1.

16 conferinte despre trauma – Louis Corcq-ed trei-bucuresti 2014

conceptul de „tulburare de stres posttraumatic“,
propus de psihiatrii americani care au studiat numeroasele
sechele psihice distrugătoare ale războiului din Vietnam. În ceea
ce priveşte ipoteza teoretică, acest concept se pretinde a fi neutru,
promotorii săi respingând cuvântul „nevroză“ tocmai pentru
că aminteşte prea mult de psihanaliză. Şi invers, cuvântul
stres ţinând de bio‑neurologie, ce câştig am avea să renunţăm
la o presupoziţie teoretică dacă ne subordonăm alteia? Disputa
mizelor teoretice este deci departe de a se fi încheiat.

2.DSM 5 – Manual de diagnostic si clasificare statistica a tulburarilor mentale-ed.medicala Callisto

Elementul essential al tulburarii de stress posttraumatic consta in dezvoltarea simptomelor caracteristice

dupa expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice.

La unii indivizi pot sa predomine simptomele emotionale, comportamentale si retrairea sentimentelor de

teama.

La altii, cele mai neplacute pot fi starile de dispozitie anhedonica sau disforica si interpretarile negative.
La unii indivizi sunt semnificative simptomele de excitabilitate si de exteriorizare reactiva, in timp ce la
altii predomina simptomele dissociative. De asemenea, unii indivizi prezinta combinatii ale acestor
modele de simptome.

3. Radu Vrasti: Masurarea Sanatatii Mentale

Dupa Shnurr si colab. (2002) primul pas in diagnosticul TPTS este reprezentat de evaluarea traumei,
respectiv determinarea daca individual a fost sau nu expus la un eveniment traumatic si la natura acestui
traumatism: criteriul de diagnostic “A”: expunerea la traumatism, TPTS fiind una din putinele tulburari
psihice careia i se cunoaste etiologia. Cerinta este ca acest eveniment sa fie amenintator de viata pentru ca
aici este un teritoriu propice pentru exagerari si interpretari eronate. Trebuie mentionat ca oamenii au
tendinta de a raporta diferit acelasi eveniment in diferite ocazii distincte ceea ce pune un semn de
intrebare validitatii raportarii evenimentului/evenimentelor traumatizante. Se recomanda sa se chestioneze
subiectul privitor la cel mai rau eveniment, la primul eveniment in linie cronologica si la cel mai recent
eveniment sau despre o combinatie de evenimente stressante.

4. Radu Vrasti Ghid Practic de Interventie in Criza 2012 Canada

Tulburarea post-traumatica de stress (TPTS) este constituita dintr-un set de simptome care se dezvolta
dupa ce un individ a fost implicat sau a fost martor a actiunii unui eveniment traumatic stresant extrem,
precum o crima, viol, accident, dezastru natural, razboi, etc. TPTS este o tulburare psihica complexa, cu
evolutie cronic interminenta, profund dizabilitanta, facand frecvent comorbiditate cu diverse alte tulburari
psihiatrice precum depresia, anxietatea, panica, abuzul de alcool si alte substante, sau tulburarea
borderline a personalitatii. Printre cele mai frecvente simptome sunt: sentimente de frica, deznadejdie si
oroare, tulburari de somn, hipervigilenta, persistenta reamintire/retraire a evenimentului stressant, ganduri
intruzive referitor la acest eveniment si consecintele lui si frecvente incercari nereusite de a evita si a se
elibera de sub influenta acestor rememorari.

5. DINCOLO DE DOVEZI Evaluarea credibilităţii în sistemele de azil din Uniunea Europeană-

Mai2013-ed.CREDO

Sindromul stresului posttraumatic include simptomele retrăiri dureroase a evenimentelor, codificarea

senzorială a evenimentelor, evitarea conştientă şi inconştientă a amintirilor despre eveniment, o stare de
irascibilitate, o capacitate redusă de concentrare şi alte simptome de hiper-alertă (hiperexcitabilitate).53 O
persoană poate de asemenea trăi aceste dificultăţi fără a îndeplini toate criteriile care se impun pentru a
beneficia de un diagnostic psihiatric.54 Cei care au suferit evenimente traumatice manifestă deseori
simptome de evitare; adică, aceste persoane evită să se gândească la eveniment şi să vorbească despre el
şi/sau evită situaţiile care ar putea să le declanşeze amintiri.55 Avem aici de-a face cu o strategie normală
de supravieţuire, care trebuie suprimată pentru a facilita dezvăluirea informaţiilor ce prezintă relevanţă
pentru interviul de azil. În consecinţă, dezvăluirea unor astfel de amintiri traumatice se poate dovedi
extrem de dificilă, foarte dureroasă şi chiar dăunătoare pentru solicitant.56 Mai mult, este posibil ca
solicitantul să nici nu fie măcar conştient de faptul că evită factorii declanşatori sau situaţiile care ar putea
cauza 52 J Herlihy, L Jobson, S Turner, „Just Tell Us What Happened to You: Autobiographical Memory
and Seeking Asylum” (Ro. Doar spuneţi-ne ce vi s-a întâmplat: memoria autobiografică şi solicitarea
azilului), Applied Cognitive Psychology, (Ro. Psiholgie Cognitivă Aplicată), vol. 26, nr. 5, 2012, p. 661–
76. 53 Asociaţia Americană de Psihiatrie, Manual de diagnosticare şi statistic al tulburărilor mintale
(ediţia a IV-a), Washington DC: Asociaţia Americană de Psihiatrie, 1994; a se vedea şi Guvernul
Australian, Guidance on Vulnerable Persons (Ro. Îndrumări privind persoanele vulnerabile), Tribunalul
de Apel pentru Migraţie şi Tribunalul de Apel pentru Refugiaţi, iunie 2012, alin. 79. 54 J Herlihy, S
Turner, „Should Discrepant Accounts Given by Asylum Seekers be Taken as Proof of Deceit?” (Ro. Ar
trebuie să fie considerate relatările discrepante ale solicitanţilor de azil drept dovezi ale înşelătoriei?),
Torture (Ro. Tortura) , vol. 16, nr. 2, 2006, p 81–92 la p. 86. 55 Asociaţia Americană de Psihiatrie,
Manual de diagnosticare şi statistic al tulburărilor mintale (ediţia a IV-a), Washington DC: Asociaţia
Americană de Psihiatrie, 1994; a se vedea şi Consiliul pentru Migraţie din Suedia (Migrationsverket),
Gender-Based Persecution: Guidelines for Investigation and Evaluation of the Needs of Women for
Protection (Ro. Persecuţia pe motiv de gen: ghid de investigare şi evaluare a nevoilor de protecţie ale
femeilor), 28 martie 2001, p. 14: „Descrierea lanţului evenimentelor poate fi mai puţin detaliată sau
specifică datorită faptului că femeile nu doresc să îşi aducă aminte de toate detaliile şi circumstanţele.
Acest lucru trebuie avut în vedere în evaluarea informaţiilor furnizate de o femeie”. 56 J Herlihy, S
Turner, „Should Discrepant Accounts Given by Asylum Seekers be Taken as Proof of Deceit?” (Ro. Ar
trebuie să fie considerate relatările discrepante ale solicitanţilor de azil drept dovezi ale înşelătoriei?),
Torture (Ro. Tortura) , vol. 16, nr. 2, 2006, p 81–92 la p. 83. reapariţia amintirilor traumatice.57 Evitarea
poate fi o explicaţie pentru refuzul aparent al solicitantului de a răspunde la întrebări, omiterea unor
informaţii relevante din declaraţii, lipsa de claritate şi aparentele contradicţii, atunci când faptele relevante
sunt reamintite ulterior în procedura de azil.58 Studiile au arătat că solicitanţii care au trecut prin
evenimente traumatice pot să se confrunte cu o situaţie de disociere.59 Disocierea poate să apară fie la
momentul evenimentului traumatic, fie mai târziu atunci când acesta este reamintit.60 Disocierea la
momentul evenimentului traumatic poate afecta codificarea de către persoana în cauză a evenimentului în
memorie. Solicitantul poate să resimtă şi o amnezie disociativă - adică, incapacitatea de a-şi aminti
anumite sau toate aspectele traumei, datorită faptului că evenimentul în sine sau anumite părţi ale acestuia
nu au fost niciodată codificate iniţial. Disocierea poate reprezenta un motiv pentru lipsa detaliilor, lipsa de
claritate, incoerenţa sau părţile lipsă din declaraţiile solicitantului.

6. Revista de Psihoterapie Integrativă Vol.3. No.3. Decembrie 2014

Intervenţia psihoterapeutică în stările de stres posttraumatic Cloitre et al. (2011, p. 615) au investigat într-
un studiu cvasi-ştiinţific (David, 2006b) eficacitatea celor mai potrivite intervenţii în PTSD aşa cum reies
din ierarhizările făcute de 50 de specialişti în acestă problematică clinică. Rezultatul principal a fost că
84% dintre ei au înclinat spre o terapie secvenţială cu intervenţii pentru fiecare cluster de simptome din
cele 11 stabilite (exemplu: tulburări afective de tipul reactivitate crescută şi furie inhibată/ explozivă).
Intervenţiile de primă linie preferate sunt: strategii de reglare emoţională, naraţiunea traumei,
restructurarea cognitivă, managementul anxietăţii şi al stresului, dezvoltarea abilităţilor interpersonale.
Intervenţii secundare 56 au fost considerate meditaţia şi mindfulness (pentru tulburări emoţionale,
atenţionale şi comportamentale). Shalev et al. (2005, p. 173) menţionează o serie de studii randomizate,
controlate care au oferit dovezi în sprijinul ideii că terapia cognitivă şi expunerea prelungită conduc la
reduceri semnificative clinic ale simptomatologiei PTSD şi a depresiei ca simptomatologie comorbidă.
Bendall, Jackson şi Hulbert (2010, p. 303), discutând frecventa comorbiditate a PTSD cu alte probleme de
sănătate mentală, sugerează nerecomandarea terapiei prin expunere pacienţilor psihotici cu PTSD
deoarece poate provoca recăderi. În schimb, restructurarea cognitivă este prezentată ca fiind mai adecvată
persoanelor cu tulburări serioase de sănătate mintală.

7. Tulburarea de stres post-traumatica

Psiholog Alina Blagoi 20/11/2014Anxietate, Tulburarea de stres post-traumatica
(ARTICOL)
Trasaturi psihologice si psihopatologice
Schimbarea psihica persistenta consta in aparitia unor manifestari si atitudini necunoscute anterior la
persoana respectiva si anume:
1. stare de insecuritate si anxietate;
2. disparitia oricarei dorinte de afirmare sau de realizare;
3. abandonarea planurilor, proiectelor;
4. siderarea sau pierderea ambitiilor si sperantelor, retragerea investitiilor afective;
5. retragere, indepartare si instrainare sociala;
6. pierderea disponibilitatii de relationare;
7. neincrederea si ostilitate fata de membrii grupului familial sau professional.

Tulburarea de personalitate de stres postraumatic necesita terapie de lunga durata pentru ca include
antrenamentul abilitatilor interpersonale, terapia de grup, medicatie. Tratamentul consta dintr-un grup de
terapii: individuale si grup, terapia cognitiva comportamentala, terapia prin jocuri, terapia prin arta,
controlul anxietatii. Persoana care sufera de stres posttraumatic va trebui sa invete tehnici de relaxare si
sugestii pozitive, tehnici si metode de incurajare, reechilibrare psihologica, tehnici si metode suportive de
abordare a anxietatii.

8. Dr. Leonard Azamfirei E bine să ştii! Sfaturi pentru oamenii sănătoși și… bolnavi 2003, Editura
„Viaþã ºi Sãnãtate”, Bucureºti

Poate fi prevenit sindromul de stres posttraumatic? Ce pot face? De regulã, oamenii au o tendinþã
naturalã de a evita interiorizarea durerii, pentru cã este dureros ºi chinuitor sã stai permanent în legãturã
cu o memorie traumatizatã. Dacã încercãm sã împingem memoria unei traume înainte ºi sã o menþinem
actualã, simptomele acestui sindrom pot apãrea ºi pot rãmâne o lungã perioadã de timp. 134 E bine sã ºtii!
De aceea este important sã priviþi frontal aceste situaþii, sã le staþi în faþã, sã acceptaþi sentimentele pe
care le produc, dar sã lucraþi cu ele. În asemenea situaþii, cãutaþi persoane cu care sã comunicaþi, cu care
puteþi povesti ceea ce vi s-a întâmplat. Citiþi despre aceastã boalã toate informaþiile pe care le aveþi la
îndemânã. Vorbiþi cu alþii despre problema dumneavoastrã. Cãutaþi sfatul unui specialist. Nu
renunþaþi la tratamentul prescris ºi, mai ales, Nu vã pierdeþi speranþa! Pentru cã sindromul de stres
posttraumatic, pe cât este de dureros ºi de neplãcut, pe atât este – din fericire – de vindecabil.

9. Psihopedagogia : curs universitar / Silvia Briceag. – Bălţi , 2015.

Tulburarea de stres posttraumatică este o reacţie intensă şi prelungită la stresori intenşi, indiferent de
durata acestora (cutremure, inundaţii, incendii, război, accident de o gravitate mai mare, internare în
lagăre de concentrare, martor la moartea violentă a altora, victimă a violului, torturii, terorismului etc.).
Cei care trec prin astfel de experienţe pot prezenta, după o perioadă de latenţă de cîteva săptămîni,
amintiri tulburătoare care apar neintenţionat şi nu pot fi înlăturate din minte prea uşor, vise legate de
aceste evenimente, coşmaruri la care uneori se adaugă un sentiment de „ocire emoţională”, detaşare de
alţi oameni, reactivitate 101 scăzută la evenimentele prezente, scăderea capacităţii de a se bucura, evitarea
activităţilor şi situaţiilor care amintesc trauma. Randamentul activităţii şi relaţiile interpersonale pot fi
afectate şi datorită iritabilităţii, anxietăţii, depresiei, dificultăţii de concentrare a atenţiei, ideilor suicidare,
consumului excesiv de droguri sau alcool (ICD – 10).