Analiza psihologică a filmului Crimson Tide

I. Descrieți condițiile mediului în care are loc misiunea.

Descrierea mediului în care are loc misiunea, presupune o prezentare care încorporează
mai multe perspective. Așadar, vom face o scurtă prezentare a cadrului geopolitic care a servit ca
inspirație în realizarea filmului, a scenariului în care are loc misiunea – făcând un scurt rezumat
al acțiunii, urmând ca în final să amintim condițiile explicite în care personajele își desfășoară
acțiunea.

Perspectiva contextului geopolitic, prezintă o situație extrem de tensionată: în Rusia post-

sovietică, războiul civil izbucnește ca urmare a conflictului din Cecenia. Trupele militare loiale
lui Vladimir Radchenko, un ultra-naționalist rus, preiau controlul asupra regiunii de lângă
Vladivostok, punând stăpânire pe o bază navală, o bază de rachete nucleare intercontinentale, și
amenință cu războiul nuclear dacă guvernul american sau rus încearcă să-l confrunte.

Îngroziți de amenințările și de crimele săvârșite de acesta, forțele militare ruse se

pregătesc să-l încolțească pe Radchenko, iar forțele militare aliate se află în stare de alertă
maximă. Criza care a început în Caucaz, se extinde acum în Orientul Extrem, și pare că se
transformă în cea mai gravă revoltă de la Criza rachetelor din Cuba.

Radchenko, reușește să strângă grupuri de simpatizanți, astfel că o întreagă trupă rebelă

din forțele armate ruse este implicată, și anume: 60.000 de oameni, reprezentând 4 divizii armate.
În armata rusească au loc dezertări masive. În urma capturării bazelor rusești, rebelii ceceni au
intrat în posesia a 4 submarine nucleare de atac rusești din clasa Akula (cele mai mari submarine
nucleare balistice construite vreodată și cele mai de temut) și a 25 de silozuri pentru rachete
balistice intercontinentale, armate cu până la 10 focoase nucleare fiecare.

Deși guvernul rus asigură faptul că Radchenko nu deține codurile de lansare ale
rachetelor nucleare, statele aliate nu pot să-și asume riscul. Pe fondul acestor aspecte, forțele
militare aliate declară stare de alertă maxima, fiind pregătite să intervină în cazul în care planul
conducătorului cecen nu ar putea fi oprit.

Ținând cont de gravitatea situației, un submarin nuclear al SUA, USS Alabama, este
desemnat pentru o misiune de patrulare, și degelat cu lansarea rachetelor nucleare într-o lovitură
preventivă, în eventualitatea în care Radcenko ar încerca să-și alimenteze rachetele spre lansare.
Căpitanul Frank Ramsey este ofițerul comandant - unul dintre puținii comandanți rămași în US
Navy cu experiență de luptă, pregătit sub îndrumarea legendarului Adm. Hyman Rickover
(fondatorul submarinului nuclear) – aflându-se aproape de sfârșitul carierei sale active. Acesta
este cunoscut pentru felul în care își ”chinuie” subordonații. El îl alege comandant secund pe
locotenent comandant Ron Hunter, care are o educație extinsă în istoria și tactica militară, dar nu
și experiență efectivă de luptă.

În timpul primelor zile la bordul submarinului, tensiunea dintre Ramsey și Hunter devine
evidentă din cauza unei ciocniri a personalităților: abordarea mai atentă și mai prudentă a lui
Hunter, spre deosebire de abordarea mai impulsivă și mai intuitivă a lui Ramsey.

Acesta este nucleul de bază în ”Crimson Tide”, o dramatizare neobișnuit de inteligentă cu

privire la alegerile, pericolele și îndatoririle războiului nuclear. Deși este un film de acțiune,
scenariul se dezvoltă de-a lungul liniilor ideologice, în timp ce Ramsey și Hunter - ambii absolut
convinși că au dreptate - încearcă să obțină controlul asupra submarinului. Este căpitanul vinovat
de o încălcare a procedurii sau oare secundul acestuia se face vinovat de insubordonare și
inițierea revoltei? În încercarea de a răspunde acestor întrebări, filmul ilustrează o luptă între
două voințe, căci Ramsey nu este un inițiator al războiului, ori un conducător nebun, ci un ofițer
atât de preocupat de executarea comenzilor încât chiar și un ordin incomplet transmite un mesaj,
parcă doar pentru el. Ceea ce este intrigant în ”Criza Tide” este faptul că nu oferă alegeri clare
între bine și rău: Hackman poate părea că încalcă procedurile, dar e posibil să aibă motive
întemeiate pentru acest lucru, în timp ce Hunter, temându-se să declanșeze războiul, riscă să își
lase țara neprotejată.

În ceea ce privește condițiile specifice de mediu, este de la sine înțeles faptul că acestea
sunt extrem de rigide, deoarece mediu de desfășurare al misiunii este mediul acvatic. Dacă în
majoritatea operațiunilor, militarii interacționează cu mediul înconjurător, în cazul echipajelor
submarinelor acest lucru nu se întâmplă (aceștia fiind complet izolați în interiorul acestora). Din
acest motiv, caracteristicile mediului înconjurător devin importante pentru membrii echipajului
unui submarin numai în caz de accident major, când aceștia trebuie evacuați (evacuarea
neputându-se face în orice condiții).

Totodată condițiile de mediu se concentrează într-un singur parametru: adâncimea de

scufundare, în funcție de care se stabilesc: presiunea pe care o exercită apa asupra structurii de
rezistență a submarinului și temperatura apei (care influențează implicit și temperatura din
interiorul submarinului). Cunoașterea limitei maxime a adâncimii de scufundare este foarte
importantă, întrucât structura de rezistență a submarinului (coca) este proiectată să reziste unei
anumite valori a presiunii apei (de exemplu, la adâncimea de 260 de metri, forța cu care
presiunea acționează asupra submarinului este atât de mare încât coca se contractă, devenind mai
scurtă cu câțiva cm), valoare ce este corespunzătoare unei anumite adâncimi (la fiecare 30 de m
de coborâre, presiunea apei crește cu de 3 ori presiunea atmosferică). Scufundarea submarinului
sub această adâncime determină distrugerea acestuia.

Exceptând mediul exterior submarinului și pericolul evident la care sunt supuși, cele mai
importante aspecte sunt cele care vizează condițiile de mediu din incinta submarinului. Astfel,
prioritatea la bordul submarinului este submarinul însuși, oamenii trecând pe locul secund. Din
acest motiv spațiul este foarte mic, orice colțișor liber fiind exploatat la maxim pentru a depozita
tot ceea ce este necesar - alimente, tehnologie, etc. Acest aspect evidențiază faptul că ei trebuie
să posede capacitatea de adaptare la viața în comun într-un spațiu limitat.

Submarinele nucleare sunt complet izolate, sunt lipsite de vizibilitate și se bazează foarte
mult pe sunete, în acest scop având șiruri de microfoane încastrate în coca. Operatorii de sonar
pot separa sunetele astfel încât să poată identifica sunetul elicei unei nave aflate la 5000 km
depărtare (acest lucru fiind foarte important întrucât operatorii pot identifica cu exactitate clasa
oricărui vas sau submarin după sunetul elicei). De asemenea, în baza sunetelor pot fi calculate
cursul, viteza, distanța și toate elementele necesare executării atacurilor în caz de nevoie sau a
misiunilor de urmărire cu precizie. Practic se poate spune că incinta unui submarin este o lume a
sunetelor.

După cum subliniază și Popa (2012), alături de caracteristicile individuale, natura sarcinii
şi caracteristicile situaţiei, condiţiile de mediu se află printre determinanţii fundamentali ai
conduitei umane. Dintre condițiile de mediu întâlnite în desfășurarea misiunii de patrulare,
întâlnim: temperatura apei, presiunea crescută la coborârea în adâncimile reci, umiditatea,
echipamentul limitat, dar și durata expunerii. Toți acești factori de mediu ne prezic într-un fel sau
altul evoluția comportamentului echipajului de la bordul submarinului, întrucât aceștia au
repercusiuni atât la nivel mintal, psihomotor, cât și subiectiv. Această argumentare este susținută
și justificată de probele realității în care misiunea are loc prin exemplele clare ale schimbărilor
comportamentale întâlnite la membrii echipajului. Aproape fiecare personaj în parte se află într-o
călătorie provocatoare care îi testează sănătatea, forța și echilibrul psihic.

Aceste condiții de mediu amintite anterior, prezintă, fiecare, particularităţi în funcţie de

care echipajul trebuie să dezvolte şi să pună în funcţiune diverse mijloace de adaptare. Una dintre
cele mai importante componente, se referă la efortul adaptativ individual, în angajarea căruia
sunt importante două aspect:
a) Cu cât discordanţa dintre condiţiile de mediu şi caracteristicile umane fundamentale
este mai mare, cu atât efortul necesar adaptării este mai mare.
b) Cu cât efortul adaptativ este mai mare, cu atât efectul lui asupra oamenilor este mai
mare.
Iar când vorbim de efecte, Popa (2012) ne atrage atenția să avem în vedere echilibrele
fiziologice vitale, potenţialul de performanţă psihică individuală, impactul emoţional şi
comportamentul interpersonal.

În opinia lui Evans şi Cohen (2004), citați de către Popa (2012), costurile antrenate de
efortul de adaptare la condiţii de mediu adverse pot fi clasificate în patru categorii principale:
• oboseala cumulativă (degradarea performanţei, dispoziţie afectivă negativă, alterarea
relaţiilor interpersonale, dificultăţi de adaptare la stresori multipli);
• neputinţa învăţată (diminuarea abilităţilor de adaptare, localizare externă a controlului,
demotivare);
 • mobilizarea fiziologică (amplificarea proceselor fiziologice cardiovasculare şi
neuroendocrine);
• suprageneralizarea (persistenţa strategiilor adaptative învăţate în condiţii de stres, după
ce acţiunea stresorilor a dispărut).

Așadar, cu cât resursele individuale (experienţă, abilităţi, motivare, personalitate etc.)

sunt mai concordante cu particularităţile mediului de muncă (zgomot, temperatură, calitatea
echipamentelor etc.), cu atât performanţa va fi mai bună şi, implicit, nivelul de satisfacţie mai
ridicat. În acest proces intervin, desigur, şi alte variabile, cum ar fi nivelul de activare, gradul de
solicitare, emoţiile, capacitatea personală de control etc.

Având în minte parcursul misiunii, putem afirma faptul că expunerea la condițiile mai
exigente de mediu, influențează atât dinamica relațiilor dintre membrii echipajului cât și
performanța acestora în executarea comenzilor, ori pur și simplu în realizarea sarcinilor rutiniere.

II. Indicați particularități ale stresului militar în misiunea specială de patrulare.

Conceptul de stres poate fi înţeles sub două accepţiuni principale, ca stare şi ca sursă.
Stresul ca stare se apropie într‑o măsură mai mare de noţiunea de oboseală, deoarece unele dintre
manifestările sale sunt din categoria celor incluse şi în starea de oboseală. Totuşi, stresul se
defineşte şi prin modul în care persoana reflectă raportul dintre propriile capacităţi şi solicitări.
Stresul are o componentă evaluativ‑emoţională mai pronunţată, manifestându‑se, cel mai adesea,
printr‑o stare de încordare asociată cu reacţii emoţionale intense. În ceea priveşte stresul ca sursă,
acesta se referă la factori care pot determina sau nu şi un efect de oboseală. (Popa, 2012)

Fiind puși în pragul situației de posibil război nuclear, deși antrenați și pregătiți pentu
astfel de situații, se observă faptul că nivelul de stres la care sunt supuși, îi afectează pe fiecare în
parte, în mod diferit, scoțând în evidență caracteristicile unice de personalitate.

Stresul se naște și din condițiile extreme la care sunt expuși: incendiul și creșterea
temperaturii, presiunea ce crește pe măsură ce submarinul se adâncește la distanțe primejdioase,
tensiunea echipajului în fața situațiilor culminante. Până și presiunea de a fi tot timpul într-o
condiție fizică de excepție, de a fi tot timpul la capacitatea maximă, este epuizantă și reprezintă
un alt factor stresor pentru organismul mereu în stare de alertă.

Rareori se vor întâlni simptome ale stresului militar, identice la două persoane, ceea ce
arată că în situaţii ‑ limită sunt angajate cele mai profunde straturi ale structurii afective şi
experienţei de viaţă ale individului. În general, simptomele stresului militar în misiunile speciale
pot fi grupate în şase categorii: simptome fizice, cognitive, comportamentale, emoționale, acte
neregulate și simptome dezadaptative. (Popa, 2012) Dintre aceste categorii, se regăsesc
exemplificate și în cadrul acțiunii din submarin, într-o mai mare sau mai mică măsură. Un factor
ce declanșează o anumită cantitate de stres, îl reprezintă incidentul din bucătăre, care a pornit un
incendiu greu de controlat, în urma căruia un coleg de echipaj și-a pierdut viața. Moartea unuia
dintre ei, este trăită mult mai intens la gândul că i s-ar fi putut îmtâmpla fiecăruia, și oricâtă
disciplină și autocontrol ar avea, membrii echipajului sunt într-adevăr afectați.

Acest eveniment este urmat de primirea mesajelor urgente de la centrul de comandă, care
încordează echipajul. Resursele de hrană se diminuează, apar primele certuri între membrii
echipajului, interceptarea undelor sonore care indică inițiativa de atac din partea trupelor rebele,
tensionează și mai mult echipajul.

Firul narativ descrie amploarea misiunii și implicațiile deciziei căpitanului Ramsey de a

pregăti tunurile de lansare pentru a contracara posibilul atac al rebelilor. Din acest moment,
perspectiva declanșării unui război devine din ce în ce mai reală, iar starea emoțională și psihică
a echipajului se deteriorează de la o zi la alta.

Îndată ce forțele marine rusești interceptează submarinul american, între cele două forte
se duce o luptă continuă. Atmosfera de la bordul submarinului Alabama este tensionată, fiecare
membru fiind vizibil îngrijorat. Căpitanul le comandă să fie vigilenți. Un eveniment îl
declanșează pe altul, iar echipajul vizibil obosit și încercat se vede pus în fața pericolului în
întâmpinarea căruia li se cere să fie vigilenți și capabili, lucru greu de îndeplinit ținând cont că
disputa dintre cei doi conducători se răsfrânge asupra acestora și confuzia ia locul certitudinii.

Stresul rezimțit la momentul scufundării submarinului este unul major, care pentru unii
membrii ai echipajului este insuportabil. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, căpitanul și secundul
acestuia împart echipajul în două prin perspectiva lor diferită și prin înverșunarea de a-și susține
punctul de vedere cu orice risc. La acest moment întreg echipajul este derutat și incapabil să
urmeze ordine directe, astfel că unii dintre ei, sub presiunea stresului ajuns la cote maxime,
acționează pe cont propriu.

În final, nimic nu este mai normal şi mai justificat în condiţiile luptei decât reacţia de
frică. Frica reprezintă o stare de activare emoţională negativă, care stimulează şi motivează
conduite de adaptare la evenimente ameninţătoare reale, cu scopul evitării pericolelor şi pentru
conservarea stării de bine. De regulă, conduitele adaptative tipice situaţiilor de frică sunt cele de
tip defensiv (imobilitate, evadare din zona pericolului), dar se pot manifesta şi prin acţiuni
ofensiv ‑ agresive, inclusiv de atac asupra sursei ameninţării (Ohman, 2007, cit. in Popa, 2012).
Am menționat acest aspect, deoarece frica acționează ca un ultim factor stresor, în urma instalării
căruia se observă mai multe procese în declin: capacitatea de decizie este compromisă, loialitățile
se schimbă din pricina febrei momentului și situației, comportamentul este din ce în ce mai
agresiv și guvernat de emoționalitate și nu de rațiune.

Stresul anticipativ, de pildă, reprezintă un complex de stări psihice şi fiziologice care se

manifestă în preajma angajării militarilor în situaţii de luptă; este o trăire tensionată care
premerge confruntarea cu pericolul şi se stinge odată cu angajarea în acţiune. Stresul anticipativ
se manifestă în perioadele premergătoare participării la o misiune de luptă. El este cu atât mai
ridicat cu cât valorizarea scopului este mai mare, numărul obiectivelor este mai ridicat şi gradul
de ameninţare şi de incertitudine privind atingerea lor este mai pronunţat.

Manifestările tipice ale acestei forme de stres (aticipativ) sunt de natură emoţională
(nelinişte, nervozitate, labilitate emoţională), comportamentală (izolare), fiziologică (crampe,
transpiraţie) şi cognitivă (focalizare obsesivă pe sursa ameninţării). Sursa acestei reacţii
emoţionale ţine de mobilizarea, uneori excesivă, a resurselor implicate în adaptarea anticipată la
o situaţie stresantă.

Starea de blocaj apare, de asemenea, în condiţiile confruntării neaşteptate cu o situaţie

care implică, simultan, o solicitare intensă şi o ameninţare iminentă și are ca simptom dereglarea
mecanismelor de stabilire a priorităţilor;

În opinia lui Noy (1991), citat de Popa (2012), cauza primară a stresului traumatic de
luptă este frica de moarte, ca rezultat al ”perceperii unei ameninţări externe iminente asupra
vieţii şi al incapacităţii de a face faţă acelei ameninţări...”. Această percepţie se manifestă sub
forma unor trăiri intense, care tind să orienteze întregul sistem motivaţional către o ţintă unică,
supravieţuirea.

În esenţă, aceşti factori cauzali (condițiile de luptă) se referă la natura ameninţării şi la

condiţiile de mediu. Într‑un raport de sinteză al grupului de lucru NATO (NATO RTO Task
Group HFM‑081, 2008b) sunt descrise cinci caracteristici specifice mediului de luptă a căror
încărcătură poate reprezenta o ameninţare pentru aproape orice persoană:
• prezenţa ameninţărilor directe (riscul de a fi a fi ucis sau rănit);
• confruntarea cu situaţii copleşitoare (de exemplu, moartea unui camarad);
• confruntarea cu situaţii neaşteptate (de exemplu, veşti neaşteptate din mediul familial,
întâlnirea unor obstacole neprevăzute pe durata misiunii);
• incertitudinea (de exemplu, misiuni cu durată neprecizată, informaţii nesigure cu privire
la inamic etc.);
• ambiguitatea (de exemplu, dificultatea distingerii forţelor inamice de cele proprii).

Sigur, există o multitudine de surse stresoare în misiunea pe care echipajul submarinului

Alabama trebuie să o îndeplinească, fie că sunt surse de mediu (umezeală, vibrații, zgomot),
cognitive (informație: prea multă sau prea puțină, ambiguitate, incertitudine, reguli de luptă
schimbătoare sau chiar nedefinite, imprevizibilitate, decizii greu de luat din cauza consecințelor
grave), fiziologice (privare de somn, oboseală musculară, malnutriție), sau emoționale (frica de
moarte/ de a nu fi rănit, frica de eșec personal sau de neîndeplinirea misiunii, confruntarea cu
moartea camarazilor, mânie, frustrare, izolare, îngrijorare), acestea sunt prezente în orice misiune
cu grad crescut de dificultate, și cu atât mai mult în cazul prevenirii unui război nuclear.

Lipsa suportului psihologic în faza operațională: monitorizarea personalulului la nivel

individual; monitorizarea la nivelul unității; acordarea imediată a primului ajutor psihologic;
stabilirea explicită a competențelor, reprezintă și ea o particularitate a stresului militar.
III. Analizați dinamica psihosocială a membrilor echipajului.

În ceea ce privește comportamentul, Ana Moise (cit. in Mincu, 2015) amintește faptul că
din punct de vedere comportamental, un grup reprezintă cel puțin două persoane care
interacționează interdependent pentru a realiza un scop comun. Grupul și apartenența la grup este
foarte importantă, deoarece grupurile exercită o influență deosebită asupra membrilor, prin
facilitarea achizițiilor precum, valori, credințe, atitudini și comportamente ulterioare.

Deoarece la nivelul grupului există o interdependență și o interacțiune între

caracteristicile mediului de lucru și personalitatea individului, vom descrie în continuare,
exemplificând cu argumente și situații din scenariu: relațiile cognitive, comunicaționale și
afectiv-simpatetice dintre membrii echipajului de pe USS Alabama, în încercarea de a realiza
profilul psihosocial al grupului, care descrie foarte bine dinamica relațiilor din cadrul acestuia.

Dinamica psihosocială este exemplificată foarte bine în contextul evenimentelor ce se

declanșează pe parcursul misiunii de patrulare, observând că fiecare membru al echipajului trece
prin schimbări diferite, cu repercusiuni asupra stării afective, psihomotorii și comportamentale.

Weps se remarcă încă de la începutul filmului ca fiind un prieten apropiat al lui Hunter și
este interesant faptul că tocmai acesta îi explică lui Hunter de ce se simte Ramsey amenințat de
el și îl roagă pe acesta să nu îl judece până ce nu îl va cunoaște. Hunter află o nouă perspectivă,
aceea că nesiguranța lui Ramsey se naște din competența pe care Hunter o afișează; diferența de
studii, tinerețea și energia lui sunt amenințătoare pentru căpitanul care se apropie de ieșirea din
activitate și care este evident măcinat de sentimente de competitivitate, de dorința de a fi util și
indispensabil.

Acesta și-a dedicat întreaga viață profesiei, fiind comandant pe submarin timp de 25 de
ani, iar singura familie pe care o are este câinele lui de companie. Astfel, Hunter reprezintă
perspectiva de viitor, pregătit din perspectiva teoretică actuală, cu viziune, cu o viață de familie
împlinită, pe când Ramsey se simte amenințat de ceea ce ar putea pierde după 25 de ani de
investiție în practică și în viața profesională. Pentru el, funcția lui de conducere însemnând totul.

Pe măsură ce firul narativ al filmului se scurge, starea de tensiune se resimte de către toți
cei din submarin, odată cu vestea că rebelii dețin codurile de lansare.

Asistând la o ceartă dintre doi subordonați, Hunter reacționează ca un leader centrat pe

oameni, fără să penalizeze comportamentul celor doi, în schimb oferă un avertisment serios, fără
a-l transmite drept o amenințare. Ca o reacție de evidentă dezaprobare a stilului lui Hunter,
căpitanul Ramsey face membrii echipajul să se îndoiască de rezistența lor în fața situației în care
se află, DEFCON 3, fără să adopte punctul de vedere al lui Hunter și să îi încurajeze. Se observă
din ce în ce mai des în desfășurarea acțiunii filmului, că cei doi se diferențiază ca stil de
conducere, deși eforturile lor de a-și duce la bun-sfârșit misiunea își au aceeași motivație.
 Echipajul execută scufundarea la adâncimea de 249 km, pentru a se feri de amenințarea
înregistrată pe radar, eveniment care tensionează tot echipajul, astfel că dinamica relațiilor dintre
aceștia schițează o schimbare, deși nu încă manifestă.

Aceștia primesc un alt mesaj urgent care îi înștiințează că rachetele rusești sunt pregătite
de lansare; în urma primirii acestei comenzi, iau decizia să oprească lansarea torpilelor și să
pregătească lansarea rachetelor. Am ținut să menționez acest eveniment, deoarece este de o
importantă majoră pentru echipaj. El reprezintă momentul de conștiență maximă care îi pune cu
adevărat în fața gravității situației, care a degenerat cu mult de la ideea de amenințare.

Personalul de serviciu identifică racheta interceptată de radar ca fiind un submarin Akula

rusesc ce se îndreaptă în direcția lor. Aceștia nu pot ști încă dacă au fost detectați sau nu, ceea ce
trezește tensiune în rândul membrilor echipajului.

Ca și când amploarea situației nu ar fi fost de ajuns pentru tensionarea acestora, membrii

echipajului iau parte la o discuție aprinsă dintre cei 2 lideri, iar conducerea constrastantă face ca
teama și incertitudinea să se aștearnă în sufletele tuturor. Punctele de vedere divergente ale celor
mai influenți oameni din submarin, funcționează ca o a doua explozie, fictivă, care de această
data, îi destabilizează psihologic.

Deoarece nu aprobă excesul de putere și uzul funcției în scopuri neetice, șeful

submarinului (prieten apropiat al căpitanului Ramsey) acceptă înlăturarea din funcție a
căpitanului Ramsey, dar nu este de acord cu Hunter și subliniază faptul că lucrurile trebuie făcute
conform regulilor, și nu a exceselor de putere, ori a intereselor proprii. Din dorința de a respecta
protocolul, relațiile inițial clare, se destabilizează și îndepărtează membrii echipajului.

Astfel, Ramsey este ”demis”, deoarece cursul acțiunii ar fi fost, din punctul lui de vedere,
lansarea imediată a rachetelor nucleare în încercarea de a preveni un atac, acțiune ce ar fi născut
cu siguranță un război nuclear; în timp ce Hunter, preia conducerea, deoarece cursul acțiunii lui
este de a aștepta confirmarea ordinului de către centrul de comandă, această decizie vine din
nevoia acestuia de a ști cu certitudine că acesta este singurul traseu disponibil; conștient fiind de
faptul că dacă ar acționa fără confirmarea informației, poate declanșa un război nuclear inutil.

Fenomenul de schimbare a conducerii funcționează ca o schimbare de obiectiv în cadrul

restrâns al misiunii de patrulare, nimic mai neadevărat, deoarece deși au trasee diferite de
acțiune, cei doi îți doresc în definitiv același lucru.

Cu Hunter la conducere, echipajul răspunde unui alt stil de conducere, dar schimbarea nu
trece ușor pe lângă aceștia, deoarece în submarin domnește acum tensiune, revoltă, teamă, panică
și deznadejde, izvorâtă din incertitudinea deciziilor luate atât de căpitan, cât și de secund.
Niciuna dintre variante nu le garantează alegerea potrivită. Astfel, prima decizie a lui Hunter
ajuns la conducere este de a amâna lansarea rachetelor nucleare, până la confirmarea mesajului
de lansare cu centrul de comandă.
 Urcând submarinul, echipajul constată că Akula rusesc se află exact deasupra lor, astfel
că forțele navale se angajează în luptă. Submarinul rusesc lansează torpilele către USS Alabama,
iar decizia secundului Hunter, îi salvează de impact. Echipajul se arată suportiv și mulțumit de
deciziile luate de Hunter, susținându-l în continuare.

La scurt timp după ce torpilele rusești ratează ținta, Hunter dă comanda de atac a
submarinului Akula, care este lovit de 2 torpile americane, dar nu înainte de a lansa o ultimă
lovitură asupra americanilor, care le lovește submarinul în elice, iar acesta își pierde viteza de
propulsare, scufundându-se inevitabil. Impactul creează multe daune ireparabile, iar echipajul se
vede nevoit să inițieze orice procedură de supraviețuire.

Deoarece echipajul se luptă să oprească apa care continuă să inunde submarimul, acesta
pierde parcă din putere și se scufundă, urmând ca la 555 metri situația să nu mai poată fi
remediată. Având această perspectivă a posibilității scufundării, deci a morții, echipajul este
supus unor condiții extreme, care îi dezarmeză și îi face să-și piardă cumpătul, fiind vizibil
cuprinși de teamă, frustrare, mânie și revoltă.

Deși deciziile luate de Hunter, au fost justificate, când propulsoarele își revin și
submarinul se ridică, membrii echipajului fideli căpitanului Ramsey complotează cu acesta să-l
înlăture de la conducere pe Hunter, și lupta pentru supraviețuire le guvernează acțiunile.

Întregul echipaj se împarte în două tabere. Prin intermediul influenței sociale, câțiva
membrii ai echipajului îi conving pe cei în funcțiile de decizie să pornească o revoltă. Astfel că
divergențele dintre Hunter și Ramsey nu se mai țin direct, între cele două personaje, ci între
membrii echipajului, fideli unuia dintre conducători.

Se remarcă în film faptul că două personaje importante îți ”trădează” reciproc prietenii și
trec de partea adversă (deși inițiat acestea sunt persoanele cele mai apropiate lui Hunter și
Ramsey: înlocuitorul lui Hunter - Weps și șeful submarinului – Bobby/ Bob)

Dinamica luptei se schimbă. De la lupta autorității, la lupta fizică a armelor. În acest

punct echipajul pierde din vedere războiul extern și se pierde în disputa internă generată de
nevoile personale și nu de scopul final al misiunii.

Echipajul ia decizii în pripă, la presiunea colegilor, fără obiectivitate. Este un exemplu

clar al scenariului ce ia naștere între membrii unei echipe atunci când conducerea este confuză,
nesigură și incertă. Atunci când modelul pe care angajații se presupune că ar trebui să-l urmeze
își pierde din stabilitate, din autoritate și respect, angajații se revoltă și se auto-conduc haotic.

IV. Realizați profilurile de personalitate ale Comandantului și Secundului: Gene Hackman

(Căpitan) și Denzel Washington (Locotenent Comandant).

În încercarea de a surprinde cât mai amplu trăsăturile de personalitate ale celor două
personaje principale – căpitanul Ramsey și secundul său Hunter – am considerat util să fac un
rezumat al evenimentelor din misiunea de patrulare, care să surprindă doar manifestarea
caracteristicilor de personalitate ale celor doi, urmând ca în baza acestui rezumat să schițez un
profil de personalitate pentru cei doi, în urma cunoștințelor acumulate.

Ziua 1 – 21 Octombrie – Apare prima diferență majoră între cei doi, deoarece aceștia au
principii diferite, viziuni opuse cu privire la abordarea ideii războiului, astfel, căpitanul Ramsey
susține declarativ și mai apoi procedural-executiv, faptul că strategia ofensivă reprezintă cea mai
bună cale în caz de război, adoptând deci atacul, pe când secundul Hunter militează spre o
strategie defensivă, vorbind despre apărarea și evitarea războiului. O replică marcantă pentru
acest moment o reprezintă remarca lui Hunter ”În modesta mea opinie, în lumea nucleară,
adevăratul inamic este chiar războiul”.

Încă de când a aflat atitudinea cu privire la război a secundului său, Ramsey îl testează și
îl analizează tot timpul, fără a evita ocazii subtile de a-și sublinia poziția față de acesta. Acest
comportament se naște din nevoia de a-i reaminti lui Hunter că acesta este doar un secund, iar
datoria lui este să execute ordinul primit de la superior, însă în fața acestor mici subtilități,
Hunter, este tăcut, analitic, prudent, subordonat.

Ramsey este intrigat de personalitatea ”complicată” a secundului său. Se citește o

oarecare gelozie profesională între cei doi. Pe când Ramsey este simplu, Hunter e profund și
caută subînțelesul cuvintelor, însemnătatea lor reală, de aceea Hunter, în cazul unui război
nuclear, consideră că adevăratul inamic e însuși războiul; că în cazul unui astfel de război, nu
există câștigători, ci doar învinși și victime. După cum am subliniat mai devreme, acest punct de
vedere este momentul deciziv în care se constată o diferență majoră între ei; iar limbajul
nonverbal al lui Ramsey schițează o stare de alertă și amenințare drept răspuns concepțiilor
secundului său.

Se naște o breșă în stabilirea încrederii superior - secund, întrucât comandantul Ramsey

și-a explimat dorința ca ceilalți să execute ordinile primite. Poate că personalitatea lui Hunter îi
dă de înțeles că nu va fi atât de supus pe cât ar avea nevoie Ramsey să fie. Astfel, încă de la
începutul misiunii, se evidențiază o diferență fundamentală de credințe și principii între cele două
personalități.

Ziua 3 – 23 Oct – Îl surprinde pe Hunter făcând sport, acest lucru presupune faptul că își
relaxează și își antrenează mintea în același timp, dar și că se află în continuă stare de alertă,
mereu pregătit.

În vreme e Hunter consideră că tensiunea misiunii impune o conducere mai ”delicată”,

Ramsey consideră că agitația, alerta și dezordinea, nu sunt motive de teamă, dimpotrivă, acesta
consideră că astfel de momente sunt cele mai oportune pentru a simula exerciții de pregătire.
Acest dialog dintre cei doi precede incidentul din bucătărie care pornește un incendiu în care un
membru al echipajului își găsește sfârșitul. Hunter oferă o replică diferită, spunând că s-ar fi
asigurat întâi ca incendiul să fie stins, fără a exista posibilitatea de reaprindere. Ramsey îi explică
faptul că a fi în război înseamnă tocmai a lupta în condiții nefavorabile, astfel că nu vor putea
mereu să asigure condiții optime pe viitor, iar membrii echipajului trebuie să învețe să se
descurce în condițiile pe care le au.

Se constată din ce în ce mai des, faptul că Hunter încearcă să-i spună lui Ramsey punctul
lui de vedere, să-i vorbească despre cum ar proceda el în situația x, ceea ce nu face decât să
crească frustrarea lui Ramsey care, lider fiind, este contestat indirect pentru cum își conduce
nava.

Ramsey îi transmite secundului că nu îl deranjează criticile sau îndoielile, dând de înțeles

că nu este autoritar, în încercarea de a-și impune punctul de vedere, dar în același timp, îl
”instruiește” pe Hunter să i se adreseze mereu în privat atunci când nu este de acord cu decizia
acestuia. Acest aspect, dorința comandantului de a nu fi contrazis public, în fața echipajului pe
care îl conduce, nu face decât să îi sublinieze autoritatea și dorința de a domina, prevăzând parcă
faptul că subordonatul său ar putea în viitor exagera atunci când situația o va impune.

Ramsey este un conducător autoritar, pe care lumea îl urmează din teamă și din respect
pentru funcția pe care o deține; pe când Hunter are personalitatea unui lider, urmat de ceilalți
datorită respectului pe care îl manifestă față de echipă, dar și simțului egalității care îi lipsește cu
desăvârșire lui Ramsey. Hunter se simte egal cu echipa, pe când Ramsey se păstrează distant și
responsabil de aceștia.

Ramsey îmbracă instrucțiunile pe care i le oferă lui Hunter, astfel încât să pară că există
dorință de colaborare, dar în final transmite doar faptul că el reprezintă autoritatea, deoarece
ceilalți au nevoie de această certitudine pentru a funcționa în parametri optimi. Se impune
amenințător în ochii lui Hunter, care nu a acționat în niciun fel pentru a fi considerat provocator.
”Suntem aici să prezervăm democrația, nu s-o practicăm” - evidențiază clar raportul dintre cei
doi: superior - subordonat.

Limbajul non-verbal al lui Ramsey exprimă oboseală și grija de a nu fi depășit de situație,

în timp ce Hunter, își canalizează tensiunea și frustrarea suprimată, în sport. Hunter dezaprobă
purtarea lui Ramsey, aceea de a nu se interesa de echipaj, iar acest lucru îi slăbește respectul față
de căpitanul Ramsey.

Ziua 11 – 31 Oct – Ramsey ”se pare că tot echipajul are nevoie de un șut în fund”; Hunter
”...sau o încurajare, domnule”. Ramsey zâmbește batjocoritor, la ideea că încă o dată, secundul îi
oferă sfaturi despre cum să-și conducă echipa, ținând cont că vechimea acestuia este de 25 de
ani, iar a celui care își ”permite să-l învețe”, nici nu există.

Hunter e un lider, deoarece este atent la nevoile celorlalți, judecând lupta dintre cei 2
subalterni drept o scădere a moralului, în timp ce Ramsey, râde batjocoritor părând să nu-i pese
de starea echipajului. El pare mai degrabă deranjat de spiritul de observație al secundului său. În
mintea acestuia se dă o luptă ambivalentă, pe de o parte admiră personalitatea lui Hunter, pentru
că acesta are trăsături de personalitate pe care Ramsey nu le regăsește la el, dar pe de altă parte se
simte amenințat de competența secundului, și face eforturi de a-i diminua inițiativa.

Drept răspuns la îngrijorarea secundului pentru tensiunea echipajului, căpitanul îi

tensionează și mai tare, în loc să-i încurajeze, amintindu-le că locul acela nu este pentru toată
lumea, dar pentru că se află deja aici, ar trebui să se îmbărbăteze. Și face acest lucru în mod
expres în fața lui Hunter, pentru a-i dovedi încă o dată că el conduce vasul, iar Hunter e doar un
subordonat.

Ramsey conduce folosind duritatea, pe când Hunter, folosind umanitatea și logica. Pare
că orice acțiune a căpitanului Ramsey este o reacție la comportamentul de lider al lui Hunter,
reacție născută din teama acestuia de a nu fi înlocuit, de a nu fi cel mai bun, ori de a nu fi
ascultat. Știm deja până la acest moment că Ramsey are o nevoie deosebită de control, de respect
față de gradul și funcția care-i dau tot dreptul să acționeze cum consideră că e cel mai potrivit.

În fața permisiunii de lansare a rachetei nucleare, căpitanul Ramsey răspunde concis că

nu vor ezita în situația de amenințare din partea rebelilor ruși și sunt pregătiți să lanseze la cel
mai mic semn de inițiativă din partea rebelilor. Acest comportament este susținut de o
personalitate puternică, și de experiența pe submarin, care l-a pregătit pentru situații critice ca
cea în care se află, fără să dădăcească ori să piardă timpul altfel decât executând procedurile
impuse de centrul de comandă.

Sugestia de acțiune a lui Hunter expune întregul echipaj pericolului, deși aceasta nu a fost
făcută cu intenții negative, ci dimpotrivă. Căpitanul este nervos pentru că a aprobat sugestia
secundului, deși nu avea o intuiție bună în ceea ce-o privește. Îndată ce primesc mesaj de la
centrul de comandă, căpitanul Ramsey ia decizia de a lansa torpilele false pentru a păcăli ținta
torpilelor rusești, continuând să realizeze manevrele de îndepărtare. Observăm că în perioada
întregii misiuni, acesta este singurul moment în care Ramsey acceptă sugestia lui Hunter; nu știm
dacă face acest lucru pentru a-l ține în frâu dovedindu-i că este ascultat, ori dacă și el consideră
sugestia acestuia ca fiind un curs potrivit de acțiune.

Problema majoră apare atunci când echipajul recepționează un mesaj întrerupt, ceea ce îi
induce în eroare, în cursul de acțiune viitor. Moment în care, Hunter îl confruntă pe Ramsey,
spunându-i că e nevoie să confirme mesajul anterior cu centrul de comandă. Ramsey nu e de
acord, căci pentru el e clar faptul că trebuie să execute atacul de prevenire prin lansarea
rachetelor. Deoarece așteptând, pun în pericol siguranța submarinului și a întregii Americi, chiar
și un mesaj incomplet și neclar este suficient pentru Ramsey, ca să-l execute.

În situația prezentă, personalitatea autoritară a lui Ramsey se face simțită din nou, când
Hunter îi propune o altă adordare a situației. Discuția dintre cei doi se aprinde, iar membrii
echipajului asistă la divergențele dintre aceștia. Amândoi au structuri de personalitate dominantă
de tip alfa, astfel că amândoi își impun punctul de vedere. Tensiunea crește din ce în ce mai mult.
 După un schimb de replici menite să sublinieze autoritatea și pregătirea fiecăruia,
căpitanul îi ordonă unui subaltern arestarea imediată a secundului, oferind drept explicație
incapacitatea acestuia de a-și da acordul în comanda de execuție. Ramsey dă comanda autoritar
și dur, fără să se aștepte la o întorsătură a situației, știind că puterea cu care a fost investit trebuie
respectată, chiar dacă subordonații nu sunt de acord.

După lungi tăceri și procese de conștiință din partea personalului, Hunter este susținut de
membrii echipajului în decizia de a aștepta confirmarea mesajului, deoarece nu și-a impus
expertiza, ci a sugerat-o, încercând pe cât posibil să evite conflictul dintre funcții. Astfel,
secundul Hunter cere arestarea căpitanului și își asumă conducerea în baza autorității cu care a
fost învestit.

Această ultimă acțiune trezește revolta și disprețul căpitanului Ramsey pentru secundul
care a îndrăznit să nu se conformeze și să nu execute ordinul direct al acestuia, contestându-i
capacitatea de luare a deciziei, dar și puterea și autoritatea. Această insubordonare îi rănește
orgoliul și îl înfurie și mai tare.

În timp ce se îndrepta spre cabina unde a fost trimis spre detenție, Ramsey îi spune lui
Hunter că e depășit de situație și că nu e pregătit să ia decizii dificile. Acestă remarcă a lui
Ramsey nu este nejustificată, deoarece el consideră că experiența sa l-a învățat cum să conducă,
în timp ce Hunter nu cunoaște decât latura teoretică a deciziilor și hotărârilor.

Autoritatea impusă de Ramsey era explicată de acesta ca fiind ”mâna de fier” de care
echipajul avea nevoie pentru a performa la capacitate maximă, astfel că acum, cu Hunter la
conducere îngrijorarea lui nu pare a fi egoistă. Remarcăm totuși, faptul că fiecare acțiune și
decizie luată de ambele personalități, este justificată de îndeplinirea obiectivului. Ambii cred că
fac ceea ce este mai bine pentru misiune și siguranța submarinului.

Decizia de amânare a lansării rachetelor nucleare nu surprinde, deoarece Hunter și-a

exprimat viziunea asupra evitării războiului pe cât posibil, înainte de scufundarea submarinului și
începerea misiunii efective.

Se remarcă între cei doi o luptă de putere, deoarece Ramsey nu poate accepta că a fost
înlăturat de subalternul său. Folosește drept motivație și scuză pentru comportamentul său faptul
că Hunter nu are decât experiență teoretică și de simulator, iar acest fapt îi crește sentimentul
competenței proprii, judecând că dacă are ani de experiență practică, este îndreptățit să-și
însușească conducerea (fiind a lui de drept), prin orice mijloace.

Simțul fin al intuiției lui Hunter îi spune că ceva urmează să se întâmple, acesta bănuind
că Ramsey urma să facă o mutare, frustrat fiind că a fost înlăturat de la conducere.
În timp ce Hunter conduce membrii echipajului prin puterea exemplului și prin aprecierea
competențelor fiecăruia, Ramsey conduce prin frica pe care o inspiră și spiritul autoritar pe care-l
trezește și în ceilalți.
 Hunter este trădat de propriul prieten, care ia decizia de a oferi arme grupului de oameni
conduși de Ramsey, iar când este înlăturat, Hunter își exprimă dezamăgirea prin contactul vizual
expres pe care îl face cu cel care i-a greșit atât ca subordonat, cât și ca prieten. Astfel Ramsey a
pus la cale un plan meschin de a-i răni profund sentimentele lui Hunter, nu doar ca locotenent
comandant, ci și ca om.

Hunter are demnitatea de a-și explica deciziile față de oamenii care l-au urmat, subliniind
faptul că acțiunile lui nu reprezintă o revoltă, ci o respectare a regulilor pe care s-a văzut obligat
să le urmeze. Confirmarea mesajului de centrul de comandă este foarte importantă, deoarece
oferă direcția acțiunii pe care Hunter ar fi urmat-o. Diferența dintre Hunter și Ramsey, este că
Hunter vrea să acționeze doar dacă este 100% necesar, și dacă acțiunea oferă cel mai bun
outcome, pe când Ramsey, decide subiectiv să ia acțiune, fără a se gândi ce implicații pot apărea
în urma acțiunilor lui. El știe doar că nu își poate lăsa țara fără apărare în fața primejdiei.

Hunter este la fel de capabil să lanseze rachetele, la comanda Comandantului Suprem,

precum este și Ramsey, dar el vede imaginea de ansamblu a deciziei, tocmai de aceea
confirmarea este atât de importantă pentru el, încât riscă să își lase țara lipsită de apărare.

Căpitanul Ramsey amenință să ucidă personalul submarinului dacă nu primește codurile

de lansare. Este dispus să meragă atât de departe pentru a-și apăra autoritatea, încât să ucidă
pentru asta. Acest aspect al personalității căpitanului șochează, deoarece agresivitatea și mânia
lui sunt parcă prea accentuate pentru un lider cu experiență de 25 de ani.

Ramsey își pierde, răbdarea, judecata și cumpătul, ceea ce vedem nu mai este un căpitan
responsabil și competent, ci un om disperat să își impună voința asupra tuturor. În timp ce
căpitanul Ramsey se pierde cu firea, secundul Hunter își organizează oamenii, gândește strategic
și îi inspiră pe aceștia să-l urmeze prin blândețe și umanitate, și nu prin violență și frustrare.

Vizavi de completările de la punctul V., Hunter are putere de influență asupra

personalului submarinului, deoarece este capabil să-i convingă pe ceilalți să-l urmeze.

Se remarcă un traseu interesant în stilurile de conducere ale celor două personaje, astfel
că, în timp ce Ramsey este preocupat doar de a-l înlătura pe Hunter de la conducere și a lansa
rachetele (stil agresiv, ofensiv), secundul pune siguranța personalului pe primul loc, încercând
confirmarea mesajului, pentru a acționa apoi având toate informațiile corecte. Hunter este
analitic, calculat, logic, vigilent, plin de compasiune și simț al responsabilității. El intuiește
mișcările lui Ramsey, și își croiește drum spre îndeplinirea obiectivului: Acela de a acționa
având informații precise și a pune binele Americii mai presus de orice. Hunter gândește în
perspectivă fiind un lider demn de urmat.

În confruntarea directă, Ramsey îl atacă pe Hunter, devenind violent fizic, în timp ce

Hunter nu-i recunoaște autoritatea și rămâne fidel obiectivului misiunii, încercând pe cât posibil
să repare sistemul de comunicare. Nu spunem în mod expres faptul că Ramsey nu are cele mai
bune intenții în minte, dar dacă există și un alt curs al acțiunii, unul mai prudent, și timpul încă le
permite, este greu de înțeles înverșunarea cu care desconsideră această alternativă, doar pentru că
ceilalți nu execută instrucțiunile lui.

Ajunși față în față, Ramsey nu e obiectiv și dispus să găsească o cale de mijloc, devenind
slab, și apelând la forța brută pentru a se impune. Hunter își păstrează calmul, deoarece este
conștient că situația are implicații mult mai mari și mai importante decât lupta 1 la 1 în care s-a
angajat un om cu o experiență de peste 25 de ani. Hunter își ”învinge” superiorul prin muncă și
devotament, prin răbdare și încredere în intuiția și judecata proprie, care în final îi dă dreptate.
Deoarece sistemele de comunicare funcționează din nou, iar mesajul primit de la centrul de
comandă este negativ, lansarea rachetelor nu este confirmată.

Așa cum era de așteptat și cum se putea intui încă de la începul, căpitanul Ramsey
încearcă să-l provoace pe Hunter făcând sugestii rasiste, înjosindu-l doar pentru faptul că este
negru. Îi amintește despre veșnica poziție pe care ar trebui s-o aibă, aceea de subordonat,
subaltern pentru ceilalți.

Filmul are cumva structură ciclică, deoarece Ramsey folosește același subiect despre care
i-a vorbit lui Hunter prima oară când l-a întâlnit. Discuția inițială a fost menită să-l atenționeze,
să știe care-i este poziția - subaltern, mereu second, mereu la serviciul celuilalt, mereu la
serviciul celuilalt care este alb! Amintind chiar și subtil de era sclavagismului și supunerii
negrilor și lipsa de considerație față de un coleg care s-a ridicat prin competență și muncă asiduă
în poziția dobândită în prezent, este josnic pentru un om care pretinde dragoste față de țară.

Întrega atitudine a lui Hunter vorbește de la sine, se simte că este frustrat și judecat pe
nedrept de un om care a decăzut în ochii lui, dar retrăiește toată ocara transmisă din generații în
generații; toată truda și greutățile pe care le-a confruntat ca să contrazică prin exemplu de
competență și umanitate toată răutatea cu care a fost învățat, doar din principiu.

Răbdarea lui de-a lungul misiunii este de apreciat. Prin faptul că a încercat până în
ultimul moment să lase deoparte sentimentele și frustrările personale, pentru a se dedica misiunii;
un aspect pe care Ramsey l-a încălcat de nenumărate ori, doar pentru că el consideră că i se
cuvine să se poarte după bunul plac.

După ce îl jignește comparându-l cu un cal negru, spunând că: stimulat cu socuri

electrice, animalul este în stare să execute orice i se spune, adaugă ”dacă greșești, să te ajute
Dumnezeu!” – mesajul i se adresează lui Hunter, ținta și motivația comportamentului lui Ramsey
pe parcursul întregii misiuni. Mesaj la care Hunter răspunde umil ”Dacă greșesc atunci suntem în
război. Domnul să ne ajute pe toți!” – mesajul se adresează tuturor, este vorba despre America, și
nu doar despre sine; văzându-se astfel motivația comportamentală a acestuia, aceea de a exista
cât mai puține victime.
 Ramsey – conduce violent, gândindu-se că victoria înseamnă să lupți, să distrugi. Hunter
– conduce analitic, empatic, gândindu-se să evite diplomatic lupte care nu aduc niciun câștig, dar
fiind capabil de atac în cazul prevenirii.

Atunci când primesc mesajul de la centrul de comandă, iar acesta nu aprobă lansarea
rachetelor, Ramsey se recunoaște învins, dar nu-și recunoaște vina, fără a se scuza pentru
violența fizică și psihologică asupra lui Hunter, ci doar recunoscând scurt, că el are conducerea
submarinului.

Deși scopul analizei personalității celor două personaje, nu este un verdict, se remarcă
subiectivitatea pe care am avut-o în descrierea celor doi, deoarece consider că deși este vorba
despre raportul superior – subaltern, un superior trebuie să fie capabil să-și recunoască greșeala,
și cu atât mai mult să-și reevalueze deciziile dacă există într-adevăr motive pentru acest lucru. A
fi superior nu înseamna doar a-ți exercita autoritatea și puterea fără a răspunde în fața nimănui, ci
a trece peste orgoliul personal. A încerca să fii profesionist și a ține sub control situațiile
neprevăzute prin puterea exemplului.

Deși ambele personaje greșesc și pun în pericol siguranța misiunii, comportamentul de

înfruntare al subordonatului nu pare atât de grav pe cât pare incapacitatea superiorului de a
”descurca” situația cu diplomație și competență.

În urma analizării celor doi, nu putem trage concluzii cu privire la tipul de personalitate al
acestora, doar în baza observației subiective (orice ne înconjoară ne afectează la nivel personal,
iar rezultatul interpretării noastre este în mod cert o evaluare subiectivă; este recomandat totuși
să ne impunem observația obiectivă, căci în acest fel, învățăm să fim mai puțini subiectivi, dar
niciodată în totalitate), astfel că vom încerca o scurtă încadrare empirică în inventarul de
personalitate NEO PI-R.

Inventarul de personalitate NEO PI-R, este o măsură structurată, verbală, omnibus, a unor
coordonate de personalitate, care a fost construită pentru a măsura caracteristici ale personalității
normale. Chestionarul este grupat în 5 supra-factori, fiecare cu șase fațete distincte, caracteristice
pentru teoria Big Five a personalitații umane. Întrucât în cazul de față nu este vorba despre o
aplicare a inventarului, ci un punct de referință îndepărtat, vom trece la observația concretă
despre nevrotism, extraversie, deschidere, agreabilitate, conștiinciozitate.

Observăm în timpul desfășurării misiunii și pe parcursul situațiilor intense, faptul că

Ramsey pare ușor instabil, furios, ostil și uneori impulsiv. Nu încape îndoială că acesta este un
extravert convins. În ceea ce privește deschiderea, nu putem considera că Ramsey este foarte
deschis la sugestii, experiențe, sentimente sau idei. Agreabilitate nu este un factor pregnant, ba
dimpotrivă, căpitanul Ramsey nu se face cunoscut drept o persoană agreabilă. Deși anumite
fațete îl prezintă pe căpitan ca pe un lider conștiincios, în contextul misiunii, autodisciplina a
lăsat de dorit în cazul acestuia.
 Când ne raportam la secundul Hunter, acesta pare să fie ceva mai stabil emoțional decât
superiorul său, părând mai degrabă introvert, sau poate ambivert, dar nu un extravert pur. Hunter
este deschis față de colegi, față de sugestii, idei și sentimente și în mod cert o persoană foarte
agreabilă și conștiincioasă.

V. Analizați raportul dintre Autoritate și Putere în relația dintre comandantul navei și secund
după Modelul schimbului dintre lider și subordonat.

Pentru a analiza raportul autoritate – putere, dintre comandantul principal al navei și

secundul acestuia, este necesară o trecere în revistă a conceptelor cu care operăm. Astfel, vom
vorbi despre organizațiile de tip militar și vom face distincția acestora de organizațiile civile,
pentru ca mai apoi să explicăm ce presupune autoritatea și puterea, raportându-ne la Modelul
schimbului dintre lider și subordonat, căci aceasta este în fond ideea principală din spatele
analizei psihologice a acestui film, și anume: relația dintre lider și subordonat.

Marian Popa (2012) spune că organizaţiile de tip militar prezintă câteva caracteristici
specifice care le particularizează în raport cu alte tipuri de organizaţii: structură formală de
autoritate, puternic ierarhizată; orientare puternică spre misiune şi obiective; disciplină strictă,
conformare riguroasă faţă de norme şi reguli formale; etică a muncii intense, cu un accent
deosebit pus pe rezistenţa la efort fizic şi mintal; conducere autoritară, care se bazează pe
loialitatea necondiţionată a subordonaţilor. Axa principală a culturii organizaţionale militare este
ierarhia de comandă; o structură de relaţii specifice, care asigură transferul vertical al
obiectivelor şi deciziilor, de la cel mai înalt nivel de conducere până la nivelul de execuţie.

După o analizare temeinică a literaturii de specialitate, Popa (2004), ajunge la o

concluzie, o analiză comparativă a definiţiilor celor două concepte (autoritate - putere) îl conduce
la următoarele constatări esenţiale:

• Autoritatea şi puterea au în comun faptul că descriu o situaţie de relaţie asimetrică

dintre doi agenţi, în interiorul căreia are loc un proces de modificare a comportamentului unuia
de către celălalt, într‑un sens dorit.
• Autoritatea se deosebeşte de putere cel puţin din următoarele puncte de vedere:
– este percepută ca fiind asociată într‑o mai mică măsură cu „forţa” decât noţiunea de
putere;
– presupune un anumit nivel de recunoaştere şi acceptare a comportamentului de
influenţă al agentului autorităţii din partea subiectului acesteia;
– are un caracter mai personal decât puterea;
– nu reprezintă o calitate sau o proprietate a persoanei, ci o relaţie interpersonală în care
cineva vede şi îl acceptă pe celălalt ca fiindu‑i „superior”.

Înțelegem din această completare, că autoritatea este ceea ce un militar are datorită
funcției, gradului în care este investit, poziție care-i permite să-și manifeste puterea de autoritate
în fața subordonaților, spre deosebire de putere, care are conotații mai dure, putându-se manifesta
violent, impus, și nu prin puterea investită de organizație. De asemenea, puterea mai poate
presupune și capacitatea de influență, de conducere a unui grup de oameni dispus să urmeze
sursa puterii. Desigur, este de la sine înțeles că autoritatea are putere.

Sursele de putere și autoritate din domeniul militar sunt reprezentate de statutul de grad,
funcție, competență. „Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan
social a calităţii de cadru militar” (Extras din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare).
Pe lângă competenţă, avansarea în grad se bazează pe criteriul seniorităţii, al vechimii în
organizaţie. Gradul exprimă într‑o anumită măsură puterea potenţială, în timp ce funcţia exprimă
puterea reală. Gradul instituie o autoritate bazată preponderant pe un criteriu formal (vechimea),
în timp ce funcţia militară, datorită exigenţelor de eficienţă, impune drept criteriu de bază
competenţa. Specializarea, care a atins cu precădere poziţiile aflate la baza ierarhiei, a modificat
raporturile de autoritate în instituţia militară. Cu siguranţă că efectul specializării asupra relaţiilor
de autoritate nu este resimţit numai în armată, dar aici a provocat mai multe dificultăţi de
adaptare din cauza „sensibilităţii” mediului militar la tot ceea ce aduce atingeri relaţiei de
autoritate tradiţionale. (Popa, 2012)

Deoarece eficiența militară este aproape întotdeauna pusă pe seama eficienței

comandanților, este important în analiza psihologică a acțiunii filmului de față, să vorbim despre
modelul de analiză a eficienței conducerii din perspectiva Modelului schimbului dintre lider și
subordonat. În acest sens, cele mai importante postulate ale teoriei schimbului au fost sintetizate
de Dienesch şi Liden (1994), citați de Popa (2012), și anume: există o relaţie de schimb social ori
de câte ori doi oameni se angajează în schimbul unor elemente purtătoare de valoare. Prima
consecinţă a acestei premise este aceea că indivizii angajaţi în relaţia de schimb au un interes
personal. Ei sunt interesaţi să maximizeze propriile câştiguri şi să reducă la minim costurile,
pentru a avea o balanţă finală cât mai favorabilă. Rezultatele schimbului pot fi, în egală măsură,
de natură materială sau non‑materială (de exemplu, sporirea identităţii sociale a celui în cauză).

Cei care conduc şi cei care se lasă conduşi ”primesc ceva” în această relaţie care
realizează un tip de echilibru şi reprezintă un motiv pentru menţinerea relaţiei de conducere/
subordonare. Astfel, comandanţii şi subordonaţii sunt legaţi într‑o relaţie ce oferă ”beneficii”
reciproce prin intermediul unui proces de schimb care are loc în contextul activităţii comune.
Messick (2005), descrie schimbul dintre lideri şi subordonaţi pe 10 dimensiuni analitice, pe care,
Marian Popa (2012) le sintetizează în trei categorii majore:
• performanţă (viziune şi direcţie; realizare şi eficienţă; focalizare şi scopuri; angajament
şi efort);
• relaţie (integrare şi apartenenţă; recunoştinţă şi loialitate; cooperare şi sacrificiu; respect
şi supunere);
• confort afectiv (protecţie şi siguranţă; mândrie şi respect de sine).
 Având aceste cunoștințe și explicații suplimentare ale surselor de autoritate și putere,
înțelegem mai bine dinamica relației dintre cele două personalități, astfel că, deși amândouă au
putere și autoritate asupra echipajului navei, autoritatea și puterea de decizie îi revine căpitanului
Ramsey, în timp ce Hunter îi este subordonat, secund în decizie. Diferența între cei doi este că,
Ramsey are puterea de decizie și de implementare, în timp ce Hunter doar își exprimă acordul.

Am aflat consultând literatura din domeniu, faptul că gradul este caracterizat de vechimea
deținută de un angajat, pe când funcția se evidențiază prin competența și specializarea celui în
cauză. Ramsey are grad, funcție și competență, la fel ca și Hunter de altfel, diferența clară dintre
cei doi este de grad (vechime, experiență practică). Știm din scenariul filmului că Ramsey are o
experiență practică de 25 de ani în domeniu, pe când Hunter are o specializare teoretică foarte
amplă. Ramsey este căpitanul submarinului, dar are funcția de comandant, aceeași ca și Hunter
(locotenent comandant), care îi este însă secund.

Disputa pornește însă între autoritate și putere, atunci când competența celor doi oferă
expertize diferite situației în care trebuie implementată decizia de atac. Se constată atunci faptul
că deși Ramsey deține autoritatea, personalul submarinului îl urmează pe Hunter în conducere,
dovedind deci că puterea (capacitatea de a determina un grup spre a-l urma), în acel moment,
este a lui.

Deși literatura de specialitate nu face o diferențiere clară între autoritate și putere, putem
considera, spre a ne ajuta să înțelegem dinamica relației dintre lider – subordonat, că Ramsey
deține autoritatea datorită gradului, funcției și competenței timpurii, iar Hunter deține gradul
secund, funcția și competența prin specializare. Astfel, chiar dacă Ramsey este liderul numit,
liderul ales și urmat de oameni este Hunter.

Am explicat la punctul IV. faptul că personalul îl recunoște pe Hunter ca lider deoarece

stilul acestuia de conducere nu impune, nu agresează, nu exercită autoritate specifică, în schimb
inspiră, dezvoltă, motivează. Fără a lua partea unuia dintre cele două personaje, subliniem tăria
lor de caracter și perseverența de a-și menține punctul de vedere până la capăt.

Deși raportul dintre autoritate și putere este fluctuant, Hunter nu încalcă sau contestă
ierarhia, dovedind asta prin comportamentul care nu răspunde agresiv la violența căpitanului,
recunoscându-i în continuare autoritatea. Singura încălcare a regulilor de grad, este însuși
dezacordul cu privire la procedura de urmat. Dezacord care în final este îndreptățit, deoarece se
dovedește că Hunter avea dreptate în a dori să confirme mesajul primit de la centrul de comandă.

Repercusiunile, așa-zisei indiscipline a lui Hunter față de superiorul său ierarhic sunt cel
mai profund resimțite de echipajul submarinului și de misiunea în sine, deoarece o structură
lipsită de disciplină, certitudine, reguli și lider clar, nu poate funcționa în parametri stabiliți, cu
atât mai puțin să performeze.

VI. Descrieți factorii favorizanți pentru apariția oboselii operaționale în misiuni speciale.
 ”Oboseala este starea de diminuare a capacităţii de performanţă umană cauzată de
incapacitatea de a continua adaptarea la factori fiziologici de stres” (Friedl, 2007b, cit. in Popa,
2012). Dacă avem în vedere conceptul de oboseală, acesta este limitat la raportul dintre solicitare
şi potenţialul disponibil. Oboseala apare atunci când rezerva de resurse este sub nivelul
solicitării, iar manifestările sale se traduc prin diminuarea capacităţii sau incapacitatea de a mai
face faţă solicitărilor.

Pentru toți membrii echipajului intervine oboseala operațională, astfel că regăsim

manifestări și din component obiectivă (prin diminuarea capacităților individuale, sub forma
degradării funcțiilor și proceselor psihice – atenție, vigilență, timp de reacție; prin diminuarea
efectivă a performanței în activitate – erori), dar și din cea subiectivă (care se manifestă prin
modificări ale tonusului şi dispoziţiei afective, scăderea motivaţiei, deteriorarea
comportamentului de relaţie şi pe linie de comandă, dar şi în planul relaţiilor interpersonale.
Toate aceste aspecte pot avea drept efect diminuarea eficienţei operaţionale).

Solicitările intense, fizice sau intelectuale, perioadele lungi de veghe, stresul psihic,
condițiile de mediu adverse, epuizarea fizică, sunt doar câțiva dintre factorii oboselii
operaționale. Un factor favorizant al apariției oboselii operaționale în desfășurarea misiunii îl
reprezintă tocmai expunerea la factorii care reduc capacitatea de lucru, iar printre aceștia se pot
număra fie condițiile temporare - situaționale: oboseala, privarea de somn, deficitul alimentar,
absența aclimatizării; fie condițiile cronice - personale precum: capacitatea aerobică scăzută,
vârsta ( >40 de ani), excesul de greutate.

Aminteam la punctul I., despre scăderea performanței în situația expunerii condițiilor

extreme din mediu, ceea ce poate fi exprapolat și în cazul de față, în situația oboselii
operaționale. Ne referim aici la o lentoare în execuție, ori la o scădere simțită a performanței atât
mintală, cât și psihomotorie.

În mod evident expunerea la condițiile de mediu, aduce după sine efecte psihologice,
manifestate în plan senzorial/ perceptiv, cognitiv, psihomotor, emoțional, dar și al capacității de
adaptare psihică, ceea ce nu face decât să accentueze oboseala operațională, întâlnită și
desfăsurarea misiunii de patrulare de la bordul submarinului USS Alabama.

Oboseala operațională constituie o stare de disconfort asociată cu deteriorarea

performanţei individuale, ea fiind un efect al stresului care se manifestă prin deteriorarea
capacităţii militarului de a‑şi îndeplini misiunile şi de a contracara eficient sursele de solicitare.
Aceasta se defineşte mai mult prin efectele sale în planul performanţei decât prin simptome
psihice, tipice stresului de luptă (Departament of Defense, 1985, cit. in Popa, 2012)

Somnul nu are aceeași calitate, față de cum ar trebui să fie într-un mediu sigur și relaxant.
Tensiunea și apropierea pericolului în această misiune cu impact major, reprezintă un alt factor
ce favorizează oboseala psihică, psihologică, fizică și emoțională, ceea ce duce la lentoarea
operațională și perturbă obiectivul organizațional. Astfel, când misiunea atinge punctul
culminant, al lansării rachetelor nucleare, fiecare membru al echipajului este frustrat, obosit și
dezamăgit de situația în care se află. Prin acest lucru înțelegem faptul că aceștia nu mai sunt la
capacitatea maximă de executare a procedurilor, fiind lipsiți de obiectivitate, de susținere, de
conducere, de resurse, și nu în ultimul rând, de un obiectiv clar și bine definit.

VII. Rolul serviciului de transmisiuni în desfășurarea misiunii.

Serviciul de transmisiune reprezintă liantul între comandă și execuție. Datorită existenței

acestui sistem, echipajul este capabil să comunice atât intern, cât și extern, fiind cea mai rapidă
formă de comunicare și transmitere a informației între membrii echipajului, pe de o parte, și între
centrul de comandă și submarin, pe de altă parte. Observăm că informația se transmite prin
metoda domino.

Astfel echipajul primește mesajul de testare, apoi alertă de gradul 1, ca mai apoi să
primească permisiunea de a lansa rachetele nucleare.

Când submarimul coboară la adâncime mare, și pierd legătura cu serviciul de

comunicare, se încearcă ridicarea antenei de comunicare pentru frecvențe joase, deoarece
întreaga misiune depinde de claritatea mesajului transmis de către centrul de comandă. Întrucât
ultimul mesaj interceptat de submarin este întrerupt, Hunter sugerează să fie lansată o baliză
pentru a intercepta mesajul centrului de comandă, dar în timpul acestei proceduri apare o
problema cu cablul balizei care-i face vizibili submarinului rusesc. Armatele încearcă proceduri
de atac și contra-atac, iar după explozia torpilelor, americanii pierd de pe radar submarinul Akula
rusesc, ceea ce reprezintă o amenințare și mai mare, din cauza incertitudinii poziției acestuia.

Așadar rolul serviciului de transmisiune este vital în cadrul desfășurării misiunii de

patrulare, întrucât fără comenzi, instrucțiuni, informații și detalii, echipajul nu poate opera
conform procedurilor anterior stabilite.

VIII. Noțite personale

Acțiunea filmului este un model clasic al evenimentelor care au loc în situația unei
conducerii incerte. Acesta este motivul pentru care se impune o structură clară de comandă, o
ierarhie funcțională, care să răspundă autorității pentru acțiunile ei. Mai multe personalități
puternice puse în funcții de conducere, nu numai că pot naște conflicte, dar pot pune în pericol
desfășurare misiunilor de orice tip, în orice organizație.

Drept urmare a acestui incident, începând din ianuarie 1996, dreptul de a decide lansarea
rachetelor nucleare, nu mai aparține căpitanilor americani de submarine, ci revine direct
președintelui Americii. Deoarece o astfel de decizie care vizează siguranța întregii tări reprezintă
o responsabilitate mult prea mare pentru a fi lăsată la latitudinea comandantului de navă și nu a
conducătorului țării în cauză. Am apreciat filmul ca având rol informativ, educativ și formativ,
iar sarcina de analiză a acestuia ca fiind un exercițiu bun de analiză critică.
Surse bibliografice:

http://www.rogerebert.com/reviews/crimson-tide-1995

https://en.wikipedia.org/wiki/Crimson_Tide_(film)

http://romania.testcentral.ro/media/neopir-f-ro-BUM7VK8Z.pdf

Cox, T. & Mackay, C. (1976), A Psychological Model of Occupational Stress, lucrare prezentată
la Medical Research Council Meeting „Mental Health in Industry”, Londra.

Department of Defense (1985), Field Manual 22‑100 – Military Leadership

(http://www.enlisted.info/field‑manuals).

Dienesch, R.M. & Liden, R.C. (1994), „Leadership. Le modèle d’échange et sa critique”, în C.
Louche (ed.), Individu et Organisations (Textes de base en sciences sociales) (p. 137),
Delachaux et Niestlé.

Evans, G.W. & Cohen, S. (2004), „Environmental Stress”, în C.D. Spielberger (ed.),
Encyclopedia of Applied Psychology (vol. 1, pp. 815‑824), Elsevier Academic Press.

Friedl, K.E. (2007b), What is Behind the Fatigue Concept?, lucrare prezentată la RTO Human
Factors and Medicine Panel (NATO‑RTO/RTO‑MP‑HFM‑151), Paris.

Messick, D.M. (2005), „On the Psychological Exchange Between Leaders and Followers”, în
D.M. Messick & R.M. Kramer (eds.), The Psychology of Leadership: New Perspectives and
Research (pp. 81‑97), Mahwah, New Jersey, Lawrence Erlbaum Associates.

Mincu, C.L.(coord) (2015). Psihologie militară aplicată. București. Vol. 2 (pp.117-142). Editura
Universitară.

NATO RTO Task Group HFM‑081 (2008b), Stress and Psychological Support in Modern
Military Operations (Final Report of Task Group HFM‑081): Annex G – A Leader’s Guide to
Psychological Support Across the Deployment Cycle, NATO – Research and Technology
Organization.

Noy, S. (1991), „Combat Stress Reactions”, în R. Gal & A.D. Mangelsdorf (eds.), Handbook of
Military Psychology (pp. 506‑530), Chichester, John Wiley & Sons Ltd.

Ohman, A. (2007), „Fear”, în G. Fink (ed.), Encyclopedia of Stress (ed. a 2‑a, vol. 2, pp. 15‑19),
Academic Press.

Popa, M. (2005), Psihologie aeronautică, Bucureşti, Editura Universitară „Carol Davila”.

Popa, M.(2012). Psihologie militară. Iași: Editura Polirom.