E D I Ţ I E D I G I TA L Ă

DE 15 ANI ÎN ROMÂNIA

Roxana
Poţa
Psihoterapeut
din pasiune şi
dăruire
� Sănătate mentală
Anxietatea
� Analiză tranzacţională
Descoperă-ţi
scenariul
de viaţă
DOSAR

TERAPIA
PROCES DE VINDECARE
Director editorial: Clementina Anghelache
clementina@psychologies.ro
Redactor-şef ediţie digitală: Roxana Melnicu
roxana@psychologies.ro
Secretar general de redacţie: Alexandra Tudor
alexandra@psychologies.ro
Art Director & DTP: Dan Glăvan
Brand Manager: Nicoleta Negrea
nicoleta@psychologies.ro
Advertising Sales Manager: Dorina Niga
dorina@psychologies.ro
Coordonator digital: Cătălin Anghelache
catalin@psychologies.ro Psychologies România
Abonamente: Anca Mihaela Ionescu este licenţă a
anca.ionescu@learningnetwork.ro
Psychologies Magazine France
0764 487 478
2-8, rue Gaston-Rebuffat,
www.psychologies.ro 75019 Paris
Abonamente: www.psychologies.ro/abonamente Tel.: 0144655800

Revista-terapeut PSYCHOLOGIES inspiră şi susţine femeile din România în demersul

lor de a-şi explora existenţa, a-şi identifica ce le face cu adevărat fericite şi cum
pot să aducă acele lucruri care contează pentru ele în realitatea lor.

DE CE SĂ TE ABONEZI?
10% reducere la abonamentul anual
curs interactiv gratuit pe diverse teme de dezvoltare personală
dosar special care invită la introspecţie şi acţiune
sfaturi specializate în carieră, parenting, feminitate
resurse pentru starea ta de bine în materie de frumuseţe, nutriţie, mişcare şi sănătate
 Psihologia nu e tocmai un inel
magic, dar îmblânzeşte inimile
S unt întotdeauna curioasă să aflu cum şi când ajunge cineva să-şi dea
seama că îşi doreşte să fie psiholog, aşa că am întrebat-o şi pe Roxana
Poţa, psihoterapeut de orientare integrativă. Din răspunsul pe care mi
l-a dat am dedus cât de puternică este pasiunea ei pentru această artă
deopotrivă directă, percutantă şi subtilă care este psihologia. Roxana
mi-a povestit că în copilărie şi-a dorit la un moment dat inelul magic din Roxana Melnicu
poveste, care îmblânzeşte inimile şi îi face pe oameni mai buni. Inelul
nici acum nu l-a găsit, dar la un moment dat a descoperit psihologia şi a
început să îmblânzească ea însăşi inimile.
A urmat o formare în psihoterapia
sistemică, apoi au urmat ani şi ani
de practică în cabinet, cu pasiune
mereu înnoită şi cu bucuria de a
descoperi noi căi către inimi. Căi
care străbat spaţiul şi trec şi prin
monitorul computerului – Roxana
povesteşte că în ultimii ani are din
ce în ce mai mulţi clienţi online:
DITORIAL

unii sunt peste mări şi ţări, alţii sunt

oameni foarte ocupaţi, iar alţii au
rămas cu acest obicei din vremea
pandemică în care psihoterapia
nu se mai putea practica decât
online. Dar, fie că se petrece
faţă în faţă, fie că se petrece prin
intermedierea computerului,
terapia înseamnă viaţă şi
Roxana ştie să prilejuiască
fiecăruia dintre clienţii ei
acele experienţe şi intuiţii
care îi vor aduce mai
aproape de adevărul
interior.
Dedicată muncii ei şi
preocupată de fiecare
detaliu, Roxana nu lasă
nimic la voia întâmplării
şi visează la o zi în care Roxana Poţa
Psiholog, psihoterapeut certificat
fiecare om să poată avea la nivel european, formator
acces la psihoterapie, în psihoterapie integrativă
deoarece acesta este de www.roxanapota.com
fapt un drept la sănătate. n

 3
 Psihoterapeut
E CANAPE din pasiune şi
dăruire:
Roxana
Poţa

N
ăscută în Timişoara la
01.01.1986, Roxana a fost
un copil plin de energie şi o
imaginaţie foarte bogată. Îi plăcea să
inventeze jocuri şi să aducă grupuri
de oameni diferiţi împreună. Roxana a
intrat în lumea sportului de la vârsta
de trei ani şi a ales să se dedice
înotului, făcând înot de performanţă
până la vârsta de 14 ani.

A consemnat Roxana Melnicu

Fotografii de Lorena Dumitraşcu
Make-up: Dalma Kinga Erdodi

Roxana mărturiseşte că era o fire rebelă în viaţa de zi cu zi, dar timidă în faţa unei autorităţi. Avea
păreri şi viziuni despre orice, citea, observa şi se plimba zilnic printre oameni. De multe ori stătea
ore în şir pe bancă pentru a le observa comportamentul – iar acest lucru o fascina.
În anul 2008 a terminat Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Secţia Psihologie la Universitatea
de Vest din Timişoara. Au urmat acţiuni de voluntariat în spitale şi în centre de educaţie specială.
În prezent Roxana face parte din Colegiul Psihologilor din România şi Asociaţia de Cercetare,
Consiliere şi Psihoterapie Integrativă şi îşi desfăşoară activitatea practică în cadrul Cabinetului
Individual de Psihologie.

 4
Psychologies: Cum te-ai decis să devii terapeut?
Roxana Poţa: E foarte amuzant, dar un aport important
l-a avut personajul Ma-Ti din desenele animate Captain
Planet. Acesta avea pe deget un inel magic – prin puterea
inelului el reuşea să transforme oamenii răi în oameni buni
accesându-le inima. În copilărie am petrecut multe nopţi
imaginându-mi cum voi avea şi eu un inel magic, iar astfel
voi reuşi să elimin durerea din inima oamenilor.
În liceu am avut prima oră de psihologie şi din acel moment
am aflat că pasiunea mea poartă un nume: Psihologie! Cu
ochii în lacrimi mi-am întrebat profesoara dacă există o
facultate unde pot studia acest domeniu, iar din acea clipa
am simţit că viaţa mea are sens.

Ai urmat cursurile Universităţii la Facultatea de

Psihologie cu dorinţa expresă de a deveni terapeut?
R. P.: Da, în prima zi am fost 300 de studenţi, iar decanul
ne-a spus că mulţi suntem acolo ca să ne vindecăm
trecutul şi din păcate asta nu se va întâmpla, o altă
parte suntem acolo ca să îndeplinim dorinţa unui
părinte şi un procent foarte mic suntem acolo din
pasiune şi dăruire. În acel moment m-am înfuriat foarte
tare gândindu-mă că toţi cei prezenţi acolo îşi doresc la fel
de mult ca şi mine să devină psihologi, dar la întâlnirea de
10 ani de la terminarea facultăţii am înţeles foarte clar că
avea dreptate domnul decan.

Cum ai ales psihoterapia integrativă? Care este specificul acestei metode?

R. P.: Psihoterapia integrativă este o paradigmă, un punct de întâlnire între mai multe
discipline din nevoia de a găsi un limbaj comun în psihoterapie. Am ales această şcoală
pentru complexitatea ei, formarea având o durată de cinci ani.

Ce a presupus formarea în domeniu? Ce provocări ai avut şi ai pe acest traseu al

formării?
R. P.: Formarea în domeniu a presupus studiu, răbdare, muncă în alt domeniu pentru
a-mi putea susţine financiar studiile, sacrificii şi determinare.
Prima provocare a venit chiar din partea familiei, care mi-a spus că voi muri de foame
cu psihologia şi că ar fi cazul să îmi aleg o facultate adevărată, iar apoi au din partea
societăţii, care nu era pregătită pentru a apela la psihoterapie. Eu aveam drumul meu şi
nimic nu m-a putut convinge să renunţ, dar am învăţat să ţin pentru mine visele, pentru
a nu da nimănui ocazia să îmi pună la îndoială deciziile.

Ai avut mentori/ profesori preferaţi?

R. P.: În clasele primare şi gimnaziale am fost
la un Colegiu de elită unde am avut parte de trei În liceu am avut prima
profesori care, din păcate m-au afectat într-un
oră de psihologie şi din
mod negativ. Mi-au pus etichete ca „analfabetă”,
„tăcută”, dar ei nu ştiau că îmi era atât de frică de acel moment am aflat că
comportamentul lor încât aveam stări puternice de
pasiunea mea poartă un
anxietate şi nu reuşeam să vorbesc pentru că mă
blocam şi credeam despre mine că nu sunt suficient nume: Psihologie! Cu ochii
de bună. Trebuie să recunosc că în acele momente
în lacrimi mi-am întrebat
îmi doream să am cu mine inelul magic a lui Ma-ti
pentru a le face inima mai bună, ca să îmi înţeleagă profesoara dacă există o
suferinţa.
facultate unde pot studia
Am un mentor, iar acesta se numeşte Oana Maria
Popescu (preşedinte fondator al Asociaţiei de acest domeniu, iar din acea
Cercetare, Consiliere şi Psihoterapie Integrativă,
clipa am simţit că viaţa
primul institut din România cu acreditare EAPTI)
şi m-a învăţat tot ce ştiu despre psihoterapie mea are sens.

 5
 integrativă. Până în prezent a fost singurul om
Lucrez cu orice tip de
care mi-a simţit durerea, m-a învăţat cum să o
oameni care se află într- prelucrez, mi-a ataşat aripi şi m-a învăţat să zbor.
un impas şi au nevoie de
Cu ce fel de clienţi ai lucrat? Ce grupe de vârstă
răspunsuri, schimbări sau şi problematici?
R. P.: Lucrez cu orice tip de oameni care se
vindecare în viaţa lor. Clienţii
află într-un impas şi au nevoie de răspunsuri,
mei au vârste cuprinse schimbări sau vindecare în viaţa lor. Clienţii mei
au vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, iar cel
între 18 şi 60 de ani, iar cel
mai des lucrez cu depresia, anxietatea, atacul de
mai des lucrez cu depresia, panică, dependenţe, golul interior, ipohondria şi
dorinţa de regăsire.
anxietatea, atacul de panică,
dependenţe, golul interior, Care ţi s-a părut cea mai mare provocare şi cu
care grupă de vârstă ai simţit cea mai mare
ipohondria şi dorinţa de
afinitate?
regăsire. R. P.: Mi-e frică să spun care a fost cea mai mare
provocare pentru că, poate, vine una şi mai mare.
Glumesc... fiecare situaţie vine cu provocări, dar atâta timp cât ştii ce ai de făcut în orice
situaţie, e destul de greu să te surprindă provocările.
În ceea ce priveşte vârsta, ea nu contează, importantă este conexiunea dintre terapeut
şi client.

Cât este metodă şi cât ţine de intuiţie şi empatie în terapia pe care o practici?
R. P.: Este o combinaţie între cele trei şi nu funcţionează una fără cealaltă.

Ai observat o schimbare a tematicilor pacienţilor odată cu pandemia şi războiul?

R. P.: Nu neapărat schimbare a tematicii, dar am observat o accentuare a
stării de anxietate şi o nevoie de schimbare.

Povesteşte-mi puţin de experienţa cu linia de call pentru victimele

războiului din Ucraina.
R. P.: Pentru mine au fost câteva luni foarte intense şi cu un impact
emoţional destul de puternic. Am empatizat, am susţinut şi am
ajutat cu tot ce am ştiut eu mai bine să fac pentru ca aceşti oameni
să nu se ducă şi mai jos din punct de vedere psihic şi emoţional.
Impactul cel mai mare l-au avut filmuleţele pe care le primeam
în privat cu membrii familiei morţi, în special copii. Din păcate,
se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla, iar viaţa
trebuie să meargă înainte.

Cât de important ca pondere şi impact a fost transferul

pe online al terapiilor odată cu pandemia?
R. P.: Lucram în online şi înainte de pandemie cu români
plecaţi în străinătate sau situaţi în alte oraşe, dar odată
cu venirea pandemiei lucrez 80% online şi 20% în
cabinet. Înainte de pandemie raportul era invers.

Ce deosebire este între o oră de terapie în direct

şi una în online? Dar pe termen lung? Care sunt
avantajele şi dezavantajele fiecăruia dintre aceste
moduri de a face terapie?
R. P.: Majoritatea tehnicilor folosite de mine în
terapia live le pot folosi şi în online, iar observând
evoluţia oamenilor cu care lucrez aş zice că nu
e diferenţă între online şi fizic. Contează
foarte mult cum se simte fiecare
persoană şi ce deschidere are în a face
terapie online.

 6
Câte ore lucrezi pe zi?
R. P.: Atunci când eşti stăpân pe programul tău ai, teoretic, libertatea să îţi organizezi
zilele aşa cum doreşti. În practică însă sunt zile în care ajung să lucrez şi 12 ore, dacă
există urgenţe. Când mă simt obosită nu ezit să îmi iau câteva zile libere pentru a-mi
umple izvorul de energie.

Cum îţi păstrezi seninătatea profesională şi personală în faţa atâtor ore de tulburări
umane care ţi se adresează?
R. P.: Secretul în această meserie constă în a avea o dezvoltare personală foarte bună
şi continuă. Atât timp cât traumele mele sunt închise, nu mă poate afecta povestea
clientului, iar astfel am o viziune obiectivă asupra acestora.

Cât de mult timp ai şi ce îţi place să faci în timpul liber?

R. P.: Dacă eu sunt bine, sunt bine şi cei din jurul meu, iar asta nu este o dovadă de
egoism, ci de iubire de sine. Am grijă de nevoile mele şi îmi ascult şi respect corpul. Mă
relaxează marea, cititul, snowboard-ul, festivalurile, teatrul, plimbările prin pădure şi
întâlnirile cu prietenii.

Ce înseamnă pentru tine acasă?

R. P.: Acasă este oriunde eşti cu oameni dragi si simţi linişte sufletească. Acasă mai
înseamnă partenerul şi fetiţa noastră, Ava, cu care râd cel mai mult.

Ce îţi doreşti de mult timp să faci şi nu ai apucat, dintr-

un motiv sau altul?
R. P.: Îmi doresc să scriu o carte şi să vizitez Asia.

Cum arată pentru tine ziua liberă ideală?

R. P.: Plajă, soare, fructe de mare, sunetul valurilor şi înot.

Cum sunt românii care se adresează psihologului?

Ştiu românii să se adreseze psihologului? Ce ar trebui
făcut şi la ce nivel pentru ca aceia care au nevoie să
se poată adresa în timp util şi în condiţii optime unui
psiholog/ consilier/ medic psihiatru?
R. P.: Românii au început să depăşească prejudecata
conform căreia „eşti nebun dacă te duci la psiholog”,
dar încă mai e nevoie de conştientizarea rolului unui
specialist. Tinerii sunt foarte deschişi, citesc multe cărţi
de dezvoltare personală şi au învăţat să îşi pună întrebări
şi să caute răspunsuri. Terapia cu prietenii sau familia nu
există şi nu recomand aşa ceva!

Cum vin, cu ce vin şi ce aşteptări au?

R. P.: Vin cu o suferinţă, stări emoţionale dificile, întrebări,
frici, credinţe false, respingere, gânduri sau tentative
suicidale, dependenţe, somatizări şi îşi doresc să se poată
bucura de o viaţă normală.

Cât timp durează în medie o psihoterapie, din experienţa

ta directă?
R. P.: Terapia presupune un întreg proces de vindecare şi schimbare a căilor neuronale,
emoţionale şi comportamentale, iar pentru a avea succes în proces e nevoie de luni,
până la ani de zile. Terapia nu durează mult; mecanismele de apărare dezvoltate în toţi
aceşti ani durează mult.

Din punctul tău de vedere ce înseamnă o psihoterapie reuşită? S-a întâmplat să spui
despre cineva că „nu are leac“?
R. P.: Terapia de succes presupune îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite împreună
cu clientul. Toată lumea se poate vindeca, dar cel mai important este să îşi dorească şi
să nu fie obligat să facă terapie doar pentru că îi cere cineva.

 7
Cum îţi continui formarea şi ce planuri ai
pentru viitor?
R. P.: Am foarte multe planuri de viitor. În
prezent urmez un Master în „Psihoterapii şi
psihologie clinică”, urmez cursul „Somatic
Therapies For Trauma”, pregătesc capitole
de carte, articole şi workshop-uri pentru
conferinţe, predau psihoterapie integrativă şi
susţin workshop-uri pe Tipurile de Scenariu
de Viaţă.

Cum ar trebui să fie cineva care visează

şi intenţionează să fie terapeut? Există
trăsături umane care pot face pe cineva
incompatibil cu psihoterapia, atât de pe
poziţia de terapeut, cât şi de pe cea de client?
R. P.: Terapeutul trebuie să fie empatic,
flexibil, sincer, intuitiv, să aibă inteligenţa
peste medie, capacitate mare de a asculta
fără să emită verdicte, să aibă însă moralitate,
să fie autentic şi să se implice în formarea şi
educaţia continuă.

Cum vezi viitorul psihologiei şi psihoterapiei?

Ţi se pare plauzibil ca într-un viitor mai mult
sau mai puţin îndepărtat psihologul să poată
fi înlocuit de inteligenţa artificială?
R. P.: Deschiderea spre psihologie creşte frumos în ultimii ani, iar asta mă bucură foarte
mult pentru că sănătatea mentală şi emoţională sunt esenţiale.
Psihologul nu poate fi înlocuit de inteligenţa artificială, interacţiunile umane şi empatia sunt
vitale. Mă bazez pe inteligenţa emoţională în a ne ajuta să ne facem treaba mai eficient.

Ce le transmiţi tinerilor care vin la formare pentru psihoterapie integrativă?

R. P.: Această formare le va schimba viaţa atât din punct de vedere personal, cât şi
profesional. Ştiu că sună ca un clişeu, dar chiar aşa este. Formarea este acreditată de
Asociaţia Europeană de Psihoterapie, Colegiul Psihologilor din România şi Federaţia
Română de Psihoterapie.

Cum a luat naştere Atelierul Doamnei P? Cum ai ales acest mod de expresie? Ce
valenţe îi vezi, dincolo de evidenta frumuseţe a creaţiilor?
R. P.: Atelierul Doamnei P a luat naştere la o lună de la venirea pe lume a fetiţei mele.
Aveam în minte de mult timp acest proiect, dar până atunci nu avusesem suficiente
resurse să îi dau viaţă.
Am încercat să îmbin pasiunea pentru ie, motive
tradiţionale şi lână, iar aşa au apărut bijuteriile Terapia presupune un
lucrate manual. Am lărgit acest proiect şi l-am
întreg proces de vindecare
transformat şi în art-terapie şi psihoterapie
ocupaţională, reuşind să fac ateliere atât pentru şi schimbare a căilor
copii, cât şi pentru adulţi şi vârstnici.
neuronale, emoţionale
Ce ţi-ar plăcea să aduci în viaţa ta acum şi ce ai şi comportamentale, iar
vrea să schimbi/înlocuieşti?
pentru a avea succes în
R. P.: Visez la vacanţe mai lungi prin întreaga lume;
sunt atâtea de văzut, mirosit, atins, încât ştiu că o proces e nevoie de luni, până
singură viaţă nu îmi ajunge. Pe plan profesional
la ani de zile. Terapia nu
îmi doresc ca psihoterapia să fie accesibilă pentru
oricine, pentru că toată lumea are dreptul la sănătate. durează mult; mecanismele
Sunt un om asumat care îşi îmbrăţişează trecutul
de apărare dezvoltate în toţi
şi deciziile, iar dacă ar fi să aleg diferit, ar fi ca şi
cum unei cărţi îi lipseşte un capitol. n aceşti ani durează mult.

 8
Iertarea nu este uitare, e doar
amintirea fără furie.

Ai putea obține beneficii în

urma psihoterapiei individuale dacă
te confrunți cu următoarele:

• depresie
• anxietate
• atacuri de panică
• fobii
• experiențe traumatice
• dependențe

www.roxanapota.com
Zona Blașcovici Timisoara
Tel: +40 0746 018 511
Email: roxi.pota@gmail.com

Machetele și site-ul sunt realizate de Piloiu Daniel Alexandru • Fain Branding • www.fainbranding.com
 9
ĂNĂTATE MENTALĂ

Anxietatea de Roxana Poţa

A
nxietatea ne privează de însăşi viaţa noastră, de familie,
de reuşite, de carieră, de dezvoltarea personală, de
vacanţe... Practic, anxietatea reuşeşte să ne blocheze
bucuria şi să ne ţină într-o stare continuă de frică.

A m lucrat cu foarte mulţi pacienţi care soseau în terapie, spunându-mi că suferă

de anxietate de ani de zile, care nu se puteau bucura niciodată de nimic, neştiind
dacă se vor putea avea vreodată o viaţă normală. Ceea ce le-am spus şi lor şi vreau
să împărtăşesc şi cu voi, este că anxietatea se poate trata destul de rapid. Din propria
experienţă, pot spune că zece şedinţe îmbunătăţesc considerabil starea de bine a
pacientului şi, lucrând cu mecanismele de rezistenţă, cu cât le detectăm mai rapid, cu
atât procesul durează mai puţin.

Ce este anxietatea?
Dacă mintea ar primi instrucţiuni de la tine, ai mai crea anxietatea? Îmi place să le pun
această întrebare şi pacienţilor mei, iar de fiecare dată, răspunsul este Nu. Aceasta
înseamnă că apare un conflict deoarece în interiorul nostru există două dimensiuni: una,
creată de noi, din starea noastră de adult, iar cealaltă, creată de părinţii noştri, încă din
primii ani de viaţă. Din păcate, este foarte greu să îţi rezolvi de unul singur anxietatea
deoarece creierul tău a creat multiple mecanisme pentru a rămâne în aceeaşi zonă de
confort, chiar dacă ţie nu îţi este bine, cu adevărat.
De exemplu, dacă avem o mamă care toată viaţa, ne-a transmis mesajul „Ai grijă!”, fără
să ne explice raţional motivaţiile din spate, ca şi adult ne va fi mereu teamă de „ceva”, va
apărea mereu o voce critică care ne va spune „să avem grijă”. Acest lucru va crea o stare
de disconfort şi panică, care va duce la ratarea multor oportunităţi.
Anxietatea nu pleacă, pur şi simplu. Este nevoie de anumite schimbări.
În primul rând, identifici anxietatea. Hai să vedem ce simptome poate ascunde anxietatea:
amorţeală, confuzie, nod în gât, puls neregulat, atacuri de panică, tuse persistentă, dureri
în piept, dureri de cap, senzaţie de călcat în gol, balonare, gust neobişnuit, transpiraţie

 10
 rece, mâncărime sau roşeaţă a pielii, ochi uscaţi,

ĂNĂTATE MENTALĂ vedere înceţoşată, coşmaruri, senzaţie de rău, fără

a defini exact acea senzaţie, lipsa poftei de mâncare,
insomnie.
Anxietatea vine cu foarte multe griji, inundându-ne
mintea cu gânduri negative, cu frica că ceva rău se
va întâmpla, reuşind astfel să ne distrugă calitatea
vieţii. De exemplu, nu reuşesc să evoluez pentru că
stau cu frica că eu sufăr de o boală incurabilă, iar
asta mă paralizează. Anxietatea este atât în minte,
cât şi în corp, reuşind să ne inhibe multe dintre
funcţiile creierului, precum creativitatea, setarea
planurilor, integrarea şi înţelegerea la nivel maxim
de noi informaţii. Tot timpul, creierul tinde către o
direcţie negativă şi alege să scoată în evidenţă tot
ce este mai rău, chiar dacă unele dintre lucruri s-au
întâmplat în realitate sau nu.
Pentru orice persoană care suferă de anxietate,
lumea este un loc periculos, iar astfel sunt şanse
foarte mari să nu pot merge într-o vacanţă sau chiar
într-un restaurant.

Cum scapi de anxietate?

Ne putem folosi de un jurnal prin care să răspundem
la câteva întrebări:
1. Ce simt?
2. De ce simt asta?
3. La ce mă ajută?
4. Pot să schimb sau nu situaţia?
Acolo se va lucra prin psihoeducaţie, unde vom înţelege de ce simţim ceea ce simţim,
ce înseamnă şi de unde vine, găsim cauzele-rădăcină, învăţăm noi obiceiuri şi luptăm
cu mecanismele de apărare. Un alt lucru de folos în reducerea sau eliminarea anxietăţii
sunt exerciţiile fizice. Atunci când apare anxietatea, creierul nostru secretă foarte mult
cortizol, mişcarea ajutând creierul să secrete dopamină şi serotonină.

Dezvoltarea atenţiei pe aspecte pozitive

Schimbăm gândirea, aducem mintea în prezent. Dacă atunci când apare starea de
anxietate, detectăm gândul din spatele emoţiei, începem să ne uităm în jurul nostru şi
să descriem mental ce vedem: putem număra tablourile din încăperea unde ne aflăm,
putem descrie culoarea perdelei, canapelei, covorului. Putem, de asemenea, să facem
exerciţii de respiraţie sau să medităm. La fel de important, este să vorbim, să verbalizăm
ceea ce simţim pentru că, de cele mai multe ori, ţinem în noi, credem că este anormal
şi nu ne dăm seama că şi ceilalţi se pot afla în aceeaşi situaţie ca şi noi şi ne pot oferi o
mână de ajutor.
Statistici de anxietate la nivel mondial
Se estimează că 264 de milioane de adulţi din întreaga lume suferă de anxietate (OSM,
2017). Dintre aceştia 179 de milioane sunt femei şi 105 milioane sunt bărbaţi. (Lumea
noastră în date, 2018).
În ultimul milion de ani, la oameni s-a dezvoltat un nou strat deasupra creierului primitiv
care era orientat către supravieţuire. Neurologii îl numesc cortex prefrontal. Anxietatea
ia naştere atunci când cortexul prefrontal nu are suficiente informaţii ca să prevadă
cu acurateţe viitorul. Fără informaţii exacte, creierului

264
nostru i-a fost uşor să născocească scenarii pline de
teamă şi groază. Frica, în sine, nu este acelaşi lucru cu
anxietatea. Frica este un mecanism adaptativ de învăţare
care ne ajută să supravieţuim, în schimb, anxietatea este de milioane de adulţi
dezadaptativă. Creierul nostru capabil să gândească şi
din întreaga lume
să planifice, scapă de sub control atunci când nu are
suficientă informaţie. n suferă de anxietate

 11
NALIZĂ TRANZACŢIONALĂ

Descoperă-ţi
scenariul de viaţă
de Roxana Poţa

C
onform lui Eric Berne, scenariul de viaţă este un plan de
viaţă aflat în desfăşurare, elaborat în copilăria mică, întărit
de părinţi, justificat de evenimentele ulterioare şi care
culminează printr-o alternativă aleasă.

P otrivit lui Eric Berne există trei tipuri de scenarii:

1. Învingător
2. Învins
3. Eşec
În funcţie de mesajele şi comportamentele transmise de părinţi copilului, încă din primele
clipe de viaţă, acesta îşi va crea un scenariu pe care va încerca să îl îndeplinească pe tot
parcursul vieţii.
Scenariile sunt menite să dureze o viaţă; ele sunt, de fapt, o repetare a dramelor
nerezolvate din copilărie (Erickson, 2010). Ele se bazează pe decizii luate în copilărie şi
pe programarea parentală care este întărită permanent.
Să vedem cum se formează fiecare tip de scenariu.
Învingătorul se formează prin cuvinte şi atitudini pozitive venite de la părinţi înspre
copil încă din primele clipe de viaţă. De exemplu, i se spune „Eşti foarte deştept/
deşteaptă!”, „Eşti comoara noastră!”, „Eşti prinţul nostru/ prinţesa noastră!”, „Te iubim
foarte mult!”, „Suntem mândri de tine!”, „Eşti important/ă pentru noi!”. Pe lângă cuvinte,
apar şi comportamente pozitive. De exemplu, copilul este luat în braţe, este pupat,
mângâiat, iar astfel stima lui de sine va fi foarte ridicată şi va înţelege că atât el este ok,
cât şi ceilalţi. Lumea nu reprezintă niciun pericol, ba mai mult, poate avea încredere în
oamenii din jurul lui.

 12
NALIZĂ TRANZACŢIONALĂ Învinsul primeşte feedback ambivalent. Tot
timpul se întâmplă ceva care îi stă în cale.
Copilul nu eşuează, dar nu este nici învingător.
Aici, părinţii spun lucruri de genul „Ai făcut
bine, dar e loc de şi mai bine!”, „E bine, dar
X-lescu ce notă a luat?”. Din acest scenariu,
copilul va înţelege, şi va experimenta asta ca
şi adult, că tot timpul există o piedică în calea
fericirii lui şi nu va reuşi să se bucure pe deplin
niciodată, pentru că ceva rău se va întâmpla. De
exemplu, primeşte o mărire de salariu, dar ştie
că va primi sarcini în plus sau că ajunge acasă,
iar partenerul îl va certa. Aceste lucruri îl vor
determina să nu vadă lumea într-o notă pozitivă.
În scenariul de eşec, se transmite copilului că nu
este demn de iubire. De obicei, este neglijat sau
abuzat, iar acesta ajunge să se autosaboteze, să
nu reuşească în viaţă şi să ducă la bun sfârşit
scenariul creat de părinte. Pe lângă faptul
că se transmite copilului că nu este demn de
iubire, i se mai spun şi replici de genul, „Mai
bine nu te năşteam!”, „Sunt foarte nefericită că
ai apărut în viaţa mea!”, „Mai bine, mama ta te
avorta! Nu eşti bun de nimic.”, „Nu eşti demn
de iubirea noastră!” sau, în alte cazuri, copilul
este abandonat. Aceşti copii şi viitori adulţi cred
despre ei că nu au valoare şi intră în rolul de
victimă, iar apoi vor încerca să se anuleze prin
relaţii abuzive, dependenţe sau boli.
Majoritatea pacienţilor cu care eu lucrez se află
în scenariul de învinşi. Ei cred despre ei înşişi că oricât de mult s-ar chinui, nu ar reuşi
niciodată să realizeze mai mult în viaţă sau să iasă din zona de confort, din cauză că ei
nu primit niciodată suficientă validare de la părinţi.
În tipul de scenariu eşec, întâlnesc pacienţi cu o stimă de sine foarte redusă, care vin
destul de rar în terapie, pentru că ei cred că viaţa pe care o trăiesc este o normalitate,
aceea este crucea pe care o au de dus şi nu îşi imaginează că ar putea să schimbe ceva.
În scenariul de eşec, m-a marcat un domn cu care am lucrat şi care povestea despre
mama sa, medic de profesie, care suferise o depresie în urma divorţului. Fiul său avea
trei luni când soţul a decis să o părăsească. Din păcate, ea şi-a exprimat toată furia
pe copil şi a început să îl abuzeze fizic. Atunci când copilul să meargă la grădiniţă, a
fost bătut foarte tare, mama rupându-i în repetate rânduri hainele, scoţându-l afară pe
casa scării şi spunând că el nu merită să trăiască la ea în casă pentru că este la fel că
tatăl. Acest copil a ajuns să înveţe foarte bine de frică, să urmeze diverse facultăţi, dar
nu a reuşit să ducă mai departe nimic, rămânând foarte mult timp în şcoală pentru a-i
demonstra mamei că el este deştept. În acest moment, cei doi locuiesc, în continuare,
împreună şi încearcă să îşi demonstreze unul altuia scenariul: mama, scenariul conform
căruia toţi bărbaţii sunt proşti, iar fiul, scenariul prin care încearcă să îşi cucerească
mama în a primi iubire şi validare.
Încă din copilărie, pot ajunge să trăiesc în contra-scenariu. Asta înseamnă că eu am
ajuns să mă revolt împotriva scenariul setat de familia mea, făcând opusul a ceea ce ar
trebui să fac. De exemplu, adolescentul rebel care spune „Ultimul lucru pe care vreau
să îl fac în viaţa asta este să fiu ca mama.” Să luăm exemplul unei mame depresive.
Eu, ca şi copil, dacă ajung să trăiesc cu o mamă depresivă, pot să urmez acel scenariu;
ori eu să ajung să fac depresie, ori să aleg un partener care suferă de depresie. Ca să
ajung în contra-scenariu e foarte important să întâlnesc în copilăria mică o altă femeie
importantă din viaţa mea, care să nu fie în depresie. De exemplu, poate să fie bunica,
mătuşa, vecina, etc. Eu să le văd, să le înţeleg comportamentul şi, ca şi copil, să pun în
balanţă: mama este tot timpul supărată, nervoasă, dar bunica/mătuşa/vecina, de fiecare
dată când mă întâlnesc cu ea, râde, este jovială, plină de iubire. Asta înseamnă că nu

 13
NALIZĂ TRANZACŢIONALĂ

toate femeilor sunt în aceeaşi stare ca şi mama. Am şanse să fiu diferit, am şanse să îmi
schimb scenariul pentru că l-am conştientizat şi am văzut şi alte exemple.
Dacă am un tată alcoolic, eu, ca şi copil, voi crede că asta este normalitatea. Rămânând
în casă cu ei, nevăzând alte tipare, nu voi ştii că există şi altfel de taţi. Dar dacă eu
merg în vizită la prietena mea cea mai bună, iar tatăl ei este o figură tolerantă, plină
de respect, care mă validează, mă ia în braţe, voi înţelege că există şi alt tip de bărbaţi,
tatăl meu nefiind singurul exemplu. Iar asta mă va ajuta în viitorul meu de adult să am
imagine de ansamblu a tuturor tipurilor de bărbaţi existenţi.
Ca ghid de introspecţie, care să vă clarifice mai mult scenariul, vă propun să răspundeţi
la următoarele întrebări din chestionarul scenariului de viaţă după Eric Berne:
1. Ce fel de viaţă au dus bunicii tăi?
2. Care e poziţia ta în familie?
3. Cine
 se afla în preajma ta când te-ai născut?
4. După cine ai fost botezat? Ce îţi spuneau părinţii sau cei din jur legat de prenumele
tău? De unde vine şi ce semnifică?
5. De unde vine numele tău de familie? Există o poveste în spatele acestuia?
6. C um ţi se spunea în copilărie?
7. Ai vreo poreclă?
8. C e se întâmplă cu oamenii ca tine?
9. Care era basmul tău preferat în copilărie? Despre Majoritatea pacien-
ce era vorba în el? Ce personaj erai?
ţilor cu care eu lucrez se
10. Ce spunea despre basm persoana care îl citea?
11. Cum reacţionau părinţii tăi când apăreau problemele? află în scenariul de învinşi.
12. Ce fel de sentimente te deranjează cel mai mult?
Ei cred despre ei înşişi că
13. D  espre ce discutau părinţii tăi la masă?
14. Părinţii tăi aveau vreo fixaţie? oricât de mult s-ar chinui,
15. Povesteşte-mi un vis pe care l-ai avut cândva.
nu ar reuşi niciodată să
16. Ce te aştepţi că vei face peste cinci ani?
17. Ce ai scrie pe tricoul tău astfel încât oamenii să realizeze mai mult în viaţă
ştie că e vorba despre tine?
sau să iasă din zona de
18. Ce vei face la bătrâneţe?
19. Cât vei trăi şi cum ai ales vârsta aceasta? confort, din cauză că ei nu
20. Ce vor scrie ceilalţi pe piatra de mormânt?
primit niciodată suficientă
21. Ce vei scrie tu pe piatra de mormânt?
22. Eşti un învingător, un învins sau niciuna? validare de la părinţi.

 14
NALIZĂ TRANZACŢIONALĂ

23. Ce îţi spun vocile din mintea ta?

24. Ce vei lăsa în urma ta?
25. Ce vrei să schimbi la tine?
Una dintre întrebările din chestionar este legată de basmul preferat şi de persoana care
îţi citea acest basm. Foarte des, în terapie, folosesc acest instrument pentru că noi nu
suntem conştienţi, dar încă din copilărie ne-am ales basmul conform propriului nostru
scenariu. Aveam la un moment dat o clientă în terapie ce îmi povestea că toată ziua făcea
curăţenie, făcea mâncare, totul trebuia să fie la linie, avea o soacră care o certa mereu,
avea un soţ nemulţumit tot timpul, mergea şi la serviciu, unde şefa sa o discredita în
fiecare zi, niciodată nu înţelegea de ce i se întâmplau toate numai ei. Întrebând-o care
era povestea ei preferată, după ce s-a gândit câteva momente, mi-a spus Cenuşăreasa.
În acelaşi moment, nu a văzut nici măcar o asemănare. Discutând pe larg, a început să
vadă toate asemănările şi, bineînţeles, personajul principal din poveste era chiar ea.
Un alt basm întâlnit foarte des în terapie este Frumoasa şi Bestia. Aici găsim tiparul
femeilor căsătorite cu „bestia”, în speranţa că într-o bună zi, aceasta se va schimba în
prinţ. De foarte multe ori, noi intrăm în relaţie şi nu ne simţim bine, nu e relaţia pe care
ne-o dorim, dar ne setăm în minte, ideea că o să se schimbe; poate după căsătorie,
poate după ce voi face un copil, poate după ce îl voi face pe al doilea sau al treilea. Ele
tot aşteaptă ca acel om să se schimbe... Din păcate, schimbarea nu vine aşa de rapid;
dacă am luat un om cu bune şi cu rele, trebuie să ni-l asumăm că aşa îl vom avea.
Schimbările apar doar în urma conştientizării şi a prelucrării, în special cu un terapeut,
a căilor neuronale noi prin care să îmi învăţ creierul să funcţioneze.
O altă poveste este Frumoasa din Pădurea Adormită. Aici apare o interdicţie a maturizării
pentru că tânăra doarme timp de 15 ani; poate că avem parte de o mamă posesivă, o
mamă anxioasă ce îşi doreşte să îşi ţină fiica ascunsă în starea de copil, să nu îi dea voie
să evolueze şi să ajungă în starea de adult de frică că i se va întâmpla ceva.

Ce putem face după ce ne descoperim scenariul?

În primul rând, ne dăm seama că nu suntem singurii care au parte de acest scenariu. Asta
înseamnă că ne oferă mai multă claritate, uneori, ne duce şi în zona de acceptare sau dorinţa
de a schimba ceva. Vestea bună este că scenariile se pot schimba, conştientizând comporta-
mentul, gândirea şi emoţiile pe care eu le folosesc în mod regulat şi care îmi fac rău.
Îţi propun un workshop gratuit lunar, timp de şase luni, pentru a identifica şi prelucra împreună
scenariul tău. Detalii despre înscriere veţi găsi pe site-ul şi pagina mea de Facebook.
Deci, dacă vreodată te-ai întrebat de ce unii oameni sunt fericiţi şi au tot ce le trebuie,
iar alţii nu, răspunsul se află în scenariul de viaţă şi da, acest scenariu de viaţă poate
fi transformat în contra-scenariu odată ce conştientizăm tot ceea ce a avut loc asupra
noastră ca şi comportament din partea părinţilor şi decidem că acel comportament
poate nu ne-a făcut bine şi ne menţine într-o zonă de confort, fie că e bună sau rea. n

 15
 Nu-ți poți
schimba viața
într-o zi, dar
intr-o zi poți să-ți
schimbi direcția,
care-ți va
schimba viața.
Vino să îți lucrezi

SCENARIUL DE VIAȚĂ!
Un workshop de explorare în care poți să:

• îți găsești resurse pentru a-ți depăși blocajele

• găsești legătura între basmul/cartea/filmul preferat și dezechilibrele emoționale
• găsești explicația stărilor de anxietate și insuficiență
• îți îmbunătățești calitatea vieții

Workshop-ul incepe în data de 25 Martie 2023!

Intră pe www.roxanapota.com pentru mai multe detalii!

Machetele și site-ul sunt realizate de Piloiu Daniel Alexandru • Fain Branding • www.fainbranding.com