 Stresul traumatic

Dacă stresul cumulativ apare în timp, iar la un anumit moment poate fi

recunoscut şi se poate interveni asupra lui, în schimb stresul traumatic este
rezultatul unui singur eveniment care apare brusc şi este foarte violent,
producînd rănirea fizică sau emoţională a persoanei. Astfel de evenimente pot
include atît pe cele care se repercutează asupra propriei persoane, precum boli
grave, atacuri armate, viol, răpire etc., cît şi pe cele la care suntem martori,
precum moartea cuiva, crime, dezastre, masacre, epidemii etc.
În astfel de situaţii persoana trăieşte un şoc, iar reacţiile pot apărea imediat sau
după o perioadă, acestea incluzînd:

 Frică;
 Furie;
 Depresie;
 Confuzie;
 Idei obsesive;
 Sentiment de inutilitate;
 Sentiment de abandon;
 Pierderea sensului vieţii;
 Dificultăţi de a lua decizii;
 Creşterea consumului de alcool.

Dacă aceste reacţii sunt prea intense sau apar prea des ele pot duce la apariţia
unor tulburări psihologice, de aceea în astfel de situaţii se recomandă apelarea
de urgenţă la specialiştii din domeniul sănătăţii mentale, fie ei psihologi,
psihoterapeuţi, psihiatri, medici.
Sugestii referitoare la managementul stresului traumatic:

 Înţelegeţi faptul că este normal să suferiţi după un eveniment traumatic;

 Nu uitaţi că după o experienţă traumatică cel mai bun scenariu este că veţi
deveni mai puternic, iar cel mai rău scenariu este acela că veţi experimenta
o formă de stres căreia nu-i veţi putea face faţă singur;
 Vorbiţi despre eveniment, imediat, cu cineva de încredere;
 Nu suferiţi in linişte, vorbiţi despre emoţiile pe care le trăiţi, doar aşa veţi
putea preveni apariţia unor efecte mai serioase în viitor;
 Nu fiţi critic cu propria persoană şi nu vă gîndiţi că sunteţi slab;
 Nu vă imaginaţi că alţii vă vor desconsidera;
 Solicitaţi ajutor de specialitate;
 Acceptaţi un mediu protectiv oferit de cei cărora le pasă de
dumneavoastră.

 Stresul posttraumatic

 
Atunci cînd simptomele de mai sus durează mai mult de o lună, acestea pot duce
la apariţia unei probleme mult mai serioase, numită stres posttraumatic. De fapt,
se numeşte tulburare de stres apărută în urma unui eveniment traumatic şi poate
fi asemuită cu o rană fizică, care nu se vindecă în mod
natural. Simptomele apărute se referă la:

 Retrăirea periodică a evenimentului traumatic;

 Evitarea oricărui stimul care aminteşte de evenimentul respectiv;
 Prudenţă şi alertă exagerată faţă de situaţii;
 Reacţii violente faţă de situaţiile ameninţătoare.

 
Alte situaţii
 
În funcţie de diferiţi factori, printre care vulnerabilitatea personală şi gravitatea
traumei, stresul se poate transforma intr-o criză nevrotică sau psihotică, putînd
duce chiar la suicid. Stresul bazal şi cel cumulativ pot fi gestionate de persoanele
care nu au pregătire în domeniul ştiinţelor medicale sau sociale, în timp ce pentru
managementul stresului traumatic şi posttraumatic este necesară prezenţa
specialiştilor în psihologie sau psihoterapie. [2, pag. 40-44]
 
 

3. Factorii stresanţi în munca de poliţie.

Selye, cel care a inventat conceptul de stres, descria munca de poliţie ca fiind
una dintre cele mai riscante profesii, ea depăşind chiar formidabilul stres al celor
implicaţi in traficul aerian. Au fost mulţi alţi autori care au apreciat că profesia de
poliţist este una dintre cele mai stresante ocupaţii (Kroes, Margolis, Hurrell, 1974;
Reiser, 1976; Terry, 1981; Loo, 1984; Dantzer, 1987; Gersons, 1989). În acest
sens, s-a constatat faptul că, poliţiştii manifestă simptomatologie fizică şi
probleme de natură psihologică datorate stresului mai des decat alţi lucrători din
alte profesii. Unii au apreciat chiar că mediul din poliţie are caracteristici
patologice, fiind predispozant pentru apariţia diferitelor probleme mentale.
Instituţiile militare sau de tip semi-militar cer ca individul să se sacrifice pentru
binele societăţii. Prin urmare „individul” este mai puţin luat in consideraţie, scopul
„grupului” fiind cel mai important. Natura cvasi-militară a activităţii, cît şi
funcţionarea într-o astfel de instituţie pot conduce la o situaţie nedorită şi foarte
stresantă, care să perturbe sănătatea mentală a personalului.
Angajaţii care asigură respectarea legii îşi desfăşoară activitatea în condiţii
maxime de constrîngere şi suprasolicitare emoţională. Acestora li se spune să
acţioneze cu calm, chiar şi atunci cînd sunt extrem de încordaţi. De asemenea, li
se atrage atenţia că, atunci cînd sunt nervoşi, să păstreze controlul asupra
situaţiei şi să rămană stoici atunci cînd se implică emoţional. Ei trebuie să
interacţioneze cu societatea, îndeplinindu-şi rolul aşa cum se cuvine, într-o
manieră neutră şi profesionistă. Portul uniformei şi al armei îi fac să se
diferenţieze în societate, iar această segregaţie are efecte psihologice multiple,
care pot induce afectări pasagere sau de durată ale funcţionării psihice.
Din discuţiile cu ofiţerii de poliţie, dar mai ales din exemplele şi materialele
prezentate, au rezultat anumite idei inedite despre solicitările psihice la care
trebuie să facă faţă un poliţist.
Prin urmare s-ar putea spune că:
Un poliţist trebuie să aibă cîte ceva din toţi oamenii. Să fie un „PĂCĂTOS” şi un
„SFÎNT”, un „VAGABOND” şi un „ZEU”. Să intre în locuri unde se comit toate
păcatele lumii, dar să nu săvarşească niciunul.
Poliţistul este cel mai căutat, dar şi cel mai puţin dorit dintre oameni. Fiinţă
stranie, căreia i se spune „DOMNULE” în faţă şi „CÎINE” pe la spate. Lui i se cere
să fie atît de diplomat, încat să poată potoli o dispută între doi indivizi, lăsîndu-l
pe fiecare să creadă că a caştigat.
De multe ori poliţistul trebuie să ia, intr-o secundă, o hotărare pentru care un
avocat experimentat ar trebui să cumpănească bine, luni de-a randul. Lui i se
cere să fie „EXPERT” în mînuirea armelor de foc, dar „SĂ NU FOLOSEASCĂ
PREA MULTE CARTUŞE PREGĂTINDU-SE”. Atunci cînd trage trebuie „SĂ
NIMEREASCĂ INFRACTORUL”, dar fără a-i pricinui vreun rău şi apoi să dea
socoteală „DE CE ANUME A TRAS”.
După cum s-a putut observa mai sus, lucrătorii poliţiei suportă diferite forme de
stres în activitatea lor, acesta fiind cauzat de factori diverşi. Sursele de stres ale
poliţiştilor pot fi grupate în cîteva categorii, şi anume: aspecte legate de viaţa
personală a poliţiştilor, „presiunea” exercitată de munca de poliţie, atitudinea
opiniei publice cu referire la munca de poliţie şi la poliţişti, activitatea justiţiei,
organizarea instituţiei în sine. Din studiile realizate se pare că principalele surse
de stres includ, în special, politicile şi procedurile specifice instituţiei.