞI PSIHICĂ

Aşa cum rezultă din înseşi definiţiile conceptelor de stres şi stres de luptă, este foarte
dificilă abordarea problematicii complexe a factorilor de solicitare fizică şi psihică, mai ales în
cazul în care am dori realizarea unor clasificări, a unor tipologii care să ordoneze întregul material
faptic pe care se ridică eşafodajul cauzalităţii multiple a sindromului general de adaptare.
Omul este într-o relaţie permanentă cu mediul înconjurător, care poate fi materializată fie
în acţiunea de acceptare (omul agent transformator şi creator de mediu), fie de respingere
(reacţie, retragere, încapsulare etc.) .
Reacţionând la evenimente, omul le poate considera favorabile (plăcute), neutre
(neimportante), nefavorabile (neplăcute, supărătoare, periculoase).
În încercarea de a explica etiologia nevrozelor există numeroase opinii care susţin fie o
cauzalitate internă, fie o cauzalitate externă, fie o relaţie complexă a cauzalităţii. Se poate afirma
deci că, evenimentul are un rol important asupra individului, dar hotărâtor în declanşarea stării
psihofizice îl deţine semnificaţia internă pe care omul o raportează vizavi de acel eveniment.
Acelaşi eveniment poate genera stări psihocomportamentale diferite pentru invizii participanţi la
el. Comportamentul diferit se poate explica prin receptarea şi interpretarea diferită a
evenimentului respectiv. “Specificitatea conflictului poate fi văzută sub o dublă deschidere:
externă, unghi sub care numai anumite evenimente şi situaţii psihotraumatizante (semnificative
pentru ins) pot declanşa mecanismul psihosomatic; internă, sub raportul “modelului specific” de
răspuns după care diferite persoane tind să prezinte “modele fiziologice şi fiziopatologice de
răspunsuri”, care sunt caracteristice şi constante”. Teoria conflictului specific subliniază
“subiectivitatea insului, receptivitatea sa particulară şi răspunsul personal în faţa instanţelor
realităţii” (Ionescu, 1975, pp. 31-33) demonstrând astfel că fiecare om este o lume în el însuşi.

128 din 168

 Privind din perspectiva duratei în timp, situaţia (evenimentul) stresantă poate îmbrăca
două forme şi respectiv două modalităţi de reacţie:
a) situaţia critică, acută, neaşteptată (Tabelul nr. 12.1) pentru care reacţia este dirijată
individual şi, de cele mai multe ori, cvasiasemănătoare la majoritatea oamenilor; diferenţele care
apar sunt explicate prin receptarea diferită;
b) situaţia cronică de durată (Tabelul nr. 12.2), cu evoluţie lentă şi insiduoasă în timp şi
care implică profund structurile de personalitate şi experienţele de viaţă ale fiecărui individ luat în
parte.Analizând urmările solicitărilor fizice şi psihice, reacţiile lor asupra conducerii în timpul
luptei, măsurile şi acţiunile ce pot fi întreprinse pentru instruirea trupelor, un specialist militar
german (Braun, 1986, pp. 429-433) realizează, în esenţă, următoarea clasificare specifică a
stresului de luptă:

1) Solicitările şi reacţiile psihice:

a. solicitări psihice: pericolul pemanent al focului executat de inamic; prezenţa în sine pe
câmpul de luptă caracterizat de distrugeri, haos, pierderi de forţă vie, zgomot; problema
viitorului propriu; sentimentul de însingurare şi neajutorare;
b. reacţii psihice: manifestările de frică, care generează cel mai frecvent inactivitate,
indiferenţă, comportament neadecvat; panica, înţeleasă ca o reacţie colectivă faţă de un pericol
ce ameninţă existenţa oamenilor şi care poate fi declanşată de indivizi cu un sistem psihic labil;
c. reacţii psihosomatice: apatie, tremurături, tahicardie, transpiraţie excesivă, paliditate,
slăbirea forţei musculare, tonus scăzut, paralizie, vomă, deranjamente stomacale etc.

2) Solicitările şi reacţiile fizice:

a. solicitările fizice: somnul insuficient; foamea şi setea ; temperaturile scăzute/ridicate;
zgomotul infernal;
b. reacţii fizice: scăderea capacităţii de reacţie; diminuarea capacităţii de efort.
O reprezentare sugestivă ne oferă Dienter E. cu referire la solicitările fizice şi psihice
(Dienter, 1983, pp. 261-269), care sunt prezentate, simbolic şi cu scop didactic, drept “norul
întunecat” din care “ploaia” se cerne într- un “lac al epuizării totale” (Figura nr. 12.2).

129 din 168

 TIPUL DE
RAPORTUL CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
SITUAŢIA PSIHICĂ ACŢIUNE
1.SITUAŢII ACUTE
1.1 STAREA UNEI SUPERREACŢII
DE SOLICITARE ŞI EPUIZARE
ŞOCUL NERVOS
SPAIMA (GROAZA) Fără expunere la pericol (fără periclitare)
FRICA LA AMENINŢARE Cu expunere la pericol sau fără expunere la pericol
1.2 STAREA DE SURESCITARE
Pericol real
PANICA CU ACŢIUNE Cu expunere la pericol
Cu ieşire din situaţia dată

Cu sau fără pericol

FĂRĂ ACŢIUNE Cu expunere la pericol
Fără ieşire din situaţia dată

Cu sau fără pericol

SLĂBICIUNE PSIHOGENĂ FĂRĂ ACŢIUNE Fără ieşire din situaţia dată
Cu pericol de moarte

LIPSA EMOŢIILOR FĂRĂ ACŢIUNE Cu / fără pericol

Fără ieşire din situaţia dată
Cu pericol de moarte
2. SITUAŢII CRONICE
AMENINŢARE Fără pericol
CU ACŢIUNE Cu ieşire din situaţia dată
STARE DE RESEMNARE
Cu pericol
SINUCIDERE FĂRĂ ACŢIUNE Fără ieşire din situaţia dată
Cu sau fără ieşire din pericol
MOARTE PSIHOGENĂ

Tabelul nr. 12.1.

Situaţii acute şi cronice

FAZE STAREA DE MEDIU TIPUL DE ACŢIUNE

NORMALĂ
BARIERĂ SITUAŢII PERICULOASE
1. FAZA DE NEAJUTORARE SITUAŢII PERICULOASE
BARIERĂ SITUAŢII PERICULOASE
2. LIPSA DE PERSPECTIVĂ SITUAŢII PERICULOASE
BARIERĂ SITUAŢII PERICULOASE
ACTIVITATE :
SINUCIDERE
3. FAZA DE DECIZIE PROPRIE SITUAŢII PERICULOASE PASIVITATE :
MOARTE PSIHOGENĂ

Tabelul nr. 4.2

Fazele solicitării psihice cronice

Prezentarea simbolică sugerează că acumulările indisponibilităţilor fizice şi tensiunilor

psihice transformă “norul” în “ploaia” care umple “lacul” şi-l determină să se reverse. Înţelegem
prin aceasta că suprasolicitarile fizice şi psihice epuizează capacitatea de adaptare a militarului la
mediul specific, iar problema capătă, în acest caz, două moduri posibile de soluţionare: retragerea
din luptă sau destructurarea fizică şi psihică .

130 din 168

 1
2
3
4

Teama izolării fizice şi /sau psihice faţă de grup, de

“frontul din patrie” etc.;
Teama de neprevăzut şi necunoscut;
Teama de mutilare;
Indisponibilităţi fizice sau surescitări nervoase (somn,
zgomot, sete, foame, frig, căldură mare);
Factori de stres generali şi teama individuală

Figura nr. 12.2

“Norul factorilor de solicitare” şi “Lacul epuizării totale”

Forma grafică a curbei gradului de solicitare fizică si psihică a militarului (Figura nr.
12.3) devine mult mai sugestivă pentru înţelegerea acestor fenomene şi procese care pot produce
modificari dramatice ale personalităţii.
Dintr-o abordare sinergetică a stresului de luptă a rezultat un model explicativ tripartit care
analizează cauzele, efectele şi măsurile profilactice şi de tratament de ordin biologic (organic),
intrapsihic (personal) şi interpersonal (social, cultural) .
Acest model tripartit caută să structureze mai bine descrierile tradiţionale ale reacţiilor de
natură psihofizică care, în general, au fost delimitate în următoarele grupe de răspunsuri la stresul
de luptă:
 reacţii de frică trecătoare (reacţii normale de luptă): puls mărit, “gheară în stomac”,
transpiraţie rece, tremurături, blocarea muşchilor, stare de vomă, stare de slăbiciune,
crampe intestinale, micţiuni necontrolate;
 sindroame înainte de luptă (simptom ipohondric), adică tulburări minore
considerate de individ ca adevărate şi importante: dureri de cap şi de dinţi, indigestie,
temeri faţă de răni mai vechi sau aproape vindecate, alte manifestări somatoforme;
 reacţii de conversiune şi/sau disociative;
 reacţii autonome condiţionate (stimuli-răspuns) sau epuizare în luptă: tresăriri,
reacţii fiziologice involuntare la zgomote puternice sau la alţi stimuli;

131 din 168

  sindroame depresive generate de pierderea camarazilor, a lipsei de întăriri, care în
final implică modificări de ordin psihofiziologic la nivelul creierului: “sindromul
bătrânului sergent”, “tulburarea cărării obişnuite finale”;
 “şocul catastrofelor” sau “şocul psihologic” care se poate instala, probabil, în
primele ore şi câteva zile de la începerea ostilităţilor: panica, privarea de somn şi
senzorială care poate fi asemănată tulburărilor senzorialităţii (halucinaţii), sindromul
războiului chimic (psihoza de tip atropină), sindroame de evacuare (fuga prin
acuzarea somnambulismului) .
Capacitate, performanţe

Acumulare de Randament maxim

experienţă

Epuizar Suprareacţ
e ie

Epuizare
totală

Încredere în sine mai mare

decât capacitatea de acţiune

Faza vegetativă
10 20 30 40 50 60 zile

Figura nr. 12.3

Diagrama randamentului psihofizic

Într-o manieră sugestivă (Tabelul nr. 12.3) este prezentată influenţa etiologică a
celor trei dimensiuni, precum şi posibilele destructurări ale personalităţii militarilor în cazul
stresului de luptă.

EXPLICAŢII MOD
ETIOLOGIE DE
FACTORI MANIFESTARE
132 din 168
 - oboseala
- sete şi foame
- privare de somn şi senzorială
- mediu dificil
BIOLOGICI - ritmuri circadiene întrerupte
- teama de moarte, schilodire
- teama de a dovedi laşitate
- încredere sau neîncredere
în cauză
INTRAPSIHICI - credinţa că războiul va fi sau nu
câştigat
- ruperea sistemului de apărare
propriu (invulnera- bilitate,
securitate socială,
credinţă intr- o ordine divină)
- coeziunea unităţii
- calitatea comandantului
INTERPERSONALI - sistemul de “prietenii”
- reacţii condiţionate
- halucinaţii prin fenomenul
de privare de somn şi senzorială
- supraflux autonom (ulcer, etc.)
- psihoza atropinei (rezultat
al spaimei de atacuri chimice)
- şocul catrastrofelor
- reacţii tranzitorii în luptă
manifestate în primele ore
ale luptei
- sindroamele dinainte de
luptă
- tulburări de singurătate
- boli venerice
- consum abuziv de alcool sau/si droguri
- comportament neadecvat

Tabelul nr. 13.3

Influenţe etiologice şi destructurări ale personalităţii datorate stresului de luptă

MANIFESTĂRI OBSERVABILE MANIFESTĂRI NEOBSERVABILE

(totuşi declarate sau contestate)
• încetinirea sau oprirea activităţii • slăbiciune generală
• tremurul întregului corp sau a unor părţi ale acestuia • tensiune arterială crescută
• tremurul vocii (bâlbâială) • puls mărit
• contracţii musculare însoţite de imposibilitatea executării • tulburări digestive : crampe intestinale,
unor mişcări deranjamente stomacale, greaţă, diaree
• transpiraţie • tulburări respiratorii : senzaţii de sufocare etc.
• piloerecţie (zbârlirea părului) • cefalee
• paliditate • artrită
• dilatare pupilară • reumatism
• vomă • sentiment profund de culpabilitate
• tulburări sexuale ţinând de ritm şi dinamică, pentru • idei delirante, obsesive, maniacale
bărbaţi inhibare la erecţie şi facilitate la ejaculare • manifestări isterice : surdomutitate, tremor
• tulburări nervoase : anxietate, excese emoţionale, euforie, • manifestări intempestive şi accese de furie,
râs, plâns etc. agresivitate, panică
• tulburări ale atenţie şi voinţei : deficienţe de concentrare, • alte reacţii nevrotice sau psihotice
scăderea vigilenţei, apatie, indiferenţă, dezinteres etc.
• tulburări ale gândirii
• mobilizare pentru luptă sau pentru fugă chiar în spatele
frontului
• insomnie
• îmbătrânire prematură
• dezertare
• automutilare, autoliză (sinucidere)

Tabelul nr. 12.4

Manifestări disfuncţionale de comportament determinate de influenţa factorilor stresori
Se înţelege că schematizarea propusă (Jones, 1982, pp. 247-254) are un caracter didactic,
explicativ intuitiv şi că, de fapt, între cele trei dimensiuni există o relaţie combinatorică complexă
care se prezintă prin manifestări polimorfe (Tabelul nr. 12.4) cu intensităţi şi frecvenţe diferite pe
un interval perceptiv social în termeni bipolari de la extaz la agonie, de la hilar la dramatic, de la
eroism la trădare.
Tabloul general prezentat trebuie analizat atât din perspectiva individului, cât şi a grupului
din care face parte acesta; se va lua în considerare faptul că, în situaţii asemănătoare, militarii
133 din 168
reacţionează în mod diferit la solicitări, în conformitate cu modul propriu de receptare şi
semnificaţiile pe care le acordă evenimentelor, iar comportamentul individual se poate reflecta, în
ultimă instanţă, în comportamentul subunităţii şi, în anumite condiţii, chiar şi în procesul de
conducere.
Deci, solicitările fizice şi psihice afectează nu numai militarul izolat ci şi grupul
(subunitatea) din care acesta face parte. La îndeplinirea unei misiuni de luptă subunitatea (grupa,
echipajul etc.) reprezintă unitatea socială fundamentală.
Relaţia individ-grup se poate esenţializa în două interese vitale ale militarului, care pot fi
satisfăcute numai în cadrul subunităţii din care face parte şi pentru a cărei existenţă şi
funcţionalitate este capabil să se dăruiască:
♦ teama de a nu fi exclus din grup, care devine prevalentă celorlalte forme de manifestare ale
acesteia, cum ar fi: teama de necunoscut-neprevăzut, teama de moarte etc.;
♦ dorinţa de a rămâne permanent în acelaşi grup, care, în mod formal şi informal, i-a
transmis cultura organizaţională, întregul ansamblu de norme şi valori, tradiţii şi obiceiuri.
Raportul grupului primar cu celelalte grupuri secundare suferă, din punct de vedere
informal, mutaţii importante, deoarece relaţiile simpatetice şi comunicarea interpersonală
diminuează invers proporţional cu creşterea distanţei sociale dintre militari, generând câteva
consecinţe mai semnificative asupra fluxului informaţional, cum sunt:
 membrii grupului sunt interesaţi mai mult de evenimentele care au impact direct şi
nemijlocit asupra subunităţii;
 manipularea informaţională are un efect minim dacă se rezumă la cultivarea urii, xenofobiei etc.;
 protecţia psihologică nu trebuie să capete accente de îndoctrinare politică, indiferent de
spectrul ideologic sau partinic;
 exaltarea sentimentului patriotic nu ridică în mod automat potenţialul de luptă .
Studii de campanie au demonstrat că un grup secundar cu importanţă ridicată îl reprezintă
totuşi “cei de acasă”, adică, în primul rând, familia (soţia, prietena, părinţii, copiii) , dar şi masa
de necunoscuţi din ţară care prin atitudinea şi părerile lor influenţează moralul, voinţa şi motivaţia
pentru luptă a militarilor .
Cunoaşterea problematicii specifice grupurilor sociale, în general, şi a subunităţii militare, în
special, precum şi a raporturilor specifice ce se stabilesc în cadrul sistemului complex soldat-
subunitate-comandant-mediu fizic şi social, are ca obiectiv esenţial, din punct de vedere al pregătirii
psihologice pentru luptă, combaterea celor două manifestări psihofiziologice şi psihosociale cu
efectele cele mai dezastruoase pentru o armată aflată în campanie: teama şi panica.
Dacă teama a fost analizată mai ales în raport cu individul, fiindu-i specific stările
psihofiziologice şi manifestările psihocomportamentale particularizate, atunci vom analiza panica
în raport cu grupul social .
Preocupările specialiştilor militari din diverse ţări se focalizează tot mai mult pentru
studiul reacţiilor psihice colective, între care locul principal îl ocupă panica.
Studiile vizează:
a) sistematizarea observaţiilor efectuate asupra unor colective militare ale populaţiei
civile intrate în panică, în timp de pace sau de război, sub impactul bombardamentelor sau în
timpul catastrofelor naturale (cutremure, inundaţii, incendii etc.);
b) elaborarea unor modele experimentale pentru cercetarea dirijată a
particularităţilor acestui fenomen.
Există dezbateri şi puncte de vedere multiple în legătură cu etiologia fenomenului de
panică, dar se conturează cel puţin două grupări mari:
• prima, consideră panica un fenomen social şi în consecinţă trebuie studiată de psihosociologi;
• a doua, evidenţiază bazele biologice, anatomofiziologice şi psihopatologice şi deci ar trebui
studiată de către neuropsihiatri .
Considerăm că panica este totuşi un fenomen complex în care sunt implicaţi factori de
ordin biologic, psihic, social şi moral, aflaţi într-o dinamică interdependentă .
Panica are ca bază a manifestării frica individuală generalizată, prin contaminare psihică şi
comportamentală, la o întreagă colectivitate .
134 din 168
 Câteva consideraţii asupra fenomenului de frică vor netezi drumul înţelegerii panicii ca
fenomen colectiv. Frica este un sentiment puternic şi de scurtă durată, de o mare intensitate şi
tensiune emoţională, generată de o situaţie excitantă, însoţită de puternice schimbări fiziologice în
organism cu scopul de a-l pregăti pentru întâmpinarea unui pericol. Se apreciază că frica are, de
regulă, trei faze: faza şocului, faza cunoaşterii pericolului şi a reacţiei organismului şi faza
adaptării la situaţie (Arnautovici, Kasagici, Pajevici, 1988, pp. 205-221). În funcţie de
intensitatea fenomenului se poate vorbi de frica-teamă, frica foarte intensă (spaima) şi frica de
lungă durată.
Analiza fenomenului de frică comportă esenţializat următoarele caracteristici (Mihăilescu,
1972, p. 107):
a) faza de şoc psihic, instalare bruscă, durează 2-3 ore şi se manifestă prin spaimă
intensă, groază, îngustarea câmpului conştiinţei, fuga dezordonată, comportamentele aberante,
paradoxale .
b) faza refractară, urmează perioadei de şoc şi se poate lungi până la câteva zile şi se
1. ÎNCREDEREA
caracterizează prin apatie, stupoare, depresie profundă, stare de inhibiţie şi indiferenţă
comportamentală .
c) faza de revenire, perioada în care se produce restabilirea treptată a însuşirilor de
personalitate şi reintregarea în colectiv .
d) faza post traumatică (postcriză), suplimentară, în care oamenii mai păstrează vie
amintirea suferinţelor trăite .
Dacă frica este controlată, atunci aceasta nu poate acţiona negativ asupra colectivelor
militare şi în special asupra coeziunii şi unităţii de acţiune. În situaţia scăpării de sub control a
9. capacitatea de conducere
fenomenului, acesta poate, prin sugestie şi imitare, înlocuind raţiunea şi autocontrolul individual,
să influenţeze comportamentul subunităţii.
8. gradul de instruire
Având ca bază fiziologică frica, prin “capacitatea de iradiere” ce-i este caracteristică,
panica reprezintă pericolul cel mai7.mare
forma fizicăcoeziunea
pentru bună subunităţii deoarece conduce la slăbirea
relaţiilor interumane şi apariţia neâcrederii în sine, în comandant
6. structura de personalitate şi camarazi, în armamentul din
dotare.
Cauzele cele mai probabile5.de a provocacredinţe,
convingeri, panica pot fi considerate: surprinderea de către
speranţe
inamic, priveliştea terifiantă a câmpului de luptă întâlnit în deplasarea spre front, lupta pe timp de
noapte, pericolul întrebuinţării de 4. motivaţia
către inamicpentru luptăde nimicire în masă, lipsa experienţei de
a armelor
luptă, oboseala şi epuizarea fizică, influenţarea
3. integrarea psihologică desfăşurată de inamic şi circulaţia
în subunitate
necontracarată a zvonurilor, manifestările negative necontrolate care pot amplifica şi hiperboliza
un pericol real . 2. legitimitatea cauzei pentru care luptă

12.3. MĂSURI PENTRU GESTIONAREA STRESULUI DE LUPTĂ

Paleta largă de măsuri posibile prin care stresul de luptă poate fi gestionat se structurează
în trei module funcţionale care asigură prevenirea, neutralizarea şi contracararea sindromului
general de adaptare.
Prevenirea şi neutralizarea stresului de luptă fac obiectul pregătirii psihologice pentru
luptă a militarilor şi vor fi tratate pe larg într-un capitol 2special, iar contracararea stresului de luptă
3
va constitui subiectul următorului subcapitol. 9 De aceea, în continuare, vom prezenta doar
principalele măsuri care constelează gestionarea stresului de luptă şi care, totodată, se
concentrează în jurul conceptului de “încredere”, considerată fundamentală în pregătirea
psihologică pentru luptă. 8 14

7 5
6

135 din 168

Figura nr. 12.4

Diagrama şi steaua curajului
 (1). Încrederea presupune următoarele dimensiuni:
(2). Legitimitatea cauzei, convingerea în justeţea războiului, apărarea intereselor naţionale etc.;
(3). Integrarea în grup, coeziune, etică, mândrie, succes, elită, ritualuri, insemne, grupuri
primare, grupuri secundare etc.;
(4). Motivaţia pentru luptă, performanţă, stimulente materiale şi morale etc.;
(5). Convingeri, credinţe, speranţe: patriotism, iluzii, fanatism, religie, iminenta terminare
a luptei etc.;
(6). Structură de personalitate: temperament, inteligenţă, creativitate, aptitudini, atitudini,
comportament, loialitate, integritate, voinţă etc.;
(7). Formă fizică bună, vârstă, antrenament, mişcare, somn, mâncare şi băutură, căldură
sau frig, zgomot etc.;
(8). Instruire: cunoştinţe, experienţă, pricepere în folosirea armamentului şi tehnicii,
stăpânirea procedeelor şi tehnicilor tactic-operative şi activitatea de stat major etc.;
(9). Conducerea: interese individuale, interese colective, voinţa de a conduce,
legitimitatea (tradiţie, carismă, lege), stil de conducere etc..
Aceste dimensiuni au fost denumite generic “steaua vitejiei” sau “steaua curajului”. Fie
că este individual sau colectiv, curajul reprezintă forţa, capacitatea voinţei de a birui sentimentul
de frică şi de a păstra capacitatea de a raţiona cu calm, de a acţiona hotărât în cele mai grele
împrejurări, ca şi cutezanţa şi capacitatea de a purta răspunderea hotărârilor şi acţiunilor. Curajul
îşi găseşte izvoarele în manifestările comportamentale, exemplul personal, relaţiile interumane
corecte, sentimentul datoriei şi în tradiţia de luptă.

136 din 168

 Fiecare dimensiune reprezintă un obiectiv de maximă importanţă în pregătirea psihologică
pentru luptă a militarilor. Abordarea lor sinergică duce la formarea deprinderilor practice de
luptător şi cultivarea atitudinii de învingător.
Gestionarea stresului de luptă constituie piatra de încercare atât pentru comandanţi, cât şi
pentru subordonaţi, deoarece prin concertarea eforurilor comune pot fi prevenite, neutralizate şi
contracarate efectele destructurante ale factorilor stresori întâlniţi pretutindeni pe câmpul de luptă.
O temeinică cunoaştere teoretică şi o bună pregătire practică în gestionarea stresului de luptă
constituie elementele importante ale formării, dezvoltării şi menţinerii moralului trupelor.
Prezentarea grafică (Figura nr.12.4) devine edificatoare în clarificarea aportului substanţial
al fiecărei dimensiuni în gestionarea stresului de luptă. Liniile punctate vor să explice cu cât mai
poate creşte aportul elementelor componente ale încrederii în situaţiile cu grad de risc
(periculozitate extremă) faţă de situaţiile cu grad de periculozitate medie.
Raportarea problematicii expuse la condiţiile de status şi rol ale comandantului de
subunitate evidenţiază conotaţiile pe care le capătă dimensiunile curajului acestuia, vizavi de cele
ale subordonaţilor săi, care ar putea fi structurate astfel:
 legitimitatea cauzei nu suportă diferenţieri prea mari;
 integrarea nu poate fi completă în subunitatea pe care o comandă sau în grupul cadrelor de
acelaşi grad, deoarece ar fi diminuată capacitatea sa de gândire şi acţiune;
 motivaţia are tendinţe de a creşte în raport cu prestigiul, convingerile, speranţele şi
credinţa nu se pot identifica cu cele ale subordonaţilor sau egalilor în grad şi funcţie din
considerentele libertăţii de gândire şi acţiune;
 forma fizică este oarecum limitată faţă de cea a subordonaţilor din cauza vârstei mai mari,
precum şi a posibilităţilor de mişcare mult mai restrânse;
 conducerea, determinată de foarte mulţi factori, nu poate fi permanent la nivelul aşteptat şi dorit;
 două elemente (instruirea şi personalitatea) rămân importante şi autoreglabile într-o mai
mare accesibilitate pentru comandant.

12.4. ACTIVITATEA COMANDANTULUI PENTRU CONTRACARAREA

STRESULUI DE LUPTĂ

La baza actului de comandă, ca act interpersonal, se află interacţiunea, care presupune o

întâlnire a trei categorii de elemente:
a) particularităţile psihice individuale (trebuinţe, motive, preferinţe, atitudini) ;
b) ceilalţi indivizi cu cerinţele, motivele, preferinţele, atitudinile lor individuale şi de
grup, aşa cum sunt percepute de individul în cauză;
c) situaţiile în care acţionează individul.
Percepţia, ca relaţie interpersonală, este oglindirea omului în alt om, o imagine a altora în
noi şi a noastră în alţii deci, un act şi o relaţie exclusiv interumană ce presupune o participare
activă a conduitelor umane în dublă natură, psihică şi socială. De aceea, percepţia interpersonală
va ţine seama şi de o multitudine de alte aspecte cum sunt: elementele lingvistice, manifestările
emoţionale (autentice şi/sau mimate), postura, vestimentaţia, întregul comportament nonverbal
(CNV), care, toate la un loc, reprezintă o notă, un cod personal. Ea presupune decodificarea şi
înţelegerea partenerului de dialog care, în mod necesar, va avea un caracter critic, constructiv.
Din aceste consideraţii rezultă că instuctorul şi educatorul, comandantul trebuie să
stăpânească cu măiestrie instrumentele metodologice din arsenalul psihologiei, sociologiei şi
pedagogiei, care să-l facă perceput de către subordonaţi ca leader necontestat. La rândul său, ca
persoană care percepe, comandantul trebuie să îndeplinească mai multe calităţi pe care le putem
aprecia ca cerinţe ale unui “bun judecător”: experienţa, similaritatea, inteligenţa, complexitatea
cognitivă, autointuiţia, abilitatea şi adptarea socială, detaşarea, atitudinea estetică şi
intrareceptivitatea (Pavelcu, 1983).
Aceste consideraţii de ordin teoretic nu sunt întâmplătoare, ci au scopul de a fundamenta
înţelegerea rolului comandantului pe timpul acţiunilor de luptă pentru realizarea succesului şi
îndeplinirea misiunilor încredinţate.
137 din 168
 Studiile efectuate de specialiştii militari în cadrul conflictelor armate contemporane au
evidenţiat faptul că spiritul combativ este în strânsă legătură cu: eficacitatea tactică a
subunităţilor, spiritul de echipă (coeziunea) care se manifestă în timpul luptei, modul în care
militarii evaluează propriile posibilităţi şi, nu în ultimul rând, încrederea în comandant.
În anumite situaţii de luptă, încrederea în comandant este echivalentul valoric al
legitimităţii cauzei pentru care acţionează militarii. Se consideră astfel că principiul încrederii în
comandant are la bază trei componente definitorii:
 încrederea în competenţa profesională a comandantului;
 încrederea în verosimilitatea vorbelor sale sau altfel spus concordanţa între vorbe şi fapte;
 perceperea modului în care comandantul se îngrijeşte de militarii din subordinea sa.
Ca un corolar al celor expuse putem afirma că în luptă, comandantul, în complexitatea
personalităţii sale, reprezintă un element fundamental în constelarea combativităţii individuale şi de
grup. Acesta dezvăluie, la rândul său, celor pe care îi comandă, exemplul personal, ca rezultantă şi
vector comportamental al încrederii în sine, în subordonaţii săi şi în armamentul din dotare .
Prin competenţa profesională, capacitatea de a conduce şi experienţa de luptă dobândită,
comandantul este pivotul în jurul căruia gravitează întreaga subunitate.
Toate aceste dimensiuni şi determinări psihosociale prin care am încercat să redăm
complexitatea personalităţii comandantului, a statutului şi rolului său în organismul militar, fac din
acesta, pentru subordonaţii săi, primul consilier în probleme de asistenţă socială şi psihologică.
În contextul luptei, rezultă că una din principalele obligaţii ale comandantului o reprezintă
reala cunoaştere a indiciilor stării stresului de luptă şi a măsurilor eficiente pe care trebuie să le
întreprindă pentru înlăturarea acesteia.
Având în vedere faptul că indicii stresului de luptă individual şi, prin extensie, colectiv, au
fost prezentaţi anterior, iar măsurile profilactice şi de neutralizare constituie obiectul capitolului
referitor la sistemul de asistenţă psihologică vom prezenta, punctual, câteva acţiuni (Guggenbuhl,
1983, pp. 713-717) pe care trebuie să le întreprindă comandantul în situaţii de luptă:
a) măsuri pe termen lung: formarea şi menţinera coeziunii subunităţii; informarea
permanentă, evitarea şi combaterea zvonurilor; proces de conducere neîntrerupt; înzestrare,
instruire, aprovizionare, asistenţă medicală;
b) măsuri pe termen mediu: prezentarea în timp optim a misiunilor; completarea în mod
regulat cu efective; asigurarea timpului necesar de odihnă şi recuperare psihică şi fizică în afara
contactului cu inamicul; menţinerea permanentă a ordinii şi disciplinei regulamentare, o bună
infrastructură şi o organizare clară; completarea cu efective pe colective închegate, bine sudate,
coezive, nu disparate; odihna să se efectueeze după ce li se prezintă proxima misiune pentru
evitarea nesiguranţei şi neîncrederii; înlăturarea purtătorului panicii;
c) măsuri pe termen scurt: consolidarea încrederii în colectiv; consolidarea încrederii în
şefi, comandanţi; prezentarea corectă a situaţiei şi a modului de acţiune pentru evitarea pericolului;
conducera permanentă prin ordine scurte, clare, precise, subliniate de un comportament nonverbal
ferm şi exemplu personal; după evitarea pericolului se reia ciclul măsurilor de lungă şi medie
durată.

12.5. CONSECINŢELE STRESULUI DE LUPTĂ ASUPRA MANAGEMENTULUI

RESURSELOR UMANE

Din analiza stresului de luptă reiese cu claritate faptul că acesta acţionează concertat
asupra triadei soldat-unitate de luptă-comandant. Varietatea şi dramatismul faţetelor stresului de
luptă induc consecinţe multiple în ceea ce priveşte selecţionarea personalului, organizarea,
înzestrarea, instruirea, conducerea şi tactica trupelor.
Lupta modernă presupune cu necesitate existenţa unor armate bine pregătite, profesioniste,
capabile să înfrunte cu stoicism vicisitudinile câmpului de luptă, printre care se află şi stresul.
Accentul cade tot mai mult asupra pregătirii unor armate reduse cantitativ, dar cu mare mobilitate
şi putere de foc, care să desfăşoare acţiuni de scurtă durată şi cu efecte paralizante pentru adversar.

138 din 168

 În condiţiile câmpului de luptă modern este necesar ca fiecare componentă a sistemului de
resurse umane să fie aptă adaptării rapide în scopul maximizării eficienţei şi randamentului .
Având în vedere că o armată în timp de război se va comporta aşa cum a fost instruită din
timp de pace, vom încerca o scurtă prezentare a metodelor şi mijloacelor care pot fi utilizate în
procesul de instruire şi educare, privind:
a) individul (militarul, combatantul, luptătorul):
Decisiv pe câmpul de luptă, indiferent de cât de sofisticată va fi tehnica, rămâne omul.
Calitatea lui de luptător, de combatant este pivotul întregului demers al pregătirii pentru luptă şi în
jurul său se concentrează toate eforturile actului educaţional .
Selecţia şi orientarea profesional militară, pe baza unor criterii complexe, stabilite în mod
ştiinţific pentru fiecare categorie şi/sau gen de armă, trebuie să aibă în atenţie calităţile
antropometrice, psihofiziologice, psihologice şi psihosociale ale tinerilor chemaţi sub arme, care să
se adapteze şi să se integreze rapid în colectivităţile militare.
O atenţie deosebită trebuie acordată pregătirii militare generale şi de specialitate a fiecărui
militar, pe baza unor antrenamente complexe, cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă,
care să-i asigure acestuia buna mânuire a armamentului şi tehnicii de luptă, deprinderi perfecţionate
până la automatism în rezolvarea unor situaţii tactice.
Se va acţiona pentru perfecţionarea permanentă a sistemului motivaţional şi o informare
corectă şi oportună asupra acţiunilor militare pentru ca fiecare combatant să fie în măsură să
evalueze corect riscul şi primejdiile ce le are de întâmpinat, să poată conştientiza necesitatea
acceptării riscului în luptă, a posibilităţii rănirii şi chiar a morţii.
Activitatea de instruire şi educare se concentrează asupra dezvăluirii şi şlefuirii valorilor
latente ale personalităţii, formării şi dezvoltării curajului, realizării unei bune pregătiri fizice şi
creşterii rezistenţei la efort prelungit.
Instruirea trebuie să asigure dezvoltarea încrederii în forţele proprii, să diminueze teama
fiecărui militar faţă de neprevăzut şi necunoscut, să-l pregătească pe combatant în cunoaşterea
simptomelor stresului de luptă, a reacţiilor psihofizice generate de acesta, precum şi a măsurilor
de prevenire şi neutralizare specifice.
Pentru realizarea combatantului viitorului trebuie să se ţină seama de dotarea şi înzestrarea
acestuia cu echipamentul, tehnica şi armamentul care să-i mărească mobilitatea şi libertatea de
mişcare, dar şi încrederea în eficacitatea acestora.
Viaţa militară nu trebuie să limiteze exagerat comunicarea cu exteriorul ci, dimpotrivă, să
faciliteze sprijinul de către “frontul din patrie”şi, în special, de acela al familiilor şi rudelor.
b) grupul (echipa, echipajul, colectivul, subunitatea) :
Integrarea în grup este unul dintre cei mai importanţi factori de stimulare a
comportamentului combativ şi elementul ajutător cel mai important pentru militar.
O direcţie prioritară de efort o va constitui cultivarea ordinii şi disciplinei militare, a
spiritului de echipă, de solidaritate şi întrajutorare, formarea unor relaţii interpersonale trainice, a
unei puternice unităţi de acţiune şi voinţă pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de luptă.
Efortul organizatoric şi de pregătire trebuie concentrat pentru formarea şi promovarea unor
subunităţi de elită care sunt mult mai eficiente în luptă.
Integrarea de grup presupune crearea unor relaţii interpersonale informale puternice şi de
aceea, pe cât posibil, în limita regulamentelor militare, să poată fi tolerate anumite comportamente
sociale specifice, care diferenţiază subunităţile în funcţie de categorie, gen sau specialitate
militară, cum ar fi insemnele, ritualurile de grup etc..
Factorii integrării şi coeziunii de grup generează motive organizaţionale şi psihosociale
puternice care determină, ca pe timp de război, completarea efectivelor cu rezerve de personal să
se facă cu subunităţi constituite şi închegate în prealabil, evitându-se, pe cât posibil, înlocuirea
“picătură cu picătură”.
c) managerul (liderul, instructorul, comandantul):
Pregătirea pentru luptă a subunităţii depinde în mare măsură de comandantul acesteia. De
aceea o importanţă deosebită o are alegerea comandantului şi instruirea acestuia.

139 din 168

 Din analizele efectuate în situaţii de luptă a rezultat că prioritare pentru un bun comandant
sunt următoarele calităţi: competenţa profesiunală, caracterul, exemplul personal şi grija faţă de
subordonaţi.
Comandantul înseamnă, în primul rând, pivotul încrederii, ca element definitoriu al
curajului şi vitejiei în luptă. El trebuie, cu măiestrie pedagogică, pasiune şi în timp să-şi apropie
subordonaţii, să le sădească în minte şi în suflet încrederea atât de necesară pe câmpul de luptă.
Ca un bun manager are datoria de a folosi eficient, principial şi exigent, sistemul
motivaţional, pârghiile educative ale recompenselor şi pedepselor, centrarea educaţiei pentru
formarea la subordonaţi a conceptelor, atitudinilor şi comportamentelor specifice moralei militare.
Realizarea actului de comandă trebuie să asigure un climat optim îndeplinirii misiunilor,
înţelegând prin aceasta reducerea surescitărilor, a indisponibilităţilor, a supraîncărcării subordonaţilor.
Prin stilul de conducere adoptat, comandantul trebuie să aibă abilitatea necesară ca în funcţie
de situaţia de luptă să dea misiuni clare subordonaţilor, împărţind sarcini şi responsabilităţi precise
prin baleierea întregului spectru al puterii, de la autoritate la delegarea de autoritate .
Este necesară respectarea unor principii de comandă care să asigure o mai mare autonomie
(descentralizare) în pregătirea pentru luptă în paralel cu o intensă consolidare a poziţiei
comandanţilor.
Importanţa pe câmpul de luptă a comandantului este covârşitoare şi de aceea el trebuie
îngrijit cu multă atenţie, mai ales în ceea ce priveşte asigurarea timpului de odihnă atât de necesar
refacerii psihofizice şi păstrării lucidităţii în momentele hotărâtoare.
Aceste consideraţii teoretice şi practice privind stresul de luptă şi implicaţiile sale asupra
resurselor umane angajate în conflictele militare stau la baza elaborării unor programe specifice
de pregătire psihologică pentru luptă a efectivelor, care să ofere comandanţilor posibilitatea
instruirii şi educării militarilor în consonanţă cu realitatea câmpului de luptă modern.

12.6. TRAUME PSIHICE DE LUPTĂ

Trauma (fr. trauma, germ. Trauma) este o emoţie violentă care modifică personalitatea unui
individ, sensibilizându-l la alte emoţii de acelaşi fel, astfel încât acesta nu mai reacţionează normal
(DEX, 1975, p. 969). Această emoţie puternică generează un traumatism care este o stare psihică
patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitaţie excesivă, din cauza traumei
suferite, nu mai reacţionează în nici un fel, devenind insensibil la orice alt excitant (fr.
traumatisme) .
Cele două definiţii prezentate au rolul de a face lumină în folosirea curentă a noţiunii de
stres şi traumă, care, nu de puţine ori, se folosesc ca sinonime. Relaţia celor două concepte este mai
aproape de sensul cauză-efect, deoarece stresul (DEX, 1975, p. 898) este un nume dat oricărui factor
(ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacţie anormală sau, prin
extensiune, este un efect nefavorabil produs asupra organismului uman de un factor de mediu.
Înţelegerea traumei ca emoţie violentă ne determină să facem câteva precizări în legătură
cu unele probleme ale vieţii afectiv-emoţionale, în mod deosebit cu privire la bazele
neurofiziologice care asigură echilibrul emoţional sau îl modifică, favorizând adaptarea
emoţională sau întârziind-o. Stabilitatea şi echilibrul emoţional se manifestă prin acte de
comportament, care devin indicii evidente ale permanentei acţiuni de adaptare a omului la mediul
său de viaţă. Capacitatea de adaptare apare ca rezultat al acţiunii convergente a factorilor biologici
(ereditari), psihologici şi psihosociali (culturali, sociali).
În acest sens există mai multe teorii explicative asupra emoţiilor: intelectualistă,
fiziologică periferică, fiziologice centrale, cognitiv-fiziologice (Radu, 1994, pp. 249-253).
Funcţiile psihice afectiv-emoţionale (Găitan, 1972, pp. 20-27) au la bază structuri şi
mecanisme neuropsihice care îmbină legitatea biologică a instinctelor şi afectelor de bază cu
legitatea psihosocială a psihismului superior (conştiinţă, raţiune, sentimente superior organizate).
Funcţiile psihice, ca şi cele neurologice, sunt structurate, integrate, ierarhizate în mod
sistemic, unitar şi dominate de nivelul superior de integrare a comportamentului, reprezentat de
conştiinţă şi gândirea raţională, care în condiţiile de mediu specific, modelează trăirile afective

140 din 168

ale omului. Structurarea sistemului nervos pe niveluri de integrare (neurală, neuroendocrină,
umoral-hormonală, neuropsihică raţională), joacă un rol decisiv în comportamentul emoţional.
Abordarea cibernetic-informaţională a sistemului nervos ne oferă o vedere de o largă
perspectivă asupra arhitecturii bio-psiho-socio-culturale a individului uman, care prin ansamblul
său sinergetic, asigură homeostazia general-umană (Figura nr. 12.5).

INTEGRĂRI LA NIVEL
EXTERNI

CEREBRAL
STIMULI

Controlul conştient al
comportamentului

STIMULI
INTERNI
AFECTIVITATE

instincte
reglări vegetative şi metabolice

HOMEOSTAZIA PSIHO-AFECTIVĂ

Reglări hormonale
(Aparat endocrin)

Figura nr. 2.5

Schema integrării funcţiilor afectiv-emoţionale în mecanismele generale de adaptare şi
de conservare a constantelor mediului intern

Întregul sistem integrator uman are ca obiectiv esenţial menţinerea unui grad maxim de
organizare (entropie minimă) împotriva tuturor factorilor interni şi/sau externi care tind spre o
dezorganizare maximă (entropie maximă). La baza integrării superioare stau principiile de
conexiune inversă (feed-back) şi de optimizare proiectivă (feed-before), care subsumează toate
sistemele integrate, dinamice, complexe, deschise şi autoreglate ale fiinţei biologice cu totalitatea
însuşirilor ei fundamentale: ereditate, excitabilitate, schimburi chimice elective prin membrane,
metabolism şi troficitate (Baciu, 1977, pp. 647-794). Substratul obiectiv al sistemului psihic
uman, cu mecanismele de elaborare şi autoreglare a reacţiilor afectiv- emoţionale, participă, în
proporţii diferite şi variabile, în funcţie de numeroşi factori situaţionali-sociali şi temperamentali-
biologici, la efectele produse de stările emoţionale (Badiu, Exarcu, 1978).
Complexitatea sistemului integrativ neuropsihic raţional are ca element structural sistemul
neuronal, care asigură integrarea complexă neurală. Ca principale componente explicative ale
afectivităţii, privite ca act şi arc reflex, enumerăm: neuronul şi transmiterea sinaptică; arcuri şi
acte reflexe medulare (nervul spinal şi reflexele somatice, vegetative, somato-vegetative şi
vegetativo-somatice); arcuri şi acte reflexe tronculare (nervul cranian şi reflexele somatice,

141 din 168

vegetative, vegetativo-somatice şi somato-vegetative); arcuri şi acte reflexe vegetative (centrii
vegetativi simpatic şi parasimpatic; arcuri şi acte reflexe supraelementare (neocortex, paleocortex,
neurocortex senzitiv motor şi de asociaţie, iradierea şi concentrarea, inducţia în centrul cortical,
inhibiţia corticală, condiţionarea simplă şi operaţională, stereotipul dinamic, memoria corticală,
memoria subcorticală, învăţarea, motivaţia şi discriminarea, integrarea neurală complexă cu
participarea scoarţei, bazele afectivităţii, inhibiţia şi somnul); sisteme şi modalităţi de captare a
informaţiei (analizatorii vizual, olfactiv-gustativ, auditiv, tactil, kinestezic, extero-şi
interoceptivi); integrarea şi prelucrarea informaţiei intero- şi exteroceptivă la nivel cortical
(Iamandescu, 1993, pp. 29-30).
Dacă la acest nivel integrator vom angrena şi nivelele de integrare umoral-hormonală,
neuroendocrină complexă şi neuropsihică raţională putem explica rolul şi importanţa afectivităţii
ca bază definitorie a echilibrului şi stabilităţii emoţionale, a sănătăţii psihice umane (Radu, 1994,
pp. 241-245).
Prezentarea structurilor morfofuncţionale şi a nivelurilor de integrare s-a făcut pentru o
mai bună înţelegere a comportamentului emoţional, condiţionat în mare parte de legile
neuropsihice specifice organismului uman şi, totodată, pentru a decela între manifestările
marginale şi cazurile patologice, între normal şi anormal, în scopul cunoaşterii, prevenirii şi
combaterii unor fenomene psihologice negative, frecvent întâlnite în procesul integrării tinerilor
în mediul militar, dar mai ales în situaţii de criză şi război.
Captarea informaţiei (stimuli externi şi interni) se face de către receptorii (traductorii)
analizatorilor extero- şi interoceptivi pe baza principiilor funcţionale specifice: fotoreceptia
(vizual); chemorecepţia (olfactiv şi gustativ); termorecepţia (cald/rece la nivelul tegumentelor);
mecanorecepţia (auditiv, vestibular, proprioceptiv, tactil-presional).
Semnalul implicat în declanşarea emoţiei ajunge ca impuls la centrii nervoşi centrali pe
calea senzitiv-aferentă, urmând traseul nervilor specifici şi conexiunile sinaptice aferente care,
prin rolul lor de relee neuronale, conectează în circuitul informaţional diverse instanţe neuronale
efectoare capabile să declanşeze răspunsuri reflexe locale (Iamandescu, 1993, pp. 69-104).
Toate căile sensibilităţii (exteroceptivă, proprioceptivă, viscerală) se întâlnesc în
diencefal: cele somatice în nucleii talamici, cele viscerale în nucleii hipotalamici.
Reţelele neuronale complexe interconectează şi asigură sinergia sistemului nervos central
prin interdependenţele multiple dintre (Găitan, 1972, pp. 29-34):
 trunchiul cerebral, diencefalul şi formaţiunea reticulară (activatoare şi inhibitoare) care
reglează mecanismele şi funcţiile vegetative, tonusul muscular, starea de veghe-somn,
deci condiţionează acţiunea reciprocă dintre conştiinţă (starea de vigilenţă) şi viaţa
afectiv- emoţională;
 diencefalul, formaţiunea reticulară şi formaţiunile motorii extrapiramidale, care
condiţionează tonusul muscular şi mişcările, fie prin excitaţie intensă a creierului
vegetativ-emoţional declanşator de răspunsuri motorii dezadaptate de tip agitaţie, fie prin
inhibiţie cauzatoare de stupoare emotivă, catalepsie emoţională etc.;
 hipotalamusul şi glanda hipofiză (cu secreţie internă) asigură reglarea globală a: funcţiilor
vegetative (cardio-circulatorii, respiratorii, digestive, sudorale etc.); mecanismelor de
termoreglare; metabolismelor; instinctelor (alimentar, sexual, de apărare-agresiune etc.);
glandelor cu secreţie internă cu rol de feed- back al diencefalului;
 talamusul şi hipotalamusul care elaborează reacţii afectiv-emoţionale cu rol excitator sau
inhibitor capabile, printre altele, să producă şi: deteriorarea funcţiilor vegetativ-viscerale şi
instinctuale; deteriorarea vieţii afectiv-emoţionale prin anxietate; hipersensibilitate la
stimuli, fie furie nemotivată, fie apatie; tulburări afectiv-emoţionale de tip depresiv;
 neurocortexul, intervine în “socializarea” emoţiilor, este judecătorul suprem şi capacitatea
de autocontrol voluntar, are rolul pozitiv în reglarea vieţii de relaţie, dar, în anumite
condiţii, când îI lipseşte energia necesară optimizării psihofiziologice, favorizează apariţia
comportamentelor emoţionale dezadaptate (Tabelul nr. 12.5) .

Nr. Funcţii psihice şi biologice implicate în Fenomene de destructurare intrapsihică şi reacţii

142 din 168
 crt. comportamentul afectiv-emoţional
1 Sentimente şi motivaţii superioare,
socializate
2 Gândire raţională
3 Memorie de tip superior (social)
4 Condiţionare, învăţare, automatisme
secundare, deprinderi
5 Vigilenţa cu:
- nivel de conştienţă (receptivitate la
stimuli);
- structurarea câmpului conştiinţei
(perceperea realului)
6 Tonalitate afectivă de bază. Afecte primare
7 Trebuinţe primare. Comportamente
instinctuale. Automatisme emoţionale
motorii adaptate sau stereotipe (mimică,
gestică etc.). Ritmul veghe-somn
8 Componenta neurovegetativă a reacţiilor
emoţionale
dezadaptate în cadrul stresului emoţional
Inhibate parţial sau total cu declanşarea intempestivă a
afectelor şi trebuinţelor primare, de tip biologic
Scăderea discernământului critic, sugestibilitate,
interpretări delirante
Hipomnezie, amnezie
Slăbirea coordonării şi preciziei mişcărilor învăţate,
inhibiţia totală a deprinderilor
Hipervigilenţă cu anxietate
Hipovigilenţă cu scăderea nivelului conştienţei, îngustarea
şi destructurarea câmpului conştiinţei până la :
- atenţie slabă, instabilă
- percepţii alterate
- stări hipnagogice şi hipnapompice
- confuzie mintală
- obnubilarea conştiinţei
- Reacţii anxioase minore
- Frică greu de controlat
- Spaimă paralizantă
- Mânie greu de controlat, furie oarbă
Inhibate sau dezinhibate parţial sau total :
- foame, sete exagerate sau absente
- hiporeactivitate, stupoare
- agitaţie motorie, polipragmazie, fugă oarbă,
agresivitate
- insomnie sau hipersomnie
Dezechilibru neurovegetativ cu predominanţa :
- simpaticului (tahicardie)
- parasimpaticului (hipotensiune)

Tabelul nr. 4.5

Destructurări la nivel intrapsihic şi reacţii dezadaptate
în cadrul stresului emoţional

După ce a fost prelucrat de către sistemul nervos central, semnalul “input” este tansformat
în semnal “output”, care pe calea senzitiv eferentă comandă mecanismele de acţiune şi retroacţiune.
Sub raport fiziologic şi psihofiziologic, efectele stimulării creierului motivaţional se
manifestă utilizând diverse “canale” de ieşire, eferenţe vegetative, activitatea secretorie a glandelor
endocrine si exocrine, eferenţele somato-motorii.
Un rol important în reglarea vieţii afectiv-emoţionale, în adaptarea la mediu îl are şi
sistemul neurovegetativ prin acţiunea covariantă şi compensatorie a celor două sectoare ale sale,
simpaticul şi parasimpaticul. Parasimpaticul are rol conservator, de protecţie pasivă a
organismului şi limitare a cheltuielilor energetice (colinergice). Simpaticul acţionează în direcţia
răspunsurilor active, energice, prompte la stimuli (adrenergic).
Sistemul neurovegetativ, la care se adaugă sistemul endocrin cu instanţa sa superioară
hipofiza, participă, în funcţie şi de factorii situaţionali, temperamentali etc., la efectele produse
de stările emoţionale, concomitent fiziologice şi psihologice, cu manifestări comportamentale
diverse: expresii mimice şi/sau pantomimice, somatoforme, prosexice, kinestezice etc..
Real, afectivitatea este fenomenul de rezonanţă a “lumii în subiect şi care se produce în
măsura dispozitivelor rezonante ale subiectului social în lumea sa, o lăuntrică melodie existenţială
ce erupe în acţiune şi reorganizează lumea. Emoţia este nu numai trăire subiectivă, dar şi
comunicare evaluativă, este nu numai o funcţie dinamico-energetică selectivă, vectorială, dar şi o
conduită afectivă”(Popescu-Neveanu, 1977, p. 468).
Afectivitatea este o vibraţie concomitent organică, psihică şi comportamentală, care prin
mobilizarea energetică a întregului organism organizează conduita, dar tot ea, prin starea de
agitaţie difuză, prin intensitatea şi desfăşurarea lor tumultoasă, dezorganizează conduita umană .

143 din 168

 Emoţia dezorganizează conduita când este foarte intensă sau în situaţii noi, neobişnuite
pentru care organismul nu are încă elaborate modalităţi coportamentale adecvate. Stările de
groază, de furie, de depresiune prin intensitatea lor crescută paralizează, anihilează, îl fac pe
individ agresiv sau neputincios, devenind astfel o piedică în calea realizării eficiente a activităţii.
Funcţia esenţială a proceselor afective este însă aceea de a pune organismul în acord cu
situaţia, deci de a adopta, de a regla conduita umană, de a susţine energetic activitatea şi
schimburile cu ambianţa, permiţând stăpânirea ei.
Rolurile cele mai importante ale afectivităţii în reglarea comportamentului uman sunt: a)
rol de comunicare; b) rol de influenţare a conduitei altora în vederea săvârşirii unor acte; c) rol
de reglare; d) rol de contagiune; e) rol de accentuare sau de diminuare a înseşi stării afective
(Zlate, 1994, vol.II, p. 72).
Efectele stărilor emoţionale sunt în acelaşi timp fiziologice şi psihologice şi îmbracă cele
mai diverse forme: expresie mimică şi pantomimică, trăiri somatoforme, reacţii legate de
instinctul de apărare, stări de excitaţie şi inhibiţie emoţională a activităţilor intelectuale etc..
Exteriorizările elementare ale emoţiilor, care reprezintă transpuneri emoţionale în termeni
somatici (relaxarea sfincterelor cu micţiune sau defecaţie involuntară, diaree emotivă, greaţă,
senzaţie de sufocare, ameţeli încordare sau relaxare bruscă a muşchilor, inhibiţie motorie totală,
stupoare emoţională, tahicardie etc.) sunt mai uşor de analizat şi interpretat şi constituie, totodată,
indicatorii cei mai relevanţi în aprecierea empirică a stresului de luptă.
Emotivitatea poate fi analizată şi ca dimensiune a reactivităţii individuale şi a
temperamentului, ceea ce face o mai bună înţelegere a comportamentului uman în luptă.
Constituţia biopsihică sau latura dinamico-energetică (temperamentul) conferă în funcţie
de forţa, energia şi echilibrul proceselor nervoase fundamentale, de tipul de reacţie emoţională
(primară sau secundară), de axa introversiunii-extraversiunii, de complexele psihoafective şi
explozia inconştientului elemente suplimentare de înţelegere a modului comportamental în luptă
al personalităţilor accentuate (Leonhard, 1979) .
Din punctul de vedere al tipologiilor clinice ale temperamentului (Freud, Schneider, K.
Leonhard) şi al manifestărilor comportamentale, ca rezultat al emotivităţii individuale specifice,
sunt interesante clasificările realizate după “accentuarea” sau intensificarea trăsăturilor de
personalitate, care tind spre patologic, dar nu ajung la acesta decât în condiţii extrem de
favorabile, astfel:

- hiperperseverent-psihopatie paranoidă; - hiperexact-psihastenie;

- demonstrativ-psihopatie isterică;
- demonstrativ-hiperperseverent;
- hipertimic-psihopatie maniacală;
- labil afectiv-ciclotimie;
- exaltat-ciclotomie exaltată;
- introvertit-halucinaţii;
- introvertit-hipertimic;
- hipertimic-demonstrativ;
- nestăpânit-psihopatie epileptică;
- hiperperseverent-nestăpânit;
- distimic-psihopatie subdepresivă;
- emotiv-psihopatie reactivă labilă;
- anxios-anxietate profundă;
- extravertit-iluzii;
- distimic-hiperperseverent;
- demonstrativ-exaltat.

Aprecierile complexe faţă de ecuaţia emoţională în care interacţionează “eul-sinele-

supraeul”, într-o dinamică permanentă antientropică şi antialeatorie, pot fi prezentate sub forma
reacţiilor emoţionale adaptate sau dezadaptate. Unele destructurări de nivel intrapsihice şi reacţii
dezadaptate în cadrul stresului emoţional sunt prezentate în Tabelul nr. 12.5.
Reacţiile emotive violente în timp de pace sunt mai rare şi ţin mai mult de viaţa intimă a
militarilor (doliu familial, separare conjugală, izolare afectivă, stări de inhibiţie depresivă,
frământări de ordin erotic, obsesia impotenţei sexuale, conflicte interpersonale în subunitate etc.)
şi, în cea mai mare parte, pot fi cunoscute şi controlate (autocontrolate).
Psihiatria şi psihopatologia contemporană studiind fenomenele complexe ale dezorganizării
şi destructurării personalităţii apreciază că principalele categorii nosologice şi nosografice sunt
următoarele (Ionescu, 1995):

144 din 168

• nevrozele (boli psihice cu o simptomatologie comprehensibilă, inteligibilă, care nu
implică tulburarea conştiinţei şi nici dezorganizarea personalităţii individului;
pacientul este conştient, înţelege stările sale, solicită şi acceptă tratamentul, doreşte
să se elibereze de stările sale neplăcute): nevroza astenică (distimia, dubla depresie),
nevroza obsesiv-fobică (psihastenia, nevroza isterică-isteria) , nevrozele mixte, motorii
(ticurile, microniile, crampele profesionale, bâlbismul-bâlbâiala) ;
• psihozele (boli psihice severe, dramatice, incomprehensibile, ininteligibile, cu un
înalt potenţial suicidar; pacientul nu are conştiinţa bolii sale, nu solicită şi nu acceptă
tratamentul; destructurare a personalităţii): schizofrenia, paranoia, parafrenia, psihoza
maniaco-depresivă;
• psihopatiile (nu sunt boli psihice, ci structurări psihice dizarmonice; elementul
central şi general este defectul de integrare, de armonizare-familială, socială,
profesională etc.): astenică, isterică, psihastenică, schizoidă, paranoică, impulsivă,
timopatică (expansivă şi/sau depresivă), explozivă.

Nr. Factori cauzali Exemple

crt.
Sindroame organice ale creierului :
- demenţe presenile şi senile
1. PREDOMINANŢA FACTORILOR - demenţe toxice, infecţioase, metabolice
ORGANIC -BIOLOGICI - coreea Huntington, epilepsie etc.
Întârziaţi mintal
Autism infantil precoce
2. PREDOMINANŢA FACTORILOR Tulburări situaşionale tranzitorii
INTERPERSONALI Nepotriviri conjugale
PREDOMINANŢA FACTORILOR Unele psihonevroze-fobii, obsesii
3. INTRAPSIHICI Unele perversiuni (voyerism, fetişism) cu puternice
elemente de fantezie
PREDOMINANŢA FACTORILOR Disfuncţionalităţi psihosexuale
4. INTRAPSIHICI ŞI Tulburări de personalitate
INTERPERSONALI Depresii reactive
Bâlbâială
5. PREDOMINANŢA FACTORILOR Schizofrenie
BIOLOGICI ŞI INTRAPSIHICI Depresii endogene
Tulburări psihosomatice

Tabelul nr. 12.6

Împărţirea tripartită a tulburărilor mintale (exemple)
145 din 168
 Prezentarea unor aspecte esenţiale din problematica compexă şi dinamică a vieţii afectiv-
emoţionale (Găitan, 1972, pp. 65-73) şi, în special, a condiţionării bio-psiho-socio-culturale,
precum şi a potenţialelor traume (Tabelul nr. 12.6), în condiţiile de risc ale vieţii de relaţie,
facilitează comprehensiunea manifestărilor comportamentale specifice taumelor psihice de luptă
(Scharbach, 1982, pp. 257-264), individuale şi colective.
1. Manifestări de destabilizare emoţională, emoţia şoc sau atacul de panică: sindromul
prevalent este anxietatea cu aspecte fluide, dinamice, trecătoare, schimbătoare; se caracterizează
printr-o amplă fenomenologie neurovegetativă: palpitaţii, tahicardie, presiuni precordiale,
senzaţii de leşin, senzaţii de moarte, senzaţii de sufocare, akinezie, strupoare caracterizată prin
inerţie motorie şi inexpresivitate mimică, hipoestezie senzorială accentuată.
2. Manifestări anxioase, care depind în mare măsură de tipologia factorilor stresanţi
(stresori) şi mecanismele de apărare specifice eului. Există o paletă largă de manifestări, dintre
care cele mai frecvente sunt următoarele:
 anxietate intensă (reacţii anxioase acute) cu manifestări de: comportament inhibat,
stupoare nevrotică consecutivă unor stări frustrante, inerţie psihomotorie accentuată,
hipomimie sau amimie; hiperactivitate, exacerbarea activităţii psihomotorii, tahichinezie;
tulburări mnezice cantitative (hipomnezii);
 anxietate permanentă, generalizată (anxietate cronică) caracterizată de: temeri, iritabilitate
psihică, modificări ale stării de spirit; tulburări ale senzorialităţii de tip iluzii auditive,
vizuale etc.; modificări ale comportamentului alimentar (anorexie, exces alcoolic etc.),
vestimentar (tulburări ale ţinutei vestimentare, în special dezordinea produsă de stările
confuzionle), somatic (acuze de natură cardiovasculară, respiratorie, cutanată) ;
 angoasă: manifestări obsesiv-fobice (amintiri, acţiuni, idei, ritualuri, îndoială şi tendinţe
obsesive; tanatofobia); suferinţă fizică şi psihică profunde, depresie accentuată; tulburări
grave de comportament; conduită lipsită de coerenţă stupoare depresivă cu mimică redusă,
omega melancolic; akinezie de tip catatonic sau agitaţie motorie specifică stărilor reactive
şi nevrozelor (nelinişte acută, ruperea hainelor, mers agitat, smulgerea părului-
tricotilomanie, mâncatul unghiilor-onicofagie); agitaţie de tip psihopatic (crize de mânie
şi disperare, suspiciune, revendicări, acuzaţii, injurii, atribuiri); agitaţie specifică
stărilor depresive de aspect endogen cu raptus melancolic (anxios) în care sunt posibile
violenţa, lovirile, autoagresiunea, autoliza, heteroagresiunea, sinuciderea etc.
3. Manifestările psihosomatice sau tulburări somatoforme (cenestopate): tulburări digestive,
manifestări reumatismale, tulburări cardiovasculare, vasomotorii şi hipertensiune arterială.
4. Manifestări de tip isteric sau “isterie de convulsie”, care trebuie analizate în contextul
larg al crizei isterice, tulburărilor psihosenzoriale acute şi personalităţii isterice. Se constată o
desfăşurare amplă de genul: crize emotive, diferite de crizele epileptice în care are loc obnubilarea
conştiinţei; tulburări ale limbajului (mutism discontinuu, mutism relativ, mutism electiv); afonie
isterică, tulburări ale coerenţei verbale şi în special blocajul verbal; pseudoparalizie, contracturi ale
muşchilor faciali.
5. Manifestări depresive (de tip distimic) supranumite “hipnoza bătăliilor”: relaţionare
redusă; retragere, repliere a individului; reducerea randamentului, capacităţii de luptă; sentimente
de zădărnicie, neputinţă, neajutorare; reducerea fluxului ideativ şi a capacităţii imaginative; slabă
forţă motivaţională; slabă angajare şi implicare; reducerea libidoului şi activităţii sexuale;
manifestări fobice, anxioase; scăderea capacităţii prosexice; modificări ale psihomotricităţii, fie
diminuarea şi abolirea activităţii motrice (bradikinezie, akinezie-stupoare, catalepsie, catatonie),
fie exacerbarea activităţii motorii (tahichinezie şi/sau agitaţie de tip confuzo-oniric, cognitiv,
maniacal, depresiv etc.); îngustarea câmpului conştiinţei; început al destructurării personalităţii
pasibile de dubla depresie; mare potenţial suicidar.
6. Manifestări confuzionale şi tulburări ale conştiinţei, caracterizate prin:
 tulburări predominant cantitative, nonproductive senzorial psihotic:obtuzia (recepţia
senzorială grosieră, creşterea perioadei de latenţă în reacţii, flux ideativ sărac, activitate
cognitivă şi motorie grosieră); hebetudinea (ezitare, stări dubitative, dezorientare alopsihică-
146 din 168
 pierdera reperelor de timp şi spaţiu); stupoare; obnubilarea conştiinţei (hipomnezie,
hipoprosexie, alopsihie, incoerenţă etc.) ;
 tulburări predominant calitative, productive psihopatologic: îngustarea câmpului
conştiinţei; stări oniroide marcate de dezorientare-somnambulism; iluzii şi chiar
halucinaţii; amenţie (dezorientare, agitaţie, anxietate) .
7. Tulburări ale gândirii:
 tulburări predominant formale sau ale activităţii operaţionale, care cuprind:
tulburări ale ritmului ideativ (accelerare-tahipsihie, logoree, fugacitatea ideilor sau
încetinirea-bradipsihie, lenta ideaţie etc.); tulburări ale fluxului ideativ (creşterea
luxuriantă-mentism, sărăcire-hemmung, dispariţie-anideaţie); tulburări ale asociaţiei şi
coerenţei ideative (salată de cuvinte);
 tulburări predominant de conţinut, în care îşi fac loc ideile dominante, obsedante
(anancaste), prevalente (ipohondrice), delirante; reacţii psihotice; delir nesistematizat
specific autismului schizofrenic ce duce către pierderea unităţii vieţii psihice, slab
structurat, fără suport voluţional-afectiv; delir cronic sistematizat halucinator sau paranoia
de luptă, caracterizat prin construcţie logică, coerenţă, sistematizare, ordine, dar în acelaşi
timp în afara realităţii; delir fantastic specific parafreniei; conţinut tematic variat aflat pe
un suport dinamico-energetic şi afectiv-voliţional puternic.
8. Manifestări psihoemoţionale dezadaptate colective, care apar ca fenomene
traumatizante de grup. Se manifestă prin contagiunea (contaminarea) grupului, subunităţii,
unităţii etc. cu sentimentul fricii individuale extinsă la nivel de masă. Apar pe fondul unei
insuficiente pregătiri psihofizice individuale şi colective şi sunt favorizate de slaba organizare sau
lipsa organizării grupului militar, a incompetenţei în conducere, a slabei coeziuni de grup (Tabelul
nr. 12.7).

Nr. Unele cauze ale depresiunii Posibile măsuri pentru contracararea acestora
crt. mentalului colectiv
1. Frica Eliminarea prin efecte dirijate care nu afectează capacitatea de
reacţie a luptătorilor
Îndepărtată prin dezvoltarea unei motivaţii adecvate :
- sentimentul luptei pentru o cauză dreaptă ;
2. Culpabilitatea - exploatarea fanatismului religios ;
- apărarea propriilor interese în zonă ;
- sentimentul superiorităţii tehnice şi al pregătirii.
Permisiunea sosirii în zonă sau în locurile de refacere a membrilor de
3. Abstinenţa sexuală familie;
Funcţionarea serviciilor auxiliare, cu “mijloace”aduse din alte zone
sau de pe plan local.
Acordarea de permisii şi concedii ;
Vizite ale membrilor de familie în apropierea zonei de conflict ;
4. Depărtarea de casă Serviciul poştal ireproşabil ;
Tehnică de comunicare ultraperformantă , telefonie mobilă.
5. Soldele Multiplicarea soldelor (dublare, triplare);
Alte avantaje materiale
Asigurare materială deosebită (cască cu multiple facilităţi,
6. Privaţiunile militare echipament modern, aer condiţionat şi protecţia feţei etc.) ;
Hrană proaspătă şi abundentă;
Cazare confortabilă, indiferent de condiţiile de luptă

Tabelul nr. 12.7

Unele cauze ale depresiei mentalului colectiv şi posibile măsuri
de contracarare a acestuia (exemple)

Apectele clinice cele mai frecvent întâlnite sunt: fuga gregară, instinctuală, animalică spre
nicăieri (sinucidere din panică); tulburări de comportament de masă (simulare, dezertare,
mutilare); false percepţii vizuale şi auditive pe timp de zi, dar mai ales pe timp de noapte.

147 din 168

 Principalele manifestări ale traumelor psihice de luptă au la bază câteva procese
fiziopatologice şi psihopatologice dintre care mai importante sunt anafilaxia (alergia) emoţională,
sumarea emoţiilor, mecanismele condiţionării şi decondiţionării psihologice.
Dacă acestea sunt cunoscute se poate realiza o activitate preventivă cu mijloace simple şi
la îndemâna comandanţilor de subunităţi. Folosind sugestia şi persuasiunea se poate realiza un
efect stenic (catharsis psihologic) în situaţii de precriză şi/sau criză, ca un prim ajutor psihologic
extrem de important pentru bararea instalării cronice a traumatismelor psihice de luptă.

TEMA 13

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ A PERSONALULUI ÎN MEDIUL MILITAR

13.1. GENERALITĂŢI
13.2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PE TIMP DE PACE
13.3. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ ŞI LA RĂZBOI
13.4. UN MODEL ROMÂNESC DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ

13.1. GENERALITĂŢI

Câmpul de luptă modern în totalitatea determinărilor sale, reprezintă cauza principală a

stresului de luptă şi în condiţiile cele mai favorabile, a traumelor psihice de luptă.
Pentru a mări gradul de rezistenţă psihologică şi stabilitate emoţională al militarilor, se
impune ca necesitate elaborarea unei concepţii unitare cu privire la asigurarea permanentă a
asistenţei psihologice şi sociale, înţeleasă ca element de structură în cadrul sistemului instituţional
şi, totodată, ca dimensiune importantă a capacităţii de luptă a armatei.
Asistenţa psihologică, reprezintă totalitatea acţiunilor, măsurilor şi îngrijirilor acordate de
o persoană specializată în vederea întăririi, fortificării şi însănătoşirii psihice a unui om. Se
distinge clar că aceasta este acordată atât omului bolnav, care necesită un ajutor terapeutic sau
psihoterapeutic, cât, mai ales, omului sănătos, în scop preventiv, profilactic, de adaptare psihică.
Asistenţa socială, este un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi
profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale aflate
temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Ca sistem instituţional administrativ (sfera
serviciilor, activităţilor practice etc.), asistenţa socială îşi propune să soluţioneze cazurile ce apar
la nivel individual (“case work”), la nivel de grup (“group work”), la nivel de comunitate
(“community work and community development”).
Cele două domenii socioumane au statute şi roluri bine definite în viaţa de ansamblu a
societăţii moderne. Armata, ca parte componentă a sistemului social global, este conectată prin
relaţii specifice, vieţii umane cotidiene, care, în pofida tipului de comunitate distinctă,
intercondiţionează cu macrostructura socială. De aceea, pe baza schimbului reciproc
informaţional-energetic, se impune şi pentru armată, într-o formă particularizată, existenţa şi
funcţionarea într-un mediu specific, a unui sistem de asistenţă psihologică şi socială sau, altfel
spus, un subsistem de asistenţă psihosocială, în cadrul sistemului general militar.
Sistemul de asistenţă psihosocială trebuie să aibă permanent în vedere interacţiunea a doi
factori importanţi: individul (militarul, indiferent de grad, funcţie, vârstă, sex, pregătire etc.) şi
mediul lui de viaţă socio-economic, cultural, moral etc. În cadrul acestui complex socio-uman, cu
scop practic-aplicativ, dar şi teoretic de profil, sunt necesare cunoştinţe, deprinderi, metodologii,
148 din 168
metode, tehnici şi procedee care, într-o formă instituţionalizată şi cu o logistică adecvată, să
asigure pregătire, ajutor, intervenţie şi terapie în situaţii normale şi/sau în condiţii de criză
militarilor, în mod individual, dar şi subunităţii militare, în calitatea sa de grup social special. În
cadrul sistemului vor coopera specialişti militari şi personal cu studii de profil în domenii de largă
respiraţie socioumană şi ştiinţifică: psihologie socială, sociologie, pedagogie, medicină,
economie, psihopatologie, antropologie, drept, cibernetică, informatică etc.
Sistemul de asistenţă psihologică îşi defineşte strategia pentru următoarele situaţii
specifice: pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război.
Funcţie de particularităţile acestor ipostaze specifice, posibile şi probabile, se elaborează
concepţia, structura şi funcţionalitatea organizaţională şi managerială de asistenţă psihologică şi
socială din armată, care asigură cadrul legal de pregătire psihomorală pentru luptă a efectivelor.
Modalităţile principale de acţiune sunt de natură:
a) profilactică, în care se cuprind măsuri şi activităţi de pregătire şi prevenire a unor
manifestări psihice nedorite şi a unor situaţii de viaţă dezechilibrante, stresante din punct de
vedere economic, cultural, psihologic, moral sau social pentru militari sau subunităţile militare;
promovarea unor strategii de prevenire (prevenţie) a structurilor defavorizante, cu risc crescut
pentru individ şi grup;
b) uzuală, prin care se asigură o evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin
căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazuri particulare de ajutor
în criză şi/sau activităţi vitale;
c) terapeutică, cu modalităţi de vindecare pe calea intervenţiei psihologice a unor
manifestări indezirabile sau boli psihice şi/sau soluţionarea unor probleme de natură psihosocială.
Asistenţa psihologică şi socială trebuie să aibă programe specifice care să cuprindă măsuri
şi activităţi concrete, sarcini şi responsabilităţi precise, instrumentar de lucru (metode, tehnici,
procedee de la cele mai simple la cele mai complexe şi sofisticate) care să rezolve operativ:
- asistenţa individuală fiecărui militar;
- terapia specializată a subunităţilor slab coezive;
- identificarea problemelor nevralgice, a resurselor materiale şi umane disponibile;
- proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză.
Mijloacele şi tehnicile de acţiune diverse cuprind, printre altele: comprehensiunea,
comunicarea, persuasiunea, psihoterapia, organizarea regimului de muncă şi viaţă, organizarea
mediului (ecologie umană) pentru un climat psihic şi social favorabil etc.

13.2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PE TIMP DE PACE

Asistenţa psihologică şi socială pe timp de pace are ca obiectiv prioritar pregătirea

militarilor şi a subunităţilor pentru a face faţă solicitărilor psihofizice ale grupului de luptă. Ea
vizează un complex de măsuri de ordin organizatoric şi acţional care să realizeze selecţionarea
specializată, instruirea adecvată individuală şi în echipă, coeziunea de grup, conducerea,
competenţa, motivarea pentru luptă şi logistica impecabilă.
În cadrul procesului de instruire şi educare trebuie să se acorde atenţie deosebită pregătirii
psihologice pentru luptă care, coroborată cu celelalte forme specifice de pregătire, să asigure
militarilor suportul cognitiv, motivaţional, aptitudinal şi afectiv-voliţional capabil să ducă cu
succes misiuni de luptă.
Activităţile principale se vor axa pe formarea deprinderilor de luptător, construirea şi
consolidarea moralului, pregătirea fizică şi psihică realistă şi intensă, realizarea unor colective
militare puternice şi cu o înaltă coeziune de grup.
Activitatea de pregătire psihologică pentru luptă se va orienta cu precădere şi asupra
modalităţilor complementare care au rol de catalizator şi dinamizator în procesul de formare a
luptătorului modern. Se va acţiona pentru:
 formarea calităţilor morale şi de luptă;
 cultivarea încrederii în comandant, tehnică şi armament, în sine şi în colectiv;

149 din 168

  formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de adaptare şi integrare în
grup;
 dezvoltarea la comandanţi a priceperilor şi aptitudinilor psihopedagogice şi a
hotărârii de a conduce în luptă;
 însuşirea şi recunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor generate de
apariţia stresului de luptă şi, în mod special, a celor provocate de teamă (spaimă), frică,
panică;
 însuşirea procedeelor de combatere a stresului de luptă: analiza stresului (respiraţia
controlată), metoda legăturii inverse (feed-back biologic), analiza (examinarea),
relaxarea, autosugestia, meditaţia, tehnica ajutorului psihologic, antrenamentul
psihoton etc.

13.3. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ ŞI LA RĂZBOI

Asistenţa psihologică în situaţii de criză şi la război are conotaţii specifice şi trebuie

particularizată pe cazuri concrete. Specificitatea câmpului de luptă ne conduce la afirmarea
necesităţii existenţei şi funcţionării unui sistem de asistenţă psihologică în luptă.
Obiectivele asistenţei psihologice în luptă se pot sintetiza astfel:
♦ prevenirea diminuării rezistenţei psihofizice individuale;
♦ limitarea acţiunii factorilor puternic afectogeni;
♦ identificarea şi tratarea în regim de prim ajutor a militarilor afectaţi de stresul de
luptă;
♦ îndepărtarea din subunitate a militarilor afectaţi psihic, care pot fi sursă de
contaminare (contagiune) pentru colectiv (subunitate).
Asistenţa psihologică în luptă trebuie să aibă în vedere următoarele manifestări la nivel:
a) individual, apariţia stresului de luptă şi, în cazuri extreme, instalarea traumelor psihice;
b) subunitate, potenţialitatea şi iminenţa instalării fenomenelor de “teamă prin
contaminare” şi/sau panică;
Manifestările stresului de luptă se pot observa sau nu, dar fiecare militar are obligaţia şi
datoria să le raporteze în momentul detectării lor şi, totodată, să ia măsuri de autocontrol şi de
ajutorare a camarazilor aflaţi în dificultate. O modalitate de prezentare a acestor manifestări poate
fi următoarea:
a) manifestări ale stresului de luptă în propriul corp:
- manifestări vegetative;
- manifestări motorii;
- manifestări mentale (cognitive);
- manifestări afective.
b) manifestări ale stresului de luptă la alţii:
- consum exagerat de alcool şi/sau droguri;
- explozii emoţionale (ruptus emoţional);
- excitabilitate, iritabilitate excesivă;
- negativism verbal şi/sau atitudinal;
- polipragmazie (agitaţie);
- incoerenţă;
- manifestări ale sindromului parkinsonian (tremurat).
c) manifestări ale stresului de luptă în grup:
- absenţă nemotivată;
- conflicte minore;
- insatisfacţie;
- sensibilitate la critică;
- ipohondria (simptome închipuite);

150 din 168

 - ignorarea ordinelor;
- eficacitate scăzută;
- lipsa de coeziune.
Principiile generale de asistenţă psihologică în luptă derivă, în special, din modalităţile
tradiţionale de tratament folosite în combaterea traumelor psihice de luptă. Acestea pot fi
structutate astfel:
1. Principiul descentralizării sau al proximităţii: cei afectaţi trebuie trataţi aproape de
front, la faţa locului;
2. Principiul rapidităţii sau al oportunităţii: măsuri imediate de localizare şi tratare a
celor cuprinşi de stres în timp scurt;
3. Principiul simplităţii: urmăreşte rezolvarea trebuinţelor de hrană, odihnă, căldură etc.
şi anihilarea altor tulburării fiziologice posibile;
4. Principiul aşteptării: starea celui traumatizat poate fi ameliorată şi prin consiliere
psihoterapeutică, prin persuasiune, prin conştientizarea existenţei unei crize temporare;
5. Principiul tratamentului ambulatoriu: îngrijirile medicale pentru cei cu tulburări
psihice se acordă la postul de prim ajutor de către medic sau ofiţerul cu asigurarea psihologică şi
vor fi redaţi luptei în timp scurt;
6. Principiul competenţei sau al centralizării: în situaţiile de urgenţă psihiatrică este
necesară prezenţa unui medic psihiatru militar la eşalon divizie – brigadă independentă, datorită
greutăţii în clasificarea tulburărilor de natură psihiatrică şi pentru realizarea unui “filtru”
specializat impus pentru reducerea evacuărilor de ordin psihiatric neadecvate, tipice sindromului
de ipohondrie.
Sistemul principiilor generale de asistenţă psihologică în luptă generează şi modalităţile de
structurare a metodelor de control, dominare şi tratare a stresului de luptă şi a traumelor psihice de
luptă.
Dintre metodele de control ale stresului de luptă, în general şi a efectelor fenomenelor de
teamă, frică, panică individuală, oboseală, lipsa somnului etc., în special, pot fi enumerate:
 evaluarea reală a situaţiilor de luptă;
 cunoaşterea şi informarea oportună;
 conducerea sigură, competentă şi hotărâtă;
 discuţii cu militarii;
 conştientizarea fenomenelor generate de solicitările fizice şi psihice;
 motivarea intrinsecă şi extinsecă pentru eliminarea sentimentului de teamă;
 verbalizarea, explicarea, comunicarea sentimentului de teamă;
 autoanaliza, exteriorizarea motivelor de teamă;
 climat psihosocial afectiv pozitiv;
 coeziune de grup;
 ocupaţie, activitate permanent;
 înlocuirea sau completarea cu efective după sistemul “totul odată” (experienţa
australiană);
 asigurarea condiţiilor minime de odihnă, igienă, hrană, echipament etc.;
 procedee şi tehnici de psihoterapie;
 recreere, optimism, gândire pozitivă;
 droguri, medicamente etc.
Aceste metode sunt dintre cele mai utile şi eficiente pe care le pot utiliza comandanţii
pentru rezolvarea şi desfiinţarea dilemelor “capcanei psihologice” care se manifestă, sub forma
stresului de luptă, cu cea mai mare intensitate în primele trei până la cinci zile de la declanşarea
acţiunilor de luptă.
Asistenţa psihologică în luptă are la bază importante cercetări statistice care au evidenţiat
că în primele 1–2 zile de luptă se înregistrează următoarele pierderi: 20 – 25% din efectiv este
reprezentat de morţi, răniţi, dispăruţi; 15–20% reprezintă pierderi de natură psihică. A face
dimensionarea acţiunilor militare ulterioare pe un procent de 80–75% din efectivul iniţial este o
151 din 168
gravă eroare, sau mai degrabă o ignorare a realităţii. Statistic, se poate conta pe 60–65% din
efectiv ca fiind apt de luptă, cu rezerva că, dintre aceştia, 15 – 20% sunt parţial apţi pentru luptă.
Din procentul de 20–25% afectaţi psihic, aproximativ jumătate, pot fi cuprinşi într-un
tratament de scurtă durată în apropierea frontului (experienţa americană), iar ceilalţi vor fi trataţi
într-o unitate special destinată în eşalonul doi al forţelor proprii (experienţa israeliană).
Metoda americană este rezultatul unor studii şi cercetări de durată care au cumulat
concluziile rezultate din cele două războaie mondiale, precum şi a celor din Coreea şi Vietnam.
Metoda are la bază principiile tradiţionale de tratament a traumelor psihice, dintre care se
detaşează proximitatea, rapiditatea şi simplitatea. Esenţa metodei rezidă în tratamentul de scurtă
durată, în apropierea frontului, prin: a) refacere fizică (apă, hrană, somn), b) posibilitatea relatării
amănunţite a experienţelor de luptă pentru conştientizarea cauzelor şi a semnificaţiei acestora de
către militari în vederea stingerii conflictului psihic. Scopul metodei este acela de reintegrare
rapidă a combatanţilor în unităţile luptătoare. Rezultatul tratamentului aplicat a fost acela că, din
cei traumatizaţi psihic, aproximativ 60% s-au reîntors pe front în decurs de 72 ore. Sarcina
medicală şi psihoterapeutică a revenit grupelor medico-psihologice, care au funcţionat la 2 – 5
Km. de linia de contact şi din a căror compunere au făcut parte următorii cinci membrii: un
psihiatru, 1 – 2 psihologi şi 2 – 3 asistenţi sociali.
Metoda israeliană are în vedere tratarea graduală a militarilor care au suferinţe provocate
de stresul şi traumele psihice de luptă.
Etapele asistenţei psihologice şi medicale sunt următoarele:
a) Etapa I: în care tratamentul începe imediat, în cadrul unităţilor şi subunităţilor
luptătoare; este intensiv şi de scurtă durată (12 – 24 ore); presupune acordarea primului ajutor
neuropsihiatric de către personal specializat;
b) Etapa a II-a: se aplică militarilor care nu pot fi trataţi în timp scurt şi necesită evacuarea
în instituţii medicale specializate aflate în eşalonul doi al ajutorului psihologic şi psihiatric. Aceste
instituţii sunt dislocate departe de zona de conflict. Au în compunere patru secţii încadrate cu
medici, psihologi, un medic specialist în terapie, patru persoane cu pregătire medie şi un instructor
pentru educaţie fizică. Regimul de viaţă şi tratament este acelaşi cu cel de pe front: cazare în
barăci, uniformă militară, program zilnic, respectarea cerinţelor regulamentelor militare.
Se asigură tratament pe o perioadă care să nu depăşească 14 zile şi se folosesc, de regulă,
metode profilactice de activizare a comportamentului pentru scoaterea bolnavilor din starea de
izolare şi determinarea acestora să comunice interpersonal. Organizarea bolnavilor se face pe
grupe de 10 persoane, iar comandantul grupei poate fi un psiholog sau un medic psihiatru.
Programul zilnic este următorul: mic dejun, curăţenia sectoarelor, instrucţie de front,
educaţie fizică şi sport, plimbări, activităţi comune în club, şedinţe de tragere cu armamentul de
infanterie, adunări comune ale grupelor de bolnavi şi întâlniri individuale cu comandantul şi
medicii care urmăreau conştientizarea posibilităţilor de însănătoşire grabnică şi de reîntoarere în
unităţile şi subunităţile luptătoare. Sunt interzise singurătatea şi vizionarea emisiunilor la
televiziune sau filme.
c) Etapa a III-a: militarii bolnavi care nu se vindecă în cele două etape sunt evacuaţi în
spitalele militare şi civile cu profil de psihiatrie.
În practica militară se mai vorbeşte şi de metoda australiană care presupune evacuarea
din zona de conflict a întregii subunităţi afectate din punct de vedere psihic şi înlocuirea acesteia
cu o nouă subunitate de luptă compactă, constituită şi instruită din timp de pace.

13.4. UN MODEL ROMÂNESC DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ

Prezentarea acestor experienţe de război trebuie să constituie momente de reflecţie pentru

eşaloanele competente care au datoria să elaboreze concepţia de asistenţă psihologică a armatei,
fundamentarea teoretică şi concretizarea ei în practica militară.
Având în vedere faptul că, până în prezent, nu există un sistem teoretic unitar şi coerent cu
privire la asistenţa psihologică a militarilor în timp de pace, în situaţii de criză şi la război,

152 din 168

propunem, în baza unor experienţe ale altor armate pe care le-am prezentat în acest capitol, o
posibilă abordare a acestei problematici.
ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ PRIMARĂ Comandantul de pluton

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ SECUNDARĂ Psihologul de unitate

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ TERNARĂ Echipă mixtă cu psiholog,

ŞI psihiatru, instructor pregătire
ASISTENŢĂ PSIHIATRICĂ PRIMARĂ fizică

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ CUATERNARĂ Echipă mixtă cu psiholog

ŞI clinician, psihoterapeut, psihiatru,
ASISTENŢĂ PSIHIATRICĂ SECUNDARĂ asistent social

Figura nr. 13.1

Considerăm că gestionarea activităţii psihologice în timp de pace, în situaţii de criză şi la

război, se poate face, în sistem gradual, în patru trepte de susţiere, consiliere, intervenţie şi terapie,
astfel:
a) Nivel 1: asistenţă psihologică primară (colegi, comandant etc.);
b) Nivel 2: asistenţă psihologică secundară (psiholog de unitate);
c) Nivel 3: asistenţă psihologică ternară şi asistenţă psihiatrică primară (echipă mixtă cu
psiholog, instructor pregătire fizică, psihiatru);
d) Nivel 4: asistenţă psihologică cuaternară şi asistenţă psihiatrică secundară (psihiatru,
psiholog clinician, psihoterapeut, asistent social).
Pentru a fi mai intuitiv, prezentăm acest sistem în figura nr. 13.1. Această concepţie
integrată de asistenţă psihologică şi psihiatrică se constituie şi ca o provocare pentru continuarea
cercetării în domeniul asigurării psihologice a militarilor din Armata României.

153 din 168

 TEMA 14

OPERAŢIILE PSIHOLOGICE (PSYOPS)

14.1. GENERALITĂŢI DESPRE ACŢIUNILE PSIHOLOGICE VECTORIALE

14.2. ACŢIUNILE PSIHOLOGICE DE INFLUENŢARE A ŢINTELOR
14.3. ACŢIUNILE PSIHOLOGICE DE PROTECŢIE
14.4. CAMPANIA DE ACŢIUNI PSIHOLOGICE. ALGORITMUL PROCESULUI
DE REALIZARE
14.5. ALTE ELEMENTE CONEXE ACŢIUNILOR PSIHOLOGICE DE LUPTĂ

14.1. GENERALITĂŢI DESPRE ACŢIUNILE PSIHOLOGICE VECTORIALE

Încercând o dinamizare a domeniului şi luând în calcul elementul vectorial şi de forţă al

unor dimensiuni specifice operaţiilor militare, specialiştii militari se concentrează tot mai mult
asupra conceptului de acţiuni psihologice.
Literatura de specialitate prezintă, nesistematizat, o paletă largă de termeni, noţiuni,
concepte şi sintagme care fac referire la o realitate tulburătoare cum este domeniul psihologiei
militare aplicate, astfel: război psihologic, agresiune psihologică, operaţie psihologică, acţiune
psihologică etc.
Ceea ce se poate desprinde totuşi cu claritate estre faptul că, de regulă, aceste noţiuni se
utilizează în funcţie de scopul şi obiectivele urmărite, forţele şi mijloacele implicate, amploarea
acţiunilor, eşaloanele care sunt implicate.
Specialiştii militari români consideră că pentru specificul armatei noastre cel mai bun
concept este acele de acţiuni psihologice, pe care îl teoretizează şi îl impun.
Acţiunile psihologice reprezintă totalitatea măsurilor, activităţilor şi programelor
destinate să influenţeze concepţiile, mentalitatea, atitudinile, opiniile şi comportamentul ţintelor
(grupurilor de audienţă), să contracareze influenţarea psihologică desfăşurată de adversar şi să
menţină la un nivel dezirabil starea psihomorală a trupelor şi populaţiei proprii în scopul
îndeplinirii obiectivelor urmărite (Mihai, 1988, p. 21).
Acţiunile psihologice sunt considerate, din acest punct de vedere, ca o dimensiune
importantă a războiului informaţional, care, prin componentele sale (război special, război de
154 din 168
comandă şi control, război electronic, război psihologic-operaţii/acţiuni psihologice, război al
sistemelor informatice etc.) sunt preconizate a se desfăşura, de regulă, în perioada de tensiune
(premergătoare) şi pe timpul ducerii acţiunilor militare, ca multiplicator de forţă al acestora.
Se consideră că acţiunile psihologice s-au transformat, practic, într-un nou gen de armă,
care poate fi caracterizată prin (***Acţ. Psi., manual, 2000, pp. 4-11):
• ambivalenţă, fiind după caz, ofensivă sau defensivă;
• spaţialitate vastă, dată de o mare rază de acţiune;
• operaţionalitate pentru un mare interval de timp, indiferent de condiţiile mediului ambiant;
• latenţă relativă pentru că, uneori, efectele asupra ţintei nu pot fi imediat evaluate deoarece
apar cu întârziere;
• simultaneitate sau succesibilitate generate de caracterul anticipativ, preventiv şi/sau
reactiv;
• alegerea temelor, exploatarea fâşiei psihologice a zonei adversarului, prelucrarea,
elaborarea şi diseminarea cu precizie a informaţiilor;
• strictă specializare a planificatorilor şi utilizatorilor (psihologi, sociologi, jurişti, lingvişti,
graficieni etc.);
• funcţia mediatică, reprezentând vectorul cel mai înaintat pe care îl asigură mass-media;
• complementaritatea spaţiilor informaţionale (TV, radio, conferinţe, întâlniri la vârf,
scrisori, faxuri, etc.)
• recurgerea la agenţii specializate de relaţii publice şi de publicitate;
• omniprezenţă;
• acţiunea asupra organismului uman prin stimuli de natură diferită: verbală, figurativ-
simbolică, auditivă;
• faptul că nu ucide, nu produce distrugeri fizice, dar convinge;
• realitatea că „răniţii” psihic sunt greu de recuperat, fiind scoşi din activitate o perioadă
relativ mare de timp;
• faptul că nu este ilegală, nu este stigmatizată, sancţionată sau condamnată de nici un tratat
de drept internaţional;
• faptul că nu implică costuri materiale şi financiare deosebite (se apreciază un raport de
1/3000 între costurile acţiunilor psihologice şi costurile cheltuielilor stric militare).
Funcţionalitatea, randamentul şi eficienţa acţiunilor psihologice depind de concepţia
(dinamică, relativă) a structurilor care gestionează acest domeniu de maximă responsabilitate şi
presupun luarea în considerare a unor elemente, cum sunt:
 misiunea acţiunilor psihologice: de influenţare, fortificare, protecţie, culegere de
informaţii, stabilire şi menţinere a unor legături specifice cu structuri militare şi /sau
civile;
 analiza fiecărei misiuni în funcţie de situaţia reală : criză, război, menţinere a păcii etc. ;
 obiectivele campaniei (generale, parţiale, sectoriale);
 ţintele acţiunilor psihologice (grupurile de audienţă) şi caracteristicile acestora ca mărime,
dispunere, status social, rol, nivel de instruire şi informare, cultură şi civilizaţie,
vulnerabilitate ;
 temele acţiunilor psihologice având permanent în vedere: strânsa corelaţie dintre teme şi
obiective; temele promovate şi temele de evitat pentru a nu se compromite misiunea
respectivă ;
 forţele şi mijloacele angajate, participanţii, modalităţile de cooperare, colaborare, sprijin,
întărire ;
 metodele, mijloacele, tehnicile şi procedeele specifice tipului de acţiuni psihologice:
influenţare, fortificare, protecţie;
 modul de concepere şi de realizare a produselor de acţiuni psihologice: audio, video,
audio-video.

155 din 168

 Teoreticienii militari consideră că, păstrând proporţiile şi specificul, formele acţiunilor
psihologice sunt similare formelor luptei armate (ofensiva, apărarea şi contraatacul), iar în
desfăşurarea acestora se pot evidenţia cel puţin două aspecte cu privire la întrebuinţarea acestui
gen de acţiuni (Hariuc, 1997, p.27):
• desfăşurarea operaţiilor psihologice ca acţiuni de sine stătătoare ;
• desfăşurarea operaţiilor psihologice concomitent cu acţiunile militare.
Nivelul la care se desfăşoară acţiunile psihologice poate fi, după caz, strategic, operativ,
tactic. Concepţia, amploarea forţelor şi mijloacelor, ţintele, nivelul de competenţă.
Abordarea teoretică şi practică a problematicii acţiunilor psihologice presupune o tematică
deosebit de consistentă, care poate fi grupată astfel:
I. Acţiuni psihologice vectoriale :
• Acţiuni psihologice de influenţare a ţintelor ;
• Acţiuni psihologice de fortificare a efectivelor proprii;
• Acţiuni psihologice de protecţie a personalului.
II. Acţiuni psihologice de suport:
 Suportul informaţional al acţiunilor psihologice
 Suportul psihologic al acţiunilor de gestionare a crizei (de sprijin umanitar,
pentru menţinerea păcii, în caz de dezastru etc.)
 Acţiuni desfăşurate în taberele de prizonieri
III. Acţiuni psihologice pregătitoare :
 Procesul de realizare a campaniei de acţiuni psihologice ;
 Studiul privind dezvoltarea umană a unei zone de interes (ţară, regiune,
provincie etc.) ;
 Procesul de analiză a ţintei (grupurilor de audienţă) ;
 Pretestarea produselor de acţiuni psihologice ;
 Evaluarea campaniei de acţiuni psihologice.
IV. Acţiuni psihologice :
 Zvonurile şi contracararea acestora ;
 Propaganda ostilă şi contracararea acesteia
 Temele şi simbolurile în procesul planificării acţiunilor psihologice ;
 Canalele media utilizate în acţiunile psihologice ;
 Mijloacele tehnice
 Folosirea imprimatelor ;
 Utilizarea staţiilor de radioamplificare

14.2. ACŢIUNILE PSIHOLOGICE DE INFLUENŢARE A ŢINTELOR

Acţiunile de influenţare a ţintelor (grupurilor de audienţă) se subsumează unui concept

mai larg al influenţei, intervenţiei şi schimbării sociale.
Din perspectivă sociologică, influenţa socială reprezintă o acţiune exercitată de o entitate
socială (persoană, grup, etc.) orientată spre modificarea opţiunilor şi manifestărilor alteia (Zamfir,
Vlăsceanu, 1993, p. 299).
Din perspectiva psihologiei militare aplicate, acţiunile psihologice de influenţare a ţintelor
reprezintă ansamblul coerent de forme, metode, mijloace, tehnici şi procedee prin care structurile
militare specializate exercită, într-o concepţie unitară, acţiuni cu scopul de a modifica opţiunile,
atitudinile şi comportamentele unor grupuri de audienţă, în conformitate cu obiectivele şi
misiunile proprii.
Plecând de la paradigma clasică a unei acţiuni de comunicare care poate fi analizată prin
răspunsul la cinci întrebări (Cine?, Ce spune?, Prin ce canal?, Cui?, Cu ce efect?) putem operaţionaliza
elementele definitorii ale acţiunilor psihologice de influenţare a ţintelor (Lasswell, 1973).
Specialiştii militari apreciează că principalele componente operaţionale specifice acţiunilor
psihologice de influenţare sunt strategia, sursa, ţinta, mesajul, canalul de difuzare, contextul şi
156 din 168
efectele. Analiza de detaliu a acestor elemente poate evidenţia facilităţile, condiţionările şi
restricţiile specifice întrebuinţării lor în cadrul acţiunilor militare (Pribek, 1999, pp. 55-64).
Realizarea cu succes a acţiunilor de influenţare psihologică presupune utilizarea unei game
diverse de tehnici şi procedee. În plan mondial, influenţarea psihologică (numită şi manipulare,
dezinformare, subversiune, propagandă, înşelare etc., dar în care sunt introduse şi altele forme
perverse - demonstraţiile de forţă, şantajul, embargoul, rărpirea de persoane, atentatul, sabotajul
etc.) se bazează pe informaţie şi cuprinde, în principal, următoarele tehnici şi procedee de acţiune:
presiunea/intoxicarea informaţională; valorificarea/lansarea unor zvonuri; epuizarea psihică a
adversarului; inocularea neîncrederii în comandanţi; amplificarea disensiunilor între diferite
categorii şi grupări de forţe ale adversarului; lansarea unor apeluri şi îndemnuri; culpabilizarea
adversarului; proferarea de ameninţări, lansarea unor ultimatuuri; dezinformarea.
Elementele definitorii, coroborate cu tehnicile şi procedeele utilizate, dau nota de
originalitate şi operaţionalitate, astfel că, în cazul acţiunilor psihologice de influenţare,
principalele caracteristici ale acestora pot fi rezumate la faptul că:
 Acţionează asupra persoanelor şi grupurilor aflate în situaţii limită ;
 Realizează, de regulă, modificări atitudinale şi comportamentale în timp scurt;
 Relativizează graniţa dintre starea de pace, situaţia de criză şi război, prin depăşirea
limitelor temporale, spaţiale şi convenţionale ;
 Generează adversarului “pierderi psihice” incomensurabile.
În clasificarea acţiunilor psihologice de influenţare, un criteriu esenţial îl reprezintă nivelul
la care se planifică, se organizează şi se desfăşoară acestea şi, ca urmare, operăm o distincţie
evidentă între:
 Acţiunile strategice de influenţare psihologică. Acestea sunt concepute şi pregătite din
timp de pace şi se execută, în situaţii de criză şi/sau război, împotriva unor ţinte militare
şi/sau civile din ţările ostile, potenţial ostile, neutre sau prietene, iar scopul lor este crearea
şi promovarea unei imagini pozitive a ţării noastre, crearea unui sistem de alianţe puternic
şi durabil, descurajarea intenţiilor ostile.
 Acţiunile operativ-tactice de influenţare psihologică. Acestea sunt parte integrantă a
operaţiilor/acţiunilor de luptă, se desfăşoară la diferite eşaloane subordonate şi
particularizează conţinutul psihologic în raport cu realitatea câmpului de luptă.

12.3. ACŢIUNILE PSIHOLOGICE DE PROTECŢIE

Acţiunile psihologice de protecţie reprezintă un complex de măsuri şi acţiuni care sunt

destinate să asigure anihilarea sau cel puţin diminuarea efectelor urmărite a fi obţinute de
adversar asupra efectivelor proprii prin acţiuni de influenţare pe care le desfăşoară. Binomul
proactiv-reactiv presupune acţiuni preventive şi contraacţiuni.
Acţiuni preventive: informarea efectivelor; prezentarea elementelor de bază ale acţiunilor
adverse de influenţare psihologică; avertizarea propriilor efective asupra vulnerabilităţii pe care le
au în faţa acţiunilor inamicului.
Contraacţiunile: de ordin ideatic, persuasiv (anticiparea, respingerea directă, respingerea
indirectă, minimalizarea, tăcerea, distragerea atenţiei, mimetismul propagandistic, controlul
zvonului), contraacţiunile de ordin restrictiv (distrugere mijloace inamic, bruiaj, cenzură).

14.4. CAMPANIA DE ACŢIUNI PSIHOLOGICE. ALGORITMUL PROCESULUI

DE REALIZARE

Campania de acţiuni psihologice constă în execuţia succesivă a tuturor activităţilor,

seriilor şi programelor planificate, asigurând îndeplinirea planurilor acţiunilor psihologice, planuri
ce sunt integrate documentelor operative sau de luptă, în funcţie de eşalonul respectiv.
Scopul unei campanii de acţiuni psihologice îl constituie sprijinirea, prin mijloace şi
metode adecvate, a misiunii generale şi a obiectivelor ce revin MU/U, pe timpul pregătirii, ducerii
şi după terminarea operaţiilor, luptelor sau altor acţiuni militare.
157 din 168
 Algoritmul procesului de realizare a campaniei de acţiuni psihologice:
Pasul 1: analiza misiunii marii unităţi/unităţii
Pasul 2: însuşirea şi analiza misiunii de acţiuni psihologice
Pasul 3: stabilirea obiectivelor campaniei de acţiuni psihologice-OCAP
Pasul 4: analiza ţintelor potenţiale
Pasul 5: selectarea şi analiza ţintei
Pasul 6: stabilirea obiectivelor acţiunilor (OAP) şi stabilirea temelor de acţiuni psihologice (TAP)
Pasul 7: realizarea produselor de acţiuni psihologice (PAP)
Pasul 8: desfăşurarea activităţilor în domeniul acţiunilor psihologice (ADAP)
Pasul 9: realizarea seriilor şi programelor de acţiuni psihologice
Pasul 10: executarea campaniei de acţiuni psihologice
Pasul 11: monitorizarea /modificarea campaniei de acţiuni psihologice
Pasul 12: evaluarea campaniei de acţiuni psihologice

14.5. ALTE ELEMENTE CONEXE ACŢIUNILOR PSIHOLOGICE DE LUPTĂ

Subsumate acţiuni psihologice se pot studia şi alte teme referitoare la:

Propaganda ostilă şi analiza acesteia
 Zvonurile şi contracararea acestora
 Procesul de analiză a ţintei
 Selectarea temelor şi simbolurilor în procesul planificării acţiunilor psihologice
 Pretestarea produselor de acţiuni psihologice
 Canalele media utilizate în acţiunile psihologice
 Imprimatele folosite în campaniile de acţiuni psihologice
 Utilizarea staţiilor de radioamplificare în acţiunile psihologice
 Suportul informaţional al acţiunilor psihologice
 Cooperarea structurilor de acţiuni psihologice cu alte elemente ale sistemului militar
 Suportul psihologic al operaţiilor (acţiunilor) de gestionare a situaţiilor de criză
 Acţiunile psihologice desfăşurate în taberele de prizonieri
 Structura studiului privind dezvoltarea umană a unei zone de interes (ţară, provincie,
regiune etc.)
 Mijloacele tehnice de acţiuni psihologice

158 din 168

 BIBLIOGRAFIE

1. *** Acţiuni psihologice şi de propagandă în concepţia unor armate străine, (1987),

O.I.D., M.Ap.N., vol. 2.
2. *** Anexe la Directivele pentru funcţionarea Şcoalei pregătitoare de ofiţeri în anul
1932-1933, (1932),Tipografia Şcoalei Pregătitoare de Ofiţeri, Bucureşti.
3. *** Actul de comandă militară. Studiu psihologic şi psihosocial, (1986), Editura
Militară, Bucureşti.
4. *** Acţiuni psihologice. Culegere de articole traduse din publicaţii străine, (1982),
O.I.D., M.Ap.N., Bucureşti.
5. *** Buletinul Învăţământului Militar, (1995), Bucureşti, anul II, nr. 2-3.
6. *** Caiet metodologic F.P.I., (1983), Centrul de Perfecţionare a Personalului
Superior Sanitar, Bucureşti.
7. *** Călători străini despre ţările române, (1968), vol. I, Bucureşti.
8. *** Concepţia privind reorganizarea şi modernizarea învăţământului militar, (1995),
în Buletinul Învăţământului Militar, anul II, nr. 2-3.
9. *** Concepţia privind promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia
candidaţilor, (1998), M.Ap.N., Bucureşti.
10. *** Constituţia României, Bucureşti, (1991).
11. *** Dicţionar de pedagogie, (1979), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
12. *** Dicţionarul explicativ al limbii române, (1975), Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
13. *** Dicţionarul de sociologie, (1993), Editura Babel, Bucureşti.
14. *** Directiva pentru instrucţia în armată în anul 1947/1948, (1947), Tipografia
M.Ap.N., Bucureşti.
15. *** Directivele pentru îndrumarea instrucţiei şi educaţiei ostăşeşti la unităţile
militare din Inspectoratul General al Armatei în cursul anului 1929, (1929),
Tipografia Şcolii Militare de Infanterie nr. 2, Sibiu.

159 din 168

16. *** Dispoziţia şefului Statului Major General privind asigurarea psihologică în
armată la pace şi război, (1995), Bucureşti, cap. II, p. 21.
17. *** Documente privind istoria României. Răscoala de la 1821, (1960), vol. V,
Bucureşti.
18. *** Documente privitoare la anul revoluţionar 1848 în Moldova, (1960), Bucureşti.
19. *** Documente privind istoria militară a poporului român, ian. 1848-dec.1856,
(1974), Bucureşti.
20. *** Efecte stesante ale câmpului de luptă, (1992), Editura Militară, Bucureşti.
21. *** Elemente de sociologie şi psihologie militară românească, (1988), Editura
Militară, Bucureşti.
22. *** Hotărârea comandantului în viziune sistemică, (1994), Editura A.I.S.M.,
Bucureşti.
23. *** Inventare multifazice de personalitate, (1991), Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei,Bucureşti.
24. *** Istoria militara a poporului român, (1984), Editura Minerva, vol.I, Bucureşti.
25. *** Istoria militară a poporului român, (1987), Editura Minerva, vol.IV, Bucureşti.
26. *** Legea apărării naţionale a României, (1994), Bucureşti.
27. *** Literatura română, Manual pentru clasa a IX-a, (1974), Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
28. *** Manual de metodică pentru instrucţia tactică a subunităţilor de paraşutişti (grupă, pluton),
(1986), Bucureşti, pp. 3-20.
29. *** Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, (1983), vol. 2, Bucureşti.
30. *** Monitorul. Jurnalul Oficial al României, nr. 142/1/3 iulie 1866.
31. *** Monitorul Oficial al României, nr. 205/11/13 sept. 1877.
32. *** Norme metodologice privind examenul medical în M.Ap.N., (1991), Bucureşti.
33. *** Practice for The Armed Forces Test, (1984), Arco Publishing, Inc., New York.
34. *** Pagini de gândire pedagogică şi psihologică militară românească, (1969),
Editura Militară, Bucureşti.
35. *** Psihologia şi metodica educaţiei militare, (1977), Editura Militară, Bucureşti.
36. *** Psihologia militară în armatele străine, (1985), O.I.D., M.Ap.N., Bucureşti.
37. *** Pşt. 1, (1986), Regulamentul de luptă al unităţilor(subunităţilor) de paraşutişti, Bucureşti.
38. *** Pşt. 3, (1987), Regulamentul instrucţiei de paraşutare, Bucureşti.
39. *** Programul pregătirii pentru luptă al subunităţilor de artilerie terestră, (1991),
Bucureşti.
40. *** Programul pregătirii pentru luptă a unităţilor şi subunităţilor de transmisiuni şi
de luptă radioelectronică din Armata României, (1994), vol.I, Bucureşti.
41. *** Pregătirea profesională a cadrelor şi trupei, (1943), Tipografia M.St.M.,
Bucureşti.
42. *** Regulamentul acţiunilor psihologice, (1999), M.Ap.N., Bucureşti, p. 18.
43. *** Regulamentul de campanie al F.A. ale R.P.R., (regiment, batalion), (1960),
Bucureşti.
44. *** Regulamentul de campanie al F.A. ale R.P.R., (corp, divizie), (1960), Bucureşti.
45. *** Regulamentul de luptă al infanteriei F.A. ale R.P.R., (grupă, pluton, companie),
(1960), Bucureşti.
46. *** Regulamentul tragerilor cu armamentul de infanterie, (1985), Bucureşti.
47. *** Regulamentul Operaţiilor Trupelor de Uscat, (1986), Bucureşti.
48. *** Test D-48, (1961), Centre de Psychologie Appliquee, Paris.
49. *** Umanul – dimensiune în luptă. Privire retrospectivă, (1981), Editura
Militară,Bucureşti.
50. Albu, M., (1998), Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium,
Cluj-Napoca.
51. Allport, G.W., (1969), Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.

160 din 168

52. Anastasi, A., (1968), Psychological Testing, The MacMillian Company, London.
53. Aniţei, M., (2000), Psihologia personalităţii aviatorului, Edit Press Mihaela SRL,
Bucureşti.
54. Andrei, T., Stancu, S., (1995), Statistica. Teorie şi aplicaţii, Editura All, Bucureşti.
55. Antic, V., (1975), Psihologia militară în sistemul ştiinţelor militare şi sociale
(referat la sesiunea de comunicări), M.Ap. N., Bucureşti.
56. Arădăvoaicei, Gh., (1994), Comandantul-şeful- profil psihoprofesional, Editura
A.I.S.M., Bucureşti.
57. Arădăvoaicei, Gh., (1993), Disciplina militară. Dimensiuni psihologice, Editura
A.I.S.M., Bucureşti.
58. Arnautovici, D., Kasagici, L., Pajevici, D., (1988), Comportamentul militarilor în
situaţii excepţionale, în Vojna Psihologija, Belgrad.
59. Atanasiu, C., (1974), Incursiuni în psihologia luptei, Editura Militară, Bucureşti.
60. Ausubel, D.P., Robinson, F.G., Învăţarea în şcoală. O intoducere în psihologia
pedagogică, (1982), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
61. Baciu, I., Fiziologie, (1977), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
62. Badiu, Gh., Exarcu, I.Th., Fiziologia şi fiziopatologia sistemului nervos, (1978),
Editura Medicală, Bucureşti.
63. Blaga, L., Trilogia culturii. Opere filosofice, (1973), Editura Minerva, Bucureşti.
64. Banister, D., (1973), Orizonturi noi în psihologie, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti.
65. Baron, R.A., (1992), Psychology, Allyn and Bacon, Boston.
66. Bejat, M., (1972), Geneza psihologiei ca ştiinţă experimentală în România, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
67. Beriot, D., Exiga, A., (1970), Les testes en proces, Les abus de la psychotehnique,
Dunod Actualite.
68. Bertalanffy, L.von, (1966), General System Theory, Foundations, Development,
Aplications, George Braziller, Inc., New York,
69. Braun, R., Auswirkungen physischer und psychischer Belastungen (Reaktionen)
auf die Fuhrung im Gefecht, (1986), în Truppenpraxis, nr. 5, sept.-oct., R.F.G.
70. Brătianu, G.C.I., (1905), Însemnătatea istoriei naţionale din punct de vedere militar,
Bucureşti.
71. Buricescu, I., Stoka, I., (1932), Elemente de psihologie şi pedagogie militară,
Tipografia Şcolii Militare de Infanterie Nr.1.
72. Burbulea, E., (1984), Psihologie şi pedagogie militară, Editura Militară, Bucureşti.
73. Cantemir, D., Descrierea Moldovei, (1993), în Cele mai frumoase pagini, Editura
Prometeu, Bucureşti.
74. Carlson, N.R., (1992), Foundations of Pysicological Psychology, Allyn and Bacon,
Boston.
75. Casius Dio, LXVII, 6, 1, (1984), Istoria militară a poporului român, vol. 1, Editura
Militară, Bucureşti, p. 94
76. Cazacu, A., (1992), Teorie şi metodă în sociologia contemporană, Editura
Hyperion, Bucureşti.
77. Câmpeanu, M., (1907), Încercare de psihologie militară individuală şi colectivă,
Tipografia Alexandru Codreanu, Focşani.
78. Căpâlneanu, I., (1975), Orientare profesională şi de specialitate în domeniul militar,
Editura Militară, Bucureşti.
79. Ceauşu, V., (coord.), (1987), Solicitări psihice la aviatori şi paraşutişti, Editura
Militară, Bucureşti
80. Ceauşu, V., (1978), Cunoaşterea psihologică şi condiţia incertitudinii, Editura
Militară, Bucureşti.
81. Ceauşu, V., (1972), De la incertitudine la decizie. Noţiuni de psihologie a deciziei,
Editura Militară, Bucureşti.

161 din 168

82. Ceauşu, V., (1970), Psihologia organizării. Releţiile dintre şef şi subordonaţi,
Editura Militară, Bucureşti.
83. Ciofu, I., Golu, M., Voicu, C., (1978), Tratat de psihofiziologie, Editura Academiei,
Bucureşti.
84. Cioloca, I., (1992), Psihosociologie şi pedagogie militară, Editura Militară,
Bucureşti
85. Chemama, R., (1993), La psychanalise, Larousse, Paris.
86. Chelcea, S., (1990), Psihologia cooperării şi întrajutorării umane, Editura Militară,
Bucureşti.
87. Chelcea, S., (1995), Cunoaştere vieţii sociale, Editura I.N.I., Bucureşti, p. 107.
88. Clausewitz, von Carl, (1982), Despre război, Editura Militară, Bucureşti, p. 76.
89. Clocotici, V., Stan, A., (2000), Statistica aplicată în psihologie, Polirom, Iaşi.
90. Conta, V., (1970), Opere filosofice. Teoria fatalismului, Editura Academiei
R.S.R.,Bucureşti.
91. Cosma, A., (1996), Riorganizzazione della leva, în Rivista Militare, nr. 6, nov-dec.,
Italia, pp. 107-111.
92. Cosmovici, A., Psihologie generală, Polirom, Iaşi, 1996, p. 20.
93. Cracsner, C.E., (1996), Elemente de metodică a pregătirii psihice pentru luptă,
Buletinul INFOCOM, Bucureşti, pp. 4-16.
94. Cracsner, C.E., Alexandru, I., (1996), Praxiologia pregătirii psihice pentru luptă,
Buletinul INFOCOM-supliment, dec., Bucureşti, pp. 17-29.
95. Cracsner, C.E., (1996), Evaluarea pregătirii psihice pentru luptă, Buletinul
INFOCOM, Bucureşti, pp. 15-21.
96. Cracsner, C.E. , Voicu, I., (1996), C.I.C.-96 şi determinarea stilului informaţional-
comunicaţional, Bucureşti, Editura A.T.M., Buletinul sesiunii de comunicări
ştiinţifice, nov., Bucureşti
97. Cracsner, C.E., (1997), Intercomunicare şi stil managerial-subsisteme ale unui
posibil model metodologic privind selecţia cadrelor militare pentru participarea
la misiuni speciale, Editura I.N.I., Buletinul sesiunii de comunicări ştiinţifice,
mart., Bucureşti.
98. Cracsner, C.E., Cană, A., (1998), Fişa de anamneză psihologică-o modalitate de
evaluare a personalităţii umane, Revista de Medicină Militară, CI (3), Bucureşti.
99. Cracsner, C.E., (1999) Unele consideraţii privind utilizarea chestionarului în
selecţia şi examinarea psihologică a personalului militar, Revista de Medicină
Militară, CI, Nr. 4, Bucureşti.
100. Cracsner, C.E., Voloşin, L., (1999), Necesitatea utilizării unui profil specializat
în evaluarea psihologică a personalităţii militare, Revista Trupelor de Uscat,
Nr. 2, Bucureşti.
101. Cracsner, C.E., (2000), Etalonarea unui chestionar pentru determinarea
potenţialului de lider, Sesiunea de comunicări a Academiei Aviaţiei şi
Apărării Antiaeriene “Henri Coandă”, 15-16 nov. , Braşov.
102. Cracsner, C.E., (2001), Etalonarea chestionarelor de personalitate C.P.I. şi
F.P.I., Arhiva C.M.S.A.P., M.Ap.N, Bucureşti.
103. Cracsner, C.E., Roşu, M., (1998), Stresul, managementul militar şi evaluarea
psihologică, Revista trupelor de uscat, nr. 1, Bucureşti, pp. 27-30.
104. Creţu, T., (1987), Abordarea structurală şi sistemică a personalităţii, în Popescu-
Neveanu, Creţu, T., Zlate, M., Psihologie şcolară, T.U.B., Bucureşti, p. 266.
105. Creţu, T., (2001), sihologia generală, Editura Credis, Bucureşti.
106. Dănăilă, L., Golu, M., (1988), Chirurgie psihiatrică-posibilităşi şi limite, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti.
107. Diacenko, M.I., Fedenko, N.F., Psihologia militară, Bucureşti, Editura Militară,
1971, p. 9
108. Dienter, E., (1983), Die Korperlichen und seelischen Belastungen der Soldaten

162 din 168

 im Kriege, în Truppenpraxis, nr. 4, apr., R.F.G.
109. Dragoş, D., (1984), Deprinderi de bază ale luptătorului, Editura Militară,
Bucureşti.
110. Dragoş, D., (1994), Psihologia instruirii, Editura Militară, Bucureşti.
111. Drimba, O., (1984), Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, vol I., Bucureşti.
112. Dulea, G., (1994), Metodica proiectării pregătirii psihomorale a luptătorilor, în
Agresiunea şi apărarea psihologică, Editura A.Î.S.M., Bucureşti.
113. Dumitru, I., (1995), Specificul educaţiei militare, în Buletinul Învăţământului
Militar, anul II, nr. 2-3, Bucureşti.
114. Duţă, V., (1996), Autoinstruire în parapsihologie: dezvoltarea calităţilor fizice şi
psihice prin exerciţii, Editura Miracol, Bucureşti.
115. Enescu, Gh., (1985), Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
116. Elmes, D.G., Kantowitz, B.H., Roediger, H.L., (1984), Reserch Methods in
Psychology, West Publishing Company, St. Paul, New York.
117. Epuran, M., (1968), Psihologia sportului, Editura Consiliului Naţional pentru
Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, pp. 217-230.
118. Fahrenberg, J., Selg, H., Hampel, R., (1978), Das Freiburger
Personlichkeitsinventar, Verlag fur Psychologie, Hogrefe, Gottingen.
119. Faverge, J.M., (1972)L’examen du personnel et l’emploi des testes, Presses
Universitaires de Frances, Paris.
120. Festinger, L., (1957), A theory of cognitive dissonances, Evaston, Ill:Row,
Peterson.
121. Gagne, R., Brigss, L., (1977), Principii de desing al instruirii, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
122. Gardner, H., (1983), Frames of mind : The theory of multiple intelligens, Basic
Books, New-York.
123. Găitan, G., (coord.), (1972), Solicitări psihofiziologice în domeniul militar,
Editura Militară, Bucureşti.
124. Gelder, M., Gath, D., Mayou, R., (1994),Tratat de psihiatrie Oxford, Ediţia aII-
a, Bucureşti.
125. Georgescu, T., (1907), Educaţiunea militară, Tipografia Universitară
Brătănescu, Bucureşti.
126. Gerow, J.R., Brothen, T., Newell, J.D., (1984), Fundamentals of Psychology,
Foresman and Company, Glenview, Illinois.
127. Gilles, F., Nicolau, A., (1998), Psihologia schimbării, Polirom, Iaşi.
128. Gleitman, H., (1991), Psychology, W.W. Norton & Company, New York.
129. Gough, H., (1969), Manual for the California Psychological Inventory,
Consulting Psychologist Press, Palo Alto, California.
130. Golu, M., Dicu, A., (1972), Introducere în psihologie, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
131. Golu, M., Percepţie şi activitate, (1971), Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
132. Golu, M., (1975), Principii de psihologie cibernetică, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
133. Golu, M., (1982), Bazele neurofiziologice ale psihicului, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
134. Golu, M., (1993), Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti.
135. Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei, editura Fundaţiei “România de
Mâine”, Bucureşti.
136. Golu, P., (1974), Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
137. Golu, P., Fenomene şi procese psihosociale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1989, p. 154.

163 din 168

138. Golu, P., (2001), Perspective noi asupra grupurilor sociale, în Zlate, M.,
(coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, Polirom, Iaşi.
139. Goruneanu, (1910), Instrucţie şi educaţie militară în şcoalele de toate gradele,
Tipografia Institutului de Arte Grafice Eminescu, Bucureşti.
140. Guggenbuhl, D., (1983), Teama şi procesul de conducere, (trad.), în A.S.M.Z., nr.
12, Elveţia.
141. Guillaumin, J., (1977), La dynamique de l’examen psychologique, Dunod, Paris.
142. Hariuc, C., (1997), Pregătirea psihologică a operaţiei. Concepte şi determinări, ,
Buletinul INFOCOM, nr. 3 (26), nov., Bucureşti, p. 27.
143. Havârneanu, C., (2000), Cunoaşterea psihologică a persoanei, Posibilităţi de
utilizare a computerului în psihologia aplicată, Polirom, Iaşi.
144. Hârjeu, C.N., (1905), Pregătirea armatei pentru răsboiu, Atelierele Grafice
I.V.Socescu, Bucureşti
145. Hettema, J.P., (1989), Personality and Environment (Assessment of Human
Adaptation), John Wilez & Sons, Chichester, New York.
146. Holdevici, I., Vasilescu, I-P., (1988), Autodepăşirea în sport, Editura Sport-
Turism, Bucureşti.
147. Hjelle, A.L., Ziegler, J.D., (1981), Personality Theories Basic Assumption,
Reserch and applications, Mcgraw-Hill International Edition, New York, p.20.
148. Huisman, D., (1973), Autour de la psychologie, Les Edition Fernand Nathan,
Tome 1, Tome 5, Paris.
149. Iamandescu, I.B, (1993), Stresul psihic şi bolile interne, Editura ALL, Bucureşti.
150. Ionescu, G., (coord.), (1985), Psihologie clinică, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti.
151. Ionescu, G., Psihosomatica, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975
152. Ionescu, G., (1995), Note de curs, Editura “Fundaţia România de Mâine”,
Bucureşti.
153. Iorga, N., 1994, Stări sufleteşti şi răsboaiei, Editura Militară, Bucureşti.
154. Iosif, Gh., (1994), Activitatea operatorului uman, Ed. Academiei, Bucureşti.
155. Irving, L.J., Mahl, G.F., Kogan, J., Holt, R.R., (1969), Personality, dynamics,
development and assessment, Harcourt, Brace & World, Inc., New-York,
Chicago, San Francisco, Atlanta.
156. Jones, F., (1982), Combat stress: Tripartite Model, în Revue Internationale des
Services de Sante, vol. 55, nr. special, mar., Belgique.
157. Jung, C.G., Tipologii psihologice ***********************
158. Jurcău, N., (1980), Aptitudinile profesionale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 20.
159. Kaplan, M.L., Colarelli, N.J., Gross, R.B., Leventhal, D., Siegel, S.M., (1970),
The Structural approach în Psychological Testing, Pergamon Press, New
York, Toronto, Oxford, Sydney.
160. Kardiner, A., (1969), L’ individu dans la societe, Gallimard, Paris.
161. Kedrov, B.M., (1966), Cu privire la clasificarea ştiinţelor sociale. Cercetarea
sociologică, Editura Politică, Bucureşti, p. 10-11.
162. Kellett, A., (1982), Combat Motivation The Behavior of Soldiers in Battle,
Kluwer-Nijnoff Publishing, Boston, The Hague, London.
163. Kelly, G.A., (1973), în Banister, D., Orizonturi noi în psihologie, Editura
Enciclopedică Română, Bucureşti.
164. Kuhn, T., Structura revoluţiilor ştiinţifice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, pp. 213-214.
165. Kuhlman, J., Dandeker, C., (1991), Stress and Change in the Military Profesion
of Today. Papers presented at the XII th World Congress of Sociology,
Munchen.
166. Kleinferchner, F., (1987), Die Psychlogische Auswahe von Pilotenanwartern, în
Truppendienst, nr. 5, sept.-oct, Austria.
164 din 168
167. Landsheere, G., (1981), Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
168. Lasswell, H.D., (1973), Structure et fonction de la communication dans la societe,
în Balle, F., şi Padioleau, J., Sociologie de l’information, Larousse, Paris.
169. Layna, F., (1989), La psicologia militar. Para que?, în Ejercito, vol. 50, nr. 593,
iun., Spania.
170. Lazarsfeld, P., apaud Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I., (1998), Cercetarea
sociologică. Metode şi tehnici, Editura Destin, Deva, p. 35.
171. Legendre, R., (1993), Dictionnaire actuel de l’education (2e ed.), Guerin Editeur,
Montreal.
172. Le Ny, J.F., Gineste, M.D., (1995), La Psichologie – Textes essentiels –
Larousse, Paris.
173. Lieury, A., (1996), Manual de psihologie generală, Antet, Bucureşti.
174. Leonhard, K., (1979), Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
175. Lewin, K., (1987), Psychologie dynamique. Les relations humaines, P.U.F., Paris.
176. Lewin, K., (1935), A dynamic theory of personality, MacGraw-Hill, New-York.
177. Linton, R., (1968), Fundamentul cultural al personalităţii, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică.
178. Magargee, E.I., (1972), The California Psychological Inventory handbook,
Jassey-Bass Inc., San Francisco, Washington, London.
179. Maslow, A.H., (1970), Motivation and Personality, Harper & Row Publishers,
New-York.
180. Meilli, R., (1964), Manuel du diagnostic psychologique, Presses Universitaires de
France, Paris.
181. Miclea, M., (1994), Psihologia cognitivă, Casa de Editură Gloria SRL, Cluj-
Napoca, pp. 14-26.
182. Mihai, V., (1998), Buletin INFOCOM, nr. 3 (30), dec., Bucureşti.
183. Mihăilescu, C., (1972), Panica şi înfrângerea ei, în Solicitări psihofiziologice în
domeniul militar, Editura Militară, Bucureşti.
184. Minulescu, M., Stupcaru, A., (1992), Testarea psihologică şi împlinirea
aspiraţiilor profesionale, Editura C.S.C.T., Bucureşti, pp.53-54.
185. Minulescu, M., (1996), Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică,
Editura Garell Publishing House, Bucureşti.
186. Mitrofan, N., (2000), Psihometria şi direcţiile ei de dezvoltare la început de
mileniu, în Zlate, M., coord., Psihologia la răspântia mileniilor II-III,
Polirom Iaşi.
187. Myers, D.G., (1992), Psychology, Worth Publishers, Third Edition.
188. Nicolau, A., coord., (1997), Reprezentările sociale. Psihologia câmpului social,
Polirom, Iaşi.
189. Niculescu, J., coord., (1979), Psihicul şi realitatea câmpului de luptă, Editura
Militară, Bucureşti.
190. Niculescu, J., coord., (1976), Pregătirea psihologică a militarilor pentru luptă,
Editura Militară, Bucureşti.
191. Nuttin, J., (1985), La structure de la personalite, P.U.F., Paris.
192. Ochanine, D.D., (1971), L’home dans lea systemes automatises, Dunod, Paris.
193. Parot, F., Richelle, M., (1995), Introducere în psihologie: istorie şi metode,
Humanitas, Bucureşti.
194. Pavelcu, V., (1972), Drama psihologiei, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, p. 40
195. Pavelcu, V., (1983), Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti.
196. Pamfil, E., Ogodescu, D., (1983), Persoană şi devenire, Editura Ştiinţifică,
165 din 168
 Bucureşti.
197. Piaget, J., (1966), La psychologie, les relations interdisciplinaires et le systeme
des sciences, în XVIII-e Congres International de psychologie, Moscou, p.
41.
198. Piaget, J., (1968), Le structuralism, P.U.F., Paris.
199. Pitariu, H., (1983), Psihologia selecţiei şi formării profesionale, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, pp. 39-42.
200. Pitariu, H., Iernuţan, L., (1984), Utilizarea inventarului de personalitate Freiburg,
F.P.I., În Investigarea capacităţii de adaptare la viaţa militară, Revista
Sanitară Militară, nr. 1, Bucureşti.
201. Pitariu, H., (1992), în Manual de psihodiagnostic, Cluj-Napoca.
202. Pitariu, H., (1995), C.P.I.-Manual, Cluj-Napoca.
203. Popa, C., (1972), Teoria cunoaşterii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 67.
204. Popescu, P., (1979), Particularităţile pregătirii psihologice pentru luptă a
artileriştilor, în Psihicul şi realitatea câmpului de luptă, Editura Militară,
Bucureşti.
205. Popescu-Neveanu, P., (1969), Personalitatea şi cunoaşterea ei, Editura Militară,
Bucureşti.
206. Popescu-Neveanu, P., (1970), Introducere în psihologia militară, Editura Militară,
Bucureşti.
207. Popescu-Neveanu, P., (1971), Bazele pedagogiei militare, Editura Militară,
Bucureşti.
208. Popescu-Neveanu, P., (1977), Curs de psihologie generală, T.U.B., Bucureşti.
209. Popescu-Neveanu, P., (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros,
Bucureşti.
210. Popescu-Neveanu, P., (1987), în Popescu-Neveanu, P., Creţu, T., Zlate, M.,
Psihologie şcolară, T.U.B., Bucureşti, p. 21.
211. Popescu-Sibiu, I., (1938), Introducere în biopsihologie şi sociologie militară,
M.Ap.N., Sibiu.
212. Pribek, M., (2000), Acţiunile psihologice de influenţare a ţintelor, Buletinil
INFOCOM, Ed. C.T.A.P., pp. 4-11.
213. Pufan, P., (1978), Psihologia muncii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
p. 31.
214. Radu, I., (coord.), (1991), Introducere în psihologia contemporană, Editura
“Sincron”, Cluj, p.26-29.
215. Radu, I., (1994), Pregătirea psihică a militarilor pentru luptă, în Agresiune şi
apărare psihologică (colectiv), Editura A.Î.S.M., , Bucureşti, p. 178.
216. Radu, I., (coord.), (1996), Introducere în psihologie, Casa de Editură şi Presă
“Şansa S.R.L.”, Bucureşti.
217. Radu, I., (coord.), (1994), Psihologie socială, Editura E.X.E. S.R.L., Cluj-
Napoca.
218. Radu, I.T., (1981),Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
219. Ralea, M., (1973), Explicaţia Omului, Editura Minerva, Bucureşti.
220. Rădulescu-Motru, C., (1927), Personalismul energetic, Editura Casei Şcoalelor.
221. Reuchlin, M., (1972), Traite de psychologie appliquee, Presses Universitaires de
Frances, Paris.
222. Richard, (1902), L’ armee et les forces morales, Ed. Plon/Nourrit, Paris.
223. Robu, E., Iorga, L., Constantin, J., Ioniţă, I., (2000), Ghid de culegere a datelor
necesare realizării psihoprofesiogramelor pentru specialităţile militare din
Armata României – militari în termen, arhiva C.M.S.A.P., Bucureşti.
224. Rogers, C.R., (1983), Freedom to Learn for the 80s, Merill, Columbus, Ohio.
225. Roşca, Al., Bejat, M., (1976), Istoria ştiinţelor în România, Ed. Academiei RSR,

166 din 168

 Bucureşti.
226. Roşu, M., (1992), Despre selecţia profesională, în Buletinul INFOCOM, Editura
Militară, Bucureşti.
227. Rotariu, T., coord., (1999), Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale, Polirom,
Iaşi.
228. Rude, N., Retel, O., (2000), Statistique en psychologie, Press Edition, Paris.
229. Sabini, J., (1992), Social Psychology W.M., Northon, , London, New York.
230. Santrock, J.W., Barlett, J.C., (1986), Developmental Psychology: a life -cicle
perspective-, Wm. C. Brown Publishers, Dubuque, Iowa
231. Sava, D., Gâdiuţă, I., (1993), Pregătirea psihologică pentru luptă. Manual, Editura
Militară, Bucureşti.
232. Sântion, F., (1975), Pregătirea psihologică pentru luptă în Marina Militară, în
Psihicul şi realitatea câmpului de luptă, Editura Militară, Bucureşti.
233. Sântion, F., (1980), Introducere în psihologia marinei militare - note de curs - ,
vol. I şi II, Constanţa.
234. Sântion, F., (1987), Psihologia şi metodica formării deprinderilor militare,
Editura Militară, Bucureşti.
235. Sântion, F., (1983), Aplicaţii practice de psihologie militară, Editura militară,
Bucureşti.
236. Sântion, F., (1990), Cunoaşterea subordonaţilor.Ghid metodologic şi practic,
Editura Militară, Bucureşti.
237. Scharbach, (1982), Psychopatologie du combattant, în Revue Internationale des
Services de Sante des Armees de Terre, de Mer et de l’ air, vol. 55, nr.
special, mar., Belgique.
238. Schneider, T., (1999), Wehrpflicht in Schweden, în ASZM, nr. 3, an 165, mar.,
Elveţia, pp. 23-24.
239. Sdorow, L.M., (1993), Psychology, Brown & Benchmark, Madison Wisconsin.
240. Selye, H., (1950), The physiology and pathology of exposure to stress, Acta Inc.,
Montreal.
241. Semones, J.K., (1990), Sociology: a core text, Binchart and Wiston, Fort Worth,
Chicago, Holt.
242. Silva, F., (1993), Psychometric Foundations and Behavioral Assessment, Sage
Publications, Inc.
243. Simon, P., (1907), L’ instruction des officiers. L’ education des troupes et la
puissance nationale, Ed. Ch. Lavanyelle, ed.II., Paris.
244. Sheriff, C.W., (1956), An outline of social psychology, New York, Harper.
245. Smith, G.M., (1971), Ghid simplificat de statistică pentru psihologie şi
pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
246. State, L., (1895), Studiu asupra disciplinei şi educaţiunei militare, Bucureşti.
247. Steinberg, E.P., (1982), Practice for the Armed Forces Test, Arco Publishing,
Inc., New-York.
248. Sternberg, R.J., (1985), Human abilities: An information processing approach,
Freeman, Nev-York.
249. Strabon, (1984), VII, 3, 11, în Istoria militară a poporului român, vol.I, Editura
Militară, Bucureşti.
250. Sturza, A., (1904), Instrucţia teoretică a gradelor inferioare şi a soldaţilor în
armata română, Editura Institutului de Arte Grafice Carol Gobl, Bucureşti.
251. Such, J.O., (1996), El modelo britanico de fuerzas armadas, în Ejercito, an 57, nr.
673, iun., Spania, pp. 73-76.
252. Tabachiu, A., (1976), Conducătorul de întreprindere, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, pp. 83-132.
253. Timmermann-Levanas, A., (1997), Ein Gewinnfur die Bundeswehr, în
Truppenpraxis/Wehrausbildung, an 41, nr. 2, feb., R.F.G., pp.92-96.

167 din 168

254. Toffler, A., (1995), Război şi Anti-Război, Editura Antet, Bucureşti, pp.152-164.
255. Tudorache, S., (1993), Stresul în activitatea militară, în Pregătirea psihică pentru
luptă, Editura militară, Bucureşti.
256. Ungureanu, I., (1987), Idealuri sociale şi realităţi naţionale. Seriile constitutive
ale sociologiei româneşti, Bucureşti.
257. Vlăsceanu, L., Metodologia cercetării sociologice. Orientări şi probleme.
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 75.
258. Vlăsceanu., M., (1993), Psihosociologia organizaţiilor şi conducerii, Editura
Paideia, Bucureşti, p. 19.
259. Voinea, M., (1996), Psihosociologia familiei, Editura Universităţii, Bucureşti.
260. Warr, P., (1987), Psychology at work, Third Edition, Penguin Books, London.
261. Watson, P., War on the mind, **********************************
262. Winnik, H.Z., Moses, R., Ostow, M., (1973), Psychological bases of war,
Quadrangle, The New York Times Book Co., New York.
263. Zamfir, C., coord., (1980), Dezvoltarea umană a întreprinderii, Ed. Academiei
R.S.R., Bucureşti.
264. Zamfir, C., (1993), Vlăsceanu, L., coord., Dicţionar de sociologie, Editura
Babel, Bucureşti, p. 299
265. Zapan, Gh., (1945), Monografii profesionale în armată, Revista “România
militară”, anul LXXXII, nr. 11-12, nov.-dec., Bucureşti.
266. Zapan, Gh., (1992), Cunoaşterea personalităţii oamenilor, Editura Militară,
Bucureşti.
267. Zlate, M., Zlate, C., (1980), Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale, Editura
Militară, Bucureşti.
268. Zlate, M., (1989), C.S.E. (Cine sunt eu?)-o probă de cercetare şi cunoaştere a
eului şi personalităţii, Revista de psihologie, oct-dec., 35 (4), Bucureşti.
269. Zlate, M., (1994), Fundamentele psihologiei, Editura Hyperion, Bucureşti.
270. Zlate, M., (1996), Introducere în psihologie, Casa de editură şi presă “Şansa”
SRL, Bucureşti.
271. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iaşi.
272. Zlate M., (2000), Introducere în psihologie, Polirom, Bucureşti, pp. 380-411.
273. Zlate, M., (2000), coord., Psihologia la răspântia mileniilor II-III, Polirom Iaşi.

168 din 168