Cuprins

Capitol 1. Introducere
1.3. Prezentarea literaturii relevante……………………………………………………………..
1.3.1. Narcisismul……………..………………………………...…………………………...
1.3.1.1. Originea și caracteristicile narcisismului în psihologie…………………...………...
1.3.1.2. Narcisismul subclinic………………………….……………………………………
1.3.2. Machiavelianism………………………..……………………………………………..
1.3.2.1. Originea și caracteristicile machiavelianismului în psihologie……………………..
1.3.3. Psihopatia…………………………………………………………………………
1.3.3.1 Originea și caracteristicile psihopatie în psihologie…………………………………
1.3.3.2.Psihopatia Subclinică……………………………………………………………….
1.3.3.3.Caracteristicile constelației Triadei Întunecate…………………………………….
1.3.4. Empatie, cogniție și comportament…………………………………………………..
1.3.4.1. Empatie, inteligență emoțională și experiențele emoționale………………………
1.3.5.Stilul de atașament al individului în relațiile de cuplu…………………………………
1.3.6.Reglarea emoțională, Triada Întunecată și empatia……………………………………..
1.3.7.Triada Întunecată în relațiile de cuplu…………………………………………………..
1.3.7.1. Narcisiștii în relația de cuplu………………………………………………………..
1.3.7.2.Machiavelicii în relația de cuplu………………………………………………………
1.3.7.3.Psihopații în relația de cuplu………………………………………………………….
1.4.Ipoteze și Obiective……………………………………………………………………..
Capitol 2. Metodă
2.1. Designul de cercetare……………………………………………………………………..
2.2. Participanți………………………………………………………………………………...
2.3. Instrumentele de măsurare………………………………………………………………...
2.3.1 Atașamentul în cuplu………….…………………………………………………………
2.3.2. Trăsăturile de personalitate ale triadei întunecate…………………………………………
2.3.3. Reglarea emoțională…………………………………………………………………………..
2.3.4.Empatia față de partener……………………………………………………………………….
Capitol 3. Rezultate………………………………………………………………………………
Capitol 4. Discuții………………………………………………………………………………..
Capitol 5. Concluzii ale cercetării…………………………………………………….………….
Bibliografie
 Capitolul 1. Introducere
1.3. Prezentarea literaturii relevante
1.3.1. Narcisismul
1.3.1.1. Originea şi caracteristicile narcisismului în psihologie

Narcisismul ca şi concept psihologic a fost introdus de către Ellis (1898) în teoria

psihoanalitică. Ellis introduce narcisismul în psihiatrie atunci când realizează similaritatea
dintre mitul lui Narcissus şi conceptul de auto-eroticism, pe car l-a observant la unul dintre
pacienţii săi şi care se referă la a fi atras sexual de tine însuţi. Mai târziu, Freud (1914-
1957) utilizează termenul pentru a descrie nivele extreme de iubire pentru şi egocentrism.
Prezenzarea narcisismului de către Freud era diferită de cea a lui Ellis deoarece acesta
prezenta narcisismul ca fiind ceva important atât pentru dezvoltarea umană cât în
psihopatologie. Teoria lui susţinea că narcisismul contribuie la o dezvoltare normală a
individului, înainte energia libidică este investită în alte persoane decât propria persoană.
Energia libidică este limitată şi poate fi îndreptată doar către propria persoană sau doar
către ceilalţi. Totuşi susţine că această avansare de la narcisismul primar la o iubire
materializată duce la o scădere a egocentrismului. O relaţie sănătoasă se bazează pe
reciprocitate, motiv pentru care atunci când cei doi parteneri investesc energia libidică unul
în celălalt, nici unul dintre ei nu se va simţi în pierere. Atunci când iubirea nu este
împărtăşită, apare o regresie spre statutul nesănătos de narcissism, care este denumit
narcisism secundar, şi este folosi ca şi un mecanism de compensare cu scopul de a se iubi
şi gratifica pe sine.

În celebra sa monografie On Narcissism: An Introduction (1914-1957), Freud diferenţiază

două tipuri prin care cineva experientiază dragostea. El explică faptul că persoanele
anaclitice (care se bazează pe ceilalţi) îşi focusează dragoste spre exterior, mai specific
preferă să iubească persoane care le reamintesc de figurile de ataşament din copilăria
timpurie. De cealaltă parte stau persoanele de tip narcisiste care îşi focusează iubirea către
ei. Freud explică faptul că dragostea se poate învârti în jurul conexiunii fie cu
ceilalţi(anaclitic) fie cu sine(nercisist).
Mai târziu, Karen Horney(1939-1966) argumentează faptul că narcisismul indică dragoste
şi admiraţie pentru sine când defapt nu există o explicaţie fundamental pentru a face asta,
indicând că admiraţia şi valenţa pe care cineva şi-o atribuie sunt aspecte asociate stimei de
sine. Horney susţine ideea că originea narcisismului se datorează privării copilului de
dragostea părinţilor. Ea sugerează faptul că un copil neiubit va dezvolta un sine fals şi
grandios care are nevoie de admiraţia celorlalţi. Aceasta credea că narcisismul derivă din
a nu fi capabil să te iubeşti pe tine sau pe alţii şi că excesul dragostei de sine a narcisistului
nu este real, în contrast cu teoria lui Freud care susţinea că narcisiştii investesc toată iubirea
în ei doar că nu o pot oferi celorlalţi.

Kernberg(1975) subliniază diferenţa dintre narcisismul patologic şi cel normal, descriind

că narcisismul normal include concepte realiste despre sine, o combinaţie între bine şi rău
şi nu o imagine de sine perfectă şi nerealistă. Kernberg indică faptul că narcisiştii patologici
evită să depindă de alţii, şi manifestă răceala emoţională şi iubirea faţă de sine ca şi un
mecanism defensive care îi protejează de frică şi frustrarea de a fi abandonaţi care a fost
prezentă în copilărie.

Conform lui Keith Campbell şi colab.(2011) este util să privim narcisismul din trei puncte
de vedere- sinele, interpersonalul şi strategiile de auto-reglare. În primul rând, sinele unei
persoane narcisiste este caracterizat de un sentiment de unicitate şi ideea că este foarte
special. Deasemenea se observă un comportament de tipul deţinerii puterii asupra celorlalţi.
În al doilea rând, datorită atribuirii sinelui ca fiind unic, relaţiile interpersonale ale
narcisiştilor sunt caracterizate de o empatie scăzută. Aceştia îi utilizează pe ceilalţi pentru
a-şi atinge propriile scopuri, ducând la formarea unor relaţii superficiale şi exploatative.În
al treilea rând, persoanele cu un simţ al sinelui dezvoltat vor folosi strategii care să îi ajute
să îşi menţină acest nivel ridicat . Caută atenţie şi laudă, calcând în picioare reuşitele
celorlalţi cu scopul de a se pune pe sine în evidenţă. Când aceste tactici dau greş, narcisiştii
pot reacţiona agresiv şi răzbunător. De-a lungul anilor, narcisismul a fost conceptualizat în
diferite moduri. De exemplu, conform unei terorii există două tipuri distincte de narcissism:
grandios şi vulnerabil.( Miller şi colab. 2011). Indivizii care sunt caracterizaţi ca fiind
narcisişti grandioşi au o stimă de sine ridicată, un stil interpersonal caracterizat prin
agresivitate, şi dominanţă. Cei care sunt caracterizaţi ca fiind narcisişti vulnerabili se simt
inadecvaţi şi nesiguri, şi încearcă să mascheze acest lucru faţă de ei insuşi cât şi faţă de
ceilalţi prin faptul că se prefac.
De recunoscut este faptul că anumite aspecte ale persoanelor narcisiste cum ar fi charisma,
spiritul de leadership şi nevoia de a domina pot să conducă (probabil temporar) la un anumit
success în carieră. (Watts şi colab. 2013)

1.3.1.2 Narcisismul subclinic

În DSM Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders-5, tulburarea de

personalitate narcisistă include nevoia de admirație, lipsa empatiei, și grandomanie. De-a
lungul anilor s-a dovedit faptul că narcisismul este mai degrabă un construct continuu decât
unul dimensional (Raskin & Hall, 1979; Samuel & Widiger, 2008) cercetătorii începând
să-l studieze pe populații normale ca pe o trăsătură subclinică ( Miller & Campbell, 2008).

Narcisismul a început să fie studiat ca și caracteristică a personalității din perioada lui

Freud, fiind denumită initial tip de personalitate narcisistă. Cercetătorul Henry Murray
(1938) a dezvoltat primul instrument care poate măsura narcisismul, pe care a denumit-o
“Scala Narcisismului”. Mai târziu, Raskin și Hall au dezvoltat Inventarul Personalității
Narcisiste ( Narcissistic Personality Inventory-NPI; 1979). Această scală a ajuns cea mai
populară scală care măsoară narcisismul. Mulți cercetători au scurtat scala în studiile
ulterioare( Raskin și Terry, 1988: Rose, 2002). Scala NPI a fost construită pe baza DSM-
ului, deschizând o nouă cale prin care se poate studia narcisismul deoarece putea fi folosită
pe populația normală. Deși studiile de validitale ale scalei au fost derulate în condiții clinice
(Prifitera și Ryan, 1984), rezultatele au arătat că NPI oferă informații relevante mai bune
decât alte instrumente de măsurare specifice mediului clinic (Wink și Gough, 1990).
1.3.2. Machiavelism
1.3.2.1. Originea și caracteristicile machiavelismului în psihologie

Termenul de Machiavelism a fost originar inspirat de Niccolo Machiavelli, care era

consilierul public al familiei Medici din secolul 16. Machiavelli a scris din experienta lui
de consilier, sfaturi despre cum să mențină controlul politic în cartea The Prince
(1513/1968), unde a inclus manipularea și înșelătoria ca fiind strategii esențiale pentru a
menține controlul politic și care îl ajută să își atingă scopurile proprii din viața publică. Pe
baza sfaturilor și strategiilor pe care el le propune, termenul “machiavelic” a devenit
concept sinonim cu înșelăciunea. După patru secole, psihologul Richard Christie, a realizat
faptul că strategiile lui Machiavelli se puteau regăsi și în viața socială de zi cu zi. În scrierile
sale, Christie și Geis (1970) au identificat un individ care utiliza manipularea cu succes
pentru a-și atinge scopurile personale, cercetătorii utilizând termenul de Machiavelism
pentru a defini acest tip de comportament interpersonal. Persoanele machiavelice se
comportă manipulativ cu celelalte persoane, sunt orientate spre propriile scopuri fiind
exploatatori înăscuți și au o perspectivă cinică față de ceilați și o moralitate pragmatică (
Ali, Amorim și Chamorro-Premuzic, 2009; McIlwain, 2003). Machiavelicii nu țin cont de
moralitatea convențională și practică înșelăciunea pentru a-și atinge propriile scopuri și o
folosesc și pentru a împiedica persoanele să aibă parte de beneficii ( Wilson, Near și Miller,
1996). Cercetările scot în evidență incapacitatea lor de a recunoaște emoțiile altor persoane
(McIlwain, 2003) și faptul că nu sunt afectați de situațiile cu încărcătură emoțională
ridicată, reușind să mențină o atitudine detașată ( McIlwain, 2003; Wilson, Near și Miller,
1996).

Christie și Geis (1970) au publicat o carte care include chestionarele create de Christie,
pentru a scoate în evidență diferențele individuale prezente la Machiavelism. Printre aceste
măsurători, cel mai cunoscut dintre ele și care este cel mai folosit chestionar este Mach IV.
Mai târziu, chestionarul Mach V a fost conceput ca fiind o versiune mai îmbunătățită a lui
Mach IV dar au apărut o serie de probleme neașteptate (Wrightsman, 1991) care nu i-au
adus la fel de multă popularitate, chestionarul Mach IV a fost astfel folosit ca instrument
principal de măsurare a Machiavelismului.

Machiavelicii sunt sensibili la contextul social și pot schimba tacticile prin care
interacționează, trecând de la cooperare la competiție atunci când cred că e cazul să o facă.(
Czibor și Bereczkei, 2012). Machiavelicii folosesc manipularea emoțională, în sensul în
care de exmplu poate să întoarcă două persoane una împotriva celeilalte sau poate să-i
servească unei persoane complimente pentru a-i intra în grații iar pe alții poate să îi facă să
se simtă vinovați (Austin, Farrelly, Black și Moore, 2007). Nu este de mirare că
personalitățile machiavelice pot avea mare succes în domaniile de marketing, business și
vânzări-domenii în care este necesară o atitudine rece și unde se folosesc strategii de
manipulare care îi ajută să avanseze în carieră. Baza teoretică a acestei trăsături
machiavelice nu este foarte clar definită (Rauthmann, 2013). Mulți cercetători au afirmat
că Machiavelismul nu este calitativ diferent de psihopatie. Mai degrabă poate fi vazută ca
și o trăsătură distinctă de personalitate, Machiavelismul poate fi o manifestare subclinică a
psihopatiei dar diferită la nivel de severitate (Mealey, 1995). Multe studii au găsit diferențe
între Machiavelism și Psihopatie, sugerând să fie tratate ca și trăsături de personalitate
separate. Mai departe se constată că machiavelismul nu este o trăsătură de personalitate
unidimensională ci poate să fie formată din mai multe subcomponente relaționate. De
exemplu autoarele menționate mai sus Christie și Geis (1970) sugerează că machiavelismul
este format din două trăsături: tactici interpersonale manipulative și o viziune cinică despre
natura umană. Aceste trăsături au fost confirmate într-un studiu cros-cultural realizat la
scală largă, unde s-a descoperit că tacticile interpersonale manipulative erau asociate cu
psihopatia (Monaghan, Bizumic și Sellbom, 2018). Studiile asupra Triadei Intunecate au
considerat Machiavelismul ca fiind o singură trăsătură care ar fi putut să mascheze
diferente semnificative cu privire la comportamentul actual și percepția altora asupra lui.

1.3.3. Psihopatia
1.3.3.1. Originea și caracteristicile psihopatiei în psihologie
Psihopatia este probabil cea mai “sumbră” trăsătură a Triadei Intunecate. Psihopatia, mai
mult decât celalalte două trăsături, este asociată puternic cu indiferența față de ceilalți,
manifestată în comportamentele disruptive cum ar fi bullying-ul (Baughman, Dearing,
Giammarco și Vernon, 2012) și sadismul ( Carton și Egan, 2017). Această ingoranță față
de ceilalți este cu atât mai relevantă în context criminal. Cei care au un scor mare la
psihopatie sunt mai predispuși să manifeste comportament antisocial, variind de la
infracțiuni minore la infractiuni grave care îl vor costa libertatea, conturandu-se un nivel
ridicat de recidivism (Lyons și Jonason, 2015)

Termenul de psihopatie, similar cu descrierea modernă a tulburării de personalitate este

originară din “The Mask of Sanity” (1941/1988) a lui Cleckley, unde discută aspectele
cheie ale psihopatiei și sumarizează caracteisticile psihopaților: un șarm superficial, o
inteligență peste medie, absența deziluziei sau alt semn al gândirii iraționale, absența
manifesărilor nervoase sau psihoneurotice, nesinceritate, lipsa rușinii și a remușcărilor,
motivația neadecvată și comportament antisocial slab planificat, slaba judecată și
incapacitatea de a învăța din experiențele anterioare, egocentrism pathologic și
incapacitatea de a se atașa emotional și de a iubi, reacții afective sărăcăcioase, incapacitatea
de a avea insight, apatie interpersonală generală, vulgaritate, schimbări rapide de dispozitie,
obrăznicie-dupa ce consumă alcool iar uneori și când nu consumă, viața sexuală este slab
intgrată în viața de zi cu zi, eșec în a urma un plan de viață (Cleckley, 1941/1988)

General vorbind, aceste caracteristici pe care Cleckley le-a definit, și-au păstrat
importanța în descrierea psihopatiei din ziua de azi, exceptând caracteristica unei
inteligențe ridicate, absența gândirii iraționale ( Hare, 2003; Lilienfeld și Andrews, 1996).
Ulterior, Scala Psihopatiei ( Psychopathy Checklist-PCL) a fost creată de Hare (1980) și
este un element care stă la baza cercetărilor despre acest construct. A fost construită cu
scopul de a identifica psihopații din mediul judiciar. PCL și versiunea revizuită (PCLR;
Hare, 1991/2003) au fost considerate instrumentele de bază în identificarea psihopatiei
(Lilienfeld și Fowler, 2006). În scala PCL a lui Hare, nu se regăsește itemul care atestă
nervozitatea, deoarece după relatările lui Hare, itemul lui Cleckley nu era asociat cu
celelalte elemente cheie ale psihopatiei din studiile validate. Ulterior, Hare (2003) indică f
că cercetătorii au demonstrat faptul că anxietatea auto-raportată și frica se corelează slab
cu scorurile scalei PCL-R.

Scala de auto raportare a psihopatiei (Self-Report Psychopathy Scale-SRP) a fost

concepută de Hare ca și o formă auto raportată a PCL ( SRP; Hare, 1985). SRP-II (Paulhus
și colab.) a fost create ca o versiune a SRP. Cei patru factori a PCL-R corespund cu patru
factori ai SRP-III (Williams și colab., 2007). Williams și colaboratorii (2007) au descoperit
că SRP-II are o fidelitate și validitate bună.

1.3.3.2. Psihopatia subclinică

Mulți cercetători au sugerat că psihopatia, care este caracterizată de superficialitate

emoțională, manipularea relațiilor interpersonale și comportament antisocial, poate prezice
multe consecințe comportamentale într-un cadru judiciar (Salekin, Rogers și Sewell, 1996).
Deși există o mulțime de studii despre diferențele individuale cu privire la comportamentul
și personalitatea psihopaților și non-psihopaților infractori (Newman și Schmitt, 1998;
Rice, Harris și Cormier, 1992; Smith și Newman, 1990) o nouă perspectivă în literatură a
început să emerge despre trăsăturile auto-raportate în populația normal ( Benning, Patrick,
Blonigen, Hicks și Iacono, 2005; Levenson, Kiehl și Fitzpatrick, 1995).

Așa cum s-a discutat la începuturi în literatura despre psihopatie, care acoperea foarte
multe studii folosind scala PCL-R pentru a evalua psihopatia în populațiile din domeniul
judiciar, constructul de psihopatie a fost in general conectat cu comportamentul antisocial
și infracțional deși cu ani în urmă Cleckley (1941/1988) susținea că psihopatia nu trebuie
în mod essential să include comportamentul antisocial și că acest comportament antisocial
nu este sinonim cu psihopatologia. Recent, Skeem și Cooke (2010) subliniau faptul că o
persoană dacă are un comportament criminal nu înseamnă că această trăsătură îl face
psihopat. Acest punct de vedere a condus la dezvoltarea unor instrumente de tipul auto-
raportare care pot fi aplicate pe populație non clinică și non criminal, investigându-se astfel
psihopatia ca și o trăsătură de personalitate în populația normală (Benning și colab. 2005).
Există trei scale de auto-raportare cunoscute pentru evaluarea psihopatiei sub-clinice și
anume: Scala de Psihopatie Primară și Secundară a lui Levenson(LPSP;Levenson și colab.
1995), Inventarul Personalității Psihopate (PPI-R; Lilienfeld și Widows, 2005) și Scala de
Auto-Raportare a Psihopatiei III ( SRP-III; Paulhus, Neumann și Hare). Scala LPSP a fost
dezvoltată pentru a evalua psihopatia primară și secundară printre populația civilă. Scala
PPI a fost dezvoltată pe baza descrierilor lui Cleckley pentru a evalua prototipul
personalității psihopate și nu comportamentul antisocial prezent în PCL-R.

1.3.3.3. Caracteristicile Constelației Triada Întunecată

Paulhus și Williams (2002) sunt primii cercetători care au subliniat conceptul Triadei
Întunecate, o constelație formată din trei trăsături de personalitate care sunt distincte dar
care au câteva calități similare, aceste trei trăsături fiind narcisismul, Machiavelismul și
psihopatia subclinică. Luăm în considerare aici variabilele care sunt subclinice și care nu
necesită atenție clinică. Crearea instrumentelor de măsurare începând cu cel al
narcisismului subclinic care este măsurat cu ajutorul NPI de care am discutat (Raskin și
Hall, 1979) precum și SRP care măsoară psihopatia subclinică (Hare, 1991) a permis
realizarea de studii pe cele trei variabile întunecate de personalitate pe populația normală.

Narcisismul a trecut din literatura clinică înspre cercetările pe populație normal atunci când
Inventarul Personalității Narcisiste a fost publicat. Consistența dintre versiunea subclinică
și cea clinică a făcut ca acest transfer al narcisismului dintr-un mediu clinic spre cel
nonclinic să fie foarte ușor de realizat (Campbell și Foster 2007). Autorii Ray și Ray (1982)
au anticipat transferal psihopatiei în contextual literaturii nonclinice, atunci când
chestionarul pentru psihopatie a fost inclus în MMPI. Psihopatia este identificată prin
nivele scăzute de empatie și nivele de impulsivitate ridicate (Hare, 1985; Lilienfeld și
Andrews, 1996).Chiar dacă este subclinică, psihopatia este încă considerate cea mai
periculoasă și malignă trăsătură din conceptul Triadei Întunecate (Rauthmann, 2012)
Pe de altă parte, Machiavelismul nu a fost niciodată considerat ca fiind un sindrom clinic.El
derive din notițele lui Machiavelli și este reprezentat de un comportament cinic, pragmatic
și manipulative cu scopul de a-și atinge propriile țeluri (Christine și Geis, 1970).

Chiar dacă aceste trăsături-narcisism, Machiavelism și psihopatie- au origini diferite, apar

elemente care se suprapun, deoarece toate trei includ un caracter întunecat de natură socială
indezirabilă și cu dispoziții emoționale reci, grandoare, agresivitate și manipulare ( Paulhus
și Williams, 2002).

McHoskey și colaboratorii (1998) au raportat faptul că psihopatia și Machiavelianismul

pot apărea în populația non-clinică în același timp. Recent, un studiu realizat de Nathanson
și Paulhus (2006) includea anecdote de răzbunare anonime, care au scos la iveală faptul că
există o suprapunere semnificativă între Mach IV și măsurătorile psihopatiei sublinice (
McHoskey, Worzel și Szyarto, 1998; Paulhus și Williams, 2002). Mai mult, corelațiile
dintre răzbunare și Machiavelianism au fost scoase în evidență de suprapunerea scalei
Mach și psihopatia subclinică (Nathanson și Paulhus, 2006)

Asociația dintre psihopatie și narcisism a fost raportată în literatura clinică de specialitate.

Cercetările lui Gustafson și Ritzer (1995) au oferit o evidență empirică pentru suprapunerea
dintre narcisism și psihopatie. Un alt studio a indicat o corelare pozitivă între narcisism și
psihopatie, ambele evidențiindu-se prin grandomanie, superioritate, simț al îndreptățirii și
dominare ( Lee și Ashton, 2005; Paulhus și Williams. 2002)

Aceste corelații ridică întrebări care se adresează direct membrilor triadei întunecate: dacă
sunt constructe separate, de ce literature relevă faptul că sunt pozitiv associate între ele
indiferent de instrumentul de măsurare utilizat. Paulhus și Williams (2002) susțin că acest
lucru poate să apară datorită unui element care este comun celor trei constructe. Un studiu
a lui Jones și Paulhus (2011) scoate în evidență faptul că elementul comun și care stă la
baza triadei este comportamentul pro social limitat. Cercetările indică faptul că empatia
scăzută pare să fie relaționată cu utilizarea manipulării și exploatării interpersonale (Miller
și colab., 2010)
 Există două instrumente care măsoară trăsăturile de personalitate ale Triadei Întunecate:
Dirty Dozen (Jonason și Webster, 2010) și scala Short Dark Triad (Jones și Paulhus, 2014).
Rezultatele celor două scale sunt similare în general, însă cei 27 de itemi ai scalei Short
Dark Triad subliniază validitatea scalei, comparative cu scala Dirti Dozen care are 12 itemi
(Maples, Lamkin și Miller, 2014). De asemenea, intercorelările dintre subscalele
narcisismului, Machiavelianismului și psihopatiei sunt mai slabe în Short Dark Triad,
scoțând în evidență diferențele dintre constructele care se suprapun. Scala Short Dark Triad
s-a dovedit a avea mai multă putere de predicție comparative cu Dirty Dozen ( Jones și
Paulhus, 2014; Lee și colab., 2013)
1.3.4 Empatie, Cogniție și comportament

Trăsăturile Triadei Întunecate au o conexiune distinctă cu modul în care ceilalți se comportă,

simt și percep lumea. În continuare voi descrie aspectele ale trăsăturilor care au impact asupra
funcționării interpersonale, cu precădere voi descrie empatia și inteligența emoțională.

1.3.4.1. Empatie, inteligență emoțională și experiențele emoționale

Elementele care definesc Triada Întunecată sunt egoismul și răceala afectivă. Indivizii cu scoruri
ridicate ale Triadei Întunecate manifestă puțină grijă pentru ceilalți, în schimb urmăresc să aibe
grijă de propria persoană mai bine decât orice. Este posibil ca nivelurile scăzute de empatie și lipsa
emoțiilor pro-sociale să faciliteze manifestarea comportamentului exploatator ale celor cu scoruri
ridicate ale Triadei Întunecate. Având emoții superficiale și lipsa sentimentului de vină pot să
folosească acestea îm folosul lor, ajutându-i să-i exploateze pe ceilalți.

Câteva studii au investigat conexiunea dintre Triada Întunecată și trăsături care sunt importante
și folosite în interacțiunile interpersonale. Trăsăturile de interes erau cu precădere cele care
urmăreau o înțelegere a propriei persoane și a celor din jur, acestea fiind utilizate pe post de
facilitatori ai interacțiunii sociale. Câteva variablie de interes sunt empatia, inteligența emoțională,
alexitimia și Teoria Minții. Deși aceste variabile diferă unele de celelalte, elementul unificator este
acela că sunt asociate modului în care indivizii îi înțeleg pe ceilalți. Inteligența emoțională și
alexitimia au legătură cu cât de bine oamenii își înteleg propriile emoții, acestea fiind la rândul lor
importante în reglarea relațiilor sociale. În Tabelul 1 există o descriere scurtă a acestor variabile.
 Trăsătură Descriere
Empatie cognitivă Abilitatea de a înțelege sursa sentimentelor celorlalți
Empatie afectivă Abilitatea de a simți ce simt alții
Empatie globală Empatie cognitivă + Empatie afectivă
Inteligență Întelegerea și managerierea emoțiilor proprii și ale celorlalți
emoțională
Teoria Minții Atribuirea unor stadii mentale celorlalte persoane
Alexitimia Inabilitatea de a indentifica și a descrie sentimente
Tabel 1.

Inteligența emoțională este formată din subcategorii distincte care sunt relaționate cu cât de
acurat percep oamenii emoțiile și cât de bine le manageriază, dar și cât de acurat percep stările
celorlalți și ale lor. Empatia se suprapune inteligenței emoționale în ceea ce privește aspectul
interpersonal și se referă la abilitatea de a percepe acurat emoțiile celorlalți. Empatia este formată
din două componenete: cognitiv și afectiv. Empatia cognitivă se referă la întelegerea motivului
pentru care oamenii se simt într-un anumit fel. De exemplu dacă cineva plânge, o persoană care
are empatie cognitivă poate să își dea seama ce anume a făcut acea persoană să se simtă rău și să
plângă. Empatia afectivă se referă la modul în care simțim ceea ce simte o altă persoană. Cei care
au nivelul empatiei afective ridicat pot simți disperare sau amărăciune atunci când observă o altă
persoană plângând. Empatia afectivă și empatia cognitivă se exclud una pe cealaltă în sensul că
cineva care întelege emoțiile celorlalți ( au empatie cognitivă) nu înseamnă că trebuie să simtă
ceea ce alții simt iar cei care pot să simtă emoțiile celorlalți ( empatie afectivă) nu trebuie în mod
special să înțeleagă cauza emoțiilor celuilalt. Un construct relaționat cu empatia este Alexitimia și
se referă la inabilitatea de a identifica și descrie sentimentele și emoțiile propriei persoane precum
și evitarea de a te gândi la emoții. Teoria Minții este abiltatea de a atribui statusuri mentale (
sentimente, emoții, intenții și credințe) altor persoane. Apare o confuzie legată de terminologia
acestor concepte, relația dintre ele și instrumentele care sunt utilizate pentru a le investiga.

Un număr mare de studii au analizat Triada Întunecată (atât individual, ca și trăsături separate
dar și Triada Întunecată luată ca un întreg) în relație cu conceptele menționate anterior. În
continuare voi discuta doar acele studii care au cercetat toate cele trei trăsături împreună. În acest
mod este mai ușor să evaluăm contribuția relativă a fiecărei trăsături la abilitățile inter- și
intrapersonale care sunt importante în relațiile sociale. De menționat este faptul că aceste trăsături
împart un număr moderat de varianță și privind fiecare trăsătură individual, este imposibil să
judecăm dacă relațiile sunt conduse de aspecte unice ale trăsăturii sau de aspecte care se regăsesc
și la celelalte trăsături ale Triadei Întunecate.

Cele mai multe studii au descoperit faptul că Machiavelianismul și psihopatia (nu e necesar și
narcisismul) sunt caracterizate de o empatie/inteligență emoțională scăzută. Pertides, Vernon,
Schermer și Veselka (2011) au investiat relația dintre inteligența emoțională și Triada Întunecată,
folosind chestionarul trăsăturilor inteligenței emoționale. Autorii au descris faptul că narcisismul
era asociat cu inteligență emoțională auto-raportată ridicată și Machiavelianismul cu psihopatia
erau asociate cu inteligență emoțională auto raportată scăzută. Aceste afirmații se regăsesc și în
studiul lui Jonason și Krause (2013) care au descoperit că psihopatia în mod special are o corelație
negativă cu empatia, ba chiar mai mult apare la femei decât la bărbați. Într-un alt studiu s-a explorat
modul în care coeficientul emoțional (un index pentru empatie) este relaționat cu Triada Întunecată
în cazuri specifice sexului (Jonason, Lyons, Bethell și Ross, 2013). Au descoperit că toate
variabilele Triadei Întunecate erau asociate cu o empatie scăzută. De altfel au descoperit asociatii
sexual specifice cum ar fi că psihopatia primară ( predispoziții reci și elemene prosociale limitate)
are o relație negativă cu empatia la bărbați și aspecte ale narcisismului aveau o relație negativă cu
empatia la femei. Un studiu realizat de Jauk și colegii săi ( Jauk, Freudenthaler și Neubauer, 2016,
Jauk și colab 2016) au descoperit niște rezultate opuse, raportând faptul că psihopatia avea o relație
negativă cu trăsătura ( ex: măsurători auto-raportate) și abilitatea ( ex: măsura experimentală)
empatiei la femei. La bărbați, narcisismul a fost relaționat cu inteligență emoțională scăzută în
abilități și psihopatia cu inteligență emoțională scăzută în trăsături. Toate aceste studii au folosit
măsurători diferite motiv pentru care se explică parțial și diferențele în descoperiri. În plus există
o lipsă a cercetărilor experimentale, care este problematică mai ales în termeni de a supra aclama
abilitățile celor care au scoruri ridicate la narcisism.

Cercetătorii susțin faptul că cei care cu scoruri ridicate ale Triadei Întunecate au afectată empatia
afectivă, inabilitatea de a simți ce simt ceilalți. Aceste trăsături nu sunt neaparat datorate unor
nivele de empatie cognitivă scăzută, înțelegerea sursei emoțiilor celuilalt. Wai și Tiliopoulos
(2012) au descoperit că deși toate trăsăturile au corelații negative mari cu o măsură a empatiei
afective, nu erau relaționate cu empatia cognitivă. Pentru a-i putea manipula pe ceilalți, ar fi de
așteptat ca abilitatea de a-i înțelege pe ceilalți să fie benefică în interacțiunea cu celălalt. Deși
Triada Întunecată nu se relaționează în mod necesar cu o empatie cognitivă superioară, nu par să
existe deficite din acest punct de vedere.

Studii care au urmărit abilitatea de a citi emoțiile celorlalte persoane pe baza indicilor faciali,
au rezultate mixte. De exemplu, unul dintre itemii de la scala NPI spune „Pot citit oamenii ca pe
niște cărți deschise...”. O întrebare interesantă care apare este că indivizii care au scoruri ridicate
ale Triadei Întunecate (în special la narcisism) chiar au o abilitate superioară de a recunoaște
emoțiile, sau doar exagerează această capabilitate. Pe de-o parte, abilitatea de a citi emoțiile este
legată de o empatie mai ridicată, care incurajează relațiile pro sociale și reduce tendința de a-i
exploata pe ceilalți. Pe de altă parte, abilitatea de a recunoaște emoțiile poate fi canalizată înspre
anumite țeluri antisociale. Indivizii care au empatie scăzută și o atutudine exploatativă față de
ceilalți, ar beneficia de pe urma înțelegerii modului în care victimele lor s-ar simți. Nagler, Reiter,
Furtner și Rauthmann (2014) au declarat că persoanele cu scoruri ridicate ale Triadei Întunecate
ar putea avea o “inteligență emoțională întunecată” o abilitate care ar putea fi folosită cu scopul de
a manipula. Abilitatea de a citi emoţiile celorlalţi poate să ajute la planificarea urmărorului pas
spre a manipula.

Cercetările realizate asupra Triadei Întunecate şi recunoaşterea emoţională prezintă rezultate

mixte. Wai şi Tilipolous (2012) de exemplu au demonstrate faptul că narcisismul este relaţionat
cu recunoaşterea furiei dar nu şi a tristeţii, a fricii sau fericirii. Psihopatia primară este asociată cu
o slabă recunoaştere a expresiilor faciale ale fericirii, tristeţii şi furiei. Konrath, Corneille,
Bushman şi Luminet (2014) au descoperiri similare în ceea ce priveşte narcisismul, sugerând că
faţeta exploatativă a trăsăturii este legată de o mai bună recunoaştere a emoţiilor dar doar pentru
emoţiile negative. Aceste studii relevă faptul că narcisismul poate fi sensibil la aspectele negative
ale emoţiilor şi psihopaţii duc lipsa recunoaşterii emoţionale pentru o paleta mai largă de emoţii.
În aceste experimente au folosit fotografii cu feţele sau ochii unor persoane. Este posibil ca acest
stimul să ducă lipsa validităţii ecologice deoarece în viaţa reală, noi suntem expuşi unor stimuli
mobili mult mai frecvent decât la stimuli statici.

Într-adevăr, într-un studiu de Demetrioff, Porter şi Baker (2017), unor studenţi li s-au arătat
scurte videouri prezentând microexpresii, mişcări rapide ale feţei care scot la iveală emoţia reală
resimţită. Au descoperit faptul că cei care aveau nivele ridicate de psihopatie au avut abilităţi mai
bune de a recunoaşte mişcările faciale pentru tristeţe. Mai departe, cei care aveau scoruri ridicate
la manipularea interpersonală din psihopatie nu s-au descurcat la detectarea microexpresiilor legate
de fericire. Aceste rezultate sugerează că atunci când eşti expus la stimuli realişti, cei cu scoruri
ridicate la psihopatie au un avantaj în indentificarea emoţiilor negative.

Este posibil ca cei care au abilităţi scăzute de recunoaştere a emoţiilor să se datoreze modului în
care ei reacţionează la evenimentele cu încărcătură emoţională. Într-un studiu participanţii au fost
rugaţi să vizioneze o serie de filmuleţe care în mod normal provoacă reacţii de fericire, tristeţe sau
frică. În clipul video care a prezentat starea de fericire apăreau râsete contagioase de bebeluş, clipul
video care prezenta starea de tristeţe apărea un câine care consola un prieten care a murit, iar în
clipul care prezenta starea de frică apărea o scenă cu un atac dintr-un film horror. După ce au
vizionat filmuleţele, participanţilor li s-au arătat fotografii cu diferite feţe care prezentau emoţii de
fericire, tristeţe şi frică. Li s-a cerut apoi participanţilor să noteze cât de tare rezonează cu
fotografiile ca rezultat al vizionării clipurilor video. Interesant este faptul că au găsit anumite
discrepanţe între emoţia simţită şi emoţia care trebuia să fie evocată. Cei care aveau scoruri înalte
la narcisism, s-au identificat mult mai mult cu feţele fericite după ce au vizionat clipul video care
prezenta starea de tristeţe, iar cei care aveau nivele ridicate de psihopatie s-au identificat mai
puternic cu feţele triste şi frică după ce au urmărit clipul video care prezenta starea de fericire
(Lyons şi Brockman, 2017). Este posibil ca persoanele care au scoruri ridicate la narcisism şi
psihopatie să simtă emoţiile diferit, lucru care ar afecta modul în care ei recunosc emoţiile
celorlalţi.

Inabilitatea de a întelege propriile emoţii, evitând să ne gândim la ele sunt caracteristici ale
Alexitimiei, şi poate fi un indicator important că nu vom reuşi să înţelegem emoţiile celorlalţi. Cei
care au probleme în a-şi identifica propriile emoţii au deasemenea şi o empatie scăzută faţă de
ceilalţi. Câteva studii au investigat asociaţia dintre Triada Întunecată şi Alexitimie şi au descoperit
faptul că cei care aveau nivele ridicate ale trăsăturilor Triadei Întunecate au scoruri mari la
măsurătorile Alexitimiei. Un studiu de Jonason şi Krause (2013) au descoperit că psihopaţii au
dificultăţi în a descrie sentimentele propriei persoane iar narcisiştii au dificultăţi în a identifica
sentimentele. Atât psihopatia cât şi Machiavelianismul ca şi trăsături, evită să se gândească la
propriile emoţii. Cairncross, Veselka, Schermer şi Vernon (2013) au descoperit că psihopatia şi
Machiavelianismul au o corelaţie pozitivă cu Alexitimia pe când narcisismul are o corelaţie
negative cu aceasta. Aceste rezultate sugerează faptul că cei cu scoruri înalte la narcisism pot să-
şi folosească propriile emoţii ca şi indicii sociale. Acest aspect este legat de o altă cercetare care a
demonstrate că narcisismul este cel mai puţin răuvoitor faţă de celelalte două trăsături.

1.3.5.Stilul de atașament al individului

Stilul de atașament reprezintă unul din factorii importanți în satisfacția relației și în rezolvarea
conflictelor de cuplu. John Bowlby (1969) a fost cel care a introdus teoria atașamentului care a
devenit abordarea dominantă în înțelegerea dezvoltării sociale
timpurii. În termeni generali, atașamentul poate fi definit ca legătura emoțională de lungă durată
cu un anumit individ. Astfel de legături sunt caracterizate prin următoarele trăsături: sunt selective
(centrate pe indivizi specifici), presupun căutarea proximității
fizice (se depune efort pentru a menține apropierea de obiectul atașamentului), oferă confort și
securitate, produc anxietate la separare (când legătura e amenințată și când nu poate obține
proximitatea; Schaffer, 2007).

Conform teoriei atașamentului, indivizii dezvoltă pe parcursul copilăriei modele de lucru interne
ale sinelui și ale figurilor de atașament. Bowlby (1973) definește conceptul de model intern de
lucru ca fiind o structură mentală bazată pe experiența anterioară a copilului cu figura de atașament.
Conform teoriei atașamentului, copiii cu atașament securizant, la care îngrijitorii (părinții, în cele
mai multe cazuri) le-au îndeplinit nevoia de proximitate fizică/ siguranță, vor dezvolta modele de
lucru interne care îl vor înfățișa pe îngrijitor ca sursă de securitate și sprijin, în timp ce cei cu
atașament insecurizant vor dezvolta modele interne de lucru care îl vor înfățișa pe îngrijitor ca
sursă de nesiguranță
(Schaffer, 2007). Din cadrul atașamentului insecurizant fac parte atașamentul anxios-ambivalent
(semnalele de distres ale copilului sunt asociate cu răspunsuri inconsistente din partea
îngrijitorului, copilul învață că emoțiile negative sunt insuficiente în a provoca
răspunsuri și astfel ei le exagerează) și atașamentul evitativ (copiii se adaptează la stilul
comportamental al îngrijitorului prin inhibarea exprimării emoțiilor negative; Ainsworth, 1978
apud Fuller și Finchman, 1995). Modelele inițiale pot să se generalizeze apoi la
alți oameni și la alte tipuri de relații, cum ar fi iubirea romantică, ce poate fi văzută ca un proces
de a deveni atașat emoțional de partenerul romantic într-un mod similar cu procesul prin care un
copil devine atașat de îngrijitor.

Teoria atașamentului facilitează întelegerea fenomenului iubirii în termeni de personalitate și

evoluție psihologică. Ca și un cadru teoretic, teoria atașamentului oferă o bază a înțelegerii
legăturilor affective dintre oameni, incluzând aici și relațiile romantice.

Bartholomew (1990) propune două dimensiuni de evaluare a stilului de atașament:

(1) Stilul anxios - reprezintă modelul sinelui, și sugerează că un model negativ a sinelui e asociat
cu anxietatea față de abandon
(2) Stilul evitativ - reprezintă modelul despre ceilalți, sugerând că un model negativ despre alții e
asociat cu un comportament evitativ.
Pe baza celor două dimensiuni, el propune patru categorii de scheme pentru atașament:
1) securizant - copii/adulți care nu sunt anxioși față de abandon, nici evitativi în comportament;
2) preocupat/anxios - amestec de anxietate și apropiere interpersonală;
3) indiferent evitativ – combinație între comportamentul evitativ și lipsa anxietății pentru
abandon;
4) anxios evitativ - combinație între anxietatea pentru abandon și
comportamentul evitativ (Bartholomew, 1990; Brennan, Clark și Shaver, 1998).

Shaver și Mikulincer (2002) definesc aceste trei stiluri de atașament ca fiind pattern-uri sistematice
ale expectanțelor, nevoilor, emoțiilor, strategiilor de reglare emoțională și comportamentul social
ca rezultat al interacțiunii anterioare cu sistemul de atașament (p.134)
Stilurile de atașament reflectă distincții fundamentale în reprezentările mentale despre dragostea
romantică la adulți. Literatura de specialitate indică faptul că indivizii cu atașament secu rizant se
simt confortabili în a se apropia de ceilalți, își evaluează experiențele romantice ca și fericite/de
încredere, suportive. Cei cu atașament evitativ se simt inconfortabili în a se apropia de alții, își
descriu experiențele romantice prin frica intimității, iar cei anxioși-ambivalenți le caracterizează
ca fiind obsesive, pline de gelozie și atracție sexuală ridicată, aceștia doresc să depindă/apropie de
alții, cu frica de a nu fi respinși sau abandonați (Hazan și Shaver, 1987). Stilurile de atașament au
fost investigate în relație cu satisfacția în cuplu. Astfel, persoanele cu atașament securizant
raportează în general o satisfacție în cuplu crescută, în timp ce persoanele cu atașament
evitativ/ambivalent prezintă o satisfacție în cuplu scăzută (Butzer și Campbell, 2008; Meyers și
Landsberger, 2002).

În general, indivizii cu atașament securizant au așteptări generale despre viață mai bune, un
puternic simț al controlului, autoeficacitate, încredere în sine în a căuta ajutor la alții.
Reprezentările de timpuriu ale celor cu atașament insecurizant sunt caracterizate
prin reglarea inadecvată a distresului și printr-o ineficacitate personală în înlăturarea disconfortului
(Shaver și Hazan, 1993 apud Egeci și Gencoz, 2006). Foarte puțin se cunoaște despre modul cum
dinamica familiei e determinantă pentru stilul de
atașament al adultului. Se speculează că aceste tipare ale interacțiunilor interpersonale modelează
sistemul de cogniții, în special pe cele legate de relații. Influența unei familii disfuncționale poate
fi regăsită în distorsiunile cognitive persistente despre modul cum
funcționează relația (Stackert și Bursik, 2003).

Datorită faptului că indivizii cu un stil de atașament securizant se simt comfortabil atunci când
apare apropierea emoțională și nu experimentează sentimental de abandon, tind să-și evalueze
relația ca fiind mai fericită și mai pozitivă ( Hazan și Shaver, 1987; Hendrick și Hendrick, 1989),
și în general raportează un nivel mai ridicat de încredere, satisfacție, angajament și
interdependență, față de relația lor (Collins și Read, 1990; Simpson, 1990)

Persoanele cu un stil de atașament anxios de obicei își idealizează partenerii, dar sunt incerți cu
privire la modul în care partenerul lor va răspunde, așa că vor manifesta afecțiune exagerată față
de aceștia. Au un nivel scăzut al valorii de sine, și le este greu să-și creadă partenerul atunci când
aceștia își declară dragostea față de ei așa că așteaptă în mod obișnuit să primească reasigurări din
patea lor. Tind să raporteze nivele scăzute de independență, angajament, încredere și satisfacție în
relație. (Simpson, 1990).
Indivizii cu atașament anxios simt discomfort atunci când există intimitate emoțională și apropiere
deși au dificultăți atunci când li se cere să aibe încredere în partener și se asteaptă ca aceștia să nu
le răspundă nevoilor. Raportează nivele scăzute de angajament, încredere și satisfacție în relația
de cuplu (Collins și Read, 1990; Simpson, 1990)
O cercetare a lui Mikulincer și Shaver (apud Harma și Sumer, 2015) a scos în evidență faptul că
legătura dintre satisfacția în cuplu și dimensiunile atașamentului (anxietatea și evitarea) este
construită folosind una din cele doua strategii denumite “hiperactivare” și “deactivare” a
sistemelor de atașament. Stilul de atașament anxios funcționează pe baza strategiilor de
hiperactivare care include ruminația despre evenimentele de viață negative și adoptarea strategiilor
de coping focusate pe emoții. Studiile au demonstrate faptul că aceste strategii de hiperactivare
sunt corelate cu nivele ridicate de stress și o satisfacție de cuplu scăzută (Allison, Bartholomew,
Mayless și Dutton, 2008; Mikulincer și Florian, 1995, apud Harma și Sumer, 2015). Atașamentul
evitant pe de altă parte folosește strategiile de dezactivare care includ frica de intimitate și evitarea
de a fi dependent de ceilalți. Persoanele cu atașament evitant nu se simt confortabil să-i ofere
suport partenerului, prin urmare atașamentul evitant este caracterizat de o insatisfacție în relația de
cuplu. (Feeney, 2008 apud Harma și Sumer, 2015).
Studiile au demonstrat faptul că stilurile de atașament nesecurizante care include stilul de
atașament anxios sau evitant manifestă gelozie, un nivel de agresivitate mai ridicat față de partener
și nivele ridicate de reactivitate și mânie în timpul conflictelor (Hazan și Shaver, 1987; Mikulincer,
1998 apud Miga și colab., 2010). Indivizii cu stiluri de atașament anxios și evitant raportează un
nivel scăzut de satisfacție, angajament și încredere în relațiile romantic (Collins și Read, 1990;
Simpson, 1990). O altă cercetare indică faptul că spre deosebire de persoanele cu stil de atașament
securizant, persoanele cu stil de atașament anxios consider conflictul ca fiind o amenințare adusă
relației, reacțiile lor incluzând emoții negative intense (Paley, Cox, Burchinal și Payne, 1999 apud.
Harma și Sumer, 2015) și comportamente care pot dăuna relației (Simpson, Rholes și Philips, 1996
apud. Harma și Sumer, 2015). Aceste afirmații pot sugera faptul că persoanele cu un stil de
atașament anxios sunt mai nesatisfăcuți în relația lor de cuplu. Mai mult, Li și Chan (2012) au
subliniat faptul că atașamentul anxios aduce dupa sine un număr mai mare de conflicte în relație
în comparație cu atașamentul evitant (Mikulincer și Shaver, 2007 apud, Harma și Sumer, 2015).
O altă explicație ar putea fi faptul că persoanele cu atașament anxios sunt extrem de sensibile la
respingere, lucru care îi face mai înclinați să perceapă interacțiunile de zi cu zi ca fiind conflictuale
(Campbell, Simpson, Boldry și Kashy, 2005 apud. Harma și Sumer, 2015). Pe de altă parte,
Mikulincer și Florian (apud Harma și Sumer, 2015) susțin faptul că persoanele cu stil de atașament
evitant își dezactivează sentimentele legate atașament, prin urmare percep mai rar conflictul în
relație și tind să se retragă decât să se se implice într-o ceartă. Acest lucru demonstrează faptul că
persoanele cu un stil de atașament anxios pot raporta un nivel scăzut al satisfacției decât cei cu stil
de atașament evitant. Studiile anterioare au dovedit faptul că există diferențe în prezicerea puterii
de influență a atașamentului anxios și evitant asupra satisfacției în relația de cuplu. Ambele
dimensiuni ale atașamentului par să aibă nivele egale de insatisfacție în relație la femei, pe când
dimensiunea atașamentului evitant era legată de insatisfacția în relație la bărbați (Mikulincer și
Shaver, 2007 apud. Harma și Sumer, 2015)

1.3.6.Reglarea emoțională,Triada Întunecată și empatia

Nu există un consens unanim asupra definției si conceptualizării procesului de reglare a emotiilor

(Eisenberg si Fabes, 2006). Acest lucru se explica prin greutatea de a deosebi procesul de generare
a emotiei de cel de reglare a ei, cat si prin natura complexa, multifatetata a acestui proces. Cicchetti
si colab. (1991) definesc reglarea emotională ca “factorii intra- și extraorganismatici prin care
reactia emotională este redirecționată, controlată, modulată și modificată pentru a permite
individului sa functionaze adaptativ in situatii emotionale”. Pentru Thompson (1994) procesul de
reglare emotionala este dat de “procesele intrinseci si extrinseci responsabile de monitorizarea,
evaluarea si modificarea reactiilor emotionale, in special intensitatea si durata lor, prin care un
individ cauta sa-si implineasca scopul sau”. Dupa Mauss si colab. (2007) reglarea emoțională
poate fi definită ca “incercarea deliberata sau automata a unui individ de a influenta ce emotii sa
aiba, cand si cum sa le aiba si cum sa le exprime”. Această reglare emoțională nu este nici bună,
nici rea, ea este pur și simplu un system reglatoriu integrat printre alte procese de auto-control.
Eisenberg si colab. (2007) include în definitia lor mult mai multe elemente: “auto-reglarea
emotionala (uneori numita si
reglare emotionala) se refera la procesele menite sa dirijeze si sa schimbe modul in care,
cand si cum cineva traieste emotiile;la emotiile legate motivational si starile fiziologice
consecutive; precum si la felul in care aceste emotii sunt exprimate comportamental.
Astfel, reglarea emotionala include procese utilizate sa schimbe starile emotionale ale unui
subiect, sa previna sau sa initieze raspunsul emotional (de ex. prin selectarea sau
schimbarea situatiei), sa modifice semnificatia evenimentului pentru sine si sa moduleze
expresia emotionala (de ex. prin expresii verbale sau nonverbale)”. Dupa Bowlby (1988),
legaturile de atasament pot fi considerate ca un mechanism primar de reglare a emotiilor. El sustine
ca oamenii se nasc cu un sistem psihobiologic care ii motiveaza sa caute proximitatea altora (figuri
de atasament) care sa fie disponibili atunci cand au nevoie de protectie sau de usurarea distresului.
Astfel se formeaza legaturi de atasament pe baza carora se construieste sentimentul de securitate.
Atunci cand apare o situatie amenintatoare, sistemul de atasament se activeaza ducand la cautarea
persoanei de atasament, lucru pe care se bazeaza apoi strategiile de reglare a afectului. Perceperea
faptului ca figura de atasament este indisponibila conduce la sentimentul de insecuritate si distress
cauzand persoanei o stare de hipervigilenta si de lipsa de ajutor in reglarea emotiei. (Mikulincer &
Shaver, 2006). Persoanele cu dificultati in formarea legaturilor de atasament sau cu dependenta
crescuta fata de acestea, au probleme cronice cu reglarea emotiilor. Reglarea emotionala este legata
si de alte forme de reglare precum reglarea
stressului, a dispozitiei, a gandurilor, a atentiei si a impulsurilor precum foamea, agresivitatea sau
impulsul sexual. Exista motive sa se considere ca exista un continuum intre procesele regulatorii
de-a lungul raspunsului emotional (Gross si Thompson, 2007).
Conform lui Gross și Werner (2010), dereglarea emoțională se reflect prin modalități variate pe
care idivizii le experențiază sau la care aceștia răspund și mulți duc lipsă de acceptare a emoțiilor
resimțite de ceilalți, dificultăți de a controla impulsurile când resimte supărare, lipsa conștiinței de
sine sau de înțelegere a emoțiilor cuiva, având strategii de reglare emoționale deficitare (Gratz și
Roemer, 2014). Managerierea emoțiilor altei persoane a fost asociată pozitiv cu trăsăturile Triadei
Întunecate ( Austin, Saklofske, Smith și Tohver, 2014) care sugerează că indivizii cu nivele ridicate
ale Triadei Întunecate nu ar trebui să aibă dificultăți cu dereglarea emoțională. Dar chiar și asa,
Triada Întunecată-în special narcisismul și psihopatia-au fost associate cu dificultăți de reglare a
emoțiilor experențiale apărute în urma unor evenimente negative (Harenski și Kiehl, 2010;
Rhodewalt și Morf, 1998) și cu deficite ale aspectelor-dar nu al celei cognitive- legate de
empatie(Wai și Tiliopoulos, 2012) care sugerează că indivizii cu trăsături de personalitate
întunecate sunt capabili să identifice experiențele emoționale ale celorlalți chiar dacă nu manifestă
discomfort emotional când sunt expuși la suferința altora.
Wai și Tiliopoulos (2012) argumentează faptul că acestă lipsă a respnsivității emoționale le poate
permite indivizilor cu nivele ridicate ale triadei să manipuleze și să exploateze pe ceilali cu puțină
îngrijorare pentru consecințele pe care comportamentul lor l-ar putea avea.
 Oamenii diferă în ceea ce privește stilurile de reglare emoțională și în consecintă pot să difere
răspunsurile atunci când își doresc ceva de la partener în momentul în are vor să se regleze
emotional. Expresia și reciprocitatea anumitor tipuri de afecte negative au fost associate cu
probleme în relațiile de cuplu. De exemplu, Gottman și Krokoff (1089) au descoperit că
patternurile care exprimă defensivă, încăpățânare, retragere din interacțiune, prezice deteriorarea
relației.
Nivelul la care partenerii sunt capabili să răspundă celuilalt în moduri care sunt folositoare în a
face față emoțiilor dureroase sunt cheia unei relații bune. Când unul dintre parteneri se află într-un
stadiu emotional negativ, cel mai probabil se vor intoarce spre partenerul de viață pentru asistență
ca să se simtă mai bine.
Oamenii pot să prefere anumite moduri de reglare emoțională și în consecință vor prefera diferite
tipuri de răspuns din partea partenerilor atunci când vor să fie ajutați să-și regleze afectul negative.
Unii oameni preferă asistența celuilalt folosind strategii de reglare emoțională cognitive cum ar fi
reformularea importanței situației care provoacă afectul neativ, descoperirea unor noi lucruri cu
privire la situație sau considerând a ține cont de alte puncte de vedere. Alții ar putea prefera să se
focuseze mai tare pe situația în sine și să dorească ajutorul partenerului în a rezolva problemă. Alții
pot prefera ca partenerul să le ofere suport, poate doar prin simplul fapt că ascultă și validează
emoțiile și le încurajează să caute suportul social al celorlalți. Alternativ, decât să focusezi pe
situație în sine, o altă strategie ar putea fi încercarea de a manifesta un affect mai pozitiv. Partenerul
A va încerca cu partenerul B să-l încurajeze să-l facă să se simtă mai bine în pielea lui.
O altă modalitate de a regla afectul negative este distragerea: unele persoane poate vor ca
partenerul să îi ajute să se gândească la altceva, să vorbească despre altceva sau să facă diferite
activități drăguțe împreună. Alți oameni pot alege să se regleze emotional făcând sport astfel încât
mulți își încurajează partenerul să îi însoțească, să facă sport împreună.
Reglarea emoțională la adulți poate să varieze în funcție de emoțiile resimțite. Astfel că uneori
o persoană prefer să regleze emoția de tristețe, primind suport din partea celorlalți cum ar fi
validare. Aceeași persoană poate să considere aceeași strategie ca fiind inutilă atunci când doresc
să regleze emoția de furie. Atunci când sunt furioși, preferă ca partenerul lor să îi ajute să resolve
problemele. Partenerul în schimb poate să se simtă confortabil să răspundă tristeții celuilalt cu
ascultare și validarea emoțională dar să se simtă incapabili să răspundă furiei cu un comportament
dezirabil. Difeite emoții pot să fie diferit problematice pentru cuplu.
Există multe consecințe negative pentru cuplurile cu abilități de reglare emoțională deficitare. O
persoană care se află frecvent într-un stadiu emotional negativ, care nu este ușor de modificat cum
ar fi cineva care este constant supărat și agresiv sau este de obicei pasiv și retras va avea dificultăți
în relația de cuplu. Utilizarea frecventă a unor modalități de reglare emoțională dezadaptativă duce
la implicații negative pe termen lung în relația de cuplu. De exemplu cineva care consumă alcool
regulat. O altă modalitate de reglare emoțională dezadaptativă poate fi ilustrată de dependența unei
persoane față de partenerul său care îl ajută să se regleze emotional. O peroană care nu este capabilă
să se regleze emotional este mai puțin probabil să fie constant suportivă cu nevoile emoționale ale
partenerului său. Problemele pot să apară și atunci când negarea este utilizată frecvent ca
modalitate de reglare emoțională. O altă dificultate de reglare emoțională poate fi cauzată de stările
emoționale variabile și inpredictibile ale unei persoane. Deși pot fi interesante și antrenante din
când în când, partenerul persoanei poate să descopere că este dificil să depinzi de o persoană cu
astfel de nevoi emoționale.

Empatia este influențată de mulți factori. De exeplu, cercetătorii au aflat că există diferențe majore
între nivelul de empatie al unei femei și cel al unui bărbat, femeile reușind să aibe scoruri mai bune
ale empatiei. Există situații care pot influența empatie. O stare de dispoziție proastă, oboseala,
consumul de alcool pot reduce temporar empatia persoanei (Baron-Cohen și Wheelwright, 2004;
Davis, 1980). Diferențele intrinseci ale persoanei cum ar fi motivația reglarea emoțională pot
influența modul în care o persoană experențiază empatia (Decety și Michalska, 2010). Empatia
este flexibilă și adaptativă (Decety, 2011b). Empatia a fost desemnată o parte important al
dezvoltării moralității și a unui comportament prosocial (Decety și Michalska, 2010), indivizii cu
nivele ridicate de empatie emoțională sunt mai suportivi, și se feresc să îi rănească pe
ceilalți(Tangney, Stuewig și Mashek, 2007).
Persoanele cu caracteristici ale Triadei Întunecate au mai puțină empatie decât ceilalți fiind mai
predispuși să manifeste comportamente prosociale pentru a-i răni pe ceilalți. Persoanele cu
caracteristici ale Triadei Întunecate au nivele scăzute ale capacității de reglare empțională(Hinnant
și Obrien, 2007; Padilla-Walker și Christensen, 2011) și se sugerează că reglarea emoțională poate
modula empatia și comportamentul (Eisenberg, Spinrad și Eggum , 2010). Deși se sugerează
existența unei relații între empatie, Triada Întunecată și reglare emoțională există rezultate mixte
ale acetei asociații. Asociația pozitivă dintre empatie și reglare emoțională există (Hinnant și
Obrien, 2007; Padilla-Walker și Christensen 2011). Alte studii au făcut dinstincție ăntre diferitele
tipuri de empatie examinând asociația dintre reglare emoțională și empatie focusându-se doar pe
empatia cognitive (Blair și Razza, 2007;Clarson, Moses și Breton, 2002;Decety, 2010).
Studiile au demonstrate relația robustă și negative dintre personalitățile întunecate și empatia,
acestea fiind limitate din câteva motive. Studiile făcute pe empatie au utilizat fie doar empatia
cognitive fie doar cea afectivă și nu s-a diferențiat între cele două sau să posede nivele ale validității
de conținut. În consecință identificarea asociațiilor deficitare ale empatiei nu pot fi difuzate în mod
fiabil ca fiind cognitive sau affective. Această informație este imperios necesară datorită atributelor
distincte ale comportamentului și a motivației sitemului de empatie. Cercetări realizate pe relația
dintre triada întunecată și empatia cognitivă sau afectivă sunt necesare pentru a întelege cum
indivizii diferențiază și exprimă aceste aspecte asupra relațiilor lor interpersonale.(Wai și
Tiliopoulos, 2006).

1.3.7.Triada Întunecată în relațiile de cuplu

1.3.7.1.Narcisiștii în relația de cuplu

Recent în psihologia socială s-au publicat studii care scot în evidență faptul că narcisismul este
legat de multe comportamente disfuncționale care se manifestă în relațiile interpersonale susținând
că nu sunt capabili să mențină relații interpersonale de lungă durată, au un angajament scăzut în
relațile romantice și manifestă agresivitate ca răspuns la presupuse amenințări care le-ar putea
afecta stima de sine (Foster și Campbell, 2005; Paulhus, 1998).

În momentul în care ne uităm la dinamica interpersonală a indivizilor cu trăsături narcisiste, două

aspecte importante ies la suprafață. Primul, care a fost menționat inainte, narcisismul este asociat
cu o imagine de sine focusată pe propriile calități cum ar fi atractivitatea fizică, importanța, puterea
( Campbell, Rudich și Sedikkides, 2002). Al doilea aspect este că narcisiștii sunt asociați cu nivele
mari de extraversie, chiar dacă nu preferă să aibe relații emoționale apropiate cu ceilalți (Campbell,
1995).

Narcisiștii preferă un partener care le poate oferi statut și stimă atât într-un mod direct cât și indirect
(Campbell, 1999). Ei consideră atractivitatea fizică și trăsăturile agentice cum ar fi statutul și
succesul motive pentru care se simt atrași de acest tip de parteneri, ei declarând că sunt atrași de
aceștia partial pentru că sunt similari cu ei (Campbell, 1999).
Horney (1939/1966) susține că dacă trendul narcisistic al copiilor nu ar fi lăsat să se dezvolte, nu
ar exista consecințe asa mari care ar apărea în relațiile romantice ale narcisiștilor. Aceștia preferă
relațiile superficiale care le îmbunătățesc prestigiul și statutul, tind să aibe comportamente
disfuncționale cum ar fi o imagine de sine infatuată. Au mereu nevoie de admirația și suportul
celor din jur, dar întâmpină dificultăți atunci când caută un partener care să facă asta într-un mod
constant.

Kernberg (1975) notează faptul că narcisiștii formează în mod clar relații exploatative cu ceilalți,
controlând si profitând de ceilalți fără remușcări și chiar dacă au o înfățișare șarmantă la suprafață,
pe dinăuntru sunt reci și cruzi. De asemenea, autorul notează faptul că se comportă dependent față
de ceilalți deoarece au constant nevoie de admirație din partea lor, dar de fapt ei nu depind într-un
sens adevărat de nimeni, deoarece îi subapreciază pe ceilalți și nu are încredere în ei. (p .227-28).

S-au făcut studii care întăresc opiniile generale ale lui Horney cu privire la teoria că narcisiștii
caută relații care să contribuie la propriul prestigiu și ale lui Kernberg despre șarmul lor superficial.
Bazându-ne pe faptull că narcisismul este definit de grandomanie, îndreptățire, vanitate și
comportament exploatativ (Raskin și Terry, 1988), Campbell (1999) susține că narcisiștii nu caută
relații cu scupul de a-și satisface nevoia de intimitate, fiind atrași de persoane cu statut înalt care
au o admirație debordantă față de ei (Campbell, 1999). Extraversia lor și energia lor îi atrage pe
ceilalți pentru o scurtă perioadă de timp (Paulhus, 1998; Oltmanns, Friedman, Fielder și
Turkheimer, 2004), ajungându-se ca într-un final această atracție să se diminueze, deoarece
partenerii narcisiștilor declară că relația poate fi satisfăcătoare și entuziasmantă la început, dar nu
există intimitate între ei (Foster, Shira și Campbell, 2003).

Multe studii au scos în evidență faptul că narcisiștii caută persoane cu un stil de iubire Ludic, fiind
mereu în cautarea unor optiuni mai bune, chiar dacă se află într-o relație serioasă (Buss și
Shackelford, 1997; Campbell, Foster și Finkerl, 2002). Aceștia abordează o atitudine de tipul
jocului cu scopul de a-și menține autonomia și puterea, iar empatia scăzută le permite să nu se
angajeze în legături emoționale profunde (Campbell, Foster și Finkel, 2002). În concluzie, a avea
o relație cu un narcisist cu trăsături sublinice poate să aducă multe rezultate pozitive sinelui, cel
puțin pentru o perioadă scurtă, pe termen lung pot să apară consecințe negative pentru partenerul
narcisistului.
Ahmadi și colaboratorii (2013) au arătat faptul că atât atașamentul ambivalent cât și cel evitant
sunt asociate cu nivele ridicate de narcisism, iar pe de altă parte, atașamentul securizant este corelat
negativ cu narcisismul, similar altor studii (Bennet, 2006; Moemeni și colab. 2011; Ahmadi, 2013;
apud Ahmadi și colab 2013).

Alți cercetători au susținut că atașamentul evitant este corelat cu narcisismul overt și grandomanie,
caracterizate prin lauda de sine și negarea unei posibile slăbiciuni personale, pe când atașamentul
anxios este asociat cu narcisismul covert care include un simț exagerat al îndreptățirii, focusarea
atenției asupra sinelui și o sensibilitate ridicată la evaluările celorlalți (Wink, 1991). Așa cum
stipula Kernberg (1975) pentru a înțelege cauzele narcisismului, pot exista anumiți factori genetici
care creează această tendință agresivă și toleranță scăzută la anxietate. Campbell și colaboratorii
(apud Rohmann și colab., 2012) au notat că orientarea spre ceilalți este o calitate fundamental
narcisistă. Asumpția este susținută de cercetări ulterioare mai precis de Rohmann și colab (2012)
care au raportat că narcisismul grandios este relaționat cu nivele scăzute ale atașamentului evitant,
pe când narcisismul vulnerabil era corelat pozitiv cu atașamentul anxios. Există multe studii care
fac aceeași asociere între atașamentul anxios și narcisism ( Dickson și Pincus, 2003; Neumann și
Bierhoff, 2004; Smolewska și Dion, 2005) pe când există studii care prezintă rezultate diferite,
considerând atașamentul evitant ca fiind corelat semnificativ cu narcisismul (Popper, 2002 apud
Rohmann și colab, 2012), sau că nu există nici un fel de relație între ele (Smolewska și Dion, 2005,
apud. Rohmann și colab, 2012). Avem nevoie astfel de mai multe cercetări care să clarifice această
asociație dintre narcisism și atașamentul evitant.

Aceste descoperiri indică o asociere puternică cu narcisismul vulnerabil. Asocierea cu atașamentul

poate fi explicată prin evidențierea faptului că deși narcisismul vulnerabil se suprapune cu
narcisismul grandios, cel vulnerabil tinde să fie predictorul atașamentului-în special celui anxios
(Rohmann și colab, 2012), comparativ cu cel grandios. Anxietatea în relație cu narcismul
vulnerabil pare să influențeze formearea stilurilor de relaționare fie în termeni de atașament anxios
fie în termeni de iubire. Studii anterioare au investigat narcisismul în relațiile romantice. Lam
(2012) a descoperit că narcisismul are o corelație negativă cu satisfacția în cuplu.

1.3.7.2.Machiavelicii în relația de cuplu

Studii cu privire la modul de manifestare a persoanelor cu trăsături de personalitate Machiavelice

în relația lor de cuplu sunt puține, dar studiile existente arată faptul că Machiavelicii duc lipsă de
căldură și apropiere emoțională în comunicarea interpersonală și tind să evite relațiile apropiate
(Ali, Amorim și Chamorro-Premuzic, 2009; Bereczkei, Birkas și Kerekes, 2010; McIllwain, 2003;
Wai și Tiliopulous, 2012; Wastell și Booth 2003; Wilson și colab, 1996). Au o modalitate de
apropiere în relație mai mult pentru un a-și îndeplini un scop propriu și văd celelalte persoane ca
pe niște unelte care trebuie folosite pentru interesul personal (Christie și Geis, 1970; Wastell și
Booth, 2003; Pilch, 2008). După cum era de așteptat, Machiavelicii au parte de relații de prietenie
de o calitate slabă (Lyons și Aitken, 2010).

Christie și Geis (1970) au explicat faptul că singura componentă diferită dintre machiavelismul de
nivel înalt și cel slab este dată de măsura investiției lor în relațiile romantice. Orientarea
interpersonală detașată emoțional este considerată în esență componentă a Machiavelianismului și
nivelul orientării scoate în evidență un nivel al Machiavelianismului înalt prin termenul cold
syndrome, opusul persoanelor cu nivele ale Machiaelianismului scăzute care sunt descrise de
termenul soft touch (Christie și Geis, 1970). Mai recent, Wastell și Booth(2003) au susținut această
idee printr-o descoperire, aceia că indivizii Machiavelici sunt caracterizați de Alexitimie care se
referă la a avea experiențe sărăcăcioase cu sinele nefiind conștiend te propriile emoții. Consecința
acestui fapt după cum relatează cercetătorii ar fi faptul că nu sunt capabili să empatizeze cu ceilalți
(Jakobwitz și Egan, 2006; Paal și Bereczkei, 2007).

Multe studii sugerează că persoanele cu trăsături de personalitate Machiavelice, dobandesc aceste

trăsături în urma relațiilor cu părinți restrictivi și care nu erau empatici, similar cu modul prin care
se dezvoltă atașamentul evitant (Christie și Geis, 1970; Guterman, 1970; Ojha, 2007). Persoanele
Machiavelice preferă să arate abilitățile lor pozitive celorlalți și nu își dezvăluie sentimentele sau
defectele deoarece ei cred că acest lucru denotă vulnerabilitate, slăbiciune ajungând ca ceilalți să
profite de ei. Această afirmație este compatibilă cu descoperiri anterioare, care sugerau că
persoanele Machiavelice îi percep pe ceilalți foarte negativ și că ceilalți sunt trișori (Mudrack,
1993). Aceste trăsături afectează profund relațiile intime ale persoanelor Machiavelice. Studiile
arată că persoanele Machiavelice evită angajamentele, legăturile emoționale mai intime și preferă
relațiile de scurtă durată cu o implicare emoțională cât mai superficială (Jonason, Li, Webster și
Schmitt,2009).
Studiile dovedesc că Machiavelicii au calități disfuncționale care includ o funcționare emoțională
defectuoasă, un afect negativ cum ar fi anxietate ridicată, simptome depresive și atitudini ostile și
negative (Jakobwitz și Egan, 2006; McHoskey, 2001, McHoskey și colab, 1998; Paulhus și
Williams, 2002).Inancsi, Lang și Bereczkei (2015) au descoperit patru dimensiuni ale
atașamentului anxios care sunt corelate cu Machiavelianismul: indivizii cu nivele de
Machiavelianism ridicat, simt mai puțină anxietate de separare, o mai mare dorință de a fuziona
cu partenerul și au o incertitudine mai mare cu privire la emoțiile pe care le trăiesc față de partener.
Alte studii au arătat că Machiavelicii au atitudini sexuale mai ostile și tactici sexuale egoiste fiind
mai predispuși să-și înșele partenerul, și nivele ridicate de promiscuitate (Linton și Wiener, 2001,
Jonason, Li, Webster și Schmitt, 2009; McHoskey, 2001). De menționat ar fi faptul că aceste
trăsături par a fi absente la femei (McHoskey, 2001). Aceste descoperiri sunt similare cu
diferențele între scorurile generale ale Machiavelianismului; faptul că bărbații au nivele de
Machiavelianism mai mari decât femeile (Christie și Geis, 1970) deoarece femeile au strategii
reproductive orientate pe termen lung (Buss și Schmitt, 1993).

Deși cercetările legăturii dintre Machiavelianism și satisfacția în cuplu sunt foarte rare, Ali și
Chamorro-Premuzic (2010) au raportat că Machiavelianismul este asociat negativ cu două dintre
componentele iubirii intime ale lui Sternberg(1988) care sunt relaționate cu satisfacția relație:
angajament și intimitate.

1.3.7.3.Psihopații în relațiile de cuplu

Psihopații sunt descriși ca fiind persoane egoiste care nu simt vină sau empatie și au o dorință de
a domina și manipula persoane pentru propriile câștiguri(Hare, 1999). După cum era de așteptat,
prieteniile și relațiile lor romantice sunt în general de scurtă durată (Jonason și colab, 2009).
Promiscuitatea este o caracteristică definitorie psihopatiei (Cleckley 1941/1988; Hare, 2003).
Studii anterioare au raportat că comportamentul sexual caracterizat de promiscuitate este pozitiv
asociat cu psihopatia atât în conjuncturi comunitare (Harris, Rice, Hilton, Laumiere și Quinsey,
2007)cât și în conjuncturi judiciare(Seto, Khattar, Lalumiere și Quinsey, 1997). Williams și
colaboratorii (2005) au raportat că psihopatia este legată de infidelitate. Rezultatele au demonstrat
că aceștia se gândesc sau caută activ parteneri sexuali de scurtă durată chiar dacă sunt într-o relație.
Deasemenea acest studiu relevă faptul că pentru ei nu este atât de importantă persoana țintă, aceasta
putând fi și un străin. Studiile care au cercetat legătura dintre stilul de atașament și psihopatia sunt
puține, recent Mack, Hackney și Pyle (2011) au condus un studiu care au inclus studenți și au
subliniat că indivizii care aveau scoruri mari la stilul de atașament evitant (respins) și atașamentul
anxios (preocupat) au raportat existența trăsăturilor din psihopatia primară cum ar fi empatia
scăzută, manipulare și din psihopatia secundară adică nivelul lor de angajare în comportamente
antisociale. Per total aceste descoperiri susțin că indivizii care au stilul de atașament hiperactivat
și dezactivat tind să aibe mai multe trăsături psihopate.

Cercetarea lui Williams, Spidel și Paulhus (2005) a arătat că psihopații au nivele scăzute ale
încrederii și angajamentului în relații, și sunt de obicei mult mai evitanți. Deasemenea ei au raportat
corelații negative între psihopatie și angajamentul în relație și încrederea partenerului. După cum
aceștia au notat stilul lor de atașament respins și lipsa angajamentului pot fi vinovații pentru actele
lor de infidelitate. Pe de altă parte, atașamentul anxios din adolescența timpurie prezice atât
prezența și frecvența unor comportamente sexuale riscante pe perioada adolescenței (Kobak, Zajac
și Smith, 2009). Smith și colaboratorii (2014) au raportat faptul că psihopatia bărbaților este
negativ corelată cu satisfacția în relație, și este o asociere negativă între psihopatie și angajamentul
în relație pentru ambele sexe.

1.4 Ipoteze și Obiective

Obiectiv1: Investigarea modului în care trăsăturile de personalitate ale triadei întunecate
corelează cu dificultățile de reglare emoțională.
Obiectiv 2: Investigarea relației de mediere a trăsăturilor de personalitate ale triadei întunecate și
a reglării emoționale influențate de nivelul de empatie
Obiectiv 3: Investigarea relației de mediere a trăsăturilor de personalitatee ale Triadei Întunecate
și a reglării emoționale înfluențate de tipul de atașament

Ipoteza 1: Trăsăturile de personalitate ale Triadei Întunecate sunt pozitiv asociate cu dificultăți
de reglare emoțională
Ipoteza 2: Cuplurile care manifestă trăsături de personalitate ale triadei întunecate mediate de un
nivel scăzut de empatie vor fi corelate negativ cu reglarea emoțională
Ipoteza 3: Cuplurile care manifestă trăsături de personalitate ale triadei întunecate mediate de
atașament insecurizant vor avea dificultăți de reglare emoțională
 Capitolul 2. Metodă

2.1. Designul de cercetare

Această lucrare propune folosirea unui design experimental, în scopul testării ipotezelor
prezentate anterior. Se urmărește astfel în cazul primei ipoteze scoaterea în evidență a relației
dintre variabile prin crearea unei corelații între trăsăturile de personalitate ale Triadei Întunecate
(variabila independentă) și dificultatea reglării emoționale (variabila dependentă). Acestă corelație
se poate realiza printr-o analiză de regresie simplă. Scopul dovedirii existenței acestei relații este
necesar pentru a dovedi că există un efect care poate fi mediat.

În continuare în cazul celei de-a doua ipoteze se urmărește efectul pe care trăsăturile de
personalitate ale triadei întunecate (variabila independent) o are asupra reglării emoționale
(variabila dependent) mediate prin intermediul empatiei(variabilă mediatoare) dacă aceștia au un
nivel ridicat sau scăzut al acesteia.

Deasemenea cea de-a treia ipoteză urmărește efectul pe care trăsăturile de personalitate ale
triadei întnecate(variabilă independent) o are asupra reglării emoționale (variabila dependentă)
dacă este mediată de stilul de atașament. Aceste două ipoteze vor putea fi testate utilizând o analiză
de regresie multiplă care vizează relațiile dintre variabilele mediatoare și variabilele dependente și
independente.

2.2. Participanți

Eșantionul va fi alcătuit din…(încă se mai adună subiecți) de persoane. Acest eșantion este
compus din (numărul de cupluri) de cupluri heterosexuale, care au vârste cuprinse între 18-46 de
ani. Precizăm faptul că dintre aceştia, ...(nr de subiecti) au fost fete iar ceilalţi ...(nr de subiecti)
băieţi provenind atât din mediul rural cât şi din mediul urban. Aceşti subiecţi au fost aleşi în mod
aleatoriu , iar chestionarele au fost aplicate în mediul on-line folosind Google Formulare.
 Un consimțământ informat a fost adăugat la începutul chestionarului pentru a ne asigura că toți
participanții la studiu au luat la cunoștință obiectivele studiului și a faptului că datele lor vor fi
confidențiale oferindu-și astfel acordul de a participa la studiu.

2.3. Instrumentele de măsurare

2.3.1 Atașamentul partenerilor în cuplu

Pentru a evalua atașamentul celor doi parteneri în relația lor de cuplu vom folosi scala Experiences
in Close Relaționships Questionnaire (ERC).Instrumentul a fost elaborat de Brennan, Clark şi
Shaver (1998) și conţine un număr de 36 de itemi. Surprinde o clasificare în patru categorii a
stilurilor de ataşament, definind două dimensiuni: anxietate şi evitare în cadrul relaţiei de cuplu.
Aceste două dimensiuni pot fi utilizate ca axe pe care scorurile subiecţilor să fie înregistrate. Vor
rezulta astfel patru cadrane, fiecare cadran fiind specific unui anumit stil de ataşament

Stilului de ataşament preocupat îi corespunde un scor ridicat pe axa anxietate şi un scor redus pe
axa evitare. Subiecţii ce obţin scoruri ridicate pe axa evitare şi scoruri reduse pe axa anxietate, vor
aparţine stilului de ataşament evitant. Scorurile ridicate la ambele dimensiuni, indică faptul că
subiecţii sunt temători în ceea ce priveşte relaţia de cuplu. Un stil de ataşament sigur presupune
obţinerea unor scoruri mici, atât pe axa anxietate, cât şi pe axa evitare Subiecţii vor primi următorul
instructaj: “ Exprimaţi-vă acordul sau dezacordul pentru fiecare din următoarele afirmaţii, pe o
scală de la 1 (dezacord puternic) la 7 (acord puternic).” În funcţie de tipul de acord exprimat, se
va acorda un punctaj de la 1 la 7 pentru fiecare item după cum urmează: dezacord puternic- 1
punct, dezacord moderat - 2 puncte, dezacord- 3 puncte, neutru - 4 puncte, acord - 5 puncte, acord
moderat- 6 puncte şi acord puternic – 7 puncte. Se vor însuma punctele obţinute pe fiecare din cele
două dimensiuni, anxietate şi evitare, ţinând cont de itemii inversaţi (3, 15, 19, 22, 25, 27, 29, 31,
33, 35). Itemii corespunzători dimensiunii anxietate sunt: 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24,
26, 28, 20, 32, 34, 36. Itemii corespunzători dimensiunii evitare sunt: 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17,
19, 21, 23, 25, 27, 29, 31, 33, 35. Calcularea coeficientului de consistenţă internă a probei Alpha
Cronbach precizează o valoare semnificativă de 0,737

2.3.2. Trăsăturile de personalitate ale Triadei Întunecate

Constructul de Machiavellianism, narcisism și psihopatie au fost evaluate folosit scala Dark Triad
Short Version (SD3). Varianta scurtă (Jones şi Paulhus, 2014) include 27 de itemi cu privire la
narcisismul subclinic, psihopatia subclinică şi Machiavelianismul subclinic. Răspunsurile la itemi
se află în intervalul 1 (puternic dezacord) până la 5 (acord puternic). Pentru a evita răspunsurile
biasate ale respondenţilor, 5 itemi au fost codaţi invers. SD3 are trei subscale şi fiecare subscală
include 9 itemi. Subscalele sunt denumite: Machiavelianism, Narcisism şi Psihopatie. Datorită
faptului că fiecare subscală este formată dintr-un număr egal de itemi, scorul subscalelor se
calculează după media celor 9 itemi ai fiecărei subscale.

Proprietăţile psihometrice ale scalei au fost investigate de Jones şi Paulhus (2013). Fidelitatea
scalei SD3 a fost evaluate examinând valorie coeficientului Cronbach alpha. Subscalele au dovedit
fidelitate modestă (Machiavelianism = .71, Narcisism = .74, Psihopatie = .77). Machiavelianismul
a corelat pozitiv cu psihopatia r = .50, cu narcisismul r =.18. Psihopatia a corelat cu narcisismul la
r = .34 (p<.001).

2.3.3 Reglarea emoțională

Această dimensiune a fost investigate utilizând scala Dificultăților în Reglarea Emoțională sau în
engleză se numește The Difficulties in Emoțion Regulațion Scale (DERS).

Scala a fost creată pentru a evalua dereglarea emoţională mult mai comprehensiv decât alte
măsurători existente. Itemii scalei au fost aleşi pentru a reflecta dificultăţile din următoarele
dimensiuni ale reglării emoţionale: a) conştientizarea şi înţelegerea emoţiilor, b) acceptarea
emoţiilor, c) abilitatea de a te angaja în într-un comportament orienţat spre scop şi înfrânarea
comportamentului impulsiv când experenţiem emoţii negative şi d) accestul la strategii de reglare
emoţională eficiente.

Scala DERS este formată din 36 de itemi care sunt împărţiţi în 6 subscale. Pentru a reuşi să
evalueze dificultăţile de reglare emoţională din timpul distresului, mulţi itemi încep cu *Când sunt
supărat*. Respondenţilor li se cere să indice cât de des se aplică itemii lor iar răspunsurile la
întrebări variază de la 1 la 5 astfel: 1= aproape niciodată, 2=câteodată, 3=cam jumătate din timp,
4=cel mai adesea, 5=aproape întotdeauna. Cele 6 subscale reflect definiţia multifaţetată a reglării
emoţionale. Prima subscală poate fi etichetată ca şi Neacceptarea răspunsului emotional
(NONACCEPTARE). Este formată din itemi care reflectă tendinţa de a avea răspunsuri
emoţionale secundare la emoţiile negative ale celuilalt sau non acceptarea reacţiilor cuiva la disres.
A doua subscală poate fi etichetată ca Dificultăţi în angajarea unui comportament orientat spre
scopuri folosind acronimul (SCOP). Formată din itemi care reflect dificultăţi de concentrare şi
îndeplinire a sarcinilor când experienţiem emoţii negative. A treia scală poate fi etichetată ca
Dificultăţi în controlul impulsurilor (IMPULS) şi este formată preliminar din itemi care reflectă
dificultăţi de a rămâne în control atunci când celălalt simte emoţii negative. Subscala 4 însumează
Slaba conştientizare emoţională (CONSTIENTIZARE) şi este formată din itemi care reflect
tendinţa să conştientizeze emoţiile. A 5-a subscală poate fi etichetată Acces Limitat la Strategiile
de Reglare Emoţională (STRATEGII) şi constă în itemi care reflectă credinţa că există puţine
modalităţi de a te regla emotional. Subscala 6 Lipsa Clarităţii Emoţionale (CLARITATE) este
formată din itemi care reflectă nivelul la care persoanele ştiu emoţiile pe care le resimt.

Scala DAS are o consistenţă inernă ridicată (α=.93), o fidelitate test-retest bună (ρ=.88, p<.01), şi
o validitate de construct adecvată.Fidelitatea internă este de .95. Ca şi exemple de itemi avem ‘Îmi
este dificil să îmi dau seama de sentimentele mele.’sau ‘Atunci când sunt supărat/ă, pot totuşi să
rezolv ce am de făcut.’

2.2.4. Empatia față de partener

Aceast construct a fost măsurat utilizând scala Perspective Taking Scale (PTS) care derive din
scala Reactivității Interpersonale (Interpersonal Reactivity Scale (IRIC) ).

Interpersonal Reactivity Scale (IRIC)

Această scală a fost dezvoltată de Mark Davis (Davis, 1980) şi este o scală care măsoară tendinţele
empatice generale mai precis componentele cognitive şi emoţionale ale empatiei. Itemii au fost
evaluaţi pe o scală Likert de 5 puncte unde 0=nu mă descrie bine şi 4=mă descrie foarte bine.
Această scală este formată din patru subscale, fiecare incluzând şapte itemi: Însuşirea perspective
celuilalt (Perspective Taking) adică tendinţa spontană de a adopta psihologic punctul de vedere al
celuilalt. Un exemplu de item ar fi aici *Încerc să privesc punctele tuturor de vedere atunci când
există neînţelegeri, înainte să iau o decizie*, Fantezie (Fantasy) adică tendinţa de a te transpune în
mod imaginar în pielea unor personaje fictive din cărţi, filme etc. Un exemplu de item ar fi *Mă
identific cu sentimentele personajelor din cărţi*, Îngrijorarea Empatică (Empatic Concern)
sentimente de simpatie şi îngrijorare pentru ceilalţi. Un exemplu de item ar fi *Adesea mă las
afectat/ă de ceea ce văd că se întâmplă şi subscale Distresului Personal (Personal Distress) adică
sentimente de anxietate în situaţii interpersonale tensionate. Un exemplu de item aici ar fi *
Câteodată mă simt neputincios când mă aflu în mijlocul unor situaţii foarte emoţionante. Itemii
din fiecare subscală sunt calculaţi împreună pentru a da totalul subscalei (variaţia scorului pentru
fiecare scală =0-28) unde un scor mare înseamnă un nivel al fanteziei, însuşirii perspectivei,
îngrijorare empatică şi al distresului personal mai mare.

Coeficientul Alpha pentru însuşirea perspectivelor celorlalţi şi îngrijorarea empatică la indivizii

heterosexuali aflaţi într-o relaţie era de .79 şi respective .77.

Interpersonal Reactivity Scale for Couples (IRIC)

Scala IRI a fost modificată pentru a evalua tendinţele cognitive şi emoţionale empatice în
contextual unei relaţii intime. Cei 13 Itemi include subscalele Însuşirea Perspectivei Celuilalt şi
Îngrijorările empatice care au fost adaptate pentru a măsura specific empatia faţă de partener. S-
au înlocuit cuvintele, oameni şi cineva cu cuvintele partenerul meu şi în relaţie cu partenerul meu.
S-au calculate scorurile subscalelor IRIC precum în cea originală IRI: itemii au fost evaluaţi pe o
scală Likert de 5 puncte unde 0 însemna nu mă descrie bine iar 4 însemna, mă descrie foarte bine.
Scorul total al fiecărei subscale se obţine prin însumarea itemilor respectivi. Scorurile mari sunt
indicatori ai unei perspective empatice cognitive şi emoţionale mai bune. Coeficientul Alpha
pentru aceste subscale era de .84 şi .74 pentru indivizii aflaţi în relaţii romantice heterosexuale.