4.

CARACTERISTICI ŞI PRACTICI SPECIFICE MUNCII

 
         Suferinţa umană
Poliţiştii sunt constant expuşi inechităţii şi brutalităţii întîlnite în viaţa de zi cu zi. O astfel de
experienţă are un impact emoţional mare asupra individului, oricît de bine adaptat ar fi acesta.
Constrîngerea emoţională, ca mecanism adaptativ, consumă un volum imens de resurse, chiar mai
multă energie decît cea necesară exprimării adevăratelor emoţii. Dacă această energie este
consumată la maximum, ofiţerul riscă să fie extenuat în afara orelor de program şi să nu dorească
să mai participe la viaţa socială şi de familie. De asemenea, consumul excesiv de energie poate
determina stări de epuizare psihică, la locul de muncă sau în familie.
         Conflictul de rol
Poliţiştii adesea trăiesc experienţe conflictuale, de exemplu, atunci cînd aceştia sunt foarte aproape
de arestarea unui infractor ce a săvîrşit o faptă condamnabilă, care în mod evident este în
contradicţie cu valorile şi normele general umane. În momentul reţinerii lui, poliţiştii trebuie să ţină
cont cu stricteţe de drepturile acestuia, altfel riscă să fie acuzaţi de incompetenţă sau abuz.
         Situaţii neprevăzute
De cele mai multe ori, atunci cînd într-o situaţie particulară este cerut un răspuns rapid, poliţistul este
luat prin surprindere – o astfel de situaţie îl dezechilibrează atît din punct de vedere fizic cît şi
mental. Este posibil să apară „stresul inopinat”, care se referă la faptul că acesta nu se manifestă
întotdeauna în stare latentă, în unele situaţii existînd treceri neaşteptate de la stresul minor la stresul
major, dificil de gestionat. Cu alte cuvinte, lucrătorii pot trece cu uşurinţă de la o stare de calm, la o
stare bruscă de suprasolicitare şi presiune. Starea de stres normal constituie pentru majoritatea
celorlalţi lucrători un proces de acumulare psihică, ce poate fi redusă sau adaptată, pînă în
momentul în care „scapă de sub control”. Nu este şi cazul personalului din acest domeniu, căci în
cazul acestora situaţia poate „scăpa de sub control” în cateva secunde. De multe ori, poliţiştii nu pot
aborda situaţiile noi cu care se confruntă, spre deosebire de majoritatea lucrătorilor care sunt
avertizaţi anterior. Ei trebuie să reacţioneze şi nu să prevină problemele cu care se confruntă, iar
acest stres inopinat este foarte dificil de controlat.
Nivelul de pericol şi planificarea neuniformă a muncii de poliţie
Profesia de poliţist implică multe elemente periculoase (folosirea armelor, implicarea în infracţiuni
violente), care afectează lucrătorii atît în mod direct, cît şi în mod indirect. Schimbările neprevăzute
ce apar în programul de lucru sunt, de asemenea, perturbatoare pentru viaţa de zi cu zi a poliţiştilor.
 
Consecinţe negative ale muncii de poliţie
Aceste consecinţe cuprind aspecte de natură fizică şi mentală. Poliţistul vede partea negativă a
societăţii – infractorul, cel ce abuzează de reguli, ceea ce poate denatura opiniile sale în legătură cu
caracterul majorităţii fiinţelor umane. Mediul negativ creează o viziune critică şi cinică a societăţii.
Este foarte dificil să ajungi să ai încredere în oameni cînd majoritatea timpului ai de-a face cu
oameni nedemni de încredere. Este dificil să crezi în intenţiile pozitive ale oamenilor, cînd cea mai
mare parte a zilei eşti în prezenţa unor oameni care doresc să facă rău celorlalţi. Lipsa încrederii
poate apărea în relaţiile personale ale poliţistului cu vecinii, cu prietenii, cu soţia. Poate avea
repercusiuni, de asemenea, asupra modului de creştere a copiilor, căci poliţiştii au tendinţa să fie
mai severi în disciplină şi mai precauţi în acest sens.
Există, de asemenea, repercusiuni în plan familial – copiii poliţiştilor care asigură respectarea legii
se adaptează mai greu în societate. Copilul îşi vede părintele ca avînd o poziţie prestigioasă şi dorită
în societate. El şi prietenii săi îl privesc ca pe o “celebritate”, o persoană foarte respectabilă. În mod
frecvent, copilul lucrătorului de poliţie este fie foarte supus regulilor impuse, aceasta favorizînd
apariţia unor probleme depresive sau îngrădirea personalităţii, fie ca adolescent, este foarte revoltat
împotriva părintelui ce impune reguli – tinde să fie cel mai bun sau cel mai rău copil.
 
Stresul cumulativ
Evenimentele stresante ce se repetă în timp, într-un mod continuu au, ca şi consecinţă formarea şi
manifestarea unui stres cumulativ (format în timp).
Indiferent de tipul activităţii, de mărimea serviciului, toţi poliţiştii sunt predispuşi stresului încă din
momentul încadrării lor. Mulţi au fost pregătiţi să recunoască sursele de stres majore, specifice
muncii de poliţie, precum folosirea armelor, implicarea în infracţiuni violente, injuriile fizice. Toate
aceste aspecte au un potenţial distructiv, atît asupra fizicului cît şi asupra psihicului. [2, pag. 77-82]
 
Cînd ne aflăm în faţa unei situaţii stresante, ar fi în folosul nostru să facem o autoanaliză sinceră şi
corectă, care să ne ajute să identificăm ce anume declanşează sentimentele de frustrare şi de
anxietate, prin înregistrarea evenimentelor mici sau mari care ne supără pe parcursul zilei, a
emoţiilor prin care am trecut (cum ar fi furie sau anxietate) şi a gîndurilor sugestive. Ar trebui să
gîndim diferit: nu întotdeauna există posibilitatea de a schimba mediul înconjurător, dar putem să
schimbăm modul de a-l vedea, de a-l interpreta. Examinînd lista nemulţumirilor, vom constata că
unele vor fi uşor de remediat, în schimb, altele vor necesita mai mult efort şi inventivitate pentru
rezolvare.
Printre tehnicile la care putem apela, abordate însă cu ajutorul unui personal specializat, se numără:
conservarea energiei, tehnicile de relaxare şi vizualizare mentală, concentrarea şi auto-hipnoza.
Acupunctura şi homeopatia, alături de meditaţie şi exerciţiile de respiraţie s-au dovedit a fi foarte
eficiente în controlarea stresului. Nu trebuie neglijată distracţia şi, mai ales, odihna, exerciţiile fizice,
plimbările în aer liber, contactul cu persoanele optimiste, cu cei dragi, lecturile plăcute, muzica,
respectarea zilelor de odihnă din weekend şi a concediilor. Este important pentru sănătate să avem
o atitudine optimistă. Pozitivismul, în modul de gîndire, permite funcţionarea corectă a sistemului
imunitar, care devine mai rezistent la agresiunile microbiene. De mai mult timp, anumiţi cercetători
încearcă să perceapă relaţia dintre corpul uman şi spirit. Astfel, mai multe studii corelează gîndurile
negative cu un risc mai ridicat la îmbolnăviri, iar gîndurile pozitive cu o mai bună protecţie a
sistemului imunitar.
Viaţa sănătoasă înseamnă, de fapt, bucuria de a trăi!