Psihologia sănătății ocupaționale: scurt istoric, relevanță, teorii și

modele.

Psihologia sănătății ocupaționale esste o disciplina relativ noua. Termenul a fost introdus
pentru prima dată în anul 1977 de psihologul american J. Matarazzo. Acesta definea Psihologia
Sănătăţii ca ramură teoretică şi aplicativă a psihologiei, care prin sinteza şi aplicarea
cunoştinţelor, datelor şi tehnicilor specifice, contribuie la promovarea şi menţinerea sănătăţii,
identificarea factorilor psihologice cu rol în etiologia bolilor, prevenţia şi tratarea bolilor şi
disfuncţiilor şi la ameliorarea sistemului de îngrijire medicală şi a politicilor sanitare.

Putem spune despre psihologia sanatatii ca este o disciplina “hibrida” din cauza faptului ca
amesteca perspectiva stiintelor socio-umane cu cea a stiintelor naturale.

Psihologia sanatatii ocupationale este un domeniu interdisciplinar al psihologiei care se

preocupă de sănătatea și siguranța lucrătorilor si abordează o serie de domenii majore, inclusiv
impactul factorilor de stres ocupațional asupra sănătății fizice și mentale, impactul somaj
involuntar privind sănătatea fizică și mentală, echilibrul familiei-muncă, violența la locul de
muncă și alte forme de maltratare, accidente și siguranță și intervenții menite să îmbunătățească /
să protejeze sănătatea lucrătorilor

Recunoasterea ca domeniu de studio a venit din partea unor indivizi care sunt asociați cu
crearea termenului „psihologie a sănătății ocupaționale” sau „psiholog al sănătății
ocupaționale”.Acestea includ Ferguson (1977), Feldman (1985),  Everly (1986), și Raymond,
Wood și Patrick (1990). În 1988, ca răspuns la o creștere dramatică a numărului de cereri de
despăgubire a lucrătorilor legate de stres în SUA, Institutul Național pentru Securitate și Sănătate
în Muncă (NIOSH) „a recunoscut tulburările psihologice legate de stres ca fiind un risc major
pentru sănătatea ocupațională” Când această schimbare a fost asociată cu o recunoaștere crescută
a impactului stresului asupra unei serii de probleme la locul de muncă, NIOSH a constatat că
programele lor legate de stres cresc în mod semnificativ în importanță. În 1990, Raymond și
colab. a susținut că a sosit momentul ca psihologii la nivel de doctorat să primească o pregătire
interdisciplinară în domeniul OHP, integrându-se psihologia sănătății cu sănătate Publică,
deoarece crearea locurilor de muncă sănătoase ar trebui să fie un obiectiv pentru teren.

Înființată în 1987, Muncă și stres este primul și „cel mai lung jurnal înființat în disciplina în
dezvoltare rapidă, care este psihologia sănătății în muncă”. Trei ani mai târziu, Asociația
psihologica americană (APA) și NIOSH au organizat împreună prima conferință internațională
de lucru, stres și sănătate la Washington, DC. De atunci, conferința a devenit o întâlnire bianuală
a OHP. În 1996, primul număr al Jurnal de psihologie a sănătății ocupaționale a fost publicat de
APA. În același an, Comisia internațională pentru sănătatea în muncă a creat comitetul științific
pentru organizarea muncii și factorii psihosociali (ICOH-WOPS), care s-a concentrat în primul
rând pe OHP. În 1999, Academia Europeană de Psihologie a Sănătății Muncii (EA-OHP) a fost
înființat la primul atelier european de psihologie a sănătății ocupaționale din Lund, Suedia.
[32]
 Acel atelier este considerat a fi prima conferință EA-OHP, prima dintr-o serie continuă de
conferințe bienale organizate de EA-OHP și dedicate cercetării și practicii OHP.

In 2000, a fost înființat Grupul Internațional de Coordonare Internațională pentru Psihologia

Sănătății Muncii (ICGOHP) cu scopul de a facilita cercetarea, educația și practicile legate de
OHP, precum și coordonarea programării conferințelor internaționale.Tot în 2000, Muncă și
stres a devenit asociat cu EA-OHP. În 2005, Society for Occupational Health
Psychology (SOHP) a fost înființat în Statele Unite. În 2008, SOHP s-a alăturat APA și NIOSH
în sponsorizarea conferințelor de lucru, stres și sănătate. În plus, EA-OHP și SOHP au început să
coordoneze programele de conferințe bienale astfel încât conferințele organizațiilor să aibă loc în
ani alternativi, minimizând conflictele de programare. În 2017, SOHP și Springer au început să
publice un jurnal legat de Știința sănătății ocupaționale

Scopul principal al cercetării OHP este de a înțelege modul în care condițiile de muncă
afectează sănătatea lucrătorilor, utilizați aceste cunoștințe pentru a proiecta intervenții pentru a
proteja și îmbunătăți sănătatea lucrătorilor și pentru a evalua eficacitatea acestor
intervenții. Metodele de cercetare utilizate în OHP sunt similare cu cele utilizate în alte ramuri
ale psihologiei.

metodologia sondajului este cea mai utilizată abordare în cercetarea OHP Desene

transversale sunt frecvent utilizate; modele de control al carcasei au fost angajați mult mai
rar Proiecte longitudinale inclusiv studii prospective de cohortă și studii de probe de
experiență[41] poate examina relațiile în timp. Cercetările legate de OHP dedicate evaluării
intervențiilor la locul de muncă care promovează sănătatea s-au bazat pe desene cvasi-
experimentale și, mai rar, abordări experimentale.

Metodele cantitative sunt metode statistice utilizate în mod obișnuit în alte domenii ale
psihologiei sunt utilizate și în cercetările legate de OHP. Metodele statistice utilizate
includ Modelarea ecuației structurale[48] și modelarea liniară ierarhică[49] (HLM; cunoscut și sub
numele de modelare pe mai multe niveluri ). HLM se poate adapta mai bine pentru asemănări
între angajați[49] și este deosebit de potrivit pentru evaluarea impactului întârziat al factorilor de
stres asupra muncii asupra rezultatelor sănătății; în acest context de cercetare HLM poate ajuta la
minimizare cenzurare și este bine adaptat pentru a experimenta studii de eșantionare.
[50]
 Metaanalize au fost utilizate pentru a agrega date (abordările moderne ale meta-analizelor se
bazează pe HLM) și pentru a trage concluzii în mai multe studii.[42

Metode de cercetare calitative utilizate în cercetarea OHP includ interviuri,[51][52] Focus grup,

[53]
 și descrieri scrise și auto-raportate ale incidentelor stresante la locul de muncă.[54][55] De
asemenea, a fost utilizată observarea directă a lucrătorilor la locul de muncă,[56] ca și cum a făcut-
o observarea participantului.[57]
Cel mai influent model în cercetarea OHP a fost modelul original de control al cererii. Conform
modelului, combinația nivelurilor scăzute de latitudine a deciziilor legate de muncă
(adică autonomie și control asupra locului de muncă ) combinat cu sarcini ridicate de muncă
(niveluri ridicate ale cerințelor de muncă) pot fi deosebit de dăunătoare pentru lucrători (pot duce
la „tensiune la locul de muncă”, un termen reprezentând combinația latitudinii de decizie reduse
și a volumului ridicat de muncă care duce la o sănătate mintală sau fizică mai slabă). Modelul
sugerează nu numai că acești doi factori ai locului de muncă sunt legați de o stare de sănătate mai
slabă, ci că nivelurile ridicate de latitudine a deciziilor la locul de muncă vor amortiza sau vor
reduce impactul negativ asupra sănătății al nivelurilor ridicate de cereri. Cercetările au susținut în
mod clar ideea că latitudinea și cererile de decizie se referă la tulpini, dar rezultatele cercetării
despre tamponare au fost amestecate cu doar unele studii care oferă sprijin. Modelul de control al
cererii afirmă că controlul locului de muncă poate veni în două forme largi: discreție de
competențe și autoritate de decizie. Discreția abilităților se referă la nivelul abilităților și
creativității necesare la locul de muncă și la flexibilitatea pe care un angajat este permisă să
decidă ce abilități să utilizeze (de exemplu, oportunitatea de a folosi abilități, asemănătoare cu
varietatea locului de muncă). Autoritatea decizională se referă la faptul că angajații pot lua
decizii cu privire la munca lor (de exemplu, având autonomie). Aceste două forme de control al
postului sunt în mod tradițional evaluate împreună într-o măsură compusă a latitudinii deciziei;
există, totuși, unele dovezi că cele două tipuri de control al locului de muncă nu pot fi legate în
mod similar cu rezultatele asupra sănătății.

Perspective de studiu şi de intervenţie utilizate în Psihologia Sănătăţii sunt Comportamentală ,

Cognitivă , Psihofiziologică, Constructivistă , , Comunitară, Cultura , Dezvoltării

Paradigma comportamentala se refera la rolul factorilor comportamentali în menţinerea

sănătăţii sau riscului pentru îmbolnăvirii; aplicarea principiilor terapiei comportamentale în
demersul aplicativ

Paradigma Cognitiva are in atentie rolul factorilor cognitivi în menţinerea sănătăţii sau riscului
pentru îmbolnăvirii; aplicarea principiilor terapiei cognitive în demersul aplicativ

Paradigma Psihofiziologică se refera la interacţiunea dintre somatic şi psihic în menţinerea

sănătăţii sau riscului pentru îmbolnăvirii; aplicarea principiilor psihofiziologiei în demersul
aplicativ

Paradigma constructivista se ocupa de rolul factorilor sociali şi culturali în construcţia

semnificaţiilor legate sănătate, boală, tratament

Paradigma ecologica pune in valoare relatia dintre individ si univers

Paradigma comunitara pune accentual pe rolul grupului de apartenenţă

Paradigma culturala ne arata rolul diferenţelor culturale în menţinerea sănătăţii

Paradigma dezvoltarii ne prezinta rolul etapelor de dezvoltare din ciclul vieţii

Paradigma Feministă ne arata rolul genului social în vulnerabilitatea/rezistenţa la boală